duminică, 20 iulie 2014

Maraton 7500

Week-endul acesta am participat la maraton 7500, categoria elită. Concurs pe echipe de alergare montană,  peste 90 km, peste 7500 metri diferenţa de nivel (sunt vreo 7900 din câte am inteles), 40 de ore timp limita. Şi dacă vi se pare complicat, diferenţa de nivel se măsoară doar la urcare, deci în total sunt peste 15.000 de metri de urcat şi coborât. Ca să înţelegeţi ce înseamnă asta, imaginaţi-vă că trebuie să mergeţi din Buşteni până la Babele, dus întors, de 6 ori consecutiv. Cam aşa :)). M-am înscris fără să ştiu foarte bine ce înseamnă asta. Am avut experienţa unui concurs montan în Retezat, unde a fost oribil, 28 de km făcuţi în 6 ore, după care eram mort, dar aici m-am înscris pur şi simplu din ambiţie, să văd dacă reuşesc.

Nu am ştiut că merg decât cu 2 zile înainte de concurs. Până atunci am tot fost din doctor în doctor, îmi era frică să nu am hernie, mă tot durea piciorul de o lună (că tot mă lăudam că nu am avut nicio accidentare gravă), dar până la urmă mi-a zis un chirurg că nu am nimic, dar să fac repaos 3 luni. Când am auzit aşa ceva am zis ok... asta înseamnă apt pentru 7500, nu ştie chirurgul medicină sportivă (nu am o părere foarte bună legată de medicii din ţară).  Am ajuns la salvamont Peştera joi pe la 5. M-am cazat la cort pentru că nu am vrut să dau o grămadă de bani la hotel sau chiar şi la vilele de acolo. M-au dus ai mei pe mine şi pe Ade, sora mea cu care participam, şi ne-au lăsat acolo. Noaptea de dinainte, evident, a fost oribilă, m-am chinuit 7 ore în cort să adorm, dar obişnuit să dorm la 3 dimineaţa nu am reuşit să dorm decât vreo 10-20 de minute. Eram deja resemnat din Retezat că nu se doarme înainte, am dormit foarte bine în săptămâna aia cel puţin. Ade a reuşit să doarmă vreo 3 ore. Ne-am trezit noi la 5 (eu m-am ridicat din cort, că eram deja treaz), am auzit lumea că se plângea că nu a dormit, am zis "ok, e bine, nu sunt singurul". În fine, ajungem noi la start, se dă startul la 6, ne punem în spate, lumea nici măcar nu alerga, am rămas un pic mirat, măcar aşa, pentru poză, tot trebuie să alergi...

Şi a început. Prima porţiune de drum a fost lejeră, o urcare destul de simplă, apoi o zonă de fals plat pe care mai mult am alergat, în fine, am ajuns la cabana Valea Dorului după 1:20, un timp decent. Următoarea porţiune a fost de la Valea Dorului la Poiana Stânii, undeva lângă cota 1400, o coborâre lejeră, am ajuns bine şi la punctul 2,

Problemele au început o dată cu prima urcare mai serioasă, spre Piatra Arsă, o urcare nu foarte grea, dar destul de plictisitoare, iar Ade obosise pe final şi a trebuit să încetinim. Până aici vremea a fost foarte bună. La Piatra Arsă se filma, ceea ce mi s-a părut frumos. De la Piatra Arsă până în Buşteni am făcut sub o oră jumate, a fost o coborâre frumoasă, relaxantă aş zice. În Buşteni am alimentat mai sănătos, am făcut o mică pauză, apoi am plecat spre Babele. Pe drum a început să plouă torenţial. De aici începând, pe tot traseul a plouat aproape tot timpul, în general mărunt, uneori chiar torenţial, cu foarte mici pauze. Măcar nu era ceaţă, încă..Pe jepii mici am mers foarte greu, am făcut 3 ore, deşi îmi doream să facem vreo 2:30 cel mult, dar vremea urâtă nu ne-a lăsat. Următoarea porţiune este cea mai lejeră din concurs, Babele- Peştera, a durat undeva în jur de 30 de minute, cel mult, am alergat aproape tot timpul. La Peştera am făcut o pauză mai mare, 15 minute sau aşa ceva, mi-am luat o geacă mai groasă în rucsac, mi-am pus nişte pantaloni mai groşi peste colanţi, şi am plecat spre Omu.

Urcarea spre Omu a început decent, dar a continuat din ce în ce mai greu, iar la un moment dat s-a făcut ceaţă, nu mai vedeam mai nimic, a început să şi plouă şi parcă tot nu se mai termina, ne-au zis 2 persoane la interval de 10-15 minute că mai avem o oră, apoi după destul timp am văzut un indicator că mai avem 45 de minute, ca peste 5 minute să ne spună cineva că mai avem un sfert de oră. Ultimul sfert de oră a fost oribil, rămăsesem singuri, nu se mai vedea niciun marcaj, mă speriasem că am rătăcit traseul, am strigat să văd dacă răspunde cineva, am auzit nişte voci care coborau spre Diham.. Într-un final am ajuns la cabană, unde am aflat că făcusem doar puţin peste 2 ore (destul de mult totuşi). dar mi s-a părut mult mai mult..

 La Omu am stat mult timp, aproape o oră, ne gândeam dacă să abandonăm, nu pentru că nu am mai fi putut, dar deja vremea era oribilă, nu se mai vedea nimic şi n-aş fi vrut să cobor singur cu Ade la Diham. Am coborât totuşi cu încă 2 echipe pe Valea Cerbului, o coborâre relaxantă, mai ales că eram mulţi şi a fost mai amuzant. Ultima parte totuşi a fost jegoasă, am luat-o pe o scurtătură recomandată de organizatori, care era super abruptă si plină de noroi, am patinat prin noroi, a fost îngrozitor.. Am auzit a doua zi o persoană care se plângea că a căzut de 6 ori acolo.. Eu am avut beţe de trekking, m-au ajutat mult, am reuşit să nu cad deloc. Ade a căzut de vreo 2 ori în noroi.. Cred că ieşeam mai bine dacă mergeam pe drumul normal, am făcut foarte mult pe acolo, dar asta a fost.

Am ajuns într-un final apoteotic la Diham la 10 noaptea, după 16 ore de mers. Ne gândeam să mai stăm pe acolo puţin să ne revenim, apoi să încercăm să mergem pe Bucşoiu, să ajungem a doua oară la Omu, dar asta am fi făcut doar dacă era vremea frumoasă. Totuşi organizatorii şi-au dat seama că vremea este mult prea rea pentru un traseu noaptea, aşa că au oprit concursul. După ne-am dat seama că primisem mesaje că s-a terminat concursul, dar nu se uitase nimeni.

Şi s-a terminat concursul înainte de start, după cum ar fi zis un concurent, care zicea că pentru noi startul începe după 20 de ore, când începem să nu mai rezistăm fizic. Am fost extrem de mândru că am luat totuşi medalie, au primit toţi cei care nu au abandonat. Sper ca peste un an să merg din nou şi să câştig medalia după ce am făcut tot traseul :)

luni, 23 iunie 2014

Retezat trail race 2014

Am participat în week-endul acesta la RTR, primul meu concurs de trail running, alergare pe munte. M-am înscris la cursa lungă de 28 km, cu 2300 diferenţă de nivel. Între timp am aflat ca diferenţa de nivel se măsoară doar pe urcare, ceea ce înseamnă că de fapt sunt 4600 metri diferenţă de nivel.. Deci mai nasol decât aş fi crezut. Ca să vă imaginaţi, inseamnă aproximativ un traseu de genul Buşsteni-Babele dus întors, făcut de 2 ori consecutiv. Şi când mă gândesc că acum nişte ani traseul ăla mi se părea destul de lung.. Ce e drept, îl făcusem cu familia şi a durat cam 4 ore doar pe urcare, dar oricum, ideea e că era mult de urcat şi de coborât.

Problema principală a fost că acum 3 săptămâni, la un antrenament, m-am accidentat destul de urât, nu ştiu exact ce am păţit, o întindere musculară sau aşa ceva, întindere de ligamente, nu am idee, nu m-a interesat prea tare cauza, ideea e că nu am mai putut alerga. Am mai încercat să alerg de vreo 2 ori între timp,şi evident că a fost chiar mai rău, şi m-au apucat din nou durerile. Dar cu toate astea, având în vedere că am câştigat concursul pe facebook şi că voiam neapărat să văd cu ce se mănâncă aşa ceva, am decis să mă duc orice ar fi, ca antrenament pentru 7500.

