luni, 19 decembrie 2016

Ultra fair play - ultimul concurs din 2016

Am decis sa particip la ultra fair play dupa maratonul de 1 decembrie, intrucat ma simteam bine, asa ca m-am inscris la proba de 50 de mile (80 km). De ce aceasta distanta? M-am gandit ca 160 e mult prea mult pentru temperatura respectiva, o absurditate as spune.. Chiar si 100km mi s-a parut mult. Asa 80 de km mi s-a parut o distanta pe care sa o pot face fara sa am prea mare damage dupa, indiferent ce se intampla. 50km ar fi fost o pierdere de timp, pentru ca asa puteam sa alerg si acasa distanta aia, in jurul blocului. Mai mult de atat totusi nu cred ca as putea alerga singur, in antrenament, ar fi prea plictisitor.  Intre timp a murit bunicul meu, asa ca am avut o motivatie suplimentara sa alerg in memoria lui.

M-am pregatit cu 8 geluri si 2 ciocolati de la ritter. Ca si echipament, am decis sa alerg toata proba imbracat la fel: colanti, suprapantaloni, bluza cu maneca lunga si fleece, plus caciula si manusi. Nu am schimbat incaltaminte, sosete sau alte cele. Planul era simplu: sa reusesc sa alerg toata distanta, fara sa merg (nu ca la s24). Imi propusesem un timp de 8 ore, care s-a dovedit a fi unul nerealist pentru conditiile de acolo.

Am ajuns la Stefesti in dimineata respectiva cu Florin Simion. El mergea la proba de 100 de km, si de-a lungul cursei a fost un model pentru mine legat de cum se alearga un ultra, tot timpul cu zambetul pe buze, tot timpul cu o viteza mai buna decat a mea. Am impartit cursa in 10 bucati de 8km. La fiecare jumatate (4km) urma sa beau apa si la fiecare tura sa mananc un gel. Planul mi-a fost afectat de o greseala de-a mea: mi-am lasat gelurile pe masa de alimentare, asa ca ceilalti au crezut ca sunt puse acolo de organizatori, asa ca am reusit sa folosesc doar 2 sau 3. Noroc ca venise Florin cu niste geluri in plus la el si le-am folosit pe alea. De obicei nu incerc ceva nou in competitie, dar nu aveam altceva, asa ca au fost foarte bune. Am folosit si o ciocolata ritter, in rest am avut niste friptura la un moment dat, mandarine si cam atat. La inceput nu aveam izotonic, ceea ce s-a dovedit destul de tragic pentru mine, dar in partea a doua a cursei organizatorii au luat Gatorade, cu care ma impac bine, si l-am folosit cu incredere. De retinut pentru data viitoare cand mai particip la un astfel de concurs sa vin cu absolut tot de acasa, m-am gandit ca sunt doar 80 de km si nu imi trebuie asa multe.. Dar poate mi-ar fi fost utile ceva suplimente in plus.

Traseul consta in 400m dati pe stadion, prin zapada, si o strada asfaltata pe care o parcurgeam dus intors. Primii 20 de km au trecut foarte usor.. Dupa am inceput sa simt un pic oboseala, si ma gandeam ca mai am inca 60 de km, nu suna foarte placut, dar trebuia sa continui asa. Pe la km 32 am observat ca am ramas fara geluri (folosisem doar 3 cred) si m-am panicat, dar am zis ca acum asta e, dau asa indiferent. Apa a fost rece, dar nu am considerat a fi asta o problema, in schimb la un moment dat am primit ceai cald si a fost mai bine. Dupa km 40 s-a mai acumulat un pic de oboseala, se simtea ca am trecut de primele 4 ore alergate. Pe la km 50 am ramas fara baterie la mobil, pusesem Strava si nu a tinut mai mult de atat. Dupa km 42 mi-am imaginat ca am ramas cu cele 38 de ture de la maratonul din cadrul Ironman (m-a traumatizat maratonul ala, mi s-a parut cel mai greu facut vreodata), si avand in vedere ca ma simteam mai bine decat atunci, am considerat ca pot continua sa alerg pana la final. La km 61 a venit Octavian sa alerge cu mine, ar fi alergat mai de mult, dar pur si simplu se lovise la proba de trail si il durea genunchiul. La km 64 s-a intunecat ,ultimii 16 km i-am facut pe intuneric. Pe final a fost un pic greu pentru ca se facuse foarte frig si batea vantul, cred ca erau cam -10 grade resimtite, dar am terminat cu bine. Tot timpul cursei m-am rugat sa termin sanatos, a fost ceea ce mi-a dat puterea sa nu ma opresc din alergat, mai ales ca la acea temperatura ar fi fost dramatic sa fac asta.

Participantii au fost buni si foarte buni, oameni cu multa experienta, dar si oameni care veneau acolo la primul lor ultra. Vlad de exemplu alerga la 24 de ore cu rucsac de 1kg in spate (!!). L-am rugat aproape sa isi scoata ruscacul si nu a vrut sa ma asculte.. El voia sa faca 200km, i-au iesit cam 127. I-am explicat ca nu are nicio sansa cu rucsacul si fara perioade de mers, dar degeaba.. Nu vreau sa ma laud, dar poate uneori e mai bine sa asculti sfaturile unor persoane cu putin mai multa experienta. M-a impresionat Florin Ionita, care a alergat foarte bine 50 de km, dar din pacate s-a retras din cauza unor probleme de sanatate.

Dupa proba am primit ciorba si friptura, ceea ce m-a bucurat, avand in vedere ca pe parcursul cursei nu mancasem mare lucru. Inca ceva amuzant, avand in vedere ca nu au alergat multi distanta aceasta, teoretic detin recordul national pe 80 de km. :) E amuzant pentru ca Florin Simion, de exemplu, a alergat mai repede decat mine primii 80 de km, dar el participa la proba de 100.
La final am aflat ca sunt printre cei 3 participanti cu premii mari, inclusiv o pulpa imensa de porc si un rucsac de la Deuter. Deci, practic, a fost singura cursa din viata mea unde am iesit pe plus, ceea ce imi va da motiv sa ma intorc si la anul, daca o sa fiu sanatos. Per total o cursa ok, fiind prima editie se inteleg micile probleme de organizare si sunt convins ca la anul o sa fie mai bine.

joi, 6 octombrie 2016

MPC 2016

O sa scriu pe fuga si despre ultimul maraton montan al anului (pentru mine), maratonul piatra craiului, sau "craiasa" alergarii montane, asa cum i se spune. Am venit aici la a doua participare, de data aceasta ca element de surpriza a fost ca se alerga invers. Pe mine nu m-a interesat foarte tare acest aspect, oricum eram destul de obosit dupa Timisoara, dar totusi am zis ca nu pot sa ratez chiar MPC. Planul initial a fost sa il fac macar in ritm de plimbare, desi stiam ca o sa trag de mine cat de cat, macar la inceput, sa vad ce pot, cum ma simt, etc. Am plecat cu sora mea (care a mers ca voluntar) , cu domnul Stan, cu Alex si cu Emil, si am ajuns in Zarnesti seara, dupa ora 8. Mi-am luat chitul, apoi m-am intalnit cu domnul Buga, un model pentru noi toti (la peste 60 de ani a fost aproape la egalitate cu mine la Retezat Skyrace, e un obisnuit al podiumurilor la categorie), Urma sa stau la dansul pentru urmatoarele 2 nopti. Initial Ade trebuia sa se intalneasca pe la 1 noaptea cu o tipa, dar am convins-o cumva sa stea cu mine si sa plece a doua zi de dimineata spre varful Diana (s-a dovedit a fi o idee foarte buna, desi initial trebuia sa stea cu fata respectiva in camera, nu a mai putut ajunge decat a doua zi de dimineata, asa ca ar fi stat singura). Am putut sa dorm destul de bine in seara respectiva. Aveam ceva emotii, deoarece nu ma simteam total refacut dupa S24, dar am zis ca oricum merg sa dau ce pot, si poate chiar sa imi imbunatatesc timpul din 2015 (5 ore 50, parca asa ceva, poate chiar un pic mai bine).

A venit ziua cursei, m-am bucurat sa vad ca multa lume ma felicita pentru Timisoara, sincer nu ma asteptam, a fost o supriza placuta. Asta m-a motivat un pic sa trag mai tare. Si a inceput cursa, scopul meu era sa pot alerga full pe prima urcare, pana la intrarea in padure, si de asemenea dupa urcarea a 2-a, pe portiunea de plat/ coborare, sa alerg tot timpul. Prima parte a mers foarte bine, am depasit destule persoane, si am ajuns in padure destul de odihnit. M-a salutat cineva din spate si mi-a zis "David Iancu, Run with God". Am fost incantat sa vad ca lumea m-a recunoscut. Am mers taricel si pe urcarea de acolo, stiind ca urmeaza sa o vad pe Ade care canta la chitara refugiul Diana. Am mers cu toate motoarele turate si am ajuns pe varf. De acolo a inceput o coborare destul de abrupta, am fost depasit de foarte multa lume, pentru ca mie nu prea imi place sa ma duc la rupere pe coborari, nu am experienta necesara si nici nu voiam sa risc o accidentare, asa ca unde imi era frica sa nu cad am lasat-o lejer. Am pierdut un pic de timp aici, dar am ajuns la Plaiul Foii destul de bine. M-am ambitionat sa nu stau aproape deloc in checkpoint, si a fost o mare greseala, pentru ca mai incolo am suferit de foame si de sete. Aveam geluri la mine, dar parca nu imi ardea sa le scot asa in mijlocul mersului.. Luasem un gel inainte de Diana si unul imediat dupa Plaiul Foii. Dupa a urmat o portiune de fals plat, apoi o urcare lina, unde am putut alerga si am recuperat ce pierdusem pe coborare. Dupa aceea, a venit portiunea cea mai urata pentru mine: urcarea spre Saua Funduri. Pana la Spirlea am mers bine, dar dupa parca nu se mai termina odata, asteptam sa ajung la Marele Grohotis si nu mai venea, ramasesem si fara apa.. Mi s-a parut foarte lunga bucata aia, si chiar si dupa ce am trecut de Grohotis si am inceput urcarea mi s-a parut ca dureaza foarte mult. Deja nu mai aveam apa deloc, iar ca o surpriza, pe varf nu am avut niciun strop de apa. Posibil sa fi avut voluntarii ceva apa pentru ei, dar n-am vrut sa le iau apa, ca aveau si ei nevoie, era foarte cald.. Asa ca pe urmatoarea coborare, pana la Table, am fost efectiv epuizat, am alergat foarte incet. Din fericire cu vreo 1.5km inainte de Table am avut ceva apa, asa ca m-am putut duce linistit pana acolo. A mai fost o urcare mica pana la punctul de alimentare, pe care am mers-o, apoi am ajuns in alergare pana la Table. Am luat cate ceva din CP, dar si acolo am stat putin, doar niste apa si niste izotonic, si parca niste struguri, dar atat. Pe urmatoarea bucata ar fi trebuit sa alerg full, ca era urcare lina, dar n-am mai reusit.. M-am intalnit si cu Silvia, o prietena care era voluntara acolo, abia am fost in stare sa o salut. Dupa ce a trecut partea de urcare a venit o coborare pe care am alergat aproape in totalitate, inclusiv pe micile bucati de urcare. Stiam ca mai sunt 10km de la table, apoi am ajuns la ultimul CP, de unde dupa calculele mele ar mai fi fost vreo 7-8km. Stiu ca mi s-a parut ca am alergat o gramada, si mi-a zis un tip ca mai sunt 7km, am zis ca innebunesc, pur si simplu mi se parea prea mult.. Salvarea a venit un pic mai incolo, cand de la 7 s-a trecut la 4.8. Cred ca adevarul era pe undeva la mijloc.. A urmat apoi o coborare frumoasa, alergabila, dar dupa ea am dat de drumul pietruit, de unde mi s-a spus ca mai sunt cam 3.5-4 km. Mi se parea cam mult, dar am zis ca voi incerca sa alerg full, chit ca la un ritm foarte slab. Pe coborarea de la Table oricum ma intrecusera destui, deci nu prea mai conta. Am alergat ce am alergat, la un moment dat ma intalnesc cu Adelin care mi-a facut semn ca stau bine si mi-a zis ca mai sunt 2.5km. Inca 2 ture de parc din Timisoara.. Mult! A  venit si asfaltul, si efectiv nu mai suportam, imi venea sa ma opresc si sa merg, era foarte cald, devenise obositor.. Ce sa mai, ma resimteam dupa Timisoara, nu era normal sa obosesc asa de tare, mai ales ca alergam usor, cu 6'00" sau poate chiar un pic peste. Am reusit  totusi sa inving sentimentul de oboseala si am alergat pana la finish, unde am avut surpriza de a fi strigat la finish chiar de catre Lucian Clinciu. Le multumesc oricum si celor care m-au incurajat pe traseu, a fost o experienta frumoasa. Timpul total a fost un pic peste 5:30, oarecum dezamagitor fata de cum incepusem, dar luand in considerare toti factorii pot spune ca am fost multumit.

Dupa ce am dormit un pic, am fost la pasta party, apoi am mers la festivitatea de premiere. Domnul Buga era inchizator de traseu si stiam ca ultima persoana urma sa ajunga in jur de ora 9-10. Cand am auzit ca se asteapta ultima persoana (desi festivitatea incepea la 8) am crezut ca nu e adevarat, dar am realizat ca asa era.. :) Asa ca la 10, dupa ce a venit si domnul Buga, am plecat sa ne culcam, pentru ca deja era tarziu si imi era foarte somn. Per total o experienta frumoasa, un ultim maraton montan pe 2016 in care m-am simtit bine alaturi de persoane deosebite. Acum urmeaza MIB, muscular ma simt bine, dar totusi se simte oboseala.. Sper sa pot termina sub 4 ore, totusi :)

joi, 29 septembrie 2016

24 de ore si 200 de km de alergat

Nu voi putea descrie prea bine evenimentul acesta, intrucat trebuie sa vii acolo ca sa intelegi despre ce e vorba. Emotiile, munca si pasiunea care au facut posibila aceasta cursa, atat din partea concurentilor, cat si a organizatorilor, nu pot fi descrise in cuvinte. O sa incerc totusi sa dau tot ce am mai bun.. Ce trebuie sa stiti: pe 24 septembrie 2016 a avut loc la Timisoara prima cursa din Romania de 24 de ore, si a inclus si o proba mai "scurta", de 12 ore. A fost o premiera pentru tara noastra, asa ca atat organizatorii, cat si noi, am scris istorie in ceea ce priveste ultraatletismul de la noi. Am fost o mana de oameni pasionati (poate un pic nebuni, ar zice lumea) care au alergat, un pic peste 30 la 24 de ore si inca 20 si ceva la proba de 12 ore.

