marți, 24 mai 2016

Ecomaraton si Trans 100

N-am timp sa mai scriu pe blog, dar o sa incerc sa prezint pe scurt cum a fost pentru mine la Eco, si mai ales la Trans 100, primul concurs unde m-am vazut nevoit sa abandonez, din multe motive pe care le voi enumera mai jos.

La eco am reusit sa scot un timp bun, de la 5:56 in 2015 am ajuns la 4:52. Poate as fi reusit si mai bine de atat, dar a plouat destul de tare pe ultima bucata, fapt care a dus si la un scandal fara sens legat de imbracaminte, de parca la munte e tot timpul frumos, e clar ca vina e doar a celor care au venit fara haine si nu sunt pregatiti. Mai nou, toata lumea alearga, ceea ce este pe de o parte un lucru bun, dar pe de alta parte vin si multi care nu sunt pregatiti si nu stiu cu ce se mananca un concurs montan. Cumva e clar ca daca te bagi la un concurs de genul asta trebuie sa fii pregatit pentru ce e mai rau, asta sau vii si il dai in viteza, bagi maxim pe toata durata concursului si nu ai nevoie decat de un tricou. Eu, unul, am alergat intr-o bluza si am avut si o geaca subtire de ploaie, dar sunt sigur ca ma descurcam doar cu bluza si atat. Dar daca vii acolo si nu esti foarte bun, adica nu esti in stare sa alergi la un ritm care sa te faca sa nu simti frigul, trebuie sa vii bine imbracat. Daca nu faci nici una, nici alta, intri in hipotermie. Oricum, nu a fost asa o problema, pentru ca distanta pana in Moeciu era destul de mica din orice punct, asa ca se putea ajunge usor la cei cu probleme.

Pentru cine nu stie, Eco are 3 bucle de aproximativ 14 km. Pe prima bucla am inceput destul de bine, undeva sub 5'00 pe km. Era amuzant sa aud cati vor timpi de genul 4 ore juma' in conditiile in care erau in spatele meu, alergam aproape de 5'00, iar cei cu sanse de 4:30 se dusesera de mult in fata. Am alergat un pic si pe urcari, traseul nefiind unul foarte tehnic, l-am vazut pe acolo si pe Toma Coconea, care a venit si el la un antrenament scurt. Omul era tanc, mergea cu aceeasi viteza pe plat, coborare sau urcare, nu conta, nu avea o problema. Am incercat sa ma tin dupa colegul meu de la 7500, Octavian, care ma luase bine la Brasov. Dupa bucla 1 am avut 1 ora si 21 parca, am plecat de la checkpoint in acelasi timp cu el. Pe bucla a doua a inceput o urcare relativ scurta (anul trecut paruse mai lunga), apoi o coborare, apoi am ajuns la complexul Cheile Gradistei, a urmat o bucata de asfalt, apoi din nou o urcare. M-am tinut tot timpul aproape de Octavian, chiar daca el era un picut mai in fata. Pe finalul buclei a inceput sa ploua destul de tare. Am avut un timp mai slab pe bucla 2 decat as fi dorit, am avut 1:50 si as fi dorit 1:40, dar asta a fost, poate anul viitor. Pe ultima bucla a inceput sa ploua destul de rau. A inceput o urcare de vreo 2 km, care mi se paruse foarte grea anul trecut. Anul acesta mi s-a parut cel putin decenta. I-am dat destul de bine pe urcare, fara sa ma grabesc totusi, stiind ca ultima e foarte grea. Din nou a venit o coborare, citisem pe blogul meu ca e "destul de scurta". Nu a fost totusi chiar asa scurta, dar a trecut repede si am ajuns la valea bangaleasa, de unde urma ultima urcare. Octavian era langa mine, nu prea ii placea vremea si in plus era un pic obosit pentru ca facuse un antrenament cu 2 zile inainte, vreo 13 km plus sala. Trecusera deja 4 ore. M-am gandit "mai sunt 9 km dintre care vreo 3 urcare hard.. nu mai am cum sa scot sub 5 ore". Sub 5 ore era scopul meu anul acesta, fata de sub 6 anul trecut. I-am dat maxim pe urmatoarea urcare, iar apoi (cand deja incepuse sa ninga) am ajuns la Poiana Gutanu, de acolo nemaifiind decat coborare - pe care am alergat-o full, cu un ritm bunicel, sub 5-5:30/ km as zice, media, pe 7km. A fost rau cu vremea, ploua tare, imi era un pic frig, recunosc, de asta nici nu m-am oprit, pentru ca altfel era clar ca ar fi devenit nasoala situatia, si am ajuns la finish cu 4:52. Octavian a venit dupa 10 minute, pentru ca se facuse noroi foarte mare din cauza ploii, a cazut si n-a mai bagat viteza mare. Oricum, un concurs la care am scos un timp bun si un loc onorabil, 54 din vreo 700 care s-au inscris (de terminat au fost mult mai putini, vreo 400 parca).

