luni, 19 iunie 2017

Retezat Skyrace 2017

Pentru mine, Retezat Skyrace a fost o mare bucurie anul acesta. A fost primul concurs la munte dupa Eco, dar si primul concurs important dupa Balaton (triatlonul de la 2 mai l-am considerat o caterinca). Dupa Ultrabalaton m-a tot durut spatele, mai bine zis nervul sciatic, si am incercat diverse remedii ca sa imi treaca - fizioterapie, antiinflamatoare, si inainte de concurs chiar m-am simtit bine, cu 3 zile inainte am alergat la Romniceanu si chiar nu m-a durut nimic pe cei 6-7 km.

Am plecat vineri seara in aceeasi formatie de anul trecut - eu, David Toma, Octavian Ciorescu si Stefan Buciuc. Din fericire, de data asta nu ne-am mai luat amenda (vezi postarea de anul trecut daca esti curios). Am plecat si mai devreme, am ajuns destul de bine, pe la 12 noaptea, in conditiile in care anul trecut am ajuns pe la 2,cred. La 1 deja terminasem de montat cort, tot ce trebuie. Mi-am amintit un pic de prima mea editie aici, 2014, emotionat la maxim, tot asa accidentat un pic, atunci ceva probleme cu inghinalii.. Atunci n-am putut sa dorm toata noaptea, acum m-am chinuit o gramada, eram obisnuit cu programul din sesiune - culcat la 3, trezit la 12, si chiar daca in seara de dinainte dormisem doar vreo 4 ore, am dormit si in masina o ora si nu am putut sa adorm.. Am deschis cortul sa se faca un pic de vant, am zis sa ma mai aerisesc un pic, degeaba, tot nu am reusit. Am adormit pana la urma destul de tarziu, nu am avut curaj sa ma uit la ceas, dar cu siguranta era minim 3 dimineata. La 7 deja eram in picioare, am fost sa ne luam kitul, sa ne echipam, apoi ne-am postat la start. Am alergat cu o borseta micuta, de la Decathlon, 2x250 ml, a fost mai mult decat suficient, din fericire, pentru ca a fost racoare. In rest, deja echipamentul devenit clasic, ciorapi, jambiere, tricou si maneci de la Compressport, pantaloni de la Deca (dar se cer a fi inlocuiti cu unii 3/4 de la Compressport :)) ), geaca de ploaia Salomon Bonati si pantofi La Sportiva Akasha (pantofi de ultra, dar la cat costa nu iti permiti mai multe perechi). Si, desigur, buff. As fi vrut sa imi iau si manusile, pentru ca stiam ca va fi frig, dar le-am uitat acasa...

Am inceput cursa mult mai relaxat decat anul trecut, cand plecasem la rupere, si dupa 3-4 km eram lesinat. Am plecat cu Alex Fazakas, o tanara speranta a alergarii montane, dar m-a depasit dupa cativa km ( zicea ca vrea 5 ore dar a terminat in 4:16). Traseul incepe cu un plat pe care am alergat cu cel mult 4:30, apoi incepe o urcare super urata prin padure. M-am simtit bine pe ea fata de anul trecut, am mentinut ritmul constant, si am trecut cu bine de padure. Dupa mai urmeaza o zona de creasta, inclusiv o parte in care se urca pe muchia muntelui, oarecum, ai o oarecare prapastie in stanga, aia e partea care ma enerveaza cel mai mult, pentru ca e destul de tehnica. De obicei aici ma intrece lumea, pentru ca unii isi asuma mai multe riscuri decat mine sau chiar au o tehnica mai buna, dar eu nu am vrut sa ma complic si am mers incet pe acolo. Am mai mers un pic pe creasta, incepuse sa bata un pic vantul si chiar si sa picure, apoi a urmat coborarea. Pe coborare iar am fost depasit de cateva persoane, din nou, coborarea e destul de tehnica. Facusem o batatura, nu stiu cum, in exact acelasi loc ca la ultimele concursuri, cred ca am o zona sensibila acolo, si ma cam stresa, si deja incepuse sa ma doara si spatele (sau mai bine zis fundul, cred ca pe unde incepe nervul sciatic, pe acolo), asa ca mi se luase de coborat in viteza. La un moment dat, cand mai era putin de coborat, aud un tip in spate care imi zice "David, nu ma lasa in fata, David". Era un alt concurent, Robert Bacosca, nu puteam sa il vad, dar i-am zis ca sunt cam accidentat, ca ma doare spatele, ca nu ma simt ok. El mi-a zis ca e ok, ca multi sunt accidentati, ca si pe el il mai doare spatele, sa nu imi mai caut scuze si sa continui sa alerg :)) L-am lasat totusi sa ma depaseasca, si mi-a zis ca spera sa il ajung din nou, apoi sa ma ajunga el iar. Am continuat sa alerg in ritmul meu si am vazut ca eram la o distanta apropiata, asa ca am tras un pic si am zis ca daca omul spera sa il ajung, trebuie sa ii indeplinesc dorinta. L-am ajuns, am baut putina apa la checkpoint, am mancat niste portocale si un gel, apoi am plecat cu el spre Custura, a mai facut el cateva glume ca o sa ajunga pe blogul meu, i-am multumit ca m-a motivat, apoi l-am lasat in spate, moment in care mi-a spus ca rolul lui in cursa mea s-a terminat, ca m-a motivat suficient :)) A fost simpatic, chiar a reusit sa ma motiveze, asa ca dupa am continuat un pic mai tare urcarea. Pe urcare am mers aproape tot timpul langa Adrian Grigore,. Am prins un pic de grindina la un moment dat, dar din fericire a trecut dupa vreo 10 minute, in schimb vantul incepuse sa bata periculos, cred ca avea minim 80km/ ora in rafale. M-am tinut dupa Adrian, l-am intrebat la un moment dat la ce altitudine suntem (eram sigur ca are altimetru, doar fusese la Tor des Geants), eram la 2016m. Deci mai aveam vreo 450m de urcat, care au trecut destul de greu, pentru ca vantul batea chiar rau, ma incurca destul de tare. Ma si gandeam ca primii deja au terminat.. Cea mai naspa chestie e ca daca patesti acolo ceva si nu mai poti sa mergi e clar, vei intra in hipotermie destul de repede, pentru ca nu poti rezista doar cu o bluza si o geaca subtire. Asa ca am stat concentrat sa termin zona de pericol cat mai repede. Am ajuns pe varf cu Adi o data, am baut un pahar cu apa, inainte un pic am luat un gel, apoi urma coborarea. Adrian s-a distantat in 5 minute suficient cat sa nici nu il mai vad, e o coborare foarte tehnica mai ales la inceput, si eu o abordez cu mare grija, dar am vazut ca ceilalti s-au dus. Apoi vine o zona de iarba, foarte abrupta, de vreo 2 km jumate, pe care o consider una din cele mai nasoale coborari de la noi din tara. De data asta parca nu m-a speriat asa tare, am facut un jogging relaxat pe acolo. La un moment dat am vazut pe cineva in fata mea, care tocmai ma depasise, cum face o tumba pe iarba , se rostogoleste si continua. M-am gandit.. Ba, cred ca asta nu se rostogolea de fericire ca alearga la inaltime :)) Mai trece ceva timp, aud un urlet in spate.. Concluzia e ca pe acolo nu are sens sa alergi prea tare, ca poti sa iti rupi capu' si nu merita. A durat destul de putin si am intrat in padure, mi s-a parut mult mai scurta portiunea asta fata de alti ani, poate si pentru ca de obicei terminam deshidratat, iar acum fiind racoare nu a fost cazul. Si zona de padure a durat putin.. Am ajuns rapid la ultimii 5km de plat. Aici intr-adevar am tras un pic sa pot aborda acesti km in alergare, fara pauza, mai ales ca e si o zona de urcare, de vreun km jumate cred. Panta mica, dar se simte. La un moment dat o vad pe Mariana Nenu venind tare din spatele meu, am lasat-o sa se duca, eu mi-am vazut de ritmul meu relaxat. Am mai alergat cu un concurent, Dan Matei, o bucata de drum, a fost bine pentru ca a fost mai putin plictisitor si deja eram un pic obosit, dar cu 2km inainte de finish s-a oprit sa astepte un prieten, asa ca am continuat pana la finish singur. Cand sa ajung la finish, vad ca prima cifra de la ceas era 4, ceea ce insemna ca sunt sub 5 ore, in schimb nu puteam vedea minutele. Secundele erau vizibile, erau undeva aproape de 50. M-am gandit, bai sa vezi ca e 4:59:50 si ratez sa vin sub 5 ore, am tras cat de tare am putut dar mai era mult, nu aveam cum sa fac doar 10 secunde.. Am facut vreo 18, dar din fericire timpul era de 4:55:50, asa ca timpul final a fost 4:56:08. Cu peste 30 de minute mai bine decat anul trecut, dar totusi pe locul 87, fata de 78. Ce e drept, ca procent am terminat mult mai bine, au fost peste 600 anul acesta, iar anul trecut undeva in jur de 350.

Cum am terminat a inceput ploaia, m-am gandit ca o sa fie cam rau de cei care inca sunt pe traseu, mai ales de Stefan, care plecase doar in tricou.. Octavian terminase in 4:25, cu 2 minute mai bine decat anul trecut, in conditiile in care pe coborarea de pe Custura mi-a zis ca a mers, efectiv, pentru ca nu avea chef sa mai traga. David Toma a ajuns si el dupa 6 ore jumate, era un pic dezamagit, a avut niste crampe si nici vremea nu a fost prea buna, dar arata destul de bine, nu parea foarte rupt. Stefan in schimb a venit cu 10 minute inainte de timpul limita de 8 ore, era distrus, ne-a zis ca l-a prins grindina 2 ore jumate, dar din fericire nu a avut voie sa mearga fara geaca pe Custura, asa ca a imprumutat de la un concurent de la cursa mai scurta. Dupa premiere a fost si un mare party, a cantat o trupa, apoi lumea a dansat in continuare pe muzica, dar cum a fost exact nu pot sa stie decat cei care au fost acolo :) Cert e ca merita foarte mult atmosfera de aici, merita sa mergi si daca nu alergi, macar ca voluntar, pentru atmosfera.  Si cam asta a fost si cursa de anul acesta, sper sa pot ajunge si cu alte ocazii si sa ma bucur de atmosfera de acolo.

marți, 6 iunie 2017

Triatlon fara asfalt la mare

Ce poate fi mai frumos decat sa mergi la mare, sa te relaxezi, sa inoti? Sa faci asta la un triatlon! :)) Cel putin asa m-am gandit cand am vazut concursul, triatlon la mare, si nu in Mamaia, la cocalari, ci chiar in 2 mai, o ocazie perfecta ca sa merg in Vama. Asa ca m-am inscris fara sa stau pe ganduri, profitand de ocazia de a imbina utilul cu placutul - sportul cu mersul in Vama. Ce nu stiam eu cand m-am inscris e ca urma sa am probleme cu spatele inainte de concurs. Asta era ceva complet neasteptat. Ma asteptam la muschi, la articulatii.. Dar in niciun caz nu la spate. De ce e asta nasol? Pentru ca pe langa faptul ca m-a deranjat pe perioada alergatului, drumul in sine a fost foarte greu. A trebuit sa merg cu trenul, deci trebuia sa car bicicleta, si pe langa asta rucsacii. Dar sa o iau cu inceputul.