Ca sa intelegeti un pic ce inseamna o cursa de 24 de ore ar trebui sa ii cunoasteti pe oamenii care au fost prezenti. Am avut si eu onoarea sa vorbesc cu o parte din alergatori. Fiecare om de acolo, fara exceptie, a facut niste sacrificii ca sa ajunga acolo. Pentru fiecare, alergarea reprezinta mai mult decat o activitate pe care o faci in week-end. De exemplu, Nicu Buceanu a venit tocmai din Irlanda (sau Germania, nu mai stiu sigur) pentru cursa asta. Eu cu Dragos Roua, cu domnul Stan, cu Nenu Mariana (care a castigat proba de 12 ore) si cu Vlad Tanase am venit din Bucuresti, ceea ce nu e chiar de ici de colo. Dragos si-a lasat afacerile ca sa vina aici, noi care lucram ne-am luat libere.. La 12 ore mai erau persoane care au venit doar sa isi testeze limitele (era o fata care nu alergase mai mult de 15 km legati niciodata, de exemplu), dar la 24 oamenii cam stiau cu ce se mananca treaba. Castigatorul, un tip din Ungaria, a venit special de acolo ca sa ia locul 1. Stiam ca el e castigatorul pentru ca a luat locul 2 la Ultrabalaton, deci nu avea cine sa il ia aici, avand in vedere ca nu a venit Florin Ionita. Razvan, cel care a iesit pe locul 2, de asemenea parea foarte pasionat, avand in vedere ca studiase lista cu concurenti ca sa vada cine ii poate pune probleme. M-a amuzat sa il aud povestind cuiva timpii mei de la 7500, desi nu ne cunoasteam pana atunci :) Asta inseamna sa fii pasionat, sa te documentezi, sa vezi cum sta treaba, sa stii cum o sa fie.

Acum un pic despre mine. Eu venisem aici pentru ca am spus ca pur si simplu nu pot rata cursa asta, vreau sa fiu acolo sa scriu si eu istorie alaturi de restul, era prima cursa din Romania si pur si simplu nu aveam cum sa o ratez. Scopul meu initial era sa scot 180 de km, dar realist macar 160 (100 de mile). 100 de km mai facusem, cu rucsac in spate si mult mers, in 16 ore, deci 150 ar fi fost ceva lejer, in principiu. Apoi, daca era sa ne luam dupa timpul de la Ciucas si formula de echivalare munte-plat (distanta + 10*diferenta de nivel), facusem 150 de km in 17 ore. Dar din nou nu era ceva neaparat valabil.. Asa ca dupa ce am auzit ca daca ai 180 poti sa te inscrii la Spartathlon am decis ca acesta este obiectivul meu principal. Nu ma interesa loc sau alte chestii. Voiam sa fac barajul pentru Spartathlon, chit ca stiam ca nu inseamna nimic, ca sunt vreo 400 de locuri si aplica vreo 2000, iar cei care fac cu 20% peste barem sunt calificati automat. Deci sansa sa fii tras la sorti e aproape nula, dar nu ma interesa, imi doream sa vad daca pot.

Ceva foarte important pentru mine si nu numai a fost echipa de suport. Eu am venit cu un prieten, Mircea, care urma sa ma ajute cu mancarea, imbracamintea si suportul moral. A fost un prieten adevarat si a stat cu mine treaz toata noaptea, pe final alerga si el cu mine la inceput de tura (nu putea sa alerge mai mult pentru ca din ce stiam regulile spun ca nu ai voie sa alergi cu cineva), mai mergea cu mine, ma incuraja.. De asemenea, a stat cu mine si Ben Ami, un tip foarte sufletist, care antreneaza oameni pe Dinamo. La inceput ii ceream lui ce consideram eu ca am nevoie (vitamine, saruri, etc), iar pe final cand pur si simplu nu mai puteam imi dadea el, mi-a si zis ca nu ma lasa sa clachez si imi tot dadea sa bag acolo diverse suplimente ca sa rezist la consumul acela incredibil. Amandoi au format echipa mea de suport si cu siguranta n-ar fi fost la fel fara ei. Pur si simplu, nu puteam sa ii dezamagesc! Oamnii aia credeau in mine ca o sa reusesc, au stat treji atata timp in frig, fara sa se miste.. Asa ca m-au motivat sa alerg cat de bine pot.

Organizarea a fost impecabila. Desi eu nu prea am folosit produsele lor - doar izotonice si ceva banane, plus pizza si supa de dupa 12 ore, se putea supravietui clar cu ce aveau ei acolo. Ah, si am luat vreo 3 pastile cu magneziu. Erau foarte bine pregatiti, nu iti lipsea nimic. Am admirat ca au stat sa ne incurajeze toata noaptea, fiecare de acolo s-a implicat emotional ca noi sa putem reusi. E greu de inteles, dar a contat foarte mult ca toate aceste aspecte sa fie asa cum trebuie. Cam despre asta a fost vorba in mare, legat de organizare, de participanti si de cursa in sinte. In continuare voi incerca sa descriu abordarea mea si cum am reusit sa fac 200.2km si sa iau locul 3 la general.

Am decis ca voi alerga 6 ture de 1.236 km, apoi voi merge una, inca de la inceput. Nu ma simteam pregatit sa alerg toate orele, asa ca asta mi s-a parut cea mai buna metoda. Prima oara cand am mers m-am simtit dubios, toata lumea alerga. Unii plecau cu 5 pe mie sau si sub.. Nu m-a interesat, mi-am vazut de cursa mea. Primele 3 ore au trecut imediat. Dupa ora 4, am postat pe fb ca facusem 28 de ture (4 calupuri, cum imi place sa spun, am incercat sa fac un calup pe ora). Ideea era simpla, daca rezistam 2 ore cu 7 ture pe calup, apoi 22 de ore cu 6 ture, faceam 180km. Am continuat totusi sa fac 7 ture pe calup. Dupa vreo 5 sau 6 ore am avut senzatia ca mi s-a pierdut o tura din cronometrare. Ma mir foarte tare pentru ca de obicei sunt in stare sa imi numar turele.. Doar am reusit sa numar 162 de ture, dar totusi atunci mi se parea dupa ceas si dupa tot ca trebuie sa am 39 de ture, dar nu aveam decat 38. M-am enervat ingrozitor, daca mai pierdeam una as fi fost in stare sa abandonez. La fiecare tura pe care o faceam am intrebat cate ture am, mi se parea ca ma fura chipul, desi nu era posibil.. Si asta era doar dupa 6 ore :) Dupa 4 ore am bagat un Supradyn. La fiecare ora mancam ceva, un gel, o ciocolata de la Ritter cu 500 kcal (nu puteam sa o bag pe toata, dar macar trei sferturi) sau macar ceva fructe de la Ben Ami. Mariana, pe care o antrena el, a reusit o cursa incredibila. A alergat toate cele 12 ore. Pe primele 12 ore nu am interactionat asa mult cu Ben, i-am cerut vreo 3 supradyn si ceva fructe, dar dupa m-a ajutat mult ca a fost acolo.Dupa 6 ore a venit pizza, am mancat niste pizza si am continuat. Parca atunci a inceput primul meu moment de low, dar mi-am revenit si am continuat sa alerg. M-a ajutat ca nu ma plictiseam deoarece imi calculam ce mancare trebuie sa iau, toata cursa m-am gandit doar la mancare, pentru ca la 12000 de kcal consumate nu iti permiti sa faci nicio greseala legata de nutritie. Dupa 8 ore am postat din nou pe fb, avem 56 de ture. La 9 ore parca am luat un magneziu, dupa la 10 ore am luat niste aminoacizi, la 11 niste saruri sau un calciu, nu mai stiu.. Dupa 11 ore jumate facusem 100 de km, ocazie cu care Mircea a postat pe fb. Jumatatea cursei m-a prins destul de fresh. A contat sfatul de la Ben, mi-a zis de la inceput: daca vrei sa ai o cursa buna, prima jumatate fa-o cat de relaxat poti. Asa am si facut, cursa pentru noi abia incepea. Nu se punea problema de clasament, erau foarte multi in fata mea. M-am bucurat cand am auzit ca Vlad Tanase este pe 3, pentru ca stiam ca nu e mult in fata mea. El a alergat de la inceput full, pana a obosit si a inceput sa si mearga. Din cand in cand il mai vedeam pe domnul Stan care parea ca se simte bine si isi face cursa asa cum vrea. La 68 de ani a alergat 153 de km, fix cat a vrut, peste 150, dand dovada de o cunoastere foarte buna a propriului organism. Dupa 12 ore am mai luat un Supradyn, dar urmatoarele 2 ore , cum s-a lasat noaptea, am avut iar un mic moment de low, m-am simtit destul de obosit, am inceput sa pierd din medie. Mi-am schimbat tricoul si a durat mult, eram obosit si eu si Mircea, am pus greu numarul de concurs.. Am uitat sa mentionez, la 6 ore mi-am schimbat si tricoul si ciorapii. Am avut niste ciorapi de la Decathlon, ceva cu un strap la mijlocul piciorului, mi s-au parut ciudatei, dar n-am facut bataturi, nimic, deci probabil au fost buni, mai ales ca a doua pereche am purtat-o 18 ore. Am inceput sa pierd un pic din ritm, calupurile nu le mai incepeam cand incepea si ora, deja le incepeam cam dupa 3-4 minute. Dupa 14 ore sau 15, nu mai stiu, am inceput sa am probleme cu muschii de la abdomen, ma durea toata burta, coastele, tot.. M-am cam speriat, asa am patit si la Ciucas si n-am mai alergat, cumva in capul meu durerea de coaste si abdomen pana spre cosul pieptului avea legatura cu inima. Dupa 14 ore, la a 14-a pauza de mers, n-am putut suporta incertitudinea si m-am oprit la cortul cu ambulanta. I-am intrebat de ce ma doare burta, si mi-au zis ca e o durere musculara din cauza pozitiei. Am fost foarte fericit sa aflu ca n-am probleme cu inima, asa ca urmatoarele 2 ore le-am zburat, asa de fericit eram. Ma simteam ca nou, alergam cel mai bine dintre toti, in afara de Levente. Ben mi-a zis ca sa stau relaxat ca am avansat bine in clasament, dupa vreo 15 ore eram deja in primii 5.. iar dupa 16 ore eram pe locul 3. Nu imi venea sa cred, cum am ajuns pe locul 3? In fata mea, la mica distanta, era Mihai Pantis. El m-a tinut in priza pana spre sfarsit, am tras tare ca sa nu ma ajunga. Am avut in plan ca pana dupa 20 de ore sa ii mai dau 3-4 ture ca sa ma relaxez pe final. Dupa 10 ore si dupa 15 ore ma gandeam cum m-am simtit la Ironman la Oradea. Acolo am facut un maraton in 5 ore dupa 10 ore de efort. Aici dupa 10 ore ma simteam mai bine decat la Oradea. Si dupa 15 ore ma simteam, culmea, mai bine.. deci stiam ca mai pot duce inca un maraton pana la 20 de ore. Dupa 18 ore am inceput un pic sa obosesc, dar deja ii mai dadusem vreo 2 ture lui Mihai. La un moment dat eram pe tura de mers si m-a depasit, probabil a crezut ca nu mai pot, dar l-am dezamagit si l-am ajuns in urmatoarea perioada. Pana au trecut 20 de ore i-am dat vreo 4 ture cum mi-am propus. Chinul a inceput dupa 19 ore, cand pentru prima oara mi-am dat seama ca ma simt mai obosit decat inainte de maratonul de la Oradea, deci urma sa imi fie greu sa mai alerg un maraton in urmatoarele 5 ore , chiar imposibil. Timpul trecea greu, se facuse frig.. Majoritatea mergeau, eram cel mai rapid din circuit, i-am intrecut pe toti concurentii de pe podium de cateva ori. Dupa 20 de ore am mai luat un Supradyn. Mai aveam 1 ora si faceam baremul de Spartathlon, Ben deja imi zicea sa o tin asa ca fac 200 de km. Eu stiam.. dar imi era foarte greu sa alerg, am continuat pentru ca nu voiam sa pierd podiumul, daca nu eram acolo nu stiu daca mai trageam in halul ala de mine. Deja ma gandeam, 4 ore inseamna 3 pauze. 146 de ture insemna 180 de km, iar 162 insemnau 200. Deja ma gandeam ca sunt rupt. Ma gandeam ca lasa, mai alerg 6 ture, inca una de mers.. inca 6 ture, una de mers, si mai ramaneau 8 ture ca sa ajung la 162, in vreo 2 ore sau un pic sub. Prima parte, pana la barajul de Spartathlon, a mers super. Tin minte ca la un moment dat Diana, organizatoarea, mi-a zambit si mi-a zis ca sunt extraordinar, pentru ca eram cel mai rapid de pe traseu, m-a bucurat mult. Urmatoarea tura de alergat mi-a fost foarte greu sa o fac, am luat apa la 2 ture, nu la 3 ca pana atunci.. Am luat si un magneziu dupa ele, deja nici mersul nu mai era rapid. Ultimul calup a fost ingrozitor, m-am chinuit teribil, imi venea sa vomit de la toate medicamentele, pur si simplu abia ma taram, alergam o tura in 8 minute jumate, poate si peste.. Daca nu erau Mircea si Ben nu as mai fi alergat turele alea, dar treceam pe langa ei si nu voiam sa ma vada mergand. Ultimele 2 ture de mers abia le-am facut, imi venea sa vomit tot drumul.. Am ajuns dupa 23 de ore si vreo 40 de minute sau 45 la tura 162 si m-am simtit eliberat, nici prin cap nu mi-a trecut sa mai fac o tura, desi mai aveam timp :)

