marți, 5 iunie 2018

CE alergare 24 ore si nu numai

Probabil majoritatea stiu deja, nu am facut o cursa buna, am alergat cel mult 16 ore din cele 24, timp in care am facut 130 km. Am avut niste probleme cu burta, nu stiu exact cauza, probabil de la multe lichide, dupa vreo 10 ore aveam niste dureri destul de mari cand incercam sa alerg chiar si 2-3 km, asa ca m-am gandit ca decat sa trag de mine sa imi fie rau si sa scot undeva pe la 180km cel mult, mai bine o las moale si astept sa imi revin. Din pacate asta nu s-a intamplat asa ca m-am culcat un pic, iar dimineata cand m-am trezit problemele mele disparusera si am putut alerga in continuare pentru ultimele 2-3 ore.

Pentru mine totusi, cursa a fost una reusita, deoarece am fost pe plus din punct de vedere psihic, mi-am facut PB pe 100km si am rezistat foarte bine la stres, caldura si conditiile de acolo, asa ca sunt optimist in legatura cu viitorul meu, in alergare si nu numai. Dupa Ciucas ultra 2017, am cazut in cea mai proasta perioada din viata mea - am avut atacuri de panica, griji legate de starea de sanatate si tot felul de probleme ce pot fi caracterizate intr-un singur cuvant prin anxietate. Au fost mai multe cauze, probabil, atat situatii pe plan personal, pe care nu am de gand sa le spun aici, cat si probabil stresul din timpul concursurilor si faptul ca mi s-a facut rau la Ciucas, la semi, etc. Intre timp am constientizat ca toate problemele mele nu au o cauza cardiaca - am o inima foarte buna, puls 60 in repaos (chiar spre 50 noaptea), tensiune 11.. Evident, am facut o gramada de analize si teste pentru a vedea ce se intampla cu mine. Dupa Ciucas, primul atac de panica a aparut intr-o zi cand ma gandeam de ce mi s-a facut rau atunci - cautam tot felul de probleme legate  de inima, totul culminand cu un atac de anxietate ce a durat ore intregi - maini amortite, tensiune mare, puls crescut, etc. Permanent credeam ca o sa am un infarct sau ceva similar. Zilele urmatoare a fost mai bine, doar pentru a reveni din nou panica in perioada urmatoare. Cred ca in cei 25 de ani pe care i-am trait, a fost cea mai rea perioada din viata mea. Am atins fundul, ca sa zic asa. Cand imi amintesc, vad parca asa ca prin ceata.. In maxim 2 saptamani ajunsesem nu doar sa nu mai alerg niciun km fara sa am ganduri negre, dar chiar imi era uneori frica sa ies din casa de teama sa nu am un atac de panica. Mi-am facut toate analizele posibile - cele generale, am fost la cardiolog, la neurolog, ba chiar si la ORL si chirurgie maxilo-faciala, fara a gasi nimic relevant, doar niste dureri la articulatia temporomandibulara cauzate cel mai probabil de la stres. Am fost o data la un psihiatru, la indicatile mai multor medici, dar m-a lasat rece, mi-a dat o reteta pentru un medicament de tip SSRI - care iti creste cumva serotonina, dar n-am vrut sa iau niciun medicament din aceasta categorie, preferand sa lupt singur cu boala, desi medicul mi-a spus ca pentru a-ti regla singur serotonina trebuie sa fii "divin". Cu siguranta Dumnezeu m-a ajutat sa ma ridic de unde eram, pentru ca am fost desul de jos (din fericire pentru o perioada relativ scurta). Am avut cateva zile sa zic in care a fost rau de tot, la modul ca imi era frica sa ies din casa, dar am trecut peste ele si am ajuns sa ma descurc destul de bine in situatii obisnuite. Am aflat multe lucruri interesante. Anxietatea nu inseamna ca esti tu mai stresat sau mai speriat, in niciun caz, chiar e o boala cu simtome concrete, cum ar fi tensiune mare, puls marit, amorteli la degete sau maini, furnicaturi, dureri in piept, dureri de cap, junghiuri, dureri de stomac, derealizare (ti se pare ca esti intr-un vis), depersonalizare (ti se pare ca esti intr-un joc si te vezi de undeva de sus, asta nu am experimentat), si multe alte simtome. Cel mai frecvent simtom este frica constanta ca ceva rau se va intampla si ca nu e ok ceea ce faci, ca ar trebui mai degraba sa fii acasa de exemplu. Alt lucru interesant e ca un numar enorm de oameni se confrunta cu anxietate - am inceput sa observ cati oameni de langa mine au asa ceva: rude, prieteni, actuali sau fosti colegi, etc.. Si cel mai rau e ca nimeni nu spune nimic despre asta, din motive evidente, asa ca atunci cand ajungi acolo nu stii ce sa faci.. Am reusit sa trec peste asta cu optimism si credinta in Dumnezeu. Cealalta metoda este cu pastile si psihoterapie, altfel chiar nu se poate din pacate.. Am mai avut in 2014 o perioada mai anxioasa, sa spun,dar se limita la iesirea din Bucuresti, imi era frica atunci sa ies din oras, dar credeam ca e pentru ca mi se face rau de la oboseala. Nu aveam o cauza concreta, dar acum imi dau seama clar ca erau simptome anxioase. Cu timpul am ajuns sa nu imi mai fac griji legat de iesirile din Bucuresti. Am realizat ca multe din problemele mele erau de fapt doar in mintea mea - abandonul de la Ciucas de exemplu, cand am crezut ca nu mai pot urca 3km si ramane in viata in acelasi timp. Cum incepeam sa cobor, revenea pulsul, nu mai aveam nimic. Ma intorceam cu fata la munte, crestea pulsul instant fara sa fac niciun efort.. Si multe ale situatii. Practic, absolut orice problema la care te poti gandi poate sa apara. Te gandesti ca te doare piciorul drept? In 10 minute o sa te doara, asa ca anxietatea poate avea o gramada de manifestari..  Partea buna este ca o data ce constientizezi ca anxietatea chiar joaca un rol important in starea de sanatate, te poti lupta mai bine cu aceste senzatii.In cazul meu, de fiecare data (si in 2014, si in 2017) a trebuit sa invat treptat sa am curaj sa fac lucruri obisnuite. Practic e ca si cum cineva te-ar reseta si ar trebuie sa inveti din nou cele mai simple chestii, cum ar fi sa alergi 5km. Doar ca nu muschii sunt problema, ci frica. Am avut initial mai multe atacuri de panica cand alergam, ba chiar psihiatrul la care am fost imi recomandase sa nu mai alerg daca imi face rau, dar nu am putut renunta la alergare, pentru ca ar fi fost un pas inapoi pentru psihicul meu, si am reusit din nou sa ajung intr-o forma decenta. Acest articol il scriu pentru ca imi dau seama ca sunt o groaza de oameni care se comfrunta cu aceste probleme si totusi nimeni nu spune nimic, asa ca poate o sa ii ajute un pic experienta mea. Poate Dumnezeu m-a pus in situatia asta tocmai pentru a putea povesti despre ea si a face si altora viata mai usoara, cine stie.. Oricum, avand in vedere ca unii imprastie zvonuri ca am reteta de la psihiatru, nu ma deranjeaza sa recunosc, anxietatea, ca si depresia, sunt tratabile, si in plus oricum nu am folosit reteta respectiva, voiam sa aflu parerea unui medic, dar am fost dezamagit total, mi-a dat pastilele si atat, ma asteptam la mai multe sfaturi, dar probabil mai degraba m-ar fi ajutat un psihoterapeut.  Ca idee e la anxietate sau depresie nu o iei razna (chiar daca asa ai senzatia uneori), din contra, esti perfect constient de ceea ce se intampla. Am prieteni care iau SSRI sau calmante (gen xanax) si isi desfasoara viata in conditi normale.. Cred ca anxietatea e si provocata de societatea in care traim - si sunt destul de sigur ca si faptul ca stam toata ziua pe mobil si pe laptop/ PC ne face mai anxiosi, pentru ca ne refugiem intr-o realitate virtuala si ne e frica sa facem fata realitatii adevarate, de aceea un sfat pentru cei care sufera de asa ceva ar fi sa o lase mai usor cu tehnologia.

Prima experienta dupa Ciucas a fost o iesire la munte in Piatra Craiului. Drumul cu trenul a fost oribil - panica tot timpul, apoi in prima noapte am dormit doar 30 de minute cred. A doua zi, in mod incredibil, pe masura ce am inceput sa merg pe traseu mi-am revenit si am putut sa ma bucur de munte. Urmatoarea iesire cred ca a fos chiar la MPC - de data asta panica a disparut in timpul mersului cu trenul, in schimb concursul a fost foarte dur si am avut parte de multa panica pe parcursul lui, atat la inceput, dar mai ales pe ultima urcare, unde am crezut sincer ca nu o sa reusesc sa termin viu. As fi vrut sa ma pun acolo pe jos in zapada sa stau, dar erau multi in spatele meu si m-am ambitionat sa merg in continuare.. Cand s-a terminat urcarea s-a terminat si panica, si am reusit sa merg in continuare fara probleme. De asta am si facut un articol dur despre MPC, pentru ca incercam sa imi explic propria clacare prin greselile altora, dar acum imi pare rau ca am facut asta.. A fost apoi o perioada cand am iesit la ski la munte.. Intre timp ma mai calmasem, activitatile de zi cu zi deja le puteam face destul de ok, ba chiar incepusem sa fac si antrenamente fara sa ma mai panichez. La ski a fost destul de bine, cu mici exceptii n-am avut simptome anxioase. Un pas important pentru mine a fost ca m-am inscris la TDG (330km in 6 zile), pentru ca am avut curajul si puterea psihica de a face asta. Primul concurs din 2018 a fost semimaraton intersport Brasov, unde am reusit chiar sa fac mai bine decat in 2017. Aici n-am avut deloc atacuri de panica, doar vreo 2 km poate unde mi-a fost mai greu, si ceva dureri de stomac spre final de cursa pe care le-am ignorat cu succes. La maraton Brasov, am avut din nou ceva dureri pe urcarea spre Postavaru, ba chiar ma gandeam sa si abandonez (da, la maraton, stiu ca e incredibl pentru mine), dar m-am intalnit cu Lucian Clinciu care m-a motivat si m-a incurajat si am iesit din pasa proasta, am scos un timp destul de apropiat cu ce facusem in 2016 in conditiile in care pe prima urcare am mers semnificativ mai prost. Cred ca Eco a fost primul concurs care a mers bine cap coada - m-am panicat un pic ca mi-a curs putin sange din nas dupa bucla 2, dar asta in conditiile in care era foarte cald, asa ca n-am mai tras pe ultima bucla si am facut un pic mai slab decat in 2017, dar mai bine decat in 2016, totusi. Am fost si la semimaraton Bucuresti, unde am fost mai panicat un pic datorita experientei din 2017 cand am terminat in ambulanta (evident, tot anxietate, acum ca rememorez episodul), dar am pastrat un ritm foarte scazut, am terminat intr-un timp cu care puteam face fata la antrenament fara probleme,1 ora 36. Cam asta a fost experienta mea in 2018, pe langa vreo 2-3 antrenamente facute acasa, de 50-60km. In ultimele 2-3 saptamani chiar alergasem zilnic fara nicio problema, de asta am si declarat pentru aimx ca sunt in cea mai buna forma psihica din anul acesta.

Si acum despre CE de alergare, am terminat cu backgroundul. Nu ma consider in niciun caz un alergator de performanta. 200km in 24 e un rezultat bun pentru un amator, dar nu ceva spectaculos. Acum incercasem sa alerg 210 si eram in grafic, aveam 75km in primele 8 ore, urma sa fac 70 in urmatoarele 8 si 65 in ultimele 8 pentru 210km. Poate am tras un pic prea tare pentru posibilitatile mele.. Oricum, as fi facut suta de km undeva pe la 10 ore jumate daca ma simteam bine, si totusi muscular n-am simtit ca fiind un efort foarte mare, deci 200km ii poate face orice persoana are sansa sa aiba o cursa buna cap coada in care sa alerge in majoritatea timpului. Ceea ce da, nu e foarte usor. Claudiu de exemplu e alergator de performanta si totusi n-a reusit sa faca 200km pentru ca a plecat prea tare si in ultimele 8 ore doar a mers. Sunt realist si stiu ca sunt putini in tara capabili sa treaca de 200, dar sunt si putini care incearca, probabil numarul ar fi semnificativ mai mare daca ar incerca mai multa nume. E vorba si de sansa, sa mearga totul bine, temperatura, nutritie, tot, am vazut ca majoritatea au multe curse slabe la o cursa buna, asa ca sansa sa iti iasa din prima si sa faci peste 200 nu este foarte mare. Indiferent ca esti bun si tragi la 240 sau vrei doar 200, daca te-ai taiat prea repede si nu mai poti alerga, nu vei trece de 200. Oricum, am avut sansa extraordinara sa ajung acolo si sa fiu si eu in primii 6 romani care au alergat la aceasta proba, asa ca am putut reprezenta tara.

Sa ajungi la CE e greu nu doar ca alergare, dar si ca organizare. Din fericire am avut o perioada fara job altfel nu stiu cum faceam fata. Am fost de 4-5 ori cel putin pentru teste medicale, teste de efort, analize, programe de nutritie, etc. A fost destul de solicitant psihic sa ajungem acolo, dar pana la urma am reusit cu totii si am primit avizul medical. Pentru mine cred ca a fost cel mai greu, cum ajungeam la testul de efort ma panicam si aveam tensiunea 14-15 in repaos.. La testul de efort intr-un final am inceput cu tensiune 15, am ajuns la 19 si la final de test, cand trecuse stresul, scazusem aproape imediat la tensiune 14. Asa ca a trebuit sa fac si un test de tensiune, sa mi se masoare tensiunea din 30 in 30 de minute, din fericire am facut fata destul de bine situatiei, si am avut o tensiune chiar foarte buna, media a fost pe la 11 ziua si 10 seara, deci o tensiune foarte buna. Intr-un final am obtinut avizul, cu multiple eforturi, ca timp, stres si bani, dar m-am gandit ca probabil e o ocazie unica in viata si ar trebui sa incerc.

