Am tot vrut să scriu articolul acesta, dar din diferite motive (în principiu lene) nu am mai apucat să o fac, însă este ceva chiar important şi poate reuşesc să conving pe cineva să descopere plăcerea de a te mişca. În acest articol am de gând să expun avantajele mişcării cât şi modul în care putem integra activitatea fizică (contrat concepţiei comune cum că studenţii la poli sunt nişte tocilari fără viaţă) pe lângă celelalte activităţi pe care le facem.
Presupun că toată lumea este de acord că o dată cu facultate creşte semnificativ responsabilitatea, şi o dată cu aceasta şi stresul pe care trebuie să îl suportăm. Presupun că nu are sens să spun de ce stresul este rău.. Mai mult stres => şanse mai mari de depresie => o viaţă nefericită şi plină de decepţii. O dată cu începerea facultăţii lumea începe să îşi facă din ce în ce mai multe probleme, atât la nivel social (relaţiile cu cei din jur se mai răcesc, începi să conştientizezi că eşti pe cont propriu, poate cei mai mari [şi nu numai], care sunt la master, doctorat, se gandesc deja la o familie), dar mai ales la nivel profesional, fiecare ar vrea să se angajeze, sau e conştient că trebuie să o facă la un moment dat, avem nevoie de mai mulţi bani, ştim toţi cam cum merge treaba.
Şi totuşi, ce facem? Cum putem elimina stresul din viaţa noastră? Pentru că este clar, stresul nu e bun şi vrem să scăpăm de el. Sunt de acord că există şi soluţii temporare, o noapte (sau mai multe) de petreceri nebune este una din cele mai utilizate soluţii folosite de studenţi pentru a se elibera cumva de stres - toţi am fost pe acolo. Zilnic lumea e stresată, nervoasă, toţi se gândesc doar la temele pentru facultate şi la faptul că nu se mai termină o dată facultatea şi nu mai vine ziua când o să avem ceea ce vrem cu toţii, mălai, verzişori, aţi prins ideea. Toţi ne plângem că suntem stresaţi, dar ce facem pentru a elimina asta? Dacă ne plângem într-adevăr avem o iluzie că am pierdut o parte din energia negativă, dar ea rămâne tot acolo..
Soluţia este la îndemâna oricui: faceţi mişcare! Cel mai bine este să mergeţi la alergat, dar de asemenea e bun şi mersul cu bicla (acolo trebuie totuşi mai mult timp ca să îşi facă efectul de "destresare"), de înot nici nu mai spun, dar e ok cam orice tip de mişcare, atâta timp cât vă face să vă simţiţi bine şi să vă deconectaţi de la problemele din jur. Auzisem de oameni cărora dansul le-a schimbat viaţa, ştiu că pare amuzant si poate puţin gay, dar mişcarea ajută mai mult decât ne putem da seama.
O să încep prin a spune cum am descoperit eu terapia prin alergat. Am început în vara asta să alerg cu nişte colegi, pur şi simplu din plictiseală, am ieşit prin Herăstrău şi am zis să băgăm nişte alergat. Ţin minte şi acum prima tură completă pe care am făcut-o, eram efectiv terminat, mi-a luat 10 minute să îmi revin.. De atunci am mai tot alergat, am reuşit să termin un semimaraton şi acuma mi-aş dori să pot participa la anul la proba de maraton. Acolo deja este un alt nivel, dar sper să pot reuşi. Pe parcursul primelor dăţi când am alergat am realizat cât de bună poate fi terapia prin alergat. Toate problemele, tot stresul şi toate grijile dispar, nu mai contează decât să continui să alergi, să reuşeşti să faci distanţa pe care ţi-ai propus-o fără să te opreşti. Ba mai mult, stresul rămâne atât de mult în urmă încât este nevoie de mult timp pentru a te ajunge din nou. Cu cât eşti mai stresat, cu atât trebuie să alergi mai mult, pentru a-l lăsa în urmă. Pare un argument mai mult ca o glumă, dar există şi o explicaţie, oboseala fizică ne face să uităm de celelalte probleme, şi cu cât eşti mai obosit cu atât contează mai puţin orice altceva.
Ştiu, mulţi spuneţi că alergatul nu e pentru voi, că nu sunteţi dispuşi la efort, că nu aveţi timp, sau alte argumente de acest fel. Dar adevărul e ca atât timp cât nu ai o problemă medicală gravă (probleme cu inima, cu ficatul, auzisem recent de un băiat care a murit în timpul orei de sport, e tragic) atunci poţi alerga şi tu. Organismul nostru poate mult, mult mai mult decât ne putem imagina. Există oameni care participă la concursuri de alergare prin deşert sau la concursuri de alergare de mii de kilometri, pe care le termină după 2 luni de alergat zilnic câte 90-100 de km. Să nu mai zic de ultramaratoane si alte nebunii. Cautati Yiannis Kouros pe google, de exemplu, daca vreti sa vedeti cam cat poate sa reziste organismul unui om. Nu contează cât de bună e forma fizică pe care o ai, citisem despre un tip care până la 19 de ani era obez, apoi a intrat în armată, iar la 24 a ajuns să fie cel mai tânăr membru al clublui celor care au terminat 100 de maratoane.. Desigur, acestea sunt exagerări, dar ideea este că oricine poate să alerge atâta cât işi doreşte, trebuie doar să crezi că poţi să reuşeşti, să ai ambiţie şi să nu te opreşti.
Cum putem integra mişcarea în viaţa aglomerată de student la poli? O întrebare care, aparent, nu are un răspuns foarte simplu. Dar adevărul e că avem mai mult timp decât vrem să recunoaştem, aşa că o dată, de două ori pe săptămână o mică ieşire la alergat clar nu va afecta cu nimic programul vostru. Dar, cum am zis, alergatul nu este singura soluţie. Veniţi la facultate cu bicicleta, de exemplu, este mult mai distractiv, îi vezi pe cei din jur cum se stresează, cum se înjură, se claxonează, iar tu faci slalom printre maşini cu bicicleta.. E o senzaţie frumoasă, dar din păcate când e foarte urât afară nu prea o putem avea. Sau puteţi merge la înot.. din păcate acolo trebuie plătită şi o oarecare sumă, destul de mare pentru un student. Dar alergarea este şi va fi gratis, este un mijloc de a petrece vremea şi de a te simţi bine. Iar satisfacţia că ai reuşit, cu mult chin, să alergi atât cât ţi-ai propus este greu de egalat. Am uitat cumva să menţionez că oamenii care fac mişcare regulat pot să meargă (mai bine zis chiar să alerge) cu 16 ani mai mult decât cei sedentari? Ia imaginaţi-vă următoarea imagine, voi la 70 de ani, alături de un prieten pe la 60, la o plimbare prin Cişmigiu, în drum spre table. Tipul de 60, sedentar şi puţin alcoolic, după 1 kilometru de mers mai rapid se plânge de dureri de spate şi de picioare şi are nevoie de o pauză. Tu, la 70, nu ai nicio problemă. Sună bine, nu? Aşa mă gândeam şi eu, sper că am reuşit măcar să vă atrag interesul :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu