Pentru mine, marathon 7500 este concursul meu de suflet, fiind al doilea concurs montan la care am participat in viata mea, in 2014, si evident, primul ultra. Anul trecut a mers destul de rau, am avut niste basici oribile, am terminat in 26 de ore, in ideea in care pe ultimii 15 km am facut aproape 6 ore, tarat (cu 2 km/ ora). Anul asta am zis ca poate o sa fie mai bine. Am mers in aceeasi formula, echipa Inginerii, eu si Octavian Ciorescu (amandoi am terminat Calculatoare si suntem la master), am tras de mine cat de tare am putut in fiecare moment al cursei, si prin urmare am iesit mult mai bine: 19 ore si 26 de minute, locul 7, un timp cu care pana in 2013 am fi fost pe podium :) Cel putin pot spune ca am "mandria" ca nu a facut niciodata o echipa de mixt sau feminin timpul ala, deci inseamna ca suntem pe drumul cel bun. (in niciun caz nu sunt misogin, dimpotriva, stiu ca sunt multe fete care nici nu au ce discuta cu mine pe alergare, dar la noi in tara pe ultra inca nu e asa o competitie mare la fete :) ). O sa abordez articolul un pic diferit, nu o sa povestesc efectiv ce s-a intamplat, ci voi analiza diverse aspecte din cursa.
1. Echipamentul. Am constatat ca desi toata lumea, mai nou, foloseste compresii, nu au niciun efect (asta e parerea mea, nu am observat nicio imbunatatire). Mi-am luat echipament complet de la Compressport, intr-adevar, tricoul e exceptional (e foarte stramt si se usuca repede), la fel si manecile, sunt minunate, dar jambierele nu mi se pare ca ma ajuta, si mai mult, mi-am luat si niste pantaloni 3/4 pe care i-am purtat o singura data, la o alergare de 6 km in jurul blocului, doar ca sa observ ca ma incomodeaza in partea opusa genunchilor, ma cam strang (desi m-am masurat cu metrul de croitorie si mi-am luat marimea mea, cea mai mica, si in rest sunt ok, pentru ca la lungime imi sunt chiar un pic mari, sunt 3/4 dar mie imi vin aproape ca unii lungi). Asa ca daca ii vrea cineva.. Ii dau cu 100 lei mai ieftin decat pe site, imi puteti scrie pe privat - valabil pentru tipi care au cea mai mica marime de acolo. Ciorapii, de asemenea, sunt destul de buni, dar tot mi-au facut basici, in combinatie cu La Sportiva Akasha, niste pantofi foarte buni pentru ultra, genul de pantofi indestructibili. Ce e drept, am mers bine cu ei, i-am recomandat prietenilor, cumva toti au facut basici :)) Dar macar au stabilitate si iti ofera siguranta. Concluzia este ca de acum nu imi voi mai lua decat pantaloni scurti/ lungi de la Decathlon, nu e nicio diferenta fata de ceilalti, da' chiar niciuna. Acum, ce e drept, am folosit o pereche de colanti de la Salomon, au cel putin 2 ani, au fost candva de compresie, dar s-au largit si nu cred ca mai fac vreo compresie. In rest, am avut geaca mea de ploaie de la Salomon, frontala, niste manusi ieftine de la Deca, rucsac de la Deca si cam atat. Fara polar, fara suprapantaloni, cat mai light posibil. Si 2 flaskuri de la Salomon pentru apa.
2. Nutritia. Din nou, consider ca nu are nicio relevanta daca folosesti Sponser, Isostar, Nutrend sau orice altceva. Eu folosesc Isostar ca se gasesc la Auchan si m-am obisnuit cu chimicalele din ele, e bine sa te obisnuiesti cu un singur tip de chimicala :) Am luat vreo 8 geluri si 8 batoane, cu batoanele am inceput sa nu prea ma mai inteleg, nu stiu de ce, per total am folosit doar vreo 6 geluri si 3 batoane sau maxim 4, nici nu mai stiu. In rest am rupt checkul de la Omu, care era foarte bine organizat ca nutritie, am mai mancat la Pestera din check, supa de la Bran si ceva de la Diham.
3. Cursa. Planul era evident, urma sa trag de mine cat de mult pot iar Octavian, care este ceva mai valoros, sa se tina dupa mine, sau sa impuna un ritm mai tare atunci cand eu nu mai pot. Am inceput prima parte relaxati, in al doilea pluton. Unul dintre scopurile noastre era sa ne tinem dupa Sponser Master Team, niste oameni deosebiti, care stiu cum sa isi dozeze efortul si sunt foarte constanti. Am mers cu ei pana la primul check, unde am avut vreo 55 de minute, un pic mai slab decat in 2016, dar era foarte bine, ca am inceput usor. Desi ne-am fi dorit sa nu ne udam prin zonele de acolo, stiam de anul trecut ca sunt multe baltoace, evident ca ne-am udat ciorapii rau, iar asta, in timp, se poate traduce prin basici. Din fericire nu cred ca a fost cazul, am facut basicile mult mai tarziu. Am plecat tare spre al doilea CP, am ratacit un pic la un moment dat, dar o echipa de unguri (cu care urma sa terminam si cursa, cot la cot) ne-au fluierat ca am gresit, si ne-am intors. Am gasit o mica scurtatura si am reusit sa ajungem plutonul din urma. Am ajuns la CP, aici noi am stat cam mult, ca ne-a ajuns prima echipa de mixt, Cristina Cecan cu partenerul ei, apoi am inceput sa ii dam tare pe urcarea spre Piatra Arsa. Am depasit cateva echipe, inclusiv pe Sponseri, am ajuns la Piatra Arsa, am bagat un gel si i-am dat imediat pe coborare. Pe Jepii Mari sunt o gramada de scurtaturi, noi ne-am calicit sa le luam pe toate, asa ca am avut parte de un eveniment nefericit, Octavian a luat o scurtatura, eu nu, el a ajuns in fata mea, eu credeam ca e in spate, asa ca am ramas amandoi pe loc sa ne strigam, si desi eram la o distanta mica nu se auzea nimic. Pana la urma ne-am regasit, cu ajutorul celor de la Sponser, care i-au zis ca sunt un pic in spate si urlu dupa el, si am ajuns foarte suparati la CP4.
N-am mai mancat nimic, i-am dat direct cat de tare am putut pe Jepii Mici, am tras de mine aproape la nivel maxim (ca si cum nu as mai fi alergat deloc pana atunci), i-am depasit pe Sponseri, apoi am ajuns la Babele. Ce e drept, de la Caraiman la Babele am mers pe plat ca eram cam rupti, poate puteam sa castigam ceva si acolo, dar am lasat-o asa, ca sa ne revenim pentru coborare. La Babele parca am luat un baton si am dat imediat drumul la picioare pe coborare, unde n-am rupt norma, dar am ajuns in vreo 20 de minute la Pestera. Acolo am mancat niste pepene si ce mai era prin check, am luat gelurile pentru partea a doua a cursei, n-am mai schimbat sosete, tricou, nimic, am plecat direct. In capul meu era ca mai sunt 3 urcari nasoala pe Omu si 2 coborari pe care trebuie sa le tragem. Urcarea asta deja a inceput sa se simta, nu mai trageam asa bine, am alergat un pic pe plat dar asa cam lesinat.. Am reusit cumva sa terminam urcarea cu bine, iar de la Omu am pornit repede spre Valea Cerbului. Aici traseul e un pic ciudatel, se face stanga la un moment dat si mereu ne ratacisem in anii trecuti, acum am reusit sa gasim drumul, si le-am aratat si ungurilor, care o luasera prost (ne-am luat si noi revansa :) ). Chiar acolo ne-au depasit iar cei de la Sponser, apoi am tras mai tare i-am depasit si noi, am intrat in padure.. Aici s-a intamplat un eveniment demn de mentionat, cum alergam noi am vazut in fata mea un urs mare si unul mai mic, la maxim 50 de metri. Eu am ramas efectiv socat, nu mai vazusem niciodata un urs pe traseu, desi auzisem ca sunt pe acolo, pur si simplu n-am stiut ce sa fac. Nu imi venea sa cred, ma uitam si nu stiam ce e acolo, l-am intrebat pe Octavian "aia sunt ursi???" El a avut un impuls mai bun, m-a luat de maneca si a inceput sa alerge inapoi, in urcare, am bagat sprint pana am intalnit Sponserii si echipa de unguri, si ne-au invatat cei de la Sponser cum sa facem, am inceput sa urlam, sa fluieram, sa facem zgomot cat mai mare, si cand am ajuns in locul unde erau disparusera subit. Imi zisese cineva, ironic, ca cine alearga cu Dumnezeu nu ar trebui sa se teama de ursi. Intr-adevar, nu mi-a fost frica de faptul ca ma vor ataca, stiu ca Dumnezeu ma pazeste sa ajung acasa sanatos, in orice cursa mereu ma rog sa termin sanatos, dar pur si simplu n-am stiut ce sa fac, mi se parea incredibil ce vad.. De acolo am mers toti 6 (cele 3 echipe) pana la Diham, unde am stat vreo 5 minute sa mancam apoi am continuat cursa.
Deja moralul meu era un pic la pamant, Octavian zicea ca nu mai merge niciodata la 7500 ca nu merita sa iti risti viata.. Am inceput sa urcam destul de greu spre Izvoare, ne-au intrecut ungurii, ne-au luat si Sponserii, eram destul de obosit. De la Izvoare mi-am revenit, i-am luat pe cei de la Sponser si ii aveam in fata pe unguri, am tras un pic de noi si am ajuns la Prepeleac, unde ne-am intalnit cu Alex Fazakas, ceea ce m-a inveselit un pic, apoi am continuat prin "jungla", e o portiune mare cu multa vegetatie si fara multe marcaje. La un moment dat nu stiam pe unde sa o luam, i-am asteptat pe cei de la Sponser, care ne-au indrumat, apoi am continuat toti 4 spre Omu. Au urmat cele 4 bucati care te duc la Omu, toate facute in 4 labe, e groaznica urcarea aia, pulsul deja o luase la trap. Ungurii trageau si ei cat puteau, la fel si Sponserii, care pareau si ei cam la limita cu pulsul, doar ca ei, spre deosebire de mine, nu se opreau deloc,eu deja trebuia sa ma opresc sa ma tin de stancile alea la 1 minut, ca nu mai puteam. A urmat si varful Bucsoiu, pe care ni se spusese sa nu il taiem (e ceva scurtatura, parerea mea total inutila, incredibil de abrupta, panta stanga- dreapta, ne-a dus cineva pe ea la hobby si mi s-a parut groaznica, nu scurtezi nimic daca nu esti super bazat). Silviu Balan ne astepta sa verifice daca am luat-o pe varf, acolo unde erau postate si niste stickere cu ProPark si Brasov Marathon, Am ajuns la Omu a doua oara, m-am intalnit cu multi prieteni care erau acolo prima oara, iar voluntar era Adrian cu care am terminat Ciucas Ultra, m-am bucurat sa il revad.
Desi am stat putin, baietii de la Sponser au fost mult mai rapizi, au plecat aproape instant, si de atunci nu i-am mai vazut. In schimb cred ca i-am depasit aici pe unguri, desi nu stiu exact cand/ cum. Probabil s-au ratacit, pentru ca au ajuns cu 20 de minute mai tarziu decat noi in Bran.. Am alergat cat am putut pe coborare, am scos 1 ora si un sfert, destul de bine, iar la Bran i-am ajuns pe Adrian Tap si pe colegul sau. Am inceput sa urcam cu ei, dupa ce am mancat o supa si mi-am pus niste plasturi. La un moment dat am luat-o un pic inainte, Octavian era mai in fata, mie imi era cam rau, ma distrugea deja urcarea, imi tot repetam ca e ultima. La un moment dat il vad pe Octavian ca vine alergand ingrozit spre mine, si am realizat: a vazut iar ursul. Am alergat iar cu el in urcare (sprint la km 70 :D ) si ne-am intalnit cu Adrian Tap, de data asta stiam ce sa facem, am facut zgomot, am mers impreuna pana la Valea Gaura, iar de acolo am tras cat am putut pana la Omu sa ajungem cat mai aproape de lumina. Am reusit sa ajungem fara frontale (pe la 9:57 parca, tocmai atunci se facea bezna). Am fost ajutati si de o stana de caini, ne tot latrau, noroc ca era ciobanul acolo, dar noi tot am tras cat am putut sa scapam de ei. La Omu m-am echipat, mi-am pus maneci, geaca, manusi (Adrian de la check mi-am dat manusile lui si i le-am dat pe ale mele, din ceva motive erau ude, desi le purtasem doar la start, pe primele 2 bucati). Iesirea din cabana e groaznica, am inceput amandoi sa tremuram instant, desi cand intrasem eram in tricou. E groaznic checkul ala inauntru, acolo daca intri si stai mult e posibil sa abandonezi a 3-a oara, e prea mare diferenta dintre cabana si afara. La anu' daca mai mergem ne echipam full afara, mergem inauntru punem stickerul luam apa si plecam fara discutii.