Drumul l-am facut pe tren, fiind gratis, sa fiu sigur ca evit situatii nasoale in care nu mi se dau banii inapoi (anxiety much?). Inca o chestie, ca persoana care sufera de anxietate, incerci sa iti imaginezi toate scenariile posibile si sa gasesti mereu o portita de scapare, de aceea daca sa zicem ramai fara baterie innebunesti (pentru ca daca ti se face rau nu mai poti suna la salvare, nu?). Drumul a fost destul de placut, chit ca a durat mult, vreo 9 ore. Am stat in camera cu Florin Ionita, ceea ce pentru mine a fost foarte bine pentru ca pe el il stiu de cel mai mult timp, si ne-am inteles bine, desi el se culca la 9 si se scoala la 5 si eu ma culcam la 12-1 si ma trezeam la 9-10. A doua zi am avut defilarea, un moment foarte emotionant pentru toti, in care fiecare se chinuia sa nu planga, unii nu au reusit :) Eu stiu doar ca s-a cantat imnul si trebuia sa stam cu mana la inima si nu ma puteam gandi decat la "ce tare bate, sigur ti-a crescut tensiunea, inca un pic si cobori de pe scena si o sa revina la normal". Dar cred ca era ceva normal, toti am fost emotionati, a fost un moment unic sa fim acolo reprezentand tara.. Am avut apoi o sedinta tehnica si cam asta a fost ziua de vineri.

Acum efectiv despre concurs. Ne-am trezit devreme pentru gustul meu, la 8, desi startul era la 10, ne-am invartit destul de mult pana sa incepem.. Asta nu prea mi-a placut, abia asteptam sa incep sa scap o data de emotii, toti erau emotionati, nu prea vorbea nimeni, nu voiam decat sa inceapa distractia. Sincer imi doream mult sa vad showul, eram sigur ca o sa fie o experienta deosebita. M-am pus in primele 5 randuri la start sa vad cum se pleaca, dar n-am apucat sa vad foarte bine pentru ca primii au disparut rapid, dupa ce facusem 2 ture ei deja aveau 3. Bogdan Ofiteru a plecat tare, in urma lui Sorokin, un lituanian care a alergat 200 de km cu 5 pe mie. Da, cu 5, daca vi se mai pare o realizare un maraton in 3 ore jumate ganditi-va ca omul asta a facut aproape 5 maratoane din astea cu 3:30, fara pauza intre ele.. In capul meu a fost clar - o sa se taie. Eu am plecat incet, cu peste 6 pe mie, exact cum am vrut. Primele ore au trecut destul de bine, planul de nutritie a fost respectat, nu am avut niciun fel de problema. Cred ca abia dupa ce am trecut de maraton am inceput sa ma resimt un pic muscular, am trcut de maraton pe la 4 ore 30. Intre timp spectacolul era in toi, Sorokin facuse maratonul in putin peste 3 ore, Mara era prima, echipa Romaniei era prima la feminin si a 2-a la masculin sau asa ceva. In capul meu era clar, o sa cadem sigur repede, dar Claudiu de exemplu mi-a zis ca el nu stia cu cine concureaza si s-a ambitionat crezand ca o sa ramanem in top.. Evident, usor usor am inceput sa pierdem pozitii, si dupa maxim 10 ore nu mai eram pe podium ca tari. Mara a rezistat eroic in top, a fost pana spre final in primele 5-6 fete, in ultimele ore ce au mai depasit-o, dar tot a fost cea mai buna ca pozitie, locul 15 la general la fete.

Intre timp, eu imi tot calculam timpi, in special cat mai e pana se termina caldura, luand ca referinta ca o sa fie canicula pana la 8 seara. Dupa 6 ore am mancat niste paste din mers, sincer nu prea mi-au placut, nu aveau niciun gust, dar au fost bune ca si calorii.. (evident, nu inseamna ca dau vina pe organizare, au niste reguli stricte, am inteles ca nici la mancare nu poti da chiar ce vrei tu.. In 2016 parca mi-a placut mancarea mai mult, la S24, acuma nu stiu poate e doar o preferinta personala). Incet incet incepea sa se simta caldura, tot bagam gheata in sapca, imi dadeam cu apa pe mine la fiecare tura.. Planul initial de a bea apa la minim 2 ture nu a fost respctat si am ajuns sa beau apa la fiecare tura. Isotonic nu am baut decat rar, cam de 2 ori in 8 ture.. Planul a fost similar cu 2016, 7 ture de alergat si una de mers. Voi incerca acest plan si pe viitor in caz ca mai particip vreodata la 24 de ore, e un plan bun cu care poti scoate pe la 210km, dar daca vrei mai mult trebuie sa incerci sa alergi tot cap coada si sa pleci cu sub 6, cam asta e ce am invatat de la cei de aici - pleci cu 5 si ceva si termini cu 6 si ceva si asa poti reusi spre 240. Dar mna.. e greu. Cand o sa reusesc, daca o sa reusesc planul cu 7/1 o sa incerc dupa si sa alerg full dar momentan nu ma consider pregatit pentru asta. Dupa 6 ore oricum lumea incetinise ritmul, adica nu prea mai alerga nimeni sub 5 pe mie cum se plecase initial, pe la 4 si un pic. In continuare ma depasea lumea dar nu in aceeasi viteza. In fine, pe masura ce trecea timpul simteam ca nu mai rezist la caldura. Dupa vreo 9 ore a venit si o ploaie torentiala.. La 8 ore aveam 75km, Florin se apropia de 100.. Bogdan se taiase de mult, Mihai Pantis mergea cel mai constant, avea ca obiectiv 175 si a si reusit sa ii faca. Zuzzy incepuse si ea sa scada, Ana plecase cam tare pentru nivelul ei (cred eu), a alergat constant cu mine primele 3 ore cred, dupa care usor usor a inceput sa o lase mai moale, din pacate ei i s-a facut foarte rau.. Claudiu a continuat sa alerge bine in primele 14 ore, chiar credeam ca o sa treaca de 220 dar din pacate si el s-a taiat si in ultimele 8 ore doar a mers, a facut si pauza de somn.. Pe la 10 ore cred ca am avut prima oara probleme cu stomacul. Nu stiu exact care sa fie cauza, am mai avut astfel de dureri, ma doare undeva in mijlocul pieptului sa zic, durerea este constanta, simt exact zona care doare, se accentueaza durerea daca respir mai tare.. Sper sa nu fie o gastrita ceva facuta poate tot pe fond de stres, o sa vad cum mai merge in continuare si in functie de asta voi face analize specifice (de stomac chiar nu facusem). Sau poate pur si simplu organismul a zis stop, nefiind obisnuit de ceva timp sa alerg mai mult de 7 ore, asa ca nu pot spune ca sunt foarte suparat ca au aparut aceste dureri dupa 10 ore, pentru ca privesc partea plina - am putut alerga 10 ore fara probleme, iar pe toata durata cursei am fost ok psihic, nu am fost speriat sau stresat.. Am avut un moment mai slab dupa 100km, am zis ca trag sa fac suta macar, si chiar am facut timp mai bun decat in ceilalti ani pe 100km, la S24 in 2016 facusem pe la 11 ore 30 sau 35 si la balaton tot pe la 11 ore jumate, iar acum reusisem 11 ore 15 in conditile in care real ar fi fost cam 10 ore 30 daca nu ma durea stomacul.. Dupa 100km am zis ca daca nu trece durerea nu mai alerg, ma gandeam chiar sa ma intorc la hotel.. N-a trecut, am fost si la toaleta, in continuare a ramas acolo. Am incercat sa merg constant si in continuare resimteam un pic durerea, desi foarte putin, dar cum incepeam sa alerg ma durea din nou. Aveam de ales - sa merg inca 12 ore, putand trece de 170km, poate chiar spre 180km, sau sa ma duc sa ma culc in cort. Momentul de slabiciune a fost ca am preferat cortul, sperand ca o sa imi revin mai incolo. Evident, dupa o pauza mai lunga de 15-20 de minute abia mai reuseam sa merg, ma durea totul si cand mergeam, si cand alergam evident era si mai rau..

In urmatoarele ore practic n-am mai facut nimic, am dat cateva ture prin parc doar ca sa merg la toaleta, apoi de la 4 dimineata pana pe la 7 chiar am dormit un pic pe un scaun, apoi am dormit pe jos pe bagaje, evident, nu prea am reusit sa ma odihnesc, dar macar am mai acumulat un pic de energie. Florin arata bine tot timpul, era puternic, doar pe final s-a simtit oboseala si la el.. Bogdan cu Claudiu si cu Ana erau si ei mai mult in cort cu mine, era cortul ranitilor acolo.. Sergiu Dascal l-a motivat foarte bine pe Claudiu, care desi nu mai putea sa alerge, de gura lui a continuat sa mearga pana la final. Mi-a parut rau ca nu am putut aduce si eu pe cineva la suport, as fi avut nevoie de cineva care sa ma motiveze si sa il cunosc bine, dar asta e, regulile sunt reguli.. Asa au mai incercat baietii sa ma motiveze dar nici ei nu ma cunosteau, nu stiau ce pot, nici eu pe ei, si nu prea au reusit.. O fata ce m-a mai motivat un pic, tot tipa la mine sa alerg ca nu am nimic, si sincer de gura ei am mai facut cateva ture, asa ca ii multumesc aici pe blog, nu stiu cine era dar m-a ajutat. Probabil daca era cineva la suport as fi continuat si eu sa merg, de revenit nu stiu daca imi reveneam dar sigur acumulam mai multi km, practic eu intre 11 seara si 7 dimineata nu am mai alergat deloc.. A contat mult si faptul ca stiam ca e irelevant ce fac, practic contau primele 3 performante ale echipei si n-am fost deloc motivat sa trag de mine toata noaptea in conditiile in care oricum nu puteam ajuta scorul echipei, pentru ca nu aveam cum sa ii ajung pe Florin, Razvan sau Claudiu. Razvan arata si el destul de rau, a mers destul de incet toata cursa, a avut si el probleme cu stomacul.. Practic in afara de Florin, Mara si Zuzzy, noi toti ceilalti am clacat intr-un fel sau altul. Mara a ramas puternica pana la final, inca ma depasea.. Zuzzy a tras de ea incredibil, spre final se vedea ca nu mai poate, avea pantaloni albi de la sare desi ei erau negri, dar a incercat sa faca tot ce poate. Intre timp, poloneza care avea record mondial a inceput sa urce pozitie dupa pozitie, a pornit constant de la inceput si a ramas la fel pana la final, reusind sa le intreaca pe fete una cate una pana a ajuns pe primul loc. Si la premiere am inteles ca arata foarte bine, nu avea nicio problema, asta inseamna sa ai un corp puternic, un psihic bun si antrenamente multe in spate.. Sorokin a fost jucat pe final, dupa 200km cu 5 pe mie n-a mai rezistat, si rand pe rand era atacat de baieti care alergau in ultimele ore cu sub 5 pe mie, pana cand a cazut pe locul 3, la distanta de 5km de castigator (tot polonez). Sincer pe castigator nu l-am remarcat, in schimb am inteles de la Florin ca vomita apoi continua din nou sa alerge, deci absolut incredibil.. Au fost multi care au tras de ei pana la epuizare, unii au lesinat, unii au ajuns la salvare, au fost tot felul de probleme, din fericire niciuna foarte grava, dar toate acestea au contribuit si ele la a ma face sa nu trag asa de tare ("doar un vrei sa ajungi asa, nu?"). Beatrice, medicul de la federatie, s-a descurcat bine avand in vedere ce era acolo. Si Andrei Nana a incercat sa ne motiveze cat a putut, dar a avut si multe treburi administrative asa ca n-a putut sta cu noi mereu.. Din nou s-a vazut ca am fost o echipa noua fara experienta, pe viitor probabil va fi mai bine. M-a impresionat si un spaniol, Perez, care la 63 de ani a alergat 202km in conditiile in care e cocosat.. A fost si o tipa din ucraina de aproape 70 de ani, mult peste greutatea unui sportiv, dar cu o ambitie incredibla, nu prea a alergat, dar a mers aproape non stop in cele 24 de ore, admirabil.. Totusi cel mai tare de acolo a fost Stephane, un francez, l-am vazut cu Razvan pe final, arata absolut horror, tinea spatele la 90 de grade fata de picioare, deci pur si simplu nu mai putea nici sa stea drept si continua sa alerge/ sa mearga asa desi mai erau 15 minute din cursa.. Amandoi (eu si Razvan) ne-am gandit ca o fi un alergator mai slab, era si mai in varsta, 52 de ani, si nu intelegeam de ce se chinuie la modul ala.. Cand am vazut ca a facut 263 km, a 3-a performanta din istorie la masculin peste 50 de ani, in conditiile in care prima e a lui Kouros deci e ca si cum nu se pune, am ramas masca.. Incredibil cum au tras toti acolo de ei.

La 7 m-am trezit si am inceput din nou sa merg cu Claudiu, nu prea mai aveam ce face la cort si mai era putin din cursa asa ca am zis ok, o sa merg, de ce nu. Initial ma gandeam doar sa mai fac cateva ture sa ajung si eu la 120km, aveam vreo 115 cred, dar pana la urma am zis hai sa fie 126 sa fie 3 maratoane, si spre final chiar am alergat sa ajung la 130. Mi-a parut rau ca nu m-am simtit asa bine si seara, am alergat ultimele 2 ture mai repede decat facusem primele 2. A contat mult si atmosfera, pe final erau zeci de oameni la finish, poate sute, si toti urlau cand trecea cineva din echipa nationala, cu greu imi puteam stapani lacrimile, mai ales cand a spus prezentatorul "Aplauze pentru Iancu! Iancu e de-al nostru". A fost chiar un moment special pentru mine.. Si cam asta a fost cursa. CE 24 ore alergare. Am dormit cateva ore dupa amiaza, am mancat, am dormit iar, am mancat iar.. Apoi a doua zi din nou 9 ore in tren.

