duminică, 3 aprilie 2016
Campionatul National de Duatlon 2016
Nu stiu exact cand au trecut 2 ani de la prima mea participare la CN de Duatlon, dar cert este ca anul acesta am vrut neaparat sa particip din nou, pentru a imi imbunatati timpul. In 2014 nici macar nu aveam cursiera, am imprumutat o cursiera veche de la un coleg, asa ca m-am gandit ca anul acesta o sa reusesc eu cumva sa scot un timp mai bun. In 2014 am scos o ora, 13 minute si cateva secunde, la bicicleta avand un timp destul de slab. Anul acesta traseul de bicicleta nu mai avea urcari si coborari, ceea ce pentru mine a fost super (desi nu mai aveam cum sa prind 60 pe coborari, nici perioade cu 16-17 pe urcare nu au mai fost). Asa ca m-am inscris, chitit fiind sa imi depasesc timpul.
Problema a fost ca toata saptamana m-a durut destul de tare un genunchi de la prea multe antrenamente, ceea ce imi incurca putin planurile, mai ales pentru bicicleta. In seara de dinainte a fost ok, nu m-a mai durut genunchiul, in schimb de dimineata l-am simtit iar. Acuma asta era.. De dus oricum trebuia sa ma duc. Mi-am luat tricoul cu "I run with god", m-am rugat sa fie bine si m-am dus. Pe drum am simtit genunchiul in continuare, la fel si cand am ajuns acolo.. Aveam un pic emotii, ma gandeam sa nu scot un timp foarte slab, dar cumva cand am inceput sa alerg durerea a disparut si am putut sa fac cursa ca si cum nu m-ar fi durut genunchiul niciodata.
Prima alergare a fost super, am scos sub 16 min pe 4km, iar apoi am urcat pe bicicleta, pentru 5 ture de Unirii- Alba Iulia. Pe partea de dus batea vantul din fata si era destul de nasol de pedalat, aveam viteza destul de mica (27-30 maxim), in schimb pe partea cu vantul din spate era foarte bine, incepeam cu 35 si terminam cu 40, ceea ce mi-a dat per total o medie de peste 30, nu stiu exact cat, dar am terminat destul de bine bicicleta (38 min, 20 km, in care se includea si o tranzitie). Pe ultima alergare am fost mai slab, dar am reusit totusi sa intrec vreo 3-4 oameni, care erau mai obositi decat mine. Cred ca am avut cam 3km ultima alergare, desi oficial erau 2.5, in total 13 min cu tot cu ranzitia, din ce cred. Nu am reusit sa aflu distantele exact, teoretic ar fi fost 5/20/2.5, dar avand in vedere ca erau 5 ture de bicla e clar ca prima alergare avea doar 4km, iar ultima nu stiu cat avea, 2.5 minim, in orice caz. Timp total - 1 ora, 7 minute 24 secunde, cu aproape 6 minute mai bine decat acum 2 ani. Si pozitia a fost mult mai buna, locul 79 din 193, deci undeva in prima jumatate oricum.
O cursa frumoasa, stirbita un pic de decizia organizatorilor de a nu da medalie de participare, in ciuda taxei ridicate (100 lei + 10 lei legitimatia pentru o zi, deci practic 110). Mai bine mai dadeam 10 lei in plus si ne dadeau si medalie. Poate voi mai participa si in viitor, desi faptul ca nu ne-au dat medalie a fost un minus destul de mare si nu stiu daca voi mai veni, dar mai e mult pana atunci :)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Intrebarea mea e : Daca nici o amarata de medalie nu au putut sa faca din toti banii stransi , ce anume v-au dat ? Oameni de doi lei . Pentru tine, numai felicitari si respect :)
RăspundețiȘtergereNu ne-au dat nimic :)) Un gel de la isostar, atat.. Nu stiu daca mai merg si la anu'. Mersi frumos :)
Ștergere