Ca sa ajungi in Vama (evident ca nu am vrut sa stau in 2 mai, ca acolo e plictiseala, si stiam ca ar fi urmat sa ajung in Vama oricand) trebuie sa mergi cu trenul pana in Mangalia, apoi sa ajungi cu microbuzul. Daca ai bicla, atunci trebuie sa pedalezi de acolo pana in Vama (10-12 km, putin, dar nu cand ai doi rucsaci cu tine). Intr-un rucsac aveam chestiile pentru campare - sac, saltea, cort, pompa, plus neoprenul, iar in celalalt haine si mancare. Poate ca ar fi fost o idee sa nu ma zgarcesc si sa vin fara mancare, sau sa fi cumparat din Mangalia, ca tot aveam bicla. Dar asa e cand nu vrei sa te comformezi preturilor din ce in ce mai mari din Vama.. Asa ca mi-am cumparat o gramada de mancare si am avut nevoie de 2 rucsaci. Posibil ca daca renuntam la mancare sa fi putut sa iau doar unul. Oricum, pana la gara a fost ok, mi-a luat tata bagajele, eu am pedalat pana acolo, ne-am intalnit si am luat trenul. In tren alta distractie. Nu ai voie sa iei bilet de bicicleta de la casa, pentru ca nu exista vagoane speciale, asa ca mi-am pus bicla in tren, pe hol, am gasit cumva o metoda sa nu incurce, si am dat 30 de lei pe bilet. Nici macar nu s-a obosit sa imi taie unul, de fapt, mi-a zis ca imi da imediat si s-a facut ca a uitat, asa ca a bagat in buzunar, ceea ce a fost ok din punctul meu de vedere, da' macar putea sa dea si nasu' mai ieftin :)). Pe peron in Constanta m-am intalnit cu o prietena care m-a ajutat sa ma urc in urmatorul tren, aparent fusesem in acelasi tren dar n-am stiut. De acolo pana in Mangalia am luat alt tren, pentru ca CFR-ul nu mai baga trenuri directe pana in Mangalia - o mare tampenie. Asa ca, evident, inca un bilet pentru bicla luat in tren, alti 15 lei. 45 de lei dati pe bicla pana acolo, si pe al doilea tren am stat si in picioare. Asa e daca vrei fita, sa mergi cu bicla, dai banu'. O bicla e aproximata la 15kg si in functie de distanta platesti un anumit tarif pe kg. Intre 201 si 300km e 2lei / kg, deci daca ar fi fost tren direct era doar 30 de lei, asa am dat 2 taxe. In fine, ajung in Mangalia, imi pun un rucsac in spate, unul in fata si incep sa pedalez. Nu prea mergea.. Ma striga un tip si ma intreaba daca nu vreau sa ma ajute cu bagajele. Initial l-am refuzat ca ma gandeam ca poate mi le fura, dar dupa m-am gandit ca merita riscul, ca era prea mare chinul sa pedalez cu 20 kg pe mine. Asa ca i-am dat bagajele, si omul s-a dovedit a fi de treaba si chiar mi le-a adus in Vama, desi statea in 2 mai. Ce sa mai.. m-a ajutat Dumnezeu, am ajuns acolo. Am mai stat la caterinca clasica de Vama pana pe la 2 noaptea si dupa m-am dus la cort (baiat responsabil, am zis sa nu ma culc tarziu, ca ma scol devreme, la 7:30). Intre timp si taxa pentru cort a devenit 20 de lei pe noapte, ce sa faci..

Ma trezesc eu de dimineata un pic obosit dupa 5 ore juma' de somn, fac repede bagajul, ma imbrac ma pun pe bicla si da-i la pedale pana ina 2 mai. Ajung in zona de tranzit, imi las bicla ma schimb, ma vad si cu tipul care mi-a dus bagajele cu masina in ziua precedenta, imi pun 2 casti pe cap sa fiu sigur ca nu imi cade casca (asa cum a fost la Ironman). Din ceva motive imi era foarte sete ( si cred ca nu doar de la caldura :)) ) asa ca am cautat niste apa, am gasit la o tipa care a fost draguta si mi-a dat din apa ei, bidonul de la bicla il dadusem gata pe drum.. Usor, usor s-a apropiat ora de start, mi-am pus neoprenul, in care simteam ca ma sufoc, si am intrat in apa. La inceput senzatia de sufocare nu a disparut, mi-a luat un pic sa ma acomodez, inotam bras si incercam sa ma concentrez pe respiratie, in continuare simteam ca ma sufoc. La un moment dat m-am acomodat si de acolo inotul a mers foarte bine, am si depasit, m-am simtit ok, alternam bras cu craul, doar ca la craul faceam ce faceam si o luam cam stramb, asa ca nu ieseam prea castigat. Ies din apa dupa 32 de minute, un timp slab, dar nu ma interesa (in ultimii 60 din 325), si in timp ce alergam spre bicicleta imi dau jos si neoprenul, cum vazusem si eu in videoclipuri cu Ironmani (pana acum n-am mai folosit neoprenul la concursuri). M-a amuzat ca l-am vazut pe Mihai Baractaru, campionul nostru la IM, si pare ca si pe el l-a distrat ca imi dadeam neoprenul jos din alergare in conditiile in care eu eram in ultimii, pentru ca a zambit si a zis "hai, bravo, tot asa". Am ajuns la bicla, dau neoprenul jos, raman in slipi (care de fapt erau pantaloni de alergat), pun casca, tricoul, adidasii (niste adidasi de strada, nici macar nu m-am obosit sa imi iau adidasi pentru alergare, am pedalat cu ei si am alergat cu ei, doar venisem la misto, nu? ) si plec. Pare ca a mers bine tranzitia, am fost al 12-lea la general la tranzitie, ceea ce m-a surprins un pic, mie nu mi s-a parut ca m-am grabit asa tare. La bicla a fost nasol, fiind MTB si eu nefacand MTB, m-a cam rupt, simteam toate denivelarile in spate, asa ca nu m-am stresat, am mers super incet, ba chiar la un moment dat vedeam copii de 15 ani pedaland in ritmul meu, moment in care am decis sa bag un pic mai tare. Altfel, traseul foarte frumos, zona interesanta, o noutate pentru mine sa merg pe drum asa de denivelat. Tot ce imi doream era sa nu fac pana, nu ma rugam decat sa nu fac pana pentru ca daca faceam insemna ca trebuie sa merg cu bicla pana la finish - nu avea cine sa ma ia de acolo din camp, si ar fi fost groaznic. Evident, nu aveam camera de schimb, ca si asa nu stiam sa o fac, asa ca nu m-ar fi ajutat prea tare. Am terminat bicla cu o medie de vreo 19 la ora, nici nu stiu exact pentru ca nu mi-a mers ciclocomputerul, cred ca s-a stricat senzorul wireless, merge doar daca il loveste magnetul, si scoate un zgomot enervant, si nevrand sa ma stresez am zis ca il las asa, ca sa merg fara nicio grija de viteza sau alte alea. Oricum, chiar daca am avut un timp foarte slab, ceva gen locul 230 din 325, tot am ajuns un pic cu dureri de spate la tranzit. Am mancat ceva, am lasat bicla si am pornit in alergare. Tranzitul asta nu prea mi-a iesit, am stat mult la masa de hidratare, nu m-am mai stresat. Intru in alergare, era cam nasol cu nisipul ala, si dupa vreun km de alergare relaxata cu 6 pe mie il vad trecand pe langa mine pe Mihai Godeanu, gafaia destul de rau desi nu avea un pace foarte ridicat, si ceasul ii tot piuia ca avea pulsul foarte ridicat, dar parea ca nu il intereseaza si tragea in continuare. I-am zis si la final ca a tras cam tare :)  Nici lui nu ii placea MTB-ul, asa ca si el era obosit. Dupa, aproape de km 3 - Vama Veche, de unde urma sa ne intoarcem, am vazut o tipa care gafaia ingrozitor, era rosie la fata, am depasit-o si m-am dus la masa de hidratare. Am stat fara stres, am baut apa, apoi o vad pe fata ca vine in urma gafaind la fel. I-am zis ca nu e bine sa gafaie asa ca inseamna ca e la limita cu pulsul (si stiu asta din experienta :)) ), dar n-a vrut sa ma asculte, mi-a zis ca ea asa e mereu, si a tras in continuare. M-a amuzat, asa ca am marit ritmul doar sa nu o las sa ma depaseasca, sa aiba si ea motivatie sa traga in continuare, o tot auzeam gafaind in spate. La un moment dat ne-a dat un baiat apa, si m-a distrat teribil sa o aud "da-mi si mie, dar repede!" in conditiile in care noi eram trecuti bine de primii 50% din concurenti. Am vrut sa o intreb daca trage la podium, dar am lasat-o asa.. Un pic amuzant, dar si trist, cum trag multi oameni pentru un timp irelevant, si poate sa li se faca rau sau sa se accidenteze. E ok sa tragi, dar nu tot timpul, si doar daca e un timp relevant, dar asa sa tragi maxim de tine si sa iesi pe locul 200+ din 300 nu are niciun sens, parerea mea. Avand in vedere ca intoarcerea spre 2 mai era mare parte pe sus, prin camp, si nu pe nisip, poate si de asta am crescut ritmul. Ah, da, de la km 2 la km 3 am vazut o gramada de nudisti care se uitau mirati la noi, a fost haios, la un moment dat m-a si intrebat cineva de ce alergam, i-am zis ca de placere si m-a felicitat. In fine.. ajung eu la finish, si tipa care gafaia rau la 10 secunde in spatele meu. Cumva, desi am alergat incet, dupa parerea mea, am avut cel mai bun timp fata de celelalte, am fost in primul sfert. Totul bine, frumos, spatele desigur ma durea cam rau, dar am stat un pic si mi-am mai revenit. Timp total vreo 2 ore 50, o medie de 5:40 pe alergare. Si asa, cireasa de pe tort, am iesit si pe 3 la categorie. Si chiar ma rugasem inainte ca daca Dumnezeu vrea sa mai fac sport, sa ies pe podium la categorie. Pare ca m-a ascultat.. :) Am avut parte si de un premiu frumos, o sticla de vin, care, in mod evident, nu a mai existat pe fata pamantului a doua zi. :))