Si cam asta a fost.. dupa am zacut pana la premiere, unde abia am reusit sa ajung. Mi-am pus tricoul cu I run with God, cu care alergasem si pe prima parte, ca sa inteleaga oamenii cum de am reusit, si mi-am luat premiul, apoi am luat trenul si am plecat acasa. Pe tot parcursul cursei m-am gandit cum de am putut eu sa fac asta, cum de am ajuns sa iau eu podium.. Unul din motive sunt sigur ca a fost ca sa urc acolo cu tricoul acela, ca lumea sa vada clar ca nu e doar un mesaj pe care il port eu, ca pe mine chiar ma ajuta, si m-am bucurat sa vad ca oamenii apreciaza si sunt multi care cred la fel. Toata cursa, de altfel, m-am rugat sa reusesc, a fost una din cele mai importante motivatii, m-am gandit ca daca am ajuns acolo nu ma lasa Dumnezeu sa mor sau sa patesc ceva grav. Sunt convins ca asta a fost motivul pentru care am reusit sa alerg atat. Cumva, am putut transmite mai departe un mesaj, catre ceilalti alergatori si nu doar. Nu zic acum ca poate alerga oricine o zi intreaga, dar e vorba despre un mod de a aborda viata, un mod care te face mai fericit si te face sa vezi lumea altfel. Am reusit sa ajung acolo, sa alerg sa ma simt bine, sa transmit un mesaj.. Si cred ca asta a contat cel mai mult, nu kilometrii sau locul pe care am terminat. Acum urmeaza Maraton Piatra Craiului, mi-e un pic frica, dar sper sa pot face fata si sa termin fara sa ma distrug prea tare, asta e tot ce vreau, nu ma intereseaza timpi sau altele. Apoi probabil MIB, daca ma simt bine si totul e in regula, si cam asta ar fi sezonul acesta. Sper sa mai am si altele la fel de pline.

joi, 15 septembrie 2016

Ciucas ultra 2016 - cum sa scoti sub 17 ore

Am mers in acest an din nou la Ciucas la ultramaraton, doar nu se putea rata. N-am mai avut emotiile de anul trecut, stiam deja traseul, stiam ca pot sa termin, stiam ca nu e asa greu.. Anul acesta am venit sa scot timp. Scopul meu era sa scot sub 18 ore (asta inseamna sa termin in aceeasi zi). Un scop destul de ambitios daca luam in calcul ca anul trecut am scos 20 de ore si 50 de minute, dar am zis ca merita incercat. Calculul era simplu: 50 de minute le pierdusem la baraj, iar de la baraj pana la finish am mers foarte mult, deci se putea castiga inca o ora minim pe acolo, chiar peste.
Initial trebuia sa merg cu familia, dar n-au mai putut sa vina cu mine, asa ca am mers cu Godza, colegul meu de facultate si de drum pana in Fetesti. A fost complicat si cu cazarea, credeam ca o sa stau la cort.. Ceea ce nu e o problema de obicei, dar dupa un ultra parca nu vrei sa dormi in cort. Oricum n-am dormit bine deloc dupa, ma dureau toate si ma trezeam din cauza durerii, dar asta e partea a doua. Am plecat cu Octavian cu masina si am ajuns la Ciucas undeva in jurul orei 9 seara. Numai bine ca sa ne luam chiturile, sa mancam ceva si sa plecam. Cateva cuvinte despre organizare, a fost mult mai buna decat anul trecut, nu am ce sa le reprosez, poate ar fi mers traseul mai bine marcat un pic (m-am ratacit de 2 ori, dar putin.. ) dar in rest chiar a fost bine, imi place ca au progresat mult fata de anul trecut, n-au mai fost bagaje pierdute, nimic. La masa am stat cu niste fete care participau la maraton, nu stiu daca s-au speriat sau nu ca ne-am bagat si noi in vorba cu ele, de parca ne cunosteam de mult.. Dar, vorba lui Godza, noi suntem obisnuiti cu Vama :D Ele poate nu erau. In fine, ne-am culcat si dupa 5 ore de somn m-am trezit.

Cate ceva despre echipament si nutritie: am purtat colantii mei obisnuiti salomon s-lab exo, o bluza de la compressport, am mai avut o bluza de la Decathlon de schimb, a fost o idee foarte buna sa imi schimb bluza, ar fi mers mai bine tricou, dar nu m-am asteptat sa fie asa de cald.. In rest, geaca si pantaloni de ploaie de la Salomon. Iar ca si pantofi, mi s-au rupt cei vechi, asa ca mi-am luat niste Salomon Sense Pro (reducerea era asa de mare incat nu m-am putut abtine), nu ne-am inteles perfect, m-au batut un pic la unghii, poate trebuia si mai mare marimea (desi am luat 44 2/3, cat aveam si la inov8), dar n-am avut probleme in rest. As zice chiar ca a fost o investitie buna. Ca si nutritie, mi-am luat vreo 9 batoane si 9 geluri sau asa ceva.. Evident ca nu le-am folosit. Pana la km 60 am mancat aproape dupa plan, vreo 4 batoane si 3 geluri, dar dupa am lasat-o moale si am mai consumat un gel sau 2 restul cursei , atat. Si mi-am mai luat ceva pastile de pus in apa, dar din cauza caldurii s-au transformat in praf. Si cam asta a fost.. Am avut un rucsac de la Decathlon, am mers destul de light, doar foitele de ploaie si hainele de pe mine plus gelurile si frontala. Si bine, ce mai e obligatoriu, folie de supravietuire, buff si alte maruntisuri.

Si cum ziceam, m-am trezit, am lasat bagajul pentru baraj la sala de sport si am mers la start. Am plecat si eu cu primii, sa vad cum e. In mod surprinzator nu s-a plecat la rupere, cum s-a plecat la 7500, in disperare.. Pleca lumea cu 4'30" pe km sau si sub.. Si oameni care nu aveau ce cauta acolo erau in fata mea, oameni care s-au chinuit sa termine in timpul limita.. Asa se pleaca la noi, la rupere, vorba lui Zinca. In schimb aici s-a plecat relaxat, cu 5'00", cam asa. Am incercat sa ma tin dupa Octavian. Strategia era sa alerg toate zonele de plat, coborare si urcarile cu panta mica.Am ajuns la CP 1 destul de rapid, pana atunci a fost doar urcare. Pana la CP 2 a mai fost ceva coborare, nici nu mai tin minte, abia te trezesti bine pana acolo. Cert e ca eram inca printre primii pana acolo. Dupa am continuat sa alerg, a urmat o coborare lunga unde l-am pierdut pe Octavian si pe Codrea, care era in fata lui. A urmat o portiune lunga, niste chei cu nisip mult pe jos, o zona destul de jegoasa pentru alergat, uneori trebuia sa ne urcam pe stanci, era destula apa pe jos.. Nu mai tineam minte deloc zona asta. De fapt, din tot traseul au fost multe zone pe care nu le mai tineam minte pe prima parte. Mi s-a parut foarte lung drumul pana la cabana Ciucas. Am reusit sa ma si ratacesc un pic.. Am ajuns acolo cu Florin Ionita si Istvan, iar de acolo pana pe varful Ciucas am continuat sa merg cu ei. Varful cred ca era CP5, desi eu credeam ca e CP4. La CP6 am ajuns dupa o coborare destul de lunga. Cumva pana la CP7 am avut o destul de urcat, parca am mai coborat ceva pana in CP8, dar in CP9 iar am avut si portiuni de urcare.. Anul trecut am mers incet pe urcare si nu le-am observat, dar anul asta am vazut o groaza de urcari pe care nu le mai stiam.In CP9 am ajuns o data cu Florin Ionita, am mers o bucata mare cu el, dar acolo l-am pierdut, a urmat o coborare luunga si l-am pierdut. A venit apoi un drum pietruit interminabil pana la baraj, pe care mi s-a facut cam rau, dar in cele din urma am ajuns si la baraj. Aveam 8 ore 45, mult mai bine decat anul trecut, cand aveam peste 10. Am stat 15 minute, si l-am vazut si pe Octavian, care se ratacise chiar in fata checkpointului.. Greseala organizatorilor a fost ca nu au pus un semn clar in fata portii, era un afis cu "accesul interzis" si el a facut dreapta, de fapt trebuia mers chiar pe unde scria ca nu ai voie sa intri.. Asa ca s-a ratacit 40 de minute si a abandonat, pentru ca si-a distrus timpii.

Intre timp imi regandisem timpii, ma gandeam ca pot sa scot 16 ore, dar cumva dupa ce am plecat de la baraj nu m-am mai simtit asa bine, iar pe urmatorii 13 km doar am mers, am facut aproape 3 ore pana la CP11.. O bucata de drum am mers-o cu Adrian Plosnita, apoi el a luat-o mai in fata si nu l-am mai vazut, ca inainte de checkpoint sa o iau eu in fata lui (el a stat sa o astepte pe Adriana, sotia lui). Chiar inainte de CP11 au venit spre mine doi caini mari, urati.. Am inceput sa latre, eu am inceput sa ma rog sa nu ma muste.. Si aparent am fost ascultat, a venit o masina de teren in spatele meu si a mers pe langa acei caini, asa am putut traversa zona in siguranta. Pe bucata asta de drum mi-a fost cam rau, ma dureau toate, nu doar picioarele, dar si abdomenul, zona din stanga, deasupra splinei.. Nu stiu exact de la ce, poate de la rucsac, nu stiu.. Dar mi-a fost cam rau, de la sub 16 ore ajunsesem sa ma rog sa termin sanatos.. Si chiar stiu ca daca nu ma ajuta Dumnezeu nu terminam cu timpul cu care am terminat.. Poate nu terminam deloc, chiar mi-a fost greu pe portiunea aia, asa ca cine crede ca pentru cei care termina mai in fata e usor.. se insala :) Cu cat termini mai repede cu atat iti e mai greu. De la CP11 mi-am mai revenit, a urmat si coborare, si am facut urmatorii 8km pana la CP12 destul de repede. Am avut doar un incident cu o ciobanita, au venit cainii ei spre mine sa ma atace, au inceput sa latre, si eu am inceput sa strig la ea sa isi tina cainii, prin urmare a inceput sa ma injure, sa ma intrebe daca sunt homosexual, sa imi spuna sa nu mai pierd timpul, sa merg la munca si alte alea.. Si cumva supararea ei era ca au anuntat-o organizatorii sa isi tina cainii, ca daca pateste vreunul ceva ajunge la inchisoare. Mi se pare si normal. Intr-un final am ajuns la CP12. De acolo mai e putin pana la CP13, cam 2.5km. Cei din checkpoint inventau timpi, ziceau ca faci 10 minute, cand era clar ca nu ai cum sa faci sub 15, chiar si Hajnal a facut vreo 14.. Eu am facut 24. E enervant cand ti se spune ca mai ai un timp si de fapt mai ai mult mai mult, bine ca stiam de anul trecut ca nu e chiar asa.

Am ajuns la CP13 chiar inainte sa se insereze. Acolo m-am intalnit cu Adrian si Adriana, si am continuat impreuna pana la finalul traseului. Urcarea urmatoare nu a fost neaparat grea, desi e cea mai grea din cursa, dar am mers incet si nu se mai termina.. Alunecai tare, era foarte nasol, am mers si in 4 labe pentru ca aluneca pamantul.. Am facut 2 ore pe 5km, un timp inacceptabil, dar deja se facuse noapte si devenise mai greu.. De la rascruce am mai avut doar 2 coborari, cam 8km, pe care i-am facut intr-o ora si 20, cam 10 minute pe km. Deci nu foarte rau, dar nici bine. Deja ma cam dureau unghiile de la pantofi si incepuse sa imi fie greu sa cobor, a contat si asta. Pe final ne-am aliniat toti 3 si am traversat linia de finish cu zambetul pe buze, nu am tras asa tare pe ultima parte, ca sa parem fresh la finish. E si asta o strategie :)

Si cam asta a fost.. 16 ore si 44 de minute. Un timp bun pentru mine, care devine greu de imbunatatit, dar cine stie.. M-as intoarce la anul sa incerc sa scot mai putin. Pana atunci, urmeaza s24 - alergare 24 de ore pe ciment, apoi (daca voi mai putea) MPC, si se cam termina sezonul de munte :) La anul sper sa pot alerga si mai bine, si mai mult. Si sper sa fiu printre cei norocosi si sa particip la UTMB, desi am auzit ca e greu sa te traga din prima.. Dar voi incerca :)



miercuri, 7 septembrie 2016

Licenta, bal si nu numai

Asta e ultima mea postare legata de perioada efectiva de student. Mai incolo, la master, in caz ca merg, nu mai esti chiar student clasic, asa ca nu se mai poate numi la fel. A trecut repede.. Imi pare rau, sincer, a fost o perioada destul de frumoasa, in care chiar daca nu am iesit asa de mult cu colegii, cum fac studentii normali, nici n-am fost la foarte multe party-uri din alea celebre (am fost si eu la cateva, dar era muzica prea naspa si nu puteam sa stau mult), totusi m-am plimbat o gramada, am facut sport, m-am distrat.. Cam nu ceea ce ar face un student obisnuit la poli: alcool, toceala, teme si iar alcool.. A, da.. am mentionat cumva alcoolul? :)) Oricum.. multe n-ar mai fi de spus.

Legat de bal, a iesit un scandal mare ca n-a fost multa mancare. Am dat 300 de lei (o suma normala in aceste situatii), in schimb as fi dat si 400 daca aveam mai multa mancare. Am facut foamea, am primit niste aperitive minuscule si un fel de mancare foarte saracacios, o noapte intreaga. Felul de mancare a venit la 3 si ceva dimineata, cand unii deja n-au mai suportat si au plecat acasa. Bautura a fost din belsug, dar dupa atatea ore ti se facea si foame.. Cea mai buna parte din bal a fost ca am mers cu limuzina. In rest, am stat afara (muzica incredibil de proasta, normal), macar era cald, si am ramas cu colegii la o caterinca in fata locatiei. Cam asta a fost. Fata de liceu a fost mai naspa atmosfera, acolo ne cunosteam mai multi, vorbeam cu toata lumea.. Aici nu prea ii pasa nimanui de bal. In plus, inauntru era extraordinar de cald, nu aveai cum sa stai. Iar la final ne-am intors cu metroul, ca barosanii - vii cu limuzina, pleci cu metroul. Si pe deasupra si gratis, ca la ora aia nu era niciun paznic la metrou la Aviatorilor. Si cam asta a fost.

Inainte de a povesti despre licenta o sa zic doua vorbe si despre absolvire. Au fost doua, una cu toate facultatile din UPB, alta doar cu noi. Eu am fost doar la aia cu noi, pentru ca ne-a strigat pe toti si ne-a dat o diploma, la festivitatea mare tot ce s-a facut a fost sa se asculte Voltaj (vin in fiecare an) si sa se strige sefii de promotie - nu va recomand sa mergeti daca nu sunteti printre ei. La cea cu noi a fost destul de ok, daca ignoram faptul ca s-a spus sa nu vina si parintii in sala, ca nu sunt locuri, si totusi au venit - a fost o caldura incredibila, asa ca am luat repede diploma si am plecat acasa. Si asta a fost si ultima zi din viata noastra de studenti.

