duminică, 14 octombrie 2012

Mda, Poli...

Trecuse prima săptămână şi încă ziceam că merge, totul părea frumos, da' a venit săptămâna a 2-a şi s-au adăugat 2 ore în plus joi, laborator la introducere în info, plus vineri 2 ore de seminar la istoria religiilor, aşa că numărul de ore a crescut. Bine măcar că e o săptămână da, una nu, nimeni nu a venit la Calculatoare să studieze istoria religiilor. Nu zic, ar putea fi o materie foarte interesantă, dar proful nu pot spune că m-a impresionat. În general a fost ok, mai puţin când a zis că Cicero a fost grec, dar se vedea că nu este specializarea lui şi nu îi pasă foarte tare de asta.

La introducere în info e foarte tare, momentan facem chestii simple, transformarea unui număr dintr-o bază în alta, dar din câte cred o să fie şi o parte de tocit mai târziu. Iar la analiză e rupere... Facem probleme destul de grele în puţin timp, şi este foarte greu să înţelegi tot.

Şi încă nu îmi ştiu toţi colegii de grupă, ceea ce mi se pare frustrant, sunt câţiva pe care probabil îi ştiu după figură, dar nu ştiu cum arată, dar presupun că ar trebui să îi învăţ săptămâna viitoare. Altceva nu cred că mai am de spus, vorba unui coleg, să vedem cum o să fie după prima sesiune, până atunci normal că totul e ok.

duminică, 7 octombrie 2012

Prima mea săptămână la poli

O să fac o scurtă prezentare la ceea ce am făcut la cursuri săptămâna asta. Începe prima zi, ne ducem noi frumos la deschiderea oficială a Politehnicii, pentru a afla că nu mai sunt locuri în sală, vorbea Androneasca şi lumea s-a îngrămădit, nerăbdătoare probabil. Noi nu am pierdut vremea, am plecat de acolo şi ne-am dus la o terasă să mai "vorbim". Asta era pe la 10 şi ceva. La 1 începea deschiderea oficială a automaticii, la care am avut proasta idee să mă duc. Ceva mai plictisitor şi mai lipsit de conţinut nu cred că am auzit în viaţa mea. Adică toată lumea ne spunea de 100 de ori că Automatica e cea mai bună facultate din ţară. Ok, şi ce dacă? Până la urmă problema noastră este să avem facultăţi bine cotate în afara ţării, aşa un top intern nu prea cred că interesează pe nimeni. Aşa pot şi eu să zic că facultatea X e cea mai bună din sectorul 5, nu e chiar o fericire. Ni s-a mai spus că o să fie greu şi că trebuie să învăţăm, chestii pe care le auzisem de la toţi. În fine, se termină deschiderea, ne ridicăm frumos să plecăm acasă, când se aude o voce: nu plecaţi, că avem curs de Utilizarea Sistemelor de Operare. Suuper, tot ce putea fi mai rău, curs din prima zi. M-am dus acolo, am văzut care e şmecheria, am înţeles că de fapt e curs despre utilizarea sistemului Linux, şi după am plecat. Iar proful mi s-a părut chiar super tare, fiind mai tânăr şi cu o mentalitate mai apropiată de a noastră.

Marţi a fost o zi de forţă, 8 ore de cursuri unul după altul. Am început lejer cu proiectare logică, proful ne-a ţinut o oră de vorbă, timp în care noi ne chinuiam să înţelegem cu ce se mănâncă materia, dar nu am reuşit. Şi sincer nici acum nu prea ştiu exact ce vrea materia asta de la mine, dar presupun că o să aflu. Restul de 2 ore nu am făcut nimic, în cea de-a doua a stat proful pe hol, iar în ultima trebuia să mergem la o prezentare Intel, dar din nou am rămas fără locuri şi am stat pe afară. Următorul curs, programarea calculatoarelor, mi s-a părut cam lejer, având în vedere că începem C de la 0, dar niciodată nu poţi şti ce îţi rezervă viitorul. În fine, ultimele 3 ore au fost o forţă, am făcut algebră, şi dacă nu aş fi avut norocul să mi se fi predat la clasă noţiunile respective mai mult ca sigur că nu aş fi înţeles nimic. 

