miercuri, 2 august 2017

IronTrail 2017

O sa incep acest articol cu o discutie despre performanta. Multa lume se intreaba ce inseamna sa faci performanta in sport. Dupa parerea mea, performanta inseamna sa reusesti sa te clasezi in top in domeniul tau, la concursuri cu un numar relevant de participanti, iar aceste clasari sa se reflecte si la nivel international (daca esti primul in tara trebuie sa fii cat de cat bine clasat si prin afara). De exemplu, pe plat mi se pare ca faci performanta daca ai sub 1 ora si 10 pe semimaraton sau sub 2 ore jumate pe maraton (timpi pe care in Romania ii scot foarte putini). Pe munte e mai greu de evaluat pentru ca sunt multe concursuri, fiecare cu profilul sau. As zice ca performanta fac doar Palici, Szabolcs, Preda si baietii de nivelul lor, si as spune (desi unii ma vor contrazice) ca si Hajnal face performanta pe ultra (singurul, de altfel), avand clasari bune si in afara. E o diferenta intre amatori pasionati, care termina diferite curse, si oameni care fac performanta. Eu nu am facut performanta si nici nu voi face, pentru ca sunt amator, nu doar ca nu traiesc din sport, ba chiar dau bani ca sa il practic. Vorbeam si cu Vlad Tanase si zicea si el ca oricine poate face ceea ce facem noi, trebuie doar sa ai ceva ambitie, antrenament, si un pic de noroc sa nu te accidentezi. Pe triatlon/ ultra-triatlon as zice ca nu face performanta aproape nimeni din tara. Poate doar Balanescu, Baractaru si Vigariu, ca sa zic cateva nume, poate mai sunt si altii dar nu ii stiu eu. Oricum, ideea e clara, oameni care sunt mereu in top. De ce am facut discutia asta este pentru ca nu vreau sa fiu ipocrit si sa ma laud ca as face performanta, pentru ca eu nu consider ca este cazul. :)

Acuma despre cursa. Una din pasiunile mele e sa caut tot felul de curse, sa vad care e mai dificila. Sunt putine curse montane peste 100 de mile. Una din ele este Irontrail, o cursa in Elvetia de aproape 220 de km cu peste 11.000 diferenta de nivel, si este o alternativa pentru cei care nu au fost acceptati la UTMB si vor ceva similar (bine, e semnificativ mai greu, dar nu stiam asta). Cum la UTMB nu am fost acceptat, am decis sa ma inscriu la Iron, mai ales ca eram motivat de faptul ca mai fusese un singur roman in 2016, care abandonase. Nu zic ca e o performanta sa fii primul roman care face cursa X, dar pentru fenomenul sportiv din Romania cred ca este totusi o realizare. Asa cum nu consider ca simpla terminare a unui Deca Ironman continuu, de exemplu, e o performanta, dar ar fi totusi o realizare pentru fenomenul sportiv din Romania, pentru ca momentan nu a facut asta nimeni (a facut doar Andrei Rosu 10 days Ironman, care e incomparabil mai simplu). Am vazut ca era si Mihai Serban inscris, un roman cu rezultate bune in cursele de ultra. Dupa Balaton imi pierdusem increderea in psihicul meu si am plecat din tara in ideea ca sansele cele mai mari sunt sa abandonez. Acum cand ma uit in perspectiva cred ca as fi putut termina si la Balaton, dar eram pur si simplu prea traumatizat de experienta cu salvarea de la semimaraton si la prima problema am cedat. Poate ca imi voi lua revansa la anul, cine stie. :)

Am ajuns miercuri in Zurich, iar acolo m-a asteptat o prietena la care am stat in prima seara. Am plecat de la ea extraordinar de stresat, nu aveam nici internet si imi era frica sa nu ajung la start, stiam doar ca trebuie sa schimb 3 trenuri iar de acolo nu aveam nicio idee. Am ajuns in Davos, din fericire in tren am dat de un alt alergator, care din cate am vazut a terminat si el cursa mare, si mi-a aratat cum se ajunge la start. In Davos urma sa stau la Mihai Serban, care a fost amabil si m-a primit la el la cazare. Eu imi rezervasem ceva hostel acolo, dar am preferat sa stau cu persoane cunoscute, mai ales ca nu prea ma descurcam singur pe acolo. Mi-am luat kitul de start, care nu avea decat trackul si 2 pungi ca sa ne punem lucrurile - la km 60 si 150, aproximativ, iti puteai lasa lucruri ca sa te schimbi. Am uitat sa mentionez, in taxa de inscriere intra si biletul de tren, care ar fi fost 100 de franci dus intors, deci nu imi pare rau deloc de banii dati pe taxa. Plus ca organizarea a fost excelenta - marcajul impecabil, punctele de alimentare, desi doar 9, aveau de toate - paste, supa, geluri, batoane, fructe. Practic puteai sa vii fara nimic de acasa. Si in ultimele puncte puteai sa si dormi.. Iar apa gaseai destula pe drum din izvoare sau fantani publice. Mihai mi-a povestit ca avusese o infectie chiar cu vreo 2 saptamani inainte de concurs si nu stie exact cum o sa mearga. Am reusit sa ma culc la 9 (nu stiu cum, probabil eram foarte obosit), am dormit vreo 6 ore si un pic si m-am trezit pentru start, care era la 4.

La start era destul de frig, ba chiar picura cand am plecat din camera. Nu pareau conditii ideale.. Am inceput sa alergam la 4 si cateva minute. S-a plecat tare, eu am incercat sa stau cat de cat mai in fata, se alerga si pe urcari, nu imi venea sa cred cum merge lumea la un concurs de peste 200km. Pana la primul CP a fost o urcare foarte lunga, cu panta foarte mica, s-a alergat o gramada pe urcarea aia, ceea ce mi se parea admirabil. Ma grupasem cu tipul de pe tren si inca o persoana. Nici nu m-am trezit bine ca am si vazut borna pe care scria km 200, deci alergasem deja 14. Bun.. In curand a venit si borna 195, a urmat o mica coborare, apoi iar urcare si am ajuns la primul CP, unde nu am stat mult, am baut niste supa am luat un gel parca si cam atat. In general intre 2 CP luam cam 2 geluri, atat. Deci am consumat cam 18-20 de geluri si batoane in cursa, sa zic. Batoanele mele nu prea le-am folosit, aveam unele de la Isostar si m-am cam saturat de ele, nu prea imi mai place gustul, in schimb am luat batoane Sponser de la ei care aveau gust mai bun un pic. In CP am ajuns aproape simultan cu Mihai, atata ca el a plecat ceva mai repede.

Am plecat cat am putut de repede de la CP1, a urmat o coborare extrem de lunga si cam plictisitoare, dar am vazut cel mai frumos peisaj din viata mea in timpul ei - din ceata iesea, maret, un varf de munte, deasupra caruia era ceata din nou. Parea ca muntele e asa, undeva in ceruri. Eu nefiind obisnuit decat cu muntii din Romania, muntii aceia inalti mi s-au parut foarte spectaculosi, trebuie sa recunosc ca n-am vazut niciodata un spectacol asa frumos. Dupa e mi-a venit rau de atata coborare (m-am intalnit cu un american care mi-a zis ca suntem la mila 24 si inca nu se terminase, deci aveam aproape 40km), a inceput din nou o urcare, si imediat a venit CP urmator. Aici l-am vazut din nou pe Mihai, parea ca mergem aproape simultan, dar el statea mai mult in check pointuri. Se plecase oricum foarte tare, am facut 6 ore pe primii 46 de km.

Intre CP2 si CP3 nici nu prea stiu ce s-a intamplat. A urmat o urcare destul de lejera, apoi multa coborare pana in Samedan, unde aveam haine de schimb. Stiu doar ca am intrat intr-o sala imensa, undeva la un subsol dupa o linie de tren, si n-am vrut sa schimb nimic, doar mi-am suplimentat gelurile si am lasat drop bag-ul neatins. Din nou am dat de Mihai, si din nou a plecat inaintea mea. Tin minte ca imi spusese ca pe primii 62km ai doar vreo 2500m diferenta de nivel. Trecusera foarte repede, dar era de abia inceputul. Cursa abia incepea.

De la Samedan a urmat o bucata lunga de plat, apoi am inceput sa urcam, si am urcat, si am urcat, pana am ajuns la peste 2700. Panta nu era foarte grea, a fost un pic la inceput, dar pe platou era destul de lejer. La coborare stiu ca am facut la un moment dat o greseala, in loc sa merg pe poteca am luat-o direct pe zona abrupta (nu vasusem poteca) si am pierdut mult timp. Se facuse destul de cald si a fost singura zona aici unde chiar n-am gasit apa, incepusem sa nu mai suport coborarea aia, pana cand ajunsesem sa ma gandesc sa cer oamenilor pe strada apa, dar chiar atunci a venit si CP4, care era undeva pe strada, nu era intr-o cladire, ca pana atunci. Aici am dat, din nou, de Mihai, care zicea si el ca e cam obosit.

Am plecat cu Mihai pe urmatoarea bucata, unde se ajungea si la cel mai inalt punct din cursa, 2750, cam asa. Am mers destul de greu pe urcare, dar intr-un final am reusit sa ajungem. Coborarea a fost extraordinar de plictisitoare. Acum ca ma uit pe harta vad ca apare un checkpoint si pe varf, dar eu de la CP4 pana la Maloja (km 106) nu am gasit nimic, nu stiu ce cauta pe harta. In varf nu era nimeni, am continuat sa alergam. Aici a aparut un fenomen urat, kilometrii treceau extraordinar de greu. La un moment dat nu aparusera toate bornele, dar de la km 150 in jos cred ca au fost toate, si noi speram sa nu fi existat o borna, dar de fapt nu ajunsesem la ea. Ori am ocolit noi foarte mult, ori a fost eroare de GPS, ori e traseul mai lung, cert e ca ceasul lui Mihai arata ca suntem la km 106 si comform bornei de 115 abia facusem 99km. Mult tare a durat coborarea.. Si chiar cand am coborat de pe munte si ne gandeam ca aia e, s-a terminat coborarea, ne-a zis o voluntara ca mai e o ora - mai erau vreo 6 km. Am luat-o in fata pe bucata urmatoare, care era mai mult plat, apoi m-a ajuns din urma Mihai cu americanul (Michael) si am ajuns impreuna la Maloja - km 106. Aici eram deja obosit, se dusese primul Ciucas Ultra, dupa cum imi placea sa zic. Am impartit cursa in 2 Ciucas ultra, pana la Maloja si dupa Maloja, dar nu stiam eu ca de fapt jumatatea adevarata ca timp e la km 125, nu la 106. La Maloja Michael a zis ca vrea sa doarma, ceea ce l-a facut pe Mihai sa decida ca se culca si el putin. Cum nu voiam sa abordez noaptea, am zis ca incerc si eu sa dorm, desi nu imi era prea somn si mai si bausem niste Cola in post. Ne-am dus intr-o sala mare de sport unde erau niste saltele pe care se putea dormi. Aici a avut loc primul punct critic din cursa, si e unul din motivele pentru care consider ca n-as fi terminat daca nu m-ar fi ajutat Dumnezeu, chiar cred sincer asta. Cand m-am pus in pat, am vazut ca am o problema cu respiratia - e o chestie mai veche la mine, si la T100 si la 7500 am observat (din fericire la 7500 doar la finish, iar la transylvania am abandonat cand am observat respiratia dubioasa). Nu stiu din ce cauza, dar daca stau seara cu tricoul transpirat, cand trag aer adanc in piept se aude un fel de suierat, am fost si la doctor si mi s-a spus ca nu e prea bine (acuma sincer nu cred ca e chiar cine stie ce, cred ca a exagerat atunci doctorul). Mi s-a zis ca se ingusteaza caile respiratorii si ar fi un semn de astm, dar m-am testat de astm si nu am asa ceva, spirometria a iesit bine, posibil mai degraba sa fie o raceala ceva... Cand am vazut asta, am zis ca e clar, trebuie sa abandonez. N-am putut sa dorm deloc si ma tot gandeam ce sa fac, n-as fi abandonat, fizic puteam, dar sa risc cu respiratia aia? Nu stiam ce sa fac.. A fost destul de greu, ma tot gandeam ce sa fac, clacasem psihic. Cum stateam asa, il aud pe Mihai ca imi zice "hai, mergem?". Era aproape 12 noaptea. Ajunsesem in CP pe la 9 si ceva, prima suta de km o facusem in vreo 17 ore jumate (admirabil, avand in vedere ca la Ciucas am facut 16:45 anul trecut, si nu mai urma altceva dupa. e e drept, prima suta avea mai putina diferenta de nivel aici). Ne mai ramasese multisor de urcat, vreo 6000m. Cand l-am auzit pe Mihai, i-am explicat problema mea, mi-a zis ca el nu aude nimic ciudat.. Am zis ok, merg cu el, stau pe capul lui macar, aveam si butonul de panica pe tracker in caz de ceva.. (bine ca nu l-am folosit, nu aveam asigurare pentru Elvetia si acolo orice chestie costa extraordinar de mult, de ordinul a mii de euro probabil daca veneau sa ma ia cu salvarea).