Acuma, despre licenta.. Am facut ceva legat de identificarea personajelor in opere dramatice, altfel spus trebuia sa ma fac ca nu stiu cine spune replicile si sa ghicesc cu ajutorul unui program. Scopul era sa ghicesc cat mai corect. Am ales acest subiect pentru ca mi-am dat seama din start ca nu necesita foarte multa munca, cel putin din punct de vedere al codului. Practic n-am lucrat decat o saptamana, maxim, la partea de cod, si vreo 2 saptamani sau 3 la partea scrisa, care intr-adevar a fost mai enervanta. M-am straduit sa ajung la 40 de pagini, cu un subiect din care nu aveai cum sa scoti decat 10, in cel mai bun caz. Cum am facut, nici eu nu stiu.. N-am recitit lucrarea, cand am vazut ca am facut numarul de pagini i-am dat print si aia a fost. Nu de alta, dar probabil m-as fi luat cu mainile de cap vazand cat am putut sa repet aceleasi idei si sa trag de cuvinte. Practic licenta e un fel de roman mai scurt.. Ajungi sa povestesti in cuvinte niste chestii absolut evidente, doar ca sa umpli numarul de pagini.

La prezentare am avut emotii, nu stiu de ce, probabil pentru ca nu mai lucrasem de ceva timp la licenta, si prin urmare m-am si incurcat, am uitat o chestie legata de implementare si a durat ceva pana sa imi amintesc, m-am si blocat.. Din fericire cei din comisie ma cunosteau, asa ca nu a contat, iar regula cu un punct peste media anilor s-a aplicat, asa ca am luat 10 in licenta. Un fleac, am terminat si facultatea :)

Acum am ramas cu o dilema, cum ar trebui sa imi numesc viitorul blog? O sa mai trag de timp si la master, o sa raman tot "student la poli", dar pe viitor nu stiu ce identitate ar trebui sa imi asum.. Prof in poli ar fi sunat bine, dar sunt sanse aproape nule sa se intample asa ceva, deci va trebui sa gasesc altceva. Dar ramane de vazut :)

miercuri, 24 august 2016

2x2 race 2016

Pentru  al 3-lea an consecutiv, am fost in Fagaras la 2x2. In 2014 s-a scurtat cursa din cauza vremii, s-a facut doar varful Negoiu. Era a treia mea cursa montana, si eu ma inscrisesem direct la cursa mare. Nu prea eram in toate mintile.. Pe atunci limita de timp era de 24 de ore, asa ca ma gandeam ca ar trebui sa reusesc fara probleme sa ma incadrez in timp, dar cu toate astea tot nu a fost o decizie buna sa ma inscriu la cursa mare, asa ca a fost mai bine ca nu s-a facut decat cea scurta, care oricum m-a obosit destul de tare, avand in vedere ca aveam o mica accidentare, facusem o intindere sau asa ceva.
In 2015 am participat alaturi de Octavian Ciorescu la categoria echipe. Limita de timp se scurtase de la 24 la 12 pentru "Elite", in schimb la Echipe se pusese 15 ore. Eu m-am inscris la echipe deoarece nu eram sigur ca ma pot incadra in cele 12 ore pentru elite, un timp destul de bun pentru traseul respectiv. Am terminat in 11 ore si vreo 50 de minute, cu 10 minute mai repede decat limita pentru elite, asa ca poate as fi putut termina si la elite. Anul acesta am venit pregatit sa imi depasesc timpul de anul trecut. M-am inscris singur de data aceasta, oricum nu mai exista conceptul de "echipa", s-a pastrat doar pentru a face un clasament separat, in care pur si simplu se aduna timpii "coechipierilor", ceea ce nu prea seamana cu un concurs pe echipe. Deci si daca mergeam cu Octavian, probabil fiecare se ducea in ritmul lui, ca sa avem timp cat mai bun la final ca echipa.

In fine.. M-am dus acolo cu un prieten cu masina, am luat kitul, mi-am pus cortul pe intuneric si m-am pregatit de somn. Din fericire nu a plouat, din pacate a fost frig, sacul de dormit de la Decathlon, cu 5 grade comfort, 0 grade limita, fiind de fapt 5 grade limita, as zice. Eu l-am luat pentru ca e usor (1kg, destul de putin pentru un sac) si oarecum compact, in schimb e cam scump pentru ce poate, la modul ca a trebuit sa stau cu geaca, polar, si sa imi pun si gluga sacului peste mine ca sa nu mai am contact deloc cu exteriorul, pentru a putea dormi bine. Ce e drept, fata de acum 2 ani, cand am venit cu un sac ieftin de la Kaufland, a fost semnificativ mai bine, m-am trezit doar o data sau de doua ori sa ma ghemuiesc mai tare in sac si atat. Oricum.. o experienta placuta dormitul la Balea. Cumva, cand ajung acolo mi se pare ca sunt mai curat, mai lipsit de rautate, mai calm.. Timpul se opreste pentru a putea admira peisajele, muntii din jur, pentru a putea respira aerul curat.. E un sentiment frumos, te simti mai aproape de Dumnezeu si mai linistit.

Problema cea mai mare a fost ca se anunta ploaie dupa pranz, ba chiar si in seara in care am ajuns trebuia sa ploua. La o cursa de genul, daca ploua tare, eventual si cu fulgere, exista o singura solutie: abandonezi. Nu pentru ca nu ai putea termina in timp, ci pentru ca devine periculos sa mergi pe stancile alea ude, mai ales daca fulgera. S-a anuntat ca nu ploua decat dupa pranz, asa ca nu se va scurta traseul. Eu m-am rugat sa nu ma ploua cat timp sunt pe traseu. M-am gandit asa, Doamne ajuta-ma si pe mine sa nu ma prinda ploaia, ai vazut ca am incercat sa alerg tot timpul sub ideea I run with God.. Acum ajuta-ma sa nu ma ploua, ca daca ma ploua e groasa treaba. Sau macar sa ploua fix inainte sa termin, ca dupa nu ma mai intereseaza.

A doua zi m-am trezit frumos la 5, am mancat o banana, m-am imbracat.. Rucsacul il aveam facut deja de acasa, asa ca a fost relativ simplu. Am ales sa merg cu pantaloni lungi, tricou cu maneca lunga si polar de la Salomon, pentru ca am considerat ca e suficient de frig incat sa nu mi se faca foarte cald cu ele, si am avut dreptate. Am plecat la start, unde se verifica echipamentul obligatoriu. Eu as fi bagat pantaloni lungi in loc de frontala aia inutila (as zice ca nici folia de supravietuire nu e prea utila daca ai cazut pe acolo, dar macar au si altii, si cu 2-3 folii o duci mai bine), dar frontala am luat-o fix ca sa am echipamentul, dupa am bagat-o in rucsac. Pantalonii lungi ar fi fost totusi necesari, parerea mea. Si s-a dat startul. Prima urcare am facut-o destul de usor, stiind ce ma asteapta. La un moment dat l-am vazut pe Octavian Ivanov langa mine, si m-am gandit ca am plecat chiar si asa prea tare, asa ca am lasat-o si mai usor, stiam ca el vrea sub 9 ore sau asa ceva. Am ajuns la Saua Capra, totul bine si frumos.. Urmatoarea ora nici nu stiu cand a trecut, stiu ca am ajuns la un moment dat pe varful Mircii, de unde a urmat o coborare urata pana la primul checkpoint, unde nu aveam decat apa (din rau). Am bagat un gel si am continuat mai departe. Pe drum m-am intalnit cu primii concurenti, dar de data asta m-am intalnit cu ei mai tarziu decat anul trecut, semn ca am mers mai bine. Am ajuns pe Vistea, apoi a urmat portiunea de care imi era foarte frica, pana pe Moldoveanu, unde era sa cad anul trecut, dar am trecut cu bine (tot am cazut o data, dar fara risc, doar m-am lovit. Am cazut de vreo 4 ori in total in cursa). Inca nu ploua :) Am mancat un baton pe varf si m-am intors inapoi spre Capra.

Urmatoarea parte a fost relativ alergabila, dupa ce cobori de pe Vistea pana la Podul Girugiului se poate alerga aproape fara pauza, e o singura urcare mai nasoala, in rest e alergabila zona. Inca ma simteam destul de bine. Am ajuns la checkpoint, de data asta aveau si ceva alimente, am mai bagat un gel, si m-am pregatit de cea mai urata urcare din traseu, varful Mircii. Parca a fost mai bine decat anul trecut, dar tot mizerabila mi s-a parut urcarea, pur si simplu pare ca nu se mai termina. Am coborat de pe varf, au mai urmat vreo 2 urcari si 2 coborari (ultima urcare destul de lunga, dar o stiam de anul trecut, acum mi s-a parut ok). Am bagat un gel pe drum, ceea ce m-a ajutat sa ma simt mult mai bine decat anul trecut la Capra. M-am enervat un pic ca inainte de Capra am intrebat daca avem apa, mi-a zis cineva "uite e un izvor aici dar e imediat checkpoint", si am crezut ca e CP la Capra, macar cu apa.. Dar nu era, era vorba de Paltinu, care era la o oarecare departare.. M-am enervat un pic, dar din fericire nu a durat asa mult pana la CP pe cat imi aminteam. Ce e drept, am si mers repede ca sa ajung. Inca nu venise ploaia, in schimb se innorase destul de tare. La CP am mai bagat un gel, alimente de la ei, si am plecat mai departe. Am mers pana aproape de lacul Caltun cu un tip care cred ca era voluntar si avea chef de alergat, dar nu ma puteam tine dupa el, ca eram cam obosit, desi el avea un rucsac mare in spate. Am coborat la Caltun, apoi am inceput urcarea spre Negoiu. Partea asta am mers-o cu Monica, tipa care a iesit pe 3, am incercat sa o prindem din urma pe fata de pe 2, dar ea i-a dat bine de tot pe acolo si nu am reusit sa o ajungem. Aproape de varf m-am intalnit cu un coleg de facultate, ceea ce mi-a dat energie un pic, el cobora de pe Negoiu, eu urcam, si mi-am pus obiectiv sa il ajung pe coborare cat mai repede.

Pe varf am bagat din nou un baton, apoi am inceput coborarea, care mi s-a parut aproape la fel de nasoala ca urcarea, fiind destul de tehnica. Totusi ma simteam foarte bine, si inca nu ploua. Am coborat din nou pana la Caltun, intre timp am dat din nou de colegul meu de liceu, ceea ce insemna ca nu merg chiar asa de incet, am ajuns la Caltun, mi-am umplut bidonul cu apa din lac si am continuat. Pana la CP mai aveam o urcare urata, o coborare, apoi o curba de nivel oarecum alergabila. Urcarea am dat-o tare, Monica se dusese bine pe coborare, dar am reusit sa o intrec pe urcare, apoi pe curba de nivel am alergat cat de cat si am ajuns la CP dupa 10 ore. Scopul meu era sa termin in sub 11 ore, cam asa mi-am zis dupa ce am vazut ca am ajuns in 6 ore la Capra. Pana atunci nu m-am uitat la ceas, nu m-a interesat. Am stat destul in CP, dar a fost bine, pentru ca mai urmau inca 2 urcari. Inca nu ploua, si deja incepea sa nu mai conteze, pentru ca mai era putin din cursa. Prima urcare am terminat-o rapid, apoi a urmat o curba de nivel care ocolea traseul initial, iar a doua urcare m-a rupt efectiv, am incercat eu sa o fac repede.. Dar nu prea mi-a iesit, pur si simplu nu se mai termina. Intr-un final glorios am ajuns acolo, am coborat pana in Capra pe un traseu oarecum abrupt, nu prea se putea alerga, si dupa am coborat spre Balea. Pe drum am auzit ca a ajuns a doua tipa in 10 ore si 40 - asta inseamna ca mai am 20 de minute sa ajung ca sa nu depasesc 11 ore. Pe drum a inceput sa ploua. Da' nu asa.. ploaie torentiala, la modul ala. Fix ce mi-am dorit, sa inceapa ploaia cand termin eu. Asa ca ce pot sa mai zic.. I run with God :) Am dat acolo tare pe final si am terminat in 10 ore 50. Un timp bun, dar totusi nu extraordinar. Poate pe viitor o sa mai vin sa incerc sa scot si mai bine, desi sunt convins ca limita mea e undeva pe la 10 ore, cu un minim posibil de 9:30 as zice. Mai jos de atat trebuie sa fii kamikaze tare pe coborari, si nu prea imi place treaba asta. Dar oricum, ramane de vazut :) Intre timp mai am Ciucas Ultra, dupa cred ca merg la S24, ultramaraton de 24 de ore de alergat, si ar mai fi MPC. Si cam atat important sezonul asta :)

luni, 1 august 2016

Pegas triatlon Buftea - primul meu triatlon olimpic

Am fost in weekend la Buftea la un triatlon pe distanta clasica, olimpica : 1500m inot, 40km bicicleta, 10km alergat. Nu prea voiam sa ma duc, ma gandeam ca e prea putin ca sa dau banii pe eveniment, dar am zis totusi ca e un antrenament bun, asa ca m-am inscris chiar in ultima zi. am dat de reclama lor si m-am bagat. E un pic amuzant ca pentru unii asta este proba lor principala, triatlonul olimpic, se antreneaza ore intregi pentru el.. Eu m-am dus asa, nici n-am mai inotat de la Oradea decat o singura data, cu 3 zile inainte, de pedalat doar prin Bucuresti, si cam atat. Am zis ca pentru 2 ore si ceva de efort, maxim 3, nu are rost sa te antrenezi, e abia incalzirea.. Abia de la Half Ironman devine interesant triatlonul din punctul meu de vedere, pe olimpic am luat un singur gel si cam atat, e prea de viteza pentru mine. Ma gandeam ca fac 45 de minute pe inot, 1 ora 20 pe bicla si 40 de minute pe alergare (erau 8 km, nu 10, scria si in descriere), deci pe la 2 ore 45 ma gandeam eu, asa fara tranzitii.

