Maraton Piatra Craiului editia Survivor, 2017

Avand in vedere ca aveam o oarecare traditie in acest concurs (bine, nu cine stie ce, doar 2 editii, am mai fost in 2015 si in 2016), m-am inscris si in acest an la MPC, si le-am luat cu mine si pe Cami si pe Ade. Sora mea a venit vrand, nevrand, am inscris-o eu si doar am anuntat-o ca trebuie sa vina si ea, iar Cami avea dubii daca sa vina sau nu, dar i-am zis ca nu poate sa rateze tocmai craiasa, fix cel mai tare concurs, etc, etc. Planul era sa stam la cort, dar avand in vedere ca vremea nu a tinut cu noi ne-am gandit sa luam o camera pe ultima suta de metri, asa ca am gasit undeva la 1 km si ceva de start. Am plecat cu trenul cu Cami si cu Godza, sor'mea s-a ambitionat sa vina a doua zi cu cineva cu masina (si era cat pe ce sa rateze startul, a ajuns cu 10 minute inainte, sa nu faceti asa ceva). Pe tren ne-am uitat la vreme, eu faceam pe nebunul, ziceam ca imi doresc sa fie vreme rea - ninsoare, viscol, grindina, temperaturi negative, vant, ceata.. :)) Aveam sa platesc pentru aceste arogante, pentru ca am primit fix ce mi-am dorit (mai putin ceata si grindina). Intre timp am aflat ca s-a modificat si traseul cu o ruta mai usoara (sau cel putin mai putin expusa, fara zone de creste sau alte zone de risc in conditii de umezeala si frig).  Am ajuns in Zarnesti, am luat kitul de participare (spre dezamagirea mea a continut niste manecute extrem de largi, chit ca erau S, eu port XS la cele de la Compressport asa ca o sa i le dau sor'mii sa le vanda, nici macar nu le-am deschis pe ale mele) si ne-am dus sa ne culcam.

Am ajuns a doua zi la start cu echipament complet (suprapantaloni si polar in rucsac, plus folie de supravietuire), pe mine avand colanti lungi, tricou, maneci (de la Compressport, evident, nu cele primite in kit), buff, manusi si geaca de ploaie de la Salomon. M-am gandit ca ar trebui sa fie suficient avand in vedere ca am mai mers in frig, mai ales in iarna trecuta am facut multe antrenamente sub 0 grade doar cu tricou si geaca, dar ce nu am pus in calcul e ca acum au fost precipitatii tot timpul, am inceput pe ploaie, a continuat cu zapada si am terminat pe ploaie. Am inceput cursa cu o alergare pe plat, nu am tras foarte tare pentru ca nu voiam sa obosesc de la inceput. A urmat o urcare destul de lunga si cu multe stanci care m-a solicitat un pic, dar am terminat-o fara mari probleme. La finalul urcarii deja incepuse sa ninga. A urmat apoi o coborare pana la primul punct de alimentare. De acolo am avut o zona lunga de coborare/ plat, inclusiv o urcare spre final pana la Table. La Table am ajuns cu rezerve si cu moral destul de ridicat. Acolo a urmat o bucla de vreo 7km care se intorcea tot la Table, din punctul meu cam inutila, pentru ca a adaugat kilometri in plus dar fara vreun peisaj senzational sau ceva similar, pur si simplu a fost o bucla doar ca sa se ajunga la distanta de maraton (ba chiar sa treaca de distanta de 42km cu vreo 2-3km). Auzisem de la ceilalti ca sunt cam 2100m urcare cu 42km distanta. Dupa bucla asta urcasem deja vreo 1700 si am crezut ca mai e un pic si se termina urcarea, dar de fapt de acolo a urmat cea mai grea portiune din traseu, o urcare super lunga, prin frig, care am crezut ca nu se mai termina, tot timpul ma rugam sa termin viu eu si ceilalti concurenti.. A urmat apoi o coborare foarte alunecoasa (am cazut de 2-3 ori pe acolo), pentru ca in final sa ajungem la cabana Curmatura. Aici deja eram inghetat complet si incepusem sa imi fac griji din cauza frigului. Imi era prea frig ca sa pun polarul pe mine (sa deschid rucsacul), nu mai puteam nici sa scot gelul din rucsac, a trebuit sa rog pe cineva.. Aici am primit o supa apoi am continuat coborarea spre Zarnesti. Dupa vreo 2km zapada a disparut si conditiile au fost mai prietenoase, am inceput sa imi simt mainile din nou, apoi au urmat 7km de plat pe care i-am alergat aproape in intregime. Am ajuns la finish dupa 6 ore jumate, as fi putut mai bine daca eram in forma mea maxima, probabil spre 6 ore, dar nu am tras, avand in vedere ca era foarte frig si ca nici macar nu era traseul original. Am purtat tricoul cu "I Run with God" si l-am si aratat la finish, dar din pacate nu era niciun fotograf acolo care sa importalizeze momentul (sau nu am vazut eu).

