joi, 16 iunie 2016

Calculatoare anul 4 semestrul 2

Am terminat si ultimul semestru. Nu stiu ce sa mai zic.. Imi pare bine, imi pare si rau, desi poate parea paradoxal. Dar asa sunt oamenii, tot timpul devin nostalgici dupa ce termina ceva, pentru ca in general ne amintim lucrurile care ne-au placut si uitam si partea nasoala, sau cel puțin eu așa sunt. Semestrul acesta a fost cam sec așa, pentru mine cel puțin, a fost prima oară când am avut mai multe ore ca asistent decât ore normale. Am ținut 6 laboratoare, deci 12 ore, și am mers la 2 laboratoare pe semestru din 3 maxim posibile și un curs, deci 6 ore. În total 18 ore. Cu alte cuvinte, predam de doua ori mai mult decât învățam. Oricum.. o să analizez un pic ce materii am avut eu, dar și ce materii au făcut ceilalți. Eu am avut SO2 - sisteme de operare 2, EIM- elemente de informatică mobilă, și IDP -instrumente pentru dezvoltarea programelor. Nu mi-a plăcut nicio materie în mod special, dar probabil cel mai mult am învățat de la EIM, nu de alta, dar era ceva complet nou. Și la SO2 a fost interesant la început, dar după a devenit prea complicat pentru gusturile mele și n-am mai ținut pasul.

1. EIM - curs opțional, ales de la C1, din cauza lui Poenaru (sper ca citești asta acum bă). Mi-a zis ”dă la PDSD, e ușor, nu ai teme”. Înainte se numea PDSD, însemna ceva cu sisteme distribuite, în fine, nebunie mare, au zis să schimbe numele să fie mai interesant, și mai aproape de ce se face la lab (nu la curs, n-are nicio treaba cursul cu laboratorul). La curs se face ceva legat de rețele, nu am putut veni pentru că predam MN, dar oricum nu m-aș fi dus, era super plictisitor, sunt sigur. La laborator nu se făcea prezența, am fost doar la început, doar că laburile erau foarte mari, așa că nu aveai timp să le faci acolo, de aceea asistentul meu (Andrei Roșu-Cojocaru) a decis să ne arate el cum se face. În principiu e o idee bună, doar ca practic era greu de urmărit, eu încercam, dar nu mă puteam concentra întotdeauna. Se dau 2 colocvii, un parțial și un examen. Trebuie să ai minim 5 în colocvii, minim 5 în examen și minim 5 în total ca să treci. La primul colocviu am venit acolo panicat tot, doar ca să descopăr că nu trebuia decât să luăm noi un model de subiect și să îl modificăm, să îl adaptăm cerințelor noastre (colocviile sunt cu acces la internet, deci aveam acces la subiecte și rezolvări pentru alte zile, cu alte cerințe, dar foarte asemănătoare). Era prima oară când lucram în Android Studio, acasă nu am reușit să îl instalez, trebuiau multe pachete și mi-a fost lene, dar cumva am luat 10 și am și terminat printre primii. Asistentul este foarte de treabă, îl recomand, corectează lejer și ne-a lăsat chiar un pic în plus. După ce m-am văzut cu 10, implicit media 5 pe colocvii, n-am mai venit. La colocviul al 2-lea am întârziat, pentru că s-a modificat nota și nu am aflat, așa că am dat mai târziu. Aveam de prins un tren, mergeam la Transylvania 100, așa că am zis că stau 60 de minute din 90, și cât iau, iau. Și am luat 10 :)) . La parțial am venit efectiv cu mâinile în buzunar. Am luat 43/100 parcă, în condițiile în care la majoritatea subiectelor am inventat (întrebări de genul ”avantaje și dezavantaje la protocolul x”, cu răspunsuri de tip ”e rapid”, ”nu tratează toate cazurile”, în condițiile în care eu nu știam ce face protocolul ăla). Am avut noroc totuși, alții au învățat și au luat tot 4-5, rupere parțialul. Finalul și mai și, open book, 50 de minute, 10-15 întrebări și în plus și o problemă. Doar materiale printate. Căutam toți ca disperații.. Am luat 63/100, și cu un punct bonus pentru ACM (anul trecut le echivalase complet examenul, anul ăsta a fost mai zgârcit, a dat doar un punct, dar bun și ăla) mi-a ieșit 9. Rezonabil..
Cum să iei 5: iei 10 în primul colocviu, 2 în al doilea, 5 în examen și 0 în parțial. Partea grea în treaba asta e 5 în examen. Totuși, mai bine să ai punctaj mai mare pe parcurs, cred că ține cont.
Cum iei 10: nu prea sunt puncte bonus, îți permiți să pierzi maxim 1p. Au fost câțiva cu 10, dar trebuie să te chinui prea tare cu teoria aia mizeră pentru parțial și final.

