joi, 23 februarie 2017

Inteligenta artificiala, Anul 1 semestrul 1

O sa incep aceasta postare printr-o mica analiza. Am invitat studentii prin intermediul grupurilor sa propuna un articol pentru blogul meu, in care sa faca review-ul semestrului care a trecut, pentru ca s-au mai schimbat din profesori si ar fi bine sa existe un loc in care sa faca lumea review-uri si sa ofere diverse sfaturi pentru cei care vin. Am primit o gramada de like-uri, dar asa cum ma asteptam, nici macar o singura postare. De ce? Raspunsul este simplu, pentru ca romanii nu sunt oameni de actiune, ci dimpotriva, ne place spiritul de turma. De asta nu putem evolua in multe domenii, pentru ca lumea pur si simplu refuza sa ia atitudine. Era de asteptat, pentru ca e greu sa scrii un articol, trebuie sa pierzi 30 de minute, poate chiar o ora.. De ce sa faci asta, nu?

In fine, pentru cei care sunt curiosi cum e la master si ii tenteaza IA, atunci trebuie sa stiti cateva detalii generale despre master. E ca la licenta si nu prea. Daca esti la un master greu, o sa fie ca la licenta: prezente (chiar mai multe, as zice), teme, proiecte (mai multe decat in ciclul de licenta), sesiune.. Tot tacamul. Daca mai pui in calcul ca aproape toti lucreaza, vei ajunge la concluzia ca timpul liber se micsoreaza semnificativ fata de licenta, pentru ca deja oamenii lucreaza 30-40 de ore pe saptamana, fiind putini cei care lucreaza doar 20 (si de asemenea putine companii carora sa le convina doar 4 ore pe zi). Atmosfera e un pic diferita, multe laboratoare sunt inlocuite cu "proiecte", si pur si simplu se discuta despre un proiect sau despre ce a facut fiecare pana atunci. Pe scurt, e mai naspa decat la licenta. Pe principiul "zambiti, maine va fi mai rau".

Si acum, sa incep prezentarea materiilor, in ordine aleatoare.

1. KRR - curs cu doamna decan, laborator cu Andrei Mogos. Cursul seamana foarte mult cu materia de la IA din anul 4, mult despre tipuri de logica, sisteme bazate pe reguli, etc. Se dau teste de prezenta dar nu prea se tine cont de ele. Laboratorul este usurel, cel putin la ultimele laboratoare terminam in maxim 1 ora. Au fost cateva teme, doar una de implementat, restul pe "hartie", de rezumat niste paper-uri sau de facut exercitii. Cea mai ok materie ca si incarcare, mai si inveti ceva si nu presupune mult efort. Se mai da un partial, iar examenul final este oral. Mie mi-a iesit 10, au fost multe note mari, cred ca au trecut toti. In general am observat ca in acest semestru nu prea s-a picat, cred ca in general la master nu prea se pica, daca vii si iti dai interesul o sa treci.

2. DM - data mining, curs cu Florin Radulescu. Ai de facut un proiect, in cazul meu a insemnat sa rezum un paper de pe net despre GSP (generalized sequential pattern mining sau asa ceva), si exista si o parte practica, in care trebuie sa rulezi un cod pe care il gasesti pe net cu diverse date. De asemenea, trebuie sa scrii si o documentatie de minim 10 pagini, o vrajeala, evident. Notele pe proiect au fost foarte mari si nici nu era mult de munca, ba dimpotriva. Ce a fost naspa e ca se puncta prezenta si la curs si la "proiect". La proiect doar prezenta lumea ce a facut, si in plus era in acelasi timp cu optionalul meu, TSW, asa ca nu aveam cum sa ajung. Se da un partial si un final, ambele grila, ambele niste vrajeli cu subiecte din alti ani, se iau note maricele (10 totusi mai rar). Am avut media 9, probabil daca veneam si la proiect as fi avut 10.

3. CV - computer vision cu Marius Leordeanu. Tipul e un fel de guru in domeniu, are mii de citatii, etc. Doar ca si nivelul este ridicat, am avut destule teme, un proiect.. A fost cea mai stresanta materie de pe acest semestru, si in plus se facea si prezenta la fiecare curs, iar cursurile durau pana la 9-10 seara (asa era in orar, ce sa faci). Din fericire pe proiect notele au fost foarte mari si mi-a iesit 9, cumva ne-a dat si 50 de sutimi in plus la toti, a fost baiat, ne-a trecut pe toti. O materie de unde chiar poti invata cate ceva, chit ca se insista pe algoritmi care deja exista implementati, asa ca n-ar trebui sa mai conteze si implementarea (dar se cere la teme).