La plecare mi-a dus bagajul pe autocar un tip simpatic, cunoscut in Vama. Mi-a lasat mie bagajul mai usor, eu am pedalat cu el si ne-am intalnit in Mangalia.  In tren, distractia clasica. De data asta primul avea chiar si locuri pentru bicla, ala pana in Constanta. Eram 4 biciclisti, toti venisem special pentru concurs, nasu' a fost baiat destept si mi-a luat 10 lei in loc de 15, si nu mi-a mai dat bilet. Am apreciat, am avut bani de un suc in plus. In urmatorul tren, fiind inter regio, si mai mult, fiind plin, nu s-a mai intamplat asta, si am primit bilet pentru bicla - alti 30 de lei. Deci in total 85 de lei dati pentru transportul biclei. Aia a fost.. din fericire, trenul fiind plin, si la un capat al lui fiind deja postati ceilalti biciclisti, eu am ajuns la celalalt, care se intampla sa fie la clasa 1, si am putut sa stau jos. Dupa ce am coborat din tren nu a mai fost asa haios, nu avea cine sa ma ia, asa ca m-am chinuit teribil cu 15 kg bicla si alte 20 de bagaje. Cea mai tare parte a fost de la metrou pana acasa, cand am reusit ceva ce nu credeam ca e posibil - sa pedalez cu ambii rucsaci, unul in spate, unul in fata. Ba chiar am si intrecut un biciclist, sunt curios ce a zis cand m-a vazut pedaland cu 25/ ora cu toate bagajele alea.

Concluzia e ca trebuie neaparat sa merg la doctor, din pacate. Si orice mi-ar zice lumea, nu e de la Balaton. Mi-am dat seama ca aveam dureri de la inceputul anului, de cand faceam long run-uri de 40-60 km cu diferenta de nivel, ma durea pe stanga, eu am crezut ca era ceva muscular, la fund, dar acum realizez ca cel mai probabil pornea de la coloana. Poate ca e doar o accidentare usoara, dar pana una alta a trebuit sa anulez Ironmanul, care era in weekendul asta, si sa vad ce o mai fi in continuare..

marți, 23 mai 2017

Ultrabalaton 2017 - un concurs care a decimat românii

Ultrabalaton este unul dintre cele mai mari concursuri de alergare pe plat din Europa, cu o lungime de aproximativ 220km, avand ca timp limita 32 de ore. In anul de gratie 2017 s-au prezentat la start 10 romani si un moldovean, deci practic 11 romani (pe lista erau chiar 13 romani (12+1), dar nu au venit toti la start). Unul dintre ei am fost si eu, si ma gandeam ca am sanse bunicele sa termin, avand in vedere ca facusem 200 km in 24 de ore. Desigur, la un ultra niciodata nu poti face calcule de acest gen, pentru ca depinde foarte mult de zi, de cum te simti, de vreme, etc., dar asa teoretic ar fi rezultat ca se poate, nu era ceva imposibil avand in vedere pregatirea mea. Nici ceilalti nu erau slab pregatiti. Din 11 romani au fost si 2 fete - Mariana Nenu, care are record national pe 12 ore, si Mara Morosan, cu record national pe 6 ore si pe 24 (180 km), deci aveau motive sa creada ca pot termina cu bine aceasta proba. De altfel, unul dintre participanti, Florin Ionita, chiar castigase anul trecut. Nici ceilalti participanti nu o duceau prea rau cu pregatirea, Laurentiu Moga avea si el alergari lungi, maraton sub 3 ore, si tot asa. Dintre toti, avea sa termine un singur roman, Szell Andrei, care din cate am inteles nu era nici el la prima incercare, mai venise si in alti ani dar nu se incadrase in timp. Dar sa o luam cu inceputul..



Pana in saptamana de dinaintea probei nu mi-am facut griji legat de acest concurs,  ma gandeam ca o sa fie distractiv sa alerg pe malul unui lac, fie si 220 km, sau macar o parte din ei, nu? Si chiar daca nu reuseam, oricum nu ma stresam foarte tare. Totusi, cu o saptamana inainte, am facut un semimaraton la care am tras prea tare, am vrut neaparat 1:30 pe semi, am zis ca e un examen pentru Balaton, si am ajuns la ambulanta. Probabil nu era necesar, mi-as fi revenit si singur, dar am facut un atac de panica, si de unde planul initial era, citez din mine, "sa plec cu 6-6'15" pe mie si sa incerc sa alerg fara pauze de mers pana mi se face rau", dupa ce am vazut ce inseamna cu adevarat sa iti fie rau planul s-a schimbat dramatical, urmand sa fie "sa ma intorc sanatos acasa indiferent daca asta inseamna sa abandonez". Cert e ca mi-e greu sa cred ca as mai putea avea altfel de abordare, mi-am dat seama ca nu merita distrugerea daca nu esti pregatit, asa ca decat sa imi fie rau mai bine o sa abandonez de fiecare data. Am schimbat si tactica, am zis ca merg 1 km la fiecare 8 alergati pe prima suta si 1 km la fiecare 6 alergati pe a doua suta, sau cel putin incerc. In saptamana de dinainte n-am mai alergat deloc, n-am mai facut efort, in schimb cu o seara inainte sa plec am dormit doar vreo 7 ore. Acum ar trebui sa fac o paranteza si sa spun despre biciclisti, ce e frumos la UB e ca e un concurs de echipa, fiecare alergator are dreptul sa isi ia un ciclist sa il ajute cu nutritia. Initial trebuia sa merg cu Victor Iliescu, dar din cauza unor probleme n-a mai putut  sa vina cu mine. Evident, panica maxima, am dat anunt pe Facebook, pana la urma s-au oferit chiar mai multe persoane si am mers cu Bogdan Todea, care pe langa faptul ca ma intelegeam cu el a fost si primul care s-a oferit. Urma sa mergem cu Florin Ionita, care avea chiar 2 biciclisti. Cel cu care trebuia sa vina avea o problema la genunchi si a mai chemat un prieten, urmand sa porneasca amandoi cu el, iar in cazul in care primul nu mai poate continua sa ramana doar cu al doilea. De plecat, am plecat joi la 5 dupa amiaza. Drumul a fost destul de relaxant, in sensul ca am vorbit, am ras, dar noaptea am dormit destul de greu, mai ales ca nici nu prea sunt invatat sa dorm in masina. Am dormit cam 6 ore chinuite, intre 1 si 7 dimineata. Cand am ajuns la cazare, in Siofok, eram rupti toti. Am mai dormit si acolo inca vreo 5 ore, de la 9 la 2, aproximativ, apoi ne-am dus sa ne luam kiturile. Ce mi-a placut e ca fiecare alergator avea cate un tricou personalizat, dar in rest kitul nu continea mare lucru, aveam totusi o portie de paste si o sticla de vin. Am putut schimba si numele biciclistului, ne-am intalnit si cu Mara, am facut niste poze si cam atat. Am fost sa mancam ceva in oras (la unguri preturile sunt un pic mai scumpe decat la noi, dar nu mult, maxim 50% din ce am observat), am mai discutat despre cursa, moment in care am aflat ca anul trecut a terminat un singur roman, Florin, care a si castigat. Cursa se anunta a fi mai grea decat credeam.

