luni, 9 octombrie 2017

Maraton Piatra Craiului editia Survivor, 2017

Avand in vedere ca aveam o oarecare traditie in acest concurs (bine, nu cine stie ce, doar 2 editii, am mai fost in 2015 si in 2016), m-am inscris si in acest an la MPC, si le-am luat cu mine si pe Cami si pe Ade. Sora mea a venit vrand, nevrand, am inscris-o eu si doar am anuntat-o ca trebuie sa vina si ea, iar Cami avea dubii daca sa vina sau nu, dar i-am zis ca nu poate sa rateze tocmai craiasa, fix cel mai tare concurs, etc, etc. Planul era sa stam la cort, dar avand in vedere ca vremea nu a tinut cu noi ne-am gandit sa luam o camera pe ultima suta de metri, asa ca am gasit undeva la 1 km si ceva de start. Am plecat cu trenul cu Cami si cu Godza, sor'mea s-a ambitionat sa vina a doua zi cu cineva cu masina (si era cat pe ce sa rateze startul, a ajuns cu 10 minute inainte, sa nu faceti asa ceva). Pe tren ne-am uitat la vreme, eu faceam pe nebunul, ziceam ca imi doresc sa fie vreme rea - ninsoare, viscol, grindina, temperaturi negative, vant, ceata.. :)) Aveam sa platesc pentru aceste arogante, pentru ca am primit fix ce mi-am dorit (mai putin ceata si grindina). Intre timp am aflat ca s-a modificat si traseul cu o ruta mai usoara (sau cel putin mai putin expusa, fara zone de creste sau alte zone de risc in conditii de umezeala si frig).  Am ajuns in Zarnesti, am luat kitul de participare (spre dezamagirea mea a continut niste manecute extrem de largi, chit ca erau S, eu port XS la cele de la Compressport asa ca o sa i le dau sor'mii sa le vanda, nici macar nu le-am deschis pe ale mele) si ne-am dus sa ne culcam.

Am ajuns a doua zi la start cu echipament complet (suprapantaloni si polar in rucsac, plus folie de supravietuire), pe mine avand colanti lungi, tricou, maneci (de la Compressport, evident, nu cele primite in kit), buff, manusi si geaca de ploaie de la Salomon. M-am gandit ca ar trebui sa fie suficient avand in vedere ca am mai mers in frig, mai ales in iarna trecuta am facut multe antrenamente sub 0 grade doar cu tricou si geaca, dar ce nu am pus in calcul e ca acum au fost precipitatii tot timpul, am inceput pe ploaie, a continuat cu zapada si am terminat pe ploaie. Am inceput cursa cu o alergare pe plat, nu am tras foarte tare pentru ca nu voiam sa obosesc de la inceput. A urmat o urcare destul de lunga si cu multe stanci care m-a solicitat un pic, dar am terminat-o fara mari probleme. La finalul urcarii deja incepuse sa ninga. A urmat apoi o coborare pana la primul punct de alimentare. De acolo am avut o zona lunga de coborare/ plat, inclusiv o urcare spre final pana la Table. La Table am ajuns cu rezerve si cu moral destul de ridicat. Acolo a urmat o bucla de vreo 7km care se intorcea tot la Table, din punctul meu cam inutila, pentru ca a adaugat kilometri in plus dar fara vreun peisaj senzational sau ceva similar, pur si simplu a fost o bucla doar ca sa se ajunga la distanta de maraton (ba chiar sa treaca de distanta de 42km cu vreo 2-3km). Auzisem de la ceilalti ca sunt cam 2100m urcare cu 42km distanta. Dupa bucla asta urcasem deja vreo 1700 si am crezut ca mai e un pic si se termina urcarea, dar de fapt de acolo a urmat cea mai grea portiune din traseu, o urcare super lunga, prin frig, care am crezut ca nu se mai termina, tot timpul ma rugam sa termin viu eu si ceilalti concurenti.. A urmat apoi o coborare foarte alunecoasa (am cazut de 2-3 ori pe acolo), pentru ca in final sa ajungem la cabana Curmatura. Aici deja eram inghetat complet si incepusem sa imi fac griji din cauza frigului. Imi era prea frig ca sa pun polarul pe mine (sa deschid rucsacul), nu mai puteam nici sa scot gelul din rucsac, a trebuit sa rog pe cineva.. Aici am primit o supa apoi am continuat coborarea spre Zarnesti. Dupa vreo 2km zapada a disparut si conditiile au fost mai prietenoase, am inceput sa imi simt mainile din nou, apoi au urmat 7km de plat pe care i-am alergat aproape in intregime. Am ajuns la finish dupa 6 ore jumate, as fi putut mai bine daca eram in forma mea maxima, probabil spre 6 ore, dar nu am tras, avand in vedere ca era foarte frig si ca nici macar nu era traseul original. Am purtat tricoul cu "I Run with God" si l-am si aratat la finish, dar din pacate nu era niciun fotograf acolo care sa importalizeze momentul (sau nu am vazut eu).

Dupa ce am terminat m-am dus in sala de sport unde am inceput sa tremur incontrolabil, m-am incalzit abia dupa vreo jumatate de ora. Aveam temperatura 35.5, deci la limita dintre a fi ok si a nu fi ok, dar totusi eu am fost ok, avand ani de experienta in spate, problema e ca au fost si oameni care alergau pentru prima oara in asemenea conditii. L-am asteptat apoi pe Godza, care a sosit dupa aproape 8 ore. Dupa am primit mesaj de la Cami ca a abandonat si a ajuns deja la cazare (aparent i-au intors din drum pe ultima urcare, i-a imprumutat chiar Lucian Clinciu un polar, mi-a placut ca a stat si el pe traseu sa vada ce se intampla cu lumea, eu l-am intalnit cu 500m inainte de Curmatura). Intr-un final a ajuns si Ade dupa vreo 9 ore jumate, mi-a zis ca a fost cursa vietii ei si ca a tras maxim de ea sa nu abandoneze, fiind printre ultimii care nu au fost intorsi din drum la Table.

Acum e acum, cateva pareri de final. Din punctul meu de vedere, concursul trebuia anulat, nu poti organiza asa ceva in conditii de siguranta cu 700 de participanti, au fost multi care au intrat in hipotermie, li s-a facut rau, etc. Inteleg ca fusesera investiti deja niste bani, oamenii aveau rezervari etc, dar siguranta este mai importanta, cel putin asa consider eu. In al doilea rand, taxa de inscriere a fost nejustificata. Inteleg ca sunt multi care spun ca mergem pentru alergare, etc, prieteni, alte vrajeli, dar totusi am dat niste bani. 30 de euro pentru niste maneci largi si 2 check pointuri cu mai nimic in ele mi se pare total exagerat, basca medalia care era o bucata de lemn.. Din pacate in ultimul timp concursul a fost tot mai orientat sa scoata bani, ceea ce pentru mine inseamna ca ma voi gandi de 3 ori inainte sa ma mai inscriu la MPC, parca si-a pierdut din acea atmosfera de sarbatoare pe care am resimtit-o in 2015... Nu ma deranjeaza sa platesc o taxa oricat de mare, atata timp cat mi se asigura niste chestii - mancare in checkuri, ceai cald, etc. Nu vreau sa il acuz pe Lucian Clinciu (mai ales ca a facut si el ce a putut, a stat pe traseu, a ajutat lumea..) sau pe oricine altcineva, dar pur si simplu mi s-a parut ca am primit mult mai putin decat am dat. Inteleg ca e un efort mare sa organizezi asa ceva, dar nu imi pot ascunde dezamagirea si sa spun ca a fost OK. Nu a fost, ar fi trebuit mai multi voluntari, mai multe checkuri, ceai cald, bucla de la Table trebuia sa fie taiata cu totul, etc. Ce nu inteleg unii este ca poti alerga acel traseu si fara sa te inscrii, practic cand mergi la un concurs te intrebi: "merita taxa aceea? Face vreo diferenta  ca dau 30 de euro sau pot alerga eu singur pe 0 tot traseul?". Aici pot spune ca am fost pe 0. Am mancat 5 geluri de la mine, ce e drept mi-au dat apa voluntarii dar asta puteai lua oricum si daca nu te inscriai in concurs (sigur nu te lasa nimeni sa mori de sete). Deci practic aici ieseai mai castigat daca alergai bandit (fara taxa platita). Pe viitor am de gand sa ma gandesc inainte de fiecare concurs in felul urmator: merita taxa? Sau mai bine alerg banit? Sau mai bine alerg in alta parte aceeasi distanta, pe cont propriu? Sunt intrebari normale pe care ti le pui dupa mai multi ani de competitii, cand nu mai esti dispus sa mergi peste tot doar de dragul atmosferei, pana la urma totul este un schimb, dai ceva, primesti ceva. Per total a fost un mare survivor care nu prea a avut nicio treaba cu alergarea, sunt fericit ca am supravietuit, atat eu, cat si ceilalti participanti, si sper ca pe viitor se va insista mai mult pe siguranta.

Pana una alta, MPC ramane un concurs de referinta pentru alergarea montana in Romania si ii doresc succes, sper ca pe viitor lucrurile sa fie mai bine organizate. Ca parti pozitive, apreciez totusi marcajul foarte bun (nu te puteai rataci, ce e drept era si multa lume si mereu vedeai pe cineva). Felicitari tuturor celor care au participat la acest concurs, sper sa ne vedem cu bine si la altele.

luni, 11 septembrie 2017

Ciucas ultra 2017 - un alt abandon

Am reusit performanta de a abandona la 2 ultra din 4 cate am incercat in 2017. Am fost la Balaton si am dat fail, apoi la 7500 unde am terminat onorabil pe locul 7 (probabil cea mai buna cursa din an), dupa la Irontrail am terminat doar pentru ca nu eram in Romania si nu aveam cum sa ajung la start, altfel eram DNF fara doar si poate, iar acum am reusit sa abandonez si la Ciucas Ultra, n-as fi crezut ca o sa reusesc aceasta performanta, e greu sa abandonezi la un concurs asa usor, dar am reusit :)

Acum lasand ironia la o parte, anul acesta am incercat sa trag de mine si sa scot un timp mult mai bun decat anul trecut. Concursul il mai facusem de 2 ori, nu avea niciun sens sa ma duc doar ca sa termin, punctele pentru UTMB le am (in cazul in care ar conta pentru cineva acest lucru).. deci am zis ca ma duc si rup norma. Pentru mine a fost si o lectie de modestie, sa nu cumva sa uit ca sunt totusi un alergator slab si sa mi-o iau in cap. Inainte de start eram poate prea increzator, un pic arogant as zice, le ziceam tuturor ca fac sub 16 ore daca merge bine, dar ca sper cat mai aproape de 15, etc. Si daca m-as fi simtit bine eram undeva intre 15 ore si 15 ore jumate, dar asta e..  Deci din punctul asta de vedere macar mi-am invatat o lectie, anume ca muntele te poate pune in genunchi oricine ai fi, nu conteaza cati km ai in spate, cum te cheama si cate ultra ai mai facut.