Am plecat cu Mihai din CP Maloja. Afara nu era prea frig, din fericire. Am avut parte de o vreme perfecta tot concursul, nu a plouat, nimic, nu ceata, indiferent de altitudine.. Incredibil! A fost cam cald sambata dar aia a fost. Si atunci, cum aveam noi de urat 1000 de metri diferenta, a venit. O asteptam de mult, stiam ca urmeaza sa ne intalnim cu ea.. as fi sperat totusi sa fie mai devreme. Cum mergeam noi in noapte.. a venit TÂRÂREA. :)) Urcarea pur si simplu nu se mai termina. Respiratia ma supara in continuare.. I-am zis eu lui Mihai ca o sa ajungem dimineata in urmatorul check, dar nu m-a crezut. Kilometrii parca nici nu mai treceau, ne gaseam cu greu drumul in noapte. Chiar ne taram. Si cel mai rau e ca nu vedeam unde trebuie sa ajungem, doar ca nu se mai oprea urcarea. Si cand dupa multe chinuri am inceput sa coboram.. Dupa 200m de coborat am urcat iar. Aici e greseala mea ca nici nu stiam bine traseul pe zona asta. Si am urcat bine.. apoi a urmat o zona de fals plat/ coborare in care iar apareau urcari. Nu mai suportam efectiv, erau o multitudine de urari si ma gandeam doar ce mare greseala am facut la km 106 ca nu am abandonat.. Am zis ca mai am o sansa la km 125 si ca voi abandona acolo orice ar fi. Nu asteptam decat sa vina dimineata. Ca o paranteza, in cursa imi repetasem ca e simplu, tot ce trebuie sa fac e sa continui sa merg si intre timp sa astept noaptea, apoi dimineata, apoi noaptea din nou. Simplu, nu? Venise noaptea, dar nu mai parea simplu, voiam sa se termine chinul o data. La un moment dat a parut foarte rapida diferenta dintre 2 placute de marcaje (erau din 5km in 5km), ceea ce inseamna ca facusem 5km intr-o ora, dar mi se parea imposibil, ne taram! Altitudinea a fost dusmanul nostru. Am stat 11km la peste 2300 de metri, ceea ce in Romania nu se intampla niciodata. Nu mai aveam suflu, lui Mihai ii venea sa vomite.. Greu, tare greu. Pe coborare am mers.. Din fericire a durat putin, vreo 4km doar am coborat efectiv, am vazut si borna de 95 km din cate tin minte, apoi a urmat punctul urmator, Bivio. Parca am mancat ceva, nici nu mai stiu, apoi am mers sa ne culcam. Mihai stabilise si el ca abandoneaza, dar intre timp a zis ca macar sa se culce, ca poate totusi merge la km 148 unde i se recunostea oficial cursa.

La Bivio am dormit vreo ora jumate (prima oara cand dormeam in concurs, la 25h de la start) pe un scaun pliabil. Imbracat cu tot ce aveam, cu frisoane.. Culmea ca am dormit neintors, asa de obosit eram. Aproape de ora 7 Mihai mi-a zis ca pleaca la km 148 ca sa i se recunoasca si lui cursa. Eu i-am zis ca abandonez si l-am rugat sa se intereseze cum pot sa ma intorc in Davos, daca mi se ofera transport. Mi-a zis ca daca nu se intoarce atunci nu are cine sa ma duca. Intre timp am intrebat un alt concurent care dormise cu noi, si mi-a zis ca nu se poate sa ma duca nimeni de acolo, si stie ca e greu, dar mai bine sa merg la Savognin si poate voi avea mai multa forta acolo, dar ca de acolo voi gasi transport mai usor. M-a ambitionat un pic baiatul.. Mihai nu s-a intors, eu m-am dus sa intreb cum pot ajunge in Davos. Nu aveam transport, ar fi trebuit sa am un bilet printat ca sa merg gratis cu busul, dar nu il aveam. Nici voluntarii nu stiau de el, mi-au zis doar ca trebuie sa merg cu autobuzul, si ca sunt sanse sa fie gratis cu numarul de participare. Acest "should be free" m-a cam speriat. La elvetieni daca esti prins fara bilet si fara buletin, asa cum eram eu, evident si fara bani, esti dus clar la sectie. Si dintre o zi petrecuta la sectie si inca 20 de km prin munti.. Ati ghicit, am decis ca distractia continua! Asa ca am inceput sa trag de mine, aveam 2 urcari destul de scurte, am tras un pic, am si alergat pe coborari, si am reusit sa il si ajung pe Mihai, l-am si intrecut. El mi-a zis ca vrea sa continue asa sa vada cat duce. M-a ambitionat, am zis ca daca el continua merg si eu in continuare. Am terminat urcarea impreuna, m-a ajuns din urma, apoi pe coborare m-a depasit bine. A urmat iar o coborare enorm de lunga, stiu ca am intrecut o fata, prima pe care am vazut-o in concurs (au fost doar vreo 6 parca, din vreo 90). In rest doar incercam sa nu ma gandesc ce rar trec placutele cu km, ma plictiseam tare, mai erau si urcari mici, asa ca sa fie totul mai frumos.. Plictiseala, ce sa mai. Am ajuns intr-un final in Savognin. Respiratia imi cam trecuse intre timp, incepuse sa se auda mai rar suieratul. Am dat de Mihai, care mi-a spus, spre surprinderea mea, ca abandoneaza. Parea ca se simte bine, dar a zis ca nu vrea sa mai riste inca o noapte ca e posibil sa ii fie rau, si ca nu vrea sa doarma 8 ore in ultimul CP (i-am propus treaba asta). Eu am decis totusi sa continui, urmand sa il sun daca vreau sa abandonez.

Urmatoarea portiune chiar mi-a placut. O urcare destul de lina, apoi o coborare destul de lunga pana in cel mai jos punct din cursa. De acolo pana la urmatorul CP a fost o urcare cu panta decenta si chiar m-am bucurat de ea. Am mers asa, relaxat. Din pacate, daca pana atunci nu ma suparasera basicile, atunci au cam inceput sa se simta. Pe ultima portiune abia abia am reusit sa fac un jogging obosit. Daca la inceput era jogging relaxat, acum deja era un jog chinuit, iar la final un jog obosit (tarat). Portiunea asta a trecut repejor, doar ca era destul de cald, am suferit un pic de caldura, dar atat. In CP am mancat, mi-am pansat bataturile (complet inutil, as zice, m-au durut in continuare la fel, si s-au tot agravat), un voluntar simpatic mi-a dat un magneziu apoi am plecat.

De aici pana la km 193 a fost destul de nasol. Aveam de atins 3 varfuri de peste 2500. Primul sa zicem ca a fost ok, pentru ca mare parte a fost pe asfalt, nu a fost foarte abrupt, mai putin ultima portiune cand parca nu se mai termina. Apoi a urmat o coborare chinuita (hai boss, stiu ca mai poti face jog 3 coborari), dar de fapt nu prea mai puteam. Urmatorul varf era destul de aproape, am urcat putin, iar sus am avut bucuria sa vad un punct neanuntat cu apa si mancare, si chiar imi faceam griji ca nu mai am apa si nu vedeam izvoare. Apoi a urmat o coborare pe care parca a merg mai bine joggingul, dar tot m-am chinuit. Asta a durat un pic mai mult, apoi venea ultima urcare din cursa la peste 2500m. Vad eu panta in fata mea.. Trag un pic de mine, o iau si pe abrupt in loc sa merg pe poteca, in speranta ca termin mai repede si poate ajung la CP pe lumina. Ajung eu sus, fericit.. Vad ca urcarea mai continua. Am fost prost sa cred ca ajungi asa repede la 2600.. Ok, bine, ia si trage de tine prietene. O urcare si mai abrupta, cam chinuitoare.. Ma saturasem deja de urcat, nu prea mai aveam chef. Aproape fara energie, reusesc sa ajung sus. Cand ajung.. Inca un deal. Deja simteam ca innebunesc. Incepusera sa apara mici halucinatii, vedeam oameni in loc de stalpi si alte chestii din astea (au continuat pana la CP aceste mici halucinatii). Din fericire asta chiar era ultima, am terminat si urmatoarea urcare, ceva mai scurta totusi, apoi a inceput coborarea, care a fost mai lunga decat as fi sperat. Desi speram sa ajung fara frontala, a trebuit sa o aprind la un moment dat. Aici am avut alt moment de clacare psihica. Stiam ca era CP la km 191, dar de fapt era la 193. In departare erau tunete si fulgere, in clacarea mea pishica am crezut ca e bombardament, vedeam lumini rosii, vuia tot muntele.. Chiar credeam ca e bombardament, ma gandeam bai Elvetia e tara neutra, incredibil, nu pot fi bombe, dar totusi de ce lumini rosii? In zare se vedea un oras, am zis ok aici e CP, dar nu era chiar acolo, am continuat, trecusem de mult de km 191, dar nu vedeam nimic. M-am gandit bai am ratat CP, e clar. Eram suparat pe mine, dar si pe organizatori, cum sa nu marcheze ei CP? OK, am zis, merg inainte si cand incepe drumul sa urce e clar, sun la organizatori sa ii intreb daca am trecut de punct, dupa semnalul de la tracker. Si cum mergeam, vad o intersectie: la dreapta mergea in jos, la stanga urca. Marcajele... urcau. Am zis e clar, iau telefonul si sun la organizatori. Am zis hai totusi sa mai merg un pic. In 200 de metri maxim drumul cobora din nou, si chiar de acolo mai urma un pic si am ajuns la CP. Am pierdut mult.. si mai rau a fost energia psihica disipata, am fost asa de speriat ca am ratat CP, cred ca aratam rau cand am ajuns, s-au speriat voluntarii, m-au intrebat cati ani am si daca sunt OK. Abia puteam sa vorbesc, era 10:30, am zis ca mananc ceva si ma culc. Aici o mare boierie, paturi adevarate cu cearseaf si patura, nu imi venea sa cred in ce lux am ajuns! Am pus alarma la 1:40. As fi putut sa o pun si la 5 dimineata, ca era tot cam aia, sincer, timp aveam pana la 6 dupa amiaza a doua zi, dar pur si simplu voiam sa se termine. Imi venea sa plec atunci, dar eram cam distrus, am zis ca 2 ore jumate de somn nu au cum sa strice.

Am reusit sa dorm bine, n-am avut probleme, doar un pic la inceput ca nu gaseam o pozitie in care sa nu ma doara nimic, pana la urma am ales-o pe aia cea mai putin dureroasa. Cand a sunat ceasul.. durere. Eram rupt de somn. Am zis aia e, inca un semi, am tras un pic de mine, m-am imbracat, am luat pantofii, bufful, frontala, rucsacul, betele de trekking, am pus pantaloni de ploaie ca sa tina de cald si polar si am plecat. Afara surpriza - era foarte cald, am dat polarul jos. Nici de suprapantaloni nu era nevoie, mai ales ca i-am pus si pe dos din greseala. Ce sa faci.. Pe drum au inceput sa ma tot depaseasca participanti de la alte curse, in special de la maraton (incepuse seara pe la 10). Acum nu ma deranja, mai rau a fost in seara de dinainte cand ne depaseau cei de la proba de 133, era frustrant cum treceau plini de energie pe langa noi, avand sub un maraton in picioare. Unul a fost de apreciat, am vrut sa ne dam din drum sa ii facem loc si ne-a zis ca nu, ca noi facem proba mare, nu trebuie sa ne dam din drum pentru nimeni. :) Urcarea asta a fost groaznica. Lunga.. imi era somn, nu mai aveam chef, ma dureau basicile.. Nu se terminau o data brazii, stiam ca trebuie sa ajung la 2100m, si daca inca erau brazi inseamna ca era sub 2000 altitudinea.. Ce nu stiam eu ca erau vreo 3-4 km de platou, o data ce am ajuns in zona de peste 2000m, si au trecut super greu, ma dureau groaznic bataturile, incercam sa alerg, dar nu puteam. A inceput si coborarea, pana la urma. Chiar am depasit pe cineva, nu mi-a venit sa cred, cineva putea cobori mai incet decat mine si era doar la maraton! Jos a urmat un alt post surpriza, dar nu aveam nevoie de el, am luat niste apa si am plecat. Urmatoarea urcare, desi foarte abrupta, a fost ok pentru mine, am abordat-o incet si am reusit sa nu obosesc prea tare, am si socializat cu tipul pe care il depasisem pe coborare, pe urcare avea mai multa energie. Si s-a si luminat si am putut vedea drumul. Am ajuns sus la 5:30, am dat din nou de tipul respectiv, apoi am luat-o in fata pe coborare. Au urmat 6 km pe care i-am "alergat" cu 6. 6 la ora, v-ati prins da? :)) Era deja joggingul chinuit, si ce era haios e ca cei din jurul meu erau la fel. Nu se mai termina.. Am vazut la un moment dat finishul, si m-am bucurat, dar eram prea distrus sa pot realiza ce inseamna. Am mers in continuare, abia cand am ajuns jos in oras mi-am dat seama ca gata, se termina cursa, mergeam pe strada cu lacrimi de fericire in ochi, am terminat Irontrail! Am ajuns la stadion, unde era finishul, a urmat o tura de stadion, apoi am terminat.. fara nimeni pe acolo, doar 2-3 organizatori, dar ce mai conta? Era normal, era 6:30 dimineata.. Si cam asta a fost. Am dormit dupa vreo 2 ore la Mihai (care arata fresh), apoi a venit prietena la care statusem dupa mine, am mai stat putin prin zona, ea a mers sa se plimbe, eu am dormit pe o banca, undeva la 2400m (am ajuns cu telegondola, nu va speriati prea tare :) ) si dupa am plecat inapoi. Irontrail T214 terminat, loc 2 categorie, 21 masculin, 24 feminin cred, din vreo 90 de persoane care au fost la start, rata de abandon fiind de aproape 50% (40/85 la baieti, 5/11 la fete).

A ramas sa vorbesc despre echipament, nutritie, apoi voi spune cateva ganduri de final - anumite persoane carora tin sa le multumesc. Nutritia a constat in principal in ce aveau ei in checkpoint, paste aproape la fiecare check (deci vreo 7-8 portii de paste), vreo 2 de supa, si maxim 20 de geluri si batoane, din cate estimez. Am luat si din batoanele lor vreo 3-4 cel putin, erau bune alea de la Sponser. Si astea de la Isostar sunt decente, dar numai cele cu ciocolata, astea cu lamaie am inceput sa nu le mai suport.

