Ultrabalaton 2017 - un concurs care a decimat românii

Ultrabalaton este unul dintre cele mai mari concursuri de alergare pe plat din Europa, cu o lungime de aproximativ 220km, avand ca timp limita 32 de ore. In anul de gratie 2017 s-au prezentat la start 10 romani si un moldovean, deci practic 11 romani (pe lista erau chiar 13 romani (12+1), dar nu au venit toti la start). Unul dintre ei am fost si eu, si ma gandeam ca am sanse bunicele sa termin, avand in vedere ca facusem 200 km in 24 de ore. Desigur, la un ultra niciodata nu poti face calcule de acest gen, pentru ca depinde foarte mult de zi, de cum te simti, de vreme, etc., dar asa teoretic ar fi rezultat ca se poate, nu era ceva imposibil avand in vedere pregatirea mea. Nici ceilalti nu erau slab pregatiti. Din 11 romani au fost si 2 fete - Mariana Nenu, care are record national pe 12 ore, si Mara Morosan, cu record national pe 6 ore si pe 24 (180 km), deci aveau motive sa creada ca pot termina cu bine aceasta proba. De altfel, unul dintre participanti, Florin Ionita, chiar castigase anul trecut. Nici ceilalti participanti nu o duceau prea rau cu pregatirea, Laurentiu Moga avea si el alergari lungi, maraton sub 3 ore, si tot asa. Dintre toti, avea sa termine un singur roman, Szell Andrei, care din cate am inteles nu era nici el la prima incercare, mai venise si in alti ani dar nu se incadrase in timp. Dar sa o luam cu inceputul..

Pana in saptamana de dinaintea probei nu mi-am facut griji legat de acest concurs,  ma gandeam ca o sa fie distractiv sa alerg pe malul unui lac, fie si 220 km, sau macar o parte din ei, nu? Si chiar daca nu reuseam, oricum nu ma stresam foarte tare. Totusi, cu o saptamana inainte, am facut un semimaraton la care am tras prea tare, am vrut neaparat 1:30 pe semi, am zis ca e un examen pentru Balaton, si am ajuns la ambulanta. Probabil nu era necesar, mi-as fi revenit si singur, dar am facut un atac de panica, si de unde planul initial era, citez din mine, "sa plec cu 6-6'15" pe mie si sa incerc sa alerg fara pauze de mers pana mi se face rau", dupa ce am vazut ce inseamna cu adevarat sa iti fie rau planul s-a schimbat dramatical, urmand sa fie "sa ma intorc sanatos acasa indiferent daca asta inseamna sa abandonez". Cert e ca mi-e greu sa cred ca as mai putea avea altfel de abordare, mi-am dat seama ca nu merita distrugerea daca nu esti pregatit, asa ca decat sa imi fie rau mai bine o sa abandonez de fiecare data. Am schimbat si tactica, am zis ca merg 1 km la fiecare 8 alergati pe prima suta si 1 km la fiecare 6 alergati pe a doua suta, sau cel putin incerc. In saptamana de dinainte n-am mai alergat deloc, n-am mai facut efort, in schimb cu o seara inainte sa plec am dormit doar vreo 7 ore. Acum ar trebui sa fac o paranteza si sa spun despre biciclisti, ce e frumos la UB e ca e un concurs de echipa, fiecare alergator are dreptul sa isi ia un ciclist sa il ajute cu nutritia. Initial trebuia sa merg cu Victor Iliescu, dar din cauza unor probleme n-a mai putut  sa vina cu mine. Evident, panica maxima, am dat anunt pe Facebook, pana la urma s-au oferit chiar mai multe persoane si am mers cu Bogdan Todea, care pe langa faptul ca ma intelegeam cu el a fost si primul care s-a oferit. Urma sa mergem cu Florin Ionita, care avea chiar 2 biciclisti. Cel cu care trebuia sa vina avea o problema la genunchi si a mai chemat un prieten, urmand sa porneasca amandoi cu el, iar in cazul in care primul nu mai poate continua sa ramana doar cu al doilea. De plecat, am plecat joi la 5 dupa amiaza. Drumul a fost destul de relaxant, in sensul ca am vorbit, am ras, dar noaptea am dormit destul de greu, mai ales ca nici nu prea sunt invatat sa dorm in masina. Am dormit cam 6 ore chinuite, intre 1 si 7 dimineata. Cand am ajuns la cazare, in Siofok, eram rupti toti. Am mai dormit si acolo inca vreo 5 ore, de la 9 la 2, aproximativ, apoi ne-am dus sa ne luam kiturile. Ce mi-a placut e ca fiecare alergator avea cate un tricou personalizat, dar in rest kitul nu continea mare lucru, aveam totusi o portie de paste si o sticla de vin. Am putut schimba si numele biciclistului, ne-am intalnit si cu Mara, am facut niste poze si cam atat. Am fost sa mancam ceva in oras (la unguri preturile sunt un pic mai scumpe decat la noi, dar nu mult, maxim 50% din ce am observat), am mai discutat despre cursa, moment in care am aflat ca anul trecut a terminat un singur roman, Florin, care a si castigat. Cursa se anunta a fi mai grea decat credeam.

