M-au intrebat mai multi oameni de ce am parul lung, si pe moment nici nu am stiut ce sa le raspund, pentru ca este o intrebare la care nu poti raspunde in doua cuvinte, este nevoie de un raspuns mai detaliat. Simplul raspuns "pentru ca sunt rocker" nu este suficient, desi nu poti fi rocker adevarat fara a avea parul lung (sau ras in cap, pentru cei care nu mai au par). Sunt mai multe motive pentru care mi-am lasat plete. O voi lua cu inceputul...
Cand eram mai mic (clasa a 9-a) si incepusem eu sa ascult chestii mai dure mi-am dorit sa am parul lung, pentru ca imi placea foarte mult cum arata, mi se parea ca cei care au parul lung au o oarecare distinctie aparte fata de restul lumii, par mai smecheri, sau oricum, mai speciali. Doar ca ai mei nu ma lasau sa imi las parul lung, pentru ca ei considerau ca nu este ceva normal. In clasa a 11-a, dupa mai multe discutii, mi-am convins parintii ca asta este ceva ce imi doresc si ca pentru mine chiar conteaza asta, ca imi doresc de mult timp si ca as vrea sa am parul lung. Si de atunci nu m-am mai tuns, asa ca pentru mine parul lung a simbolizat libertatea, si de ce nu putina fericire, pentru ca in perioada respectiva ma chinuia foarte tare faptul ca nu am parul lung, imi era sila sa ma uit in oglinda, ceea ce intre timp s-a schimbat.
In afara de libertate, parul lung a insemnat pentru mine, si inca inseamna, un anumit mod de viata. Si acum intervine ceea ce eu numesc demnitatea de a avea parul lung. Nu orice boschetar care nu s-a mai tuns este demn de a avea parul lung. Un astfel de om, dupa mine, este o persoana cu anumite trasaturi. Dorinta de a fi liber, dupa cum ziceam si mai sus, este definitorie, dar exista si alte trasaturi pe care cineva demn de a avea plete trebuie sa le aiba: dorinta de cunoastere, bucuria de a explora noi dimensiuni ale existentei, placerea de a face lucruri noi si de a incerca noi senzatii, dar si capacitatea de a-ti sustine propriile pareri, de a nu renunta la ele si de a fi un om care nu renunta la principiile sale si la modul lui de a vedea lumea, altfel spus un om care nu se dezamageste pe el insusi. Tot timpul mi s-a parut ca cei cu plete au o anumita capacitate de a-i impresiona pe cei din jur, nu stiu daca in bine sau in rau. La un moment dat vazusem un meci de debate demonstrativ in liceu, si stiu ca era un tip cu parul lung acolo, cand vorbea ala parca reusea cumva sa capteze atentia mai bine decat ceilalti. Stiu ca nu are legatura neaparat, dar trebuie sa fiti de acord ca cei cu parul lung atrag atentia. Cand vezi un muzician cu parul scurt si unul cu parul lung vei fi tentat sa spui ca cel cu parul lung este mai bun, doar pentru ca el este in acord cu ceea ce face. Sa ai parul lung inseamna sa fii in acord cu ce este in interiorul tau, daca sufletul tau are parul lung, ca sa zic asa, in sensul ca sunt indeplinite conditiile de mai sus, atunci parul lung va fi ceva care va veni natural.
Poate ca pare dubios ca fac dintr-un aspect fizic ceva ce tine deja de un mod de viata, dar pana la urma orice aspect fizic iesit din comun denota niste trasaturi. Desigur, exista si persoane cu parul lung care si-l lasa asa fara a fi demni de a-l purta, stricand renumele pletosilor, adolescenti care vor sa para mai smecheri, dar acestia sunt mai putini decat cei demni de a fi pletosi. Intamplator sau nu, pletosii de la mine de la facultate au rezultate bune si foarte bune, si in general cei pe care i-am cunoscut cu parul lung erau peste medie.