Am plecat vineri seara din Bucureşti cu nişte voluntari (nu îi cunoşteam dinainte, mi-a făcut legătura o prietenă şi ei m-au luat şi pe mine). Am ajuns la zona de start pe la 3 dimineaţa. Evident, am stat la cort, preţurile la cabană erau extrem de mari, de 3-4 ori mai mari decât în mod normal (ce e drept, aveai camera ta, nu stăteai cu alţi 4-5 oameni în cameră). În noaptea aia nu am reuşit să dorm. Nu era frig, aş fi putut să dorm lejer în cortul meu de vamă de 80 de lei (cel mai ieftin de pe piaţă), dar stresul nu m-a lăsat să dorm, asta şi faptul că eram obişnuit să mă culc la 5 dimineaţa, că de... vacanţă. Pe la 6 mi-am pregătit rucsacul (deuter speed lite 20, recomand rucsacul, poate că e cam mare pentru o cursă mai scurtă, ca RTR, dar cu siguranţă că pentru un ultra e foarte bun), mi-am luat beţele de treking, mi-am pus bocancii în picioare (n-am avut încălţări de trail running, am zis că dacă tot nu pot da maximul nu are sens să îmi iau, că e ok şi cu bocanci) şi m-am dus la start. Evident, nu eram în stare să alerg bine, puteam doar să fac paşi destul de mici, dar ce conta.. Important era să termin, până la urmă. Am luat la mine jumătate de litru de apă şi jumătate de litru de izotonic- mare greşeală, mai bine luam un litru de apă şi gata, izotonice am găsit şi la punctele de hidratare, şi nu pot lua izotonic fără să beau apă după, deci l-am cărat aproape degeaba, am băut doar jumătate din sticlă. Am consumat gelul pe care l-am primit în kit, apoi m-am pregătit de start.

Şi a început cursa! Primul km, poate un pic mai mult totuşi, am alergat, era teren plat. După, când a început urcarea, am mai alergat puţin şi după efectiv nu am mai fost în stare, şi spre uimirea mea am văzut că toţi care erau în jurul meu se opriseră din alergat. Eram obişnuit cu concursurile de alergare unde nimeni nu se opreşte din alergat decât dacă are vreo problemă, dar aparent aici stă altfel treaba, cel puţin printre cei mai puţin experimentaţi (nu mă îndoiesc că cei din faţă au alergat şi pe urcare, cât au putut). După am tot mers, la un moment dat m-am plictisit de urcat, ca să aflu că am parcurs doar 4 km. Mai urc ceva, întreb din nou cât am mers (mi se păruse că durase foarte mult), aflu că abia 5 km. Traseul consta în 2 urcări mari şi 2 coborâri mari. Pe la km 6 ma gândeam că încă sunt pe prima urcare.. Nu ştiu exact când s-a terminat urcarea, eram stresat să nu cad pe acolo, terenul era destul de abrupt şi piciorul meu stâng (cel accidentat) a cedat de vreo 2 ori şi era să cad, noroc cu beţele de treking, probabil îmi rupeam ceva fără ele.

După a început prima coborâre, lumea începea să alerge, am alergat şi eu aşa cum am putut. După ce am trecut de porţiunea periculoasă am simţit că îmi revine piciorul, şi am reuşit să alerg rezonabil până am terminat coborârea -cam pe la km 13. Am alimentat acolo cu apă, am mâncat un baton proteic din rucsac şi am început urcarea a 2-a. Mi s-a părut ceva mai ok decât prima, am reuşit să merg într-un ritm rapid, chiar am întrecut câţiva pe drum. Pe finalul urcării mi-am pus geaca şi mânuşile, era ceaţă,  nu vedeai la mai mult de 10 metri în faţă, începuseră şi ceva precipitaţii, grindină cred, simţeam cum mă lovesc bucăţele mici de gheaţă. Am dat şi de o zonă de zăpadă spre vârf.. Într-un final glorios am ajuns pe vârful Custura (2457 parcă), unde am putut să beau nişte apă de la punctul de hidratare. Era şi Red Bull acolo, dar nu recomand energizantele de genul acesta pentru sport, mie tot timpul mi se face rău de la ele.

A urmat apoi o coborâre foarte lungă şi plictisitoare. Am alergat cât de cât, cel puţin după ce am ieşit din zona de ceaţă, dar deja mă plictisisem, mă durea piciorul rău, trebuia să mă folosesc de beţele de treking ca să susţin stângul când alergam, devenise chinuitor. Era enervant să văd cum mă întrec o grămadă de oameni, dar efectiv nu aveam ce să fac, nu puteam să forţez mai mult de atât. Am terminat după o oră coborârea, am ajuns la ultimul punct de hidratare, apoi a urmat o porţiune de vreo 5-6 km pe care am urât-o, plictisitoare până la paroxism, o potecă prin pădure care nu se mai termina.Primii 2 km i-am alergat, apoi a urmat o mică urcare şi pur şi simplu n-am mai avut chef să alerg, mi se făcuse scârbă de orice, am continuat să merg aproape până la final.. Am alergat doar pe ultimii 500 de metri, era din nou de coborât şi era mai enervant să merg pe coborâre decât să merg. Şi am terminat :) Timpul nu a fost grozav, 6 ore şi 13 minute, dar am fost totuşi pe la jumătatea clasamentului. Sper să îmi iau revanşa la anul, dar mai ales sper să îmi revin în următoarele 3 săptămâni complet (momentan abia mai merg, am o febră musculară incredibilă), pentru că mă aşteaptă maraton 7500, unde voi încerca să parcurg 90 de kilometri cu peste 7500 metri diferenţă de nivel.. Nu ştiu dacă voi reuşi, dar ştiu că voi face absolut tot ce este omeneşte posibil :D

vineri, 13 iunie 2014

Calculatoare, anul 2 semestrul 2

În sfârşit, s-a dus şi semestrul ăsta. De departe cel mai nasol semestru pe care l-am avut până acum. Săptămâna şi tema, n-ai reuşit să îţi faci tema în săptămâna respectivă, nasol, mai bine nu te mai apuci de ea, că probabil o să vină alta sau a trecut deja deadline-ul. Cu toate astea a fost un semestru interesant, în care cu vreo 2 excepţii (AD şi ED) chiar am avut materii utile. O să le iau pe rând, pornind de la cea mai ok la cea mai urâtă.

1. CN- calculatoare numerice, prof. Dan Tudose, asistent Tudor Vişan. Materia mea preferată de pe semestrul ăsta. Nu ai teme! Laboratorul valorează trei puncte, majoritatea iau minim 8 pe laborator, mai ai un colocviu la laborator, încă 2 puncte, fără stres, open book, lejer colocviul.. Ce e drept, laboratorul e un pic random şi nu prea primeam punctaje parţiale, dar per total a fost ok. Cursurile sunt interesante, iar examenul nu presupune toceală, doar chestii de logică, spre marea mea bucurie. Am avut o parte lejeră de teorie şi o problemă de assembler, cu multe, multe calcule, dar care din fericire nu s-au punctat riguros. Mi-a ieşit 10, nesperat, mă aşteptam la media 9. O materie despre ce e în spatele unui calculator: cum e făcut un procesor, un sumator, chestii foarte low level, dar totuşi nu mizeriile de la electronică.
Cum treci: mergi la laborator, ai grijă să nu prea lipseşti, că intri în examen doar cu punctajul de lab, fără colocviu, şi dacă îţi găseşti un coleg care ştie (se lucrează în echipe, sunt prea puţine plăcuţe), înveţi sumatorul, legea lui amdahl, ce e aia RISC, CISC, eventual ce e aia bandă de asamblare şi e suficient.
Cum iei 10: maxim pe laborator şi colocviu sau chiar peste (unele laburi au punctaj peste 10), teorie făcută bine la examen (nu e greu), îţi permiţi să mai greşeşti pe la problemă.
Notele mele pentru organizare: curs 9, lab 8, examen 10.

2.PP- paradigme de programare, prof. Mihnea Muraru, asistent Mihaela Balint. Un curs foarte urât de studenţi, pentru că se fac limbaje funcţionale şi logice- limbaje fără for sau while, eventual (cum e la Prolog) fără if. Totul recursiv.. Iniţial era foarte greu să mă adaptez, dar aveam timp acasă şi îmi făceam timp să fac laboratoarele de dinainte, aşa că pe Scheme am avut 12 pe toate laboratoarele. A venit Haskell la rând, s-a îngroşat gluma, nu mai aveam timp acasă, dar reuşeam cumva să scot 10 sau aproape pe laboratoare. La Prolog a fost cel mai tare, am terminat în forţă cu 6 pe ultimul laborator.. Mult prea lungi laboratoarele, fără schelet de cod important, imposibil fizic de făcut în alea 2 ore. Cursul era interesant, mai ales în prima jumătate a semestrului când mă si duceam, după n-am mai putut să mă trezesc de la 8, aşa că veneam la a 2-a, chiar a 3-a oră pentru prezenţele de la curs (nişte teste care se punctează, 0.5 toate testele, nu e tragedie dacă pierzi un test, două). Ultimele cursuri erau prea teoretice, cele de Prolog, cred că am venit doar la unul singur, şi atunci la ultima oră când s-a dat test. Temele sunt rezonabile, le-am făcut repede pe toate, nu mi-a luat niciuna mai mult de o zi. Se dă un test grilă la final, asemănător cu cel de la POO, foarte greu, numai chichiţe. Eu am luat 0.25 din 0.5 şi am avut un punctaj bun.. Am avut 10, examenul avea punctaj maxim 12 şi se putea lua notă mare lejer.
Cum treci: nepărat faci teme, o temă are 1.33 puncte, fără 2 teme e imposibil să treci. Mai întrebi un coleg, suni un prieten, şi faci temele. Nu sunt grele, e doar de gândit, puţine linii de cod. Ultima mi-a luat vreo 50 de linii, e ok.
Cum iei 10: neapărat toate temele şi punctaj mare în laborator, temele au şi bonusuri, ajută şi alea dacă mai pierzi din punctajul pe testele de curs sau mai ales pe testul grilă (care e super nasol). În examen faci de minim 9 din 12, se punctează generos, nu e imposibil.
Note: curs 10, lab 8, teme 9, test grila 5, examen 10

