joi, 29 septembrie 2016

24 de ore si 200 de km de alergat

Nu voi putea descrie prea bine evenimentul acesta, intrucat trebuie sa vii acolo ca sa intelegi despre ce e vorba. Emotiile, munca si pasiunea care au facut posibila aceasta cursa, atat din partea concurentilor, cat si a organizatorilor, nu pot fi descrise in cuvinte. O sa incerc totusi sa dau tot ce am mai bun.. Ce trebuie sa stiti: pe 24 septembrie 2016 a avut loc la Timisoara prima cursa din Romania de 24 de ore, si a inclus si o proba mai "scurta", de 12 ore. A fost o premiera pentru tara noastra, asa ca atat organizatorii, cat si noi, am scris istorie in ceea ce priveste ultraatletismul de la noi. Am fost o mana de oameni pasionati (poate un pic nebuni, ar zice lumea) care au alergat, un pic peste 30 la 24 de ore si inca 20 si ceva la proba de 12 ore.

Ca sa intelegeti un pic ce inseamna o cursa de 24 de ore ar trebui sa ii cunoasteti pe oamenii care au fost prezenti. Am avut si eu onoarea sa vorbesc cu o parte din alergatori. Fiecare om de acolo, fara exceptie, a facut niste sacrificii ca sa ajunga acolo. Pentru fiecare, alergarea reprezinta mai mult decat o activitate pe care o faci in week-end. De exemplu, Nicu Buceanu a venit tocmai din Irlanda (sau Germania, nu mai stiu sigur) pentru cursa asta. Eu cu Dragos Roua, cu domnul Stan, cu Nenu Mariana (care a castigat proba de 12 ore) si cu Vlad Tanase am venit din Bucuresti, ceea ce nu e chiar de ici de colo. Dragos si-a lasat afacerile ca sa vina aici, noi care lucram ne-am luat libere.. La 12 ore mai erau persoane care au venit doar sa isi testeze limitele (era o fata care nu alergase mai mult de 15 km legati niciodata, de exemplu), dar la 24 oamenii cam stiau cu ce se mananca treaba. Castigatorul, un tip din Ungaria, a venit special de acolo ca sa ia locul 1. Stiam ca el e castigatorul pentru ca a luat locul 2 la Ultrabalaton, deci nu avea cine sa il ia aici, avand in vedere ca nu a venit Florin Ionita. Razvan, cel care a iesit pe locul 2, de asemenea parea foarte pasionat, avand in vedere ca studiase lista cu concurenti ca sa vada cine ii poate pune probleme. M-a amuzat sa il aud povestind cuiva timpii mei de la 7500, desi nu ne cunoasteam pana atunci :) Asta inseamna sa fii pasionat, sa te documentezi, sa vezi cum sta treaba, sa stii cum o sa fie.

Acum un pic despre mine. Eu venisem aici pentru ca am spus ca pur si simplu nu pot rata cursa asta, vreau sa fiu acolo sa scriu si eu istorie alaturi de restul, era prima cursa din Romania si pur si simplu nu aveam cum sa o ratez. Scopul meu initial era sa scot 180 de km, dar realist macar 160 (100 de mile). 100 de km mai facusem, cu rucsac in spate si mult mers, in 16 ore, deci 150 ar fi fost ceva lejer, in principiu. Apoi, daca era sa ne luam dupa timpul de la Ciucas si formula de echivalare munte-plat (distanta + 10*diferenta de nivel), facusem 150 de km in 17 ore. Dar din nou nu era ceva neaparat valabil.. Asa ca dupa ce am auzit ca daca ai 180 poti sa te inscrii la Spartathlon am decis ca acesta este obiectivul meu principal. Nu ma interesa loc sau alte chestii. Voiam sa fac barajul pentru Spartathlon, chit ca stiam ca nu inseamna nimic, ca sunt vreo 400 de locuri si aplica vreo 2000, iar cei care fac cu 20% peste barem sunt calificati automat. Deci sansa sa fii tras la sorti e aproape nula, dar nu ma interesa, imi doream sa vad daca pot.