Seara am dormit destul de bine, avand in vedere ca ora de start era una criminala: 5 dimineata. Am reusit sa adorm in jur de ora 10, deci am dormit aproximativ 6 ore, ceea ce a fost destul de bine, as zice, dar totusi nu a fost suficient avand in vedere si celelalte zile. Am ajuns la start, am facut o poza cu romanii de acolo, atmosfera era una prietenoasa, toti erau entuziasmati. Biciclistii aveau startul mai tarziu, ca sa nu fie probleme chiar la inceput, n-am fi avut loc toti pe stradutele alea. Eu am vazut-o pe Mara, am intrebat-o daca nu vrea sa mearga cu mine cu 6'/km, mi-a zis ca da.. A plecat cu 5 pe mie. Cum s-a dat startul nici nu am mai vazut-o, era in fata tuturor fetelor. Favorita la fete, Maraz Zsuzsanna, era in spatele ei (desi urma sa castige cu sub 23 de ore), iar Mariana se tinea dupa ea. M-am gandit eu ca au inceput cam tare. Eu imi vad de cursa, dupa vreo 30 de minute ma gaseste si Bogdan si continui cu el. Ne-am inteles bine pe traseu, la fiecare pauza de mers imi pregatea dupa caz gel/ baton/ vitamine, iar la check pointuri la inceput il lasam pe el sa vada daca e ceva de luat, dar ulterior, cand eram obosit, mergeam eu sa ma alimentez de acolo. Pe la km 20 a inceput sa ma doara un pic soldul, m-am ofticat, dar am zis ca aia e, la ultra oricum te dor chestii, ignori, n-ai ce sa faci. Pana la km 40 cursa a fost super lejera, nu m-am stresat deloc. Dupa ce am intrat in ultra am inceput un pic sa resimt oboseala. Cursa era impartita in 11 "arogante" de tip 8+1 (8 alergat , 1 mers) apoi ar fi venit 14 "arogante" de tip 6+1, asa grosier. Teoretic ies 99 km pentru primele 11 calupuri, dar am facut cumva si am terminat dupa 100 sau chiar 101, am alergat un pic mai mult de 8 pe primele. Dupa primele 6 arogante am trimis mesaj acasa ca sunt la km 55. Eram practic la un sfert de cursa, dar ma simteam deja cam obosit. Putin dupa km 40 am ratat niste paste, am innebunit cand am auzit, dar am zis ca aia e, mergem asa, pe geluri. Poate era bine sa il rog pe Bogdan sa imi aduca el, desi erau greu de carat pe bicla.. Urmatoarele arogante au trecut din ce in ce mai greu, simteam nevoia de mancare solida. Pe la km 70 asa ne-am intalnit cu Mihai, biciclistul lui Florin, care ne-a dat o veste proasta: din cauza unor dureri de sold, Florin abandonase. Mai mult, Mara ajunsese la spital, dupa ce condusese cursa timp de 60 km. Cumva nu am fost tare surprins de Mara, dar mi-a parut foarte rau.. M-am gandit la Florin, uite, baiat destept, a vazut ca nu merge treaba si a abandonat acum cu damage mic, mai bine decat sa te chinui si sa abandonezi dupa 20 de ore si sa termini distrus(cam cum urma sa fac eu). M-a cam demoralizat ca a abanonat, dar ai era, continuam asa. Mihai a decis sa continue alaturi de noi, m-am simtit privilegiat sa am doi bicilisti, si le multumesc frumos pentru ca au stat alaturi de mine tot timpul. Inca ceva foarte important. Eu am crezut ca mergem asa, pe malul lacului, dar cursa are vreo 1800m diferenta de nivel, toata pe prima jumatate. Practic, dupa km 50, urcai si coborai tot timpul. Nu resimteai, panta era micuta, am alergat toate urcarile.. Dar se aduna in timp din pacate. La km 80 a venit o ciorba fara de care probabil abandonam de atunci, a intrat bine de tot. Pe la km 90 am intrat intr-o crama sa facem poze, pe acolo trecea traseul. Cand am iesit din crama, biciclistii mei credeau ca o sa ies tot pe acolo, dar nu, am iesit prin alta parte, m-am panicat un pic, am intrebat un concurent daca ne mai intoarcem la crama, a inceput sa rada, a zis ca nu, dar probabil o sa se prinda ei la un moment dat. Ceea ce s-a si intamplat, eu deja ma apucasem sa ii sun la telefon. Treaba mergea bine, asta era ultima din cele 11 arogante tip 8+1. urmau cele de 6+1, ceea ce ma relaxa oarecum, pentru ca incepuse sa mi se para greu sa alerg cate 8 km, trecea timpul din ce in ce mai greu si profitam de fiecare check intalnit ca sa ma opresc, eventual ma si opream inca o data la baie ca sa mai segmentez. Cu toate astea, arogantele urmatoare nu au fost mai usoare, in mod ciudat incepuse sa mi se para greu sa fac chiar si aia 6km, mi se parea ca dura la fel de mult ca aia 8. Ce nu intelegeam eu era, ori scazusem pace-ul ori trecea timpul mai greu de la oboseala? Ambele erau adevarate, daca la inceput viteza pe bordul bicicletei nu arata sub 9 la ora cand alergam, ba chiar aveam si 10 (deci 6 pe mie sau si mai bine), deja ajunsesem sa nu mai arate niciodata peste 9 si ceva, dar arata frecvent chiar si sub, deci coborasem spre 6:30-7 pe mie. Dadusem si mesaj acasa ca sunt la km 100 intre timp, trecusera 11 ore 30 pe primii 100km, deci practic timpul meu de la s24 pe distanta aia in conditiile in care aici fusese diferenta de nivel, caldura mai mare si vant din fata. Insemna ori ca sunt eu mai bun, ori ca am tras prea tare. Nici acum nu stiu ce sa cred. Probabil un pic din ambele.

                            

                                                Descriere poza: 6 la start, 0 la finish

In jur de km 100 l-am depasit pe Aris, un alt roman din cursa, care parea destul de obosit, m-am mirat totusi ca a pornit asa tare, avand in vedere ca era in fata mea pe prima suta, dar la cum arata m-am gandit ca probabil nici el nu va termina. Deja se imputinau romanii, cei la care ma mai gandeam erau Mariana, care incepuse prea tare, si Moga, care si el ar fi putut termina. Pe ceilalti nu prea ii stiam. Una din greselile mele e ca am tot comparat cursa cu S24, desi nu avea absolut nicio treaba, si stiam asta, am incercat sa merg la fel ca acolo in conditii mai grele. Deja incepeam sa numar calupurile descrescator, de la 14 in jos. Ultimii 20 km nici nu contau, ma gandeam ca la rigoare ii pot face si mers. Imi tot calculam cat timp imi mai trebuie, planul initial era ca fac 11 ore pe prima suta, 14 ore pe a doua ca o sa fiu obosit, si 4 pe ultimii 20 km, in mers. Pe prima suta deja nu facusem 11 ore, facusem peste, dar media totusi se apropia de 9/ ora, in schimb, desi ma gandeam ca e un calcul super pesimist ca voi avea de la aproape 9 la ora o medie de 7 la ora pe ultima suta, s-a adeverit. Nici macar nu imi mai iesea 6/1, ajunsesem la 5.5/1.5. Dupa al 3-lea maraton au venit niste paste, au intrat bine, dar apoi a venit noaptea. Mai ramasesera 11 calupuri de facut. Primul din astea a mers binisor, dar incepeam sa ma simt ciudat. Desi ma simteam ok ca si efort, puteam sa alerg, mi se parea ca nu stiu ce caut pe acolo, ce e cu mine exact. Termin si calupul ala, inca 10 arogante (70km) pana la 200, deci in jur de 50-55 km de alergat, daca mentineam un ritm de 5.5/1.5 sau chiar 5/2, si tot puteam termina in timp. Nu parea asa mult ca distanta de alergat.. Urmatorul calup devenise deja enervant, timpul trecea cu incetinitorul, intrebam destul de des cat am alergat, dar totusi a trecut si asta. Pana acum nu zisesem niciodata biciclistilor cum ma simt, nu voiam sa ii demoralizez, ei erau destul de entuziasmati, traseul trecea prin fata cazarii noastre, la km 205 era cazarea, Bogdan deja planuia sa alerge cu mine ultimii 15km.. Am zis ok, dau asa. Mai aveam 2 maratoane cu totul, era km 136, am mai mers pana la 138 aproximativ sau chiar mai mult (alergarea cred ca o terminasem in jur de 137). Si pentru biciclisti e greu, trebuie sa mergi cu viteza mica si sa stai toate orele alea in sa, e destul de neplacut, nu e chiar o distractie, unde mai pui ca Bogdan a si carat bartai rucsacul, in care aveam o groaza de chestii inutile, 3-4 tricouri de schimb, desi am folosit doar un tricou, ala de pe mine (de la Compressport), o singura pereche de sosete, dar aveam 2 de schimb, etc. Plus nutritia - geluri, batoane, praf pentru izotonic, supradyn, shoturi de magneziu, calciu, etc. Hai ca nu mai era mult. Inca 9 bucati, 45 km de alergat. Dupa alergarea asta ramanea sub un maraton de alergat, restul mers. Putin! Incep sa alerg increzator, deja se facuse noapte noapte, aveam frontala, nu mai vedeam nimic fara lumini, bantul incepuse sa bata destul de tare si din pacate aducea a ploaie. Alerg eu ce alerg, stiam ca timpul se dilata grav, dar ma gandeam ok, poate am alergat spre un km, special am asteptat destul de mult pana sa il intreb pe Bogdan deja clasica "cat e bordul?". Cand il intreb, rezultatul a fost incredibil. Alergasem exact 400m. Am zis ca o iau razna. 400m? Durerea oricum nu ma mai deranja asa tare, ma durea uniform tot ce era de la brau in jos, cu o exceptie ce e drept, glezna stanga, care ma durea destul de tare. Dupa l-am tot intrebat din maxim 500m in 500m. Am zis "ba.. in ritmul asta nu se poate". Pur si simplu desi ma simteam ok aveam o stare ciudata, nu pot sa o explic prea bine, imi simteam mintea goala, probabil de la oboseala. Am zis ca vad cum merge mersul, merg mai mult si in functie de asta le zic biciclistilor ce fac. Cand am inceput mersul, parca nici ala nu mai mergea! Daca la inceput mergeam cu 7/ora, apoi in general cam 6/ora, acum nu mai tineam nici 6. Le-am zis baietilor ca nu stiu ce sa fac, ca ma gandesc serios sa renunt ca nu sunt ok. Am mai mers un pic, dupa simteam ca vreau sa stau jos ca nu mai am chef de mers. Stiam ca asta inseamna sfarsitul cursei, dupa ce am stat jos 5 minute nu mai puteam nici sa merg. Am mers pana la urmatorul checkpoint ca sa anunt ca abandonez (km 148), de unde l-am sunat si pe Tudor, biciclistul lui Florin (cel cu care trebuia sa vina initial), care a venit sa ne ia de acolo. Pana sa vina, a fost un voluntar amabil si m-a lasat sa astept la el in masina, altfel innebuneam de frig. Oricum organizarea a fost impecabila, desi nu imi convine sa recunosc, mult mai buna decat la orice concurs la care am fost in Romania. Marcaje ca pentru prosti, circulatia oprita cand treceam noi, mancare si bautura din belsug, aveau chiar si geluri (!!) la punctele de alimtentare. Pe drumul de intoarcere a inceput si sa ploua, bine ca nu ne-a prins si ploaia ca era grav de tot.