Echipamentul l-am facut in felul urmator. De jos in sus: pantofi La Sportiva Akasha, sosete La Sportiva de la Ionut Zinca (mi le-a sugerat pentru bataturi, si m-am inteles mult mai bine cu ei decat cu cei de la Compressport), colanti Salomon pe care i-am schimbat la km 148 cu colanti Kalenji (mi s-a parut un pic ca regret lipsa compresiei, dar m-am gandit ca e doar in capul meu ca oricum sunt obosit, nu cred ca a facut vreo diferenta, ma indoiesc profund), chiloti Salomon (chiar ii recomand, nu te irita), tricou Compressport (a fost ca a doua piele, am stat cu el 50 de ore, nu l-am schimbat deloc ca am zis ca oricum transpir daca il schimb, poate si de asta problemele cu respiratia/ plamanii), manecute, buff (pe care l-am purtat non stop). Am avut si polar, suprapantaloni si geaca Goretex la mine (stiam ca e super frig aici, anul trecut plouase prima zi non stop), le-am carat degeaba din fericire, ba chiar aveam si polar de schimb in ambele drop bag-uri, tricou de schimb si colanti de schimb. Am folosit doar colantii de rezerva, nici eu nu stiu de ce, mi se parea ca am transpirat in ceilalti, nu cred ca a ajutat la ceva, doar am pierdut timp cu schimbatul. In rest, rucsacul clasic de la Decathlon, frontala Petzl, folie de supravietuire, bandaj elastic (era obligatoriu si cam mare, daca stiam ca nu ne controleaza nici nu il mai luam), si cea mai tare chestie, bete de trekking de aluminiu de la Decathlon. Asa, sa se mire toti hipsterii care folosesc Leki de carbon :D Glumesc, chiar sunt bune betele alea, poate imi cumpar si eu, sunt super usoare.. De obicei nu folosesc bete, dar aici le-am tinut in mana non stop, nu le atasam niciodata de rucsac, cand nu le foloseam alergam cu ele in mana. Si cam atat si cu echipamentul.

Ca ganduri de final.. Nu as fi reusit fara sa ma ajute Dumnezeu sa trec peste durere, fara vremea buna pe care nu o putem controla (daca adaugam si ploaie la chinul asta nu cred ca mai rezistam), plus ameliorarea suieraturilor la respiratie (la final nu mai aveam nimic), si sa nu uitam faptul ca nu aveam cu ce sa ajung din Bivio la finish. :) Acuma, pe principiul Dumnezeu iti da dar nu iti baga in traista, trebuie sa amintesc cativa oameni care m-au ajutat. In primul rand Mihai, care m-a sustinut moral cand imi era rau, mi-a zis printre altele ca totul e psihic si ca nu o sa mor, ca daca inca pot urca nu e nimic grav. Si avea dreptate.. M-a ajutat si sfatul lui Sebastian Butcovan, care mi-a zis sa imi dau cu vaselina pe picioare pentru bataturi (chit ca farmacistele au ras de mine cand le-am zis).  De asemenea, Adrian Grigore si Adrian Toma, finisheri Tor des Geants (fratele mai mare si mai nebun al lui Irontrail - 330km cu 24.000+, probabil cel mai greu ultra din Europa pe munte, poate o sa incerc sa il fac candva, cine stie), m-au ajutat cu sfaturi legate de somn, sugerandu-mi sa dorm asa cate 2 ore. Adrian Toma mi-a zis ca un somn te poate reseta complet, si a avut dreptate. Ar mai fi Tanase Vlad care m-a ambitionat sa termin, spunandu-mi ca motive gen bataturi nici nu ar trebui sa existe, ca poti trece peste ele. Nu in ultimul rand, cand eram distrus imi aminteam de Godza Mihai cum a terminat la 7500 in 34 de ore si 55 de minute, si ma gandeam ca inca nu sunt asa de distrus cum era el, deci inca pot continua, si el a fost o sursa de motivatie. Si cam atat cu arogantele pe 2017. Ar mai fi una, cursa de 48h de la Timisoara, poate merg si acolo, ramane de vazut cum ma refac :)

luni, 17 iulie 2017

Marathon 7500 editia a ix-a

Pentru mine, marathon 7500 este concursul meu de suflet, fiind al doilea concurs montan la care am participat in viata mea, in 2014, si evident, primul ultra. Anul trecut a mers destul de rau, am avut niste basici oribile, am terminat in 26 de ore, in ideea in care pe ultimii 15 km am facut aproape 6 ore, tarat (cu 2 km/ ora). Anul asta am zis ca poate o sa fie mai bine. Am mers in aceeasi formula, echipa Inginerii, eu si Octavian Ciorescu (amandoi am terminat Calculatoare si suntem la master), am tras de mine cat de tare am putut in fiecare moment al cursei, si prin urmare am iesit mult mai bine: 19 ore si 26 de minute, locul 7, un timp cu care pana in 2013 am fi fost pe podium :) Cel putin pot spune ca am "mandria" ca nu a facut niciodata o echipa de mixt sau feminin timpul ala, deci inseamna ca suntem pe drumul cel bun. (in niciun caz nu sunt misogin, dimpotriva, stiu ca sunt multe fete care nici nu au ce discuta cu mine pe alergare, dar la noi in tara pe ultra inca nu e asa o competitie mare la fete :) ).  O sa abordez articolul un pic diferit, nu o sa povestesc efectiv ce s-a intamplat, ci voi analiza diverse aspecte din cursa.

1. Echipamentul. Am constatat ca desi toata lumea, mai nou, foloseste compresii, nu au niciun efect (asta e parerea mea, nu am observat nicio imbunatatire). Mi-am luat echipament complet de la Compressport, intr-adevar, tricoul e exceptional (e foarte stramt si se usuca repede), la fel si manecile, sunt minunate, dar jambierele nu mi se pare ca ma ajuta, si mai mult, mi-am luat si niste pantaloni 3/4 pe care i-am purtat o singura data, la o alergare de 6 km in jurul blocului, doar ca sa observ ca ma incomodeaza in partea opusa genunchilor, ma cam strang (desi m-am masurat cu metrul de croitorie si mi-am luat marimea mea, cea mai mica, si in rest sunt ok, pentru ca la lungime imi sunt chiar un pic mari, sunt 3/4 dar mie imi vin aproape ca unii lungi). Asa ca daca ii vrea cineva.. Ii dau cu 100 lei mai ieftin decat pe site, imi puteti scrie pe privat - valabil pentru tipi care au cea mai mica marime de acolo. Ciorapii, de asemenea, sunt destul de buni, dar tot mi-au facut basici, in combinatie cu La Sportiva Akasha, niste pantofi foarte buni pentru ultra, genul de pantofi indestructibili. Ce e drept, am mers bine cu ei, i-am recomandat prietenilor, cumva toti au facut basici :)) Dar macar au stabilitate si iti ofera siguranta. Concluzia este ca de acum nu imi voi mai lua decat pantaloni scurti/ lungi de la Decathlon, nu e nicio diferenta fata de ceilalti, da' chiar niciuna. Acum, ce e drept, am folosit o pereche de colanti de la Salomon, au cel putin 2 ani, au fost candva de compresie, dar s-au largit si nu cred ca mai fac vreo compresie. In rest, am avut geaca mea de ploaie de la Salomon, frontala, niste manusi ieftine de la Deca, rucsac de la Deca si cam atat. Fara polar, fara suprapantaloni, cat mai light posibil. Si 2 flaskuri de la Salomon pentru apa.

2. Nutritia. Din nou, consider ca nu are nicio relevanta daca folosesti Sponser, Isostar, Nutrend sau orice altceva. Eu folosesc Isostar ca se gasesc la Auchan si m-am obisnuit cu chimicalele din ele, e bine sa te obisnuiesti cu un singur tip de chimicala :) Am luat vreo 8 geluri si 8 batoane, cu batoanele am inceput sa nu prea ma mai inteleg, nu stiu de ce, per total am folosit doar vreo 6 geluri si 3 batoane sau maxim 4, nici nu mai stiu. In rest am rupt checkul de la Omu, care era foarte bine organizat ca nutritie, am mai mancat la Pestera din check, supa de la Bran si ceva de la Diham.

3. Cursa. Planul era evident, urma sa trag de mine cat de mult pot iar Octavian, care este ceva mai valoros, sa se tina dupa mine, sau sa impuna un ritm mai tare atunci cand eu nu mai pot. Am inceput prima parte relaxati, in al doilea pluton. Unul dintre scopurile noastre era sa ne tinem dupa Sponser Master Team, niste oameni deosebiti, care stiu cum sa isi dozeze efortul si sunt foarte constanti. Am mers cu ei pana la primul check, unde am avut vreo 55 de minute, un pic mai slab decat in 2016, dar era foarte bine, ca am inceput usor. Desi ne-am fi dorit sa nu ne udam prin zonele de acolo, stiam de anul trecut ca sunt multe baltoace, evident ca ne-am udat ciorapii rau, iar asta, in timp, se poate traduce prin basici. Din fericire nu cred ca a fost cazul, am facut basicile mult mai tarziu. Am plecat tare spre al doilea CP, am ratacit un pic la un moment dat, dar o echipa de unguri (cu care urma sa terminam si cursa, cot la cot) ne-au fluierat ca am gresit, si ne-am intors. Am gasit o mica scurtatura si am reusit sa ajungem plutonul din urma. Am ajuns la CP, aici noi am stat cam mult, ca ne-a ajuns prima echipa de mixt, Cristina Cecan cu partenerul ei, apoi am inceput sa ii dam tare pe urcarea spre Piatra Arsa. Am depasit cateva echipe, inclusiv pe Sponseri, am ajuns la Piatra Arsa, am bagat un gel si i-am dat imediat pe coborare. Pe Jepii Mari sunt o gramada de scurtaturi, noi ne-am calicit sa le luam pe toate, asa ca am avut parte de un eveniment nefericit, Octavian a luat o scurtatura, eu nu, el a ajuns in fata mea, eu credeam ca e in spate, asa ca am ramas amandoi pe loc sa ne strigam, si desi eram la o distanta mica nu se auzea nimic. Pana la urma ne-am regasit, cu ajutorul celor de la Sponser, care i-au zis ca sunt un pic in spate si urlu dupa el, si am ajuns foarte suparati la CP4.

 N-am mai mancat nimic, i-am dat direct cat de tare am putut pe Jepii Mici, am tras de mine aproape la nivel maxim (ca si cum nu as mai fi alergat deloc pana atunci), i-am depasit pe Sponseri, apoi am ajuns la Babele. Ce e drept, de la Caraiman la Babele am mers pe plat ca eram cam rupti, poate puteam sa castigam ceva si acolo, dar am lasat-o asa, ca sa ne revenim pentru coborare. La Babele parca am luat un baton si am dat imediat drumul la picioare pe coborare, unde n-am rupt norma, dar am ajuns in vreo 20 de minute la Pestera. Acolo am mancat niste pepene si ce mai era prin check, am luat gelurile pentru partea a doua a cursei, n-am mai schimbat sosete, tricou, nimic, am plecat direct. In capul meu era ca mai sunt 3 urcari nasoala pe Omu si 2 coborari pe care trebuie sa le tragem. Urcarea asta deja a inceput sa se simta, nu mai trageam asa bine, am alergat un pic pe plat dar asa cam lesinat.. Am reusit cumva sa terminam urcarea cu bine, iar de la Omu am pornit repede spre Valea Cerbului. Aici traseul e un pic ciudatel, se face stanga la un moment dat si mereu ne ratacisem in anii trecuti, acum am reusit sa gasim drumul, si le-am aratat si ungurilor, care o luasera prost (ne-am luat si noi revansa :) ). Chiar acolo ne-au depasit iar cei de la Sponser, apoi am tras mai tare i-am depasit si noi, am intrat in padure.. Aici s-a intamplat un eveniment demn de mentionat, cum alergam noi am vazut in fata mea un urs mare si unul mai mic, la maxim 50 de metri. Eu am ramas efectiv socat, nu mai vazusem niciodata un urs pe traseu, desi auzisem ca sunt pe acolo, pur si simplu n-am stiut ce sa fac. Nu imi venea sa cred, ma uitam si nu stiam ce e acolo, l-am intrebat pe Octavian "aia sunt ursi???" El a avut un impuls mai bun, m-a luat de maneca si a inceput sa alerge inapoi, in urcare, am bagat sprint pana am intalnit Sponserii si echipa de unguri, si ne-au invatat cei de la Sponser cum sa facem, am inceput sa urlam, sa fluieram, sa facem zgomot cat mai mare, si cand am ajuns in locul unde erau disparusera subit. Imi zisese cineva, ironic, ca cine alearga cu Dumnezeu nu ar trebui sa se teama de ursi. Intr-adevar, nu mi-a fost frica de faptul ca ma vor ataca, stiu ca Dumnezeu ma pazeste sa ajung acasa sanatos, in orice cursa mereu ma rog sa termin sanatos, dar pur si simplu n-am stiut ce sa fac, mi se parea incredibil ce vad.. De acolo am mers toti 6 (cele 3 echipe) pana la Diham, unde am stat vreo 5 minute sa mancam apoi am continuat cursa.

Deja moralul meu era un pic la pamant, Octavian zicea ca nu mai merge niciodata la 7500 ca nu merita sa iti risti viata.. Am inceput sa urcam destul de greu spre Izvoare, ne-au intrecut ungurii, ne-au luat si Sponserii, eram destul de obosit. De la Izvoare mi-am revenit, i-am luat pe cei de la Sponser si ii aveam in fata pe unguri, am tras un pic de noi si am ajuns la Prepeleac, unde ne-am intalnit cu Alex Fazakas, ceea ce m-a inveselit un pic, apoi am continuat prin "jungla", e o portiune mare cu multa vegetatie si fara multe marcaje. La un moment dat nu stiam pe unde sa o luam, i-am asteptat pe cei de la Sponser, care ne-au indrumat, apoi am continuat toti 4 spre Omu. Au urmat cele 4 bucati care te duc la Omu, toate facute in 4 labe, e groaznica urcarea aia, pulsul deja o luase la trap. Ungurii trageau si ei cat puteau, la fel si Sponserii, care pareau si ei cam la limita cu pulsul, doar ca ei, spre deosebire de mine, nu se opreau deloc,eu deja trebuia sa ma opresc sa ma tin de stancile alea la 1 minut, ca nu mai puteam. A urmat si varful Bucsoiu, pe care ni se spusese sa nu il taiem (e ceva scurtatura, parerea mea total inutila, incredibil de abrupta, panta stanga- dreapta, ne-a dus cineva pe ea la hobby si mi s-a parut groaznica, nu scurtezi nimic daca nu esti super bazat). Silviu Balan ne astepta sa verifice daca am luat-o pe varf, acolo unde erau postate si niste stickere cu ProPark si Brasov Marathon, Am ajuns la Omu a doua oara, m-am intalnit cu multi prieteni care erau acolo prima oara, iar voluntar era Adrian cu care am terminat Ciucas Ultra, m-am bucurat sa il revad.