Am ajuns sambata la start cu destule emotii. A trebuit sa ma intorc acasa dupa 1km sa imi iau casca de bicicleta, mi-am luat si casca mea de inot pentru ca mi-am imaginat ca mizeriile alea de la sailfish sigur o sa cada de pe cap, mi-am luat si ochelarii de bicla, tot ce trebuie. Urma sa folosesc aceeasi pereche de pantaloni de la Decathlon la toate cele 3 probe, plus un tricou de ciclism pentru ultimele doua. La distanta aia asa scurta nu mai merita sa imi schimb tricoul dupa bicla.. Practic a fost aproape la fel de optim cu a purta un trisuit - tot ce a trebuit sa fac a fost sa imi pun tricoul pe mine in prima tranzitie, si sa imi schimb adidasii intre ei.

La start am decis sa pun casca proprie, dupa cateva experimente in care mi-am pus ambele casti. Ba mai mult, in caz de ceva, mi-am pus si casca lor in buzunar la pantaloni. De acum incolo clar asa o sa fac, daca vor neaparat imi si lipesc un sticker cu numarul si am terminat balciul, in castile alea de la Sailfish nu o sa imi incapa parul niciodata. Sa stiti sa nu cumparati :)) Eu am o mizerie de la Decathlon, material textil, trece apa prin ea instant, dar macar nu cade. Am inceput inotul, am plecat direct bras, eram in ultimii 5 din toti participantii, dar ce conta? Venisem sa ma simt bine, oricum am ceva emotii in apa. Aveam de inconjurat vreo 2 balize. Dupa a 2-a baliza am luat o gura mare de apa si m-am cam speriat, dar mi-am revenit dupa un minut sau asa ceva si am ajuns cu bine afara din apa. M-am dus la tranzitie, mi-am pus tricoul si pantofii, mi-am luat bicla si am plecat. Cand ma uit la ceas, trecusera 26 de minute cand am iesit din apa, maxim.. Era clar, nu au fost 1500m, nici 1000m nu cred ca au fost. Aia e, norocul meu, ca oricum nu ma pricep la inot.

La bicicleta am mers binisor (dupa parerea mea), 1 ora si 14 minute, putin peste 30 la ora media.Am avut de facut 6 bucle de 6.25  km si am avut cam 12 minute pe fiecare bucla.  Cu toate acestea, au fost doar vreo 25-30 de persoane din 120 cu timp mai slab la bicicleta, ceea ce sincer mi s-a parut incredibil. De unde se si vede ca oamenii aia chiar se pregatesc special pentru proba asta, nu ca mine. Am terminat bicicleta destul de ok si am plecat pe traseul de alergat. Erau 2 bucle de 4km. Pe prima bucla am mers cam greu pentru ca ma intepa un pic ceva in partea stanga, nu stiu ce, splina, inima, nu stiu.. Asa ca a trebuit sa incetinesc destul de tare. Mi-am revenit dupa vreo 3km si am terminat cei 8km in 39 de minute, un timp destul de slab pentru distanta aia, dar totusi la alergare am stat cel mai bine comparativ cu restul, am intrecut vreo 40 de persoane, cam asa.

Per total am iesit pe locul 90, dar, culmea, am fost pe podium la categorie - locul 2 la masculin, 20-24 de ani. Interesant, ce sa mai zic :D Per total un concurs frumos, la care mi-ar placea sa mai vin pe viitor. Au avut ei mici greseli la organizare - traseu de inot prea scurt, traseul de bicla era cam slab asfaltat, de asemenea au permis si biciclete de contratimp, desi au zis ca nu se accepta, dar in rest a fost bine, ii iertam pentru ca sunt prietenii mei care organizeaza Romniceanu Stairs Run.
Cam asa se face un triatlon fara antrenament :))

Pegas triatlon Buftea - primul meu triatlon olimpic

Am fost in weekend la Buftea la un triatlon pe distanta clasica, olimpica : 1500m inot, 40km bicicleta, 10km alergat. Nu prea voiam sa ma duc, ma gandeam ca e prea putin ca sa dau banii pe eveniment, dar am zis totusi ca e un antrenament bun, asa ca m-am inscris chiar in ultima zi. am dat de reclama lor si m-am bagat. E un pic amuzant ca pentru unii asta este proba lor principala, triatlonul olimpic, se antreneaza ore intregi pentru el.. Eu m-am dus asa, nici n-am mai inotat de la Oradea decat o singura data, cu 3 zile inainte, de pedalat doar prin Bucuresti, si cam atat. Am zis ca pentru 2 ore si ceva de efort, maxim 3, nu are rost sa te antrenezi, e abia incalzirea.. Abia de la Half Ironman devine interesant triatlonul din punctul meu de vedere, pe olimpic am luat un singur gel si cam atat, e prea de viteza pentru mine. Ma gandeam ca fac 45 de minute pe inot, 1 ora 20 pe bicla si 40 de minute pe alergare (erau 8 km, nu 10, scria si in descriere), deci pe la 2 ore 45 ma gandeam eu, asa fara tranzitii.

Am ajuns sambata la start cu destule emotii. A trebuit sa ma intorc acasa dupa 1km sa imi iau casca de bicicleta, mi-am luat si casca mea de inot pentru ca mi-am imaginat ca mizeriile alea de la sailfish sigur o sa cada de pe cap, mi-am luat si ochelarii de bicla, tot ce trebuie. Urma sa folosesc aceeasi pereche de pantaloni de la Decathlon la toate cele 3 probe, plus un tricou de ciclism pentru ultimele doua. La distanta aia asa scurta nu mai merita sa imi schimb tricoul dupa bicla.. Practic a fost aproape la fel de optim cu a purta un trisuit - tot ce a trebuit sa fac a fost sa imi pun tricoul pe mine in prima tranzitie, si sa imi schimb adidasii intre ei.

La start am decis sa pun casca proprie, dupa cateva experimente in care mi-am pus ambele casti. Ba mai mult, in caz de ceva, mi-am pus si casca lor in buzunar la pantaloni. De acum incolo clar asa o sa fac, daca vor neaparat imi si lipesc un sticker cu numarul si am terminat balciul, in castile alea de la Sailfish nu o sa imi incapa parul niciodata. Sa stiti sa nu cumparati :)) Eu am o mizerie de la Decathlon, material textil, trece apa prin ea instant, dar macar nu cade. Am inceput inotul, am plecat direct bras, eram in ultimii 5 din toti participantii, dar ce conta? Venisem sa ma simt bine, oricum am ceva emotii in apa. Aveam de inconjurat vreo 2 balize. Dupa a 2-a baliza am luat o gura mare de apa si m-am cam speriat, dar mi-am revenit dupa un minut sau asa ceva si am ajuns cu bine afara din apa. M-am dus la tranzitie, mi-am pus tricoul si pantofii, mi-am luat bicla si am plecat. Cand ma uit la ceas, trecusera 26 de minute cand am iesit din apa, maxim.. Era clar, nu au fost 1500m, nici 1000m nu cred ca au fost. Aia e, norocul meu, ca oricum nu ma pricep la inot.

La bicicleta am mers binisor (dupa parerea mea), 1 ora si 14 minute, putin peste 30 la ora media.Am avut de facut 6 bucle de 6.25  km si am avut cam 12 minute pe fiecare bucla.  Cu toate acestea, au fost doar vreo 25-30 de persoane din 120 cu timp mai slab la bicicleta, ceea ce sincer mi s-a parut incredibil. De unde se si vede ca oamenii aia chiar se pregatesc special pentru proba asta, nu ca mine. Am terminat bicicleta destul de ok si am plecat pe traseul de alergat. Erau 2 bucle de 4km. Pe prima bucla am mers cam greu pentru ca ma intepa un pic ceva in partea stanga, nu stiu ce, splina, inima, nu stiu.. Asa ca a trebuit sa incetinesc destul de tare. Mi-am revenit dupa vreo 3km si am terminat cei 8km in 39 de minute, un timp destul de slab pentru distanta aia, dar totusi la alergare am stat cel mai bine comparativ cu restul, am intrecut vreo 40 de persoane, cam asa.

Per total am iesit pe locul 90, dar, culmea, am fost pe podium la categorie - locul 2 la masculin, 20-24 de ani. Interesant, ce sa mai zic :D Per total un concurs frumos, la care mi-ar placea sa mai vin pe viitor. Au avut ei mici greseli la organizare - traseu de inot prea scurt, traseul de bicla era cam slab asfaltat, de asemenea au permis si biciclete de contratimp, desi au zis ca nu se accepta, dar in rest a fost bine, ii iertam pentru ca sunt prietenii mei care organizeaza Romniceanu Stairs Run.
Cam asa se face un triatlon fara antrenament :))

duminică, 17 iulie 2016

Marathon 7500 - ELITA

Nu stiu exact cum ar trebui sa incep povestea asta. O sa incep spunand ca indiferent cum ai face-o, nu poti termina o asemenea cursa bazandu-te doar pe rezistenta ta fizica. Psihicul are o importanta foarte mare, si in cazul meu asta a insemnat sa ma bazez pe faptul ca "I run with God", asa cum scria si pe tricoul meu, asta insemnand ca in momentele dificile mereu ma rugam sa ajung acasa cu bine, si stiam ca cineva ma ajuta, asa ca nu mi-am facut griji ca voi abandona, si am fost tot timpul convins ca o sa termin cu bine. Asta ar fi de spus in primul rand..

Despre cursa am mai scris si acum 2 ani: 90 km, 7500-7800metri urcare, depinde cate scurtaturi stii, noi nu am stiut niciuna asa ca am facut peste 7500 sigur. Am mai fost acum 2 ani cu sora mea, complet nepregatiti si fara sa stim ce inseamna treaba asta, si dupa 15-16 ore abia eram la Gura Diham.. Pe atunci timpul limita era de 40 de ore, deci poate am fi putut termina, doar ca din fericire pentru noi s-a oprit cursa din cauza vremii, plouase aproape non stop, asa ca a fost foarte greu pentru noi. Oricum nici noi nu am mai fi continuat in conditile alea, era vremea prea urata sa mergem noaptea pe Bucsoiu, cu pericol de fulgere. De data aceasta vremea a fost mai buna: a plouat foarte putin, in schimb a batut vantul incredibil de tare, cred ca avea 100 km/h in rafale. La modul ca daca nu ma tineam de bete m-ar fi daramat.. Deci nu chiar o vreme minunata, dar macar fara fulgere si cu foarte putina ploaie.