Pentru transylvania 100 aveam mari asteptari. Stiam de la inceput ca va fi greu.. Se anunta zapada de 2m pe omu, temperaturi mici, vreme naspa.. Ce sa mai, toate ingredientele pentru distractie. Am fost avertizat ca nu va fi marcat bine si ca e un concurs naspa.. Cu toate astea am zis ca merg. Ce mi-a stricat un pic planurile e ca am avut concursul sambata, si luni aveam examen. Asa ca situatia era simpla - ori terminam pana duminica noaptea la 1-2 maxim, sa am timp sa dorm si eventual sa si invat ceva a doua zi, ori altfel nu avea sens sa stau pana la 6 dimineata in concurs, sa fiu zombie in ziua aia si dupa si la examen. Asta m-a cam incurcat.. Dar nu se putea sa fac atat de mult, o sa dam maxim si o sa scoatem bine. Am participat tot la echipa, pentru ca e mai usor in 2, te mai ajuti mai ai cu cine vorbi.. Plus ca aveam sanse la un loc bun, am fi iesit pe podium poate daca nu abandonam.
Am avut un ghiozdan foarte greu. Midlayerul de 500g de la Salomon poate n-ar fi trebuit sa fie acolo, la fel ca geaca de 500g de la gravity.. poate mergea doar cu geaca subtire de la Salomon si atat. Sa mai zic si de suprapantalonii de, ghiciti cat, 500g? :)) In total am strans un kg juma' numai din haine.. 3 haine si mi-am umplut rucsacul. Plus manusi, caciula, frontala, baterii de rezerva, trusa de prim ajutor din aia mare, nu asa oricum.. Cred ca la anu' o sa imi schimb tot echipamentul de ultra, imi cumpar toata gama de la inov8, geaca, midlayer si pantaloni de ploaie - toate astea, in total, au mai putin decat geaca mea - sub 500g. Eventual cu rucsac din ala usor de la compressport. Sa nu mai zic de geluri si batoane, am carat o gramada.. Deci o greseala inainte de start, pe care probabil o voi repeta, pentru ca nu imi permit hainele alea momentan, si in plus sunt cam friguros si daca vine noaptea am nevoie de haine de juma' de kg sa tina de frig. Dupa, ne-am facut niste calcule complet nerealiste legate de timpi, am zis ca terminam in 18 ore jumate, am calculat fara sa tinem cont deloc de vreme..