Desi am stat putin, baietii de la Sponser au fost mult mai rapizi, au plecat aproape instant, si de atunci nu i-am mai vazut. In schimb cred ca i-am depasit aici pe unguri, desi nu stiu exact cand/ cum. Probabil s-au ratacit, pentru ca au ajuns cu 20 de minute mai tarziu decat noi in Bran.. Am alergat cat am putut pe coborare, am scos 1 ora si un sfert, destul de bine, iar la Bran i-am ajuns pe Adrian Tap si pe colegul sau. Am inceput sa urcam cu ei, dupa ce am mancat o supa si mi-am pus niste plasturi. La un moment dat am luat-o un pic inainte, Octavian era mai in fata, mie imi era cam rau, ma distrugea deja urcarea, imi tot repetam ca e ultima. La un moment dat il vad pe Octavian ca vine alergand ingrozit spre mine, si am realizat: a vazut iar ursul. Am alergat iar cu el in urcare (sprint la km 70 :D ) si ne-am intalnit cu Adrian Tap, de data asta stiam ce sa facem, am facut zgomot, am mers impreuna pana la Valea Gaura, iar de acolo am tras cat am putut pana la Omu sa ajungem cat mai aproape de lumina. Am reusit sa ajungem fara frontale (pe la 9:57 parca, tocmai atunci se facea bezna). Am fost ajutati si de o stana de caini, ne tot latrau, noroc ca era ciobanul acolo, dar noi tot am tras cat am putut sa scapam de ei. La Omu m-am echipat, mi-am pus maneci, geaca, manusi (Adrian de la check mi-am dat manusile lui si i le-am dat pe ale mele, din ceva motive erau ude, desi le purtasem doar la start, pe primele 2 bucati). Iesirea din cabana e groaznica, am inceput amandoi sa tremuram instant, desi cand intrasem eram in tricou. E groaznic checkul ala inauntru, acolo daca intri si stai mult e posibil sa abandonezi a 3-a oara, e prea mare diferenta dintre cabana si afara. La anu' daca mai mergem ne echipam full afara, mergem inauntru punem stickerul luam apa si plecam fara discutii.

De la Omu ne-a dus o fata simpatica pe traseu, alerga in fata noastra, noi nici nu ne puteam tine dupa ea pentru ca tremuram. La un moment dat ne-am intalnit cu Silviu Balan care i-a zis ca e ok ca e vizibilitate buna, sa urmam banda rosie si ca nu mai trebuie sa ne arate fata drumul. La 2 minute dupa ce a plecat am intrat intr-un val de ceata, vizibilitate 5%, 1 metru in fata noastra, atat. :)) A fost rau, a trebuit sa mergem, sa cautam semne.. La un moment dat le-am pierdut si nu stiam ce sa facem. Am vazut 2 frontale venind din bezna, cine sa fie? Fratii nostri unguri :) Noroc cu ei ca aveau GPS, desi poteca mergea in fata, drumul o lua prin stanga, imposibil sa te prinzi fara GPS, chiar si cei de la Sponser ne-au zis ca s-au ratacit desi stiau drumul pe dinafara., Am hotarat sa ne tinem dupa ei, spre Gutanu am luat-o in fata totusi, dar cred ca si ei au vrut sa mearga cu noi, asa ca ne-au ajuns si am continuat impreuna ultima urcare. Eu deja eram cu psihicul la pamant - mai clacasem o data, pe final la Omu, cand intrebam lumea cat mai e, desi eram constient ca eram la 500-700m de cabana, pur si simplu nu mai suportam. Acum faceam la fel, ii ziceam lui Octavian ca nu ma mai pot tine dupa ceilalti, ca ne vor depasi ca nu am nici cea mai mica sansa sa ii ajung. Octavian nu s-a panicat, stia cum reactionez de anul trecut, mi-a zis sa tac din gura si sa trag de mine ca urmeaza stanile de caini :)) Cei de la CP ne zisesera ca sunt niste caini si ca latra la ceva, dar sa nu ne speriem, ca nu latra la noi. Evident, latrau la noi. Erau la 3 metri de noi , le vedeam ochii la frontala. Am ramas cat de cat calm, ma rugam sa nu ne faca nimic si am mers printre ei fara mari emotii. O singura data m-am speriat, unul din unguri, vazand cainii la 3 metri, a vrut sa ia de pe jos un cataroi sa arunce in ei, eu cu Octavian am innebunit, le-am zis "no. no, you will scare them", cred ca a inteles, ca a lasat piatra jos. Am continuat cu ei pe urcare, care din nou, nu se mai termina, eu nu mai suportam, ii ziceam lui Octavian ca m-a amagit, ca ma minte, ca a zis ca mai e un km si mai sunt foarte multi, ca mai avem jumatate de ora minim (mai aveam 10 minute maxim :)) ). De la Saua Strunga am trecut iar printr-o stana ("sunt cuminti cainii, nu latra deloc"). Evident, ne-au latrat cat de tare au putut, iar am trecut pe langa ei.. Am ajuns intr-un final glorios la Padina, de acolo am hotarat sa terminam cu baietii din Ungaria, asa ca ne-am luat dupa ei, cand alergau ei alergam si noi, cand mergeau, mergeam si noi, asa mi s-a parut cinstit, am fi putut sa ii depasim pe ultimii 2 km si sa facem sprint, dar nu mi s-ar fi parut frumos. Am terminat cu ei pe pozitiile 7-8 la egalitate, probabil cel mai periculos concurs din viata mea.

4. Organizarea. Voluntarii de la 7500 sunt mereu inimosi si saritori si au incercat sa faca tot ce a tinut de ei, pe partea de nutritie au stat bine, checkuri bune la Omu, Gura Diham si Pestera, la fel si la Bran.. Tricoul a fost super, chiar mi-a placut mult, tehnic, maneca lunga.. Din pacate (si inteleg de ce, nu ii condamn), la Omu aveam ratie de apa, 0.3 de apa si 0.3 Sponser, ceea ce initial a fost un soc pentru mine si chiar ma gandeam ca va trebui sa abandonez. Din fericire m-am tot invatat sa merg deshidratat (am si nisip la rinichi din cauza asta, cel putin am avut anul trecut, poate o fi disparut), dar cei din spate au suferit destul de tare.. E greu sa faci o coborare cu doar 0.6 litri de lichide, mai ales pentru cei din spate, carora le-a luat chiar si 5 ore pana in Bran. As zice chiar ca e inacceptabil. Problema e ca apa la Omu se cara cu spatele si fiind din ce in ce mai multi participanti, iar voluntarii fiind aceiasi, e greu sa aduci multa apa, deci ii inteleg.. Daca stiam ii puneam pe ai mei sa urce cu apa la Omu, ca oricum ei m-au dus la start si erau prin zona. Si inca ceva, cred ca ar trebui facute macar in zonele foarte dificile cateva marcaje de noapte. Stiu, e cursa si de orientare, nu doar de alergare.. Dar cred ca ar ajuta, am inteles ca s-au ratacit multi noaptea pe Bucsoiu, nu mai zic spre Gutanu. In fine, stiu, e mai complicat.. Dar cred ca ar fi un mare plus, asta asa ca o sugestie.

5. Dureri. La inceput am plecat cu ceva dureri in zona lombara, sciaticul sau ce o fi, dar stiu din experienta ca trece dupa vreo 30-40 km, nu am nicio explicatie pentru acest fenomen, dar ma bucur de el :)) Dupa au inceput basicile din zona calcaiului, cam dupa a 2-a urcare pe Omu, de asta le-am si pus plasturi la Bran, dar nu au rezistat prea mult, s-au dezlipit.. Am reusit cumva sa ignor durerea si sa merg cu basici, nu dureau asa rau, fiind pe calcai, nu pe mijlocul talpii. M-au durut si gleznele un pic, am avut si semn, pentru ca m-am strans foarte tare la sireturi, m-am gandit ca asa o sa opresc frecarea cu calcaiul, si chiar statea cat de cat fix pantoful, dar cred ca m-am si udat la picioare ca am transpirat.. In rest doar muschii, normal, am simtit la km 70 asa ca mi se blocheaza muschiul la cvadricepsul stang, m-am speriat un pic, dar a trecut repede.

6. Pericole. Cred ca acest maraton devine din ce in ce mai putin safe. Daca organizatorii au vorbit, cel putin, cu ciobanii de la stana, si au mai calmat cainii cat de cat (desi aia dinspre Strunga i-au lasat liberi fara nicio jena), cu ursii nu prea e de glumit. Daca esti la drumetie da, poate poti sa strigi, sa ii eviti, dar noi nici macar nu vorbeam, ca trageam tare, asa ca poti sa dai nas in nas cu ei, cum am patit noi.  A doua oara Octavian a vazut 2 ursi, unul chiar l-a vazut si a fugit cand l-a vazut. Erau doar 2 variante, sa fuga sau sa atace, putem spune ca am avut noroc.. (ne-a ajutat Dumnezeu, altfel zis). Nu stiu ce sa mai spun, aici chiar nu tine de organizatori, tine de administratia parcului natural Bucegi, ar trebui facut ceva, devin din ce in ce mai curajosi - vin la tomberoane la cota 1400, chiar si la Pestera, la Diham, in Bran.. Parerea mea (si aici ma puteti contrazice) e ca e doar o chestie de timp pana vor fi accidente serioase cu ursii, chiar in concursuri, ca atunci esti cel mai predispus sa nu fii atent. Si la Ciucas e destul de rau cu stanele, cainii sunt agresivi, e destul de aiurea situatia. Evident, la anul va fi la fel sau poate mai rau, nimeni nu o sa faca nimic, asa ca tot ce pot sa fac e sa ma mai uit la articole sa vad care e situatia. Au fost multi care s-au intalnit cu ursii, si daca tot vad multi oameni poate se sperie si incep sa atace.. Cam atat aveam de zis in legatura cu subiectul acesta, acuma fiecare stie sa evalueze gradul de risc si sa decida daca e safe sau nu sa mearga prin zonele respective.

7. Experienta. Ca de obicei, m-am simtit foarte bine, am stat la cort, am socializat.. a fost destul de frumos. Cea mai tare parte a fost cand l-am vazut pe Godza terminand cu 5 minute inainte de timpul limita. El a venit aici pentru ca Octavian Toader ramasese fara partener, m-a abordat daca stiu pe cineva, eu l-am recomandat.. si asa a ajuns la 7500. Un efort demn de apreciat - 4 ore de ratacire pe Bucsoiu, 5 pana in Bran, 35 de ore nedormite. :) Eu imi doresc sa mai ajung, dar acuma vedem ce ne mai rezerva viitorul.
P.S.: felicitari primilor clasati, in special lui Robert si lui Andrei, care au mers incredibil si au scos un rezultat demn de alergatori internationali - 14:30. Cred ca nici Kilian nu scoate mult mai bine de atat, eu sincer m-as astepta pe la un 13 ore - 13 ore jumate sa faca,, dar acuma cine stie :)  De asemenea, felicitari echipei Sponser Master Team, care au mers incredibil, ca de obicei, mai ales avand in vedere ca au de doua ori varsta noastra. :)

luni, 3 iulie 2017

Cozia Mountain Run 2017

A mai trecut un concurs, Cozia Mountain Run, editia 2017. Am fost aici si anul trecut si mi-a placut concursul, e un teren care ma avantajeaza, pot sa trag destul de tare, nefiind multe coborari tehnice (e o bucata dupa Cozia mai tehnica, aia m-a obosit cel mai tare), dar in rest se poate trage, prima urcare e alergabila, dupa e o urcare lina iar alergabila, si nici distanta totala nu e asa mare (sub 30 km). Am venit de data aceasta cu un tip pe care il stiam de pe facebook, Dorin Costea, un tip super, la baza alpinist, dar care s-a apucat si de trail running. Desi planul era sa plec sambata dupa concurs, m-a convins sa mai raman si in seara aia la berea de dupa.

Am ajuns vineri seara, ocazie cu care am observat ca nu am mai primit paste, ceea ce ne-a cam suparat, dar ce nu stiam eu e ca s-au dat a doua zi, ceea ce a fost mult mai bine, au mers bine dupa concurs, deci din punctul asta de vedere organizarea a fost buna. Am primit si un maieu frumos, fetele cel putin pareau foarte incantate, ca il purtau majoritatea pe acolo. Am dormit la cort de data asta, am avut si o mica neplacere, sa constat ca mi s-a spart salteaua, si a trebuit sa dorm direct pe foaia de cort, dar aia a fost, nu era prima oara, nu am de mult timp saltea (sub un an). Am dormit vreo 4 ore, apoi m-am trezit, m-am echipat de concurs (pantaloni scurti, tricou Compressport si sapca, atat) si m-am pus la start in primele randuri. Obiectivul era sa scot mai bine decat anul trecut (3:55).


 S-a inceput destul de tare pe plat, undeva pe la 4 pe mie, apoi cand a inceput urcarea toata lumea alerga in continuare, m-am conformat si eu, pe prima urcare am mers foarte putin, doar vreo 2-3 pante mai abrupte. Stiam ca merg cam tare pentru ca era Codrea in spatele meu, era clar ca o sa ma depaseasca pe coborare, dar macar profitam de moment ca sunt in fata lui intr-o cursa. Cand a venit coborarea m-a depasit Codrea cu Florin Simion, apoi a inceput portiunea de fals plat, in urcare. Am luat un gel, iar dupa am alergat o parte cu Ilinca Tempeanu, care a castigat la Stanisoara. La un moment dat, cum vorbeam noi, vad ca vine Viorica din spate, m-am gandit bai gata cu socializarea, hai sa mai si alergam un pic, si am tras un pic mai tare, macar sa termin prima fata, daca primul baiat nu se poate :)) Ea a si castigat, de altfel, la traseul mare. Se termina si bucata de fals plat, a fost o singura urcare serioasa, pe asfalt, pe care nu am putut sa o alerg, un zambet pentru poza facuta de Radu Cristi, apoi vine urcarea mare, pe Cozia.


