marți, 5 iunie 2018

CE alergare 24 ore si nu numai

Probabil majoritatea stiu deja, nu am facut o cursa buna, am alergat cel mult 16 ore din cele 24, timp in care am facut 130 km. Am avut niste probleme cu burta, nu stiu exact cauza, probabil de la multe lichide, dupa vreo 10 ore aveam niste dureri destul de mari cand incercam sa alerg chiar si 2-3 km, asa ca m-am gandit ca decat sa trag de mine sa imi fie rau si sa scot undeva pe la 180km cel mult, mai bine o las moale si astept sa imi revin. Din pacate asta nu s-a intamplat asa ca m-am culcat un pic, iar dimineata cand m-am trezit problemele mele disparusera si am putut alerga in continuare pentru ultimele 2-3 ore.

Pentru mine totusi, cursa a fost una reusita, deoarece am fost pe plus din punct de vedere psihic, mi-am facut PB pe 100km si am rezistat foarte bine la stres, caldura si conditiile de acolo, asa ca sunt optimist in legatura cu viitorul meu, in alergare si nu numai. Dupa Ciucas ultra 2017, am cazut in cea mai proasta perioada din viata mea - am avut atacuri de panica, griji legate de starea de sanatate si tot felul de probleme ce pot fi caracterizate intr-un singur cuvant prin anxietate. Au fost mai multe cauze, probabil, atat situatii pe plan personal, pe care nu am de gand sa le spun aici, cat si probabil stresul din timpul concursurilor si faptul ca mi s-a facut rau la Ciucas, la semi, etc. Intre timp am constientizat ca toate problemele mele nu au o cauza cardiaca - am o inima foarte buna, puls 60 in repaos (chiar spre 50 noaptea), tensiune 11.. Evident, am facut o gramada de analize si teste pentru a vedea ce se intampla cu mine. Dupa Ciucas, primul atac de panica a aparut intr-o zi cand ma gandeam de ce mi s-a facut rau atunci - cautam tot felul de probleme legate  de inima, totul culminand cu un atac de anxietate ce a durat ore intregi - maini amortite, tensiune mare, puls crescut, etc. Permanent credeam ca o sa am un infarct sau ceva similar. Zilele urmatoare a fost mai bine, doar pentru a reveni din nou panica in perioada urmatoare. Cred ca in cei 25 de ani pe care i-am trait, a fost cea mai rea perioada din viata mea. Am atins fundul, ca sa zic asa. Cand imi amintesc, vad parca asa ca prin ceata.. In maxim 2 saptamani ajunsesem nu doar sa nu mai alerg niciun km fara sa am ganduri negre, dar chiar imi era uneori frica sa ies din casa de teama sa nu am un atac de panica. Mi-am facut toate analizele posibile - cele generale, am fost la cardiolog, la neurolog, ba chiar si la ORL si chirurgie maxilo-faciala, fara a gasi nimic relevant, doar niste dureri la articulatia temporomandibulara cauzate cel mai probabil de la stres. Am fost o data la un psihiatru, la indicatile mai multor medici, dar m-a lasat rece, mi-a dat o reteta pentru un medicament de tip SSRI - care iti creste cumva serotonina, dar n-am vrut sa iau niciun medicament din aceasta categorie, preferand sa lupt singur cu boala, desi medicul mi-a spus ca pentru a-ti regla singur serotonina trebuie sa fii "divin". Cu siguranta Dumnezeu m-a ajutat sa ma ridic de unde eram, pentru ca am fost desul de jos (din fericire pentru o perioada relativ scurta). Am avut cateva zile sa zic in care a fost rau de tot, la modul ca imi era frica sa ies din casa, dar am trecut peste ele si am ajuns sa ma descurc destul de bine in situatii obisnuite. Am aflat multe lucruri interesante. Anxietatea nu inseamna ca esti tu mai stresat sau mai speriat, in niciun caz, chiar e o boala cu simtome concrete, cum ar fi tensiune mare, puls marit, amorteli la degete sau maini, furnicaturi, dureri in piept, dureri de cap, junghiuri, dureri de stomac, derealizare (ti se pare ca esti intr-un vis), depersonalizare (ti se pare ca esti intr-un joc si te vezi de undeva de sus, asta nu am experimentat), si multe alte simtome. Cel mai frecvent simtom este frica constanta ca ceva rau se va intampla si ca nu e ok ceea ce faci, ca ar trebui mai degraba sa fii acasa de exemplu. Alt lucru interesant e ca un numar enorm de oameni se confrunta cu anxietate - am inceput sa observ cati oameni de langa mine au asa ceva: rude, prieteni, actuali sau fosti colegi, etc.. Si cel mai rau e ca nimeni nu spune nimic despre asta, din motive evidente, asa ca atunci cand ajungi acolo nu stii ce sa faci.. Am reusit sa trec peste asta cu optimism si credinta in Dumnezeu. Cealalta metoda este cu pastile si psihoterapie, altfel chiar nu se poate din pacate.. Am mai avut in 2014 o perioada mai anxioasa, sa spun,dar se limita la iesirea din Bucuresti, imi era frica atunci sa ies din oras, dar credeam ca e pentru ca mi se face rau de la oboseala. Nu aveam o cauza concreta, dar acum imi dau seama clar ca erau simptome anxioase. Cu timpul am ajuns sa nu imi mai fac griji legat de iesirile din Bucuresti. Am realizat ca multe din problemele mele erau de fapt doar in mintea mea - abandonul de la Ciucas de exemplu, cand am crezut ca nu mai pot urca 3km si ramane in viata in acelasi timp. Cum incepeam sa cobor, revenea pulsul, nu mai aveam nimic. Ma intorceam cu fata la munte, crestea pulsul instant fara sa fac niciun efort.. Si multe ale situatii. Practic, absolut orice problema la care te poti gandi poate sa apara. Te gandesti ca te doare piciorul drept? In 10 minute o sa te doara, asa ca anxietatea poate avea o gramada de manifestari..  Partea buna este ca o data ce constientizezi ca anxietatea chiar joaca un rol important in starea de sanatate, te poti lupta mai bine cu aceste senzatii.In cazul meu, de fiecare data (si in 2014, si in 2017) a trebuit sa invat treptat sa am curaj sa fac lucruri obisnuite. Practic e ca si cum cineva te-ar reseta si ar trebuie sa inveti din nou cele mai simple chestii, cum ar fi sa alergi 5km. Doar ca nu muschii sunt problema, ci frica. Am avut initial mai multe atacuri de panica cand alergam, ba chiar psihiatrul la care am fost imi recomandase sa nu mai alerg daca imi face rau, dar nu am putut renunta la alergare, pentru ca ar fi fost un pas inapoi pentru psihicul meu, si am reusit din nou sa ajung intr-o forma decenta. Acest articol il scriu pentru ca imi dau seama ca sunt o groaza de oameni care se comfrunta cu aceste probleme si totusi nimeni nu spune nimic, asa ca poate o sa ii ajute un pic experienta mea. Poate Dumnezeu m-a pus in situatia asta tocmai pentru a putea povesti despre ea si a face si altora viata mai usoara, cine stie.. Oricum, avand in vedere ca unii imprastie zvonuri ca am reteta de la psihiatru, nu ma deranjeaza sa recunosc, anxietatea, ca si depresia, sunt tratabile, si in plus oricum nu am folosit reteta respectiva, voiam sa aflu parerea unui medic, dar am fost dezamagit total, mi-a dat pastilele si atat, ma asteptam la mai multe sfaturi, dar probabil mai degraba m-ar fi ajutat un psihoterapeut.  Ca idee e la anxietate sau depresie nu o iei razna (chiar daca asa ai senzatia uneori), din contra, esti perfect constient de ceea ce se intampla. Am prieteni care iau SSRI sau calmante (gen xanax) si isi desfasoara viata in conditi normale.. Cred ca anxietatea e si provocata de societatea in care traim - si sunt destul de sigur ca si faptul ca stam toata ziua pe mobil si pe laptop/ PC ne face mai anxiosi, pentru ca ne refugiem intr-o realitate virtuala si ne e frica sa facem fata realitatii adevarate, de aceea un sfat pentru cei care sufera de asa ceva ar fi sa o lase mai usor cu tehnologia.