Nu in ultimul rand, parul lung are legatura cu muzica si cu spiritul rockului si al metalului, care pentru mine reprezinta exact dorinta de a explora si de a cunoaste lucruri noi, dorinta de libertate si dorinta de a-ti putea manifesta din plin pasiunile. Orice metalist adevarat are datoria de a incerca sa faca ce poate pentru a fi cat mai bun in ceea ce face. Asa ca pletele reprezinta si aspectul acesta, iti lasi plete pentru a evita monotonia si pentru a iesi din banalitate si din comun. Nu ramaneti in mediocritate! Luptati pentru ceea ce doriti si nu va lasati niciodata invinsi atata timp cat mai sunt sperante. Nu va afundati in mocirla mediocritatii, unde se scalda toata lumea, iesiti din baltoaca imputita si uitati-va la cer, incercand sa cuprindeti cu ochii ceea ce nu se vede din baltoaca. Nu conteaza cat de lung ai parul, dupa cum zice melodia aia, poate ca unora nu le place cum arata, sau nu stiu, vor sa agate fete si stiu ca multe fete nu au o parere buna despre pletosi (desi asta inseamna renuntarea la principiile tale si nu este bine, iti pierzi integritatea morala), important este sa nu ramaneti in mizeria in care se balacesc toti, si chiar daca va trebui sa taceti si sa inchideti ochii, nu renuntati niciodata la principiile voastre. Sa fim cat mai multi demni!
Ca o incheiere la acest articol, voi spune si de ce imi place sa port barba. Exista, pe de o parte, un motiv estetic, nu vreau sa par totusi o fata, pentru ca in principiu fara barba arat ca o tipa, si eu raman un barbat, indiferent de lungimea parului. In al doilea rand, si barba mi se pare un gest de libertate, dar si de a arata lumii ca nu iti pasa de conventiile ei ridicole, de etichetele si de preconceptiile pe care le are. Mi se intampla destul de des sa se uite lumea urat la mine pe strada,sau sa mi se spuna ca sunt un boschetar, dar nu ii bag in seama, tin capul drept, nu ma uit nici in dreapta, nici in stanga, si in continui drumul, fara sa imi pese decat sa fiu in acord cu sufletul meu.
Se afișează postările cu eticheta cunoastere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cunoastere. Afișați toate postările
joi, 3 ianuarie 2013
joi, 6 septembrie 2012
Curs de filosofie...
Am fost săptămâna asta la un curs de filosofie, cu un titlu foarte pretenţios: teism versus ateism. Trecând peste faptul că între cei doi termeni nu se poate pune "versus", pentru că nu există o comparaţie posibilă a celor două, orice argument putând fi interpretat în ambele moduri, cursul acesta m-a cam dezamăgit.O să iau acum toate zilele şi voi face o scurtă prezentare a ceea ce a fost acolo.
În prima zi prima prelegere a ţinut-o însuşi decanul facultăţii. Trecând peste faptul că parea destul de nehotărât, se cam bâlbâia şi nu părea stăpân pe subiect, subiectul pe care a încercat să-l atingă, raţiune publică şi credinţă, a fost tratat ca pentru nişte elevi care abia acum sunt la primul lor contact cu filosofia. A făcut o clasificare a unor posibile abordări ale lui Dumnezeu complet superficială, ceva la modul Dumnezeu cel sfânt, Dumnezeu cel supranatural, Dumnezeu cel care a creat lumea, Dumnezeu dincolo de experienţa noastră, pur şi simplu nu mi-a venit să cred, era o împărţire clară: transcendent sau imanent... Ok, am zis că poate a fost ceva mai lejer, fiind prima prelegere. A doua prelegere a fost relativ ok, erau prezentate nişte argumente pentru existenţa lui Dumnezeu date de Toma d'Aquino, apoi era prezentat teismul clasic în comparaţie cu teismul de proces (sau panteism, cam asta era ideea). Nu mai comentez că Heraclit si Platon erau băgaţi în aceeasi oală, să spunem că a fost ok. Ultima prelegere a fost legată de epistemologie, nu a atins foarte tare tema din păcate, dar ceea ce s-a spus era ok, erau nişte informaţii cât de cât interesante.
Ce mi s-a părut foarte aiurea era modul în care reacţiona audienţa, nu îmi venea să cred, oameni mari şi fără minte... Parcă fiecare voia să spună ce are pe suflet, indiferent dacă are legătură cu tema. Să dau un exemplu, după prelegerea decanului s-a ridicat un tip şi a spus că el crede că ştiinţa şi religia sunt o afacere. Iar decanul, în loc să îi spună că e în afara subiectului, i-a dat dreptate...