De la Omu ne-a dus o fata simpatica pe traseu, alerga in fata noastra, noi nici nu ne puteam tine dupa ea pentru ca tremuram. La un moment dat ne-am intalnit cu Silviu Balan care i-a zis ca e ok ca e vizibilitate buna, sa urmam banda rosie si ca nu mai trebuie sa ne arate fata drumul. La 2 minute dupa ce a plecat am intrat intr-un val de ceata, vizibilitate 5%, 1 metru in fata noastra, atat. :)) A fost rau, a trebuit sa mergem, sa cautam semne.. La un moment dat le-am pierdut si nu stiam ce sa facem. Am vazut 2 frontale venind din bezna, cine sa fie? Fratii nostri unguri :) Noroc cu ei ca aveau GPS, desi poteca mergea in fata, drumul o lua prin stanga, imposibil sa te prinzi fara GPS, chiar si cei de la Sponser ne-au zis ca s-au ratacit desi stiau drumul pe dinafara., Am hotarat sa ne tinem dupa ei, spre Gutanu am luat-o in fata totusi, dar cred ca si ei au vrut sa mearga cu noi, asa ca ne-au ajuns si am continuat impreuna ultima urcare. Eu deja eram cu psihicul la pamant - mai clacasem o data, pe final la Omu, cand intrebam lumea cat mai e, desi eram constient ca eram la 500-700m de cabana, pur si simplu nu mai suportam. Acum faceam la fel, ii ziceam lui Octavian ca nu ma mai pot tine dupa ceilalti, ca ne vor depasi ca nu am nici cea mai mica sansa sa ii ajung. Octavian nu s-a panicat, stia cum reactionez de anul trecut, mi-a zis sa tac din gura si sa trag de mine ca urmeaza stanile de caini :)) Cei de la CP ne zisesera ca sunt niste caini si ca latra la ceva, dar sa nu ne speriem, ca nu latra la noi. Evident, latrau la noi. Erau la 3 metri de noi , le vedeam ochii la frontala. Am ramas cat de cat calm, ma rugam sa nu ne faca nimic si am mers printre ei fara mari emotii. O singura data m-am speriat, unul din unguri, vazand cainii la 3 metri, a vrut sa ia de pe jos un cataroi sa arunce in ei, eu cu Octavian am innebunit, le-am zis "no. no, you will scare them", cred ca a inteles, ca a lasat piatra jos. Am continuat cu ei pe urcare, care din nou, nu se mai termina, eu nu mai suportam, ii ziceam lui Octavian ca m-a amagit, ca ma minte, ca a zis ca mai e un km si mai sunt foarte multi, ca mai avem jumatate de ora minim (mai aveam 10 minute maxim :)) ). De la Saua Strunga am trecut iar printr-o stana ("sunt cuminti cainii, nu latra deloc"). Evident, ne-au latrat cat de tare au putut, iar am trecut pe langa ei.. Am ajuns intr-un final glorios la Padina, de acolo am hotarat sa terminam cu baietii din Ungaria, asa ca ne-am luat dupa ei, cand alergau ei alergam si noi, cand mergeau, mergeam si noi, asa mi s-a parut cinstit, am fi putut sa ii depasim pe ultimii 2 km si sa facem sprint, dar nu mi s-ar fi parut frumos. Am terminat cu ei pe pozitiile 7-8 la egalitate, probabil cel mai periculos concurs din viata mea.
4. Organizarea. Voluntarii de la 7500 sunt mereu inimosi si saritori si au incercat sa faca tot ce a tinut de ei, pe partea de nutritie au stat bine, checkuri bune la Omu, Gura Diham si Pestera, la fel si la Bran.. Tricoul a fost super, chiar mi-a placut mult, tehnic, maneca lunga.. Din pacate (si inteleg de ce, nu ii condamn), la Omu aveam ratie de apa, 0.3 de apa si 0.3 Sponser, ceea ce initial a fost un soc pentru mine si chiar ma gandeam ca va trebui sa abandonez. Din fericire m-am tot invatat sa merg deshidratat (am si nisip la rinichi din cauza asta, cel putin am avut anul trecut, poate o fi disparut), dar cei din spate au suferit destul de tare.. E greu sa faci o coborare cu doar 0.6 litri de lichide, mai ales pentru cei din spate, carora le-a luat chiar si 5 ore pana in Bran. As zice chiar ca e inacceptabil. Problema e ca apa la Omu se cara cu spatele si fiind din ce in ce mai multi participanti, iar voluntarii fiind aceiasi, e greu sa aduci multa apa, deci ii inteleg.. Daca stiam ii puneam pe ai mei sa urce cu apa la Omu, ca oricum ei m-au dus la start si erau prin zona. Si inca ceva, cred ca ar trebui facute macar in zonele foarte dificile cateva marcaje de noapte. Stiu, e cursa si de orientare, nu doar de alergare.. Dar cred ca ar ajuta, am inteles ca s-au ratacit multi noaptea pe Bucsoiu, nu mai zic spre Gutanu. In fine, stiu, e mai complicat.. Dar cred ca ar fi un mare plus, asta asa ca o sugestie.
5. Dureri. La inceput am plecat cu ceva dureri in zona lombara, sciaticul sau ce o fi, dar stiu din experienta ca trece dupa vreo 30-40 km, nu am nicio explicatie pentru acest fenomen, dar ma bucur de el :)) Dupa au inceput basicile din zona calcaiului, cam dupa a 2-a urcare pe Omu, de asta le-am si pus plasturi la Bran, dar nu au rezistat prea mult, s-au dezlipit.. Am reusit cumva sa ignor durerea si sa merg cu basici, nu dureau asa rau, fiind pe calcai, nu pe mijlocul talpii. M-au durut si gleznele un pic, am avut si semn, pentru ca m-am strans foarte tare la sireturi, m-am gandit ca asa o sa opresc frecarea cu calcaiul, si chiar statea cat de cat fix pantoful, dar cred ca m-am si udat la picioare ca am transpirat.. In rest doar muschii, normal, am simtit la km 70 asa ca mi se blocheaza muschiul la cvadricepsul stang, m-am speriat un pic, dar a trecut repede.
6. Pericole. Cred ca acest maraton devine din ce in ce mai putin safe. Daca organizatorii au vorbit, cel putin, cu ciobanii de la stana, si au mai calmat cainii cat de cat (desi aia dinspre Strunga i-au lasat liberi fara nicio jena), cu ursii nu prea e de glumit. Daca esti la drumetie da, poate poti sa strigi, sa ii eviti, dar noi nici macar nu vorbeam, ca trageam tare, asa ca poti sa dai nas in nas cu ei, cum am patit noi. A doua oara Octavian a vazut 2 ursi, unul chiar l-a vazut si a fugit cand l-a vazut. Erau doar 2 variante, sa fuga sau sa atace, putem spune ca am avut noroc.. (ne-a ajutat Dumnezeu, altfel zis). Nu stiu ce sa mai spun, aici chiar nu tine de organizatori, tine de administratia parcului natural Bucegi, ar trebui facut ceva, devin din ce in ce mai curajosi - vin la tomberoane la cota 1400, chiar si la Pestera, la Diham, in Bran.. Parerea mea (si aici ma puteti contrazice) e ca e doar o chestie de timp pana vor fi accidente serioase cu ursii, chiar in concursuri, ca atunci esti cel mai predispus sa nu fii atent. Si la Ciucas e destul de rau cu stanele, cainii sunt agresivi, e destul de aiurea situatia. Evident, la anul va fi la fel sau poate mai rau, nimeni nu o sa faca nimic, asa ca tot ce pot sa fac e sa ma mai uit la articole sa vad care e situatia. Au fost multi care s-au intalnit cu ursii, si daca tot vad multi oameni poate se sperie si incep sa atace.. Cam atat aveam de zis in legatura cu subiectul acesta, acuma fiecare stie sa evalueze gradul de risc si sa decida daca e safe sau nu sa mearga prin zonele respective.
7. Experienta. Ca de obicei, m-am simtit foarte bine, am stat la cort, am socializat.. a fost destul de frumos. Cea mai tare parte a fost cand l-am vazut pe Godza terminand cu 5 minute inainte de timpul limita. El a venit aici pentru ca Octavian Toader ramasese fara partener, m-a abordat daca stiu pe cineva, eu l-am recomandat.. si asa a ajuns la 7500. Un efort demn de apreciat - 4 ore de ratacire pe Bucsoiu, 5 pana in Bran, 35 de ore nedormite. :) Eu imi doresc sa mai ajung, dar acuma vedem ce ne mai rezerva viitorul.
P.S.: felicitari primilor clasati, in special lui Robert si lui Andrei, care au mers incredibil si au scos un rezultat demn de alergatori internationali - 14:30. Cred ca nici Kilian nu scoate mult mai bine de atat, eu sincer m-as astepta pe la un 13 ore - 13 ore jumate sa faca,, dar acuma cine stie :) De asemenea, felicitari echipei Sponser Master Team, care au mers incredibil, ca de obicei, mai ales avand in vedere ca au de doua ori varsta noastra. :)
Se afișează postările cu eticheta ultra running. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ultra running. Afișați toate postările
luni, 17 iulie 2017
luni, 19 decembrie 2016
Ultra fair play - ultimul concurs din 2016
Am decis sa particip la ultra fair play dupa maratonul de 1 decembrie, intrucat ma simteam bine, asa ca m-am inscris la proba de 50 de mile (80 km). De ce aceasta distanta? M-am gandit ca 160 e mult prea mult pentru temperatura respectiva, o absurditate as spune.. Chiar si 100km mi s-a parut mult. Asa 80 de km mi s-a parut o distanta pe care sa o pot face fara sa am prea mare damage dupa, indiferent ce se intampla. 50km ar fi fost o pierdere de timp, pentru ca asa puteam sa alerg si acasa distanta aia, in jurul blocului. Mai mult de atat totusi nu cred ca as putea alerga singur, in antrenament, ar fi prea plictisitor. Intre timp a murit bunicul meu, asa ca am avut o motivatie suplimentara sa alerg in memoria lui.
M-am pregatit cu 8 geluri si 2 ciocolati de la ritter. Ca si echipament, am decis sa alerg toata proba imbracat la fel: colanti, suprapantaloni, bluza cu maneca lunga si fleece, plus caciula si manusi. Nu am schimbat incaltaminte, sosete sau alte cele. Planul era simplu: sa reusesc sa alerg toata distanta, fara sa merg (nu ca la s24). Imi propusesem un timp de 8 ore, care s-a dovedit a fi unul nerealist pentru conditiile de acolo.
Am ajuns la Stefesti in dimineata respectiva cu Florin Simion. El mergea la proba de 100 de km, si de-a lungul cursei a fost un model pentru mine legat de cum se alearga un ultra, tot timpul cu zambetul pe buze, tot timpul cu o viteza mai buna decat a mea. Am impartit cursa in 10 bucati de 8km. La fiecare jumatate (4km) urma sa beau apa si la fiecare tura sa mananc un gel. Planul mi-a fost afectat de o greseala de-a mea: mi-am lasat gelurile pe masa de alimentare, asa ca ceilalti au crezut ca sunt puse acolo de organizatori, asa ca am reusit sa folosesc doar 2 sau 3. Noroc ca venise Florin cu niste geluri in plus la el si le-am folosit pe alea. De obicei nu incerc ceva nou in competitie, dar nu aveam altceva, asa ca au fost foarte bune. Am folosit si o ciocolata ritter, in rest am avut niste friptura la un moment dat, mandarine si cam atat. La inceput nu aveam izotonic, ceea ce s-a dovedit destul de tragic pentru mine, dar in partea a doua a cursei organizatorii au luat Gatorade, cu care ma impac bine, si l-am folosit cu incredere. De retinut pentru data viitoare cand mai particip la un astfel de concurs sa vin cu absolut tot de acasa, m-am gandit ca sunt doar 80 de km si nu imi trebuie asa multe.. Dar poate mi-ar fi fost utile ceva suplimente in plus.
Traseul consta in 400m dati pe stadion, prin zapada, si o strada asfaltata pe care o parcurgeam dus intors. Primii 20 de km au trecut foarte usor.. Dupa am inceput sa simt un pic oboseala, si ma gandeam ca mai am inca 60 de km, nu suna foarte placut, dar trebuia sa continui asa. Pe la km 32 am observat ca am ramas fara geluri (folosisem doar 3 cred) si m-am panicat, dar am zis ca acum asta e, dau asa indiferent. Apa a fost rece, dar nu am considerat a fi asta o problema, in schimb la un moment dat am primit ceai cald si a fost mai bine. Dupa km 40 s-a mai acumulat un pic de oboseala, se simtea ca am trecut de primele 4 ore alergate. Pe la km 50 am ramas fara baterie la mobil, pusesem Strava si nu a tinut mai mult de atat. Dupa km 42 mi-am imaginat ca am ramas cu cele 38 de ture de la maratonul din cadrul Ironman (m-a traumatizat maratonul ala, mi s-a parut cel mai greu facut vreodata), si avand in vedere ca ma simteam mai bine decat atunci, am considerat ca pot continua sa alerg pana la final. La km 61 a venit Octavian sa alerge cu mine, ar fi alergat mai de mult, dar pur si simplu se lovise la proba de trail si il durea genunchiul. La km 64 s-a intunecat ,ultimii 16 km i-am facut pe intuneric. Pe final a fost un pic greu pentru ca se facuse foarte frig si batea vantul, cred ca erau cam -10 grade resimtite, dar am terminat cu bine. Tot timpul cursei m-am rugat sa termin sanatos, a fost ceea ce mi-a dat puterea sa nu ma opresc din alergat, mai ales ca la acea temperatura ar fi fost dramatic sa fac asta.
Participantii au fost buni si foarte buni, oameni cu multa experienta, dar si oameni care veneau acolo la primul lor ultra. Vlad de exemplu alerga la 24 de ore cu rucsac de 1kg in spate (!!). L-am rugat aproape sa isi scoata ruscacul si nu a vrut sa ma asculte.. El voia sa faca 200km, i-au iesit cam 127. I-am explicat ca nu are nicio sansa cu rucsacul si fara perioade de mers, dar degeaba.. Nu vreau sa ma laud, dar poate uneori e mai bine sa asculti sfaturile unor persoane cu putin mai multa experienta. M-a impresionat Florin Ionita, care a alergat foarte bine 50 de km, dar din pacate s-a retras din cauza unor probleme de sanatate.