Prima experienta dupa Ciucas a fost o iesire la munte in Piatra Craiului. Drumul cu trenul a fost oribil - panica tot timpul, apoi in prima noapte am dormit doar 30 de minute cred. A doua zi, in mod incredibil, pe masura ce am inceput sa merg pe traseu mi-am revenit si am putut sa ma bucur de munte. Urmatoarea iesire cred ca a fos chiar la MPC - de data asta panica a disparut in timpul mersului cu trenul, in schimb concursul a fost foarte dur si am avut parte de multa panica pe parcursul lui, atat la inceput, dar mai ales pe ultima urcare, unde am crezut sincer ca nu o sa reusesc sa termin viu. As fi vrut sa ma pun acolo pe jos in zapada sa stau, dar erau multi in spatele meu si m-am ambitionat sa merg in continuare.. Cand s-a terminat urcarea s-a terminat si panica, si am reusit sa merg in continuare fara probleme. De asta am si facut un articol dur despre MPC, pentru ca incercam sa imi explic propria clacare prin greselile altora, dar acum imi pare rau ca am facut asta.. A fost apoi o perioada cand am iesit la ski la munte.. Intre timp ma mai calmasem, activitatile de zi cu zi deja le puteam face destul de ok, ba chiar incepusem sa fac si antrenamente fara sa ma mai panichez. La ski a fost destul de bine, cu mici exceptii n-am avut simptome anxioase. Un pas important pentru mine a fost ca m-am inscris la TDG (330km in 6 zile), pentru ca am avut curajul si puterea psihica de a face asta. Primul concurs din 2018 a fost semimaraton intersport Brasov, unde am reusit chiar sa fac mai bine decat in 2017. Aici n-am avut deloc atacuri de panica, doar vreo 2 km poate unde mi-a fost mai greu, si ceva dureri de stomac spre final de cursa pe care le-am ignorat cu succes. La maraton Brasov, am avut din nou ceva dureri pe urcarea spre Postavaru, ba chiar ma gandeam sa si abandonez (da, la maraton, stiu ca e incredibl pentru mine), dar m-am intalnit cu Lucian Clinciu care m-a motivat si m-a incurajat si am iesit din pasa proasta, am scos un timp destul de apropiat cu ce facusem in 2016 in conditiile in care pe prima urcare am mers semnificativ mai prost. Cred ca Eco a fost primul concurs care a mers bine cap coada - m-am panicat un pic ca mi-a curs putin sange din nas dupa bucla 2, dar asta in conditiile in care era foarte cald, asa ca n-am mai tras pe ultima bucla si am facut un pic mai slab decat in 2017, dar mai bine decat in 2016, totusi. Am fost si la semimaraton Bucuresti, unde am fost mai panicat un pic datorita experientei din 2017 cand am terminat in ambulanta (evident, tot anxietate, acum ca rememorez episodul), dar am pastrat un ritm foarte scazut, am terminat intr-un timp cu care puteam face fata la antrenament fara probleme,1 ora 36. Cam asta a fost experienta mea in 2018, pe langa vreo 2-3 antrenamente facute acasa, de 50-60km. In ultimele 2-3 saptamani chiar alergasem zilnic fara nicio problema, de asta am si declarat pentru aimx ca sunt in cea mai buna forma psihica din anul acesta.

Si acum despre CE de alergare, am terminat cu backgroundul. Nu ma consider in niciun caz un alergator de performanta. 200km in 24 e un rezultat bun pentru un amator, dar nu ceva spectaculos. Acum incercasem sa alerg 210 si eram in grafic, aveam 75km in primele 8 ore, urma sa fac 70 in urmatoarele 8 si 65 in ultimele 8 pentru 210km. Poate am tras un pic prea tare pentru posibilitatile mele.. Oricum, as fi facut suta de km undeva pe la 10 ore jumate daca ma simteam bine, si totusi muscular n-am simtit ca fiind un efort foarte mare, deci 200km ii poate face orice persoana are sansa sa aiba o cursa buna cap coada in care sa alerge in majoritatea timpului. Ceea ce da, nu e foarte usor. Claudiu de exemplu e alergator de performanta si totusi n-a reusit sa faca 200km pentru ca a plecat prea tare si in ultimele 8 ore doar a mers. Sunt realist si stiu ca sunt putini in tara capabili sa treaca de 200, dar sunt si putini care incearca, probabil numarul ar fi semnificativ mai mare daca ar incerca mai multa nume. E vorba si de sansa, sa mearga totul bine, temperatura, nutritie, tot, am vazut ca majoritatea au multe curse slabe la o cursa buna, asa ca sansa sa iti iasa din prima si sa faci peste 200 nu este foarte mare. Indiferent ca esti bun si tragi la 240 sau vrei doar 200, daca te-ai taiat prea repede si nu mai poti alerga, nu vei trece de 200. Oricum, am avut sansa extraordinara sa ajung acolo si sa fiu si eu in primii 6 romani care au alergat la aceasta proba, asa ca am putut reprezenta tara.

Sa ajungi la CE e greu nu doar ca alergare, dar si ca organizare. Din fericire am avut o perioada fara job altfel nu stiu cum faceam fata. Am fost de 4-5 ori cel putin pentru teste medicale, teste de efort, analize, programe de nutritie, etc. A fost destul de solicitant psihic sa ajungem acolo, dar pana la urma am reusit cu totii si am primit avizul medical. Pentru mine cred ca a fost cel mai greu, cum ajungeam la testul de efort ma panicam si aveam tensiunea 14-15 in repaos.. La testul de efort intr-un final am inceput cu tensiune 15, am ajuns la 19 si la final de test, cand trecuse stresul, scazusem aproape imediat la tensiune 14. Asa ca a trebuit sa fac si un test de tensiune, sa mi se masoare tensiunea din 30 in 30 de minute, din fericire am facut fata destul de bine situatiei, si am avut o tensiune chiar foarte buna, media a fost pe la 11 ziua si 10 seara, deci o tensiune foarte buna. Intr-un final am obtinut avizul, cu multiple eforturi, ca timp, stres si bani, dar m-am gandit ca probabil e o ocazie unica in viata si ar trebui sa incerc.

Drumul l-am facut pe tren, fiind gratis, sa fiu sigur ca evit situatii nasoale in care nu mi se dau banii inapoi (anxiety much?). Inca o chestie, ca persoana care sufera de anxietate, incerci sa iti imaginezi toate scenariile posibile si sa gasesti mereu o portita de scapare, de aceea daca sa zicem ramai fara baterie innebunesti (pentru ca daca ti se face rau nu mai poti suna la salvare, nu?). Drumul a fost destul de placut, chit ca a durat mult, vreo 9 ore. Am stat in camera cu Florin Ionita, ceea ce pentru mine a fost foarte bine pentru ca pe el il stiu de cel mai mult timp, si ne-am inteles bine, desi el se culca la 9 si se scoala la 5 si eu ma culcam la 12-1 si ma trezeam la 9-10. A doua zi am avut defilarea, un moment foarte emotionant pentru toti, in care fiecare se chinuia sa nu planga, unii nu au reusit :) Eu stiu doar ca s-a cantat imnul si trebuia sa stam cu mana la inima si nu ma puteam gandi decat la "ce tare bate, sigur ti-a crescut tensiunea, inca un pic si cobori de pe scena si o sa revina la normal". Dar cred ca era ceva normal, toti am fost emotionati, a fost un moment unic sa fim acolo reprezentand tara.. Am avut apoi o sedinta tehnica si cam asta a fost ziua de vineri.

Acum efectiv despre concurs. Ne-am trezit devreme pentru gustul meu, la 8, desi startul era la 10, ne-am invartit destul de mult pana sa incepem.. Asta nu prea mi-a placut, abia asteptam sa incep sa scap o data de emotii, toti erau emotionati, nu prea vorbea nimeni, nu voiam decat sa inceapa distractia. Sincer imi doream mult sa vad showul, eram sigur ca o sa fie o experienta deosebita. M-am pus in primele 5 randuri la start sa vad cum se pleaca, dar n-am apucat sa vad foarte bine pentru ca primii au disparut rapid, dupa ce facusem 2 ture ei deja aveau 3. Bogdan Ofiteru a plecat tare, in urma lui Sorokin, un lituanian care a alergat 200 de km cu 5 pe mie. Da, cu 5, daca vi se mai pare o realizare un maraton in 3 ore jumate ganditi-va ca omul asta a facut aproape 5 maratoane din astea cu 3:30, fara pauza intre ele.. In capul meu a fost clar - o sa se taie. Eu am plecat incet, cu peste 6 pe mie, exact cum am vrut. Primele ore au trecut destul de bine, planul de nutritie a fost respectat, nu am avut niciun fel de problema. Cred ca abia dupa ce am trecut de maraton am inceput sa ma resimt un pic muscular, am trcut de maraton pe la 4 ore 30. Intre timp spectacolul era in toi, Sorokin facuse maratonul in putin peste 3 ore, Mara era prima, echipa Romaniei era prima la feminin si a 2-a la masculin sau asa ceva. In capul meu era clar, o sa cadem sigur repede, dar Claudiu de exemplu mi-a zis ca el nu stia cu cine concureaza si s-a ambitionat crezand ca o sa ramanem in top.. Evident, usor usor am inceput sa pierdem pozitii, si dupa maxim 10 ore nu mai eram pe podium ca tari. Mara a rezistat eroic in top, a fost pana spre final in primele 5-6 fete, in ultimele ore ce au mai depasit-o, dar tot a fost cea mai buna ca pozitie, locul 15 la general la fete.

Intre timp, eu imi tot calculam timpi, in special cat mai e pana se termina caldura, luand ca referinta ca o sa fie canicula pana la 8 seara. Dupa 6 ore am mancat niste paste din mers, sincer nu prea mi-au placut, nu aveau niciun gust, dar au fost bune ca si calorii.. (evident, nu inseamna ca dau vina pe organizare, au niste reguli stricte, am inteles ca nici la mancare nu poti da chiar ce vrei tu.. In 2016 parca mi-a placut mancarea mai mult, la S24, acuma nu stiu poate e doar o preferinta personala). Incet incet incepea sa se simta caldura, tot bagam gheata in sapca, imi dadeam cu apa pe mine la fiecare tura.. Planul initial de a bea apa la minim 2 ture nu a fost respctat si am ajuns sa beau apa la fiecare tura. Isotonic nu am baut decat rar, cam de 2 ori in 8 ture.. Planul a fost similar cu 2016, 7 ture de alergat si una de mers. Voi incerca acest plan si pe viitor in caz ca mai particip vreodata la 24 de ore, e un plan bun cu care poti scoate pe la 210km, dar daca vrei mai mult trebuie sa incerci sa alergi tot cap coada si sa pleci cu sub 6, cam asta e ce am invatat de la cei de aici - pleci cu 5 si ceva si termini cu 6 si ceva si asa poti reusi spre 240. Dar mna.. e greu. Cand o sa reusesc, daca o sa reusesc planul cu 7/1 o sa incerc dupa si sa alerg full dar momentan nu ma consider pregatit pentru asta. Dupa 6 ore oricum lumea incetinise ritmul, adica nu prea mai alerga nimeni sub 5 pe mie cum se plecase initial, pe la 4 si un pic. In continuare ma depasea lumea dar nu in aceeasi viteza. In fine, pe masura ce trecea timpul simteam ca nu mai rezist la caldura. Dupa vreo 9 ore a venit si o ploaie torentiala.. La 8 ore aveam 75km, Florin se apropia de 100.. Bogdan se taiase de mult, Mihai Pantis mergea cel mai constant, avea ca obiectiv 175 si a si reusit sa ii faca. Zuzzy incepuse si ea sa scada, Ana plecase cam tare pentru nivelul ei (cred eu), a alergat constant cu mine primele 3 ore cred, dupa care usor usor a inceput sa o lase mai moale, din pacate ei i s-a facut foarte rau.. Claudiu a continuat sa alerge bine in primele 14 ore, chiar credeam ca o sa treaca de 220 dar din pacate si el s-a taiat si in ultimele 8 ore doar a mers, a facut si pauza de somn.. Pe la 10 ore cred ca am avut prima oara probleme cu stomacul. Nu stiu exact care sa fie cauza, am mai avut astfel de dureri, ma doare undeva in mijlocul pieptului sa zic, durerea este constanta, simt exact zona care doare, se accentueaza durerea daca respir mai tare.. Sper sa nu fie o gastrita ceva facuta poate tot pe fond de stres, o sa vad cum mai merge in continuare si in functie de asta voi face analize specifice (de stomac chiar nu facusem). Sau poate pur si simplu organismul a zis stop, nefiind obisnuit de ceva timp sa alerg mai mult de 7 ore, asa ca nu pot spune ca sunt foarte suparat ca au aparut aceste dureri dupa 10 ore, pentru ca privesc partea plina - am putut alerga 10 ore fara probleme, iar pe toata durata cursei am fost ok psihic, nu am fost speriat sau stresat.. Am avut un moment mai slab dupa 100km, am zis ca trag sa fac suta macar, si chiar am facut timp mai bun decat in ceilalti ani pe 100km, la S24 in 2016 facusem pe la 11 ore 30 sau 35 si la balaton tot pe la 11 ore jumate, iar acum reusisem 11 ore 15 in conditile in care real ar fi fost cam 10 ore 30 daca nu ma durea stomacul.. Dupa 100km am zis ca daca nu trece durerea nu mai alerg, ma gandeam chiar sa ma intorc la hotel.. N-a trecut, am fost si la toaleta, in continuare a ramas acolo. Am incercat sa merg constant si in continuare resimteam un pic durerea, desi foarte putin, dar cum incepeam sa alerg ma durea din nou. Aveam de ales - sa merg inca 12 ore, putand trece de 170km, poate chiar spre 180km, sau sa ma duc sa ma culc in cort. Momentul de slabiciune a fost ca am preferat cortul, sperand ca o sa imi revin mai incolo. Evident, dupa o pauza mai lunga de 15-20 de minute abia mai reuseam sa merg, ma durea totul si cand mergeam, si cand alergam evident era si mai rau..

