Aşa cum spusesem acum ceva timp, mi-am propus ca la începutul lunii martie sa fac prima oară 6 ture de Herăstrău (echivalentul distanţei de 36 km). A venit şi ziua asta, mi-am luat tot ce trebuie, batoane proteice, băutură isotonică, m-am pregătit cum trebuie, doar că vremea nu a ţinut cu mine. M-am trezit şi am văzut că plouă (de aşteptat, erau 90% şanse de precipitaţii). Bun, nicio problemă, bag şi aşa, nu e stres. Mi-am luat o geacă anti ploaie, pe care până la urmă nu am mai folosit-o de loc, era mult prea cald cu ea, am luat jumătate de baton proteic şi am plecat. (apropo de batoane, recomand batoanele Redis, sunt de departe cele mai bune ca raport nutrienţi/ preţ. Un baton e ceva gen 1 leu sau 2, în schimb unul de la o firmă mai şmecheră ajuge şi la 5),
Am luat-o frumos la viteză mică, 5'30'' pe km sau pe acolo, ştiind că trebuie să păstrez timpul ăsta cât mai mult timp. Primii 15-16 km nici nu ştiu când au trecut, era extrem de relaxant, mă uitam la peisaj, ploua încet, parcă eram la munte (am mers cu bocancii, ca să nu mă ud), deci chiar aducea a munte. După a 3-a tură (undeva pe la 19 km, pentru că am alergat şi de la metrou până la lac, mai sunt vreo 700 de metri sau pe acolo) m-am gândit "ok, s-a terminat lejereala, acuma începe provocarea". Practic primele ture nu fac decât să te pregătească psihic de următoarele, unde o să fie mai greu. Am luat încă o jumătate de baton şi am început tura a 4-a, unde, spre dezamăgirea mea, am început să obosesc, mă cam dureau picioarele, şi ca să nu mă mai gândesc la asta îmi imaginam că vorbesc cu eul meu care făcea prima oară 4 ture, pentru că atunci eram mult mai obosit. Condiţiile meteo erau destul de urâte, bătea vântul, începuse să plouă mai tare, căciulă nu mi-am luat, că am zis că am glugă la geaca pe care n-am mai folosit-o.. Spre finalul turei a 4-a eram ok psihic, doar că începusem să simt oboseala.
Una din cele mai mari probleme când alergi afară este apa. Nu poţi să alergi mai mult de 10-15 km cu sticluţa de apă în mână, sau cel puţin eu nu pot, e enervant, şi ţâşnitoare nu există decât o dată pe tură (nici măcar ţâşnitoare nu pot să îi zic, e o ţeavă din care curge apă, din fericire e bună, o folosesc toţi care fac sport prin parc). În primii 20 de km nevoia de apă nu este atât de mare, în schimb după asta simţi din ce în ce mai tare setea, cred că beam spre jumătate de litru de apă la fiecare din ultimele 3 ture şi tot mi se făcea sete pe final.. După tura a 4-a am băut mai multă apă şi am fost un om nou, am reuşit să menţin ritmul fără prea multă oboseală, cred ca a fost chiar mai bine decât pe tura 4, doar că deja începuseră muşchii să mă doară. Ce e drept, am terminat 30 de km fără să am prea mult de suferit. Cred ca cel mai rău a fost pe finalul turei a 4-a, dar nu comparabil cu alte dăţi, n-am simţit deloc "zidul", pentru că am avut grijă să iau jumătate de baton începând cu a 4-a tură (deci un baton jumate în total, destul de puţin, pentru că nu am forţat).
În fine, a venit şi tura a 6-a, pentru care practic am plecat de acasă. Tot timpul celorlalte ture mă gândeam că trebuie să continui, pentru că probabil nu voi uita niciodată ziua asta, aşa cum le ţin minte pe toate celelalte în care am inaugurat o anumită distantă. Interesant a fost cum a evoluat psihicul meu, dacă la început mă uitam în jur, mă bucuram de peisaj, cu cât se măreau kilometrii parcurşi cu atât nu mă mai puteam gândi la ce vreau, începeam să mă gândesc la cât mai am, când iau batoane, cât mai pot să rezist şi alte chestii din astea.. Nu ştiu ce să zic despre ultima tură, nu a fost aşa de greu, doar că îmi amorţiseră complet muşchii şi devenise puţin dureros.. Ştiu regula de aur, dacă te opreşti eşti terminat, nu mai poţi să continui, aşa că am băgat aşa cum mai puteam până la ieşirea din parc, să nu mă chinui să ajung la metrou mergând. În total cred că vin cam 38 de km, pe care i-am făcut în 3:35. Un timp acceptabil, dar la limită pentru maratonul în 4 ore. Cred că aş fi făcut fără mari probleme ultimii 4 kilometri, doar că nu avea sens. A mers bine, psihic am stat excelent, mai ales în prima jumătate, chiar dacă fizic nu am excelat. Pe la km 29 a trecut un tip pe lângă mine, mi-a zis ceva gen "ce faci rockere, ai obosit? Bagă acolo!". I-am zis că sunt la km 29, la care el "păi eu sunt la 24". Într-un minut deja nu se mai vedea, bazat om. Am dat de un tip pe care îl văzusem la maratonul zăpezii, e mişto că deja încep să ştiu figurile celor care aleargă prin Herăstrău.
Urmează să îmi testez limitele la maratonul nisipului (Mamaia, 13 aprilie). Acolo o să fie cu adevărat o provocare, am înţeles că 2 kilometri pe nisip ar fi cât 3 pe asfalt, aşa că nu ştiu la ce timp aş putea să sper. Limita e 6 ore (ceea ce nu e chiar corect, atât e şi pe asfalt), dar sper să nu fie nisipul aşa de adânc (ca să parafrazez o expresie) şi să pot termina primul meu maraton. :)
duminică, 2 martie 2014
Update
Etichete:
alergat,
alergat in Herastrau,
alergat pe ploaie,
apa,
blog,
bocanci,
frumusetea alergarii,
Herastrau,
maraton,
maratonul nisipului,
politehnica
sâmbătă, 15 februarie 2014
Maratonul Zăpezii 2014
Acum vreo lună m-am înscris la maratonul zăpezii, la proba de 30km. Am zis că nu sunt aşa bazat să bag maratonul, şi semi deja nu mai reprezintă o provocare. Bun.. am plecat eu de acasă cu trenul, singur, o plictiseală îngrozitoare pe drum, apoi am ajuns în Râşnov pe la 2:30, aşa ceva. De acolo aveam de mers încă 9 km până la cabană, intenţionam să îi merg pe jos, făcusem în jur de 5 când a oprit o maşină lângă mine, mă întreabă unde e cabana Himalaya, le spun că şi eu merg acolo, aşa că m-au luat cu ei, foarte de treabă oamenii. Ajung la cabană, plictiseala de pe lume, nimic de făcut, nu aveam cu cine să vorbesc, fiind cel mai tânăr din competiţie, doar oameni de peste 40 de ani care povesteau care ce maratoane are şi cât de bazat e. Vine şi şedinţa tehnică, ocazie cu care aflu că era acolo un tip cu 171 de maratoane, cele mai multe din toată ţara, încă cineva cu vreo 70, plus organizatorul, cu 86 sau ceva de genul. Buun, numai oameni bazaţi. Aflu după că unul din colegii de cameră a fost la Ironman de 2 ori (!!), deja mă simţeam acolo ca ultimul ratat, numai oameni super umblaţi.. Colac peste pupăză, aflu că traseul nu este drept, având undeva în jur de 500 de metri diferenţă de nivel, ceea ce transforma cursa în cea mai grea pe care am făcut-o vreodată.
În fine, vine şi ziua concursului. Ajungem la start pe la 8, începe concursul la 9, iau un baton proteic înainte, vreme frumoasă, aproape că nu era zăpadă, în mod ironic (mai puţin o porţiune de vreo 6 km, unde s-a urcat şi coborât pe zăpadă întărită). Primii 3 km au fost aşa, ceva lejer, de acomodare, apoi am început să urcăm spre cetatea Râşnovului. Am făcut greşeala să bag tare la început, am luat o grămadă de oameni pe urcare, dar după coborâre, cand am revenit pe plat, au început să mă depăşească toţi cei pe care i-am luat. Pe la km 9-10 deja mi se făcuse rău, băgasem prea tare şi a trebuit să mă calmez, mi-a venit să vomit de câteva ori, aşa că am luat-o mai uşurel. Kilometrii 12-14 i-am făcut lângă cineva, a fost ok, am mai vorbit, a trecut timpul repede. La kilometrul 15 ajungeai la cabana Himalaya (punctul de finish, ocazie cu care cei de la 15 km terminau concursul), iar acolo am luat un super baton proteic primit în pachetul de concurs, ceva incredibil, dai un ban, da' stai în faţă.. Batoanele mele au 60 de grame, cu 10 grame de proteine, şi costă ceva gen 2 lei, chestia asta avea 35 de grame, 25 de proteine... Iei două din alea, ţi-ai făcut provizia pe toată ziua. Am ajuns la km 18 (unde întorceau cei de la semi) fără stres, şi după am avut de urcat vreo 2.5 km, ocazie cu care i-am depăşit pe toţi care erau în faţa mea la mai puţin de 500 de metri, unul dintre ei cel puţin era ofticat că alerg în bocanci (singurul în bocanci de acolo, mă aşteptam la zăpadă şi nu am venit cu altceva), am trecut pe lângă el şi mi-a zis "băă ce bine alergi în bocanci"... La km 21, pe coborâre, am făcut o aroganţă, l-am sunat pe tata, vorbeam la telefon şi alergam în acelaşi timp, aia care urcau mai să mă înjure, nu altceva. Până la 24 nu a fost stres. La 24 (care coincidea cu km 18) am avut mândria să văd că sunt destui care băgaseră semimaratonul şi au făcut cu 6 km mai puţin decât mine, m-am gândit "bă... e bine!". De la 24 la 27 a fost nasol că am alergat singur, ăia care erau în spate aveau spre un kilometru în urmă, la fel ăia din faţă, şi deja era prea târziu să mai fie întârziaţi la semi. Nici măcar nu ştiam dacă am luat-o bine.. Indicatoare nu prea erau, s-a mai rătăcit lumea, chiar şi anul ăsta. La 27 încă simţeam că pot, am băgat al 3-lea baton proteic, am luat un izotonic si am continuat să alerg. Chiar mi-a părut rău că nu am băgat maraton full, aş fi putut să îl scot, mă simţeam în stare.. Ce nu mi-a venit să cred, la km 28 văd o tipă mai grăsuţă (din câte ţin minte parcă şi fuma...) care era la km 14 în cursa de 15... Cum să mergi tot drumul, să scoţi 15 km în 2 ore jumate, şi să dai şi bani? În fine.. Pe ultimii 2 km am forţat, să nu mă ia din urmă nimeni, văzusem pe cineva în spatele meu. În total am scos 2:51, cu mult mai bine decât mă aşteptam (având în vedere că erau denivelări), şi din câte am înţeles am ieşit pe locul 6. A,da, la km 29 la mine tipul cu ironman era la 28, am fost super mândru (bine, dacă mai alergam o oră probabil m-ar fi luat).
Mi-a părut bine că am avut o masă inclusă în pachet după final, care a fost chiar foarte bună. Am cunoscut acolo un tip care se tot lăuda că a băgat 160 de kilometri în ceva gen 19 ore. După m-am pregătit să fac cei 9 km până la gară pe jos, dar din fericire m-a dus cineva cu maşina până în Ploieşti, am mers doar 2 din ăia 9. Pe drum îi vedeam pe cei de la maraton, chiar îi apreciez pe oamenii ăia, bătrâni, se vedea că nu mai pot.. O luaseră la mers lejer, dar nici gând să renunţe. Unul din cei cu care am stat in cameră mi-a zis la final "vezi că alergatul e ca un drog.. costa mult (concursuril, alimentaţie) şi nu poţi să te laşi". Per total m-am simţit super bine şi abia aştept următorul concurs.
P.S.: Acum realizez, batonul minune nu avea 25 de grame de proteine din 35, ar fi fost imposibil, avea 25%, deci asta înseamnă 8.75 grame... Ceea ce înseamnă că am avut parte de un efect de placebo autentic, eram ferm convins că e un baton minune şi că nu mai am nicio problemă, bine de ştiut.