În a doua zi au fost două persoane care au vorbit total, total în afara temei. Un inginer (chiar de la automatică) a vorbit despre tehnologii, supercalculatoare şi automatizări, iar un medic a vorbit despre nişte concepţii asupra omului de-a lungul istoriei. A mai fost o prelegere destul de interesantă, în care era vorba de faptul că ştiinţa naturalizează, fenomenele supranaturale putând fi tratate în manieră ştiinţifică. Ultima prelegere a fost cea mai bună din toate zilele, a venit un diacon care avea specializări în mate, fizică, psihologie, teologie şi filosofie şi a vorbit despre descoperiri recente ale fizicii, nu a pronunţat niciodată numele Dumnezeu, în schimb te făcea să te gândeşti că toate aceste descoperiri arată că lumea nu este creată la întâmplare. Tot respectul pentru acest om.
O fază amuzantă a fost la un moment dat când medicul i-a spus cuiva că nu îi doreşte să aibă schizofrenici sau depresivi în familie (asta după ce comentase aiurea), la care ăla a răspuns că de asta e fericit de fiecare dată când se uită în oglindă. Medicul nu a rămas fără răspuns, i-a spus că cine e schizofrenic nu ştie că este aşa.
Miercuri s-au prezentat nişte argumente în favoarea existenţei lui Dumnezeu. Primul profesor a prezentat un argument propriu, inspirat de un argument dat de Kant. Deşi avea un concept cu care eu nu sunt de acord, greşeli morale inevitabile şi de neiertat, prelegerea a fost ok. Ce cred eu e că nu există greşeli pe care să nu ni le putem ierta tot restul vieţii, dar asta rămâne totuşi ceva subiectiv. Al doilea profesor a vorbit despre argumentul eutaxiologic (legat de ordine), în comparaţie cu argumentul teleologic (telos = scop). Ultimul profesor, deşi avea 3 doctorate, în arhitectură, teologie şi filosofie, a abordat un subiect fără mare legătură, ca să nu zic chiar fără legătură, cu tema: arhitectura memoriei. Mi s-a părut foarte plictisitor şi din păcate nu am fost deloc impresionat.
La sfârşitul zilei ar fi trebuit să fie o masă rotundă, o dezbatere cu un profesor foarte bun, din câte am auzit, care din păcate nu a mai venit, ceea ce de asemenea m-a cam dezamăgit. Oricum, nu îmi pare aşa rău având în vedere de mulţimea de fanatici din sală, care nu puteau concepe că există şi alte păreri în afară de cea a lor, indiferent de ce natură.
Joi a venit o profesoară de biologie care a dat nişte argumente de natură ateistă, fiind de altfel singura care a abordat această latură, deşi în mod normal trebuia să fie mai multe discuţii legate de ateism. În fine, păcat că a spus despre Kant că ar fi raţionalist, în rest prezentarea ei a fost destul de bună. După a venit un preot, dar genul acela de om închis şi care nu acceptă să fie contrazis, care în loc să spună ceva interesant s-a apucat să ţină o predică din aceea plictisitoare, cu comentarii pe marginea Bibliei. Şi ca să fie complet şi-a şi citit prelegerea, ceea ce mi s-a părut sub orice critică. Când a venit pauza de masă el încă vorbea, aşa că jumătate din sală a plecat, dar au existat suficienţi obsedaţi care au rămas acolo încă o oră să îi pună întrebări. Următoarea prelegere a fost ţinută de un preot catolic, decanul facultăţii de teologie romano-catolică, mi-a plăcut oarecum modul în care a vorbit, deşi părea mason, vorbea despre ecumenism şi încerca să convingă sala că acesta este visul de aur al omenirii, ca să spun aşa. Ultima prelegere nu mi-a fost clar ce a vrut să spună, s-a prezentat viaţa sfântului Bernard de către un profesor de limbi străine, fiind deja târziu nu am mai stat până la capăt.
Mâine sper să fie ceva interesant, e un curs intitulat "Dumnezeu a murit demult. Cum scăpăm de infinit". Dacă nici acest curs nu este bun pot spune că părăsesc această "şcoală de vară" destul de dezamăgit.