A venit startul, si evident ca am plecat ca la 40km maxim, pe primii 3km, cu ceva urcare, aveam 5:40 pe km. Cam putin pentru un ultra.. Prima urcare am bagat-o la forta maxima, l-am intrecut pe Cojan, era clar ca ceva nu e in regula, dar am continuat asa. Pe urmatoarea coborare, pana la Malaiesti, am continuat ritmul rapid, dar deja venise zapada si nu mai mergea asa de bine. A urmat apoi o catarare pe hornuri, unde am mers in 4 labe - au fost 4km facuti in 80 de minute.. Inadmisibil, as spune, dar avand in vedere traseul.. Urmatorii 9km erau doar coborare, de la Omu la Pestera, noi speram sa ii facem in maxim o ora, i-am facut in 2, pentru ca zapada si pentru ca nu se putea alerga. Asta a fost.. La km 25 (Pestera) puteam alege sa schimbam cu cursa de la 50km. N-am vrut, m-am ambitionat sa ramanem la 100, desi poate ar fi fost mai bine.. Am continuat sa urcam la Omu a doua oara. Mergeam greu de tot, lui Octavian ii era cam rau de la izotonic (facuse el propria lui combinatie acolo), si nici eu nu eram extrem de bine. Aveam deja 5 ore jumate dupa primii 25km. Deci ar fi venit 22 de ore, daca era sa facem un calcul.. Pana la omu ne gandeam ca facem maxim 2 ore, asa in cel mai rau caz. N-a fost sa fie, am facut 2 ore jumate, ne-am ratacit in mijlocul iadului alb, n-am mai stiut pe unde merge drumul, am crezut ca am gresit noi ceva si ne-am intors inapoi, pentru a ni se spune ca era bine, de fapt drumul continua prin dreapta printr-un hau destul de mare, si nu ne-am fi asteptat la asa ceva. Mai ales ca stiam ca trebuie doar sa urcam, nu sa si coboram. Dupa ce ca aveam timpi prosti, ne-am mai si ratacit.. Aia a fost, nu era ziua noastra norocoasa, era clar. Mai mult, la Omu nici macar nu era apa, si nici de mancare nu era mare lucru (doar niste jeleuri si niste covrigei, plus CHIPSURI, ceea ce mi s-a parut foarte amuzant, avand in vedere cat ulei au). A urmat apoi o coborare in forta pe Valea Cerbului, la modul ca ne-am dat pe fund pe zapada cel putin 2km, a fost cel mai mare derdelus din viata mea. Am ajuns in Busteni dupa 10 ore, ceea ce inca nu era chiar asa de rau. Aici, Octavian a intrebat ce se intampla daca vrem sa abandonam (nu aveam niciun ban la noi), si ni s-a spus ca "suntem pe cont propriu". Asa ca am decis sa mergem in continuare. Doar ca din pacate la iesirea din Busteni ne-am ratacit din nou... Nu era nimic marcat, si in loc sa ajungem pe munte, am ajuns in oras, pe stradute, asa ca am mers noi aiurea vreo 2km prin Busteni.. Alte 30 de minute pierdute. Nu mai semana deloc a un concurs, mergeam incet, vorbeam de cum sa ajungem acasa.. Era clar ca urma sa terminam la minim 6 dimineata. Ceea ce pentru amandoi era inadmisibil. Pierdusem oarecum si sansa la podium.. Cel mai probabil am fi iesit pe 4, uitandu-ma pe timpii celor care au fost. Ne depasise in Busteni echipa a 3-a, cat timp ne gandeam ce sa facem, daca sa continuam sau nu. Si in timp ce mergeam spre Piatra Arsa mi s-a facut un pic si rau.. Efectiv mi se parea ca nu mai are niciun sens, nu stiu de ce, chiar nu mai vedeam sensul, plus ca daca mai greseam traseul si noaptea.. N-ar fi fost prea placut. Asa ca am sunat la Salvamont ca sa ii intrebam cum putem ajunge in Bran (stiam ca ii vor obliga pe organizatori sa ne duca, nu am fi sunat daca se putea discuta direct cu ei), asa ca ne-au facut legatura cu organizatorii si ne-am intors in Busteni, de unde ne-a luat cineva si ne-a dus la Bran.