În fine, vine şi ziua concursului. Ajungem la start pe la 8, începe concursul la 9, iau un baton proteic înainte, vreme frumoasă, aproape că nu era zăpadă, în mod ironic (mai puţin o porţiune de vreo 6 km, unde s-a urcat şi coborât pe zăpadă întărită). Primii 3 km au fost aşa, ceva lejer, de acomodare, apoi am început să urcăm spre cetatea Râşnovului. Am făcut greşeala să bag tare la început, am luat o grămadă de oameni pe urcare, dar după coborâre, cand am revenit pe plat, au început să mă depăşească toţi cei pe care i-am luat. Pe la km 9-10 deja mi se făcuse rău, băgasem prea tare şi a trebuit să mă calmez, mi-a venit să vomit de câteva ori, aşa că am luat-o mai uşurel. Kilometrii 12-14 i-am făcut lângă cineva, a fost ok, am mai vorbit, a trecut timpul repede. La kilometrul 15 ajungeai la cabana Himalaya (punctul de finish, ocazie cu care cei de la 15 km terminau concursul), iar acolo am luat un super baton proteic primit în pachetul de concurs, ceva incredibil, dai un ban, da' stai în faţă.. Batoanele mele au 60 de grame, cu 10 grame de proteine, şi costă ceva gen 2 lei, chestia asta avea 35 de grame, 25 de proteine... Iei două din alea, ţi-ai făcut provizia pe toată ziua. Am ajuns la km 18 (unde întorceau cei de la semi) fără stres, şi după am avut de urcat vreo 2.5 km, ocazie cu care i-am depăşit pe toţi care erau în faţa mea la mai puţin de 500 de metri, unul dintre ei cel puţin era ofticat că alerg în bocanci (singurul în bocanci de acolo, mă aşteptam la zăpadă şi nu am venit cu altceva), am trecut pe lângă el şi mi-a zis "băă ce bine alergi în bocanci"... La km 21, pe coborâre, am făcut o aroganţă, l-am sunat pe tata, vorbeam la telefon şi alergam în acelaşi timp, aia care urcau mai să mă înjure, nu altceva. Până la 24 nu a fost stres. La 24 (care coincidea cu km 18) am avut mândria să văd că sunt destui care băgaseră semimaratonul şi au făcut cu 6 km mai puţin decât mine, m-am gândit "bă... e bine!". De la 24 la 27 a fost nasol că am alergat singur, ăia care erau în spate aveau spre un kilometru în urmă, la fel ăia din faţă, şi deja era prea târziu să mai fie întârziaţi la semi. Nici măcar nu ştiam dacă am luat-o bine.. Indicatoare nu prea erau, s-a mai rătăcit lumea, chiar şi anul ăsta. La 27 încă simţeam că pot, am băgat al 3-lea baton proteic, am luat un izotonic si am continuat să alerg. Chiar mi-a părut rău că nu am băgat maraton full, aş fi putut să îl scot, mă simţeam în stare.. Ce nu mi-a venit să cred, la km 28 văd o tipă mai grăsuţă (din câte ţin minte parcă şi fuma...) care era la km 14 în cursa de 15... Cum să mergi tot drumul, să scoţi 15 km în 2 ore jumate, şi să dai şi bani? În fine.. Pe ultimii 2 km am forţat, să nu mă ia din urmă nimeni, văzusem pe cineva în spatele meu. În total am scos 2:51, cu mult mai bine decât mă aşteptam (având în vedere că erau denivelări), şi din câte am înţeles am ieşit pe locul 6. A,da, la km 29 la mine tipul cu ironman era la 28, am fost super mândru (bine, dacă mai alergam o oră probabil m-ar fi luat).
Mi-a părut bine că am avut o masă inclusă în pachet după final, care a fost chiar foarte bună. Am cunoscut acolo un tip care se tot lăuda că a băgat 160 de kilometri în ceva gen 19 ore. După m-am pregătit să fac cei 9 km până la gară pe jos, dar din fericire m-a dus cineva cu maşina până în Ploieşti, am mers doar 2 din ăia 9. Pe drum îi vedeam pe cei de la maraton, chiar îi apreciez pe oamenii ăia, bătrâni, se vedea că nu mai pot.. O luaseră la mers lejer, dar nici gând să renunţe. Unul din cei cu care am stat in cameră mi-a zis la final "vezi că alergatul e ca un drog.. costa mult (concursuril, alimentaţie) şi nu poţi să te laşi". Per total m-am simţit super bine şi abia aştept următorul concurs.
P.S.: Acum realizez, batonul minune nu avea 25 de grame de proteine din 35, ar fi fost imposibil, avea 25%, deci asta înseamnă 8.75 grame... Ceea ce înseamnă că am avut parte de un efect de placebo autentic, eram ferm convins că e un baton minune şi că nu mai am nicio problemă, bine de ştiut.
sâmbătă, 8 februarie 2014
Calculatoare anul 2 semestrul 1
A venit timpul să fac şi articolul despre anul 2, primul semestru. Un semestru cenuşiu, aşa, fără nimic special în el, cu materii inutile în continuare, cu materii utile, teoretic, dar practic ţinute în bătaie de joc, dar mai ales cu o sesiune în care a trebuit să tocesc pentru aproape toate examenele. Cred că aşa, ca nivel de toceală, se poate compara cu sesiunea din anul 1 semestrul 2, când am avut electrotehnică, doar că atunci am învăţat o săptămână doar pentru aia, acum am învăţat peste o săptămână pentru toate. Dacă ar fi să îi dau o notă acestui semestru cred că ar fi un 5, aşa, la modul că se putea şi mai rău. Cel mai bine sintetizează atmosfera un coleg de-al meu "n-a fost cel mai frumos semestru.. niciunul nu a fost, dacă stau să mă gândesc".
Ok, o să iau acum fiecare materie pe rând şi o să o analizez. În ordinea utilităţii, desigur. Nu că ar fi ceva cu adevărat util, dar o să pun aşa, ce mi s-a părut mie. O să dau şi note pentru curs, laborator şi examen.
1. În mod paradoxal, cea mai utilă materie de pe acest semestru mi s-a părut.... IOCLA :)) (Prof. Vasile Lungu). Nu mi-aş fi închipuit niciodată că o să spun asta, dar am tras o linie şi mi-am dat seama că deşi "introducrere în organizarea calculatoarelor cu limbaje de asamblare" (nici proful nu ştie exact de la ce vine, se numea PLAS până acum vreo 3-4 ani, programare în limbaje de asmablare) a fost singura materie unde chiar am învăţat ceva complet nou şi s-ar putea chiar să fie folositor mai încolo, pe la compilatoare. Cursul nu poate avea o notă de trecere, undeva în jur de 4, pentru că este extrem de plictisitor şi nu vine nimeni, decât aşa, dacă nu au ce face acasă se mai trezesc câţiva. (Mai sunt unii jegoşi care vin şi cer foaie de prezenţă ca să se le facă rău celorlalţi, dar asta e partea a doua, oricum nu contează prezenţa). Laboratorul l-am făcut cu "domnişoara" (o femeie pe la 65 de ani, căsătorită, i se spune "baba"), unde toată lumea stătea şi freca menta, deşi dacă îţi dădeai interesul ai fi putut învăţa ceva. Desigur, nimeni nu a făcut asta. La parţial se copiază şi toţi au note mari, iar pe laborator se dau nişte note aproape random (asta dacă nu ai mai întrebat-o de câteva ori acolo, orice, şi primeşti 10). Vine examenul şi realizăm toţi că nu ştim nimic, dar nimic. Băi, ce facem, cum trecem la IOCLA? Cam aşa ne întrebam toţi. Auzisem că sunt subiecte individuale, că e nasol.. Cu 3 zile înainte de examen am citit nişte tutoriale făcute de nişte colegi de prin ani mai mare, şi am remarcat cu stupoare că nu este chiar aşa de complicat, ba chiar dimpotrivă, seamănă extrem de bine cu C şi este un limbaj extrem de rapid, oferind extrem de multe posibilităţi, mai ales la nivel de bit. Examenul l-am dat cu domnişoara, pentru că profesorul era blocat prin Germania din cauza condiţiilor meteo, aşa că toţi au copiat şi au trecut majoritatea. Eu am avut ambiţia să scriu pe cont propriu şi am terminat cu 9.
Notele mele legate de desfăşurarea activităţilor: curs: 4, laborator: 4, parţial: 5, examen :8.
Cum treci: mi-e greu să spun laborator cu domnişoara, pentru că nu cred că va mai preda şi la anul. Dacă ai ghinion poţi face cu asistenţi care dau teme, noi am avut noroc şi nu am făcut asta, temele erau destul de nasoale. Înveţi acolo ceva teorie pentru parţial şi harta memoriei, înveţi nişte instrucţiuni de assembler, faci nişte analogii cu C şi sigur treci.
Cum iei 10: copiezi în parţial teoria, faci harta memoriei bine, vii la laborator şi faci bine (şi optim) în examen. Eu aş fi putut să iau 10, dar nu am făcut un algoritm optim.
2. A doua materie ca şi chestii interesante pe care le-am învăţat, este AA, analiza algoritmilor (profesor Trăuşan Matu), Deşi sunt nişte chestii absolut inutile în practică, probabil unele inutile punct (decidabilitatea, de exemplu, mi s-a părut o tâmpenie), este o materie matematică, şi cum mi-a plăcut matematica era puţin probabil să nu îmi placă AA. Se fac chestii ok, notaţii de complexitate, şiruri recurente (cele mai interesante chestii), ceva analiză amortizată, care iar e interesantă, plus ceva vrajeală despre algoritmi nedeterminişti, ceva ce nu se face în alte ţări, cu o funcţie fictivă, choice, care generează n threaduri in paralel la fiecare apel... Deci da, asta înseamna n^n operaţii în doar n apeluri de choice, complexitatea fiind, surpriză, n. Temele sunt ok, lumea s-a plâns de ele, dar mie nu mi-a luat niciuna mai mult de câteva ore, majoritatea informaţiilor le găseai pe net, iar la restul îţi dădeai şi tu cu părerea şi era imposibil să ai mai puţin de 6-7 pe temă dacă o făceai decent. Laboratorul l-am făcut cu Mihaela, a fost cel mai amuzant laborator, era cumva un amestec de glume, notaţii de complexitate, poveşti şi algoritmi, în aşa fel încât îţi rămâneau în cap anumite chestii pornind de la nişte glume ( O(n) e optimist, W(n) e pesimist, teta(n) e realist). Notele pe laborator depindeau de cât de mult te implicai, dacă răspundeai de 2-3 ori aveai minim 8. Primul test mi s-a părut greuţ, dar al doilea şi examenul mi s-au părut destul de simple, aşa că am putut şi eu să spun, după testul 2, că sper la minim 10 (erau maxim 11.5 puncte), şi am luat 10.5, deci am estimat bine. A fost singura materie din sesiune unde am avut media 10.
Note: curs: 7, seminar:9, teste: 7, teme: 8, examen: 8.
Cum treci: trebuie să faci neapărat mare parte din teme, pentru că în teste se iau note destul de mici. Dacă intri în examen e foarte probabil să ieşi, dacă ai învăţat decent.
Cum iei 10: faci la fiecare test de minim 9 (ceea ce nu e aşa de greu), faci temele bine, vii la laborator, răspunzi, şi eşti atent în examen şi faci grile din anii anteriori, că se repetă.
3. Nu prea ştiu ce să pun acum, sincer,. Deja restul materilor sunt inutile toate. Hai să pun programarea, că să zicem că am învăţat un pic de Java. Am făcut cursul cu doamna Lorina, un curs cam plictisitor, ţinut vineri la 8 dimineaţa, încât n-am putut să merg mai mult de primele 2 cursuri, şi am făcut o alegere excelentă. Cel mai bine descrie cursul următoarea caracterizare "bă.. asta nu e programare orientată pe obiecte, e TPPO, teoria programării pe obiecte". Nu mi-aş fi imaginat că un curs de programare va fi de toceală, dar da, aparent este posibil. Numai teorie despre excepţii, clase interne, moştenire, interfeţe, etc. Laboratorul e decent, acolo am învăţat tot ce ştiu despre Java. Temele sunt foarte simple, le poate face oricine dacă ştie ceva, orice, despre programare. Se dă un test grilă extrem de nasol. Eu am luat punctaj mare pentru că ştiu să abordez genul ăsta de subiecte de la concursurile Cangurul, unde nu ştiam dădeam la nimereală, anulam variantele proaste (se scădea pentru răspuns greşit), şi poate am avut şi un pic de şansă, dar în general 5/10 era o notă bună.. eu am avut 7.5. Examenul a fost o bătaie de joc, jumătate teorie (incredibil..), iar la probleme a fost O problemă (da, doar una) extrem de simplă, dar fiecare greşeală conta enorm. Eu am pus "int" în loc de "Integer" (nu e ca şi cum dacă aveam compilator nu îmi dădeam seama) şi am avut media 9 în loc de 10.
Note: curs: 4, laborator: 8, teme: 6, test: 5, examen: 3.
Cum treci: faci 3 teme din 4 (sunt foarte simple), mai mergi la lab din când în când şi toceşti nişte teorie pentru examen.
Cum iei 10: toceşti teoria, faci toate temele, şi speri să nu greşeşti penibil la vreo grilă sau la probleme. Au fost foarte puţine medii de 10 în serie.
4. TS, teoria sistemelor. Profesor: prov. univ. dr. ing. Sever Serban. Seminar: prof. univ. dr. ing Sever Serban. Carte: prof. univ. dr. ing. Sever Serban. Si tot asa :)). O materie de care lumea vrea să scape, toţi mi-au zis că e naşpa, că e greu, dar efectiv nu pot să înţeleg de ce. Mi s-a părut de departe cel mai bun curs pe care l-am frecventat (bine, era singurul la care mergeam, în afară de AA). Prof. univ. dr. ing. Sever Serban explica foarte bine cursul (în mod automat, aş zice, e un sistem discret care are eroarea tinzând la zero), şi e imposibil să nu înţelegi dacă mergi la cursuri, scrii tot şi reciteşti o dată demonstraţiile. Bine, asta presupune un pic de efort, pentru că demonstraţiile sunt greuţe, cursul e de la 8 dimineaţa, şi mulţi dorm. Prezenţa e obligatorie la curs şi seminar, şi contează enorm pentru intratul în examen. Ai prezenţa full, e imposibil să nu intri în examen, pentru că mai primeşti o notă şi pe seminar, care e minim 5. Temele sunt relativ simple, dar cu foarte multe calcule şi foarte scârboase. Eu am luat 7 pe ambele, nu înţeleg exact de ce, probabil am scris foarte urât, sau şi mai probabil am greşit majoritatea calculelor. Seminarul este foarte ok, faci o problemă, maxim 2 de fiecare dată, probleme simple, dar cu nişte calcule destul de urâte, desigur. Examenul este cireaşa de pe tort la acest curs, pentru că pică destui, dar totuşi nu atât de mulţi pe cât aş fi crezut. Eu am făcut destul de bine în examen, am făcut 4 subiecte din 5, şi per total mi-a ieşit media 9 (mi-a dat 9 cu 8.1, cred că am reuşit să fac o impresie bună), dar au picat destui care aveau note mari în timpul semestrului, mai mari decât mine, chiar spre maxim. Deci nu contează nota din timpul semestrului aproape deloc. Poţi să ai 45/50 în timpul examenului, dar media să fie 5, deşi ai luat peste 10/50 în examen.
Note: curs: 10, laborator: 8, teme: 6, examen: 7.
Cum treci: neapărat, dar neapărat vii la toate cursurile şi seminariile, faci ceva din teme, că nu sunt grele, iar la examen înveţi problemele, că se trece doar cu ele.
Cum iei 10: nu ştiu, în medie e o singură persoană cu 10 pe an, la noi nu ştiu să fie cineva.
5. EEA, preferata mea.. Profesor: Trişcă (nu ştiu şi prenumele). Electronică analogică, teoria chibritului despre semiconductori, diode, tranzistori si amplificatoare operaţionale sau de orice alt fel. O materie cu extrem, extrem de multe pretenţii pentru profilul nostru. La curs am fost doar o dată, prezenţa era de sub 10 pe curs în general. Seminarul l-am făcut cu Surpăţeanu (sau Surpi, după cum i se spune), un profesor de stil vechi, foarte bun pe domeniul lui şi care chiar explică bine. Laboratorul a fost nasol, am făcut cu un student la master care era cam pretenţios (toţi sunt), făceam referate pentru fiecare laborator,inclusiv simulări de circuite, iar în timpul laboratorului nu înţelegeam nimic. Am dat 2 teste de lab la care am luat 5, iar la sfârşit am avut examen de lab, teoretic şi practic, deşi nu aveam acces la laborator, dar ni se cerea să ştim să lucrăm cu firele alea. A fost băieţaş laborantul, foarte de treabă, meritam 0 pe practic, nu ştiu cât mi-a dat dar mi-a ieşit media 8 pe lab, i-am mulţumit la sfârşit. Pe seminar am avut 8, cred, am dat un test la final, extrem de simplu, cu nota minimă 4. Pentru examen nu prea am învăţat, mi-am citit nişte cursuri, dar degeaba, intra pe o parte ieşea pe cealaltă, m-am bazat pe teoria de laborator, care nu avea demonstraţii, nimic, si am reuşit să trec cu 3 formule şi 5 scheme, am avut 2 subiecte de teorie cu 8, iar la probleme am făcut una de 10, la care trebuia să scrii fix 2 rânduri (dar să înţelegi fenomenul), iar la problema de calcul de punct static de funcţionare, care teoretic e cea mai simplă şi pe care o fac toţi (sunt fix 6-7 Kirchhoff de aplicat), am luat un mândru 3, am uitat complet de un curent şi am greşit absolut tot. Există şi două teme, pe prima ne-a făcut-o Surpăţeanu la un curs special (ne-a făcut problema grea, la care nu aveam nicio idee), iar a doua e un grafic, pe care l-am luat şi eu de la cineva. S-a copiat pe rupte la teme, n-a fost stres.
Note: curs: 2 (cel mai slab curs), laborator: 4, seminar: 8, teme: 7, examen: 8 (s-a corectat foarte, foarte lejer).
Cum treci: mergi la laborator, mergi la colocviu (te trec oricât de slab ai fi), înveţi teoria din laboratoare care e simplă şi problemele şi ai trecut.
Cum iei 10: faci de aproape maxim în timpul anului (nu e chiar aşa greu, trebuie să înveţi pentru laborator şi să copiezi nişte teme), şi după toceşti ca un animal cartea lui Surpi, vomiţi toate demonstraţiile la examen şi faci perfect problemele.
6. FC- filosofie cognitivistă. Nu mai ştiu cum îl cheamă pe prof, avea nişte cărţi formate din citate, nişte tâmpenii scoase să aibă ce pune la dosar. Mi-e şi ruşine că am făcut materia asta, un opţional pe care ţi-l bagă pe gât în funcţie de serie. Profesorul făcea orice altceva, dar nu filosofie. O bătaie de joc, pe scurt, împărţea orice concept într-o piramidă cu trei nivele(cocalar). Se face prezenţa la curs si la seminar (altă bătaie de joc, făceam cu o femeie bătrână care avea multe pretenţii şi nu te lăsa să vii cu altă grupă. După ce mi-a zis că "pistis" sau ceva de genul e din latină n-am mai ascultat ce zice, vreodată). Am avut 5 prezenţe din 7 la seminar şi full la curs (masochist, nu era nevoie, am făcut un fel de glumă cu un coleg şi am zis că nu suntem bărbaţi dacă nu venim la cursul ăla full, tocmai pentru că era o porcărie). Am avut 10, luai 8 cu o singură prezenţă la curs.
7. Am lăsat un loc special pentru Engleză, o materie care nu are ce căuta în orarul nostru. Nu aş fi zis nimic dacă nu mă enerva profesoara în ultimul hal, o femeie de o prostie şi o îngâmfare rară, care îţi dădea media 9 cu 9.45 (inclusiv mie mi s-a întâmplat, nu am fost singurul), şi îţi mai şi zice "puteam să îţi dau 10 dar nu vreau". Bine că mai fac un singur semestru de engleză şi scap, trebuie so o mai suport încă 7 seminarii, o să fie foarte greu dar sper să rezist.
Concluzii: un semestru aproape inutil. Am învăţat puţină asamblare, ce e drept, dar probabil nu îmi va trebui pe viitor (decât tot în cadrul facultăţii). Am făcut şi ceva Java, dar nu pot spune că am învăţat mare lucru, pentru că tot ce nu ştii cauţi pe net, nu e mare diferenţă faţă de C++. Semestrul următor se anunţă mai interesant, dar semnificativ mai greu.
Ok, o să iau acum fiecare materie pe rând şi o să o analizez. În ordinea utilităţii, desigur. Nu că ar fi ceva cu adevărat util, dar o să pun aşa, ce mi s-a părut mie. O să dau şi note pentru curs, laborator şi examen.
1. În mod paradoxal, cea mai utilă materie de pe acest semestru mi s-a părut.... IOCLA :)) (Prof. Vasile Lungu). Nu mi-aş fi închipuit niciodată că o să spun asta, dar am tras o linie şi mi-am dat seama că deşi "introducrere în organizarea calculatoarelor cu limbaje de asamblare" (nici proful nu ştie exact de la ce vine, se numea PLAS până acum vreo 3-4 ani, programare în limbaje de asmablare) a fost singura materie unde chiar am învăţat ceva complet nou şi s-ar putea chiar să fie folositor mai încolo, pe la compilatoare. Cursul nu poate avea o notă de trecere, undeva în jur de 4, pentru că este extrem de plictisitor şi nu vine nimeni, decât aşa, dacă nu au ce face acasă se mai trezesc câţiva. (Mai sunt unii jegoşi care vin şi cer foaie de prezenţă ca să se le facă rău celorlalţi, dar asta e partea a doua, oricum nu contează prezenţa). Laboratorul l-am făcut cu "domnişoara" (o femeie pe la 65 de ani, căsătorită, i se spune "baba"), unde toată lumea stătea şi freca menta, deşi dacă îţi dădeai interesul ai fi putut învăţa ceva. Desigur, nimeni nu a făcut asta. La parţial se copiază şi toţi au note mari, iar pe laborator se dau nişte note aproape random (asta dacă nu ai mai întrebat-o de câteva ori acolo, orice, şi primeşti 10). Vine examenul şi realizăm toţi că nu ştim nimic, dar nimic. Băi, ce facem, cum trecem la IOCLA? Cam aşa ne întrebam toţi. Auzisem că sunt subiecte individuale, că e nasol.. Cu 3 zile înainte de examen am citit nişte tutoriale făcute de nişte colegi de prin ani mai mare, şi am remarcat cu stupoare că nu este chiar aşa de complicat, ba chiar dimpotrivă, seamănă extrem de bine cu C şi este un limbaj extrem de rapid, oferind extrem de multe posibilităţi, mai ales la nivel de bit. Examenul l-am dat cu domnişoara, pentru că profesorul era blocat prin Germania din cauza condiţiilor meteo, aşa că toţi au copiat şi au trecut majoritatea. Eu am avut ambiţia să scriu pe cont propriu şi am terminat cu 9.
Notele mele legate de desfăşurarea activităţilor: curs: 4, laborator: 4, parţial: 5, examen :8.
Cum treci: mi-e greu să spun laborator cu domnişoara, pentru că nu cred că va mai preda şi la anul. Dacă ai ghinion poţi face cu asistenţi care dau teme, noi am avut noroc şi nu am făcut asta, temele erau destul de nasoale. Înveţi acolo ceva teorie pentru parţial şi harta memoriei, înveţi nişte instrucţiuni de assembler, faci nişte analogii cu C şi sigur treci.
Cum iei 10: copiezi în parţial teoria, faci harta memoriei bine, vii la laborator şi faci bine (şi optim) în examen. Eu aş fi putut să iau 10, dar nu am făcut un algoritm optim.
2. A doua materie ca şi chestii interesante pe care le-am învăţat, este AA, analiza algoritmilor (profesor Trăuşan Matu), Deşi sunt nişte chestii absolut inutile în practică, probabil unele inutile punct (decidabilitatea, de exemplu, mi s-a părut o tâmpenie), este o materie matematică, şi cum mi-a plăcut matematica era puţin probabil să nu îmi placă AA. Se fac chestii ok, notaţii de complexitate, şiruri recurente (cele mai interesante chestii), ceva analiză amortizată, care iar e interesantă, plus ceva vrajeală despre algoritmi nedeterminişti, ceva ce nu se face în alte ţări, cu o funcţie fictivă, choice, care generează n threaduri in paralel la fiecare apel... Deci da, asta înseamna n^n operaţii în doar n apeluri de choice, complexitatea fiind, surpriză, n. Temele sunt ok, lumea s-a plâns de ele, dar mie nu mi-a luat niciuna mai mult de câteva ore, majoritatea informaţiilor le găseai pe net, iar la restul îţi dădeai şi tu cu părerea şi era imposibil să ai mai puţin de 6-7 pe temă dacă o făceai decent. Laboratorul l-am făcut cu Mihaela, a fost cel mai amuzant laborator, era cumva un amestec de glume, notaţii de complexitate, poveşti şi algoritmi, în aşa fel încât îţi rămâneau în cap anumite chestii pornind de la nişte glume ( O(n) e optimist, W(n) e pesimist, teta(n) e realist). Notele pe laborator depindeau de cât de mult te implicai, dacă răspundeai de 2-3 ori aveai minim 8. Primul test mi s-a părut greuţ, dar al doilea şi examenul mi s-au părut destul de simple, aşa că am putut şi eu să spun, după testul 2, că sper la minim 10 (erau maxim 11.5 puncte), şi am luat 10.5, deci am estimat bine. A fost singura materie din sesiune unde am avut media 10.
Note: curs: 7, seminar:9, teste: 7, teme: 8, examen: 8.
Cum treci: trebuie să faci neapărat mare parte din teme, pentru că în teste se iau note destul de mici. Dacă intri în examen e foarte probabil să ieşi, dacă ai învăţat decent.
Cum iei 10: faci la fiecare test de minim 9 (ceea ce nu e aşa de greu), faci temele bine, vii la laborator, răspunzi, şi eşti atent în examen şi faci grile din anii anteriori, că se repetă.
3. Nu prea ştiu ce să pun acum, sincer,. Deja restul materilor sunt inutile toate. Hai să pun programarea, că să zicem că am învăţat un pic de Java. Am făcut cursul cu doamna Lorina, un curs cam plictisitor, ţinut vineri la 8 dimineaţa, încât n-am putut să merg mai mult de primele 2 cursuri, şi am făcut o alegere excelentă. Cel mai bine descrie cursul următoarea caracterizare "bă.. asta nu e programare orientată pe obiecte, e TPPO, teoria programării pe obiecte". Nu mi-aş fi imaginat că un curs de programare va fi de toceală, dar da, aparent este posibil. Numai teorie despre excepţii, clase interne, moştenire, interfeţe, etc. Laboratorul e decent, acolo am învăţat tot ce ştiu despre Java. Temele sunt foarte simple, le poate face oricine dacă ştie ceva, orice, despre programare. Se dă un test grilă extrem de nasol. Eu am luat punctaj mare pentru că ştiu să abordez genul ăsta de subiecte de la concursurile Cangurul, unde nu ştiam dădeam la nimereală, anulam variantele proaste (se scădea pentru răspuns greşit), şi poate am avut şi un pic de şansă, dar în general 5/10 era o notă bună.. eu am avut 7.5. Examenul a fost o bătaie de joc, jumătate teorie (incredibil..), iar la probleme a fost O problemă (da, doar una) extrem de simplă, dar fiecare greşeală conta enorm. Eu am pus "int" în loc de "Integer" (nu e ca şi cum dacă aveam compilator nu îmi dădeam seama) şi am avut media 9 în loc de 10.
Note: curs: 4, laborator: 8, teme: 6, test: 5, examen: 3.
Cum treci: faci 3 teme din 4 (sunt foarte simple), mai mergi la lab din când în când şi toceşti nişte teorie pentru examen.
Cum iei 10: toceşti teoria, faci toate temele, şi speri să nu greşeşti penibil la vreo grilă sau la probleme. Au fost foarte puţine medii de 10 în serie.