Si cam asta a fost cursa mea. Conditiile au fost grele, dar asta nu inseamna ca eu n-am fost slab. Am fost slab, am crezut ca pot sa duc o cursa pe care nu am putut sa o duc, m-am mai calmat si cu alergarea ultra.. Pur si simplu nu am avut pregatirea necesara pentru asa ceva, si din pacate in Romania nu prea e incurajat acest fenomen, cel de ultra pe sosea, nici macar nu avem curse. Avem doar S24h, concurs oficial pe sosea, si a fost organizat si un concurs pe pista de 6 ore, dar in rest nu prea avem ultra de sosea. Organizeaza Aris acum ceva interesant, vreo 100 km, Ultransilvania ii zice, dar din pacate nu am cum sa ajung. Imi pare bine totusi ca de acum o sa fiu mai reticent cand vine vorba de curse si le voi aborda cu mai multa seriozitate, si nici nu o sa ma mai deranjeze faptul ca abandonez sau nu. Oricum nu obtineam niciun premiu, deci pana la urma era mai mult o realizare personala. Era frumos sa fim mai multi romani care terminau, dar momentan asta e nivelul in Romania. Foarte putini ar putea termina cursa in conditiile de anul asta (vant din fata mereu, relativ cald ziua, ploaie noaptea). Cu toate astea, rata de terminare a fost mare, 44%, deci ungurii s-au descurcat, asta inseamna doar ca eu sunt slab, nu pot da vina pe conditii. Poate ca daca Dumnezeu ma ajuta si ma tine sanatos si mai particip si alta data, o sa fiu mai pregatit si o sa termin.  Cel putin mi-am revizuit nivelul - un amator slab spre mediu pe alergari scurte, mediu pe alergari lungi. Nimic mai mult.

Legat de ceilalti romani, Mariana din pacate a avut si ea parte de ambulanta dar nu ceva grav, hipotermie din ce am inteles, dar a fost mai mult ceva preventiv. Laurentiu Moga, care parea ca sta foarte bine, a fost si el lovit de vreme, dar si de epuizare, si a abandonat la km 170. Ceilalti romani au abandonat si ei pe unde au apucat. Eugeniu Dedov, din Moldova, a acuzat niste dureri, dar si faptul ca nu s-a putut trezi la timp si a luat startul cu o ora mai tarziu. Asta mi s-a parut cea mai tare faza :)) Un alt roman simpatic, Ioan Alexandru, pe care l-am depasit pe la km 40 parca, a abandonat si el din cauza genunchilor. Singurul care a terminat, Szell Andrei, probabil ca a fost cel mai constant dintre toti, fiind in spatele meu cand eu am renuntat, si a terminat in aproape 30 de ore. Primul concurent, ca idee, un englez cu 261km in 24 de ore, a terminat in 18:30, record de cursa din ce am inteles, o medie de 5'09"pe km, inacceptabil adica, viteza de extraterestru (unora le trebuie ani ca sa scoata viteza aia pe maraton, asa ca idee). Prima tipa a fost, evident, Zsuzsanna, cu un timp extraordinar, 22 de ore si ceva. Sper ca la anul care vine sa fie cel putin tot atatia romani, si mai multi la finish, si in cazul in care mai particip sa fiu mai pregatit si eventual sa si termin. :)


                                           Dupa finish, privind lacul.

P.S.: a doua zi dupa concurs nici nu mai puteam sa merg. Ma durea glezna stanga si soldul drept (inca ma dor, la 3 zile dupa concurs), dar la modul ca nici nu puteam sa merg, ca sa urc scarile aveam nevoie sa ma tin de balustrada cu ambele maini. Asta inseamna sa iti dai distrugere :))

luni, 15 mai 2017

Semimaraton Bucuresti 2017 - un PB, un cosmar

Nu sunt un alergator bun, eu cel putin asta consider. Ce e drept, am multa ambitie si rezolv multe curse alergand cu creierul, nu neaparat datorita antrenamentului sau a formei fizice bune. Nu imi plac cursele de viteza, mi se pare ca e mult mai greu sa alergi intr-o proba de 10km decat intr-o proba de 21km, si mai usor la 21km decat la 42km. De asta nici nu particip niciodata la curse pe plat mai scurte de maraton, am alergat o data pe stadion un 10km in jur de 41 minute si a fost ingrozitor. Cu cat distanta e mai scurta, cu atat o sa ai pulsul mai mare. De data asta, sansa mea sa ajung la semi a fost ca am primit o inscriere moca de la un student care nu voia sa alerge (mersi domnu' Andreiev). Toata saptamana am avut emotii pentru cursa. Am facut chiar si un antrenament taricel cu bucati, 10 bucati de 1200m, nu mi-am luat ceas, dar sigur le-am facut in jur de 4'00"pe toate. M-a ajutat clar, dar nu a fost suficient. In general alerg si la ritm de 4'00", dar distante scurte, maxim 6-7 km.

Pentru semi mi-am propus 1 ora 30. Suna bine, inseamna un pace de 4'15" aproximativ. Pacerii si-au propus un ritm de 4'14", deci 1:29:18. Auzisem ca se pleaca la rupere, cu 4'00", au fost suficiente zvonuri cat sa ma sperie, dar mi-am zis ca nu se poate sa nu scot si eu 1:30. Am avut cel mai bun timp pe semi 1:35, dar in timpul unui maraton, si tot mi-a fost destul de greu, avand in vedere ca urmatorul semi l-am facut in 1:47, deci m-am taiat destul de rau. Dar m-am gandit ca daca am putut tine un semi cu 1:35 in cadrul unui maraton, daca trag un pic mai tare de mine sigur pot 1:30 pe semi. De altfel, avand in vedere ca aveam 4'06"pe 10km dar in conditii grele, de iarna (erau 2-3 grade cand am dat verificarea), am zis ca merge un 4'15" acum. Nu pot spune ca am pregatit cursa, doar la modul ca am luat kitul si cam atat, in saptamana respectiva am bagat bucatile alea, am pedalat vreo 100km cu medie mare, tura efectiva avea 80 km si am avut medie de 36 (probabil n-a fost o idee buna), iar in noaptea de dinainte am dormit 6 ore. Mi-am pregatit frumos echipamentul, m-am dus la maieu si pantaloni scurti, ca elitele, mi-am luat 2 geluri la mine, unul urma sa il iau la start, un gel cu cofeina de la Gold Nutrition, pe care nu il folosesc de obicei, dar am luat la ultimele maratoane de plat si m-a ajutat, iar celalalt un gel de la Isostar, de care folosesc de obicei (nu fac reclama nimanui, altfel nu incercam mai multe tipuri de geluri :) ).. Nu am vrut sa imi iau nici telefonul la mine ca sa fiu cat mai light, de altfel nici n-am vrut sa imi iau bagaj la mine, ca am zis ca poate il pierd aia acolo si nu are sens. Urma sa ma vad cu Godza la start, el voia sa se tina dupa pacerii de 1:40 iar eu dupa cei de 1:30.

