Pentru al 3-lea an consecutiv, am fost in Fagaras la 2x2. In 2014 s-a scurtat cursa din cauza vremii, s-a facut doar varful Negoiu. Era a treia mea cursa montana, si eu ma inscrisesem direct la cursa mare. Nu prea eram in toate mintile.. Pe atunci limita de timp era de 24 de ore, asa ca ma gandeam ca ar trebui sa reusesc fara probleme sa ma incadrez in timp, dar cu toate astea tot nu a fost o decizie buna sa ma inscriu la cursa mare, asa ca a fost mai bine ca nu s-a facut decat cea scurta, care oricum m-a obosit destul de tare, avand in vedere ca aveam o mica accidentare, facusem o intindere sau asa ceva.
In 2015 am participat alaturi de Octavian Ciorescu la categoria echipe. Limita de timp se scurtase de la 24 la 12 pentru "Elite", in schimb la Echipe se pusese 15 ore. Eu m-am inscris la echipe deoarece nu eram sigur ca ma pot incadra in cele 12 ore pentru elite, un timp destul de bun pentru traseul respectiv. Am terminat in 11 ore si vreo 50 de minute, cu 10 minute mai repede decat limita pentru elite, asa ca poate as fi putut termina si la elite. Anul acesta am venit pregatit sa imi depasesc timpul de anul trecut. M-am inscris singur de data aceasta, oricum nu mai exista conceptul de "echipa", s-a pastrat doar pentru a face un clasament separat, in care pur si simplu se aduna timpii "coechipierilor", ceea ce nu prea seamana cu un concurs pe echipe. Deci si daca mergeam cu Octavian, probabil fiecare se ducea in ritmul lui, ca sa avem timp cat mai bun la final ca echipa.
In fine.. M-am dus acolo cu un prieten cu masina, am luat kitul, mi-am pus cortul pe intuneric si m-am pregatit de somn. Din fericire nu a plouat, din pacate a fost frig, sacul de dormit de la Decathlon, cu 5 grade comfort, 0 grade limita, fiind de fapt 5 grade limita, as zice. Eu l-am luat pentru ca e usor (1kg, destul de putin pentru un sac) si oarecum compact, in schimb e cam scump pentru ce poate, la modul ca a trebuit sa stau cu geaca, polar, si sa imi pun si gluga sacului peste mine ca sa nu mai am contact deloc cu exteriorul, pentru a putea dormi bine. Ce e drept, fata de acum 2 ani, cand am venit cu un sac ieftin de la Kaufland, a fost semnificativ mai bine, m-am trezit doar o data sau de doua ori sa ma ghemuiesc mai tare in sac si atat. Oricum.. o experienta placuta dormitul la Balea. Cumva, cand ajung acolo mi se pare ca sunt mai curat, mai lipsit de rautate, mai calm.. Timpul se opreste pentru a putea admira peisajele, muntii din jur, pentru a putea respira aerul curat.. E un sentiment frumos, te simti mai aproape de Dumnezeu si mai linistit.
Problema cea mai mare a fost ca se anunta ploaie dupa pranz, ba chiar si in seara in care am ajuns trebuia sa ploua. La o cursa de genul, daca ploua tare, eventual si cu fulgere, exista o singura solutie: abandonezi. Nu pentru ca nu ai putea termina in timp, ci pentru ca devine periculos sa mergi pe stancile alea ude, mai ales daca fulgera. S-a anuntat ca nu ploua decat dupa pranz, asa ca nu se va scurta traseul. Eu m-am rugat sa nu ma ploua cat timp sunt pe traseu. M-am gandit asa, Doamne ajuta-ma si pe mine sa nu ma prinda ploaia, ai vazut ca am incercat sa alerg tot timpul sub ideea I run with God.. Acum ajuta-ma sa nu ma ploua, ca daca ma ploua e groasa treaba. Sau macar sa ploua fix inainte sa termin, ca dupa nu ma mai intereseaza.
A doua zi m-am trezit frumos la 5, am mancat o banana, m-am imbracat.. Rucsacul il aveam facut deja de acasa, asa ca a fost relativ simplu. Am ales sa merg cu pantaloni lungi, tricou cu maneca lunga si polar de la Salomon, pentru ca am considerat ca e suficient de frig incat sa nu mi se faca foarte cald cu ele, si am avut dreptate. Am plecat la start, unde se verifica echipamentul obligatoriu. Eu as fi bagat pantaloni lungi in loc de frontala aia inutila (as zice ca nici folia de supravietuire nu e prea utila daca ai cazut pe acolo, dar macar au si altii, si cu 2-3 folii o duci mai bine), dar frontala am luat-o fix ca sa am echipamentul, dupa am bagat-o in rucsac. Pantalonii lungi ar fi fost totusi necesari, parerea mea. Si s-a dat startul. Prima urcare am facut-o destul de usor, stiind ce ma asteapta. La un moment dat l-am vazut pe Octavian Ivanov langa mine, si m-am gandit ca am plecat chiar si asa prea tare, asa ca am lasat-o si mai usor, stiam ca el vrea sub 9 ore sau asa ceva. Am ajuns la Saua Capra, totul bine si frumos.. Urmatoarea ora nici nu stiu cand a trecut, stiu ca am ajuns la un moment dat pe varful Mircii, de unde a urmat o coborare urata pana la primul checkpoint, unde nu aveam decat apa (din rau). Am bagat un gel si am continuat mai departe. Pe drum m-am intalnit cu primii concurenti, dar de data asta m-am intalnit cu ei mai tarziu decat anul trecut, semn ca am mers mai bine. Am ajuns pe Vistea, apoi a urmat portiunea de care imi era foarte frica, pana pe Moldoveanu, unde era sa cad anul trecut, dar am trecut cu bine (tot am cazut o data, dar fara risc, doar m-am lovit. Am cazut de vreo 4 ori in total in cursa). Inca nu ploua :) Am mancat un baton pe varf si m-am intors inapoi spre Capra.
Urmatoarea parte a fost relativ alergabila, dupa ce cobori de pe Vistea pana la Podul Girugiului se poate alerga aproape fara pauza, e o singura urcare mai nasoala, in rest e alergabila zona. Inca ma simteam destul de bine. Am ajuns la checkpoint, de data asta aveau si ceva alimente, am mai bagat un gel, si m-am pregatit de cea mai urata urcare din traseu, varful Mircii. Parca a fost mai bine decat anul trecut, dar tot mizerabila mi s-a parut urcarea, pur si simplu pare ca nu se mai termina. Am coborat de pe varf, au mai urmat vreo 2 urcari si 2 coborari (ultima urcare destul de lunga, dar o stiam de anul trecut, acum mi s-a parut ok). Am bagat un gel pe drum, ceea ce m-a ajutat sa ma simt mult mai bine decat anul trecut la Capra. M-am enervat un pic ca inainte de Capra am intrebat daca avem apa, mi-a zis cineva "uite e un izvor aici dar e imediat checkpoint", si am crezut ca e CP la Capra, macar cu apa.. Dar nu era, era vorba de Paltinu, care era la o oarecare departare.. M-am enervat un pic, dar din fericire nu a durat asa mult pana la CP pe cat imi aminteam. Ce e drept, am si mers repede ca sa ajung. Inca nu venise ploaia, in schimb se innorase destul de tare. La CP am mai bagat un gel, alimente de la ei, si am plecat mai departe. Am mers pana aproape de lacul Caltun cu un tip care cred ca era voluntar si avea chef de alergat, dar nu ma puteam tine dupa el, ca eram cam obosit, desi el avea un rucsac mare in spate. Am coborat la Caltun, apoi am inceput urcarea spre Negoiu. Partea asta am mers-o cu Monica, tipa care a iesit pe 3, am incercat sa o prindem din urma pe fata de pe 2, dar ea i-a dat bine de tot pe acolo si nu am reusit sa o ajungem. Aproape de varf m-am intalnit cu un coleg de facultate, ceea ce mi-a dat energie un pic, el cobora de pe Negoiu, eu urcam, si mi-am pus obiectiv sa il ajung pe coborare cat mai repede.
Pe varf am bagat din nou un baton, apoi am inceput coborarea, care mi s-a parut aproape la fel de nasoala ca urcarea, fiind destul de tehnica. Totusi ma simteam foarte bine, si inca nu ploua. Am coborat din nou pana la Caltun, intre timp am dat din nou de colegul meu de liceu, ceea ce insemna ca nu merg chiar asa de incet, am ajuns la Caltun, mi-am umplut bidonul cu apa din lac si am continuat. Pana la CP mai aveam o urcare urata, o coborare, apoi o curba de nivel oarecum alergabila. Urcarea am dat-o tare, Monica se dusese bine pe coborare, dar am reusit sa o intrec pe urcare, apoi pe curba de nivel am alergat cat de cat si am ajuns la CP dupa 10 ore. Scopul meu era sa termin in sub 11 ore, cam asa mi-am zis dupa ce am vazut ca am ajuns in 6 ore la Capra. Pana atunci nu m-am uitat la ceas, nu m-a interesat. Am stat destul in CP, dar a fost bine, pentru ca mai urmau inca 2 urcari. Inca nu ploua, si deja incepea sa nu mai conteze, pentru ca mai era putin din cursa. Prima urcare am terminat-o rapid, apoi a urmat o curba de nivel care ocolea traseul initial, iar a doua urcare m-a rupt efectiv, am incercat eu sa o fac repede.. Dar nu prea mi-a iesit, pur si simplu nu se mai termina. Intr-un final glorios am ajuns acolo, am coborat pana in Capra pe un traseu oarecum abrupt, nu prea se putea alerga, si dupa am coborat spre Balea. Pe drum am auzit ca a ajuns a doua tipa in 10 ore si 40 - asta inseamna ca mai am 20 de minute sa ajung ca sa nu depasesc 11 ore. Pe drum a inceput sa ploua. Da' nu asa.. ploaie torentiala, la modul ala. Fix ce mi-am dorit, sa inceapa ploaia cand termin eu. Asa ca ce pot sa mai zic.. I run with God :) Am dat acolo tare pe final si am terminat in 10 ore 50. Un timp bun, dar totusi nu extraordinar. Poate pe viitor o sa mai vin sa incerc sa scot si mai bine, desi sunt convins ca limita mea e undeva pe la 10 ore, cu un minim posibil de 9:30 as zice. Mai jos de atat trebuie sa fii kamikaze tare pe coborari, si nu prea imi place treaba asta. Dar oricum, ramane de vazut :) Intre timp mai am Ciucas Ultra, dupa cred ca merg la S24, ultramaraton de 24 de ore de alergat, si ar mai fi MPC. Si cam atat important sezonul asta :)
miercuri, 24 august 2016
luni, 1 august 2016
Pegas triatlon Buftea - primul meu triatlon olimpic
Am fost in weekend la Buftea la un triatlon pe distanta clasica, olimpica : 1500m inot, 40km bicicleta, 10km alergat. Nu prea voiam sa ma duc, ma gandeam ca e prea putin ca sa dau banii pe eveniment, dar am zis totusi ca e un antrenament bun, asa ca m-am inscris chiar in ultima zi. am dat de reclama lor si m-am bagat. E un pic amuzant ca pentru unii asta este proba lor principala, triatlonul olimpic, se antreneaza ore intregi pentru el.. Eu m-am dus asa, nici n-am mai inotat de la Oradea decat o singura data, cu 3 zile inainte, de pedalat doar prin Bucuresti, si cam atat. Am zis ca pentru 2 ore si ceva de efort, maxim 3, nu are rost sa te antrenezi, e abia incalzirea.. Abia de la Half Ironman devine interesant triatlonul din punctul meu de vedere, pe olimpic am luat un singur gel si cam atat, e prea de viteza pentru mine. Ma gandeam ca fac 45 de minute pe inot, 1 ora 20 pe bicla si 40 de minute pe alergare (erau 8 km, nu 10, scria si in descriere), deci pe la 2 ore 45 ma gandeam eu, asa fara tranzitii.
Am ajuns sambata la start cu destule emotii. A trebuit sa ma intorc acasa dupa 1km sa imi iau casca de bicicleta, mi-am luat si casca mea de inot pentru ca mi-am imaginat ca mizeriile alea de la sailfish sigur o sa cada de pe cap, mi-am luat si ochelarii de bicla, tot ce trebuie. Urma sa folosesc aceeasi pereche de pantaloni de la Decathlon la toate cele 3 probe, plus un tricou de ciclism pentru ultimele doua. La distanta aia asa scurta nu mai merita sa imi schimb tricoul dupa bicla.. Practic a fost aproape la fel de optim cu a purta un trisuit - tot ce a trebuit sa fac a fost sa imi pun tricoul pe mine in prima tranzitie, si sa imi schimb adidasii intre ei.
La start am decis sa pun casca proprie, dupa cateva experimente in care mi-am pus ambele casti. Ba mai mult, in caz de ceva, mi-am pus si casca lor in buzunar la pantaloni. De acum incolo clar asa o sa fac, daca vor neaparat imi si lipesc un sticker cu numarul si am terminat balciul, in castile alea de la Sailfish nu o sa imi incapa parul niciodata. Sa stiti sa nu cumparati :)) Eu am o mizerie de la Decathlon, material textil, trece apa prin ea instant, dar macar nu cade. Am inceput inotul, am plecat direct bras, eram in ultimii 5 din toti participantii, dar ce conta? Venisem sa ma simt bine, oricum am ceva emotii in apa. Aveam de inconjurat vreo 2 balize. Dupa a 2-a baliza am luat o gura mare de apa si m-am cam speriat, dar mi-am revenit dupa un minut sau asa ceva si am ajuns cu bine afara din apa. M-am dus la tranzitie, mi-am pus tricoul si pantofii, mi-am luat bicla si am plecat. Cand ma uit la ceas, trecusera 26 de minute cand am iesit din apa, maxim.. Era clar, nu au fost 1500m, nici 1000m nu cred ca au fost. Aia e, norocul meu, ca oricum nu ma pricep la inot.
La bicicleta am mers binisor (dupa parerea mea), 1 ora si 14 minute, putin peste 30 la ora media.Am avut de facut 6 bucle de 6.25 km si am avut cam 12 minute pe fiecare bucla. Cu toate acestea, au fost doar vreo 25-30 de persoane din 120 cu timp mai slab la bicicleta, ceea ce sincer mi s-a parut incredibil. De unde se si vede ca oamenii aia chiar se pregatesc special pentru proba asta, nu ca mine. Am terminat bicicleta destul de ok si am plecat pe traseul de alergat. Erau 2 bucle de 4km. Pe prima bucla am mers cam greu pentru ca ma intepa un pic ceva in partea stanga, nu stiu ce, splina, inima, nu stiu.. Asa ca a trebuit sa incetinesc destul de tare. Mi-am revenit dupa vreo 3km si am terminat cei 8km in 39 de minute, un timp destul de slab pentru distanta aia, dar totusi la alergare am stat cel mai bine comparativ cu restul, am intrecut vreo 40 de persoane, cam asa.
Per total am iesit pe locul 90, dar, culmea, am fost pe podium la categorie - locul 2 la masculin, 20-24 de ani. Interesant, ce sa mai zic :D Per total un concurs frumos, la care mi-ar placea sa mai vin pe viitor. Au avut ei mici greseli la organizare - traseu de inot prea scurt, traseul de bicla era cam slab asfaltat, de asemenea au permis si biciclete de contratimp, desi au zis ca nu se accepta, dar in rest a fost bine, ii iertam pentru ca sunt prietenii mei care organizeaza Romniceanu Stairs Run.
Cam asa se face un triatlon fara antrenament :))
Am ajuns sambata la start cu destule emotii. A trebuit sa ma intorc acasa dupa 1km sa imi iau casca de bicicleta, mi-am luat si casca mea de inot pentru ca mi-am imaginat ca mizeriile alea de la sailfish sigur o sa cada de pe cap, mi-am luat si ochelarii de bicla, tot ce trebuie. Urma sa folosesc aceeasi pereche de pantaloni de la Decathlon la toate cele 3 probe, plus un tricou de ciclism pentru ultimele doua. La distanta aia asa scurta nu mai merita sa imi schimb tricoul dupa bicla.. Practic a fost aproape la fel de optim cu a purta un trisuit - tot ce a trebuit sa fac a fost sa imi pun tricoul pe mine in prima tranzitie, si sa imi schimb adidasii intre ei.
La start am decis sa pun casca proprie, dupa cateva experimente in care mi-am pus ambele casti. Ba mai mult, in caz de ceva, mi-am pus si casca lor in buzunar la pantaloni. De acum incolo clar asa o sa fac, daca vor neaparat imi si lipesc un sticker cu numarul si am terminat balciul, in castile alea de la Sailfish nu o sa imi incapa parul niciodata. Sa stiti sa nu cumparati :)) Eu am o mizerie de la Decathlon, material textil, trece apa prin ea instant, dar macar nu cade. Am inceput inotul, am plecat direct bras, eram in ultimii 5 din toti participantii, dar ce conta? Venisem sa ma simt bine, oricum am ceva emotii in apa. Aveam de inconjurat vreo 2 balize. Dupa a 2-a baliza am luat o gura mare de apa si m-am cam speriat, dar mi-am revenit dupa un minut sau asa ceva si am ajuns cu bine afara din apa. M-am dus la tranzitie, mi-am pus tricoul si pantofii, mi-am luat bicla si am plecat. Cand ma uit la ceas, trecusera 26 de minute cand am iesit din apa, maxim.. Era clar, nu au fost 1500m, nici 1000m nu cred ca au fost. Aia e, norocul meu, ca oricum nu ma pricep la inot.