In urmatoarele ore practic n-am mai facut nimic, am dat cateva ture prin parc doar ca sa merg la toaleta, apoi de la 4 dimineata pana pe la 7 chiar am dormit un pic pe un scaun, apoi am dormit pe jos pe bagaje, evident, nu prea am reusit sa ma odihnesc, dar macar am mai acumulat un pic de energie. Florin arata bine tot timpul, era puternic, doar pe final s-a simtit oboseala si la el.. Bogdan cu Claudiu si cu Ana erau si ei mai mult in cort cu mine, era cortul ranitilor acolo.. Sergiu Dascal l-a motivat foarte bine pe Claudiu, care desi nu mai putea sa alerge, de gura lui a continuat sa mearga pana la final. Mi-a parut rau ca nu am putut aduce si eu pe cineva la suport, as fi avut nevoie de cineva care sa ma motiveze si sa il cunosc bine, dar asta e, regulile sunt reguli.. Asa au mai incercat baietii sa ma motiveze dar nici ei nu ma cunosteau, nu stiau ce pot, nici eu pe ei, si nu prea au reusit.. O fata ce m-a mai motivat un pic, tot tipa la mine sa alerg ca nu am nimic, si sincer de gura ei am mai facut cateva ture, asa ca ii multumesc aici pe blog, nu stiu cine era dar m-a ajutat. Probabil daca era cineva la suport as fi continuat si eu sa merg, de revenit nu stiu daca imi reveneam dar sigur acumulam mai multi km, practic eu intre 11 seara si 7 dimineata nu am mai alergat deloc.. A contat mult si faptul ca stiam ca e irelevant ce fac, practic contau primele 3 performante ale echipei si n-am fost deloc motivat sa trag de mine toata noaptea in conditiile in care oricum nu puteam ajuta scorul echipei, pentru ca nu aveam cum sa ii ajung pe Florin, Razvan sau Claudiu. Razvan arata si el destul de rau, a mers destul de incet toata cursa, a avut si el probleme cu stomacul.. Practic in afara de Florin, Mara si Zuzzy, noi toti ceilalti am clacat intr-un fel sau altul. Mara a ramas puternica pana la final, inca ma depasea.. Zuzzy a tras de ea incredibil, spre final se vedea ca nu mai poate, avea pantaloni albi de la sare desi ei erau negri, dar a incercat sa faca tot ce poate. Intre timp, poloneza care avea record mondial a inceput sa urce pozitie dupa pozitie, a pornit constant de la inceput si a ramas la fel pana la final, reusind sa le intreaca pe fete una cate una pana a ajuns pe primul loc. Si la premiere am inteles ca arata foarte bine, nu avea nicio problema, asta inseamna sa ai un corp puternic, un psihic bun si antrenamente multe in spate.. Sorokin a fost jucat pe final, dupa 200km cu 5 pe mie n-a mai rezistat, si rand pe rand era atacat de baieti care alergau in ultimele ore cu sub 5 pe mie, pana cand a cazut pe locul 3, la distanta de 5km de castigator (tot polonez). Sincer pe castigator nu l-am remarcat, in schimb am inteles de la Florin ca vomita apoi continua din nou sa alerge, deci absolut incredibil.. Au fost multi care au tras de ei pana la epuizare, unii au lesinat, unii au ajuns la salvare, au fost tot felul de probleme, din fericire niciuna foarte grava, dar toate acestea au contribuit si ele la a ma face sa nu trag asa de tare ("doar un vrei sa ajungi asa, nu?"). Beatrice, medicul de la federatie, s-a descurcat bine avand in vedere ce era acolo. Si Andrei Nana a incercat sa ne motiveze cat a putut, dar a avut si multe treburi administrative asa ca n-a putut sta cu noi mereu.. Din nou s-a vazut ca am fost o echipa noua fara experienta, pe viitor probabil va fi mai bine. M-a impresionat si un spaniol, Perez, care la 63 de ani a alergat 202km in conditiile in care e cocosat.. A fost si o tipa din ucraina de aproape 70 de ani, mult peste greutatea unui sportiv, dar cu o ambitie incredibla, nu prea a alergat, dar a mers aproape non stop in cele 24 de ore, admirabil.. Totusi cel mai tare de acolo a fost Stephane, un francez, l-am vazut cu Razvan pe final, arata absolut horror, tinea spatele la 90 de grade fata de picioare, deci pur si simplu nu mai putea nici sa stea drept si continua sa alerge/ sa mearga asa desi mai erau 15 minute din cursa.. Amandoi (eu si Razvan) ne-am gandit ca o fi un alergator mai slab, era si mai in varsta, 52 de ani, si nu intelegeam de ce se chinuie la modul ala.. Cand am vazut ca a facut 263 km, a 3-a performanta din istorie la masculin peste 50 de ani, in conditiile in care prima e a lui Kouros deci e ca si cum nu se pune, am ramas masca.. Incredibil cum au tras toti acolo de ei.

La 7 m-am trezit si am inceput din nou sa merg cu Claudiu, nu prea mai aveam ce face la cort si mai era putin din cursa asa ca am zis ok, o sa merg, de ce nu. Initial ma gandeam doar sa mai fac cateva ture sa ajung si eu la 120km, aveam vreo 115 cred, dar pana la urma am zis hai sa fie 126 sa fie 3 maratoane, si spre final chiar am alergat sa ajung la 130. Mi-a parut rau ca nu m-am simtit asa bine si seara, am alergat ultimele 2 ture mai repede decat facusem primele 2. A contat mult si atmosfera, pe final erau zeci de oameni la finish, poate sute, si toti urlau cand trecea cineva din echipa nationala, cu greu imi puteam stapani lacrimile, mai ales cand a spus prezentatorul "Aplauze pentru Iancu! Iancu e de-al nostru". A fost chiar un moment special pentru mine.. Si cam asta a fost cursa. CE 24 ore alergare. Am dormit cateva ore dupa amiaza, am mancat, am dormit iar, am mancat iar.. Apoi a doua zi din nou 9 ore in tren.

