Maratonul prieteniei Retezat

In ultimele 2 luni am fost de 2 ori in Retezat. Doua tipuri de trasee: skyrunning, respectiv maraton montan cu tenta de alpinism/supravietuire. Despre primul am uitat sa povestesc. M-am dus in ideea ca o sa scot 5 ore 30 (anul trecut am scot 6:13) si am scos 5:49, am fost un pic dezamagit, dar avand in vedere ca am ajuns destul de ok la finish as putea spune ca e un rezultat bun. Tot traseul a fost ok, mai putin ultima coborare care m-a terminat fizic si psihic.



Inainte cu 5 minute de start a inceput sa ploua, asa ca toti ne-am luat haine groase la noi. Mare greseala.. dupa 5 minute de la start ploaia se oprise. Prima urcare a fost destul de grea, am si tras de mine si am cam obosit. Urmatoarea coborare a fost ok, mi-o aminteam partial din anul trecut, cert e ca ma simteam bine la jumatatea traseului. Chiar si urcarea pe Custura mi s-a parut decenta, am ajuns acolo dupa vreo 4 ore din cate tin minte. In schimb ultima coborare a fost oribila. Nu era chiar o coborare normala, era o rapa pe care trebuia sa o parcurgi, cumva. Am coborat 1000 de metri pe 2 kilometri sau ceva de genul asta, deci 50% panta, poate exagerez dar a fost  o nebunie oricum. Am cedat pe final, am si cazut de vreo 2 ori.. Ma dureau picioarele de la pantofi, care erau cam stramti, dar problema principala a fost ca ramasesem fara resurse, nu prea am mancat si m-a luat cu lesinul pe acolo. Eram obisnuit cu eco si apuseni unde am avut o gramada de mancare, acolo am avut mai putina si nici nu am mancat ce aveam la mine decat dupa ce mi se facuse deja rau. Partea frumoasa a venit a doua zi, cand am participat la orientare (nici nu voiam, m-a convins cineva sa ma inscriu) si am iesit pe locul 3. Nu mare lucru avand in vedere ca erau 20-30 de participanti, dar am stat si eu o data pe podium, a fost frumos.


Lasand amintirile legate de Retezat Skyrace.. Am fost de curand la maraton Retezat. Unul din cele mai grele din tara pentru distanta de 40km, chiar cel mai greu cred. Mai e doar 2x2 dar acolo sunt 45 km, acolo e cel mai greu maraton din tara pentru distanta aia (unii ar zice ca e ultramaraton, dar dupa parerea mea ce e sub 50 e tot maraton; abia de la 60 in sus poti spune ultra si sa fii sigur ca nu gresesti). Am fost avertizat ca o sa fie foarte greu. Am ajuns acolo totul bine si frumos. Cazare chiar langa start, ca sefii, m-am trezit si in 2 minute am ajuns la start (n-am mai stat la cort ca am gasit cazare ok, ieftina, cabana Roxmar parca. Nu avea baie in camera, dar in rest era misto).Bun.. si am ajuns la start. Acolo toti vorbeau, evident, doar de ultramaratoane. Unul nu avea in gura un maraton normal, auzeam doar Ciucas ultra, 7500 ultra, Transylvania 100, TTT ultra, desigur, nu ar fi putut sa lipseasca UTMB.. Unii vorbeau si despre Tour des Geants, desi presupun ca totusi nu au partipat. Deci peste tot langa mine doar oameni bazati. Bun.. deci mi-am imaginat ca nu o sa sparg gura targului, oricum venisem sa nu ma fortez foarte tare.  Si a inceput concursul. Vremea era buna, nu era foarte cald si nici nu ploua, vremea a tinut cu noi in ceea ce priveste temperatura si precipitatiile. Primele 2 ore nici nu le-am simtit, desi am urcat 1300 de metri. Singura problema a fost ca m-am lovit de "frumusetea" Retezatului, stancile.