Ceva foarte important pentru mine si nu numai a fost echipa de suport. Eu am venit cu un prieten, Mircea, care urma sa ma ajute cu mancarea, imbracamintea si suportul moral. A fost un prieten adevarat si a stat cu mine treaz toata noaptea, pe final alerga si el cu mine la inceput de tura (nu putea sa alerge mai mult pentru ca din ce stiam regulile spun ca nu ai voie sa alergi cu cineva), mai mergea cu mine, ma incuraja.. De asemenea, a stat cu mine si Ben Ami, un tip foarte sufletist, care antreneaza oameni pe Dinamo. La inceput ii ceream lui ce consideram eu ca am nevoie (vitamine, saruri, etc), iar pe final cand pur si simplu nu mai puteam imi dadea el, mi-a si zis ca nu ma lasa sa clachez si imi tot dadea sa bag acolo diverse suplimente ca sa rezist la consumul acela incredibil. Amandoi au format echipa mea de suport si cu siguranta n-ar fi fost la fel fara ei. Pur si simplu, nu puteam sa ii dezamagesc! Oamnii aia credeau in mine ca o sa reusesc, au stat treji atata timp in frig, fara sa se miste.. Asa ca m-au motivat sa alerg cat de bine pot.

Organizarea a fost impecabila. Desi eu nu prea am folosit produsele lor - doar izotonice si ceva banane, plus pizza si supa de dupa 12 ore, se putea supravietui clar cu ce aveau ei acolo. Ah, si am luat vreo 3 pastile cu magneziu. Erau foarte bine pregatiti, nu iti lipsea nimic. Am admirat ca au stat sa ne incurajeze toata noaptea, fiecare de acolo s-a implicat emotional ca noi sa putem reusi. E greu de inteles, dar a contat foarte mult ca toate aceste aspecte sa fie asa cum trebuie. Cam despre asta a fost vorba in mare, legat de organizare, de participanti si de cursa in sinte. In continuare voi incerca sa descriu abordarea mea si cum am reusit sa fac 200.2km si sa iau locul 3 la general.

Am decis ca voi alerga 6 ture de 1.236 km, apoi voi merge una, inca de la inceput. Nu ma simteam pregatit sa alerg toate orele, asa ca asta mi s-a parut cea mai buna metoda. Prima oara cand am mers m-am simtit dubios, toata lumea alerga. Unii plecau cu 5 pe mie sau si sub.. Nu m-a interesat, mi-am vazut de cursa mea. Primele 3 ore au trecut imediat. Dupa ora 4, am postat pe fb ca facusem 28 de ture (4 calupuri, cum imi place sa spun, am incercat sa fac un calup pe ora). Ideea era simpla, daca rezistam 2 ore cu 7 ture pe calup, apoi 22 de ore cu 6 ture, faceam 180km. Am continuat totusi sa fac 7 ture pe calup. Dupa vreo 5 sau 6 ore am avut senzatia ca mi s-a pierdut o tura din cronometrare. Ma mir foarte tare pentru ca de obicei sunt in stare sa imi numar turele.. Doar am reusit sa numar 162 de ture, dar totusi atunci mi se parea dupa ceas si dupa tot ca trebuie sa am 39 de ture, dar nu aveam decat 38. M-am enervat ingrozitor, daca mai pierdeam una as fi fost in stare sa abandonez. La fiecare tura pe care o faceam am intrebat cate ture am, mi se parea ca ma fura chipul, desi nu era posibil.. Si asta era doar dupa 6 ore :) Dupa 4 ore am bagat un Supradyn. La fiecare ora mancam ceva, un gel, o ciocolata de la Ritter cu 500 kcal (nu puteam sa o bag pe toata, dar macar trei sferturi) sau macar ceva fructe de la Ben Ami. Mariana, pe care o antrena el, a reusit o cursa incredibila. A alergat toate cele 12 ore. Pe primele 12 ore nu am interactionat asa mult cu Ben, i-am cerut vreo 3 supradyn si ceva fructe, dar dupa m-a ajutat mult ca a fost acolo.Dupa 6 ore a venit pizza, am mancat niste pizza si am continuat. Parca atunci a inceput primul meu moment de low, dar mi-am revenit si am continuat sa alerg. M-a ajutat ca nu ma plictiseam deoarece imi calculam ce mancare trebuie sa iau, toata cursa m-am gandit doar la mancare, pentru ca la 12000 de kcal consumate nu iti permiti sa faci nicio greseala legata de nutritie. Dupa 8 ore am postat din nou pe fb, avem 56 de ture. La 9 ore parca am luat un magneziu, dupa la 10 ore am luat niste aminoacizi, la 11 niste saruri sau un calciu, nu mai stiu.. Dupa 11 ore jumate facusem 100 de km, ocazie cu care Mircea a postat pe fb. Jumatatea cursei m-a prins destul de fresh. A contat sfatul de la Ben, mi-a zis de la inceput: daca vrei sa ai o cursa buna, prima jumatate fa-o cat de relaxat poti. Asa am si facut, cursa pentru noi abia incepea. Nu se punea problema de clasament, erau foarte multi in fata mea. M-am bucurat cand am auzit ca Vlad Tanase este pe 3, pentru ca stiam ca nu e mult in fata mea. El a alergat de la inceput full, pana a obosit si a inceput sa si mearga. Din cand in cand il mai vedeam pe domnul Stan care parea ca se simte bine si isi face cursa asa cum vrea. La 68 de ani a alergat 153 de km, fix cat a vrut, peste 150, dand dovada de o cunoastere foarte buna a propriului organism. Dupa 12 ore am mai luat un Supradyn, dar urmatoarele 2 ore , cum s-a lasat noaptea, am avut iar un mic moment de low, m-am simtit destul de obosit, am inceput sa pierd din medie. Mi-am schimbat tricoul si a durat mult, eram obosit si eu si Mircea, am pus greu numarul de concurs.. Am uitat sa mentionez, la 6 ore mi-am schimbat si tricoul si ciorapii. Am avut niste ciorapi de la Decathlon, ceva cu un strap la mijlocul piciorului, mi s-au parut ciudatei, dar n-am facut bataturi, nimic, deci probabil au fost buni, mai ales ca a doua pereche am purtat-o 18 ore. Am inceput sa pierd un pic din ritm, calupurile nu le mai incepeam cand incepea si ora, deja le incepeam cam dupa 3-4 minute. Dupa 14 ore sau 15, nu mai stiu, am inceput sa am probleme cu muschii de la abdomen, ma durea toata burta, coastele, tot.. M-am cam speriat, asa am patit si la Ciucas si n-am mai alergat, cumva in capul meu durerea de coaste si abdomen pana spre cosul pieptului avea legatura cu inima. Dupa 14 ore, la a 14-a pauza de mers, n-am putut suporta incertitudinea si m-am oprit la cortul cu ambulanta. I-am intrebat de ce ma doare burta, si mi-au zis ca e o durere musculara din cauza pozitiei. Am fost foarte fericit sa aflu ca n-am probleme cu inima, asa ca urmatoarele 2 ore le-am zburat, asa de fericit eram. Ma simteam ca nou, alergam cel mai bine dintre toti, in afara de Levente. Ben mi-a zis ca sa stau relaxat ca am avansat bine in clasament, dupa vreo 15 ore eram deja in primii 5.. iar dupa 16 ore eram pe locul 3. Nu imi venea sa cred, cum am ajuns pe locul 3? In fata mea, la mica distanta, era Mihai Pantis. El m-a tinut in priza pana spre sfarsit, am tras tare ca sa nu ma ajunga. Am avut in plan ca pana dupa 20 de ore sa ii mai dau 3-4 ture ca sa ma relaxez pe final. Dupa 10 ore si dupa 15 ore ma gandeam cum m-am simtit la Ironman la Oradea. Acolo am facut un maraton in 5 ore dupa 10 ore de efort. Aici dupa 10 ore ma simteam mai bine decat la Oradea. Si dupa 15 ore ma simteam, culmea, mai bine.. deci stiam ca mai pot duce inca un maraton pana la 20 de ore. Dupa 18 ore am inceput un pic sa obosesc, dar deja ii mai dadusem vreo 2 ture lui Mihai. La un moment dat eram pe tura de mers si m-a depasit, probabil a crezut ca nu mai pot, dar l-am dezamagit si l-am ajuns in urmatoarea perioada. Pana au trecut 20 de ore i-am dat vreo 4 ture cum mi-am propus. Chinul a inceput dupa 19 ore, cand pentru prima oara mi-am dat seama ca ma simt mai obosit decat inainte de maratonul de la Oradea, deci urma sa imi fie greu sa mai alerg un maraton in urmatoarele 5 ore , chiar imposibil. Timpul trecea greu, se facuse frig.. Majoritatea mergeau, eram cel mai rapid din circuit, i-am intrecut pe toti concurentii de pe podium de cateva ori. Dupa 20 de ore am mai luat un Supradyn. Mai aveam 1 ora si faceam baremul de Spartathlon, Ben deja imi zicea sa o tin asa ca fac 200 de km. Eu stiam.. dar imi era foarte greu sa alerg, am continuat pentru ca nu voiam sa pierd podiumul, daca nu eram acolo nu stiu daca mai trageam in halul ala de mine. Deja ma gandeam, 4 ore inseamna 3 pauze. 146 de ture insemna 180 de km, iar 162 insemnau 200. Deja ma gandeam ca sunt rupt. Ma gandeam ca lasa, mai alerg 6 ture, inca una de mers.. inca 6 ture, una de mers, si mai ramaneau 8 ture ca sa ajung la 162, in vreo 2 ore sau un pic sub. Prima parte, pana la barajul de Spartathlon, a mers super. Tin minte ca la un moment dat Diana, organizatoarea, mi-a zambit si mi-a zis ca sunt extraordinar, pentru ca eram cel mai rapid de pe traseu, m-a bucurat mult. Urmatoarea tura de alergat mi-a fost foarte greu sa o fac, am luat apa la 2 ture, nu la 3 ca pana atunci.. Am luat si un magneziu dupa ele, deja nici mersul nu mai era rapid. Ultimul calup a fost ingrozitor, m-am chinuit teribil, imi venea sa vomit de la toate medicamentele, pur si simplu abia ma taram, alergam o tura in 8 minute jumate, poate si peste.. Daca nu erau Mircea si Ben nu as mai fi alergat turele alea, dar treceam pe langa ei si nu voiam sa ma vada mergand. Ultimele 2 ture de mers abia le-am facut, imi venea sa vomit tot drumul.. Am ajuns dupa 23 de ore si vreo 40 de minute sau 45 la tura 162 si m-am simtit eliberat, nici prin cap nu mi-a trecut sa mai fac o tura, desi mai aveam timp :)

Si cam asta a fost.. dupa am zacut pana la premiere, unde abia am reusit sa ajung. Mi-am pus tricoul cu I run with God, cu care alergasem si pe prima parte, ca sa inteleaga oamenii cum de am reusit, si mi-am luat premiul, apoi am luat trenul si am plecat acasa. Pe tot parcursul cursei m-am gandit cum de am putut eu sa fac asta, cum de am ajuns sa iau eu podium.. Unul din motive sunt sigur ca a fost ca sa urc acolo cu tricoul acela, ca lumea sa vada clar ca nu e doar un mesaj pe care il port eu, ca pe mine chiar ma ajuta, si m-am bucurat sa vad ca oamenii apreciaza si sunt multi care cred la fel. Toata cursa, de altfel, m-am rugat sa reusesc, a fost una din cele mai importante motivatii, m-am gandit ca daca am ajuns acolo nu ma lasa Dumnezeu sa mor sau sa patesc ceva grav. Sunt convins ca asta a fost motivul pentru care am reusit sa alerg atat. Cumva, am putut transmite mai departe un mesaj, catre ceilalti alergatori si nu doar. Nu zic acum ca poate alerga oricine o zi intreaga, dar e vorba despre un mod de a aborda viata, un mod care te face mai fericit si te face sa vezi lumea altfel. Am reusit sa ajung acolo, sa alerg sa ma simt bine, sa transmit un mesaj.. Si cred ca asta a contat cel mai mult, nu kilometrii sau locul pe care am terminat. Acum urmeaza Maraton Piatra Craiului, mi-e un pic frica, dar sper sa pot face fata si sa termin fara sa ma distrug prea tare, asta e tot ce vreau, nu ma intereseaza timpi sau altele. Apoi probabil MIB, daca ma simt bine si totul e in regula, si cam asta ar fi sezonul acesta. Sper sa mai am si altele la fel de pline.

