Toata lumea stie ca un concurs de alergare implica anumite costuri. Totusi, de la concurs la concurs, organizatorii aleg sa ceara mai multi sau mai putini bani, in functie de sponsori, dificultati in organizare, dar si de cat de mult profit vor sa faca. Daca initial erau doar cateva concursuri organizate din pasiune, intre timp lumea a descoperit ca e foarte profitabil sa organizezi asemenea evenimente. Targetul nu il mai reprezinta persoanele pasionate care alearga bine, ci corporatistii sau persoanele cu suficienti bani dispusi sa dea orice suma pentru a participa la un anumite eveniment. Eu sunt undeva la mijloc, avand in vedere ca stau cu parintii nu ma deranjeaza sa imi dau banii pe concursuri, dar e posibil ca in viitor acest lucru sa se schimbe.
=> Asta a fost introducerea plictisitoare. Trecand acum la treaba, scopul articolului este sa prezint diverse concursuri si cam cat costa un kilometru alergat (eventual o ora alergata). O sa incerc sa dau ambele metrici, pe cat se poate, tinand cont de un timp mediu estimat de mine pentru terminarea anumitor concursuri (posibil sa fie gresit, dar nu foarte tare :) ). O sa incep, desigur, cu Circuitul Carpatilor.
1. Brasov Marathon - Eveniment organizat de CPNT, si se vede ca pun pasiune in ceea ce fac. Taxa la inscriere este 45 de lei, sunt in jur de 38 km, deci 1.18 lei pe km. Unul din cele mai ieftine preturi, mai ieftin decat la taxi. :) Un alergator obisnuit o sa il termine in 6 ore, sa zicem. Asta inseamna 7.5 lei / ora.
2. Maraton apuseni - intre 90 si 150 de lei, in functie de data de inscriere. O sa consider in continuare taxele minime pentru fiecare eveniment. Sunt aproape 45 de km, deci cam 2 lei pe km. E un maraton mai dificil, o sa dureze cam 7 ore, deci 12.85 lei pe ora.
3. Bate Toaca - 80 de lei, 37 km, deci 2.16 lei pe km. Nu am fost acolo, dar am auzit ca nu este foare usor. Un timp mediu ar fi de 7 ore, deci 11.42 lei pe ora.
4. Cozia Mountain Run - un concurs care nu se rateaza, dar cu o taxa de participare destul de piperata. 130 de lei pentru 30 de km, deci aproape 1 euro de km (4.33 lei). Un timp mediu ar fi 5 ore, deci 26 de lei pe ora.
5. Marathon 7500 - cu siguranta cea mai buna afacere. 150 de lei este taxa, sunt peste 90 de km, 1.66 lei pe km. Metrica asta nu este neaparat buna, pentru ca majoritatea ajung sa stea in cursa in jur de 30 de ore, deci vine 5 lei pe ora, de departe cel mai bun pret de pana acum. Desigur, la hobby nu mai e chiar asa, 125 de lei de persoana pentru 45 de km inseamna cam 3 lei pe km, iar la un timp mediu de 10 ore ar veni 12.5 lei pe ora.
6. Cindrel - 110 lei, 40 km, deci 2.75 lei pe km. Din nou un concurs la care nu am fost, deci nu stiu exact cat ar dura, dar uitandu-ma pe clasament un timp mediu ar fi cam de 5 ore, deci 22 lei pe ora.
7. Retezat maraton - un concurs extrem de dur, am fost doar o data si mi-a ajuns :) (sper sa mai ajung si cu alte ocazii, totusi). Sunt putin sub 40 de km dar ii faci in 10 ore, diferenta de nivel te omoara. Taxa de inscriere este micuta, 70 de lei, deci la 37 de km vine 1.89 lei pe km. In schimb, ca numar de ore ar iesi 7 lei pe ora.
8. 2x2 race - probabil cel mai greu concurs de terminat in timpul limita din tara. Taxa este de 150 de lei pentru 45 de km,deci 3.33 lei de km, unul din concursurile scumpe din calendar. Avand in vedere ca se sta cam 12 ore in cursa, ar veni 12.5 lei pe ora, deci un tarif acceptabil. Totusi, cei care se inscriu trebuie sa tina cont ca este o cursa semi suficienta, nu se ofera mai nimic (sunt vreo 2 locuri unde se da ceva mancare, si in rest apa din rau).
9. Harghita trail - 70 de lei, 42km. N-am ajuns niciodata pentru ca este cam departe, dar sper sa ajung la un moment dat. Deci ar veni cam 1.66 lei pe km, iar la un timp mediu de 6 ore cam 11.66 lei pe ora.
10. Ciucas trail - Aici chiar cred ca e cea mai buna afacere posibila. 50 de lei la maraton, 42 km vin cam 1.19 lei/km, iar ca timp, sa zicem 6 ore.. 8.33 lei pe ora. La ultra deja e cea mai misto treaba, 100 de lei pentru 105 km, vine sub un leu pe km, iar ca timp ar veni 5 lei pe ora (am pus 20 de ore de stat in cursa). Concluzia: la ultra iesi cel mai bine, si aici, si la 7500.
11. MPC - Taxa de participare, din cate imi aduc aminte, este de 130 de lei, si sunt cam 40 de km, deci 3.25 lei pe km. La un timp mediu de 7 ore ar veni 18.57 lei pe ora.
Cam astea sunt maratoanele din circuitul Carpatilor. Pentru cei care vor la proba de semi, nu aveti decat sa dublati aproape pretul pe km, pentru ca taxele nu vor diferi foarte tare. De exemplu, la Cozia semi-ul are acelasi pret (deci 6.19 lei pe km), la Ciucas tot acelasi pret (2.38 lei pe km). La Harghita exista proba de cross, 15 km 60 de lei (4 lei pe km), la 2x2 proba scurta costa tot 150 lei (deci 8.33 lei pe km, aproape 2 euro!!), la Brasov semi costa tot 45 de lei (2.14 lei/km), la Apuseni e 80 de lei (deci 3.80 lei pe km), la Bate toaca e tot 80 de lei si pentru cross de 16 km (5 lei/km), la Cindrel, de asemenea, pretul se pastreaza pentru semi (deci 5.5 lei/ km), iar la retezat maraton exista semi la pret de maraton (24 km, deci 2.91 lei / km, respectiv cross, 30 lei, deci 2.14 lei/km).
Prima concluzie ar fi ca nu merita o proba de semi, din punct de vedere financiar, taxa e aproape la fel de mare ca la un maraton. Pe langa probele din circuit, mai exista anumite concursuri foarte populare, pe care le voi analiza in ordinea datelor din calendar.
1. Maratonul zapezii - nu chiar asa popular, dar este printre putinele concursuri organizate iarna. Ar 100 lei pentru 42km, deci 2.38 lei/ km, la un timp mediu de 4.5 ore ar veni 22.22 lei pe ora.
2. Semimaraton intersport brasov - 75 lei daca te inscrii din timp, deci 3.75 lei pe km. La un timp mediu de 2 ore jumate ar veni cam 30 lei pe ora (scump, nu? :) ).
3. Sinaia urban trail - 60 de lei, iar majoritatea alearga doar 11 km, deci 5.45 lei pe km. Cel mai probabil se parcurge distanta in aproximativ o ora, deci 60 de lei pe ora (inacceptabil pentru mine, nu o sa ma duc niciodata).
3. Ecomaraton - 150 de lei pentru 42 km. Inseamna 3.57 lei / km, iar la un timp mediu de 6 ore jumate ar veni 23.07 lei pe ora. De remarcat ca taxa creste de la an la an, la anul ne putem astepta sa dam 4 lei pe km.
4. Maratonul regal de la Sinaia, 130 lei pentru 42 km, deci 3.09 lei / km.
5. Transylvania 100. 200 lei pentru 100 km, deci 2 lei/ km, iar ca ora vine sub 10 lei/ ora. Ar parea un pret bun, dar tinand cont ca nu este traseul bine marcat si nu se ofera mai nimic in checkpointuri, este unul din concursurile de pe blacklist-ul personal.
6. Retezat skyrace - un concurs foarte frumos organizat, doar 60 de lei, dar sunt 28 km, deci 2.14 lei/ km. Timpul mediu este de cel putin 6 ore, deci vine cam 10 lei pe ora.
7. Maratonul de la rosia montana - 110 lei, 42 km => 2.61 lei/km.
8. Corcova - 15 km, 80 lei, deci 5.33 lei/km.
9. Maratonul montan rafael - 60 lei, 42 km, deci 1.42 lei /km. N-am fost niciodata dar am auzit ca e frumos, si e si un pret accesibil.
In principiu restul curselor montane sunt variatiuni pe aceeasi tema, asa ca voi trece la urmatoarea categorie: crossuri si curse de plat. Aici preturile sunt de obicei asa de mari incat pur si simplu nu merita. O sa dau doar cateva exemple.
1. Maratonul bucuresti -taxa intre 38 si 56 de euro, total inacceptabil. Am fost anul trecut pentru ca mi-a platit firma, nu prea plateste nimeni banii aia de buna voie, aproape 1 euro pe km daca te inscrii cu jumatate de an inainte.. Si asta e la maraton, la semi taxa minima porneste de la 22 euro, deci peste 1 euro pe km.
2. Maratonul nisipului- 90 de lei pentru 42km, o suma buna, 2.14 lei pe km, sau 9.33 pe ora la un timp mediu de 4 ore jumate. Un maraton frumos, dar cam departe pentru mine, am fost la prima editie.
3. Maratonul reintregirii neamului - ceva ce a devenit deja traditie la mine, 60 de lei fara tricou, deci 1.42 lei/km, de asemenea un pret foarte bun.
4. Maratonul international cluj. Preturile variaza de la 80 la 150 de lei in functie de data inscrierii, deci cu totul altceva fata de maratonul bucuresti (minim ar fi 1.90 lei/ km).
5. Baneasa trail run - au proba de semi si de cross. Taxele sunt identice, minim fiind 85 de lei daca ai noroc sa te inscrii printre primii, deci 4.04 lei/km la semi si 8.09 la cross. Daca ne gandim ca la cross faci probabil 1 ora, vine 85 de lei pe ora, deci total inacceptabil.
6. Semimaraton gerar, tot cu proba de semi si cross - aceeasi taxa la ambele, 100/120 lei, in functie de cand te inscriai. Asta inseamna cam 4.62/5.55 lei pe km la semi, respectiv dublu la cross (11.11 lei pe km in cazul defavorabil, total inacceptabil). Avand in vedere ca la cross faci cam o ora, vine 120 de lei pentru o ora, ceea ce face ca acest concurs sa fie in topul celor mai scumpe din tara, de aceea nu voi alerga niciodata acolo oficial.
7. Crosul "padurii" - asta intra la categorie speciala de escrocherie. 80 de lei pentru 10km, 3 ture de tineretului (nu stiu unde e padurea), deci 8 lei/ km, asta daca platesti din timp. Daca platesti mai la final, dai 130 de lei ca sa alergi 10 km =)).
Ultima categorie de curse o reprezinta cele in care alergi o anumita durata.
1. S24h - 200 de lei pentru 24 de ore, deci 8.33 lei pe ora, iar in cazul meu a reprezentat 1 leu pe km, destul de bine as zice.
2. Ultra Penta 6h- seria de antrenamente organizate de Ben Ami, 60 de lei pentru 6 ore, deci 10 lei pe ora. Daca tinem cont ca s-a alergat in medie cam 40 de km, ar veni 1.5 lei/ km, deci din nou un pret bun.
3. Ultra fair play- aici au fost multe categorii si distante. Eu de exemplu pentru 80km am dat 110 lei, deci 1.37 lei/km, un pic sub pretul unui taxi, iar ca timp am iesit la 12.5 lei pe ora.
O sa pun ca si comparatie cat costa cateva curse mari in afara:
UTMB - 235 euro, 170 km, deci 1.38 euro/km
Spartathlon - 520 euro, 246 km, dar include 6 nopti la hotel.. oricum, vine putin peste 2 euro pe km (2.11)
Tor des geants - 660euro, 330km - fix 2 euro/ km
IronTrail - 214km, 270 euro - 1.26 euro / km
Ultrabalaton - 220 km, ~480 de lei, deci 2.18 lei / km
Acestea fiind spuse, concluziile le trageti voi. Eu ce pot spune e ca cel mai economic e sa alergi mereu cursa cea mai mare, iar cursele sub semimaraton nici macar nu merita, mai bine alergi singur in parc si iti comanzi tu medalie din decathlon. :D
P.S: Am uitat sa spun, scurt, si cate ceva de triatloane. Un ironman full la noi costa 90 de euro, sunt 4km de inot, 180 bicla si 42 alergare, deci 226. Vine aproximativ 1.8 lei/km, ceea ce nu suna rau, dar asta pentru ca un km de bicla se face mult mai repede, pretul pe ora este destul de mare, presupunand ca un triatlonist mediu termina intre 13 si 14 ore (eu ma incadrez la triatlonisti slabi, ca am facut aproape 15) atunci pretul pe ora ar fi de 30 de lei. In schimb un half are aproape acelasi pret (80 de euro), deci preturile se vor dubla, cel putin pentru un timp mediu de 6 ore ar veni cam 60 de lei ora.