4. TSW - Technical writing cu Emil Slusanschi. Cel mai tare optional, trebuie doar sa faci o prezentare si un paper, atat. E bine sa dai de cateva ori pe la curs, altfel nu o sa stii exact ce se vrea. Eu am fost de cateva ori la inceput si mi-a iesit 10, mi-a dat profu' inclusiv bonus ca sa compenseze media si sa imi iasa nota, a fost super de treaba. P.S: la master nu prea mai conteaza media, dar am mentionat-o ca sa se stie cam cum e nivelul, avand in vedere ca nu m-am straduit foarte tare pentru master, ba dimpotriva.

5. Cercetare - fata de ce am crezut, asta cred ca e de fapt cea mai importanta materie. Chiar trebuie sa o faci bine, oamenii sunt destul de critici si vor sa mentina nivelul ridicat. Avand in vedere ca este primul semestru si toti aveau doar related work / state of the art, s-au dat totusi note mari, dar nu sunt sigur ca va mai fi asa semestrul urmator. Am avut 10 si la asta. :)

Si cam asta despre semestrul asta.. Ma consolez cu gandul ca mai am doar 2 semestre, desi am inteles ca vor deveni din ce in ce mai grele, culminand cu ultimul, dupa care am inteles ca ti se ia de tot de facultate, te angajezi si nu mai vrei sa auzi niciodata de Politehnica. Dar ramane de vazut..

luni, 20 februarie 2017

Parângul Night Challenge - cea mai grea cursă

In weekendul acesta am fost in Parang cu grupul cu care merge sora mea, Christian Adeventure. Am fost acolo pentru ca imi doream sa ajung si prin Parang, fiind singura grupare majora din Carpatii Meridionali in care nu ajunsesem pana acum, asa ca am profitat de ocazie. Stelele s-au aliniat si aplicatia scolii s-a amanat, initial trebuiau sa mearga in Parang undeva in ianuarie, dar au amanat iesirea si a coincis cu Parângul Night. Initial nu ma gandeam sa merg acolo, dar am zis ca daca tot sunt in zona ar fi pacat sa nu ajung la cursa. Mai mult decat atat, in aplicatie mergea si Sebastian Chiriac, care era si el doritor sa mearga la cursa. Problema era in felul urmator: cu grupul trebuia sa mergem pe varful Parangul Mare, apoi ne intorceam unde eram cazati (la cabana Parang), iar de acolo trebuia sa mai coboram vreo 2-3 km pana la start. Avand in vedere ca startul la Parângul Night era la 18:30, noi urma sa plecam pe traseu pe la 6 dimineata si se estima ca vom face 12 ore, eram un pic la limita cu timpul, asa ca ne-am vorbit intre noi sa ii dam mai tare pe final in caz ca nu ne mai ramane timp. De inscris ne inscrisesem pe site.. Practic doar trebuia sa ajungem fizic acolo, atat.

Vineri am plecat la 5 dimineata din Bucuresti si am ajuns la cazare undeva in jur de ora 16. Avand in vedere ca mai era destul din zi, am mers cu Sebastian si cu fratele lui pana pe Parangul Mic, o drumetie scurta de o ora, ca sa vedem si cam cum era starea vremii. Aparentele inseala, parea ca o sa fie o cursa ok, era senin, vremea parea perfecta, poate doar un pic frig. Am plecat de acolo inapoi la cabana, am mai stat la o folkereala cu sor'mea si apoi ne-am culcat.