Ceva despre structură, noi suntem împărţiţi în 3 serii a câte 5 grupe, cursurile le facem cu toată seria, seminariile doar cu grupa, iar la laboratoare se fac două semigrupe, pentru a se putea lucra mai bine. Vreau să spun că după două zile nu cunoşteam mai mult de 5 colegi de grupă, ceea ce mi se părea cam nasol, având în vedre că la liceu după două zile îi ştiam pe toţi la modul nume-prenume. În fine, a venit ziua de miercuri, când am avut 3 laboratoare, aşa că cel puţin i-am cunoscut pe cei din semigrupă. Semigrupa noastră e ceva mai mare, suntem vreo 15, pentru că au fost puţini cei care au preferat să aibă luni 10 ore (chiar dacă miercuri rămâneau doar cu vreo 2). Primul laborator, cel de programare, mi s-a părut cam nasol, adică erau nişte noţiuni simple de C combinate cu nişte instrucţiuni în Linux de care nu ştiam, şi asistentul nu prea părea să se descurce în a da explicaţii. Al doilea laborator nu s-a făcut (şi chiar dacă se făcea noi nu am găsit sala), aşa că ne-am ocupat noi cumva cele două ore libere. Viaţă, nu? Ultimul laborator, cel de USO, a fost chiar tare, asistentul era chiar super. Probabil pentru că a făcut Vianu, nu ştiu :))

Joi am avut mate cu prof. Gologan, unul dintre cei mai cunoscuţi profesori de mate din ţară. Am făcut într-o sală foarte mare, dar cu o tablă foarte mică, proful a zis că el nu poate face mate pe asemenea tablă, aşa că ne-a ţinut de vorbă vreo 2 ore şi la a 3-a ne-a dat drumul. În continuare aveam opţiunea să merg la grafică inginerească, materie la alegere, dar eu am băgat introducere în info, am înţeles că e ceva mai mişto chestia aia, aşa că am mai stat puţin cu băieţii şi după am plecat acasă.

Vineri am avut norocul să nu facem (sau se ne imaginăm că nu facem, nu prea vreau să ştiu adevărul) istoria religiilor. Aşa că ne-am dus doar la seminar la mate, care a fost rupere. Numai probleme nasoale, de idee, la care dacă nu ştiai şmecheria nu prea te puteai prinde. Vorba unora, ar trebui să vorbim doar după prima sesiune :)

marți, 2 octombrie 2012

De ce NU îmi place democraţia (sau democraţia ca putere a prostiei)

Revin cu o altă postare care presupun că o să stârnească multe critici, de data asta legat de ceva politic. Nu am de gând să critic diferitele manifestări ale aşa zisei democraţii de la noi din ţară, pentru că nu are rost, sunt suficient de mulţi cei care fac asta. Indiferent de culoarea politică, toate partidele de la noi din ţară ar trebui să se supună unei forme oarecare de democraţie, fie ea liberală sau, dimpotrivă, o formă intervenţionistă, cum ar trebui să fie socialişii. Problema ar trebui abordată puţin diferit. Este oare democraţia cea mai bună formă de guvernare? Sau cel puţin o formă de guvernare care să satisfacă cerinţele obiective ale dezvoltării economice ale unei ţări? Răspunsul meu este, evident. nu. Deşi, în general, democraţia este acceptată ca fiind răul cel mai mic, întrucât majoritatea este satisfăcută, voi da câteva argumente prin care voi încerca să demonstrez de ce democraţia NU este un mod bun de organizare politică. Nu ştiu cât de mult sunteţi de acord cu argumentele mele, dar cred că este raţional să le consideraţi valabile.

1. Cel mai important motiv pentru care nu îmi place democraţia este însuşi faptul că toată lumea are drept de vot. Deşi democraţia, în originea sa grecească, nu presupunea asta. Drept de vot aveau doar cetăţenii activi, de când începeau să deţină oarecare funcţii în stat şi până la pensionare. Să nu mai spun că nu aveau drept de vot decât bărbaţii (chestie cu care nu sunt de acord), şi să nu uităm de sclavi. Aşa că din populaţia unui oraş ca Atena, să zic, cei care chiar aveau drept de vot erau undeva pe la 20%. Părerea mea sinceră este că unii oameni pur şi simplu nu au dreptul să voteze. De ce? Pur şi simplu, pentru că sunt nişte tâmpiţi care nu au habar de ce e aia politica sau cu ce se mănâncă. De ce să decidă modul în care o să meargă treburile în ţara asta nişte ţărani care au făcut 4 clase şi nu au idee nici măcar cine e prim ministru? Nu spun că îi dispreţuiesc pe acei oameni, dimpotrivă, sunt de apreciat că fac o muncă cinstită, dar când vine vorba de vot... Pur şi simplu nu îmi mai place. Ar trebui să aibă drept de vot doar persoanele cu studii superioare (da, momentan nici măcar eu nu ar trebui să am dreptul ăsta), eventual făcută o selecţie şi printre aceştia, că acuma toţi handicapaţii ajung să aibă diplomă de licenţă pe la universităţi gen Spiru Haret sau mai ştiu eu ce alte porcării. Părerea mea este că nu ar trebui să voteze mai mult de 10% din populaţie, ceilalţi ar trebui să fie puşi în banca lor şi să li se spună că nu sunt ei în măsură să decidă cum merg treburile în ţara asta. Şi cred că orice om inteligent ar trebui să fie de acord cu asta.
 Tot legat de aceeaşi chestie, ar trebui ca pensionarii să nu aibă drept de vot. Ce treabă au ei cu politica? Ei oricum nu mai sunt afectaţi decât de fondul care li se atribuie pentru pensii, aşa că ar trebui să stea în banca lor şi să nu mai voteze aiurea, pentru că au primit o bere gratis şi un mic. Majoritate celor care votează în ţară sunt pensionari, şi chiar nu mi se pare normal.