3. PA- proiectarea algoritmilor, prof. Trăuşan, asistent Vladimir Cernov. O altă materie la care se pică pe capete. Temele sunt greuţe, se fură idei de pe la diferite concursuri, ştiu că tema a 2-a era copiată o parte de la o regională ACM... Din fericire punctajul maxim este 11, îţi permiţi să pierzi destul pe parcurs. Ai un proiect pe echipe care poate valora maxim 2 puncte, 3 teme şi laboratorul, care din nou este greuţ şi valorează 2 puncte. La laborator a fost ok că oamenilor le era frică de Vladimir, nu dădea niciun punctaj parţial, aşa că eram constant 4 şi ne putea ajuta în caz că nu ne ieşea ceva. N-a fost cazul să nu termin vreun laborator (e totuşi algoritmică şi mai ştiu câte ceva), dar unele erau chiar greuţe. Pe la final au ajuns să fie făcute foarte, foarte prost, schelet de cod inutil de mult şi fără sens (graf cu noduri ţinute ca litere, cu hashmap ca să le memorezi.. pe bune??), iar prin ultimele laboratoare ajungeai să ai un schelet de cod de 300 de linii, îl citeai 30 de minute ca după tu să scrii încă 30 şi să fii fericit ca îţi merge. Examenul e nasol, e aproape doar teoretic, multe noţiuni, şi mai ales e foarte scurt, n-ai timp să faci 3 parcurgeri, flux, 5 teorii şi o problemă în 1 oră si ceva.
Mi-a ieşit 10, am avut bonus pe ACM şi nu am mai muncit la ultima temă, altfel trebuia să o fac şi pe aia pentru 10.
Cum treci: o temă făcută, laboratorul cu cineva care dă note mari aiurea (sunt şi din ăştia), şi ceva punctaj pe proiect (noi am avut un joc de şah). Cu ceva noroc găseşti echipă bună şi fac restul treaba şi pentru tine.
Cum iei 10: toate temele făcute, proiectul făcut măcar 3 etape din 4, notă decentă în examen. Teoretic trebuie să iei 30 din 40 în examen pentru media 10, eu am avut 28, nu s-a mai ţinut cont de asta.
Note: laborator 7, curs 6, teme 7, examen 5.

4. PC- protocoale de comunicaţie, cu Naşu'/ The Godfather (dl. prof. Cristea), asistent Elena Apostol. O materie infectă, multă teorie, sute de pagini de citit, dar cu toate astea materia la care am învăţat cele mai multe chestii noi, am învăţat cum se trimit fişiere pe reţea, cum funcţionează un browser, chestii de genul ăsta. Temele sunt infecte, pur şi simplu, sunt foarte lungi, dar din fericire se corectează lejer, pentru că nu există checker. Pe tema 2 ştiu sigur că nu făcusem perfect, aş fi meritat vreo 80-90, dar cu toate astea am primit 100. Ultima temă cu DNS ar fi grea, dar din fericire sunt zeci de variante pe net din care vă puteţi inspira. Laboratorul e greuţ la început (ştiu că eram traumatizat după primele 3 laburi), iar la final devine extrem de simplu, terminam în maxim o oră. Examenul e foarte nasol, poate pica teorie din orice, şi se corectează foarte dur. Eu am scris 7 pagini, ce e drept am şi bătut câmpii, dar nu mă asteptam să iau chiar 5.00.. Ce contează, am trecut- media 8.La curs se vine pentru că se dau teste de prezenţă- teste corectate foarte lejer, valorează 0.75 din notă, şi mai sunt 3 teste la lab, simple, alte 0.75 sutimi.
Cum treci: faci tema cu DNS că sunt surse pe net şi te poţi inspira, faci prima temă că e scurtă (temele 2 şi 3 nu le recomand, sunt foarte, foarte lungi- spre 1000 de linii de cod fiecare), iei punctaj mare pe lab (e suficient să te duci, depinde de asistenţi), şi ca să fii sigur faci câte ceva la testele de lab şi mergi la curs la ultima oră - aici şi la PP sunt singurele cursuri cu prezenţă. sunt 2 ore pe săptămână la care trebuie să mergi, nu e aşa greu.
Cum iei 10: punctaj maxim în timpul anului (nu e greu, am fost mulţi care am avut maxim, 6 puncte- sunt 6.5 în total şi se trunchiază), toceşti ca un disperat în sesiune şi eventual şi în timpul anului, foloseşti cartea lui Tanenbaum pe post de Biblie, şi iei 35 din 40 în examen .A fost o singură persoană în serie cu 10.
Note: laborator 6, curs 3, teme 6, examen 3.

5. ED- cea mai mare mizerie, în afară de AD. Prof: Trişcă, asistent seminar Tătăroiu, laborant Andrei Voinescu. Măcar asta are 5 credite şi e materie obligatorie. Din fericire ştiam deja cum merge treaba de la EEA, fiind o mare, mare mizerie de curs nu am fost niciodată (media era de 3 oameni, uneori le dăadea drumul- ăia chiar nu au înţeles că proful NU vrea să ţină cursul şi vrea să ajungă cu 3 ore mai devreme acasă). Nu m-am stresat deloc, prima temă am făcut-o eu cum m-am priceput- nu a fost prea bine, mi-a dat 4.5, cred că nu i-a plăcut scrisul, că făcusem cât de cât, iar pe a doua am copiat-o complet toată seria, am primit de undeva din ceruri o temă identică a d-lui profesor Florin Pop, deci se dă aceeaşi temă de vreo 10 ani.. Pe asta am luat 8- din nou, nu cred că i-a plăcut scrisul, am copiat cuvânt cu cuvânt, alţii au luat 10..  Laboratorul a fost super lejer, Andrei Voinescu e super tare- am înţeles că predă la IS- , ştia că e o mizerie de materie din punctul nostru de vedere, aşa că nu ne-a stresat.. Am făcut vreo 2-3 referate, şi alea la mişto complet, şi cam atât. La colocviu în schimb chiar am fost stresat, a schimbat un pic foaia şi a trebuit să învăţ binişor laboratoarele- trebuie 5 în colocviu, şi ne ameninţa că nu ne bagă în examen. 6 din 10 puncte sunt pe partea practică (pui nişte fire pe nişte plăcuţe), 4 pe teorie. Am avut noroc că mi-a picat la practic acelaşi subiect ca unui coleg care fusese înainte, am venit setat cu răspunsurile învăţate cuvânt cu cuvânt, nici nu m-a mai pus să conectez nimic (norocul meu, că oricum nu ştiam ce e pe acolo), mi-a dat 10 pe practic, mi-a ieşit 9 pe lab. La seminar interesul nostru era cel puţin egal cu al profului, am făcut 3 săptămâni acelaşi tip de problemă, o săptămână nu s-a făcut (din 7, că se face o dată la 2 săptămâni), după ne-a dat Tătăroiu afară ("Sunteţi prea puţini, plecaţi acasă." "Adică ce, eu am venit din Ploieşti special pentru asta?" "Îmi pare rău, asta e"), aşa că la seminarul următor nu a mai venit nimeni din grupa mea. În ultimul seminar am dat un test, foarte simplu, unde totuşi am luat 8, nu înţeleg cum corectează ăştia, colegul din faţă făcuse fix ca mine şi a luat 10. Pentru examen sunt 2 probleme, destul de simple, si vreo 10 subiecte de teorie de învăţat, ştiam clar ce pică la fiecare subiect. Am învăţat chiar bine pentru examen, am scris 10 pagini la teorie, dar s-a corectat într-un mod înfiorător de jegos- ca de altfel pe tot parcursul semestrului. La un subiect am scris efectiv tot, formule, demonstraţii, orice, probabil am greşit schemele de la început, dar nu mă aşteptam să iau sub 8, şi totuşi am luat 5, iar la celelalte teorii eram ferm convins că scot pe una minim 5 şi pe una minim 7, şi am luat 2 de 4. Noroc cu problemele, am trecut la limită (trebuie 3 subiecte peste 5), nu m-a mai interesat de contestaţii sau alte tâmpenii- media 7. Am scăpat de electronici!!!
Cum treci: teme copiate cu restul seriei, înveţi un pic la colocviu (oricum nu pică nimeni), mergi la seminar la final să dai testul, faci la examen problemele şi înveţi o teorie- am un coleg care a învăţat doar o zi înainte şi a trecut.
Cum iei 10: nu ştiu exact cum se poate, să iei mult în timpul anului n-ar fi imposibil (dacă scrii frumos la teme şi copiezi ce trebuie), în schimb la examen nu ştiu, înveţi ca un animal, la virgulă, s-a scăzut dramatic, unii au picat pentru că au desenat un grafic puţin strâmb.
Note: curs 2, seminar 7, laborator 8, teme 5, examen 5.