Dupa proba am primit ciorba si friptura, ceea ce m-a bucurat, avand in vedere ca pe parcursul cursei nu mancasem mare lucru. Inca ceva amuzant, avand in vedere ca nu au alergat multi distanta aceasta, teoretic detin recordul national pe 80 de km. :) E amuzant pentru ca Florin Simion, de exemplu, a alergat mai repede decat mine primii 80 de km, dar el participa la proba de 100.
La final am aflat ca sunt printre cei 3 participanti cu premii mari, inclusiv o pulpa imensa de porc si un rucsac de la Deuter. Deci, practic, a fost singura cursa din viata mea unde am iesit pe plus, ceea ce imi va da motiv sa ma intorc si la anul, daca o sa fiu sanatos. Per total o cursa ok, fiind prima editie se inteleg micile probleme de organizare si sunt convins ca la anul o sa fie mai bine.
M-am pregatit cu 8 geluri si 2 ciocolati de la ritter. Ca si echipament, am decis sa alerg toata proba imbracat la fel: colanti, suprapantaloni, bluza cu maneca lunga si fleece, plus caciula si manusi. Nu am schimbat incaltaminte, sosete sau alte cele. Planul era simplu: sa reusesc sa alerg toata distanta, fara sa merg (nu ca la s24). Imi propusesem un timp de 8 ore, care s-a dovedit a fi unul nerealist pentru conditiile de acolo.
Am ajuns la Stefesti in dimineata respectiva cu Florin Simion. El mergea la proba de 100 de km, si de-a lungul cursei a fost un model pentru mine legat de cum se alearga un ultra, tot timpul cu zambetul pe buze, tot timpul cu o viteza mai buna decat a mea. Am impartit cursa in 10 bucati de 8km. La fiecare jumatate (4km) urma sa beau apa si la fiecare tura sa mananc un gel. Planul mi-a fost afectat de o greseala de-a mea: mi-am lasat gelurile pe masa de alimentare, asa ca ceilalti au crezut ca sunt puse acolo de organizatori, asa ca am reusit sa folosesc doar 2 sau 3. Noroc ca venise Florin cu niste geluri in plus la el si le-am folosit pe alea. De obicei nu incerc ceva nou in competitie, dar nu aveam altceva, asa ca au fost foarte bune. Am folosit si o ciocolata ritter, in rest am avut niste friptura la un moment dat, mandarine si cam atat. La inceput nu aveam izotonic, ceea ce s-a dovedit destul de tragic pentru mine, dar in partea a doua a cursei organizatorii au luat Gatorade, cu care ma impac bine, si l-am folosit cu incredere. De retinut pentru data viitoare cand mai particip la un astfel de concurs sa vin cu absolut tot de acasa, m-am gandit ca sunt doar 80 de km si nu imi trebuie asa multe.. Dar poate mi-ar fi fost utile ceva suplimente in plus.
Traseul consta in 400m dati pe stadion, prin zapada, si o strada asfaltata pe care o parcurgeam dus intors. Primii 20 de km au trecut foarte usor.. Dupa am inceput sa simt un pic oboseala, si ma gandeam ca mai am inca 60 de km, nu suna foarte placut, dar trebuia sa continui asa. Pe la km 32 am observat ca am ramas fara geluri (folosisem doar 3 cred) si m-am panicat, dar am zis ca acum asta e, dau asa indiferent. Apa a fost rece, dar nu am considerat a fi asta o problema, in schimb la un moment dat am primit ceai cald si a fost mai bine. Dupa km 40 s-a mai acumulat un pic de oboseala, se simtea ca am trecut de primele 4 ore alergate. Pe la km 50 am ramas fara baterie la mobil, pusesem Strava si nu a tinut mai mult de atat. Dupa km 42 mi-am imaginat ca am ramas cu cele 38 de ture de la maratonul din cadrul Ironman (m-a traumatizat maratonul ala, mi s-a parut cel mai greu facut vreodata), si avand in vedere ca ma simteam mai bine decat atunci, am considerat ca pot continua sa alerg pana la final. La km 61 a venit Octavian sa alerge cu mine, ar fi alergat mai de mult, dar pur si simplu se lovise la proba de trail si il durea genunchiul. La km 64 s-a intunecat ,ultimii 16 km i-am facut pe intuneric. Pe final a fost un pic greu pentru ca se facuse foarte frig si batea vantul, cred ca erau cam -10 grade resimtite, dar am terminat cu bine. Tot timpul cursei m-am rugat sa termin sanatos, a fost ceea ce mi-a dat puterea sa nu ma opresc din alergat, mai ales ca la acea temperatura ar fi fost dramatic sa fac asta.
Participantii au fost buni si foarte buni, oameni cu multa experienta, dar si oameni care veneau acolo la primul lor ultra. Vlad de exemplu alerga la 24 de ore cu rucsac de 1kg in spate (!!). L-am rugat aproape sa isi scoata ruscacul si nu a vrut sa ma asculte.. El voia sa faca 200km, i-au iesit cam 127. I-am explicat ca nu are nicio sansa cu rucsacul si fara perioade de mers, dar degeaba.. Nu vreau sa ma laud, dar poate uneori e mai bine sa asculti sfaturile unor persoane cu putin mai multa experienta. M-a impresionat Florin Ionita, care a alergat foarte bine 50 de km, dar din pacate s-a retras din cauza unor probleme de sanatate.
Dupa proba am primit ciorba si friptura, ceea ce m-a bucurat, avand in vedere ca pe parcursul cursei nu mancasem mare lucru. Inca ceva amuzant, avand in vedere ca nu au alergat multi distanta aceasta, teoretic detin recordul national pe 80 de km. :) E amuzant pentru ca Florin Simion, de exemplu, a alergat mai repede decat mine primii 80 de km, dar el participa la proba de 100.
La final am aflat ca sunt printre cei 3 participanti cu premii mari, inclusiv o pulpa imensa de porc si un rucsac de la Deuter. Deci, practic, a fost singura cursa din viata mea unde am iesit pe plus, ceea ce imi va da motiv sa ma intorc si la anul, daca o sa fiu sanatos. Per total o cursa ok, fiind prima editie se inteleg micile probleme de organizare si sunt convins ca la anul o sa fie mai bine.
joi, 29 septembrie 2016
24 de ore si 200 de km de alergat
Nu voi putea descrie prea bine evenimentul acesta, intrucat trebuie sa vii acolo ca sa intelegi despre ce e vorba. Emotiile, munca si pasiunea care au facut posibila aceasta cursa, atat din partea concurentilor, cat si a organizatorilor, nu pot fi descrise in cuvinte. O sa incerc totusi sa dau tot ce am mai bun.. Ce trebuie sa stiti: pe 24 septembrie 2016 a avut loc la Timisoara prima cursa din Romania de 24 de ore, si a inclus si o proba mai "scurta", de 12 ore. A fost o premiera pentru tara noastra, asa ca atat organizatorii, cat si noi, am scris istorie in ceea ce priveste ultraatletismul de la noi. Am fost o mana de oameni pasionati (poate un pic nebuni, ar zice lumea) care au alergat, un pic peste 30 la 24 de ore si inca 20 si ceva la proba de 12 ore.
Ca sa intelegeti un pic ce inseamna o cursa de 24 de ore ar trebui sa ii cunoasteti pe oamenii care au fost prezenti. Am avut si eu onoarea sa vorbesc cu o parte din alergatori. Fiecare om de acolo, fara exceptie, a facut niste sacrificii ca sa ajunga acolo. Pentru fiecare, alergarea reprezinta mai mult decat o activitate pe care o faci in week-end. De exemplu, Nicu Buceanu a venit tocmai din Irlanda (sau Germania, nu mai stiu sigur) pentru cursa asta. Eu cu Dragos Roua, cu domnul Stan, cu Nenu Mariana (care a castigat proba de 12 ore) si cu Vlad Tanase am venit din Bucuresti, ceea ce nu e chiar de ici de colo. Dragos si-a lasat afacerile ca sa vina aici, noi care lucram ne-am luat libere.. La 12 ore mai erau persoane care au venit doar sa isi testeze limitele (era o fata care nu alergase mai mult de 15 km legati niciodata, de exemplu), dar la 24 oamenii cam stiau cu ce se mananca treaba. Castigatorul, un tip din Ungaria, a venit special de acolo ca sa ia locul 1. Stiam ca el e castigatorul pentru ca a luat locul 2 la Ultrabalaton, deci nu avea cine sa il ia aici, avand in vedere ca nu a venit Florin Ionita. Razvan, cel care a iesit pe locul 2, de asemenea parea foarte pasionat, avand in vedere ca studiase lista cu concurenti ca sa vada cine ii poate pune probleme. M-a amuzat sa il aud povestind cuiva timpii mei de la 7500, desi nu ne cunoasteam pana atunci :) Asta inseamna sa fii pasionat, sa te documentezi, sa vezi cum sta treaba, sa stii cum o sa fie.
Acum un pic despre mine. Eu venisem aici pentru ca am spus ca pur si simplu nu pot rata cursa asta, vreau sa fiu acolo sa scriu si eu istorie alaturi de restul, era prima cursa din Romania si pur si simplu nu aveam cum sa o ratez. Scopul meu initial era sa scot 180 de km, dar realist macar 160 (100 de mile). 100 de km mai facusem, cu rucsac in spate si mult mers, in 16 ore, deci 150 ar fi fost ceva lejer, in principiu. Apoi, daca era sa ne luam dupa timpul de la Ciucas si formula de echivalare munte-plat (distanta + 10*diferenta de nivel), facusem 150 de km in 17 ore. Dar din nou nu era ceva neaparat valabil.. Asa ca dupa ce am auzit ca daca ai 180 poti sa te inscrii la Spartathlon am decis ca acesta este obiectivul meu principal. Nu ma interesa loc sau alte chestii. Voiam sa fac barajul pentru Spartathlon, chit ca stiam ca nu inseamna nimic, ca sunt vreo 400 de locuri si aplica vreo 2000, iar cei care fac cu 20% peste barem sunt calificati automat. Deci sansa sa fii tras la sorti e aproape nula, dar nu ma interesa, imi doream sa vad daca pot.
Ceva foarte important pentru mine si nu numai a fost echipa de suport. Eu am venit cu un prieten, Mircea, care urma sa ma ajute cu mancarea, imbracamintea si suportul moral. A fost un prieten adevarat si a stat cu mine treaz toata noaptea, pe final alerga si el cu mine la inceput de tura (nu putea sa alerge mai mult pentru ca din ce stiam regulile spun ca nu ai voie sa alergi cu cineva), mai mergea cu mine, ma incuraja.. De asemenea, a stat cu mine si Ben Ami, un tip foarte sufletist, care antreneaza oameni pe Dinamo. La inceput ii ceream lui ce consideram eu ca am nevoie (vitamine, saruri, etc), iar pe final cand pur si simplu nu mai puteam imi dadea el, mi-a si zis ca nu ma lasa sa clachez si imi tot dadea sa bag acolo diverse suplimente ca sa rezist la consumul acela incredibil. Amandoi au format echipa mea de suport si cu siguranta n-ar fi fost la fel fara ei. Pur si simplu, nu puteam sa ii dezamagesc! Oamnii aia credeau in mine ca o sa reusesc, au stat treji atata timp in frig, fara sa se miste.. Asa ca m-au motivat sa alerg cat de bine pot.
Organizarea a fost impecabila. Desi eu nu prea am folosit produsele lor - doar izotonice si ceva banane, plus pizza si supa de dupa 12 ore, se putea supravietui clar cu ce aveau ei acolo. Ah, si am luat vreo 3 pastile cu magneziu. Erau foarte bine pregatiti, nu iti lipsea nimic. Am admirat ca au stat sa ne incurajeze toata noaptea, fiecare de acolo s-a implicat emotional ca noi sa putem reusi. E greu de inteles, dar a contat foarte mult ca toate aceste aspecte sa fie asa cum trebuie. Cam despre asta a fost vorba in mare, legat de organizare, de participanti si de cursa in sinte. In continuare voi incerca sa descriu abordarea mea si cum am reusit sa fac 200.2km si sa iau locul 3 la general.
