duminică, 20 ianuarie 2013

Cum trebuie trataţi CRETINII

OK, am observat ceva interesant de când sunt la facultate. Înainte, când eram în liceu, tendinţa generală era să spui că nu înveţi nimic, că stai degeaba şi că te distrezi şi o arzi prin cluburi, deşi evident că nu era chiar aşa... Sau cum sunt ăia de zic că au învăţat pentru bacul la română câteva zile, hai maxim o săptămână, adică hai să fim serioşi, sunt totuşi peste 100 de pagini de învăţat cuvânt cu cuvânt, în cazul în care până atunci nu ai învăţat nimic şi nu ai idee cum să faci un comentariu singur... Dar acum am ajuns să îi prefer pe oamenii ăştia, măcar sunt cinstiţi în felul lor, zic că nu au învăţat nimic, iar adevărul e undeva pe la mijloc. În schimb la facultate s-a schimbat treaba... Auzi peste tot ce greu e, cât de mult e de învăţat şi ce eforturi intelectuale trebuie să facă pentru a promova. Şi nu mă refer la poli, medicină sau chestii de genul, unde într-adevăr chiar e greu.. Fiind în poli ştiu că într-adevăr, chiar e greu, nu poţi să treci fără să depui un oarecare efort, mai trebuie să te chinui la nişte teme, să mai înveţi pe la mate, etc. Da' când vezi că vin unii de la cea mai proastă secţie din ASE sau mai ştiu eu de la ce facultate din asta particulară şi îţi zic că vai, ce inteligenţi sunt ei acolo şi ce mult se învaţă... parcă îţi vine să îi iei puţin la mişto. O singură persoană mi-a zis cinstit că la ea la facultate nu se face nimic, o prietenă care e în Danemarca şi mi-a zis că e un fel de vacanţă prelungită acolo.

Adevărul care este, spre deosebire de liceu, unde te-ai dus mai mult sau mai puţin conştient de ce urmează să faci, la facultate este decizia ta, dacă te-ai dus la o facultate şi realizezi că ai făcut o greşeală şi că nu e ceea ce aşteptai nu e bine să spui asta, pentru că a fost decizia ta.. Aşa că toată lumea spune că la facultate e super şi se învaţă şi e foarte tare. Unul nu am auzit şi eu să îmi spună: băi, la mine la facultate e naşpa. Şi mă îndoiesc că toţi sunt super multţumiţi de ceea ce fac. Sunt ferm convins că spun asta doar pentru a nu părea că au făcut o greşeală şi pentru a părea că sunt nişte oameni responsabili care ştiu ce vor de la viaţă. În fine, acum nu contează aşa de tare, subiectul este doar tangenţial cu ceea ce vreau să spun.

Oamenii ăştia de care vorbesc, care sunt la facultăţi foarte proaste sau eventual nici măcar nu fac aşa ceva, însă au o părere foarte bună despre ceea ce fac, sunt, efectiv, CRETINI. Ne lovim de cretini zi de zi: pe stradă, pe internet, poate chiar şi la facultate. Pentru început trebuie să fac o diferenţă clară între două tipuri de cretini. Pe de o parte sunt cretinii de rând, ăştia de merg la Spiru Haret şi au pretenţia de mari intelectuali, care măcar sunt nevinovaţi, sunt efectiv retardaţi, nu ai ce să le faci, toată lumea ştie că sunt nişte retardaţi, mai puţin ei, oricum nu contează, nu dai doi bani pe asemenea "oameni". Al doilea tip de cretini sunt cei care deşi nu sunt proşti, ca şi cunoştinţe, au eventual şi câteva rezultate, nu foarte importante, dar suficient încât să le creeze impresia că sunt cei mai deştepţi, au nişte idei tâmpite şi o atitudine tâmpită în tot ceea ce fac. Pot fi mai buni decât tine la şcoală, sau oricum, pe aproape, dar adevărul rămâne tot ăla... sunt nişte cretini.