O experienta destul de neplacuta, desi un antrenament bun, un 50km cu aproape 4000m diferenta nivel. Aproape un ultra, ce sa mai. Stiu ca unii ar zice ca e ultra, dar mie sincer nu mi se pare. Oricum.. pe viitor poate nu voi mai avea examene a doua zi dupa ultra si ma voi putea concentra pe concurs. Macar sper sa fi meritat si sa fi trecut. Urmeaza sa aflu :)) Intre timp, nu pot decat sa ii multumesc lui Dumnezeu ca m-a scapat de iadul alb si ca nu mi-am rupt capu' pe acolo. Sper ca la anul viitor sa fie mai bine, in caz ca merg, si sa pot termina intr-un timp care sa ma multumeasca.

luni, 9 mai 2016

Bucuresti- Fetesti, 140 km de depasire a sinelui

Probabil toti cei care ma cunosc stiu ca mi-am propus impreuna cu un prieten, Mihai Godza, sa mergem in acest an cat mai mult din drumul pana in Vama pe jos. Ideea a aparut oarecum din senin, la o bere sau asa ceva, nici nu mai stim cum a aparut, cert este ca eram la gala cantecelor de munte si cineva a zis ca ce-ar fi sa mergem in Vama pe jos. Si de atunci m-am interesat de traseu, am cautat posibila cazare, etc. Am facut practic tot ce tinea de mine ca sa pregatesc drumul in conditii optime.

Evident, un asemenea drum nu se putea face fara antrenament. Am avut 2 antrenamente: primul, de 50km, a fost in Herastrau, 7 ture lungi de parc (7km), iar a 7-a a fost un pic mai lunga, sa ajungem la 50. Acolo a fost destul de lejer, in ideea ca nu a durat foarte mult oricum, si n-am fost foarte distrusi dupa. Am inceput cu 30 minute alergare usoara, urmata de 30 minute de mers. Am tinut ritmul timp de vreo 4 ore, apoi am trecut pe 20 -40 si ultima ora am mers complet.

 La urmatorul antrenament, cel de 100km, lucrurile au fost mai complicate,deja am venit cu rucsaci plini de mancare (in principiu ciocolata, nu am folosit batoane sau geluri pentru ca nu se justifica, totusi era mai mult mers), am avut si haine.. Am mers pana la intrarea in Ploiesti si inapoi. Am pornit destul de bine, pana in Ploiesti am tinut ritmul de 30-30 tot drumul. Acolo am facut o mare greseala, am mancat prea mult, asa ca la intoarcere, cateva ore n-am mai avut acelasi randament. Am continuat cu un ritm de 20-20, apoi 20-40, iar ultimii 10km i-am mers complet. Un antrenament cam dur si poate facut cu prea putin tmp inainte, care ne-a dat un pic de damage, avand in vedere distana enorma parcursa. Am ajuns la concluzia ca nu e bine sa faci mai mult de un sutar intr-o luna, si asa e greu sa te recuperezi dupa o suta, asa ca doua intr-o luna e cam overkill pentru glezne si genunchi. Problemele cele mai mari nu apar de la muschi, intrucat ritmul este destul de lent, ci de la glezne, mersul ala si asfaltul forteaza foarte tare gleznele si te dor destul de rau.