La bicicleta am mers binisor (dupa parerea mea), 1 ora si 14 minute, putin peste 30 la ora media.Am avut de facut 6 bucle de 6.25 km si am avut cam 12 minute pe fiecare bucla. Cu toate acestea, au fost doar vreo 25-30 de persoane din 120 cu timp mai slab la bicicleta, ceea ce sincer mi s-a parut incredibil. De unde se si vede ca oamenii aia chiar se pregatesc special pentru proba asta, nu ca mine. Am terminat bicicleta destul de ok si am plecat pe traseul de alergat. Erau 2 bucle de 4km. Pe prima bucla am mers cam greu pentru ca ma intepa un pic ceva in partea stanga, nu stiu ce, splina, inima, nu stiu.. Asa ca a trebuit sa incetinesc destul de tare. Mi-am revenit dupa vreo 3km si am terminat cei 8km in 39 de minute, un timp destul de slab pentru distanta aia, dar totusi la alergare am stat cel mai bine comparativ cu restul, am intrecut vreo 40 de persoane, cam asa.
Per total am iesit pe locul 90, dar, culmea, am fost pe podium la categorie - locul 2 la masculin, 20-24 de ani. Interesant, ce sa mai zic :D Per total un concurs frumos, la care mi-ar placea sa mai vin pe viitor. Au avut ei mici greseli la organizare - traseu de inot prea scurt, traseul de bicla era cam slab asfaltat, de asemenea au permis si biciclete de contratimp, desi au zis ca nu se accepta, dar in rest a fost bine, ii iertam pentru ca sunt prietenii mei care organizeaza Romniceanu Stairs Run.
Cam asa se face un triatlon fara antrenament :))
Pegas triatlon Buftea - primul meu triatlon olimpic
Am fost in weekend la Buftea la un triatlon pe distanta clasica, olimpica : 1500m inot, 40km bicicleta, 10km alergat. Nu prea voiam sa ma duc, ma gandeam ca e prea putin ca sa dau banii pe eveniment, dar am zis totusi ca e un antrenament bun, asa ca m-am inscris chiar in ultima zi. am dat de reclama lor si m-am bagat. E un pic amuzant ca pentru unii asta este proba lor principala, triatlonul olimpic, se antreneaza ore intregi pentru el.. Eu m-am dus asa, nici n-am mai inotat de la Oradea decat o singura data, cu 3 zile inainte, de pedalat doar prin Bucuresti, si cam atat. Am zis ca pentru 2 ore si ceva de efort, maxim 3, nu are rost sa te antrenezi, e abia incalzirea.. Abia de la Half Ironman devine interesant triatlonul din punctul meu de vedere, pe olimpic am luat un singur gel si cam atat, e prea de viteza pentru mine. Ma gandeam ca fac 45 de minute pe inot, 1 ora 20 pe bicla si 40 de minute pe alergare (erau 8 km, nu 10, scria si in descriere), deci pe la 2 ore 45 ma gandeam eu, asa fara tranzitii.
Am ajuns sambata la start cu destule emotii. A trebuit sa ma intorc acasa dupa 1km sa imi iau casca de bicicleta, mi-am luat si casca mea de inot pentru ca mi-am imaginat ca mizeriile alea de la sailfish sigur o sa cada de pe cap, mi-am luat si ochelarii de bicla, tot ce trebuie. Urma sa folosesc aceeasi pereche de pantaloni de la Decathlon la toate cele 3 probe, plus un tricou de ciclism pentru ultimele doua. La distanta aia asa scurta nu mai merita sa imi schimb tricoul dupa bicla.. Practic a fost aproape la fel de optim cu a purta un trisuit - tot ce a trebuit sa fac a fost sa imi pun tricoul pe mine in prima tranzitie, si sa imi schimb adidasii intre ei.
La start am decis sa pun casca proprie, dupa cateva experimente in care mi-am pus ambele casti. Ba mai mult, in caz de ceva, mi-am pus si casca lor in buzunar la pantaloni. De acum incolo clar asa o sa fac, daca vor neaparat imi si lipesc un sticker cu numarul si am terminat balciul, in castile alea de la Sailfish nu o sa imi incapa parul niciodata. Sa stiti sa nu cumparati :)) Eu am o mizerie de la Decathlon, material textil, trece apa prin ea instant, dar macar nu cade. Am inceput inotul, am plecat direct bras, eram in ultimii 5 din toti participantii, dar ce conta? Venisem sa ma simt bine, oricum am ceva emotii in apa. Aveam de inconjurat vreo 2 balize. Dupa a 2-a baliza am luat o gura mare de apa si m-am cam speriat, dar mi-am revenit dupa un minut sau asa ceva si am ajuns cu bine afara din apa. M-am dus la tranzitie, mi-am pus tricoul si pantofii, mi-am luat bicla si am plecat. Cand ma uit la ceas, trecusera 26 de minute cand am iesit din apa, maxim.. Era clar, nu au fost 1500m, nici 1000m nu cred ca au fost. Aia e, norocul meu, ca oricum nu ma pricep la inot.
La bicicleta am mers binisor (dupa parerea mea), 1 ora si 14 minute, putin peste 30 la ora media.Am avut de facut 6 bucle de 6.25 km si am avut cam 12 minute pe fiecare bucla. Cu toate acestea, au fost doar vreo 25-30 de persoane din 120 cu timp mai slab la bicicleta, ceea ce sincer mi s-a parut incredibil. De unde se si vede ca oamenii aia chiar se pregatesc special pentru proba asta, nu ca mine. Am terminat bicicleta destul de ok si am plecat pe traseul de alergat. Erau 2 bucle de 4km. Pe prima bucla am mers cam greu pentru ca ma intepa un pic ceva in partea stanga, nu stiu ce, splina, inima, nu stiu.. Asa ca a trebuit sa incetinesc destul de tare. Mi-am revenit dupa vreo 3km si am terminat cei 8km in 39 de minute, un timp destul de slab pentru distanta aia, dar totusi la alergare am stat cel mai bine comparativ cu restul, am intrecut vreo 40 de persoane, cam asa.
Per total am iesit pe locul 90, dar, culmea, am fost pe podium la categorie - locul 2 la masculin, 20-24 de ani. Interesant, ce sa mai zic :D Per total un concurs frumos, la care mi-ar placea sa mai vin pe viitor. Au avut ei mici greseli la organizare - traseu de inot prea scurt, traseul de bicla era cam slab asfaltat, de asemenea au permis si biciclete de contratimp, desi au zis ca nu se accepta, dar in rest a fost bine, ii iertam pentru ca sunt prietenii mei care organizeaza Romniceanu Stairs Run.
Cam asa se face un triatlon fara antrenament :))
Am ajuns sambata la start cu destule emotii. A trebuit sa ma intorc acasa dupa 1km sa imi iau casca de bicicleta, mi-am luat si casca mea de inot pentru ca mi-am imaginat ca mizeriile alea de la sailfish sigur o sa cada de pe cap, mi-am luat si ochelarii de bicla, tot ce trebuie. Urma sa folosesc aceeasi pereche de pantaloni de la Decathlon la toate cele 3 probe, plus un tricou de ciclism pentru ultimele doua. La distanta aia asa scurta nu mai merita sa imi schimb tricoul dupa bicla.. Practic a fost aproape la fel de optim cu a purta un trisuit - tot ce a trebuit sa fac a fost sa imi pun tricoul pe mine in prima tranzitie, si sa imi schimb adidasii intre ei.
La start am decis sa pun casca proprie, dupa cateva experimente in care mi-am pus ambele casti. Ba mai mult, in caz de ceva, mi-am pus si casca lor in buzunar la pantaloni. De acum incolo clar asa o sa fac, daca vor neaparat imi si lipesc un sticker cu numarul si am terminat balciul, in castile alea de la Sailfish nu o sa imi incapa parul niciodata. Sa stiti sa nu cumparati :)) Eu am o mizerie de la Decathlon, material textil, trece apa prin ea instant, dar macar nu cade. Am inceput inotul, am plecat direct bras, eram in ultimii 5 din toti participantii, dar ce conta? Venisem sa ma simt bine, oricum am ceva emotii in apa. Aveam de inconjurat vreo 2 balize. Dupa a 2-a baliza am luat o gura mare de apa si m-am cam speriat, dar mi-am revenit dupa un minut sau asa ceva si am ajuns cu bine afara din apa. M-am dus la tranzitie, mi-am pus tricoul si pantofii, mi-am luat bicla si am plecat. Cand ma uit la ceas, trecusera 26 de minute cand am iesit din apa, maxim.. Era clar, nu au fost 1500m, nici 1000m nu cred ca au fost. Aia e, norocul meu, ca oricum nu ma pricep la inot.
La bicicleta am mers binisor (dupa parerea mea), 1 ora si 14 minute, putin peste 30 la ora media.Am avut de facut 6 bucle de 6.25 km si am avut cam 12 minute pe fiecare bucla. Cu toate acestea, au fost doar vreo 25-30 de persoane din 120 cu timp mai slab la bicicleta, ceea ce sincer mi s-a parut incredibil. De unde se si vede ca oamenii aia chiar se pregatesc special pentru proba asta, nu ca mine. Am terminat bicicleta destul de ok si am plecat pe traseul de alergat. Erau 2 bucle de 4km. Pe prima bucla am mers cam greu pentru ca ma intepa un pic ceva in partea stanga, nu stiu ce, splina, inima, nu stiu.. Asa ca a trebuit sa incetinesc destul de tare. Mi-am revenit dupa vreo 3km si am terminat cei 8km in 39 de minute, un timp destul de slab pentru distanta aia, dar totusi la alergare am stat cel mai bine comparativ cu restul, am intrecut vreo 40 de persoane, cam asa.
Per total am iesit pe locul 90, dar, culmea, am fost pe podium la categorie - locul 2 la masculin, 20-24 de ani. Interesant, ce sa mai zic :D Per total un concurs frumos, la care mi-ar placea sa mai vin pe viitor. Au avut ei mici greseli la organizare - traseu de inot prea scurt, traseul de bicla era cam slab asfaltat, de asemenea au permis si biciclete de contratimp, desi au zis ca nu se accepta, dar in rest a fost bine, ii iertam pentru ca sunt prietenii mei care organizeaza Romniceanu Stairs Run.
Cam asa se face un triatlon fara antrenament :))
duminică, 17 iulie 2016
Marathon 7500 - ELITA
Nu stiu exact cum ar trebui sa incep povestea asta. O sa incep spunand ca indiferent cum ai face-o, nu poti termina o asemenea cursa bazandu-te doar pe rezistenta ta fizica. Psihicul are o importanta foarte mare, si in cazul meu asta a insemnat sa ma bazez pe faptul ca "I run with God", asa cum scria si pe tricoul meu, asta insemnand ca in momentele dificile mereu ma rugam sa ajung acasa cu bine, si stiam ca cineva ma ajuta, asa ca nu mi-am facut griji ca voi abandona, si am fost tot timpul convins ca o sa termin cu bine. Asta ar fi de spus in primul rand..
Despre cursa am mai scris si acum 2 ani: 90 km, 7500-7800metri urcare, depinde cate scurtaturi stii, noi nu am stiut niciuna asa ca am facut peste 7500 sigur. Am mai fost acum 2 ani cu sora mea, complet nepregatiti si fara sa stim ce inseamna treaba asta, si dupa 15-16 ore abia eram la Gura Diham.. Pe atunci timpul limita era de 40 de ore, deci poate am fi putut termina, doar ca din fericire pentru noi s-a oprit cursa din cauza vremii, plouase aproape non stop, asa ca a fost foarte greu pentru noi. Oricum nici noi nu am mai fi continuat in conditile alea, era vremea prea urata sa mergem noaptea pe Bucsoiu, cu pericol de fulgere. De data aceasta vremea a fost mai buna: a plouat foarte putin, in schimb a batut vantul incredibil de tare, cred ca avea 100 km/h in rafale. La modul ca daca nu ma tineam de bete m-ar fi daramat.. Deci nu chiar o vreme minunata, dar macar fara fulgere si cu foarte putina ploaie.
Am venit cu sperante mari la concurs, eu voiam sa fac 23-24 de ore, colegul meu ar fi vrut chiar 22 (i-am zis ca e cam optimist). Ca si echipament, mi-am luat geaca si pantaloni de la Salomon, pentru ploaie, plus colanti tot de la ei, tricou cu maneca lunga de la Compressport, si, desigur, tricoul cu I run with God, pe care l-am purtat tot timpul. In rest, am avut pantofi Inov8 Roclite 295, plus un polar de la Salomon si o geaca de la Gravity pentru vreme rea. Pana la urma polarul s-a udat asa de tare incat nu l-am putut folosi (l-am pus la brau cand a plouat pentru ca nu incapea in rucsac), iar geaca de la Salomon a ramas in ghiozdan, am folosit-o doar pe cea groasa, de la Gravity, pentru ca nu avea loc in rucsac si am luat-o cu mine pe bucla a doua. Pentru prima oara de cand fac maratoane mi-am schimbat rucsacul, am renuntat la Deuter Speedlite 20, am venit cu un rucsac mai ieftin, de la Kalenji, de vreo 9 litri, dar mult mai practic, nici nu l-am simtit pe mine. Am avut greutatea rucsacului la jumatate fata de alte ultra, cu tot cu apa avea cam 2.2-2.4 kg. Ca si nutritie, am venit blindat cu geluri si batoane de la Isostar, insa nu am folosit multe, doar 2 batoane si 4 geluri, nu mi-a venit sa cred ca am consumat atat de putine. A fost multa mancare in checkpointuri si n-am avut nevoie, am mancat inclusiv o ciorba si o supa pe traseu, deci n-am mai avut nevoie de multe geluri. Singurul CP unde as fi vrut mancare si nu a fost era la Piatra Arsa, dar n-a contat asa de tare, pentru ca abia incepuse cursa practic.
Ca organizare, a fost destul de bine in general, avand in vedere ca eu sunt destul de pretentios, vreau marcaje bune, mancare suficienta in checkpointuri si apa. Singura chestie pe care as putea sa le-o reprosez a fost ca nu au avut lumini suplimentare noaptea si am bajbait un pic, dar in rest a fost foarte bine, clasament live, tricou tehnic, tot ce trebuie. Marcaje ce e drept erau destule turistice, dar poate era bine sa fie suplimentate uneori. Oricum, 7500 e un pic si o cursa de orientare, o poti lua pe unde vrei, nu ti se impune un drum neaparat.