L.E.: Am fost azi la curs, tipul cu "Dumnezeu a murit" a fost absolut genial, nu încerc să descriu exact ideea lui, dar voi prezenta ideea generală. Pornind de la premisa că există lumi epistemologice diferite, care nu pot interacţiona una cu cealaltă, se rezolvă toate problemele de genul interacţiunea minte-corp, interacţia micro-macro, etc, înainte de big bang fiind o lume epistemologică în care spaţiul şi timpul nu existau. Apoi a luat cele 4 antinomii ale lui Kant şi le-a făcut praf pe toate, majoritatea au rămas pur şi simplu cu gura căscată, era ceva foarte ambiguu, şi totuşi imposibil de contrazis din punct de vedere logic. După a venit cineva şi a prezentat argumentul ontologic sub forma logicii predicatelor, ceea ce mi s-a părut destul de interesant. La sfârşit mai era un singur curs, ţinut de un profesor de sociologie, dar nu am mai rămas, aşa că nu pot spune cum a fost. Oricum, ziua de azi m-a făcut să mă simt bine.
Profesorul care a organizat totul a spus la sfârşit că nu crede că va mai exista un astfel de curs, din cauza celor din sală, care s-au comportat total neadecvat. Asta observasem şi eu, chiar mă miram de ce nu ia nimeni atitudine, dar acum chiar pot spune că sunt mulţumit, a fost o experienţă interesantă. Cred că voi evita de acum discuţiile despre religie, am avut parte de prea multe şi nu vreau să argumentez cu persoane care nu ştiu despre ce e vorba.
În prima zi prima prelegere a ţinut-o însuşi decanul facultăţii. Trecând peste faptul că parea destul de nehotărât, se cam bâlbâia şi nu părea stăpân pe subiect, subiectul pe care a încercat să-l atingă, raţiune publică şi credinţă, a fost tratat ca pentru nişte elevi care abia acum sunt la primul lor contact cu filosofia. A făcut o clasificare a unor posibile abordări ale lui Dumnezeu complet superficială, ceva la modul Dumnezeu cel sfânt, Dumnezeu cel supranatural, Dumnezeu cel care a creat lumea, Dumnezeu dincolo de experienţa noastră, pur şi simplu nu mi-a venit să cred, era o împărţire clară: transcendent sau imanent... Ok, am zis că poate a fost ceva mai lejer, fiind prima prelegere. A doua prelegere a fost relativ ok, erau prezentate nişte argumente pentru existenţa lui Dumnezeu date de Toma d'Aquino, apoi era prezentat teismul clasic în comparaţie cu teismul de proces (sau panteism, cam asta era ideea). Nu mai comentez că Heraclit si Platon erau băgaţi în aceeasi oală, să spunem că a fost ok. Ultima prelegere a fost legată de epistemologie, nu a atins foarte tare tema din păcate, dar ceea ce s-a spus era ok, erau nişte informaţii cât de cât interesante.
Ce mi s-a părut foarte aiurea era modul în care reacţiona audienţa, nu îmi venea să cred, oameni mari şi fără minte... Parcă fiecare voia să spună ce are pe suflet, indiferent dacă are legătură cu tema. Să dau un exemplu, după prelegerea decanului s-a ridicat un tip şi a spus că el crede că ştiinţa şi religia sunt o afacere. Iar decanul, în loc să îi spună că e în afara subiectului, i-a dat dreptate...
În a doua zi au fost două persoane care au vorbit total, total în afara temei. Un inginer (chiar de la automatică) a vorbit despre tehnologii, supercalculatoare şi automatizări, iar un medic a vorbit despre nişte concepţii asupra omului de-a lungul istoriei. A mai fost o prelegere destul de interesantă, în care era vorba de faptul că ştiinţa naturalizează, fenomenele supranaturale putând fi tratate în manieră ştiinţifică. Ultima prelegere a fost cea mai bună din toate zilele, a venit un diacon care avea specializări în mate, fizică, psihologie, teologie şi filosofie şi a vorbit despre descoperiri recente ale fizicii, nu a pronunţat niciodată numele Dumnezeu, în schimb te făcea să te gândeşti că toate aceste descoperiri arată că lumea nu este creată la întâmplare. Tot respectul pentru acest om.
O fază amuzantă a fost la un moment dat când medicul i-a spus cuiva că nu îi doreşte să aibă schizofrenici sau depresivi în familie (asta după ce comentase aiurea), la care ăla a răspuns că de asta e fericit de fiecare dată când se uită în oglindă. Medicul nu a rămas fără răspuns, i-a spus că cine e schizofrenic nu ştie că este aşa.