Planul era simplu - trag de mine pe prima parte, dar  totusi nu chiar la maxim, cat sa am energie sa alerg si dupa baraj (km 65, aproximativ). Pana la CP 2 am alergat cu Octavian. M-am gandit eu ca ceva nu e in regula daca l-am depasit pe Cojan, insemna ca sunt un pic cam prea tare (pana la urma a abandonat si el chiar dupa CP2, am dat de el pe la km 12, mergea, nu parea ca se simte prea bine), dar ma simteam destul de bine, mai ales ca nu mi-am luat apa pe primii 8km si aveam rucsac usor. Am avut in rucsac doar frontala, geaca de ploaie si suprapantalonii de ploaie (ambele au 200g maxim), folia de supravietuire, telefonul si gelurile, atat - practic fix echipamentul obligatoriu. Cum ziceam, pana la CP2 nu a fost nimic interesant, abia incepuse cursa, erau o gramada in fata mea (cel putin asa credeam eu, aparent erau doar vreo 8-9), si imi vedeam de ritmul meu, nu ma interesa decat timpul. Dupa CP2 urmeaza o urcare, apoi se merge printr-un fel de defileu. Aici m-am intalnit cu Laurentiu Moga, cu care am mers aproape pana cand am abandonat, avand in vedere ca aveam cam acelasi ritm si stiind ca sunt si caini pe traseu am zis ca e o idee buna sa mergem impreuna. Treaba a fost ca eu am tras de el pe urcare, el pe coborare, si am mers mai repede decat ar fi fost normal. Dupa defileu se ajunge in CP3 (unde nu e apa din cate stiu, doar niste voluntari), apoi urmeaza inca o urcare pana la CP4, destul de sustinuta.

inainte de CP4, inca fericiti

De acolo se merge pana pe varful Ciucas, o urcare relativ scurta. din CP5 pana in CP6 e o coborare lunga pe care o stiam de anul trecut, vantul incepuse sa bata cam tare, dar am trecut relativ repede de zona respectiva. Aici cred ca am inceput sa maresc cam mult ritmul, pentru ca era coborare si ma simteam bine. De la CP6 la CP7 se urca destul de mult dar sunt si niste zone mai alergabile, unde am tras de mine si am incercat sa alerg inclusiv pe urcari - o greseala care cu siguranta m-a costat. De la CP7 la CP8 se coboara, din cate tin minte e o coborare destul de urata, cu multa iarba, iar de la CP8 la CP9, desi tineam minte ca se coboara incontinuu, de fapt era si o urcare foarte urata, nu imi venea sa cred ca uitasem de ea. La CP9 deja eram obosit, dar inca nu incepusera problemele. Intre timp ajunsesem cu Laurentiu pe locurile 7-8, il depasisem pe Octavian, care avea ceva probleme (basici si bataturi la calcai, din ce am inteles) si nu putea sa alerge. La CP9 am ajuns in acelasi timp cu un alt concurent, iar Larentiu a coborat foarte tare urmatoarea bucata ca sa ne distantam de el, evident si eu am tras.. Si desi credeam ca e doar coborare, mai era niste urcare, destula chiar, si abia de acolo incepea coborarea finala.. Deja pe coborarea asta au inceput problemele, am inceput sa imi simt pulsul cam mare si sa am niste dureri in zona inimii (din cauza pulsului, batea inima repede si destul de tare si o simteam). Am lasat-o mai moale pe coborare, Moga se taiase si el, n-am mai fost in stare nici macar sa alergam toata coborarea, am facut pauze de mers.. Si anul trecut stiu ca m-am simtit rau pe coborarea aia, dar acum a fost mai rau clar. Desi tineam minte ca e un drum serpuit forestier interminabil pana la baraj, mi s-a parut destul de scurt acum, si intr-un final am ajus la baraj destul de obosit.

La baraj nu am stat prea mult, am ramas dezamagit ca nu aveam izotonic in checkpoint, asa ca am luat un pic de supa si am plecat. Acolo am vazut ca in loc de izo aveau cola si Red Bull, fix ce nu trebuie intr-o cursa, un concurent a luat niste Red Bull desi il avertizasem ca o sa ii fie rau - si evident, i-a fost foarte rau, mi-a si spus. Moga o luase un pic in fata, eu am lasat-o mai incet, la mers, dar tot nu ma simteam prea grozav cu pulsul. La un moment dat l-am ajuns pe Moga din urma si am continuat impreuna cu el o perioada, cand vedem ca vine cineva din spate alergand tare pe urcare. Ne gandim noi cine sa fie oare asa bun, cand colo, Octavian venea dupa noi, isi revenise si n-a mai abandonat asa cum planuia. Ne-am bucurat ca am ajuns acolo si am continuat impreuna urcarea. Intre timp ne ajunsese si concurentul care bause Red Bull, Costin, si eram 4 oameni in drum spre CP11. Chiar inainte sa ajungem in varf, ni s-a alaturat si Niga, asa ca am ajuns la km 78 5 oameni.




Pe varf am dat de Victor Iliescu care ne-a incurajat. Desi imi revenisem cu pulsul, chiar inainte de varf m-a luat iar, si din pacate si pe Octavian l-a luat din nou calcaiul. Laurentiu era si el obosit, asa ca eu am luat-o inainte cu Costin, el a ramas in spate cu Octavian. Eu doar voiam sa ajung la checkpoint-ul urmator sa ma mai odihnesc. Desi stiam ca e multa coborare, aparent a fost o zona mare cu plat/ fals plat unde nu am putut sa alerg. Am reusit totusi sa alerg anumite portiuni si am ajuns la CP12 cu aproape o ora mai bine decat anul trecut, deci eram in timpul pe care mi-l doream, dar din pacate deja imi era rau. Aici am dat de Dinu Turcanu, care a incercat sa ma incurajeze, mi-a zis sa continui ca am timp bun.. N-am vrut sa ii stric entuziasmul si sa ii spun ca nu ma simt bine deloc asa ca am plecat mai departe in CP13. Aici la fel, voluntarii entuziasti.. Costin ma asteptase la CP13 si i-am zis sa o ia in fata ca vin si eu dupa el. Am plecat dupa vreo 10 minute de stat in CP, si chiar il aveam in fata. Din pacate, situatia se inrautatea cu fiecare pas. Pur si simplu, nu mai mergea sa urc, pulsul o lua razna, incepusem sa vad un pic in ceata.. Am incercat sa stau pe copaci un pic, nu m-am simtit mai bine.. In momentul ala am zis ok, trebuie sa abandonez ca sa nu mor pe aici, deja ma rugam doar sa traiesc, nu imi mai pasa nici de timp, nici de altceva. M-am gandit ca anulez si ultra-ul de la Timisoara daca scap viu de acolo, cel mai probabil asa voi face.. Ce e drept m-am si speriat, dar cine nu se sperie cand vede ca ii bate inima cu putere fara sa faca aproape nimic? Ma puneam pe un bustean, asteptam sa imi revin.. Imi reveneam, Mergeam 100 de metri si ma lua din nou. De 3 ori am coborat, de 2 ori m-am urcat iar pe panta in speranta ca poate sunt ok.. Dar din pacate n-am fost, cand am vazut ca e groasa treaba si ametesc doar daca intorc capul mai brusc, plus vederea in ceata, am zis gata - abandonez, nu ma mai uit inapoi, sanatatea e mai importanta decat orice. Pe drum am dat de Octavian si Moga, care au crezut ca i-am asteptat sa termin cursa cu ei. Le-am zis ca abandonez, Octavian a zis ca vine si el cu mine - el oricum voia sa abandoneze, dar i s-a spus ca dureaza ore intregi pana va veni cineva sa il ia, asa ca a preferat sa continue. El ar fi terminat cursa, dar nu mai avea motivatie. Am mers cu el, am ajuns la CP, le-am zis voluntarilor ca abandonam ca am probleme cu pulsul, si ne-au bagat intr-un cort unde am asteptat vreo 2 ore pana sa vina o masina a jandarmilor sa ne duca la start (kit ca erau doar 10 km). Am apreciat ca au facut tot ce au putut sa ne ajute, dar ca o mica sugestie, pe viitor ar trebui investit mult mai mult in siguranta la cursa asta, macar un voluntar care sa poata lua un puls, o tensiune, ar fi putut sa fie ceva grav, din fericire nu a fost cazul.. Am auzit ca un participant a facut stop cardiac pe la km 80, mergea si a cazut din picioare pur si simplu :( Nu sunt 100% sigur de informatia asta, asa am auzit, si ce stiu e ca din fericire a supravietuit.. Am tot spus-o, e doar o chestie de timp pana va muri cineva la ultra.. Nu ar trebui sa fie lasati oamenii fara aviz de la medic, stiu ca se poate lua fara nicio problema dar deja asta tine de constiinta fiecaruia, eu ca organizator nu as permite la un ultra sa vina oameni fara un control minim. Eu mi-am facut toate controalele posibile anul trecut (analize, cardio, plamani, rinichi) si nu aveam nimic si tot mi-a fost rau, dar cineva care are probleme poate sa moara clar la un concurs de genul.

In CP 13 ne-am intalnit si cu Adrian Grigore, care a abandonat si el (probleme cu stomacul, a vomitat, etc) si am mers impreuna la start. Din fericire intre timp imi revenisem aproape complet, cred ca m-am si speriat un pic, dar cu siguranta ceva a fost acolo, am tras prea tare, nu stiu. Concluzia personala e ca trebuie neaparat sa fac niste analize, sa vad cum mai stau, si daca vad ca nu ies bine chiar sa tai din concursuri, in special din cele lungi, pentru ca pana la urma sanatatea e mai importanta decat o medalie sau un timp. Sper sa revin cu un articol mai optimist data viitoare, va doresc sanatate tuturor celor care alearga pe munte :)

luni, 21 august 2017

Cu bicicleta in Vama

Am tot incercat sa ajung in Vama prin propriile puteri - de 2 ori in alergare cu Godza, o data cu bicicleta cu o prietena. In alergare am abandonat o data la Fetesti, o data la Slobozia (i-au cedat colegului glezna, respectiv genunchiul), iar cu bicla am abandonat pentru ca batea rau vantul, eram abia la Slobozia si era octombrie, iar Giuliei i s-a facut frica, asa ca am mers pana la Fetesti, apoi am luat trenul pana in Constanta, si am continuat pana in Vama a doua zi. Mai eram si pe MTB.. Dupa toate aceste incercari, am reusit anul acesta, intr-un final glorios, sa ajung cu cursiera. Traseul nu este foarte dificil si il recomand tuturor celor care au pedalat macar 150-200km dintr-o bucata la viata lor. N-am avut mari probleme dupa, un pic genunchiul stang m-a suparat, dar mi-am revenit repede, dupa 2 zile deja mai faceam Vama Veche - Constanta si retur cu bicla (deci peste 100 km).

Ca si date tehnice, am pedalat fix 326km din Militari pana la intrarea in Vama. Traseul pe care am mers este Bucuresti - Urziceni - Slobozia - Harsova - Constanta - Mangalia - Vama Veche. Initial am aproximat ca voi face undeva in jur de 15-16 ore cu tot cu pauze (deci pe la 20/ ora media), dar am reusit sa o scot la 14 ore cu pauze, respectiv 12 ore jumate fara pauze (cam 26/ ora media de pedalat). N-am inregistrat cu Strava ca sa nu imi consum bateria, si in plus nu m-a interesat foarte tare. Am mers singur, deci n-am beneficiat de un pluton care sa mai taie din vant. Traseul arata cam asa: https://www.strava.com/routes/10250306 Mai exista o varianta prin sud, dar trebuie sa treci cu bacul Dunarea. Aceasta este singura varianta prin care poti traversa Dunarea fara sa o iei pe autostrada (deci cu bicla sau pe jos) - podul de dupa Giurgeni.

Am plecat din Bucuresti la 4 dimineata. La inceput a fost foarte bine, pana in Urziceni am facut undeva pe la 2 ore jumate, maxim 3 (nu mai stiu exact), pe drum am facut o singura pauza inainte de Urziceni, de 5 minute, apoi pana la Slobozia am facut 5 ore jumate, am mai facut o pauza de 10 minute intre timp, planul era sa fac pauze la 2 ore o data, dar din cauza caldurii a trebuit sa cumpar apa mult mai des si am ajuns sa fac pauze cam la o ora , o ora jumate. A fost cald tare, peste 30 de grade, niciun nor pe cer, dar macar a batut vantul (din pacate doar din fata pana la Constanta, ca de, asa e in drum spre mare). Dupa vreo 6 ore si ceva in care am facut pauze doar 15 minute si mancasem fix 2 ciocolati Lion si un gel, mi s-a facut un pic rau de la lipsa de mancare si a trebuit sa ma opresc sa mananc ceva. Urmatoarea pauza, daca tin eu minte bine, am facut-o direct in Harsova, unde am ajuns aproape de 12. Posibil sa mai fi facut o pauza intre timp dar nu mai tin minte. In cadrul unei pauze imi cumparam apa (am avut 2 bidoane de 0.75) si mancam o ciocolata sau un gel. Partea cu cumparatul apei dura gel mai mult. Din cand in cand am mai cumparat si Gatorade.



