Maraton 7500

Week-endul acesta am participat la maraton 7500, categoria elită. Concurs pe echipe de alergare montană,  peste 90 km, peste 7500 metri diferenţa de nivel (sunt vreo 7900 din câte am inteles), 40 de ore timp limita. Şi dacă vi se pare complicat, diferenţa de nivel se măsoară doar la urcare, deci în total sunt peste 15.000 de metri de urcat şi coborât. Ca să înţelegeţi ce înseamnă asta, imaginaţi-vă că trebuie să mergeţi din Buşteni până la Babele, dus întors, de 6 ori consecutiv. Cam aşa :)). M-am înscris fără să ştiu foarte bine ce înseamnă asta. Am avut experienţa unui concurs montan în Retezat, unde a fost oribil, 28 de km făcuţi în 6 ore, după care eram mort, dar aici m-am înscris pur şi simplu din ambiţie, să văd dacă reuşesc.

Nu am ştiut că merg decât cu 2 zile înainte de concurs. Până atunci am tot fost din doctor în doctor, îmi era frică să nu am hernie, mă tot durea piciorul de o lună (că tot mă lăudam că nu am avut nicio accidentare gravă), dar până la urmă mi-a zis un chirurg că nu am nimic, dar să fac repaos 3 luni. Când am auzit aşa ceva am zis ok... asta înseamnă apt pentru 7500, nu ştie chirurgul medicină sportivă (nu am o părere foarte bună legată de medicii din ţară).  Am ajuns la salvamont Peştera joi pe la 5. M-am cazat la cort pentru că nu am vrut să dau o grămadă de bani la hotel sau chiar şi la vilele de acolo. M-au dus ai mei pe mine şi pe Ade, sora mea cu care participam, şi ne-au lăsat acolo. Noaptea de dinainte, evident, a fost oribilă, m-am chinuit 7 ore în cort să adorm, dar obişnuit să dorm la 3 dimineaţa nu am reuşit să dorm decât vreo 10-20 de minute. Eram deja resemnat din Retezat că nu se doarme înainte, am dormit foarte bine în săptămâna aia cel puţin. Ade a reuşit să doarmă vreo 3 ore. Ne-am trezit noi la 5 (eu m-am ridicat din cort, că eram deja treaz), am auzit lumea că se plângea că nu a dormit, am zis "ok, e bine, nu sunt singurul". În fine, ajungem noi la start, se dă startul la 6, ne punem în spate, lumea nici măcar nu alerga, am rămas un pic mirat, măcar aşa, pentru poză, tot trebuie să alergi...

Şi a început. Prima porţiune de drum a fost lejeră, o urcare destul de simplă, apoi o zonă de fals plat pe care mai mult am alergat, în fine, am ajuns la cabana Valea Dorului după 1:20, un timp decent. Următoarea porţiune a fost de la Valea Dorului la Poiana Stânii, undeva lângă cota 1400, o coborâre lejeră, am ajuns bine şi la punctul 2,

Problemele au început o dată cu prima urcare mai serioasă, spre Piatra Arsă, o urcare nu foarte grea, dar destul de plictisitoare, iar Ade obosise pe final şi a trebuit să încetinim. Până aici vremea a fost foarte bună. La Piatra Arsă se filma, ceea ce mi s-a părut frumos. De la Piatra Arsă până în Buşteni am făcut sub o oră jumate, a fost o coborâre frumoasă, relaxantă aş zice. În Buşteni am alimentat mai sănătos, am făcut o mică pauză, apoi am plecat spre Babele. Pe drum a început să plouă torenţial. De aici începând, pe tot traseul a plouat aproape tot timpul, în general mărunt, uneori chiar torenţial, cu foarte mici pauze. Măcar nu era ceaţă, încă..Pe jepii mici am mers foarte greu, am făcut 3 ore, deşi îmi doream să facem vreo 2:30 cel mult, dar vremea urâtă nu ne-a lăsat. Următoarea porţiune este cea mai lejeră din concurs, Babele- Peştera, a durat undeva în jur de 30 de minute, cel mult, am alergat aproape tot timpul. La Peştera am făcut o pauză mai mare, 15 minute sau aşa ceva, mi-am luat o geacă mai groasă în rucsac, mi-am pus nişte pantaloni mai groşi peste colanţi, şi am plecat spre Omu.

Urcarea spre Omu a început decent, dar a continuat din ce în ce mai greu, iar la un moment dat s-a făcut ceaţă, nu mai vedeam mai nimic, a început să şi plouă şi parcă tot nu se mai termina, ne-au zis 2 persoane la interval de 10-15 minute că mai avem o oră, apoi după destul timp am văzut un indicator că mai avem 45 de minute, ca peste 5 minute să ne spună cineva că mai avem un sfert de oră. Ultimul sfert de oră a fost oribil, rămăsesem singuri, nu se mai vedea niciun marcaj, mă speriasem că am rătăcit traseul, am strigat să văd dacă răspunde cineva, am auzit nişte voci care coborau spre Diham.. Într-un final am ajuns la cabană, unde am aflat că făcusem doar puţin peste 2 ore (destul de mult totuşi). dar mi s-a părut mult mai mult..

 La Omu am stat mult timp, aproape o oră, ne gândeam dacă să abandonăm, nu pentru că nu am mai fi putut, dar deja vremea era oribilă, nu se mai vedea nimic şi n-aş fi vrut să cobor singur cu Ade la Diham. Am coborât totuşi cu încă 2 echipe pe Valea Cerbului, o coborâre relaxantă, mai ales că eram mulţi şi a fost mai amuzant. Ultima parte totuşi a fost jegoasă, am luat-o pe o scurtătură recomandată de organizatori, care era super abruptă si plină de noroi, am patinat prin noroi, a fost îngrozitor.. Am auzit a doua zi o persoană care se plângea că a căzut de 6 ori acolo.. Eu am avut beţe de trekking, m-au ajutat mult, am reuşit să nu cad deloc. Ade a căzut de vreo 2 ori în noroi.. Cred că ieşeam mai bine dacă mergeam pe drumul normal, am făcut foarte mult pe acolo, dar asta a fost.

Am ajuns într-un final apoteotic la Diham la 10 noaptea, după 16 ore de mers. Ne gândeam să mai stăm pe acolo puţin să ne revenim, apoi să încercăm să mergem pe Bucşoiu, să ajungem a doua oară la Omu, dar asta am fi făcut doar dacă era vremea frumoasă. Totuşi organizatorii şi-au dat seama că vremea este mult prea rea pentru un traseu noaptea, aşa că au oprit concursul. După ne-am dat seama că primisem mesaje că s-a terminat concursul, dar nu se uitase nimeni.

Şi s-a terminat concursul înainte de start, după cum ar fi zis un concurent, care zicea că pentru noi startul începe după 20 de ore, când începem să nu mai rezistăm fizic. Am fost extrem de mândru că am luat totuşi medalie, au primit toţi cei care nu au abandonat. Sper ca peste un an să merg din nou şi să câştig medalia după ce am făcut tot traseul :)