A venit si ziua de sambata si am plecat pe traseu la 6 dimineat. Avand in vedere ca eram peste 100 de persoane, ritmul grupului era, evident, mult mai lent decat al celui mai lent dintre cei 100, deoarece se mai intampla sa se opreasca cineva din diverse motive si atunci trebuia sa ne oprim toti. Asta ne-a dat un pic calculele peste cap, in loc sa ajungem la ora 12 pe varful Parangul Mare am ajuns undeva in jur de 13:30. Era clar ca nu putem ajunge la timp. Am vorbit cu liderul scolii, Catalin, si ne-a zis sa asteptam pana trecem de zonele mai periculoase si dupa o putem lua noi inainte. Pana acolo erau in jur de 2 ore, timp in care deja incepusem sa imi pierd speranta ca mai ajungem la start, calculele nu erau foarte favorabile. Deja incepusem sa ma rog sa ajungem sa prind startul, era singura chestie la care ma gandeam in momentul respectiv. Am trecut de zona mai periculoasa pe la 15:30-15:40, si de acolo am luat-o cu Sebastian la vale. La dus facusem in jur de 4 ore pana acolo, asa ca ma gandeam ca daca facem tot atata ajungem la cel putin 17:30 la cazare, si de acolo mai era ceva pana la start, plus ca trebuia sa ne schimbam in echipament de alergare, eram la limita. Am mers un pic mai repede, am si alergat un pic pe portiuni, am folosit inclusiv drumul de vara ca sa ajungem mai repede (din fericire nu era asa multa zapada asa ca era destul de sigur), si am reusit sa ajungem pe la 17;10 la cazare. Pana ne-am schimbat, am mancat ceva, am baut apa.. S-a facut 17:40. Pe drum nici nu apucasem sa beau multa apa, am facut greseala sa imi iau apa in punga de hidratare si a inghetat furtunul, asa ca n-am baut decat atunci cand ne opream, trebuia sa scot punga, sa o bag la loc, complicat. Deci la capitolul hidratare clar nu am stat bine. Am intrebat cabanierul unde trebuie sa ajungem, si ne-a aratat undeva in departare niste case. Ne-a zis ceva de genul: "vedeti casele alea? Mai jos de ele trebuie sa ajungeti voi". Asa ca am luat-o pe sub partie, ca altfel nu cred ca am fi avut timp. Pantele erau relativ abrupte dar a mers bine treaba, am ajuns la baza telescaunului in jur de ora 18:00. De acolo mai aveam un pic pana la start, drumul era plin de gheata, am si cazut o data.. Am ajuns la hotelul de unde se luau kiturile de concurs la ora 18:10, dar ar fi trebuit sa fim pana in ora 18:00 ca sa gasim pe cineva. Am fugit repede la start sa anuntam ca am intarziat si vrem si noi numere de concurs, acolo ni s-a spus ca nu mai e nimeni.. Din fericire, sotia organizatorului a fost foarte cumsecade si ne-a dus la masina unde aveau kituri. Ghinionul a fost ca nu avea si numerele acolo, si deja se facuse 18:25. Ne-a spus efectiv care sunt numerele noastre de concurs (eu eram 79, Sebastian 8) si ne-a zis sa alergam asa, sa tinem noi minte numarul. Mi-am dat seama unde am gresit, m-am rugat sa ajung la start, nu sa iau si kitul, n-am crezut suficient de tare ca putem ajunge pana in ora 18:00.. :)