Acum si concluzii... Nu stiu cat ultra voi mai face. Cred ca TDG va fi ultimul meu ultra pe munte din afara, indiferent daca termin sau nu, pentru ca pur si simplu costa foarte mult si nici nu e ca si cum as fi un alergator de top sa merite cheltuiala, mergi ca sa iti demonstrezi tie ca poti si pentru peisaje. Dar cred ca mi-am demonstrat destul de multe deja si incep sa imi pierd motivatia asta cu "sa vad daca pot". Da, oamenii pot face multe, dar intrebarea ramane.. Vrei sa faci aia? Merita efortul? Curse de 24 de ore as mai face, daca cumva o sa fiu chemat la mondiale probabil o sa merg si o sa dau tot ce e mai bun. Oricum, si aici am dat tot ce am putut, fiecare a dat ce putea.. Puteam mai mult daca as fi mers, dar luand in vedere cumulul de factori fizici + psihici cred ca am dat tot ce am putut, mai ales pe final dimineata. Acum imi pare rau ca n-am mers si noaptea, dar pe moment am considerat ca e decizia cea mai buna si mi-e greu sa cred ca as fi putut schimba asta fara niste oameni care sa ma motiveze foarte bine la suport. Articole nu stiu daca o sa mai fac prea des, dupa atatea curse am inceput sa mi se para lejer un efort de 4-5 ore, asa ca parca n-as mai face un articol intreg pentru un maraton. Inainte eram mai entuziasmat si descriam mai pe larg, acum cred ca ma voi rezuma la a descrie cursele pe facebook, la poza de dupa, o sa pun acolo informatii relevante. Posibil asta e ultimul meu post de pe acest blog, nu de alta dar termin masterul si nu voi mai fi student :)  Poate o sa mai scriu daca o sa mai fac niste curse de unde sa am ce povesti util si pentru altii, dar pe alt blog cu alt nume. Nici curse normale nu cred ca voi mai face foarte multe, motivatia fiind tot financiara. O cursa te duce la cateva sute de lei bune.. Poate va imaginati ca lucrez in IT si am multi bani, dar concret pana acum am fost student si am lucrat mai mult part time, asa ca nu am dat niciodata pe dinafara, cam toate veniturile mele le-am cheltuit pentru sport. Cine stie, poate daca vreodata o sa ajung sa am suficienti bani cat sa nu imi pese, nu o sa mai conteze acest aspect, dar ca idee cu cat ai mai multi bani cu atat ai si cheltuieli mai mari, asa ca depinde mult pe ce pui accentul. Mi-ar placea totusi sa imi pastrez un numar de curse mic, de suflet asa, la care sa merg pentru atmosfera, cum ar fi Eco, Brasov, Ciucas, MPC (astea mai aproape de Bucuresti), eventual Retezat Skyrace, si ma mai gandesc. Pana la urma imi place atmosfera si mi-am facut foarte multi prieteni prin sport, asa ca mi-ar placea sa particip in continuare la astfel de evenimente macar din cand in cand. Intr-un fel, toti alergatorii imi sunt dragi, pentru ca empatia ma face sa ma gandesc ca sunt si ei niste oameni la fel ca mine, asa ca imi place sa fiu acolo in mijlocul multimii. Dar inainte de asta mi-ar placea sa am un an in care sa fac tot circuitul carpatilor, sa zic ca am vazut si eu toate cursele importante din tara. Oricum, ramane de vazut ce va mai fi, sa ne tina Dumnezeu sanatosi si atunci putem face orice ne propunem. Si daca e sa mai cad pe viitor, am invatat ca nu conteaza daca ai cazut de N ori atata timp cat te-ai ridicat de N + 1 :)

luni, 2 aprilie 2018

Master anul 2 sem 1

Ultima postare legata de facultate si final de blog semestrul acesta, cand sper ca imi voi lua dizertatia (of, da, ar trebui sa ma si apuc sa o scriu, cred ca n-ar fi o idee rea.. :)). Nu prea e mult de spus despre semestrul 3 de master la IA. Am avut doar un curs important, NN (Neural Networks), dar care din pacate nu s-a lipit prea mult de mine. Tudor parea ca stie ce e pe acolo, dar era prea multa materie, prea multa matematica, asa ca am avut cea mai mica medie posibila din acesti ani, 6. Poate ca nota a fost un pic random, avand in vedere ca trebuia sa prezentam 12 teme, care de fapt erau laboratoare, care de fapt erau luate de pe net, si Tudor ne dadea cam cat credea el ca meritam/ cat am inteles din ce am citit pe net. Erau, ce e drept, cativa care chiar intelegeau ce se intampla acolo, dar doar cativa colegi pasionati care lucrau si cu retele la facultate, atat. Noi ceilalti ne uitam ca prostii fara sa intelegem mare lucru, radeam intre noi, etc. Pe langa cele 10-12 teme cate au fost (oficial 12, practic parca 10 sau 11), a mai existat un proiect unde doar mi-am prezentat cercetarea de la master, si m-a ars si acolo la punctaj pentru ca nu optimizasem eu reteaua in vreun fel, si un examen nasol, din toata materia, la care credeam ca am facut destul de bine, ca im tocisem subiectele inainte, dar totusi am primit feedback ca am multe lucruri neclare in examen, si am avut 5 in examen. Parerea mea totusi e ca am fost corectat un pic cam exigent, mi s-a parut totusi ca ma pregatisem mai bine de 5 in examen, 6 la general, mi-as fi dat un 8, dar am mai auzit de la lume ca Tudor are o incarcare cam mare pentru materia lui. Ce e drept, e cea mai importanta din semestru, dar mult prea putin timp pentru continutul ei, ar trebui sa fie 2-3 semestre cu NN, nu doar unul. Cursul era pus foarte aiurea, miercuri de la 6 la 10 seara, uneori se statea si pana la 11, asa ca apuca anxietatea cand ma gandeam la cursul lui..