Acum si concluzii... Nu stiu cat ultra voi mai face. Cred ca TDG va fi ultimul meu ultra pe munte din afara, indiferent daca termin sau nu, pentru ca pur si simplu costa foarte mult si nici nu e ca si cum as fi un alergator de top sa merite cheltuiala, mergi ca sa iti demonstrezi tie ca poti si pentru peisaje. Dar cred ca mi-am demonstrat destul de multe deja si incep sa imi pierd motivatia asta cu "sa vad daca pot". Da, oamenii pot face multe, dar intrebarea ramane.. Vrei sa faci aia? Merita efortul? Curse de 24 de ore as mai face, daca cumva o sa fiu chemat la mondiale probabil o sa merg si o sa dau tot ce e mai bun. Oricum, si aici am dat tot ce am putut, fiecare a dat ce putea.. Puteam mai mult daca as fi mers, dar luand in vedere cumulul de factori fizici + psihici cred ca am dat tot ce am putut, mai ales pe final dimineata. Acum imi pare rau ca n-am mers si noaptea, dar pe moment am considerat ca e decizia cea mai buna si mi-e greu sa cred ca as fi putut schimba asta fara niste oameni care sa ma motiveze foarte bine la suport. Articole nu stiu daca o sa mai fac prea des, dupa atatea curse am inceput sa mi se para lejer un efort de 4-5 ore, asa ca parca n-as mai face un articol intreg pentru un maraton. Inainte eram mai entuziasmat si descriam mai pe larg, acum cred ca ma voi rezuma la a descrie cursele pe facebook, la poza de dupa, o sa pun acolo informatii relevante. Posibil asta e ultimul meu post de pe acest blog, nu de alta dar termin masterul si nu voi mai fi student :)  Poate o sa mai scriu daca o sa mai fac niste curse de unde sa am ce povesti util si pentru altii, dar pe alt blog cu alt nume. Nici curse normale nu cred ca voi mai face foarte multe, motivatia fiind tot financiara. O cursa te duce la cateva sute de lei bune.. Poate va imaginati ca lucrez in IT si am multi bani, dar concret pana acum am fost student si am lucrat mai mult part time, asa ca nu am dat niciodata pe dinafara, cam toate veniturile mele le-am cheltuit pentru sport. Cine stie, poate daca vreodata o sa ajung sa am suficienti bani cat sa nu imi pese, nu o sa mai conteze acest aspect, dar ca idee cu cat ai mai multi bani cu atat ai si cheltuieli mai mari, asa ca depinde mult pe ce pui accentul. Mi-ar placea totusi sa imi pastrez un numar de curse mic, de suflet asa, la care sa merg pentru atmosfera, cum ar fi Eco, Brasov, Ciucas, MPC (astea mai aproape de Bucuresti), eventual Retezat Skyrace, si ma mai gandesc. Pana la urma imi place atmosfera si mi-am facut foarte multi prieteni prin sport, asa ca mi-ar placea sa particip in continuare la astfel de evenimente macar din cand in cand. Intr-un fel, toti alergatorii imi sunt dragi, pentru ca empatia ma face sa ma gandesc ca sunt si ei niste oameni la fel ca mine, asa ca imi place sa fiu acolo in mijlocul multimii. Dar inainte de asta mi-ar placea sa am un an in care sa fac tot circuitul carpatilor, sa zic ca am vazut si eu toate cursele importante din tara. Oricum, ramane de vazut ce va mai fi, sa ne tina Dumnezeu sanatosi si atunci putem face orice ne propunem. Si daca e sa mai cad pe viitor, am invatat ca nu conteaza daca ai cazut de N ori atata timp cat te-ai ridicat de N + 1 :)

luni, 2 aprilie 2018

Master anul 2 sem 1

Ultima postare legata de facultate si final de blog semestrul acesta, cand sper ca imi voi lua dizertatia (of, da, ar trebui sa ma si apuc sa o scriu, cred ca n-ar fi o idee rea.. :)). Nu prea e mult de spus despre semestrul 3 de master la IA. Am avut doar un curs important, NN (Neural Networks), dar care din pacate nu s-a lipit prea mult de mine. Tudor parea ca stie ce e pe acolo, dar era prea multa materie, prea multa matematica, asa ca am avut cea mai mica medie posibila din acesti ani, 6. Poate ca nota a fost un pic random, avand in vedere ca trebuia sa prezentam 12 teme, care de fapt erau laboratoare, care de fapt erau luate de pe net, si Tudor ne dadea cam cat credea el ca meritam/ cat am inteles din ce am citit pe net. Erau, ce e drept, cativa care chiar intelegeau ce se intampla acolo, dar doar cativa colegi pasionati care lucrau si cu retele la facultate, atat. Noi ceilalti ne uitam ca prostii fara sa intelegem mare lucru, radeam intre noi, etc. Pe langa cele 10-12 teme cate au fost (oficial 12, practic parca 10 sau 11), a mai existat un proiect unde doar mi-am prezentat cercetarea de la master, si m-a ars si acolo la punctaj pentru ca nu optimizasem eu reteaua in vreun fel, si un examen nasol, din toata materia, la care credeam ca am facut destul de bine, ca im tocisem subiectele inainte, dar totusi am primit feedback ca am multe lucruri neclare in examen, si am avut 5 in examen. Parerea mea totusi e ca am fost corectat un pic cam exigent, mi s-a parut totusi ca ma pregatisem mai bine de 5 in examen, 6 la general, mi-as fi dat un 8, dar am mai auzit de la lume ca Tudor are o incarcare cam mare pentru materia lui. Ce e drept, e cea mai importanta din semestru, dar mult prea putin timp pentru continutul ei, ar trebui sa fie 2-3 semestre cu NN, nu doar unul. Cursul era pus foarte aiurea, miercuri de la 6 la 10 seara, uneori se statea si pana la 11, asa ca apuca anxietatea cand ma gandeam la cursul lui..

Am mai avut o materie cu Mogos, ceva cu inteligenta preluata de la animale, swarm intelligence (materia se numea altfel, Self Organised Systems, dar as fi numit-o Swarm Intelligence mai degraba). Mogos a fost baietas, ne-a dat note mari tuturor, au trecut toti. Am avut 3 teme pe care le-am luat de pe net si le-am modificat, ceva legat de swarm intelligence, si un proiect pe care l-am luat tot de pe net. Doar pentru examen ce m-am straduit, si bine, a trebuit sa vin la cursuri pentru ca dadea bonus pe prezenta. Mi-a iesit 10.

Ultima materie era ceva cu Lorina, o materie fara legatura cu IA, SVV - software verification and validation. Am avut un examen random, la care am invatat favoritele, si un proiect la care am facut un site (evident, luat de pe github si modificat un pic). Si au mai fost vreo 2-3 echipe care au venit tot cu site-uri (si se vedea ca sunt de pe net si alea, aveau acelasi format). Nici macar nu cerea prezenta, mi-a iesit 10, dar cred ca m-a punctat mai generos un pic, pentru ca ma cunostea, mi s-a parut ca aici as fi meritat 9.  Ah, si a mai fost un paper pe care l-am facut din cateva surse, am rezumat ceva de pe net si aia a fost.

La optional am ales ceva de la e-Gov, SSD parca ii zicea, Sisteme de Suport pentru Decizii, Am avut de mers de 7 ori, obligatoriu, si 2proiecte, unul individual si unul in echipa. Notele variau random intre 9 si 10, eu am avut 9, dar nu pot sa ma plang, pentru ca nu am facut nimic pentru materia asta, doar am venit acolo fizic de cateva ori, evident, fara sa fiu atent.

Pentru cercetare am facut un numar de experimente, in schimb partea scrisa a fost mai slaba - am avut doar 15 pagini de documentatie, m-am gandit ca semestrul asta ar trebui sa ne focusam pe experimente, nu pe documentatie, dar profii n-au considerat acelasi lucru, mi-au zis ca nu am o bibliografie foarte bogata si ar fi vrut sa lucrez mai mult la document, asa ca mi-au dat 9. Aia e, inca un semestru si scap si de etapa asta din viata. Ar mai fi de prezentat o cercetare si apoi examenul final de dizertatie, sau poate direct doar dizertatia, ramane de vazut.

Si cam atat legat de Politehnica. Indiferent daca voi face doctorat, acum sau mai incolo, consider ca doctorandul deja depaseste calitatea de student, e mai degraba angajat al facultatii, asa ca nu ar avea sens sa mai spun informatii pe acest blog. Mare lucru nu e de spus - doctoratul e, de fapt, un proiect mai mare care trebuie sa aiba si o documentatie serioasa, pe la 100 pagini sau ceva. Dureaza minim 3 ani, il poti prelungi la 5, si poti termina in maxim 7 - dupa cei 5 mai ai dreptul la 2 ani ca sa termini. In primul semestru doar citesti niste carti si dai examen din cartile alea, din ce am inteles.. Apoi trebuie sa prezinti 5 rapoarte de cercetare in urmatorii 2 ani jumate, cate unul pe semestru (probabil inca 2 pentru fiecare an). Exista si o bursa destul de mare, care se da doar pentru primii 3 ani, practic daca termini doctoratul la timp, dar am auzit ca trebuie sa o dai inapoi daca nu termini, asa ca nu e chiar afacere, deci ma mai gandesc daca sa ma bag sau nu. Oricum, nu sunt ore, nu ai cursuri, asa ca nu mai pot considera ca doctoratul e parte din facultate, e oarecum ceva extra, deci cam atat cu povestile studentului la Poli. :) Dupa acest semestru, ma mut pe alt blog. :D

luni, 9 octombrie 2017

Maraton Piatra Craiului editia Survivor, 2017

Avand in vedere ca aveam o oarecare traditie in acest concurs (bine, nu cine stie ce, doar 2 editii, am mai fost in 2015 si in 2016), m-am inscris si in acest an la MPC, si le-am luat cu mine si pe Cami si pe Ade. Sora mea a venit vrand, nevrand, am inscris-o eu si doar am anuntat-o ca trebuie sa vina si ea, iar Cami avea dubii daca sa vina sau nu, dar i-am zis ca nu poate sa rateze tocmai craiasa, fix cel mai tare concurs, etc, etc. Planul era sa stam la cort, dar avand in vedere ca vremea nu a tinut cu noi ne-am gandit sa luam o camera pe ultima suta de metri, asa ca am gasit undeva la 1 km si ceva de start. Am plecat cu trenul cu Cami si cu Godza, sor'mea s-a ambitionat sa vina a doua zi cu cineva cu masina (si era cat pe ce sa rateze startul, a ajuns cu 10 minute inainte, sa nu faceti asa ceva). Pe tren ne-am uitat la vreme, eu faceam pe nebunul, ziceam ca imi doresc sa fie vreme rea - ninsoare, viscol, grindina, temperaturi negative, vant, ceata.. :)) Aveam sa platesc pentru aceste arogante, pentru ca am primit fix ce mi-am dorit (mai putin ceata si grindina). Intre timp am aflat ca s-a modificat si traseul cu o ruta mai usoara (sau cel putin mai putin expusa, fara zone de creste sau alte zone de risc in conditii de umezeala si frig).  Am ajuns in Zarnesti, am luat kitul de participare (spre dezamagirea mea a continut niste manecute extrem de largi, chit ca erau S, eu port XS la cele de la Compressport asa ca o sa i le dau sor'mii sa le vanda, nici macar nu le-am deschis pe ale mele) si ne-am dus sa ne culcam.

Am ajuns a doua zi la start cu echipament complet (suprapantaloni si polar in rucsac, plus folie de supravietuire), pe mine avand colanti lungi, tricou, maneci (de la Compressport, evident, nu cele primite in kit), buff, manusi si geaca de ploaie de la Salomon. M-am gandit ca ar trebui sa fie suficient avand in vedere ca am mai mers in frig, mai ales in iarna trecuta am facut multe antrenamente sub 0 grade doar cu tricou si geaca, dar ce nu am pus in calcul e ca acum au fost precipitatii tot timpul, am inceput pe ploaie, a continuat cu zapada si am terminat pe ploaie. Am inceput cursa cu o alergare pe plat, nu am tras foarte tare pentru ca nu voiam sa obosesc de la inceput. A urmat o urcare destul de lunga si cu multe stanci care m-a solicitat un pic, dar am terminat-o fara mari probleme. La finalul urcarii deja incepuse sa ninga. A urmat apoi o coborare pana la primul punct de alimentare. De acolo am avut o zona lunga de coborare/ plat, inclusiv o urcare spre final pana la Table. La Table am ajuns cu rezerve si cu moral destul de ridicat. Acolo a urmat o bucla de vreo 7km care se intorcea tot la Table, din punctul meu cam inutila, pentru ca a adaugat kilometri in plus dar fara vreun peisaj senzational sau ceva similar, pur si simplu a fost o bucla doar ca sa se ajunga la distanta de maraton (ba chiar sa treaca de distanta de 42km cu vreo 2-3km). Auzisem de la ceilalti ca sunt cam 2100m urcare cu 42km distanta. Dupa bucla asta urcasem deja vreo 1700 si am crezut ca mai e un pic si se termina urcarea, dar de fapt de acolo a urmat cea mai grea portiune din traseu, o urcare super lunga, prin frig, care am crezut ca nu se mai termina, tot timpul ma rugam sa termin viu eu si ceilalti concurenti.. A urmat apoi o coborare foarte alunecoasa (am cazut de 2-3 ori pe acolo), pentru ca in final sa ajungem la cabana Curmatura. Aici deja eram inghetat complet si incepusem sa imi fac griji din cauza frigului. Imi era prea frig ca sa pun polarul pe mine (sa deschid rucsacul), nu mai puteam nici sa scot gelul din rucsac, a trebuit sa rog pe cineva.. Aici am primit o supa apoi am continuat coborarea spre Zarnesti. Dupa vreo 2km zapada a disparut si conditiile au fost mai prietenoase, am inceput sa imi simt mainile din nou, apoi au urmat 7km de plat pe care i-am alergat aproape in intregime. Am ajuns la finish dupa 6 ore jumate, as fi putut mai bine daca eram in forma mea maxima, probabil spre 6 ore, dar nu am tras, avand in vedere ca era foarte frig si ca nici macar nu era traseul original. Am purtat tricoul cu "I Run with God" si l-am si aratat la finish, dar din pacate nu era niciun fotograf acolo care sa importalizeze momentul (sau nu am vazut eu).

Dupa ce am terminat m-am dus in sala de sport unde am inceput sa tremur incontrolabil, m-am incalzit abia dupa vreo jumatate de ora. Aveam temperatura 35.5, deci la limita dintre a fi ok si a nu fi ok, dar totusi eu am fost ok, avand ani de experienta in spate, problema e ca au fost si oameni care alergau pentru prima oara in asemenea conditii. L-am asteptat apoi pe Godza, care a sosit dupa aproape 8 ore. Dupa am primit mesaj de la Cami ca a abandonat si a ajuns deja la cazare (aparent i-au intors din drum pe ultima urcare, i-a imprumutat chiar Lucian Clinciu un polar, mi-a placut ca a stat si el pe traseu sa vada ce se intampla cu lumea, eu l-am intalnit cu 500m inainte de Curmatura). Intr-un final a ajuns si Ade dupa vreo 9 ore jumate, mi-a zis ca a fost cursa vietii ei si ca a tras maxim de ea sa nu abandoneze, fiind printre ultimii care nu au fost intorsi din drum la Table.