6.ADIV- asta a fost mizeria supremă. Profesor şi asistent - părintele IT în România, dl. Surpăţeanu. Opţional obligatoriu- iniţial aveam de ales între AD şi IV, între timp au împărţit materiile pe serii, au unit cele 2 acronime (chit că noi şi CB-ul am făcut AD şi CC a făcut IV). Am auzit că şi IV e împuţit. O materie care nu ştiu exact ce vrea- ceva cu convertoare analogice digitale şi digital analogice, cum se achiziţionează date prin diverse sisteme. La laborator se face (teoretic) LabView, o măgărie de program (programare cu un singur deget), limbaj grafic, bun doar dacă ai şi plăcuţa acasă să poţi simula ceva, altfel inutil. Prezenţa la lab e 2 puncte- desigur, ne-a scăzut punctajul pentru zilele de 2 mai şi Vinerea mare, când nu s-a făcut, deci am pierdut o grămadă şi acolo. Se dă acelaşi test grilă care valorează 5 puncte în fiecare an - nimeni nu ştie răspunsurile! Ori asta, ori în orice caz nimeni nu ia mai mult de 38/50 pe testul ala. Proiectul în labview e 3 puncte- nu am făcut nimic, nu m-am stresat, am luat 1 punct pentru că m-am chinuit la laborator să par interesat. Se face o dată sau de 2 ori prezenţa la curs- asta mi-a asigurat un punct la nota finală, în loc de media 6 mi-a ieşit 7. O materie inutilă, care deşi e opţională scade media tuturor- pe scurt o mizerie.
Cum treci: înveţi grilele de pe net pentru test, o să iei undeva în jur de 35-38 (nu sunt sigur că asta e pe bune sau nu vrea să dea punctaj peste 40, nimeni nu ştie ce a greşit sau unde). Faci act de prezenţă la laborator, iei 10 puncte pe proiect şi aia e.
Cum iei 10: "10 e pentru Surpăţeanu".
Note: curs 4, lab 4, test grila 6.

7. Engleză - o altă mizerie, ultimul seminar de engleză. 2 ore inutile din viaţă pierdute o dată la 2 săptămâni, plus 30 de minute să te pregăteşti pentru proiect - o discuţie liberă între angajator şi candidatul la post. M-am orientat la testul final, am copiat tot de la altcineva şi mi-a ieşit 10 de data asta.

Şi cam asta e.. am terminat şi anul 2 :)

vineri, 25 aprilie 2014

Alergatul şi durerile

Am observat că multă lume spune ceva gen "ştii.. aş alerga şi eu, dar dupa 2 km mă doare genunchiul şi mă opresc..", sau "şi mie mi-ar plăcea să alerg, dar începe să mă doară splina şi nu mai pot continua". Şi lista poate continua. Hai să vă spun un mic secret, şi eu am diverse dureri când alerg, dar asta nu înseamnă că mă voi opri... Ca să citez un personaj dintr-un serial, există doar 2 reguli la alergat : 1. începi să alergi 2. nu există decât regula 1..  Din ce am observat, există 4 tipuri de dureri când alergi: imediate (trec după câteva minute), de durată scurtă (trec după 2-3 zile), de durată medie (durează o săptămână, două), şi, cele mai nasoale, de care din fericire încă nu am avut parte şi sper să nici nu am, chestiile grave, accidentările care pot dura inclusiv luni de zile.

Să o iau pe rând. Pentru durerile imediate (splina, ficatul, inima, muschii de la picioare, eventual ceva oase) există o singură soluţie, trebuie ignorate complet. Te doare splina? E ok, nicio problemă, înseamnă că mai trebuie să alergi un pic să treacă. Te doare ficatul? La fel. Te dor muşchii de la picioare? E ok, în 30 de minute o să amorţească şi nu o să mai simţi. Şi tot aşa.. La maraton am trecut prin diverse etape ale durerii, iniţial eram ok, apoi au început să îmi amorţească picioarele, şi după ce au amorţit de tot au început să mă doară, la modul că era un os care chiar mă stresa destul de rău, dar cumva am reuşit să mă motivez suficient de mult pentru a continua. Motivaţia este totul, până la urmă..

Durerile de durată scurtă sunt, în principiu, febra musculară, care trece repede, şi eventual o durere de gleznă, ceva. În perioada asta e bine să nu mai alergi, pentru că s-ar putea să se înrăutăţească. Sau, în cel mai bun caz, nu vei da randamentul dorit.

Durerile cu adevărat nasoale sunt cele legate de oase. De când am început să alerg am avut diverse probleme. Prima durere mai serioasă a fost la genunchi, după primul semimaraton, şi nu am putut alerga o săptămână, ba chiar a trebuit să treacă încă vreo 2 până să îmi intru în ritm. După ţin minte că m-a durut glezna destul de rău, apoi am avut o problemă urâtă cu oasele din partea dreaptă a tălpilor, ca peste o lună sau două să am fix aceeasi problemă cu oasele din partea stângă.. Partea bună e că aparent se întăresc în timp, deci accidentările o să fie mai multe la început, dar după o să fie ok. Din păcate, când am avut probleme de genul ăsta nu am putut alerga cel puţin o săptămână.

Aşa că nu mai inventaţi scuze, mergeţi şi alergaţi câţiva kilometri :)

duminică, 13 aprilie 2014

The answer to life the universe and everything

Presupun ca stiti ca daca o sa cautati fraza aceasta pe google rezultatul este "42". Pana acum n-am inteles de ce este asa, dar astazi am avut o revelatie "42 de kilometri".. Un maraton. :) Este raspunsul tuturor intrebarilor, pana nu ai alergat un maraton nu stii cu adevarat de ce esti in stare, cat de mult poti sa faci, cat de rezistent esti.. Este mult mai mult o proba psihica decat una fizica. Si cu cat distanta avanseaza, cu atat partea fizica o sa conteze din ce in ce mai putin. Nimeni nu alearga 100 de km pe baza muschilor de la picioare, de exemplu...

OK, hai sa nu mai fac filosofie. Ideea e ca m-am inscris la maratonul nisipului (de care am aflat la maratonul zapezii), dar de data asta m-am inscris la proba de 42, am fost barbat as putea spune. Am zis ca fiind primul maraton ar trebui sa fie ceva special, si un maraton pe nisip nu e chiar ceva ce face toata lumea. Mai ales ca este singurul din Europa si este la prima editie. Am plecat pe 12 aprilie special in Constanta, m-am cazat undeva aproape de Mamaia, mi-am luat kitul, seara m-am plimbat un pic pe plaja (cam deprimant sa fii la mare si sa vezi o plaja goala, cu exceptia a vreo 2-3 tipi care alergau).

In fine, am ajuns la 10 dimineata la locul concursului. O vreme de toata jena, ploua, erau 8 grade.. Am avut o dilema daca sa alerg doar in tricou, am decis sa fac asta, si mi-a parut bine, pentru ca in maxim o ora s-a oprit ploaia si m-ar fi incomodat destul de tare o bluza la mine. Evident, emotii, chestii, am vorbit cu un tip de 17 ani care facea si el prima oara maratonul, am incercat sa ma pregatesc psihic..

Dupa o incalzire facuta pe ploaie a inceput concursul. Traseul era simplu: o tura avea 5.25 km dus si 5.25 km intors, pe langa mare, 2 ture semi, 4 ture maratonul. Aveam punct de alimentare la inceput, la km 2.5 si la final. In total 16 puncte in care puteai sa alimentezi, din 2.5 km in 2.5 km (aproximativ). Voi povesti cum a fost fiecare din aceste bucati, le tin minte pe toate.

Prima bucata a fost de acomodare cu nisipul. Mai simplu decat credeam, chit ca altii nu erau de acord (imi zicea un tip ca nu a vazut ceva mai greu). Semana cu asfaltul cu exceptia unor mici portiuni, in care chiar trebuia sa inoti prin nisip. Dar de, primii kilometri, nu conta prea tare. Urmatoarea bucata a fost in continuare destul de lejera (la primul punct de alimentare nu am baut apa), am baut niste apa si am continuat sa alerg. A 3-a oara cand puteam sa alimentez am facut greseala sa nu fac asta, si pana la kilometrul 10 mi-a fost destul de sete, si incepuse sa se opreasca ploaia. Am fost foarte mandru cand am ajuns la punctul de start/sosire si am auzit "david iancu, prima tura de maraton, 51 de minute". Eram ceva gen "wow.. pai asta vine sub 5 min pe kilometru, un maraton de 3:24' in ritmul asta". Pe urmatoarea bucata inca a fost ok, am alimentat, apoi mi-am desfacut primul baton din cele trei pe care le aveam la mine (redis, desigur, cele mai bun raport pret/ nutrienti), am mancat jumatate si am continuat. Km 15 cred ca a fost ultimul in care m-am simtit in forma. Am mai mers un pic, am mai alimentat o data (al 7-lea "checkpoint"), mi-am terminat primul baton si am terminat semimaratonul destul de obosit, in mod clar mult mai obosit decat as fi fost pe asfalt.

