luni, 17 iulie 2017

Marathon 7500 editia a ix-a

Pentru mine, marathon 7500 este concursul meu de suflet, fiind al doilea concurs montan la care am participat in viata mea, in 2014, si evident, primul ultra. Anul trecut a mers destul de rau, am avut niste basici oribile, am terminat in 26 de ore, in ideea in care pe ultimii 15 km am facut aproape 6 ore, tarat (cu 2 km/ ora). Anul asta am zis ca poate o sa fie mai bine. Am mers in aceeasi formula, echipa Inginerii, eu si Octavian Ciorescu (amandoi am terminat Calculatoare si suntem la master), am tras de mine cat de tare am putut in fiecare moment al cursei, si prin urmare am iesit mult mai bine: 19 ore si 26 de minute, locul 7, un timp cu care pana in 2013 am fi fost pe podium :) Cel putin pot spune ca am "mandria" ca nu a facut niciodata o echipa de mixt sau feminin timpul ala, deci inseamna ca suntem pe drumul cel bun. (in niciun caz nu sunt misogin, dimpotriva, stiu ca sunt multe fete care nici nu au ce discuta cu mine pe alergare, dar la noi in tara pe ultra inca nu e asa o competitie mare la fete :) ).  O sa abordez articolul un pic diferit, nu o sa povestesc efectiv ce s-a intamplat, ci voi analiza diverse aspecte din cursa.

1. Echipamentul. Am constatat ca desi toata lumea, mai nou, foloseste compresii, nu au niciun efect (asta e parerea mea, nu am observat nicio imbunatatire). Mi-am luat echipament complet de la Compressport, intr-adevar, tricoul e exceptional (e foarte stramt si se usuca repede), la fel si manecile, sunt minunate, dar jambierele nu mi se pare ca ma ajuta, si mai mult, mi-am luat si niste pantaloni 3/4 pe care i-am purtat o singura data, la o alergare de 6 km in jurul blocului, doar ca sa observ ca ma incomodeaza in partea opusa genunchilor, ma cam strang (desi m-am masurat cu metrul de croitorie si mi-am luat marimea mea, cea mai mica, si in rest sunt ok, pentru ca la lungime imi sunt chiar un pic mari, sunt 3/4 dar mie imi vin aproape ca unii lungi). Asa ca daca ii vrea cineva.. Ii dau cu 100 lei mai ieftin decat pe site, imi puteti scrie pe privat - valabil pentru tipi care au cea mai mica marime de acolo. Ciorapii, de asemenea, sunt destul de buni, dar tot mi-au facut basici, in combinatie cu La Sportiva Akasha, niste pantofi foarte buni pentru ultra, genul de pantofi indestructibili. Ce e drept, am mers bine cu ei, i-am recomandat prietenilor, cumva toti au facut basici :)) Dar macar au stabilitate si iti ofera siguranta. Concluzia este ca de acum nu imi voi mai lua decat pantaloni scurti/ lungi de la Decathlon, nu e nicio diferenta fata de ceilalti, da' chiar niciuna. Acum, ce e drept, am folosit o pereche de colanti de la Salomon, au cel putin 2 ani, au fost candva de compresie, dar s-au largit si nu cred ca mai fac vreo compresie. In rest, am avut geaca mea de ploaie de la Salomon, frontala, niste manusi ieftine de la Deca, rucsac de la Deca si cam atat. Fara polar, fara suprapantaloni, cat mai light posibil. Si 2 flaskuri de la Salomon pentru apa.

2. Nutritia. Din nou, consider ca nu are nicio relevanta daca folosesti Sponser, Isostar, Nutrend sau orice altceva. Eu folosesc Isostar ca se gasesc la Auchan si m-am obisnuit cu chimicalele din ele, e bine sa te obisnuiesti cu un singur tip de chimicala :) Am luat vreo 8 geluri si 8 batoane, cu batoanele am inceput sa nu prea ma mai inteleg, nu stiu de ce, per total am folosit doar vreo 6 geluri si 3 batoane sau maxim 4, nici nu mai stiu. In rest am rupt checkul de la Omu, care era foarte bine organizat ca nutritie, am mai mancat la Pestera din check, supa de la Bran si ceva de la Diham.