Din Harsova a inceput chinul - poate as fi suportat caldura, vantul din fata si faptul ca aveam multe dealuri de urcat, care desi nu erau mari, erau oarecum solicitante (am cedat pana la urma si am ajuns sa le urc cu foaie mica, cu 15/ ora), dar si asfaltul prost a fost prea mult pentru mine, avand in vedere ca eram pe cursiera. Nu mai merg pe acolo niciodata pe cursiera, e un asfalt ingrozitor, te zdruncina la fiecare metru si imi era frica sa nu fac pana, dar m-a ajutat Dumnezeu si n-am avut nimic pana la final, chiar am zis ca e o minune daca nu fac pana pe hartoapele alea. Am facut inca 2 opriri pana in Constanta, o data dupa vreo 25 km si a doua oara dupa alti 30, deja media mea scazuse aproape de 20 la ora (noroc ca pe prima portiune am avut spre 30). Am ajuns la Constanta pe la 3:30 sau chiar mai tarziu, am stat o gramada in Constanta, nu prea era semnalizata Mangalia, dar de acolo a mers foarte bine pana in Mangalia, am avut sigur medie peste 30 a batut vantul din spate, am ajuns in Mangalia pe la 5:30 daca tin minte bine. Acolo am facut o pauza mai mare pentru ca imi era un pic rau de la caldura, am aruncat 2 litri de apa in cap si mi-am mai revenit, iar de acolo am mai tras un pic pana in vama, unde am ajuns in jur de ora 6 pm. Cu totul, vreo 14 ore, 326km si vreo 1500m urcare (deci traseul destul de plat, avand in vedere distanta foarte mare). O experienta placuta, mai ales ca nu mi s-a furat bicla de la camping (am legat-o cu vreo 3 antifurturi ce e drept, inclusiv unul de 2 kg, era greu de crezut ca o sa vina cineva in camping cu flexul). La intoarcere i-am dat bicicleta sor'mii sa o duca pe tren (eu plecam duminica si era clar ca va fi foarte aglomerat pentru bicla pe tren), e 30 de lei biletul daca iei tren direct, 45 daca faci legatura la Constanta.


Si cam asta ar fi.. Sper ca e de folos celor care ar vrea sa faca tura. :)

miercuri, 2 august 2017

IronTrail 2017

O sa incep acest articol cu o discutie despre performanta. Multa lume se intreaba ce inseamna sa faci performanta in sport. Dupa parerea mea, performanta inseamna sa reusesti sa te clasezi in top in domeniul tau, la concursuri cu un numar relevant de participanti, iar aceste clasari sa se reflecte si la nivel international (daca esti primul in tara trebuie sa fii cat de cat bine clasat si prin afara). De exemplu, pe plat mi se pare ca faci performanta daca ai sub 1 ora si 10 pe semimaraton sau sub 2 ore jumate pe maraton (timpi pe care in Romania ii scot foarte putini). Pe munte e mai greu de evaluat pentru ca sunt multe concursuri, fiecare cu profilul sau. As zice ca performanta fac doar Palici, Szabolcs, Preda si baietii de nivelul lor, si as spune (desi unii ma vor contrazice) ca si Hajnal face performanta pe ultra (singurul, de altfel), avand clasari bune si in afara. E o diferenta intre amatori pasionati, care termina diferite curse, si oameni care fac performanta. Eu nu am facut performanta si nici nu voi face, pentru ca sunt amator, nu doar ca nu traiesc din sport, ba chiar dau bani ca sa il practic. Vorbeam si cu Vlad Tanase si zicea si el ca oricine poate face ceea ce facem noi, trebuie doar sa ai ceva ambitie, antrenament, si un pic de noroc sa nu te accidentezi. Pe triatlon/ ultra-triatlon as zice ca nu face performanta aproape nimeni din tara. Poate doar Balanescu, Baractaru si Vigariu, ca sa zic cateva nume, poate mai sunt si altii dar nu ii stiu eu. Oricum, ideea e clara, oameni care sunt mereu in top. De ce am facut discutia asta este pentru ca nu vreau sa fiu ipocrit si sa ma laud ca as face performanta, pentru ca eu nu consider ca este cazul. :)

Acuma despre cursa. Una din pasiunile mele e sa caut tot felul de curse, sa vad care e mai dificila. Sunt putine curse montane peste 100 de mile. Una din ele este Irontrail, o cursa in Elvetia de aproape 220 de km cu peste 11.000 diferenta de nivel, si este o alternativa pentru cei care nu au fost acceptati la UTMB si vor ceva similar (bine, e semnificativ mai greu, dar nu stiam asta). Cum la UTMB nu am fost acceptat, am decis sa ma inscriu la Iron, mai ales ca eram motivat de faptul ca mai fusese un singur roman in 2016, care abandonase. Nu zic ca e o performanta sa fii primul roman care face cursa X, dar pentru fenomenul sportiv din Romania cred ca este totusi o realizare. Asa cum nu consider ca simpla terminare a unui Deca Ironman continuu, de exemplu, e o performanta, dar ar fi totusi o realizare pentru fenomenul sportiv din Romania, pentru ca momentan nu a facut asta nimeni (a facut doar Andrei Rosu 10 days Ironman, care e incomparabil mai simplu). Am vazut ca era si Mihai Serban inscris, un roman cu rezultate bune in cursele de ultra. Dupa Balaton imi pierdusem increderea in psihicul meu si am plecat din tara in ideea ca sansele cele mai mari sunt sa abandonez. Acum cand ma uit in perspectiva cred ca as fi putut termina si la Balaton, dar eram pur si simplu prea traumatizat de experienta cu salvarea de la semimaraton si la prima problema am cedat. Poate ca imi voi lua revansa la anul, cine stie. :)

Am ajuns miercuri in Zurich, iar acolo m-a asteptat o prietena la care am stat in prima seara. Am plecat de la ea extraordinar de stresat, nu aveam nici internet si imi era frica sa nu ajung la start, stiam doar ca trebuie sa schimb 3 trenuri iar de acolo nu aveam nicio idee. Am ajuns in Davos, din fericire in tren am dat de un alt alergator, care din cate am vazut a terminat si el cursa mare, si mi-a aratat cum se ajunge la start. In Davos urma sa stau la Mihai Serban, care a fost amabil si m-a primit la el la cazare. Eu imi rezervasem ceva hostel acolo, dar am preferat sa stau cu persoane cunoscute, mai ales ca nu prea ma descurcam singur pe acolo. Mi-am luat kitul de start, care nu avea decat trackul si 2 pungi ca sa ne punem lucrurile - la km 60 si 150, aproximativ, iti puteai lasa lucruri ca sa te schimbi. Am uitat sa mentionez, in taxa de inscriere intra si biletul de tren, care ar fi fost 100 de franci dus intors, deci nu imi pare rau deloc de banii dati pe taxa. Plus ca organizarea a fost excelenta - marcajul impecabil, punctele de alimentare, desi doar 9, aveau de toate - paste, supa, geluri, batoane, fructe. Practic puteai sa vii fara nimic de acasa. Si in ultimele puncte puteai sa si dormi.. Iar apa gaseai destula pe drum din izvoare sau fantani publice. Mihai mi-a povestit ca avusese o infectie chiar cu vreo 2 saptamani inainte de concurs si nu stie exact cum o sa mearga. Am reusit sa ma culc la 9 (nu stiu cum, probabil eram foarte obosit), am dormit vreo 6 ore si un pic si m-am trezit pentru start, care era la 4.

La start era destul de frig, ba chiar picura cand am plecat din camera. Nu pareau conditii ideale.. Am inceput sa alergam la 4 si cateva minute. S-a plecat tare, eu am incercat sa stau cat de cat mai in fata, se alerga si pe urcari, nu imi venea sa cred cum merge lumea la un concurs de peste 200km. Pana la primul CP a fost o urcare foarte lunga, cu panta foarte mica, s-a alergat o gramada pe urcarea aia, ceea ce mi se parea admirabil. Ma grupasem cu tipul de pe tren si inca o persoana. Nici nu m-am trezit bine ca am si vazut borna pe care scria km 200, deci alergasem deja 14. Bun.. In curand a venit si borna 195, a urmat o mica coborare, apoi iar urcare si am ajuns la primul CP, unde nu am stat mult, am baut niste supa am luat un gel parca si cam atat. In general intre 2 CP luam cam 2 geluri, atat. Deci am consumat cam 18-20 de geluri si batoane in cursa, sa zic. Batoanele mele nu prea le-am folosit, aveam unele de la Isostar si m-am cam saturat de ele, nu prea imi mai place gustul, in schimb am luat batoane Sponser de la ei care aveau gust mai bun un pic. In CP am ajuns aproape simultan cu Mihai, atata ca el a plecat ceva mai repede.

Am plecat cat am putut de repede de la CP1, a urmat o coborare extrem de lunga si cam plictisitoare, dar am vazut cel mai frumos peisaj din viata mea in timpul ei - din ceata iesea, maret, un varf de munte, deasupra caruia era ceata din nou. Parea ca muntele e asa, undeva in ceruri. Eu nefiind obisnuit decat cu muntii din Romania, muntii aceia inalti mi s-au parut foarte spectaculosi, trebuie sa recunosc ca n-am vazut niciodata un spectacol asa frumos. Dupa e mi-a venit rau de atata coborare (m-am intalnit cu un american care mi-a zis ca suntem la mila 24 si inca nu se terminase, deci aveam aproape 40km), a inceput din nou o urcare, si imediat a venit CP urmator. Aici l-am vazut din nou pe Mihai, parea ca mergem aproape simultan, dar el statea mai mult in check pointuri. Se plecase oricum foarte tare, am facut 6 ore pe primii 46 de km.

Intre CP2 si CP3 nici nu prea stiu ce s-a intamplat. A urmat o urcare destul de lejera, apoi multa coborare pana in Samedan, unde aveam haine de schimb. Stiu doar ca am intrat intr-o sala imensa, undeva la un subsol dupa o linie de tren, si n-am vrut sa schimb nimic, doar mi-am suplimentat gelurile si am lasat drop bag-ul neatins. Din nou am dat de Mihai, si din nou a plecat inaintea mea. Tin minte ca imi spusese ca pe primii 62km ai doar vreo 2500m diferenta de nivel. Trecusera foarte repede, dar era de abia inceputul. Cursa abia incepea.

De la Samedan a urmat o bucata lunga de plat, apoi am inceput sa urcam, si am urcat, si am urcat, pana am ajuns la peste 2700. Panta nu era foarte grea, a fost un pic la inceput, dar pe platou era destul de lejer. La coborare stiu ca am facut la un moment dat o greseala, in loc sa merg pe poteca am luat-o direct pe zona abrupta (nu vasusem poteca) si am pierdut mult timp. Se facuse destul de cald si a fost singura zona aici unde chiar n-am gasit apa, incepusem sa nu mai suport coborarea aia, pana cand ajunsesem sa ma gandesc sa cer oamenilor pe strada apa, dar chiar atunci a venit si CP4, care era undeva pe strada, nu era intr-o cladire, ca pana atunci. Aici am dat, din nou, de Mihai, care zicea si el ca e cam obosit.