De aici incolo incepe un drum al agoniei. Incepusem sa imi fac calcule cat mai am, cat mai rezist, la checkpoint-ul 9 eram foarte obosit, am mai luat jumatate de baton (desi nu prea mai intra, primul avea foarte multe proteine si carbohidrati) si am continuat. La km 26 m-am ambitionat pentru ca stiam ca sunt pe locul 7 si urmatorii 2 erau destul de aproape de mine, asa ca am zis "ok, pe astia pot sa ii iau". Situatia a devenit dramatica in momentul in care l-am ajuns pe primul dintre ei si chiar cand sa il depasesc a cazut pe nisip in fata mea... M-am simtit un pic aiurea ca nu am ramas sa il ajut, m-am uitat in spate si am vazut ca se ridica, dar am vrut sa nu pierd timp. Oricum, tipul a abandonat, dar a fost o imagine pe care nu mi-as fi dorit sa o vad, m-a speriat sincer. Am alimentat la checkpoint-ul 11, mi-am terminat batonul nr 2 si am ajuns din nou la start. Cei de acolo ma incurajau, mi-au zis ca mai e putin, o singura tura, dar deja simteam ca nu mai pot. Oricum, de la km 21, dupa ce au terminat cei de la semi, atmosfera era destul de trista, nu mai vedeam pe nimeni in fata decat foarte rar, cei care veneau din directia opusa, asa ca alergam in acelasi peisaj la nesfarsit.Mi-am pus ambitia sa il depasesc pe celalalt tip (un om pe la 60 de ani). Urmatorii 5 km au fost oribili, imi venea sa vomit de la batoanele alea, nu mai suportam niciun fel de mancare, am mai baut niste apa (eram putin stresat ca e checkpointul numarul 13, imi tot venea omul ala care a cazut in minte). La urmatorul checkpoint am reusit sa il intrec pe tipul de 60 de ani, care a facut o oprire mai lunga sa bea apa, si urmatorii 5 kilometri am reusit sa alerg doar pentru ca stiam ca e tipul respectiv in spate. Simteam ca nu se mai termina, cel putin ultimii 3 au fost ceva ingrozitor, ma dureau toti muschii, oasele, am fost extrem de fericit sa vad linia de finish :)

Si mai fericit am fost sa aflu timpul, 3:37', mult mai bine decat mi-as fi imaginat (nu stiam nici daca o sa scot 4 ore). Ce sa zic..  O experienta cu adevarat interesanta, cea mai grea de pana acum.. Astept maratonul de pe 10 mai :)

marți, 11 martie 2014

Stimularea talentului artistic în Poli

Contrar aparenţelor, profii ne stimulează creativitatea. Avem semestrul ăsta un curs extrem, extrem de plictisitor, ceva cu protocoale de comunicaţii, în sine destul de interesant, dar prea multă teorie a chibritului, şi trebuie să venim pentru că se dau teste pentru prezenţă. Aşa că m-am gândit: cum aş putea să fac în aşa fel încât cele 3 ore pe care le stau acolo să le petrec în mod util? Aşa că împreună cu un coleg ne-am propus să scriem o poezie despre condiţia umană sau pe acolo. Ne-am chinuit în cele 3 ore, au trecut imediat, eram singurii din sală care scriau... Ce a ieşit vă las să apreciaţi. Data viitoare (mâine) o să încerc să compun o melodie, versuri, acorduri, tot.

                   Amurgul absurdului

Sunt om, mănunchi de vise deşarte
Gândirea e mamă, speranţa mi-e frate
În clipa ce zboară iubirea îmi pun
Ca visul dispare şi totul e fum.

În orice secundă mă nasc, apoi mor
Trăiesc pentru nimeni, mă lupt în gol
Absurdă e viaţa ce clipa o-nghite
Suntem toţi închişi în senzaţii şi cuvinte.
Ce vreau să exprim e cerc vicios,
Imagini se mişcă fără folos.

Tăcerea minte, iluzii sunt cuvinte
Principii moarte credem că-s sfinte
Gândirea e mamă, dar tată absurdul
Fără acesta  n-ar fi cuvântul.

Apare acum paradoxul; stupoare
Înţelegând absurdul ceaţa dispare
Îl găsim adânc în fiinţă, în secundă,
Absurdul e substanţa ce viaţa inundă.

Trăind în absurd ne înţelegem natura
Ştergem limitele cu un burete
liberi în el ne înţelegem condiţia
prozaicizăm poezia.

duminică, 2 martie 2014

Update

Aşa cum spusesem acum ceva timp, mi-am propus ca la începutul lunii martie sa fac prima oară 6 ture de Herăstrău (echivalentul distanţei de 36 km). A venit şi ziua asta, mi-am luat tot ce trebuie, batoane proteice, băutură isotonică, m-am pregătit cum trebuie, doar că vremea nu a ţinut cu mine. M-am trezit şi am văzut că plouă (de aşteptat, erau 90% şanse de precipitaţii). Bun, nicio problemă, bag şi aşa, nu e stres. Mi-am luat o geacă anti ploaie, pe care până la urmă nu am mai folosit-o de loc, era mult prea cald cu ea, am luat jumătate de baton proteic şi am plecat. (apropo de batoane, recomand batoanele Redis, sunt de departe cele mai bune ca raport nutrienţi/ preţ. Un baton e ceva gen 1 leu sau 2, în schimb unul de la o firmă mai şmecheră ajuge şi la 5),

Am luat-o frumos la viteză mică, 5'30'' pe km sau pe acolo, ştiind că trebuie să păstrez timpul ăsta cât mai mult timp. Primii 15-16 km nici nu ştiu când au trecut, era extrem de relaxant, mă uitam la peisaj, ploua încet, parcă eram la munte (am mers cu bocancii, ca să nu mă ud), deci chiar aducea a munte. După a 3-a tură (undeva pe la 19 km, pentru că am alergat şi de la metrou până la lac, mai sunt vreo 700 de metri sau pe acolo) m-am gândit "ok, s-a terminat lejereala, acuma începe provocarea". Practic primele ture nu fac decât să te pregătească psihic de următoarele, unde o să fie mai greu. Am luat încă o jumătate de baton şi am început tura a 4-a, unde, spre dezamăgirea mea, am început să obosesc, mă cam dureau picioarele, şi ca să nu mă mai gândesc la asta îmi imaginam că vorbesc cu eul meu care făcea prima oară 4 ture, pentru că atunci eram mult mai obosit. Condiţiile meteo erau destul de urâte, bătea vântul, începuse să plouă mai tare, căciulă nu mi-am luat, că am zis că am glugă la geaca pe care n-am mai folosit-o.. Spre finalul turei a 4-a eram ok psihic, doar că începusem să simt oboseala.

Una din cele mai mari probleme când alergi afară este apa. Nu poţi să alergi mai mult de 10-15 km cu sticluţa de apă în mână, sau cel puţin eu nu pot, e enervant, şi ţâşnitoare nu există decât o dată pe tură (nici măcar ţâşnitoare nu pot să îi zic, e o ţeavă din care curge apă, din fericire e bună, o folosesc toţi care fac sport prin parc). În primii 20 de km nevoia de apă nu este atât de mare, în schimb după asta simţi din ce în ce mai tare setea, cred că beam spre jumătate de litru de apă la fiecare din ultimele 3 ture şi tot mi se făcea sete pe final.. După tura a 4-a am băut mai multă apă şi am fost un om nou, am reuşit să menţin ritmul fără prea multă oboseală, cred ca a fost chiar mai bine decât pe tura 4, doar că deja începuseră muşchii să mă doară. Ce e drept, am terminat 30 de km fără să am prea mult de suferit. Cred ca cel mai rău a fost pe finalul turei a 4-a, dar nu comparabil cu alte dăţi, n-am simţit deloc "zidul", pentru că am avut grijă să iau jumătate de baton începând cu a 4-a tură (deci un baton jumate în total, destul de puţin, pentru că nu am forţat).

În fine, a venit şi tura a 6-a, pentru care practic am plecat de acasă. Tot timpul celorlalte ture mă gândeam că trebuie să continui, pentru că probabil nu voi uita niciodată ziua asta, aşa cum le ţin minte pe toate celelalte în care am inaugurat o anumită distantă. Interesant a fost cum a evoluat psihicul meu, dacă la început mă uitam în jur, mă bucuram de peisaj, cu cât se măreau kilometrii parcurşi cu atât nu mă mai puteam gândi la ce vreau, începeam să mă gândesc la cât mai am, când iau batoane, cât mai pot să rezist şi alte chestii din astea.. Nu ştiu ce să zic despre ultima tură, nu a fost aşa de greu, doar că îmi amorţiseră complet muşchii şi devenise puţin dureros.. Ştiu regula de aur, dacă te opreşti eşti terminat, nu mai poţi să continui, aşa că am băgat aşa cum mai puteam până la ieşirea din parc, să nu mă chinui să ajung la metrou mergând. În total cred că vin cam 38 de km, pe care i-am făcut în 3:35. Un timp acceptabil, dar la limită pentru maratonul în 4 ore. Cred că aş fi făcut fără mari probleme ultimii 4 kilometri, doar că nu avea sens. A mers bine, psihic am stat excelent, mai ales în prima jumătate, chiar dacă fizic nu am excelat. Pe la km 29 a trecut un tip pe lângă mine, mi-a zis ceva gen "ce faci rockere, ai obosit? Bagă acolo!". I-am zis că sunt la km 29, la care el "păi eu sunt la 24". Într-un minut deja nu se mai vedea, bazat om. Am dat de un tip pe care îl văzusem la maratonul zăpezii, e mişto că deja încep să ştiu figurile celor care aleargă prin Herăstrău.