4. TS, teoria sistemelor. Profesor: prov. univ. dr. ing. Sever Serban. Seminar: prof. univ. dr. ing Sever Serban. Carte: prof. univ. dr. ing. Sever Serban. Si tot asa :)). O materie de care lumea vrea să scape, toţi mi-au zis că e naşpa, că e greu, dar efectiv nu pot să înţeleg de ce. Mi s-a părut de departe cel mai bun curs pe care l-am frecventat (bine, era singurul la care mergeam, în afară de AA). Prof. univ. dr. ing. Sever Serban explica foarte bine cursul (în mod automat, aş zice, e un sistem discret care are eroarea tinzând la zero), şi e imposibil să nu înţelegi dacă mergi la cursuri, scrii tot şi reciteşti o dată demonstraţiile. Bine, asta presupune un pic de efort, pentru că demonstraţiile sunt greuţe, cursul e de la 8 dimineaţa, şi mulţi dorm. Prezenţa e obligatorie la curs şi seminar, şi contează enorm pentru intratul în examen. Ai prezenţa full, e imposibil să nu intri în examen, pentru că mai primeşti o notă şi pe seminar, care e minim 5. Temele sunt relativ simple, dar cu foarte multe calcule şi foarte scârboase. Eu am luat 7 pe ambele, nu înţeleg exact de ce, probabil am scris foarte urât, sau şi mai probabil am greşit majoritatea calculelor. Seminarul este foarte ok, faci o problemă, maxim 2 de fiecare dată, probleme simple, dar cu nişte calcule destul de urâte, desigur. Examenul este cireaşa de pe tort la acest curs, pentru că pică destui, dar totuşi nu atât de mulţi pe cât aş fi crezut. Eu am făcut destul de bine în examen, am făcut 4 subiecte din 5, şi per total mi-a ieşit media 9 (mi-a dat 9 cu 8.1, cred că am reuşit să fac o impresie bună), dar au picat destui care aveau note mari în timpul semestrului, mai mari decât mine, chiar spre maxim. Deci nu contează nota din timpul semestrului aproape deloc. Poţi să ai 45/50 în timpul examenului, dar media să fie 5, deşi ai luat peste 10/50 în examen.
Note: curs: 10, laborator: 8, teme: 6, examen: 7.
Cum treci: neapărat, dar neapărat vii la toate cursurile şi seminariile, faci ceva din teme, că nu sunt grele, iar la examen înveţi problemele, că se trece doar cu ele.
Cum iei 10: nu ştiu, în medie e o singură persoană cu 10 pe an, la noi nu ştiu să fie cineva.
5. EEA, preferata mea.. Profesor: Trişcă (nu ştiu şi prenumele). Electronică analogică, teoria chibritului despre semiconductori, diode, tranzistori si amplificatoare operaţionale sau de orice alt fel. O materie cu extrem, extrem de multe pretenţii pentru profilul nostru. La curs am fost doar o dată, prezenţa era de sub 10 pe curs în general. Seminarul l-am făcut cu Surpăţeanu (sau Surpi, după cum i se spune), un profesor de stil vechi, foarte bun pe domeniul lui şi care chiar explică bine. Laboratorul a fost nasol, am făcut cu un student la master care era cam pretenţios (toţi sunt), făceam referate pentru fiecare laborator,inclusiv simulări de circuite, iar în timpul laboratorului nu înţelegeam nimic. Am dat 2 teste de lab la care am luat 5, iar la sfârşit am avut examen de lab, teoretic şi practic, deşi nu aveam acces la laborator, dar ni se cerea să ştim să lucrăm cu firele alea. A fost băieţaş laborantul, foarte de treabă, meritam 0 pe practic, nu ştiu cât mi-a dat dar mi-a ieşit media 8 pe lab, i-am mulţumit la sfârşit. Pe seminar am avut 8, cred, am dat un test la final, extrem de simplu, cu nota minimă 4. Pentru examen nu prea am învăţat, mi-am citit nişte cursuri, dar degeaba, intra pe o parte ieşea pe cealaltă, m-am bazat pe teoria de laborator, care nu avea demonstraţii, nimic, si am reuşit să trec cu 3 formule şi 5 scheme, am avut 2 subiecte de teorie cu 8, iar la probleme am făcut una de 10, la care trebuia să scrii fix 2 rânduri (dar să înţelegi fenomenul), iar la problema de calcul de punct static de funcţionare, care teoretic e cea mai simplă şi pe care o fac toţi (sunt fix 6-7 Kirchhoff de aplicat), am luat un mândru 3, am uitat complet de un curent şi am greşit absolut tot. Există şi două teme, pe prima ne-a făcut-o Surpăţeanu la un curs special (ne-a făcut problema grea, la care nu aveam nicio idee), iar a doua e un grafic, pe care l-am luat şi eu de la cineva. S-a copiat pe rupte la teme, n-a fost stres.
Note: curs: 2 (cel mai slab curs), laborator: 4, seminar: 8, teme: 7, examen: 8 (s-a corectat foarte, foarte lejer).
Cum treci: mergi la laborator, mergi la colocviu (te trec oricât de slab ai fi), înveţi teoria din laboratoare care e simplă şi problemele şi ai trecut.
Cum iei 10: faci de aproape maxim în timpul anului (nu e chiar aşa greu, trebuie să înveţi pentru laborator şi să copiezi nişte teme), şi după toceşti ca un animal cartea lui Surpi, vomiţi toate demonstraţiile la examen şi faci perfect problemele.
6. FC- filosofie cognitivistă. Nu mai ştiu cum îl cheamă pe prof, avea nişte cărţi formate din citate, nişte tâmpenii scoase să aibă ce pune la dosar. Mi-e şi ruşine că am făcut materia asta, un opţional pe care ţi-l bagă pe gât în funcţie de serie. Profesorul făcea orice altceva, dar nu filosofie. O bătaie de joc, pe scurt, împărţea orice concept într-o piramidă cu trei nivele(cocalar). Se face prezenţa la curs si la seminar (altă bătaie de joc, făceam cu o femeie bătrână care avea multe pretenţii şi nu te lăsa să vii cu altă grupă. După ce mi-a zis că "pistis" sau ceva de genul e din latină n-am mai ascultat ce zice, vreodată). Am avut 5 prezenţe din 7 la seminar şi full la curs (masochist, nu era nevoie, am făcut un fel de glumă cu un coleg şi am zis că nu suntem bărbaţi dacă nu venim la cursul ăla full, tocmai pentru că era o porcărie). Am avut 10, luai 8 cu o singură prezenţă la curs.
7. Am lăsat un loc special pentru Engleză, o materie care nu are ce căuta în orarul nostru. Nu aş fi zis nimic dacă nu mă enerva profesoara în ultimul hal, o femeie de o prostie şi o îngâmfare rară, care îţi dădea media 9 cu 9.45 (inclusiv mie mi s-a întâmplat, nu am fost singurul), şi îţi mai şi zice "puteam să îţi dau 10 dar nu vreau". Bine că mai fac un singur semestru de engleză şi scap, trebuie so o mai suport încă 7 seminarii, o să fie foarte greu dar sper să rezist.
Concluzii: un semestru aproape inutil. Am învăţat puţină asamblare, ce e drept, dar probabil nu îmi va trebui pe viitor (decât tot în cadrul facultăţii). Am făcut şi ceva Java, dar nu pot spune că am învăţat mare lucru, pentru că tot ce nu ştii cauţi pe net, nu e mare diferenţă faţă de C++. Semestrul următor se anunţă mai interesant, dar semnificativ mai greu.
Etichete:
analiza algoritmilor,
anul 2,
calculatoare,
calculatoare anul 2 semestrul 1,
caterinca,
distractie,
facultate,
filosofie cognitivista,
glume,
iocla,
java,
semestrul 1
joi, 23 ianuarie 2014
Câte ceva despre alergat
De ce să învăţ pentru sesiune când pot să scriu pe blog? Mă gândeam astăzi că ţin minte prima oară când am alergat o distanţă mai importantă: prima mea tură de Herăstrău fără pauză (6 km), primii mei 9 km, 12, 18, 21, 24 şi, mai nou, 30. Sper să urmeze, în următoarele 4 luni, 36 şi 42. Poate interesează pe cineva care se gândeşte să alerge.
Primii mei 6 km au venit după aproape 0 antrenament. Mai alergasem o dată sau de 2 ori 6 km, dar cu o pauză sau două, atât. Cred că a fost cea mai grea alergare pe care am făcut-o vreodată, având în vedere oboseala instantanee. Nu mai puteam să respir, eram varză, transpirat tot.. (o luasem şi repede, ce e drept). A fost destul de greu, şi sincer şi a doua oară a fost aproape la fel de greu, abia după am început să îmi intru în ritm.. Oricum, mi se pare că primii 6 km sunt cei mai grei, pentru că trebuie să se obişnuiască organismul cu pulsul de alergat, şi picioarele cu ritmul de alergat, după totul este oarecum mecanic.
Prima oară când am făcut 9 km a fost la puţin timp după primii mei 6, şi a fost destul de nasol, mai ales ultimii 3 kilometri, pentru că mă dureau picioarele destul de tare, dar sincer nu s-a observat o mare diferenţă. Doar că după restul de 3 km până terminam tura de Herăstrău i-am mers, mare greşeală, aşa că am ajuns acasă destul de obosit. De atunci am renunţat să mai fac jumătăţi de tură, am zis că nu are sens, ca e prea nasol să mergi 3 km după ce ai alergat, nu mai ai chef.
Primii mei 12 km... Nu mai ţin minte foarte bine ce s-a întâmplat atunci, ştiu că am fost fericit că pe ultimii 3 km m-am simţit foarte bine, aproape că mă tenta să mai fac o tură, dar am zis să nu forţez. Nu prea e o distanţă specială, diferenţa dintre 9 şi 12 e aproape 0, părerea mea.
Cred că cea mai frumoasă experientă, în afară de primul semimaraton, am avut-o când am alergat prima oară 18 km. Nu voiam să fac 18, îmi propusesem doar 12, dar pur şi simplu mă simţeam aşa de bine încât am zis că nu se poate să fac doar 12, că pot mai bine de atât, aşa că am început a treia tură cu moralul foarte, foarte ridicat. Deja începusem să calculez procente din maraton pe care le-am făcut, la 14 km eram la 33% si mă gândeam că nu pare ceva foarte complicat.. Doar că o dată ce am ajuns la vreo 16 km s-a dus entuziasmul, au început să mă doară picioarele, îmi era foarte sete, şi am fost foarte fericit să termin, eram conştient că nu mai puteam mai mult de 2-3 km.
De semimaraton am tot povestit.. A fost ca o transă, nici nu mă uitam la drum, îmi fixasem un om în faţa mea şi am încercat să mă ţin după el, am reuşit vreo 15 kilometri, după am renunţat. Pe ultimii 3 a fost foarte greu, simţeam că nu mai pot, eram extrem de obosit, am avut totuşi un moment de fericire când mi-am dat seama că indicatorii de pe margine arătau caţi km ai parcurs, nu la ce km ai ajuns, şi când am văzut 21 şi linia de finish la 100 de metri în faţă am fost foarte încântat. M-au durut picioarele o săptămână după, nici acum nu înţeleg cum de am scos un timp aşa de bun.
Când am băgat prima oară 24 mi-a fost foarte rău. O singură dată mi-a fost mai rău de atât, la o distanţă asemănătoare, un pic mai puţin totuşi, când nu mâncasem nimic cu mult timp înainte şi nici în timp ce am alergat. Primii 18 km au fost lejeri, n-am avut nicio problemă specială (evident, cele uzuale, un pic splina, un pic ficatul, toată lumea are şi din astea), Următorii 3 au fost grei, dar totuşi suportabili, deşi mi se făcuse un pic rău, pentru că rămăsesem fără resurse. Ultimii 3, însă, au fost ceva îngrozitor, simţeam că nu se mai termină o dată, simţeam că o să cad acolo pur şi simplu, dar am continuat să alerg şi într-un fnal am reuşit să termin ce mi-am propus. Rezultatul: una din unghiile mele de la picioare încă este neagră.De atunci am înţeles că alergatul nu este atât despre muşchi si rezistenţă, cât este despre nutriţie.
Acum o lună am băgat pentru prima oară 30 (chiar 31, dacă e să fiu exact). Era ceaţa destul de densă în parc, nu era aproape nimeni şi era destul de frig, ceea ce dădea parcului un aer oarecum horror, dar am încercat să nu mă gândesc la asta, îmi propusesem să fac 5 ture şi asta aveam de gând. După primii 18 km, care au trecut relativ ok (poate doar ultimii 3 au fost un pic obositori, mi se făcuse sete), am luat o jumătate de baton proteic şi am reuşit cumva să fac următoare tură, fără mari bătăi de cap, doar mă dureau puţin picioarele. Ultima tură a fost oribilă toată. Am luat restul de baton la început, ceea ce m-a ajutat destul, dar tot mă dureau rău picioarele. Bine că am dat de un tip care alerga în ritmul meu şi mă mai motiva. Totuşi, când am terminat tura, am fost în stare să alerg în continuare până la metrou şi după simţeam că as mai fi putut, ceea ce mi s-a părut incredibil.
Sper ca în martie să pot povesti cum a fost să bag 36 pentru prima oară :).
Primii mei 6 km au venit după aproape 0 antrenament. Mai alergasem o dată sau de 2 ori 6 km, dar cu o pauză sau două, atât. Cred că a fost cea mai grea alergare pe care am făcut-o vreodată, având în vedere oboseala instantanee. Nu mai puteam să respir, eram varză, transpirat tot.. (o luasem şi repede, ce e drept). A fost destul de greu, şi sincer şi a doua oară a fost aproape la fel de greu, abia după am început să îmi intru în ritm.. Oricum, mi se pare că primii 6 km sunt cei mai grei, pentru că trebuie să se obişnuiască organismul cu pulsul de alergat, şi picioarele cu ritmul de alergat, după totul este oarecum mecanic.
Prima oară când am făcut 9 km a fost la puţin timp după primii mei 6, şi a fost destul de nasol, mai ales ultimii 3 kilometri, pentru că mă dureau picioarele destul de tare, dar sincer nu s-a observat o mare diferenţă. Doar că după restul de 3 km până terminam tura de Herăstrău i-am mers, mare greşeală, aşa că am ajuns acasă destul de obosit. De atunci am renunţat să mai fac jumătăţi de tură, am zis că nu are sens, ca e prea nasol să mergi 3 km după ce ai alergat, nu mai ai chef.