2. SO2-  O materie aproape interesantă. La început mi-a plăcut destul de mult laboratorul, dar pe la jumătatea lui a devenit super complicat, pointeri la pointeri la structuri de structuri, la modul ăla. Doar căutam în documentația oficială, în kernelul de linux, și nu mai înțelegeam nimic. Temele se făceau clasic - inspirându-te din teme mai vechi de pe net(se dau mereu aceleași teme). Se găseau frumos primele 3 teme (tema 0 am făcut-o fără să mă inspir de nicăieri, era ușoară tare). Eu desigur am fost un băiat conștiincios și nu am luat nimic de nicăieri. Sau cel puțin asta trebuie să creadă profii care citesc. Bine, ideea era să știi ce e în ele, am făcut doar temele 0,1 și 2, tema 3 nu am făcut-o, deși se găsea pe net, pentru că mi s-a părut prea complicată și nu o înțelegeam, de aceea am preferat să fac doar ce înțeleg. Temele 4 și 5 erau imposibile aproape dacă nu erai vreun maniac obsedat de muncă. Nu există examen, doar teste de curs, 10 teste, open book. Te poți inspira ușor de la colegi, și se cam dă din subiecte din anii anteriori, care se găsesc pe net. Am avut 7 pe testele de curs - asta înseamnă că am nimerit, în medie, fix 2 din 3 subiecte. Ca de obicei, subiectele se notează cu 0 sau 1, ori ai știut, ori nu. De obicei era o întrebare la care toți ne păcăleam. Cam toți au avut în jur de 7, plus sau minus un punct, pe testele de curs. Laboratorul e mai ușor decât cel de SO. Am avut maxim pe toate laboratoarele. Media finală a fost 7, deși puteam lejer să iau 8 dacă făceam tema 3, dar nu avem chef.
Cum iei 5 (de fapt 4.50): iei 1.6/3 puncte pe teste de curs, 1.5/2 puncte pe lab, si faci tema 0 si tema 1 (am pus 1.6 pe curs în caz că mai depunctează un pic la teme).
Cum iei 10: ai ceva puncte în plus, deci se poate. Practic dacă făceam tema 3 și tema 4 îmi putea ieși 10, pentru că tema 4 valorează 2 puncte. Dar având în vedere că e foarte grea, cred că e mai ușor cu tema 3 și tema 5, de 1.5 puncte, și cu punctaj foarte mare pe curs.

3. IDP - probabil cea mai inutilă materie din anul 4. Tot ce faci e un proiect, eu am ales să fac un chat cu conectare fb și preluare listă de prieteni de acolo. Nu te învață nimeni cum să faci, se presupune că știi. Am lucrat în java, am făcut interfața în swing, se face destul de ușor, am mai adăugat ceva funcționalități pentru a avea un server, un client.. Am făcut și chatul, dar fără conecatare la facebook, aparent este foarte greu să te conectezi la facebook din cod. Noroc că proful a fost de treabă și mi-a dat 9 pe proiect. La lab se vine doar la 2-3 săptămâni o dată, să îi arăți profului ce ai făcut. La examen se dă din favorite,  dar doar pentru 5,  noi am primit un subiect la care nu știam nimic, nu îl mai văzusem. Pentru 10 trebuie să știi tot. Mi-a ieșit 9, în condițiile în care nu m-am stresat prea tare. O materie cam degeaba, sincer.
Cum iei 5- mai bine întreb cum nu iei. E foarte greu să pici la IDP dacă îți dai interesul la proiect.. Pentru examen am învățat fix 2 zile, nu este foarte complicat, până și materia de curs e inutilă, în mare e despre ce se face într-o firmă de IT.
Cum iei 10 - faci bine proiectul, la examen oricum nu e foarte complicat.