Urmează să îmi testez limitele la maratonul nisipului (Mamaia, 13 aprilie). Acolo o să fie cu adevărat o provocare, am înţeles că 2 kilometri pe nisip ar fi cât 3 pe asfalt, aşa că nu ştiu la ce timp aş putea să sper. Limita e 6 ore (ceea ce nu e chiar corect, atât e şi pe asfalt), dar sper să nu fie nisipul aşa de adânc (ca să parafrazez o expresie) şi să pot termina primul meu maraton. :)

sâmbătă, 15 februarie 2014

Maratonul Zăpezii 2014

Acum vreo lună m-am înscris la maratonul zăpezii, la proba de 30km. Am zis că nu sunt aşa bazat să bag maratonul, şi semi deja nu mai reprezintă o provocare. Bun.. am plecat eu de acasă cu trenul, singur, o plictiseală îngrozitoare pe drum, apoi am ajuns în Râşnov pe la 2:30, aşa ceva. De acolo aveam de mers încă 9 km până la cabană, intenţionam să îi merg pe jos, făcusem în jur de 5 când a oprit o maşină lângă mine, mă întreabă unde e cabana Himalaya, le spun că şi eu merg acolo, aşa că m-au luat cu ei, foarte de treabă oamenii. Ajung la cabană, plictiseala de pe lume, nimic de făcut, nu aveam cu cine să vorbesc, fiind cel mai tânăr din competiţie, doar oameni de peste 40 de ani care povesteau care ce maratoane are şi cât de bazat e. Vine şi şedinţa tehnică, ocazie cu care aflu că era acolo un tip cu 171 de maratoane, cele mai multe din toată ţara, încă cineva cu vreo 70, plus organizatorul, cu 86 sau ceva de genul. Buun, numai oameni bazaţi. Aflu după că unul din colegii de cameră a fost la Ironman de 2 ori (!!), deja mă simţeam acolo ca ultimul ratat, numai oameni super umblaţi.. Colac peste pupăză, aflu că traseul nu este drept, având undeva în jur de 500 de metri diferenţă de nivel, ceea ce transforma cursa în cea mai grea pe care am făcut-o vreodată.

În fine, vine şi ziua concursului. Ajungem la start pe la 8, începe concursul la 9, iau un baton proteic înainte, vreme frumoasă, aproape că nu era zăpadă, în mod ironic (mai puţin o porţiune de vreo 6 km, unde s-a urcat şi coborât pe zăpadă întărită). Primii 3 km au fost aşa, ceva lejer, de acomodare, apoi am început să urcăm spre cetatea Râşnovului. Am făcut greşeala să bag tare la început, am luat o grămadă de oameni pe urcare, dar după coborâre, cand am revenit pe plat, au început să mă depăşească toţi cei pe care i-am luat. Pe la km 9-10 deja mi se făcuse rău, băgasem prea tare şi a trebuit să mă calmez, mi-a venit să vomit de câteva ori, aşa că am luat-o mai uşurel. Kilometrii 12-14 i-am făcut lângă cineva, a fost ok, am mai vorbit, a trecut timpul repede. La kilometrul 15 ajungeai la cabana Himalaya (punctul de finish, ocazie cu care cei de la 15 km terminau concursul), iar acolo am luat un super baton proteic primit în pachetul de concurs, ceva incredibil, dai un ban, da' stai în faţă.. Batoanele mele au 60 de grame, cu 10 grame de proteine, şi costă ceva gen 2 lei, chestia asta avea 35 de grame, 25 de proteine... Iei două din alea, ţi-ai făcut provizia pe toată ziua. Am ajuns la km 18 (unde întorceau cei de la semi) fără stres, şi după am avut de urcat vreo 2.5 km, ocazie cu care i-am depăşit pe toţi care erau în faţa mea la mai puţin de 500 de metri, unul dintre ei cel puţin era ofticat că alerg în bocanci (singurul în bocanci de acolo, mă aşteptam la zăpadă şi nu am venit cu altceva), am trecut pe lângă el şi mi-a zis "băă ce bine alergi în bocanci"... La km 21, pe coborâre, am făcut o aroganţă, l-am sunat pe tata, vorbeam la telefon şi alergam în acelaşi timp, aia care urcau mai să mă înjure, nu altceva. Până la 24 nu a fost stres. La 24 (care coincidea cu km 18) am avut mândria să văd că sunt destui care băgaseră semimaratonul şi au făcut cu 6 km mai puţin decât mine, m-am gândit "bă... e bine!". De la 24 la 27 a fost nasol că am alergat singur, ăia care erau în spate aveau spre un kilometru în urmă, la fel ăia din faţă, şi deja era prea târziu să mai fie întârziaţi la semi. Nici măcar nu ştiam dacă am luat-o bine.. Indicatoare nu prea erau, s-a mai rătăcit lumea, chiar şi anul ăsta. La 27 încă simţeam că pot, am băgat al 3-lea baton proteic, am luat un izotonic si am continuat să alerg. Chiar mi-a părut rău că nu am băgat maraton full, aş fi putut să îl scot, mă simţeam în stare..  Ce nu mi-a venit să cred, la km 28 văd o tipă mai grăsuţă (din câte ţin minte parcă şi fuma...) care era la km 14 în cursa de 15... Cum să mergi tot drumul, să scoţi 15 km în 2 ore jumate, şi să dai şi bani? În fine.. Pe ultimii 2 km am forţat, să nu mă ia din urmă nimeni, văzusem pe cineva în spatele meu. În total am scos 2:51, cu mult mai bine decât mă aşteptam (având în vedere că erau denivelări), şi din câte am înţeles am ieşit pe locul 6. A,da, la km 29 la mine tipul cu ironman era la 28, am fost super mândru (bine, dacă mai alergam o oră probabil m-ar fi luat).

Mi-a părut bine că am avut o masă inclusă în pachet după final, care a fost chiar foarte bună. Am cunoscut acolo un tip care se tot lăuda că a băgat 160 de kilometri în ceva gen 19 ore. După m-am pregătit să fac cei 9 km până la gară pe jos, dar din fericire m-a dus cineva cu maşina până în Ploieşti, am mers doar 2 din ăia 9. Pe drum îi vedeam pe cei de la maraton, chiar îi apreciez pe oamenii ăia, bătrâni, se vedea că nu mai pot.. O luaseră la mers lejer, dar nici gând să renunţe. Unul din cei cu care am stat in cameră mi-a zis la final "vezi că alergatul e ca un drog.. costa mult (concursuril, alimentaţie) şi nu poţi să te laşi". Per total m-am simţit super bine şi abia aştept următorul concurs.

P.S.: Acum realizez, batonul minune nu avea 25 de grame de proteine din 35, ar fi fost imposibil, avea 25%, deci asta înseamnă 8.75 grame... Ceea ce înseamnă că am avut parte de un efect de placebo autentic, eram ferm convins că e un baton minune şi că nu mai am nicio problemă, bine de ştiut.

sâmbătă, 8 februarie 2014

Calculatoare anul 2 semestrul 1

A venit timpul să fac şi articolul despre anul 2, primul semestru. Un semestru cenuşiu, aşa, fără nimic special în el, cu materii inutile în continuare, cu materii utile, teoretic, dar practic ţinute în bătaie de joc, dar mai ales cu o sesiune în care a trebuit să tocesc pentru aproape toate examenele. Cred că aşa, ca nivel de toceală, se poate compara cu sesiunea din anul 1 semestrul 2, când am avut electrotehnică, doar că atunci am învăţat o săptămână doar pentru aia, acum am învăţat peste o săptămână pentru toate. Dacă ar fi să îi dau o notă acestui semestru cred că ar fi un 5, aşa, la modul că se putea şi mai rău. Cel mai bine sintetizează atmosfera un coleg de-al meu "n-a fost cel mai frumos semestru.. niciunul nu a fost, dacă stau să mă gândesc".

Ok, o să iau acum fiecare materie pe rând şi o să o analizez. În ordinea utilităţii, desigur. Nu că ar fi ceva cu adevărat util, dar o să pun aşa, ce mi s-a părut mie. O să dau şi note pentru curs, laborator şi examen.

1. În mod paradoxal, cea mai utilă materie de pe acest semestru mi s-a părut.... IOCLA :)) (Prof. Vasile Lungu). Nu mi-aş fi închipuit niciodată că o să spun asta, dar am tras o linie şi mi-am dat seama că deşi "introducrere în organizarea calculatoarelor cu limbaje de asamblare" (nici proful nu ştie exact de la ce vine, se numea PLAS până acum vreo 3-4 ani, programare în limbaje de asmablare) a fost singura materie unde chiar am învăţat ceva complet nou şi s-ar putea chiar să fie folositor mai încolo, pe la compilatoare. Cursul nu poate avea o notă de trecere, undeva în jur de 4, pentru că este extrem de plictisitor şi nu vine nimeni, decât aşa, dacă nu au ce face acasă se mai trezesc câţiva. (Mai sunt unii jegoşi care vin şi cer foaie de prezenţă ca să se le facă rău celorlalţi, dar asta e partea a doua, oricum nu contează prezenţa). Laboratorul l-am făcut cu "domnişoara" (o femeie pe la 65 de ani, căsătorită, i se spune "baba"), unde toată lumea stătea şi freca menta, deşi dacă îţi dădeai interesul ai fi putut învăţa ceva. Desigur, nimeni nu a făcut asta. La parţial se copiază şi toţi au note mari, iar pe laborator se dau nişte note aproape random (asta dacă nu ai mai întrebat-o de câteva ori acolo, orice, şi primeşti 10). Vine examenul şi realizăm toţi că nu ştim nimic, dar nimic. Băi, ce facem, cum trecem la IOCLA? Cam aşa ne întrebam toţi. Auzisem că sunt subiecte individuale, că e nasol.. Cu 3 zile înainte de examen am citit nişte tutoriale făcute de nişte colegi de prin ani mai mare, şi am remarcat cu stupoare că nu este chiar aşa de complicat, ba chiar dimpotrivă, seamănă extrem de bine cu C şi este un limbaj extrem de rapid, oferind extrem de multe posibilităţi, mai ales la nivel de bit. Examenul l-am dat cu domnişoara, pentru că profesorul era blocat prin Germania din cauza condiţiilor meteo, aşa că toţi au copiat şi au trecut majoritatea. Eu am avut ambiţia să scriu pe cont propriu şi am terminat cu 9.
Notele mele legate de desfăşurarea activităţilor: curs: 4, laborator: 4, parţial: 5, examen :8.
Cum treci: mi-e greu să spun laborator cu domnişoara, pentru că nu cred că va mai preda şi la anul. Dacă ai ghinion poţi face cu asistenţi care dau teme, noi am avut noroc şi nu am făcut asta, temele erau destul de nasoale. Înveţi acolo ceva teorie pentru parţial şi harta memoriei, înveţi nişte instrucţiuni de assembler, faci nişte analogii cu C şi sigur treci.
Cum iei 10: copiezi în parţial teoria, faci harta memoriei bine, vii la laborator şi faci bine (şi optim) în examen. Eu aş fi putut să iau 10, dar nu am făcut un algoritm optim.

