luni, 23 iunie 2014

Retezat trail race 2014

Am participat în week-endul acesta la RTR, primul meu concurs de trail running, alergare pe munte. M-am înscris la cursa lungă de 28 km, cu 2300 diferenţă de nivel. Între timp am aflat ca diferenţa de nivel se măsoară doar pe urcare, ceea ce înseamnă că de fapt sunt 4600 metri diferenţă de nivel.. Deci mai nasol decât aş fi crezut. Ca să vă imaginaţi, inseamnă aproximativ un traseu de genul Buşsteni-Babele dus întors, făcut de 2 ori consecutiv. Şi când mă gândesc că acum nişte ani traseul ăla mi se părea destul de lung.. Ce e drept, îl făcusem cu familia şi a durat cam 4 ore doar pe urcare, dar oricum, ideea e că era mult de urcat şi de coborât.

Problema principală a fost că acum 3 săptămâni, la un antrenament, m-am accidentat destul de urât, nu ştiu exact ce am păţit, o întindere musculară sau aşa ceva, întindere de ligamente, nu am idee, nu m-a interesat prea tare cauza, ideea e că nu am mai putut alerga. Am mai încercat să alerg de vreo 2 ori între timp,şi evident că a fost chiar mai rău, şi m-au apucat din nou durerile. Dar cu toate astea, având în vedere că am câştigat concursul pe facebook şi că voiam neapărat să văd cu ce se mănâncă aşa ceva, am decis să mă duc orice ar fi, ca antrenament pentru 7500.

Am plecat vineri seara din Bucureşti cu nişte voluntari (nu îi cunoşteam dinainte, mi-a făcut legătura o prietenă şi ei m-au luat şi pe mine). Am ajuns la zona de start pe la 3 dimineaţa. Evident, am stat la cort, preţurile la cabană erau extrem de mari, de 3-4 ori mai mari decât în mod normal (ce e drept, aveai camera ta, nu stăteai cu alţi 4-5 oameni în cameră). În noaptea aia nu am reuşit să dorm. Nu era frig, aş fi putut să dorm lejer în cortul meu de vamă de 80 de lei (cel mai ieftin de pe piaţă), dar stresul nu m-a lăsat să dorm, asta şi faptul că eram obişnuit să mă culc la 5 dimineaţa, că de... vacanţă. Pe la 6 mi-am pregătit rucsacul (deuter speed lite 20, recomand rucsacul, poate că e cam mare pentru o cursă mai scurtă, ca RTR, dar cu siguranţă că pentru un ultra e foarte bun), mi-am luat beţele de treking, mi-am pus bocancii în picioare (n-am avut încălţări de trail running, am zis că dacă tot nu pot da maximul nu are sens să îmi iau, că e ok şi cu bocanci) şi m-am dus la start. Evident, nu eram în stare să alerg bine, puteam doar să fac paşi destul de mici, dar ce conta.. Important era să termin, până la urmă. Am luat la mine jumătate de litru de apă şi jumătate de litru de izotonic- mare greşeală, mai bine luam un litru de apă şi gata, izotonice am găsit şi la punctele de hidratare, şi nu pot lua izotonic fără să beau apă după, deci l-am cărat aproape degeaba, am băut doar jumătate din sticlă. Am consumat gelul pe care l-am primit în kit, apoi m-am pregătit de start.