joi, 15 septembrie 2016

Ciucas ultra 2016 - cum sa scoti sub 17 ore

Am mers in acest an din nou la Ciucas la ultramaraton, doar nu se putea rata. N-am mai avut emotiile de anul trecut, stiam deja traseul, stiam ca pot sa termin, stiam ca nu e asa greu.. Anul acesta am venit sa scot timp. Scopul meu era sa scot sub 18 ore (asta inseamna sa termin in aceeasi zi). Un scop destul de ambitios daca luam in calcul ca anul trecut am scos 20 de ore si 50 de minute, dar am zis ca merita incercat. Calculul era simplu: 50 de minute le pierdusem la baraj, iar de la baraj pana la finish am mers foarte mult, deci se putea castiga inca o ora minim pe acolo, chiar peste.
Initial trebuia sa merg cu familia, dar n-au mai putut sa vina cu mine, asa ca am mers cu Godza, colegul meu de facultate si de drum pana in Fetesti. A fost complicat si cu cazarea, credeam ca o sa stau la cort.. Ceea ce nu e o problema de obicei, dar dupa un ultra parca nu vrei sa dormi in cort. Oricum n-am dormit bine deloc dupa, ma dureau toate si ma trezeam din cauza durerii, dar asta e partea a doua. Am plecat cu Octavian cu masina si am ajuns la Ciucas undeva in jurul orei 9 seara. Numai bine ca sa ne luam chiturile, sa mancam ceva si sa plecam. Cateva cuvinte despre organizare, a fost mult mai buna decat anul trecut, nu am ce sa le reprosez, poate ar fi mers traseul mai bine marcat un pic (m-am ratacit de 2 ori, dar putin.. ) dar in rest chiar a fost bine, imi place ca au progresat mult fata de anul trecut, n-au mai fost bagaje pierdute, nimic. La masa am stat cu niste fete care participau la maraton, nu stiu daca s-au speriat sau nu ca ne-am bagat si noi in vorba cu ele, de parca ne cunosteam de mult.. Dar, vorba lui Godza, noi suntem obisnuiti cu Vama :D Ele poate nu erau. In fine, ne-am culcat si dupa 5 ore de somn m-am trezit.

Cate ceva despre echipament si nutritie: am purtat colantii mei obisnuiti salomon s-lab exo, o bluza de la compressport, am mai avut o bluza de la Decathlon de schimb, a fost o idee foarte buna sa imi schimb bluza, ar fi mers mai bine tricou, dar nu m-am asteptat sa fie asa de cald.. In rest, geaca si pantaloni de ploaie de la Salomon. Iar ca si pantofi, mi s-au rupt cei vechi, asa ca mi-am luat niste Salomon Sense Pro (reducerea era asa de mare incat nu m-am putut abtine), nu ne-am inteles perfect, m-au batut un pic la unghii, poate trebuia si mai mare marimea (desi am luat 44 2/3, cat aveam si la inov8), dar n-am avut probleme in rest. As zice chiar ca a fost o investitie buna. Ca si nutritie, mi-am luat vreo 9 batoane si 9 geluri sau asa ceva.. Evident ca nu le-am folosit. Pana la km 60 am mancat aproape dupa plan, vreo 4 batoane si 3 geluri, dar dupa am lasat-o moale si am mai consumat un gel sau 2 restul cursei , atat. Si mi-am mai luat ceva pastile de pus in apa, dar din cauza caldurii s-au transformat in praf. Si cam asta a fost.. Am avut un rucsac de la Decathlon, am mers destul de light, doar foitele de ploaie si hainele de pe mine plus gelurile si frontala. Si bine, ce mai e obligatoriu, folie de supravietuire, buff si alte maruntisuri.