Acum e acum, cateva pareri de final. Din punctul meu de vedere, concursul trebuia anulat, nu poti organiza asa ceva in conditii de siguranta cu 700 de participanti, au fost multi care au intrat in hipotermie, li s-a facut rau, etc. Inteleg ca fusesera investiti deja niste bani, oamenii aveau rezervari etc, dar siguranta este mai importanta, cel putin asa consider eu. In al doilea rand, taxa de inscriere a fost nejustificata. Inteleg ca sunt multi care spun ca mergem pentru alergare, etc, prieteni, alte vrajeli, dar totusi am dat niste bani. 30 de euro pentru niste maneci largi si 2 check pointuri cu mai nimic in ele mi se pare total exagerat, basca medalia care era o bucata de lemn.. Din pacate in ultimul timp concursul a fost tot mai orientat sa scoata bani, ceea ce pentru mine inseamna ca ma voi gandi de 3 ori inainte sa ma mai inscriu la MPC, parca si-a pierdut din acea atmosfera de sarbatoare pe care am resimtit-o in 2015... Nu ma deranjeaza sa platesc o taxa oricat de mare, atata timp cat mi se asigura niste chestii - mancare in checkuri, ceai cald, etc. Nu vreau sa il acuz pe Lucian Clinciu (mai ales ca a facut si el ce a putut, a stat pe traseu, a ajutat lumea..) sau pe oricine altcineva, dar pur si simplu mi s-a parut ca am primit mult mai putin decat am dat. Inteleg ca e un efort mare sa organizezi asa ceva, dar nu imi pot ascunde dezamagirea si sa spun ca a fost OK. Nu a fost, ar fi trebuit mai multi voluntari, mai multe checkuri, ceai cald, bucla de la Table trebuia sa fie taiata cu totul, etc. Ce nu inteleg unii este ca poti alerga acel traseu si fara sa te inscrii, practic cand mergi la un concurs te intrebi: "merita taxa aceea? Face vreo diferenta  ca dau 30 de euro sau pot alerga eu singur pe 0 tot traseul?". Aici pot spune ca am fost pe 0. Am mancat 5 geluri de la mine, ce e drept mi-au dat apa voluntarii dar asta puteai lua oricum si daca nu te inscriai in concurs (sigur nu te lasa nimeni sa mori de sete). Deci practic aici ieseai mai castigat daca alergai bandit (fara taxa platita). Pe viitor am de gand sa ma gandesc inainte de fiecare concurs in felul urmator: merita taxa? Sau mai bine alerg banit? Sau mai bine alerg in alta parte aceeasi distanta, pe cont propriu? Sunt intrebari normale pe care ti le pui dupa mai multi ani de competitii, cand nu mai esti dispus sa mergi peste tot doar de dragul atmosferei, pana la urma totul este un schimb, dai ceva, primesti ceva. Per total a fost un mare survivor care nu prea a avut nicio treaba cu alergarea, sunt fericit ca am supravietuit, atat eu, cat si ceilalti participanti, si sper ca pe viitor se va insista mai mult pe siguranta.

Pana una alta, MPC ramane un concurs de referinta pentru alergarea montana in Romania si ii doresc succes, sper ca pe viitor lucrurile sa fie mai bine organizate. Ca parti pozitive, apreciez totusi marcajul foarte bun (nu te puteai rataci, ce e drept era si multa lume si mereu vedeai pe cineva). Felicitari tuturor celor care au participat la acest concurs, sper sa ne vedem cu bine si la altele.

luni, 11 septembrie 2017

Ciucas ultra 2017 - un alt abandon

Am reusit performanta de a abandona la 2 ultra din 4 cate am incercat in 2017. Am fost la Balaton si am dat fail, apoi la 7500 unde am terminat onorabil pe locul 7 (probabil cea mai buna cursa din an), dupa la Irontrail am terminat doar pentru ca nu eram in Romania si nu aveam cum sa ajung la start, altfel eram DNF fara doar si poate, iar acum am reusit sa abandonez si la Ciucas Ultra, n-as fi crezut ca o sa reusesc aceasta performanta, e greu sa abandonezi la un concurs asa usor, dar am reusit :)

Acum lasand ironia la o parte, anul acesta am incercat sa trag de mine si sa scot un timp mult mai bun decat anul trecut. Concursul il mai facusem de 2 ori, nu avea niciun sens sa ma duc doar ca sa termin, punctele pentru UTMB le am (in cazul in care ar conta pentru cineva acest lucru).. deci am zis ca ma duc si rup norma. Pentru mine a fost si o lectie de modestie, sa nu cumva sa uit ca sunt totusi un alergator slab si sa mi-o iau in cap. Inainte de start eram poate prea increzator, un pic arogant as zice, le ziceam tuturor ca fac sub 16 ore daca merge bine, dar ca sper cat mai aproape de 15, etc. Si daca m-as fi simtit bine eram undeva intre 15 ore si 15 ore jumate, dar asta e..  Deci din punctul asta de vedere macar mi-am invatat o lectie, anume ca muntele te poate pune in genunchi oricine ai fi, nu conteaza cati km ai in spate, cum te cheama si cate ultra ai mai facut.

Planul era simplu - trag de mine pe prima parte, dar  totusi nu chiar la maxim, cat sa am energie sa alerg si dupa baraj (km 65, aproximativ). Pana la CP 2 am alergat cu Octavian. M-am gandit eu ca ceva nu e in regula daca l-am depasit pe Cojan, insemna ca sunt un pic cam prea tare (pana la urma a abandonat si el chiar dupa CP2, am dat de el pe la km 12, mergea, nu parea ca se simte prea bine), dar ma simteam destul de bine, mai ales ca nu mi-am luat apa pe primii 8km si aveam rucsac usor. Am avut in rucsac doar frontala, geaca de ploaie si suprapantalonii de ploaie (ambele au 200g maxim), folia de supravietuire, telefonul si gelurile, atat - practic fix echipamentul obligatoriu. Cum ziceam, pana la CP2 nu a fost nimic interesant, abia incepuse cursa, erau o gramada in fata mea (cel putin asa credeam eu, aparent erau doar vreo 8-9), si imi vedeam de ritmul meu, nu ma interesa decat timpul. Dupa CP2 urmeaza o urcare, apoi se merge printr-un fel de defileu. Aici m-am intalnit cu Laurentiu Moga, cu care am mers aproape pana cand am abandonat, avand in vedere ca aveam cam acelasi ritm si stiind ca sunt si caini pe traseu am zis ca e o idee buna sa mergem impreuna. Treaba a fost ca eu am tras de el pe urcare, el pe coborare, si am mers mai repede decat ar fi fost normal. Dupa defileu se ajunge in CP3 (unde nu e apa din cate stiu, doar niste voluntari), apoi urmeaza inca o urcare pana la CP4, destul de sustinuta.

inainte de CP4, inca fericiti

De acolo se merge pana pe varful Ciucas, o urcare relativ scurta. din CP5 pana in CP6 e o coborare lunga pe care o stiam de anul trecut, vantul incepuse sa bata cam tare, dar am trecut relativ repede de zona respectiva. Aici cred ca am inceput sa maresc cam mult ritmul, pentru ca era coborare si ma simteam bine. De la CP6 la CP7 se urca destul de mult dar sunt si niste zone mai alergabile, unde am tras de mine si am incercat sa alerg inclusiv pe urcari - o greseala care cu siguranta m-a costat. De la CP7 la CP8 se coboara, din cate tin minte e o coborare destul de urata, cu multa iarba, iar de la CP8 la CP9, desi tineam minte ca se coboara incontinuu, de fapt era si o urcare foarte urata, nu imi venea sa cred ca uitasem de ea. La CP9 deja eram obosit, dar inca nu incepusera problemele. Intre timp ajunsesem cu Laurentiu pe locurile 7-8, il depasisem pe Octavian, care avea ceva probleme (basici si bataturi la calcai, din ce am inteles) si nu putea sa alerge. La CP9 am ajuns in acelasi timp cu un alt concurent, iar Larentiu a coborat foarte tare urmatoarea bucata ca sa ne distantam de el, evident si eu am tras.. Si desi credeam ca e doar coborare, mai era niste urcare, destula chiar, si abia de acolo incepea coborarea finala.. Deja pe coborarea asta au inceput problemele, am inceput sa imi simt pulsul cam mare si sa am niste dureri in zona inimii (din cauza pulsului, batea inima repede si destul de tare si o simteam). Am lasat-o mai moale pe coborare, Moga se taiase si el, n-am mai fost in stare nici macar sa alergam toata coborarea, am facut pauze de mers.. Si anul trecut stiu ca m-am simtit rau pe coborarea aia, dar acum a fost mai rau clar. Desi tineam minte ca e un drum serpuit forestier interminabil pana la baraj, mi s-a parut destul de scurt acum, si intr-un final am ajus la baraj destul de obosit.

La baraj nu am stat prea mult, am ramas dezamagit ca nu aveam izotonic in checkpoint, asa ca am luat un pic de supa si am plecat. Acolo am vazut ca in loc de izo aveau cola si Red Bull, fix ce nu trebuie intr-o cursa, un concurent a luat niste Red Bull desi il avertizasem ca o sa ii fie rau - si evident, i-a fost foarte rau, mi-a si spus. Moga o luase un pic in fata, eu am lasat-o mai incet, la mers, dar tot nu ma simteam prea grozav cu pulsul. La un moment dat l-am ajuns pe Moga din urma si am continuat impreuna cu el o perioada, cand vedem ca vine cineva din spate alergand tare pe urcare. Ne gandim noi cine sa fie oare asa bun, cand colo, Octavian venea dupa noi, isi revenise si n-a mai abandonat asa cum planuia. Ne-am bucurat ca am ajuns acolo si am continuat impreuna urcarea. Intre timp ne ajunsese si concurentul care bause Red Bull, Costin, si eram 4 oameni in drum spre CP11. Chiar inainte sa ajungem in varf, ni s-a alaturat si Niga, asa ca am ajuns la km 78 5 oameni.




Pe varf am dat de Victor Iliescu care ne-a incurajat. Desi imi revenisem cu pulsul, chiar inainte de varf m-a luat iar, si din pacate si pe Octavian l-a luat din nou calcaiul. Laurentiu era si el obosit, asa ca eu am luat-o inainte cu Costin, el a ramas in spate cu Octavian. Eu doar voiam sa ajung la checkpoint-ul urmator sa ma mai odihnesc. Desi stiam ca e multa coborare, aparent a fost o zona mare cu plat/ fals plat unde nu am putut sa alerg. Am reusit totusi sa alerg anumite portiuni si am ajuns la CP12 cu aproape o ora mai bine decat anul trecut, deci eram in timpul pe care mi-l doream, dar din pacate deja imi era rau. Aici am dat de Dinu Turcanu, care a incercat sa ma incurajeze, mi-a zis sa continui ca am timp bun.. N-am vrut sa ii stric entuziasmul si sa ii spun ca nu ma simt bine deloc asa ca am plecat mai departe in CP13. Aici la fel, voluntarii entuziasti.. Costin ma asteptase la CP13 si i-am zis sa o ia in fata ca vin si eu dupa el. Am plecat dupa vreo 10 minute de stat in CP, si chiar il aveam in fata. Din pacate, situatia se inrautatea cu fiecare pas. Pur si simplu, nu mai mergea sa urc, pulsul o lua razna, incepusem sa vad un pic in ceata.. Am incercat sa stau pe copaci un pic, nu m-am simtit mai bine.. In momentul ala am zis ok, trebuie sa abandonez ca sa nu mor pe aici, deja ma rugam doar sa traiesc, nu imi mai pasa nici de timp, nici de altceva. M-am gandit ca anulez si ultra-ul de la Timisoara daca scap viu de acolo, cel mai probabil asa voi face.. Ce e drept m-am si speriat, dar cine nu se sperie cand vede ca ii bate inima cu putere fara sa faca aproape nimic? Ma puneam pe un bustean, asteptam sa imi revin.. Imi reveneam, Mergeam 100 de metri si ma lua din nou. De 3 ori am coborat, de 2 ori m-am urcat iar pe panta in speranta ca poate sunt ok.. Dar din pacate n-am fost, cand am vazut ca e groasa treaba si ametesc doar daca intorc capul mai brusc, plus vederea in ceata, am zis gata - abandonez, nu ma mai uit inapoi, sanatatea e mai importanta decat orice. Pe drum am dat de Octavian si Moga, care au crezut ca i-am asteptat sa termin cursa cu ei. Le-am zis ca abandonez, Octavian a zis ca vine si el cu mine - el oricum voia sa abandoneze, dar i s-a spus ca dureaza ore intregi pana va veni cineva sa il ia, asa ca a preferat sa continue. El ar fi terminat cursa, dar nu mai avea motivatie. Am mers cu el, am ajuns la CP, le-am zis voluntarilor ca abandonam ca am probleme cu pulsul, si ne-au bagat intr-un cort unde am asteptat vreo 2 ore pana sa vina o masina a jandarmilor sa ne duca la start (kit ca erau doar 10 km). Am apreciat ca au facut tot ce au putut sa ne ajute, dar ca o mica sugestie, pe viitor ar trebui investit mult mai mult in siguranta la cursa asta, macar un voluntar care sa poata lua un puls, o tensiune, ar fi putut sa fie ceva grav, din fericire nu a fost cazul.. Am auzit ca un participant a facut stop cardiac pe la km 80, mergea si a cazut din picioare pur si simplu :( Nu sunt 100% sigur de informatia asta, asa am auzit, si ce stiu e ca din fericire a supravietuit.. Am tot spus-o, e doar o chestie de timp pana va muri cineva la ultra.. Nu ar trebui sa fie lasati oamenii fara aviz de la medic, stiu ca se poate lua fara nicio problema dar deja asta tine de constiinta fiecaruia, eu ca organizator nu as permite la un ultra sa vina oameni fara un control minim. Eu mi-am facut toate controalele posibile anul trecut (analize, cardio, plamani, rinichi) si nu aveam nimic si tot mi-a fost rau, dar cineva care are probleme poate sa moara clar la un concurs de genul.

In CP 13 ne-am intalnit si cu Adrian Grigore, care a abandonat si el (probleme cu stomacul, a vomitat, etc) si am mers impreuna la start. Din fericire intre timp imi revenisem aproape complet, cred ca m-am si speriat un pic, dar cu siguranta ceva a fost acolo, am tras prea tare, nu stiu. Concluzia personala e ca trebuie neaparat sa fac niste analize, sa vad cum mai stau, si daca vad ca nu ies bine chiar sa tai din concursuri, in special din cele lungi, pentru ca pana la urma sanatatea e mai importanta decat o medalie sau un timp. Sper sa revin cu un articol mai optimist data viitoare, va doresc sanatate tuturor celor care alearga pe munte :)

luni, 21 august 2017

Cu bicicleta in Vama

Am tot incercat sa ajung in Vama prin propriile puteri - de 2 ori in alergare cu Godza, o data cu bicicleta cu o prietena. In alergare am abandonat o data la Fetesti, o data la Slobozia (i-au cedat colegului glezna, respectiv genunchiul), iar cu bicla am abandonat pentru ca batea rau vantul, eram abia la Slobozia si era octombrie, iar Giuliei i s-a facut frica, asa ca am mers pana la Fetesti, apoi am luat trenul pana in Constanta, si am continuat pana in Vama a doua zi. Mai eram si pe MTB.. Dupa toate aceste incercari, am reusit anul acesta, intr-un final glorios, sa ajung cu cursiera. Traseul nu este foarte dificil si il recomand tuturor celor care au pedalat macar 150-200km dintr-o bucata la viata lor. N-am avut mari probleme dupa, un pic genunchiul stang m-a suparat, dar mi-am revenit repede, dupa 2 zile deja mai faceam Vama Veche - Constanta si retur cu bicla (deci peste 100 km).

