Maratonul Zapezii 2016

Am amanat mult postarea asta, deja a trecut mult timp de atunci, dar totusi as vrea sa povestesc un pic si despre asta. Nu stiu cum se face, cred ca imbatranesc, zilele trec din ce in ce mai rapid si incep sa nu mai am timp, raman un pic in urma.. Poate e doar o chestiune de moment, dar imi pare rau ca scriu asa de tarziu.

Era a doua oara cand mergeam la Rasnov. De data asta am venit la baietii mari, la maraton, prima oara am fost in 2014 si am mers la 30km, unde din cate stiu iesisem al 3-lea la categorie. La maraton stiam ca e concurenta mai mare, oricum concursul a luat amploare din 2014, au venit multi oameni buni, la maraton a participat inclusiv Robert Hajnal.. E bine ca macar stiam cine o sa castige, aveam un campion printre noi, pana acum era o competite asa mai mult de amatori. M-am inscris cu putin timp inainte, pentru ca nu prea era zapada (nu a fost deloc, de fapt), deci practic nu a fost chiar un maraton al zapezii. M-am dus ca sa fac un antrenament, sa mai bag un maraton si in luna februarie.

Am ajuns la start si mi-a parut bine sa revad multe figuri cunoscute. Ce a fost interesant e ca a venit si Ade, sora mea, s-a inscris la 30km, ea nu era pregatita, venise ca voluntar, dar domnul Vasile Dogaru, patronul cabanei Himalaya, a inscris-o la concurs, un gest frumos din partea lui. Asa ca ea era emotionata, urma sa faca primul concurs de plat din viata ei, si totusi o distanta de 30 km, fara sa se antreneze aproape deloc. Zic plat pentru ca desi la maraton erau aproape 800m diferenta de nivel, pantele erau suficient de mici incat sa poti alergat tot timpul, ba chiar sa si recuperezi pe coborare, asa ca timpii de acolo sunt foarte putin mai mari decat cei de plat, plat. In fine, fara sa mai lungesc vorba, s-a dat startul si am plecat. Traseul il cam stiam deja.. Am coborat un pic prin oras, am ajuns la cetate, s-a urcat pana la cetate, apoi s-a mai inconjurat un pic centrul (aici se modificase, inainte nu era asa), ca dupa sa mergem spre cabana Himalaya. Drumul spre cabana avea 6km lungime, si urma sa il facem de doua ori dus si o data intors. Practic aproape jumatate de maraton era pe drumul acela, Valea Glejeriei. Cand am ajuns prima oara acolo, mi se parea ca abia a inceput concursul. M-am uitat la ceas, am facut un calcul.. Trecusera deja 9km. Bun.. inca ma simteam bine. Pe drum m-am alaturat unui alt alergator, Sabin, cu care urma sa alerg aproape pana la final. Am facut amandoi niste calcule, mi-a zis ca vrea sub 4 ore, eu i-am zis ca nu imi propun neaparat un timp, dar ar fi bine sub 4 ore, asa ca am zis ca alergam amandoi. Am mai alergat un pic, incepusem sa obosesc putin, si am ajuns la cabana Himalaya. Km 15, super, acum incepea urcarea mare a maratonului. Urmatorii cativa km au fost de plat, apoi a urmat o urcare destul de lunga spre Diham, pe care totusi am alergat-o pe toata (si acum 2 ani am facut la fel), pentru ca nu era o panta asa de mare, asa ca se putea alerga ok. La coborare am mai recuperat un pic din ce pierdusem, iar la un moment dat se mai facea o bucla, o urcare de 500m, ca sa se faca 42km. Am intrat noi pe bucla aia, i-am zis lui Sabin sa nu bea apa ca dureaza putin si nu are rost, ca din ce tin eu minte sunt 500m, dar cumva nu se mai termina jumatatea aia de km, am alergat de m-am plictisit, la un moment dat ne zice cineva "hai ca mai sunt 5 min pana intoarceti". Ma gandesc eu, bai am uitat traseul, ce se intampla? Dupa mi-am dat seama ca se modificase traseul, se lungise tare urcarea, avea cam 2km cred.. Am coborat destul de repede, apoi ne-am intors la Himalaya, unde din ce stiam era km 27, dar ma simteam deja cam obosit. Cand ajungem acolo, ne zice o doamna ca e deja km 30. Super.. au lungit traseul. Urma sa parcurgem din nou Valea Glejeriei dus-intors. Dupa vreo 10min de alergat l-am vazut pe Hajnal ca se intorcea, noi aveam 2:40 si eram la km 32, el la km 40, cam asa. Bine de el.. Drumul ala a parut extrem de lung, cumva cand am ajuns la km 36 unde ne intorceam inapoi spre cabana eram deja destul de obosit. Ultimii km, asa cum se intampla, i-am facut destul de incet, si am fost destul de obosit. La km 39-40 l-am lasat un pic  in urma pe Sabin, parea mai obosit decat mine si am zis sa il las in ritmul lui, sa nu pun presiune sa ii zic sa vina in ritmul meu, oricum nu mai conta, mai erau 2-3 km. Incepusem deja sa numar in gand cati km mai sunt, exageram in mod intentionat ca sa mi se para mai putin cand ajung la finish, ziceam ca mai am 2km desi ma asteptam sa fie mai putin.. Cand colo, imi zice cineva ca in 150m e finishul. Ce sa mai.. i-am multumit lui Dumnezeu ca m-a ajutat sa termin cu bine, tot drumul am simtit ca ma ajuta, ma cam durea ficatul dar totusi nu am patit nimic, iar la final m-am simtit neobisnuit de bine. Un concurs frumos.