Si cum ziceam, m-am trezit, am lasat bagajul pentru baraj la sala de sport si am mers la start. Am plecat si eu cu primii, sa vad cum e. In mod surprinzator nu s-a plecat la rupere, cum s-a plecat la 7500, in disperare.. Pleca lumea cu 4'30" pe km sau si sub.. Si oameni care nu aveau ce cauta acolo erau in fata mea, oameni care s-au chinuit sa termine in timpul limita.. Asa se pleaca la noi, la rupere, vorba lui Zinca. In schimb aici s-a plecat relaxat, cu 5'00", cam asa. Am incercat sa ma tin dupa Octavian. Strategia era sa alerg toate zonele de plat, coborare si urcarile cu panta mica.Am ajuns la CP 1 destul de rapid, pana atunci a fost doar urcare. Pana la CP 2 a mai fost ceva coborare, nici nu mai tin minte, abia te trezesti bine pana acolo. Cert e ca eram inca printre primii pana acolo. Dupa am continuat sa alerg, a urmat o coborare lunga unde l-am pierdut pe Octavian si pe Codrea, care era in fata lui. A urmat o portiune lunga, niste chei cu nisip mult pe jos, o zona destul de jegoasa pentru alergat, uneori trebuia sa ne urcam pe stanci, era destula apa pe jos.. Nu mai tineam minte deloc zona asta. De fapt, din tot traseul au fost multe zone pe care nu le mai tineam minte pe prima parte. Mi s-a parut foarte lung drumul pana la cabana Ciucas. Am reusit sa ma si ratacesc un pic.. Am ajuns acolo cu Florin Ionita si Istvan, iar de acolo pana pe varful Ciucas am continuat sa merg cu ei. Varful cred ca era CP5, desi eu credeam ca e CP4. La CP6 am ajuns dupa o coborare destul de lunga. Cumva pana la CP7 am avut o destul de urcat, parca am mai coborat ceva pana in CP8, dar in CP9 iar am avut si portiuni de urcare.. Anul trecut am mers incet pe urcare si nu le-am observat, dar anul asta am vazut o groaza de urcari pe care nu le mai stiam.In CP9 am ajuns o data cu Florin Ionita, am mers o bucata mare cu el, dar acolo l-am pierdut, a urmat o coborare luunga si l-am pierdut. A venit apoi un drum pietruit interminabil pana la baraj, pe care mi s-a facut cam rau, dar in cele din urma am ajuns si la baraj. Aveam 8 ore 45, mult mai bine decat anul trecut, cand aveam peste 10. Am stat 15 minute, si l-am vazut si pe Octavian, care se ratacise chiar in fata checkpointului.. Greseala organizatorilor a fost ca nu au pus un semn clar in fata portii, era un afis cu "accesul interzis" si el a facut dreapta, de fapt trebuia mers chiar pe unde scria ca nu ai voie sa intri.. Asa ca s-a ratacit 40 de minute si a abandonat, pentru ca si-a distrus timpii.