Seara am dormit destul de bine, avand in vedere ca ora de start era una criminala: 5 dimineata. Am reusit sa adorm in jur de ora 10, deci am dormit aproximativ 6 ore, ceea ce a fost destul de bine, as zice, dar totusi nu a fost suficient avand in vedere si celelalte zile. Am ajuns la start, am facut o poza cu romanii de acolo, atmosfera era una prietenoasa, toti erau entuziasmati. Biciclistii aveau startul mai tarziu, ca sa nu fie probleme chiar la inceput, n-am fi avut loc toti pe stradutele alea. Eu am vazut-o pe Mara, am intrebat-o daca nu vrea sa mearga cu mine cu 6'/km, mi-a zis ca da.. A plecat cu 5 pe mie. Cum s-a dat startul nici nu am mai vazut-o, era in fata tuturor fetelor. Favorita la fete, Maraz Zsuzsanna, era in spatele ei (desi urma sa castige cu sub 23 de ore), iar Mariana se tinea dupa ea. M-am gandit eu ca au inceput cam tare. Eu imi vad de cursa, dupa vreo 30 de minute ma gaseste si Bogdan si continui cu el. Ne-am inteles bine pe traseu, la fiecare pauza de mers imi pregatea dupa caz gel/ baton/ vitamine, iar la check pointuri la inceput il lasam pe el sa vada daca e ceva de luat, dar ulterior, cand eram obosit, mergeam eu sa ma alimentez de acolo. Pe la km 20 a inceput sa ma doara un pic soldul, m-am ofticat, dar am zis ca aia e, la ultra oricum te dor chestii, ignori, n-ai ce sa faci. Pana la km 40 cursa a fost super lejera, nu m-am stresat deloc. Dupa ce am intrat in ultra am inceput un pic sa resimt oboseala. Cursa era impartita in 11 "arogante" de tip 8+1 (8 alergat , 1 mers) apoi ar fi venit 14 "arogante" de tip 6+1, asa grosier. Teoretic ies 99 km pentru primele 11 calupuri, dar am facut cumva si am terminat dupa 100 sau chiar 101, am alergat un pic mai mult de 8 pe primele. Dupa primele 6 arogante am trimis mesaj acasa ca sunt la km 55. Eram practic la un sfert de cursa, dar ma simteam deja cam obosit. Putin dupa km 40 am ratat niste paste, am innebunit cand am auzit, dar am zis ca aia e, mergem asa, pe geluri. Poate era bine sa il rog pe Bogdan sa imi aduca el, desi erau greu de carat pe bicla.. Urmatoarele arogante au trecut din ce in ce mai greu, simteam nevoia de mancare solida. Pe la km 70 asa ne-am intalnit cu Mihai, biciclistul lui Florin, care ne-a dat o veste proasta: din cauza unor dureri de sold, Florin abandonase. Mai mult, Mara ajunsese la spital, dupa ce condusese cursa timp de 60 km. Cumva nu am fost tare surprins de Mara, dar mi-a parut foarte