In fine, ajungem noi la start cu 3-4 minute inainte de inceperea efectiva a competitiei, gata obositi, dupa 12 ore de mers pe munte. Concursul are 4.5 km (vreo 4.8 de fapt), doar urcare, cu o diferenta pozitiva de 1000 de metri. Eu aveam la mine un rucsac, auzisem ca ne dau niste coltari in kit si un tricou si l-am luat fix pentru asta, in rest era gol, in schimb am facut marea greseala sa nu imi iau betele de trekking la mine. De obicei sunt mai eficient fara bete pe distante scurte, dar acum m-ar fi ajutat. Competitia avea si sectiune de ski de tura, schiorii au plecat primii, apoi am urmat noi. Am inceput un pic tare, dar toti au inceput in forta maxima. Dupa vreo 500 de metri de urcat, unii deja o lasasera la pas, am inceput sa depasesc alergatori, ba chiar si skiori (pe skiuri oricum faci mult, mai ales ca la start au alergat cu ele in spate, deci per total e mai lent, desi primul de la ski a avut cateva minute in fata mea). La un moment dat m-a salutat un tip care ma stia de la MPC, l-am intrebat cat am facut si mi-a zis ca 1.77 km, adaugand ca "imediat urmeaza durerea". Am crezut ca glumeste. Ce e drept parca nu asa se urcau 1000 de metri, in alergare (pana atunci alergasem tot traseul). Nu trec 300 de metri si vad cum in fata mea se face o panta incredibila la dreapta pe care urca lumea. Si intr-adevar.. de acolo a inceput DUREREA. A fost pur si simplu groaznic, panta era atat de abrupta incat nici macar nu am putut-o aborda in picioare, cadeam pur si simplu, asa ca pe bucati a trebuit sa merg in 4 labe. Toata partia era plina de gheata, asa ca singura mea sansa a fost sa merg cat mai pe lateral, in stanga, si sa abordez traseul pe acolo. Alte ori trebuia sa ma tin cu mainile de urmele celor din fata mea, pentru ca nici macar in 4 labe nu puteam sa merg altfel. M-au depasit o gramada, oricum disparuse orice urma de competitivitate din capul meu, nu imi mai doream decat sa supravietuiesc pana sus. Vedeam cum cad oamenii pe rand in fata mea, unii se mai ajutau cu betele (cei care erau mai destepti si si le-au adus), altii tot asa in 4 labe.. Noroc cu specialele lui Ben Ami, ca am mai avut ocazia sa merg in 4 labe. La un moment dat a venit Sebastian din urma mea, a facut un pic misto de mine ca nu mi-am luat bete si dupa m-a depasit (ulterior am aflat ca alunecai si cu bete oricum, te ajutau macar sa nu cazi efectiv pe jos. Evident, nu aveam niciunul coltari de alergare, tare ar fi fost buni). Intr-un final se terminase bucata abrupta, deja se facuse si ceata si nu mai vedeam nimic, dar m-am prins ca am terminat panta pentru ca nu mai cadeam. Faptul ca erau niste voluntari cu ceai acolo nu m-a facut sa imi dau seama de asta, eram oricum rupt in cap. Ultima bucata o facusem de 2 ori, o data vineri seara si o data sambata dimineata, dar totusi nu mai recunosteam absolut nimic. Nu as fi putut spune unde sunt, altidudinea, nimic! Pur si simplu mergeam in blind, Nu vedeam decat 2 metri mai in fata si lumina rosie pe care o pusesera organizatorii sa stim pe unde sa o luam. L-am ajuns pe Sebastian din urma si am mers impreuna o bucata, incercand sa gasim drumul, ceea ce nu era chiar un task usor. In curand au inceput sa apara cei care terminasera deja si se intoarceau, asa ca ne mai ajutau si luminile lor. La un moment dat am luat-o inaintea lui Sebastian, niciunul din noi nu putea spune niciun cuvant, eram fiecare pentru viata lui as zice, asa ca am incercat sa merg mai tare ca sa termin. Deja se facuse foarte frig si eram cam transpirat, am venit in 3 straturi (nu mi-a parut rau, pentru ca la coborare a fost buna foita de ploaie). La un moment dat mi-a zis cineva ca mai am 300 de metri, sa ii dau tare. M-am bucurat si am continuat sa merg, dar parea ca mai e destul de mult. Dupa o perioada in care am mers tare mai vine un tip si imi zice "hai baga, mai ai 300 de metri":)) Si deja mersesem vreo 300. Sebastian mi-a zis ca si lui i s-a zis la fel, 300m, apoi dupa vreo 300 inca 250, si tot asa .Cert e ca de fapt erau vreo 700-800, dar la coborare trece mai repede si nu iti mai dai seama.. Concluzia e ca au fost cei mai lungi 300 de metri din viata mea. Pana la urma am ajuns la finish dupa 1 ora si 13 minute, iar Sebastian imediat dupa mine,cu 1 ora si 14. Acolo nu ne astepta nimic, nici macar o medalie (ceea ce e de inteles, ca erau greu de carat zeci de medalii). Am plecat inapoi spre cazare cu Sebastian, amandoi terminati, incercand sa gasim drumul.Pana la cazare am facut destul de putin, maxim 30 de minute, dar tot am resimtit frigul. Ar fi trebuit sa ne ducem din nou pana la start sa ne luam medalia si kitul de participare, ca dupa sa ne intoarcem din nou, dar niciunul din noi nu ar fi fost dispus sa faca asa ceva, era mai mult decat am fi putut concepe, asa ca ne-am schimbat si am ramas la cabana.