Am decis ca voi alerga 6 ture de 1.236 km, apoi voi merge una, inca de la inceput. Nu ma simteam pregatit sa alerg toate orele, asa ca asta mi s-a parut cea mai buna metoda. Prima oara cand am mers m-am simtit dubios, toata lumea alerga. Unii plecau cu 5 pe mie sau si sub.. Nu m-a interesat, mi-am vazut de cursa mea. Primele 3 ore au trecut imediat. Dupa ora 4, am postat pe fb ca facusem 28 de ture (4 calupuri, cum imi place sa spun, am incercat sa fac un calup pe ora). Ideea era simpla, daca rezistam 2 ore cu 7 ture pe calup, apoi 22 de ore cu 6 ture, faceam 180km. Am continuat totusi sa fac 7 ture pe calup. Dupa vreo 5 sau 6 ore am avut senzatia ca mi s-a pierdut o tura din cronometrare. Ma mir foarte tare pentru ca de obicei sunt in stare sa imi numar turele.. Doar am reusit sa numar 162 de ture, dar totusi atunci mi se parea dupa ceas si dupa tot ca trebuie sa am 39 de ture, dar nu aveam decat 38. M-am enervat ingrozitor, daca mai pierdeam una as fi fost in stare sa abandonez. La fiecare tura pe care o faceam am intrebat cate ture am, mi se parea ca ma fura chipul, desi nu era posibil.. Si asta era doar dupa 6 ore :) Dupa 4 ore am bagat un Supradyn. La fiecare ora mancam ceva, un gel, o ciocolata de la Ritter cu 500 kcal (nu puteam sa o bag pe toata, dar macar trei sferturi) sau macar ceva fructe de la Ben Ami. Mariana, pe care o antrena el, a reusit o cursa incredibila. A alergat toate cele 12 ore. Pe primele 12 ore nu am interactionat asa mult cu Ben, i-am cerut vreo 3 supradyn si ceva fructe, dar dupa m-a ajutat mult ca a fost acolo.Dupa 6 ore a venit pizza, am mancat niste pizza si am continuat. Parca atunci a inceput primul meu moment de low, dar mi-am revenit si am continuat sa alerg. M-a ajutat ca nu ma plictiseam deoarece imi calculam ce mancare trebuie sa iau, toata cursa m-am gandit doar la mancare, pentru ca la 12000 de kcal consumate nu iti permiti sa faci nicio greseala legata de nutritie. Dupa 8 ore am postat din nou pe fb, avem 56 de ture. La 9 ore parca am luat un magneziu, dupa la 10 ore am luat niste aminoacizi, la 11 niste saruri sau un calciu, nu mai stiu.. Dupa 11 ore jumate facusem 100 de km, ocazie cu care Mircea a postat pe fb. Jumatatea cursei m-a prins destul de fresh. A contat sfatul de la Ben, mi-a zis de la inceput: daca vrei sa ai o cursa buna, prima jumatate fa-o cat de relaxat poti. Asa am si facut, cursa pentru noi abia incepea. Nu se punea problema de clasament, erau foarte multi in fata mea. M-am bucurat cand am auzit ca Vlad Tanase este pe 3, pentru ca stiam ca nu e mult in fata mea. El a alergat de la inceput full, pana a obosit si a inceput sa si mearga. Din cand in cand il mai vedeam pe domnul Stan care parea ca se simte bine si isi face cursa asa cum vrea. La 68 de ani a alergat 153 de km, fix cat a vrut, peste 150, dand dovada de o cunoastere foarte buna a propriului organism. Dupa 12 ore am mai luat un Supradyn, dar urmatoarele 2 ore , cum s-a lasat noaptea, am avut iar un mic moment de low, m-am simtit destul de obosit, am inceput sa pierd din medie. Mi-am schimbat tricoul si a durat mult, eram obosit si eu si Mircea, am pus greu numarul de concurs.. Am uitat sa mentionez, la 6 ore mi-am schimbat si tricoul si ciorapii. Am avut niste ciorapi de la Decathlon, ceva cu un strap la mijlocul piciorului, mi s-au parut ciudatei, dar n-am facut bataturi, nimic, deci probabil au fost buni, mai ales ca a doua pereche am purtat-o 18 ore. Am inceput sa pierd un pic din ritm, calupurile nu le mai incepeam cand incepea si ora, deja le incepeam cam dupa 3-4 minute. Dupa 14 ore sau 15, nu mai stiu, am inceput sa am probleme cu muschii de la abdomen, ma durea toata burta, coastele, tot.. M-am cam speriat, asa am patit si la Ciucas si n-am mai alergat, cumva in capul meu durerea de coaste si abdomen pana spre cosul pieptului avea legatura cu inima. Dupa 14 ore, la a 14-a pauza de mers, n-am putut suporta incertitudinea si m-am oprit la cortul cu ambulanta. I-am intrebat de ce ma doare burta, si mi-au zis ca e o durere musculara din cauza pozitiei. Am fost foarte fericit sa aflu ca n-am probleme cu inima, asa ca urmatoarele 2 ore le-am zburat, asa de fericit eram. Ma simteam ca nou, alergam cel mai bine dintre toti, in afara de Levente. Ben mi-a zis ca sa stau relaxat ca am avansat bine in clasament, dupa vreo 15 ore eram deja in primii 5.. iar dupa 16 ore eram pe locul 3. Nu imi venea sa cred, cum am ajuns pe locul 3? In fata mea, la mica distanta, era Mihai Pantis. El m-a tinut in priza pana spre sfarsit, am tras tare ca sa nu ma ajunga. Am avut in plan ca pana dupa 20 de ore sa ii mai dau 3-4 ture ca sa ma relaxez pe final. Dupa 10 ore si dupa 15 ore ma gandeam cum m-am simtit la Ironman la Oradea. Acolo am facut un maraton in 5 ore dupa 10 ore de efort. Aici dupa 10 ore ma simteam mai bine decat la Oradea. Si dupa 15 ore ma simteam, culmea, mai bine.. deci stiam ca mai pot duce inca un maraton pana la 20 de ore. Dupa 18 ore am inceput un pic sa obosesc, dar deja ii mai dadusem vreo 2 ture lui Mihai. La un moment dat eram pe tura de mers si m-a depasit, probabil a crezut ca nu mai pot, dar l-am dezamagit si l-am ajuns in urmatoarea perioada. Pana au trecut 20 de ore i-am dat vreo 4 ture cum mi-am propus. Chinul a inceput dupa 19 ore, cand pentru prima oara mi-am dat seama ca ma simt mai obosit decat inainte de maratonul de la Oradea, deci urma sa imi fie greu sa mai alerg un maraton in urmatoarele 5 ore , chiar imposibil. Timpul trecea greu, se facuse frig.. Majoritatea mergeau, eram cel mai rapid din circuit, i-am intrecut pe toti concurentii de pe podium de cateva ori. Dupa 20 de ore am mai luat un Supradyn. Mai aveam 1 ora si faceam baremul de Spartathlon, Ben deja imi zicea sa o tin asa ca fac 200 de km. Eu stiam.. dar imi era foarte greu sa alerg, am continuat pentru ca nu voiam sa pierd podiumul, daca nu eram acolo nu stiu daca mai trageam in halul ala de mine. Deja ma gandeam, 4 ore inseamna 3 pauze. 146 de ture insemna 180 de km, iar 162 insemnau 200. Deja ma gandeam ca sunt rupt. Ma gandeam ca lasa, mai alerg 6 ture, inca una de mers.. inca 6 ture, una de mers, si mai ramaneau 8 ture ca sa ajung la 162, in vreo 2 ore sau un pic sub. Prima parte, pana la barajul de Spartathlon, a mers super. Tin minte ca la un moment dat Diana, organizatoarea, mi-a zambit si mi-a zis ca sunt extraordinar, pentru ca eram cel mai rapid de pe traseu, m-a bucurat mult. Urmatoarea tura de alergat mi-a fost foarte greu sa o fac, am luat apa la 2 ture, nu la 3 ca pana atunci.. Am luat si un magneziu dupa ele, deja nici mersul nu mai era rapid. Ultimul calup a fost ingrozitor, m-am chinuit teribil, imi venea sa vomit de la toate medicamentele, pur si simplu abia ma taram, alergam o tura in 8 minute jumate, poate si peste.. Daca nu erau Mircea si Ben nu as mai fi alergat turele alea, dar treceam pe langa ei si nu voiam sa ma vada mergand. Ultimele 2 ture de mers abia le-am facut, imi venea sa vomit tot drumul.. Am ajuns dupa 23 de ore si vreo 40 de minute sau 45 la tura 162 si m-am simtit eliberat, nici prin cap nu mi-a trecut sa mai fac o tura, desi mai aveam timp :)
Si cam asta a fost.. dupa am zacut pana la premiere, unde abia am reusit sa ajung. Mi-am pus tricoul cu I run with God, cu care alergasem si pe prima parte, ca sa inteleaga oamenii cum de am reusit, si mi-am luat premiul, apoi am luat trenul si am plecat acasa. Pe tot parcursul cursei m-am gandit cum de am putut eu sa fac asta, cum de am ajuns sa iau eu podium.. Unul din motive sunt sigur ca a fost ca sa urc acolo cu tricoul acela, ca lumea sa vada clar ca nu e doar un mesaj pe care il port eu, ca pe mine chiar ma ajuta, si m-am bucurat sa vad ca oamenii apreciaza si sunt multi care cred la fel. Toata cursa, de altfel, m-am rugat sa reusesc, a fost una din cele mai importante motivatii, m-am gandit ca daca am ajuns acolo nu ma lasa Dumnezeu sa mor sau sa patesc ceva grav. Sunt convins ca asta a fost motivul pentru care am reusit sa alerg atat. Cumva, am putut transmite mai departe un mesaj, catre ceilalti alergatori si nu doar. Nu zic acum ca poate alerga oricine o zi intreaga, dar e vorba despre un mod de a aborda viata, un mod care te face mai fericit si te face sa vezi lumea altfel. Am reusit sa ajung acolo, sa alerg sa ma simt bine, sa transmit un mesaj.. Si cred ca asta a contat cel mai mult, nu kilometrii sau locul pe care am terminat. Acum urmeaza Maraton Piatra Craiului, mi-e un pic frica, dar sper sa pot face fata si sa termin fara sa ma distrug prea tare, asta e tot ce vreau, nu ma intereseaza timpi sau altele. Apoi probabil MIB, daca ma simt bine si totul e in regula, si cam asta ar fi sezonul acesta. Sper sa mai am si altele la fel de pline.
Ca sa intelegeti un pic ce inseamna o cursa de 24 de ore ar trebui sa ii cunoasteti pe oamenii care au fost prezenti. Am avut si eu onoarea sa vorbesc cu o parte din alergatori. Fiecare om de acolo, fara exceptie, a facut niste sacrificii ca sa ajunga acolo. Pentru fiecare, alergarea reprezinta mai mult decat o activitate pe care o faci in week-end. De exemplu, Nicu Buceanu a venit tocmai din Irlanda (sau Germania, nu mai stiu sigur) pentru cursa asta. Eu cu Dragos Roua, cu domnul Stan, cu Nenu Mariana (care a castigat proba de 12 ore) si cu Vlad Tanase am venit din Bucuresti, ceea ce nu e chiar de ici de colo. Dragos si-a lasat afacerile ca sa vina aici, noi care lucram ne-am luat libere.. La 12 ore mai erau persoane care au venit doar sa isi testeze limitele (era o fata care nu alergase mai mult de 15 km legati niciodata, de exemplu), dar la 24 oamenii cam stiau cu ce se mananca treaba. Castigatorul, un tip din Ungaria, a venit special de acolo ca sa ia locul 1. Stiam ca el e castigatorul pentru ca a luat locul 2 la Ultrabalaton, deci nu avea cine sa il ia aici, avand in vedere ca nu a venit Florin Ionita. Razvan, cel care a iesit pe locul 2, de asemenea parea foarte pasionat, avand in vedere ca studiase lista cu concurenti ca sa vada cine ii poate pune probleme. M-a amuzat sa il aud povestind cuiva timpii mei de la 7500, desi nu ne cunoasteam pana atunci :) Asta inseamna sa fii pasionat, sa te documentezi, sa vezi cum sta treaba, sa stii cum o sa fie.
Acum un pic despre mine. Eu venisem aici pentru ca am spus ca pur si simplu nu pot rata cursa asta, vreau sa fiu acolo sa scriu si eu istorie alaturi de restul, era prima cursa din Romania si pur si simplu nu aveam cum sa o ratez. Scopul meu initial era sa scot 180 de km, dar realist macar 160 (100 de mile). 100 de km mai facusem, cu rucsac in spate si mult mers, in 16 ore, deci 150 ar fi fost ceva lejer, in principiu. Apoi, daca era sa ne luam dupa timpul de la Ciucas si formula de echivalare munte-plat (distanta + 10*diferenta de nivel), facusem 150 de km in 17 ore. Dar din nou nu era ceva neaparat valabil.. Asa ca dupa ce am auzit ca daca ai 180 poti sa te inscrii la Spartathlon am decis ca acesta este obiectivul meu principal. Nu ma interesa loc sau alte chestii. Voiam sa fac barajul pentru Spartathlon, chit ca stiam ca nu inseamna nimic, ca sunt vreo 400 de locuri si aplica vreo 2000, iar cei care fac cu 20% peste barem sunt calificati automat. Deci sansa sa fii tras la sorti e aproape nula, dar nu ma interesa, imi doream sa vad daca pot.
Ceva foarte important pentru mine si nu numai a fost echipa de suport. Eu am venit cu un prieten, Mircea, care urma sa ma ajute cu mancarea, imbracamintea si suportul moral. A fost un prieten adevarat si a stat cu mine treaz toata noaptea, pe final alerga si el cu mine la inceput de tura (nu putea sa alerge mai mult pentru ca din ce stiam regulile spun ca nu ai voie sa alergi cu cineva), mai mergea cu mine, ma incuraja.. De asemenea, a stat cu mine si Ben Ami, un tip foarte sufletist, care antreneaza oameni pe Dinamo. La inceput ii ceream lui ce consideram eu ca am nevoie (vitamine, saruri, etc), iar pe final cand pur si simplu nu mai puteam imi dadea el, mi-a si zis ca nu ma lasa sa clachez si imi tot dadea sa bag acolo diverse suplimente ca sa rezist la consumul acela incredibil. Amandoi au format echipa mea de suport si cu siguranta n-ar fi fost la fel fara ei. Pur si simplu, nu puteam sa ii dezamagesc! Oamnii aia credeau in mine ca o sa reusesc, au stat treji atata timp in frig, fara sa se miste.. Asa ca m-au motivat sa alerg cat de bine pot.
Organizarea a fost impecabila. Desi eu nu prea am folosit produsele lor - doar izotonice si ceva banane, plus pizza si supa de dupa 12 ore, se putea supravietui clar cu ce aveau ei acolo. Ah, si am luat vreo 3 pastile cu magneziu. Erau foarte bine pregatiti, nu iti lipsea nimic. Am admirat ca au stat sa ne incurajeze toata noaptea, fiecare de acolo s-a implicat emotional ca noi sa putem reusi. E greu de inteles, dar a contat foarte mult ca toate aceste aspecte sa fie asa cum trebuie. Cam despre asta a fost vorba in mare, legat de organizare, de participanti si de cursa in sinte. In continuare voi incerca sa descriu abordarea mea si cum am reusit sa fac 200.2km si sa iau locul 3 la general.