Primii mei 12 km... Nu mai ţin minte foarte bine ce s-a întâmplat atunci, ştiu că am fost fericit că pe ultimii 3 km m-am simţit foarte bine, aproape că mă tenta să mai fac o tură, dar am zis să nu forţez. Nu prea e o distanţă specială, diferenţa dintre 9 şi 12 e aproape 0, părerea mea.
Cred că cea mai frumoasă experientă, în afară de primul semimaraton, am avut-o când am alergat prima oară 18 km. Nu voiam să fac 18, îmi propusesem doar 12, dar pur şi simplu mă simţeam aşa de bine încât am zis că nu se poate să fac doar 12, că pot mai bine de atât, aşa că am început a treia tură cu moralul foarte, foarte ridicat. Deja începusem să calculez procente din maraton pe care le-am făcut, la 14 km eram la 33% si mă gândeam că nu pare ceva foarte complicat.. Doar că o dată ce am ajuns la vreo 16 km s-a dus entuziasmul, au început să mă doară picioarele, îmi era foarte sete, şi am fost foarte fericit să termin, eram conştient că nu mai puteam mai mult de 2-3 km.
De semimaraton am tot povestit.. A fost ca o transă, nici nu mă uitam la drum, îmi fixasem un om în faţa mea şi am încercat să mă ţin după el, am reuşit vreo 15 kilometri, după am renunţat. Pe ultimii 3 a fost foarte greu, simţeam că nu mai pot, eram extrem de obosit, am avut totuşi un moment de fericire când mi-am dat seama că indicatorii de pe margine arătau caţi km ai parcurs, nu la ce km ai ajuns, şi când am văzut 21 şi linia de finish la 100 de metri în faţă am fost foarte încântat. M-au durut picioarele o săptămână după, nici acum nu înţeleg cum de am scos un timp aşa de bun.
Când am băgat prima oară 24 mi-a fost foarte rău. O singură dată mi-a fost mai rău de atât, la o distanţă asemănătoare, un pic mai puţin totuşi, când nu mâncasem nimic cu mult timp înainte şi nici în timp ce am alergat. Primii 18 km au fost lejeri, n-am avut nicio problemă specială (evident, cele uzuale, un pic splina, un pic ficatul, toată lumea are şi din astea), Următorii 3 au fost grei, dar totuşi suportabili, deşi mi se făcuse un pic rău, pentru că rămăsesem fără resurse. Ultimii 3, însă, au fost ceva îngrozitor, simţeam că nu se mai termină o dată, simţeam că o să cad acolo pur şi simplu, dar am continuat să alerg şi într-un fnal am reuşit să termin ce mi-am propus. Rezultatul: una din unghiile mele de la picioare încă este neagră.De atunci am înţeles că alergatul nu este atât despre muşchi si rezistenţă, cât este despre nutriţie.
Acum o lună am băgat pentru prima oară 30 (chiar 31, dacă e să fiu exact). Era ceaţa destul de densă în parc, nu era aproape nimeni şi era destul de frig, ceea ce dădea parcului un aer oarecum horror, dar am încercat să nu mă gândesc la asta, îmi propusesem să fac 5 ture şi asta aveam de gând. După primii 18 km, care au trecut relativ ok (poate doar ultimii 3 au fost un pic obositori, mi se făcuse sete), am luat o jumătate de baton proteic şi am reuşit cumva să fac următoare tură, fără mari bătăi de cap, doar mă dureau puţin picioarele. Ultima tură a fost oribilă toată. Am luat restul de baton la început, ceea ce m-a ajutat destul, dar tot mă dureau rău picioarele. Bine că am dat de un tip care alerga în ritmul meu şi mă mai motiva. Totuşi, când am terminat tura, am fost în stare să alerg în continuare până la metrou şi după simţeam că as mai fi putut, ceea ce mi s-a părut incredibil.
Sper ca în martie să pot povesti cum a fost să bag 36 pentru prima oară :).
joi, 28 noiembrie 2013
Calculatoare anul 1 semestrul 2
Tocmai ai trecut de primul semestru şi viaţa încă pare frumoasă. Din fericire, semestrul 2 vine la tine să îţi arate că nu ai dreptate şi că viaţa nu e aşa lejeră. Şi dacă nu ai crezut-o pe doamna Niţă că după 4 ani o să ieşi cocoşat, cu chelie şi riduri, poate o să te gândeşti că avea dreptate. Lumea deja începe să se plictisească de facultate, vin din ce în ce mai puţini la cursuri, şi realizezi că nu prea mai e aşa distractiv nici măcar în afara orelor.
1. Structuri de Date- prof. Mugurel Andreica, laborator Eliana (nu mai sunt în România deci nu prea mai contează).
Cea mai importantă materie de pe semestrul ăsta şi singura care îţi trebuie pe viitor (bine, şi MN-ul e util, dar e posibil să nu mai foloseşti noţiunile alea). Un curs ok, cel puţin pentru mine, care ştiam noţiunile dinainte, dar cu teme destul de grele. Acuma depinde de ce profesori o să fie acum. Laboratorul era destul de bine făcut, cerinţe clare, lipsite de ambiguitate, dar era foarte mult de scris şi de obicei nu apucai să termini dacă nu făceai ceva de acasă. Problema importantă a multora a fost că trebuia să faci 2 teme minim să intri în examen, şi unii s-au trezit la a 3-a temă că nu au făcut nimic şi nu ştiu cum să facă şi au rămas pe dinafară, aşa că apucă-te de teme din timp.
Cum se trece: faci 2 teme, mergi la laborator şi iei punctaj acceptabil şi iei 5 în examen (regulile presupun că o să rămână cam la fel).
Cum se ia 10: toate temele trebuie făcute perfect, la fel şi laboratorul, ca să îţi permiţi să iei în examen mai puţin, Eu am avut 10 fără să merg la examen (calificare la ACM).
2. Metode Numerice- prof. Florin Pop, laborator/seminar Andrei Sfrenţ.
Cred că singura materie la care chiar am fost la toate cursurile. O materie interesantă, o combinaţie între matematică şi informatică. Dacă la început o să pară simplu, la mijlocul semestrului lucrurile se complică destul de tare, pentru ca în final să fie din nou mai lejer. Seminarul era cel mai tare, preferatul meu din semestrul ăsta, pentru că nu era foarte stresant şi mai şi învăţam câte ceva. Plus că puteam să glumim, să mai spunem o bârfă, era o atmosferă frumoasă. Cred că totuşi este mai multă matematică decât programare în cursul ăsta, chiar dacă se vrea a fi un curs de programare.Se dă un parţial la care punctajul maxim este peste 10, ca să poţi lua mai mult. Sunt şi teme, nu foarte grele (nu mi-a luat niciodată mai mult de o zi să fac una), dar e ceva de gândit la ele.
Cum se trece: faci 2 teme, iei 5 în parţial, iei ceva la lab şi înveţi nişte formule pentru examenul final, la care din fericire nu contează calculele (adică nu contează rezultatul, ci metoda).
Cum se ia 10: teme complet, laborator complet, minim 8 în parţial. Examenul este mai lejer decât parţialul, pentru că e mai mult bazat pe formule.
3. Matematică 3- prof. Simion, seminar Simion
Cel mai tare curs de departe, de asemenea d-l Simion a fost profesorul meu preferat în semestrul respectiv, ne dădea pauze de 20-25 de minute şi niciodată nu termina cursul mai târziu de şi jumate. Practic în loc de 3 ore făceam cam o oră jumătate. O materie lejeră, la care trece toată lumea (chiar toată lumea, fără excepţie, chit că a lăsat 2 restanţieri dintre care pe unul l-a trecut fără să meargă la restanţă). Seminarul este destul de amuzant, pentru replicile de genul "Văd că ai un 5 la mine în agendă.. nu ştiu ce e cu el, de unde a apărut. Mai răspunzi şi vedem ce se întâmplă cu el".
Cum se trece: vii la examen şi de câteva ori la seminar, face prezenţa şi dacă nu vii chiar deloc se supără şi s-ar putea să te pice (pe hârtie desigur, în toamnă ai trecut).
Cum iei 10: răspunzi la seminarii, să te memoreze de student bun, şi din momentul în care te bagă în lista de favoriţi totul devine mult mai lejer. Exerciţiile nu sunt grele şi ai voie cu caietul la examen.
4. Fizică-prof. V. Păun , laborator V.Păun + încă cineva
Am început cu materiile frumoase. Fizica este una dintre materiile cele mai inutile din facultatea asta. Ba nu, cea mai inutilă, pentru că nu se mai leagă de nimic. Noţiunile alea le vei toci la examen şi apoi vor fi pierdute pentru o eternitate. Se dă un parţial şi un examen, plus laboratoarele la care trebuie să mergi mereu, că altfel vei fi ameninţat că nu intri în examen (deşi intră cine vrea, se recuperează la sfârşit dacă te milogeşti. Nu mai mult de 4-5 laboratoare totuşi). Pentru examene trebuie să memorezi 30 de probleme pe dinafară. La parţial nu am fost în stare, am vrut să le învăţ logic, nu să tocesc, şi m-am încurcat, aşa că am luat 6, în schimb la examen am tocit toate problemele şi am avut media 8 (deci minim 9 în examen, nu ştiu exact cât). Parţialul se poate repeta, dar va fi atât de multă teorie încât nu vei putea să înveţi tot, deci mai bine îl treci.
Cum se trece: 5 în parţial, mergi la laboratoare, te duci la testul final să semnezi prezenţa (sunt întrebări greuţe, examenul valorează 3 din 10 cât are laboratorul, restul de 7 sunt pe prezenţă, dar e greu să scoţi mai mult de 1. Eu am reuşit să iau 0) şi înveţi ceva la examen.
Cum iei 10: un obiectiv destul de greu, trebuie să fi un tocilar maxim să poţi lua 10 din prima, dar poţi merge la mărire şi am înţeles că acolo e mai lejer. Eu nu am mers, mi-a fost lene.
5.ELTH- profesor F. Constantinescu, laborant- Cârjă (nu ştiu cum îl cheamă, da' avea piciorul rupt iniţial)
Crema cremei. Spaima tuturor studenţilor. Un curs oribil, un examen marcant. Nu ştiu dacă se mai face cu acelaşi profesor, dar vă urez multă baftă în caz că e aşa (deşi am înţeles că ar fi ieşit la pensie). La curs nu se ducea nimeni, pentru că se citea de pe slideuri şi nu înţelegeai nimic (desigur, sclavii de rigoare, între 5-10% din serie de obicei, e statistic că vor exista şi din ăştia; unii au stat chiar 6 ore o dată, că nu s-a făcut un curs, sperau că poate au avantaj la examen). Laboratorul a fost ok, asistentul era foarte de treabă, problemele n-ar fi fost complicate dacă am fi ştiut vreun pic de teorie pe parcursul anului. La final se dă un test din pSpice, dar din fericire e o vrăjeală, indiferent cât ştii o să iei minim 6. Eu nu am ştiut nimic şi am luat 7. La parţial e foarte amuzant, te duci ca la loterie, că sigur nu ştii tot. Eu am avut ghinion, ştiam 6 capitole din 7, mi-a picat din capitolul 7, m-am ridicat şi am plecat. O teorie şi o problemă, trebuie să iei minim 5 la ambele să treci. La examen poţi să refaci parţialul, şi în plus mai ai o teorie de final şi două probleme. Trebuie să faci minim 4 din 5 subiecte. Deci practic trebuie să faci toate problemele (la care te ajută asistenţii) şi să ştii măcar o teorie, visul tuturor. Ai noroc, bine, nu, mai încerci o dată. Examenul durează 6 ore, sau cât are chef profesorul să stea. Eu am învăţat în sesiune doar pentru fizică şi ELTH. La fizică am învăţat vreo 3 zile, la ELTH o săptămână întreagă. Am reuşit cumva să am media 8.
Cum treci: iei parţialul şi faci problemele la final sau mergi la final şi faci problemele şi teoria de parţial (aia de final e imposibilă). Şi ai un punctaj măricel pe seminar, să compenseze notele mici în examen.
Cum iei 10: nu ştiu, trebuie să nu ai viaţă, dar dacă aflaţi cum anunţaţi-mă şi pe mine.
6.Prelucrarea informaţiei- este opţionalul pe care îl recomand (merge şi TC, da' e cam bătaie de joc, acolo nu faci chiar nimic, îţi faci un CV şi ai 10). La PI este destul de lejer, e matlab si faci o dată la 2 săptămâni, deci nu e aşa un stres.
7. Engleză- nu am de spus decât că pe semestrul 2 ai engleză săptămânal, ceea ce e foarte enervant, de două ori mai multe teme. În funcţie de profesor poţi avea între 8 şi 10 fără să te chinui prea tare.
Şi cam ăsta este semestrul 2.. Un semestru după care nu vei mai avea chef de Poli. Multă baftă!
1. Structuri de Date- prof. Mugurel Andreica, laborator Eliana (nu mai sunt în România deci nu prea mai contează).
Cea mai importantă materie de pe semestrul ăsta şi singura care îţi trebuie pe viitor (bine, şi MN-ul e util, dar e posibil să nu mai foloseşti noţiunile alea). Un curs ok, cel puţin pentru mine, care ştiam noţiunile dinainte, dar cu teme destul de grele. Acuma depinde de ce profesori o să fie acum. Laboratorul era destul de bine făcut, cerinţe clare, lipsite de ambiguitate, dar era foarte mult de scris şi de obicei nu apucai să termini dacă nu făceai ceva de acasă. Problema importantă a multora a fost că trebuia să faci 2 teme minim să intri în examen, şi unii s-au trezit la a 3-a temă că nu au făcut nimic şi nu ştiu cum să facă şi au rămas pe dinafară, aşa că apucă-te de teme din timp.
Cum se trece: faci 2 teme, mergi la laborator şi iei punctaj acceptabil şi iei 5 în examen (regulile presupun că o să rămână cam la fel).