Am venit cu sperante mari la concurs, eu voiam sa fac 23-24 de ore, colegul meu ar fi vrut chiar 22 (i-am zis ca e cam optimist). Ca si echipament, mi-am luat geaca si pantaloni de la Salomon, pentru ploaie, plus colanti tot de la ei, tricou cu maneca lunga de la Compressport, si, desigur, tricoul cu I run with God, pe care l-am purtat tot timpul. In rest, am avut pantofi Inov8 Roclite 295, plus un polar de la Salomon si o geaca de la Gravity pentru vreme rea. Pana la urma polarul s-a udat asa de tare incat nu l-am putut folosi (l-am pus la brau cand a plouat pentru ca nu incapea in rucsac), iar geaca de la Salomon a ramas in ghiozdan, am folosit-o doar pe cea groasa, de la Gravity, pentru ca nu avea loc in rucsac si am luat-o cu mine pe bucla a doua. Pentru prima oara de cand fac maratoane mi-am schimbat rucsacul, am renuntat la Deuter Speedlite 20, am venit cu un rucsac mai ieftin, de la Kalenji, de vreo 9 litri, dar mult mai practic, nici nu l-am simtit pe mine. Am avut greutatea rucsacului la jumatate fata de alte ultra, cu tot cu apa avea cam 2.2-2.4 kg. Ca si nutritie, am venit blindat cu geluri si batoane de la Isostar, insa nu am folosit multe, doar 2 batoane si 4 geluri, nu mi-a venit sa cred ca am consumat atat de putine. A fost multa mancare in checkpointuri si n-am avut nevoie, am mancat inclusiv o ciorba si o supa pe traseu, deci n-am mai avut nevoie de multe geluri. Singurul CP unde as fi vrut mancare si nu a fost era la Piatra Arsa, dar n-a contat asa de tare, pentru ca abia incepuse cursa practic.
Ca organizare, a fost destul de bine in general, avand in vedere ca eu sunt destul de pretentios, vreau marcaje bune, mancare suficienta in checkpointuri si apa. Singura chestie pe care as putea sa le-o reprosez a fost ca nu au avut lumini suplimentare noaptea si am bajbait un pic, dar in rest a fost foarte bine, clasament live, tricou tehnic, tot ce trebuie. Marcaje ce e drept erau destule turistice, dar poate era bine sa fie suplimentate uneori. Oricum, 7500 e un pic si o cursa de orientare, o poti lua pe unde vrei, nu ti se impune un drum neaparat.
Si de data asta am stat la cort, pentru ca nu gasesti cazare acolo, toate sunt luate cu mult timp inainte. Am plecat de joi pe la ora 18 din Bucuresti si am ajuns acolo la ora 21. Sedinta deja se terminase, ne-am luat numerele de concurs, am mancat si ne-am dus sa ne culcam. A doua zi ne-am trezit la ora 5, ne-am echipat cu ce aveam de luat pe prima bucata, am lasat la masina haine pentru partea a doua (se revine la Pestera dupa 30 de km, si se mai da o bucla de 60) si ne-am dus la start. Traseul incepe cu o urcare pana in Valea Dorului, pe care am facut-o in sub o ora, am tras un pic de noi. Ne facusem planuri ca plecam cu 6'00" pe km, si cand colo ne uitam la ceas si ce vedem.. 4'30" :))). Si aveam echipe destule in fata! S-a plecat la rupere, ca de obicei, nici nu ma asteptam la altceva. Urmatoarea bucata a inceput cu o urcare scurta, apoi o coborare pana la Poiana Stanii, pe care am facut-o din nou in sub o ora. Ce mi s-a parut interesant e ca jos era mai frig decat sus, norii erau cam pe la 1400, si la 1400 era ceata si frig, iar la 1700 era soare si cald, un fenomen foarte interesant. Urmatoarea bucata a fost o urcare pana la Piatra Arsa, pe care am incercat sa trag cat de cat, si am ajuns acolo in 2 ore 40, un timp foarte bun. Cum ziceam, n-am gasit nimic de mancare acolo, asa ca am plecat pe Jepii Mari. Am urmarit o alta echipa si ne-au dus pe un traseu nemarcat, o coborare super abrupta, pe care se vedea ca au facut-o toti inaintea noastra, si noi nu o vazusem niciodata. Interesanta treaba cu scurtaturile, cred ca poti ajunge la 80 km daca stii toate scurtaturile care trebuie facute. Dupa urma prima urcare dura din cele 4 de pe traseu: Jepii Mici (celelalte 3 erau spre Omu). M-a cam rupt urcarea aia, pentru ca am incercat sa o facem bine, dar efectiv e o urcare extrem de grea, cam 1200 diferenta de nivel in 5km, orice ai face nu prea poti sa o faci repede.. Am facut cam 1 ora 50, un timp bun pentru dificultatea traseului, apoi am alergat pana la Pestera, unde se termina bucla, in 20-25 de minute. La Pestera am stat cam 20 de minute sa ne schimbam si sa mancam, eu mi-am luat ciorapi noi si cu ocazia asta am observat ca am niste bataturi maricele la calcai. Pe prima parte am intrat cu picioarele intr-un rau si aveam niste sosete proaste, s-au imbibat de apa si m-au frecat, cred ca asta a fost problema.. Momentan nu ma dureau, dar mai erau 60 de km si mi-am imaginat ca nu e prea bine ca am bataturile alea, dar aia a fost. Mi-am luat betele de trekking pentru urmatoarea urcare, pe care am dat-o destul de bine, cam 1 ora 40. Octavian a mers dupa el cu o plasa cu haine de schimb pe care a lasat-o la Omu, deci din punctul asta de vedere timpul devine si mai bun, avand in vedere ca a mers cu plasa dupa el, iar eu aveam un polar si o geaca la brau, de dus la Omu. Partea proasta a fost ca a inceput sa ploua si mi-a facut polarul zdrente.. Partea buna a fost ca era cald si nu am avut nevoie de el deloc, am folosit foarte putin geaca pe traseu. Si am ajuns prima oara la Omu.. Inca 2 urcari grele, deci. Asta nu a fost chiar asa grea, a mers destul de bine, de fapt. Urmatoarea bucata consta intr-o coborare pe Valea Cerbului, o coborare lunga, unde trebuie neaparat sa alergi daca vrei sa ai sanse la un timp bunicel. Noi voiam sa nu ne prinda noaptea pe coborare in Bran, sau oricum sa ne prinda cat mai pe final, asa ca am tras de mine un pic. Bataturile incepeau sa se simta, dar nu foarte tare inca. Inca se putea. Urmatoarea bucata, urcarea pana la Prepeleac, am abordat-o foarte rezervati, intr-un ritm foarte incet, pentru ca incepea sa se acumuleze oboseala. Ne-au depasit niste fete, prima echipa la feminin, iar apoi, la Poiana Izvoarelor, ne-au ajuns din urma Sebastian Butcovan cu Laurentiu Vezentan, si ne-am gandit sa ne tinem dupa ei, ca sa nu abordam noaptea singuri (4 frontale sunt mai bune decat 2, la fel in cazul cainilor, e bine sa fie mai multi noaptea). Deja auzisem ursul pe la Izvoare, sau cel putin asa parea, era un animal in padure care urla, si Octavian a zis ca e aproape sigur urs. A trebuit sa trag de mine pana la Prepeleac si chiar si dupa, pana au inceput crestele Bucsoiului. De acolo m-am descurcat mai bine si am ajuns pe varf chiar inaintea lor. Mi-am tot repetat ca in cursa asta fizicul nu e asa de important, conteaza doar psihicul, ma rugam sa fac fata sa nu mi se faca rau, sa pot sa trag de mine.. Nu era asa o viteza mare, dar deja eram obosit.. Trecusem de jumatatea cursei practic. Am ajuns pe Omu dupa 13 ore si un sfert (eu imi calculasem cam 13:00), deci inca mergeam dupa plan. De acolo mai departe, a inceput.. tararea. Pana la finish nu am mai alergat absolut deloc, cel mult un fel de jogging chinuit ca sa ma doara talpile mai putin, sa faca contact cu solul mai mic. Cam atat.. Si totusi (?) urmatoarea coborare am facut-o in timpul pe care l-am calculat, cam 2 ore. Ce nu calculasem era ca o sa primim o supa in Bran, asa ca am mai pierdut ceva timp, deci practic am terminat bucata aceea cu vreo 15 minute mai tarziu decat imi calculasem. Oricum, inca era bine, eram in grafic pentru 24 de ore. Cand am ajuns in Bran s-a facut noapte. Inca mergeam in acelasi ritm cu Sebastian si Laurentiu, ne-am tinut dupa ei tot timpul, si ne facusem planul sa mergem in continuare cu ei toata noaptea. Urmatoarea urcare, pana la Omu, se impartea in 2: o bucata pana la Valea Gaura si inca una pana la Omu. Prima parte a fost destul de ok, am facut fix cat imi propusesem, 2 ore. De acolo in schimb traseul devenea mai greu: portiuni cu lanturi, destul de tehnice, facute noaptea, iar apoi, pana la final, urcare non stop. Tot ce puteam vedea erau profilurile muntilor care aratatu absolut inspaimantator, si stiam ca trebuie sa ajungem acolo sau chiar mai sus, fiindca Omu este cel mai inalt punct din Bucegi. Pareau asa de departe.. Am tot mers intr-un ritm constant, si la un moment dat mi-a zis Octavian ca mai avem inca o urcare mai grea, apoi de mers prin zona de creasta inca o bucata. M-am bucurat, am zis ca mai e putin.. Cand colo, pe urcarea aceea, pe masura ce avansam in altitudine, vantul batea din ce in ce mai tare, asa ca devenea greu sa mai urcam. Si ce era enervant e ca din cand in cand luminam profilurile muntilor, si se vedeau la fel de sus! Nu stiu ce se intampla, tot urcam, tot parea ca sunt aproape si totusi nu se apropiau.. A durat o groaza pana cand chiar am ajuns acolo. Intre timp ramasesem singuri, am luat-o un pic mai in fata pentru ca Sebastian nu se simtea foarte bine si ne-a zis sa o luam in fata. De acolo pana la Omu a fost un chin, mai erau cam 20-30 de minute, dar eu aveam senzatia ca mai sunt 5-10 si tot nu se termina.. Plus ca incepuse si o ceata groasa, iar vantul batea extraordinar de puternic. De sus, se vedeau oameni care abia coborau spre Bran.. Imi era mila de ei, mai aveau asa de mult si era aproape 2 noaptea. Ambitiosi, ce sa mai! Unii ne-au zis sa avem grija sa nu ratam cabana ca e ceata foarte groasa.. Am mers asa o bucata orbeste, fara sa vedem decat urmatorul semn si poteca, din fericire nu prea aveai unde sa cazi, pentru ca vantul batea atat de tare incat era sa ma darame, daca nu aveam betele la mine as fi cazut.. Intr-un final am ajuns la Omu, era deja 2 si 15 noaptea. Cu peste o ora mai mult decat ma gandisem acasa, cand ziceam ca ajung la 1 la Omu. Am facut 2 ore 40 pe urcarea aia.. Incredibil de mult, dar a fost datorita noptii si a vantului in primul rand. La Omu era o atmosfera de vis, toti care erau acolo ziceau ca vor sa abandoneze sau chiar plecau spre Pestera sa abandoneze. Era asa cald si frumos la Omu, mai era cineva in folie de supravietuire care dormea acolo.. Mai ca as fi ramas si eu, a fost foarte greu sa plec de acolo in cancerul de afara. Am asteptat urmatoarea echipa sa ne ajunga sa plecam in grup si am plecat cu ei. Aici a fost un moment cheie. Silviu Balan ne-a zis ca mergem pe dunga galbena si dupa schimbam pe dunga rosie, si auzisem ca a zis ceva de facut dreapta si de o vesta reflectorizanta. Vesta am vazut-o, dar am facut stanga nu dreapta, si ne gandeam sa nu fi ratacit traseul.. Indicatorul era rupt si nu se vedea spre ce arata, era intr-adevar dunga rosie, dar nu stiam daca e spre refugiul Batrana sau daca o mai fi si alt refugiu.. L-am convins pe Octavian sa nu abandonam si am plecat inainte, asa in blind, sa vedem unde ajungem. Baietii din fata au fost de treaba si ne-au asteptat, altfel ar fi fost mai greu sa mergem singuri. Portiunea aceasta mi s-a parut cea mai grea din tot concursul. Efectiv, ma taram, abia mergeam, ma durea fiecare pas.. Trebuia sa cautam marcaje, batea vantul tare, uneori mai aparea si ceata.. Nici macar nu stiam daca mergem in directia buna, eu tot stiam de anul trecut ca trebuie sa vina o coborare urata si nu mai venea.. Nu ma gandisem ca anul trecut alergasem pe plat si coborarea a venit mai repede.M-am prins ca suntem unde trebuie abia cand am ajuns la un jnepenis foarte lung, ocazie cu care am vazut fantome - am luminat jnepenii cu frontala si am vazut niste profiluri verzui semi transparente, si am innebunit am zis ca sunt fantome :)) Mi-am revenit repede, imi tot spuneam sunt doar jnepeni, sunt doar jnepeni, si am ajuns la refugiul Batrana. De aici abia urma coborarea groasa.. Intr-adevar, era o coborare foarte nasoala, destul de tehnica.. Am coborat cu o viteza medie de 2.5km / ora. Nu imi venea sa cred ca pot sa ma tarasc asa. Pur si simplu nu se mai termina coborarea.. Cand s-a terminat zona nasoala credeam ca s-a terminat coborarea, cand colo ce sa vezi.. inca se mai cobora! Ne-a prins dimineata la CP 14, ceea ce era totusi bine, ca nu mai aveam de suferit noaptea. Facusem aproape 3 ore pe bucata aia, si eu estimam o ora jumate. Incredibil.. Oricum, o data ajuns aici concursul era gata. Mai urma o coborare si inca o urcare. Basicile oricum ma dureau ceva incredibil, intre timp s-au si spart.. Mergeam deja pe carne vie. Urmatoarea urcare am tras un pic de mine, pusesem 1 ora 30 acasa si am ajuns dupa 1 ora 20. Era deja 6:40 dimineata, eu credeam ca terminam la ora aia si cand colo mai aveam 5km de coborare + plat. Pe ultima coborare m-am tarat tot asa la modul ala. Macar nu faceam pauze.. Am ajuns intr-un final glorios in Padina, de unde urmau 2km de mers pe asfalt, pe plat. I-am mers si pe aia lesinat, nu se mai terminau o data.. Momentul de bucurie a venit o data cu finishul, cand chiar m-am emotionat foarte tare, m-am abtinut sa nu imi dea lacrimile, eram rupt.. Timp total 26 de ore si 15 minute, locul 15 masculin, 19 general, din vreo 90 de echipe inscrise. Am ajuns la finish mergand, prima oara cand nici nu am incercat sa alerg, dar nici nu avea rost. Am mancat, am facut poza, mi-am luat tricoul, buff-ul de finisher.. Apoi am dormit cateva ore in cort si dupa am plecat acasa sa dormim bine :) Tipul de la microfon ne-a vazut si ne-a salutat, a fost tare ca ne-a urat bafta de la microfon.

Si cam asta a fost 7500.. Ca un rezumat, a fost o rupere incredibila, "un efort supraomenesc", ca sa o citez pe sora mea. Tararea de la final a fost de asteptat, dar nu si basicile. Un pic mai lipsea sa nu mai fiu in stare de nimic, acum de exemplu abia merg, nu o sa mai alerg cel putin o saptamana, daca nu chiar doua.. De meritat cred ca a meritat, mi-am indeplinit si dorinta asta, in rest ce sa mai zic.. Nu stiu ce sa mai zic, a fost un efort prea mare sa ma pot gandi la altul asemanator acum. Succes tuturor si sanatate :)

duminică, 10 iulie 2016

Retezat skyrace versus Cozia Mountain Run - 2 concursuri asemanatoare

Am tot incercat sa scriu articolul asta, dar e foarte greu sa iti faci timp pentru toate, mai ales ca am fost ocupat cu licenta in perioada asta (si m-am si angajat, intre timp). As vrea sa analizez doua concursuri la care am fost, de data asta comparativ (din lipsa de timp, dar si ca sa comparam doua dipuri de concursuri). Este vorba de Retezat Skyrace, unul dintre cele mai mari concursuri din tara, pe de o parte, si de Cozia Mountain Run, un concurs cu un numar mai mic de participanti, dar asemanator ca si distanta (nu si ca dificultate).
Pentru inceput, sa facem analiza traseelor. Am participat, desigur, la probele mari -Custura, 28 km cu 2300 dif nivel, respectiv Cozia ,30 km cu 1700m diferenta nivel (real vreo 28 cu 1800, as zice). Diferenta ar fi ca la Retezat se ajunge la un varf de 2500 de metri, aproximativ, in schimb la Cozia nu se trece de 1600 (se  incepe de la 300 de metri, deci aproape de nivelul Bucurestiului, ce sa mai). De asemenea, profilul este diferit, la Cozia se alearga prin padure, iar la Retezat mergi pe stanci, pantele sunt foarte dure.. este un traseu brutal, ca sa citez pe cineva). Ca idee, in Retezat se face cam cu 25-35% mai mult ca si timp fata de Cozia (eu am facut sub 4h in Cozia, iar la Custura putin sub 5 ore jumate). Nu este o regula general valabila, dar cam asa am observat la mai multi concurenti, inclusiv persoane care fac 6 ore pe Cozia si 8 pe Custura sau persoane care fac 3 ore si un pic pe Cozia si 4, 4 si ceva pe Custura). Dificultatea este data de diferenta de nivel foarte mare acumulata, pante oribile, despre care am mai scris si in alti ani.

Drumul catre Retezat este un ultra in sine, mergi 7-8 ore, sunt 350 de km, mai aduni si pauzele.. Ce mai, pierzi jumatate de zi pe drum. Noi am plecat pe la 6 din Bucuresti, am reusit sa ne luam si amenda pentru ca ne-am suit in masina, fiind pe banda a 3-a. Eu cu un coleg am luat amenda ca am traversat ilegal, Octavian ca a oprit ilegal. Din start ne-am enervat. A urmat un drum foarte lung, si cand am ajuns acolo era ceva paznic care ne-a zis ca nu mai sunt locuri de cort si nici nu avem voie sa aducem masina acolo.Noi, cand am auzit asa ceva, si vazand ca unii dorm in masina la un km de start, am innebunit, am zis ca nu e posibil asa ceva.. Am mers sa vedem care e treaba - tipul facuse misto de noi, erau locuri o gramada la cort si aveai si unde sa lasi masina daca te descurcai (nu in parcarea lor ce e drept). Norocul nostru a fost ca a plecat de la paza pana ne-am intors, altfel ne tiganeam cu el sa bagam masina acolo. Am montat cortul si aia a fost, ne-am culcat pe la 2 dimineata sau chiar mai tarziu.