Am plecat cu Mihai pe urmatoarea bucata, unde se ajungea si la cel mai inalt punct din cursa, 2750, cam asa. Am mers destul de greu pe urcare, dar intr-un final am reusit sa ajungem. Coborarea a fost extraordinar de plictisitoare. Acum ca ma uit pe harta vad ca apare un checkpoint si pe varf, dar eu de la CP4 pana la Maloja (km 106) nu am gasit nimic, nu stiu ce cauta pe harta. In varf nu era nimeni, am continuat sa alergam. Aici a aparut un fenomen urat, kilometrii treceau extraordinar de greu. La un moment dat nu aparusera toate bornele, dar de la km 150 in jos cred ca au fost toate, si noi speram sa nu fi existat o borna, dar de fapt nu ajunsesem la ea. Ori am ocolit noi foarte mult, ori a fost eroare de GPS, ori e traseul mai lung, cert e ca ceasul lui Mihai arata ca suntem la km 106 si comform bornei de 115 abia facusem 99km. Mult tare a durat coborarea.. Si chiar cand am coborat de pe munte si ne gandeam ca aia e, s-a terminat coborarea, ne-a zis o voluntara ca mai e o ora - mai erau vreo 6 km. Am luat-o in fata pe bucata urmatoare, care era mai mult plat, apoi m-a ajuns din urma Mihai cu americanul (Michael) si am ajuns impreuna la Maloja - km 106. Aici eram deja obosit, se dusese primul Ciucas Ultra, dupa cum imi placea sa zic. Am impartit cursa in 2 Ciucas ultra, pana la Maloja si dupa Maloja, dar nu stiam eu ca de fapt jumatatea adevarata ca timp e la km 125, nu la 106. La Maloja Michael a zis ca vrea sa doarma, ceea ce l-a facut pe Mihai sa decida ca se culca si el putin. Cum nu voiam sa abordez noaptea, am zis ca incerc si eu sa dorm, desi nu imi era prea somn si mai si bausem niste Cola in post. Ne-am dus intr-o sala mare de sport unde erau niste saltele pe care se putea dormi. Aici a avut loc primul punct critic din cursa, si e unul din motivele pentru care consider ca n-as fi terminat daca nu m-ar fi ajutat Dumnezeu, chiar cred sincer asta. Cand m-am pus in pat, am vazut ca am o problema cu respiratia - e o chestie mai veche la mine, si la T100 si la 7500 am observat (din fericire la 7500 doar la finish, iar la transylvania am abandonat cand am observat respiratia dubioasa). Nu stiu din ce cauza, dar daca stau seara cu tricoul transpirat, cand trag aer adanc in piept se aude un fel de suierat, am fost si la doctor si mi s-a spus ca nu e prea bine (acuma sincer nu cred ca e chiar cine stie ce, cred ca a exagerat atunci doctorul). Mi s-a zis ca se ingusteaza caile respiratorii si ar fi un semn de astm, dar m-am testat de astm si nu am asa ceva, spirometria a iesit bine, posibil mai degraba sa fie o raceala ceva... Cand am vazut asta, am zis ca e clar, trebuie sa abandonez. N-am putut sa dorm deloc si ma tot gandeam ce sa fac, n-as fi abandonat, fizic puteam, dar sa risc cu respiratia aia? Nu stiam ce sa fac.. A fost destul de greu, ma tot gandeam ce sa fac, clacasem psihic. Cum stateam asa, il aud pe Mihai ca imi zice "hai, mergem?". Era aproape 12 noaptea. Ajunsesem in CP pe la 9 si ceva, prima suta de km o facusem in vreo 17 ore jumate (admirabil, avand in vedere ca la Ciucas am facut 16:45 anul trecut, si nu mai urma altceva dupa. e e drept, prima suta avea mai putina diferenta de nivel aici). Ne mai ramasese multisor de urcat, vreo 6000m. Cand l-am auzit pe Mihai, i-am explicat problema mea, mi-a zis ca el nu aude nimic ciudat.. Am zis ok, merg cu el, stau pe capul lui macar, aveam si butonul de panica pe tracker in caz de ceva.. (bine ca nu l-am folosit, nu aveam asigurare pentru Elvetia si acolo orice chestie costa extraordinar de mult, de ordinul a mii de euro probabil daca veneau sa ma ia cu salvarea).

Am plecat cu Mihai din CP Maloja. Afara nu era prea frig, din fericire. Am avut parte de o vreme perfecta tot concursul, nu a plouat, nimic, nu ceata, indiferent de altitudine.. Incredibil! A fost cam cald sambata dar aia a fost. Si atunci, cum aveam noi de urat 1000 de metri diferenta, a venit. O asteptam de mult, stiam ca urmeaza sa ne intalnim cu ea.. as fi sperat totusi sa fie mai devreme. Cum mergeam noi in noapte.. a venit TÂRÂREA. :)) Urcarea pur si simplu nu se mai termina. Respiratia ma supara in continuare.. I-am zis eu lui Mihai ca o sa ajungem dimineata in urmatorul check, dar nu m-a crezut. Kilometrii parca nici nu mai treceau, ne gaseam cu greu drumul in noapte. Chiar ne taram. Si cel mai rau e ca nu vedeam unde trebuie sa ajungem, doar ca nu se mai oprea urcarea. Si cand dupa multe chinuri am inceput sa coboram.. Dupa 200m de coborat am urcat iar. Aici e greseala mea ca nici nu stiam bine traseul pe zona asta. Si am urcat bine.. apoi a urmat o zona de fals plat/ coborare in care iar apareau urcari. Nu mai suportam efectiv, erau o multitudine de urari si ma gandeam doar ce mare greseala am facut la km 106 ca nu am abandonat.. Am zis ca mai am o sansa la km 125 si ca voi abandona acolo orice ar fi. Nu asteptam decat sa vina dimineata. Ca o paranteza, in cursa imi repetasem ca e simplu, tot ce trebuie sa fac e sa continui sa merg si intre timp sa astept noaptea, apoi dimineata, apoi noaptea din nou. Simplu, nu? Venise noaptea, dar nu mai parea simplu, voiam sa se termine chinul o data. La un moment dat a parut foarte rapida diferenta dintre 2 placute de marcaje (erau din 5km in 5km), ceea ce inseamna ca facusem 5km intr-o ora, dar mi se parea imposibil, ne taram! Altitudinea a fost dusmanul nostru. Am stat 11km la peste 2300 de metri, ceea ce in Romania nu se intampla niciodata. Nu mai aveam suflu, lui Mihai ii venea sa vomite.. Greu, tare greu. Pe coborare am mers.. Din fericire a durat putin, vreo 4km doar am coborat efectiv, am vazut si borna de 95 km din cate tin minte, apoi a urmat punctul urmator, Bivio. Parca am mancat ceva, nici nu mai stiu, apoi am mers sa ne culcam. Mihai stabilise si el ca abandoneaza, dar intre timp a zis ca macar sa se culce, ca poate totusi merge la km 148 unde i se recunostea oficial cursa.

La Bivio am dormit vreo ora jumate (prima oara cand dormeam in concurs, la 25h de la start) pe un scaun pliabil. Imbracat cu tot ce aveam, cu frisoane.. Culmea ca am dormit neintors, asa de obosit eram. Aproape de ora 7 Mihai mi-a zis ca pleaca la km 148 ca sa i se recunoasca si lui cursa. Eu i-am zis ca abandonez si l-am rugat sa se intereseze cum pot sa ma intorc in Davos, daca mi se ofera transport. Mi-a zis ca daca nu se intoarce atunci nu are cine sa ma duca. Intre timp am intrebat un alt concurent care dormise cu noi, si mi-a zis ca nu se poate sa ma duca nimeni de acolo, si stie ca e greu, dar mai bine sa merg la Savognin si poate voi avea mai multa forta acolo, dar ca de acolo voi gasi transport mai usor. M-a ambitionat un pic baiatul.. Mihai nu s-a intors, eu m-am dus sa intreb cum pot ajunge in Davos. Nu aveam transport, ar fi trebuit sa am un bilet printat ca sa merg gratis cu busul, dar nu il aveam. Nici voluntarii nu stiau de el, mi-au zis doar ca trebuie sa merg cu autobuzul, si ca sunt sanse sa fie gratis cu numarul de participare. Acest "should be free" m-a cam speriat. La elvetieni daca esti prins fara bilet si fara buletin, asa cum eram eu, evident si fara bani, esti dus clar la sectie. Si dintre o zi petrecuta la sectie si inca 20 de km prin munti.. Ati ghicit, am decis ca distractia continua! Asa ca am inceput sa trag de mine, aveam 2 urcari destul de scurte, am tras un pic, am si alergat pe coborari, si am reusit sa il si ajung pe Mihai, l-am si intrecut. El mi-a zis ca vrea sa continue asa sa vada cat duce. M-a ambitionat, am zis ca daca el continua merg si eu in continuare. Am terminat urcarea impreuna, m-a ajuns din urma, apoi pe coborare m-a depasit bine. A urmat iar o coborare enorm de lunga, stiu ca am intrecut o fata, prima pe care am vazut-o in concurs (au fost doar vreo 6 parca, din vreo 90). In rest doar incercam sa nu ma gandesc ce rar trec placutele cu km, ma plictiseam tare, mai erau si urcari mici, asa ca sa fie totul mai frumos.. Plictiseala, ce sa mai. Am ajuns intr-un final in Savognin. Respiratia imi cam trecuse intre timp, incepuse sa se auda mai rar suieratul. Am dat de Mihai, care mi-a spus, spre surprinderea mea, ca abandoneaza. Parea ca se simte bine, dar a zis ca nu vrea sa mai riste inca o noapte ca e posibil sa ii fie rau, si ca nu vrea sa doarma 8 ore in ultimul CP (i-am propus treaba asta). Eu am decis totusi sa continui, urmand sa il sun daca vreau sa abandonez.

Urmatoarea portiune chiar mi-a placut. O urcare destul de lina, apoi o coborare destul de lunga pana in cel mai jos punct din cursa. De acolo pana la urmatorul CP a fost o urcare cu panta decenta si chiar m-am bucurat de ea. Am mers asa, relaxat. Din pacate, daca pana atunci nu ma suparasera basicile, atunci au cam inceput sa se simta. Pe ultima portiune abia abia am reusit sa fac un jogging obosit. Daca la inceput era jogging relaxat, acum deja era un jog chinuit, iar la final un jog obosit (tarat). Portiunea asta a trecut repejor, doar ca era destul de cald, am suferit un pic de caldura, dar atat. In CP am mancat, mi-am pansat bataturile (complet inutil, as zice, m-au durut in continuare la fel, si s-au tot agravat), un voluntar simpatic mi-a dat un magneziu apoi am plecat.