A venit intr-un final glorios si ziua in care am plecat spre Vama. Nu stiam ce va fi, cat vom face.. Ne gandeam ca probabil nu vom termina, aveam 2 portite de iesire, una pe la Fetesti si una pe la Constanta, in functie de cat de mult rezistam. Si, desigur, varianta cu autostopul daca se intampla ceva super nasol (o entorsa sau asa ceva). Alta problema era cazarea, aveam idee de un hotel in Drajna Noua, la km 100, dar nu stiam daca e si functional. Am plecat pe la 5:30 de la iesirea din Bucuresti din Pantelimon. Totul era horror: noapte, ceata, frig.. si mai ales o gramada de caini, care din fericire nu ne-au facut nimic. Am ramas socat sa vad cat de rudimentara este paza fabricilor sau ce erau acolo in secolul 21, aveau zeci de caini nemancati la poarta, in loc sa puna si ei niste camere de vedere sau asa ceva. Portiunea cu caini nu a durat foarte mult. Intre timp a venit si ziua, peisajul era foarte frumos, multa verdeata, temperatura perfecta.. Ce mai, o zi perfecta pentru o plimbare de 100km. Planul era sa facem 100km in prima zi pana in Drajna, 100 in ziua 2 pana in Murfatlar si restul in ziua 3. Am inceput, ca de obicei, cu ritmul clasic - 30 minute alergat, 30 mers, ba chiar fortam un pic pe alergare si mergeam spre 35. Am ajuns cu ritmul asta pana la Lehliu Gara, unde am mancat (de data asta doar o ciorba, ne-am invatat lectia). Urmatoarea portiune a fost printr-o comuna foarte lunga, Dor Marunt. Cred ca are 20 de km lungime, cel putin. Aici deja incepusem sa alergam sub 30, cam pe la 20 de minute alergatul cu 40 minute mers. Tin minte ca la un moment dat l-am intrebat pe Godza de ce face asa ceva. Adica e ok, eu sunt cu capu', nu se mira nimeni.. Dar el nu e chiar genul de maratonist convins, mai facuse un maraton si doua semi-uri, plus antrenamentele noastre de 50 si 100. Si mai ales, de ce vrea sa faca asta o singura data? (asa imi spusese) Mi-a raspuns ca vede drumul ca pe un fel de pelerinaj in Vama, pe care trebuie sa il faci o data in viata, pentru a iti demonstra atat tie, cat si celorlalti, ca poti. Si nu in ultimul rand.. E Vama! La un moment dat, am ajuns in Dragos Voda. Deja incepusem sa obosim, alergatul parea ca dureaza o vesnicie si nici mersul nu mai era asa amuzant. Era cam km 84, aproximativ. Ne-am oprit un pic la o Cola. Aparent aici toti localnicii ne-au intrebat daca mergem in Vama pe jos, cum s-au gandit la asta nu stiu.. Probabil au vazut biciclisti venind pe acolo, altfel nu imi explic. Urmatoarea portiune am mers-o foarte incet, cu alergat maxim 20 minute, asta pana in apropiere de Dragalina, de unde am inceput sa mergem si atat. Mai erau cam 6-7 km pana in Drajna, am sunat acolo la un restaurant si am aflat ca hotelul chiar exista, spre bucuria noastra, nu stiu ce faceam daca nu gaseam hotel.. Probabil faceam autostop si mergeam pana in Slobozia, ca nu era mult, si ne cazam acolo. La cazare a fost o fericire, am mancat, am facut un dus, ce mai, ma simteam un om nou, pregatit de urmatorul sutar de a 2-a zi. Aveam 4 ore dormite in seara de dinainte si urma sa dorm maxim 6 in seara aceea. Eram intr-un sat uitat de lume, aveam ceva bani in buzunar cat sa rezist inca o seara.. Ce sa mai, totul mergea bine. De fapt nu chiar asa de bine, acuma ca ma gandesc, am uitat sa mentionez ca facusem niste bataturi fix sub degetele de la picioare, si le-am ignorat cu succes timp de cateva ore, dar cumva incepusera sa ma cam streseze. Am sperat ca a doua zi va fi mai bine si m-am culcat. Am adormit instant, lemn.. A fost o zi foarte frumoasa, am mers, am povestit.. Ce e drept, finalul a fost greu, ma cam panicasem pe intunericul ala ca erau multi caini, nu stiam unde sunt, nu era nimeni.. Dar interesant, aveam totusi GPS, baterie externa.. Ne descurcam noi. Totusi nu stiam ce sa cred in legatura cu urmatoarea zi. Eram totusi deja obositi, iar Godza se tot plangea de glenze. Si pe mine ma dureau picioarele de la bataturi, dar nu aveam ce sa le fac.. Am zis ca imi pun niste plasturi (i-am aruncat a doua zi dupa cativa km, mai rau ma enervau), dar intr-un final n-am avut ce sa le fac.