Duminica urma sa plecam, dar noi vorbisem cu cineva din organizare sa ne lase kitul de participare la baza telescaunului (hotel Rusu) sau daca nu la hotel Ayana, unde s-au dat kiturile initial. Asa ca am luat-o din nou in fata grupului ca sa rezolvam cu asta, dar din pacate nu am gasit kiturile la niciunul dintre hoteluri, uitasera de noi, si mai mult, a trebuit sa si alergam cu rucsacii in spate ca sa prindem grupul si sa nu plece fara noi, am ajuns la limita cat sa prindem autocarul. Posibil totusi sa le primim prin posta.. Ar fi bine, daca tot am facut atata efort pentru coltarii aia. :)

Ca si concluzii, cred ca n-am trait niciodata ce a fost la acest concurs. De obicei dupa un ultra spun ca imi doresc sa mai fac, sa mai particip, acum pur si simplu pe panta aia in timp ce urcam in 4 labe nu imi spuneam decat "nu mai vin aici niciodata, in viata mea nu mai calc aici". Cand m-a ajuns Sebastian nu puteam sa vorbesc bine, i-am zis doar "nu mai vin niciodata", asta era tot ce aveam in cap. La fel si dupa finish, am zis ca e un concurs mult prea greu si ca nu mai vin :)). Acuma cine stie.. cert e ca n-as mai veni pentru concurs special, e prea departe ca sa merite sa merg 2 zile pentru 5 km, dar poate daca mai ajung pe acolo.. Ce e drept, as fi curios cat as putea face in conditi optime (odihna, echipament adecvat, etc), dar nu stiu ce sa zic. Cert e ca a fost o experienta cu totul speciala.

P.S: daca nu v-ati prins, eu sunt mai masochist de fel, mi-a placut foarte mult cursa si o recomand tuturor celor care cauta o provocare adevarata, scurta, dar la intensitate maxima. Daca nu ar fi asa de departe sigur m-as duce in fiecare an. :)

luni, 13 februarie 2017

Tabara ski de tura Padina

In acest week-end am fost in tabara de ski de tura organizata de Silviu Balan. Imi doream de foarte mult timp sa vad cu ce se mananca acest sport, fiind un mod eficient de a te deplasa pe munte iarna, plus ca e un antrenament bun pentru persoanele carora la place alergarea montana, insa echipamentul este foarte scump (mult mai scump decat cel de ski alpin, desi nici ala nu e chiar ieftin), si din cate stiu Silviu e singurul care organizeaza asemenea tabere, ofera si echipament, asa ca am zis ca nu trebuie ratata experienta. Pentru cine nu stie, skiul de tura foloseste un echipament cu care poti atat sa urci, cat si sa cobori. Legaturile se pot pune in mod urcare, respectiv coborare, la urcare poti misca partea din spate a piciorului, si se pune un material numit "piele de foca" pe skiuri ca sa nu alunece. Se cerea experienta de ski alpin, ceea ce mie imi cam lipsea, in sensul ca aveam la activ fix 2 week-end-uri in care am mai schiat, dar reusisem sa ma descurc cu partii usoare si chiar medii. Am zis ca o sa risc si m-am inscris oricum.

Am ajuns vineri in Sinaia, de unde m-a luat Albert cu masina pana la cabana Doina (langa Padina), unde era tabara de baza, ca sa zic asa. Am avut un drum cu peripetii, am mers pe varianta Dichiu, drumul era extraordinar de prost, foarte multa zapada, a trebuit sa si imping un pic la masina.. Un alt cursant isi lasase masina parcata in zapada, pentru ca nu a reusit sa urce pantele. Intr-un final glorios am ajuns. In seara de vineri s-a facut o prezentare teoretica referitoare la acest sport, am intrat in contact cu echipamentul si am socializat. Spre surprinderea mea am stat chiar in camere de 2 persoane, lux, comparativ cu ce eram obisnuit cand vine vorba de cabane la munte (ma asteptam sa stam toti intr-o camera mare de 12-14 oameni).