3. Cursa. Planul era evident, urma sa trag de mine cat de mult pot iar Octavian, care este ceva mai valoros, sa se tina dupa mine, sau sa impuna un ritm mai tare atunci cand eu nu mai pot. Am inceput prima parte relaxati, in al doilea pluton. Unul dintre scopurile noastre era sa ne tinem dupa Sponser Master Team, niste oameni deosebiti, care stiu cum sa isi dozeze efortul si sunt foarte constanti. Am mers cu ei pana la primul check, unde am avut vreo 55 de minute, un pic mai slab decat in 2016, dar era foarte bine, ca am inceput usor. Desi ne-am fi dorit sa nu ne udam prin zonele de acolo, stiam de anul trecut ca sunt multe baltoace, evident ca ne-am udat ciorapii rau, iar asta, in timp, se poate traduce prin basici. Din fericire nu cred ca a fost cazul, am facut basicile mult mai tarziu. Am plecat tare spre al doilea CP, am ratacit un pic la un moment dat, dar o echipa de unguri (cu care urma sa terminam si cursa, cot la cot) ne-au fluierat ca am gresit, si ne-am intors. Am gasit o mica scurtatura si am reusit sa ajungem plutonul din urma. Am ajuns la CP, aici noi am stat cam mult, ca ne-a ajuns prima echipa de mixt, Cristina Cecan cu partenerul ei, apoi am inceput sa ii dam tare pe urcarea spre Piatra Arsa. Am depasit cateva echipe, inclusiv pe Sponseri, am ajuns la Piatra Arsa, am bagat un gel si i-am dat imediat pe coborare. Pe Jepii Mari sunt o gramada de scurtaturi, noi ne-am calicit sa le luam pe toate, asa ca am avut parte de un eveniment nefericit, Octavian a luat o scurtatura, eu nu, el a ajuns in fata mea, eu credeam ca e in spate, asa ca am ramas amandoi pe loc sa ne strigam, si desi eram la o distanta mica nu se auzea nimic. Pana la urma ne-am regasit, cu ajutorul celor de la Sponser, care i-au zis ca sunt un pic in spate si urlu dupa el, si am ajuns foarte suparati la CP4.

 N-am mai mancat nimic, i-am dat direct cat de tare am putut pe Jepii Mici, am tras de mine aproape la nivel maxim (ca si cum nu as mai fi alergat deloc pana atunci), i-am depasit pe Sponseri, apoi am ajuns la Babele. Ce e drept, de la Caraiman la Babele am mers pe plat ca eram cam rupti, poate puteam sa castigam ceva si acolo, dar am lasat-o asa, ca sa ne revenim pentru coborare. La Babele parca am luat un baton si am dat imediat drumul la picioare pe coborare, unde n-am rupt norma, dar am ajuns in vreo 20 de minute la Pestera. Acolo am mancat niste pepene si ce mai era prin check, am luat gelurile pentru partea a doua a cursei, n-am mai schimbat sosete, tricou, nimic, am plecat direct. In capul meu era ca mai sunt 3 urcari nasoala pe Omu si 2 coborari pe care trebuie sa le tragem. Urcarea asta deja a inceput sa se simta, nu mai trageam asa bine, am alergat un pic pe plat dar asa cam lesinat.. Am reusit cumva sa terminam urcarea cu bine, iar de la Omu am pornit repede spre Valea Cerbului. Aici traseul e un pic ciudatel, se face stanga la un moment dat si mereu ne ratacisem in anii trecuti, acum am reusit sa gasim drumul, si le-am aratat si ungurilor, care o luasera prost (ne-am luat si noi revansa :) ). Chiar acolo ne-au depasit iar cei de la Sponser, apoi am tras mai tare i-am depasit si noi, am intrat in padure.. Aici s-a intamplat un eveniment demn de mentionat, cum alergam noi am vazut in fata mea un urs mare si unul mai mic, la maxim 50 de metri. Eu am ramas efectiv socat, nu mai vazusem niciodata un urs pe traseu, desi auzisem ca sunt pe acolo, pur si simplu n-am stiut ce sa fac. Nu imi venea sa cred, ma uitam si nu stiam ce e acolo, l-am intrebat pe Octavian "aia sunt ursi???" El a avut un impuls mai bun, m-a luat de maneca si a inceput sa alerge inapoi, in urcare, am bagat sprint pana am intalnit Sponserii si echipa de unguri, si ne-au invatat cei de la Sponser cum sa facem, am inceput sa urlam, sa fluieram, sa facem zgomot cat mai mare, si cand am ajuns in locul unde erau disparusera subit. Imi zisese cineva, ironic, ca cine alearga cu Dumnezeu nu ar trebui sa se teama de ursi. Intr-adevar, nu mi-a fost frica de faptul ca ma vor ataca, stiu ca Dumnezeu ma pazeste sa ajung acasa sanatos, in orice cursa mereu ma rog sa termin sanatos, dar pur si simplu n-am stiut ce sa fac, mi se parea incredibil ce vad.. De acolo am mers toti 6 (cele 3 echipe) pana la Diham, unde am stat vreo 5 minute sa mancam apoi am continuat cursa.