A venit si ziua concursului, m-am intalnit cu multi prieteni la start, atmosfera era una frumoasa, parca uitasem un pic de griji. L-am gasit si pe Godza in primele randuri (mai bine zis el m-a gasit pe mine), am luat gelul de la Gold Nutrition.. Incepusem deja sa fiu un pic in priza. Am vazut si pacerii de 1:30, aveau niste baloane rosii, care nu stiu de ce m-au facut sa ma gandesc la pericol, zona rosie pentru inima. Mi-am pus ochelarii de soare si am asteptat startul. Vremea era destul de calduroasa dar totusi suportabila. A inceput startul, si contrar a ceea ce ma asteptam nu s-a plecat tare, am plecat cu 4'12" sau asa ceva, si chiar mi se parea destul de lejer de tinut. Ca sa fii pacer la 1:30 trebuie sa ai macar 1:20 pe semi, deci pentru ei era o distractie, ne dadeau ei apa din posturi, s-au organizat destul de bine, vorbeau intre ei.. Pentru noi, cei care trageam in spatele lor, nu era chiar asa de amuzant. Initial am stat chiar in spatele lor la 10 centimetri, imi dadeau cu baloanele in cap din cand in cand, apoi l-am vazut pe Mugur Fratila un pic in fata, il vazusem si la start si a zis ca si el vrea tot 1:30. Ce m-a socat e ca desi dupa 2 km aveam putin peste 8 minute (8:26 sau asa ceva) in fata noastra era o gramada de lume, nici macar nu puteai sa vezi unde se termina coloana, s-a alergat foarte tare, au venit oameni foarte bine pregatiti. La km 5 sau 6 s-a ajuns din nou la start (nu prea am retinut traseul pentru ca eram extrem de concentrat, am fost tot timpul concentrat la maxim, n-am scos aproape niciun sunet, doar cand voiam apa, atat). Pana acolo mi s-a parut ok, chiar ma gandeam ca a trecut cam un sfert, eram pe la minutul 23-24, si ma gandeam ca merge bine treaba. Usor, usor a venit si km 7, deci prima treime, aveam sub 30 de minute pe 7 km, deci eram clar in timp sub 1:30. Momentan eram chiar in fata pacerilor.  La fiecare check luam o sticla de apa, beam o gura si restul aruncam pe mine. Urmatorii 2km au trecut relativ bine, ma gandeam ca incet incet ma apropii de jumatatea cursei. Dupa km 9, aproape de km 10, am auzit din spate ca a spus cineva ca ar fi momentul sa bagam un gel, ceea ce am si facut, am bagat gelul si mi-am mai revenit, incepuse sa mi se para greu de sustinut ritmul, dar m-am gandit ca mai pot tine macar pana la km 15. Deja stiam drumul din alti ani de la maraton, mergeam spre stadionul national, sa dam tura clasica de stadion pe exterior. Asta ma face sa imi amintesc ca a fost nebunie pe traseu, tobe muzica, dar nu am bagat in seama pe nimeni, eram in lumea mea concentrat 100%, ziceau organizatorii sa ne uitam care ne place din standurile respective cel mai mult, dar nu am retinut niciunul, mai mult m-au enervat ca era prea mare galagie si nu ma puteam concentra. Pe la km 9-10 l-am vazut si pe Florin Simion care m-a si depasit, ne apropiam de stadion. Tura de stadion incepea pe la km 11 si ceva si se termina pe la 13, era un pic mai lunga fata de ceea ce imi aminteam. Am dat si tura de stadion tot in fata pacerilor, dar deja stiam ca o sa imi fie din ce in ce mai greu sa ma tin dupa ei. La km 13 cred ca deja erau la 1-2 metri in spatele meu. Am ajuns si la km 14, intre timp din cealalta parte erau destui care ma salutau, ma incurajau, la ei era o veselie, ca aveau 10km facuti intr-o ora, parea ca sarbatoresc ceva, fata de noi care nu vorbeam niciunul. La un moment dat si-au comparat pulsul pacerii, aveau un puls extraordinar de mic pentru viteza aia, in jur de 150 (parca 147 si 155 au zis), la care unul din cei care tragea cu ei le-a zis ca nu poate sa le spuna cat are. Intr-un final le-a zis o cifra de genul 188, s-au speriat baietii, dar m-am gandit ca cel mai probabil si eu sunt tot pe acolo, si abia era km 14, deci multi au tras incredibil. Urmatorii 2-3 km am tot incercat sa ma tin de ei, stiind ca sunt ultimele eforturi si ca nu o sa reusesc sa termin cu ei. Oricum, deja spliturile lor erau din ce in ce mai scazute, ajunsesera la 4'09", 4'08", cifre din astea, si ca idee din ce m-am uitat la Tudor Sofron, a terminat in 1:28:50, deci cu vreo 4 secunde mai bine, pe km, decat ar fi fost pentru 1:30. Cred ca ultima oara cand am fost chiar langa ei a fost la Unirii, undeva in jur de km 17. Deja de acolo a inceput sa devina greu rau. Stiam ca nu ma mai pot tine dupa paceri. Mi-a tot zis Tudor sa stau langa ei, dar nu mai puteam, chiar nu se mai putea. Stiam si ca ei o sa termine sub 1:30, iar eu eram ok si cu 1:30, chiar si cu 1:31 asa la limita. Incepusem sa calculez, daca eu pierd 20 de secunde pe km fata de ei si ei termina in 1:30,inseamna ca eu termin in 1:31:20, deci inca e bine. Dar daca scad mai mult? Am scazut un pic ritmul pentru ca deja imi era rau, incepuse sa imi trozneasca si umarul, nu stiu de ce, imi troznea aproape la fiecare micare, imi aminteam de Mara Morosan la alergarea de 6 ore. Pe masura ce treceau secundele ma dureau umerii din ce in ce mai rau. La un moment dat am vazut ca am ajuns la km 18, si desi imi tot ziceam ca e ca de acasa pana la Poli, chiar mai putin, nu mai gaseam niciun pic de motivatie sa mi se para putin, mi se parea ingrozitor inca 3 km, imi venea sa ma opresc acolo si sa merg. Am continuat sa alerg, incepuse lumea sa ma mai depaseasca, asa cate 1, cate 1, tot asteptam sa ajungem la Eroilor sa intoarcem, am vazut voluntari de la Crucea Rosie pe stanga, e tot ce mai stiu din portiunea aia de drum.. Am ajuns la Eroilor, am intors cu mai multe persoane pe pod, mi-a fost greu sa intorc, dar sa innebunesc, nu alta, mai erau inca 2 km si timpul nu mai trecea. Am strigat la o voluntara din post "sticlaa"mi-a dat o sticla, am turnat jumate pe cap, am si baut un pic.. Tin minte ca la unul din checkuri, parca la eroilor, mi-a dat cineva o sticla nedesfacuta, ce m-am mai ofticat dupa ce am incercat sa beau cu capacul pus.. Deja mai era un pic, mi se parea ca alerg extrem de incet, dar probabil nu era asa. Nici nu tin minte daca am mai vazut borna de 20km, deja eram zombie si tot ce stiam e ca trebuie sa mai trag un pic sa termin. Deja devenise insuportabil, ma durea umarul drept la fiecare miscare dar il ignoram, pur si simplu nu mai suportam sa alerg, eu aveam senzatia ca facem dreapta de la Izvor la Constitutiei, dar nu, am mers inainte, nu se mai termina odata.. Inca un pic, am facut dreapta prin alta parte, si credeam ca vad poarta de finish, dar nu, nu era acolo, mai era de facut inca o data la stanga!! Oribil.. am bagat un sprint ca sa scap mai repede sa ajung la virajul la stanga, am incetinit un pic, apoi am facut stanga si am vazut poarta. Era asa departe.. cel putin 400 de metri, ingrozitor. Am incercat sa trag un ultim sprint pana acolo, m-am rupt la jumate si am terminat distrus.

 Ultimul lucru pe care l-am mai constientizat foarte bine e poarta, am vazut 1:30, nici n-am retinut secundele, dar stiam ca am facut 1:30, atata ca nu imi mai pasa absolut deloc. Eram distrus! Dupa, voluntarii tot incercau sa ma faca sa stau pe loc, sa le dau chipul inapoi. Le-am explicat de 2-3 ori cum am putut, ba baieti nu pot sa stau, daca stau mor, promit ca vin eu cu chipul la voi. Se tot uitau la mine asa ca am incercat sa alerg usor in zona de finish, in cerc, pentru ca nu aveam loc. Tot voiam sa ma opresc si nu se putea, cand incercam sa nu mai alerg simteam ca lesin, am incercat sa ma pun pe jos sau sa ma opresc un pic si nimic, nu se putea. Nu stiam ce sa mai fac, nu imi reveneam, era groaznic. M-a intrebat un voluntar daca imi e rau, probabil nu aratam prea bine,nici macar nu puteam sa ajung la masa cu nutritie/ hidratare, erau sute de oameni acolo, o imbulzeala incredibila, n-am putut sa ajung sa beau ceva, mi-ar fi prins bine.. I-am zis ca da, mi-e cam rau, si m-a dus la SMURD. Acolo baietii m-au intrebat cum ma simt, le-am zis ca sunt ok dar as vrea sa ma intind un pic. Nu eram ok, iar faptul ca m-am intins nu cred ca a ajutat, plus ca in ambulanta era si mai rau, era ingrozitor de cald.. Mi-au dat niste apa apoi mi-au pus o masca de oxigen, n-am nicio idee la ce ajuta, nu am simtit vreun efect sau ca respir mai bine. M-am intins pe spate si am inchis ochii, incercand sa ma calmez. Intre timp doctorii cred ca mi-au pus niste senzori de EKG, stiu doar ca m-am trezit cu ei pe mine, nici nu am realizat bine ca erau acolo. Principala problema era ca aveam niste furnicaturi in maini si ma simteam cam ametit, simteam ca am pulsul foarte mare. In momentul ala m-am si panicat foarte rau. I-am si auzit, de altfel, pe paramedici, ca discutau intre ei si au zis ceva de "atac de panica" si de "deshidratare". Ce e drept, nu e prima oara cand am astfel de probleme.. M-au intrebat daca alerg la vreun club, ca am terminat bine, daca iau pastile, daca am vreo problema medicala.. Cea mai mare problema a fost ca in momentele alea am crezut ca o sa mor. Mi-au trecut atatea prin cap incat nu pot sa le spun aici pe toate. Ma gandeam ca aia e, o viata avem si pana la urma toti murim, dar ma gandeam ca am facut multe greseli in viata asta si as mai vrea niste timp sa mai repar din ele, sa devin mai bun.. Deja cred ca e de la sine inteles ca ma rugasem toata cursa sa termin cu bine, dar acum deja ma rugam sa nu mor. Chiar asa, sa nu mor, pentru ca mai am multe de facut. Acuma nu stiu daca era chiar asa, pentru ca totusi cursa se terminase de ceva timp, dar m-am vazut in ambulanta, nu am mai fost niciodata acolo, si mi s-a parut groaznic.. Ma gandeam ce prostie e sa mori la un semimaraton. Chiar asa, am facut atatea curse, si sa mor la un semi.. Dupa m-am gandit la ai mei, ca o sa fie traumatizati, la toti prietenii ca o sa ramana toti socati.. Ce sens avea sa trag asa de mine ca sa mor? O sa spuna lumea "a scos 1:30 da dupa a murit". Ce sa mai a fost oribil.. Ma gandeam ca daca imi revin nu o sa mai alerg niciodata, anulez toate cursele si ma las complet. La un moment dat am simtit ca am inima in gat, tot simteam ca ma apasa ceva, ma gandeam ca uite ce ma apasa, ma doare si pe gat si la piept.. E clar. E pulsul mare, mor. Simteam asa o caldura..   Eram cu ochii in tavan, nu ma uitam deloc la mine. Pun mana la gat, si imi zice un medic "vezi ca aia e medalia de finisher". In momentul ala m-am calmat.. Ceea ce credeam eu ca e inima care ma apasa era medalia de finisher :)) Si mai mult, ce simteam pe piept erau senzorii EKG.. am inceput sa imi revin incet, incet, si sa admir "peisajul". Era o viata de care nu stiam pana atunci. Viata celor care au parte de finish in ambulanta. Auzisem ca mai aveau o pacienta in alta ambulanta, o femeie de 77 de ani. Cred ca inca eram intins in pat cand m-a vazut Cirpian Ioan, cu care am fost si la Ironman, si m-a intrebat ce am patit, daca stiu vreun numar de telefon, ceva. Eu eram inca speriat, nu aveam nici telefonul la mine.. Mi-a luat un pic sa imi amintesc nr de telefon al mamei, dar am reusit, iar Cirpian s-a dus sa o sune. Intre timp, a venit un alt pacient. M-au luat paramedicii, mi-au zis ca eu mi-am revenit, sa ma pun pe scaun, ca vine altcineva. Venise un tip trecut de 40 de ani, sufla saracul din buze, parea ca nu poate respira bine.. I-am auzit la un moment dat pe medici ca au zis "tensiunea s-a redresat. Nu mai e 5, e 9". M-am speriat, omul era foarte aproape de moarte, probabil mult mai aproape decat credeam eu ca sunt.. Le-a dat telefonul, le-a zis sa o sune pe sotia lui sa vina la el, dupa s-a mai gandit cateva secunde si a zis "de fapt lasa.. spune-i sa plece cu ceilalti". Nu parea foarte constient nici el de ceea ce zicea. A venit intre timp Ciprian si am plecat cu el din ambulanta.Clar ii raman dator ca a stat cu mine si a dat de ai mei, care intre timp plecasera sa ma ia. Inca eram ametit, mi se parea ca norii se vad HD, ma ameteau.. Imi cam revenisem. Am reusit sa mananc ceva, apoi am plecat cu Ciprian spre metrou. Nu putea sa ma ia nimeni de acolo, deoarece era traficul restrictionat, tot la metrou trebuia sa ajung. Am ajuns la metrou deja bine, am mers o statie pana la Eroilor, de unde m-au preluat ai mei pana acasa.