De aici pana la km 193 a fost destul de nasol. Aveam de atins 3 varfuri de peste 2500. Primul sa zicem ca a fost ok, pentru ca mare parte a fost pe asfalt, nu a fost foarte abrupt, mai putin ultima portiune cand parca nu se mai termina. Apoi a urmat o coborare chinuita (hai boss, stiu ca mai poti face jog 3 coborari), dar de fapt nu prea mai puteam. Urmatorul varf era destul de aproape, am urcat putin, iar sus am avut bucuria sa vad un punct neanuntat cu apa si mancare, si chiar imi faceam griji ca nu mai am apa si nu vedeam izvoare. Apoi a urmat o coborare pe care parca a merg mai bine joggingul, dar tot m-am chinuit. Asta a durat un pic mai mult, apoi venea ultima urcare din cursa la peste 2500m. Vad eu panta in fata mea.. Trag un pic de mine, o iau si pe abrupt in loc sa merg pe poteca, in speranta ca termin mai repede si poate ajung la CP pe lumina. Ajung eu sus, fericit.. Vad ca urcarea mai continua. Am fost prost sa cred ca ajungi asa repede la 2600.. Ok, bine, ia si trage de tine prietene. O urcare si mai abrupta, cam chinuitoare.. Ma saturasem deja de urcat, nu prea mai aveam chef. Aproape fara energie, reusesc sa ajung sus. Cand ajung.. Inca un deal. Deja simteam ca innebunesc. Incepusera sa apara mici halucinatii, vedeam oameni in loc de stalpi si alte chestii din astea (au continuat pana la CP aceste mici halucinatii). Din fericire asta chiar era ultima, am terminat si urmatoarea urcare, ceva mai scurta totusi, apoi a inceput coborarea, care a fost mai lunga decat as fi sperat. Desi speram sa ajung fara frontala, a trebuit sa o aprind la un moment dat. Aici am avut alt moment de clacare psihica. Stiam ca era CP la km 191, dar de fapt era la 193. In departare erau tunete si fulgere, in clacarea mea pishica am crezut ca e bombardament, vedeam lumini rosii, vuia tot muntele.. Chiar credeam ca e bombardament, ma gandeam bai Elvetia e tara neutra, incredibil, nu pot fi bombe, dar totusi de ce lumini rosii? In zare se vedea un oras, am zis ok aici e CP, dar nu era chiar acolo, am continuat, trecusem de mult de km 191, dar nu vedeam nimic. M-am gandit bai am ratat CP, e clar. Eram suparat pe mine, dar si pe organizatori, cum sa nu marcheze ei CP? OK, am zis, merg inainte si cand incepe drumul sa urce e clar, sun la organizatori sa ii intreb daca am trecut de punct, dupa semnalul de la tracker. Si cum mergeam, vad o intersectie: la dreapta mergea in jos, la stanga urca. Marcajele... urcau. Am zis e clar, iau telefonul si sun la organizatori. Am zis hai totusi sa mai merg un pic. In 200 de metri maxim drumul cobora din nou, si chiar de acolo mai urma un pic si am ajuns la CP. Am pierdut mult.. si mai rau a fost energia psihica disipata, am fost asa de speriat ca am ratat CP, cred ca aratam rau cand am ajuns, s-au speriat voluntarii, m-au intrebat cati ani am si daca sunt OK. Abia puteam sa vorbesc, era 10:30, am zis ca mananc ceva si ma culc. Aici o mare boierie, paturi adevarate cu cearseaf si patura, nu imi venea sa cred in ce lux am ajuns! Am pus alarma la 1:40. As fi putut sa o pun si la 5 dimineata, ca era tot cam aia, sincer, timp aveam pana la 6 dupa amiaza a doua zi, dar pur si simplu voiam sa se termine. Imi venea sa plec atunci, dar eram cam distrus, am zis ca 2 ore jumate de somn nu au cum sa strice.

Am reusit sa dorm bine, n-am avut probleme, doar un pic la inceput ca nu gaseam o pozitie in care sa nu ma doara nimic, pana la urma am ales-o pe aia cea mai putin dureroasa. Cand a sunat ceasul.. durere. Eram rupt de somn. Am zis aia e, inca un semi, am tras un pic de mine, m-am imbracat, am luat pantofii, bufful, frontala, rucsacul, betele de trekking, am pus pantaloni de ploaie ca sa tina de cald si polar si am plecat. Afara surpriza - era foarte cald, am dat polarul jos. Nici de suprapantaloni nu era nevoie, mai ales ca i-am pus si pe dos din greseala. Ce sa faci.. Pe drum au inceput sa ma tot depaseasca participanti de la alte curse, in special de la maraton (incepuse seara pe la 10). Acum nu ma deranja, mai rau a fost in seara de dinainte cand ne depaseau cei de la proba de 133, era frustrant cum treceau plini de energie pe langa noi, avand sub un maraton in picioare. Unul a fost de apreciat, am vrut sa ne dam din drum sa ii facem loc si ne-a zis ca nu, ca noi facem proba mare, nu trebuie sa ne dam din drum pentru nimeni. :) Urcarea asta a fost groaznica. Lunga.. imi era somn, nu mai aveam chef, ma dureau basicile.. Nu se terminau o data brazii, stiam ca trebuie sa ajung la 2100m, si daca inca erau brazi inseamna ca era sub 2000 altitudinea.. Ce nu stiam eu ca erau vreo 3-4 km de platou, o data ce am ajuns in zona de peste 2000m, si au trecut super greu, ma dureau groaznic bataturile, incercam sa alerg, dar nu puteam. A inceput si coborarea, pana la urma. Chiar am depasit pe cineva, nu mi-a venit sa cred, cineva putea cobori mai incet decat mine si era doar la maraton! Jos a urmat un alt post surpriza, dar nu aveam nevoie de el, am luat niste apa si am plecat. Urmatoarea urcare, desi foarte abrupta, a fost ok pentru mine, am abordat-o incet si am reusit sa nu obosesc prea tare, am si socializat cu tipul pe care il depasisem pe coborare, pe urcare avea mai multa energie. Si s-a si luminat si am putut vedea drumul. Am ajuns sus la 5:30, am dat din nou de tipul respectiv, apoi am luat-o in fata pe coborare. Au urmat 6 km pe care i-am "alergat" cu 6. 6 la ora, v-ati prins da? :)) Era deja joggingul chinuit, si ce era haios e ca cei din jurul meu erau la fel. Nu se mai termina.. Am vazut la un moment dat finishul, si m-am bucurat, dar eram prea distrus sa pot realiza ce inseamna. Am mers in continuare, abia cand am ajuns jos in oras mi-am dat seama ca gata, se termina cursa, mergeam pe strada cu lacrimi de fericire in ochi, am terminat Irontrail! Am ajuns la stadion, unde era finishul, a urmat o tura de stadion, apoi am terminat.. fara nimeni pe acolo, doar 2-3 organizatori, dar ce mai conta? Era normal, era 6:30 dimineata.. Si cam asta a fost. Am dormit dupa vreo 2 ore la Mihai (care arata fresh), apoi a venit prietena la care statusem dupa mine, am mai stat putin prin zona, ea a mers sa se plimbe, eu am dormit pe o banca, undeva la 2400m (am ajuns cu telegondola, nu va speriati prea tare :) ) si dupa am plecat inapoi. Irontrail T214 terminat, loc 2 categorie, 21 masculin, 24 feminin cred, din vreo 90 de persoane care au fost la start, rata de abandon fiind de aproape 50% (40/85 la baieti, 5/11 la fete).

A ramas sa vorbesc despre echipament, nutritie, apoi voi spune cateva ganduri de final - anumite persoane carora tin sa le multumesc. Nutritia a constat in principal in ce aveau ei in checkpoint, paste aproape la fiecare check (deci vreo 7-8 portii de paste), vreo 2 de supa, si maxim 20 de geluri si batoane, din cate estimez. Am luat si din batoanele lor vreo 3-4 cel putin, erau bune alea de la Sponser. Si astea de la Isostar sunt decente, dar numai cele cu ciocolata, astea cu lamaie am inceput sa nu le mai suport.

Echipamentul l-am facut in felul urmator. De jos in sus: pantofi La Sportiva Akasha, sosete La Sportiva de la Ionut Zinca (mi le-a sugerat pentru bataturi, si m-am inteles mult mai bine cu ei decat cu cei de la Compressport), colanti Salomon pe care i-am schimbat la km 148 cu colanti Kalenji (mi s-a parut un pic ca regret lipsa compresiei, dar m-am gandit ca e doar in capul meu ca oricum sunt obosit, nu cred ca a facut vreo diferenta, ma indoiesc profund), chiloti Salomon (chiar ii recomand, nu te irita), tricou Compressport (a fost ca a doua piele, am stat cu el 50 de ore, nu l-am schimbat deloc ca am zis ca oricum transpir daca il schimb, poate si de asta problemele cu respiratia/ plamanii), manecute, buff (pe care l-am purtat non stop). Am avut si polar, suprapantaloni si geaca Goretex la mine (stiam ca e super frig aici, anul trecut plouase prima zi non stop), le-am carat degeaba din fericire, ba chiar aveam si polar de schimb in ambele drop bag-uri, tricou de schimb si colanti de schimb. Am folosit doar colantii de rezerva, nici eu nu stiu de ce, mi se parea ca am transpirat in ceilalti, nu cred ca a ajutat la ceva, doar am pierdut timp cu schimbatul. In rest, rucsacul clasic de la Decathlon, frontala Petzl, folie de supravietuire, bandaj elastic (era obligatoriu si cam mare, daca stiam ca nu ne controleaza nici nu il mai luam), si cea mai tare chestie, bete de trekking de aluminiu de la Decathlon. Asa, sa se mire toti hipsterii care folosesc Leki de carbon :D Glumesc, chiar sunt bune betele alea, poate imi cumpar si eu, sunt super usoare.. De obicei nu folosesc bete, dar aici le-am tinut in mana non stop, nu le atasam niciodata de rucsac, cand nu le foloseam alergam cu ele in mana. Si cam atat si cu echipamentul.

Ca ganduri de final.. Nu as fi reusit fara sa ma ajute Dumnezeu sa trec peste durere, fara vremea buna pe care nu o putem controla (daca adaugam si ploaie la chinul asta nu cred ca mai rezistam), plus ameliorarea suieraturilor la respiratie (la final nu mai aveam nimic), si sa nu uitam faptul ca nu aveam cu ce sa ajung din Bivio la finish. :) Acuma, pe principiul Dumnezeu iti da dar nu iti baga in traista, trebuie sa amintesc cativa oameni care m-au ajutat. In primul rand Mihai, care m-a sustinut moral cand imi era rau, mi-a zis printre altele ca totul e psihic si ca nu o sa mor, ca daca inca pot urca nu e nimic grav. Si avea dreptate.. M-a ajutat si sfatul lui Sebastian Butcovan, care mi-a zis sa imi dau cu vaselina pe picioare pentru bataturi (chit ca farmacistele au ras de mine cand le-am zis).  De asemenea, Adrian Grigore si Adrian Toma, finisheri Tor des Geants (fratele mai mare si mai nebun al lui Irontrail - 330km cu 24.000+, probabil cel mai greu ultra din Europa pe munte, poate o sa incerc sa il fac candva, cine stie), m-au ajutat cu sfaturi legate de somn, sugerandu-mi sa dorm asa cate 2 ore. Adrian Toma mi-a zis ca un somn te poate reseta complet, si a avut dreptate. Ar mai fi Tanase Vlad care m-a ambitionat sa termin, spunandu-mi ca motive gen bataturi nici nu ar trebui sa existe, ca poti trece peste ele. Nu in ultimul rand, cand eram distrus imi aminteam de Godza Mihai cum a terminat la 7500 in 34 de ore si 55 de minute, si ma gandeam ca inca nu sunt asa de distrus cum era el, deci inca pot continua, si el a fost o sursa de motivatie. Si cam atat cu arogantele pe 2017. Ar mai fi una, cursa de 48h de la Timisoara, poate merg si acolo, ramane de vazut cum ma refac :)

luni, 17 iulie 2017

Marathon 7500 editia a ix-a

Pentru mine, marathon 7500 este concursul meu de suflet, fiind al doilea concurs montan la care am participat in viata mea, in 2014, si evident, primul ultra. Anul trecut a mers destul de rau, am avut niste basici oribile, am terminat in 26 de ore, in ideea in care pe ultimii 15 km am facut aproape 6 ore, tarat (cu 2 km/ ora). Anul asta am zis ca poate o sa fie mai bine. Am mers in aceeasi formula, echipa Inginerii, eu si Octavian Ciorescu (amandoi am terminat Calculatoare si suntem la master), am tras de mine cat de tare am putut in fiecare moment al cursei, si prin urmare am iesit mult mai bine: 19 ore si 26 de minute, locul 7, un timp cu care pana in 2013 am fi fost pe podium :) Cel putin pot spune ca am "mandria" ca nu a facut niciodata o echipa de mixt sau feminin timpul ala, deci inseamna ca suntem pe drumul cel bun. (in niciun caz nu sunt misogin, dimpotriva, stiu ca sunt multe fete care nici nu au ce discuta cu mine pe alergare, dar la noi in tara pe ultra inca nu e asa o competitie mare la fete :) ).  O sa abordez articolul un pic diferit, nu o sa povestesc efectiv ce s-a intamplat, ci voi analiza diverse aspecte din cursa.