Ne-am trezit a doua zi cu noaptea in cap, la 5. N-am reusit totusi sa plecam pana la aproape 6. Deja se strica treaba.. Nu mai mergeam comform planului, ar fi trebuit sa plecam la 5 ca sa facem distanta. Primii km au fost destul de chinuitori, doar mers, un mers incet, sub 6/ora cat aveam in prima zi, cred ca pe la 5.5 sau poate chiar un pic sub. Ce sa mai, nu era chiar o viteza exceptionala. Am stat un pic sa ma gandesc si mi-am dat seama ca oricum intre Fetesti si Cernavoda nu era decat autostrada. Cumva in planul meu stiam ceva de un pietonal, dar ala era doar pe pod, acuma realizam prima oara ca nu putem merge pe autostrada pe langa decat daca o luam prin camp, ceea ce ar fi fost ok in conditiile in care aveam timpul necesar sa mergem prin camp 20 de km, dar asa.. I-am propus lui Godza sa luam trenul de la Fetesti la Cernavoda, urmand sa scurtam ziua destul de mult, practic ramaneau doar 80 km, poate chiar sub. Asta insemna, daca faceam un calcul, ca puteam merge efectiv toata distanta aia, si tot sa ajungem la 12 noaptea acolo. Am incercat sa si alergam un pic, dar cu o viteza execrabila, eram deja rupti, asa ca nu alergam decat cate un km la 4-5km de mers, si asta doar asa ca sa mai schimbam ritmul, pentru ca devenea prea plictisitor. Poate nu pare, dar mersul este mai chinuitor decat alergatul, adica intr-adevar poti merge mai mult, dar e foarte plictisitor.. Ai nevoie sa mai schimbi ritmul uneori, iar alergatul este fix ceea ce trebuie pentru a schimba ritmul. Nu e simpla treaba nici cu taratul, aparent. Peisajul era unul de vis, Campia Baraganului in toata splendoarea ei. Am vazut camp in stanga, camp in dreapta si linie de tren in stanga absolut toata ziua, la care se adauga ultimii 20km cel putin din ziua precedenta. Deci vreo 50-60 km fara pic de diversitate. Si fara pic de umbra. Oribil, ce sa mai. Nu era simplu sa mergi pe acolo, e clar asta. Primele ore au trecut totusi destul de repede, pentru ca oricum eram obosit si deja eram ca intr-o transa, nu mai imi simteam deja nici bataturile, doar simteam ca devenise un pic chinuitoare viteza aia foarte scazuta. La un moment dat, lucrurile au parut ca se imbunatatesc, am reusit sa alergam mai bine, totul parea ok. Mai aveam cam 15km pana in Fetesti, si deja ne uitasem pe mersul trenurilor, pe tot.. Urma sa ajungem pe la 3:30 in Cernavoda. De acolo mai aveam cam un maraton, asa aproximativ, in jur de 42-44km. Asta insemna 8 ore de mers incet, deci ajungeam pe la 11:30 in Murfatlar. Nu suna rau.. Inevitabilul a venit pe neasteptate. Colegul meu mi-a zis la un moment dat ca il doare si glezna stanga, nu doar cea dreapta, si ca e cam naspa. M-am gandit ca normal ca e naspa, aveam vreo 120-125 km facuti in ultimele 2 zile, cum ar putea sa fie bine? Asa ca nu l-am bagat in seama prea tare.. Dar cumva chiar era foarte naspa, pentru ca dupa vreo 2 km mi-a zis ca il doare fiecare pas, si ca el nu crede ca mai poate sa continue. Am mai mers un pic, deja eram resemnat ca nu vom termina. Am incercat sa il motivez, dar deja nu mai tinea nimic, durerea nu mai putea fi ignorata. Ma gandeam ca poate ne oprim in Constanta si continuam cu ziua a 3-a, desi parca nu ar mai fi avut sens, dar merita plimbarea aia, sa vezi toate statiunile intr-o zi. N-a fost sa fie, i-am zis lui Godza propunerea mea, si mi-a zis si el ca nu are sens, ca nu crede ca ii revine glezna intr-o zi, ar fi fost imposibil, evident. Asa ca a ramas sa mergem pana in Fetesti, si de acolo sa luam direct tren pana in Mangalia. Cumva, asta a venit totusi ca o eliberare. Se terminase! Ce mai conta.. mai erau 11 km si urma sa ajung in Vama, poate ca mai repede decat as fi vrut.. Dar Vama tot Vama ramane, asa ca nu iti poate parea rau ca ajungi acolo. Deja nu mai conta nimic.. La un moment dat a trecut un microbuz pe langa noi, cu 9 km inainte de Fetesti. Godza mi-a zis ca el ia microbuzul, ca nu are rost sa se mai chinuie inca 2 ore, il durea foarte rau glezna la fiecare pas, asa ca i-am zis ca ne intalnim in Fetesti. Ultimii 9 km i-am alergat fara oprire, desi nu alergasem in astea 2 zile niciodata mai mult de 4.5 km. A fost asa, un sentiment foarte frumos, ca o eliberare, o ultima alergare din acea calatorie, in care amandoi ne-am depasit limitele un pic. Am incercat sa ma bucur cat mai mult de alergarea aceea de final, si au iesit niste kilometri frumosi, alergati in soare, fara apa.. Dar de care chiar m-am bucurat extraordinar de mult, am alergat cu sub 6'30" pe km (stiu, pare foarte foarte mult, dar dupa 130km e destul de bine, avand in vedere ca pana atunci alergam cu peste 7'00"), si am incercat sa ma bucur de tot ce era in jurul meu. Campia Baraganului, autostrada, tot ce vedeam era frumos pentru mine, erau ultimii mei kilometri din acea calatorie si nu ma putea impiedica nimeni sa ma bucur de ei.