Ca si date tehnice, am pedalat fix 326km din Militari pana la intrarea in Vama. Traseul pe care am mers este Bucuresti - Urziceni - Slobozia - Harsova - Constanta - Mangalia - Vama Veche. Initial am aproximat ca voi face undeva in jur de 15-16 ore cu tot cu pauze (deci pe la 20/ ora media), dar am reusit sa o scot la 14 ore cu pauze, respectiv 12 ore jumate fara pauze (cam 26/ ora media de pedalat). N-am inregistrat cu Strava ca sa nu imi consum bateria, si in plus nu m-a interesat foarte tare. Am mers singur, deci n-am beneficiat de un pluton care sa mai taie din vant. Traseul arata cam asa: https://www.strava.com/routes/10250306 Mai exista o varianta prin sud, dar trebuie sa treci cu bacul Dunarea. Aceasta este singura varianta prin care poti traversa Dunarea fara sa o iei pe autostrada (deci cu bicla sau pe jos) - podul de dupa Giurgeni.

Am plecat din Bucuresti la 4 dimineata. La inceput a fost foarte bine, pana in Urziceni am facut undeva pe la 2 ore jumate, maxim 3 (nu mai stiu exact), pe drum am facut o singura pauza inainte de Urziceni, de 5 minute, apoi pana la Slobozia am facut 5 ore jumate, am mai facut o pauza de 10 minute intre timp, planul era sa fac pauze la 2 ore o data, dar din cauza caldurii a trebuit sa cumpar apa mult mai des si am ajuns sa fac pauze cam la o ora , o ora jumate. A fost cald tare, peste 30 de grade, niciun nor pe cer, dar macar a batut vantul (din pacate doar din fata pana la Constanta, ca de, asa e in drum spre mare). Dupa vreo 6 ore si ceva in care am facut pauze doar 15 minute si mancasem fix 2 ciocolati Lion si un gel, mi s-a facut un pic rau de la lipsa de mancare si a trebuit sa ma opresc sa mananc ceva. Urmatoarea pauza, daca tin eu minte bine, am facut-o direct in Harsova, unde am ajuns aproape de 12. Posibil sa mai fi facut o pauza intre timp dar nu mai tin minte. In cadrul unei pauze imi cumparam apa (am avut 2 bidoane de 0.75) si mancam o ciocolata sau un gel. Partea cu cumparatul apei dura gel mai mult. Din cand in cand am mai cumparat si Gatorade.



Din Harsova a inceput chinul - poate as fi suportat caldura, vantul din fata si faptul ca aveam multe dealuri de urcat, care desi nu erau mari, erau oarecum solicitante (am cedat pana la urma si am ajuns sa le urc cu foaie mica, cu 15/ ora), dar si asfaltul prost a fost prea mult pentru mine, avand in vedere ca eram pe cursiera. Nu mai merg pe acolo niciodata pe cursiera, e un asfalt ingrozitor, te zdruncina la fiecare metru si imi era frica sa nu fac pana, dar m-a ajutat Dumnezeu si n-am avut nimic pana la final, chiar am zis ca e o minune daca nu fac pana pe hartoapele alea. Am facut inca 2 opriri pana in Constanta, o data dupa vreo 25 km si a doua oara dupa alti 30, deja media mea scazuse aproape de 20 la ora (noroc ca pe prima portiune am avut spre 30). Am ajuns la Constanta pe la 3:30 sau chiar mai tarziu, am stat o gramada in Constanta, nu prea era semnalizata Mangalia, dar de acolo a mers foarte bine pana in Mangalia, am avut sigur medie peste 30 a batut vantul din spate, am ajuns in Mangalia pe la 5:30 daca tin minte bine. Acolo am facut o pauza mai mare pentru ca imi era un pic rau de la caldura, am aruncat 2 litri de apa in cap si mi-am mai revenit, iar de acolo am mai tras un pic pana in vama, unde am ajuns in jur de ora 6 pm. Cu totul, vreo 14 ore, 326km si vreo 1500m urcare (deci traseul destul de plat, avand in vedere distanta foarte mare). O experienta placuta, mai ales ca nu mi s-a furat bicla de la camping (am legat-o cu vreo 3 antifurturi ce e drept, inclusiv unul de 2 kg, era greu de crezut ca o sa vina cineva in camping cu flexul). La intoarcere i-am dat bicicleta sor'mii sa o duca pe tren (eu plecam duminica si era clar ca va fi foarte aglomerat pentru bicla pe tren), e 30 de lei biletul daca iei tren direct, 45 daca faci legatura la Constanta.


Si cam asta ar fi.. Sper ca e de folos celor care ar vrea sa faca tura. :)

miercuri, 2 august 2017

IronTrail 2017

O sa incep acest articol cu o discutie despre performanta. Multa lume se intreaba ce inseamna sa faci performanta in sport. Dupa parerea mea, performanta inseamna sa reusesti sa te clasezi in top in domeniul tau, la concursuri cu un numar relevant de participanti, iar aceste clasari sa se reflecte si la nivel international (daca esti primul in tara trebuie sa fii cat de cat bine clasat si prin afara). De exemplu, pe plat mi se pare ca faci performanta daca ai sub 1 ora si 10 pe semimaraton sau sub 2 ore jumate pe maraton (timpi pe care in Romania ii scot foarte putini). Pe munte e mai greu de evaluat pentru ca sunt multe concursuri, fiecare cu profilul sau. As zice ca performanta fac doar Palici, Szabolcs, Preda si baietii de nivelul lor, si as spune (desi unii ma vor contrazice) ca si Hajnal face performanta pe ultra (singurul, de altfel), avand clasari bune si in afara. E o diferenta intre amatori pasionati, care termina diferite curse, si oameni care fac performanta. Eu nu am facut performanta si nici nu voi face, pentru ca sunt amator, nu doar ca nu traiesc din sport, ba chiar dau bani ca sa il practic. Vorbeam si cu Vlad Tanase si zicea si el ca oricine poate face ceea ce facem noi, trebuie doar sa ai ceva ambitie, antrenament, si un pic de noroc sa nu te accidentezi. Pe triatlon/ ultra-triatlon as zice ca nu face performanta aproape nimeni din tara. Poate doar Balanescu, Baractaru si Vigariu, ca sa zic cateva nume, poate mai sunt si altii dar nu ii stiu eu. Oricum, ideea e clara, oameni care sunt mereu in top. De ce am facut discutia asta este pentru ca nu vreau sa fiu ipocrit si sa ma laud ca as face performanta, pentru ca eu nu consider ca este cazul. :)

Acuma despre cursa. Una din pasiunile mele e sa caut tot felul de curse, sa vad care e mai dificila. Sunt putine curse montane peste 100 de mile. Una din ele este Irontrail, o cursa in Elvetia de aproape 220 de km cu peste 11.000 diferenta de nivel, si este o alternativa pentru cei care nu au fost acceptati la UTMB si vor ceva similar (bine, e semnificativ mai greu, dar nu stiam asta). Cum la UTMB nu am fost acceptat, am decis sa ma inscriu la Iron, mai ales ca eram motivat de faptul ca mai fusese un singur roman in 2016, care abandonase. Nu zic ca e o performanta sa fii primul roman care face cursa X, dar pentru fenomenul sportiv din Romania cred ca este totusi o realizare. Asa cum nu consider ca simpla terminare a unui Deca Ironman continuu, de exemplu, e o performanta, dar ar fi totusi o realizare pentru fenomenul sportiv din Romania, pentru ca momentan nu a facut asta nimeni (a facut doar Andrei Rosu 10 days Ironman, care e incomparabil mai simplu). Am vazut ca era si Mihai Serban inscris, un roman cu rezultate bune in cursele de ultra. Dupa Balaton imi pierdusem increderea in psihicul meu si am plecat din tara in ideea ca sansele cele mai mari sunt sa abandonez. Acum cand ma uit in perspectiva cred ca as fi putut termina si la Balaton, dar eram pur si simplu prea traumatizat de experienta cu salvarea de la semimaraton si la prima problema am cedat. Poate ca imi voi lua revansa la anul, cine stie. :)

Am ajuns miercuri in Zurich, iar acolo m-a asteptat o prietena la care am stat in prima seara. Am plecat de la ea extraordinar de stresat, nu aveam nici internet si imi era frica sa nu ajung la start, stiam doar ca trebuie sa schimb 3 trenuri iar de acolo nu aveam nicio idee. Am ajuns in Davos, din fericire in tren am dat de un alt alergator, care din cate am vazut a terminat si el cursa mare, si mi-a aratat cum se ajunge la start. In Davos urma sa stau la Mihai Serban, care a fost amabil si m-a primit la el la cazare. Eu imi rezervasem ceva hostel acolo, dar am preferat sa stau cu persoane cunoscute, mai ales ca nu prea ma descurcam singur pe acolo. Mi-am luat kitul de start, care nu avea decat trackul si 2 pungi ca sa ne punem lucrurile - la km 60 si 150, aproximativ, iti puteai lasa lucruri ca sa te schimbi. Am uitat sa mentionez, in taxa de inscriere intra si biletul de tren, care ar fi fost 100 de franci dus intors, deci nu imi pare rau deloc de banii dati pe taxa. Plus ca organizarea a fost excelenta - marcajul impecabil, punctele de alimentare, desi doar 9, aveau de toate - paste, supa, geluri, batoane, fructe. Practic puteai sa vii fara nimic de acasa. Si in ultimele puncte puteai sa si dormi.. Iar apa gaseai destula pe drum din izvoare sau fantani publice. Mihai mi-a povestit ca avusese o infectie chiar cu vreo 2 saptamani inainte de concurs si nu stie exact cum o sa mearga. Am reusit sa ma culc la 9 (nu stiu cum, probabil eram foarte obosit), am dormit vreo 6 ore si un pic si m-am trezit pentru start, care era la 4.

La start era destul de frig, ba chiar picura cand am plecat din camera. Nu pareau conditii ideale.. Am inceput sa alergam la 4 si cateva minute. S-a plecat tare, eu am incercat sa stau cat de cat mai in fata, se alerga si pe urcari, nu imi venea sa cred cum merge lumea la un concurs de peste 200km. Pana la primul CP a fost o urcare foarte lunga, cu panta foarte mica, s-a alergat o gramada pe urcarea aia, ceea ce mi se parea admirabil. Ma grupasem cu tipul de pe tren si inca o persoana. Nici nu m-am trezit bine ca am si vazut borna pe care scria km 200, deci alergasem deja 14. Bun.. In curand a venit si borna 195, a urmat o mica coborare, apoi iar urcare si am ajuns la primul CP, unde nu am stat mult, am baut niste supa am luat un gel parca si cam atat. In general intre 2 CP luam cam 2 geluri, atat. Deci am consumat cam 18-20 de geluri si batoane in cursa, sa zic. Batoanele mele nu prea le-am folosit, aveam unele de la Isostar si m-am cam saturat de ele, nu prea imi mai place gustul, in schimb am luat batoane Sponser de la ei care aveau gust mai bun un pic. In CP am ajuns aproape simultan cu Mihai, atata ca el a plecat ceva mai repede.

Am plecat cat am putut de repede de la CP1, a urmat o coborare extrem de lunga si cam plictisitoare, dar am vazut cel mai frumos peisaj din viata mea in timpul ei - din ceata iesea, maret, un varf de munte, deasupra caruia era ceata din nou. Parea ca muntele e asa, undeva in ceruri. Eu nefiind obisnuit decat cu muntii din Romania, muntii aceia inalti mi s-au parut foarte spectaculosi, trebuie sa recunosc ca n-am vazut niciodata un spectacol asa frumos. Dupa e mi-a venit rau de atata coborare (m-am intalnit cu un american care mi-a zis ca suntem la mila 24 si inca nu se terminase, deci aveam aproape 40km), a inceput din nou o urcare, si imediat a venit CP urmator. Aici l-am vazut din nou pe Mihai, parea ca mergem aproape simultan, dar el statea mai mult in check pointuri. Se plecase oricum foarte tare, am facut 6 ore pe primii 46 de km.

Intre CP2 si CP3 nici nu prea stiu ce s-a intamplat. A urmat o urcare destul de lejera, apoi multa coborare pana in Samedan, unde aveam haine de schimb. Stiu doar ca am intrat intr-o sala imensa, undeva la un subsol dupa o linie de tren, si n-am vrut sa schimb nimic, doar mi-am suplimentat gelurile si am lasat drop bag-ul neatins. Din nou am dat de Mihai, si din nou a plecat inaintea mea. Tin minte ca imi spusese ca pe primii 62km ai doar vreo 2500m diferenta de nivel. Trecusera foarte repede, dar era de abia inceputul. Cursa abia incepea.

De la Samedan a urmat o bucata lunga de plat, apoi am inceput sa urcam, si am urcat, si am urcat, pana am ajuns la peste 2700. Panta nu era foarte grea, a fost un pic la inceput, dar pe platou era destul de lejer. La coborare stiu ca am facut la un moment dat o greseala, in loc sa merg pe poteca am luat-o direct pe zona abrupta (nu vasusem poteca) si am pierdut mult timp. Se facuse destul de cald si a fost singura zona aici unde chiar n-am gasit apa, incepusem sa nu mai suport coborarea aia, pana cand ajunsesem sa ma gandesc sa cer oamenilor pe strada apa, dar chiar atunci a venit si CP4, care era undeva pe strada, nu era intr-o cladire, ca pana atunci. Aici am dat, din nou, de Mihai, care zicea si el ca e cam obosit.