1. Echipamentul. Am constatat ca desi toata lumea, mai nou, foloseste compresii, nu au niciun efect (asta e parerea mea, nu am observat nicio imbunatatire). Mi-am luat echipament complet de la Compressport, intr-adevar, tricoul e exceptional (e foarte stramt si se usuca repede), la fel si manecile, sunt minunate, dar jambierele nu mi se pare ca ma ajuta, si mai mult, mi-am luat si niste pantaloni 3/4 pe care i-am purtat o singura data, la o alergare de 6 km in jurul blocului, doar ca sa observ ca ma incomodeaza in partea opusa genunchilor, ma cam strang (desi m-am masurat cu metrul de croitorie si mi-am luat marimea mea, cea mai mica, si in rest sunt ok, pentru ca la lungime imi sunt chiar un pic mari, sunt 3/4 dar mie imi vin aproape ca unii lungi). Asa ca daca ii vrea cineva.. Ii dau cu 100 lei mai ieftin decat pe site, imi puteti scrie pe privat - valabil pentru tipi care au cea mai mica marime de acolo. Ciorapii, de asemenea, sunt destul de buni, dar tot mi-au facut basici, in combinatie cu La Sportiva Akasha, niste pantofi foarte buni pentru ultra, genul de pantofi indestructibili. Ce e drept, am mers bine cu ei, i-am recomandat prietenilor, cumva toti au facut basici :)) Dar macar au stabilitate si iti ofera siguranta. Concluzia este ca de acum nu imi voi mai lua decat pantaloni scurti/ lungi de la Decathlon, nu e nicio diferenta fata de ceilalti, da' chiar niciuna. Acum, ce e drept, am folosit o pereche de colanti de la Salomon, au cel putin 2 ani, au fost candva de compresie, dar s-au largit si nu cred ca mai fac vreo compresie. In rest, am avut geaca mea de ploaie de la Salomon, frontala, niste manusi ieftine de la Deca, rucsac de la Deca si cam atat. Fara polar, fara suprapantaloni, cat mai light posibil. Si 2 flaskuri de la Salomon pentru apa.

2. Nutritia. Din nou, consider ca nu are nicio relevanta daca folosesti Sponser, Isostar, Nutrend sau orice altceva. Eu folosesc Isostar ca se gasesc la Auchan si m-am obisnuit cu chimicalele din ele, e bine sa te obisnuiesti cu un singur tip de chimicala :) Am luat vreo 8 geluri si 8 batoane, cu batoanele am inceput sa nu prea ma mai inteleg, nu stiu de ce, per total am folosit doar vreo 6 geluri si 3 batoane sau maxim 4, nici nu mai stiu. In rest am rupt checkul de la Omu, care era foarte bine organizat ca nutritie, am mai mancat la Pestera din check, supa de la Bran si ceva de la Diham.

3. Cursa. Planul era evident, urma sa trag de mine cat de mult pot iar Octavian, care este ceva mai valoros, sa se tina dupa mine, sau sa impuna un ritm mai tare atunci cand eu nu mai pot. Am inceput prima parte relaxati, in al doilea pluton. Unul dintre scopurile noastre era sa ne tinem dupa Sponser Master Team, niste oameni deosebiti, care stiu cum sa isi dozeze efortul si sunt foarte constanti. Am mers cu ei pana la primul check, unde am avut vreo 55 de minute, un pic mai slab decat in 2016, dar era foarte bine, ca am inceput usor. Desi ne-am fi dorit sa nu ne udam prin zonele de acolo, stiam de anul trecut ca sunt multe baltoace, evident ca ne-am udat ciorapii rau, iar asta, in timp, se poate traduce prin basici. Din fericire nu cred ca a fost cazul, am facut basicile mult mai tarziu. Am plecat tare spre al doilea CP, am ratacit un pic la un moment dat, dar o echipa de unguri (cu care urma sa terminam si cursa, cot la cot) ne-au fluierat ca am gresit, si ne-am intors. Am gasit o mica scurtatura si am reusit sa ajungem plutonul din urma. Am ajuns la CP, aici noi am stat cam mult, ca ne-a ajuns prima echipa de mixt, Cristina Cecan cu partenerul ei, apoi am inceput sa ii dam tare pe urcarea spre Piatra Arsa. Am depasit cateva echipe, inclusiv pe Sponseri, am ajuns la Piatra Arsa, am bagat un gel si i-am dat imediat pe coborare. Pe Jepii Mari sunt o gramada de scurtaturi, noi ne-am calicit sa le luam pe toate, asa ca am avut parte de un eveniment nefericit, Octavian a luat o scurtatura, eu nu, el a ajuns in fata mea, eu credeam ca e in spate, asa ca am ramas amandoi pe loc sa ne strigam, si desi eram la o distanta mica nu se auzea nimic. Pana la urma ne-am regasit, cu ajutorul celor de la Sponser, care i-au zis ca sunt un pic in spate si urlu dupa el, si am ajuns foarte suparati la CP4.

 N-am mai mancat nimic, i-am dat direct cat de tare am putut pe Jepii Mici, am tras de mine aproape la nivel maxim (ca si cum nu as mai fi alergat deloc pana atunci), i-am depasit pe Sponseri, apoi am ajuns la Babele. Ce e drept, de la Caraiman la Babele am mers pe plat ca eram cam rupti, poate puteam sa castigam ceva si acolo, dar am lasat-o asa, ca sa ne revenim pentru coborare. La Babele parca am luat un baton si am dat imediat drumul la picioare pe coborare, unde n-am rupt norma, dar am ajuns in vreo 20 de minute la Pestera. Acolo am mancat niste pepene si ce mai era prin check, am luat gelurile pentru partea a doua a cursei, n-am mai schimbat sosete, tricou, nimic, am plecat direct. In capul meu era ca mai sunt 3 urcari nasoala pe Omu si 2 coborari pe care trebuie sa le tragem. Urcarea asta deja a inceput sa se simta, nu mai trageam asa bine, am alergat un pic pe plat dar asa cam lesinat.. Am reusit cumva sa terminam urcarea cu bine, iar de la Omu am pornit repede spre Valea Cerbului. Aici traseul e un pic ciudatel, se face stanga la un moment dat si mereu ne ratacisem in anii trecuti, acum am reusit sa gasim drumul, si le-am aratat si ungurilor, care o luasera prost (ne-am luat si noi revansa :) ). Chiar acolo ne-au depasit iar cei de la Sponser, apoi am tras mai tare i-am depasit si noi, am intrat in padure.. Aici s-a intamplat un eveniment demn de mentionat, cum alergam noi am vazut in fata mea un urs mare si unul mai mic, la maxim 50 de metri. Eu am ramas efectiv socat, nu mai vazusem niciodata un urs pe traseu, desi auzisem ca sunt pe acolo, pur si simplu n-am stiut ce sa fac. Nu imi venea sa cred, ma uitam si nu stiam ce e acolo, l-am intrebat pe Octavian "aia sunt ursi???" El a avut un impuls mai bun, m-a luat de maneca si a inceput sa alerge inapoi, in urcare, am bagat sprint pana am intalnit Sponserii si echipa de unguri, si ne-au invatat cei de la Sponser cum sa facem, am inceput sa urlam, sa fluieram, sa facem zgomot cat mai mare, si cand am ajuns in locul unde erau disparusera subit. Imi zisese cineva, ironic, ca cine alearga cu Dumnezeu nu ar trebui sa se teama de ursi. Intr-adevar, nu mi-a fost frica de faptul ca ma vor ataca, stiu ca Dumnezeu ma pazeste sa ajung acasa sanatos, in orice cursa mereu ma rog sa termin sanatos, dar pur si simplu n-am stiut ce sa fac, mi se parea incredibil ce vad.. De acolo am mers toti 6 (cele 3 echipe) pana la Diham, unde am stat vreo 5 minute sa mancam apoi am continuat cursa.

Deja moralul meu era un pic la pamant, Octavian zicea ca nu mai merge niciodata la 7500 ca nu merita sa iti risti viata.. Am inceput sa urcam destul de greu spre Izvoare, ne-au intrecut ungurii, ne-au luat si Sponserii, eram destul de obosit. De la Izvoare mi-am revenit, i-am luat pe cei de la Sponser si ii aveam in fata pe unguri, am tras un pic de noi si am ajuns la Prepeleac, unde ne-am intalnit cu Alex Fazakas, ceea ce m-a inveselit un pic, apoi am continuat prin "jungla", e o portiune mare cu multa vegetatie si fara multe marcaje. La un moment dat nu stiam pe unde sa o luam, i-am asteptat pe cei de la Sponser, care ne-au indrumat, apoi am continuat toti 4 spre Omu. Au urmat cele 4 bucati care te duc la Omu, toate facute in 4 labe, e groaznica urcarea aia, pulsul deja o luase la trap. Ungurii trageau si ei cat puteau, la fel si Sponserii, care pareau si ei cam la limita cu pulsul, doar ca ei, spre deosebire de mine, nu se opreau deloc,eu deja trebuia sa ma opresc sa ma tin de stancile alea la 1 minut, ca nu mai puteam. A urmat si varful Bucsoiu, pe care ni se spusese sa nu il taiem (e ceva scurtatura, parerea mea total inutila, incredibil de abrupta, panta stanga- dreapta, ne-a dus cineva pe ea la hobby si mi s-a parut groaznica, nu scurtezi nimic daca nu esti super bazat). Silviu Balan ne astepta sa verifice daca am luat-o pe varf, acolo unde erau postate si niste stickere cu ProPark si Brasov Marathon, Am ajuns la Omu a doua oara, m-am intalnit cu multi prieteni care erau acolo prima oara, iar voluntar era Adrian cu care am terminat Ciucas Ultra, m-am bucurat sa il revad.

Desi am stat putin, baietii de la Sponser au fost mult mai rapizi, au plecat aproape instant, si de atunci nu i-am mai vazut. In schimb cred ca i-am depasit aici pe unguri, desi nu stiu exact cand/ cum. Probabil s-au ratacit, pentru ca au ajuns cu 20 de minute mai tarziu decat noi in Bran.. Am alergat cat am putut pe coborare, am scos 1 ora si un sfert, destul de bine, iar la Bran i-am ajuns pe Adrian Tap si pe colegul sau. Am inceput sa urcam cu ei, dupa ce am mancat o supa si mi-am pus niste plasturi. La un moment dat am luat-o un pic inainte, Octavian era mai in fata, mie imi era cam rau, ma distrugea deja urcarea, imi tot repetam ca e ultima. La un moment dat il vad pe Octavian ca vine alergand ingrozit spre mine, si am realizat: a vazut iar ursul. Am alergat iar cu el in urcare (sprint la km 70 :D ) si ne-am intalnit cu Adrian Tap, de data asta stiam ce sa facem, am facut zgomot, am mers impreuna pana la Valea Gaura, iar de acolo am tras cat am putut pana la Omu sa ajungem cat mai aproape de lumina. Am reusit sa ajungem fara frontale (pe la 9:57 parca, tocmai atunci se facea bezna). Am fost ajutati si de o stana de caini, ne tot latrau, noroc ca era ciobanul acolo, dar noi tot am tras cat am putut sa scapam de ei. La Omu m-am echipat, mi-am pus maneci, geaca, manusi (Adrian de la check mi-am dat manusile lui si i le-am dat pe ale mele, din ceva motive erau ude, desi le purtasem doar la start, pe primele 2 bucati). Iesirea din cabana e groaznica, am inceput amandoi sa tremuram instant, desi cand intrasem eram in tricou. E groaznic checkul ala inauntru, acolo daca intri si stai mult e posibil sa abandonezi a 3-a oara, e prea mare diferenta dintre cabana si afara. La anu' daca mai mergem ne echipam full afara, mergem inauntru punem stickerul luam apa si plecam fara discutii.