Cand am ajuns in Fetesti, am observat ce se intamplase cu glezna colegului, mai bine zis de ce - adidasii lui erau in ultimul hal, se rupsesera in mai multe locuri si aratau groaznic.. I-a aruncat pe undeva prin Constanta la primul cos. Cand mergi la asemenea drum, adidasii sunt extrem de importanti, o pereche de incaltaminte veche putand distruge toata munca, ceea ce s-a si intamplat. Pe moment mi-a parut rau, ma gandeam ca as fi facut ziua aia sigur.. Dar dupa am ajuns in Vama si m-am uitat ca venele de la gleznele mele erau extrem de umflate, se facuse o basica in loc de vena, si erau pe punctul de a se sparge.. Plus ca oricum drumul a fost ales prost, trebuia sa luam trenul oricum, deci nu mai era chiar pe jos 100%..  Deci probabil a fost mai bine asa pentru amandoi, cineva acolo sus a stiut ca trebuie sa terminam, si nu ne-a lasat sa continuam mai departe de nivelul la care nu mai puteam fi ok. Asta a fost povestea.. O poveste care inca nu s-a terminat, pentru ca vom incerca si la anul sa facem aceeasi treaba, dar probabil vom schimba traseul (o luam prin Slobozia, pe la Giurgeni- Vadu Oii), si eventual incercam 4 zile in loc de 3. Dar ramane de vazut ce va aduce timpul :)

marți, 3 mai 2016

Brasov Marathon 2016

      Desi am fost de multe ori la Brasov, nu am ajuns si la maraton. Anul trecut am zis ca inca nu sunt pregatit pentru un maraton montan, ca abia ajunsesem sa fac 25km (veneam dupa o pauza mare), dar anul asta am zis ca nu se poate rata. Am fost singur, asa ca prima problema care se punea era cazarea. Am vorbit cu o prietena din CPNT care a gasit un tip foarte simpatic care m-a tinut la el in seara respectiva. Ulterior am aflat si ca fusese la europene la curling :) Am ajuns seara tarziu, am plecat cu Octavian, colegul meu de la 7500, mi-am luat chitul, si m-am dus sa ma culc. Nu stiam nimic despre cursa, nu ma uitasem pe harta, nu stiam cat de lungi sunt urcarile, nimic. Pur si simplu am zis ca 38km e putin si nu conteaza cat urci, ca oricum nu ai cum sa urci prea mult la distanta aia. Aparent m-am inselat, prima urcare fiind destul de lunga. Ma gandeam ca anul trecut la MPC am scos un pic sub 6 ore, deci acum ar trebui sa scot 5 ore jumate la Brasov, fiind distanta mai mica.
   