Cum se ia 10: toate temele trebuie făcute perfect, la fel şi laboratorul, ca să îţi permiţi să iei în examen mai puţin, Eu am avut 10 fără să merg la examen (calificare la ACM).
2. Metode Numerice- prof. Florin Pop, laborator/seminar Andrei Sfrenţ.
Cred că singura materie la care chiar am fost la toate cursurile. O materie interesantă, o combinaţie între matematică şi informatică. Dacă la început o să pară simplu, la mijlocul semestrului lucrurile se complică destul de tare, pentru ca în final să fie din nou mai lejer. Seminarul era cel mai tare, preferatul meu din semestrul ăsta, pentru că nu era foarte stresant şi mai şi învăţam câte ceva. Plus că puteam să glumim, să mai spunem o bârfă, era o atmosferă frumoasă. Cred că totuşi este mai multă matematică decât programare în cursul ăsta, chiar dacă se vrea a fi un curs de programare.Se dă un parţial la care punctajul maxim este peste 10, ca să poţi lua mai mult. Sunt şi teme, nu foarte grele (nu mi-a luat niciodată mai mult de o zi să fac una), dar e ceva de gândit la ele.
Cum se trece: faci 2 teme, iei 5 în parţial, iei ceva la lab şi înveţi nişte formule pentru examenul final, la care din fericire nu contează calculele (adică nu contează rezultatul, ci metoda).
Cum se ia 10: teme complet, laborator complet, minim 8 în parţial. Examenul este mai lejer decât parţialul, pentru că e mai mult bazat pe formule.
3. Matematică 3- prof. Simion, seminar Simion
Cel mai tare curs de departe, de asemenea d-l Simion a fost profesorul meu preferat în semestrul respectiv, ne dădea pauze de 20-25 de minute şi niciodată nu termina cursul mai târziu de şi jumate. Practic în loc de 3 ore făceam cam o oră jumătate. O materie lejeră, la care trece toată lumea (chiar toată lumea, fără excepţie, chit că a lăsat 2 restanţieri dintre care pe unul l-a trecut fără să meargă la restanţă). Seminarul este destul de amuzant, pentru replicile de genul "Văd că ai un 5 la mine în agendă.. nu ştiu ce e cu el, de unde a apărut. Mai răspunzi şi vedem ce se întâmplă cu el".
Cum se trece: vii la examen şi de câteva ori la seminar, face prezenţa şi dacă nu vii chiar deloc se supără şi s-ar putea să te pice (pe hârtie desigur, în toamnă ai trecut).
Cum iei 10: răspunzi la seminarii, să te memoreze de student bun, şi din momentul în care te bagă în lista de favoriţi totul devine mult mai lejer. Exerciţiile nu sunt grele şi ai voie cu caietul la examen.
4. Fizică-prof. V. Păun , laborator V.Păun + încă cineva
Am început cu materiile frumoase. Fizica este una dintre materiile cele mai inutile din facultatea asta. Ba nu, cea mai inutilă, pentru că nu se mai leagă de nimic. Noţiunile alea le vei toci la examen şi apoi vor fi pierdute pentru o eternitate. Se dă un parţial şi un examen, plus laboratoarele la care trebuie să mergi mereu, că altfel vei fi ameninţat că nu intri în examen (deşi intră cine vrea, se recuperează la sfârşit dacă te milogeşti. Nu mai mult de 4-5 laboratoare totuşi). Pentru examene trebuie să memorezi 30 de probleme pe dinafară. La parţial nu am fost în stare, am vrut să le învăţ logic, nu să tocesc, şi m-am încurcat, aşa că am luat 6, în schimb la examen am tocit toate problemele şi am avut media 8 (deci minim 9 în examen, nu ştiu exact cât). Parţialul se poate repeta, dar va fi atât de multă teorie încât nu vei putea să înveţi tot, deci mai bine îl treci.
Cum se trece: 5 în parţial, mergi la laboratoare, te duci la testul final să semnezi prezenţa (sunt întrebări greuţe, examenul valorează 3 din 10 cât are laboratorul, restul de 7 sunt pe prezenţă, dar e greu să scoţi mai mult de 1. Eu am reuşit să iau 0) şi înveţi ceva la examen.
Cum iei 10: un obiectiv destul de greu, trebuie să fi un tocilar maxim să poţi lua 10 din prima, dar poţi merge la mărire şi am înţeles că acolo e mai lejer. Eu nu am mers, mi-a fost lene.
5.ELTH- profesor F. Constantinescu, laborant- Cârjă (nu ştiu cum îl cheamă, da' avea piciorul rupt iniţial)
Crema cremei. Spaima tuturor studenţilor. Un curs oribil, un examen marcant. Nu ştiu dacă se mai face cu acelaşi profesor, dar vă urez multă baftă în caz că e aşa (deşi am înţeles că ar fi ieşit la pensie). La curs nu se ducea nimeni, pentru că se citea de pe slideuri şi nu înţelegeai nimic (desigur, sclavii de rigoare, între 5-10% din serie de obicei, e statistic că vor exista şi din ăştia; unii au stat chiar 6 ore o dată, că nu s-a făcut un curs, sperau că poate au avantaj la examen). Laboratorul a fost ok, asistentul era foarte de treabă, problemele n-ar fi fost complicate dacă am fi ştiut vreun pic de teorie pe parcursul anului. La final se dă un test din pSpice, dar din fericire e o vrăjeală, indiferent cât ştii o să iei minim 6. Eu nu am ştiut nimic şi am luat 7. La parţial e foarte amuzant, te duci ca la loterie, că sigur nu ştii tot. Eu am avut ghinion, ştiam 6 capitole din 7, mi-a picat din capitolul 7, m-am ridicat şi am plecat. O teorie şi o problemă, trebuie să iei minim 5 la ambele să treci. La examen poţi să refaci parţialul, şi în plus mai ai o teorie de final şi două probleme. Trebuie să faci minim 4 din 5 subiecte. Deci practic trebuie să faci toate problemele (la care te ajută asistenţii) şi să ştii măcar o teorie, visul tuturor. Ai noroc, bine, nu, mai încerci o dată. Examenul durează 6 ore, sau cât are chef profesorul să stea. Eu am învăţat în sesiune doar pentru fizică şi ELTH. La fizică am învăţat vreo 3 zile, la ELTH o săptămână întreagă. Am reuşit cumva să am media 8.
Cum treci: iei parţialul şi faci problemele la final sau mergi la final şi faci problemele şi teoria de parţial (aia de final e imposibilă). Şi ai un punctaj măricel pe seminar, să compenseze notele mici în examen.
Cum iei 10: nu ştiu, trebuie să nu ai viaţă, dar dacă aflaţi cum anunţaţi-mă şi pe mine.
6.Prelucrarea informaţiei- este opţionalul pe care îl recomand (merge şi TC, da' e cam bătaie de joc, acolo nu faci chiar nimic, îţi faci un CV şi ai 10). La PI este destul de lejer, e matlab si faci o dată la 2 săptămâni, deci nu e aşa un stres.
7. Engleză- nu am de spus decât că pe semestrul 2 ai engleză săptămânal, ceea ce e foarte enervant, de două ori mai multe teme. În funcţie de profesor poţi avea între 8 şi 10 fără să te chinui prea tare.
Şi cam ăsta este semestrul 2.. Un semestru după care nu vei mai avea chef de Poli. Multă baftă!
joi, 14 noiembrie 2013
Calculatoare anul 1 semestrul 1
Că tot am văzut că sunt postări din astea pe net m-am gândit să fac şi eu una, mai ales pentru că au trecut câţiva ani de când au apărut postările respective şi lucrurile s-au mai schimbat puţin.
Anul 1 semestrul 1 cred că a fost şi va rămâne cel mai frumos semestru, per total materii simple, teme acceptabile (cu puţine excepţii), profesori relativ ok, dar probabil că mai mult a contat că abia începusem şi toată lumea era entuziasmată (ceea ce evident nu se mai întâmplă acum).
O să iau pe rând toate materiile.
1. Matematică 1, profesor Gologan, seminar Luminiţa.
Probabil materia care îi sperie cel mai mult pe cei care nu prea au avut treabă cu matematica în liceu. Eu am avut norocul să fac câteva noţiuni de analiză prin liceu (serii, spaţii metrice) aşa că mi-a fost destul de uşor să mă descurc. Am venit la toate cursurile, dar începând de pe la cursul 6-7 veneam mai mult aşa, ca la un spectacol interesant, scriam, mă uitam la tablă, nu înţelegeam nici 50%, dar demonstraţiile erau frumoase, nu am ce comenta. Din fericire nu contează foarte tare cursul, baza se pune la seminar. Deşi iniţial am fost speriaţi de demonstraţiile lungi şi complicate, pe măsură ce trecea semestrul lucrurile s-au mai simplificat (mai puţin la integrale triple pe care n-am reuşit să le înţeleg foarte bine). Oricum, per total mi-a plăcut materia, am avut media 9 (8.1, dar domnu' Gologan rotunjeşte la valoarea superioară).
Cum treci: mergi la toate seminariile, contează prezenţa, şi te duci la examen cu grupele de la sfârşit, eu am primit fix aceleaşi subiecte cu cei de dinainte, doar că modificate datele puţin. Dacă te chinui şi înveţi în examen e foarte posibil să treci, nu este problemă. În cel mai rău caz treci în sesiune, unde se dau nişte exerciţii foarte simple, se ia 5 dacă înveţi 2 zile înainte cât de cât.
Cum iei 10: mergi la toate seminariile, ieşi la tablă de 2-3 ori, înveţi la toate testele de seminar (care sunt destul de grele) şi mergi în examen cu grupele de la sfârşit, cu subiectele de dinainte tocite bine de tot.
2. Matematică 2, profesor d-na Niţă, seminar Niţă
O materie destul de lejeră, dar cu multă teorie şi calcule cam scârboase, care chiar se punctează. Din fericire doamna Niţă este o doamnă în adevăratul sens al cuvântului şi chiar face tot posibilul să treacă lumea, dă puncte în plus, dă subiecte acceptabile la parţial şi la examen, explică bine. Din păcate cursul este puţin cam plictisitor, după 2 ore de scris nu prea mai ai chef de a treia, dar per total este o materie utilă, care o să folosească mai târziu la MN şi la TS (pentru vectori şi valori proprii, e cea mai importantă parte). Am avut 10 şi nu pot spune că m-am stresat foarte tare.
Cum treci: mergi la toate seminariile, mergi la parţial şi faci jumătate (este destul de uşor de obţinut nota, e o problemă simplă de spaţii vectoriale şi un sistem liniar pentru 5. În sesiune, din nou, trece aproape toată lumea şi am înţeles că se poate copia.
Cum iei 10: mergi la toate seminariile, răspunzi de 2 ori, iei 9 la parţial (faci tot mai puţin problema "puţin mai teoretică"), mergi la examen şi rezolvi 4 subiecte jumate (se poate, e doar teorie de aplicat, chestii mecanice, foarte puţin de gândit pe la ecuaţii diferenţiale).
3. USO- profesor Rughiniş, laborator Mihnea DB
Un profesor foarte bun pe domeniul său, însă cu foarte multe cerinţe. Punctajul la USO constă în teste de curs, teste de laborator, teme, parţial şi examen (teoretic şi practic). La curs am fost la început, apoi am renunţat, pentru că se predă de pe slide-uri şi le poţi citi şi tu acasă, sau dacă nu citeşti din carte şi afli chiar mai mult decât este necesar. Laboratorul a fost extrem de util, am fost tot timpul (oricum la 4 absenţe repeţi materia), în general laboranţii chiar ştiu bine cu ce se mănâncă toate comenzile din Linux, deci puteţi să îi întrebaţi orice. Parţialul mi s-a părut greu, pentru că a fost puţin timp şi m-am panicat, am luat 32/50 şi am avut o notă mare faţă de alţii, dar la examen am observat că e mult mai lejer, poate şi că mai învăţasem câte ceva. Temele în schimb sunt înfiorătoare, nimic de inteligenţă, doar de căutat comenzi pe google în prostie (care, evident, nu se află în curs). Nu copiaţi că picaţi materia, cel mult puteţi să vă întrebaţi colegii ce comenzi au folosit la exerciţiile mai scurte. O materie din care am învăţat câte ceva, chiar dacă am şi uitat foarte mult. Există un punctaj minim de intrare în examen, 3 puncte din 6 posibile, iar nota maximă este 11. Eu am avut 9.
Cum treci: mergi la toate laboratoarele (mai puţin 2-3), faci 4 jumătăţi de teme, faci ceva la parţial şi eventual mai faci câteva puncte la testele de laborator, workshopurile celebre. Iar la examen trebuie luat 5, axaţi-vă pe grile că se iau puncte uşor (nu daţi la nimereala, aşa am făcut eu şi am pierdut destule puncte).
Cum iei 10: maxim pe testele de curs sau aproape, aproape maxim pe workshopuri, aproape maxim pe teme (e o muncă grea, dar se poate lua peste 45 din 50), un 35 din 50 la partial şi 8 la examen (cu punctaj foarte bun în cel practic).
4. PL- profesor I.B., seminar I.B.
Cea mai inutilă materie! Dacă la început părea frumos, erau chestii simple, formule logice, calcul cu logică booleană, diagrame Karnaugh, mai încolo lucrurile se complică, auzi cuvinte gen multiplexor, automate finite, bistabile şi alte nenorociri de genul, din care oricum nu vei mai reţine nimic. După cursul 5-6 au început să vină doar 20 de oameni la curs, era dimineaţa şi oamenii normali preferau să doarmă. A trebuit să îmi cumpăr breadboard, am dat o grămadă de bani pe el, pentru un proiect pe care nu l-am mai făcut niciodată, am venit cu el, nu i-a plăcut ("asta e masturbaţie intelectuală ce faci tu aici, măi băiete") şi nu am mai vrut să îl refac. În sesiune am învăţat cât de cât, dar calculele erau efectiv imposibile, aşa că nu am putut termina aproape niciun exerciţiu.