Un triatlon olimpic (1500m inot, 40km bicla, 10km alergat), deci 51.5km, e 150 de lei, deci putin sub 3 lei pe km, iar ca pret pe ora ar veni undeva pe la 50 de lei. Concluzia; daca vreti triatlon faceti ca mine, duceti-va la full din prima, sa va dati de toti banii :))
P.P.S: glumesc. Mergeti acolo unde va simtiti pregatiti si unde considerati ca aveti sanse sa scoateti mai bine :)
Se afișează postările cu eticheta ecomaraton. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ecomaraton. Afișați toate postările
duminică, 29 ianuarie 2017
Cat mai costa sa alergi la concursuri in 2017 sau Ghidul zgarcitului
Etichete:
2x2,
7500,
apuseni,
bate toaca,
cindrel,
circuitul carpatilor,
ciucas,
Cozia,
curse,
ecomaraton,
harghita,
maratoane,
maratonul zapezii,
MPC,
Retezat skyrace,
s24,
transylvania 100
marți, 24 mai 2016
Ecomaraton si Trans 100
N-am timp sa mai scriu pe blog, dar o sa incerc sa prezint pe scurt cum a fost pentru mine la Eco, si mai ales la Trans 100, primul concurs unde m-am vazut nevoit sa abandonez, din multe motive pe care le voi enumera mai jos.
La eco am reusit sa scot un timp bun, de la 5:56 in 2015 am ajuns la 4:52. Poate as fi reusit si mai bine de atat, dar a plouat destul de tare pe ultima bucata, fapt care a dus si la un scandal fara sens legat de imbracaminte, de parca la munte e tot timpul frumos, e clar ca vina e doar a celor care au venit fara haine si nu sunt pregatiti. Mai nou, toata lumea alearga, ceea ce este pe de o parte un lucru bun, dar pe de alta parte vin si multi care nu sunt pregatiti si nu stiu cu ce se mananca un concurs montan. Cumva e clar ca daca te bagi la un concurs de genul asta trebuie sa fii pregatit pentru ce e mai rau, asta sau vii si il dai in viteza, bagi maxim pe toata durata concursului si nu ai nevoie decat de un tricou. Eu, unul, am alergat intr-o bluza si am avut si o geaca subtire de ploaie, dar sunt sigur ca ma descurcam doar cu bluza si atat. Dar daca vii acolo si nu esti foarte bun, adica nu esti in stare sa alergi la un ritm care sa te faca sa nu simti frigul, trebuie sa vii bine imbracat. Daca nu faci nici una, nici alta, intri in hipotermie. Oricum, nu a fost asa o problema, pentru ca distanta pana in Moeciu era destul de mica din orice punct, asa ca se putea ajunge usor la cei cu probleme.