Şi a început cursa! Primul km, poate un pic mai mult totuşi, am alergat, era teren plat. După, când a început urcarea, am mai alergat puţin şi după efectiv nu am mai fost în stare, şi spre uimirea mea am văzut că toţi care erau în jurul meu se opriseră din alergat. Eram obişnuit cu concursurile de alergare unde nimeni nu se opreşte din alergat decât dacă are vreo problemă, dar aparent aici stă altfel treaba, cel puţin printre cei mai puţin experimentaţi (nu mă îndoiesc că cei din faţă au alergat şi pe urcare, cât au putut). După am tot mers, la un moment dat m-am plictisit de urcat, ca să aflu că am parcurs doar 4 km. Mai urc ceva, întreb din nou cât am mers (mi se păruse că durase foarte mult), aflu că abia 5 km. Traseul consta în 2 urcări mari şi 2 coborâri mari. Pe la km 6 ma gândeam că încă sunt pe prima urcare.. Nu ştiu exact când s-a terminat urcarea, eram stresat să nu cad pe acolo, terenul era destul de abrupt şi piciorul meu stâng (cel accidentat) a cedat de vreo 2 ori şi era să cad, noroc cu beţele de treking, probabil îmi rupeam ceva fără ele.

După a început prima coborâre, lumea începea să alerge, am alergat şi eu aşa cum am putut. După ce am trecut de porţiunea periculoasă am simţit că îmi revine piciorul, şi am reuşit să alerg rezonabil până am terminat coborârea -cam pe la km 13. Am alimentat acolo cu apă, am mâncat un baton proteic din rucsac şi am început urcarea a 2-a. Mi s-a părut ceva mai ok decât prima, am reuşit să merg într-un ritm rapid, chiar am întrecut câţiva pe drum. Pe finalul urcării mi-am pus geaca şi mânuşile, era ceaţă,  nu vedeai la mai mult de 10 metri în faţă, începuseră şi ceva precipitaţii, grindină cred, simţeam cum mă lovesc bucăţele mici de gheaţă. Am dat şi de o zonă de zăpadă spre vârf.. Într-un final glorios am ajuns pe vârful Custura (2457 parcă), unde am putut să beau nişte apă de la punctul de hidratare. Era şi Red Bull acolo, dar nu recomand energizantele de genul acesta pentru sport, mie tot timpul mi se face rău de la ele.

A urmat apoi o coborâre foarte lungă şi plictisitoare. Am alergat cât de cât, cel puţin după ce am ieşit din zona de ceaţă, dar deja mă plictisisem, mă durea piciorul rău, trebuia să mă folosesc de beţele de treking ca să susţin stângul când alergam, devenise chinuitor. Era enervant să văd cum mă întrec o grămadă de oameni, dar efectiv nu aveam ce să fac, nu puteam să forţez mai mult de atât. Am terminat după o oră coborârea, am ajuns la ultimul punct de hidratare, apoi a urmat o porţiune de vreo 5-6 km pe care am urât-o, plictisitoare până la paroxism, o potecă prin pădure care nu se mai termina.Primii 2 km i-am alergat, apoi a urmat o mică urcare şi pur şi simplu n-am mai avut chef să alerg, mi se făcuse scârbă de orice, am continuat să merg aproape până la final.. Am alergat doar pe ultimii 500 de metri, era din nou de coborât şi era mai enervant să merg pe coborâre decât să merg. Şi am terminat :) Timpul nu a fost grozav, 6 ore şi 13 minute, dar am fost totuşi pe la jumătatea clasamentului. Sper să îmi iau revanşa la anul, dar mai ales sper să îmi revin în următoarele 3 săptămâni complet (momentan abia mai merg, am o febră musculară incredibilă), pentru că mă aşteaptă maraton 7500, unde voi încerca să parcurg 90 de kilometri cu peste 7500 metri diferenţă de nivel.. Nu ştiu dacă voi reuşi, dar ştiu că voi face absolut tot ce este omeneşte posibil :D

vineri, 13 iunie 2014

Calculatoare, anul 2 semestrul 2

În sfârşit, s-a dus şi semestrul ăsta. De departe cel mai nasol semestru pe care l-am avut până acum. Săptămâna şi tema, n-ai reuşit să îţi faci tema în săptămâna respectivă, nasol, mai bine nu te mai apuci de ea, că probabil o să vină alta sau a trecut deja deadline-ul. Cu toate astea a fost un semestru interesant, în care cu vreo 2 excepţii (AD şi ED) chiar am avut materii utile. O să le iau pe rând, pornind de la cea mai ok la cea mai urâtă.