 Am fost suparat pe mine toata ziua. De ce trebuia sa trag asa tare? A aparut clasamentul, si desi ca pozitie relativa stau bine, primii 3.7% aproximativ, iar daca elimin concurentii din Africa ar fi probabil chiar primii 3%, dar per total locul nu era cine stie ce, 110.. Am tras practic ca un disperat ca sa fiu pe locul 110. Bine, nu am tras pentru loc, am tras pentru ambitia mea personala, pentru timp, dar nu cred ca a meritat.. M-a cam dat peste cap, cred ca voi aborda mult mai calm urmatoarele evenimente, momentan mi s-a cam luat, o sa treaca ceva pana sa imi revin.. Zicea cineva ca Dumnezeu iti da dar nu iti baga in traista, m-a ajutat intr-adevar, dar am fortat inadmisibil si fara o baza serioasa. Si culmea ca nu sunt singurul! Am auzit de oameni cu puls mediu 180 pe semimaraton, ceea ce sincer mie mi se pare inadmisibil, si ma face sa ma gandesc ca eu probabil am avut peste. Culmea ca nu am probleme cu inima, am facut multe controale si stau chiar foarte bine, am puls 50-60 cand dorm.. Dar pare ca pur si simplu ori nu e de mine viteza aia, ori nu ma antrenez eu cum trebuie. In 3 ani jumate am castigat fix 18 minute pe semimaraton. A meritat? Nu prea cred..

duminică, 7 mai 2017

Ecomarathon 2017 - Un nou PB

Ecomarathon e un concurs special: vine toata lumea sa traga maxim, sa scoata ce are mai bun. In functie de cat scoti la eco poti sa stii cam pe unde te situezi raportat la lumea alergarii montane din Romania. Anul acesta am venit pornit sa trag de mine cat de tare pot, sa scot mai bine decat anul trecut (4:52). Mai mult, de data asta am venit insotit de ai mei, a alergat si sora mea, dar si tatal meu la proba de 14 km. Pe sor'mea am inscris-o cu forta aproape, deoarece erau sanse maxime sa fie foarte putine fete la categoria ei si deci, sa ia podium (ceea ce s-a si intamplat).  Am venit si cu colegul meu cu care am alergat spre mare anul trecut, Godza Mihai. Ca si mine, si el era dispus sa traga maxim, dar avea ca obiectiv sub 6 ore. Fiecare avea obiective diferite, dar un lucru era cert: toata lumea urma sa traga cat poate.

Ne-am cazat in Bran, destul de aproape de start, as zice, avand in vedere ca anul trecut am nimerit si mai prost. Vremea a fost oribila cu o zi inainte de concurs si ma asteptam la ce era mai rau, dar a fost o zi excelenta pentru alergare, racoare, dar nu a plouat, doar un pic de noroi, dar nu cred ca a influentat asa de tare. O sa trec direct la ziua cursei ca sa nu o mai lungesc. Nu mi-am mai citit articolele din ceilalti ani, si nici nu m-am mai utiat pe harta, convins fiind ca stiu deja traseul, dar bucla 2 m-a luat prin surprindere, dupa cum o sa vedeti. Ajungem noi la start, ma pun cat de cat in fata langa Octavian, dar totusi tot prea in spate fata de cum trebuia sa plec, mai ales ca erau o gramada care nu aveau ce cauta in primele randuri. Serios ca nu inteleg ambitia asta, daca stii ca urmeaza sa scoti 5 ore sau peste, de ce te duci in primul rand ca sa ii incurci pe ceilalti? In fine, fiecare cum considera, dar nu mi se pare prea frumos, de asta sunt culoare speciale. Primul este clar delimitat pentru elite (sub 4h), apoi al doilea pentru 4-5 ore, daca vrei sa tragi la 5 ore te pui mai in spate, daca vrei la 4 te pui in fata, mi se pare normal. Totusi, o data ce a inceput concursul, a tot trebuit sa depasesc, si din pacate am inceput foarte prost, deoarece pe prima urcare pe care in mod normal as fi alergat toata lumea mergea, si mi-a fost destul de greu sa fac slalom printre oameni, asa ca am zis ca ma pastrez mai incolo. A urmat coborarea, pe care am mers destul de bine, apoi urmatoarele zone cu urcare le-am alergat aproape 100% din cate tin minte. Am ajuns la km 9 si am auzit ca avem deja 54 de minute, de 6'/ km. Anul trecut avusesem 1:21 pe prima bucla. Anul asta am avut 1:20, un timp nesperat de prost as zice, am innebunit cand am terminat prima bucla cu 1:20, dar cel putin eram fresh. Poate as fi castigat 1-2 minute pe ultima coborare, foarte abrupta, dar n-am vrut sa risc inutil.. Poate o sa invat si eu sa cobor mai bine, pana atunci ma multumesc sa alerg usor pe coborarile abrupte. Am inceput sa trag un pic de mine pe urmatoarea urcare, apoi a urmat coborarea pe care am facut-o binisor, si dupa o urcare de care uitasem, mi s-a parut cea mai nasoala din concurs, m-am chinuit tare pe ea, dar am reusit sa intrec cativa concurenti. De mentionat ca pe ultimele 2 bucle nu m-a mai intrecut nimeni, ceea ce pentru mine e un indiciu clar ca am fost extrem de slab pe prima bucla. Dupa au urmat 6 km de coborare/ fals plat, pe care ii tineam minte de anul trecut, foarte lungi km aia, dar parca au trecut mai bine decat anul trecut. La un moment dat, cineva mi-a facut poza si am aratat instinctiv spre cer, si atunci mi-am amintit de motto-ul meu, "I Run with God", si m-am relaxat. Mi-am dat seama ca daca alergi cu Dumnezeu sigur o sa iasa bine, si am inceput sa trag mai tare de mine. Bucla 2 am terminat-o dupa 1 ora si 40 de minute, cu foarta multa energie ramasa, asa ca pe bucla 3 prima urcare am alergat-o aproape toata. M-a si ambitionat cineva care m-a felicitat si mi-a zis ca merg bine si ca plutonul e aproape si ca sigur mai iau 5 din ei, si cred ca asa a si fost! Nu stiu cine era ca n-am vazut bine, dar ii multumesc. Dupa urcare, coborarea am facut-o un pic mai slab, dar am reusit sa imi pastrez pozitia. Ultima urcare m-a distantat foarte tare de cei din spate, eu sunt si mai bun pe urcari, si chiar ajunsesem niste concurenti din urma, dar le-am pierdut urma pe ultima coborare, care mi s-a parut ca nu se mai termina. Am ajuns epuizat la finish, mereu partea aia mi s-a parut foarte lunga, dar parca niciodata asa ca anul asta, pur si simplu nu se mai termina. Bucla 3 am facut-o in jur de o ora jumate, iar timpul total a fost de 4:33, ceea ce m-a multumit, mi-am depasit recordul vechi si m-am apropiat de 4 ore 30, un obiectiv la care mai mult visam decat sa cred ca il pot atinge. Poate cine stie, la anul o sa reusesc sa scad sub 4:30, desi sigur imi va fi extrem de greu. Cred ca totusi as putea recupera pe prima bucla cele 3 minute.

Ca si nutritie, am luat doar 2 geluri, dupa fiecare bucla. De cand m-am apucat de alergat am mai pus niste kg, si se pare ca ma ajuta sa pot duce un maraton aproape pe 0. Am luat si cateva stafide si parca o bucata de banana pe langa cele 2 geluri, dar atat. In rest, izotonic am luat cu ambele maini si apa. Am avut si bidon de apa la mine, dar sincer cred ca se putea si fara, poate la anul o sa incerc sa vin fara bidon ca sa trag mai tare. O sa fac o proba la Retezat Skyrace cum e sa mergi fara apa.
Am avut si geaca de ploaie la mine, dar nu mi-a fost de folos, mai bine o lasam la start, asa am carat-o si pe aia degeaba. In rest, am avut tricou si maneci de la Compressport, am trecut si eu la firma asta ca am vazut ca e la moda, si chiar am avut socul sa vad ca produsele lor sunt "magice", tricoul era uscat dupa ce am terminat, iar ciorapii nu miros aproape deloc sau chiar deloc dupa un maraton. Ce e drept, am facut o batatura chiar dupa prima bucla, am innebunit cand am vazut, dar o sa le mai dau o sansa sosetelor, pentru ca era fix in acelasi loc unde am avut probleme si la Brasov. Iar cand m-am terminat am vazut ca era mai degraba o rana decat o batatura, se dusese direct pielea.

Intre timp am ajuns la finish, tata terminase si el crosul de mult, am vazut-o si pe Ade ca termina bucla 2 dupa vreo 5 ore si arata destul de bine. A aparut si Godza dupa 5 ore 56, destul de afectat, dar foarte fericit. A avut o tehnica secreta prin care a reusit sa scoata sub 6 ore, si-a imaginat ca timpul acesta ii va aduce anumite reusite, intrebati-l pe el daca sunteti curiosi, pare ca a functionat :) De departe cel mai avariat mi s-a parut Octavian, care a tras de el incredibil si a scos 4 ore si 2 minute, un timp pe care nu il voi scoate niciodata, cel mai probabil. Pana la urma a terminat si Ade dupa 7 ore si 23 de minute, dar a ratat finishul, a luat-o pe strada in loc sa intre pe poarta, si pana a gasit poarta s-au facut 7:25. Nu ca ar fi contat, dar parea un pic dezamagita ca nu mai era nimeni sa o indrume. Ce mai conteaza, a fost pe podium la eco? A fost :)