Intre timp imi regandisem timpii, ma gandeam ca pot sa scot 16 ore, dar cumva dupa ce am plecat de la baraj nu m-am mai simtit asa bine, iar pe urmatorii 13 km doar am mers, am facut aproape 3 ore pana la CP11.. O bucata de drum am mers-o cu Adrian Plosnita, apoi el a luat-o mai in fata si nu l-am mai vazut, ca inainte de checkpoint sa o iau eu in fata lui (el a stat sa o astepte pe Adriana, sotia lui). Chiar inainte de CP11 au venit spre mine doi caini mari, urati.. Am inceput sa latre, eu am inceput sa ma rog sa nu ma muste.. Si aparent am fost ascultat, a venit o masina de teren in spatele meu si a mers pe langa acei caini, asa am putut traversa zona in siguranta. Pe bucata asta de drum mi-a fost cam rau, ma dureau toate, nu doar picioarele, dar si abdomenul, zona din stanga, deasupra splinei.. Nu stiu exact de la ce, poate de la rucsac, nu stiu.. Dar mi-a fost cam rau, de la sub 16 ore ajunsesem sa ma rog sa termin sanatos.. Si chiar stiu ca daca nu ma ajuta Dumnezeu nu terminam cu timpul cu care am terminat.. Poate nu terminam deloc, chiar mi-a fost greu pe portiunea aia, asa ca cine crede ca pentru cei care termina mai in fata e usor.. se insala :) Cu cat termini mai repede cu atat iti e mai greu. De la CP11 mi-am mai revenit, a urmat si coborare, si am facut urmatorii 8km pana la CP12 destul de repede. Am avut doar un incident cu o ciobanita, au venit cainii ei spre mine sa ma atace, au inceput sa latre, si eu am inceput sa strig la ea sa isi tina cainii, prin urmare a inceput sa ma injure, sa ma intrebe daca sunt homosexual, sa imi spuna sa nu mai pierd timpul, sa merg la munca si alte alea.. Si cumva supararea ei era ca au anuntat-o organizatorii sa isi tina cainii, ca daca pateste vreunul ceva ajunge la inchisoare. Mi se pare si normal. Intr-un final am ajuns la CP12. De acolo mai e putin pana la CP13, cam 2.5km. Cei din checkpoint inventau timpi, ziceau ca faci 10 minute, cand era clar ca nu ai cum sa faci sub 15, chiar si Hajnal a facut vreo 14.. Eu am facut 24. E enervant cand ti se spune ca mai ai un timp si de fapt mai ai mult mai mult, bine ca stiam de anul trecut ca nu e chiar asa.

Am ajuns la CP13 chiar inainte sa se insereze. Acolo m-am intalnit cu Adrian si Adriana, si am continuat impreuna pana la finalul traseului. Urcarea urmatoare nu a fost neaparat grea, desi e cea mai grea din cursa, dar am mers incet si nu se mai termina.. Alunecai tare, era foarte nasol, am mers si in 4 labe pentru ca aluneca pamantul.. Am facut 2 ore pe 5km, un timp inacceptabil, dar deja se facuse noapte si devenise mai greu.. De la rascruce am mai avut doar 2 coborari, cam 8km, pe care i-am facut intr-o ora si 20, cam 10 minute pe km. Deci nu foarte rau, dar nici bine. Deja ma cam dureau unghiile de la pantofi si incepuse sa imi fie greu sa cobor, a contat si asta. Pe final ne-am aliniat toti 3 si am traversat linia de finish cu zambetul pe buze, nu am tras asa tare pe ultima parte, ca sa parem fresh la finish. E si asta o strategie :)

Si cam asta a fost.. 16 ore si 44 de minute. Un timp bun pentru mine, care devine greu de imbunatatit, dar cine stie.. M-as intoarce la anul sa incerc sa scot mai putin. Pana atunci, urmeaza s24 - alergare 24 de ore pe ciment, apoi (daca voi mai putea) MPC, si se cam termina sezonul de munte :) La anul sper sa pot alerga si mai bine, si mai mult. Si sper sa fiu printre cei norocosi si sa particip la UTMB, desi am auzit ca e greu sa te traga din prima.. Dar voi incerca :)



miercuri, 7 septembrie 2016

Licenta, bal si nu numai

Asta e ultima mea postare legata de perioada efectiva de student. Mai incolo, la master, in caz ca merg, nu mai esti chiar student clasic, asa ca nu se mai poate numi la fel. A trecut repede.. Imi pare rau, sincer, a fost o perioada destul de frumoasa, in care chiar daca nu am iesit asa de mult cu colegii, cum fac studentii normali, nici n-am fost la foarte multe party-uri din alea celebre (am fost si eu la cateva, dar era muzica prea naspa si nu puteam sa stau mult), totusi m-am plimbat o gramada, am facut sport, m-am distrat.. Cam nu ceea ce ar face un student obisnuit la poli: alcool, toceala, teme si iar alcool.. A, da.. am mentionat cumva alcoolul? :)) Oricum.. multe n-ar mai fi de spus.