      M-am trezit si am ajuns la start cu aproape o ora inainte. Pe acolo am auzit ca lumea isi punea targeturi de genul sub 5 ore, si m-am gandit ca au luat-o toti razna, ca nu se poate sa scoti asa bine. Octavian la fel a zis ca vrea sub 5 ore (cumva eram destul de sigur ca el o sa faca timpul ala). Am plecat la mine doar cu borseta, cu o geaca in jurul braului si cu manusile in geaca (pe care a trebuit sa le luam la noi in mod abuziv, la fel ca si geaca de altfel, a fost super cald). Am apucat sa desfac un gel chiar la start, cumva a fost o decizie destul de proasta, nu prea ma impac bine cu gelurile, prefer batoanele. Mai ales ca l-am luat chiar in timp ce alergam acolo la maxim, la start, m-a durut un pic in zona ficatului din cauza lui, dar aia a fost. Am incercat sa alerg prima urcare full, pana pe Tampa, scopul meu fiind sa ma pot tine dupa Octavian macar pe primii 4km, ceea ce am reusit. Dupa a urmat o scurta coborare, pe care m-a mai depasit lumea, pentru ca nu sunt asa de bun pe coborari, sunt multi care se pricep mai bine, reusind sa coboare cu maxim 4'10"-4'20" pe km, probabil chiar sub 4 pe portiuni. A venit iar o urcare pana la km 8, unde m-am intalnit iar cu Octavian, care o luase mai usor pe urcare. Apoi pana la Postavaru a fost numai urcare, era si un pic de zapada.. A fost destul de frumos pe urcare, m-am tinut bine. Am ajuns pe varf dupa vreo 2 ore , 2 ore si ceva, nu m-am uitat la ceas, dar asa am inteles de la ceilalti care erau pe langa mine. Cand eu mai aveam 1 minut pana pe varf Octavian cobora, asa mi-am aproximat timpul. A urmat apoi o coborare un pic abrupta, unde am pierdut fata de ceilalti, pentru ca imi e greu sa cobor in viteza aia. Apoi a venit inca o urcare destul de mare pana pe la km 23-24, nu mai tin minte, iar apoi 9-10 km aproape doar de coborare, plus plat, m-am plictisit destul de tare pe portiunea aia, mai ales ca nu puteam sa am viteza asa de buna fata de altii, am fost intrecut de Florin Ionita acolo, care e mult mai bun pe plat decat mine :)  Pe final a venit o urcare abrupta de 500m, care m-a rupt un pic, iar ultima coborare de 4 km m-a cam secat de energie. M-a distrat ca era un tip in spatele meu care m-a depasit, si cumva am alergat la un moment dat mai tare in spatele lui ca sa il sperii, s-a intors ala cu o fata de ziceai ca il urmarea moartea, nu altceva, mi-a dat 1 minut la final, a bagat sprint :)) Eu stiam ca nu mai am cum sa il ajung, ca eram deja obosit. La final, cand m-am uitat la ceas, am ramas socat, trecusera 4 ore si 33 minute, ceea ce mi se parea un timp imposibil, iar ca si loc am iesit pe 24, ceea ce a fost mult peste asteptarile mele. Ca si alimentatie am folosit 3 batoane de la isostar si in rest ce era prin posturi. A fost o experienta frumoasa, sper sa pot tine ritmul bun pe care l-am inceput si in restul sezonului, desi m-au obosit un pic kilometrii facuti pana la Fetesti.. Dar despre ei in urmatorul articol :D Urmeaza ecomaraton, unde sper sa imi depasesc timpul de anul trecut, apoi transylvania 100, acolo cred ca o sa fie un pic rupere, dar supravietuim cumva :)