M-am gandit ok, sunt niste cataroaie enorme pe aici, dar probabil sunt pe o portiune limitata, am mai vazut din astea la skyrace, au fost vreo 10 metri de cataroaie si aia a fost tot. Dar nu. Aici jumatate din traseu era printre cataroaie. Nu stiu cum au aparut acolo, dar sunt imense si te poti lovi urat daca nu ai grija. (poza reprezinta pe unde era traseul la un momentt dat, da, chiar am urcat pe acolo). Eu am cazut de cateva ori, din fericire nu grav. M-am lovit la genunchi de vreo 2-3 ori, si o data mi-am spart o unghie de la mana, pentru ca m-am sprijinit intr-un pietroi sa nu cad. Decent, altii s-au lovit la cap, maini, picioare.. De asta zic ca a fost mai degraba alpinism decat alergare montana. De cand au inceput cataroaiele am inceput sa pierd teren grav, eram in primii la start, dar dupa ce au venit pietrele alea m-au depasit vreo 10 oameni, cel putin. Inclusiv un tip de 54 de ani, care ne povestea ca el se roaga mereu sa poata face bine la concurs. Dupa am auzit ca ar fi avut ciroza si s-a apucat de alergare, m-a impresionat povestea lui, un exemplu pentru altii. Si m-a intrecut si el.. M-am enervat un pic, dar decat sa imi rup picioarele am zis ca mai bine sunt atent si nu ma ambitionez aiurea.

Si am ajuns la varful Retezat dupa vreo 2 ore. Acolo am primit fix un pahar de 100ml de apa. Bine ca aveam destula la mine. A urmat o coborare la fel de jegoasa, plina de cataroaie, asa ca nici macar pe coborare nu am putut sa alerg. De fapt cred ca am alergat maxim 10% din traseu (pe ultimele coborari se putea alerga dar deja eram obosit). Am terminat coborarea dupa o ora, cam asa, si am ajuns la lacul Bucura, o zona superba, pe care am admirat-o din alergare, era terenul ok si am putut alerga pe acolo.



Intr-adevar, la lacul Bucura am avut apa si alimente, dar deja era km 12 si am fost avertizati ca inca 12 km nu mai avem apa. Super.. Urmatoarea parte avea sa fie cea mai dificila din concurs: bucura-peleaga-papusa-custura-poiana pelegii. Pana la peleaga a fost ok, chit ca era o urcare foarte abrupta. Am facut-o in 30-40 de minute, cam asa. Chiar si dupa, urmatoarea coborare si urmatoarea urcare au fost ok, pana la papusa. Dupa a inceput sa se lase ceata, deja nu mai vedeam decat la 3 metri in fata, nu stiam traseul.. Din fericire am stat cu un grup de 3-4 persoane si am cautat traseul impreuna. Aici m-am prins ca acest concurs nu prea are treaba cu alergarea montana, e mai mult un concurs de supravietuire si de catarare, pentru ca pe vremea aia si pe traseul ala e imposibil sa alergi, daca nu esti foarte bazat. Am iesit intr-un final glorios din ceata, a urmat o alergare de vreo 2 km pana la Poiana Pelegii, unde m-am odihnit mai mult, deja eram cam rupt si mai aveam inca 16 km.

 Partea urata ca eram deja la km 24 in conditiile in care pe harta aparea ca acolo e km 20, deci era clar ca o sa fie minim 40 km, nu 37 cum s-a anuntat. De vis.. Am decis sa nu ma mai chinui prea tare, pana la finish am mers lejer, ca la plimbare. Am mers cu inca cineva pe drum si timpul a trecut mai repede. Urcarea pana la Bucura nici nu am simtit-o, desi a durat in jur de o ora. De la Bucura am mai urcat un pic, apoi a urmat o coborare destul de lunga, pe care desi as fi putut alerga n-am facut asta, pentru ca nu mai conta oricum ce timp scot. Am ajuns la cabana Pietrele dupa 9 ore si 10 de la start, cam asa. Ultima urcare, desi nu foarte abrupta, mi s-a parut ingrozitoare, am transpirat in ultimul hal, de parca alergam sau urcam o panta foarte abrupta.. Incepusem si eu sa ma rog sa termin cu bine. Cred ca toti erau foarte obositi,
sincer, pentru ca si ei ziceau ca important e sa ajungem sanatosi.




Pe ultimii 2 km am alergat, era ultima coborare si am fost ambitionat, ma batea si rucsacul ca nu era prins bine, pantofii nici nu mai zic, ca sunt cu un numar mai mic si trebuie sa imi iau altii... Si intr-un final glorios am terminat, am coborat pe partia de la Rausor, ne-am tinut de mana 3 oameni si am ajuns la finish dupa 10:27.