Legat de bal, a iesit un scandal mare ca n-a fost multa mancare. Am dat 300 de lei (o suma normala in aceste situatii), in schimb as fi dat si 400 daca aveam mai multa mancare. Am facut foamea, am primit niste aperitive minuscule si un fel de mancare foarte saracacios, o noapte intreaga. Felul de mancare a venit la 3 si ceva dimineata, cand unii deja n-au mai suportat si au plecat acasa. Bautura a fost din belsug, dar dupa atatea ore ti se facea si foame.. Cea mai buna parte din bal a fost ca am mers cu limuzina. In rest, am stat afara (muzica incredibil de proasta, normal), macar era cald, si am ramas cu colegii la o caterinca in fata locatiei. Cam asta a fost. Fata de liceu a fost mai naspa atmosfera, acolo ne cunosteam mai multi, vorbeam cu toata lumea.. Aici nu prea ii pasa nimanui de bal. In plus, inauntru era extraordinar de cald, nu aveai cum sa stai. Iar la final ne-am intors cu metroul, ca barosanii - vii cu limuzina, pleci cu metroul. Si pe deasupra si gratis, ca la ora aia nu era niciun paznic la metrou la Aviatorilor. Si cam asta a fost.

Inainte de a povesti despre licenta o sa zic doua vorbe si despre absolvire. Au fost doua, una cu toate facultatile din UPB, alta doar cu noi. Eu am fost doar la aia cu noi, pentru ca ne-a strigat pe toti si ne-a dat o diploma, la festivitatea mare tot ce s-a facut a fost sa se asculte Voltaj (vin in fiecare an) si sa se strige sefii de promotie - nu va recomand sa mergeti daca nu sunteti printre ei. La cea cu noi a fost destul de ok, daca ignoram faptul ca s-a spus sa nu vina si parintii in sala, ca nu sunt locuri, si totusi au venit - a fost o caldura incredibila, asa ca am luat repede diploma si am plecat acasa. Si asta a fost si ultima zi din viata noastra de studenti.

Acuma, despre licenta.. Am facut ceva legat de identificarea personajelor in opere dramatice, altfel spus trebuia sa ma fac ca nu stiu cine spune replicile si sa ghicesc cu ajutorul unui program. Scopul era sa ghicesc cat mai corect. Am ales acest subiect pentru ca mi-am dat seama din start ca nu necesita foarte multa munca, cel putin din punct de vedere al codului. Practic n-am lucrat decat o saptamana, maxim, la partea de cod, si vreo 2 saptamani sau 3 la partea scrisa, care intr-adevar a fost mai enervanta. M-am straduit sa ajung la 40 de pagini, cu un subiect din care nu aveai cum sa scoti decat 10, in cel mai bun caz. Cum am facut, nici eu nu stiu.. N-am recitit lucrarea, cand am vazut ca am facut numarul de pagini i-am dat print si aia a fost. Nu de alta, dar probabil m-as fi luat cu mainile de cap vazand cat am putut sa repet aceleasi idei si sa trag de cuvinte. Practic licenta e un fel de roman mai scurt.. Ajungi sa povestesti in cuvinte niste chestii absolut evidente, doar ca sa umpli numarul de pagini.

La prezentare am avut emotii, nu stiu de ce, probabil pentru ca nu mai lucrasem de ceva timp la licenta, si prin urmare m-am si incurcat, am uitat o chestie legata de implementare si a durat ceva pana sa imi amintesc, m-am si blocat.. Din fericire cei din comisie ma cunosteau, asa ca nu a contat, iar regula cu un punct peste media anilor s-a aplicat, asa ca am luat 10 in licenta. Un fleac, am terminat si facultatea :)

Acum am ramas cu o dilema, cum ar trebui sa imi numesc viitorul blog? O sa mai trag de timp si la master, o sa raman tot "student la poli", dar pe viitor nu stiu ce identitate ar trebui sa imi asum.. Prof in poli ar fi sunat bine, dar sunt sanse aproape nule sa se intample asa ceva, deci va trebui sa gasesc altceva. Dar ramane de vazut :)