Miercuri s-au prezentat nişte argumente în favoarea existenţei lui Dumnezeu. Primul profesor a prezentat un argument propriu, inspirat de un argument dat de Kant. Deşi avea un concept cu care eu nu sunt de acord, greşeli morale inevitabile şi de neiertat, prelegerea a fost ok. Ce cred eu e că nu există greşeli pe care să nu ni le putem ierta tot restul vieţii, dar asta rămâne totuşi ceva subiectiv. Al doilea profesor a vorbit despre argumentul eutaxiologic (legat de ordine), în comparaţie cu argumentul teleologic (telos = scop). Ultimul profesor, deşi avea 3 doctorate, în arhitectură, teologie şi filosofie, a abordat un subiect fără mare legătură, ca să nu zic chiar fără legătură, cu tema: arhitectura memoriei. Mi s-a părut foarte plictisitor şi din păcate nu am fost deloc impresionat.
La sfârşitul zilei ar fi trebuit să fie o masă rotundă, o dezbatere cu un profesor foarte bun, din câte am auzit, care din păcate nu a mai venit, ceea ce de asemenea m-a cam dezamăgit. Oricum, nu îmi pare aşa rău având în vedere de mulţimea de fanatici din sală, care nu puteau concepe că există şi alte păreri în afară de cea a lor, indiferent de ce natură.
Joi a venit o profesoară de biologie care a dat nişte argumente de natură ateistă, fiind de altfel singura care a abordat această latură, deşi în mod normal trebuia să fie mai multe discuţii legate de ateism. În fine, păcat că a spus despre Kant că ar fi raţionalist, în rest prezentarea ei a fost destul de bună. După a venit un preot, dar genul acela de om închis şi care nu acceptă să fie contrazis, care în loc să spună ceva interesant s-a apucat să ţină o predică din aceea plictisitoare, cu comentarii pe marginea Bibliei. Şi ca să fie complet şi-a şi citit prelegerea, ceea ce mi s-a părut sub orice critică. Când a venit pauza de masă el încă vorbea, aşa că jumătate din sală a plecat, dar au existat suficienţi obsedaţi care au rămas acolo încă o oră să îi pună întrebări. Următoarea prelegere a fost ţinută de un preot catolic, decanul facultăţii de teologie romano-catolică, mi-a plăcut oarecum modul în care a vorbit, deşi părea mason, vorbea despre ecumenism şi încerca să convingă sala că acesta este visul de aur al omenirii, ca să spun aşa. Ultima prelegere nu mi-a fost clar ce a vrut să spună, s-a prezentat viaţa sfântului Bernard de către un profesor de limbi străine, fiind deja târziu nu am mai stat până la capăt.
Mâine sper să fie ceva interesant, e un curs intitulat "Dumnezeu a murit demult. Cum scăpăm de infinit". Dacă nici acest curs nu este bun pot spune că părăsesc această "şcoală de vară" destul de dezamăgit.
L.E.: Am fost azi la curs, tipul cu "Dumnezeu a murit" a fost absolut genial, nu încerc să descriu exact ideea lui, dar voi prezenta ideea generală. Pornind de la premisa că există lumi epistemologice diferite, care nu pot interacţiona una cu cealaltă, se rezolvă toate problemele de genul interacţiunea minte-corp, interacţia micro-macro, etc, înainte de big bang fiind o lume epistemologică în care spaţiul şi timpul nu existau. Apoi a luat cele 4 antinomii ale lui Kant şi le-a făcut praf pe toate, majoritatea au rămas pur şi simplu cu gura căscată, era ceva foarte ambiguu, şi totuşi imposibil de contrazis din punct de vedere logic. După a venit cineva şi a prezentat argumentul ontologic sub forma logicii predicatelor, ceea ce mi s-a părut destul de interesant. La sfârşit mai era un singur curs, ţinut de un profesor de sociologie, dar nu am mai rămas, aşa că nu pot spune cum a fost. Oricum, ziua de azi m-a făcut să mă simt bine.
Profesorul care a organizat totul a spus la sfârşit că nu crede că va mai exista un astfel de curs, din cauza celor din sală, care s-au comportat total neadecvat. Asta observasem şi eu, chiar mă miram de ce nu ia nimeni atitudine, dar acum chiar pot spune că sunt mulţumit, a fost o experienţă interesantă. Cred că voi evita de acum discuţiile despre religie, am avut parte de prea multe şi nu vreau să argumentez cu persoane care nu ştiu despre ce e vorba.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)