De la Omu ne-a dus o fata simpatica pe traseu, alerga in fata noastra, noi nici nu ne puteam tine dupa ea pentru ca tremuram. La un moment dat ne-am intalnit cu Silviu Balan care i-a zis ca e ok ca e vizibilitate buna, sa urmam banda rosie si ca nu mai trebuie sa ne arate fata drumul. La 2 minute dupa ce a plecat am intrat intr-un val de ceata, vizibilitate 5%, 1 metru in fata noastra, atat. :)) A fost rau, a trebuit sa mergem, sa cautam semne.. La un moment dat le-am pierdut si nu stiam ce sa facem. Am vazut 2 frontale venind din bezna, cine sa fie? Fratii nostri unguri :) Noroc cu ei ca aveau GPS, desi poteca mergea in fata, drumul o lua prin stanga, imposibil sa te prinzi fara GPS, chiar si cei de la Sponser ne-au zis ca s-au ratacit desi stiau drumul pe dinafara., Am hotarat sa ne tinem dupa ei, spre Gutanu am luat-o in fata totusi, dar cred ca si ei au vrut sa mearga cu noi, asa ca ne-au ajuns si am continuat impreuna ultima urcare. Eu deja eram cu psihicul la pamant - mai clacasem o data, pe final la Omu, cand intrebam lumea cat mai e, desi eram constient ca eram la 500-700m de cabana, pur si simplu nu mai suportam. Acum faceam la fel, ii ziceam lui Octavian ca nu ma mai pot tine dupa ceilalti, ca ne vor depasi ca nu am nici cea mai mica sansa sa ii ajung. Octavian nu s-a panicat, stia cum reactionez de anul trecut, mi-a zis sa tac din gura si sa trag de mine ca urmeaza stanile de caini :)) Cei de la CP ne zisesera ca sunt niste caini si ca latra la ceva, dar sa nu ne speriem, ca nu latra la noi. Evident, latrau la noi. Erau la 3 metri de noi , le vedeam ochii la frontala. Am ramas cat de cat calm, ma rugam sa nu ne faca nimic si am mers printre ei fara mari emotii. O singura data m-am speriat, unul din unguri, vazand cainii la 3 metri, a vrut sa ia de pe jos un cataroi sa arunce in ei, eu cu Octavian am innebunit, le-am zis "no. no, you will scare them", cred ca a inteles, ca a lasat piatra jos. Am continuat cu ei pe urcare, care din nou, nu se mai termina, eu nu mai suportam, ii ziceam lui Octavian ca m-a amagit, ca ma minte, ca a zis ca mai e un km si mai sunt foarte multi, ca mai avem jumatate de ora minim (mai aveam 10 minute maxim :)) ). De la Saua Strunga am trecut iar printr-o stana ("sunt cuminti cainii, nu latra deloc"). Evident, ne-au latrat cat de tare au putut, iar am trecut pe langa ei.. Am ajuns intr-un final glorios la Padina, de acolo am hotarat sa terminam cu baietii din Ungaria, asa ca ne-am luat dupa ei, cand alergau ei alergam si noi, cand mergeau, mergeam si noi, asa mi s-a parut cinstit, am fi putut sa ii depasim pe ultimii 2 km si sa facem sprint, dar nu mi s-ar fi parut frumos. Am terminat cu ei pe pozitiile 7-8 la egalitate, probabil cel mai periculos concurs din viata mea.

4. Organizarea. Voluntarii de la 7500 sunt mereu inimosi si saritori si au incercat sa faca tot ce a tinut de ei, pe partea de nutritie au stat bine, checkuri bune la Omu, Gura Diham si Pestera, la fel si la Bran.. Tricoul a fost super, chiar mi-a placut mult, tehnic, maneca lunga.. Din pacate (si inteleg de ce, nu ii condamn), la Omu aveam ratie de apa, 0.3 de apa si 0.3 Sponser, ceea ce initial a fost un soc pentru mine si chiar ma gandeam ca va trebui sa abandonez. Din fericire m-am tot invatat sa merg deshidratat (am si nisip la rinichi din cauza asta, cel putin am avut anul trecut, poate o fi disparut), dar cei din spate au suferit destul de tare.. E greu sa faci o coborare cu doar 0.6 litri de lichide, mai ales pentru cei din spate, carora le-a luat chiar si 5 ore pana in Bran. As zice chiar ca e inacceptabil. Problema e ca apa la Omu se cara cu spatele si fiind din ce in ce mai multi participanti, iar voluntarii fiind aceiasi, e greu sa aduci multa apa, deci ii inteleg.. Daca stiam ii puneam pe ai mei sa urce cu apa la Omu, ca oricum ei m-au dus la start si erau prin zona. Si inca ceva, cred ca ar trebui facute macar in zonele foarte dificile cateva marcaje de noapte. Stiu, e cursa si de orientare, nu doar de alergare.. Dar cred ca ar ajuta, am inteles ca s-au ratacit multi noaptea pe Bucsoiu, nu mai zic spre Gutanu. In fine, stiu, e mai complicat.. Dar cred ca ar fi un mare plus, asta asa ca o sugestie.

5. Dureri. La inceput am plecat cu ceva dureri in zona lombara, sciaticul sau ce o fi, dar stiu din experienta ca trece dupa vreo 30-40 km, nu am nicio explicatie pentru acest fenomen, dar ma bucur de el :)) Dupa au inceput basicile din zona calcaiului, cam dupa a 2-a urcare pe Omu, de asta le-am si pus plasturi la Bran, dar nu au rezistat prea mult, s-au dezlipit.. Am reusit cumva sa ignor durerea si sa merg cu basici, nu dureau asa rau, fiind pe calcai, nu pe mijlocul talpii. M-au durut si gleznele un pic, am avut si semn, pentru ca m-am strans foarte tare la sireturi, m-am gandit ca asa o sa opresc frecarea cu calcaiul, si chiar statea cat de cat fix pantoful, dar cred ca m-am si udat la picioare ca am transpirat.. In rest doar muschii, normal, am simtit la km 70 asa ca mi se blocheaza muschiul la cvadricepsul stang, m-am speriat un pic, dar a trecut repede.

6. Pericole. Cred ca acest maraton devine din ce in ce mai putin safe. Daca organizatorii au vorbit, cel putin, cu ciobanii de la stana, si au mai calmat cainii cat de cat (desi aia dinspre Strunga i-au lasat liberi fara nicio jena), cu ursii nu prea e de glumit. Daca esti la drumetie da, poate poti sa strigi, sa ii eviti, dar noi nici macar nu vorbeam, ca trageam tare, asa ca poti sa dai nas in nas cu ei, cum am patit noi.  A doua oara Octavian a vazut 2 ursi, unul chiar l-a vazut si a fugit cand l-a vazut. Erau doar 2 variante, sa fuga sau sa atace, putem spune ca am avut noroc.. (ne-a ajutat Dumnezeu, altfel zis). Nu stiu ce sa mai spun, aici chiar nu tine de organizatori, tine de administratia parcului natural Bucegi, ar trebui facut ceva, devin din ce in ce mai curajosi - vin la tomberoane la cota 1400, chiar si la Pestera, la Diham, in Bran.. Parerea mea (si aici ma puteti contrazice) e ca e doar o chestie de timp pana vor fi accidente serioase cu ursii, chiar in concursuri, ca atunci esti cel mai predispus sa nu fii atent. Si la Ciucas e destul de rau cu stanele, cainii sunt agresivi, e destul de aiurea situatia. Evident, la anul va fi la fel sau poate mai rau, nimeni nu o sa faca nimic, asa ca tot ce pot sa fac e sa ma mai uit la articole sa vad care e situatia. Au fost multi care s-au intalnit cu ursii, si daca tot vad multi oameni poate se sperie si incep sa atace.. Cam atat aveam de zis in legatura cu subiectul acesta, acuma fiecare stie sa evalueze gradul de risc si sa decida daca e safe sau nu sa mearga prin zonele respective.

7. Experienta. Ca de obicei, m-am simtit foarte bine, am stat la cort, am socializat.. a fost destul de frumos. Cea mai tare parte a fost cand l-am vazut pe Godza terminand cu 5 minute inainte de timpul limita. El a venit aici pentru ca Octavian Toader ramasese fara partener, m-a abordat daca stiu pe cineva, eu l-am recomandat.. si asa a ajuns la 7500. Un efort demn de apreciat - 4 ore de ratacire pe Bucsoiu, 5 pana in Bran, 35 de ore nedormite. :) Eu imi doresc sa mai ajung, dar acuma vedem ce ne mai rezerva viitorul.
P.S.: felicitari primilor clasati, in special lui Robert si lui Andrei, care au mers incredibil si au scos un rezultat demn de alergatori internationali - 14:30. Cred ca nici Kilian nu scoate mult mai bine de atat, eu sincer m-as astepta pe la un 13 ore - 13 ore jumate sa faca,, dar acuma cine stie :)  De asemenea, felicitari echipei Sponser Master Team, care au mers incredibil, ca de obicei, mai ales avand in vedere ca au de doua ori varsta noastra. :)

luni, 3 iulie 2017

Cozia Mountain Run 2017

A mai trecut un concurs, Cozia Mountain Run, editia 2017. Am fost aici si anul trecut si mi-a placut concursul, e un teren care ma avantajeaza, pot sa trag destul de tare, nefiind multe coborari tehnice (e o bucata dupa Cozia mai tehnica, aia m-a obosit cel mai tare), dar in rest se poate trage, prima urcare e alergabila, dupa e o urcare lina iar alergabila, si nici distanta totala nu e asa mare (sub 30 km). Am venit de data aceasta cu un tip pe care il stiam de pe facebook, Dorin Costea, un tip super, la baza alpinist, dar care s-a apucat si de trail running. Desi planul era sa plec sambata dupa concurs, m-a convins sa mai raman si in seara aia la berea de dupa.

Am ajuns vineri seara, ocazie cu care am observat ca nu am mai primit paste, ceea ce ne-a cam suparat, dar ce nu stiam eu e ca s-au dat a doua zi, ceea ce a fost mult mai bine, au mers bine dupa concurs, deci din punctul asta de vedere organizarea a fost buna. Am primit si un maieu frumos, fetele cel putin pareau foarte incantate, ca il purtau majoritatea pe acolo. Am dormit la cort de data asta, am avut si o mica neplacere, sa constat ca mi s-a spart salteaua, si a trebuit sa dorm direct pe foaia de cort, dar aia a fost, nu era prima oara, nu am de mult timp saltea (sub un an). Am dormit vreo 4 ore, apoi m-am trezit, m-am echipat de concurs (pantaloni scurti, tricou Compressport si sapca, atat) si m-am pus la start in primele randuri. Obiectivul era sa scot mai bine decat anul trecut (3:55).


 S-a inceput destul de tare pe plat, undeva pe la 4 pe mie, apoi cand a inceput urcarea toata lumea alerga in continuare, m-am conformat si eu, pe prima urcare am mers foarte putin, doar vreo 2-3 pante mai abrupte. Stiam ca merg cam tare pentru ca era Codrea in spatele meu, era clar ca o sa ma depaseasca pe coborare, dar macar profitam de moment ca sunt in fata lui intr-o cursa. Cand a venit coborarea m-a depasit Codrea cu Florin Simion, apoi a inceput portiunea de fals plat, in urcare. Am luat un gel, iar dupa am alergat o parte cu Ilinca Tempeanu, care a castigat la Stanisoara. La un moment dat, cum vorbeam noi, vad ca vine Viorica din spate, m-am gandit bai gata cu socializarea, hai sa mai si alergam un pic, si am tras un pic mai tare, macar sa termin prima fata, daca primul baiat nu se poate :)) Ea a si castigat, de altfel, la traseul mare. Se termina si bucata de fals plat, a fost o singura urcare serioasa, pe asfalt, pe care nu am putut sa o alerg, un zambet pentru poza facuta de Radu Cristi, apoi vine urcarea mare, pe Cozia.