Si de data asta am stat la cort, pentru ca nu gasesti cazare acolo, toate sunt luate cu mult timp inainte. Am plecat de joi pe la ora 18 din Bucuresti si am ajuns acolo la ora 21. Sedinta deja se terminase, ne-am luat numerele de concurs, am mancat si ne-am dus sa ne culcam. A doua zi ne-am trezit la ora 5, ne-am echipat cu ce aveam de luat pe prima bucata, am lasat la masina haine pentru partea a doua (se revine la Pestera dupa 30 de km, si se mai da o bucla de 60) si ne-am dus la start. Traseul incepe cu o urcare pana in Valea Dorului, pe care am facut-o in sub o ora, am tras un pic de noi. Ne facusem planuri ca plecam cu 6'00" pe km, si cand colo ne uitam la ceas si ce vedem.. 4'30" :))). Si aveam echipe destule in fata! S-a plecat la rupere, ca de obicei, nici nu ma asteptam la altceva. Urmatoarea bucata a inceput cu o urcare scurta, apoi o coborare pana la Poiana Stanii, pe care am facut-o din nou in sub o ora. Ce mi s-a parut interesant e ca jos era mai frig decat sus, norii erau cam pe la 1400, si la 1400 era ceata si frig, iar la 1700 era soare si cald, un fenomen foarte interesant. Urmatoarea bucata a fost o urcare pana la Piatra Arsa, pe care am incercat sa trag cat de cat, si am ajuns acolo in 2 ore 40, un timp foarte bun. Cum ziceam, n-am gasit nimic de mancare acolo, asa ca am plecat pe Jepii Mari. Am urmarit o alta echipa si ne-au dus pe un traseu nemarcat, o coborare super abrupta, pe care se vedea ca au facut-o toti inaintea noastra, si noi nu o vazusem niciodata. Interesanta treaba cu scurtaturile, cred ca poti ajunge la 80 km daca stii toate scurtaturile care trebuie facute. Dupa urma prima urcare dura din cele 4 de pe traseu: Jepii Mici (celelalte 3 erau spre Omu). M-a cam rupt urcarea aia, pentru ca am incercat sa o facem bine, dar efectiv e o urcare extrem de grea, cam 1200 diferenta de nivel in 5km, orice ai face nu prea poti sa o faci repede.. Am facut cam 1 ora 50, un timp bun pentru dificultatea traseului, apoi am alergat pana la Pestera, unde se termina bucla, in 20-25 de minute. La Pestera am stat cam 20 de minute sa ne schimbam si sa mancam, eu mi-am luat ciorapi noi si cu ocazia asta am observat ca am niste bataturi maricele la calcai. Pe prima parte am intrat cu picioarele intr-un rau si aveam niste sosete proaste, s-au imbibat de apa si m-au frecat, cred ca asta a fost problema.. Momentan nu ma dureau, dar mai erau 60 de km si mi-am imaginat ca nu e prea bine ca am bataturile alea, dar aia a fost. Mi-am luat betele de trekking pentru urmatoarea urcare, pe care am dat-o destul de bine, cam 1 ora 40. Octavian a mers dupa el cu o plasa cu haine de schimb pe care a lasat-o la Omu, deci din punctul asta de vedere timpul devine si mai bun, avand in vedere ca a mers cu plasa dupa el, iar eu aveam un polar si o geaca la brau, de dus la Omu. Partea proasta a fost ca a inceput sa ploua si mi-a facut polarul zdrente.. Partea buna a fost ca era cald si nu am avut nevoie de el deloc, am folosit foarte putin geaca pe traseu. Si am ajuns prima oara la Omu.. Inca 2 urcari grele, deci. Asta nu a fost chiar asa grea, a mers destul de bine, de fapt. Urmatoarea bucata consta intr-o coborare pe Valea Cerbului, o coborare lunga, unde trebuie neaparat sa alergi daca vrei sa ai sanse la un timp bunicel. Noi voiam sa nu ne prinda noaptea pe coborare in Bran, sau oricum sa ne prinda cat mai pe final, asa ca am tras de mine un pic. Bataturile incepeau sa se simta, dar nu foarte tare inca. Inca se putea. Urmatoarea bucata, urcarea pana la Prepeleac, am abordat-o foarte rezervati, intr-un ritm foarte incet, pentru ca incepea sa se acumuleze oboseala. Ne-au depasit niste fete, prima echipa la feminin, iar apoi, la Poiana Izvoarelor, ne-au ajuns din urma Sebastian Butcovan cu Laurentiu Vezentan, si ne-am gandit sa ne tinem dupa ei, ca sa nu abordam noaptea singuri (4 frontale sunt mai bune decat 2, la fel in cazul cainilor, e bine sa fie mai multi noaptea). Deja auzisem ursul pe la Izvoare, sau cel putin asa parea, era un animal in padure care urla, si Octavian a zis ca e aproape sigur urs. A trebuit sa trag de mine pana la Prepeleac si chiar si dupa, pana au inceput crestele Bucsoiului. De acolo m-am descurcat mai bine si am ajuns pe varf chiar inaintea lor. Mi-am tot repetat ca in cursa asta fizicul nu e asa de important, conteaza doar psihicul, ma rugam sa fac fata sa nu mi se faca rau, sa pot sa trag de mine.. Nu era asa o viteza mare, dar deja eram obosit.. Trecusem de jumatatea cursei practic. Am ajuns pe Omu dupa 13 ore si un sfert (eu imi calculasem cam 13:00), deci inca mergeam dupa plan. De acolo mai departe, a inceput.. tararea. Pana la finish nu am mai alergat absolut deloc, cel mult un fel de jogging chinuit ca sa ma doara talpile mai putin, sa faca contact cu solul mai mic. Cam atat.. Si totusi (?) urmatoarea coborare am facut-o in timpul pe care l-am calculat, cam 2 ore. Ce nu calculasem era ca o sa primim o supa in Bran, asa ca am mai pierdut ceva timp, deci practic am terminat bucata aceea cu vreo 15 minute mai tarziu decat imi calculasem. Oricum, inca era bine, eram in grafic pentru 24 de ore. Cand am ajuns in Bran s-a facut noapte. Inca mergeam in acelasi ritm cu Sebastian si Laurentiu, ne-am tinut dupa ei tot timpul, si ne facusem planul sa mergem in continuare cu ei toata noaptea. Urmatoarea urcare, pana la Omu, se impartea in 2: o bucata pana la Valea Gaura si inca una pana la Omu. Prima parte a fost destul de ok, am facut fix cat imi propusesem, 2 ore. De acolo in schimb traseul devenea mai greu: portiuni cu lanturi, destul de tehnice, facute noaptea, iar apoi, pana la final, urcare non stop. Tot ce puteam vedea erau profilurile muntilor care aratatu absolut inspaimantator, si stiam ca trebuie sa ajungem acolo sau chiar mai sus, fiindca Omu este cel mai inalt punct din Bucegi. Pareau asa de departe.. Am tot mers intr-un ritm constant, si la un moment dat mi-a zis Octavian ca mai avem inca o urcare mai grea, apoi de mers prin zona de creasta inca o bucata. M-am bucurat, am zis ca mai e putin.. Cand colo, pe urcarea aceea, pe masura ce avansam in altitudine, vantul batea din ce in ce mai tare, asa ca devenea greu sa mai urcam. Si ce era enervant e ca din cand in cand luminam profilurile muntilor, si se vedeau la fel de sus! Nu stiu ce se intampla, tot urcam, tot parea ca sunt aproape si totusi nu se apropiau.. A durat o groaza pana cand chiar am ajuns acolo. Intre timp ramasesem singuri, am luat-o un pic mai in fata pentru ca Sebastian nu se simtea foarte bine si ne-a zis sa o luam in fata. De acolo pana la Omu a fost un chin, mai erau cam 20-30 de minute, dar eu aveam senzatia ca mai sunt 5-10 si tot nu se termina.. Plus ca incepuse si o ceata groasa, iar vantul batea extraordinar de puternic. De sus, se vedeau oameni care abia coborau spre Bran.. Imi era mila de ei, mai aveau asa de mult si era aproape 2 noaptea. Ambitiosi, ce sa mai! Unii ne-au zis sa avem grija sa nu ratam cabana ca e ceata foarte groasa.. Am mers asa o bucata orbeste, fara sa vedem decat urmatorul semn si poteca, din fericire nu prea aveai unde sa cazi, pentru ca vantul batea atat de tare incat era sa ma darame, daca nu aveam betele la mine as fi cazut.. Intr-un final am ajuns la Omu, era deja 2 si 15 noaptea. Cu peste o ora mai mult decat ma gandisem acasa, cand ziceam ca ajung la 1 la Omu. Am facut 2 ore 40 pe urcarea aia.. Incredibil de mult, dar a fost datorita noptii si a vantului in primul rand. La Omu era o atmosfera de vis, toti care erau acolo ziceau ca vor sa abandoneze sau chiar plecau spre Pestera sa abandoneze. Era asa cald si frumos la Omu, mai era cineva in folie de supravietuire care dormea acolo.. Mai ca as fi ramas si eu, a fost foarte greu sa plec de acolo in cancerul de afara. Am asteptat urmatoarea echipa sa ne ajunga sa plecam in grup si am plecat cu ei. Aici a fost un moment cheie. Silviu Balan ne-a zis ca mergem pe dunga galbena si dupa schimbam pe dunga rosie, si auzisem ca a zis ceva de facut dreapta si de o vesta reflectorizanta. Vesta am vazut-o, dar am facut stanga nu dreapta, si ne gandeam sa nu fi ratacit traseul.. Indicatorul era rupt si nu se vedea spre ce arata, era intr-adevar dunga rosie, dar nu stiam daca e spre refugiul Batrana sau daca o mai fi si alt refugiu.. L-am convins pe Octavian sa nu abandonam si am plecat inainte, asa in blind, sa vedem unde ajungem. Baietii din fata au fost de treaba si ne-au asteptat, altfel ar fi fost mai greu sa mergem singuri. Portiunea aceasta mi s-a parut cea mai grea din tot concursul. Efectiv, ma taram, abia mergeam, ma durea fiecare pas.. Trebuia sa cautam marcaje, batea vantul tare, uneori mai aparea si ceata.. Nici macar nu stiam daca mergem in directia buna, eu tot stiam de anul trecut ca trebuie sa vina o coborare urata si nu mai venea.. Nu ma gandisem ca anul trecut alergasem pe plat si coborarea a venit mai repede.M-am prins ca suntem unde trebuie abia cand am ajuns la un jnepenis foarte lung, ocazie cu care am vazut fantome - am luminat jnepenii cu frontala si am vazut niste profiluri verzui semi transparente, si am innebunit am zis ca sunt fantome :)) Mi-am revenit repede, imi tot spuneam sunt doar jnepeni, sunt doar jnepeni, si am ajuns la refugiul Batrana. De aici abia urma coborarea groasa.. Intr-adevar, era o coborare foarte nasoala, destul de tehnica.. Am coborat cu o viteza medie de 2.5km / ora. Nu imi venea sa cred ca pot sa ma tarasc asa. Pur si simplu nu se mai termina coborarea.. Cand s-a terminat zona nasoala credeam ca s-a terminat coborarea, cand colo ce sa vezi.. inca se mai cobora! Ne-a prins dimineata la CP 14, ceea ce era totusi bine, ca nu mai aveam de suferit noaptea. Facusem aproape 3 ore pe bucata aia, si eu estimam o ora jumate. Incredibil.. Oricum, o data ajuns aici concursul era gata. Mai urma o coborare si inca o urcare. Basicile oricum ma dureau ceva incredibil, intre timp s-au si spart.. Mergeam deja pe carne vie. Urmatoarea urcare am tras un pic de mine, pusesem 1 ora 30 acasa si am ajuns dupa 1 ora 20. Era deja 6:40 dimineata, eu credeam ca terminam la ora aia si cand colo mai aveam 5km de coborare + plat. Pe ultima coborare m-am tarat tot asa la modul ala. Macar nu faceam pauze.. Am ajuns intr-un final glorios in Padina, de unde urmau 2km de mers pe asfalt, pe plat. I-am mers si pe aia lesinat, nu se mai terminau o data.. Momentul de bucurie a venit o data cu finishul, cand chiar m-am emotionat foarte tare, m-am abtinut sa nu imi dea lacrimile, eram rupt.. Timp total 26 de ore si 15 minute, locul 15 masculin, 19 general, din vreo 90 de echipe inscrise. Am ajuns la finish mergand, prima oara cand nici nu am incercat sa alerg, dar nici nu avea rost. Am mancat, am facut poza, mi-am luat tricoul, buff-ul de finisher.. Apoi am dormit cateva ore in cort si dupa am plecat acasa sa dormim bine :) Tipul de la microfon ne-a vazut si ne-a salutat, a fost tare ca ne-a urat bafta de la microfon.
Si cam asta a fost 7500.. Ca un rezumat, a fost o rupere incredibila, "un efort supraomenesc", ca sa o citez pe sora mea. Tararea de la final a fost de asteptat, dar nu si basicile. Un pic mai lipsea sa nu mai fiu in stare de nimic, acum de exemplu abia merg, nu o sa mai alerg cel putin o saptamana, daca nu chiar doua.. De meritat cred ca a meritat, mi-am indeplinit si dorinta asta, in rest ce sa mai zic.. Nu stiu ce sa mai zic, a fost un efort prea mare sa ma pot gandi la altul asemanator acum. Succes tuturor si sanatate :)
Despre cursa am mai scris si acum 2 ani: 90 km, 7500-7800metri urcare, depinde cate scurtaturi stii, noi nu am stiut niciuna asa ca am facut peste 7500 sigur. Am mai fost acum 2 ani cu sora mea, complet nepregatiti si fara sa stim ce inseamna treaba asta, si dupa 15-16 ore abia eram la Gura Diham.. Pe atunci timpul limita era de 40 de ore, deci poate am fi putut termina, doar ca din fericire pentru noi s-a oprit cursa din cauza vremii, plouase aproape non stop, asa ca a fost foarte greu pentru noi. Oricum nici noi nu am mai fi continuat in conditile alea, era vremea prea urata sa mergem noaptea pe Bucsoiu, cu pericol de fulgere. De data aceasta vremea a fost mai buna: a plouat foarte putin, in schimb a batut vantul incredibil de tare, cred ca avea 100 km/h in rafale. La modul ca daca nu ma tineam de bete m-ar fi daramat.. Deci nu chiar o vreme minunata, dar macar fara fulgere si cu foarte putina ploaie.
Am venit cu sperante mari la concurs, eu voiam sa fac 23-24 de ore, colegul meu ar fi vrut chiar 22 (i-am zis ca e cam optimist). Ca si echipament, mi-am luat geaca si pantaloni de la Salomon, pentru ploaie, plus colanti tot de la ei, tricou cu maneca lunga de la Compressport, si, desigur, tricoul cu I run with God, pe care l-am purtat tot timpul. In rest, am avut pantofi Inov8 Roclite 295, plus un polar de la Salomon si o geaca de la Gravity pentru vreme rea. Pana la urma polarul s-a udat asa de tare incat nu l-am putut folosi (l-am pus la brau cand a plouat pentru ca nu incapea in rucsac), iar geaca de la Salomon a ramas in ghiozdan, am folosit-o doar pe cea groasa, de la Gravity, pentru ca nu avea loc in rucsac si am luat-o cu mine pe bucla a doua. Pentru prima oara de cand fac maratoane mi-am schimbat rucsacul, am renuntat la Deuter Speedlite 20, am venit cu un rucsac mai ieftin, de la Kalenji, de vreo 9 litri, dar mult mai practic, nici nu l-am simtit pe mine. Am avut greutatea rucsacului la jumatate fata de alte ultra, cu tot cu apa avea cam 2.2-2.4 kg. Ca si nutritie, am venit blindat cu geluri si batoane de la Isostar, insa nu am folosit multe, doar 2 batoane si 4 geluri, nu mi-a venit sa cred ca am consumat atat de putine. A fost multa mancare in checkpointuri si n-am avut nevoie, am mancat inclusiv o ciorba si o supa pe traseu, deci n-am mai avut nevoie de multe geluri. Singurul CP unde as fi vrut mancare si nu a fost era la Piatra Arsa, dar n-a contat asa de tare, pentru ca abia incepuse cursa practic.
Ca organizare, a fost destul de bine in general, avand in vedere ca eu sunt destul de pretentios, vreau marcaje bune, mancare suficienta in checkpointuri si apa. Singura chestie pe care as putea sa le-o reprosez a fost ca nu au avut lumini suplimentare noaptea si am bajbait un pic, dar in rest a fost foarte bine, clasament live, tricou tehnic, tot ce trebuie. Marcaje ce e drept erau destule turistice, dar poate era bine sa fie suplimentate uneori. Oricum, 7500 e un pic si o cursa de orientare, o poti lua pe unde vrei, nu ti se impune un drum neaparat.
Si de data asta am stat la cort, pentru ca nu gasesti cazare acolo, toate sunt luate cu mult timp inainte. Am plecat de joi pe la ora 18 din Bucuresti si am ajuns acolo la ora 21. Sedinta deja se terminase, ne-am luat numerele de concurs, am mancat si ne-am dus sa ne culcam. A doua zi ne-am trezit la ora 5, ne-am echipat cu ce aveam de luat pe prima bucata, am lasat la masina haine pentru partea a doua (se revine la Pestera dupa 30 de km, si se mai da o bucla de 60) si ne-am dus la start. Traseul incepe cu o urcare pana in Valea Dorului, pe care am facut-o in sub o ora, am tras un pic de noi. Ne facusem planuri ca plecam cu 6'00" pe km, si cand colo ne uitam la ceas si ce vedem.. 4'30" :))). Si aveam echipe destule in fata! S-a plecat la rupere, ca de obicei, nici nu ma asteptam la altceva. Urmatoarea bucata a inceput cu o urcare scurta, apoi o coborare pana la Poiana Stanii, pe care am facut-o din nou in sub o ora. Ce mi s-a parut interesant e ca jos era mai frig decat sus, norii erau cam pe la 1400, si la 1400 era ceata si frig, iar la 1700 era soare si cald, un fenomen foarte interesant. Urmatoarea bucata a fost o urcare pana la Piatra Arsa, pe care am incercat sa trag cat de cat, si am ajuns acolo in 2 ore 40, un timp foarte bun. Cum ziceam, n-am gasit nimic de mancare acolo, asa ca am plecat pe Jepii Mari. Am urmarit o alta echipa si ne-au dus pe un traseu nemarcat, o coborare super abrupta, pe care se vedea ca au facut-o toti inaintea noastra, si noi nu o vazusem niciodata. Interesanta treaba cu scurtaturile, cred ca poti ajunge la 80 km daca stii toate scurtaturile care trebuie facute. Dupa urma prima urcare dura din cele 4 de pe traseu: Jepii Mici (celelalte 3 erau spre Omu). M-a cam rupt urcarea aia, pentru ca am incercat sa o facem bine, dar efectiv e o urcare extrem de grea, cam 1200 diferenta de nivel in 5km, orice ai face nu prea poti sa o faci repede.. Am facut cam 1 ora 50, un timp bun pentru dificultatea traseului, apoi am alergat pana la Pestera, unde se termina bucla, in 20-25 de minute. La Pestera am stat cam 20 de minute sa ne schimbam si sa mancam, eu mi-am luat ciorapi noi si cu ocazia asta am observat ca am niste bataturi maricele la calcai. Pe prima parte am intrat cu picioarele intr-un rau si aveam niste sosete proaste, s-au imbibat de apa si m-au frecat, cred ca asta a fost problema.. Momentan nu ma dureau, dar mai erau 60 de km si mi-am imaginat ca nu e prea bine ca am bataturile alea, dar aia a fost. Mi-am luat betele de trekking pentru urmatoarea urcare, pe care am dat-o destul de bine, cam 1 ora 40. Octavian a mers dupa el cu o plasa cu haine de schimb pe care a lasat-o la Omu, deci din punctul asta de vedere timpul devine si mai bun, avand in vedere ca a mers cu plasa dupa el, iar eu aveam un polar si o geaca la brau, de dus la Omu. Partea proasta a fost ca a inceput sa ploua si mi-a facut polarul zdrente.. Partea buna a fost ca era cald si nu am avut nevoie de el deloc, am folosit foarte putin geaca pe traseu. Si am ajuns prima oara la Omu.. Inca 2 urcari grele, deci. Asta nu a fost chiar asa grea, a mers destul de bine, de fapt. Urmatoarea bucata consta intr-o coborare pe Valea Cerbului, o coborare lunga, unde trebuie neaparat sa alergi daca vrei sa ai sanse la un timp bunicel. Noi voiam sa nu ne prinda noaptea pe coborare in Bran, sau oricum sa ne prinda cat mai pe final, asa ca am tras de mine un pic. Bataturile incepeau sa se simta, dar nu foarte tare inca. Inca se putea. Urmatoarea bucata, urcarea pana la Prepeleac, am abordat-o foarte rezervati, intr-un ritm foarte incet, pentru ca incepea sa se acumuleze oboseala. Ne-au depasit niste fete, prima echipa la feminin, iar apoi, la Poiana Izvoarelor, ne-au ajuns din urma Sebastian Butcovan cu Laurentiu Vezentan, si ne-am gandit sa ne tinem dupa ei, ca sa nu abordam noaptea singuri (4 frontale sunt mai bune decat 2, la fel in cazul cainilor, e bine sa fie mai multi noaptea). Deja auzisem ursul pe la Izvoare, sau cel putin asa parea, era un animal in padure care urla, si Octavian a zis ca e aproape sigur urs. A trebuit sa trag de mine pana la Prepeleac si chiar si dupa, pana au inceput crestele Bucsoiului. De acolo m-am descurcat mai bine si am ajuns pe varf chiar inaintea lor. Mi-am tot repetat ca in cursa asta fizicul nu e asa de important, conteaza doar psihicul, ma rugam sa fac fata sa nu mi se faca rau, sa pot sa trag de mine.. Nu era asa o viteza mare, dar deja eram obosit.. Trecusem de jumatatea cursei practic. Am ajuns pe Omu dupa 13 ore si un sfert (eu imi calculasem cam 13:00), deci inca mergeam dupa plan. De acolo mai departe, a inceput.. tararea. Pana la finish nu am mai alergat absolut deloc, cel mult un fel de jogging chinuit ca sa ma doara talpile mai putin, sa faca contact cu solul mai mic. Cam atat.. Si totusi (?) urmatoarea coborare am facut-o in timpul pe care l-am calculat, cam 2 ore. Ce nu calculasem era ca o sa primim o supa in Bran, asa ca am mai pierdut ceva timp, deci practic am terminat bucata aceea cu vreo 15 minute mai tarziu decat imi calculasem. Oricum, inca era bine, eram in grafic pentru 24 de ore. Cand am ajuns in Bran s-a facut noapte. Inca mergeam in acelasi ritm cu Sebastian si Laurentiu, ne-am tinut dupa ei tot timpul, si ne facusem planul sa mergem in continuare cu ei toata noaptea. Urmatoarea urcare, pana la Omu, se impartea in 2: o bucata pana la Valea Gaura si inca una pana la Omu. Prima parte a fost destul de ok, am facut fix cat imi propusesem, 2 ore. De acolo in schimb traseul devenea mai greu: portiuni cu lanturi, destul de tehnice, facute noaptea, iar apoi, pana la final, urcare non stop. Tot ce puteam vedea erau profilurile muntilor care aratatu absolut inspaimantator, si stiam ca trebuie sa ajungem acolo sau chiar mai sus, fiindca Omu este cel mai inalt punct din Bucegi. Pareau asa de departe.. Am tot mers intr-un ritm constant, si la un moment dat mi-a zis Octavian ca mai avem inca o urcare mai grea, apoi de mers prin zona de creasta inca o bucata. M-am bucurat, am zis ca mai e putin.. Cand colo, pe urcarea aceea, pe masura ce avansam in altitudine, vantul batea din ce in ce mai tare, asa ca devenea greu sa mai urcam. Si ce era enervant e ca din cand in cand luminam profilurile muntilor, si se vedeau la fel de sus! Nu stiu ce se intampla, tot urcam, tot parea ca sunt aproape si totusi nu se apropiau.. A durat o groaza pana cand chiar am ajuns acolo. Intre timp ramasesem singuri, am luat-o un pic mai in fata pentru ca Sebastian nu se simtea foarte bine si ne-a zis sa o luam in fata. De acolo pana la Omu a fost un chin, mai erau cam 20-30 de minute, dar eu aveam senzatia ca mai sunt 5-10 si tot nu se termina.. Plus ca incepuse si o ceata groasa, iar vantul batea extraordinar de puternic. De sus, se vedeau oameni care abia coborau spre Bran.. Imi era mila de ei, mai aveau asa de mult si era aproape 2 noaptea. Ambitiosi, ce sa mai! Unii ne-au zis sa avem grija sa nu ratam cabana ca e ceata foarte groasa.. Am mers asa o bucata orbeste, fara sa vedem decat urmatorul semn si poteca, din fericire nu prea aveai unde sa cazi, pentru ca vantul batea atat de tare incat era sa ma darame, daca nu aveam betele la mine as fi cazut.. Intr-un final am ajuns la Omu, era deja 2 si 15 noaptea. Cu peste o ora mai mult decat ma gandisem acasa, cand ziceam ca ajung la 1 la Omu. Am facut 2 ore 40 pe urcarea aia.. Incredibil de mult, dar a fost datorita noptii si a vantului in primul rand. La Omu era o atmosfera de vis, toti care erau acolo ziceau ca vor sa abandoneze sau chiar plecau spre Pestera sa abandoneze. Era asa cald si frumos la Omu, mai era cineva in folie de supravietuire care dormea acolo.. Mai ca as fi ramas si eu, a fost foarte greu sa plec de acolo in cancerul de afara. Am asteptat urmatoarea echipa sa ne ajunga sa plecam in grup si am plecat cu ei. Aici a fost un moment cheie. Silviu Balan ne-a zis ca mergem pe dunga galbena si dupa schimbam pe dunga rosie, si auzisem ca a zis ceva de facut dreapta si de o vesta reflectorizanta. Vesta am vazut-o, dar am facut stanga nu dreapta, si ne gandeam sa nu fi ratacit traseul.. Indicatorul era rupt si nu se vedea spre ce arata, era intr-adevar dunga rosie, dar nu stiam daca e spre refugiul Batrana sau daca o mai fi si alt refugiu.. L-am convins pe Octavian sa nu abandonam si am plecat inainte, asa in blind, sa vedem unde ajungem. Baietii din fata au fost de treaba si ne-au asteptat, altfel ar fi fost mai greu sa mergem singuri. Portiunea aceasta mi s-a parut cea mai grea din tot concursul. Efectiv, ma taram, abia mergeam, ma durea fiecare pas.. Trebuia sa cautam marcaje, batea vantul tare, uneori mai aparea si ceata.. Nici macar nu stiam daca mergem in directia buna, eu tot stiam de anul trecut ca trebuie sa vina o coborare urata si nu mai venea.. Nu ma gandisem ca anul trecut alergasem pe plat si coborarea a venit mai repede.M-am prins ca suntem unde trebuie abia cand am ajuns la un jnepenis foarte lung, ocazie cu care am vazut fantome - am luminat jnepenii cu frontala si am vazut niste profiluri verzui semi transparente, si am innebunit am zis ca sunt fantome :)) Mi-am revenit repede, imi tot spuneam sunt doar jnepeni, sunt doar jnepeni, si am ajuns la refugiul Batrana. De aici abia urma coborarea groasa.. Intr-adevar, era o coborare foarte nasoala, destul de tehnica.. Am coborat cu o viteza medie de 2.5km / ora. Nu imi venea sa cred ca pot sa ma tarasc asa. Pur si simplu nu se mai termina coborarea.. Cand s-a terminat zona nasoala credeam ca s-a terminat coborarea, cand colo ce sa vezi.. inca se mai cobora! Ne-a prins dimineata la CP 14, ceea ce era totusi bine, ca nu mai aveam de suferit noaptea. Facusem aproape 3 ore pe bucata aia, si eu estimam o ora jumate. Incredibil.. Oricum, o data ajuns aici concursul era gata. Mai urma o coborare si inca o urcare. Basicile oricum ma dureau ceva incredibil, intre timp s-au si spart.. Mergeam deja pe carne vie. Urmatoarea urcare am tras un pic de mine, pusesem 1 ora 30 acasa si am ajuns dupa 1 ora 20. Era deja 6:40 dimineata, eu credeam ca terminam la ora aia si cand colo mai aveam 5km de coborare + plat. Pe ultima coborare m-am tarat tot asa la modul ala. Macar nu faceam pauze.. Am ajuns intr-un final glorios in Padina, de unde urmau 2km de mers pe asfalt, pe plat. I-am mers si pe aia lesinat, nu se mai terminau o data.. Momentul de bucurie a venit o data cu finishul, cand chiar m-am emotionat foarte tare, m-am abtinut sa nu imi dea lacrimile, eram rupt.. Timp total 26 de ore si 15 minute, locul 15 masculin, 19 general, din vreo 90 de echipe inscrise. Am ajuns la finish mergand, prima oara cand nici nu am incercat sa alerg, dar nici nu avea rost. Am mancat, am facut poza, mi-am luat tricoul, buff-ul de finisher.. Apoi am dormit cateva ore in cort si dupa am plecat acasa sa dormim bine :) Tipul de la microfon ne-a vazut si ne-a salutat, a fost tare ca ne-a urat bafta de la microfon.
Si cam asta a fost 7500.. Ca un rezumat, a fost o rupere incredibila, "un efort supraomenesc", ca sa o citez pe sora mea. Tararea de la final a fost de asteptat, dar nu si basicile. Un pic mai lipsea sa nu mai fiu in stare de nimic, acum de exemplu abia merg, nu o sa mai alerg cel putin o saptamana, daca nu chiar doua.. De meritat cred ca a meritat, mi-am indeplinit si dorinta asta, in rest ce sa mai zic.. Nu stiu ce sa mai zic, a fost un efort prea mare sa ma pot gandi la altul asemanator acum. Succes tuturor si sanatate :)
duminică, 10 iulie 2016
Retezat skyrace versus Cozia Mountain Run - 2 concursuri asemanatoare
Am tot incercat sa scriu articolul asta, dar e foarte greu sa iti faci timp pentru toate, mai ales ca am fost ocupat cu licenta in perioada asta (si m-am si angajat, intre timp). As vrea sa analizez doua concursuri la care am fost, de data asta comparativ (din lipsa de timp, dar si ca sa comparam doua dipuri de concursuri). Este vorba de Retezat Skyrace, unul dintre cele mai mari concursuri din tara, pe de o parte, si de Cozia Mountain Run, un concurs cu un numar mai mic de participanti, dar asemanator ca si distanta (nu si ca dificultate).
Pentru inceput, sa facem analiza traseelor. Am participat, desigur, la probele mari -Custura, 28 km cu 2300 dif nivel, respectiv Cozia ,30 km cu 1700m diferenta nivel (real vreo 28 cu 1800, as zice). Diferenta ar fi ca la Retezat se ajunge la un varf de 2500 de metri, aproximativ, in schimb la Cozia nu se trece de 1600 (se incepe de la 300 de metri, deci aproape de nivelul Bucurestiului, ce sa mai). De asemenea, profilul este diferit, la Cozia se alearga prin padure, iar la Retezat mergi pe stanci, pantele sunt foarte dure.. este un traseu brutal, ca sa citez pe cineva). Ca idee, in Retezat se face cam cu 25-35% mai mult ca si timp fata de Cozia (eu am facut sub 4h in Cozia, iar la Custura putin sub 5 ore jumate). Nu este o regula general valabila, dar cam asa am observat la mai multi concurenti, inclusiv persoane care fac 6 ore pe Cozia si 8 pe Custura sau persoane care fac 3 ore si un pic pe Cozia si 4, 4 si ceva pe Custura). Dificultatea este data de diferenta de nivel foarte mare acumulata, pante oribile, despre care am mai scris si in alti ani.
Drumul catre Retezat este un ultra in sine, mergi 7-8 ore, sunt 350 de km, mai aduni si pauzele.. Ce mai, pierzi jumatate de zi pe drum. Noi am plecat pe la 6 din Bucuresti, am reusit sa ne luam si amenda pentru ca ne-am suit in masina, fiind pe banda a 3-a. Eu cu un coleg am luat amenda ca am traversat ilegal, Octavian ca a oprit ilegal. Din start ne-am enervat. A urmat un drum foarte lung, si cand am ajuns acolo era ceva paznic care ne-a zis ca nu mai sunt locuri de cort si nici nu avem voie sa aducem masina acolo.Noi, cand am auzit asa ceva, si vazand ca unii dorm in masina la un km de start, am innebunit, am zis ca nu e posibil asa ceva.. Am mers sa vedem care e treaba - tipul facuse misto de noi, erau locuri o gramada la cort si aveai si unde sa lasi masina daca te descurcai (nu in parcarea lor ce e drept). Norocul nostru a fost ca a plecat de la paza pana ne-am intors, altfel ne tiganeam cu el sa bagam masina acolo. Am montat cortul si aia a fost, ne-am culcat pe la 2 dimineata sau chiar mai tarziu.
La Cozia in schimb, drumul este mult mai scurt. Se ajunge repede, sunt 230 de km pana acolo, din Bucuresti, parca asa ceva. Am luat cazare ca nu stiam ca e loc de cort, mi-a parut rau cand am aflat. La Cozia am venit cu toata familia, a alergat si sora mea pe Cozia, si tata pe Stanisoara, la semi (i-am virusat si pe ei).
Ca si kit, la Retezat ai un tricou misto, tehnic, plus altele incluse, geluri, etc, pentru o taxa mica (60 de lei parca). In schimb, la Cozia, pentru 130 de lei am primit un tricou de bumbac si o punga in care era tricoul, atat. Plus numarul de concurs, care nu era ca si cum il puteau rata. Saracie mare, ce pot sa zic.. S-a vazut ca nu aveau sponsori, cum au cei de la Retezat. De altfel, si premiile sunt pe masura, la Retezat premiul 1 depasea 500 de euro, la Cozia a fost 300 de lei, si e primul an cand se da premiu. De asemenea, in checkpointuri la Retezat nu iti lipseste nimic, la Cozia era doar apa, plus un singur CP cu cateva fructe. Eu oricum vin blindat cu batoane si geluri, asa ca nu ma deranjeaza, dar erau unii un pic suparati.
Ok, si a inceput concursul. In retezat am mai fost de 2 ori. Am scos, pe rand, 6:13, 5:49, iar anul asta 5:27, parca. Anul asta m-am menajat tare pentru ca aveam Ironman peste o saptamana, dar tot am facut o febra musculara incredibila. Este primul meu concurs montan la care am fost, si niciodata nu mi-a fost usor, e un concurs incredibil de greu! Daca il incepi tare n-ai nicio sansa sa il termini asa, o sa te rupa prima urcare in asa hal incat nu o sa mai faci nimic tot traseul. Traseul il stiam bine, doua urcari, doua coborari, si 5km de plat la final. Ca obiectiv, am vrut sa pot alerga platul de la final. Pe primul km am plecat cu 4'00", un timp destul de exagerat pentru valoarea mea. La fel si pe al doilea, am avut aproape de 4'30" din cate am inteles, si era deja in urcare. Cand am ajuns la urcarile groase, am clacat, am simtit ca raman fara energie si aia a fost, n-am mai reusit sa trag de mine. Era foarte cald, ce e drept, si am venit cu colanti lungi si maneca lunga, o greseala incredibila, mi-a fost rau de la caldura tot drumul. Dupa prima urcare, pentru mine deja concursul se terminase, nu mai avea rost sa trag, ca oricum nu mai scoteam timp bun. Am lasat-o moale de tot.. Am facut prima coborare chinuit, inca ma simteam rau, si am ajuns la jumatatea traseului foarte obosit. Pe a doua urcare, pana pe Custura, am mers efectiv cat de incet am putut, si am reusit cumva sa imi revin pana pe varf, chiar mi-am revenit aproape complet, si am putut sa dau coborarea urmatoare (care este foarte dificila, desi parca anul asta mi s-a parut mai ok) la un ritm destul de bun. Am suferit de caldura pentru ca nu aveam apa la mine, ramasesem fara, dar asta a fost, nu a durat foarte mult. La ultimul CP, cu 5 km inainte de finish, mi-au aruncat voluntarii o galeata de apa rece rece in cap, a fost un pic socant dar mi-a prins bine, am reusit sa alerg complet ultimii km de plat, inclusiv pe urcare (era o mica urcare pe unul din acei km). Timp total 5:27 asa cum am zis, nu e o realizare foarte mare, dar cel putin am facut mai bine decat anul trecut. Eu as fi vrut sub 5 ore, dar e greu sa faci bine peste tot unde mergi..
Acum despre Cozia. De data aceasta aici nu stiam traseul, nemaimergand niciodata. Am plecat incet deoarece ma durea genunchiul dupa Ironman (cele doua concursuri au fost cu o saptamana inainte, respectiv dupa, nu prea m-am menajat). Din fericire, in ziua concursului nu m-a deranjat, ma durea de la bicicleta, aparent pe alergat nu ma streseaza, mi-am zis ca "I run with God" si am sperat sa se intample o minune, si chiar s-a intamplat! Cumva in ziua concursului n-am avut nimic, desi pana atunci ma durea si cand mergeam. Si nu exagerez, am ajuns la start si ma simteam foarte bine. Ba mai mult de atat, dupa concurs n-am avut nimic. Traseul e destul de frumos, ai o urcare de vreo 400 de metri, apoi o coborare scurta si rapida, dupa vine o urcare cu panta foarte mica de vreo 5-6 km, apoi o urcare groasa cu vreo 900m diferenta de nivel, apoi o coborare destul de abrupta, ca la final, cand esti gata rupt, sa iti mai bage o urcare infecta de 150m nivel, scurta, dar de efect. Ultima coborare de 1.5-2km o sa te prinda in genunchi daca ai tras pana atunci. Eu mi-am propus sa nu trag, am plecat cu 4:30 de la start, fata de primii care aveau 3:30 (mi-a povestit ulterior Octavian ca a incercat sa mearga cu primii, a pornit din prima linie si avea 3:30 dupa un km si dupa 4:00 cu urcare, si a lasat-o mai moale ca era prea de tot). Prima urcare am mers-o foarte bine. Pe prima coborare m-au mai luat oameni, m-am menajat pentru ca stiam ca e nasol pentru genunchi sa cobori.
Urmatoarea urcare, cea de 5-6 km, am alergat-o complet, fiind o panta mica. Mai mult, am avut si motivatie, era un tip de 61 de ani care a alergat in fata mea tot timpul asta. Am ajuns la urcarea groasa un pic obosit, dar pe drum mi-am revenit. Am discutat cu un tip care imi povestea cum a fost el la UTMB si la TDG, am ramas mirat ce oameni bazati vin pe acolo. L-am depasit si pe domnul de 61 de ani, pe care urcarea aia l-a cam luat pe nepregatite, se vedea ca s-a cam taiat si nu mai poate sa dea asa bine. Am continuat cu tipul de la UTMB o perioada, el se plangea ca il doare piciorul, venise si cu bete, am vrut sa merg cu el dar la un moment dat a luat-o mai incet si l-am depasit. Cand am ajuns in varf, mi-au zis voluntarii ca sunt pe locul 20. Mare greseala.. Cand am auzit ca stau asa de bine la ce relaxat am mers pana atunci mi-a parut rau, am zis ca nu se poate asa ceva trebuie sa raman in primii 20, asa ca pe urmatoarea coborare am tras de mine maxim. Am vazut 2 tipi in fata mea, am reusit sa ii iau si pe ei. Acum eram deja pe 18, imi permiteam sa ma intreaca din nou cei doi, ca tot pe 20 ramaneam. Dar daca veneau tare din spate?? Asa ca am dat forta in continuare. Am terminat cu panta urata, am ajuns pe o coborare mai lina, deja eram pe traseu comun cu cei de la semi. Am mers cu alti 2 tipi o bucata mare de drum, mi-a fost frica si ca nu m-am ratacit la un moment dat, pentru ca lipseau marcaje, dar a fost bine, am terminat coborarea o data cu ei. Erau de acelasi nivel cu mine sau chiar peste pe coborare, asa ca nu m-am gandit sa ii intrec, dar dupa ce a inceput urcarea aia scurta, de efect, au lasat-o moale de tot, in schimb eu am dat tot ce puteam. Super, deci eram pe 16.
Tocmai cand ma gandeam ca nu mai gasesc pe nimeni de la Cozia, am depasit un tip de varsta mea sau chiar mai mic, care o luase si el destul de incet. L-am gasit si pe tata pe drum, mai avea si el un pic si termina traseul de la Stanisoara, parea ca l-a cam rupt urcarea aia, ceea e era si normal, avand in vedere ca era ultima si ca era abrupta. Cei de la Stanisoara oricum erau totit agatati de pietre, de copaci, erau rupti! :)) Nu ca eu eram mai bine, dar eu trageam maxim, ca sa pastrez locul. Ultima coborare m-a rupt destul de tare, dar am tras de mine si am reusit sa alerg fara pauza. Pe final se alerga in urcare, m-a vazut mama care statea la finish si a inceput sa ma incurajeze, eu eram rupt, mi-am turnat apa in cap si am reusit sa alerg si urcarea aia, iar cand am ajuns la finish ceasul arata 3:55, un timp nesperat de bun (initial ma gandeam la 4:30). Oricum, un traseu mult sub Retezat ca dificultate, dar un traseu frumos, care nu iti da dauna asa de mare cum iti produce Retezatul.
Ca si experienta sociala, la Retezat e atmosfera misto, sunt toti acolo, se sta la corturi, ii cunosti pe toti ii saluti.. Mi-am facut o groaza de cunostinte de fiecare data, acuma cand merg la un concurs ma saluta toata lumea, si o parte din merit o are si Retezatul, pentru ca acolo ai timp sa vorbesti cu toti. Si la Cozia a fost frumos dupa, sora mea a luat premiul 3 la categorie, asa fara antrenament (incredibil, stiu), iar Octavian a luat locul 2 la categorie, cu un timp incredibil, 3:24 sau asa ceva. A fost tare ca i-am asteptat pe toti sa termine, dar dupa am plecat acasa, in schimb la Retezat a venit o trupa super misto, au facut atmosfera.. Seara m-am culcat, dar lumea a ramas la maraton de baut, cine mai putea desigur, atmosfera la Retezat e foarte misto, e ca o tabara din liceu ca si atmosfera. Poate raman si eu la cort la Cozia la anu', sa vad cum e treaba pe acolo.
Ca si impresie generala, ambele concursuri sunt foarte frumoase si merita, acuma depinde cat de mult damage vrei sa faci, Retezatul e un concurs care te rupe oricat de pregatit ai fi, inevitabil, in schimb la Cozia te poti duce si fara prea mult antrenament, e un concurs mai putin dificil. Ca si alternative, ambele au si traseu de semi, plus o cursa super usoara, pentru copii/ sotii (7, respectiv 4 km, daca tin minte bine). Oricum, per total niste concursuri frumoase, niste antrenamente bune pentru urmatoarele care o sa vina.
Pentru inceput, sa facem analiza traseelor. Am participat, desigur, la probele mari -Custura, 28 km cu 2300 dif nivel, respectiv Cozia ,30 km cu 1700m diferenta nivel (real vreo 28 cu 1800, as zice). Diferenta ar fi ca la Retezat se ajunge la un varf de 2500 de metri, aproximativ, in schimb la Cozia nu se trece de 1600 (se incepe de la 300 de metri, deci aproape de nivelul Bucurestiului, ce sa mai). De asemenea, profilul este diferit, la Cozia se alearga prin padure, iar la Retezat mergi pe stanci, pantele sunt foarte dure.. este un traseu brutal, ca sa citez pe cineva). Ca idee, in Retezat se face cam cu 25-35% mai mult ca si timp fata de Cozia (eu am facut sub 4h in Cozia, iar la Custura putin sub 5 ore jumate). Nu este o regula general valabila, dar cam asa am observat la mai multi concurenti, inclusiv persoane care fac 6 ore pe Cozia si 8 pe Custura sau persoane care fac 3 ore si un pic pe Cozia si 4, 4 si ceva pe Custura). Dificultatea este data de diferenta de nivel foarte mare acumulata, pante oribile, despre care am mai scris si in alti ani.
Drumul catre Retezat este un ultra in sine, mergi 7-8 ore, sunt 350 de km, mai aduni si pauzele.. Ce mai, pierzi jumatate de zi pe drum. Noi am plecat pe la 6 din Bucuresti, am reusit sa ne luam si amenda pentru ca ne-am suit in masina, fiind pe banda a 3-a. Eu cu un coleg am luat amenda ca am traversat ilegal, Octavian ca a oprit ilegal. Din start ne-am enervat. A urmat un drum foarte lung, si cand am ajuns acolo era ceva paznic care ne-a zis ca nu mai sunt locuri de cort si nici nu avem voie sa aducem masina acolo.Noi, cand am auzit asa ceva, si vazand ca unii dorm in masina la un km de start, am innebunit, am zis ca nu e posibil asa ceva.. Am mers sa vedem care e treaba - tipul facuse misto de noi, erau locuri o gramada la cort si aveai si unde sa lasi masina daca te descurcai (nu in parcarea lor ce e drept). Norocul nostru a fost ca a plecat de la paza pana ne-am intors, altfel ne tiganeam cu el sa bagam masina acolo. Am montat cortul si aia a fost, ne-am culcat pe la 2 dimineata sau chiar mai tarziu.
La Cozia in schimb, drumul este mult mai scurt. Se ajunge repede, sunt 230 de km pana acolo, din Bucuresti, parca asa ceva. Am luat cazare ca nu stiam ca e loc de cort, mi-a parut rau cand am aflat. La Cozia am venit cu toata familia, a alergat si sora mea pe Cozia, si tata pe Stanisoara, la semi (i-am virusat si pe ei).
Ca si kit, la Retezat ai un tricou misto, tehnic, plus altele incluse, geluri, etc, pentru o taxa mica (60 de lei parca). In schimb, la Cozia, pentru 130 de lei am primit un tricou de bumbac si o punga in care era tricoul, atat. Plus numarul de concurs, care nu era ca si cum il puteau rata. Saracie mare, ce pot sa zic.. S-a vazut ca nu aveau sponsori, cum au cei de la Retezat. De altfel, si premiile sunt pe masura, la Retezat premiul 1 depasea 500 de euro, la Cozia a fost 300 de lei, si e primul an cand se da premiu. De asemenea, in checkpointuri la Retezat nu iti lipseste nimic, la Cozia era doar apa, plus un singur CP cu cateva fructe. Eu oricum vin blindat cu batoane si geluri, asa ca nu ma deranjeaza, dar erau unii un pic suparati.
Ok, si a inceput concursul. In retezat am mai fost de 2 ori. Am scos, pe rand, 6:13, 5:49, iar anul asta 5:27, parca. Anul asta m-am menajat tare pentru ca aveam Ironman peste o saptamana, dar tot am facut o febra musculara incredibila. Este primul meu concurs montan la care am fost, si niciodata nu mi-a fost usor, e un concurs incredibil de greu! Daca il incepi tare n-ai nicio sansa sa il termini asa, o sa te rupa prima urcare in asa hal incat nu o sa mai faci nimic tot traseul. Traseul il stiam bine, doua urcari, doua coborari, si 5km de plat la final. Ca obiectiv, am vrut sa pot alerga platul de la final. Pe primul km am plecat cu 4'00", un timp destul de exagerat pentru valoarea mea. La fel si pe al doilea, am avut aproape de 4'30" din cate am inteles, si era deja in urcare. Cand am ajuns la urcarile groase, am clacat, am simtit ca raman fara energie si aia a fost, n-am mai reusit sa trag de mine. Era foarte cald, ce e drept, si am venit cu colanti lungi si maneca lunga, o greseala incredibila, mi-a fost rau de la caldura tot drumul. Dupa prima urcare, pentru mine deja concursul se terminase, nu mai avea rost sa trag, ca oricum nu mai scoteam timp bun. Am lasat-o moale de tot.. Am facut prima coborare chinuit, inca ma simteam rau, si am ajuns la jumatatea traseului foarte obosit. Pe a doua urcare, pana pe Custura, am mers efectiv cat de incet am putut, si am reusit cumva sa imi revin pana pe varf, chiar mi-am revenit aproape complet, si am putut sa dau coborarea urmatoare (care este foarte dificila, desi parca anul asta mi s-a parut mai ok) la un ritm destul de bun. Am suferit de caldura pentru ca nu aveam apa la mine, ramasesem fara, dar asta a fost, nu a durat foarte mult. La ultimul CP, cu 5 km inainte de finish, mi-au aruncat voluntarii o galeata de apa rece rece in cap, a fost un pic socant dar mi-a prins bine, am reusit sa alerg complet ultimii km de plat, inclusiv pe urcare (era o mica urcare pe unul din acei km). Timp total 5:27 asa cum am zis, nu e o realizare foarte mare, dar cel putin am facut mai bine decat anul trecut. Eu as fi vrut sub 5 ore, dar e greu sa faci bine peste tot unde mergi..
Acum despre Cozia. De data aceasta aici nu stiam traseul, nemaimergand niciodata. Am plecat incet deoarece ma durea genunchiul dupa Ironman (cele doua concursuri au fost cu o saptamana inainte, respectiv dupa, nu prea m-am menajat). Din fericire, in ziua concursului nu m-a deranjat, ma durea de la bicicleta, aparent pe alergat nu ma streseaza, mi-am zis ca "I run with God" si am sperat sa se intample o minune, si chiar s-a intamplat! Cumva in ziua concursului n-am avut nimic, desi pana atunci ma durea si cand mergeam. Si nu exagerez, am ajuns la start si ma simteam foarte bine. Ba mai mult de atat, dupa concurs n-am avut nimic. Traseul e destul de frumos, ai o urcare de vreo 400 de metri, apoi o coborare scurta si rapida, dupa vine o urcare cu panta foarte mica de vreo 5-6 km, apoi o urcare groasa cu vreo 900m diferenta de nivel, apoi o coborare destul de abrupta, ca la final, cand esti gata rupt, sa iti mai bage o urcare infecta de 150m nivel, scurta, dar de efect. Ultima coborare de 1.5-2km o sa te prinda in genunchi daca ai tras pana atunci. Eu mi-am propus sa nu trag, am plecat cu 4:30 de la start, fata de primii care aveau 3:30 (mi-a povestit ulterior Octavian ca a incercat sa mearga cu primii, a pornit din prima linie si avea 3:30 dupa un km si dupa 4:00 cu urcare, si a lasat-o mai moale ca era prea de tot). Prima urcare am mers-o foarte bine. Pe prima coborare m-au mai luat oameni, m-am menajat pentru ca stiam ca e nasol pentru genunchi sa cobori.
Urmatoarea urcare, cea de 5-6 km, am alergat-o complet, fiind o panta mica. Mai mult, am avut si motivatie, era un tip de 61 de ani care a alergat in fata mea tot timpul asta. Am ajuns la urcarea groasa un pic obosit, dar pe drum mi-am revenit. Am discutat cu un tip care imi povestea cum a fost el la UTMB si la TDG, am ramas mirat ce oameni bazati vin pe acolo. L-am depasit si pe domnul de 61 de ani, pe care urcarea aia l-a cam luat pe nepregatite, se vedea ca s-a cam taiat si nu mai poate sa dea asa bine. Am continuat cu tipul de la UTMB o perioada, el se plangea ca il doare piciorul, venise si cu bete, am vrut sa merg cu el dar la un moment dat a luat-o mai incet si l-am depasit. Cand am ajuns in varf, mi-au zis voluntarii ca sunt pe locul 20. Mare greseala.. Cand am auzit ca stau asa de bine la ce relaxat am mers pana atunci mi-a parut rau, am zis ca nu se poate asa ceva trebuie sa raman in primii 20, asa ca pe urmatoarea coborare am tras de mine maxim. Am vazut 2 tipi in fata mea, am reusit sa ii iau si pe ei. Acum eram deja pe 18, imi permiteam sa ma intreaca din nou cei doi, ca tot pe 20 ramaneam. Dar daca veneau tare din spate?? Asa ca am dat forta in continuare. Am terminat cu panta urata, am ajuns pe o coborare mai lina, deja eram pe traseu comun cu cei de la semi. Am mers cu alti 2 tipi o bucata mare de drum, mi-a fost frica si ca nu m-am ratacit la un moment dat, pentru ca lipseau marcaje, dar a fost bine, am terminat coborarea o data cu ei. Erau de acelasi nivel cu mine sau chiar peste pe coborare, asa ca nu m-am gandit sa ii intrec, dar dupa ce a inceput urcarea aia scurta, de efect, au lasat-o moale de tot, in schimb eu am dat tot ce puteam. Super, deci eram pe 16.
Tocmai cand ma gandeam ca nu mai gasesc pe nimeni de la Cozia, am depasit un tip de varsta mea sau chiar mai mic, care o luase si el destul de incet. L-am gasit si pe tata pe drum, mai avea si el un pic si termina traseul de la Stanisoara, parea ca l-a cam rupt urcarea aia, ceea e era si normal, avand in vedere ca era ultima si ca era abrupta. Cei de la Stanisoara oricum erau totit agatati de pietre, de copaci, erau rupti! :)) Nu ca eu eram mai bine, dar eu trageam maxim, ca sa pastrez locul. Ultima coborare m-a rupt destul de tare, dar am tras de mine si am reusit sa alerg fara pauza. Pe final se alerga in urcare, m-a vazut mama care statea la finish si a inceput sa ma incurajeze, eu eram rupt, mi-am turnat apa in cap si am reusit sa alerg si urcarea aia, iar cand am ajuns la finish ceasul arata 3:55, un timp nesperat de bun (initial ma gandeam la 4:30). Oricum, un traseu mult sub Retezat ca dificultate, dar un traseu frumos, care nu iti da dauna asa de mare cum iti produce Retezatul.
Ca si experienta sociala, la Retezat e atmosfera misto, sunt toti acolo, se sta la corturi, ii cunosti pe toti ii saluti.. Mi-am facut o groaza de cunostinte de fiecare data, acuma cand merg la un concurs ma saluta toata lumea, si o parte din merit o are si Retezatul, pentru ca acolo ai timp sa vorbesti cu toti. Si la Cozia a fost frumos dupa, sora mea a luat premiul 3 la categorie, asa fara antrenament (incredibil, stiu), iar Octavian a luat locul 2 la categorie, cu un timp incredibil, 3:24 sau asa ceva. A fost tare ca i-am asteptat pe toti sa termine, dar dupa am plecat acasa, in schimb la Retezat a venit o trupa super misto, au facut atmosfera.. Seara m-am culcat, dar lumea a ramas la maraton de baut, cine mai putea desigur, atmosfera la Retezat e foarte misto, e ca o tabara din liceu ca si atmosfera. Poate raman si eu la cort la Cozia la anu', sa vad cum e treaba pe acolo.
Ca si impresie generala, ambele concursuri sunt foarte frumoase si merita, acuma depinde cat de mult damage vrei sa faci, Retezatul e un concurs care te rupe oricat de pregatit ai fi, inevitabil, in schimb la Cozia te poti duce si fara prea mult antrenament, e un concurs mai putin dificil. Ca si alternative, ambele au si traseu de semi, plus o cursa super usoara, pentru copii/ sotii (7, respectiv 4 km, daca tin minte bine). Oricum, per total niste concursuri frumoase, niste antrenamente bune pentru urmatoarele care o sa vina.
luni, 27 iunie 2016
Ironman Oradea - un vis împlinit
M-am apucat de alergat acum 3 ani (vara anului 2013, nu mai știu când exact). De atunci, am participat la diverse concursuri, maratoane, ultramaratoane, uneori și crosuri, ba chiar de vreo două ori am mers și la campionatul național de duatlon. Am făcut și un triatlon scurt, winter tri, dar cam atât în ceea ce privește sporturile care nu au treabă cu alergarea. Cu toate acestea, de când m-am apucat de alergat, la scurt timp am aflat de Ironman - cel mai celebru triatlon și cel mai dorit de către sportivii amatori. Ulterior am aflat că există și alte variante, dublu, triplu, etc, până la un ironman pe zi timp de o lună (ba chiar e un tip care a făcut zi de zi câte un Ironman, timp de 50 de zile), dar acestea sunt niște chestii care, după părerea mea, sunt pentru oameni care nu lucrează și au timp doar de antrenamente (dublu Iron au făcut doar 3 români până în prezent). Pentru noi, muritorii de rând, un Ironman este cel mai mare vis în ceea ce privește sportul, fiind, totuși, o competiție foarte greu de terminat. Mi-am dorit de mult să fac un Ironman. Inițial m-am înscris la proba de half, apoi m-am gândit că este prea ușor de făcut un half și m-am mutat la full. Trebuie să precizez de la început că a fost o alegere un pic grăbită, și dacă nu mă ajuta Dumnezeu să termin nu aș fi putut. Poate că pare un pic ciudat că spun asta dar eu chiar așa am considerat, și o să detaliez în continuare de ce.