Am mai bagat un gel si am luat-o la pas, mi s-a parut mult mai lunga urcarea decat anul trecut, poate si ca am tras mai tare de la inceput, am si alergat un pic pe portiunile line din urcarea pe Cozia, cert e ca am ajuns sus destul de obosit sus. Am mai bagat un gel, am luat o bucata de pepene si am plecat repede pe coborare. Aici au inceput problemele, era foarte cald, mi se parea din ce in ce mai greu de alergat pe temperatura aia, era si multa vegetatie, am ratacit traseul de vreo 2 ori (deci as fi putut face cu 2 minute mai bine, daca nu ma rataceam pe acolo), dar asta e. Culmea e ca pe portiunea de inceput de coborare, destul de tehnica, nu am avut damage foarte mare, am cazut o singura data pe fund, dar nimic grav, in schimb, cand a inceput partea alergabila de coborare, am tras tare si am cazut de doua ori in 500 de metri, de fiecare data pe burta, direct. Primul meu gand: "sa vezi ca mi-am rupt tricoul de la Compressport si am dat o galagie de bani pe el sa il port de 4 ori". :)) Din fericire nu s-a rupt, in schimb eu m-am julit destul de tare, pe burta, genunchi, coate, nas.. Numarul de concurs era legat cu niste ace de siguranta foarte subtiri (daca ar fi ceva sa reprosez la organizare, asta ar fi, ar trebui niste ace mai solide), si dupa cele 2 cazaturi a ramas doar intr-un singur ac din 4, imi era deja sa nu pierd numarul.. Am tras tare pana la final de coborare, si de acolo a inceput ultima urcare, scurta dar intensa, 1km sau maxim 1.5 km dar atunci e cel mai greu, ca esti obosit. Am tras cat am putut, am vazut 2 concurenti de la Cozia in fata mea, dar nu m-am stresat sa ii depasesc, desi poate as fi putut, ba chiar era un tip cu numarul 007 si i-am strigat "succes James Bond", mi s-a parut ca s-a uitat urat la mine, poate credea ca vreau sa il depasesc, de parca ar fi contat ca sunt locul 17 sau 16 :)) Oricum, dupa urcare a urmat o coborare scurta, dar in caldura, si un pic panicat sa nu pierd numarul de concurs. Pe ultimii 300-400 de metri, de la iesirea din padure, m-a lovit valul de caldura, mi-am dat de 2 ori cu apa in cap pentru ca simteam ca nu mai pot ajunge la finish daca nu imi arunc apa aia in cap.  Am terminat in 3:40:09, comform trackmyrace, desi cronometrul din poze arata 3:40:07, probabil a fost pornit mai tarziu, oricum, total irelevant, ce conteaza e ca am terminat cu 15 minute mai bine decat anul trecut, si cu 2 locuri mai jos (17 fata de 15). Ca si la Retezat, se vede ca peste tot concurenta e din ce in ce mai mare si devine imposibil sa te mai clasezi pe un loc bun daca nu esti chiar foarte tare, dar mie imi pare bine, ca macar nu mai am niciun stres, stiu ca oricum o sa fiu acolo in clasament undeva irelevant, si ma lupt doar cu propriul meu timp. Cert e ca la anu' va fi mai greu sa imi depasesc timpul, la nivelul acesta, cel putin pentru mine, si 5 minute o sa fie destul de greu sa mai scot, poate sa zic as putea maximiza sa ajung la un 3:30, dar incep sa simt ca imi ating limitele.. Era o teorie ca poti avansa in primii 7 ani de cand alergi, eu alerg deja de 4, deci as mai avea un pic de progresat, dar cred ca diferentele vor fi din ce in ce mai mici de acum inainte. Oricum, important e sa fim sanatosi, sa ne bucuram de miscare si sa ii multumim lui Dumnezeu pentru fiecare cursa pe care o putem alerga.



Dupa cursa am mancat o groaza de felii de pepene, plus paste, n-am mai avut nevoie de mancare pe ziua aia, in schimb s-a stat la bere pana pe la 9-10 seara, cand distractia ne-a fost stricata de vreme, care incepuse sa fie foarte rea, batea vantul si se anunta ploaie. Din fericire nu a plouat, dar a batut vantul toata noaptea. A doua zi am plecat devreme, eram invitati la o masa organizata de preotii de la manastirea Cozia, dar n-am mai putut ramane si la masa, am trecut putin pe la liturghie, apoi am plecat spre Bucuresti. Per total o cursa frumoasa, aproape de Bucuresti, o ocazie de a iti face noi prieteni si de a te bucura de natura. Urmeaza 7500 Elita :)

 

vineri, 30 iunie 2017

Inteligenta artificiala, Anul 1 semestrul 2

Inca un articol despre facultate. Deja incep sa ma plictisesc de ele.. :D Partea buna e ca in afara de asta mai scriu 2 si gata, am terminat cu articolele despre poli, ocazie cu care ma voi muta pe alt blog. Chiar daca, sa zicem, as ajunge si la doctorat (ipotetic doar), acolo deja mi se pare ca nu prea mai are treaba cu facultatea si nu prea te mai poti considera student, e deja munca in mediul academic, asa ca nu o sa mai povestesc nimic despre el, presupunand ca ajung acolo (momentan nu am nicio idee, totul depinde de semestrul urmator).

Asa, anul 1, semestrul 2, bla bla. Ca si semestrul trecut, aceleasi mizerii, teme, prezente, tot ce vreti. Semestrul acesta am avut 3 materii de baza: SSL, NLP si MAS, la care se adauga optionalul, vi-l recomand cu bucuriei - PUES - psihologia utilizatorului de e-servicii. Daca faci 2 prezentari si vii la toate laburile ai minim 9. Si, desigur, cercetarea, care chiar a fost naspa, si probabil la anu' o sa fie si mai nasoala. Ca idee, doar 15-16 din 35 au terminat in timp util si au prezentat, restul au lasat-o pe toamna, din pacate semestrul acesta trebuia sa ai si niste rezultate.. Mie mi-a luat foarte mult partea scrisa, cu rezultatele sa zicem ca am scapat mai usor, am antrenat o retea neurala, am facut niste experimente, n-a fost asa rau, dar semestrul urmator va trebui sa fac experimente mai serioase, ceea ce se anunta destul de dificil. Oricum, cu cercetarea puteam scapa mai ieftin daca prezentam ceea ce faceam la munca, asa cum au facut altii, asa ca nu o sa intru prea mult in detalii si voi povesti celelalte materii.

1. SSL (statistic and simbolic learning, sau asa ceva) - cea mai grea materie din ultimii destui ani. Am invatat 6 zile pentru examen. Zvonurile spuneau ca au fost oameni care si-au luat si concediu 1 saptamana pentru materia asta. O materie grea, cu foarte multa mate, multe notiuni, legate de machine learning - regresii, clasificatori, expectation maximization, hidden markov models, markov chains, d separabilitate, ceva statistica, distributii gausiene, interpolare, etc. Cu fooarte multa mate, imposibil de retinut. Ai voie cu o singura foaie A4 la tine, scrisa fata verso. A fost utila, am reusit sa umplu cam toata materia pe foaia aia. Din fericire nu s-a insistat foarte mult pe mate, doar cateva recurente pentru expectation maximization pe care le notasem pe foaie, dar tot a fost un examen dificil, au picat multi.. Am luat 31/40 la examen, au fost doar 2 medii de 10, eu am avut 9. Au picat in jur de un sfert. Lasand la o parte examenul, ai de facut un proiect, comun la SSL si NLP, in 4 etape, unde trebuie sa aplici o gramada de metode de tip clasificatori sau regresii. Temele sunt propuse la inceput de semestru si sunt pe echipa, eu am facut cu un prieten echipa si ne-am impartit destul de echilibrat taskurile, eu scriam documentatia (care trebuie sa aiba, in final, vreo 10 pagini cel putin, din pacate) si faceam prezentarile, iar el a facut experimentele efectiv si codul. E mai usor asa, pentru ca el imi prezenta pe scurt ce rezultate are iar eu faceam documentatia si prezentarile, iar ca timp muncit era cam pe acolo pentru amandoi. Codul in sine nu era foarte complicat, trebuiau folosite niste frameworkuri pentru metodele respective. Si in afara de proiect mai este si o tema, evident, tot niste regresii de aplicat, ti se da un task si trebuie sa obtii un scor cat mai bun. Aici chiar a trebuit sa codez pe cont propriu, dar nu mi-a luat foarte mult nici asta, maxim 2-3 zile in total, sub o tema din anii de licenta. La curs n-am fost decat de 2 ori, nu se face prezenta, iar la lab vii doar de 5 ori, cand se fac prezentarile, la fel si la NLP, fiind comun.

2. NLP (natural language processing) - in afara de laborator, mai ai de facut o tema, care in cazul nostru a fost destul de simpla - sa facem adnotari de mana pentru niste poezii in engleza, si mai trebuia sa facem si un mic articol despre cum se pot adnota poeziile automat, dar n-am mai facut, in schimb ne-a picat la examen, a fost asa un fel de punctaj din oficiu, ca fiecare putea sa scrie ce vrea. Examenul a fost extrem de random, cursurile n-au nici cap, nici coada, incredibil de prost structurate, n-am mai vazut de mult cursuri scrise asa prost - nici macar nu erau numerotate, multe erau inutile, erau prezentate lucrari ale unor romani (inutile, evident), per total un curs groaznic, la care se face si prezenta, si desi dl profesor Trausan zicea ca nu tine cont de ea, eu sunt sigur ca a tinut, pentru ca au picat un sfert, iar eu, care aveam multe prezente, am trecut la super limita, 25/40 parca, media finala 8, in conditiile in care aveam maxim pe proiect (cam toata lumea avea maxim pe proiectul ala). In mod normal erau niste subiecte clasice (deja le-am uitat si pe alea), dar nu, ne-a dat doar din 2 cursuri, dintre care pe unul nu il citisem deloc, dar macar il stiam pe celalalt. Au fost destui care nu citisera decat favoritele, si nu erau printre favorite, asa ca au picat. Si a mai si facut misto de ei, le-a zis ca nu poate da in fiecare an aceleasi subiecte :)) Un examen random, ce sa mai.. Iar cursul, incredibil de inutil.

3. MAS (multi agent systems) - singura materie cu lab unde trebuia sa mergi constant. Laboratorul era groaznic, un schelet de cod imposibil de inteles, unul din cele mai oribile laboratoare pe care le-am facut vreodata, nu intelegea nimeni nimic. In afara de asta am mai avut un proiect la care am scris cam o mie de linii, muncitoresc, fara sens.. Deci destul de nasoala si materia asta. Iar teoria e destul de fara sens, am avut si un partial, din fericire doamna decan ne-a dat mai mult decat meritam si mi-a iesit 10, cumva, nu stiu nici eu cum. Per total, SSL o materie care ar fi putut fi interesanta, dar e mult prea teoretica, NLP la fel putea fi interesanta, dar e structurata foarte prost, iar MAS mi s-a parut pur si simplu inutila, o teorie despre agenti care ar fi putut sa lipseasca. Ah, am uitat sa zic, prezenta valoreaza 1 punct. Deci, semestrul asta trebuie sa fii pregatit sa vii la laburi si cursuri la MAS, la laburile de SSL si eventual si la cursurile de NLP.

4. PUES - psihologia utilizatorilor de e-servicii. O mare caterinca, aici cursul se suprapunea cu labul de MAS, asa ca mergeam doar la laborator, si era in regula, profa puncta prezenta daca veneai la 2 ore din 4 (nu conta ca sunt primele 2 sau ultimele 2). O materie simpatica, erau discutii cat de cat interesante, apoi au fost multe prezentari individuale, iar la final niste prezentari de grup. Mie mi-a iesit 10 pentru ca am venit la toate laburile (a fost nasol, erau marti de la 6 la 8 seara, si eu veneam in poli de la 8 dimineata), dar am facut un efort minimal, doar eram prezent fizic si am facut 2 prezentari.

Per total un semestru destul de nasol, clar mai greu decat primul, iar urmatorul am auzit ca e cireasa de pe tort, e cel mai greu dintre toate, in functie de cum o sa fie si ce chef o sa mai am o sa vad daca mai continui in facultate sau nu.

luni, 19 iunie 2017

Retezat Skyrace 2017

Pentru mine, Retezat Skyrace a fost o mare bucurie anul acesta. A fost primul concurs la munte dupa Eco, dar si primul concurs important dupa Balaton (triatlonul de la 2 mai l-am considerat o caterinca). Dupa Ultrabalaton m-a tot durut spatele, mai bine zis nervul sciatic, si am incercat diverse remedii ca sa imi treaca - fizioterapie, antiinflamatoare, si inainte de concurs chiar m-am simtit bine, cu 3 zile inainte am alergat la Romniceanu si chiar nu m-a durut nimic pe cei 6-7 km.