2. A doua materie ca şi chestii interesante pe care le-am învăţat, este AA, analiza algoritmilor (profesor  Trăuşan Matu), Deşi sunt nişte chestii absolut inutile în practică, probabil unele inutile punct (decidabilitatea, de exemplu, mi s-a părut o tâmpenie), este o materie matematică, şi cum mi-a plăcut matematica era puţin probabil să nu îmi placă AA. Se fac chestii ok, notaţii de complexitate, şiruri recurente (cele mai interesante chestii), ceva analiză amortizată, care iar e interesantă, plus ceva vrajeală despre algoritmi nedeterminişti, ceva ce nu se face în alte ţări, cu o funcţie fictivă, choice, care generează n threaduri in paralel la fiecare apel... Deci da, asta înseamna n^n operaţii în doar n apeluri de choice, complexitatea fiind, surpriză, n. Temele sunt ok, lumea s-a plâns de ele, dar mie nu mi-a luat niciuna mai mult de câteva ore, majoritatea informaţiilor le găseai pe net, iar la restul îţi dădeai şi tu cu părerea şi era imposibil să ai mai puţin de 6-7 pe temă dacă o făceai decent. Laboratorul l-am făcut cu Mihaela, a fost cel mai amuzant laborator, era cumva un amestec de glume, notaţii de complexitate, poveşti şi algoritmi, în aşa fel încât îţi rămâneau în cap anumite chestii pornind de la nişte glume ( O(n) e optimist, W(n) e pesimist, teta(n) e realist). Notele pe laborator depindeau de cât de mult te implicai, dacă răspundeai de 2-3 ori aveai minim 8. Primul test mi s-a părut greuţ, dar al doilea şi examenul mi s-au părut destul de simple, aşa că am putut şi eu să spun, după testul 2, că sper la minim 10 (erau maxim 11.5 puncte), şi am luat 10.5, deci am estimat bine. A fost singura materie din sesiune unde am avut media 10.
Note: curs: 7, seminar:9, teste: 7, teme: 8, examen: 8.
Cum treci: trebuie să faci neapărat mare parte din teme, pentru că în teste se iau note destul de mici. Dacă intri în examen e foarte probabil să ieşi, dacă ai învăţat decent.
Cum iei 10: faci la fiecare test de minim 9 (ceea ce nu e aşa de greu), faci temele bine, vii la laborator, răspunzi, şi eşti atent în examen şi faci grile din anii anteriori, că se repetă.

3. Nu prea ştiu ce să pun acum, sincer,. Deja restul materilor sunt inutile toate. Hai să pun programarea, că să zicem că am învăţat un pic de Java. Am făcut cursul cu doamna Lorina, un curs cam plictisitor, ţinut vineri la 8 dimineaţa, încât n-am putut să merg mai mult de primele 2 cursuri, şi am făcut o alegere excelentă. Cel mai bine descrie cursul următoarea caracterizare "bă.. asta nu e programare orientată pe obiecte, e TPPO, teoria programării pe obiecte". Nu mi-aş fi imaginat că un curs de programare va fi de toceală, dar da, aparent este posibil. Numai teorie despre excepţii, clase interne, moştenire, interfeţe, etc. Laboratorul e decent, acolo am învăţat tot ce ştiu despre Java. Temele sunt foarte simple, le poate face oricine dacă ştie ceva, orice, despre programare. Se dă un test grilă extrem de nasol. Eu am luat punctaj mare pentru că ştiu să abordez genul ăsta de subiecte de la concursurile Cangurul, unde nu ştiam dădeam la nimereală, anulam variantele proaste (se scădea pentru răspuns greşit), şi poate am avut şi un pic de şansă, dar în general 5/10 era o notă bună.. eu am avut 7.5. Examenul a fost o bătaie de joc, jumătate teorie (incredibil..), iar la probleme a fost O problemă (da, doar una) extrem de simplă, dar fiecare greşeală conta enorm. Eu am pus "int" în loc de "Integer" (nu e ca şi cum dacă aveam compilator nu îmi dădeam seama) şi am avut media 9 în loc de 10.
Note: curs: 4, laborator: 8, teme: 6, test: 5, examen: 3.
Cum treci: faci 3 teme din 4 (sunt foarte simple), mai mergi la lab din când în când şi toceşti nişte teorie pentru examen.
Cum iei 10: toceşti teoria, faci toate temele, şi speri să nu greşeşti penibil la vreo grilă sau la probleme. Au fost foarte puţine medii de 10 în serie.

4. TS, teoria sistemelor. Profesor: prov. univ. dr. ing. Sever Serban. Seminar: prof. univ. dr. ing Sever Serban. Carte: prof. univ. dr. ing. Sever Serban. Si tot asa :)). O materie de care lumea vrea să scape, toţi mi-au zis că e naşpa, că e greu, dar efectiv nu pot să înţeleg de ce. Mi s-a părut de departe cel mai bun curs pe care l-am frecventat (bine, era singurul la care mergeam, în afară de AA). Prof. univ. dr. ing. Sever Serban explica foarte bine cursul (în mod automat, aş zice, e un sistem discret care are eroarea tinzând la zero), şi e imposibil să nu înţelegi dacă mergi la cursuri, scrii tot şi reciteşti o dată demonstraţiile. Bine, asta presupune un pic de efort, pentru că demonstraţiile sunt greuţe, cursul e de la 8 dimineaţa, şi mulţi dorm. Prezenţa e obligatorie la curs şi seminar, şi contează enorm pentru intratul în examen. Ai prezenţa full, e imposibil să nu intri în examen, pentru că mai primeşti o notă şi pe seminar, care e minim 5. Temele sunt relativ simple,  dar cu foarte multe calcule şi foarte scârboase. Eu am luat 7 pe ambele, nu înţeleg exact de ce, probabil am scris foarte urât, sau şi mai probabil am greşit majoritatea calculelor. Seminarul este foarte ok, faci o problemă, maxim 2 de fiecare dată, probleme simple, dar cu nişte calcule destul de urâte, desigur. Examenul este cireaşa de pe tort la acest curs, pentru că pică destui, dar totuşi nu atât de mulţi pe cât aş fi crezut. Eu am făcut destul de bine în examen, am făcut 4 subiecte din 5, şi per total mi-a ieşit media 9 (mi-a dat 9 cu 8.1, cred că am reuşit să fac o impresie bună), dar au picat destui care aveau note mari în timpul semestrului, mai mari decât mine, chiar spre maxim. Deci nu contează nota din timpul semestrului aproape deloc. Poţi să ai 45/50 în timpul examenului, dar media să fie 5, deşi ai luat peste 10/50 în examen.
Note: curs: 10, laborator: 8, teme: 6, examen: 7.
Cum treci: neapărat, dar neapărat vii la toate cursurile şi seminariile, faci ceva din teme, că nu sunt grele, iar la examen înveţi problemele, că se trece doar cu ele.
Cum iei 10: nu ştiu, în medie e o singură persoană cu 10 pe an, la noi nu ştiu să fie cineva.