rau.. M-am gandit la Florin, uite, baiat destept, a vazut ca nu merge treaba si a abandonat acum cu damage mic, mai bine decat sa te chinui si sa abandonezi dupa 20 de ore si sa termini distrus(cam cum urma sa fac eu). M-a cam demoralizat ca a abanonat, dar ai era, continuam asa. Mihai a decis sa continue alaturi de noi, m-am simtit privilegiat sa am doi bicilisti, si le multumesc frumos pentru ca au stat alaturi de mine tot timpul. Inca ceva foarte important. Eu am crezut ca mergem asa, pe malul lacului, dar cursa are vreo 1800m diferenta de nivel, toata pe prima jumatate. Practic, dupa km 50, urcai si coborai tot timpul. Nu resimteai, panta era micuta, am alergat toate urcarile.. Dar se aduna in timp din pacate. La km 80 a venit o ciorba fara de care probabil abandonam de atunci, a intrat bine de tot. Pe la km 90 am intrat intr-o crama sa facem poze, pe acolo trecea traseul. Cand am iesit din crama, biciclistii mei credeau ca o sa ies tot pe acolo, dar nu, am iesit prin alta parte, m-am panicat un pic, am intrebat un concurent daca ne mai intoarcem la crama, a inceput sa rada, a zis ca nu, dar probabil o sa se prinda ei la un moment dat. Ceea ce s-a si intamplat, eu deja ma apucasem sa ii sun la telefon. Treaba mergea bine, asta era ultima din cele 11 arogante tip 8+1. urmau cele de 6+1, ceea ce ma relaxa oarecum, pentru ca incepuse sa mi se para greu sa alerg cate 8 km, trecea timpul din ce in ce mai greu si profitam de fiecare check intalnit ca sa ma opresc, eventual ma si opream inca o data la baie ca sa mai segmentez. Cu toate astea, arogantele urmatoare nu au fost mai usoare, in mod ciudat incepuse sa mi se para greu sa fac chiar si aia 6km, mi se parea ca dura la fel de mult ca aia 8. Ce nu intelegeam eu era, ori scazusem pace-ul ori trecea timpul mai greu de la oboseala? Ambele erau adevarate, daca la inceput viteza pe bordul bicicletei nu arata sub 9 la ora cand alergam, ba chiar aveam si 10 (deci 6 pe mie sau si mai bine), deja ajunsesem sa nu mai arate niciodata peste 9 si ceva, dar arata frecvent chiar si sub, deci coborasem spre 6:30-7 pe mie. Dadusem si mesaj acasa ca sunt la km 100 intre timp, trecusera 11 ore 30 pe primii 100km, deci practic timpul meu de la s24 pe distanta aia in conditiile in care aici fusese diferenta de nivel, caldura mai mare si vant din fata. Insemna ori ca sunt eu mai bun, ori ca am tras prea tare. Nici acum nu stiu ce sa cred. Probabil un pic din ambele.