Pentru început, poate vă întrebați cum m-am antrenat pentru Ironman (de fapt X-Man, Ironman este marcă înregistrată, în România se numește X-Man, dar distanța este cea de acolo). Cea mai mare problemă pentru un amator este înotul. Majoritatea vin de la alergare și se apucă de triatlon, mai sunt unii care vin de la ciclism, dar mai rar, în schimb la înot nu prea se pricepe lumea. M-am apucat de înot acum 7-8 luni, cam așa. Am început de la 100 de metri înotați consecutiv, am vrut să mă antrenez doar craul, pentru că am auzit că e mai rapid. Când am ajuns la 500 de metri înotați a fost mare fericire pentru mine, deja mă vedeam cu half-ul terminat. În câteva luni am reușit să înot 2 km, și m-am gândit că e cam simplu să fac doar half, așa că am zis să încerc direct full. Cu bicicleta m-am mai dat de câteva ori, am fost cu veloprietenii la o tură de 100 de km, apoi la brevetul de 200 km, și am fost de vreo 2 ori la tura de joi seara, de viteză, în plus am mai făcut eu de vreo 2 ori singur vreo 90-120 km. Deci în total cam 6 ieșiri. Nu știu cât a contat, dar eu merg cu bicicleta mereu prin oraș, așa că am adunat aproape 4000 de km pedalați în ultimul an, dar practic antrenamente am făcut doar 6 lungi, și cred că mai făcusem vreo 2-3 mai scurte, de 30-40km, cât să mă obișnuiesc cu SPD-uri, pantofi din ăia special de pedalat, se clipsează pe pedale și trebuie să ai grijă cum le dai jos că dacă nu reușești poți să cazi. Altă treabă nasoală cu ei este că dacă ești pe o urcare și nu mai poți pedala ai căzut. Partea bună este că poți să tragi de pedală, nu doar să o împingi, și teoretic îți asigură o viteză mai bună. Cu alergatul stăteam bine, nu pot spune că m-am antrenat foarte mult, dar am făcut și antrenamente de 100km, chiar și 140, plus niște montane (eco, brașov, retezat skyrace), dar au fost și săptămâni în care am alergat doar 12-15 km, deci nu am fost foarte conștiincios. Am mai băgat și un half cu 2 săptămâni înainte, care m-a cam rupt, dar a fost foarte bun pentru concurs.
Cam asta cu antrenamentele. După cum vedeți, destul de subțire pentru un Ironman. Ca și echipament, am una din cele mai ieftine cursiere, Sprint Monza Race, cu niște rapoarte imposibile pentru urcări și pentru genunchii mei (42/52 foile, 11-25 pinioanele). Mi-am luat și un neopren pe care nu l-am folosit, tot așa printre cele mai ieftine (totuși tot scump mi se pare, 650 de lei, având în vedere că l-am luat degeaba). În rest, echipament de biclă am de la Decathlon, iar pantofii mi i-am luat de la XLC, au fost cei mai ieftini de pe piață, vreo 250 de lei (ajung și la 1500, full carbon). Pentru alergat nu am folosit nimic special, mi-am luat tricoul cu I run with God, ca să am o motivație serioasă să ajung la partea de alergare și cam atât, am avut niște pantaloni scurți de compresie tot de la Decathlon, pe care i-am folosit și pe post de slip la înot.
Ar fi multe de spus despre cursa asta, așa că o să încerc să povestesc cât mai pe scurt. Cu o săptămână înainte am fost la Retezat Skyrace, nu știu dacă a fost o decizie foarte bună, pentru că am avut febră musculară până miercuri sau chiar joi, deși am încercat să nu trag foarte tare de mine. Am plecat de joi dimineață în Oradea. În următoarea zi, vineri, am făcut recunoașterea oficială a traseului de bicicletă, iar apoi am dat o tură de lac. Lacul era foarte murdar, dar mai ales extrem de cald, pe unele porțiuni apa avea peste 30 de grade, te frigea pur și simplu. Era clar că nu o să se înoate cu neopren. Pe mine oricum nu mă interesa, având în vedere că îmi era un pic frică de neopren (nu l-am folosit niciodată). Tura de bicicletă a fost un pic cam lungă, m-a cam durut genunchiul după, poate ar fi fost mai bine să nu mă duc, dar cel puțin am văzut cum stă treaba. Urcările nu mi s-au părut așa dificile, mai puțin ultima, pe care o făceai doar o dată, la întoarcere (în rest dădeai 7 ture). Aia chiar a fost o urcare greuță. Apoi ne-am lăsat seara biclele și echipamentul în tranziție, pentru a nu ne mai stresa cu asta a doua zi. Mi-am pus la mine 12 batoane și 6 geluri, batoanele pentru biclă, gelurile pentru alergare, plus două În fine, a trecut și ziua de vineri și a venit ziua concursului. M-am dus la start cu destule emoții, mai ales pentru partea de înot. Mi-am pus ochelarii, am reușit cumva să îmi pun tot părul în cască (era cam strâmtă casca), și m-am băgat în lac. Inițial mi s-a părut un pic rece, dar după m-am obișnuit. S-a dat startul, și am început să înot. Aveam de făcut 8 ture de lac, fiecare tură fiind de fapt un pătrat (mai bine zis un patrulater convex, că nu avea laturi egale și nici unghiuri de 90). După trei laturi din prima tură, mi-am pus mâna în cap și am observat că nu mai am casca. În momentul ăla am zis că înnebunesc, că nu se poate așa ceva. Mă și gândeam, poate mă descalifică, atâta efort, atâta muncă și să ies din concurs după 15 minute.. Am terminat o tură, mi-am dat seama că nu îmi zice nimeni nimic (am înțeles că s-a mai întâmplat, casca e destul de mică și dacă nu o pui bine îți cade), și am încercat să înot în continuare. Problema cea mai mare era că nu vedeam nimic, îmi intra părul în nas,în ochi.. Singura mea soluție era să înot bras, ca să mi se dea părul la o parte, să pot vedea ceva. În condițiile în care eu nu am înotat bras aproape niciodată în 8 luni de antrenamente. De panică, am ajuns în mijlocul lacului, a trebuit să mă îndrume cineva să ajung la capătul turei. După ce făceai prima latură din patrulater puteai să atingi fundul lacului și te puteai odihni un pic. Acolo mă pregăteam pentru tura următoare, având în vedere că nu prea vedeam oricum nici prin ochelari, așa că a trebuit să mă orientez din latură în latură, să știu pe unde să o iau. După fiecare tură mă tot gândeam să cer o cască nouă, dar mă gândeam că poate nu am voie.. Așa că am continuat așa. Dupa aproximativ 4 ture am auzit că se ieșea din apă, ceea ce însemna că au terminat primii. M-am gândit că e bine, că primii termină în aproximativ o oră, deci înseamnă că a trecut doar o oră. În caz că am uitat să precizez, aveam două ore jumate la dispoziție să ieșim din lac și să intrăm pe tura de bicicletă. Am mai dat încă o tură, mă tot rugam să termin, să nu mi se facă rău, să pot continua așa bras.. A fost pur și simplu un coșmar. Îmi venea părul în ochi, trebuia să mă opresc să îl dau la o parte.. A fost prima oară când m-am gândit serios să mă tund, pentru că m-a încurcat îngrozitor, era să nu termin cursa din cauza lui. După 5 ture am văzut că încă sunt mulți în lac, deci nu au terminat așa mulți, ceea ce era bine. Mai ales că aveam după cine să mă țin, pentru că oricum mai mult de picioarele celui din față nu vedeam prin ochelari. Am continuat să înot, să mă opresc la fiecare tură după prima latură să îmi mai revin.. La fiecare baliză mă țineam de ea ca să mă orientez și să mă mai odihnesc un pic. După 6 ture am văzut că nu mai e mai nimeni în lac și am început să mă panichez că nu mai termin în timp, mai ales că am văzut că cei de la half, care începeau după 2 ore, erau deja în lac. Din fericire, doar se încălzeau, așa că am avut speranțe în continuare. Mai ales că nu îmi zicea nimeni nimic că am rămas fără cască. Mă tot gândeam să cer un elastic măcar de pe margine, am înțeles că aș fi putut.. Dar aveam prea mari emoții, mă gândeam că ar dura mult că și așa sunt la limită.. Când am intrat pe tura a 8-a am văzut că cei de la half încă nu începuseră, deci mai aveam minim 30 de minute. După prima latură, am întrebat pe cineva cât e ceasul. Mi-a zis ”și 52”, l-am întrebat dacă e 8:52, nu mai știam de mine, mă așteptam la orice, mă gândeam că poate e deja 9:52, efectiv nu știam pe ce lume sunt. Când am auzit că e doar 8:52 m-am relaxat complet, am înotat restul laturilor în 12 minute și am ieșit din lac. Ultima latură mi s-a părut că nu se mai termină, abia așteptam să ies, pur și simplu nu îmi venea să cred că am ieșit de acolo. Pentru mine a fost o minune. Să înot bras, în condițiile în care nu mă antrenasem niciodată așa, a fost ceva incredibil, mai ales că îmi tot venea părul pe față, uneori mă opream să îmi dau ochelarii jos să mă uit unde trebuie să ajung.. Total diferit de cum era în bazin. Ce mi s-a părut incredibil e că am terminat bras, deși mi se părea că înot foarte încet. Am ieșit din bazin și am început să strig pe acolo că nu îmi vine să cred că am terminat, că e o minune, că e incredibil că am ieșit viu din lac. Organizatorii nu m-au lăsat în starea aia, era cineva la tranziție care mi-a zis că nu e timp de stat și ar trebui să mă grăbesc, că trebuie să încep cât mai repede bicicleta. Ceea ce am și făcut, am băut o sticlă de Gatorade în câteva secunde, am mâncat o ciocolată de la Ritter (are 500 kcal) și am plecat pe traseul de bicicletă.
Inițial, nu prea știam pe ce lume sunt. Am urcat un pic, apoi pe coborâre m-am odihnit, și pe la 9:30 am început turele. Sunt 7 ture de 23km, formând un fel de Y. Se pleacă pe partea de jos de la Y, apoi se face dreapta, se întoarce, se face dreapta iar, se urcă 50-60 de metri nivel până la o biserică, o urcare abruptă, pe care o faci în 5-6 minute, apoi se coboară câțiva km, dar tot 50-60 de metri nivel, pentru a se întoarce iar spre biserică, se coboară din nou, apoi se termină de unde s-a început (se face iar partea de jos de la Y, în sens opus). Cu totul, 180 de km și aproximativ 1300m diferență de nivel. Au fost 3 checkpointuri, unul la început, și două la biserică (pe fiecare parte a străzii). La fiecare două checkpointuri mă opream să mănânc un baton. În total am mâncat 10 batoane. După prima tură se făcuse 10:22, după a doua 11:16, după a treia 12:12 parcă. Timpii mei erau din ce în ce mai slabi, dar era ok, pentru că mă gândeam să fac cam o oră pe buclă, în total 7 ore, plus încă 15 km cât mai erau până la bucle și înapoi, cam 7 ore jumate. După a treia buclă am început să resimt genunchiul drept destul de tare, dar și căldura. Am avut grijă să beau cât mai multă apă, izotonic, dar să mă și dau cu apă pe mine ca să mă răcoresc, erau cam 40 de grade afară. Următoarea tură am terminat-o pe la 13:09 dacă țin minte bine. Mai erau încă 3, începusem să obosesc, abia mai reușeam să schimb foile, îmi amorțise mâna, la fel și să îmi clipsez papucii, devenea din ce în ce mai greu. Tura a 5-a am terminat-o la 14:06, cam așa. Pe drum, mă gândeam la blogul lui Adrian Toma, nu știu cum zice el că a pedalat relaxat, că eu am tras de mine destul ca să mă încadrez în timpul limită și m-am antrenat mai mult pe bicicletă. Un pic demoralizator.. Singura asemănare e că nici eu nu am mâncat pe bicicletă, mă opream frumos un minut, două la checkpoint. Am început și tura a 6-a (încă mă doare genunchiul când scriu), și am terminat-o pe la 15:03, dar deja începea să mă obosească urcarea aia groasă la biserică. Ultima tură am pedalat-o cu gândul că nu mai urmează nimic după ea. Deja începuseră să se rărească și oamenii pe traseu.. Am terminat ultima tură pe la 16:01 sau pe acolo. Din nou, pentru mine a fost incredibil că am reușit așa cu durerea de genunchi (lipsă de antrenamente pe urcări, din câte cred, sau poate șaua reglată prost.. o să mai văd). Nu mai spun că mă rugam mereu să nu fac pană.. Dacă făceam pană probabil nu mai terminam, aveam chit la mine, dar nu mai reparasem niciodată.. Aveam telefon la mine, să sun la un număr în caz de probleme, dar am văzut ulterior că nu mai mergea din cauza apei aruncată pe mine. Am început să merg pe drumul spre parcul în care alergam. Trebuia să trec din nou pe o porțiune mai slab asfaltată, cu pietriș, și am crezut că am făcut pană acolo. Erau doar 700 de metri, dar în urcare, și destule șanse de pană. Din fericire nu a fost cazul, așa că m-am apucat să urc ultima porțiune din traseu. Urcarea a fost grea și lungă, am văzut că unii au luat bicla în mână să o împingă. Având în vedere rapoartele mele, dacă nu pedalam cu minim 13-14/oră, devenea foarte greu să apăs pe pedale, și probabil nu mai puteam pedala, așa că trebuia să forțez și să pedalez cu 17-18, ca să am de unde să scad, iar să forțez.. A fost destul de greu. Am ajuns în capătul urcării foarte obosit. Mi-a zis o doamnă că mai am doar 5km de făcut până jos, doar coborâre. Din momentul ăla nu mai conta dacă fac pană, puteam să merg și pe jos, era cam 16:17. Am mers încet până la parc, eram deja foarte obosit, am ajuns la 16:30 aproximativ, și am intrat în tranziție. Am mai băut un gatorade, mi-am pus tricoul cu I run with God, mi-am dat jos pantalonii de biclă, și am intrat în parc.
Alergarea are 38 de ture de aproximativ 1.1km. Când am ajuns eu (dupa 9 ore jumate), primul deja terminase. Limita era de 10 ore jumate până acolo, mai aveam un maraton de alergat în 6 ore și ceva. Foarte lejer, nu era problemă, m-am gândit că dacă alerg jumătate în 2 ore 30, tot îmi rămân peste 3 ore să merg următorul semi. Am alergat constant cu un ritm foarte lejer, cam 6:20-6:30 pe km probabil, aveam cam 7 minute pe tura de lac. La fiecare 3 ture beam izotonic, la 6 ture băgam un gel, iar la fiecare tură beam minim un pahar de apă, și aruncam cu alte 2-3 pe mine. După 6 ture mă simțeam excelent, chiar și după 12 am fost bine. Greul a venit după primul semi, când am început să obosesc, și am realizat că nu mai pot alerga non stop. Asta era, am început să merg după checkpoint cât imi beam paharul cu apă, dar nu mai mult de 100-200 de metri pe tură. După tura 24 am avut și ture în care am merg și 300-400 de metri, cel puțin cât îmi luam gelul, dar tot timpul continuam cu alergatul. Când am ajuns la tura 30, mi-am dat seama că sigur o să termin. Până atunci tot făceam calcule, ce se întâmplă dacă mi se face rău, cât îmi ia dacă mă târăsc cu 5 km / oră, etc. Am reușit să alerg și după tura 30, chiar dacă m-am mai relaxat și am început să merg aproape tură de tură 200-300 de metri. Ultimele 3 ture le-am alergat aproape fără să merg deloc. Pe ultima tură, organizatorii mi-au zis ”îți vine să crezi sau nu.. mai ai o singură tură”. Am terminat tura relaxat, fără nicio grabă, și m-am dus să îmi iau medalia. Timp total, 14 ore și 49 de minute. Nu credeam că va fi așa de greu, mă așteptam să meargă mai bine bicicleta și să scot cam 14 ore, nu mi-aș fi imaginat că fac 7 ore și 15 pe bicicletă, am avut 25 la oră media de pedalat (fără pauze), și eu îmi calculasem 30! =)). A fost o experiență extraordinară, una din cele mai frumoase zile din viața mea, o cursă pe care mi-am dorit-o de foarte mult timp. Organizarea a fost impecabilă, am dat un ban, dar am stat în față ca să zic așa. Nu am suferit de foame, sete sau orice altceva. M-a motivat foarte mult și tricoul, când îmi era greu mă gândeam că mă ajută cineva acolo sus, dacă m-a scos din lac atunci sigur o să și termin. Nu știu dacă o să mai merg și la anul următor.. E un efort incredibil, atât ca resurse, cât mai ales ca antrenamente, orice ai crede trebuie multe antrenamente pentru a reuși. Sper doar să mai ajung pe la Oradea, poate doar așa, la half.