Am mai avut o materie cu Mogos, ceva cu inteligenta preluata de la animale, swarm intelligence (materia se numea altfel, Self Organised Systems, dar as fi numit-o Swarm Intelligence mai degraba). Mogos a fost baietas, ne-a dat note mari tuturor, au trecut toti. Am avut 3 teme pe care le-am luat de pe net si le-am modificat, ceva legat de swarm intelligence, si un proiect pe care l-am luat tot de pe net. Doar pentru examen ce m-am straduit, si bine, a trebuit sa vin la cursuri pentru ca dadea bonus pe prezenta. Mi-a iesit 10.

Ultima materie era ceva cu Lorina, o materie fara legatura cu IA, SVV - software verification and validation. Am avut un examen random, la care am invatat favoritele, si un proiect la care am facut un site (evident, luat de pe github si modificat un pic). Si au mai fost vreo 2-3 echipe care au venit tot cu site-uri (si se vedea ca sunt de pe net si alea, aveau acelasi format). Nici macar nu cerea prezenta, mi-a iesit 10, dar cred ca m-a punctat mai generos un pic, pentru ca ma cunostea, mi s-a parut ca aici as fi meritat 9.  Ah, si a mai fost un paper pe care l-am facut din cateva surse, am rezumat ceva de pe net si aia a fost.

La optional am ales ceva de la e-Gov, SSD parca ii zicea, Sisteme de Suport pentru Decizii, Am avut de mers de 7 ori, obligatoriu, si 2proiecte, unul individual si unul in echipa. Notele variau random intre 9 si 10, eu am avut 9, dar nu pot sa ma plang, pentru ca nu am facut nimic pentru materia asta, doar am venit acolo fizic de cateva ori, evident, fara sa fiu atent.

Pentru cercetare am facut un numar de experimente, in schimb partea scrisa a fost mai slaba - am avut doar 15 pagini de documentatie, m-am gandit ca semestrul asta ar trebui sa ne focusam pe experimente, nu pe documentatie, dar profii n-au considerat acelasi lucru, mi-au zis ca nu am o bibliografie foarte bogata si ar fi vrut sa lucrez mai mult la document, asa ca mi-au dat 9. Aia e, inca un semestru si scap si de etapa asta din viata. Ar mai fi de prezentat o cercetare si apoi examenul final de dizertatie, sau poate direct doar dizertatia, ramane de vazut.

Si cam atat legat de Politehnica. Indiferent daca voi face doctorat, acum sau mai incolo, consider ca doctorandul deja depaseste calitatea de student, e mai degraba angajat al facultatii, asa ca nu ar avea sens sa mai spun informatii pe acest blog. Mare lucru nu e de spus - doctoratul e, de fapt, un proiect mai mare care trebuie sa aiba si o documentatie serioasa, pe la 100 pagini sau ceva. Dureaza minim 3 ani, il poti prelungi la 5, si poti termina in maxim 7 - dupa cei 5 mai ai dreptul la 2 ani ca sa termini. In primul semestru doar citesti niste carti si dai examen din cartile alea, din ce am inteles.. Apoi trebuie sa prezinti 5 rapoarte de cercetare in urmatorii 2 ani jumate, cate unul pe semestru (probabil inca 2 pentru fiecare an). Exista si o bursa destul de mare, care se da doar pentru primii 3 ani, practic daca termini doctoratul la timp, dar am auzit ca trebuie sa o dai inapoi daca nu termini, asa ca nu e chiar afacere, deci ma mai gandesc daca sa ma bag sau nu. Oricum, nu sunt ore, nu ai cursuri, asa ca nu mai pot considera ca doctoratul e parte din facultate, e oarecum ceva extra, deci cam atat cu povestile studentului la Poli. :) Dupa acest semestru, ma mut pe alt blog. :D