Pentru cine nu stie, Eco are 3 bucle de aproximativ 14 km. Pe prima bucla am inceput destul de bine, undeva sub 5'00 pe km. Era amuzant sa aud cati vor timpi de genul 4 ore juma' in conditiile in care erau in spatele meu, alergam aproape de 5'00, iar cei cu sanse de 4:30 se dusesera de mult in fata. Am alergat un pic si pe urcari, traseul nefiind unul foarte tehnic, l-am vazut pe acolo si pe Toma Coconea, care a venit si el la un antrenament scurt. Omul era tanc, mergea cu aceeasi viteza pe plat, coborare sau urcare, nu conta, nu avea o problema. Am incercat sa ma tin dupa colegul meu de la 7500, Octavian, care ma luase bine la Brasov. Dupa bucla 1 am avut 1 ora si 21 parca, am plecat de la checkpoint in acelasi timp cu el. Pe bucla a doua a inceput o urcare relativ scurta (anul trecut paruse mai lunga), apoi o coborare, apoi am ajuns la complexul Cheile Gradistei, a urmat o bucata de asfalt, apoi din nou o urcare. M-am tinut tot timpul aproape de Octavian, chiar daca el era un picut mai in fata. Pe finalul buclei a inceput sa ploua destul de tare. Am avut un timp mai slab pe bucla 2 decat as fi dorit, am avut 1:50 si as fi dorit 1:40, dar asta a fost, poate anul viitor. Pe ultima bucla a inceput sa ploua destul de rau. A inceput o urcare de vreo 2 km, care mi se paruse foarte grea anul trecut. Anul acesta mi s-a parut cel putin decenta. I-am dat destul de bine pe urcare, fara sa ma grabesc totusi, stiind ca ultima e foarte grea. Din nou a venit o coborare, citisem pe blogul meu ca e "destul de scurta". Nu a fost totusi chiar asa scurta, dar a trecut repede si am ajuns la valea bangaleasa, de unde urma ultima urcare. Octavian era langa mine, nu prea ii placea vremea si in plus era un pic obosit pentru ca facuse un antrenament cu 2 zile inainte, vreo 13 km plus sala. Trecusera deja 4 ore. M-am gandit "mai sunt 9 km dintre care vreo 3 urcare hard.. nu mai am cum sa scot sub 5 ore". Sub 5 ore era scopul meu anul acesta, fata de sub 6 anul trecut. I-am dat maxim pe urmatoarea urcare, iar apoi (cand deja incepuse sa ninga) am ajuns la Poiana Gutanu, de acolo nemaifiind decat coborare - pe care am alergat-o full, cu un ritm bunicel, sub 5-5:30/ km as zice, media, pe 7km. A fost rau cu vremea, ploua tare, imi era un pic frig, recunosc, de asta nici nu m-am oprit, pentru ca altfel era clar ca ar fi devenit nasoala situatia, si am ajuns la finish cu 4:52. Octavian a venit dupa 10 minute, pentru ca se facuse noroi foarte mare din cauza ploii, a cazut si n-a mai bagat viteza mare. Oricum, un concurs la care am scos un timp bun si un loc onorabil, 54 din vreo 700 care s-au inscris (de terminat au fost mult mai putini, vreo 400 parca).
Pentru transylvania 100 aveam mari asteptari. Stiam de la inceput ca va fi greu.. Se anunta zapada de 2m pe omu, temperaturi mici, vreme naspa.. Ce sa mai, toate ingredientele pentru distractie. Am fost avertizat ca nu va fi marcat bine si ca e un concurs naspa.. Cu toate astea am zis ca merg. Ce mi-a stricat un pic planurile e ca am avut concursul sambata, si luni aveam examen. Asa ca situatia era simpla - ori terminam pana duminica noaptea la 1-2 maxim, sa am timp sa dorm si eventual sa si invat ceva a doua zi, ori altfel nu avea sens sa stau pana la 6 dimineata in concurs, sa fiu zombie in ziua aia si dupa si la examen. Asta m-a cam incurcat.. Dar nu se putea sa fac atat de mult, o sa dam maxim si o sa scoatem bine. Am participat tot la echipa, pentru ca e mai usor in 2, te mai ajuti mai ai cu cine vorbi.. Plus ca aveam sanse la un loc bun, am fi iesit pe podium poate daca nu abandonam.
Am avut un ghiozdan foarte greu. Midlayerul de 500g de la Salomon poate n-ar fi trebuit sa fie acolo, la fel ca geaca de 500g de la gravity.. poate mergea doar cu geaca subtire de la Salomon si atat. Sa mai zic si de suprapantalonii de, ghiciti cat, 500g? :)) In total am strans un kg juma' numai din haine.. 3 haine si mi-am umplut rucsacul. Plus manusi, caciula, frontala, baterii de rezerva, trusa de prim ajutor din aia mare, nu asa oricum.. Cred ca la anu' o sa imi schimb tot echipamentul de ultra, imi cumpar toata gama de la inov8, geaca, midlayer si pantaloni de ploaie - toate astea, in total, au mai putin decat geaca mea - sub 500g. Eventual cu rucsac din ala usor de la compressport. Sa nu mai zic de geluri si batoane, am carat o gramada.. Deci o greseala inainte de start, pe care probabil o voi repeta, pentru ca nu imi permit hainele alea momentan, si in plus sunt cam friguros si daca vine noaptea am nevoie de haine de juma' de kg sa tina de frig. Dupa, ne-am facut niste calcule complet nerealiste legate de timpi, am zis ca terminam in 18 ore jumate, am calculat fara sa tinem cont deloc de vreme..