Cum treci: vii la examen, fără să fi frecventat cursul sau seminarul nici măcar o dată. Toată lumea trece cu note pe care nimeni nu şi le poate explica. Eu am avut 7, fără proiect făcut, şi unii au avut 5 cu proiect. Toată lumea intră în examen, deşi teoretic trebuie să iei jumătate din punctaj.
Cum iei 10 : http://random.org/. În medie au fost 2 note de 10 pe grupă (mai puţin una cu unul singur şi una cu 3), câteva de 9 şi in rest 5-7.
5. PC+ profesor Florin Pop, laborator George Popescu
O materie simplă, chiar banală pentru cine ştie programare din liceu. Până la cursul 8-9 nu ar trebui să ai nicio problemă în a înţelege materia. Domnul Pop explică foarte bine şi atmosfera de la cursul lui este una degajată. Laboratorul este destul de lejer, iar George era preferatul meu, avea diverse glume şi replici amuzante: 2 pe un calculator? ok, ţie îţi dau un punct, ţie nu îţi dau nimic. Sau: timpul pentru problemă a expirat, gata, nu mai dau buline. Sau: tu primeşti jumătate de bulină pe problemă. Unii se plângeau că nu explică, dar adevărul e că nici nu avea ce, pentru că erau chestii foarte simple. A, era să uit, prezenţa la George înseamnă din start 6 pe laborator, ceea ce nu se mai întâmplă la nicio materie, deci ăsta e un avantaj. În afară de USO este singura materie utilă de pe primul semestru. Temele sunt simple, mai puţin tema 4, la care scrii vreo 300 de linii de cod sau chiar mai mult. Am avut 10.
Cum treci: vii la laborator, mergi la parţial (trebuie să iei 5 în parţial), faci primele 2 teme complet, sunt simple, şi iei 5 în examen.
Cum iei 10: maxim pe laborator, maxim pe teme, minim 9 în parţial şi examen.
6. Opţionalele
Sunt 3 opţionale pe primul semestru, am făcut greşeala să aleg Introducere în Informatică, cea mai plictisitoare materie posibilă. La început este simplă, dar după e numai toceală despre arhitectura calculatoarelor, care oricum se face în anul 2, deci chiar nu merită efortul. Am avut 10, dar a trebuit să tocesc câteva ore bune înainte de al doilea test, şi am auzit că se şi pică. Mergeţi la grafică, acolo e lejer, desenaţi ceva în Autocad şi cam atât. Mai e şi mecanica, unde s-au înscris extrem de puţini, motiv pentru care proful dădea note destul de mari.
7. Engleză
O materie enervantă, inutilă, pusă doar să îţi umple orarul, mai e şi o dată pe săptămână. Se iau note mari dacă mergi la fiecare seminar, dar trebuie să îţi faci teme şi chestii de genul.
8. Istoria Religiilor
Nu ştiu cum îl cheamă pe prof, e o bătaie de joc de materie, am fost doar la un curs şi la niciun seminar, am avut 9, dar alţii au avut 10 că au stat mai târziu la colocviu (scrii cu foile date de el în faţă, nu e propriu zis un examen). Trece toată lumea cu minim 8, fără prezenţă, fără nimic.
9. Sport
Am înţeles că s-a introdus obligatoriu de anul acesta. Eu m-am dus ca să îmi mărească media şi nu mi-a părut rău, mergi de 5 ori într-un semestru, pierzi la şah la competiţie şi ai un 10 asigurat.
10. Pedagogie
Nu am fost personal, dar am înţeles că ia toată lumea 10 sau pe acolo, indiferent de semestru, aşa că nu voi mai discuta de materia asta. Duceţi-vă doar dacă vreţi să predaţi după, altfel nu se merită.
Anul 1 semestrul 1 cred că a fost şi va rămâne cel mai frumos semestru, per total materii simple, teme acceptabile (cu puţine excepţii), profesori relativ ok, dar probabil că mai mult a contat că abia începusem şi toată lumea era entuziasmată (ceea ce evident nu se mai întâmplă acum).
O să iau pe rând toate materiile.
1. Matematică 1, profesor Gologan, seminar Luminiţa.
Probabil materia care îi sperie cel mai mult pe cei care nu prea au avut treabă cu matematica în liceu. Eu am avut norocul să fac câteva noţiuni de analiză prin liceu (serii, spaţii metrice) aşa că mi-a fost destul de uşor să mă descurc. Am venit la toate cursurile, dar începând de pe la cursul 6-7 veneam mai mult aşa, ca la un spectacol interesant, scriam, mă uitam la tablă, nu înţelegeam nici 50%, dar demonstraţiile erau frumoase, nu am ce comenta. Din fericire nu contează foarte tare cursul, baza se pune la seminar. Deşi iniţial am fost speriaţi de demonstraţiile lungi şi complicate, pe măsură ce trecea semestrul lucrurile s-au mai simplificat (mai puţin la integrale triple pe care n-am reuşit să le înţeleg foarte bine). Oricum, per total mi-a plăcut materia, am avut media 9 (8.1, dar domnu' Gologan rotunjeşte la valoarea superioară).
Cum treci: mergi la toate seminariile, contează prezenţa, şi te duci la examen cu grupele de la sfârşit, eu am primit fix aceleaşi subiecte cu cei de dinainte, doar că modificate datele puţin. Dacă te chinui şi înveţi în examen e foarte posibil să treci, nu este problemă. În cel mai rău caz treci în sesiune, unde se dau nişte exerciţii foarte simple, se ia 5 dacă înveţi 2 zile înainte cât de cât.
Cum iei 10: mergi la toate seminariile, ieşi la tablă de 2-3 ori, înveţi la toate testele de seminar (care sunt destul de grele) şi mergi în examen cu grupele de la sfârşit, cu subiectele de dinainte tocite bine de tot.
2. Matematică 2, profesor d-na Niţă, seminar Niţă
O materie destul de lejeră, dar cu multă teorie şi calcule cam scârboase, care chiar se punctează. Din fericire doamna Niţă este o doamnă în adevăratul sens al cuvântului şi chiar face tot posibilul să treacă lumea, dă puncte în plus, dă subiecte acceptabile la parţial şi la examen, explică bine. Din păcate cursul este puţin cam plictisitor, după 2 ore de scris nu prea mai ai chef de a treia, dar per total este o materie utilă, care o să folosească mai târziu la MN şi la TS (pentru vectori şi valori proprii, e cea mai importantă parte). Am avut 10 şi nu pot spune că m-am stresat foarte tare.
Cum treci: mergi la toate seminariile, mergi la parţial şi faci jumătate (este destul de uşor de obţinut nota, e o problemă simplă de spaţii vectoriale şi un sistem liniar pentru 5. În sesiune, din nou, trece aproape toată lumea şi am înţeles că se poate copia.
Cum iei 10: mergi la toate seminariile, răspunzi de 2 ori, iei 9 la parţial (faci tot mai puţin problema "puţin mai teoretică"), mergi la examen şi rezolvi 4 subiecte jumate (se poate, e doar teorie de aplicat, chestii mecanice, foarte puţin de gândit pe la ecuaţii diferenţiale).
3. USO- profesor Rughiniş, laborator Mihnea DB
Un profesor foarte bun pe domeniul său, însă cu foarte multe cerinţe. Punctajul la USO constă în teste de curs, teste de laborator, teme, parţial şi examen (teoretic şi practic). La curs am fost la început, apoi am renunţat, pentru că se predă de pe slide-uri şi le poţi citi şi tu acasă, sau dacă nu citeşti din carte şi afli chiar mai mult decât este necesar. Laboratorul a fost extrem de util, am fost tot timpul (oricum la 4 absenţe repeţi materia), în general laboranţii chiar ştiu bine cu ce se mănâncă toate comenzile din Linux, deci puteţi să îi întrebaţi orice. Parţialul mi s-a părut greu, pentru că a fost puţin timp şi m-am panicat, am luat 32/50 şi am avut o notă mare faţă de alţii, dar la examen am observat că e mult mai lejer, poate şi că mai învăţasem câte ceva. Temele în schimb sunt înfiorătoare, nimic de inteligenţă, doar de căutat comenzi pe google în prostie (care, evident, nu se află în curs). Nu copiaţi că picaţi materia, cel mult puteţi să vă întrebaţi colegii ce comenzi au folosit la exerciţiile mai scurte. O materie din care am învăţat câte ceva, chiar dacă am şi uitat foarte mult. Există un punctaj minim de intrare în examen, 3 puncte din 6 posibile, iar nota maximă este 11. Eu am avut 9.
Cum treci: mergi la toate laboratoarele (mai puţin 2-3), faci 4 jumătăţi de teme, faci ceva la parţial şi eventual mai faci câteva puncte la testele de laborator, workshopurile celebre. Iar la examen trebuie luat 5, axaţi-vă pe grile că se iau puncte uşor (nu daţi la nimereala, aşa am făcut eu şi am pierdut destule puncte).
Cum iei 10: maxim pe testele de curs sau aproape, aproape maxim pe workshopuri, aproape maxim pe teme (e o muncă grea, dar se poate lua peste 45 din 50), un 35 din 50 la partial şi 8 la examen (cu punctaj foarte bun în cel practic).
4. PL- profesor I.B., seminar I.B.
Cea mai inutilă materie! Dacă la început părea frumos, erau chestii simple, formule logice, calcul cu logică booleană, diagrame Karnaugh, mai încolo lucrurile se complică, auzi cuvinte gen multiplexor, automate finite, bistabile şi alte nenorociri de genul, din care oricum nu vei mai reţine nimic. După cursul 5-6 au început să vină doar 20 de oameni la curs, era dimineaţa şi oamenii normali preferau să doarmă. A trebuit să îmi cumpăr breadboard, am dat o grămadă de bani pe el, pentru un proiect pe care nu l-am mai făcut niciodată, am venit cu el, nu i-a plăcut ("asta e masturbaţie intelectuală ce faci tu aici, măi băiete") şi nu am mai vrut să îl refac. În sesiune am învăţat cât de cât, dar calculele erau efectiv imposibile, aşa că nu am putut termina aproape niciun exerciţiu.
Cum treci: vii la examen, fără să fi frecventat cursul sau seminarul nici măcar o dată. Toată lumea trece cu note pe care nimeni nu şi le poate explica. Eu am avut 7, fără proiect făcut, şi unii au avut 5 cu proiect. Toată lumea intră în examen, deşi teoretic trebuie să iei jumătate din punctaj.
Cum iei 10 : http://random.org/. În medie au fost 2 note de 10 pe grupă (mai puţin una cu unul singur şi una cu 3), câteva de 9 şi in rest 5-7.
5. PC+ profesor Florin Pop, laborator George Popescu
O materie simplă, chiar banală pentru cine ştie programare din liceu. Până la cursul 8-9 nu ar trebui să ai nicio problemă în a înţelege materia. Domnul Pop explică foarte bine şi atmosfera de la cursul lui este una degajată. Laboratorul este destul de lejer, iar George era preferatul meu, avea diverse glume şi replici amuzante: 2 pe un calculator? ok, ţie îţi dau un punct, ţie nu îţi dau nimic. Sau: timpul pentru problemă a expirat, gata, nu mai dau buline. Sau: tu primeşti jumătate de bulină pe problemă. Unii se plângeau că nu explică, dar adevărul e că nici nu avea ce, pentru că erau chestii foarte simple. A, era să uit, prezenţa la George înseamnă din start 6 pe laborator, ceea ce nu se mai întâmplă la nicio materie, deci ăsta e un avantaj. În afară de USO este singura materie utilă de pe primul semestru. Temele sunt simple, mai puţin tema 4, la care scrii vreo 300 de linii de cod sau chiar mai mult. Am avut 10.
Cum treci: vii la laborator, mergi la parţial (trebuie să iei 5 în parţial), faci primele 2 teme complet, sunt simple, şi iei 5 în examen.
Cum iei 10: maxim pe laborator, maxim pe teme, minim 9 în parţial şi examen.
6. Opţionalele
Sunt 3 opţionale pe primul semestru, am făcut greşeala să aleg Introducere în Informatică, cea mai plictisitoare materie posibilă. La început este simplă, dar după e numai toceală despre arhitectura calculatoarelor, care oricum se face în anul 2, deci chiar nu merită efortul. Am avut 10, dar a trebuit să tocesc câteva ore bune înainte de al doilea test, şi am auzit că se şi pică. Mergeţi la grafică, acolo e lejer, desenaţi ceva în Autocad şi cam atât. Mai e şi mecanica, unde s-au înscris extrem de puţini, motiv pentru care proful dădea note destul de mari.
7. Engleză
O materie enervantă, inutilă, pusă doar să îţi umple orarul, mai e şi o dată pe săptămână. Se iau note mari dacă mergi la fiecare seminar, dar trebuie să îţi faci teme şi chestii de genul.
8. Istoria Religiilor
Nu ştiu cum îl cheamă pe prof, e o bătaie de joc de materie, am fost doar la un curs şi la niciun seminar, am avut 9, dar alţii au avut 10 că au stat mai târziu la colocviu (scrii cu foile date de el în faţă, nu e propriu zis un examen). Trece toată lumea cu minim 8, fără prezenţă, fără nimic.
9. Sport
Am înţeles că s-a introdus obligatoriu de anul acesta. Eu m-am dus ca să îmi mărească media şi nu mi-a părut rău, mergi de 5 ori într-un semestru, pierzi la şah la competiţie şi ai un 10 asigurat.