Am plecat cu Mihai pe urmatoarea bucata, unde se ajungea si la cel mai inalt punct din cursa, 2750, cam asa. Am mers destul de greu pe urcare, dar intr-un final am reusit sa ajungem. Coborarea a fost extraordinar de plictisitoare. Acum ca ma uit pe harta vad ca apare un checkpoint si pe varf, dar eu de la CP4 pana la Maloja (km 106) nu am gasit nimic, nu stiu ce cauta pe harta. In varf nu era nimeni, am continuat sa alergam. Aici a aparut un fenomen urat, kilometrii treceau extraordinar de greu. La un moment dat nu aparusera toate bornele, dar de la km 150 in jos cred ca au fost toate, si noi speram sa nu fi existat o borna, dar de fapt nu ajunsesem la ea. Ori am ocolit noi foarte mult, ori a fost eroare de GPS, ori e traseul mai lung, cert e ca ceasul lui Mihai arata ca suntem la km 106 si comform bornei de 115 abia facusem 99km. Mult tare a durat coborarea.. Si chiar cand am coborat de pe munte si ne gandeam ca aia e, s-a terminat coborarea, ne-a zis o voluntara ca mai e o ora - mai erau vreo 6 km. Am luat-o in fata pe bucata urmatoare, care era mai mult plat, apoi m-a ajuns din urma Mihai cu americanul (Michael) si am ajuns impreuna la Maloja - km 106. Aici eram deja obosit, se dusese primul Ciucas Ultra, dupa cum imi placea sa zic. Am impartit cursa in 2 Ciucas ultra, pana la Maloja si dupa Maloja, dar nu stiam eu ca de fapt jumatatea adevarata ca timp e la km 125, nu la 106. La Maloja Michael a zis ca vrea sa doarma, ceea ce l-a facut pe Mihai sa decida ca se culca si el putin. Cum nu voiam sa abordez noaptea, am zis ca incerc si eu sa dorm, desi nu imi era prea somn si mai si bausem niste Cola in post. Ne-am dus intr-o sala mare de sport unde erau niste saltele pe care se putea dormi. Aici a avut loc primul punct critic din cursa, si e unul din motivele pentru care consider ca n-as fi terminat daca nu m-ar fi ajutat Dumnezeu, chiar cred sincer asta. Cand m-am pus in pat, am vazut ca am o problema cu respiratia - e o chestie mai veche la mine, si la T100 si la 7500 am observat (din fericire la 7500 doar la finish, iar la transylvania am abandonat cand am observat respiratia dubioasa). Nu stiu din ce cauza, dar daca stau seara cu tricoul transpirat, cand trag aer adanc in piept se aude un fel de suierat, am fost si la doctor si mi s-a spus ca nu e prea bine (acuma sincer nu cred ca e chiar cine stie ce, cred ca a exagerat atunci doctorul). Mi s-a zis ca se ingusteaza caile respiratorii si ar fi un semn de astm, dar m-am testat de astm si nu am asa ceva, spirometria a iesit bine, posibil mai degraba sa fie o raceala ceva... Cand am vazut asta, am zis ca e clar, trebuie sa abandonez. N-am putut sa dorm deloc si ma tot gandeam ce sa fac, n-as fi abandonat, fizic puteam, dar sa risc cu respiratia aia? Nu stiam ce sa fac.. A fost destul de greu, ma tot gandeam ce sa fac, clacasem psihic. Cum stateam asa, il aud pe Mihai ca imi zice "hai, mergem?". Era aproape 12 noaptea. Ajunsesem in CP pe la 9 si ceva, prima suta de km o facusem in vreo 17 ore jumate (admirabil, avand in vedere ca la Ciucas am facut 16:45 anul trecut, si nu mai urma altceva dupa. e e drept, prima suta avea mai putina diferenta de nivel aici). Ne mai ramasese multisor de urcat, vreo 6000m. Cand l-am auzit pe Mihai, i-am explicat problema mea, mi-a zis ca el nu aude nimic ciudat.. Am zis ok, merg cu el, stau pe capul lui macar, aveam si butonul de panica pe tracker in caz de ceva.. (bine ca nu l-am folosit, nu aveam asigurare pentru Elvetia si acolo orice chestie costa extraordinar de mult, de ordinul a mii de euro probabil daca veneau sa ma ia cu salvarea).

Am plecat cu Mihai din CP Maloja. Afara nu era prea frig, din fericire. Am avut parte de o vreme perfecta tot concursul, nu a plouat, nimic, nu ceata, indiferent de altitudine.. Incredibil! A fost cam cald sambata dar aia a fost. Si atunci, cum aveam noi de urat 1000 de metri diferenta, a venit. O asteptam de mult, stiam ca urmeaza sa ne intalnim cu ea.. as fi sperat totusi sa fie mai devreme. Cum mergeam noi in noapte.. a venit TÂRÂREA. :)) Urcarea pur si simplu nu se mai termina. Respiratia ma supara in continuare.. I-am zis eu lui Mihai ca o sa ajungem dimineata in urmatorul check, dar nu m-a crezut. Kilometrii parca nici nu mai treceau, ne gaseam cu greu drumul in noapte. Chiar ne taram. Si cel mai rau e ca nu vedeam unde trebuie sa ajungem, doar ca nu se mai oprea urcarea. Si cand dupa multe chinuri am inceput sa coboram.. Dupa 200m de coborat am urcat iar. Aici e greseala mea ca nici nu stiam bine traseul pe zona asta. Si am urcat bine.. apoi a urmat o zona de fals plat/ coborare in care iar apareau urcari. Nu mai suportam efectiv, erau o multitudine de urari si ma gandeam doar ce mare greseala am facut la km 106 ca nu am abandonat.. Am zis ca mai am o sansa la km 125 si ca voi abandona acolo orice ar fi. Nu asteptam decat sa vina dimineata. Ca o paranteza, in cursa imi repetasem ca e simplu, tot ce trebuie sa fac e sa continui sa merg si intre timp sa astept noaptea, apoi dimineata, apoi noaptea din nou. Simplu, nu? Venise noaptea, dar nu mai parea simplu, voiam sa se termine chinul o data. La un moment dat a parut foarte rapida diferenta dintre 2 placute de marcaje (erau din 5km in 5km), ceea ce inseamna ca facusem 5km intr-o ora, dar mi se parea imposibil, ne taram! Altitudinea a fost dusmanul nostru. Am stat 11km la peste 2300 de metri, ceea ce in Romania nu se intampla niciodata. Nu mai aveam suflu, lui Mihai ii venea sa vomite.. Greu, tare greu. Pe coborare am mers.. Din fericire a durat putin, vreo 4km doar am coborat efectiv, am vazut si borna de 95 km din cate tin minte, apoi a urmat punctul urmator, Bivio. Parca am mancat ceva, nici nu mai stiu, apoi am mers sa ne culcam. Mihai stabilise si el ca abandoneaza, dar intre timp a zis ca macar sa se culce, ca poate totusi merge la km 148 unde i se recunostea oficial cursa.

La Bivio am dormit vreo ora jumate (prima oara cand dormeam in concurs, la 25h de la start) pe un scaun pliabil. Imbracat cu tot ce aveam, cu frisoane.. Culmea ca am dormit neintors, asa de obosit eram. Aproape de ora 7 Mihai mi-a zis ca pleaca la km 148 ca sa i se recunoasca si lui cursa. Eu i-am zis ca abandonez si l-am rugat sa se intereseze cum pot sa ma intorc in Davos, daca mi se ofera transport. Mi-a zis ca daca nu se intoarce atunci nu are cine sa ma duca. Intre timp am intrebat un alt concurent care dormise cu noi, si mi-a zis ca nu se poate sa ma duca nimeni de acolo, si stie ca e greu, dar mai bine sa merg la Savognin si poate voi avea mai multa forta acolo, dar ca de acolo voi gasi transport mai usor. M-a ambitionat un pic baiatul.. Mihai nu s-a intors, eu m-am dus sa intreb cum pot ajunge in Davos. Nu aveam transport, ar fi trebuit sa am un bilet printat ca sa merg gratis cu busul, dar nu il aveam. Nici voluntarii nu stiau de el, mi-au zis doar ca trebuie sa merg cu autobuzul, si ca sunt sanse sa fie gratis cu numarul de participare. Acest "should be free" m-a cam speriat. La elvetieni daca esti prins fara bilet si fara buletin, asa cum eram eu, evident si fara bani, esti dus clar la sectie. Si dintre o zi petrecuta la sectie si inca 20 de km prin munti.. Ati ghicit, am decis ca distractia continua! Asa ca am inceput sa trag de mine, aveam 2 urcari destul de scurte, am tras un pic, am si alergat pe coborari, si am reusit sa il si ajung pe Mihai, l-am si intrecut. El mi-a zis ca vrea sa continue asa sa vada cat duce. M-a ambitionat, am zis ca daca el continua merg si eu in continuare. Am terminat urcarea impreuna, m-a ajuns din urma, apoi pe coborare m-a depasit bine. A urmat iar o coborare enorm de lunga, stiu ca am intrecut o fata, prima pe care am vazut-o in concurs (au fost doar vreo 6 parca, din vreo 90). In rest doar incercam sa nu ma gandesc ce rar trec placutele cu km, ma plictiseam tare, mai erau si urcari mici, asa ca sa fie totul mai frumos.. Plictiseala, ce sa mai. Am ajuns intr-un final in Savognin. Respiratia imi cam trecuse intre timp, incepuse sa se auda mai rar suieratul. Am dat de Mihai, care mi-a spus, spre surprinderea mea, ca abandoneaza. Parea ca se simte bine, dar a zis ca nu vrea sa mai riste inca o noapte ca e posibil sa ii fie rau, si ca nu vrea sa doarma 8 ore in ultimul CP (i-am propus treaba asta). Eu am decis totusi sa continui, urmand sa il sun daca vreau sa abandonez.

Urmatoarea portiune chiar mi-a placut. O urcare destul de lina, apoi o coborare destul de lunga pana in cel mai jos punct din cursa. De acolo pana la urmatorul CP a fost o urcare cu panta decenta si chiar m-am bucurat de ea. Am mers asa, relaxat. Din pacate, daca pana atunci nu ma suparasera basicile, atunci au cam inceput sa se simta. Pe ultima portiune abia abia am reusit sa fac un jogging obosit. Daca la inceput era jogging relaxat, acum deja era un jog chinuit, iar la final un jog obosit (tarat). Portiunea asta a trecut repejor, doar ca era destul de cald, am suferit un pic de caldura, dar atat. In CP am mancat, mi-am pansat bataturile (complet inutil, as zice, m-au durut in continuare la fel, si s-au tot agravat), un voluntar simpatic mi-a dat un magneziu apoi am plecat.

De aici pana la km 193 a fost destul de nasol. Aveam de atins 3 varfuri de peste 2500. Primul sa zicem ca a fost ok, pentru ca mare parte a fost pe asfalt, nu a fost foarte abrupt, mai putin ultima portiune cand parca nu se mai termina. Apoi a urmat o coborare chinuita (hai boss, stiu ca mai poti face jog 3 coborari), dar de fapt nu prea mai puteam. Urmatorul varf era destul de aproape, am urcat putin, iar sus am avut bucuria sa vad un punct neanuntat cu apa si mancare, si chiar imi faceam griji ca nu mai am apa si nu vedeam izvoare. Apoi a urmat o coborare pe care parca a merg mai bine joggingul, dar tot m-am chinuit. Asta a durat un pic mai mult, apoi venea ultima urcare din cursa la peste 2500m. Vad eu panta in fata mea.. Trag un pic de mine, o iau si pe abrupt in loc sa merg pe poteca, in speranta ca termin mai repede si poate ajung la CP pe lumina. Ajung eu sus, fericit.. Vad ca urcarea mai continua. Am fost prost sa cred ca ajungi asa repede la 2600.. Ok, bine, ia si trage de tine prietene. O urcare si mai abrupta, cam chinuitoare.. Ma saturasem deja de urcat, nu prea mai aveam chef. Aproape fara energie, reusesc sa ajung sus. Cand ajung.. Inca un deal. Deja simteam ca innebunesc. Incepusera sa apara mici halucinatii, vedeam oameni in loc de stalpi si alte chestii din astea (au continuat pana la CP aceste mici halucinatii). Din fericire asta chiar era ultima, am terminat si urmatoarea urcare, ceva mai scurta totusi, apoi a inceput coborarea, care a fost mai lunga decat as fi sperat. Desi speram sa ajung fara frontala, a trebuit sa o aprind la un moment dat. Aici am avut alt moment de clacare psihica. Stiam ca era CP la km 191, dar de fapt era la 193. In departare erau tunete si fulgere, in clacarea mea pishica am crezut ca e bombardament, vedeam lumini rosii, vuia tot muntele.. Chiar credeam ca e bombardament, ma gandeam bai Elvetia e tara neutra, incredibil, nu pot fi bombe, dar totusi de ce lumini rosii? In zare se vedea un oras, am zis ok aici e CP, dar nu era chiar acolo, am continuat, trecusem de mult de km 191, dar nu vedeam nimic. M-am gandit bai am ratat CP, e clar. Eram suparat pe mine, dar si pe organizatori, cum sa nu marcheze ei CP? OK, am zis, merg inainte si cand incepe drumul sa urce e clar, sun la organizatori sa ii intreb daca am trecut de punct, dupa semnalul de la tracker. Si cum mergeam, vad o intersectie: la dreapta mergea in jos, la stanga urca. Marcajele... urcau. Am zis e clar, iau telefonul si sun la organizatori. Am zis hai totusi sa mai merg un pic. In 200 de metri maxim drumul cobora din nou, si chiar de acolo mai urma un pic si am ajuns la CP. Am pierdut mult.. si mai rau a fost energia psihica disipata, am fost asa de speriat ca am ratat CP, cred ca aratam rau cand am ajuns, s-au speriat voluntarii, m-au intrebat cati ani am si daca sunt OK. Abia puteam sa vorbesc, era 10:30, am zis ca mananc ceva si ma culc. Aici o mare boierie, paturi adevarate cu cearseaf si patura, nu imi venea sa cred in ce lux am ajuns! Am pus alarma la 1:40. As fi putut sa o pun si la 5 dimineata, ca era tot cam aia, sincer, timp aveam pana la 6 dupa amiaza a doua zi, dar pur si simplu voiam sa se termine. Imi venea sa plec atunci, dar eram cam distrus, am zis ca 2 ore jumate de somn nu au cum sa strice.