2. Fiind vorba de egalitate, care de fapt e mai mult egalizare, ajung să aibă funcţii importante tot felul de cretini. Toţi analfabeţii ajung să fie miniştri, senatori sau mai ştiu eu ce. Puterea poporului, nu? Ar trebui mai bine să redefinim termenul în "puterea prostiei". Democraţia, aşa cum a apărut ea în Grecia, consta în faptul că oamenii ăia chiar erau convinşi că persoana pe care o votează chiar merită. Ceea ce la noi nu prea se întâmplă. Singurul om în care chiar aveam încredere, deşi nu avea nicio şansă, era Nicuşor Dan, care a fost olimpic internaţional. Nu zic să avem o ţară condusă de olimpici, dar ar trebui ca cei de sus să aibă specializări în facultăţi gen filosofie, ştiinţe politice sau chestii de genul ăsta, iar miniştrii ar trebui să aibă, în plus, şi specializarea aferentă lor. Aşa că şi din acest punct de vedere cei proşti ajung să ne conducă.

3. Puterea poporului implică spiritul de turmă. Votăm cu cineva pentru că are cele mai multe şanse, nu pentru că ne place cum gândeşte. În general acţiunile noastre sunt determinate de acest spirit de turmă, care tinde să infesteze toate ramurile societăţii. Chiar şi şcoala devine doar o egalizare... Cine nu se pregăteşte suplimentar ajunge să se plafoneze. Aşa şi cu democraţia, dacă nu faci ceva din proprie iniţiativă ajungi să fii manipulat de cei de sus şi să votezi cu ei pentru că aşa s-a spus la televizor. Nu mai dau exemple, dar sunt extrem de multe posturi de televiziune care fac propagandă USL-istă. Ei nu sunt vinovaţi cu nimic, primesc bani grei pentru asta. Vinovaţi sunt cei care îi urmăresc. Încă un motiv extrem de important pentru care democraţia nu merge. Cine vrea să se dezvolte nu are toate şansele într-o societate în care domneşte puterea prostiei. La noi în ţară, cel puţin, democraţia este mai apropiată de o dirijare controlată a minţilor celor proşti şi influenţabili. Ceea ce deja se depărtează de democraţie, aşa cum era ea iniţial.

4. Birocraţia creată de democraţie împiedică majoritatea proiectelor şi a acţiunilor necesare. De exemplu mă gândeam zilele trecute la puşcăriaşi. Ăia stau şi mănâncă pe banii statului (care până la urmă sunt banii noştri), când ar putea fi trimişi zilnic la muncă la autostrăzi, metrouri sau alte chestii asemănătoare. În zece ani s-ar termina toate autostrăzile necesare în ţară, aşa cine ştie dacă o să le prind în viaţa asta. Evident, într-o societate democratică acest lucru nu este posibil, pentru că nu este considerat moral. Şi de ce nu ar fi? Cineva care a omorât, în loc să fie tratat ca atare, este trimis să mănânce şi să doarmă pe banii statului restul vieţii, când şi-ar putea repara greşeala muncind mai mulţi ani la construirea unei autostrăzi. Şi multe alte chestii, nu aş mai aminti problema românilor din Harghita şi Covasna sau altele asemănătoare. Iar ţiganii, cei care ne fac ţara de râs, ar trebui puşi direct la ocnă, fără nicio discuţie. Dar, evident, puterea prostiei ne cere să îi tratăm în mod egal.

Cam astea ar fi cele mai evidente motive pentru care democraţia nu îmi place. Ar mai fi şi altele, pe care nu le mai menţionez, pentru că se desprind, în general, tot din acestea.  Părerea mea este că cea mai bună modalitate de guvernare are democraţia ca nucleu, însă se depărtează puţin de aceasta, mergând puţin mai la dreapta. Cei care ar trebui să voteze ar trebui să fie cei inteligenţi, nu toţi cretinii cu 10 clase. De asemenea, guvernul ar trebui să aibă ceva mai multă putere, pentru a se impune măsuri mai bune. Fiind format doar din specialişti, aceştia ar trebui să asigure cele mai bune soluţii în situaţii critice. Evident, asta este imposibil, dar ar trebui să continuăm să sperăm.