Per total o zi frumoasa, un show incredibil, merita sa vii la eco doar pentru atmosfera, e cam ca in vama, muzica rock si multa lume (ce e drept mult mai colorati decat in Vama). Ce mi-a parut rau e ca mi-a zis Ade ca erau si multi corporatisti care nu prea aveau ce cauta in peisaj, genul care faceau tot felul de glume proaste cu ea, sau chiar mai mult, se luptau sa o depaseasca, sa fie pe locul 470 in loc de 471 sau ceva de genul. In sensul ca i-a intrebat ceva si ei i-au raspuns ca "o sa terminam in fata ta", si i-a lasat sa se duca, pentru ca nu avea sens sa discute cu asemenea oameni. Dar pana la urma era normal, incet, incet nu toti oamenii care alearga vor fi si oameni, pentru ca atunci cand numarul creste foarte mult, e evident ca vor aparea tot felul de specimene (de genul celor care arunca pe jos ca sa fie mai usori si nu numai). Dar important e ca inca sunt foarte multi oameni frumosi, cu care imi face placere sa ma intalnesc de fiecare data. :)

marți, 25 aprilie 2017

Brasov Marathon 2017

Simt ca ar trebui sa pastrez traditia si sa fac o postare despre Brasov Maraton. Parca imi vine din ce in ce mai greu sa scriu despre curse, pentru ca incep sa semene si nu ma mai impresioneaza un simplu maraton, dar cred ca ar trebui sa spun cate ceva.
A fost interesant pentru ca am ales sa stau la un hostel, prima oara in viata. Am ales asta deoarece am venit singur si nu voiam sa platesc o camera dubla, asa ca a fost ideal asa, am dat 30 de lei si am stat la 10 minute de centru, nu stiu unde mai gasesti asa ceva. Vineri seara am avut si un mic ghinion, mi-a cazut telefonul abia cumparat cu ecranul in jos si s-a spart ecranul, e prima oara cand patesc asa ceva.. Si asta dupa ce am luat Allview in ideea in care sa sustin produsele romanesti. Cea mai mare greseala, nu o sa mai cumpar niciodata de la ei, probabil data viitoare o sa ma orientez spre un telefon outdoor de gen Cat sau Homtom. M-am enervat teribil, dar aia a fost. Traseul s-a scurtat din cauza vremii, asa ca am avut doar 32 de km. Sunt in deriva daca sa imi pun acest concurs pe lista de maratoane, cred ca cel mai onest ar fi sa nu il pun, fiind mai degraba un long run pe zapada decat un maraton. Ni se cereau 3 bluze cu maneca lunga, pantaloni lungi suprapantaloni.. Am venit la start cu tricou Compressport + maneci, polar si foita de ploaie. Polarul l-am lasat la cineva, pentru ca era foarte cald pentru polar. Oricum primii au alergat doar cu pantaloni scurti si jambiere, eu am avut si suprapantaloni, dar nu cred ca mi-au folosit la nimic. A fost un picut frig spre cabana Postavaru, dar in general mi s-a parut vremea foarte buna.

Am inceput un pic prost, aveam destui in fata mea si nu prea puteam sa depasesc, s-a mers incet pe Tampa, sau poate asa mi se parea mie ca eram fresh. Dupa ce am trecut de Tampa am inceput sa mai depasesc. O parte proasta pentru cei din concurs a fost ca intre km 3 si km 15 nu am avut apa deloc. Din fericire eu venisem cu 1 litru la mine, dar unii au suferit de sete din cauza asta. Spre cabana Postavaru m-am intersectat cu primii, eu urcam, ei coborau, nu erau mult in fata mea, se vedea ca e zapada si n-au putut nici ei sa traga asa bine, pana atunci. In schimb pe coborare trageau tare de ei baietii. Dupa ce am inceput si eu sa cobor m-am intalnit cu alti zeci de concurenti, eram incredibil de aproape toti unii de altii, practic doar coborarile ne-au diferentiat. Am dat tare pe coborare pana in Poiana, de unde a inceput inca o urcare, pe care am mai reusit sa depasesc cateva persoane. Dupa ce s-a terminat urcarea a venit o coborare extrem de lunga, o stiam de anul trecut, stiam ca e foarte lunga si te plictisesti de ea. Eram convins ca o sa ma depaseasca lumea pe coborare. Ma gandeam eu asa, macar sa nu ma depaseasca mai mult de 10, sa trag si eu de mine un pic. M-au depasit doar 3 si am depasit si eu pe cineva din punctul ala, ceea ce a fost ok, mai bine decat speram. M-a depasit Niga la un moment dat, apoi Florin Sebastien, iar aproape de finalul coborarii m-a mai depasit si Crina Buzgan, care a si castigat la fete ( si chiar eram mandru ca nu e nicio fata in fata mea :)) ). Pe final m-a ajuns si Adrian Plosnita, si m-am tinut aproape de el sa nu ma depaseasca. Dupa ultima coborare el a plecat un pic mai repede decat mine din check point, asa ca am tras un pic de mine sa il ajung. Dupa ce l-am ajuns, am lasat-o amandoi mai moale pentru ca nu avea sens sa ne "duelam", ca am terminat pe locurile 28-29, nu in primii 10, asa ca am terminat amandoi, prieteneste, un fel de amintire a finishului de la Ciucas. Per total a fost o cursa ok, nu stiu ce as putea sa zic mai mult, am cazut de cateva ori in zapada, dar vremea mi-a convenit pentru ca m-a avantajat pe mine care nu sunt asa rapid.Timp total 4 ore 31, cu 2 minute mai bine decat anul trecut, dar distanta a fost mult mai scurta, ar fi mers si urcarea pana pe varful Postavaru. O sa revin si la anul viitor, daca sunt sanatos :)

Imi pare un pic rau ca nu mai am entuziasmul de a povesti de anul trecut, cand am fost prima oara la Brasov, posibil imbatranesc, au inceput sa treaca foarte usor 4 ore si ceva.. Primele 2 ore ce le-am mai simtit, am mancat 2 batoane pe primele 2 ore si dupa am mai luat un baton inainte de ultima urcare, dar deja timpul trecuse mult mai repede. Si nu, nu am aruncat ambalajele, incerc sa le pun inapoi in rucsac acolo unde sta si apa :)

Urmeaza eco, semimaraton Bucuresti apoi Ultrabalaton. Dumnezeu cu mila! :))

miercuri, 22 martie 2017

Ultra penta 6H - volumul de iarna

Perioada de iarna este grea pentru cei care alearga, in special pentru alergatorii care se pregatesc de munte (cum sunt eu), pentru ca e frig, nu poti progresa, alergi incet, putin.. De asta alergatorii care isi permit se duc in Portugalia sa se antreneze pe perioada iernii. Cum nu era cazul la mine, am facut si eu ce am putut si am mers la seria de antrenamente Ultra Penta 6H - 5 alergari de 6 ore, pe o panta de 600 de metri, la Stefesti, Prahova. Eu am participat la 4 din ele, am ratat-o pe cea din mijloc pentru ca am fost in Parang, dar in rest le-am bifat pe toate. O sa povestesc, pe scurt, cum a fost.

UP6Ha.
Vremea: frigut, sub 0 grade la start, toata panta acoperita de zapada.
Strategia in cursa: Am alergat tare toate coborarile si am mers pe urcari. Asta a rezultat in 40 de urcari, echivalentul a 48 de km. Contrar a ceea ce ma asteptam, nu am fost nici macar in primii 3, am fost luat de Niga Cristian, Octavian si de Mihai Cervinschi (au facut 45, 45, respectiv 44 de urcari). Ritmul a fost tare, dar pentru conditiile de atunci si cum am tras am fost destul de multumit. In primele 4 ore am facut cate 7 ture, iar pe ultimele 2 ore am lasat-o moale si n-am reusit decat 6.
Nutritie: un baton la fiecare ora, plus 100-200ml apa la 3 urcari.

UP6Hb.
Vremea: la inceput a fost gheata pe panta, dar s-a incalzit tare si s-au facut rauri pe acolo, am alergat prin apa foarte mult.
Strategia in cursa: Am zis ca nu mai merge doar cu mers pe urcare, asa ca am alergat cam 30 de urcari, din ce imi amintesc. Am bifat maratonul dupa 4 ore 33. A fost greu, iar spre final, cand deja calcam prin baltoace, am mers cot la cot cu Octavian si am terminat impreuna, amandoi cu 44 de urcari. In prima om avut 8 urcari, dupa am lasat-o mai moale, si am avut chiar si o ora cu doar 6 urcari bifate.
Nutritie: un baton pe ora si apa tot cam 100-200 ml la 3 urcari.

UP6Hd.
Vremea: cald, frumos, am alergat in tricou si pantaloni scurti, ideal ca sa fac un record.
Strategia in cursa: Am reusit sa alerg full aproape 37 de urcari, cu mici pauze. Ritmul a fost foarte tare, am venit cu tricoul cu "I run with God" si am fost motivat sa trag cat de mult puteam, chiar daca ma durea un pic piciorul stang la inceput. M-am rugat sa pot termina cu bine, ceea ce s-a si intamplat, si am facut 47 de urcari, cu record de cursa. Am atins maratonul dupa 4 ore si 14. Am avut 8 urcari pe prima ora, 9 pe a doua, apoi alte 2 de 8, iar ultimele 2 ore am avut cate 7.
Nutritie: am trecut pe geluri, un gel la fiecare 6 urcari, iar apa cam 100-200ml la 2 urcari, fiind mai cald.

UP6He.
Vremea: un pic racoare la start, am fost singurul care a inceput in tricou si pantaloni scurti, dar s-a incalzit pe parcurs.
Strategia in cursa: De data asta nu ma mai durea nimic, iar concurenta se anunta incredibila. Practic venise spuma ultramaratonistilor amatori din cadrul concursului si nu numai, cum ar fi Florin Ionita, Octavian Ciorescu, Niga Cristian, Mihai Cervinschi. Primele 2 ore am tras incredibil, cu cate 9 urcari pe ora. Dupa m-am mai domolit, am facut 8 urcari in urmatoarele 2 ore, am atins maratonul dupa 4 ore si 3 minute, apoi am mai alergat o tura si dupa am mers pe urcari, in total 49 de urcari, dar pe locul 1 a fost Octavian, cu 50, eu am fost al doilea. Desi imi propusesem doar sa imi apar titlul si sa fac in jur de 43 de ture, am dat tot ce am putut, a fost greu, si prin urmare am terminat destul de decimat (inca ma doare genunchiul de atunci, sper sa imi revin cat mai repede).
Nutritie: similar cu UP6Hd.

Concluzii. Per total niste antrenamente reusite, atmosfera incredibila, multi oameni de valoare, recomand celor care vor sa se antreneze pe perioada de iarna pentru maratoane, dar mai ales pentru ultra.