Deja moralul meu era un pic la pamant, Octavian zicea ca nu mai merge niciodata la 7500 ca nu merita sa iti risti viata.. Am inceput sa urcam destul de greu spre Izvoare, ne-au intrecut ungurii, ne-au luat si Sponserii, eram destul de obosit. De la Izvoare mi-am revenit, i-am luat pe cei de la Sponser si ii aveam in fata pe unguri, am tras un pic de noi si am ajuns la Prepeleac, unde ne-am intalnit cu Alex Fazakas, ceea ce m-a inveselit un pic, apoi am continuat prin "jungla", e o portiune mare cu multa vegetatie si fara multe marcaje. La un moment dat nu stiam pe unde sa o luam, i-am asteptat pe cei de la Sponser, care ne-au indrumat, apoi am continuat toti 4 spre Omu. Au urmat cele 4 bucati care te duc la Omu, toate facute in 4 labe, e groaznica urcarea aia, pulsul deja o luase la trap. Ungurii trageau si ei cat puteau, la fel si Sponserii, care pareau si ei cam la limita cu pulsul, doar ca ei, spre deosebire de mine, nu se opreau deloc,eu deja trebuia sa ma opresc sa ma tin de stancile alea la 1 minut, ca nu mai puteam. A urmat si varful Bucsoiu, pe care ni se spusese sa nu il taiem (e ceva scurtatura, parerea mea total inutila, incredibil de abrupta, panta stanga- dreapta, ne-a dus cineva pe ea la hobby si mi s-a parut groaznica, nu scurtezi nimic daca nu esti super bazat). Silviu Balan ne astepta sa verifice daca am luat-o pe varf, acolo unde erau postate si niste stickere cu ProPark si Brasov Marathon, Am ajuns la Omu a doua oara, m-am intalnit cu multi prieteni care erau acolo prima oara, iar voluntar era Adrian cu care am terminat Ciucas Ultra, m-am bucurat sa il revad.

Desi am stat putin, baietii de la Sponser au fost mult mai rapizi, au plecat aproape instant, si de atunci nu i-am mai vazut. In schimb cred ca i-am depasit aici pe unguri, desi nu stiu exact cand/ cum. Probabil s-au ratacit, pentru ca au ajuns cu 20 de minute mai tarziu decat noi in Bran.. Am alergat cat am putut pe coborare, am scos 1 ora si un sfert, destul de bine, iar la Bran i-am ajuns pe Adrian Tap si pe colegul sau. Am inceput sa urcam cu ei, dupa ce am mancat o supa si mi-am pus niste plasturi. La un moment dat am luat-o un pic inainte, Octavian era mai in fata, mie imi era cam rau, ma distrugea deja urcarea, imi tot repetam ca e ultima. La un moment dat il vad pe Octavian ca vine alergand ingrozit spre mine, si am realizat: a vazut iar ursul. Am alergat iar cu el in urcare (sprint la km 70 :D ) si ne-am intalnit cu Adrian Tap, de data asta stiam ce sa facem, am facut zgomot, am mers impreuna pana la Valea Gaura, iar de acolo am tras cat am putut pana la Omu sa ajungem cat mai aproape de lumina. Am reusit sa ajungem fara frontale (pe la 9:57 parca, tocmai atunci se facea bezna). Am fost ajutati si de o stana de caini, ne tot latrau, noroc ca era ciobanul acolo, dar noi tot am tras cat am putut sa scapam de ei. La Omu m-am echipat, mi-am pus maneci, geaca, manusi (Adrian de la check mi-am dat manusile lui si i le-am dat pe ale mele, din ceva motive erau ude, desi le purtasem doar la start, pe primele 2 bucati). Iesirea din cabana e groaznica, am inceput amandoi sa tremuram instant, desi cand intrasem eram in tricou. E groaznic checkul ala inauntru, acolo daca intri si stai mult e posibil sa abandonezi a 3-a oara, e prea mare diferenta dintre cabana si afara. La anu' daca mai mergem ne echipam full afara, mergem inauntru punem stickerul luam apa si plecam fara discutii.