Pentru început, poate vă întrebați cum m-am antrenat pentru Ironman (de fapt X-Man, Ironman este marcă înregistrată, în România se numește X-Man, dar distanța este cea de acolo). Cea mai mare problemă pentru un amator este înotul. Majoritatea vin de la alergare și se apucă de triatlon, mai sunt unii care vin de la ciclism, dar mai rar, în schimb la înot nu prea se pricepe lumea. M-am apucat de înot acum 7-8 luni, cam așa. Am început de la 100 de metri înotați consecutiv, am vrut să mă antrenez doar craul, pentru că am auzit că e mai rapid. Când am ajuns la 500 de metri înotați a fost mare fericire pentru mine, deja mă vedeam cu half-ul terminat. În câteva luni am reușit să înot 2 km, și m-am gândit că e cam simplu să fac doar half, așa că am zis să încerc direct full. Cu bicicleta m-am mai dat de câteva ori, am fost cu veloprietenii la o tură de 100 de km, apoi la brevetul de 200 km, și am fost de vreo 2 ori la tura de joi seara, de viteză, în plus am mai făcut eu de vreo 2 ori singur vreo 90-120 km. Deci în total cam 6 ieșiri. Nu știu cât a contat, dar eu merg cu bicicleta mereu prin oraș, așa că am adunat aproape 4000 de km pedalați în ultimul an, dar practic antrenamente am făcut doar 6 lungi, și cred că mai făcusem vreo 2-3 mai scurte, de 30-40km, cât să mă obișnuiesc cu SPD-uri, pantofi din ăia special de pedalat, se clipsează pe pedale și trebuie să ai grijă cum le dai jos că dacă nu reușești poți să cazi. Altă treabă nasoală cu ei este că dacă ești pe o urcare și nu mai poți pedala ai căzut. Partea bună este că poți să tragi de pedală, nu doar să o împingi, și teoretic îți asigură o viteză mai bună. Cu alergatul stăteam bine, nu pot spune că m-am antrenat foarte mult, dar am făcut și antrenamente de 100km, chiar și 140, plus niște montane (eco, brașov, retezat skyrace), dar au fost și săptămâni în care am alergat doar 12-15 km, deci nu am fost foarte conștiincios. Am mai băgat și un half cu 2 săptămâni înainte, care m-a cam rupt, dar a fost foarte bun pentru concurs.
Cam asta cu antrenamentele. După cum vedeți, destul de subțire pentru un Ironman. Ca și echipament, am una din cele mai ieftine cursiere, Sprint Monza Race, cu niște rapoarte imposibile pentru urcări și pentru genunchii mei (42/52 foile, 11-25 pinioanele). Mi-am luat și un neopren pe care nu l-am folosit, tot așa printre cele mai ieftine (totuși tot scump mi se pare, 650 de lei, având în vedere că l-am luat degeaba). În rest, echipament de biclă am de la Decathlon, iar pantofii mi i-am luat de la XLC, au fost cei mai ieftini de pe piață, vreo 250 de lei (ajung și la 1500, full carbon). Pentru alergat nu am folosit nimic special, mi-am luat tricoul cu I run with God, ca să am o motivație serioasă să ajung la partea de alergare și cam atât, am avut niște pantaloni scurți de compresie tot de la Decathlon, pe care i-am folosit și pe post de slip la înot.
Ar fi multe de spus despre cursa asta, așa că o să încerc să povestesc cât mai pe scurt. Cu o săptămână înainte am fost la Retezat Skyrace, nu știu dacă a fost o decizie foarte bună, pentru că am avut febră musculară până miercuri sau chiar joi, deși am încercat să nu trag foarte tare de mine. Am plecat de joi dimineață în Oradea. În următoarea zi, vineri, am făcut recunoașterea oficială a traseului de bicicletă, iar apoi am dat o tură de lac. Lacul era foarte murdar, dar mai ales extrem de cald, pe unele porțiuni apa avea peste 30 de grade, te frigea pur și simplu. Era clar că nu o să se înoate cu neopren. Pe mine oricum nu mă interesa, având în vedere că îmi era un pic frică de neopren (nu l-am folosit niciodată). Tura de bicicletă a fost un pic cam lungă, m-a cam durut genunchiul după, poate ar fi fost mai bine să nu mă duc, dar cel puțin am văzut cum stă treaba. Urcările nu mi s-au părut așa dificile, mai puțin ultima, pe care o făceai doar o dată, la întoarcere (în rest dădeai 7 ture). Aia chiar a fost o urcare greuță. Apoi ne-am lăsat seara biclele și echipamentul în tranziție, pentru a nu ne mai stresa cu asta a doua zi. Mi-am pus la mine 12 batoane și 6 geluri, batoanele pentru biclă, gelurile pentru alergare, plus două În fine, a trecut și ziua de vineri și a venit ziua concursului. M-am dus la start cu destule emoții, mai ales pentru partea de înot. Mi-am pus ochelarii, am reușit cumva să îmi pun tot părul în cască (era cam strâmtă casca), și m-am băgat în lac. Inițial mi s-a părut un pic rece, dar după m-am obișnuit. S-a dat startul, și am început să înot. Aveam de făcut 8 ture de lac, fiecare tură fiind de fapt un pătrat (mai bine zis un patrulater convex, că nu avea laturi egale și nici unghiuri de 90). După trei laturi din prima tură, mi-am pus mâna în cap și am observat că nu mai am casca. În momentul ăla am zis că înnebunesc, că nu se poate așa ceva. Mă și gândeam, poate mă descalifică, atâta efort, atâta muncă și să ies din concurs după 15 minute.. Am terminat o tură, mi-am dat seama că nu îmi zice nimeni nimic (am înțeles că s-a mai întâmplat, casca e destul de mică și dacă nu o pui bine îți cade), și am încercat să înot în continuare. Problema cea mai mare era că nu vedeam nimic, îmi intra părul în nas,în ochi.. Singura mea soluție era să înot bras, ca să mi se dea părul la o parte, să pot vedea ceva. În condițiile în care eu nu am înotat bras aproape niciodată în 8 luni de antrenamente. De panică, am ajuns în mijlocul lacului, a trebuit să mă îndrume cineva să ajung la capătul turei. După ce făceai prima latură din patrulater puteai să atingi fundul lacului și te puteai odihni un pic. Acolo mă pregăteam pentru tura următoare, având în vedere că nu prea vedeam oricum nici prin ochelari, așa că a trebuit să mă orientez din latură în latură, să știu pe unde să o iau. După fiecare tură mă tot gândeam să cer o cască nouă, dar mă gândeam că poate nu am voie.. Așa că am continuat așa. Dupa aproximativ 4 ture am auzit că se ieșea din apă, ceea ce însemna că au terminat primii. M-am gândit că e bine, că primii termină în aproximativ o oră, deci înseamnă că a trecut doar o oră. În caz că am uitat să precizez, aveam două ore jumate la dispoziție să ieșim din lac și să intrăm pe tura de bicicletă. Am mai dat încă o tură, mă tot rugam să termin, să nu mi se facă rău, să pot continua așa bras.. A fost pur și simplu un coșmar. Îmi venea părul în ochi, trebuia să mă opresc să îl dau la o parte.. A fost prima oară când m-am gândit serios să mă tund, pentru că m-a încurcat îngrozitor, era să nu termin cursa din cauza lui. După 5 ture am văzut că încă sunt mulți în lac, deci nu au terminat așa mulți, ceea ce era bine. Mai ales că aveam după cine să mă țin, pentru că oricum mai mult de picioarele celui din față nu vedeam prin ochelari. Am continuat să înot, să mă opresc la fiecare tură după prima latură să îmi mai revin.. La fiecare baliză mă țineam de ea ca să mă orientez și să mă mai odihnesc un pic. După 6 ture am văzut că nu mai e mai nimeni în lac și am început să mă panichez că nu mai termin în timp, mai ales că am văzut că cei de la half, care începeau după 2 ore, erau deja în lac. Din fericire, doar se încălzeau, așa că am avut speranțe în continuare. Mai ales că nu îmi zicea nimeni nimic că am rămas fără cască. Mă tot gândeam să cer un elastic măcar de pe margine, am înțeles că aș fi putut.. Dar aveam prea mari emoții, mă gândeam că ar dura mult că și așa sunt la limită.. Când am intrat pe tura a 8-a am văzut că cei de la half încă nu începuseră, deci mai aveam minim 30 de minute. După prima latură, am întrebat pe cineva cât e ceasul. Mi-a zis ”și 52”, l-am întrebat dacă e 8:52, nu mai știam de mine, mă așteptam la orice, mă gândeam că poate e deja 9:52, efectiv nu știam pe ce lume sunt. Când am auzit că e doar 8:52 m-am relaxat complet, am înotat restul laturilor în 12 minute și am ieșit din lac. Ultima latură mi s-a părut că nu se mai termină, abia așteptam să ies, pur și simplu nu îmi venea să cred că am ieșit de acolo. Pentru mine a fost o minune. Să înot bras, în condițiile în care nu mă antrenasem niciodată așa, a fost ceva incredibil, mai ales că îmi tot venea părul pe față, uneori mă opream să îmi dau ochelarii jos să mă uit unde trebuie să ajung.. Total diferit de cum era în bazin. Ce mi s-a părut incredibil e că am terminat bras, deși mi se părea că înot foarte încet. Am ieșit din bazin și am început să strig pe acolo că nu îmi vine să cred că am terminat, că e o minune, că e incredibil că am ieșit viu din lac. Organizatorii nu m-au lăsat în starea aia, era cineva la tranziție care mi-a zis că nu e timp de stat și ar trebui să mă grăbesc, că trebuie să încep cât mai repede bicicleta. Ceea ce am și făcut, am băut o sticlă de Gatorade în câteva secunde, am mâncat o ciocolată de la Ritter (are 500 kcal) și am plecat pe traseul de bicicletă.
Inițial, nu prea știam pe ce lume sunt. Am urcat un pic, apoi pe coborâre m-am odihnit, și pe la 9:30 am început turele. Sunt 7 ture de 23km, formând un fel de Y. Se pleacă pe partea de jos de la Y, apoi se face dreapta, se întoarce, se face dreapta iar, se urcă 50-60 de metri nivel până la o biserică, o urcare abruptă, pe care o faci în 5-6 minute, apoi se coboară câțiva km, dar tot 50-60 de metri nivel, pentru a se întoarce iar spre biserică, se coboară din nou, apoi se termină de unde s-a început (se face iar partea de jos de la Y, în sens opus). Cu totul, 180 de km și aproximativ 1300m diferență de nivel. Au fost 3 checkpointuri, unul la început, și două la biserică (pe fiecare parte a străzii). La fiecare două checkpointuri mă opream să mănânc un baton. În total am mâncat 10 batoane. După prima tură se făcuse 10:22, după a doua 11:16, după a treia 12:12 parcă. Timpii mei erau din ce în ce mai slabi, dar era ok, pentru că mă gândeam să fac cam o oră pe buclă, în total 7 ore, plus încă 15 km cât mai erau până la bucle și înapoi, cam 7 ore jumate. După a treia buclă am început să resimt genunchiul drept destul de tare, dar și căldura. Am avut grijă să beau cât mai multă apă, izotonic, dar să mă și dau cu apă pe mine ca să mă răcoresc, erau cam 40 de grade afară. Următoarea tură am terminat-o pe la 13:09 dacă țin minte bine. Mai erau încă 3, începusem să obosesc, abia mai reușeam să schimb foile, îmi amorțise mâna, la fel și să îmi clipsez papucii, devenea din ce în ce mai greu. Tura a 5-a am terminat-o la 14:06, cam așa. Pe drum, mă gândeam la blogul lui Adrian Toma, nu știu cum zice el că a pedalat relaxat, că eu am tras de mine destul ca să mă încadrez în timpul limită și m-am antrenat mai mult pe bicicletă. Un pic demoralizator.. Singura asemănare e că nici eu nu am mâncat pe bicicletă, mă opream frumos un minut, două la checkpoint. Am început și tura a 6-a (încă mă doare genunchiul când scriu), și am terminat-o pe la 15:03, dar deja începea să mă obosească urcarea aia groasă la biserică. Ultima tură am pedalat-o cu gândul că nu mai urmează nimic după ea. Deja începuseră să se rărească și oamenii pe traseu.. Am terminat ultima tură pe la 16:01 sau pe acolo. Din nou, pentru mine a fost incredibil că am reușit așa cu durerea de genunchi (lipsă de antrenamente pe urcări, din câte cred, sau poate șaua reglată prost.. o să mai văd). Nu mai spun că mă rugam mereu să nu fac pană.. Dacă făceam pană probabil nu mai terminam, aveam chit la mine, dar nu mai reparasem niciodată.. Aveam telefon la mine, să sun la un număr în caz de probleme, dar am văzut ulterior că nu mai mergea din cauza apei aruncată pe mine. Am început să merg pe drumul spre parcul în care alergam. Trebuia să trec din nou pe o porțiune mai slab asfaltată, cu pietriș, și am crezut că am făcut pană acolo. Erau doar 700 de metri, dar în urcare, și destule șanse de pană. Din fericire nu a fost cazul, așa că m-am apucat să urc ultima porțiune din traseu. Urcarea a fost grea și lungă, am văzut că unii au luat bicla în mână să o împingă. Având în vedere rapoartele mele, dacă nu pedalam cu minim 13-14/oră, devenea foarte greu să apăs pe pedale, și probabil nu mai puteam pedala, așa că trebuia să forțez și să pedalez cu 17-18, ca să am de unde să scad, iar să forțez.. A fost destul de greu. Am ajuns în capătul urcării foarte obosit. Mi-a zis o doamnă că mai am doar 5km de făcut până jos, doar coborâre. Din momentul ăla nu mai conta dacă fac pană, puteam să merg și pe jos, era cam 16:17. Am mers încet până la parc, eram deja foarte obosit, am ajuns la 16:30 aproximativ, și am intrat în tranziție. Am mai băut un gatorade, mi-am pus tricoul cu I run with God, mi-am dat jos pantalonii de biclă, și am intrat în parc.
Alergarea are 38 de ture de aproximativ 1.1km. Când am ajuns eu (dupa 9 ore jumate), primul deja terminase. Limita era de 10 ore jumate până acolo, mai aveam un maraton de alergat în 6 ore și ceva. Foarte lejer, nu era problemă, m-am gândit că dacă alerg jumătate în 2 ore 30, tot îmi rămân peste 3 ore să merg următorul semi. Am alergat constant cu un ritm foarte lejer, cam 6:20-6:30 pe km probabil, aveam cam 7 minute pe tura de lac. La fiecare 3 ture beam izotonic, la 6 ture băgam un gel, iar la fiecare tură beam minim un pahar de apă, și aruncam cu alte 2-3 pe mine. După 6 ture mă simțeam excelent, chiar și după 12 am fost bine. Greul a venit după primul semi, când am început să obosesc, și am realizat că nu mai pot alerga non stop. Asta era, am început să merg după checkpoint cât imi beam paharul cu apă, dar nu mai mult de 100-200 de metri pe tură. După tura 24 am avut și ture în care am merg și 300-400 de metri, cel puțin cât îmi luam gelul, dar tot timpul continuam cu alergatul. Când am ajuns la tura 30, mi-am dat seama că sigur o să termin. Până atunci tot făceam calcule, ce se întâmplă dacă mi se face rău, cât îmi ia dacă mă târăsc cu 5 km / oră, etc. Am reușit să alerg și după tura 30, chiar dacă m-am mai relaxat și am început să merg aproape tură de tură 200-300 de metri. Ultimele 3 ture le-am alergat aproape fără să merg deloc. Pe ultima tură, organizatorii mi-au zis ”îți vine să crezi sau nu.. mai ai o singură tură”. Am terminat tura relaxat, fără nicio grabă, și m-am dus să îmi iau medalia. Timp total, 14 ore și 49 de minute. Nu credeam că va fi așa de greu, mă așteptam să meargă mai bine bicicleta și să scot cam 14 ore, nu mi-aș fi imaginat că fac 7 ore și 15 pe bicicletă, am avut 25 la oră media de pedalat (fără pauze), și eu îmi calculasem 30! =)). A fost o experiență extraordinară, una din cele mai frumoase zile din viața mea, o cursă pe care mi-am dorit-o de foarte mult timp. Organizarea a fost impecabilă, am dat un ban, dar am stat în față ca să zic așa. Nu am suferit de foame, sete sau orice altceva. M-a motivat foarte mult și tricoul, când îmi era greu mă gândeam că mă ajută cineva acolo sus, dacă m-a scos din lac atunci sigur o să și termin. Nu știu dacă o să mai merg și la anul următor.. E un efort incredibil, atât ca resurse, cât mai ales ca antrenamente, orice ai crede trebuie multe antrenamente pentru a reuși. Sper doar să mai ajung pe la Oradea, poate doar așa, la half.
joi, 16 iunie 2016
Calculatoare anul 4 semestrul 2
Am terminat si ultimul semestru. Nu stiu ce sa mai zic.. Imi pare bine, imi pare si rau, desi poate parea paradoxal. Dar asa sunt oamenii, tot timpul devin nostalgici dupa ce termina ceva, pentru ca in general ne amintim lucrurile care ne-au placut si uitam si partea nasoala, sau cel puțin eu așa sunt. Semestrul acesta a fost cam sec așa, pentru mine cel puțin, a fost prima oară când am avut mai multe ore ca asistent decât ore normale. Am ținut 6 laboratoare, deci 12 ore, și am mers la 2 laboratoare pe semestru din 3 maxim posibile și un curs, deci 6 ore. În total 18 ore. Cu alte cuvinte, predam de doua ori mai mult decât învățam. Oricum.. o să analizez un pic ce materii am avut eu, dar și ce materii au făcut ceilalți. Eu am avut SO2 - sisteme de operare 2, EIM- elemente de informatică mobilă, și IDP -instrumente pentru dezvoltarea programelor. Nu mi-a plăcut nicio materie în mod special, dar probabil cel mai mult am învățat de la EIM, nu de alta, dar era ceva complet nou. Și la SO2 a fost interesant la început, dar după a devenit prea complicat pentru gusturile mele și n-am mai ținut pasul.