A venit startul, si evident ca am plecat ca la 40km maxim, pe primii 3km, cu ceva urcare, aveam 5:40 pe km. Cam putin pentru un ultra.. Prima urcare am bagat-o la forta maxima, l-am intrecut pe Cojan, era clar ca ceva nu e in regula, dar am continuat asa. Pe urmatoarea coborare, pana la Malaiesti, am continuat ritmul rapid, dar deja venise zapada si nu mai mergea asa de bine. A urmat apoi o catarare pe hornuri, unde am mers in 4 labe - au fost 4km facuti in 80 de minute.. Inadmisibil, as spune, dar avand in vedere traseul.. Urmatorii 9km erau doar coborare, de la Omu la Pestera, noi speram sa ii facem in maxim o ora, i-am facut in 2, pentru ca zapada si pentru ca nu se putea alerga. Asta a fost.. La km 25 (Pestera) puteam alege sa schimbam cu cursa de la 50km. N-am vrut, m-am ambitionat sa ramanem la 100, desi poate ar fi fost mai bine.. Am continuat sa urcam la Omu a doua oara. Mergeam greu de tot, lui Octavian ii era cam rau de la izotonic (facuse el propria lui combinatie acolo), si nici eu nu eram extrem de bine. Aveam deja 5 ore jumate dupa primii 25km. Deci ar fi venit 22 de ore, daca era sa facem un calcul.. Pana la omu ne gandeam ca facem maxim 2 ore, asa in cel mai rau caz. N-a fost sa fie, am facut 2 ore jumate, ne-am ratacit in mijlocul iadului alb, n-am mai stiut pe unde merge drumul, am crezut ca am gresit noi ceva si ne-am intors inapoi, pentru a ni se spune ca era bine, de fapt drumul continua prin dreapta printr-un hau destul de mare, si nu ne-am fi asteptat la asa ceva. Mai ales ca stiam ca trebuie doar sa urcam, nu sa si coboram. Dupa ce ca aveam timpi prosti, ne-am mai si ratacit.. Aia a fost, nu era ziua noastra norocoasa, era clar. Mai mult, la Omu nici macar nu era apa, si nici de mancare nu era mare lucru (doar niste jeleuri si niste covrigei, plus CHIPSURI, ceea ce mi s-a parut foarte amuzant, avand in vedere cat ulei au). A urmat apoi o coborare in forta pe Valea Cerbului, la modul ca ne-am dat pe fund pe zapada cel putin 2km, a fost cel mai mare derdelus din viata mea. Am ajuns in Busteni dupa 10 ore, ceea ce inca nu era chiar asa de rau. Aici, Octavian a intrebat ce se intampla daca vrem sa abandonam (nu aveam niciun ban la noi), si ni s-a spus ca "suntem pe cont propriu". Asa ca am decis sa mergem in continuare. Doar ca din pacate la iesirea din Busteni ne-am ratacit din nou... Nu era nimic marcat, si in loc sa ajungem pe munte, am ajuns in oras, pe stradute, asa ca am mers noi aiurea vreo 2km prin Busteni.. Alte 30 de minute pierdute. Nu mai semana deloc a un concurs, mergeam incet, vorbeam de cum sa ajungem acasa.. Era clar ca urma sa terminam la minim 6 dimineata. Ceea ce pentru amandoi era inadmisibil. Pierdusem oarecum si sansa la podium.. Cel mai probabil am fi iesit pe 4, uitandu-ma pe timpii celor care au fost. Ne depasise in Busteni echipa a 3-a, cat timp ne gandeam ce sa facem, daca sa continuam sau nu. Si in timp ce mergeam spre Piatra Arsa mi s-a facut un pic si rau.. Efectiv mi se parea ca nu mai are niciun sens, nu stiu de ce, chiar nu mai vedeam sensul, plus ca daca mai greseam traseul si noaptea.. N-ar fi fost prea placut. Asa ca am sunat la Salvamont ca sa ii intrebam cum putem ajunge in Bran (stiam ca ii vor obliga pe organizatori sa ne duca, nu am fi sunat daca se putea discuta direct cu ei), asa ca ne-au facut legatura cu organizatorii si ne-am intors in Busteni, de unde ne-a luat cineva si ne-a dus la Bran.