Am plecat vineri seara in aceeasi formatie de anul trecut - eu, David Toma, Octavian Ciorescu si Stefan Buciuc. Din fericire, de data asta nu ne-am mai luat amenda (vezi postarea de anul trecut daca esti curios). Am plecat si mai devreme, am ajuns destul de bine, pe la 12 noaptea, in conditiile in care anul trecut am ajuns pe la 2,cred. La 1 deja terminasem de montat cort, tot ce trebuie. Mi-am amintit un pic de prima mea editie aici, 2014, emotionat la maxim, tot asa accidentat un pic, atunci ceva probleme cu inghinalii.. Atunci n-am putut sa dorm toata noaptea, acum m-am chinuit o gramada, eram obisnuit cu programul din sesiune - culcat la 3, trezit la 12, si chiar daca in seara de dinainte dormisem doar vreo 4 ore, am dormit si in masina o ora si nu am putut sa adorm.. Am deschis cortul sa se faca un pic de vant, am zis sa ma mai aerisesc un pic, degeaba, tot nu am reusit. Am adormit pana la urma destul de tarziu, nu am avut curaj sa ma uit la ceas, dar cu siguranta era minim 3 dimineata. La 7 deja eram in picioare, am fost sa ne luam kitul, sa ne echipam, apoi ne-am postat la start. Am alergat cu o borseta micuta, de la Decathlon, 2x250 ml, a fost mai mult decat suficient, din fericire, pentru ca a fost racoare. In rest, deja echipamentul devenit clasic, ciorapi, jambiere, tricou si maneci de la Compressport, pantaloni de la Deca (dar se cer a fi inlocuiti cu unii 3/4 de la Compressport :)) ), geaca de ploaia Salomon Bonati si pantofi La Sportiva Akasha (pantofi de ultra, dar la cat costa nu iti permiti mai multe perechi). Si, desigur, buff. As fi vrut sa imi iau si manusile, pentru ca stiam ca va fi frig, dar le-am uitat acasa...

Am inceput cursa mult mai relaxat decat anul trecut, cand plecasem la rupere, si dupa 3-4 km eram lesinat. Am plecat cu Alex Fazakas, o tanara speranta a alergarii montane, dar m-a depasit dupa cativa km ( zicea ca vrea 5 ore dar a terminat in 4:16). Traseul incepe cu un plat pe care am alergat cu cel mult 4:30, apoi incepe o urcare super urata prin padure. M-am simtit bine pe ea fata de anul trecut, am mentinut ritmul constant, si am trecut cu bine de padure. Dupa mai urmeaza o zona de creasta, inclusiv o parte in care se urca pe muchia muntelui, oarecum, ai o oarecare prapastie in stanga, aia e partea care ma enerveaza cel mai mult, pentru ca e destul de tehnica. De obicei aici ma intrece lumea, pentru ca unii isi asuma mai multe riscuri decat mine sau chiar au o tehnica mai buna, dar eu nu am vrut sa ma complic si am mers incet pe acolo. Am mai mers un pic pe creasta, incepuse sa bata un pic vantul si chiar si sa picure, apoi a urmat coborarea. Pe coborare iar am fost depasit de cateva persoane, din nou, coborarea e destul de tehnica. Facusem o batatura, nu stiu cum, in exact acelasi loc ca la ultimele concursuri, cred ca am o zona sensibila acolo, si ma cam stresa, si deja incepuse sa ma doara si spatele (sau mai bine zis fundul, cred ca pe unde incepe nervul sciatic, pe acolo), asa ca mi se luase de coborat in viteza. La un moment dat, cand mai era putin de coborat, aud un tip in spate care imi zice "David, nu ma lasa in fata, David". Era un alt concurent, Robert Bacosca, nu puteam sa il vad, dar i-am zis ca sunt cam accidentat, ca ma doare spatele, ca nu ma simt ok. El mi-a zis ca e ok, ca multi sunt accidentati, ca si pe el il mai doare spatele, sa nu imi mai caut scuze si sa continui sa alerg :)) L-am lasat totusi sa ma depaseasca, si mi-a zis ca spera sa il ajung din nou, apoi sa ma ajunga el iar. Am continuat sa alerg in ritmul meu si am vazut ca eram la o distanta apropiata, asa ca am tras un pic si am zis ca daca omul spera sa il ajung, trebuie sa ii indeplinesc dorinta. L-am ajuns, am baut putina apa la checkpoint, am mancat niste portocale si un gel, apoi am plecat cu el spre Custura, a mai facut el cateva glume ca o sa ajunga pe blogul meu, i-am multumit ca m-a motivat, apoi l-am lasat in spate, moment in care mi-a spus ca rolul lui in cursa mea s-a terminat, ca m-a motivat suficient :)) A fost simpatic, chiar a reusit sa ma motiveze, asa ca dupa am continuat un pic mai tare urcarea. Pe urcare am mers aproape tot timpul langa Adrian Grigore,. Am prins un pic de grindina la un moment dat, dar din fericire a trecut dupa vreo 10 minute, in schimb vantul incepuse sa bata periculos, cred ca avea minim 80km/ ora in rafale. M-am tinut dupa Adrian, l-am intrebat la un moment dat la ce altitudine suntem (eram sigur ca are altimetru, doar fusese la Tor des Geants), eram la 2016m. Deci mai aveam vreo 450m de urcat, care au trecut destul de greu, pentru ca vantul batea chiar rau, ma incurca destul de tare. Ma si gandeam ca primii deja au terminat.. Cea mai naspa chestie e ca daca patesti acolo ceva si nu mai poti sa mergi e clar, vei intra in hipotermie destul de repede, pentru ca nu poti rezista doar cu o bluza si o geaca subtire. Asa ca am stat concentrat sa termin zona de pericol cat mai repede. Am ajuns pe varf cu Adi o data, am baut un pahar cu apa, inainte un pic am luat un gel, apoi urma coborarea. Adrian s-a distantat in 5 minute suficient cat sa nici nu il mai vad, e o coborare foarte tehnica mai ales la inceput, si eu o abordez cu mare grija, dar am vazut ca ceilalti s-au dus. Apoi vine o zona de iarba, foarte abrupta, de vreo 2 km jumate, pe care o consider una din cele mai nasoale coborari de la noi din tara. De data asta parca nu m-a speriat asa tare, am facut un jogging relaxat pe acolo. La un moment dat am vazut pe cineva in fata mea, care tocmai ma depasise, cum face o tumba pe iarba , se rostogoleste si continua. M-am gandit.. Ba, cred ca asta nu se rostogolea de fericire ca alearga la inaltime :)) Mai trece ceva timp, aud un urlet in spate.. Concluzia e ca pe acolo nu are sens sa alergi prea tare, ca poti sa iti rupi capu' si nu merita. A durat destul de putin si am intrat in padure, mi s-a parut mult mai scurta portiunea asta fata de alti ani, poate si pentru ca de obicei terminam deshidratat, iar acum fiind racoare nu a fost cazul. Si zona de padure a durat putin.. Am ajuns rapid la ultimii 5km de plat. Aici intr-adevar am tras un pic sa pot aborda acesti km in alergare, fara pauza, mai ales ca e si o zona de urcare, de vreun km jumate cred. Panta mica, dar se simte. La un moment dat o vad pe Mariana Nenu venind tare din spatele meu, am lasat-o sa se duca, eu mi-am vazut de ritmul meu relaxat. Am mai alergat cu un concurent, Dan Matei, o bucata de drum, a fost bine pentru ca a fost mai putin plictisitor si deja eram un pic obosit, dar cu 2km inainte de finish s-a oprit sa astepte un prieten, asa ca am continuat pana la finish singur. Cand sa ajung la finish, vad ca prima cifra de la ceas era 4, ceea ce insemna ca sunt sub 5 ore, in schimb nu puteam vedea minutele. Secundele erau vizibile, erau undeva aproape de 50. M-am gandit, bai sa vezi ca e 4:59:50 si ratez sa vin sub 5 ore, am tras cat de tare am putut dar mai era mult, nu aveam cum sa fac doar 10 secunde.. Am facut vreo 18, dar din fericire timpul era de 4:55:50, asa ca timpul final a fost 4:56:08. Cu peste 30 de minute mai bine decat anul trecut, dar totusi pe locul 87, fata de 78. Ce e drept, ca procent am terminat mult mai bine, au fost peste 600 anul acesta, iar anul trecut undeva in jur de 350.

Cum am terminat a inceput ploaia, m-am gandit ca o sa fie cam rau de cei care inca sunt pe traseu, mai ales de Stefan, care plecase doar in tricou.. Octavian terminase in 4:25, cu 2 minute mai bine decat anul trecut, in conditiile in care pe coborarea de pe Custura mi-a zis ca a mers, efectiv, pentru ca nu avea chef sa mai traga. David Toma a ajuns si el dupa 6 ore jumate, era un pic dezamagit, a avut niste crampe si nici vremea nu a fost prea buna, dar arata destul de bine, nu parea foarte rupt. Stefan in schimb a venit cu 10 minute inainte de timpul limita de 8 ore, era distrus, ne-a zis ca l-a prins grindina 2 ore jumate, dar din fericire nu a avut voie sa mearga fara geaca pe Custura, asa ca a imprumutat de la un concurent de la cursa mai scurta. Dupa premiere a fost si un mare party, a cantat o trupa, apoi lumea a dansat in continuare pe muzica, dar cum a fost exact nu pot sa stie decat cei care au fost acolo :) Cert e ca merita foarte mult atmosfera de aici, merita sa mergi si daca nu alergi, macar ca voluntar, pentru atmosfera.  Si cam asta a fost si cursa de anul acesta, sper sa pot ajunge si cu alte ocazii si sa ma bucur de atmosfera de acolo.

marți, 6 iunie 2017

Triatlon fara asfalt la mare

Ce poate fi mai frumos decat sa mergi la mare, sa te relaxezi, sa inoti? Sa faci asta la un triatlon! :)) Cel putin asa m-am gandit cand am vazut concursul, triatlon la mare, si nu in Mamaia, la cocalari, ci chiar in 2 mai, o ocazie perfecta ca sa merg in Vama. Asa ca m-am inscris fara sa stau pe ganduri, profitand de ocazia de a imbina utilul cu placutul - sportul cu mersul in Vama. Ce nu stiam eu cand m-am inscris e ca urma sa am probleme cu spatele inainte de concurs. Asta era ceva complet neasteptat. Ma asteptam la muschi, la articulatii.. Dar in niciun caz nu la spate. De ce e asta nasol? Pentru ca pe langa faptul ca m-a deranjat pe perioada alergatului, drumul in sine a fost foarte greu. A trebuit sa merg cu trenul, deci trebuia sa car bicicleta, si pe langa asta rucsacii. Dar sa o iau cu inceputul.

Ca sa ajungi in Vama (evident ca nu am vrut sa stau in 2 mai, ca acolo e plictiseala, si stiam ca ar fi urmat sa ajung in Vama oricand) trebuie sa mergi cu trenul pana in Mangalia, apoi sa ajungi cu microbuzul. Daca ai bicla, atunci trebuie sa pedalezi de acolo pana in Vama (10-12 km, putin, dar nu cand ai doi rucsaci cu tine). Intr-un rucsac aveam chestiile pentru campare - sac, saltea, cort, pompa, plus neoprenul, iar in celalalt haine si mancare. Poate ca ar fi fost o idee sa nu ma zgarcesc si sa vin fara mancare, sau sa fi cumparat din Mangalia, ca tot aveam bicla. Dar asa e cand nu vrei sa te comformezi preturilor din ce in ce mai mari din Vama.. Asa ca mi-am cumparat o gramada de mancare si am avut nevoie de 2 rucsaci. Posibil ca daca renuntam la mancare sa fi putut sa iau doar unul. Oricum, pana la gara a fost ok, mi-a luat tata bagajele, eu am pedalat pana acolo, ne-am intalnit si am luat trenul. In tren alta distractie. Nu ai voie sa iei bilet de bicicleta de la casa, pentru ca nu exista vagoane speciale, asa ca mi-am pus bicla in tren, pe hol, am gasit cumva o metoda sa nu incurce, si am dat 30 de lei pe bilet. Nici macar nu s-a obosit sa imi taie unul, de fapt, mi-a zis ca imi da imediat si s-a facut ca a uitat, asa ca a bagat in buzunar, ceea ce a fost ok din punctul meu de vedere, da' macar putea sa dea si nasu' mai ieftin :)). Pe peron in Constanta m-am intalnit cu o prietena care m-a ajutat sa ma urc in urmatorul tren, aparent fusesem in acelasi tren dar n-am stiut. De acolo pana in Mangalia am luat alt tren, pentru ca CFR-ul nu mai baga trenuri directe pana in Mangalia - o mare tampenie. Asa ca, evident, inca un bilet pentru bicla luat in tren, alti 15 lei. 45 de lei dati pe bicla pana acolo, si pe al doilea tren am stat si in picioare. Asa e daca vrei fita, sa mergi cu bicla, dai banu'. O bicla e aproximata la 15kg si in functie de distanta platesti un anumit tarif pe kg. Intre 201 si 300km e 2lei / kg, deci daca ar fi fost tren direct era doar 30 de lei, asa am dat 2 taxe. In fine, ajung in Mangalia, imi pun un rucsac in spate, unul in fata si incep sa pedalez. Nu prea mergea.. Ma striga un tip si ma intreaba daca nu vreau sa ma ajute cu bagajele. Initial l-am refuzat ca ma gandeam ca poate mi le fura, dar dupa m-am gandit ca merita riscul, ca era prea mare chinul sa pedalez cu 20 kg pe mine. Asa ca i-am dat bagajele, si omul s-a dovedit a fi de treaba si chiar mi le-a adus in Vama, desi statea in 2 mai. Ce sa mai.. m-a ajutat Dumnezeu, am ajuns acolo. Am mai stat la caterinca clasica de Vama pana pe la 2 noaptea si dupa m-am dus la cort (baiat responsabil, am zis sa nu ma culc tarziu, ca ma scol devreme, la 7:30). Intre timp si taxa pentru cort a devenit 20 de lei pe noapte, ce sa faci..