Dupa ce am terminat m-am dus in sala de sport unde am inceput sa tremur incontrolabil, m-am incalzit abia dupa vreo jumatate de ora. Aveam temperatura 35.5, deci la limita dintre a fi ok si a nu fi ok, dar totusi eu am fost ok, avand ani de experienta in spate, problema e ca au fost si oameni care alergau pentru prima oara in asemenea conditii. L-am asteptat apoi pe Godza, care a sosit dupa aproape 8 ore. Dupa am primit mesaj de la Cami ca a abandonat si a ajuns deja la cazare (aparent i-au intors din drum pe ultima urcare, i-a imprumutat chiar Lucian Clinciu un polar, mi-a placut ca a stat si el pe traseu sa vada ce se intampla cu lumea, eu l-am intalnit cu 500m inainte de Curmatura). Intr-un final a ajuns si Ade dupa vreo 9 ore jumate, mi-a zis ca a fost cursa vietii ei si ca a tras maxim de ea sa nu abandoneze, fiind printre ultimii care nu au fost intorsi din drum la Table.

Acum e acum, cateva pareri de final. Din punctul meu de vedere, concursul trebuia anulat, nu poti organiza asa ceva in conditii de siguranta cu 700 de participanti, au fost multi care au intrat in hipotermie, li s-a facut rau, etc. Inteleg ca fusesera investiti deja niste bani, oamenii aveau rezervari etc, dar siguranta este mai importanta, cel putin asa consider eu. In al doilea rand, taxa de inscriere a fost nejustificata. Inteleg ca sunt multi care spun ca mergem pentru alergare, etc, prieteni, alte vrajeli, dar totusi am dat niste bani. 30 de euro pentru niste maneci largi si 2 check pointuri cu mai nimic in ele mi se pare total exagerat, basca medalia care era o bucata de lemn.. Din pacate in ultimul timp concursul a fost tot mai orientat sa scoata bani, ceea ce pentru mine inseamna ca ma voi gandi de 3 ori inainte sa ma mai inscriu la MPC, parca si-a pierdut din acea atmosfera de sarbatoare pe care am resimtit-o in 2015... Nu ma deranjeaza sa platesc o taxa oricat de mare, atata timp cat mi se asigura niste chestii - mancare in checkuri, ceai cald, etc. Nu vreau sa il acuz pe Lucian Clinciu (mai ales ca a facut si el ce a putut, a stat pe traseu, a ajutat lumea..) sau pe oricine altcineva, dar pur si simplu mi s-a parut ca am primit mult mai putin decat am dat. Inteleg ca e un efort mare sa organizezi asa ceva, dar nu imi pot ascunde dezamagirea si sa spun ca a fost OK. Nu a fost, ar fi trebuit mai multi voluntari, mai multe checkuri, ceai cald, bucla de la Table trebuia sa fie taiata cu totul, etc. Ce nu inteleg unii este ca poti alerga acel traseu si fara sa te inscrii, practic cand mergi la un concurs te intrebi: "merita taxa aceea? Face vreo diferenta  ca dau 30 de euro sau pot alerga eu singur pe 0 tot traseul?". Aici pot spune ca am fost pe 0. Am mancat 5 geluri de la mine, ce e drept mi-au dat apa voluntarii dar asta puteai lua oricum si daca nu te inscriai in concurs (sigur nu te lasa nimeni sa mori de sete). Deci practic aici ieseai mai castigat daca alergai bandit (fara taxa platita). Pe viitor am de gand sa ma gandesc inainte de fiecare concurs in felul urmator: merita taxa? Sau mai bine alerg banit? Sau mai bine alerg in alta parte aceeasi distanta, pe cont propriu? Sunt intrebari normale pe care ti le pui dupa mai multi ani de competitii, cand nu mai esti dispus sa mergi peste tot doar de dragul atmosferei, pana la urma totul este un schimb, dai ceva, primesti ceva. Per total a fost un mare survivor care nu prea a avut nicio treaba cu alergarea, sunt fericit ca am supravietuit, atat eu, cat si ceilalti participanti, si sper ca pe viitor se va insista mai mult pe siguranta.

Pana una alta, MPC ramane un concurs de referinta pentru alergarea montana in Romania si ii doresc succes, sper ca pe viitor lucrurile sa fie mai bine organizate. Ca parti pozitive, apreciez totusi marcajul foarte bun (nu te puteai rataci, ce e drept era si multa lume si mereu vedeai pe cineva). Felicitari tuturor celor care au participat la acest concurs, sper sa ne vedem cu bine si la altele.

Trei saptamani si doua maratoane

Desi acum cateva luni n-as fi crezut ca voi face asta, pentru ca abia alergam 12-15 km (dupa o pauza de cateva luni in care nu m-am mai antrenat din cauza unei rupturi musculare), am reusit sa fac 2 maratoane montane in 3 saptamani: ecomaraton, probabil cel mai celebru din tara, si maraton apuseni, un maraton mai putin cunoscut in zona bucurestiului, dar foarte celebru printre clujeni.

Voi descrie, pe scurt, povestea fiecaruia.

Ecomaratonul se tine la Moeciu. Organizarea, atat aici cat si la Maraton Apuseni, a fost impecabila, in sensul ca nu am rabdat de sete sau de foame si nici nu se putea gresi traseul, fiind foarte bine marcat. La eco participa peste 1000 de oameni la toate probele. Traseul consta in 3 bucle, fiecare de aproximativ 14 km. Am pornit acolo cu strategia de a baga cat mai bine pe primele 2 bucle, urmand ca pe bucla 3 sa incerc cumva sa supravietuiesc.

Am ajuns eu la start, totul bine si frumos, aglomeratie, etc. Ma pun in zona B de alergare(pentru cei care voiau sa scoata intre 5 si 7 ore). Scopul meu era de a scoate 6 ore, am zis ca daca scot undeva sub 4 pe un maraton normal aici ar trebui sa scot cam 6. Si incepe bucla 1.. Am alergat un pic pe o urcare, dupa lumea a inceput sa o ia la pas. In scurt timp a venit km 5, cu punct de alimentare. Dupa nu mai stiu ce s-a intamplat, ca a venit foarte repede km 9, si dupa am mai mers un pic, am dat de o coborare destul de lunga si cumva am terminat bucla 1 fara sa inteleg foarte bine cum de s-a intamplat asa repede, trecuse 1 ora 45, sau ceva de genul asta. Bun.. totul mergea minunat. 

Pe bucla a doua am avut vreo 2 urcari din cate tin minte, dintre care una a fost destul de urata si m-a obosit. Am prins si putina ploaie, numai buna, pentru ca imi era destul de cald. Cert e ca bucla a doua m-a obosit destul de tare, foarte bine nu mi-o mai amintesc, dar stiu ca am ajuns din nou la start dupa 4 ore si ceva, deci facusem pe bucla 2 destul peste 2 ore. Am zis, asta e, nu mai scot eu 6 ore, oricum eram prea obosit sa imi mai pese. Bucla a 3-a a inceput cu o urcare. Am reusit sa imi mai revin, si am terminat urcarea in maxim 30 de minute, timp in care m-am mai relaxat, pentru ca nu am mers foarte repede. A urmat o coborare scurta, pe care am alergat-o, apoi pe urmatorii  km a venit o urcare foarte urata, cea mai urata din tot traseul. Efectiv abia asteptam sa termin, simteam ca nu se mai termina, ma rugam sa se termine o data chinul pentru ca nu mai suportam sa urc. Chiar cand credeam ca nu mai rezist am vazut punctul de alimentare, ceea ce m-a readus la viata. Am intrebat cat e ceasul: trecusera 5 ore 20 si mai aveam 6 km, doar de coborat. Ma gandesc eu, 6 km si 40 de minute.. perfect realizabil. Asa ca pe ultimii km am alergat aproape fara oprire. Ce e drept, pe final am obosit destul de tare, dar am reusit sa termin bine: 5 ore 56, un timp nesperat de bun pentru mine. 

Singura parte urata a fost ca a doua zi n-a mai venit niciun autocar spre Moeciu de Jos, si am mers pana acolo pe jos, desi eram destul de obosit dupa maraton, dar am mers aproape 10 km pana acolo. Nu m-a deranjat drumul, cat ca ar fi trebuit sa ne anunte ca nu sunt autocare.