La Cozia in schimb, drumul este mult mai scurt. Se ajunge repede, sunt 230 de km pana acolo, din Bucuresti, parca asa ceva. Am luat cazare ca nu stiam ca e loc de cort, mi-a parut rau cand am aflat. La Cozia am venit cu toata familia, a alergat si sora mea pe Cozia, si tata pe Stanisoara, la semi (i-am virusat si pe ei).

Ca si kit, la Retezat ai un tricou misto, tehnic, plus altele incluse, geluri, etc, pentru o taxa mica (60 de lei parca). In schimb, la Cozia, pentru 130 de lei am primit un tricou de bumbac si o punga in care era tricoul, atat. Plus numarul de concurs, care nu era ca si cum il puteau rata. Saracie mare, ce pot sa zic.. S-a vazut ca nu aveau sponsori, cum au cei de la Retezat. De altfel, si premiile sunt pe masura, la Retezat premiul 1 depasea 500 de euro, la Cozia a fost 300 de lei, si e primul an cand se da premiu. De asemenea, in checkpointuri la Retezat nu iti lipseste nimic, la Cozia era doar apa, plus un singur CP cu cateva fructe. Eu oricum vin blindat cu batoane si geluri, asa ca nu ma deranjeaza, dar erau unii un pic suparati.

Ok, si a inceput concursul. In retezat am mai fost de 2 ori. Am scos, pe rand, 6:13, 5:49, iar anul asta 5:27, parca. Anul asta m-am menajat tare pentru ca aveam Ironman peste o saptamana, dar tot am facut o febra musculara incredibila. Este primul meu concurs montan la care am fost, si niciodata nu mi-a fost usor, e un concurs incredibil de greu! Daca il incepi tare n-ai nicio sansa sa il termini asa, o sa te rupa prima urcare in asa hal incat nu o sa mai faci nimic tot traseul. Traseul il stiam bine, doua urcari, doua coborari, si 5km de plat la final. Ca obiectiv, am vrut sa pot alerga platul de la final. Pe primul km am plecat cu 4'00", un timp destul de exagerat pentru valoarea mea. La fel si pe al doilea, am avut aproape de 4'30" din cate am inteles, si era deja in urcare. Cand am ajuns la urcarile groase, am clacat, am simtit ca raman fara energie si aia a fost, n-am mai reusit sa trag de mine. Era foarte cald, ce e drept, si am venit cu colanti lungi si maneca lunga, o greseala incredibila, mi-a fost rau de la caldura tot drumul. Dupa prima urcare, pentru mine deja concursul se terminase, nu mai avea rost sa trag, ca oricum nu mai scoteam timp bun. Am lasat-o moale de tot.. Am facut prima coborare chinuit, inca ma simteam rau, si am ajuns la jumatatea traseului foarte obosit. Pe a doua urcare, pana pe Custura, am mers efectiv cat de incet am putut, si am reusit cumva sa imi revin pana pe varf, chiar mi-am revenit aproape complet, si am putut sa dau coborarea urmatoare (care este foarte dificila, desi parca anul asta mi s-a parut mai ok) la un ritm destul de bun. Am suferit de caldura pentru ca nu aveam apa la mine, ramasesem fara, dar asta a fost, nu a durat foarte mult. La ultimul CP, cu 5 km inainte de finish, mi-au aruncat voluntarii o galeata de apa rece rece in cap, a fost un pic socant dar mi-a prins bine, am reusit sa alerg complet ultimii km de plat, inclusiv pe urcare (era o mica urcare pe unul din acei km). Timp total 5:27 asa cum am zis, nu e o realizare foarte mare, dar cel putin am facut mai bine decat anul trecut. Eu as fi vrut sub 5 ore, dar e greu sa faci bine peste tot unde mergi..

Acum despre Cozia. De data aceasta aici nu stiam traseul, nemaimergand niciodata. Am plecat incet deoarece ma durea genunchiul dupa Ironman (cele doua concursuri au fost cu o saptamana inainte, respectiv dupa, nu prea m-am menajat). Din fericire, in ziua concursului nu m-a deranjat, ma durea de la bicicleta, aparent pe alergat nu ma streseaza, mi-am zis ca "I run with God" si am sperat sa se intample o minune, si chiar s-a intamplat! Cumva in ziua concursului n-am avut nimic, desi pana atunci ma durea si cand mergeam. Si nu exagerez, am ajuns la start si ma simteam foarte bine. Ba mai mult de atat, dupa concurs n-am avut nimic. Traseul e destul de frumos, ai o urcare de vreo 400 de metri, apoi o coborare scurta si rapida, dupa vine o urcare cu panta foarte mica de vreo 5-6 km, apoi o urcare groasa cu vreo 900m diferenta de nivel, apoi o coborare destul de abrupta, ca la final, cand esti gata rupt, sa iti mai bage o urcare infecta de 150m nivel, scurta, dar de efect. Ultima coborare de 1.5-2km o sa te prinda in genunchi daca ai tras pana atunci. Eu mi-am propus sa nu trag, am plecat cu 4:30 de la start, fata de primii care aveau 3:30 (mi-a povestit ulterior Octavian ca a incercat sa mearga cu primii, a pornit din prima linie si avea 3:30 dupa un km si dupa 4:00 cu urcare, si a lasat-o mai moale ca era prea de tot). Prima urcare am mers-o foarte bine. Pe prima coborare m-au mai luat oameni, m-am menajat pentru ca stiam ca e nasol pentru genunchi sa cobori.

Urmatoarea urcare, cea de 5-6 km, am alergat-o complet, fiind o panta mica. Mai mult, am avut si motivatie, era un tip de 61 de ani care a alergat in fata mea tot timpul asta. Am ajuns la urcarea groasa un pic obosit, dar pe drum mi-am revenit. Am discutat cu un tip care imi povestea cum a fost el la UTMB si la TDG, am ramas mirat ce oameni bazati vin pe acolo. L-am depasit si pe domnul de 61 de ani, pe care urcarea aia l-a cam luat pe nepregatite, se vedea ca s-a cam taiat si nu mai poate sa dea asa bine. Am continuat cu tipul de la UTMB o perioada, el se plangea ca il doare piciorul, venise si cu bete, am vrut sa merg cu el dar la un moment dat a luat-o mai incet si l-am depasit. Cand am ajuns in varf, mi-au zis voluntarii ca sunt pe locul 20. Mare greseala.. Cand am auzit ca stau asa de bine la ce relaxat am mers pana atunci mi-a parut rau, am zis ca nu se poate asa ceva trebuie sa raman in primii 20, asa ca pe urmatoarea coborare am tras de mine maxim. Am vazut 2 tipi in fata mea, am reusit sa ii iau si pe ei. Acum eram deja pe 18, imi permiteam sa ma intreaca din nou cei doi, ca tot pe 20 ramaneam. Dar daca veneau tare din spate?? Asa ca am dat forta in continuare. Am terminat cu panta urata, am ajuns pe o coborare mai lina, deja eram pe traseu comun cu cei de la semi. Am mers cu alti 2 tipi o bucata mare de drum, mi-a fost frica si ca nu m-am ratacit la un moment dat, pentru ca lipseau marcaje, dar a fost bine, am terminat coborarea o data cu ei. Erau de acelasi nivel cu mine sau chiar peste pe coborare, asa ca nu m-am gandit sa ii intrec, dar dupa ce a inceput urcarea aia scurta, de efect, au lasat-o moale de tot, in schimb eu am dat tot ce puteam. Super, deci eram pe 16.

Tocmai cand ma gandeam ca nu mai gasesc pe nimeni de la Cozia, am depasit un tip de varsta mea sau chiar mai mic, care o luase si el destul de incet. L-am gasit si pe tata pe drum, mai avea si el un pic si termina traseul de la Stanisoara, parea ca l-a cam rupt urcarea aia, ceea e era si normal, avand in vedere ca era ultima si ca era abrupta. Cei de la Stanisoara oricum erau totit agatati de pietre, de copaci, erau rupti! :)) Nu ca eu eram mai bine, dar eu trageam maxim, ca sa pastrez locul. Ultima coborare m-a rupt destul de tare, dar am tras de mine si am reusit sa alerg fara pauza. Pe final se alerga in urcare, m-a vazut mama care statea la finish si a inceput sa ma incurajeze, eu eram rupt, mi-am turnat apa in cap si am reusit sa alerg si urcarea aia, iar cand am ajuns la finish ceasul arata 3:55, un timp nesperat de bun (initial ma gandeam la 4:30). Oricum, un traseu mult sub Retezat ca dificultate, dar un traseu frumos, care nu iti da dauna asa de mare cum iti produce Retezatul.

Ca si experienta sociala, la Retezat e atmosfera misto, sunt toti acolo, se sta la corturi, ii cunosti pe toti ii saluti.. Mi-am facut o groaza de cunostinte de fiecare data, acuma cand merg la un concurs ma saluta toata lumea, si o parte din merit o are si Retezatul, pentru ca acolo ai timp sa vorbesti cu toti. Si la Cozia a fost frumos dupa, sora mea a luat premiul 3 la categorie, asa fara antrenament (incredibil, stiu), iar Octavian a luat locul 2 la categorie, cu un timp incredibil, 3:24 sau asa ceva. A fost tare ca i-am asteptat pe toti sa termine, dar dupa am plecat acasa, in schimb la Retezat a venit o trupa super misto, au facut atmosfera.. Seara m-am culcat, dar lumea a ramas la maraton de baut, cine mai putea desigur, atmosfera la Retezat e foarte misto, e ca o tabara din liceu ca si atmosfera. Poate raman si eu la cort la Cozia la anu', sa vad cum e treaba pe acolo.

Ca si impresie generala, ambele concursuri sunt foarte frumoase si merita, acuma depinde cat de mult damage vrei sa faci, Retezatul e un concurs care te rupe oricat de pregatit ai fi, inevitabil, in schimb la Cozia te poti duce si fara prea mult antrenament, e un concurs mai putin dificil. Ca si alternative, ambele au si traseu de semi, plus o cursa super usoara, pentru copii/ sotii (7, respectiv 4 km, daca tin minte bine). Oricum, per total niste concursuri frumoase, niste antrenamente bune pentru urmatoarele care o sa vina.

luni, 27 iunie 2016

Ironman Oradea - un vis împlinit

M-am apucat de alergat acum 3 ani (vara anului 2013, nu mai știu când exact). De atunci, am participat la diverse concursuri, maratoane, ultramaratoane, uneori și crosuri, ba chiar de vreo două ori am mers și la campionatul național de duatlon. Am făcut și un triatlon scurt, winter tri, dar cam atât în ceea ce privește sporturile care nu au treabă cu alergarea. Cu toate acestea, de când m-am apucat de alergat, la scurt timp am aflat de Ironman - cel mai celebru triatlon și cel mai dorit de către sportivii amatori. Ulterior am aflat că există și alte variante, dublu, triplu, etc, până la un ironman pe zi timp de o lună (ba chiar e un tip care a făcut zi de zi câte un Ironman, timp de 50 de zile), dar acestea sunt niște chestii care, după părerea mea, sunt pentru oameni care nu lucrează și au timp doar de antrenamente (dublu Iron au făcut doar 3 români până în prezent). Pentru noi, muritorii de rând, un Ironman este cel mai mare vis în ceea ce privește sportul, fiind, totuși, o competiție foarte greu de terminat. Mi-am dorit de mult să fac un Ironman. Inițial m-am înscris la proba de half, apoi m-am gândit că este prea ușor de făcut un half și m-am mutat la full. Trebuie să precizez de la început că a fost o alegere un pic grăbită, și dacă nu mă ajuta Dumnezeu să termin nu aș fi putut. Poate că pare un pic ciudat că spun asta dar eu chiar așa am considerat, și o să detaliez în continuare de ce.

Pentru început, poate vă întrebați cum m-am antrenat pentru Ironman (de fapt X-Man, Ironman este marcă înregistrată, în România se numește X-Man, dar distanța este cea de acolo). Cea mai mare problemă pentru un amator este înotul. Majoritatea vin de la alergare și se apucă de triatlon, mai sunt unii care vin de la ciclism, dar mai rar, în schimb la înot nu prea se pricepe lumea. M-am apucat de înot acum 7-8 luni, cam așa. Am început de la 100 de metri înotați consecutiv, am vrut să mă antrenez doar craul, pentru că am auzit că e mai rapid. Când am ajuns la 500 de metri înotați a fost mare fericire pentru mine, deja mă vedeam cu half-ul terminat. În câteva luni am reușit să înot 2 km, și m-am gândit că e cam simplu să fac doar half, așa că am zis să încerc direct full. Cu bicicleta m-am mai dat de câteva ori, am fost cu veloprietenii la o tură de 100 de km, apoi la brevetul de 200 km, și am fost de vreo 2 ori la tura de joi seara, de viteză, în plus am mai făcut eu de vreo 2 ori singur vreo 90-120 km. Deci în total cam 6 ieșiri. Nu știu cât a contat, dar eu merg cu bicicleta mereu prin oraș, așa că am adunat aproape 4000 de km pedalați în ultimul an, dar practic antrenamente am făcut doar 6 lungi, și cred că mai făcusem vreo 2-3 mai scurte, de 30-40km, cât să mă obișnuiesc cu SPD-uri, pantofi din ăia special de pedalat, se clipsează pe pedale și trebuie să ai grijă cum le dai jos că dacă nu reușești poți să cazi. Altă treabă nasoală cu ei este că dacă ești pe o urcare și nu mai poți pedala ai căzut. Partea bună este că poți să tragi de pedală, nu doar să o împingi, și teoretic îți asigură o viteză mai bună. Cu alergatul stăteam bine, nu pot spune că m-am antrenat foarte mult, dar am făcut și antrenamente de 100km, chiar și 140, plus niște montane (eco, brașov, retezat skyrace), dar au fost și săptămâni în care am alergat doar 12-15 km, deci nu am fost foarte conștiincios. Am mai băgat și un half cu 2 săptămâni înainte, care m-a cam rupt, dar a fost foarte bun pentru concurs.