Si cam asta a fost.. 3 ore si 40 sau 41 de minute, asa ceva, iar Sabin a venit cu un minut mai tarziu, deci practic aproape in acelasi timp. Per total un concurs frumos, mi-a parut bine sa alerg acolo, un antrenament bun, sper sa pot reveni de cate ori am ocazia :) Intre timp, ma pregatesc sa merg de 1mai pe jos in Vama, am vorbit cu un coleg si am zis sa mergem pe jos, in 3 zile, cate 100 km in primele 2 zile si restul in ultima zi. Sper sa reusim :D

13 - Numarul norocos

Mai demult am scris un articol despre the answer of the life, the universe and everything -42, asa ca de ce nu as scrie si despre 13? Probabil v-ati dat seama deja, are legatura cu alergatul, am fost la Maratonul Reintregirii Neamului Romanesc pe 1 decembrie, sau pe scurt MRNR. Am mai fost in 2013 la al doilea semi din viata mea aici, atunci am facut 7 ture de IOR, ceea ce veneau cam 22 km, pe 1 decembrie 2015 a trebuit sa fac 13 ture de parc, plus o bucla suplimentara fata de semimaraton pe fiecare tura, totalizand aproximativ 42.2 km.
Mi-am dorit sa merg in primul rand pentru ca era de ziua nationala, in al doilea rand pentru ca am zis ca ar trebui sa fac si eu primul meu maraton pe asfalt din viata. Stiu ca poate pare greu de crezut, dar a fost prima oara cand am alergat 42 km pe asfalt. Am mai alergat un maraton de plat pe nisip, in 2014, la maratonul nisipului, in 3:37, si am mai alergat la Maratonul Regal, tot in 2014, doar ca acolo am ratat vreo 2 km si am facut cam 40 in 3:14, cam asa. In orice caz, mi-am dorit sa ajung aici ca sa alerg si eu primul  meu maraton pe asfalt, complet, de data asta. Cu 2 saptamani inainte m-am antrenat mai tare, am facut 12 km in 53 minute, prin urmare m-a luat o durere destul de nasoala de picior, si n-am mai alergat urmatoarea saptamana deloc. Cu 9 zile inainte, duminica, am alergat 14-15 km, desi intentionasem sa fac 30, asa ca un ultim antrenament pentru MRNR, doar ca m-a durut tare piciorul si am renuntat. In urmatoarea saptamana, am avut dureri inclusiv noaptea, asa ca nu am mai putut alerga (bine, nu cine stie ce, dar suficient cat sa ma jeneze cand alerg, de mers puteam sa merg oricat, chiar si mars, fara sa am o problema).  Asa ca am inceput sa am dubii serioase daca sa mai merg la maraton, pentru ca nu voiam sa ma chinui, sa ma accidentez si sa si scot un timp foarte slab pe deasupra, dar pana la urma am zis ca merg orice ar fi, ca daca nu mai pot sa alerg merg, si daca nu pot sa merg ma tarasc, si tot termin cele 13 ture.
Marti, 1 decembrie, m-am imbracat cu tricoul meu cu "I run with God", mi-am pus colantii de alergat, am luat un ketonal sa zic ca am luat si pastile si aia a fost .Mai luasem si in saptamana de dinainte cateva pastile de Brufen, dar nu m-au ajutat foarte tare. Am ajuns la start cu putin timp inainte de inceperea concursului. Am gasit printre voluntari o prietena care m-a ajutat cu polarul, mi l-a tinut cat am alergat, m-am salutat cu alti cunoscuti si s-a dat startul.
Pe primul km m-a durut piciorul putin, timp in care eu ma rugam sa nu ma doara mai rau de atat, mi se parea suportabila durerea dar ma gandeam sa nu fie mai rau. Dupa care, dupa vreo 2 km, nu am mai simtit nimic si am inceput sa alerg ca si cum nu m-ar fi durut piciorul niciodata. Nu stiu daca a fost din cauza pastilelor, a vointei, a tricoului, dar pentru mine a fost o minune, nu puteam sa alerg si dintr-o data ceva s-a intamplat, nu mai aveam nimic! Eram ca nou, ca si cum n-as fi avut niciodata probleme cu piciorul. M-am alaturat unui grup de 3 persoane, cu care urma sa alerg 10 ture de parc.
