Presupun că toată lumea ştie că limbajul (singura modalitate prin care pot comunica două persoane aflate la distanţă) transmite doar 8% din informaţii. Restul de 92% sunt reprezentate de comunicarea nonverbală si paraverbală, dintre care cea nonverbală are o pondere de aproximativ 55%. Deci dacă vorbeşti la telefon se va transmite aproximativ 45% din informaţia pe care o doreai, dar asta înseamnă totuşi sub jumătate din informaţii. Iar chestiile de genul camerelor web sunt pur şi simplu artificiale, pentru că o imagine nu va putea înlocui o realitate fizică, atunci când cineva foloseşte camera web nu va observa decât o imagine mişcată a celui cu care vorbeşte, care poate părea, la o adică, iluzorie. Să nu mai spun că nu va putea observa decât o persoană care stă aproximativ nemişcată în faţa calculatorului. Deci presupun că e destul de clar de ce comunicarea nonverbală este foarte importantă.
Ce cuprinde comunicarea nonverbală ştie toată lumea: gesturi, mişcări, expresii, etc. Să nu uităm de contact fizic propriu zis, atingeri, etc. Ideea este că atunci când vorbeşti la telefon (caz fericit, în care se vor transmite multe informaţii, faţă de mult mai relele alternative cum ar fi vorbitul pe chat sau trimisul mesajelor pe telefon, ceea ce este aproape inutil în ceea ce priveşte menţinerea unor relaţii puternice) singurul aspect care îţi aduce aminte de persoana cu care vorbeşti este vocea, care este şi ea distorsionată, datorită microfoanelor destul de slabe pe care le au telefoanele. Aşa că diferenţa dintre a vorbi cu o persoană de care îţi pasă şi una cu care vorbeşti destul de rar este minimă. Menţinerea unei relaţii doar prin intermediul vorbitului este destul de greu de realizat, deoarece nu îţi oferă satisfacţia pe care o ai atunci când vorbeşti faţă în faţă. Ca idee, cineva poate să îi imite vocea si expresiile persoanei respective, deci practic nu poţi sesiza exact cine este la telefon. Iar o dată cu trecerea timpului lipsa contactului vizual afectează reprezentările memoriei, astfel încât când vei revedea persoana respectivă s-ar putea să fii puţin dezamăgit.
Am vorbit puţin despre tipurile de comunicare şi de ineficienţa vorbitului la telefon pentru a menţine o relaţie. Acum voi încerca să analizez de ce este nevoie neapărat de prezenţa unei entităţi fizice concrete, pe care o putem vedea şi simţi. Fără contact vizual, ca să mă exprim aşa, amintirile despre o persoană ajung să se altereze, astfel încât oricât de mult îţi pasă de cineva, după o anumită perioadă de timp (mai mare sau mai mică, depinde de la caz la caz) sentimentele se vor diminua vizibil, deoarece lipsa contactului fizic va face în primul rând ca oamenii să uite de existenţa concretă a celuilalt, ajungand să se considere mai degrabă entităţi psihologice decât oameni în care şi oase, iar în al doilea rând va dispărea încrederea, pentru că imaginea pe care o ai despre celălalt nu va mai putea fi verificată. Toată lumea face greşeli când se exprimă, iar dacă celălalt observă contradicţii în ceea ce i se spune va avea senzaţia că este minţit, şi nu va mai putea avea aceeaşi încredere de persoana respectivă.
Pe lângă aceste aspecte, legate mai mult de relaţia dintre doi oameni, există un aspect care se referă la fiecare dintre cei doi, în parte. Orice om îşi doreşte să poate avea contact vizual cu persoana la care ţine. Dar când persoana respectivă este la sute de kilometri distanţă, atunci va ajunge să vorbească "face-to-face" cu alte persoane, astfel încât este destul de probabil să găsească pe altcineva a cărui prezenţă să îl facă fericit. O persoană concretă, pe care o poţi atinge, este de preferat unei persoane cu care poţi doar să vorbeşti la telefon, sau în cel mai bun caz să vezi nişte imagini care nu transmit nimic la camera web. De aceea este foarte greu să uiţi pe cineva atunci când eşti nevoit să îl vezi zilnic (acelaşi loc de muncă, aceeaşi facultate, etc), în schimb absenţa contactului vizual pentru o perioadă de timp va produce uitarea.
Sper că am putut arăta de ce relaţiile la distanţă sunt, mai mult sau mai puţin, sortite eşecului. Lipsa unui contact vizual, fizic, afectează ambii parteneri, iar, în timp, fiecare va găsi pe altcineva în a cărui prezenţă să fie fericit. Vorbitul la telefon sau prin mesaje nu pot înlocui contactul fizic, deoarece nu simţi cine este în spatele telefonului, ar putea fi foarte bine o persoană cu o voce asemănătoare. Încrederea dispare, la fel ca şi amintirile legate de senzaţiile pe care le aveai în prezenţa respectivului.
Acum o să fiu puţin mai rău, şi ştiu că mulţi m-ar înjura pentru asta, dar, ca de obicei, nu mă interesează. De ce totuşi sunt cazuri în care relaţiile la distanţă au succes? Răspunsul meu este destul de clar: pentru că niciunul dintre cei doi parteneri nu a fost în stare să găsească pe cineva acolo unde se află el care să îl mulţumească suficient. Iar decât deloc, mai bine să stai cu cineva cu care vorbeşti doar la telefon şi te vezi o dată la 2 luni. Însă prima oară când unul dintre cei doi va găsi pe altcineva, relaţia se va rupe. Bine, veţi spune că este vorba de un angajament, nici eu nu spun că se rupe relaţia imediat, dar după ce unul dintre cei doi va petrece suficient timp (depinde de fiecare ce înseamnă suficient) cu cineva care îl atrage, atunci ori relaţia se va rupe, ori va încerca să stea cu ambele persoane în acelaşi timp. În orice caz, nu va fi bine ceea ce se va întâmpla. Aşa că sfatul meu este următorul: găsiţi doar persoane pe care le puteţi vedea suficient (termen relativ, iar) de des :)