1. CN- calculatoare numerice, prof. Dan Tudose, asistent Tudor Vişan. Materia mea preferată de pe semestrul ăsta. Nu ai teme! Laboratorul valorează trei puncte, majoritatea iau minim 8 pe laborator, mai ai un colocviu la laborator, încă 2 puncte, fără stres, open book, lejer colocviul.. Ce e drept, laboratorul e un pic random şi nu prea primeam punctaje parţiale, dar per total a fost ok. Cursurile sunt interesante, iar examenul nu presupune toceală, doar chestii de logică, spre marea mea bucurie. Am avut o parte lejeră de teorie şi o problemă de assembler, cu multe, multe calcule, dar care din fericire nu s-au punctat riguros. Mi-a ieşit 10, nesperat, mă aşteptam la media 9. O materie despre ce e în spatele unui calculator: cum e făcut un procesor, un sumator, chestii foarte low level, dar totuşi nu mizeriile de la electronică.
Cum treci: mergi la laborator, ai grijă să nu prea lipseşti, că intri în examen doar cu punctajul de lab, fără colocviu, şi dacă îţi găseşti un coleg care ştie (se lucrează în echipe, sunt prea puţine plăcuţe), înveţi sumatorul, legea lui amdahl, ce e aia RISC, CISC, eventual ce e aia bandă de asamblare şi e suficient.
Cum iei 10: maxim pe laborator şi colocviu sau chiar peste (unele laburi au punctaj peste 10), teorie făcută bine la examen (nu e greu), îţi permiţi să mai greşeşti pe la problemă.
Notele mele pentru organizare: curs 9, lab 8, examen 10.

2.PP- paradigme de programare, prof. Mihnea Muraru, asistent Mihaela Balint. Un curs foarte urât de studenţi, pentru că se fac limbaje funcţionale şi logice- limbaje fără for sau while, eventual (cum e la Prolog) fără if. Totul recursiv.. Iniţial era foarte greu să mă adaptez, dar aveam timp acasă şi îmi făceam timp să fac laboratoarele de dinainte, aşa că pe Scheme am avut 12 pe toate laboratoarele. A venit Haskell la rând, s-a îngroşat gluma, nu mai aveam timp acasă, dar reuşeam cumva să scot 10 sau aproape pe laboratoare. La Prolog a fost cel mai tare, am terminat în forţă cu 6 pe ultimul laborator.. Mult prea lungi laboratoarele, fără schelet de cod important, imposibil fizic de făcut în alea 2 ore. Cursul era interesant, mai ales în prima jumătate a semestrului când mă si duceam, după n-am mai putut să mă trezesc de la 8, aşa că veneam la a 2-a, chiar a 3-a oră pentru prezenţele de la curs (nişte teste care se punctează, 0.5 toate testele, nu e tragedie dacă pierzi un test, două). Ultimele cursuri erau prea teoretice, cele de Prolog, cred că am venit doar la unul singur, şi atunci la ultima oră când s-a dat test. Temele sunt rezonabile, le-am făcut repede pe toate, nu mi-a luat niciuna mai mult de o zi. Se dă un test grilă la final, asemănător cu cel de la POO, foarte greu, numai chichiţe. Eu am luat 0.25 din 0.5 şi am avut un punctaj bun.. Am avut 10, examenul avea punctaj maxim 12 şi se putea lua notă mare lejer.
Cum treci: nepărat faci teme, o temă are 1.33 puncte, fără 2 teme e imposibil să treci. Mai întrebi un coleg, suni un prieten, şi faci temele. Nu sunt grele, e doar de gândit, puţine linii de cod. Ultima mi-a luat vreo 50 de linii, e ok.
Cum iei 10: neapărat toate temele şi punctaj mare în laborator, temele au şi bonusuri, ajută şi alea dacă mai pierzi din punctajul pe testele de curs sau mai ales pe testul grilă (care e super nasol). În examen faci de minim 9 din 12, se punctează generos, nu e imposibil.
Note: curs 10, lab 8, teme 9, test grila 5, examen 10