                            

                                                Descriere poza: 6 la start, 0 la finish

In jur de km 100 l-am depasit pe Aris, un alt roman din cursa, care parea destul de obosit, m-am mirat totusi ca a pornit asa tare, avand in vedere ca era in fata mea pe prima suta, dar la cum arata m-am gandit ca probabil nici el nu va termina. Deja se imputinau romanii, cei la care ma mai gandeam erau Mariana, care incepuse prea tare, si Moga, care si el ar fi putut termina. Pe ceilalti nu prea ii stiam. Una din greselile mele e ca am tot comparat cursa cu S24, desi nu avea absolut nicio treaba, si stiam asta, am incercat sa merg la fel ca acolo in conditii mai grele. Deja incepeam sa numar calupurile descrescator, de la 14 in jos. Ultimii 20 km nici nu contau, ma gandeam ca la rigoare ii pot face si mers. Imi tot calculam cat timp imi mai trebuie, planul initial era ca fac 11 ore pe prima suta, 14 ore pe a doua ca o sa fiu obosit, si 4 pe ultimii 20 km, in mers. Pe prima suta deja nu facusem 11 ore, facusem peste, dar media totusi se apropia de 9/ ora, in schimb, desi ma gandeam ca e un calcul super pesimist ca voi avea de la aproape 9 la ora o medie de 7 la ora pe ultima suta, s-a adeverit. Nici macar nu imi mai iesea 6/1, ajunsesem la 5.5/1.5. Dupa al 3-lea maraton au venit niste paste, au intrat bine, dar apoi a venit noaptea. Mai ramasesera 11 calupuri de facut. Primul din astea a mers binisor, dar incepeam sa ma simt ciudat. Desi ma simteam ok ca si efort, puteam sa alerg, mi se parea ca nu stiu ce caut pe acolo, ce e cu mine exact. Termin si calupul ala, inca 10 arogante (70km) pana la 200, deci in jur de 50-55 km de alergat, daca mentineam un ritm de 5.5/1.5 sau chiar 5/2, si tot puteam termina in timp. Nu parea asa mult ca distanta de alergat.. Urmatorul calup devenise deja enervant, timpul trecea cu incetinitorul, intrebam destul de des cat am alergat, dar totusi a trecut si asta. Pana acum nu zisesem niciodata biciclistilor cum ma simt, nu voiam sa ii demoralizez, ei erau destul de entuziasmati, traseul trecea prin fata cazarii noastre, la km 205 era cazarea, Bogdan deja planuia sa alerge cu mine ultimii 15km.. Am zis ok, dau asa. Mai aveam 2 maratoane cu totul, era km 136, am mai mers pana la 138 aproximativ sau chiar mai mult (alergarea cred ca o terminasem in jur de 137). Si pentru biciclisti e greu, trebuie sa mergi cu viteza mica si sa stai toate orele alea in sa, e destul de neplacut, nu e chiar o distractie, unde mai pui ca Bogdan a si carat bartai rucsacul, in care aveam o groaza de chestii inutile, 3-4 tricouri de schimb, desi am folosit doar un tricou, ala de pe mine (de la Compressport), o singura pereche de sosete, dar aveam 2 de schimb, etc. Plus nutritia - geluri, batoane, praf pentru izotonic, supradyn, shoturi de magneziu, calciu, etc. Hai ca nu mai era mult. Inca 9 bucati, 45 km de alergat. Dupa alergarea asta ramanea sub un maraton de alergat, restul mers. Putin! Incep sa alerg increzator, deja se facuse noapte noapte, aveam frontala, nu mai vedeam nimic fara lumini, bantul incepuse sa bata destul de tare si din pacate aducea a ploaie. Alerg eu ce alerg, stiam ca timpul se dilata grav, dar ma gandeam ok, poate am alergat spre un km, special am asteptat destul de mult pana sa il intreb pe Bogdan deja clasica "cat e bordul?". Cand il intreb, rezultatul a fost incredibil. Alergasem exact 400m. Am zis ca o iau razna. 400m? Durerea oricum nu ma mai deranja asa tare, ma durea uniform tot ce era de la brau in jos, cu o exceptie ce e drept, glezna stanga, care ma durea destul de tare. Dupa l-am tot intrebat din maxim 500m in 500m. Am zis "ba.. in ritmul asta nu se poate". Pur si simplu desi ma simteam ok aveam o stare ciudata, nu pot sa o explic prea bine, imi simteam mintea goala, probabil de la oboseala. Am zis ca vad cum merge mersul, merg mai mult si in functie de asta le zic biciclistilor ce fac. Cand am inceput mersul, parca nici ala nu mai mergea! Daca la inceput mergeam cu 7/ora, apoi in general cam 6/ora, acum nu mai tineam nici 6. Le-am zis baietilor ca nu stiu ce sa fac, ca ma gandesc serios sa renunt ca nu sunt ok. Am mai mers un pic, dupa simteam ca vreau sa stau jos ca nu mai am chef de mers. Stiam ca asta inseamna sfarsitul cursei, dupa ce am stat jos 5 minute nu mai puteam nici sa merg. Am mers pana la urmatorul checkpoint ca sa anunt ca abandonez (km 148), de unde l-am sunat si pe Tudor, biciclistul lui Florin (cel cu care trebuia sa vina initial), care a venit sa ne ia de acolo. Pana sa vina, a fost un voluntar amabil si m-a lasat sa astept la el in masina, altfel innebuneam de frig. Oricum organizarea a fost impecabila, desi nu imi convine sa recunosc, mult mai buna decat la orice concurs la care am fost in Romania. Marcaje ca pentru prosti, circulatia oprita cand treceam noi, mancare si bautura din belsug, aveau chiar si geluri (!!) la punctele de alimtentare. Pe drumul de intoarcere a inceput si sa ploua, bine ca nu ne-a prins si ploaia ca era grav de tot.