Ma trezesc eu de dimineata un pic obosit dupa 5 ore juma' de somn, fac repede bagajul, ma imbrac ma pun pe bicla si da-i la pedale pana ina 2 mai. Ajung in zona de tranzit, imi las bicla ma schimb, ma vad si cu tipul care mi-a dus bagajele cu masina in ziua precedenta, imi pun 2 casti pe cap sa fiu sigur ca nu imi cade casca (asa cum a fost la Ironman). Din ceva motive imi era foarte sete ( si cred ca nu doar de la caldura :)) ) asa ca am cautat niste apa, am gasit la o tipa care a fost draguta si mi-a dat din apa ei, bidonul de la bicla il dadusem gata pe drum.. Usor, usor s-a apropiat ora de start, mi-am pus neoprenul, in care simteam ca ma sufoc, si am intrat in apa. La inceput senzatia de sufocare nu a disparut, mi-a luat un pic sa ma acomodez, inotam bras si incercam sa ma concentrez pe respiratie, in continuare simteam ca ma sufoc. La un moment dat m-am acomodat si de acolo inotul a mers foarte bine, am si depasit, m-am simtit ok, alternam bras cu craul, doar ca la craul faceam ce faceam si o luam cam stramb, asa ca nu ieseam prea castigat. Ies din apa dupa 32 de minute, un timp slab, dar nu ma interesa (in ultimii 60 din 325), si in timp ce alergam spre bicicleta imi dau jos si neoprenul, cum vazusem si eu in videoclipuri cu Ironmani (pana acum n-am mai folosit neoprenul la concursuri). M-a amuzat ca l-am vazut pe Mihai Baractaru, campionul nostru la IM, si pare ca si pe el l-a distrat ca imi dadeam neoprenul jos din alergare in conditiile in care eu eram in ultimii, pentru ca a zambit si a zis "hai, bravo, tot asa". Am ajuns la bicla, dau neoprenul jos, raman in slipi (care de fapt erau pantaloni de alergat), pun casca, tricoul, adidasii (niste adidasi de strada, nici macar nu m-am obosit sa imi iau adidasi pentru alergare, am pedalat cu ei si am alergat cu ei, doar venisem la misto, nu? ) si plec. Pare ca a mers bine tranzitia, am fost al 12-lea la general la tranzitie, ceea ce m-a surprins un pic, mie nu mi s-a parut ca m-am grabit asa tare. La bicla a fost nasol, fiind MTB si eu nefacand MTB, m-a cam rupt, simteam toate denivelarile in spate, asa ca nu m-am stresat, am mers super incet, ba chiar la un moment dat vedeam copii de 15 ani pedaland in ritmul meu, moment in care am decis sa bag un pic mai tare. Altfel, traseul foarte frumos, zona interesanta, o noutate pentru mine sa merg pe drum asa de denivelat. Tot ce imi doream era sa nu fac pana, nu ma rugam decat sa nu fac pana pentru ca daca faceam insemna ca trebuie sa merg cu bicla pana la finish - nu avea cine sa ma ia de acolo din camp, si ar fi fost groaznic. Evident, nu aveam camera de schimb, ca si asa nu stiam sa o fac, asa ca nu m-ar fi ajutat prea tare. Am terminat bicla cu o medie de vreo 19 la ora, nici nu stiu exact pentru ca nu mi-a mers ciclocomputerul, cred ca s-a stricat senzorul wireless, merge doar daca il loveste magnetul, si scoate un zgomot enervant, si nevrand sa ma stresez am zis ca il las asa, ca sa merg fara nicio grija de viteza sau alte alea. Oricum, chiar daca am avut un timp foarte slab, ceva gen locul 230 din 325, tot am ajuns un pic cu dureri de spate la tranzit. Am mancat ceva, am lasat bicla si am pornit in alergare. Tranzitul asta nu prea mi-a iesit, am stat mult la masa de hidratare, nu m-am mai stresat. Intru in alergare, era cam nasol cu nisipul ala, si dupa vreun km de alergare relaxata cu 6 pe mie il vad trecand pe langa mine pe Mihai Godeanu, gafaia destul de rau desi nu avea un pace foarte ridicat, si ceasul ii tot piuia ca avea pulsul foarte ridicat, dar parea ca nu il intereseaza si tragea in continuare. I-am zis si la final ca a tras cam tare :)  Nici lui nu ii placea MTB-ul, asa ca si el era obosit. Dupa, aproape de km 3 - Vama Veche, de unde urma sa ne intoarcem, am vazut o tipa care gafaia ingrozitor, era rosie la fata, am depasit-o si m-am dus la masa de hidratare. Am stat fara stres, am baut apa, apoi o vad pe fata ca vine in urma gafaind la fel. I-am zis ca nu e bine sa gafaie asa ca inseamna ca e la limita cu pulsul (si stiu asta din experienta :)) ), dar n-a vrut sa ma asculte, mi-a zis ca ea asa e mereu, si a tras in continuare. M-a amuzat, asa ca am marit ritmul doar sa nu o las sa ma depaseasca, sa aiba si ea motivatie sa traga in continuare, o tot auzeam gafaind in spate. La un moment dat ne-a dat un baiat apa, si m-a distrat teribil sa o aud "da-mi si mie, dar repede!" in conditiile in care noi eram trecuti bine de primii 50% din concurenti. Am vrut sa o intreb daca trage la podium, dar am lasat-o asa.. Un pic amuzant, dar si trist, cum trag multi oameni pentru un timp irelevant, si poate sa li se faca rau sau sa se accidenteze. E ok sa tragi, dar nu tot timpul, si doar daca e un timp relevant, dar asa sa tragi maxim de tine si sa iesi pe locul 200+ din 300 nu are niciun sens, parerea mea. Avand in vedere ca intoarcerea spre 2 mai era mare parte pe sus, prin camp, si nu pe nisip, poate si de asta am crescut ritmul. Ah, da, de la km 2 la km 3 am vazut o gramada de nudisti care se uitau mirati la noi, a fost haios, la un moment dat m-a si intrebat cineva de ce alergam, i-am zis ca de placere si m-a felicitat. In fine.. ajung eu la finish, si tipa care gafaia rau la 10 secunde in spatele meu. Cumva, desi am alergat incet, dupa parerea mea, am avut cel mai bun timp fata de celelalte, am fost in primul sfert. Totul bine, frumos, spatele desigur ma durea cam rau, dar am stat un pic si mi-am mai revenit. Timp total vreo 2 ore 50, o medie de 5:40 pe alergare. Si asa, cireasa de pe tort, am iesit si pe 3 la categorie. Si chiar ma rugasem inainte ca daca Dumnezeu vrea sa mai fac sport, sa ies pe podium la categorie. Pare ca m-a ascultat.. :) Am avut parte si de un premiu frumos, o sticla de vin, care, in mod evident, nu a mai existat pe fata pamantului a doua zi. :))

La plecare mi-a dus bagajul pe autocar un tip simpatic, cunoscut in Vama. Mi-a lasat mie bagajul mai usor, eu am pedalat cu el si ne-am intalnit in Mangalia.  In tren, distractia clasica. De data asta primul avea chiar si locuri pentru bicla, ala pana in Constanta. Eram 4 biciclisti, toti venisem special pentru concurs, nasu' a fost baiat destept si mi-a luat 10 lei in loc de 15, si nu mi-a mai dat bilet. Am apreciat, am avut bani de un suc in plus. In urmatorul tren, fiind inter regio, si mai mult, fiind plin, nu s-a mai intamplat asta, si am primit bilet pentru bicla - alti 30 de lei. Deci in total 85 de lei dati pentru transportul biclei. Aia a fost.. din fericire, trenul fiind plin, si la un capat al lui fiind deja postati ceilalti biciclisti, eu am ajuns la celalalt, care se intampla sa fie la clasa 1, si am putut sa stau jos. Dupa ce am coborat din tren nu a mai fost asa haios, nu avea cine sa ma ia, asa ca m-am chinuit teribil cu 15 kg bicla si alte 20 de bagaje. Cea mai tare parte a fost de la metrou pana acasa, cand am reusit ceva ce nu credeam ca e posibil - sa pedalez cu ambii rucsaci, unul in spate, unul in fata. Ba chiar am si intrecut un biciclist, sunt curios ce a zis cand m-a vazut pedaland cu 25/ ora cu toate bagajele alea.

Concluzia e ca trebuie neaparat sa merg la doctor, din pacate. Si orice mi-ar zice lumea, nu e de la Balaton. Mi-am dat seama ca aveam dureri de la inceputul anului, de cand faceam long run-uri de 40-60 km cu diferenta de nivel, ma durea pe stanga, eu am crezut ca era ceva muscular, la fund, dar acum realizez ca cel mai probabil pornea de la coloana. Poate ca e doar o accidentare usoara, dar pana una alta a trebuit sa anulez Ironmanul, care era in weekendul asta, si sa vad ce o mai fi in continuare..

marți, 23 mai 2017

Ultrabalaton 2017 - un concurs care a decimat românii

Ultrabalaton este unul dintre cele mai mari concursuri de alergare pe plat din Europa, cu o lungime de aproximativ 220km, avand ca timp limita 32 de ore. In anul de gratie 2017 s-au prezentat la start 10 romani si un moldovean, deci practic 11 romani (pe lista erau chiar 13 romani (12+1), dar nu au venit toti la start). Unul dintre ei am fost si eu, si ma gandeam ca am sanse bunicele sa termin, avand in vedere ca facusem 200 km in 24 de ore. Desigur, la un ultra niciodata nu poti face calcule de acest gen, pentru ca depinde foarte mult de zi, de cum te simti, de vreme, etc., dar asa teoretic ar fi rezultat ca se poate, nu era ceva imposibil avand in vedere pregatirea mea. Nici ceilalti nu erau slab pregatiti. Din 11 romani au fost si 2 fete - Mariana Nenu, care are record national pe 12 ore, si Mara Morosan, cu record national pe 6 ore si pe 24 (180 km), deci aveau motive sa creada ca pot termina cu bine aceasta proba. De altfel, unul dintre participanti, Florin Ionita, chiar castigase anul trecut. Nici ceilalti participanti nu o duceau prea rau cu pregatirea, Laurentiu Moga avea si el alergari lungi, maraton sub 3 ore, si tot asa. Dintre toti, avea sa termine un singur roman, Szell Andrei, care din cate am inteles nu era nici el la prima incercare, mai venise si in alti ani dar nu se incadrase in timp. Dar sa o luam cu inceputul..



Pana in saptamana de dinaintea probei nu mi-am facut griji legat de acest concurs,  ma gandeam ca o sa fie distractiv sa alerg pe malul unui lac, fie si 220 km, sau macar o parte din ei, nu? Si chiar daca nu reuseam, oricum nu ma stresam foarte tare. Totusi, cu o saptamana inainte, am facut un semimaraton la care am tras prea tare, am vrut neaparat 1:30 pe semi, am zis ca e un examen pentru Balaton, si am ajuns la ambulanta. Probabil nu era necesar, mi-as fi revenit si singur, dar am facut un atac de panica, si de unde planul initial era, citez din mine, "sa plec cu 6-6'15" pe mie si sa incerc sa alerg fara pauze de mers pana mi se face rau", dupa ce am vazut ce inseamna cu adevarat sa iti fie rau planul s-a schimbat dramatical, urmand sa fie "sa ma intorc sanatos acasa indiferent daca asta inseamna sa abandonez". Cert e ca mi-e greu sa cred ca as mai putea avea altfel de abordare, mi-am dat seama ca nu merita distrugerea daca nu esti pregatit, asa ca decat sa imi fie rau mai bine o sa abandonez de fiecare data. Am schimbat si tactica, am zis ca merg 1 km la fiecare 8 alergati pe prima suta si 1 km la fiecare 6 alergati pe a doua suta, sau cel putin incerc. In saptamana de dinainte n-am mai alergat deloc, n-am mai facut efort, in schimb cu o seara inainte sa plec am dormit doar vreo 7 ore. Acum ar trebui sa fac o paranteza si sa spun despre biciclisti, ce e frumos la UB e ca e un concurs de echipa, fiecare alergator are dreptul sa isi ia un ciclist sa il ajute cu nutritia. Initial trebuia sa merg cu Victor Iliescu, dar din cauza unor probleme n-a mai putut  sa vina cu mine. Evident, panica maxima, am dat anunt pe Facebook, pana la urma s-au oferit chiar mai multe persoane si am mers cu Bogdan Todea, care pe langa faptul ca ma intelegeam cu el a fost si primul care s-a oferit. Urma sa mergem cu Florin Ionita, care avea chiar 2 biciclisti. Cel cu care trebuia sa vina avea o problema la genunchi si a mai chemat un prieten, urmand sa porneasca amandoi cu el, iar in cazul in care primul nu mai poate continua sa ramana doar cu al doilea. De plecat, am plecat joi la 5 dupa amiaza. Drumul a fost destul de relaxant, in sensul ca am vorbit, am ras, dar noaptea am dormit destul de greu, mai ales ca nici nu prea sunt invatat sa dorm in masina. Am dormit cam 6 ore chinuite, intre 1 si 7 dimineata. Cand am ajuns la cazare, in Siofok, eram rupti toti. Am mai dormit si acolo inca vreo 5 ore, de la 9 la 2, aproximativ, apoi ne-am dus sa ne luam kiturile. Ce mi-a placut e ca fiecare alergator avea cate un tricou personalizat, dar in rest kitul nu continea mare lucru, aveam totusi o portie de paste si o sticla de vin. Am putut schimba si numele biciclistului, ne-am intalnit si cu Mara, am facut niste poze si cam atat. Am fost sa mancam ceva in oras (la unguri preturile sunt un pic mai scumpe decat la noi, dar nu mult, maxim 50% din ce am observat), am mai discutat despre cursa, moment in care am aflat ca anul trecut a terminat un singur roman, Florin, care a si castigat. Cursa se anunta a fi mai grea decat credeam.