5. EEA, preferata mea.. Profesor: Trişcă  (nu ştiu şi prenumele). Electronică analogică, teoria chibritului despre semiconductori, diode, tranzistori si amplificatoare operaţionale sau de orice alt fel. O materie cu extrem, extrem de multe pretenţii pentru profilul nostru. La curs am fost doar o dată, prezenţa era de sub 10 pe curs în general. Seminarul l-am făcut cu Surpăţeanu (sau Surpi, după cum i se spune), un profesor de stil vechi, foarte bun pe domeniul lui şi care chiar explică bine. Laboratorul a fost nasol, am făcut cu un student la master care era cam pretenţios (toţi sunt), făceam referate pentru fiecare laborator,inclusiv simulări de circuite, iar în timpul laboratorului nu înţelegeam nimic. Am dat 2 teste de lab la care am luat 5, iar la sfârşit am avut examen de lab, teoretic şi practic, deşi nu aveam acces la laborator, dar ni se cerea să ştim să lucrăm cu firele alea. A fost băieţaş laborantul, foarte de treabă, meritam 0 pe practic, nu ştiu cât mi-a dat dar mi-a ieşit media 8 pe lab, i-am mulţumit la sfârşit. Pe seminar am avut 8, cred, am dat un test la final, extrem de simplu, cu nota minimă 4. Pentru examen nu prea am învăţat, mi-am citit nişte cursuri, dar degeaba, intra pe o parte ieşea pe cealaltă, m-am bazat pe teoria de laborator, care nu avea demonstraţii, nimic, si am reuşit să trec cu 3 formule şi 5 scheme, am avut 2 subiecte de teorie cu 8, iar la probleme am făcut una de 10, la care trebuia să scrii fix 2 rânduri (dar să înţelegi fenomenul), iar la problema de calcul de punct static de funcţionare, care teoretic e cea mai simplă şi pe care o fac toţi (sunt fix 6-7 Kirchhoff de aplicat), am luat un mândru 3, am uitat complet de un curent şi am greşit absolut tot. Există şi două teme, pe prima ne-a făcut-o Surpăţeanu la un curs special (ne-a făcut problema grea, la care nu aveam nicio idee), iar a doua e un grafic, pe care l-am luat şi eu de la cineva. S-a copiat pe rupte la teme, n-a fost stres.
Note: curs: 2 (cel mai slab curs), laborator: 4, seminar: 8, teme: 7, examen: 8 (s-a corectat foarte, foarte lejer).
Cum treci: mergi la laborator, mergi la colocviu (te trec oricât de slab ai fi), înveţi teoria din laboratoare care e simplă şi problemele şi ai trecut.
Cum iei 10: faci de aproape maxim în timpul anului (nu e chiar aşa greu, trebuie să înveţi pentru laborator şi să copiezi nişte teme), şi după toceşti ca un animal cartea lui Surpi, vomiţi toate demonstraţiile la examen şi faci perfect problemele.

6. FC- filosofie cognitivistă. Nu mai ştiu cum îl cheamă pe prof, avea nişte cărţi formate din citate, nişte tâmpenii scoase să aibă ce pune la dosar. Mi-e şi ruşine că am făcut materia asta, un opţional pe care ţi-l bagă pe gât în funcţie de serie. Profesorul făcea orice altceva, dar nu filosofie. O bătaie de joc, pe scurt, împărţea orice concept într-o piramidă cu trei nivele(cocalar). Se face prezenţa la curs si la seminar (altă bătaie de joc, făceam cu o femeie bătrână care avea multe pretenţii şi nu te lăsa să vii cu altă grupă. După ce mi-a zis că "pistis" sau ceva de genul e din latină n-am mai ascultat ce zice, vreodată). Am avut 5 prezenţe din 7 la seminar şi full la curs (masochist, nu era nevoie, am făcut un fel de glumă cu un coleg şi am zis că nu suntem bărbaţi dacă nu venim la cursul ăla full, tocmai pentru că era o porcărie). Am avut 10, luai 8 cu o singură prezenţă la curs.

7. Am lăsat un loc special pentru Engleză, o materie care nu are ce căuta în orarul nostru. Nu aş fi zis nimic dacă nu mă enerva profesoara în ultimul hal, o femeie de o prostie şi o îngâmfare rară, care îţi dădea media 9 cu 9.45 (inclusiv mie mi s-a întâmplat, nu am fost singurul), şi îţi mai şi zice "puteam să îţi dau 10 dar nu vreau". Bine că mai fac un singur semestru de engleză şi scap, trebuie so o mai suport încă 7 seminarii, o să fie foarte greu dar sper să rezist.

Concluzii: un semestru aproape inutil. Am învăţat puţină asamblare, ce e drept, dar probabil nu îmi va trebui pe viitor (decât tot în cadrul facultăţii). Am făcut şi ceva Java, dar nu pot spune că am învăţat mare lucru, pentru că tot ce nu ştii cauţi pe net, nu e mare diferenţă faţă de C++. Semestrul următor se anunţă mai interesant, dar semnificativ mai greu.

joi, 23 ianuarie 2014

Câte ceva despre alergat

De ce să învăţ pentru sesiune când pot să scriu pe blog? Mă gândeam astăzi că ţin minte prima oară când am alergat o distanţă mai importantă: prima mea tură de Herăstrău fără pauză (6 km), primii mei 9 km, 12, 18, 21, 24 şi, mai nou, 30. Sper să urmeze, în următoarele 4 luni, 36 şi 42.  Poate interesează pe cineva care se gândeşte să alerge.

Primii mei 6 km au venit după aproape 0 antrenament. Mai alergasem o dată sau de 2 ori 6 km, dar cu o pauză sau două, atât. Cred că a fost cea mai grea alergare pe care am făcut-o vreodată, având în vedere oboseala instantanee. Nu mai puteam să respir, eram varză, transpirat tot.. (o luasem şi repede, ce e drept). A fost destul de greu, şi sincer şi a doua oară a fost aproape la fel de greu, abia după am început să îmi intru în ritm.. Oricum, mi se pare că primii 6 km sunt cei mai grei, pentru că trebuie să se obişnuiască organismul cu pulsul de alergat, şi picioarele cu ritmul de alergat, după totul este oarecum mecanic.

Prima oară când am făcut 9 km a fost la puţin timp după primii mei 6, şi a fost destul de nasol, mai ales ultimii 3 kilometri, pentru că mă dureau picioarele destul de tare, dar sincer nu s-a observat o mare diferenţă. Doar că după restul de 3 km până terminam tura de Herăstrău i-am mers, mare greşeală, aşa că am ajuns acasă destul de obosit. De atunci am renunţat să mai fac jumătăţi de tură, am zis că nu are sens, ca e prea nasol să mergi 3 km după ce ai alergat, nu mai ai chef.

Primii mei 12 km... Nu mai ţin minte foarte bine ce s-a întâmplat atunci, ştiu că am fost fericit că pe ultimii 3 km m-am simţit foarte bine, aproape că mă tenta să mai fac o tură, dar am zis să nu forţez. Nu prea e o distanţă specială, diferenţa dintre 9 şi 12 e aproape 0, părerea mea.

Cred că cea mai frumoasă experientă, în afară de primul semimaraton, am avut-o când am alergat prima oară 18 km. Nu voiam să fac 18, îmi propusesem doar 12, dar pur şi simplu mă simţeam aşa de bine încât am zis că nu se poate să fac doar 12, că pot mai bine de atât, aşa că am început a treia tură cu moralul foarte, foarte ridicat. Deja începusem să calculez procente din maraton pe care le-am făcut, la 14 km eram la 33% si mă gândeam că nu pare ceva foarte complicat.. Doar că o dată ce am ajuns la vreo 16 km s-a dus entuziasmul, au început să mă doară picioarele, îmi era foarte sete, şi am fost foarte fericit să termin, eram conştient că nu mai puteam mai mult de 2-3 km.

De semimaraton am tot povestit.. A fost ca o transă, nici nu mă uitam la drum, îmi fixasem un om în faţa mea şi am încercat să mă ţin după el, am reuşit vreo 15 kilometri, după am renunţat. Pe ultimii 3 a fost foarte greu, simţeam că nu mai pot, eram extrem de obosit, am avut totuşi un moment de fericire când mi-am dat seama că indicatorii de pe margine arătau caţi km ai parcurs, nu la ce km ai ajuns, şi când am văzut 21 şi linia de finish la 100 de metri în faţă am fost foarte încântat. M-au durut picioarele o săptămână după, nici acum nu înţeleg cum de am scos un timp aşa de bun.

Când am băgat prima oară 24 mi-a fost foarte rău. O singură dată mi-a fost mai rău de atât, la o distanţă asemănătoare, un pic mai puţin totuşi, când nu mâncasem nimic cu mult timp înainte şi nici în timp ce am alergat. Primii 18 km au fost lejeri, n-am avut nicio problemă specială (evident, cele uzuale, un pic splina, un pic ficatul, toată lumea are şi din astea), Următorii 3 au fost grei, dar totuşi suportabili, deşi mi se făcuse un pic rău, pentru că rămăsesem fără resurse. Ultimii 3, însă, au fost ceva îngrozitor, simţeam că nu se mai termină o dată, simţeam că o să cad acolo pur şi simplu, dar am continuat să alerg şi într-un fnal am reuşit să termin ce mi-am propus. Rezultatul: una din unghiile mele de la picioare încă este neagră.De atunci am înţeles că alergatul nu este atât despre muşchi si rezistenţă, cât este despre nutriţie.

Acum o lună am băgat pentru prima oară 30 (chiar 31, dacă e să fiu exact). Era ceaţa destul de densă în parc, nu era aproape nimeni şi era destul de frig, ceea ce dădea parcului un aer oarecum horror, dar am încercat să nu mă gândesc la asta, îmi propusesem să fac 5 ture şi asta aveam de gând. După primii 18 km, care au trecut relativ ok (poate doar ultimii 3 au fost un pic obositori, mi se făcuse sete), am luat o jumătate de baton proteic şi am reuşit cumva să fac următoare tură, fără mari bătăi de cap, doar mă dureau puţin picioarele. Ultima tură a fost oribilă toată. Am luat restul de baton la început, ceea ce m-a ajutat destul, dar tot mă dureau rău picioarele. Bine că am dat de un tip care alerga în ritmul meu şi mă mai motiva. Totuşi, când am terminat tura, am fost în stare să alerg în continuare până la metrou şi după simţeam că as mai fi putut, ceea ce mi s-a părut incredibil.

Sper ca în martie să pot povesti cum a fost să bag 36 pentru prima oară :).