Update

Aşa cum spusesem acum ceva timp, mi-am propus ca la începutul lunii martie sa fac prima oară 6 ture de Herăstrău (echivalentul distanţei de 36 km). A venit şi ziua asta, mi-am luat tot ce trebuie, batoane proteice, băutură isotonică, m-am pregătit cum trebuie, doar că vremea nu a ţinut cu mine. M-am trezit şi am văzut că plouă (de aşteptat, erau 90% şanse de precipitaţii). Bun, nicio problemă, bag şi aşa, nu e stres. Mi-am luat o geacă anti ploaie, pe care până la urmă nu am mai folosit-o de loc, era mult prea cald cu ea, am luat jumătate de baton proteic şi am plecat. (apropo de batoane, recomand batoanele Redis, sunt de departe cele mai bune ca raport nutrienţi/ preţ. Un baton e ceva gen 1 leu sau 2, în schimb unul de la o firmă mai şmecheră ajuge şi la 5),

Am luat-o frumos la viteză mică, 5'30'' pe km sau pe acolo, ştiind că trebuie să păstrez timpul ăsta cât mai mult timp. Primii 15-16 km nici nu ştiu când au trecut, era extrem de relaxant, mă uitam la peisaj, ploua încet, parcă eram la munte (am mers cu bocancii, ca să nu mă ud), deci chiar aducea a munte. După a 3-a tură (undeva pe la 19 km, pentru că am alergat şi de la metrou până la lac, mai sunt vreo 700 de metri sau pe acolo) m-am gândit "ok, s-a terminat lejereala, acuma începe provocarea". Practic primele ture nu fac decât să te pregătească psihic de următoarele, unde o să fie mai greu. Am luat încă o jumătate de baton şi am început tura a 4-a, unde, spre dezamăgirea mea, am început să obosesc, mă cam dureau picioarele, şi ca să nu mă mai gândesc la asta îmi imaginam că vorbesc cu eul meu care făcea prima oară 4 ture, pentru că atunci eram mult mai obosit. Condiţiile meteo erau destul de urâte, bătea vântul, începuse să plouă mai tare, căciulă nu mi-am luat, că am zis că am glugă la geaca pe care n-am mai folosit-o.. Spre finalul turei a 4-a eram ok psihic, doar că începusem să simt oboseala.

Una din cele mai mari probleme când alergi afară este apa. Nu poţi să alergi mai mult de 10-15 km cu sticluţa de apă în mână, sau cel puţin eu nu pot, e enervant, şi ţâşnitoare nu există decât o dată pe tură (nici măcar ţâşnitoare nu pot să îi zic, e o ţeavă din care curge apă, din fericire e bună, o folosesc toţi care fac sport prin parc). În primii 20 de km nevoia de apă nu este atât de mare, în schimb după asta simţi din ce în ce mai tare setea, cred că beam spre jumătate de litru de apă la fiecare din ultimele 3 ture şi tot mi se făcea sete pe final.. După tura a 4-a am băut mai multă apă şi am fost un om nou, am reuşit să menţin ritmul fără prea multă oboseală, cred ca a fost chiar mai bine decât pe tura 4, doar că deja începuseră muşchii să mă doară. Ce e drept, am terminat 30 de km fără să am prea mult de suferit. Cred ca cel mai rău a fost pe finalul turei a 4-a, dar nu comparabil cu alte dăţi, n-am simţit deloc "zidul", pentru că am avut grijă să iau jumătate de baton începând cu a 4-a tură (deci un baton jumate în total, destul de puţin, pentru că nu am forţat).

În fine, a venit şi tura a 6-a, pentru care practic am plecat de acasă. Tot timpul celorlalte ture mă gândeam că trebuie să continui, pentru că probabil nu voi uita niciodată ziua asta, aşa cum le ţin minte pe toate celelalte în care am inaugurat o anumită distantă. Interesant a fost cum a evoluat psihicul meu, dacă la început mă uitam în jur, mă bucuram de peisaj, cu cât se măreau kilometrii parcurşi cu atât nu mă mai puteam gândi la ce vreau, începeam să mă gândesc la cât mai am, când iau batoane, cât mai pot să rezist şi alte chestii din astea.. Nu ştiu ce să zic despre ultima tură, nu a fost aşa de greu, doar că îmi amorţiseră complet muşchii şi devenise puţin dureros.. Ştiu regula de aur, dacă te opreşti eşti terminat, nu mai poţi să continui, aşa că am băgat aşa cum mai puteam până la ieşirea din parc, să nu mă chinui să ajung la metrou mergând. În total cred că vin cam 38 de km, pe care i-am făcut în 3:35. Un timp acceptabil, dar la limită pentru maratonul în 4 ore. Cred că aş fi făcut fără mari probleme ultimii 4 kilometri, doar că nu avea sens. A mers bine, psihic am stat excelent, mai ales în prima jumătate, chiar dacă fizic nu am excelat. Pe la km 29 a trecut un tip pe lângă mine, mi-a zis ceva gen "ce faci rockere, ai obosit? Bagă acolo!". I-am zis că sunt la km 29, la care el "păi eu sunt la 24". Într-un minut deja nu se mai vedea, bazat om. Am dat de un tip pe care îl văzusem la maratonul zăpezii, e mişto că deja încep să ştiu figurile celor care aleargă prin Herăstrău.

Urmează să îmi testez limitele la maratonul nisipului (Mamaia, 13 aprilie). Acolo o să fie cu adevărat o provocare, am înţeles că 2 kilometri pe nisip ar fi cât 3 pe asfalt, aşa că nu ştiu la ce timp aş putea să sper. Limita e 6 ore (ceea ce nu e chiar corect, atât e şi pe asfalt), dar sper să nu fie nisipul aşa de adânc (ca să parafrazez o expresie) şi să pot termina primul meu maraton. :)