Primele 5 ture nici nu stiu cand au trecut. Am luat un gel dupa tura 5 (am testat cu ocazia asta si gelurile primite moca de la GoldNutrition, nu au un gust minunat, dar si-au facut treaba). Pe primele 5 ture am avut un ritm foarte constant, 15-16 minute pe tura de 3.25 km, aproape insesizabila diferenta de ritm, ba chiar la un moment dat am facut o tura mai repede decat precedenta. Nici tura 6 nu a mers deloc rau. La km 21 ceasul arata 1:41, probabil cel mai bun timp de plat al meu pe un semi intr-un concurs. Tura 7 a fost, de asemenea, fara probleme. Pe la tura 8 am inceput un pic sa simt oboseala, dar nu foarte sesizabil, oricum ma gandeam ca dupa tura 9 iau un gel si nu o sa mai conteze, o sa imi revin.. Incercam sa nu ma gandesc. La tura 9 am inceput sa simt oboseala, asteptam sa treaca sa iau gelul ala sa imi revin, iar colegii de alergat ziceau ca acum urmeaza tura cea mai grea, dupa mai sunt doar 3 ture si o sa fie usor. De unde.. La tura 10 am luat gelul, cumva am reusit sa nu ma gandesc foarte tare ce se mai intampla. incercam sa ma gandesc ca o sa isi faca gelul efectul. Dupa tura 10 unul din cei 3 cu care alergam a luat-o mai in spate, iar ceilalti 2 au mers mai inainte, iar eu nu m-am mai simtit in stare sa ii ajung, desi erau 10 secunde intre noi si nu alergau tare. Atunci am simtit ca ceva s-a intamplat, pana atunci totul fusese in regula, dar dintr-o data nu mai era chiar asa, mai erau 3 ture si ma simteam molesit, alergam singur si simteam ca mai mult ma tarasc decat sa alerg..  Atunci m-am uitat la tricou, mi-am amintit ca nu alerg singur si ca un maraton inseamna sa iesi din zona ta de comfort si sa poti sa gasesti resurse sa inaintezi, si am continuat in ritmul acela, mai slabut. La finalul turei am vazut-o pe prietena mea care a venit sa ma astepte, era la 300 m de finish, deja dupa mai ramaneau doar 2 ture. Ce mai, un fleac, 35 de minute dupa ce alergasem aproape 3 ore.. Nici nu mai conta.. M-am oprit cel putin 20 de secunde sa beau apa, ceea ce nu facusem deloc pana atunci, si am inceput sa alerg penultima tura. Atmosfera nu era prea vesela, eu simteam ca ma tarasc si totusi tot depaseam oameni, care abia mai mergeau sau cel mult alergau foarte, foarte incet, ii puteai depasi daca mergeai un pic mai repede. Tura asta a fost grea de tot, probabil cea mai grea, pentru ca stiam ca mai e una dupa. Timpul a trecut totusi repede.. am ajuns din nou la capatul turei. Tura asta am facut-o extrem de lent, aproape 18 minute, cu peste un minut mai mult decat in tura precedenta, deci dintr-o data pierdusem 20 de secunde pe km. A contat, ce e drept, si ca am alergat singur. Ultima tura nu m-a mai suparat asa de tare. Incepeam sa imi amintesc cum au fost ultimii km la celelalte maratoane de plat, si pot spune ca pe nisip a fost mult, mult mai greu, pentru mine cred ca ramane cel mai frumos maraton pe plat la care am fost, pentru ca a fost primul si pentru ca imi doream foarte mult sa termin, acuma cumva stiam ca oricum o sa termin. Deci pana la urma 13 a fost un numar cu noroc, am alergat asa cum am putut si ultima tura, iar inainte de finish cu 50 de metri am vazut ca arata cronometrul 3:30:49, am sprintat cat am mai putut pe ultimii metri si am reusit sa termin sub 3:31, mai exact 3:30:57, exact timpul pe care mi-l propusesem dar la care totusi nu as fi sperat.

Un maraton frumos, taxa de inscriere accesibila, cu foarte multe incluse, tricoul foarte frumos de asemenea.. Ar fi fost bune mai multe fructe la start, dar nu le poti avea pe toate. Si cam asta a fost ultima cursa pe anul asta, sper ca la anul sa pot face cel putin atatea, daca nu si mai multe :D Pentru anul urmator am planuri mari, inclusiv sa merg pe jos din Bucuresti pana in Vama Veche, dar asta ramane de vazut, mai e mult pana atunci. Noi sa fim sanatosi!