Si cam asta a fost cursa mea. Conditiile au fost grele, dar asta nu inseamna ca eu n-am fost slab. Am fost slab, am crezut ca pot sa duc o cursa pe care nu am putut sa o duc, m-am mai calmat si cu alergarea ultra.. Pur si simplu nu am avut pregatirea necesara pentru asa ceva, si din pacate in Romania nu prea e incurajat acest fenomen, cel de ultra pe sosea, nici macar nu avem curse. Avem doar S24h, concurs oficial pe sosea, si a fost organizat si un concurs pe pista de 6 ore, dar in rest nu prea avem ultra de sosea. Organizeaza Aris acum ceva interesant, vreo 100 km, Ultransilvania ii zice, dar din pacate nu am cum sa ajung. Imi pare bine totusi ca de acum o sa fiu mai reticent cand vine vorba de curse si le voi aborda cu mai multa seriozitate, si nici nu o sa ma mai deranjeze faptul ca abandonez sau nu. Oricum nu obtineam niciun premiu, deci pana la urma era mai mult o realizare personala. Era frumos sa fim mai multi romani care terminau, dar momentan asta e nivelul in Romania. Foarte putini ar putea termina cursa in conditiile de anul asta (vant din fata mereu, relativ cald ziua, ploaie noaptea). Cu toate astea, rata de terminare a fost mare, 44%, deci ungurii s-au descurcat, asta inseamna doar ca eu sunt slab, nu pot da vina pe conditii. Poate ca daca Dumnezeu ma ajuta si ma tine sanatos si mai particip si alta data, o sa fiu mai pregatit si o sa termin.  Cel putin mi-am revizuit nivelul - un amator slab spre mediu pe alergari scurte, mediu pe alergari lungi. Nimic mai mult.

Legat de ceilalti romani, Mariana din pacate a avut si ea parte de ambulanta dar nu ceva grav, hipotermie din ce am inteles, dar a fost mai mult ceva preventiv. Laurentiu Moga, care parea ca sta foarte bine, a fost si el lovit de vreme, dar si de epuizare, si a abandonat la km 170. Ceilalti romani au abandonat si ei pe unde au apucat. Eugeniu Dedov, din Moldova, a acuzat niste dureri, dar si faptul ca nu s-a putut trezi la timp si a luat startul cu o ora mai tarziu. Asta mi s-a parut cea mai tare faza :)) Un alt roman simpatic, Ioan Alexandru, pe care l-am depasit pe la km 40 parca, a abandonat si el din cauza genunchilor. Singurul care a terminat, Szell Andrei, probabil ca a fost cel mai constant dintre toti, fiind in spatele meu cand eu am renuntat, si a terminat in aproape 30 de ore. Primul concurent, ca idee, un englez cu 261km in 24 de ore, a terminat in 18:30, record de cursa din ce am inteles, o medie de 5'09"pe km, inacceptabil adica, viteza de extraterestru (unora le trebuie ani ca sa scoata viteza aia pe maraton, asa ca idee). Prima tipa a fost, evident, Zsuzsanna, cu un timp extraordinar, 22 de ore si ceva. Sper ca la anul care vine sa fie cel putin tot atatia romani, si mai multi la finish, si in cazul in care mai particip sa fiu mai pregatit si eventual sa si termin. :)

                                           Dupa finish, privind lacul.

P.S.: a doua zi dupa concurs nici nu mai puteam sa merg. Ma durea glezna stanga si soldul drept (inca ma dor, la 3 zile dupa concurs), dar la modul ca nici nu puteam sa merg, ca sa urc scarile aveam nevoie sa ma tin de balustrada cu ambele maini. Asta inseamna sa iti dai distrugere :))