Am reusit sa dorm bine, n-am avut probleme, doar un pic la inceput ca nu gaseam o pozitie in care sa nu ma doara nimic, pana la urma am ales-o pe aia cea mai putin dureroasa. Cand a sunat ceasul.. durere. Eram rupt de somn. Am zis aia e, inca un semi, am tras un pic de mine, m-am imbracat, am luat pantofii, bufful, frontala, rucsacul, betele de trekking, am pus pantaloni de ploaie ca sa tina de cald si polar si am plecat. Afara surpriza - era foarte cald, am dat polarul jos. Nici de suprapantaloni nu era nevoie, mai ales ca i-am pus si pe dos din greseala. Ce sa faci.. Pe drum au inceput sa ma tot depaseasca participanti de la alte curse, in special de la maraton (incepuse seara pe la 10). Acum nu ma deranja, mai rau a fost in seara de dinainte cand ne depaseau cei de la proba de 133, era frustrant cum treceau plini de energie pe langa noi, avand sub un maraton in picioare. Unul a fost de apreciat, am vrut sa ne dam din drum sa ii facem loc si ne-a zis ca nu, ca noi facem proba mare, nu trebuie sa ne dam din drum pentru nimeni. :) Urcarea asta a fost groaznica. Lunga.. imi era somn, nu mai aveam chef, ma dureau basicile.. Nu se terminau o data brazii, stiam ca trebuie sa ajung la 2100m, si daca inca erau brazi inseamna ca era sub 2000 altitudinea.. Ce nu stiam eu ca erau vreo 3-4 km de platou, o data ce am ajuns in zona de peste 2000m, si au trecut super greu, ma dureau groaznic bataturile, incercam sa alerg, dar nu puteam. A inceput si coborarea, pana la urma. Chiar am depasit pe cineva, nu mi-a venit sa cred, cineva putea cobori mai incet decat mine si era doar la maraton! Jos a urmat un alt post surpriza, dar nu aveam nevoie de el, am luat niste apa si am plecat. Urmatoarea urcare, desi foarte abrupta, a fost ok pentru mine, am abordat-o incet si am reusit sa nu obosesc prea tare, am si socializat cu tipul pe care il depasisem pe coborare, pe urcare avea mai multa energie. Si s-a si luminat si am putut vedea drumul. Am ajuns sus la 5:30, am dat din nou de tipul respectiv, apoi am luat-o in fata pe coborare. Au urmat 6 km pe care i-am "alergat" cu 6. 6 la ora, v-ati prins da? :)) Era deja joggingul chinuit, si ce era haios e ca cei din jurul meu erau la fel. Nu se mai termina.. Am vazut la un moment dat finishul, si m-am bucurat, dar eram prea distrus sa pot realiza ce inseamna. Am mers in continuare, abia cand am ajuns jos in oras mi-am dat seama ca gata, se termina cursa, mergeam pe strada cu lacrimi de fericire in ochi, am terminat Irontrail! Am ajuns la stadion, unde era finishul, a urmat o tura de stadion, apoi am terminat.. fara nimeni pe acolo, doar 2-3 organizatori, dar ce mai conta? Era normal, era 6:30 dimineata.. Si cam asta a fost. Am dormit dupa vreo 2 ore la Mihai (care arata fresh), apoi a venit prietena la care statusem dupa mine, am mai stat putin prin zona, ea a mers sa se plimbe, eu am dormit pe o banca, undeva la 2400m (am ajuns cu telegondola, nu va speriati prea tare :) ) si dupa am plecat inapoi. Irontrail T214 terminat, loc 2 categorie, 21 masculin, 24 feminin cred, din vreo 90 de persoane care au fost la start, rata de abandon fiind de aproape 50% (40/85 la baieti, 5/11 la fete).

A ramas sa vorbesc despre echipament, nutritie, apoi voi spune cateva ganduri de final - anumite persoane carora tin sa le multumesc. Nutritia a constat in principal in ce aveau ei in checkpoint, paste aproape la fiecare check (deci vreo 7-8 portii de paste), vreo 2 de supa, si maxim 20 de geluri si batoane, din cate estimez. Am luat si din batoanele lor vreo 3-4 cel putin, erau bune alea de la Sponser. Si astea de la Isostar sunt decente, dar numai cele cu ciocolata, astea cu lamaie am inceput sa nu le mai suport.

Echipamentul l-am facut in felul urmator. De jos in sus: pantofi La Sportiva Akasha, sosete La Sportiva de la Ionut Zinca (mi le-a sugerat pentru bataturi, si m-am inteles mult mai bine cu ei decat cu cei de la Compressport), colanti Salomon pe care i-am schimbat la km 148 cu colanti Kalenji (mi s-a parut un pic ca regret lipsa compresiei, dar m-am gandit ca e doar in capul meu ca oricum sunt obosit, nu cred ca a facut vreo diferenta, ma indoiesc profund), chiloti Salomon (chiar ii recomand, nu te irita), tricou Compressport (a fost ca a doua piele, am stat cu el 50 de ore, nu l-am schimbat deloc ca am zis ca oricum transpir daca il schimb, poate si de asta problemele cu respiratia/ plamanii), manecute, buff (pe care l-am purtat non stop). Am avut si polar, suprapantaloni si geaca Goretex la mine (stiam ca e super frig aici, anul trecut plouase prima zi non stop), le-am carat degeaba din fericire, ba chiar aveam si polar de schimb in ambele drop bag-uri, tricou de schimb si colanti de schimb. Am folosit doar colantii de rezerva, nici eu nu stiu de ce, mi se parea ca am transpirat in ceilalti, nu cred ca a ajutat la ceva, doar am pierdut timp cu schimbatul. In rest, rucsacul clasic de la Decathlon, frontala Petzl, folie de supravietuire, bandaj elastic (era obligatoriu si cam mare, daca stiam ca nu ne controleaza nici nu il mai luam), si cea mai tare chestie, bete de trekking de aluminiu de la Decathlon. Asa, sa se mire toti hipsterii care folosesc Leki de carbon :D Glumesc, chiar sunt bune betele alea, poate imi cumpar si eu, sunt super usoare.. De obicei nu folosesc bete, dar aici le-am tinut in mana non stop, nu le atasam niciodata de rucsac, cand nu le foloseam alergam cu ele in mana. Si cam atat si cu echipamentul.

Ca ganduri de final.. Nu as fi reusit fara sa ma ajute Dumnezeu sa trec peste durere, fara vremea buna pe care nu o putem controla (daca adaugam si ploaie la chinul asta nu cred ca mai rezistam), plus ameliorarea suieraturilor la respiratie (la final nu mai aveam nimic), si sa nu uitam faptul ca nu aveam cu ce sa ajung din Bivio la finish. :) Acuma, pe principiul Dumnezeu iti da dar nu iti baga in traista, trebuie sa amintesc cativa oameni care m-au ajutat. In primul rand Mihai, care m-a sustinut moral cand imi era rau, mi-a zis printre altele ca totul e psihic si ca nu o sa mor, ca daca inca pot urca nu e nimic grav. Si avea dreptate.. M-a ajutat si sfatul lui Sebastian Butcovan, care mi-a zis sa imi dau cu vaselina pe picioare pentru bataturi (chit ca farmacistele au ras de mine cand le-am zis).  De asemenea, Adrian Grigore si Adrian Toma, finisheri Tor des Geants (fratele mai mare si mai nebun al lui Irontrail - 330km cu 24.000+, probabil cel mai greu ultra din Europa pe munte, poate o sa incerc sa il fac candva, cine stie), m-au ajutat cu sfaturi legate de somn, sugerandu-mi sa dorm asa cate 2 ore. Adrian Toma mi-a zis ca un somn te poate reseta complet, si a avut dreptate. Ar mai fi Tanase Vlad care m-a ambitionat sa termin, spunandu-mi ca motive gen bataturi nici nu ar trebui sa existe, ca poti trece peste ele. Nu in ultimul rand, cand eram distrus imi aminteam de Godza Mihai cum a terminat la 7500 in 34 de ore si 55 de minute, si ma gandeam ca inca nu sunt asa de distrus cum era el, deci inca pot continua, si el a fost o sursa de motivatie. Si cam atat cu arogantele pe 2017. Ar mai fi una, cursa de 48h de la Timisoara, poate merg si acolo, ramane de vazut cum ma refac :)

luni, 17 iulie 2017

Marathon 7500 editia a ix-a

Pentru mine, marathon 7500 este concursul meu de suflet, fiind al doilea concurs montan la care am participat in viata mea, in 2014, si evident, primul ultra. Anul trecut a mers destul de rau, am avut niste basici oribile, am terminat in 26 de ore, in ideea in care pe ultimii 15 km am facut aproape 6 ore, tarat (cu 2 km/ ora). Anul asta am zis ca poate o sa fie mai bine. Am mers in aceeasi formula, echipa Inginerii, eu si Octavian Ciorescu (amandoi am terminat Calculatoare si suntem la master), am tras de mine cat de tare am putut in fiecare moment al cursei, si prin urmare am iesit mult mai bine: 19 ore si 26 de minute, locul 7, un timp cu care pana in 2013 am fi fost pe podium :) Cel putin pot spune ca am "mandria" ca nu a facut niciodata o echipa de mixt sau feminin timpul ala, deci inseamna ca suntem pe drumul cel bun. (in niciun caz nu sunt misogin, dimpotriva, stiu ca sunt multe fete care nici nu au ce discuta cu mine pe alergare, dar la noi in tara pe ultra inca nu e asa o competitie mare la fete :) ).  O sa abordez articolul un pic diferit, nu o sa povestesc efectiv ce s-a intamplat, ci voi analiza diverse aspecte din cursa.

1. Echipamentul. Am constatat ca desi toata lumea, mai nou, foloseste compresii, nu au niciun efect (asta e parerea mea, nu am observat nicio imbunatatire). Mi-am luat echipament complet de la Compressport, intr-adevar, tricoul e exceptional (e foarte stramt si se usuca repede), la fel si manecile, sunt minunate, dar jambierele nu mi se pare ca ma ajuta, si mai mult, mi-am luat si niste pantaloni 3/4 pe care i-am purtat o singura data, la o alergare de 6 km in jurul blocului, doar ca sa observ ca ma incomodeaza in partea opusa genunchilor, ma cam strang (desi m-am masurat cu metrul de croitorie si mi-am luat marimea mea, cea mai mica, si in rest sunt ok, pentru ca la lungime imi sunt chiar un pic mari, sunt 3/4 dar mie imi vin aproape ca unii lungi). Asa ca daca ii vrea cineva.. Ii dau cu 100 lei mai ieftin decat pe site, imi puteti scrie pe privat - valabil pentru tipi care au cea mai mica marime de acolo. Ciorapii, de asemenea, sunt destul de buni, dar tot mi-au facut basici, in combinatie cu La Sportiva Akasha, niste pantofi foarte buni pentru ultra, genul de pantofi indestructibili. Ce e drept, am mers bine cu ei, i-am recomandat prietenilor, cumva toti au facut basici :)) Dar macar au stabilitate si iti ofera siguranta. Concluzia este ca de acum nu imi voi mai lua decat pantaloni scurti/ lungi de la Decathlon, nu e nicio diferenta fata de ceilalti, da' chiar niciuna. Acum, ce e drept, am folosit o pereche de colanti de la Salomon, au cel putin 2 ani, au fost candva de compresie, dar s-au largit si nu cred ca mai fac vreo compresie. In rest, am avut geaca mea de ploaie de la Salomon, frontala, niste manusi ieftine de la Deca, rucsac de la Deca si cam atat. Fara polar, fara suprapantaloni, cat mai light posibil. Si 2 flaskuri de la Salomon pentru apa.

2. Nutritia. Din nou, consider ca nu are nicio relevanta daca folosesti Sponser, Isostar, Nutrend sau orice altceva. Eu folosesc Isostar ca se gasesc la Auchan si m-am obisnuit cu chimicalele din ele, e bine sa te obisnuiesti cu un singur tip de chimicala :) Am luat vreo 8 geluri si 8 batoane, cu batoanele am inceput sa nu prea ma mai inteleg, nu stiu de ce, per total am folosit doar vreo 6 geluri si 3 batoane sau maxim 4, nici nu mai stiu. In rest am rupt checkul de la Omu, care era foarte bine organizat ca nutritie, am mai mancat la Pestera din check, supa de la Bran si ceva de la Diham.

3. Cursa. Planul era evident, urma sa trag de mine cat de mult pot iar Octavian, care este ceva mai valoros, sa se tina dupa mine, sau sa impuna un ritm mai tare atunci cand eu nu mai pot. Am inceput prima parte relaxati, in al doilea pluton. Unul dintre scopurile noastre era sa ne tinem dupa Sponser Master Team, niste oameni deosebiti, care stiu cum sa isi dozeze efortul si sunt foarte constanti. Am mers cu ei pana la primul check, unde am avut vreo 55 de minute, un pic mai slab decat in 2016, dar era foarte bine, ca am inceput usor. Desi ne-am fi dorit sa nu ne udam prin zonele de acolo, stiam de anul trecut ca sunt multe baltoace, evident ca ne-am udat ciorapii rau, iar asta, in timp, se poate traduce prin basici. Din fericire nu cred ca a fost cazul, am facut basicile mult mai tarziu. Am plecat tare spre al doilea CP, am ratacit un pic la un moment dat, dar o echipa de unguri (cu care urma sa terminam si cursa, cot la cot) ne-au fluierat ca am gresit, si ne-am intors. Am gasit o mica scurtatura si am reusit sa ajungem plutonul din urma. Am ajuns la CP, aici noi am stat cam mult, ca ne-a ajuns prima echipa de mixt, Cristina Cecan cu partenerul ei, apoi am inceput sa ii dam tare pe urcarea spre Piatra Arsa. Am depasit cateva echipe, inclusiv pe Sponseri, am ajuns la Piatra Arsa, am bagat un gel si i-am dat imediat pe coborare. Pe Jepii Mari sunt o gramada de scurtaturi, noi ne-am calicit sa le luam pe toate, asa ca am avut parte de un eveniment nefericit, Octavian a luat o scurtatura, eu nu, el a ajuns in fata mea, eu credeam ca e in spate, asa ca am ramas amandoi pe loc sa ne strigam, si desi eram la o distanta mica nu se auzea nimic. Pana la urma ne-am regasit, cu ajutorul celor de la Sponser, care i-au zis ca sunt un pic in spate si urlu dupa el, si am ajuns foarte suparati la CP4.