Problema care se pune este următoarea: cum ştim că noi, personal, nu suntem cretini? Pentru că la fel de bine ar putea spune cineva şi despre mine că sunt un cretin, de ce nu, e dreptul lui să considere asta. În primul şi în primul rând, un "cretin" veritabil nu îşi va pune niciodată asemenea problemă. Cretinul, prin natura lui, nu poat e concepe că există şi alte păreri decât ale sale, pentru că el este cel mai deştept şi nu poate greşi niciodată. Atâta timp cât suntem conştienţi că tot ce ştim e că nu ştim nimic e ok, ieşim din categoria asta.  Un cretin nu se îndoieşte niciodată de argumentele lui, nu recunoaşte că poate greşi, nu îşi cere niciodată scuze, iar dacă este atacat cu nişte argumente valide probabil va răspunde ceva total pe lângă. Îndoiala este principala metodă de verificare în acest caz. Cât timp cineva admite că e foarte posibil să greşească atunci iese din această sferă a cretinilor. Cretinii autentici, cei care nu îşi pun asemenea probleme, sunt cei care nu se îndoiesc că greşesc şi consideră ca părerea lor este argumentul suprem.

Acum că am spus ce este un cretin rămâne să vedem cum trebuie trataţi aceşti "oameni". Primul pas este depistarea unui cretin. E simplu, îl vezi cum comentează fără rost, cum face pe deşteptul deşi nu are nicio bază solidă, cum încearcă să îţi demonstreze că tu eşti prost şi el e deştept. Dacă e un cretin din prima categorie nici nu ai ce să discuţi, se poate trece direct la insulte, pentru că asta merită, nu ai ce să vorbeşti cu asemenea specimene, toată lumea ştie că e cretin, mai puţin el. Cu cei din a doua categorie este puţin mai dificil. De ce? Pentru că este foarte posibil să fie unii care să îi considere deştepţi.. Lor, cretinilor, nu ai ce să le demonstrezi, nu îi poţi scoate din condiţia lor, dar ceea ce poţi face este să le demonstrezi celor din jur că este un cretin, argumentând împotriva acestuia şi demonstrându-i că greşeşte. Evident, nu va recunoaşte, dar cu cât sunt mai mulţi oameni care observă că respectivul e un cretin cu atât e mai bine, pentru că trebuie izolaţi, pentru a afecta cât mai puţină lume. A, încă ceva, cretinismul ăsta aparent se transmite, e suficient să stai lângă unul mai mult timp şi să îţi transmită aceeaşi atitudine. O dată ce ai prins virusul nu mai poţi scăpa niciodată, rămâi cretin pe viaţă. aşa că aveţi grijă cu cine staţi.. După ce a fost efectuat şi acest pas, când discuţia începe să o ia în direcţia greşită singura metodă este ironia şi batjocura, pentru că argumentele deja nu îşi mai au rostul. După ce îţi baţi joc puţin de acel cretin, următorul pas este ignorarea lui completă, pentru că altă soluţie nu este. Oamenii inteligenţi vor realiza că respectivul este un cretin şi îţi vor da dreptate. Evident, o să fie unii care o să îi dea dreptate cretinului (nu neapărat pentru că şi ei sunt cretini, dar cretinii pot induce multă lume în eroare), dar nu poţi mulţumi niciodată pe toţi.

Şi cam asta e... Aveţi grijă cum acţionaţi în preajma unor cretini, important este să realizaţi din ce categorie fac parte şi să nu vă mai bateţi capul cu ei, pentru că nu merită. Pur şi simplu există alte ocupaţii mai utile decât să te cerţi cu asemenea oameni. Oricum nu le poţi demonstra niciodată nimic, aşa că tot ce merită este să fie ironizaţi şi batjocoriţi, fără a le mai răspunde la argumente, nu le vor asculta oricum.

miercuri, 9 ianuarie 2013

Îmi pare rău..

Aş dori să îmi cer scuze celor cărora li se pare că am greşit. Îmi pare rău pentru greşelile pe care le fac, dar pentru acelea am grijă să îmi cer tot timpul scuze şi eventual să le îndrept, dacă se mai poate. Scopul articolului este altul...