3. PA- proiectarea algoritmilor, prof. Trăuşan, asistent Vladimir Cernov. O altă materie la care se pică pe capete. Temele sunt greuţe, se fură idei de pe la diferite concursuri, ştiu că tema a 2-a era copiată o parte de la o regională ACM... Din fericire punctajul maxim este 11, îţi permiţi să pierzi destul pe parcurs. Ai un proiect pe echipe care poate valora maxim 2 puncte, 3 teme şi laboratorul, care din nou este greuţ şi valorează 2 puncte. La laborator a fost ok că oamenilor le era frică de Vladimir, nu dădea niciun punctaj parţial, aşa că eram constant 4 şi ne putea ajuta în caz că nu ne ieşea ceva. N-a fost cazul să nu termin vreun laborator (e totuşi algoritmică şi mai ştiu câte ceva), dar unele erau chiar greuţe. Pe la final au ajuns să fie făcute foarte, foarte prost, schelet de cod inutil de mult şi fără sens (graf cu noduri ţinute ca litere, cu hashmap ca să le memorezi.. pe bune??), iar prin ultimele laboratoare ajungeai să ai un schelet de cod de 300 de linii, îl citeai 30 de minute ca după tu să scrii încă 30 şi să fii fericit ca îţi merge. Examenul e nasol, e aproape doar teoretic, multe noţiuni, şi mai ales e foarte scurt, n-ai timp să faci 3 parcurgeri, flux, 5 teorii şi o problemă în 1 oră si ceva.
Mi-a ieşit 10, am avut bonus pe ACM şi nu am mai muncit la ultima temă, altfel trebuia să o fac şi pe aia pentru 10.
Cum treci: o temă făcută, laboratorul cu cineva care dă note mari aiurea (sunt şi din ăştia), şi ceva punctaj pe proiect (noi am avut un joc de şah). Cu ceva noroc găseşti echipă bună şi fac restul treaba şi pentru tine.
Cum iei 10: toate temele făcute, proiectul făcut măcar 3 etape din 4, notă decentă în examen. Teoretic trebuie să iei 30 din 40 în examen pentru media 10, eu am avut 28, nu s-a mai ţinut cont de asta.
Note: laborator 7, curs 6, teme 7, examen 5.

4. PC- protocoale de comunicaţie, cu Naşu'/ The Godfather (dl. prof. Cristea), asistent Elena Apostol. O materie infectă, multă teorie, sute de pagini de citit, dar cu toate astea materia la care am învăţat cele mai multe chestii noi, am învăţat cum se trimit fişiere pe reţea, cum funcţionează un browser, chestii de genul ăsta. Temele sunt infecte, pur şi simplu, sunt foarte lungi, dar din fericire se corectează lejer, pentru că nu există checker. Pe tema 2 ştiu sigur că nu făcusem perfect, aş fi meritat vreo 80-90, dar cu toate astea am primit 100. Ultima temă cu DNS ar fi grea, dar din fericire sunt zeci de variante pe net din care vă puteţi inspira. Laboratorul e greuţ la început (ştiu că eram traumatizat după primele 3 laburi), iar la final devine extrem de simplu, terminam în maxim o oră. Examenul e foarte nasol, poate pica teorie din orice, şi se corectează foarte dur. Eu am scris 7 pagini, ce e drept am şi bătut câmpii, dar nu mă asteptam să iau chiar 5.00.. Ce contează, am trecut- media 8.La curs se vine pentru că se dau teste de prezenţă- teste corectate foarte lejer, valorează 0.75 din notă, şi mai sunt 3 teste la lab, simple, alte 0.75 sutimi.
Cum treci: faci tema cu DNS că sunt surse pe net şi te poţi inspira, faci prima temă că e scurtă (temele 2 şi 3 nu le recomand, sunt foarte, foarte lungi- spre 1000 de linii de cod fiecare), iei punctaj mare pe lab (e suficient să te duci, depinde de asistenţi), şi ca să fii sigur faci câte ceva la testele de lab şi mergi la curs la ultima oră - aici şi la PP sunt singurele cursuri cu prezenţă. sunt 2 ore pe săptămână la care trebuie să mergi, nu e aşa greu.
Cum iei 10: punctaj maxim în timpul anului (nu e greu, am fost mulţi care am avut maxim, 6 puncte- sunt 6.5 în total şi se trunchiază), toceşti ca un disperat în sesiune şi eventual şi în timpul anului, foloseşti cartea lui Tanenbaum pe post de Biblie, şi iei 35 din 40 în examen .A fost o singură persoană în serie cu 10.
Note: laborator 6, curs 3, teme 6, examen 3.