Dupa eco, unde totul a fost super, am zis ca nu se poate rata maratonul Apuseni, pentru ca nu am fost niciodata acolo. Am stat in Turda, nu am mai gasit locuri in statiunea Muntele Baisorii sau pe aproape, asa ca a trebuit sa ne multumim sa stam in Turda si sa merg 50 de km pana la start in ziua respectiva. Ca si pret poate ca nu se merita sa vii din Bucuresti, 150 de lei costa doar taxa de inscriere, plus inca 250-300 de lei transport, cazare si masa (in conditiile in care mergeti mai multi cu masina, ca altfel pana acolo si inapoi doar benzina este in jur de 500 de lei), dar ca experienta mi-a placut foarte mult. Am aflat de la sedinta tehnica faptul ca ultimii 7 km erau de urcare. Buun, traseu dur, ultima parte cu urcare, nu am mai vazut asa ceva pana acum. Ok.. am zis ca o sa ma tarasc eu cumva pe ultimii km.

Am ajuns la start. Prima parte a zburat, alergam si pe urcari, pentru ca nu erau foarte abrupte, coborarile iti permiteau sa alergi destul de tare.. La km 21 aveam 2:35, un timp pe care unii il scot pe semimaratoane pe plat.. Deja incepeam sa imi fac planuri ca termin in sub 6 ore bine (scopul meu era sa termin in 6 ore, nu stiam exact cum e traseul si ce presupune). De asemenea, e un maraton un pic mai mare decat distanta clasica, masoara 43.7 km teoretic, dar practic pe Strava mi-a zis ca am facut 44.6. A urmat o coborare cu lanturi, pe care am parcurs-o destul de greu, apoi in continuare o coborare foarte abrupta, care mi-a terminat muschii de la picioare. La un moment dat una din sticlele din borseta mi-a cazut, am prins-o prost, dar din fericire erau suficiente puncte de alimentare incat sa fie ok una singura. Si asa am ajuns la 18 km de finish, deja obosit. Si greul abia incepea.. Urmatoarea portiune era urcarea principala din maraton. O urcare oribila. Afara erau 20 de grade si niciun nor pe cer, imi simteam pulsul batand in gat, mergeam cat mai incet pentru ca ma deranja destul de tare, treceam pe langa turisti si mergeam un pic mai repede decat ei, pur si simplu nu imi venea sa cred cat de prost pot sa merg. Au fost momente cand a trebuit sa stau 2-3 secunde fara sa merg pentru ca nu mai puteam. Efectiv nu voiam decat sa supravietuiesc cumva, si stiam ca daca m-as opri o sa fie si mai rau. Dupa numeroase chinuri am terminat urcarea, si am ajuns la punctul urmator de hidratare. Inca 11 km pana la final si trecusera deja 5 ore. I-am dat mesaj prietenei mele care ma astepta la start ca sigur nu termin in 6 ore, si mi-a zis ca pana atunci nu venisera decat 3-4 de la maraton, deci era clar ca am subapreciat traseul. Urmatorii 4km au fost de coborare, ultima mea alergare din maratonul acela. Au urmat apoi 7 kilometri de mers (parca a fost si o mica coborare unde am alergat un pic). Stiu doar ca ma durea capul ingrozitor de la caldura, desi aveam un buff pe cap. Pe ultimii 3 km ma uitam la ceas din 5 in 5 minute, pentru ca nu mai suportam. La un moment dat am auzit ca mai sunt 100 de metri pana la finish, ceea ce m-a bucurat foarte tare. 6 ore 41, un timp undeva sub jumatatea clasamentului, mai slab decat as fi sperat, dar avand in vedere traseul un timp rezonabil.

Urmeaza retezat skyrace, unde sper sa imi iau revansa fata de anul trecut, si apoi 7500.