Îmi pare rău pentru că sunt ceea ce sunt . Îmi pare rău pentru că îmi place să spun lucrurilor pe nume, că prefer să spun adevărul şi că nu suport să aud minciuni, exagerări masive sau chestii spune cu mai multe înţelesuri. Îmi pare rău pentru că nu am putut niciodată să fiu un sclav bun, nu am suportat să fiu sclavul profesorilor, am preferat să ţin capul drept şi chiar dacă a fost spre dezavantajul meu mi-a păsat mai mult de imaginea mea decât de o notă mai bună sau mai ştiu eu ce, chestii care până la urmă nu contează deloc. Îmi pare rău pentru că îmi place să critic prostia şi că mă consider mai deştept decât majoritatea celor din această ţară... E totuşi ceva statistic, până la urmă, gândiţi-vă câţi oameni sunt care nici nu au terminat liceul şi nu ştiu să spună două vorbe. Nu spun că notele şi rezultatele şcolare măsoară inteligenţa, este doar o incluziune, orice om deştept are şi rezultate acceptabile sau chiar bune, în schimb nu orice om cu rezultate bune este neapărat inteligent, rezultatele acelea pot ţine de noroc sau de modul în care s-au descurcat să fraudeze sistemul. Îmi pare rău pentru că ironizez pe cei care o merită, pentru a le demonstra că greşesc. Ironia este o metodă foarte veche şi foarte eficientă de a face pe cineva să realizeze că nu are dreptate. Nu în ultimul rând, îmi pare rău pentru acest articol, care este voit ironic şi încearcă să arate că orice ai face tot timpul vor fi unii care te vor critica

joi, 3 ianuarie 2013

De ce am eu parul lung - manifest impotriva mediocritatii

M-au intrebat mai multi oameni de ce am parul lung, si pe moment nici nu am stiut ce sa le raspund, pentru ca este o intrebare la care nu poti raspunde in doua cuvinte, este nevoie de un raspuns mai detaliat. Simplul raspuns "pentru ca sunt rocker" nu este suficient, desi nu poti fi rocker adevarat fara a avea parul lung (sau ras in cap, pentru cei care nu mai au par). Sunt mai multe motive pentru care mi-am lasat plete. O voi lua cu inceputul...

Cand eram mai mic (clasa a 9-a) si incepusem eu sa ascult chestii mai dure mi-am dorit sa am parul lung, pentru ca imi placea foarte mult cum arata, mi se parea ca cei care au parul lung au o oarecare distinctie aparte fata de restul lumii, par mai smecheri, sau oricum, mai speciali. Doar ca ai mei nu ma lasau sa imi las parul lung, pentru ca ei considerau ca nu este ceva normal. In clasa a 11-a, dupa mai multe discutii, mi-am convins parintii ca asta este ceva ce imi doresc si ca pentru mine chiar conteaza asta, ca imi doresc de mult timp si ca as vrea sa am parul lung. Si de atunci nu m-am mai tuns, asa ca pentru mine parul lung a simbolizat libertatea, si de ce nu putina fericire, pentru ca in perioada respectiva ma chinuia foarte tare faptul ca nu am parul lung, imi era sila sa ma uit in oglinda, ceea ce intre timp s-a schimbat.