Impresii de final.. Un traseu foarte frumos, care poate putea fi un pic mai bine organizat (unii s-au pierdut), dar din cauza cetei era greu de vazut.. De ce zic maratonul prieteniei? A fost mult mai usor sa stam mai multi, pe ceata aia si pe ultimii kilometri era foarte greu sa te descurci singur, aveai sanse maxime sa te ratacesti.. Asa ca a fost un concurs frumos, am cunoscut oameni noi, am socializat, am avut timp si de gandit.. Era interesant sa observi ce mic esti in comparatie cu muntele si cu natura in general. Un pas gresit pe cataroaiele alea putea sa te faca sa iti rupi piciorul, sau chiar mai rau, sa iti pierzi viata.. A fost un spectacol frumos pe care l-am putut privi, din care puteai invata multe. Nu mai spun ca fiecare concurs din asta te invata ce inseamna rabdarea. Mereu crezi ca stii, ca nu mai ai probleme, dar pe parcurs ti-e de fiecare data la fel de greu, desi ai facut si alte curse. Cine spune ca ii e usor sa faca un maraton ca Retezat ori minte, ori il face in ritm de plimbare cand el este de fapt de locul 1. Per total nu stiu daca as mai da inca o data folk you pentru Retezat, dar imi pare bine ca am bifat si concursul asta, pentru ca sincer, e un concurs care nu se poate rata daca vrei sa vezi concursurile frumoase din tara. Acum urmeaza 2x2, dupa Ciucas Ultra, unde mi-am gasit deja prieteni de traseu (pe ultimii 3 km ne faceam planuri pentru Ciucas). Dupa ar mai veni MPC, la care sper sa pot participa anul asta (anul trecut m-am inscris si nu am mai putut sa merg, pentru ca nu ma simteam pregatit si eram usor accidentat) si eventual Azuga, asa de finaal de sezon. Un sezon plin, pe care sper sa il termin cu bine, si sa pot sa realizez tot ce mi-am propus.

Retezat trail race 2014

Am participat în week-endul acesta la RTR, primul meu concurs de trail running, alergare pe munte. M-am înscris la cursa lungă de 28 km, cu 2300 diferenţă de nivel. Între timp am aflat ca diferenţa de nivel se măsoară doar pe urcare, ceea ce înseamnă că de fapt sunt 4600 metri diferenţă de nivel.. Deci mai nasol decât aş fi crezut. Ca să vă imaginaţi, inseamnă aproximativ un traseu de genul Buşsteni-Babele dus întors, făcut de 2 ori consecutiv. Şi când mă gândesc că acum nişte ani traseul ăla mi se părea destul de lung.. Ce e drept, îl făcusem cu familia şi a durat cam 4 ore doar pe urcare, dar oricum, ideea e că era mult de urcat şi de coborât.

Problema principală a fost că acum 3 săptămâni, la un antrenament, m-am accidentat destul de urât, nu ştiu exact ce am păţit, o întindere musculară sau aşa ceva, întindere de ligamente, nu am idee, nu m-a interesat prea tare cauza, ideea e că nu am mai putut alerga. Am mai încercat să alerg de vreo 2 ori între timp,şi evident că a fost chiar mai rău, şi m-au apucat din nou durerile. Dar cu toate astea, având în vedere că am câştigat concursul pe facebook şi că voiam neapărat să văd cu ce se mănâncă aşa ceva, am decis să mă duc orice ar fi, ca antrenament pentru 7500.

Am plecat vineri seara din Bucureşti cu nişte voluntari (nu îi cunoşteam dinainte, mi-a făcut legătura o prietenă şi ei m-au luat şi pe mine). Am ajuns la zona de start pe la 3 dimineaţa. Evident, am stat la cort, preţurile la cabană erau extrem de mari, de 3-4 ori mai mari decât în mod normal (ce e drept, aveai camera ta, nu stăteai cu alţi 4-5 oameni în cameră). În noaptea aia nu am reuşit să dorm. Nu era frig, aş fi putut să dorm lejer în cortul meu de vamă de 80 de lei (cel mai ieftin de pe piaţă), dar stresul nu m-a lăsat să dorm, asta şi faptul că eram obişnuit să mă culc la 5 dimineaţa, că de... vacanţă. Pe la 6 mi-am pregătit rucsacul (deuter speed lite 20, recomand rucsacul, poate că e cam mare pentru o cursă mai scurtă, ca RTR, dar cu siguranţă că pentru un ultra e foarte bun), mi-am luat beţele de treking, mi-am pus bocancii în picioare (n-am avut încălţări de trail running, am zis că dacă tot nu pot da maximul nu are sens să îmi iau, că e ok şi cu bocanci) şi m-am dus la start. Evident, nu eram în stare să alerg bine, puteam doar să fac paşi destul de mici, dar ce conta.. Important era să termin, până la urmă. Am luat la mine jumătate de litru de apă şi jumătate de litru de izotonic- mare greşeală, mai bine luam un litru de apă şi gata, izotonice am găsit şi la punctele de hidratare, şi nu pot lua izotonic fără să beau apă după, deci l-am cărat aproape degeaba, am băut doar jumătate din sticlă. Am consumat gelul pe care l-am primit în kit, apoi m-am pregătit de start.