Am decis ca voi alerga 6 ture de 1.236 km, apoi voi merge una, inca de la inceput. Nu ma simteam pregatit sa alerg toate orele, asa ca asta mi s-a parut cea mai buna metoda. Prima oara cand am mers m-am simtit dubios, toata lumea alerga. Unii plecau cu 5 pe mie sau si sub.. Nu m-a interesat, mi-am vazut de cursa mea. Primele 3 ore au trecut imediat. Dupa ora 4, am postat pe fb ca facusem 28 de ture (4 calupuri, cum imi place sa spun, am incercat sa fac un calup pe ora). Ideea era simpla, daca rezistam 2 ore cu 7 ture pe calup, apoi 22 de ore cu 6 ture, faceam 180km. Am continuat totusi sa fac 7 ture pe calup. Dupa vreo 5 sau 6 ore am avut senzatia ca mi s-a pierdut o tura din cronometrare. Ma mir foarte tare pentru ca de obicei sunt in stare sa imi numar turele.. Doar am reusit sa numar 162 de ture, dar totusi atunci mi se parea dupa ceas si dupa tot ca trebuie sa am 39 de ture, dar nu aveam decat 38. M-am enervat ingrozitor, daca mai pierdeam una as fi fost in stare sa abandonez. La fiecare tura pe care o faceam am intrebat cate ture am, mi se parea ca ma fura chipul, desi nu era posibil.. Si asta era doar dupa 6 ore :) Dupa 4 ore am bagat un Supradyn. La fiecare ora mancam ceva, un gel, o ciocolata de la Ritter cu 500 kcal (nu puteam sa o bag pe toata, dar macar trei sferturi) sau macar ceva fructe de la Ben Ami. Mariana, pe care o antrena el, a reusit o cursa incredibila. A alergat toate cele 12 ore. Pe primele 12 ore nu am interactionat asa mult cu Ben, i-am cerut vreo 3 supradyn si ceva fructe, dar dupa m-a ajutat mult ca a fost acolo.Dupa 6 ore a venit pizza, am mancat niste pizza si am continuat. Parca atunci a inceput primul meu moment de low, dar mi-am revenit si am continuat sa alerg. M-a ajutat ca nu ma plictiseam deoarece imi calculam ce mancare trebuie sa iau, toata cursa m-am gandit doar la mancare, pentru ca la 12000 de kcal consumate nu iti permiti sa faci nicio greseala legata de nutritie. Dupa 8 ore am postat din nou pe fb, avem 56 de ture. La 9 ore parca am luat un magneziu, dupa la 10 ore am luat niste aminoacizi, la 11 niste saruri sau un calciu, nu mai stiu.. Dupa 11 ore jumate facusem 100 de km, ocazie cu care Mircea a postat pe fb. Jumatatea cursei m-a prins destul de fresh. A contat sfatul de la Ben, mi-a zis de la inceput: daca vrei sa ai o cursa buna, prima jumatate fa-o cat de relaxat poti. Asa am si facut, cursa pentru noi abia incepea. Nu se punea problema de clasament, erau foarte multi in fata mea. M-am bucurat cand am auzit ca Vlad Tanase este pe 3, pentru ca stiam ca nu e mult in fata mea. El a alergat de la inceput full, pana a obosit si a inceput sa si mearga. Din cand in cand il mai vedeam pe domnul Stan care parea ca se simte bine si isi face cursa asa cum vrea. La 68 de ani a alergat 153 de km, fix cat a vrut, peste 150, dand dovada de o cunoastere foarte buna a propriului organism. Dupa 12 ore am mai luat un Supradyn, dar urmatoarele 2 ore , cum s-a lasat noaptea, am avut iar un mic moment de low, m-am simtit destul de obosit, am inceput sa pierd din medie. Mi-am schimbat tricoul si a durat mult, eram obosit si eu si Mircea, am pus greu numarul de concurs.. Am uitat sa mentionez, la 6 ore mi-am schimbat si tricoul si ciorapii. Am avut niste ciorapi de la Decathlon, ceva cu un strap la mijlocul piciorului, mi s-au parut ciudatei, dar n-am facut bataturi, nimic, deci probabil au fost buni, mai ales ca a doua pereche am purtat-o 18 ore. Am inceput sa pierd un pic din ritm, calupurile nu le mai incepeam cand incepea si ora, deja le incepeam cam dupa 3-4 minute. Dupa 14 ore sau 15, nu mai stiu, am inceput sa am probleme cu muschii de la abdomen, ma durea toata burta, coastele, tot.. M-am cam speriat, asa am patit si la Ciucas si n-am mai alergat, cumva in capul meu durerea de coaste si abdomen pana spre cosul pieptului avea legatura cu inima. Dupa 14 ore, la a 14-a pauza de mers, n-am putut suporta incertitudinea si m-am oprit la cortul cu ambulanta. I-am intrebat de ce ma doare burta, si mi-au zis ca e o durere musculara din cauza pozitiei. Am fost foarte fericit sa aflu ca n-am probleme cu inima, asa ca urmatoarele 2 ore le-am zburat, asa de fericit eram. Ma simteam ca nou, alergam cel mai bine dintre toti, in afara de Levente. Ben mi-a zis ca sa stau relaxat ca am avansat bine in clasament, dupa vreo 15 ore eram deja in primii 5.. iar dupa 16 ore eram pe locul 3. Nu imi venea sa cred, cum am ajuns pe locul 3? In fata mea, la mica distanta, era Mihai Pantis. El m-a tinut in priza pana spre sfarsit, am tras tare ca sa nu ma ajunga. Am avut in plan ca pana dupa 20 de ore sa ii mai dau 3-4 ture ca sa ma relaxez pe final. Dupa 10 ore si dupa 15 ore ma gandeam cum m-am simtit la Ironman la Oradea. Acolo am facut un maraton in 5 ore dupa 10 ore de efort. Aici dupa 10 ore ma simteam mai bine decat la Oradea. Si dupa 15 ore ma simteam, culmea, mai bine.. deci stiam ca mai pot duce inca un maraton pana la 20 de ore. Dupa 18 ore am inceput un pic sa obosesc, dar deja ii mai dadusem vreo 2 ture lui Mihai. La un moment dat eram pe tura de mers si m-a depasit, probabil a crezut ca nu mai pot, dar l-am dezamagit si l-am ajuns in urmatoarea perioada. Pana au trecut 20 de ore i-am dat vreo 4 ture cum mi-am propus. Chinul a inceput dupa 19 ore, cand pentru prima oara mi-am dat seama ca ma simt mai obosit decat inainte de maratonul de la Oradea, deci urma sa imi fie greu sa mai alerg un maraton in urmatoarele 5 ore , chiar imposibil. Timpul trecea greu, se facuse frig.. Majoritatea mergeau, eram cel mai rapid din circuit, i-am intrecut pe toti concurentii de pe podium de cateva ori. Dupa 20 de ore am mai luat un Supradyn. Mai aveam 1 ora si faceam baremul de Spartathlon, Ben deja imi zicea sa o tin asa ca fac 200 de km. Eu stiam.. dar imi era foarte greu sa alerg, am continuat pentru ca nu voiam sa pierd podiumul, daca nu eram acolo nu stiu daca mai trageam in halul ala de mine. Deja ma gandeam, 4 ore inseamna 3 pauze. 146 de ture insemna 180 de km, iar 162 insemnau 200. Deja ma gandeam ca sunt rupt. Ma gandeam ca lasa, mai alerg 6 ture, inca una de mers.. inca 6 ture, una de mers, si mai ramaneau 8 ture ca sa ajung la 162, in vreo 2 ore sau un pic sub. Prima parte, pana la barajul de Spartathlon, a mers super. Tin minte ca la un moment dat Diana, organizatoarea, mi-a zambit si mi-a zis ca sunt extraordinar, pentru ca eram cel mai rapid de pe traseu, m-a bucurat mult. Urmatoarea tura de alergat mi-a fost foarte greu sa o fac, am luat apa la 2 ture, nu la 3 ca pana atunci.. Am luat si un magneziu dupa ele, deja nici mersul nu mai era rapid. Ultimul calup a fost ingrozitor, m-am chinuit teribil, imi venea sa vomit de la toate medicamentele, pur si simplu abia ma taram, alergam o tura in 8 minute jumate, poate si peste.. Daca nu erau Mircea si Ben nu as mai fi alergat turele alea, dar treceam pe langa ei si nu voiam sa ma vada mergand. Ultimele 2 ture de mers abia le-am facut, imi venea sa vomit tot drumul.. Am ajuns dupa 23 de ore si vreo 40 de minute sau 45 la tura 162 si m-am simtit eliberat, nici prin cap nu mi-a trecut sa mai fac o tura, desi mai aveam timp :)
Si cam asta a fost.. dupa am zacut pana la premiere, unde abia am reusit sa ajung. Mi-am pus tricoul cu I run with God, cu care alergasem si pe prima parte, ca sa inteleaga oamenii cum de am reusit, si mi-am luat premiul, apoi am luat trenul si am plecat acasa. Pe tot parcursul cursei m-am gandit cum de am putut eu sa fac asta, cum de am ajuns sa iau eu podium.. Unul din motive sunt sigur ca a fost ca sa urc acolo cu tricoul acela, ca lumea sa vada clar ca nu e doar un mesaj pe care il port eu, ca pe mine chiar ma ajuta, si m-am bucurat sa vad ca oamenii apreciaza si sunt multi care cred la fel. Toata cursa, de altfel, m-am rugat sa reusesc, a fost una din cele mai importante motivatii, m-am gandit ca daca am ajuns acolo nu ma lasa Dumnezeu sa mor sau sa patesc ceva grav. Sunt convins ca asta a fost motivul pentru care am reusit sa alerg atat. Cumva, am putut transmite mai departe un mesaj, catre ceilalti alergatori si nu doar. Nu zic acum ca poate alerga oricine o zi intreaga, dar e vorba despre un mod de a aborda viata, un mod care te face mai fericit si te face sa vezi lumea altfel. Am reusit sa ajung acolo, sa alerg sa ma simt bine, sa transmit un mesaj.. Si cred ca asta a contat cel mai mult, nu kilometrii sau locul pe care am terminat. Acum urmeaza Maraton Piatra Craiului, mi-e un pic frica, dar sper sa pot face fata si sa termin fara sa ma distrug prea tare, asta e tot ce vreau, nu ma intereseaza timpi sau altele. Apoi probabil MIB, daca ma simt bine si totul e in regula, si cam asta ar fi sezonul acesta. Sper sa mai am si altele la fel de pline.
duminică, 10 iulie 2016
Retezat skyrace versus Cozia Mountain Run - 2 concursuri asemanatoare
Am tot incercat sa scriu articolul asta, dar e foarte greu sa iti faci timp pentru toate, mai ales ca am fost ocupat cu licenta in perioada asta (si m-am si angajat, intre timp). As vrea sa analizez doua concursuri la care am fost, de data asta comparativ (din lipsa de timp, dar si ca sa comparam doua dipuri de concursuri). Este vorba de Retezat Skyrace, unul dintre cele mai mari concursuri din tara, pe de o parte, si de Cozia Mountain Run, un concurs cu un numar mai mic de participanti, dar asemanator ca si distanta (nu si ca dificultate).
Pentru inceput, sa facem analiza traseelor. Am participat, desigur, la probele mari -Custura, 28 km cu 2300 dif nivel, respectiv Cozia ,30 km cu 1700m diferenta nivel (real vreo 28 cu 1800, as zice). Diferenta ar fi ca la Retezat se ajunge la un varf de 2500 de metri, aproximativ, in schimb la Cozia nu se trece de 1600 (se incepe de la 300 de metri, deci aproape de nivelul Bucurestiului, ce sa mai). De asemenea, profilul este diferit, la Cozia se alearga prin padure, iar la Retezat mergi pe stanci, pantele sunt foarte dure.. este un traseu brutal, ca sa citez pe cineva). Ca idee, in Retezat se face cam cu 25-35% mai mult ca si timp fata de Cozia (eu am facut sub 4h in Cozia, iar la Custura putin sub 5 ore jumate). Nu este o regula general valabila, dar cam asa am observat la mai multi concurenti, inclusiv persoane care fac 6 ore pe Cozia si 8 pe Custura sau persoane care fac 3 ore si un pic pe Cozia si 4, 4 si ceva pe Custura). Dificultatea este data de diferenta de nivel foarte mare acumulata, pante oribile, despre care am mai scris si in alti ani.
Drumul catre Retezat este un ultra in sine, mergi 7-8 ore, sunt 350 de km, mai aduni si pauzele.. Ce mai, pierzi jumatate de zi pe drum. Noi am plecat pe la 6 din Bucuresti, am reusit sa ne luam si amenda pentru ca ne-am suit in masina, fiind pe banda a 3-a. Eu cu un coleg am luat amenda ca am traversat ilegal, Octavian ca a oprit ilegal. Din start ne-am enervat. A urmat un drum foarte lung, si cand am ajuns acolo era ceva paznic care ne-a zis ca nu mai sunt locuri de cort si nici nu avem voie sa aducem masina acolo.Noi, cand am auzit asa ceva, si vazand ca unii dorm in masina la un km de start, am innebunit, am zis ca nu e posibil asa ceva.. Am mers sa vedem care e treaba - tipul facuse misto de noi, erau locuri o gramada la cort si aveai si unde sa lasi masina daca te descurcai (nu in parcarea lor ce e drept). Norocul nostru a fost ca a plecat de la paza pana ne-am intors, altfel ne tiganeam cu el sa bagam masina acolo. Am montat cortul si aia a fost, ne-am culcat pe la 2 dimineata sau chiar mai tarziu.