10. Pedagogie
Nu am fost personal, dar am înţeles că ia toată lumea 10 sau pe acolo, indiferent de semestru, aşa că nu voi mai discuta de materia asta. Duceţi-vă doar dacă vreţi să predaţi după, altfel nu se merită.
miercuri, 30 octombrie 2013
Manifest pentru o viaţă în mişcare
Am tot vrut să scriu articolul acesta, dar din diferite motive (în principiu lene) nu am mai apucat să o fac, însă este ceva chiar important şi poate reuşesc să conving pe cineva să descopere plăcerea de a te mişca. În acest articol am de gând să expun avantajele mişcării cât şi modul în care putem integra activitatea fizică (contrat concepţiei comune cum că studenţii la poli sunt nişte tocilari fără viaţă) pe lângă celelalte activităţi pe care le facem.
Presupun că toată lumea este de acord că o dată cu facultate creşte semnificativ responsabilitatea, şi o dată cu aceasta şi stresul pe care trebuie să îl suportăm. Presupun că nu are sens să spun de ce stresul este rău.. Mai mult stres => şanse mai mari de depresie => o viaţă nefericită şi plină de decepţii. O dată cu începerea facultăţii lumea începe să îşi facă din ce în ce mai multe probleme, atât la nivel social (relaţiile cu cei din jur se mai răcesc, începi să conştientizezi că eşti pe cont propriu, poate cei mai mari [şi nu numai], care sunt la master, doctorat, se gandesc deja la o familie), dar mai ales la nivel profesional, fiecare ar vrea să se angajeze, sau e conştient că trebuie să o facă la un moment dat, avem nevoie de mai mulţi bani, ştim toţi cam cum merge treaba.
Şi totuşi, ce facem? Cum putem elimina stresul din viaţa noastră? Pentru că este clar, stresul nu e bun şi vrem să scăpăm de el. Sunt de acord că există şi soluţii temporare, o noapte (sau mai multe) de petreceri nebune este una din cele mai utilizate soluţii folosite de studenţi pentru a se elibera cumva de stres - toţi am fost pe acolo. Zilnic lumea e stresată, nervoasă, toţi se gândesc doar la temele pentru facultate şi la faptul că nu se mai termină o dată facultatea şi nu mai vine ziua când o să avem ceea ce vrem cu toţii, mălai, verzişori, aţi prins ideea. Toţi ne plângem că suntem stresaţi, dar ce facem pentru a elimina asta? Dacă ne plângem într-adevăr avem o iluzie că am pierdut o parte din energia negativă, dar ea rămâne tot acolo..
Soluţia este la îndemâna oricui: faceţi mişcare! Cel mai bine este să mergeţi la alergat, dar de asemenea e bun şi mersul cu bicla (acolo trebuie totuşi mai mult timp ca să îşi facă efectul de "destresare"), de înot nici nu mai spun, dar e ok cam orice tip de mişcare, atâta timp cât vă face să vă simţiţi bine şi să vă deconectaţi de la problemele din jur. Auzisem de oameni cărora dansul le-a schimbat viaţa, ştiu că pare amuzant si poate puţin gay, dar mişcarea ajută mai mult decât ne putem da seama.
O să încep prin a spune cum am descoperit eu terapia prin alergat. Am început în vara asta să alerg cu nişte colegi, pur şi simplu din plictiseală, am ieşit prin Herăstrău şi am zis să băgăm nişte alergat. Ţin minte şi acum prima tură completă pe care am făcut-o, eram efectiv terminat, mi-a luat 10 minute să îmi revin.. De atunci am mai tot alergat, am reuşit să termin un semimaraton şi acuma mi-aş dori să pot participa la anul la proba de maraton. Acolo deja este un alt nivel, dar sper să pot reuşi. Pe parcursul primelor dăţi când am alergat am realizat cât de bună poate fi terapia prin alergat. Toate problemele, tot stresul şi toate grijile dispar, nu mai contează decât să continui să alergi, să reuşeşti să faci distanţa pe care ţi-ai propus-o fără să te opreşti. Ba mai mult, stresul rămâne atât de mult în urmă încât este nevoie de mult timp pentru a te ajunge din nou. Cu cât eşti mai stresat, cu atât trebuie să alergi mai mult, pentru a-l lăsa în urmă. Pare un argument mai mult ca o glumă, dar există şi o explicaţie, oboseala fizică ne face să uităm de celelalte probleme, şi cu cât eşti mai obosit cu atât contează mai puţin orice altceva.
Ştiu, mulţi spuneţi că alergatul nu e pentru voi, că nu sunteţi dispuşi la efort, că nu aveţi timp, sau alte argumente de acest fel. Dar adevărul e ca atât timp cât nu ai o problemă medicală gravă (probleme cu inima, cu ficatul, auzisem recent de un băiat care a murit în timpul orei de sport, e tragic) atunci poţi alerga şi tu. Organismul nostru poate mult, mult mai mult decât ne putem imagina. Există oameni care participă la concursuri de alergare prin deşert sau la concursuri de alergare de mii de kilometri, pe care le termină după 2 luni de alergat zilnic câte 90-100 de km. Să nu mai zic de ultramaratoane si alte nebunii. Cautati Yiannis Kouros pe google, de exemplu, daca vreti sa vedeti cam cat poate sa reziste organismul unui om. Nu contează cât de bună e forma fizică pe care o ai, citisem despre un tip care până la 19 de ani era obez, apoi a intrat în armată, iar la 24 a ajuns să fie cel mai tânăr membru al clublui celor care au terminat 100 de maratoane.. Desigur, acestea sunt exagerări, dar ideea este că oricine poate să alerge atâta cât işi doreşte, trebuie doar să crezi că poţi să reuşeşti, să ai ambiţie şi să nu te opreşti.
Cum putem integra mişcarea în viaţa aglomerată de student la poli? O întrebare care, aparent, nu are un răspuns foarte simplu. Dar adevărul e că avem mai mult timp decât vrem să recunoaştem, aşa că o dată, de două ori pe săptămână o mică ieşire la alergat clar nu va afecta cu nimic programul vostru. Dar, cum am zis, alergatul nu este singura soluţie. Veniţi la facultate cu bicicleta, de exemplu, este mult mai distractiv, îi vezi pe cei din jur cum se stresează, cum se înjură, se claxonează, iar tu faci slalom printre maşini cu bicicleta.. E o senzaţie frumoasă, dar din păcate când e foarte urât afară nu prea o putem avea. Sau puteţi merge la înot.. din păcate acolo trebuie plătită şi o oarecare sumă, destul de mare pentru un student. Dar alergarea este şi va fi gratis, este un mijloc de a petrece vremea şi de a te simţi bine. Iar satisfacţia că ai reuşit, cu mult chin, să alergi atât cât ţi-ai propus este greu de egalat. Am uitat cumva să menţionez că oamenii care fac mişcare regulat pot să meargă (mai bine zis chiar să alerge) cu 16 ani mai mult decât cei sedentari? Ia imaginaţi-vă următoarea imagine, voi la 70 de ani, alături de un prieten pe la 60, la o plimbare prin Cişmigiu, în drum spre table. Tipul de 60, sedentar şi puţin alcoolic, după 1 kilometru de mers mai rapid se plânge de dureri de spate şi de picioare şi are nevoie de o pauză. Tu, la 70, nu ai nicio problemă. Sună bine, nu? Aşa mă gândeam şi eu, sper că am reuşit măcar să vă atrag interesul :)
Presupun că toată lumea este de acord că o dată cu facultate creşte semnificativ responsabilitatea, şi o dată cu aceasta şi stresul pe care trebuie să îl suportăm. Presupun că nu are sens să spun de ce stresul este rău.. Mai mult stres => şanse mai mari de depresie => o viaţă nefericită şi plină de decepţii. O dată cu începerea facultăţii lumea începe să îşi facă din ce în ce mai multe probleme, atât la nivel social (relaţiile cu cei din jur se mai răcesc, începi să conştientizezi că eşti pe cont propriu, poate cei mai mari [şi nu numai], care sunt la master, doctorat, se gandesc deja la o familie), dar mai ales la nivel profesional, fiecare ar vrea să se angajeze, sau e conştient că trebuie să o facă la un moment dat, avem nevoie de mai mulţi bani, ştim toţi cam cum merge treaba.
Şi totuşi, ce facem? Cum putem elimina stresul din viaţa noastră? Pentru că este clar, stresul nu e bun şi vrem să scăpăm de el. Sunt de acord că există şi soluţii temporare, o noapte (sau mai multe) de petreceri nebune este una din cele mai utilizate soluţii folosite de studenţi pentru a se elibera cumva de stres - toţi am fost pe acolo. Zilnic lumea e stresată, nervoasă, toţi se gândesc doar la temele pentru facultate şi la faptul că nu se mai termină o dată facultatea şi nu mai vine ziua când o să avem ceea ce vrem cu toţii, mălai, verzişori, aţi prins ideea. Toţi ne plângem că suntem stresaţi, dar ce facem pentru a elimina asta? Dacă ne plângem într-adevăr avem o iluzie că am pierdut o parte din energia negativă, dar ea rămâne tot acolo..
Soluţia este la îndemâna oricui: faceţi mişcare! Cel mai bine este să mergeţi la alergat, dar de asemenea e bun şi mersul cu bicla (acolo trebuie totuşi mai mult timp ca să îşi facă efectul de "destresare"), de înot nici nu mai spun, dar e ok cam orice tip de mişcare, atâta timp cât vă face să vă simţiţi bine şi să vă deconectaţi de la problemele din jur. Auzisem de oameni cărora dansul le-a schimbat viaţa, ştiu că pare amuzant si poate puţin gay, dar mişcarea ajută mai mult decât ne putem da seama.
O să încep prin a spune cum am descoperit eu terapia prin alergat. Am început în vara asta să alerg cu nişte colegi, pur şi simplu din plictiseală, am ieşit prin Herăstrău şi am zis să băgăm nişte alergat. Ţin minte şi acum prima tură completă pe care am făcut-o, eram efectiv terminat, mi-a luat 10 minute să îmi revin.. De atunci am mai tot alergat, am reuşit să termin un semimaraton şi acuma mi-aş dori să pot participa la anul la proba de maraton. Acolo deja este un alt nivel, dar sper să pot reuşi. Pe parcursul primelor dăţi când am alergat am realizat cât de bună poate fi terapia prin alergat. Toate problemele, tot stresul şi toate grijile dispar, nu mai contează decât să continui să alergi, să reuşeşti să faci distanţa pe care ţi-ai propus-o fără să te opreşti. Ba mai mult, stresul rămâne atât de mult în urmă încât este nevoie de mult timp pentru a te ajunge din nou. Cu cât eşti mai stresat, cu atât trebuie să alergi mai mult, pentru a-l lăsa în urmă. Pare un argument mai mult ca o glumă, dar există şi o explicaţie, oboseala fizică ne face să uităm de celelalte probleme, şi cu cât eşti mai obosit cu atât contează mai puţin orice altceva.
Ştiu, mulţi spuneţi că alergatul nu e pentru voi, că nu sunteţi dispuşi la efort, că nu aveţi timp, sau alte argumente de acest fel. Dar adevărul e ca atât timp cât nu ai o problemă medicală gravă (probleme cu inima, cu ficatul, auzisem recent de un băiat care a murit în timpul orei de sport, e tragic) atunci poţi alerga şi tu. Organismul nostru poate mult, mult mai mult decât ne putem imagina. Există oameni care participă la concursuri de alergare prin deşert sau la concursuri de alergare de mii de kilometri, pe care le termină după 2 luni de alergat zilnic câte 90-100 de km. Să nu mai zic de ultramaratoane si alte nebunii. Cautati Yiannis Kouros pe google, de exemplu, daca vreti sa vedeti cam cat poate sa reziste organismul unui om. Nu contează cât de bună e forma fizică pe care o ai, citisem despre un tip care până la 19 de ani era obez, apoi a intrat în armată, iar la 24 a ajuns să fie cel mai tânăr membru al clublui celor care au terminat 100 de maratoane.. Desigur, acestea sunt exagerări, dar ideea este că oricine poate să alerge atâta cât işi doreşte, trebuie doar să crezi că poţi să reuşeşti, să ai ambiţie şi să nu te opreşti.
Cum putem integra mişcarea în viaţa aglomerată de student la poli? O întrebare care, aparent, nu are un răspuns foarte simplu. Dar adevărul e că avem mai mult timp decât vrem să recunoaştem, aşa că o dată, de două ori pe săptămână o mică ieşire la alergat clar nu va afecta cu nimic programul vostru. Dar, cum am zis, alergatul nu este singura soluţie. Veniţi la facultate cu bicicleta, de exemplu, este mult mai distractiv, îi vezi pe cei din jur cum se stresează, cum se înjură, se claxonează, iar tu faci slalom printre maşini cu bicicleta.. E o senzaţie frumoasă, dar din păcate când e foarte urât afară nu prea o putem avea. Sau puteţi merge la înot.. din păcate acolo trebuie plătită şi o oarecare sumă, destul de mare pentru un student. Dar alergarea este şi va fi gratis, este un mijloc de a petrece vremea şi de a te simţi bine. Iar satisfacţia că ai reuşit, cu mult chin, să alergi atât cât ţi-ai propus este greu de egalat. Am uitat cumva să menţionez că oamenii care fac mişcare regulat pot să meargă (mai bine zis chiar să alerge) cu 16 ani mai mult decât cei sedentari? Ia imaginaţi-vă următoarea imagine, voi la 70 de ani, alături de un prieten pe la 60, la o plimbare prin Cişmigiu, în drum spre table. Tipul de 60, sedentar şi puţin alcoolic, după 1 kilometru de mers mai rapid se plânge de dureri de spate şi de picioare şi are nevoie de o pauză. Tu, la 70, nu ai nicio problemă. Sună bine, nu? Aşa mă gândeam şi eu, sper că am reuşit măcar să vă atrag interesul :)
Etichete:
alergat,
ambitie,
antistres,
dans,
facultate,
inot,
mers pe bicicleta,
miscare,
politehnica,
sport,
stres,
student la politehnica,
terapie,
viata sanatoasa
Abonați-vă la:
Postări (Atom)