O experienta destul de neplacuta, desi un antrenament bun, un 50km cu aproape 4000m diferenta nivel. Aproape un ultra, ce sa mai. Stiu ca unii ar zice ca e ultra, dar mie sincer nu mi se pare. Oricum.. pe viitor poate nu voi mai avea examene a doua zi dupa ultra si ma voi putea concentra pe concurs. Macar sper sa fi meritat si sa fi trecut. Urmeaza sa aflu :)) Intre timp, nu pot decat sa ii multumesc lui Dumnezeu ca m-a scapat de iadul alb si ca nu mi-am rupt capu' pe acolo. Sper ca la anul viitor sa fie mai bine, in caz ca merg, si sa pot termina intr-un timp care sa ma multumeasca.

bucegi,
cabana malaiesti,
ecomarathon,
ecomaraton,
i run with god,
omu,
pestera,
piatra craiului,
poiana gutanu,
saua tiganesti,
transylvania 100,
ultramaraton,
valea bangaleasa. refugiul batrana
miercuri, 3 iunie 2015
Trei saptamani si doua maratoane
Desi acum cateva luni n-as fi crezut ca voi face asta, pentru ca abia alergam 12-15 km (dupa o pauza de cateva luni in care nu m-am mai antrenat din cauza unei rupturi musculare), am reusit sa fac 2 maratoane montane in 3 saptamani: ecomaraton, probabil cel mai celebru din tara, si maraton apuseni, un maraton mai putin cunoscut in zona bucurestiului, dar foarte celebru printre clujeni.
Voi descrie, pe scurt, povestea fiecaruia.
Ecomaratonul se tine la Moeciu. Organizarea, atat aici cat si la Maraton Apuseni, a fost impecabila, in sensul ca nu am rabdat de sete sau de foame si nici nu se putea gresi traseul, fiind foarte bine marcat. La eco participa peste 1000 de oameni la toate probele. Traseul consta in 3 bucle, fiecare de aproximativ 14 km. Am pornit acolo cu strategia de a baga cat mai bine pe primele 2 bucle, urmand ca pe bucla 3 sa incerc cumva sa supravietuiesc.
Am ajuns eu la start, totul bine si frumos, aglomeratie, etc. Ma pun in zona B de alergare(pentru cei care voiau sa scoata intre 5 si 7 ore). Scopul meu era de a scoate 6 ore, am zis ca daca scot undeva sub 4 pe un maraton normal aici ar trebui sa scot cam 6. Si incepe bucla 1.. Am alergat un pic pe o urcare, dupa lumea a inceput sa o ia la pas. In scurt timp a venit km 5, cu punct de alimentare. Dupa nu mai stiu ce s-a intamplat, ca a venit foarte repede km 9, si dupa am mai mers un pic, am dat de o coborare destul de lunga si cumva am terminat bucla 1 fara sa inteleg foarte bine cum de s-a intamplat asa repede, trecuse 1 ora 45, sau ceva de genul asta. Bun.. totul mergea minunat.
Pe bucla a doua am avut vreo 2 urcari din cate tin minte, dintre care una a fost destul de urata si m-a obosit. Am prins si putina ploaie, numai buna, pentru ca imi era destul de cald. Cert e ca bucla a doua m-a obosit destul de tare, foarte bine nu mi-o mai amintesc, dar stiu ca am ajuns din nou la start dupa 4 ore si ceva, deci facusem pe bucla 2 destul peste 2 ore. Am zis, asta e, nu mai scot eu 6 ore, oricum eram prea obosit sa imi mai pese. Bucla a 3-a a inceput cu o urcare. Am reusit sa imi mai revin, si am terminat urcarea in maxim 30 de minute, timp in care m-am mai relaxat, pentru ca nu am mers foarte repede. A urmat o coborare scurta, pe care am alergat-o, apoi pe urmatorii km a venit o urcare foarte urata, cea mai urata din tot traseul. Efectiv abia asteptam sa termin, simteam ca nu se mai termina, ma rugam sa se termine o data chinul pentru ca nu mai suportam sa urc. Chiar cand credeam ca nu mai rezist am vazut punctul de alimentare, ceea ce m-a readus la viata. Am intrebat cat e ceasul: trecusera 5 ore 20 si mai aveam 6 km, doar de coborat. Ma gandesc eu, 6 km si 40 de minute.. perfect realizabil. Asa ca pe ultimii km am alergat aproape fara oprire. Ce e drept, pe final am obosit destul de tare, dar am reusit sa termin bine: 5 ore 56, un timp nesperat de bun pentru mine.