A doua zi am facut o tura lunga, care a durat aproape toata ziua (de pe la 9 pana aproape de ora 17). La urcare mergea bine treaba, nu trebuie foarte multa tehnica, un pic doar la intoarceri, dar in rest nu am intampinat mari probleme. Am urcat spre saua strunga (ultimul CP de la marathon 7500), apoi a urmat o scurta coborare, unde evident ca la inceput am cazut de cateva ori, iar apoi am continuat sa urcam spre saua Tataru (parca asa ii zicea). Urcarea mi s-a parut un picut abrupta, dar ma asteptam ca vom cobori prin alta parte, pentru ca mi se parea imposibil sa coboram tot pe acolo. Am ajuns in varf si l-am intrebat pe Silviu pe unde coboram, iar el mi-a raspuns foarte senin "pai pe unde am urcat, nu?". Cand am auzit asta, am innebunit :)) A fost chinuitoare coborarea, am cazut de multe ori, panta mare, zapada multa.. N-avea nicio treaba cu ce era pe partiile din poiana. Sa stai in plug nu te ajuta clar (te dezechilibrai), si nici la intoarceri nu prea mergea sa le abordezi in plug, asa ca trebuia sa incerci sa le abordezi paralel, deci automat viteza mai mare. Problema cea mai mare, totusi, era zapada foarte mare, ceea ce te impiedica sa virezi asa usor. Dupa multe chinuri am reusit sa termin coborarea, moment in care am fost un pic masochist si am mai urcat o data spre Strunga, m-a motivat Alex, un coleg care se urcase pe skiuri chiar mai putin decat mine, fusese doar de 3 ori, chiar in saptamana respectiva. Asa ca am mai facut o urcare, si de data asta la coborare n-am mai cazut, cel putin pana in punctul in care am inceput sa urcam din nou. Coborarea finala, pana la cabana, trecea prin niste vai destul de inguste unde nu puteai sa virezi, asa ca trebuia sa tii curba de nivel, si ma trezeam ca trebuie sa si cobor si nu mai pot, asa ca ajungeam sa le cobor in trepte. Urma apoi o portiune printre copaci, am sters fin un copacel cu mana, m-am oprit langa el, apoi a mai urmat o portiune pe care am coborat-o in trepte si inca o coborare finala unde am reusit sa nu cad aproape deloc sau chiar deloc, nu mai tin minte. Seara ne-am uitat la cateva filmulete cu Killian Jornet, m-a impresionat cum poate risca omul ala in fiecare zi din viata lui. Pentru mine e dovada ca Dumnezeu exista, si nu doar Killian, oricine merge pe munte si isi asuma asemenea riscuri si totusi invinge moartea de atatea ori. Chiar si el zicea, sansele sunt mici si statistica nu arata deloc bine.

Duminica am refacut drumul de sambata, am avut si un mic concurs, o urcare urmata de o coborare. Eu am avut ghinionul sa mi se desprinda foca de pe un ski, asa ca a trebuit sa stau sa o pun din nou, eram si in panta, a durat o groaza, pana mi-am pus foca la loc majoritatea deja terminasera de urcat. Cand am ajuns sus m-am chinuit sa imi fixez skiurile pe modul de coborare (m-a batut rau sistemul, din fericire Silviu a fost amabil cu mine si m-a ajutat de fiecare data, nu reuseam deloc sa il schimb de la urcare la coborare), cumva am considerat ca le-am pus bine, dar nu era chiar asa, unul din skiuri mi-a cazut din picioare pe coborare, asa ca am cazut, am reusit sa il pun la loc, am mai mers un pic a cazut iar (fara sa fi facut eu nimic), l-am pus din nou si am reusit sa cobor cu el asa, avea si ceva probleme legatura, se misca un pic, nu stiu cum de n-am cazut din nou. Pana la urma mi-a fost fixata legatura si am mai facut o urcare pana pe Strunga, de unde am coborat din nou pana la cabana, refacand traseul de sambata. Am cazut de mai putine ori (ura :)) ),  dar cred ca in total mi-a luat mai mult sa ma ridic, ca la un moment dat eram intr-o pozitie nasoala si nu stiam cum sa ma pun din nou pe skiuri, ca daca ma ridicam ar fi trebuit sa virez brusc la stanga si cadeam iar. In total cred ca am cazut doar de doua ori de data asta, o data iar la copacel, nu il puteam rata.. Concluziile sunt clare, sportul asta necesita mult timp si experienta, sper ca sezonul urmator sa reusesc sa skiez mai bine, dar ramane de vazut daca voi reusi :)

Am plecat cu o impresie foarte buna despre tabara, m-am simtit foarte bine, am fost inconjurat de oameni de calitate, majoritatea practicau si alte sporturi (alergare, triatlon), si daca voi avea timp o sa vin si anul viitor, momentan nu m-as vedea in stare sa abordez asemenea trasee singur. Recomand tabara tuturor celor care vor sa invete ceva nou, sa se bucure de natura si sa faca miscare. Nu as recomanda-o persoanelor carora le place sa stea in zona de comfort, obisnuiti cu conditii bune (genul de oameni care nu accepta sa nu aiba baie in camera, de exemplu) si in general persoanelor cu fite. Va las cu o imagine ca sa vedeti pe unde am skiat, se vede Costila in dreapta sus :)