Seara am dormit destul de bine, avand in vedere ca ora de start era una criminala: 5 dimineata. Am reusit sa adorm in jur de ora 10, deci am dormit aproximativ 6 ore, ceea ce a fost destul de bine, as zice, dar totusi nu a fost suficient avand in vedere si celelalte zile. Am ajuns la start, am facut o poza cu romanii de acolo, atmosfera era una prietenoasa, toti erau entuziasmati. Biciclistii aveau startul mai tarziu, ca sa nu fie probleme chiar la inceput, n-am fi avut loc toti pe stradutele alea. Eu am vazut-o pe Mara, am intrebat-o daca nu vrea sa mearga cu mine cu 6'/km, mi-a zis ca da.. A plecat cu 5 pe mie. Cum s-a dat startul nici nu am mai vazut-o, era in fata tuturor fetelor. Favorita la fete, Maraz Zsuzsanna, era in spatele ei (desi urma sa castige cu sub 23 de ore), iar Mariana se tinea dupa ea. M-am gandit eu ca au inceput cam tare. Eu imi vad de cursa, dupa vreo 30 de minute ma gaseste si Bogdan si continui cu el. Ne-am inteles bine pe traseu, la fiecare pauza de mers imi pregatea dupa caz gel/ baton/ vitamine, iar la check pointuri la inceput il lasam pe el sa vada daca e ceva de luat, dar ulterior, cand eram obosit, mergeam eu sa ma alimentez de acolo. Pe la km 20 a inceput sa ma doara un pic soldul, m-am ofticat, dar am zis ca aia e, la ultra oricum te dor chestii, ignori, n-ai ce sa faci. Pana la km 40 cursa a fost super lejera, nu m-am stresat deloc. Dupa ce am intrat in ultra am inceput un pic sa resimt oboseala. Cursa era impartita in 11 "arogante" de tip 8+1 (8 alergat , 1 mers) apoi ar fi venit 14 "arogante" de tip 6+1, asa grosier. Teoretic ies 99 km pentru primele 11 calupuri, dar am facut cumva si am terminat dupa 100 sau chiar 101, am alergat un pic mai mult de 8 pe primele. Dupa primele 6 arogante am trimis mesaj acasa ca sunt la km 55. Eram practic la un sfert de cursa, dar ma simteam deja cam obosit. Putin dupa km 40 am ratat niste paste, am innebunit cand am auzit, dar am zis ca aia e, mergem asa, pe geluri. Poate era bine sa il rog pe Bogdan sa imi aduca el, desi erau greu de carat pe bicla.. Urmatoarele arogante au trecut din ce in ce mai greu, simteam nevoia de mancare solida. Pe la km 70 asa ne-am intalnit cu Mihai, biciclistul lui Florin, care ne-a dat o veste proasta: din cauza unor dureri de sold, Florin abandonase. Mai mult, Mara ajunsese la spital, dupa ce condusese cursa timp de 60 km. Cumva nu am fost tare surprins de Mara, dar mi-a parut foarte rau.. M-am gandit la Florin, uite, baiat destept, a vazut ca nu merge treaba si a abandonat acum cu damage mic, mai bine decat sa te chinui si sa abandonezi dupa 20 de ore si sa termini distrus(cam cum urma sa fac eu). M-a cam demoralizat ca a abanonat, dar ai era, continuam asa. Mihai a decis sa continue alaturi de noi, m-am simtit privilegiat sa am doi bicilisti, si le multumesc frumos pentru ca au stat alaturi de mine tot timpul. Inca ceva foarte important. Eu am crezut ca mergem asa, pe malul lacului, dar cursa are vreo 1800m diferenta de nivel, toata pe prima jumatate. Practic, dupa km 50, urcai si coborai tot timpul. Nu resimteai, panta era micuta, am alergat toate urcarile.. Dar se aduna in timp din pacate. La km 80 a venit o ciorba fara de care probabil abandonam de atunci, a intrat bine de tot. Pe la km 90 am intrat intr-o crama sa facem poze, pe acolo trecea traseul. Cand am iesit din crama, biciclistii mei credeau ca o sa ies tot pe acolo, dar nu, am iesit prin alta parte, m-am panicat un pic, am intrebat un concurent daca ne mai intoarcem la crama, a inceput sa rada, a zis ca nu, dar probabil o sa se prinda ei la un moment dat. Ceea ce s-a si intamplat, eu deja ma apucasem sa ii sun la telefon. Treaba mergea bine, asta era ultima din cele 11 arogante tip 8+1. urmau cele de 6+1, ceea ce ma relaxa oarecum, pentru ca incepuse sa mi se para greu sa alerg cate 8 km, trecea timpul din ce in ce mai greu si profitam de fiecare check intalnit ca sa ma opresc, eventual ma si opream inca o data la baie ca sa mai segmentez. Cu toate astea, arogantele urmatoare nu au fost mai usoare, in mod ciudat incepuse sa mi se para greu sa fac chiar si aia 6km, mi se parea ca dura la fel de mult ca aia 8. Ce nu intelegeam eu era, ori scazusem pace-ul ori trecea timpul mai greu de la oboseala? Ambele erau adevarate, daca la inceput viteza pe bordul bicicletei nu arata sub 9 la ora cand alergam, ba chiar aveam si 10 (deci 6 pe mie sau si mai bine), deja ajunsesem sa nu mai arate niciodata peste 9 si ceva, dar arata frecvent chiar si sub, deci coborasem spre 6:30-7 pe mie. Dadusem si mesaj acasa ca sunt la km 100 intre timp, trecusera 11 ore 30 pe primii 100km, deci practic timpul meu de la s24 pe distanta aia in conditiile in care aici fusese diferenta de nivel, caldura mai mare si vant din fata. Insemna ori ca sunt eu mai bun, ori ca am tras prea tare. Nici acum nu stiu ce sa cred. Probabil un pic din ambele.

                            

                                                Descriere poza: 6 la start, 0 la finish

In jur de km 100 l-am depasit pe Aris, un alt roman din cursa, care parea destul de obosit, m-am mirat totusi ca a pornit asa tare, avand in vedere ca era in fata mea pe prima suta, dar la cum arata m-am gandit ca probabil nici el nu va termina. Deja se imputinau romanii, cei la care ma mai gandeam erau Mariana, care incepuse prea tare, si Moga, care si el ar fi putut termina. Pe ceilalti nu prea ii stiam. Una din greselile mele e ca am tot comparat cursa cu S24, desi nu avea absolut nicio treaba, si stiam asta, am incercat sa merg la fel ca acolo in conditii mai grele. Deja incepeam sa numar calupurile descrescator, de la 14 in jos. Ultimii 20 km nici nu contau, ma gandeam ca la rigoare ii pot face si mers. Imi tot calculam cat timp imi mai trebuie, planul initial era ca fac 11 ore pe prima suta, 14 ore pe a doua ca o sa fiu obosit, si 4 pe ultimii 20 km, in mers. Pe prima suta deja nu facusem 11 ore, facusem peste, dar media totusi se apropia de 9/ ora, in schimb, desi ma gandeam ca e un calcul super pesimist ca voi avea de la aproape 9 la ora o medie de 7 la ora pe ultima suta, s-a adeverit. Nici macar nu imi mai iesea 6/1, ajunsesem la 5.5/1.5. Dupa al 3-lea maraton au venit niste paste, au intrat bine, dar apoi a venit noaptea. Mai ramasesera 11 calupuri de facut. Primul din astea a mers binisor, dar incepeam sa ma simt ciudat. Desi ma simteam ok ca si efort, puteam sa alerg, mi se parea ca nu stiu ce caut pe acolo, ce e cu mine exact. Termin si calupul ala, inca 10 arogante (70km) pana la 200, deci in jur de 50-55 km de alergat, daca mentineam un ritm de 5.5/1.5 sau chiar 5/2, si tot puteam termina in timp. Nu parea asa mult ca distanta de alergat.. Urmatorul calup devenise deja enervant, timpul trecea cu incetinitorul, intrebam destul de des cat am alergat, dar totusi a trecut si asta. Pana acum nu zisesem niciodata biciclistilor cum ma simt, nu voiam sa ii demoralizez, ei erau destul de entuziasmati, traseul trecea prin fata cazarii noastre, la km 205 era cazarea, Bogdan deja planuia sa alerge cu mine ultimii 15km.. Am zis ok, dau asa. Mai aveam 2 maratoane cu totul, era km 136, am mai mers pana la 138 aproximativ sau chiar mai mult (alergarea cred ca o terminasem in jur de 137). Si pentru biciclisti e greu, trebuie sa mergi cu viteza mica si sa stai toate orele alea in sa, e destul de neplacut, nu e chiar o distractie, unde mai pui ca Bogdan a si carat bartai rucsacul, in care aveam o groaza de chestii inutile, 3-4 tricouri de schimb, desi am folosit doar un tricou, ala de pe mine (de la Compressport), o singura pereche de sosete, dar aveam 2 de schimb, etc. Plus nutritia - geluri, batoane, praf pentru izotonic, supradyn, shoturi de magneziu, calciu, etc. Hai ca nu mai era mult. Inca 9 bucati, 45 km de alergat. Dupa alergarea asta ramanea sub un maraton de alergat, restul mers. Putin! Incep sa alerg increzator, deja se facuse noapte noapte, aveam frontala, nu mai vedeam nimic fara lumini, bantul incepuse sa bata destul de tare si din pacate aducea a ploaie. Alerg eu ce alerg, stiam ca timpul se dilata grav, dar ma gandeam ok, poate am alergat spre un km, special am asteptat destul de mult pana sa il intreb pe Bogdan deja clasica "cat e bordul?". Cand il intreb, rezultatul a fost incredibil. Alergasem exact 400m. Am zis ca o iau razna. 400m? Durerea oricum nu ma mai deranja asa tare, ma durea uniform tot ce era de la brau in jos, cu o exceptie ce e drept, glezna stanga, care ma durea destul de tare. Dupa l-am tot intrebat din maxim 500m in 500m. Am zis "ba.. in ritmul asta nu se poate". Pur si simplu desi ma simteam ok aveam o stare ciudata, nu pot sa o explic prea bine, imi simteam mintea goala, probabil de la oboseala. Am zis ca vad cum merge mersul, merg mai mult si in functie de asta le zic biciclistilor ce fac. Cand am inceput mersul, parca nici ala nu mai mergea! Daca la inceput mergeam cu 7/ora, apoi in general cam 6/ora, acum nu mai tineam nici 6. Le-am zis baietilor ca nu stiu ce sa fac, ca ma gandesc serios sa renunt ca nu sunt ok. Am mai mers un pic, dupa simteam ca vreau sa stau jos ca nu mai am chef de mers. Stiam ca asta inseamna sfarsitul cursei, dupa ce am stat jos 5 minute nu mai puteam nici sa merg. Am mers pana la urmatorul checkpoint ca sa anunt ca abandonez (km 148), de unde l-am sunat si pe Tudor, biciclistul lui Florin (cel cu care trebuia sa vina initial), care a venit sa ne ia de acolo. Pana sa vina, a fost un voluntar amabil si m-a lasat sa astept la el in masina, altfel innebuneam de frig. Oricum organizarea a fost impecabila, desi nu imi convine sa recunosc, mult mai buna decat la orice concurs la care am fost in Romania. Marcaje ca pentru prosti, circulatia oprita cand treceam noi, mancare si bautura din belsug, aveau chiar si geluri (!!) la punctele de alimtentare. Pe drumul de intoarcere a inceput si sa ploua, bine ca nu ne-a prins si ploaia ca era grav de tot.

Si cam asta a fost cursa mea. Conditiile au fost grele, dar asta nu inseamna ca eu n-am fost slab. Am fost slab, am crezut ca pot sa duc o cursa pe care nu am putut sa o duc, m-am mai calmat si cu alergarea ultra.. Pur si simplu nu am avut pregatirea necesara pentru asa ceva, si din pacate in Romania nu prea e incurajat acest fenomen, cel de ultra pe sosea, nici macar nu avem curse. Avem doar S24h, concurs oficial pe sosea, si a fost organizat si un concurs pe pista de 6 ore, dar in rest nu prea avem ultra de sosea. Organizeaza Aris acum ceva interesant, vreo 100 km, Ultransilvania ii zice, dar din pacate nu am cum sa ajung. Imi pare bine totusi ca de acum o sa fiu mai reticent cand vine vorba de curse si le voi aborda cu mai multa seriozitate, si nici nu o sa ma mai deranjeze faptul ca abandonez sau nu. Oricum nu obtineam niciun premiu, deci pana la urma era mai mult o realizare personala. Era frumos sa fim mai multi romani care terminau, dar momentan asta e nivelul in Romania. Foarte putini ar putea termina cursa in conditiile de anul asta (vant din fata mereu, relativ cald ziua, ploaie noaptea). Cu toate astea, rata de terminare a fost mare, 44%, deci ungurii s-au descurcat, asta inseamna doar ca eu sunt slab, nu pot da vina pe conditii. Poate ca daca Dumnezeu ma ajuta si ma tine sanatos si mai particip si alta data, o sa fiu mai pregatit si o sa termin.  Cel putin mi-am revizuit nivelul - un amator slab spre mediu pe alergari scurte, mediu pe alergari lungi. Nimic mai mult.

Legat de ceilalti romani, Mariana din pacate a avut si ea parte de ambulanta dar nu ceva grav, hipotermie din ce am inteles, dar a fost mai mult ceva preventiv. Laurentiu Moga, care parea ca sta foarte bine, a fost si el lovit de vreme, dar si de epuizare, si a abandonat la km 170. Ceilalti romani au abandonat si ei pe unde au apucat. Eugeniu Dedov, din Moldova, a acuzat niste dureri, dar si faptul ca nu s-a putut trezi la timp si a luat startul cu o ora mai tarziu. Asta mi s-a parut cea mai tare faza :)) Un alt roman simpatic, Ioan Alexandru, pe care l-am depasit pe la km 40 parca, a abandonat si el din cauza genunchilor. Singurul care a terminat, Szell Andrei, probabil ca a fost cel mai constant dintre toti, fiind in spatele meu cand eu am renuntat, si a terminat in aproape 30 de ore. Primul concurent, ca idee, un englez cu 261km in 24 de ore, a terminat in 18:30, record de cursa din ce am inteles, o medie de 5'09"pe km, inacceptabil adica, viteza de extraterestru (unora le trebuie ani ca sa scoata viteza aia pe maraton, asa ca idee). Prima tipa a fost, evident, Zsuzsanna, cu un timp extraordinar, 22 de ore si ceva. Sper ca la anul care vine sa fie cel putin tot atatia romani, si mai multi la finish, si in cazul in care mai particip sa fiu mai pregatit si eventual sa si termin. :)


                                           Dupa finish, privind lacul.

P.S.: a doua zi dupa concurs nici nu mai puteam sa merg. Ma durea glezna stanga si soldul drept (inca ma dor, la 3 zile dupa concurs), dar la modul ca nici nu puteam sa merg, ca sa urc scarile aveam nevoie sa ma tin de balustrada cu ambele maini. Asta inseamna sa iti dai distrugere :))