5. ED- cea mai mare mizerie, în afară de AD. Prof: Trişcă, asistent seminar Tătăroiu, laborant Andrei Voinescu. Măcar asta are 5 credite şi e materie obligatorie. Din fericire ştiam deja cum merge treaba de la EEA, fiind o mare, mare mizerie de curs nu am fost niciodată (media era de 3 oameni, uneori le dăadea drumul- ăia chiar nu au înţeles că proful NU vrea să ţină cursul şi vrea să ajungă cu 3 ore mai devreme acasă). Nu m-am stresat deloc, prima temă am făcut-o eu cum m-am priceput- nu a fost prea bine, mi-a dat 4.5, cred că nu i-a plăcut scrisul, că făcusem cât de cât, iar pe a doua am copiat-o complet toată seria, am primit de undeva din ceruri o temă identică a d-lui profesor Florin Pop, deci se dă aceeaşi temă de vreo 10 ani.. Pe asta am luat 8- din nou, nu cred că i-a plăcut scrisul, am copiat cuvânt cu cuvânt, alţii au luat 10..  Laboratorul a fost super lejer, Andrei Voinescu e super tare- am înţeles că predă la IS- , ştia că e o mizerie de materie din punctul nostru de vedere, aşa că nu ne-a stresat.. Am făcut vreo 2-3 referate, şi alea la mişto complet, şi cam atât. La colocviu în schimb chiar am fost stresat, a schimbat un pic foaia şi a trebuit să învăţ binişor laboratoarele- trebuie 5 în colocviu, şi ne ameninţa că nu ne bagă în examen. 6 din 10 puncte sunt pe partea practică (pui nişte fire pe nişte plăcuţe), 4 pe teorie. Am avut noroc că mi-a picat la practic acelaşi subiect ca unui coleg care fusese înainte, am venit setat cu răspunsurile învăţate cuvânt cu cuvânt, nici nu m-a mai pus să conectez nimic (norocul meu, că oricum nu ştiam ce e pe acolo), mi-a dat 10 pe practic, mi-a ieşit 9 pe lab. La seminar interesul nostru era cel puţin egal cu al profului, am făcut 3 săptămâni acelaşi tip de problemă, o săptămână nu s-a făcut (din 7, că se face o dată la 2 săptămâni), după ne-a dat Tătăroiu afară ("Sunteţi prea puţini, plecaţi acasă." "Adică ce, eu am venit din Ploieşti special pentru asta?" "Îmi pare rău, asta e"), aşa că la seminarul următor nu a mai venit nimeni din grupa mea. În ultimul seminar am dat un test, foarte simplu, unde totuşi am luat 8, nu înţeleg cum corectează ăştia, colegul din faţă făcuse fix ca mine şi a luat 10. Pentru examen sunt 2 probleme, destul de simple, si vreo 10 subiecte de teorie de învăţat, ştiam clar ce pică la fiecare subiect. Am învăţat chiar bine pentru examen, am scris 10 pagini la teorie, dar s-a corectat într-un mod înfiorător de jegos- ca de altfel pe tot parcursul semestrului. La un subiect am scris efectiv tot, formule, demonstraţii, orice, probabil am greşit schemele de la început, dar nu mă aşteptam să iau sub 8, şi totuşi am luat 5, iar la celelalte teorii eram ferm convins că scot pe una minim 5 şi pe una minim 7, şi am luat 2 de 4. Noroc cu problemele, am trecut la limită (trebuie 3 subiecte peste 5), nu m-a mai interesat de contestaţii sau alte tâmpenii- media 7. Am scăpat de electronici!!!
Cum treci: teme copiate cu restul seriei, înveţi un pic la colocviu (oricum nu pică nimeni), mergi la seminar la final să dai testul, faci la examen problemele şi înveţi o teorie- am un coleg care a învăţat doar o zi înainte şi a trecut.
Cum iei 10: nu ştiu exact cum se poate, să iei mult în timpul anului n-ar fi imposibil (dacă scrii frumos la teme şi copiezi ce trebuie), în schimb la examen nu ştiu, înveţi ca un animal, la virgulă, s-a scăzut dramatic, unii au picat pentru că au desenat un grafic puţin strâmb.
Note: curs 2, seminar 7, laborator 8, teme 5, examen 5.