La Cozia in schimb, drumul este mult mai scurt. Se ajunge repede, sunt 230 de km pana acolo, din Bucuresti, parca asa ceva. Am luat cazare ca nu stiam ca e loc de cort, mi-a parut rau cand am aflat. La Cozia am venit cu toata familia, a alergat si sora mea pe Cozia, si tata pe Stanisoara, la semi (i-am virusat si pe ei).
Ca si kit, la Retezat ai un tricou misto, tehnic, plus altele incluse, geluri, etc, pentru o taxa mica (60 de lei parca). In schimb, la Cozia, pentru 130 de lei am primit un tricou de bumbac si o punga in care era tricoul, atat. Plus numarul de concurs, care nu era ca si cum il puteau rata. Saracie mare, ce pot sa zic.. S-a vazut ca nu aveau sponsori, cum au cei de la Retezat. De altfel, si premiile sunt pe masura, la Retezat premiul 1 depasea 500 de euro, la Cozia a fost 300 de lei, si e primul an cand se da premiu. De asemenea, in checkpointuri la Retezat nu iti lipseste nimic, la Cozia era doar apa, plus un singur CP cu cateva fructe. Eu oricum vin blindat cu batoane si geluri, asa ca nu ma deranjeaza, dar erau unii un pic suparati.
Ok, si a inceput concursul. In retezat am mai fost de 2 ori. Am scos, pe rand, 6:13, 5:49, iar anul asta 5:27, parca. Anul asta m-am menajat tare pentru ca aveam Ironman peste o saptamana, dar tot am facut o febra musculara incredibila. Este primul meu concurs montan la care am fost, si niciodata nu mi-a fost usor, e un concurs incredibil de greu! Daca il incepi tare n-ai nicio sansa sa il termini asa, o sa te rupa prima urcare in asa hal incat nu o sa mai faci nimic tot traseul. Traseul il stiam bine, doua urcari, doua coborari, si 5km de plat la final. Ca obiectiv, am vrut sa pot alerga platul de la final. Pe primul km am plecat cu 4'00", un timp destul de exagerat pentru valoarea mea. La fel si pe al doilea, am avut aproape de 4'30" din cate am inteles, si era deja in urcare. Cand am ajuns la urcarile groase, am clacat, am simtit ca raman fara energie si aia a fost, n-am mai reusit sa trag de mine. Era foarte cald, ce e drept, si am venit cu colanti lungi si maneca lunga, o greseala incredibila, mi-a fost rau de la caldura tot drumul. Dupa prima urcare, pentru mine deja concursul se terminase, nu mai avea rost sa trag, ca oricum nu mai scoteam timp bun. Am lasat-o moale de tot.. Am facut prima coborare chinuit, inca ma simteam rau, si am ajuns la jumatatea traseului foarte obosit. Pe a doua urcare, pana pe Custura, am mers efectiv cat de incet am putut, si am reusit cumva sa imi revin pana pe varf, chiar mi-am revenit aproape complet, si am putut sa dau coborarea urmatoare (care este foarte dificila, desi parca anul asta mi s-a parut mai ok) la un ritm destul de bun. Am suferit de caldura pentru ca nu aveam apa la mine, ramasesem fara, dar asta a fost, nu a durat foarte mult. La ultimul CP, cu 5 km inainte de finish, mi-au aruncat voluntarii o galeata de apa rece rece in cap, a fost un pic socant dar mi-a prins bine, am reusit sa alerg complet ultimii km de plat, inclusiv pe urcare (era o mica urcare pe unul din acei km). Timp total 5:27 asa cum am zis, nu e o realizare foarte mare, dar cel putin am facut mai bine decat anul trecut. Eu as fi vrut sub 5 ore, dar e greu sa faci bine peste tot unde mergi..
Acum despre Cozia. De data aceasta aici nu stiam traseul, nemaimergand niciodata. Am plecat incet deoarece ma durea genunchiul dupa Ironman (cele doua concursuri au fost cu o saptamana inainte, respectiv dupa, nu prea m-am menajat). Din fericire, in ziua concursului nu m-a deranjat, ma durea de la bicicleta, aparent pe alergat nu ma streseaza, mi-am zis ca "I run with God" si am sperat sa se intample o minune, si chiar s-a intamplat! Cumva in ziua concursului n-am avut nimic, desi pana atunci ma durea si cand mergeam. Si nu exagerez, am ajuns la start si ma simteam foarte bine. Ba mai mult de atat, dupa concurs n-am avut nimic. Traseul e destul de frumos, ai o urcare de vreo 400 de metri, apoi o coborare scurta si rapida, dupa vine o urcare cu panta foarte mica de vreo 5-6 km, apoi o urcare groasa cu vreo 900m diferenta de nivel, apoi o coborare destul de abrupta, ca la final, cand esti gata rupt, sa iti mai bage o urcare infecta de 150m nivel, scurta, dar de efect. Ultima coborare de 1.5-2km o sa te prinda in genunchi daca ai tras pana atunci. Eu mi-am propus sa nu trag, am plecat cu 4:30 de la start, fata de primii care aveau 3:30 (mi-a povestit ulterior Octavian ca a incercat sa mearga cu primii, a pornit din prima linie si avea 3:30 dupa un km si dupa 4:00 cu urcare, si a lasat-o mai moale ca era prea de tot). Prima urcare am mers-o foarte bine. Pe prima coborare m-au mai luat oameni, m-am menajat pentru ca stiam ca e nasol pentru genunchi sa cobori.
Urmatoarea urcare, cea de 5-6 km, am alergat-o complet, fiind o panta mica. Mai mult, am avut si motivatie, era un tip de 61 de ani care a alergat in fata mea tot timpul asta. Am ajuns la urcarea groasa un pic obosit, dar pe drum mi-am revenit. Am discutat cu un tip care imi povestea cum a fost el la UTMB si la TDG, am ramas mirat ce oameni bazati vin pe acolo. L-am depasit si pe domnul de 61 de ani, pe care urcarea aia l-a cam luat pe nepregatite, se vedea ca s-a cam taiat si nu mai poate sa dea asa bine. Am continuat cu tipul de la UTMB o perioada, el se plangea ca il doare piciorul, venise si cu bete, am vrut sa merg cu el dar la un moment dat a luat-o mai incet si l-am depasit. Cand am ajuns in varf, mi-au zis voluntarii ca sunt pe locul 20. Mare greseala.. Cand am auzit ca stau asa de bine la ce relaxat am mers pana atunci mi-a parut rau, am zis ca nu se poate asa ceva trebuie sa raman in primii 20, asa ca pe urmatoarea coborare am tras de mine maxim. Am vazut 2 tipi in fata mea, am reusit sa ii iau si pe ei. Acum eram deja pe 18, imi permiteam sa ma intreaca din nou cei doi, ca tot pe 20 ramaneam. Dar daca veneau tare din spate?? Asa ca am dat forta in continuare. Am terminat cu panta urata, am ajuns pe o coborare mai lina, deja eram pe traseu comun cu cei de la semi. Am mers cu alti 2 tipi o bucata mare de drum, mi-a fost frica si ca nu m-am ratacit la un moment dat, pentru ca lipseau marcaje, dar a fost bine, am terminat coborarea o data cu ei. Erau de acelasi nivel cu mine sau chiar peste pe coborare, asa ca nu m-am gandit sa ii intrec, dar dupa ce a inceput urcarea aia scurta, de efect, au lasat-o moale de tot, in schimb eu am dat tot ce puteam. Super, deci eram pe 16.
Tocmai cand ma gandeam ca nu mai gasesc pe nimeni de la Cozia, am depasit un tip de varsta mea sau chiar mai mic, care o luase si el destul de incet. L-am gasit si pe tata pe drum, mai avea si el un pic si termina traseul de la Stanisoara, parea ca l-a cam rupt urcarea aia, ceea e era si normal, avand in vedere ca era ultima si ca era abrupta. Cei de la Stanisoara oricum erau totit agatati de pietre, de copaci, erau rupti! :)) Nu ca eu eram mai bine, dar eu trageam maxim, ca sa pastrez locul. Ultima coborare m-a rupt destul de tare, dar am tras de mine si am reusit sa alerg fara pauza. Pe final se alerga in urcare, m-a vazut mama care statea la finish si a inceput sa ma incurajeze, eu eram rupt, mi-am turnat apa in cap si am reusit sa alerg si urcarea aia, iar cand am ajuns la finish ceasul arata 3:55, un timp nesperat de bun (initial ma gandeam la 4:30). Oricum, un traseu mult sub Retezat ca dificultate, dar un traseu frumos, care nu iti da dauna asa de mare cum iti produce Retezatul.
Ca si experienta sociala, la Retezat e atmosfera misto, sunt toti acolo, se sta la corturi, ii cunosti pe toti ii saluti.. Mi-am facut o groaza de cunostinte de fiecare data, acuma cand merg la un concurs ma saluta toata lumea, si o parte din merit o are si Retezatul, pentru ca acolo ai timp sa vorbesti cu toti. Si la Cozia a fost frumos dupa, sora mea a luat premiul 3 la categorie, asa fara antrenament (incredibil, stiu), iar Octavian a luat locul 2 la categorie, cu un timp incredibil, 3:24 sau asa ceva. A fost tare ca i-am asteptat pe toti sa termine, dar dupa am plecat acasa, in schimb la Retezat a venit o trupa super misto, au facut atmosfera.. Seara m-am culcat, dar lumea a ramas la maraton de baut, cine mai putea desigur, atmosfera la Retezat e foarte misto, e ca o tabara din liceu ca si atmosfera. Poate raman si eu la cort la Cozia la anu', sa vad cum e treaba pe acolo.
Ca si impresie generala, ambele concursuri sunt foarte frumoase si merita, acuma depinde cat de mult damage vrei sa faci, Retezatul e un concurs care te rupe oricat de pregatit ai fi, inevitabil, in schimb la Cozia te poti duce si fara prea mult antrenament, e un concurs mai putin dificil. Ca si alternative, ambele au si traseu de semi, plus o cursa super usoara, pentru copii/ sotii (7, respectiv 4 km, daca tin minte bine). Oricum, per total niste concursuri frumoase, niste antrenamente bune pentru urmatoarele care o sa vina.
Pentru inceput, sa facem analiza traseelor. Am participat, desigur, la probele mari -Custura, 28 km cu 2300 dif nivel, respectiv Cozia ,30 km cu 1700m diferenta nivel (real vreo 28 cu 1800, as zice). Diferenta ar fi ca la Retezat se ajunge la un varf de 2500 de metri, aproximativ, in schimb la Cozia nu se trece de 1600 (se incepe de la 300 de metri, deci aproape de nivelul Bucurestiului, ce sa mai). De asemenea, profilul este diferit, la Cozia se alearga prin padure, iar la Retezat mergi pe stanci, pantele sunt foarte dure.. este un traseu brutal, ca sa citez pe cineva). Ca idee, in Retezat se face cam cu 25-35% mai mult ca si timp fata de Cozia (eu am facut sub 4h in Cozia, iar la Custura putin sub 5 ore jumate). Nu este o regula general valabila, dar cam asa am observat la mai multi concurenti, inclusiv persoane care fac 6 ore pe Cozia si 8 pe Custura sau persoane care fac 3 ore si un pic pe Cozia si 4, 4 si ceva pe Custura). Dificultatea este data de diferenta de nivel foarte mare acumulata, pante oribile, despre care am mai scris si in alti ani.
Drumul catre Retezat este un ultra in sine, mergi 7-8 ore, sunt 350 de km, mai aduni si pauzele.. Ce mai, pierzi jumatate de zi pe drum. Noi am plecat pe la 6 din Bucuresti, am reusit sa ne luam si amenda pentru ca ne-am suit in masina, fiind pe banda a 3-a. Eu cu un coleg am luat amenda ca am traversat ilegal, Octavian ca a oprit ilegal. Din start ne-am enervat. A urmat un drum foarte lung, si cand am ajuns acolo era ceva paznic care ne-a zis ca nu mai sunt locuri de cort si nici nu avem voie sa aducem masina acolo.Noi, cand am auzit asa ceva, si vazand ca unii dorm in masina la un km de start, am innebunit, am zis ca nu e posibil asa ceva.. Am mers sa vedem care e treaba - tipul facuse misto de noi, erau locuri o gramada la cort si aveai si unde sa lasi masina daca te descurcai (nu in parcarea lor ce e drept). Norocul nostru a fost ca a plecat de la paza pana ne-am intors, altfel ne tiganeam cu el sa bagam masina acolo. Am montat cortul si aia a fost, ne-am culcat pe la 2 dimineata sau chiar mai tarziu.
La Cozia in schimb, drumul este mult mai scurt. Se ajunge repede, sunt 230 de km pana acolo, din Bucuresti, parca asa ceva. Am luat cazare ca nu stiam ca e loc de cort, mi-a parut rau cand am aflat. La Cozia am venit cu toata familia, a alergat si sora mea pe Cozia, si tata pe Stanisoara, la semi (i-am virusat si pe ei).
Ca si kit, la Retezat ai un tricou misto, tehnic, plus altele incluse, geluri, etc, pentru o taxa mica (60 de lei parca). In schimb, la Cozia, pentru 130 de lei am primit un tricou de bumbac si o punga in care era tricoul, atat. Plus numarul de concurs, care nu era ca si cum il puteau rata. Saracie mare, ce pot sa zic.. S-a vazut ca nu aveau sponsori, cum au cei de la Retezat. De altfel, si premiile sunt pe masura, la Retezat premiul 1 depasea 500 de euro, la Cozia a fost 300 de lei, si e primul an cand se da premiu. De asemenea, in checkpointuri la Retezat nu iti lipseste nimic, la Cozia era doar apa, plus un singur CP cu cateva fructe. Eu oricum vin blindat cu batoane si geluri, asa ca nu ma deranjeaza, dar erau unii un pic suparati.