Cam asta cu antrenamentele. După cum vedeți, destul de subțire pentru un Ironman. Ca și echipament, am una din cele mai ieftine cursiere, Sprint Monza Race, cu niște rapoarte imposibile pentru urcări și pentru genunchii mei (42/52 foile, 11-25 pinioanele). Mi-am luat și un neopren pe care nu l-am folosit, tot așa printre cele mai ieftine (totuși tot scump mi se pare, 650 de lei, având în vedere că l-am luat degeaba). În rest, echipament de biclă am de la Decathlon, iar pantofii mi i-am luat de la XLC, au fost cei mai ieftini de pe piață, vreo 250 de lei (ajung și la 1500, full carbon). Pentru alergat nu am folosit nimic special, mi-am luat tricoul cu I run with God, ca să am o motivație serioasă să ajung la partea de alergare și cam atât, am avut niște pantaloni scurți de compresie tot de la Decathlon, pe care i-am folosit și pe post de slip la înot.

Ar fi multe de spus despre cursa asta, așa că o să încerc să povestesc cât mai pe scurt. Cu o săptămână înainte am fost la Retezat Skyrace, nu știu dacă a fost o decizie foarte bună, pentru că am avut febră musculară până miercuri sau chiar joi, deși am încercat să nu trag foarte tare de mine. Am plecat de joi dimineață în Oradea. În următoarea zi, vineri, am făcut recunoașterea oficială a traseului de bicicletă, iar apoi am dat o tură de lac. Lacul era foarte murdar, dar mai ales extrem de cald, pe unele porțiuni apa avea peste 30 de grade, te frigea pur și simplu. Era clar că nu o să se înoate cu neopren. Pe mine oricum nu mă interesa, având în vedere că îmi era un pic frică de neopren (nu l-am folosit niciodată). Tura de bicicletă a fost un pic cam lungă, m-a cam durut genunchiul după, poate ar fi fost mai bine să nu mă duc, dar cel puțin am văzut cum stă treaba. Urcările nu mi s-au părut așa dificile, mai puțin ultima, pe care o făceai doar o dată, la întoarcere (în rest dădeai 7 ture). Aia chiar a fost o urcare greuță. Apoi ne-am lăsat seara biclele și echipamentul în tranziție, pentru a nu ne mai stresa cu asta a doua zi. Mi-am pus la mine 12 batoane și 6 geluri, batoanele pentru biclă, gelurile pentru alergare, plus două  În fine, a trecut și ziua de vineri și a venit ziua concursului. M-am dus la start cu destule emoții, mai ales pentru partea de înot. Mi-am pus ochelarii, am reușit cumva să îmi pun tot părul în cască (era cam strâmtă casca), și m-am băgat în lac. Inițial mi s-a părut un pic rece, dar după m-am obișnuit. S-a dat startul, și am început să înot. Aveam de făcut 8 ture de lac, fiecare tură fiind de fapt un pătrat (mai bine zis un patrulater convex, că nu avea laturi egale și nici unghiuri de 90). După trei laturi din prima tură, mi-am pus mâna în cap și am observat că nu mai am casca. În momentul ăla am zis că înnebunesc, că nu se poate așa ceva. Mă și gândeam, poate mă descalifică, atâta efort, atâta muncă și să ies din concurs după 15 minute.. Am terminat o tură, mi-am dat seama că nu îmi zice nimeni nimic (am înțeles că s-a mai întâmplat, casca e destul de mică și dacă nu o pui bine îți cade), și am încercat să înot în continuare. Problema cea mai mare era că nu vedeam nimic, îmi intra părul în nas,în ochi.. Singura mea soluție era să înot bras, ca să mi se dea părul la o parte, să pot vedea ceva. În condițiile în care eu nu am înotat bras aproape niciodată în 8 luni de antrenamente. De panică, am ajuns în mijlocul lacului, a trebuit să mă îndrume cineva să ajung la capătul turei. După ce făceai prima latură din patrulater puteai să atingi fundul lacului și te puteai odihni un pic. Acolo mă pregăteam pentru tura următoare, având în vedere că nu prea vedeam oricum nici prin ochelari, așa că a trebuit să mă orientez din latură în latură, să știu pe unde să o iau. După fiecare tură mă tot gândeam să cer o cască nouă, dar mă gândeam că poate nu am voie.. Așa că am continuat așa. Dupa aproximativ 4 ture am auzit că se ieșea din apă, ceea ce însemna că au terminat primii. M-am gândit că e bine, că primii termină în aproximativ o oră, deci înseamnă că a trecut doar o oră. În caz că am uitat să precizez, aveam două ore jumate la dispoziție să ieșim din lac și să intrăm pe tura de bicicletă. Am mai dat încă o tură, mă tot rugam să termin, să nu mi se facă rău, să pot continua așa bras.. A fost pur și simplu un coșmar. Îmi venea părul în ochi, trebuia să mă opresc să îl dau la o parte.. A fost prima oară când m-am gândit serios să mă tund, pentru că m-a încurcat îngrozitor, era să nu termin cursa din cauza lui. După 5 ture am văzut că încă sunt mulți în lac, deci nu au terminat așa mulți, ceea ce era bine. Mai ales că aveam după cine să mă țin, pentru că oricum mai mult de picioarele celui din față nu vedeam prin ochelari. Am continuat să înot, să mă opresc la fiecare tură după prima latură să îmi mai revin.. La fiecare baliză mă țineam de ea ca să mă orientez și să mă mai odihnesc un pic. După 6 ture am văzut că nu mai e mai nimeni în lac și am început să mă panichez că nu mai termin în timp, mai ales că am văzut că cei de la half, care începeau după 2 ore, erau deja în lac. Din fericire, doar se încălzeau, așa că am avut speranțe în continuare. Mai ales că nu îmi zicea nimeni nimic că am rămas fără cască. Mă tot gândeam să cer un elastic măcar de pe margine, am înțeles că aș fi putut.. Dar aveam prea mari emoții, mă gândeam că ar dura mult că și așa sunt la limită.. Când am intrat pe tura a 8-a am văzut că cei de la half încă nu începuseră, deci mai aveam minim 30 de minute. După prima latură, am întrebat pe cineva cât e ceasul. Mi-a zis ”și 52”, l-am întrebat dacă e 8:52, nu mai știam de mine, mă așteptam la orice, mă gândeam că poate e deja 9:52, efectiv nu știam pe ce lume sunt. Când am auzit că e doar 8:52 m-am relaxat complet, am înotat restul laturilor în 12 minute și am ieșit din lac. Ultima latură mi s-a părut că nu se mai termină, abia așteptam să ies, pur și simplu nu îmi venea să cred că am ieșit de acolo. Pentru mine a fost o minune. Să înot bras, în condițiile în care nu mă antrenasem niciodată așa, a fost ceva incredibil, mai ales că îmi tot venea părul pe față, uneori mă opream să îmi dau ochelarii jos să mă uit unde trebuie să ajung.. Total diferit de cum era în bazin. Ce mi s-a părut incredibil e că am terminat bras, deși mi se părea că înot foarte încet. Am ieșit din bazin și am început să strig pe acolo că nu îmi vine să cred că am terminat, că e o minune, că e incredibil că am ieșit viu din lac. Organizatorii nu m-au lăsat în starea aia, era cineva la tranziție care mi-a zis că nu e timp de stat și ar trebui să mă grăbesc, că trebuie să încep cât mai repede bicicleta. Ceea ce am și făcut, am băut o sticlă de Gatorade în câteva secunde, am mâncat o ciocolată de la Ritter (are 500 kcal) și am plecat pe traseul de bicicletă.

Inițial, nu prea știam pe ce lume sunt. Am urcat un pic, apoi pe coborâre m-am odihnit, și pe la 9:30 am început turele. Sunt 7 ture de 23km, formând un fel de Y. Se pleacă pe partea de jos de la Y, apoi se face dreapta, se întoarce, se face dreapta iar, se urcă 50-60 de metri nivel până la o biserică, o urcare abruptă, pe care o faci în 5-6 minute, apoi se coboară câțiva km, dar tot 50-60 de metri nivel, pentru a se întoarce iar spre biserică, se coboară din nou, apoi se termină de unde s-a început (se face iar partea de jos de la Y, în sens opus). Cu totul, 180 de km și aproximativ 1300m diferență de nivel. Au fost 3 checkpointuri, unul la început, și două la biserică (pe fiecare parte a străzii). La fiecare două checkpointuri mă opream să mănânc un baton. În total am mâncat 10 batoane. După prima tură se făcuse 10:22, după a doua 11:16, după a treia 12:12 parcă. Timpii mei erau din ce în ce mai slabi, dar era ok, pentru că mă gândeam să fac cam o oră pe buclă, în total 7 ore, plus încă 15 km cât mai erau până la bucle și înapoi, cam 7 ore jumate. După a treia buclă am început să resimt genunchiul drept destul de tare, dar și căldura. Am avut grijă să beau cât mai multă apă, izotonic, dar să mă și dau cu apă pe mine ca să mă răcoresc, erau cam 40 de grade afară. Următoarea tură am terminat-o pe la 13:09 dacă țin minte bine. Mai erau încă 3, începusem să obosesc, abia mai reușeam să schimb foile, îmi amorțise mâna, la fel și să îmi clipsez papucii, devenea din ce în ce mai greu. Tura a 5-a am terminat-o la 14:06, cam așa. Pe drum, mă gândeam la blogul lui Adrian Toma, nu știu cum zice el că a pedalat relaxat, că eu am tras de mine destul ca să mă încadrez în timpul limită și m-am antrenat mai mult pe bicicletă. Un pic demoralizator.. Singura asemănare e că nici eu nu am mâncat pe bicicletă, mă opream frumos un minut, două la checkpoint. Am început și tura a 6-a (încă mă doare genunchiul când scriu), și am terminat-o pe la 15:03, dar deja începea să mă obosească urcarea aia groasă la biserică. Ultima tură am pedalat-o cu gândul că nu mai urmează nimic după ea. Deja începuseră să se rărească și oamenii pe traseu.. Am terminat ultima tură pe la 16:01 sau pe acolo. Din nou, pentru mine a fost incredibil că am reușit așa cu durerea de genunchi (lipsă de antrenamente pe urcări, din câte cred, sau poate șaua reglată prost.. o să mai văd). Nu mai spun că mă rugam mereu să nu fac pană.. Dacă făceam pană probabil nu mai terminam, aveam chit la mine, dar nu mai reparasem niciodată.. Aveam telefon la mine, să sun la un număr în caz de probleme, dar am văzut ulterior că nu mai mergea din cauza apei aruncată pe mine. Am început să merg pe drumul spre parcul în care alergam. Trebuia să trec din nou pe o porțiune mai slab asfaltată, cu pietriș, și am crezut că am făcut pană acolo. Erau doar 700 de metri, dar în urcare, și destule șanse de pană. Din fericire nu a fost cazul, așa că m-am apucat să urc ultima porțiune din traseu. Urcarea a fost grea și lungă, am văzut că unii au luat bicla în mână să o împingă. Având în vedere rapoartele mele, dacă nu pedalam cu minim 13-14/oră, devenea foarte greu să apăs pe pedale, și probabil nu mai puteam pedala, așa că trebuia să forțez și să pedalez cu 17-18, ca să am de unde să scad, iar să forțez.. A fost destul de greu. Am ajuns în capătul urcării foarte obosit. Mi-a zis o doamnă că mai am doar 5km de făcut până jos, doar coborâre. Din momentul ăla nu mai conta dacă fac pană, puteam să merg și pe jos, era cam 16:17. Am mers încet până la parc, eram deja foarte obosit, am ajuns la 16:30 aproximativ, și am intrat în tranziție. Am mai băut un gatorade, mi-am pus tricoul cu I run with God, mi-am dat jos pantalonii de biclă, și am intrat în parc.

Alergarea are 38 de ture de aproximativ 1.1km. Când am ajuns eu (dupa 9 ore jumate), primul deja terminase. Limita era de 10 ore jumate până acolo, mai aveam un maraton de alergat în 6 ore și ceva. Foarte lejer, nu era problemă, m-am gândit că dacă alerg jumătate în 2 ore 30, tot îmi rămân peste 3 ore să merg următorul semi. Am alergat constant cu un ritm foarte lejer, cam 6:20-6:30 pe km probabil, aveam cam 7 minute pe tura de lac. La fiecare 3 ture beam izotonic, la 6 ture băgam un gel, iar la fiecare tură beam minim un pahar de apă, și aruncam cu alte 2-3 pe mine. După 6 ture mă simțeam excelent, chiar și după 12 am fost bine. Greul a venit după primul semi, când am început să obosesc, și am realizat că nu mai pot alerga non stop. Asta era, am început să merg după checkpoint cât imi beam paharul cu apă, dar nu mai mult de 100-200 de metri pe tură. După tura 24 am avut și ture în care am merg și 300-400 de metri, cel puțin cât îmi luam gelul, dar tot timpul continuam cu alergatul. Când am ajuns la tura 30, mi-am dat seama că sigur o să termin. Până atunci tot făceam calcule, ce se întâmplă dacă mi se face rău, cât îmi ia dacă mă târăsc cu 5 km / oră, etc. Am reușit să alerg și după tura 30, chiar dacă m-am mai relaxat și am început să merg aproape tură de tură 200-300 de metri. Ultimele 3 ture le-am alergat aproape fără să merg deloc. Pe ultima tură, organizatorii mi-au zis ”îți vine să crezi sau nu.. mai ai o singură tură”. Am terminat tura relaxat, fără nicio grabă, și m-am dus să îmi iau medalia. Timp total, 14 ore și 49 de minute. Nu credeam că va fi așa de greu, mă așteptam să meargă mai bine bicicleta și să scot cam 14 ore, nu mi-aș fi imaginat că fac 7 ore și 15 pe bicicletă, am avut 25 la oră media de pedalat (fără pauze), și eu îmi calculasem 30! =)). A fost o experiență extraordinară, una din cele mai frumoase zile din viața mea, o cursă pe care mi-am dorit-o de foarte mult timp. Organizarea a fost impecabilă, am dat un ban, dar am stat în față ca să zic așa. Nu am suferit de foame, sete sau orice altceva. M-a motivat foarte mult și tricoul, când îmi era greu mă gândeam că mă ajută cineva acolo sus, dacă m-a scos din lac atunci sigur o să și termin. Nu știu dacă o să mai merg și la anul următor.. E un efort incredibil, atât ca resurse, cât mai ales ca antrenamente, orice ai crede trebuie multe antrenamente pentru a reuși. Sper doar să mai ajung pe la Oradea, poate doar așa, la half.