6.ADIV- asta a fost mizeria supremă. Profesor şi asistent - părintele IT în România, dl. Surpăţeanu. Opţional obligatoriu- iniţial aveam de ales între AD şi IV, între timp au împărţit materiile pe serii, au unit cele 2 acronime (chit că noi şi CB-ul am făcut AD şi CC a făcut IV). Am auzit că şi IV e împuţit. O materie care nu ştiu exact ce vrea- ceva cu convertoare analogice digitale şi digital analogice, cum se achiziţionează date prin diverse sisteme. La laborator se face (teoretic) LabView, o măgărie de program (programare cu un singur deget), limbaj grafic, bun doar dacă ai şi plăcuţa acasă să poţi simula ceva, altfel inutil. Prezenţa la lab e 2 puncte- desigur, ne-a scăzut punctajul pentru zilele de 2 mai şi Vinerea mare, când nu s-a făcut, deci am pierdut o grămadă şi acolo. Se dă acelaşi test grilă care valorează 5 puncte în fiecare an - nimeni nu ştie răspunsurile! Ori asta, ori în orice caz nimeni nu ia mai mult de 38/50 pe testul ala. Proiectul în labview e 3 puncte- nu am făcut nimic, nu m-am stresat, am luat 1 punct pentru că m-am chinuit la laborator să par interesat. Se face o dată sau de 2 ori prezenţa la curs- asta mi-a asigurat un punct la nota finală, în loc de media 6 mi-a ieşit 7. O materie inutilă, care deşi e opţională scade media tuturor- pe scurt o mizerie.
Cum treci: înveţi grilele de pe net pentru test, o să iei undeva în jur de 35-38 (nu sunt sigur că asta e pe bune sau nu vrea să dea punctaj peste 40, nimeni nu ştie ce a greşit sau unde). Faci act de prezenţă la laborator, iei 10 puncte pe proiect şi aia e.
Cum iei 10: "10 e pentru Surpăţeanu".
Note: curs 4, lab 4, test grila 6.

7. Engleză - o altă mizerie, ultimul seminar de engleză. 2 ore inutile din viaţă pierdute o dată la 2 săptămâni, plus 30 de minute să te pregăteşti pentru proiect - o discuţie liberă între angajator şi candidatul la post. M-am orientat la testul final, am copiat tot de la altcineva şi mi-a ieşit 10 de data asta.

Şi cam asta e.. am terminat şi anul 2 :)