In afara de libertate, parul lung a insemnat pentru mine, si inca inseamna, un anumit mod de viata. Si acum intervine ceea ce eu numesc demnitatea de a avea parul lung. Nu orice boschetar care nu s-a mai tuns este demn de a avea parul lung. Un astfel de om, dupa mine, este o persoana cu anumite trasaturi. Dorinta de a fi liber, dupa cum ziceam si mai sus, este definitorie, dar exista si alte trasaturi pe care cineva demn de a avea plete trebuie sa le aiba: dorinta de cunoastere, bucuria de a explora noi dimensiuni ale existentei, placerea de a face lucruri noi si de a incerca noi senzatii, dar si capacitatea de a-ti sustine propriile pareri, de a nu renunta la ele si de a fi un om care nu renunta la principiile sale si la modul lui de a vedea lumea, altfel spus un om care nu se dezamageste pe el insusi. Tot timpul mi s-a parut ca cei cu plete au o anumita capacitate de a-i impresiona pe cei din jur, nu stiu daca in bine sau in rau. La un moment dat vazusem un meci de debate demonstrativ in liceu, si stiu ca era un tip cu parul lung acolo, cand vorbea ala parca reusea cumva sa capteze atentia mai bine decat ceilalti. Stiu ca nu are legatura neaparat, dar trebuie sa fiti de acord ca cei cu parul lung atrag atentia. Cand vezi un muzician cu parul scurt si unul cu parul lung vei fi tentat sa spui ca cel cu parul lung este mai bun, doar pentru ca el este in acord cu ceea ce face. Sa ai parul lung inseamna sa fii in acord cu ce este in interiorul tau, daca sufletul tau are parul lung, ca sa zic asa, in sensul ca sunt indeplinite conditiile de mai sus, atunci parul lung va fi ceva care va veni natural.

Poate ca pare dubios ca fac dintr-un aspect fizic ceva ce tine deja de un mod de viata, dar pana la urma orice aspect fizic iesit din comun denota niste trasaturi. Desigur, exista si persoane cu parul lung care si-l lasa asa fara a fi demni de a-l purta, stricand renumele pletosilor, adolescenti care vor sa para mai smecheri, dar acestia sunt mai putini decat cei demni de a fi pletosi. Intamplator sau nu, pletosii de la mine de la facultate au rezultate bune si foarte bune, si in general cei pe care i-am cunoscut cu parul lung erau peste medie.

Nu in ultimul rand, parul lung are legatura cu muzica si cu spiritul rockului si al metalului, care pentru mine reprezinta exact dorinta de a explora si de a cunoaste lucruri noi, dorinta de libertate si dorinta de a-ti putea manifesta din plin pasiunile. Orice metalist adevarat are datoria de a incerca sa faca ce poate pentru a fi cat mai bun in ceea ce face. Asa ca pletele reprezinta si aspectul acesta, iti lasi plete pentru a evita monotonia si pentru a iesi din banalitate si din comun. Nu ramaneti in mediocritate! Luptati pentru ceea ce doriti si nu va lasati niciodata invinsi atata timp cat mai sunt sperante. Nu va afundati in mocirla mediocritatii, unde se scalda toata lumea, iesiti din baltoaca imputita si uitati-va la cer, incercand sa cuprindeti cu ochii ceea ce nu se vede din baltoaca. Nu conteaza cat de lung ai parul, dupa cum zice melodia aia, poate ca unora nu le place cum arata, sau nu stiu, vor sa agate fete si stiu ca multe fete nu au o parere buna despre pletosi (desi asta inseamna renuntarea la principiile tale si nu este bine, iti pierzi integritatea morala), important este sa nu ramaneti in mizeria in care se balacesc toti, si chiar daca va trebui sa taceti si sa inchideti ochii, nu renuntati niciodata la principiile voastre. Sa fim cat mai multi demni!

Ca o incheiere la acest articol, voi spune si de ce imi place sa port barba. Exista, pe de o parte, un motiv estetic, nu vreau sa par totusi o fata, pentru ca in principiu fara barba arat ca o tipa, si eu raman un barbat, indiferent de lungimea parului. In al doilea rand, si barba mi se pare un gest de libertate, dar si de a arata lumii ca nu iti pasa de conventiile ei ridicole, de etichetele si de preconceptiile pe care le are. Mi se intampla destul de des sa se uite lumea urat la mine pe strada,sau sa mi se spuna ca sunt un boschetar, dar nu ii bag in seama, tin capul drept, nu ma uit nici in dreapta, nici in stanga, si in continui drumul, fara sa imi pese decat sa fiu in acord cu sufletul meu.