Şi a început cursa! Primul km, poate un pic mai mult totuşi, am alergat, era teren plat. După, când a început urcarea, am mai alergat puţin şi după efectiv nu am mai fost în stare, şi spre uimirea mea am văzut că toţi care erau în jurul meu se opriseră din alergat. Eram obişnuit cu concursurile de alergare unde nimeni nu se opreşte din alergat decât dacă are vreo problemă, dar aparent aici stă altfel treaba, cel puţin printre cei mai puţin experimentaţi (nu mă îndoiesc că cei din faţă au alergat şi pe urcare, cât au putut). După am tot mers, la un moment dat m-am plictisit de urcat, ca să aflu că am parcurs doar 4 km. Mai urc ceva, întreb din nou cât am mers (mi se păruse că durase foarte mult), aflu că abia 5 km. Traseul consta în 2 urcări mari şi 2 coborâri mari. Pe la km 6 ma gândeam că încă sunt pe prima urcare.. Nu ştiu exact când s-a terminat urcarea, eram stresat să nu cad pe acolo, terenul era destul de abrupt şi piciorul meu stâng (cel accidentat) a cedat de vreo 2 ori şi era să cad, noroc cu beţele de treking, probabil îmi rupeam ceva fără ele.

După a început prima coborâre, lumea începea să alerge, am alergat şi eu aşa cum am putut. După ce am trecut de porţiunea periculoasă am simţit că îmi revine piciorul, şi am reuşit să alerg rezonabil până am terminat coborârea -cam pe la km 13. Am alimentat acolo cu apă, am mâncat un baton proteic din rucsac şi am început urcarea a 2-a. Mi s-a părut ceva mai ok decât prima, am reuşit să merg într-un ritm rapid, chiar am întrecut câţiva pe drum. Pe finalul urcării mi-am pus geaca şi mânuşile, era ceaţă,  nu vedeai la mai mult de 10 metri în faţă, începuseră şi ceva precipitaţii, grindină cred, simţeam cum mă lovesc bucăţele mici de gheaţă. Am dat şi de o zonă de zăpadă spre vârf.. Într-un final glorios am ajuns pe vârful Custura (2457 parcă), unde am putut să beau nişte apă de la punctul de hidratare. Era şi Red Bull acolo, dar nu recomand energizantele de genul acesta pentru sport, mie tot timpul mi se face rău de la ele.

A urmat apoi o coborâre foarte lungă şi plictisitoare. Am alergat cât de cât, cel puţin după ce am ieşit din zona de ceaţă, dar deja mă plictisisem, mă durea piciorul rău, trebuia să mă folosesc de beţele de treking ca să susţin stângul când alergam, devenise chinuitor. Era enervant să văd cum mă întrec o grămadă de oameni, dar efectiv nu aveam ce să fac, nu puteam să forţez mai mult de atât. Am terminat după o oră coborârea, am ajuns la ultimul punct de hidratare, apoi a urmat o porţiune de vreo 5-6 km pe care am urât-o, plictisitoare până la paroxism, o potecă prin pădure care nu se mai termina.Primii 2 km i-am alergat, apoi a urmat o mică urcare şi pur şi simplu n-am mai avut chef să alerg, mi se făcuse scârbă de orice, am continuat să merg aproape până la final.. Am alergat doar pe ultimii 500 de metri, era din nou de coborât şi era mai enervant să merg pe coborâre decât să merg. Şi am terminat :) Timpul nu a fost grozav, 6 ore şi 13 minute, dar am fost totuşi pe la jumătatea clasamentului. Sper să îmi iau revanşa la anul, dar mai ales sper să îmi revin în următoarele 3 săptămâni complet (momentan abia mai merg, am o febră musculară incredibilă), pentru că mă aşteaptă maraton 7500, unde voi încerca să parcurg 90 de kilometri cu peste 7500 metri diferenţă de nivel.. Nu ştiu dacă voi reuşi, dar ştiu că voi face absolut tot ce este omeneşte posibil :D