 N-am mai mancat nimic, i-am dat direct cat de tare am putut pe Jepii Mici, am tras de mine aproape la nivel maxim (ca si cum nu as mai fi alergat deloc pana atunci), i-am depasit pe Sponseri, apoi am ajuns la Babele. Ce e drept, de la Caraiman la Babele am mers pe plat ca eram cam rupti, poate puteam sa castigam ceva si acolo, dar am lasat-o asa, ca sa ne revenim pentru coborare. La Babele parca am luat un baton si am dat imediat drumul la picioare pe coborare, unde n-am rupt norma, dar am ajuns in vreo 20 de minute la Pestera. Acolo am mancat niste pepene si ce mai era prin check, am luat gelurile pentru partea a doua a cursei, n-am mai schimbat sosete, tricou, nimic, am plecat direct. In capul meu era ca mai sunt 3 urcari nasoala pe Omu si 2 coborari pe care trebuie sa le tragem. Urcarea asta deja a inceput sa se simta, nu mai trageam asa bine, am alergat un pic pe plat dar asa cam lesinat.. Am reusit cumva sa terminam urcarea cu bine, iar de la Omu am pornit repede spre Valea Cerbului. Aici traseul e un pic ciudatel, se face stanga la un moment dat si mereu ne ratacisem in anii trecuti, acum am reusit sa gasim drumul, si le-am aratat si ungurilor, care o luasera prost (ne-am luat si noi revansa :) ). Chiar acolo ne-au depasit iar cei de la Sponser, apoi am tras mai tare i-am depasit si noi, am intrat in padure.. Aici s-a intamplat un eveniment demn de mentionat, cum alergam noi am vazut in fata mea un urs mare si unul mai mic, la maxim 50 de metri. Eu am ramas efectiv socat, nu mai vazusem niciodata un urs pe traseu, desi auzisem ca sunt pe acolo, pur si simplu n-am stiut ce sa fac. Nu imi venea sa cred, ma uitam si nu stiam ce e acolo, l-am intrebat pe Octavian "aia sunt ursi???" El a avut un impuls mai bun, m-a luat de maneca si a inceput sa alerge inapoi, in urcare, am bagat sprint pana am intalnit Sponserii si echipa de unguri, si ne-au invatat cei de la Sponser cum sa facem, am inceput sa urlam, sa fluieram, sa facem zgomot cat mai mare, si cand am ajuns in locul unde erau disparusera subit. Imi zisese cineva, ironic, ca cine alearga cu Dumnezeu nu ar trebui sa se teama de ursi. Intr-adevar, nu mi-a fost frica de faptul ca ma vor ataca, stiu ca Dumnezeu ma pazeste sa ajung acasa sanatos, in orice cursa mereu ma rog sa termin sanatos, dar pur si simplu n-am stiut ce sa fac, mi se parea incredibil ce vad.. De acolo am mers toti 6 (cele 3 echipe) pana la Diham, unde am stat vreo 5 minute sa mancam apoi am continuat cursa.

Deja moralul meu era un pic la pamant, Octavian zicea ca nu mai merge niciodata la 7500 ca nu merita sa iti risti viata.. Am inceput sa urcam destul de greu spre Izvoare, ne-au intrecut ungurii, ne-au luat si Sponserii, eram destul de obosit. De la Izvoare mi-am revenit, i-am luat pe cei de la Sponser si ii aveam in fata pe unguri, am tras un pic de noi si am ajuns la Prepeleac, unde ne-am intalnit cu Alex Fazakas, ceea ce m-a inveselit un pic, apoi am continuat prin "jungla", e o portiune mare cu multa vegetatie si fara multe marcaje. La un moment dat nu stiam pe unde sa o luam, i-am asteptat pe cei de la Sponser, care ne-au indrumat, apoi am continuat toti 4 spre Omu. Au urmat cele 4 bucati care te duc la Omu, toate facute in 4 labe, e groaznica urcarea aia, pulsul deja o luase la trap. Ungurii trageau si ei cat puteau, la fel si Sponserii, care pareau si ei cam la limita cu pulsul, doar ca ei, spre deosebire de mine, nu se opreau deloc,eu deja trebuia sa ma opresc sa ma tin de stancile alea la 1 minut, ca nu mai puteam. A urmat si varful Bucsoiu, pe care ni se spusese sa nu il taiem (e ceva scurtatura, parerea mea total inutila, incredibil de abrupta, panta stanga- dreapta, ne-a dus cineva pe ea la hobby si mi s-a parut groaznica, nu scurtezi nimic daca nu esti super bazat). Silviu Balan ne astepta sa verifice daca am luat-o pe varf, acolo unde erau postate si niste stickere cu ProPark si Brasov Marathon, Am ajuns la Omu a doua oara, m-am intalnit cu multi prieteni care erau acolo prima oara, iar voluntar era Adrian cu care am terminat Ciucas Ultra, m-am bucurat sa il revad.

Desi am stat putin, baietii de la Sponser au fost mult mai rapizi, au plecat aproape instant, si de atunci nu i-am mai vazut. In schimb cred ca i-am depasit aici pe unguri, desi nu stiu exact cand/ cum. Probabil s-au ratacit, pentru ca au ajuns cu 20 de minute mai tarziu decat noi in Bran.. Am alergat cat am putut pe coborare, am scos 1 ora si un sfert, destul de bine, iar la Bran i-am ajuns pe Adrian Tap si pe colegul sau. Am inceput sa urcam cu ei, dupa ce am mancat o supa si mi-am pus niste plasturi. La un moment dat am luat-o un pic inainte, Octavian era mai in fata, mie imi era cam rau, ma distrugea deja urcarea, imi tot repetam ca e ultima. La un moment dat il vad pe Octavian ca vine alergand ingrozit spre mine, si am realizat: a vazut iar ursul. Am alergat iar cu el in urcare (sprint la km 70 :D ) si ne-am intalnit cu Adrian Tap, de data asta stiam ce sa facem, am facut zgomot, am mers impreuna pana la Valea Gaura, iar de acolo am tras cat am putut pana la Omu sa ajungem cat mai aproape de lumina. Am reusit sa ajungem fara frontale (pe la 9:57 parca, tocmai atunci se facea bezna). Am fost ajutati si de o stana de caini, ne tot latrau, noroc ca era ciobanul acolo, dar noi tot am tras cat am putut sa scapam de ei. La Omu m-am echipat, mi-am pus maneci, geaca, manusi (Adrian de la check mi-am dat manusile lui si i le-am dat pe ale mele, din ceva motive erau ude, desi le purtasem doar la start, pe primele 2 bucati). Iesirea din cabana e groaznica, am inceput amandoi sa tremuram instant, desi cand intrasem eram in tricou. E groaznic checkul ala inauntru, acolo daca intri si stai mult e posibil sa abandonezi a 3-a oara, e prea mare diferenta dintre cabana si afara. La anu' daca mai mergem ne echipam full afara, mergem inauntru punem stickerul luam apa si plecam fara discutii.

De la Omu ne-a dus o fata simpatica pe traseu, alerga in fata noastra, noi nici nu ne puteam tine dupa ea pentru ca tremuram. La un moment dat ne-am intalnit cu Silviu Balan care i-a zis ca e ok ca e vizibilitate buna, sa urmam banda rosie si ca nu mai trebuie sa ne arate fata drumul. La 2 minute dupa ce a plecat am intrat intr-un val de ceata, vizibilitate 5%, 1 metru in fata noastra, atat. :)) A fost rau, a trebuit sa mergem, sa cautam semne.. La un moment dat le-am pierdut si nu stiam ce sa facem. Am vazut 2 frontale venind din bezna, cine sa fie? Fratii nostri unguri :) Noroc cu ei ca aveau GPS, desi poteca mergea in fata, drumul o lua prin stanga, imposibil sa te prinzi fara GPS, chiar si cei de la Sponser ne-au zis ca s-au ratacit desi stiau drumul pe dinafara., Am hotarat sa ne tinem dupa ei, spre Gutanu am luat-o in fata totusi, dar cred ca si ei au vrut sa mearga cu noi, asa ca ne-au ajuns si am continuat impreuna ultima urcare. Eu deja eram cu psihicul la pamant - mai clacasem o data, pe final la Omu, cand intrebam lumea cat mai e, desi eram constient ca eram la 500-700m de cabana, pur si simplu nu mai suportam. Acum faceam la fel, ii ziceam lui Octavian ca nu ma mai pot tine dupa ceilalti, ca ne vor depasi ca nu am nici cea mai mica sansa sa ii ajung. Octavian nu s-a panicat, stia cum reactionez de anul trecut, mi-a zis sa tac din gura si sa trag de mine ca urmeaza stanile de caini :)) Cei de la CP ne zisesera ca sunt niste caini si ca latra la ceva, dar sa nu ne speriem, ca nu latra la noi. Evident, latrau la noi. Erau la 3 metri de noi , le vedeam ochii la frontala. Am ramas cat de cat calm, ma rugam sa nu ne faca nimic si am mers printre ei fara mari emotii. O singura data m-am speriat, unul din unguri, vazand cainii la 3 metri, a vrut sa ia de pe jos un cataroi sa arunce in ei, eu cu Octavian am innebunit, le-am zis "no. no, you will scare them", cred ca a inteles, ca a lasat piatra jos. Am continuat cu ei pe urcare, care din nou, nu se mai termina, eu nu mai suportam, ii ziceam lui Octavian ca m-a amagit, ca ma minte, ca a zis ca mai e un km si mai sunt foarte multi, ca mai avem jumatate de ora minim (mai aveam 10 minute maxim :)) ). De la Saua Strunga am trecut iar printr-o stana ("sunt cuminti cainii, nu latra deloc"). Evident, ne-au latrat cat de tare au putut, iar am trecut pe langa ei.. Am ajuns intr-un final glorios la Padina, de acolo am hotarat sa terminam cu baietii din Ungaria, asa ca ne-am luat dupa ei, cand alergau ei alergam si noi, cand mergeau, mergeam si noi, asa mi s-a parut cinstit, am fi putut sa ii depasim pe ultimii 2 km si sa facem sprint, dar nu mi s-ar fi parut frumos. Am terminat cu ei pe pozitiile 7-8 la egalitate, probabil cel mai periculos concurs din viata mea.

4. Organizarea. Voluntarii de la 7500 sunt mereu inimosi si saritori si au incercat sa faca tot ce a tinut de ei, pe partea de nutritie au stat bine, checkuri bune la Omu, Gura Diham si Pestera, la fel si la Bran.. Tricoul a fost super, chiar mi-a placut mult, tehnic, maneca lunga.. Din pacate (si inteleg de ce, nu ii condamn), la Omu aveam ratie de apa, 0.3 de apa si 0.3 Sponser, ceea ce initial a fost un soc pentru mine si chiar ma gandeam ca va trebui sa abandonez. Din fericire m-am tot invatat sa merg deshidratat (am si nisip la rinichi din cauza asta, cel putin am avut anul trecut, poate o fi disparut), dar cei din spate au suferit destul de tare.. E greu sa faci o coborare cu doar 0.6 litri de lichide, mai ales pentru cei din spate, carora le-a luat chiar si 5 ore pana in Bran. As zice chiar ca e inacceptabil. Problema e ca apa la Omu se cara cu spatele si fiind din ce in ce mai multi participanti, iar voluntarii fiind aceiasi, e greu sa aduci multa apa, deci ii inteleg.. Daca stiam ii puneam pe ai mei sa urce cu apa la Omu, ca oricum ei m-au dus la start si erau prin zona. Si inca ceva, cred ca ar trebui facute macar in zonele foarte dificile cateva marcaje de noapte. Stiu, e cursa si de orientare, nu doar de alergare.. Dar cred ca ar ajuta, am inteles ca s-au ratacit multi noaptea pe Bucsoiu, nu mai zic spre Gutanu. In fine, stiu, e mai complicat.. Dar cred ca ar fi un mare plus, asta asa ca o sugestie.

5. Dureri. La inceput am plecat cu ceva dureri in zona lombara, sciaticul sau ce o fi, dar stiu din experienta ca trece dupa vreo 30-40 km, nu am nicio explicatie pentru acest fenomen, dar ma bucur de el :)) Dupa au inceput basicile din zona calcaiului, cam dupa a 2-a urcare pe Omu, de asta le-am si pus plasturi la Bran, dar nu au rezistat prea mult, s-au dezlipit.. Am reusit cumva sa ignor durerea si sa merg cu basici, nu dureau asa rau, fiind pe calcai, nu pe mijlocul talpii. M-au durut si gleznele un pic, am avut si semn, pentru ca m-am strans foarte tare la sireturi, m-am gandit ca asa o sa opresc frecarea cu calcaiul, si chiar statea cat de cat fix pantoful, dar cred ca m-am si udat la picioare ca am transpirat.. In rest doar muschii, normal, am simtit la km 70 asa ca mi se blocheaza muschiul la cvadricepsul stang, m-am speriat un pic, dar a trecut repede.

6. Pericole. Cred ca acest maraton devine din ce in ce mai putin safe. Daca organizatorii au vorbit, cel putin, cu ciobanii de la stana, si au mai calmat cainii cat de cat (desi aia dinspre Strunga i-au lasat liberi fara nicio jena), cu ursii nu prea e de glumit. Daca esti la drumetie da, poate poti sa strigi, sa ii eviti, dar noi nici macar nu vorbeam, ca trageam tare, asa ca poti sa dai nas in nas cu ei, cum am patit noi.  A doua oara Octavian a vazut 2 ursi, unul chiar l-a vazut si a fugit cand l-a vazut. Erau doar 2 variante, sa fuga sau sa atace, putem spune ca am avut noroc.. (ne-a ajutat Dumnezeu, altfel zis). Nu stiu ce sa mai spun, aici chiar nu tine de organizatori, tine de administratia parcului natural Bucegi, ar trebui facut ceva, devin din ce in ce mai curajosi - vin la tomberoane la cota 1400, chiar si la Pestera, la Diham, in Bran.. Parerea mea (si aici ma puteti contrazice) e ca e doar o chestie de timp pana vor fi accidente serioase cu ursii, chiar in concursuri, ca atunci esti cel mai predispus sa nu fii atent. Si la Ciucas e destul de rau cu stanele, cainii sunt agresivi, e destul de aiurea situatia. Evident, la anul va fi la fel sau poate mai rau, nimeni nu o sa faca nimic, asa ca tot ce pot sa fac e sa ma mai uit la articole sa vad care e situatia. Au fost multi care s-au intalnit cu ursii, si daca tot vad multi oameni poate se sperie si incep sa atace.. Cam atat aveam de zis in legatura cu subiectul acesta, acuma fiecare stie sa evalueze gradul de risc si sa decida daca e safe sau nu sa mearga prin zonele respective.

7. Experienta. Ca de obicei, m-am simtit foarte bine, am stat la cort, am socializat.. a fost destul de frumos. Cea mai tare parte a fost cand l-am vazut pe Godza terminand cu 5 minute inainte de timpul limita. El a venit aici pentru ca Octavian Toader ramasese fara partener, m-a abordat daca stiu pe cineva, eu l-am recomandat.. si asa a ajuns la 7500. Un efort demn de apreciat - 4 ore de ratacire pe Bucsoiu, 5 pana in Bran, 35 de ore nedormite. :) Eu imi doresc sa mai ajung, dar acuma vedem ce ne mai rezerva viitorul.
P.S.: felicitari primilor clasati, in special lui Robert si lui Andrei, care au mers incredibil si au scos un rezultat demn de alergatori internationali - 14:30. Cred ca nici Kilian nu scoate mult mai bine de atat, eu sincer m-as astepta pe la un 13 ore - 13 ore jumate sa faca,, dar acuma cine stie :)  De asemenea, felicitari echipei Sponser Master Team, care au mers incredibil, ca de obicei, mai ales avand in vedere ca au de doua ori varsta noastra. :)