Și cam ăsta a fost anul 4 la mine.. Foarte pe scurt, pentru că nu prea am timp să scriu, ce materii sunt la celelalte specializări:
C1. În afară de EIM, mai există și VLSI, ceva materie de hardware, ocupă ceva timp din ce am înțeles și e greu să iei note mari
C2. Ambele materii se fac cu Bucur. Note random, nu vine nimeni nici la curs nici la lab, nici măcar proful. Nici nu se dă examen din ce știu.
C4. Ceva materie inutilă, CAD/CASE, nu știu ce se face, dar știu că e o vrăjeală, plus ÎA - învățare automată, cu doamna decan - dacă eram deștept schimbam SO2 cu asta, am vrut, dar era deja prea târziu.. O materie interesantă, cu teme destul de accesibile.
C5. E-commerce, cel mai dorit opțional, faci un site sau așa ceva, iei 8-9 și nu te duci mai deloc pe la curs, și PW - programare web, unde chiar înveți câte ceva, dar sunt diverse scandaluri cu asistenții pe acolo legate de modul în care se corectează temele și se fac enunțurile, așa că nu recomand.

În concluzie: Nu da la C3 dacă nu ești masochist. Dacă vrei să înveți ceva totuși, dă la C4, dar schimbă AII cu BD2, și ia opționalele de la C5. Dacă vrei să freci menta grav.. C2 scrie pe tine. C5 e frecat de mentă, poate nu chiar ca la C2, dar nu ieși cu diplomă de inginer din ce știu.. Iar C1 e așa, pentru indeciși, cei care nu vor să facă ceva foarte greu dar nici foarte ușor. Eventual își iau SO2 și CPL opționale, să fie treaba treabă.
O să mai pun un post, două legate de licență și bal, apoi gata cu facultatea.. Poate postez și la master, nu de alta, dar îmi pierd din nou identitatea, după elev de Tudor Vianu și student la Poli nu știu ce identitate mi-aș mai putea găsi. Rămâne de vazut :)

5 comentarii:

  1. Salut!
    Am tot citit din postările tale şi am o întrebare. Nu ştiu dacă aici e locul potrivit dar să încerc. Ce trebuie să faci că să devii laborant? Pe lângă faptul că trebuie să ai notă 10 la materia respectivă trebuie să ai şi o anumită medie generală? Şi trebuie să dai un anumit test sau doar îi zici profesorului că vrei să fi asistent? Sau anunţă profesorul când sunt locuri libere şi cine vrea se înscrie?

    RăspundețiȘtergere
  2. Pur si simplu vorbesti cu profesorul si iti da el toate detaliile :) Unii vor sa nu ai restante, altii sa ai 10.. Unora nu le pasa de niciuna din astea, pur si simplu nu sunt multi care vor, nu se inghesuie lumea, si unii iau pe principiul primul venit, primul servit

    RăspundețiȘtergere
  3. Salut! Ti-am citit toate postarile legate de desfasurarea anilor de studiu in politehnica si mi se pare chiar foarte util ce ai scris tu aici, totul e scurt si la obiect si iti expui parerea foarte explicit si dezinvolt.Ceea ce am vazut insa, a fost ca nu ai vorbit foarte mult despre colectivul de la poli,de la automatica, cum erau colegii de grupa? Ai ramas cu o parere buna despre acestia? Erau doar "nerzi" sau erau si persoane normale cu care puteai sa porti orice fel de discutii? Care era raportul dintre numarul de baieti si numarul de fete(doar din curiozitate) ? M-as bucura sa primesc un raspuns.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce parere ti-ai facut despre colectivul din politehnica?

    RăspundețiȘtergere