De la Omu ne-a dus o fata simpatica pe traseu, alerga in fata noastra, noi nici nu ne puteam tine dupa ea pentru ca tremuram. La un moment dat ne-am intalnit cu Silviu Balan care i-a zis ca e ok ca e vizibilitate buna, sa urmam banda rosie si ca nu mai trebuie sa ne arate fata drumul. La 2 minute dupa ce a plecat am intrat intr-un val de ceata, vizibilitate 5%, 1 metru in fata noastra, atat. :)) A fost rau, a trebuit sa mergem, sa cautam semne.. La un moment dat le-am pierdut si nu stiam ce sa facem. Am vazut 2 frontale venind din bezna, cine sa fie? Fratii nostri unguri :) Noroc cu ei ca aveau GPS, desi poteca mergea in fata, drumul o lua prin stanga, imposibil sa te prinzi fara GPS, chiar si cei de la Sponser ne-au zis ca s-au ratacit desi stiau drumul pe dinafara., Am hotarat sa ne tinem dupa ei, spre Gutanu am luat-o in fata totusi, dar cred ca si ei au vrut sa mearga cu noi, asa ca ne-au ajuns si am continuat impreuna ultima urcare. Eu deja eram cu psihicul la pamant - mai clacasem o data, pe final la Omu, cand intrebam lumea cat mai e, desi eram constient ca eram la 500-700m de cabana, pur si simplu nu mai suportam. Acum faceam la fel, ii ziceam lui Octavian ca nu ma mai pot tine dupa ceilalti, ca ne vor depasi ca nu am nici cea mai mica sansa sa ii ajung. Octavian nu s-a panicat, stia cum reactionez de anul trecut, mi-a zis sa tac din gura si sa trag de mine ca urmeaza stanile de caini :)) Cei de la CP ne zisesera ca sunt niste caini si ca latra la ceva, dar sa nu ne speriem, ca nu latra la noi. Evident, latrau la noi. Erau la 3 metri de noi , le vedeam ochii la frontala. Am ramas cat de cat calm, ma rugam sa nu ne faca nimic si am mers printre ei fara mari emotii. O singura data m-am speriat, unul din unguri, vazand cainii la 3 metri, a vrut sa ia de pe jos un cataroi sa arunce in ei, eu cu Octavian am innebunit, le-am zis "no. no, you will scare them", cred ca a inteles, ca a lasat piatra jos. Am continuat cu ei pe urcare, care din nou, nu se mai termina, eu nu mai suportam, ii ziceam lui Octavian ca m-a amagit, ca ma minte, ca a zis ca mai e un km si mai sunt foarte multi, ca mai avem jumatate de ora minim (mai aveam 10 minute maxim :)) ). De la Saua Strunga am trecut iar printr-o stana ("sunt cuminti cainii, nu latra deloc"). Evident, ne-au latrat cat de tare au putut, iar am trecut pe langa ei.. Am ajuns intr-un final glorios la Padina, de acolo am hotarat sa terminam cu baietii din Ungaria, asa ca ne-am luat dupa ei, cand alergau ei alergam si noi, cand mergeau, mergeam si noi, asa mi s-a parut cinstit, am fi putut sa ii depasim pe ultimii 2 km si sa facem sprint, dar nu mi s-ar fi parut frumos. Am terminat cu ei pe pozitiile 7-8 la egalitate, probabil cel mai periculos concurs din viata mea.

4. Organizarea. Voluntarii de la 7500 sunt mereu inimosi si saritori si au incercat sa faca tot ce a tinut de ei, pe partea de nutritie au stat bine, checkuri bune la Omu, Gura Diham si Pestera, la fel si la Bran.. Tricoul a fost super, chiar mi-a placut mult, tehnic, maneca lunga.. Din pacate (si inteleg de ce, nu ii condamn), la Omu aveam ratie de apa, 0.3 de apa si 0.3 Sponser, ceea ce initial a fost un soc pentru mine si chiar ma gandeam ca va trebui sa abandonez. Din fericire m-am tot invatat sa merg deshidratat (am si nisip la rinichi din cauza asta, cel putin am avut anul trecut, poate o fi disparut), dar cei din spate au suferit destul de tare.. E greu sa faci o coborare cu doar 0.6 litri de lichide, mai ales pentru cei din spate, carora le-a luat chiar si 5 ore pana in Bran. As zice chiar ca e inacceptabil. Problema e ca apa la Omu se cara cu spatele si fiind din ce in ce mai multi participanti, iar voluntarii fiind aceiasi, e greu sa aduci multa apa, deci ii inteleg.. Daca stiam ii puneam pe ai mei sa urce cu apa la Omu, ca oricum ei m-au dus la start si erau prin zona. Si inca ceva, cred ca ar trebui facute macar in zonele foarte dificile cateva marcaje de noapte. Stiu, e cursa si de orientare, nu doar de alergare.. Dar cred ca ar ajuta, am inteles ca s-au ratacit multi noaptea pe Bucsoiu, nu mai zic spre Gutanu. In fine, stiu, e mai complicat.. Dar cred ca ar fi un mare plus, asta asa ca o sugestie.