1. EIM - curs opțional, ales de la C1, din cauza lui Poenaru (sper ca citești asta acum bă). Mi-a zis ”dă la PDSD, e ușor, nu ai teme”. Înainte se numea PDSD, însemna ceva cu sisteme distribuite, în fine, nebunie mare, au zis să schimbe numele să fie mai interesant, și mai aproape de ce se face la lab (nu la curs, n-are nicio treaba cursul cu laboratorul). La curs se face ceva legat de rețele, nu am putut veni pentru că predam MN, dar oricum nu m-aș fi dus, era super plictisitor, sunt sigur. La laborator nu se făcea prezența, am fost doar la început, doar că laburile erau foarte mari, așa că nu aveai timp să le faci acolo, de aceea asistentul meu (Andrei Roșu-Cojocaru) a decis să ne arate el cum se face. În principiu e o idee bună, doar ca practic era greu de urmărit, eu încercam, dar nu mă puteam concentra întotdeauna. Se dau 2 colocvii, un parțial și un examen. Trebuie să ai minim 5 în colocvii, minim 5 în examen și minim 5 în total ca să treci. La primul colocviu am venit acolo panicat tot, doar ca să descopăr că nu trebuia decât să luăm noi un model de subiect și să îl modificăm, să îl adaptăm cerințelor noastre (colocviile sunt cu acces la internet, deci aveam acces la subiecte și rezolvări pentru alte zile, cu alte cerințe, dar foarte asemănătoare). Era prima oară când lucram în Android Studio, acasă nu am reușit să îl instalez, trebuiau multe pachete și mi-a fost lene, dar cumva am luat 10 și am și terminat printre primii. Asistentul este foarte de treabă, îl recomand, corectează lejer și ne-a lăsat chiar un pic în plus. După ce m-am văzut cu 10, implicit media 5 pe colocvii, n-am mai venit. La colocviul al 2-lea am întârziat, pentru că s-a modificat nota și nu am aflat, așa că am dat mai târziu. Aveam de prins un tren, mergeam la Transylvania 100, așa că am zis că stau 60 de minute din 90, și cât iau, iau. Și am luat 10 :)) . La parțial am venit efectiv cu mâinile în buzunar. Am luat 43/100 parcă, în condițiile în care la majoritatea subiectelor am inventat (întrebări de genul ”avantaje și dezavantaje la protocolul x”, cu răspunsuri de tip ”e rapid”, ”nu tratează toate cazurile”, în condițiile în care eu nu știam ce face protocolul ăla). Am avut noroc totuși, alții au învățat și au luat tot 4-5, rupere parțialul. Finalul și mai și, open book, 50 de minute, 10-15 întrebări și în plus și o problemă. Doar materiale printate. Căutam toți ca disperații.. Am luat 63/100, și cu un punct bonus pentru ACM (anul trecut le echivalase complet examenul, anul ăsta a fost mai zgârcit, a dat doar un punct, dar bun și ăla) mi-a ieșit 9. Rezonabil..
Cum să iei 5: iei 10 în primul colocviu, 2 în al doilea, 5 în examen și 0 în parțial. Partea grea în treaba asta e 5 în examen. Totuși, mai bine să ai punctaj mai mare pe parcurs, cred că ține cont.
Cum iei 10: nu prea sunt puncte bonus, îți permiți să pierzi maxim 1p. Au fost câțiva cu 10, dar trebuie să te chinui prea tare cu teoria aia mizeră pentru parțial și final.
2. SO2- O materie aproape interesantă. La început mi-a plăcut destul de mult laboratorul, dar pe la jumătatea lui a devenit super complicat, pointeri la pointeri la structuri de structuri, la modul ăla. Doar căutam în documentația oficială, în kernelul de linux, și nu mai înțelegeam nimic. Temele se făceau clasic - inspirându-te din teme mai vechi de pe net(se dau mereu aceleași teme). Se găseau frumos primele 3 teme (tema 0 am făcut-o fără să mă inspir de nicăieri, era ușoară tare). Eu desigur am fost un băiat conștiincios și nu am luat nimic de nicăieri. Sau cel puțin asta trebuie să creadă profii care citesc. Bine, ideea era să știi ce e în ele, am făcut doar temele 0,1 și 2, tema 3 nu am făcut-o, deși se găsea pe net, pentru că mi s-a părut prea complicată și nu o înțelegeam, de aceea am preferat să fac doar ce înțeleg. Temele 4 și 5 erau imposibile aproape dacă nu erai vreun maniac obsedat de muncă. Nu există examen, doar teste de curs, 10 teste, open book. Te poți inspira ușor de la colegi, și se cam dă din subiecte din anii anteriori, care se găsesc pe net. Am avut 7 pe testele de curs - asta înseamnă că am nimerit, în medie, fix 2 din 3 subiecte. Ca de obicei, subiectele se notează cu 0 sau 1, ori ai știut, ori nu. De obicei era o întrebare la care toți ne păcăleam. Cam toți au avut în jur de 7, plus sau minus un punct, pe testele de curs. Laboratorul e mai ușor decât cel de SO. Am avut maxim pe toate laboratoarele. Media finală a fost 7, deși puteam lejer să iau 8 dacă făceam tema 3, dar nu avem chef.
Cum iei 5 (de fapt 4.50): iei 1.6/3 puncte pe teste de curs, 1.5/2 puncte pe lab, si faci tema 0 si tema 1 (am pus 1.6 pe curs în caz că mai depunctează un pic la teme).
Cum iei 10: ai ceva puncte în plus, deci se poate. Practic dacă făceam tema 3 și tema 4 îmi putea ieși 10, pentru că tema 4 valorează 2 puncte. Dar având în vedere că e foarte grea, cred că e mai ușor cu tema 3 și tema 5, de 1.5 puncte, și cu punctaj foarte mare pe curs.
3. IDP - probabil cea mai inutilă materie din anul 4. Tot ce faci e un proiect, eu am ales să fac un chat cu conectare fb și preluare listă de prieteni de acolo. Nu te învață nimeni cum să faci, se presupune că știi. Am lucrat în java, am făcut interfața în swing, se face destul de ușor, am mai adăugat ceva funcționalități pentru a avea un server, un client.. Am făcut și chatul, dar fără conecatare la facebook, aparent este foarte greu să te conectezi la facebook din cod. Noroc că proful a fost de treabă și mi-a dat 9 pe proiect. La lab se vine doar la 2-3 săptămâni o dată, să îi arăți profului ce ai făcut. La examen se dă din favorite, dar doar pentru 5, noi am primit un subiect la care nu știam nimic, nu îl mai văzusem. Pentru 10 trebuie să știi tot. Mi-a ieșit 9, în condițiile în care nu m-am stresat prea tare. O materie cam degeaba, sincer.
Cum iei 5- mai bine întreb cum nu iei. E foarte greu să pici la IDP dacă îți dai interesul la proiect.. Pentru examen am învățat fix 2 zile, nu este foarte complicat, până și materia de curs e inutilă, în mare e despre ce se face într-o firmă de IT.
Cum iei 10 - faci bine proiectul, la examen oricum nu e foarte complicat.
Și cam ăsta a fost anul 4 la mine.. Foarte pe scurt, pentru că nu prea am timp să scriu, ce materii sunt la celelalte specializări:
C1. În afară de EIM, mai există și VLSI, ceva materie de hardware, ocupă ceva timp din ce am înțeles și e greu să iei note mari
C2. Ambele materii se fac cu Bucur. Note random, nu vine nimeni nici la curs nici la lab, nici măcar proful. Nici nu se dă examen din ce știu.
C4. Ceva materie inutilă, CAD/CASE, nu știu ce se face, dar știu că e o vrăjeală, plus ÎA - învățare automată, cu doamna decan - dacă eram deștept schimbam SO2 cu asta, am vrut, dar era deja prea târziu.. O materie interesantă, cu teme destul de accesibile.
C5. E-commerce, cel mai dorit opțional, faci un site sau așa ceva, iei 8-9 și nu te duci mai deloc pe la curs, și PW - programare web, unde chiar înveți câte ceva, dar sunt diverse scandaluri cu asistenții pe acolo legate de modul în care se corectează temele și se fac enunțurile, așa că nu recomand.
În concluzie: Nu da la C3 dacă nu ești masochist. Dacă vrei să înveți ceva totuși, dă la C4, dar schimbă AII cu BD2, și ia opționalele de la C5. Dacă vrei să freci menta grav.. C2 scrie pe tine. C5 e frecat de mentă, poate nu chiar ca la C2, dar nu ieși cu diplomă de inginer din ce știu.. Iar C1 e așa, pentru indeciși, cei care nu vor să facă ceva foarte greu dar nici foarte ușor. Eventual își iau SO2 și CPL opționale, să fie treaba treabă.
O să mai pun un post, două legate de licență și bal, apoi gata cu facultatea.. Poate postez și la master, nu de alta, dar îmi pierd din nou identitatea, după elev de Tudor Vianu și student la Poli nu știu ce identitate mi-aș mai putea găsi. Rămâne de vazut :)
1. EIM - curs opțional, ales de la C1, din cauza lui Poenaru (sper ca citești asta acum bă). Mi-a zis ”dă la PDSD, e ușor, nu ai teme”. Înainte se numea PDSD, însemna ceva cu sisteme distribuite, în fine, nebunie mare, au zis să schimbe numele să fie mai interesant, și mai aproape de ce se face la lab (nu la curs, n-are nicio treaba cursul cu laboratorul). La curs se face ceva legat de rețele, nu am putut veni pentru că predam MN, dar oricum nu m-aș fi dus, era super plictisitor, sunt sigur. La laborator nu se făcea prezența, am fost doar la început, doar că laburile erau foarte mari, așa că nu aveai timp să le faci acolo, de aceea asistentul meu (Andrei Roșu-Cojocaru) a decis să ne arate el cum se face. În principiu e o idee bună, doar ca practic era greu de urmărit, eu încercam, dar nu mă puteam concentra întotdeauna. Se dau 2 colocvii, un parțial și un examen. Trebuie să ai minim 5 în colocvii, minim 5 în examen și minim 5 în total ca să treci. La primul colocviu am venit acolo panicat tot, doar ca să descopăr că nu trebuia decât să luăm noi un model de subiect și să îl modificăm, să îl adaptăm cerințelor noastre (colocviile sunt cu acces la internet, deci aveam acces la subiecte și rezolvări pentru alte zile, cu alte cerințe, dar foarte asemănătoare). Era prima oară când lucram în Android Studio, acasă nu am reușit să îl instalez, trebuiau multe pachete și mi-a fost lene, dar cumva am luat 10 și am și terminat printre primii. Asistentul este foarte de treabă, îl recomand, corectează lejer și ne-a lăsat chiar un pic în plus. După ce m-am văzut cu 10, implicit media 5 pe colocvii, n-am mai venit. La colocviul al 2-lea am întârziat, pentru că s-a modificat nota și nu am aflat, așa că am dat mai târziu. Aveam de prins un tren, mergeam la Transylvania 100, așa că am zis că stau 60 de minute din 90, și cât iau, iau. Și am luat 10 :)) . La parțial am venit efectiv cu mâinile în buzunar. Am luat 43/100 parcă, în condițiile în care la majoritatea subiectelor am inventat (întrebări de genul ”avantaje și dezavantaje la protocolul x”, cu răspunsuri de tip ”e rapid”, ”nu tratează toate cazurile”, în condițiile în care eu nu știam ce face protocolul ăla). Am avut noroc totuși, alții au învățat și au luat tot 4-5, rupere parțialul. Finalul și mai și, open book, 50 de minute, 10-15 întrebări și în plus și o problemă. Doar materiale printate. Căutam toți ca disperații.. Am luat 63/100, și cu un punct bonus pentru ACM (anul trecut le echivalase complet examenul, anul ăsta a fost mai zgârcit, a dat doar un punct, dar bun și ăla) mi-a ieșit 9. Rezonabil..
Cum să iei 5: iei 10 în primul colocviu, 2 în al doilea, 5 în examen și 0 în parțial. Partea grea în treaba asta e 5 în examen. Totuși, mai bine să ai punctaj mai mare pe parcurs, cred că ține cont.
Cum iei 10: nu prea sunt puncte bonus, îți permiți să pierzi maxim 1p. Au fost câțiva cu 10, dar trebuie să te chinui prea tare cu teoria aia mizeră pentru parțial și final.
2. SO2- O materie aproape interesantă. La început mi-a plăcut destul de mult laboratorul, dar pe la jumătatea lui a devenit super complicat, pointeri la pointeri la structuri de structuri, la modul ăla. Doar căutam în documentația oficială, în kernelul de linux, și nu mai înțelegeam nimic. Temele se făceau clasic - inspirându-te din teme mai vechi de pe net(se dau mereu aceleași teme). Se găseau frumos primele 3 teme (tema 0 am făcut-o fără să mă inspir de nicăieri, era ușoară tare). Eu desigur am fost un băiat conștiincios și nu am luat nimic de nicăieri. Sau cel puțin asta trebuie să creadă profii care citesc. Bine, ideea era să știi ce e în ele, am făcut doar temele 0,1 și 2, tema 3 nu am făcut-o, deși se găsea pe net, pentru că mi s-a părut prea complicată și nu o înțelegeam, de aceea am preferat să fac doar ce înțeleg. Temele 4 și 5 erau imposibile aproape dacă nu erai vreun maniac obsedat de muncă. Nu există examen, doar teste de curs, 10 teste, open book. Te poți inspira ușor de la colegi, și se cam dă din subiecte din anii anteriori, care se găsesc pe net. Am avut 7 pe testele de curs - asta înseamnă că am nimerit, în medie, fix 2 din 3 subiecte. Ca de obicei, subiectele se notează cu 0 sau 1, ori ai știut, ori nu. De obicei era o întrebare la care toți ne păcăleam. Cam toți au avut în jur de 7, plus sau minus un punct, pe testele de curs. Laboratorul e mai ușor decât cel de SO. Am avut maxim pe toate laboratoarele. Media finală a fost 7, deși puteam lejer să iau 8 dacă făceam tema 3, dar nu avem chef.
Cum iei 5 (de fapt 4.50): iei 1.6/3 puncte pe teste de curs, 1.5/2 puncte pe lab, si faci tema 0 si tema 1 (am pus 1.6 pe curs în caz că mai depunctează un pic la teme).
Cum iei 10: ai ceva puncte în plus, deci se poate. Practic dacă făceam tema 3 și tema 4 îmi putea ieși 10, pentru că tema 4 valorează 2 puncte. Dar având în vedere că e foarte grea, cred că e mai ușor cu tema 3 și tema 5, de 1.5 puncte, și cu punctaj foarte mare pe curs.
3. IDP - probabil cea mai inutilă materie din anul 4. Tot ce faci e un proiect, eu am ales să fac un chat cu conectare fb și preluare listă de prieteni de acolo. Nu te învață nimeni cum să faci, se presupune că știi. Am lucrat în java, am făcut interfața în swing, se face destul de ușor, am mai adăugat ceva funcționalități pentru a avea un server, un client.. Am făcut și chatul, dar fără conecatare la facebook, aparent este foarte greu să te conectezi la facebook din cod. Noroc că proful a fost de treabă și mi-a dat 9 pe proiect. La lab se vine doar la 2-3 săptămâni o dată, să îi arăți profului ce ai făcut. La examen se dă din favorite, dar doar pentru 5, noi am primit un subiect la care nu știam nimic, nu îl mai văzusem. Pentru 10 trebuie să știi tot. Mi-a ieșit 9, în condițiile în care nu m-am stresat prea tare. O materie cam degeaba, sincer.
Cum iei 5- mai bine întreb cum nu iei. E foarte greu să pici la IDP dacă îți dai interesul la proiect.. Pentru examen am învățat fix 2 zile, nu este foarte complicat, până și materia de curs e inutilă, în mare e despre ce se face într-o firmă de IT.
Cum iei 10 - faci bine proiectul, la examen oricum nu e foarte complicat.
Și cam ăsta a fost anul 4 la mine.. Foarte pe scurt, pentru că nu prea am timp să scriu, ce materii sunt la celelalte specializări:
C1. În afară de EIM, mai există și VLSI, ceva materie de hardware, ocupă ceva timp din ce am înțeles și e greu să iei note mari
C2. Ambele materii se fac cu Bucur. Note random, nu vine nimeni nici la curs nici la lab, nici măcar proful. Nici nu se dă examen din ce știu.
C4. Ceva materie inutilă, CAD/CASE, nu știu ce se face, dar știu că e o vrăjeală, plus ÎA - învățare automată, cu doamna decan - dacă eram deștept schimbam SO2 cu asta, am vrut, dar era deja prea târziu.. O materie interesantă, cu teme destul de accesibile.
C5. E-commerce, cel mai dorit opțional, faci un site sau așa ceva, iei 8-9 și nu te duci mai deloc pe la curs, și PW - programare web, unde chiar înveți câte ceva, dar sunt diverse scandaluri cu asistenții pe acolo legate de modul în care se corectează temele și se fac enunțurile, așa că nu recomand.
În concluzie: Nu da la C3 dacă nu ești masochist. Dacă vrei să înveți ceva totuși, dă la C4, dar schimbă AII cu BD2, și ia opționalele de la C5. Dacă vrei să freci menta grav.. C2 scrie pe tine. C5 e frecat de mentă, poate nu chiar ca la C2, dar nu ieși cu diplomă de inginer din ce știu.. Iar C1 e așa, pentru indeciși, cei care nu vor să facă ceva foarte greu dar nici foarte ușor. Eventual își iau SO2 și CPL opționale, să fie treaba treabă.
O să mai pun un post, două legate de licență și bal, apoi gata cu facultatea.. Poate postez și la master, nu de alta, dar îmi pierd din nou identitatea, după elev de Tudor Vianu și student la Poli nu știu ce identitate mi-aș mai putea găsi. Rămâne de vazut :)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)