Singura parte urata a fost ca a doua zi n-a mai venit niciun autocar spre Moeciu de Jos, si am mers pana acolo pe jos, desi eram destul de obosit dupa maraton, dar am mers aproape 10 km pana acolo. Nu m-a deranjat drumul, cat ca ar fi trebuit sa ne anunte ca nu sunt autocare.
Dupa eco, unde totul a fost super, am zis ca nu se poate rata maratonul Apuseni, pentru ca nu am fost niciodata acolo. Am stat in Turda, nu am mai gasit locuri in statiunea Muntele Baisorii sau pe aproape, asa ca a trebuit sa ne multumim sa stam in Turda si sa merg 50 de km pana la start in ziua respectiva. Ca si pret poate ca nu se merita sa vii din Bucuresti, 150 de lei costa doar taxa de inscriere, plus inca 250-300 de lei transport, cazare si masa (in conditiile in care mergeti mai multi cu masina, ca altfel pana acolo si inapoi doar benzina este in jur de 500 de lei), dar ca experienta mi-a placut foarte mult. Am aflat de la sedinta tehnica faptul ca ultimii 7 km erau de urcare. Buun, traseu dur, ultima parte cu urcare, nu am mai vazut asa ceva pana acum. Ok.. am zis ca o sa ma tarasc eu cumva pe ultimii km.
Am ajuns la start. Prima parte a zburat, alergam si pe urcari, pentru ca nu erau foarte abrupte, coborarile iti permiteau sa alergi destul de tare.. La km 21 aveam 2:35, un timp pe care unii il scot pe semimaratoane pe plat.. Deja incepeam sa imi fac planuri ca termin in sub 6 ore bine (scopul meu era sa termin in 6 ore, nu stiam exact cum e traseul si ce presupune). De asemenea, e un maraton un pic mai mare decat distanta clasica, masoara 43.7 km teoretic, dar practic pe Strava mi-a zis ca am facut 44.6. A urmat o coborare cu lanturi, pe care am parcurs-o destul de greu, apoi in continuare o coborare foarte abrupta, care mi-a terminat muschii de la picioare. La un moment dat una din sticlele din borseta mi-a cazut, am prins-o prost, dar din fericire erau suficiente puncte de alimentare incat sa fie ok una singura. Si asa am ajuns la 18 km de finish, deja obosit. Si greul abia incepea.. Urmatoarea portiune era urcarea principala din maraton. O urcare oribila. Afara erau 20 de grade si niciun nor pe cer, imi simteam pulsul batand in gat, mergeam cat mai incet pentru ca ma deranja destul de tare, treceam pe langa turisti si mergeam un pic mai repede decat ei, pur si simplu nu imi venea sa cred cat de prost pot sa merg. Au fost momente cand a trebuit sa stau 2-3 secunde fara sa merg pentru ca nu mai puteam. Efectiv nu voiam decat sa supravietuiesc cumva, si stiam ca daca m-as opri o sa fie si mai rau. Dupa numeroase chinuri am terminat urcarea, si am ajuns la punctul urmator de hidratare. Inca 11 km pana la final si trecusera deja 5 ore. I-am dat mesaj prietenei mele care ma astepta la start ca sigur nu termin in 6 ore, si mi-a zis ca pana atunci nu venisera decat 3-4 de la maraton, deci era clar ca am subapreciat traseul. Urmatorii 4km au fost de coborare, ultima mea alergare din maratonul acela. Au urmat apoi 7 kilometri de mers (parca a fost si o mica coborare unde am alergat un pic). Stiu doar ca ma durea capul ingrozitor de la caldura, desi aveam un buff pe cap. Pe ultimii 3 km ma uitam la ceas din 5 in 5 minute, pentru ca nu mai suportam. La un moment dat am auzit ca mai sunt 100 de metri pana la finish, ceea ce m-a bucurat foarte tare. 6 ore 41, un timp undeva sub jumatatea clasamentului, mai slab decat as fi sperat, dar avand in vedere traseul un timp rezonabil.
Urmeaza retezat skyrace, unde sper sa imi iau revansa fata de anul trecut, si apoi 7500.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)