Maratonul Zăpezii 2014

Acum vreo lună m-am înscris la maratonul zăpezii, la proba de 30km. Am zis că nu sunt aşa bazat să bag maratonul, şi semi deja nu mai reprezintă o provocare. Bun.. am plecat eu de acasă cu trenul, singur, o plictiseală îngrozitoare pe drum, apoi am ajuns în Râşnov pe la 2:30, aşa ceva. De acolo aveam de mers încă 9 km până la cabană, intenţionam să îi merg pe jos, făcusem în jur de 5 când a oprit o maşină lângă mine, mă întreabă unde e cabana Himalaya, le spun că şi eu merg acolo, aşa că m-au luat cu ei, foarte de treabă oamenii. Ajung la cabană, plictiseala de pe lume, nimic de făcut, nu aveam cu cine să vorbesc, fiind cel mai tânăr din competiţie, doar oameni de peste 40 de ani care povesteau care ce maratoane are şi cât de bazat e. Vine şi şedinţa tehnică, ocazie cu care aflu că era acolo un tip cu 171 de maratoane, cele mai multe din toată ţara, încă cineva cu vreo 70, plus organizatorul, cu 86 sau ceva de genul. Buun, numai oameni bazaţi. Aflu după că unul din colegii de cameră a fost la Ironman de 2 ori (!!), deja mă simţeam acolo ca ultimul ratat, numai oameni super umblaţi.. Colac peste pupăză, aflu că traseul nu este drept, având undeva în jur de 500 de metri diferenţă de nivel, ceea ce transforma cursa în cea mai grea pe care am făcut-o vreodată.

În fine, vine şi ziua concursului. Ajungem la start pe la 8, începe concursul la 9, iau un baton proteic înainte, vreme frumoasă, aproape că nu era zăpadă, în mod ironic (mai puţin o porţiune de vreo 6 km, unde s-a urcat şi coborât pe zăpadă întărită). Primii 3 km au fost aşa, ceva lejer, de acomodare, apoi am început să urcăm spre cetatea Râşnovului. Am făcut greşeala să bag tare la început, am luat o grămadă de oameni pe urcare, dar după coborâre, cand am revenit pe plat, au început să mă depăşească toţi cei pe care i-am luat. Pe la km 9-10 deja mi se făcuse rău, băgasem prea tare şi a trebuit să mă calmez, mi-a venit să vomit de câteva ori, aşa că am luat-o mai uşurel. Kilometrii 12-14 i-am făcut lângă cineva, a fost ok, am mai vorbit, a trecut timpul repede. La kilometrul 15 ajungeai la cabana Himalaya (punctul de finish, ocazie cu care cei de la 15 km terminau concursul), iar acolo am luat un super baton proteic primit în pachetul de concurs, ceva incredibil, dai un ban, da' stai în faţă.. Batoanele mele au 60 de grame, cu 10 grame de proteine, şi costă ceva gen 2 lei, chestia asta avea 35 de grame, 25 de proteine... Iei două din alea, ţi-ai făcut provizia pe toată ziua. Am ajuns la km 18 (unde întorceau cei de la semi) fără stres, şi după am avut de urcat vreo 2.5 km, ocazie cu care i-am depăşit pe toţi care erau în faţa mea la mai puţin de 500 de metri, unul dintre ei cel puţin era ofticat că alerg în bocanci (singurul în bocanci de acolo, mă aşteptam la zăpadă şi nu am venit cu altceva), am trecut pe lângă el şi mi-a zis "băă ce bine alergi în bocanci"... La km 21, pe coborâre, am făcut o aroganţă, l-am sunat pe tata, vorbeam la telefon şi alergam în acelaşi timp, aia care urcau mai să mă înjure, nu altceva. Până la 24 nu a fost stres. La 24 (care coincidea cu km 18) am avut mândria să văd că sunt destui care băgaseră semimaratonul şi au făcut cu 6 km mai puţin decât mine, m-am gândit "bă... e bine!". De la 24 la 27 a fost nasol că am alergat singur, ăia care erau în spate aveau spre un kilometru în urmă, la fel ăia din faţă, şi deja era prea târziu să mai fie întârziaţi la semi. Nici măcar nu ştiam dacă am luat-o bine.. Indicatoare nu prea erau, s-a mai rătăcit lumea, chiar şi anul ăsta. La 27 încă simţeam că pot, am băgat al 3-lea baton proteic, am luat un izotonic si am continuat să alerg. Chiar mi-a părut rău că nu am băgat maraton full, aş fi putut să îl scot, mă simţeam în stare..  Ce nu mi-a venit să cred, la km 28 văd o tipă mai grăsuţă (din câte ţin minte parcă şi fuma...) care era la km 14 în cursa de 15... Cum să mergi tot drumul, să scoţi 15 km în 2 ore jumate, şi să dai şi bani? În fine.. Pe ultimii 2 km am forţat, să nu mă ia din urmă nimeni, văzusem pe cineva în spatele meu. În total am scos 2:51, cu mult mai bine decât mă aşteptam (având în vedere că erau denivelări), şi din câte am înţeles am ieşit pe locul 6. A,da, la km 29 la mine tipul cu ironman era la 28, am fost super mândru (bine, dacă mai alergam o oră probabil m-ar fi luat).

Mi-a părut bine că am avut o masă inclusă în pachet după final, care a fost chiar foarte bună. Am cunoscut acolo un tip care se tot lăuda că a băgat 160 de kilometri în ceva gen 19 ore. După m-am pregătit să fac cei 9 km până la gară pe jos, dar din fericire m-a dus cineva cu maşina până în Ploieşti, am mers doar 2 din ăia 9. Pe drum îi vedeam pe cei de la maraton, chiar îi apreciez pe oamenii ăia, bătrâni, se vedea că nu mai pot.. O luaseră la mers lejer, dar nici gând să renunţe. Unul din cei cu care am stat in cameră mi-a zis la final "vezi că alergatul e ca un drog.. costa mult (concursuril, alimentaţie) şi nu poţi să te laşi". Per total m-am simţit super bine şi abia aştept următorul concurs.

P.S.: Acum realizez, batonul minune nu avea 25 de grame de proteine din 35, ar fi fost imposibil, avea 25%, deci asta înseamnă 8.75 grame... Ceea ce înseamnă că am avut parte de un efect de placebo autentic, eram ferm convins că e un baton minune şi că nu mai am nicio problemă, bine de ştiut.

Manifest pentru o viaţă în mişcare

Am tot vrut să scriu articolul acesta, dar din diferite motive (în principiu lene) nu am mai apucat să o fac, însă este ceva chiar important şi poate reuşesc să conving pe cineva să descopere plăcerea de a te mişca. În acest articol am de gând să expun avantajele mişcării cât şi modul în care putem integra activitatea fizică (contrat concepţiei comune cum că studenţii la poli sunt nişte tocilari fără viaţă) pe lângă celelalte activităţi pe care le facem.

Presupun că toată lumea este de acord că o dată cu facultate creşte semnificativ responsabilitatea, şi o dată cu aceasta şi stresul pe care trebuie să îl suportăm. Presupun că nu are sens să spun de ce stresul este rău.. Mai mult stres => şanse mai mari de depresie => o viaţă nefericită şi plină de decepţii. O dată cu începerea facultăţii lumea începe să îşi facă din ce în ce mai multe probleme, atât la nivel social (relaţiile cu cei din jur se mai răcesc, începi să conştientizezi că eşti pe cont propriu, poate cei mai mari [şi nu numai], care sunt la master, doctorat, se gandesc deja la o familie), dar mai ales la nivel profesional, fiecare ar vrea să se angajeze, sau e conştient că trebuie să o facă la un moment dat, avem nevoie de mai mulţi bani, ştim toţi cam cum merge treaba.

Şi totuşi, ce facem? Cum putem elimina stresul din viaţa noastră? Pentru că este clar, stresul nu e bun şi vrem să scăpăm de el. Sunt de acord că există şi soluţii temporare, o noapte (sau mai multe) de petreceri nebune este una din cele mai utilizate soluţii folosite de studenţi pentru a se elibera cumva de stres - toţi am fost pe acolo. Zilnic lumea e stresată, nervoasă, toţi se gândesc doar la temele pentru facultate şi la faptul că nu se mai termină o dată facultatea şi nu mai vine ziua când o să avem ceea ce vrem cu toţii, mălai, verzişori, aţi prins ideea. Toţi ne plângem că suntem stresaţi, dar ce facem pentru a elimina asta? Dacă ne plângem într-adevăr avem o iluzie că am pierdut o parte din energia negativă, dar ea rămâne tot acolo..

Soluţia este la îndemâna oricui: faceţi mişcare! Cel mai bine este să mergeţi la alergat, dar de asemenea e bun şi mersul cu bicla (acolo trebuie totuşi mai mult timp ca să îşi facă efectul de "destresare"), de înot nici nu mai spun, dar e ok cam orice tip de mişcare, atâta timp cât vă face să vă simţiţi bine şi să vă deconectaţi de la problemele din jur. Auzisem de oameni cărora dansul le-a schimbat viaţa, ştiu că pare amuzant si poate puţin gay, dar mişcarea ajută mai mult decât ne putem da seama.

O să încep prin a spune cum am descoperit eu terapia prin alergat. Am început în vara asta să alerg cu nişte colegi, pur şi simplu din plictiseală, am ieşit prin Herăstrău şi am zis să băgăm nişte alergat. Ţin minte şi acum prima tură completă pe care am făcut-o, eram efectiv terminat, mi-a luat 10 minute să îmi revin.. De atunci am mai tot alergat, am reuşit să termin un semimaraton şi acuma mi-aş dori să pot participa la anul la proba de maraton. Acolo deja este un alt nivel, dar sper să pot reuşi. Pe parcursul primelor dăţi când am alergat am realizat cât de bună poate fi terapia prin alergat. Toate problemele, tot stresul şi toate grijile dispar, nu mai contează decât să continui să alergi, să reuşeşti să faci distanţa pe care ţi-ai propus-o fără să te opreşti. Ba mai mult, stresul rămâne atât de mult în urmă încât este nevoie de mult timp pentru a te ajunge din nou. Cu cât eşti mai stresat, cu atât trebuie să alergi mai mult, pentru a-l lăsa în urmă. Pare un argument mai mult ca o glumă, dar există şi o explicaţie, oboseala fizică ne face să uităm de celelalte probleme, şi cu cât eşti mai obosit cu atât contează mai puţin orice altceva.

Ştiu, mulţi spuneţi că alergatul nu e pentru voi, că nu sunteţi dispuşi la efort, că nu aveţi timp, sau alte argumente de acest fel. Dar adevărul e ca atât timp cât nu ai o problemă medicală gravă (probleme cu inima, cu ficatul, auzisem recent de un băiat care a murit în timpul orei de sport, e tragic) atunci poţi alerga şi tu. Organismul nostru poate mult, mult mai mult decât ne putem imagina. Există oameni care participă la concursuri de alergare prin deşert sau la concursuri de alergare de mii de kilometri, pe care le termină după 2 luni de alergat zilnic câte 90-100 de km. Să nu mai zic de ultramaratoane si alte nebunii. Cautati Yiannis Kouros pe google, de exemplu, daca vreti sa vedeti cam cat poate sa reziste organismul unui om. Nu contează cât de bună e forma fizică pe care o ai, citisem despre un tip care până la 19 de ani era obez, apoi a intrat în armată, iar la 24 a ajuns să fie cel mai tânăr membru al clublui celor care au terminat 100 de maratoane.. Desigur, acestea sunt exagerări, dar ideea este că oricine poate să alerge atâta cât işi doreşte, trebuie doar să crezi că poţi să reuşeşti, să ai ambiţie şi să nu te opreşti.
Cum putem integra mişcarea în viaţa aglomerată de student la poli? O întrebare care, aparent, nu are un răspuns foarte simplu. Dar adevărul e că avem mai mult timp decât vrem să recunoaştem, aşa că o dată, de două ori pe săptămână o mică ieşire la alergat clar nu va afecta cu nimic programul vostru. Dar, cum am zis, alergatul nu este singura soluţie. Veniţi la facultate cu bicicleta, de exemplu, este mult mai distractiv, îi vezi pe cei din jur cum se stresează, cum se înjură, se claxonează, iar tu faci slalom printre maşini cu bicicleta.. E o senzaţie frumoasă, dar din păcate când e foarte urât afară nu prea o putem avea.  Sau puteţi merge la înot.. din păcate acolo trebuie plătită şi o oarecare sumă, destul de mare pentru un student. Dar alergarea este şi va fi gratis, este un mijloc de a petrece vremea şi de a te simţi bine. Iar satisfacţia că ai reuşit, cu mult chin, să alergi atât cât ţi-ai propus este greu de egalat. Am uitat cumva să menţionez că oamenii care fac mişcare regulat pot să meargă (mai bine zis chiar să alerge) cu 16 ani mai mult decât cei sedentari? Ia imaginaţi-vă următoarea imagine, voi la 70 de ani, alături de un prieten pe la 60, la o plimbare prin Cişmigiu, în drum spre table. Tipul de 60, sedentar şi puţin alcoolic, după 1 kilometru de mers mai rapid se plânge de dureri de spate şi de picioare şi are nevoie de o pauză. Tu, la 70, nu ai nicio problemă. Sună bine, nu? Aşa mă gândeam şi eu, sper că am reuşit măcar să vă atrag interesul :)