Ok, si a inceput concursul. In retezat am mai fost de 2 ori. Am scos, pe rand, 6:13, 5:49, iar anul asta 5:27, parca. Anul asta m-am menajat tare pentru ca aveam Ironman peste o saptamana, dar tot am facut o febra musculara incredibila. Este primul meu concurs montan la care am fost, si niciodata nu mi-a fost usor, e un concurs incredibil de greu! Daca il incepi tare n-ai nicio sansa sa il termini asa, o sa te rupa prima urcare in asa hal incat nu o sa mai faci nimic tot traseul. Traseul il stiam bine, doua urcari, doua coborari, si 5km de plat la final. Ca obiectiv, am vrut sa pot alerga platul de la final. Pe primul km am plecat cu 4'00", un timp destul de exagerat pentru valoarea mea. La fel si pe al doilea, am avut aproape de 4'30" din cate am inteles, si era deja in urcare. Cand am ajuns la urcarile groase, am clacat, am simtit ca raman fara energie si aia a fost, n-am mai reusit sa trag de mine. Era foarte cald, ce e drept, si am venit cu colanti lungi si maneca lunga, o greseala incredibila, mi-a fost rau de la caldura tot drumul. Dupa prima urcare, pentru mine deja concursul se terminase, nu mai avea rost sa trag, ca oricum nu mai scoteam timp bun. Am lasat-o moale de tot.. Am facut prima coborare chinuit, inca ma simteam rau, si am ajuns la jumatatea traseului foarte obosit. Pe a doua urcare, pana pe Custura, am mers efectiv cat de incet am putut, si am reusit cumva sa imi revin pana pe varf, chiar mi-am revenit aproape complet, si am putut sa dau coborarea urmatoare (care este foarte dificila, desi parca anul asta mi s-a parut mai ok) la un ritm destul de bun. Am suferit de caldura pentru ca nu aveam apa la mine, ramasesem fara, dar asta a fost, nu a durat foarte mult. La ultimul CP, cu 5 km inainte de finish, mi-au aruncat voluntarii o galeata de apa rece rece in cap, a fost un pic socant dar mi-a prins bine, am reusit sa alerg complet ultimii km de plat, inclusiv pe urcare (era o mica urcare pe unul din acei km). Timp total 5:27 asa cum am zis, nu e o realizare foarte mare, dar cel putin am facut mai bine decat anul trecut. Eu as fi vrut sub 5 ore, dar e greu sa faci bine peste tot unde mergi..
Acum despre Cozia. De data aceasta aici nu stiam traseul, nemaimergand niciodata. Am plecat incet deoarece ma durea genunchiul dupa Ironman (cele doua concursuri au fost cu o saptamana inainte, respectiv dupa, nu prea m-am menajat). Din fericire, in ziua concursului nu m-a deranjat, ma durea de la bicicleta, aparent pe alergat nu ma streseaza, mi-am zis ca "I run with God" si am sperat sa se intample o minune, si chiar s-a intamplat! Cumva in ziua concursului n-am avut nimic, desi pana atunci ma durea si cand mergeam. Si nu exagerez, am ajuns la start si ma simteam foarte bine. Ba mai mult de atat, dupa concurs n-am avut nimic. Traseul e destul de frumos, ai o urcare de vreo 400 de metri, apoi o coborare scurta si rapida, dupa vine o urcare cu panta foarte mica de vreo 5-6 km, apoi o urcare groasa cu vreo 900m diferenta de nivel, apoi o coborare destul de abrupta, ca la final, cand esti gata rupt, sa iti mai bage o urcare infecta de 150m nivel, scurta, dar de efect. Ultima coborare de 1.5-2km o sa te prinda in genunchi daca ai tras pana atunci. Eu mi-am propus sa nu trag, am plecat cu 4:30 de la start, fata de primii care aveau 3:30 (mi-a povestit ulterior Octavian ca a incercat sa mearga cu primii, a pornit din prima linie si avea 3:30 dupa un km si dupa 4:00 cu urcare, si a lasat-o mai moale ca era prea de tot). Prima urcare am mers-o foarte bine. Pe prima coborare m-au mai luat oameni, m-am menajat pentru ca stiam ca e nasol pentru genunchi sa cobori.
Urmatoarea urcare, cea de 5-6 km, am alergat-o complet, fiind o panta mica. Mai mult, am avut si motivatie, era un tip de 61 de ani care a alergat in fata mea tot timpul asta. Am ajuns la urcarea groasa un pic obosit, dar pe drum mi-am revenit. Am discutat cu un tip care imi povestea cum a fost el la UTMB si la TDG, am ramas mirat ce oameni bazati vin pe acolo. L-am depasit si pe domnul de 61 de ani, pe care urcarea aia l-a cam luat pe nepregatite, se vedea ca s-a cam taiat si nu mai poate sa dea asa bine. Am continuat cu tipul de la UTMB o perioada, el se plangea ca il doare piciorul, venise si cu bete, am vrut sa merg cu el dar la un moment dat a luat-o mai incet si l-am depasit. Cand am ajuns in varf, mi-au zis voluntarii ca sunt pe locul 20. Mare greseala.. Cand am auzit ca stau asa de bine la ce relaxat am mers pana atunci mi-a parut rau, am zis ca nu se poate asa ceva trebuie sa raman in primii 20, asa ca pe urmatoarea coborare am tras de mine maxim. Am vazut 2 tipi in fata mea, am reusit sa ii iau si pe ei. Acum eram deja pe 18, imi permiteam sa ma intreaca din nou cei doi, ca tot pe 20 ramaneam. Dar daca veneau tare din spate?? Asa ca am dat forta in continuare. Am terminat cu panta urata, am ajuns pe o coborare mai lina, deja eram pe traseu comun cu cei de la semi. Am mers cu alti 2 tipi o bucata mare de drum, mi-a fost frica si ca nu m-am ratacit la un moment dat, pentru ca lipseau marcaje, dar a fost bine, am terminat coborarea o data cu ei. Erau de acelasi nivel cu mine sau chiar peste pe coborare, asa ca nu m-am gandit sa ii intrec, dar dupa ce a inceput urcarea aia scurta, de efect, au lasat-o moale de tot, in schimb eu am dat tot ce puteam. Super, deci eram pe 16.
Tocmai cand ma gandeam ca nu mai gasesc pe nimeni de la Cozia, am depasit un tip de varsta mea sau chiar mai mic, care o luase si el destul de incet. L-am gasit si pe tata pe drum, mai avea si el un pic si termina traseul de la Stanisoara, parea ca l-a cam rupt urcarea aia, ceea e era si normal, avand in vedere ca era ultima si ca era abrupta. Cei de la Stanisoara oricum erau totit agatati de pietre, de copaci, erau rupti! :)) Nu ca eu eram mai bine, dar eu trageam maxim, ca sa pastrez locul. Ultima coborare m-a rupt destul de tare, dar am tras de mine si am reusit sa alerg fara pauza. Pe final se alerga in urcare, m-a vazut mama care statea la finish si a inceput sa ma incurajeze, eu eram rupt, mi-am turnat apa in cap si am reusit sa alerg si urcarea aia, iar cand am ajuns la finish ceasul arata 3:55, un timp nesperat de bun (initial ma gandeam la 4:30). Oricum, un traseu mult sub Retezat ca dificultate, dar un traseu frumos, care nu iti da dauna asa de mare cum iti produce Retezatul.
Ca si experienta sociala, la Retezat e atmosfera misto, sunt toti acolo, se sta la corturi, ii cunosti pe toti ii saluti.. Mi-am facut o groaza de cunostinte de fiecare data, acuma cand merg la un concurs ma saluta toata lumea, si o parte din merit o are si Retezatul, pentru ca acolo ai timp sa vorbesti cu toti. Si la Cozia a fost frumos dupa, sora mea a luat premiul 3 la categorie, asa fara antrenament (incredibil, stiu), iar Octavian a luat locul 2 la categorie, cu un timp incredibil, 3:24 sau asa ceva. A fost tare ca i-am asteptat pe toti sa termine, dar dupa am plecat acasa, in schimb la Retezat a venit o trupa super misto, au facut atmosfera.. Seara m-am culcat, dar lumea a ramas la maraton de baut, cine mai putea desigur, atmosfera la Retezat e foarte misto, e ca o tabara din liceu ca si atmosfera. Poate raman si eu la cort la Cozia la anu', sa vad cum e treaba pe acolo.
Ca si impresie generala, ambele concursuri sunt foarte frumoase si merita, acuma depinde cat de mult damage vrei sa faci, Retezatul e un concurs care te rupe oricat de pregatit ai fi, inevitabil, in schimb la Cozia te poti duce si fara prea mult antrenament, e un concurs mai putin dificil. Ca si alternative, ambele au si traseu de semi, plus o cursa super usoara, pentru copii/ sotii (7, respectiv 4 km, daca tin minte bine). Oricum, per total niste concursuri frumoase, niste antrenamente bune pentru urmatoarele care o sa vina.
luni, 24 august 2015
2x2 Race- Un concurs terminat taras
Am participat la cel mai greu maraton al meu de pana acum, de departe, 2x2, un concurs care presupune urmatorul traseu:Balea- Saua Capra- Moldoveanu- Saua Capra- Negoiu-Saua Capra-Balea. Un concurs dificil din toate punctele de vedere. In primul rand, se desfasoara la peste 2000 de metri, ceea ce inseamna o data ca aerul este mai rarefiat, in al doilea rand vremea poate fi capricipoasa (din fericire noi nu am prins vreme urata), si nu in ultimul rand este evident ca nu vor fi decat coborari scurte, de 300-400 metri (cel mai inalt punct- 2544, cel mai jos fiind undeva putin peste 2000). Asta poate ca pare bine la inceput, ca te gandesti "ba, urcari scurte, coborari scurte, mai bine, ca nu urc 1000 de metri dintr-o bucata sa imi vina rau". Dimpotriva, e mai rau, pentru ca o sa cobori foarte repede, nici nu o sa realizezi cand a trecut coborarea, iar per total vei resimti doar urcarile. Coborari pe care nici nu le observi se transforma in adevarati munti cand urci inapoi. Desigur, toate astea trebuie retinute in contextul in care traseul are 45 km si 4200 diferenta de nivel. Daca avem urcari medii de 300, asta inseamna ca sunt nu mai putin de 14 urcari, in total. Frumos, nu? Parca nu mai suna asa de bine ca sunt urcari mici..
O sa trec direct la subiect si voi povesti rapid cum a fost ziua concursului. Eram cazat la 9 km de Balea Lac (n-am mai stat la cort anul asta, m-am boierit). Am plecat la 5 dimineata ca sa ajung la start. Acolo am avut putine emotii ca la o frontala nu mergeau bateriile, dar aici au fost de treaba organizatorii, cand au vazut ca avem rucsaci de 20l nici nu ne-au mai verificat, oricum aveam cei mai mari rucsaci de acolo. (Vorbesc la plural pentru ca am fost la echipa, am participat cu Octavian, colegul meu de la 5700). Asa da organizatori. Pe elite i-a lasat sa plece fara nimic, nu aveau la ei nici geaca, nici frontala, mi se pare corect. Vremea oricum nu se anunta asa de rea. Se spunea ca o sa ploua pe la 2, cand elitele deja ar fi terminat. Am trecut si de verificarea tehnica si a inceput concursul.
Prima urcare, pana la Capra, o stiam de anul trecut, cand am crezut ca o sa scuip sange la final. De data asta n-am avut niciun fel de problema, si am urcat si mai repede, ceea ce inseamna ca incep sa se simta concursurile. Abia vedeam, nu mai puteam de somn, nici nu se luminase bine si vedeam un pic in ceata, oboseam destul de rau pentru primii km.. Din fericire nu am simtit prea tare cum a trecut timpul pana am ajuns la primul punct de hidratare, dupa 1:45. Am mai mers un pic si dupa 2:20 i-am vazut pe primii ca deja se intorceau de pe Moldoveanu (noi ajungeam acolo dupa 4 ore). Pana la Moldoveanu nu am avut probleme, au fost 2 urcari urate, pe Vistea si dupa Moldoveanu, dar am ajuns acolo fara mare stres.
La plecarea de pe Moldoveanu, insa, era sa mor, am alunecat si as fi cazut in rapa daca nu ma tineam de margine.. M-am speriat destul de tare, dar din fericire n-am patit nimic. Probabil cineva acolo sus a considerat ca mai am de facut niste trasee pe aici, si a avut grija sa nu cad acolo. Mi-am revenit dupa cateva secunde si am continuat mai departe, ce era sa fac? Inca vad urcarea aia spre Moldoveanu, era prin creasta, rapa pe ambele parti.. Urata urcare. Si mie mi se spusese ca nu e periculos. La coborare am inceput sa simt niste dureri in stanga, jos, sub splina, cred ca tot de la splina erau dar nu sunt foarte sigur, cert e ca am mai incetinit. Dupa 4 ore 30 am revenit in punctul de alimentare, apoi a urmat o urcare oribila, pe care la coborare nici nu o observasem, dupa care nu stiu exact cum am supravietuit pana la Balea, nu imi mai amintesc mare lucru, doar ca nu se mai termina o data urcarea, aveam niste alune la mine, am incercat sa le mananc, ca mi se facuse rau, am bagat un pumn de alune si nu mai puteam sa le diger.. Imi ramasesera inclestate in gura, de vis.. Cumva m-a tinut in viata ideea ca o sa ajung la Capra si dam acolo de mancare. Cand ajungem acolo, surpiza.. Nu aveam nimic de mancare. Cica peste 2 km. Unii cand au vazut asa ceva au si abandonat. Ne zisesera ceva la start ca sa aducem mancare la Capra, dar nu am inteles ca nu e nimic acolo, am crezut ca ne putem lasa noi daca vrem..
Pana la punctul de alimentare (2 km, imediat ajungeti! 20 de minute!) nu stiu cum am rezistat. Cert e ca nu erau 20 de minute, erau minim 40, am mers cu betele de trekking, singura bucata in care le-am folosit, mai bine le lasam acasa. Deja eram rupt si mai aveam de ajuns pana la Negoiu si inapoi.. nu stiam cum voi reusi. Am ajuns la punctul de alimentare unde m-am mai revigorat. De acolo am mai facut cam o ora pana la lacul Caltun, alta urcare urata pana acolo. La lac am alimentat cu apa chiar din lac, nu stiu cat de recomandat era, dar a fost excelenta pentru mine. Ultima urcare. pana pe Negoiu, a fost ingrozitoare, simteam ca mi se blocheaza muschii, nu mai voiau pur si simplu.. Am ajuns cumva pe varf, unde am dat de un prieten care mi-a facut o poza, era fotograf oficial al competitiei, am stat 5 minute si am plecat. Desi se anuntase ploaie vremea a fost minunata, altfel ar fi fost foarte greu. Nu stiu cat a contat ca ne-am rugat toti sa nu ploua, dar cert e ca am fost ascultati si am avut o vreme foarte buna. Atat mai lipsea sa vina o furtuna cu fulgere. Deja incepusem sa imi fac planuri sa arunc betele de trekking in rapa in cazul in care ar fi fost fulgere.
Pana la lac a fost usor, doar coborare aproape. De la lac inapoi la punctul de alimentare, insa, a fost foarte nasol , pentru ca am facut inca o ora, fix cat am facut la venire, sau chiar un pic mai mult. Tot nu mai aparea o data punctul ala. Stiam ca mai sunt 2 urcari, dar de fapt erau vreo 3 din care una mai mica.. Oricum, am ajuns acolo dupa 10 ore 50, parca. Scopul nostru era sa facem 12 ore sa intram in timpul de elite. Mai aveam 3 km, si dupa cum ne-au zis voluntarii "doua urcari, din care una mica". Aia mica m-a terminat psihic, credeam ca nu se mai termina pana ajung la Capra, dar am reusit sa ajungem, apoi pe coborare n-am mai avut probleme si am terminat cu bine, dupa 11 ore si 50 minute. Am facut-o si pe asta :D La final, pentru ca 45 km nu era suficient, am mai facut inca 3 deoarece pe Transfagarasan nu se mai putea circula, asa ca am mers pe jos pana unde au putut veni cu masina dupa noi. Deci practic am facut un mic ultra, aproape 50 de km, 12 ore,.. A fost frumos, ce sa mai zic.
Ca de obicei, niste concluzii. Aparent oricat antrenament ai, dupa 6-7 ore devine foarte greu sa mai tragi de tine. La cum pornisem, am crezut ca o sa scoatem maxim 11 ore, pentru ca anul trecut pe Negoiu am facut 4'51'', in conditiile in care ma cam durea piciorul, si includea si urcarea de la Balea, deci practic ma gandeam ca de la Capra pana jos o sa facem 4'30'', daca mergem in acelasi ritm. Aparent acest lucru a fost imposibil, am facut 5 ore 20 fara urcarea pana la Capra, deci in loc de 4'51'' as fi avut spre 6 ore pe traseul de x2. E nasol cand abia ai terminat prima bucata de traseu si stii ca mai ai o gramada de ore de mers. Stii ca nu mai poti sa tragi, ca o sa te tarasti pana la final, trebuie totusi sa ai puterea sa continui. Iti trebuie o motivatie sa continui sa te tarasti. Efectiv m-am tarat, pe ultimele urcari ma tineam de iarba din fata mea, mergeam in 4 labe pentru ca nu mai suportam sa merg. Si aparent si ceilalti concurenti au facut si mai rau, pentru ca de-a lungul traseului a fost o singura echipa de mixt care ne-a intrecut, desi am mers mult timp impreuna, in schimb am depasit destul de multe, se vede si in clasament ca sunt multe echipe dupa noi la cateva minute, deci toti au fost rupti. Trebuie sa ai puterea sa lupti, ori sa crezi in tine, ori sa te rogi daca nu mai crezi in puterile tale, pentru ca uneori ajungi in momente in care nu mai poti.. Important e sa mergi pana la final, avand totusi grija sa nu iti distrugi organismul. Am vazut oameni pe targa, am inteles ca o fata era sa moara pe acolo.. :( Mie imi pare foarte rau, mi-as dori sa termine toti, sa se bucure de cursa, dar uneori pregatirea nu este suficienta sau se exagereaza la inceput, si ajungi sa ti se faca rau. Oricum, un antrenament bun pentru Ciucas Ultra, unde nu stiu daca voi reusi sa termin, dar stiu ca o sa fac tot ce depinde de mine sa reusesc, si mai ales in cazul in care nu ma simt bine voi abandona, pentru ca cel mai important e sa fi sanatos, pe langa orice alta ambitie.
Sper sa aud de la cat mai multi ca au descoperit pasiunea alergatului, nu pentru rezultate, cat pentru autodepasire si pentru o cunoastere mai buna a limitelor fizice si psihice, care te invata foarte multe.
O sa trec direct la subiect si voi povesti rapid cum a fost ziua concursului. Eram cazat la 9 km de Balea Lac (n-am mai stat la cort anul asta, m-am boierit). Am plecat la 5 dimineata ca sa ajung la start. Acolo am avut putine emotii ca la o frontala nu mergeau bateriile, dar aici au fost de treaba organizatorii, cand au vazut ca avem rucsaci de 20l nici nu ne-au mai verificat, oricum aveam cei mai mari rucsaci de acolo. (Vorbesc la plural pentru ca am fost la echipa, am participat cu Octavian, colegul meu de la 5700). Asa da organizatori. Pe elite i-a lasat sa plece fara nimic, nu aveau la ei nici geaca, nici frontala, mi se pare corect. Vremea oricum nu se anunta asa de rea. Se spunea ca o sa ploua pe la 2, cand elitele deja ar fi terminat. Am trecut si de verificarea tehnica si a inceput concursul.
Prima urcare, pana la Capra, o stiam de anul trecut, cand am crezut ca o sa scuip sange la final. De data asta n-am avut niciun fel de problema, si am urcat si mai repede, ceea ce inseamna ca incep sa se simta concursurile. Abia vedeam, nu mai puteam de somn, nici nu se luminase bine si vedeam un pic in ceata, oboseam destul de rau pentru primii km.. Din fericire nu am simtit prea tare cum a trecut timpul pana am ajuns la primul punct de hidratare, dupa 1:45. Am mai mers un pic si dupa 2:20 i-am vazut pe primii ca deja se intorceau de pe Moldoveanu (noi ajungeam acolo dupa 4 ore). Pana la Moldoveanu nu am avut probleme, au fost 2 urcari urate, pe Vistea si dupa Moldoveanu, dar am ajuns acolo fara mare stres.
La plecarea de pe Moldoveanu, insa, era sa mor, am alunecat si as fi cazut in rapa daca nu ma tineam de margine.. M-am speriat destul de tare, dar din fericire n-am patit nimic. Probabil cineva acolo sus a considerat ca mai am de facut niste trasee pe aici, si a avut grija sa nu cad acolo. Mi-am revenit dupa cateva secunde si am continuat mai departe, ce era sa fac? Inca vad urcarea aia spre Moldoveanu, era prin creasta, rapa pe ambele parti.. Urata urcare. Si mie mi se spusese ca nu e periculos. La coborare am inceput sa simt niste dureri in stanga, jos, sub splina, cred ca tot de la splina erau dar nu sunt foarte sigur, cert e ca am mai incetinit. Dupa 4 ore 30 am revenit in punctul de alimentare, apoi a urmat o urcare oribila, pe care la coborare nici nu o observasem, dupa care nu stiu exact cum am supravietuit pana la Balea, nu imi mai amintesc mare lucru, doar ca nu se mai termina o data urcarea, aveam niste alune la mine, am incercat sa le mananc, ca mi se facuse rau, am bagat un pumn de alune si nu mai puteam sa le diger.. Imi ramasesera inclestate in gura, de vis.. Cumva m-a tinut in viata ideea ca o sa ajung la Capra si dam acolo de mancare. Cand ajungem acolo, surpiza.. Nu aveam nimic de mancare. Cica peste 2 km. Unii cand au vazut asa ceva au si abandonat. Ne zisesera ceva la start ca sa aducem mancare la Capra, dar nu am inteles ca nu e nimic acolo, am crezut ca ne putem lasa noi daca vrem..
Pana la punctul de alimentare (2 km, imediat ajungeti! 20 de minute!) nu stiu cum am rezistat. Cert e ca nu erau 20 de minute, erau minim 40, am mers cu betele de trekking, singura bucata in care le-am folosit, mai bine le lasam acasa. Deja eram rupt si mai aveam de ajuns pana la Negoiu si inapoi.. nu stiam cum voi reusi. Am ajuns la punctul de alimentare unde m-am mai revigorat. De acolo am mai facut cam o ora pana la lacul Caltun, alta urcare urata pana acolo. La lac am alimentat cu apa chiar din lac, nu stiu cat de recomandat era, dar a fost excelenta pentru mine. Ultima urcare. pana pe Negoiu, a fost ingrozitoare, simteam ca mi se blocheaza muschii, nu mai voiau pur si simplu.. Am ajuns cumva pe varf, unde am dat de un prieten care mi-a facut o poza, era fotograf oficial al competitiei, am stat 5 minute si am plecat. Desi se anuntase ploaie vremea a fost minunata, altfel ar fi fost foarte greu. Nu stiu cat a contat ca ne-am rugat toti sa nu ploua, dar cert e ca am fost ascultati si am avut o vreme foarte buna. Atat mai lipsea sa vina o furtuna cu fulgere. Deja incepusem sa imi fac planuri sa arunc betele de trekking in rapa in cazul in care ar fi fost fulgere.Pana la lac a fost usor, doar coborare aproape. De la lac inapoi la punctul de alimentare, insa, a fost foarte nasol , pentru ca am facut inca o ora, fix cat am facut la venire, sau chiar un pic mai mult. Tot nu mai aparea o data punctul ala. Stiam ca mai sunt 2 urcari, dar de fapt erau vreo 3 din care una mai mica.. Oricum, am ajuns acolo dupa 10 ore 50, parca. Scopul nostru era sa facem 12 ore sa intram in timpul de elite. Mai aveam 3 km, si dupa cum ne-au zis voluntarii "doua urcari, din care una mica". Aia mica m-a terminat psihic, credeam ca nu se mai termina pana ajung la Capra, dar am reusit sa ajungem, apoi pe coborare n-am mai avut probleme si am terminat cu bine, dupa 11 ore si 50 minute. Am facut-o si pe asta :D La final, pentru ca 45 km nu era suficient, am mai facut inca 3 deoarece pe Transfagarasan nu se mai putea circula, asa ca am mers pe jos pana unde au putut veni cu masina dupa noi. Deci practic am facut un mic ultra, aproape 50 de km, 12 ore,.. A fost frumos, ce sa mai zic.
Ca de obicei, niste concluzii. Aparent oricat antrenament ai, dupa 6-7 ore devine foarte greu sa mai tragi de tine. La cum pornisem, am crezut ca o sa scoatem maxim 11 ore, pentru ca anul trecut pe Negoiu am facut 4'51'', in conditiile in care ma cam durea piciorul, si includea si urcarea de la Balea, deci practic ma gandeam ca de la Capra pana jos o sa facem 4'30'', daca mergem in acelasi ritm. Aparent acest lucru a fost imposibil, am facut 5 ore 20 fara urcarea pana la Capra, deci in loc de 4'51'' as fi avut spre 6 ore pe traseul de x2. E nasol cand abia ai terminat prima bucata de traseu si stii ca mai ai o gramada de ore de mers. Stii ca nu mai poti sa tragi, ca o sa te tarasti pana la final, trebuie totusi sa ai puterea sa continui. Iti trebuie o motivatie sa continui sa te tarasti. Efectiv m-am tarat, pe ultimele urcari ma tineam de iarba din fata mea, mergeam in 4 labe pentru ca nu mai suportam sa merg. Si aparent si ceilalti concurenti au facut si mai rau, pentru ca de-a lungul traseului a fost o singura echipa de mixt care ne-a intrecut, desi am mers mult timp impreuna, in schimb am depasit destul de multe, se vede si in clasament ca sunt multe echipe dupa noi la cateva minute, deci toti au fost rupti. Trebuie sa ai puterea sa lupti, ori sa crezi in tine, ori sa te rogi daca nu mai crezi in puterile tale, pentru ca uneori ajungi in momente in care nu mai poti.. Important e sa mergi pana la final, avand totusi grija sa nu iti distrugi organismul. Am vazut oameni pe targa, am inteles ca o fata era sa moara pe acolo.. :( Mie imi pare foarte rau, mi-as dori sa termine toti, sa se bucure de cursa, dar uneori pregatirea nu este suficienta sau se exagereaza la inceput, si ajungi sa ti se faca rau. Oricum, un antrenament bun pentru Ciucas Ultra, unde nu stiu daca voi reusi sa termin, dar stiu ca o sa fac tot ce depinde de mine sa reusesc, si mai ales in cazul in care nu ma simt bine voi abandona, pentru ca cel mai important e sa fi sanatos, pe langa orice alta ambitie.
Sper sa aud de la cat mai multi ca au descoperit pasiunea alergatului, nu pentru rezultate, cat pentru autodepasire si pentru o cunoastere mai buna a limitelor fizice si psihice, care te invata foarte multe.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)