Am mai bagat un gel si am luat-o la pas, mi s-a parut mult mai lunga urcarea decat anul trecut, poate si ca am tras mai tare de la inceput, am si alergat un pic pe portiunile line din urcarea pe Cozia, cert e ca am ajuns sus destul de obosit sus. Am mai bagat un gel, am luat o bucata de pepene si am plecat repede pe coborare. Aici au inceput problemele, era foarte cald, mi se parea din ce in ce mai greu de alergat pe temperatura aia, era si multa vegetatie, am ratacit traseul de vreo 2 ori (deci as fi putut face cu 2 minute mai bine, daca nu ma rataceam pe acolo), dar asta e. Culmea e ca pe portiunea de inceput de coborare, destul de tehnica, nu am avut damage foarte mare, am cazut o singura data pe fund, dar nimic grav, in schimb, cand a inceput partea alergabila de coborare, am tras tare si am cazut de doua ori in 500 de metri, de fiecare data pe burta, direct. Primul meu gand: "sa vezi ca mi-am rupt tricoul de la Compressport si am dat o galagie de bani pe el sa il port de 4 ori". :)) Din fericire nu s-a rupt, in schimb eu m-am julit destul de tare, pe burta, genunchi, coate, nas.. Numarul de concurs era legat cu niste ace de siguranta foarte subtiri (daca ar fi ceva sa reprosez la organizare, asta ar fi, ar trebui niste ace mai solide), si dupa cele 2 cazaturi a ramas doar intr-un singur ac din 4, imi era deja sa nu pierd numarul.. Am tras tare pana la final de coborare, si de acolo a inceput ultima urcare, scurta dar intensa, 1km sau maxim 1.5 km dar atunci e cel mai greu, ca esti obosit. Am tras cat am putut, am vazut 2 concurenti de la Cozia in fata mea, dar nu m-am stresat sa ii depasesc, desi poate as fi putut, ba chiar era un tip cu numarul 007 si i-am strigat "succes James Bond", mi s-a parut ca s-a uitat urat la mine, poate credea ca vreau sa il depasesc, de parca ar fi contat ca sunt locul 17 sau 16 :)) Oricum, dupa urcare a urmat o coborare scurta, dar in caldura, si un pic panicat sa nu pierd numarul de concurs. Pe ultimii 300-400 de metri, de la iesirea din padure, m-a lovit valul de caldura, mi-am dat de 2 ori cu apa in cap pentru ca simteam ca nu mai pot ajunge la finish daca nu imi arunc apa aia in cap.  Am terminat in 3:40:09, comform trackmyrace, desi cronometrul din poze arata 3:40:07, probabil a fost pornit mai tarziu, oricum, total irelevant, ce conteaza e ca am terminat cu 15 minute mai bine decat anul trecut, si cu 2 locuri mai jos (17 fata de 15). Ca si la Retezat, se vede ca peste tot concurenta e din ce in ce mai mare si devine imposibil sa te mai clasezi pe un loc bun daca nu esti chiar foarte tare, dar mie imi pare bine, ca macar nu mai am niciun stres, stiu ca oricum o sa fiu acolo in clasament undeva irelevant, si ma lupt doar cu propriul meu timp. Cert e ca la anu' va fi mai greu sa imi depasesc timpul, la nivelul acesta, cel putin pentru mine, si 5 minute o sa fie destul de greu sa mai scot, poate sa zic as putea maximiza sa ajung la un 3:30, dar incep sa simt ca imi ating limitele.. Era o teorie ca poti avansa in primii 7 ani de cand alergi, eu alerg deja de 4, deci as mai avea un pic de progresat, dar cred ca diferentele vor fi din ce in ce mai mici de acum inainte. Oricum, important e sa fim sanatosi, sa ne bucuram de miscare si sa ii multumim lui Dumnezeu pentru fiecare cursa pe care o putem alerga.



Dupa cursa am mancat o groaza de felii de pepene, plus paste, n-am mai avut nevoie de mancare pe ziua aia, in schimb s-a stat la bere pana pe la 9-10 seara, cand distractia ne-a fost stricata de vreme, care incepuse sa fie foarte rea, batea vantul si se anunta ploaie. Din fericire nu a plouat, dar a batut vantul toata noaptea. A doua zi am plecat devreme, eram invitati la o masa organizata de preotii de la manastirea Cozia, dar n-am mai putut ramane si la masa, am trecut putin pe la liturghie, apoi am plecat spre Bucuresti. Per total o cursa frumoasa, aproape de Bucuresti, o ocazie de a iti face noi prieteni si de a te bucura de natura. Urmeaza 7500 Elita :)

 

vineri, 30 iunie 2017

Inteligenta artificiala, Anul 1 semestrul 2

Inca un articol despre facultate. Deja incep sa ma plictisesc de ele.. :D Partea buna e ca in afara de asta mai scriu 2 si gata, am terminat cu articolele despre poli, ocazie cu care ma voi muta pe alt blog. Chiar daca, sa zicem, as ajunge si la doctorat (ipotetic doar), acolo deja mi se pare ca nu prea mai are treaba cu facultatea si nu prea te mai poti considera student, e deja munca in mediul academic, asa ca nu o sa mai povestesc nimic despre el, presupunand ca ajung acolo (momentan nu am nicio idee, totul depinde de semestrul urmator).

Asa, anul 1, semestrul 2, bla bla. Ca si semestrul trecut, aceleasi mizerii, teme, prezente, tot ce vreti. Semestrul acesta am avut 3 materii de baza: SSL, NLP si MAS, la care se adauga optionalul, vi-l recomand cu bucuriei - PUES - psihologia utilizatorului de e-servicii. Daca faci 2 prezentari si vii la toate laburile ai minim 9. Si, desigur, cercetarea, care chiar a fost naspa, si probabil la anu' o sa fie si mai nasoala. Ca idee, doar 15-16 din 35 au terminat in timp util si au prezentat, restul au lasat-o pe toamna, din pacate semestrul acesta trebuia sa ai si niste rezultate.. Mie mi-a luat foarte mult partea scrisa, cu rezultatele sa zicem ca am scapat mai usor, am antrenat o retea neurala, am facut niste experimente, n-a fost asa rau, dar semestrul urmator va trebui sa fac experimente mai serioase, ceea ce se anunta destul de dificil. Oricum, cu cercetarea puteam scapa mai ieftin daca prezentam ceea ce faceam la munca, asa cum au facut altii, asa ca nu o sa intru prea mult in detalii si voi povesti celelalte materii.

1. SSL (statistic and simbolic learning, sau asa ceva) - cea mai grea materie din ultimii destui ani. Am invatat 6 zile pentru examen. Zvonurile spuneau ca au fost oameni care si-au luat si concediu 1 saptamana pentru materia asta. O materie grea, cu foarte multa mate, multe notiuni, legate de machine learning - regresii, clasificatori, expectation maximization, hidden markov models, markov chains, d separabilitate, ceva statistica, distributii gausiene, interpolare, etc. Cu fooarte multa mate, imposibil de retinut. Ai voie cu o singura foaie A4 la tine, scrisa fata verso. A fost utila, am reusit sa umplu cam toata materia pe foaia aia. Din fericire nu s-a insistat foarte mult pe mate, doar cateva recurente pentru expectation maximization pe care le notasem pe foaie, dar tot a fost un examen dificil, au picat multi.. Am luat 31/40 la examen, au fost doar 2 medii de 10, eu am avut 9. Au picat in jur de un sfert. Lasand la o parte examenul, ai de facut un proiect, comun la SSL si NLP, in 4 etape, unde trebuie sa aplici o gramada de metode de tip clasificatori sau regresii. Temele sunt propuse la inceput de semestru si sunt pe echipa, eu am facut cu un prieten echipa si ne-am impartit destul de echilibrat taskurile, eu scriam documentatia (care trebuie sa aiba, in final, vreo 10 pagini cel putin, din pacate) si faceam prezentarile, iar el a facut experimentele efectiv si codul. E mai usor asa, pentru ca el imi prezenta pe scurt ce rezultate are iar eu faceam documentatia si prezentarile, iar ca timp muncit era cam pe acolo pentru amandoi. Codul in sine nu era foarte complicat, trebuiau folosite niste frameworkuri pentru metodele respective. Si in afara de proiect mai este si o tema, evident, tot niste regresii de aplicat, ti se da un task si trebuie sa obtii un scor cat mai bun. Aici chiar a trebuit sa codez pe cont propriu, dar nu mi-a luat foarte mult nici asta, maxim 2-3 zile in total, sub o tema din anii de licenta. La curs n-am fost decat de 2 ori, nu se face prezenta, iar la lab vii doar de 5 ori, cand se fac prezentarile, la fel si la NLP, fiind comun.

2. NLP (natural language processing) - in afara de laborator, mai ai de facut o tema, care in cazul nostru a fost destul de simpla - sa facem adnotari de mana pentru niste poezii in engleza, si mai trebuia sa facem si un mic articol despre cum se pot adnota poeziile automat, dar n-am mai facut, in schimb ne-a picat la examen, a fost asa un fel de punctaj din oficiu, ca fiecare putea sa scrie ce vrea. Examenul a fost extrem de random, cursurile n-au nici cap, nici coada, incredibil de prost structurate, n-am mai vazut de mult cursuri scrise asa prost - nici macar nu erau numerotate, multe erau inutile, erau prezentate lucrari ale unor romani (inutile, evident), per total un curs groaznic, la care se face si prezenta, si desi dl profesor Trausan zicea ca nu tine cont de ea, eu sunt sigur ca a tinut, pentru ca au picat un sfert, iar eu, care aveam multe prezente, am trecut la super limita, 25/40 parca, media finala 8, in conditiile in care aveam maxim pe proiect (cam toata lumea avea maxim pe proiectul ala). In mod normal erau niste subiecte clasice (deja le-am uitat si pe alea), dar nu, ne-a dat doar din 2 cursuri, dintre care pe unul nu il citisem deloc, dar macar il stiam pe celalalt. Au fost destui care nu citisera decat favoritele, si nu erau printre favorite, asa ca au picat. Si a mai si facut misto de ei, le-a zis ca nu poate da in fiecare an aceleasi subiecte :)) Un examen random, ce sa mai.. Iar cursul, incredibil de inutil.

3. MAS (multi agent systems) - singura materie cu lab unde trebuia sa mergi constant. Laboratorul era groaznic, un schelet de cod imposibil de inteles, unul din cele mai oribile laboratoare pe care le-am facut vreodata, nu intelegea nimeni nimic. In afara de asta am mai avut un proiect la care am scris cam o mie de linii, muncitoresc, fara sens.. Deci destul de nasoala si materia asta. Iar teoria e destul de fara sens, am avut si un partial, din fericire doamna decan ne-a dat mai mult decat meritam si mi-a iesit 10, cumva, nu stiu nici eu cum. Per total, SSL o materie care ar fi putut fi interesanta, dar e mult prea teoretica, NLP la fel putea fi interesanta, dar e structurata foarte prost, iar MAS mi s-a parut pur si simplu inutila, o teorie despre agenti care ar fi putut sa lipseasca. Ah, am uitat sa zic, prezenta valoreaza 1 punct. Deci, semestrul asta trebuie sa fii pregatit sa vii la laburi si cursuri la MAS, la laburile de SSL si eventual si la cursurile de NLP.

4. PUES - psihologia utilizatorilor de e-servicii. O mare caterinca, aici cursul se suprapunea cu labul de MAS, asa ca mergeam doar la laborator, si era in regula, profa puncta prezenta daca veneai la 2 ore din 4 (nu conta ca sunt primele 2 sau ultimele 2). O materie simpatica, erau discutii cat de cat interesante, apoi au fost multe prezentari individuale, iar la final niste prezentari de grup. Mie mi-a iesit 10 pentru ca am venit la toate laburile (a fost nasol, erau marti de la 6 la 8 seara, si eu veneam in poli de la 8 dimineata), dar am facut un efort minimal, doar eram prezent fizic si am facut 2 prezentari.

Per total un semestru destul de nasol, clar mai greu decat primul, iar urmatorul am auzit ca e cireasa de pe tort, e cel mai greu dintre toate, in functie de cum o sa fie si ce chef o sa mai am o sa vad daca mai continui in facultate sau nu.