5. Dureri. La inceput am plecat cu ceva dureri in zona lombara, sciaticul sau ce o fi, dar stiu din experienta ca trece dupa vreo 30-40 km, nu am nicio explicatie pentru acest fenomen, dar ma bucur de el :)) Dupa au inceput basicile din zona calcaiului, cam dupa a 2-a urcare pe Omu, de asta le-am si pus plasturi la Bran, dar nu au rezistat prea mult, s-au dezlipit.. Am reusit cumva sa ignor durerea si sa merg cu basici, nu dureau asa rau, fiind pe calcai, nu pe mijlocul talpii. M-au durut si gleznele un pic, am avut si semn, pentru ca m-am strans foarte tare la sireturi, m-am gandit ca asa o sa opresc frecarea cu calcaiul, si chiar statea cat de cat fix pantoful, dar cred ca m-am si udat la picioare ca am transpirat.. In rest doar muschii, normal, am simtit la km 70 asa ca mi se blocheaza muschiul la cvadricepsul stang, m-am speriat un pic, dar a trecut repede.

6. Pericole. Cred ca acest maraton devine din ce in ce mai putin safe. Daca organizatorii au vorbit, cel putin, cu ciobanii de la stana, si au mai calmat cainii cat de cat (desi aia dinspre Strunga i-au lasat liberi fara nicio jena), cu ursii nu prea e de glumit. Daca esti la drumetie da, poate poti sa strigi, sa ii eviti, dar noi nici macar nu vorbeam, ca trageam tare, asa ca poti sa dai nas in nas cu ei, cum am patit noi.  A doua oara Octavian a vazut 2 ursi, unul chiar l-a vazut si a fugit cand l-a vazut. Erau doar 2 variante, sa fuga sau sa atace, putem spune ca am avut noroc.. (ne-a ajutat Dumnezeu, altfel zis). Nu stiu ce sa mai spun, aici chiar nu tine de organizatori, tine de administratia parcului natural Bucegi, ar trebui facut ceva, devin din ce in ce mai curajosi - vin la tomberoane la cota 1400, chiar si la Pestera, la Diham, in Bran.. Parerea mea (si aici ma puteti contrazice) e ca e doar o chestie de timp pana vor fi accidente serioase cu ursii, chiar in concursuri, ca atunci esti cel mai predispus sa nu fii atent. Si la Ciucas e destul de rau cu stanele, cainii sunt agresivi, e destul de aiurea situatia. Evident, la anul va fi la fel sau poate mai rau, nimeni nu o sa faca nimic, asa ca tot ce pot sa fac e sa ma mai uit la articole sa vad care e situatia. Au fost multi care s-au intalnit cu ursii, si daca tot vad multi oameni poate se sperie si incep sa atace.. Cam atat aveam de zis in legatura cu subiectul acesta, acuma fiecare stie sa evalueze gradul de risc si sa decida daca e safe sau nu sa mearga prin zonele respective.

7. Experienta. Ca de obicei, m-am simtit foarte bine, am stat la cort, am socializat.. a fost destul de frumos. Cea mai tare parte a fost cand l-am vazut pe Godza terminand cu 5 minute inainte de timpul limita. El a venit aici pentru ca Octavian Toader ramasese fara partener, m-a abordat daca stiu pe cineva, eu l-am recomandat.. si asa a ajuns la 7500. Un efort demn de apreciat - 4 ore de ratacire pe Bucsoiu, 5 pana in Bran, 35 de ore nedormite. :) Eu imi doresc sa mai ajung, dar acuma vedem ce ne mai rezerva viitorul.
P.S.: felicitari primilor clasati, in special lui Robert si lui Andrei, care au mers incredibil si au scos un rezultat demn de alergatori internationali - 14:30. Cred ca nici Kilian nu scoate mult mai bine de atat, eu sincer m-as astepta pe la un 13 ore - 13 ore jumate sa faca,, dar acuma cine stie :)  De asemenea, felicitari echipei Sponser Master Team, care au mers incredibil, ca de obicei, mai ales avand in vedere ca au de doua ori varsta noastra. :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu