Presupun ca stiti ca daca o sa cautati fraza aceasta pe google rezultatul este "42". Pana acum n-am inteles de ce este asa, dar astazi am avut o revelatie "42 de kilometri".. Un maraton. :) Este raspunsul tuturor intrebarilor, pana nu ai alergat un maraton nu stii cu adevarat de ce esti in stare, cat de mult poti sa faci, cat de rezistent esti.. Este mult mai mult o proba psihica decat una fizica. Si cu cat distanta avanseaza, cu atat partea fizica o sa conteze din ce in ce mai putin. Nimeni nu alearga 100 de km pe baza muschilor de la picioare, de exemplu...
OK, hai sa nu mai fac filosofie. Ideea e ca m-am inscris la maratonul nisipului (de care am aflat la maratonul zapezii), dar de data asta m-am inscris la proba de 42, am fost barbat as putea spune. Am zis ca fiind primul maraton ar trebui sa fie ceva special, si un maraton pe nisip nu e chiar ceva ce face toata lumea. Mai ales ca este singurul din Europa si este la prima editie. Am plecat pe 12 aprilie special in Constanta, m-am cazat undeva aproape de Mamaia, mi-am luat kitul, seara m-am plimbat un pic pe plaja (cam deprimant sa fii la mare si sa vezi o plaja goala, cu exceptia a vreo 2-3 tipi care alergau).
In fine, am ajuns la 10 dimineata la locul concursului. O vreme de toata jena, ploua, erau 8 grade.. Am avut o dilema daca sa alerg doar in tricou, am decis sa fac asta, si mi-a parut bine, pentru ca in maxim o ora s-a oprit ploaia si m-ar fi incomodat destul de tare o bluza la mine. Evident, emotii, chestii, am vorbit cu un tip de 17 ani care facea si el prima oara maratonul, am incercat sa ma pregatesc psihic..
Dupa o incalzire facuta pe ploaie a inceput concursul. Traseul era simplu: o tura avea 5.25 km dus si 5.25 km intors, pe langa mare, 2 ture semi, 4 ture maratonul. Aveam punct de alimentare la inceput, la km 2.5 si la final. In total 16 puncte in care puteai sa alimentezi, din 2.5 km in 2.5 km (aproximativ). Voi povesti cum a fost fiecare din aceste bucati, le tin minte pe toate.
Prima bucata a fost de acomodare cu nisipul. Mai simplu decat credeam, chit ca altii nu erau de acord (imi zicea un tip ca nu a vazut ceva mai greu). Semana cu asfaltul cu exceptia unor mici portiuni, in care chiar trebuia sa inoti prin nisip. Dar de, primii kilometri, nu conta prea tare. Urmatoarea bucata a fost in continuare destul de lejera (la primul punct de alimentare nu am baut apa), am baut niste apa si am continuat sa alerg. A 3-a oara cand puteam sa alimentez am facut greseala sa nu fac asta, si pana la kilometrul 10 mi-a fost destul de sete, si incepuse sa se opreasca ploaia. Am fost foarte mandru cand am ajuns la punctul de start/sosire si am auzit "david iancu, prima tura de maraton, 51 de minute". Eram ceva gen "wow.. pai asta vine sub 5 min pe kilometru, un maraton de 3:24' in ritmul asta". Pe urmatoarea bucata inca a fost ok, am alimentat, apoi mi-am desfacut primul baton din cele trei pe care le aveam la mine (redis, desigur, cele mai bun raport pret/ nutrienti), am mancat jumatate si am continuat. Km 15 cred ca a fost ultimul in care m-am simtit in forma. Am mai mers un pic, am mai alimentat o data (al 7-lea "checkpoint"), mi-am terminat primul baton si am terminat semimaratonul destul de obosit, in mod clar mult mai obosit decat as fi fost pe asfalt.
De aici incolo incepe un drum al agoniei. Incepusem sa imi fac calcule cat mai am, cat mai rezist, la checkpoint-ul 9 eram foarte obosit, am mai luat jumatate de baton (desi nu prea mai intra, primul avea foarte multe proteine si carbohidrati) si am continuat. La km 26 m-am ambitionat pentru ca stiam ca sunt pe locul 7 si urmatorii 2 erau destul de aproape de mine, asa ca am zis "ok, pe astia pot sa ii iau". Situatia a devenit dramatica in momentul in care l-am ajuns pe primul dintre ei si chiar cand sa il depasesc a cazut pe nisip in fata mea... M-am simtit un pic aiurea ca nu am ramas sa il ajut, m-am uitat in spate si am vazut ca se ridica, dar am vrut sa nu pierd timp. Oricum, tipul a abandonat, dar a fost o imagine pe care nu mi-as fi dorit sa o vad, m-a speriat sincer. Am alimentat la checkpoint-ul 11, mi-am terminat batonul nr 2 si am ajuns din nou la start. Cei de acolo ma incurajau, mi-au zis ca mai e putin, o singura tura, dar deja simteam ca nu mai pot. Oricum, de la km 21, dupa ce au terminat cei de la semi, atmosfera era destul de trista, nu mai vedeam pe nimeni in fata decat foarte rar, cei care veneau din directia opusa, asa ca alergam in acelasi peisaj la nesfarsit.Mi-am pus ambitia sa il depasesc pe celalalt tip (un om pe la 60 de ani). Urmatorii 5 km au fost oribili, imi venea sa vomit de la batoanele alea, nu mai suportam niciun fel de mancare, am mai baut niste apa (eram putin stresat ca e checkpointul numarul 13, imi tot venea omul ala care a cazut in minte). La urmatorul checkpoint am reusit sa il intrec pe tipul de 60 de ani, care a facut o oprire mai lunga sa bea apa, si urmatorii 5 kilometri am reusit sa alerg doar pentru ca stiam ca e tipul respectiv in spate. Simteam ca nu se mai termina, cel putin ultimii 3 au fost ceva ingrozitor, ma dureau toti muschii, oasele, am fost extrem de fericit sa vad linia de finish :)
Si mai fericit am fost sa aflu timpul, 3:37', mult mai bine decat mi-as fi imaginat (nu stiam nici daca o sa scot 4 ore). Ce sa zic.. O experienta cu adevarat interesanta, cea mai grea de pana acum.. Astept maratonul de pe 10 mai :)
Se afișează postările cu eticheta maratonul nisipului. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta maratonul nisipului. Afișați toate postările
duminică, 13 aprilie 2014
duminică, 2 martie 2014
Update
Aşa cum spusesem acum ceva timp, mi-am propus ca la începutul lunii martie sa fac prima oară 6 ture de Herăstrău (echivalentul distanţei de 36 km). A venit şi ziua asta, mi-am luat tot ce trebuie, batoane proteice, băutură isotonică, m-am pregătit cum trebuie, doar că vremea nu a ţinut cu mine. M-am trezit şi am văzut că plouă (de aşteptat, erau 90% şanse de precipitaţii). Bun, nicio problemă, bag şi aşa, nu e stres. Mi-am luat o geacă anti ploaie, pe care până la urmă nu am mai folosit-o de loc, era mult prea cald cu ea, am luat jumătate de baton proteic şi am plecat. (apropo de batoane, recomand batoanele Redis, sunt de departe cele mai bune ca raport nutrienţi/ preţ. Un baton e ceva gen 1 leu sau 2, în schimb unul de la o firmă mai şmecheră ajuge şi la 5),
Am luat-o frumos la viteză mică, 5'30'' pe km sau pe acolo, ştiind că trebuie să păstrez timpul ăsta cât mai mult timp. Primii 15-16 km nici nu ştiu când au trecut, era extrem de relaxant, mă uitam la peisaj, ploua încet, parcă eram la munte (am mers cu bocancii, ca să nu mă ud), deci chiar aducea a munte. După a 3-a tură (undeva pe la 19 km, pentru că am alergat şi de la metrou până la lac, mai sunt vreo 700 de metri sau pe acolo) m-am gândit "ok, s-a terminat lejereala, acuma începe provocarea". Practic primele ture nu fac decât să te pregătească psihic de următoarele, unde o să fie mai greu. Am luat încă o jumătate de baton şi am început tura a 4-a, unde, spre dezamăgirea mea, am început să obosesc, mă cam dureau picioarele, şi ca să nu mă mai gândesc la asta îmi imaginam că vorbesc cu eul meu care făcea prima oară 4 ture, pentru că atunci eram mult mai obosit. Condiţiile meteo erau destul de urâte, bătea vântul, începuse să plouă mai tare, căciulă nu mi-am luat, că am zis că am glugă la geaca pe care n-am mai folosit-o.. Spre finalul turei a 4-a eram ok psihic, doar că începusem să simt oboseala.
Una din cele mai mari probleme când alergi afară este apa. Nu poţi să alergi mai mult de 10-15 km cu sticluţa de apă în mână, sau cel puţin eu nu pot, e enervant, şi ţâşnitoare nu există decât o dată pe tură (nici măcar ţâşnitoare nu pot să îi zic, e o ţeavă din care curge apă, din fericire e bună, o folosesc toţi care fac sport prin parc). În primii 20 de km nevoia de apă nu este atât de mare, în schimb după asta simţi din ce în ce mai tare setea, cred că beam spre jumătate de litru de apă la fiecare din ultimele 3 ture şi tot mi se făcea sete pe final.. După tura a 4-a am băut mai multă apă şi am fost un om nou, am reuşit să menţin ritmul fără prea multă oboseală, cred ca a fost chiar mai bine decât pe tura 4, doar că deja începuseră muşchii să mă doară. Ce e drept, am terminat 30 de km fără să am prea mult de suferit. Cred ca cel mai rău a fost pe finalul turei a 4-a, dar nu comparabil cu alte dăţi, n-am simţit deloc "zidul", pentru că am avut grijă să iau jumătate de baton începând cu a 4-a tură (deci un baton jumate în total, destul de puţin, pentru că nu am forţat).
În fine, a venit şi tura a 6-a, pentru care practic am plecat de acasă. Tot timpul celorlalte ture mă gândeam că trebuie să continui, pentru că probabil nu voi uita niciodată ziua asta, aşa cum le ţin minte pe toate celelalte în care am inaugurat o anumită distantă. Interesant a fost cum a evoluat psihicul meu, dacă la început mă uitam în jur, mă bucuram de peisaj, cu cât se măreau kilometrii parcurşi cu atât nu mă mai puteam gândi la ce vreau, începeam să mă gândesc la cât mai am, când iau batoane, cât mai pot să rezist şi alte chestii din astea.. Nu ştiu ce să zic despre ultima tură, nu a fost aşa de greu, doar că îmi amorţiseră complet muşchii şi devenise puţin dureros.. Ştiu regula de aur, dacă te opreşti eşti terminat, nu mai poţi să continui, aşa că am băgat aşa cum mai puteam până la ieşirea din parc, să nu mă chinui să ajung la metrou mergând. În total cred că vin cam 38 de km, pe care i-am făcut în 3:35. Un timp acceptabil, dar la limită pentru maratonul în 4 ore. Cred că aş fi făcut fără mari probleme ultimii 4 kilometri, doar că nu avea sens. A mers bine, psihic am stat excelent, mai ales în prima jumătate, chiar dacă fizic nu am excelat. Pe la km 29 a trecut un tip pe lângă mine, mi-a zis ceva gen "ce faci rockere, ai obosit? Bagă acolo!". I-am zis că sunt la km 29, la care el "păi eu sunt la 24". Într-un minut deja nu se mai vedea, bazat om. Am dat de un tip pe care îl văzusem la maratonul zăpezii, e mişto că deja încep să ştiu figurile celor care aleargă prin Herăstrău.
Urmează să îmi testez limitele la maratonul nisipului (Mamaia, 13 aprilie). Acolo o să fie cu adevărat o provocare, am înţeles că 2 kilometri pe nisip ar fi cât 3 pe asfalt, aşa că nu ştiu la ce timp aş putea să sper. Limita e 6 ore (ceea ce nu e chiar corect, atât e şi pe asfalt), dar sper să nu fie nisipul aşa de adânc (ca să parafrazez o expresie) şi să pot termina primul meu maraton. :)
Am luat-o frumos la viteză mică, 5'30'' pe km sau pe acolo, ştiind că trebuie să păstrez timpul ăsta cât mai mult timp. Primii 15-16 km nici nu ştiu când au trecut, era extrem de relaxant, mă uitam la peisaj, ploua încet, parcă eram la munte (am mers cu bocancii, ca să nu mă ud), deci chiar aducea a munte. După a 3-a tură (undeva pe la 19 km, pentru că am alergat şi de la metrou până la lac, mai sunt vreo 700 de metri sau pe acolo) m-am gândit "ok, s-a terminat lejereala, acuma începe provocarea". Practic primele ture nu fac decât să te pregătească psihic de următoarele, unde o să fie mai greu. Am luat încă o jumătate de baton şi am început tura a 4-a, unde, spre dezamăgirea mea, am început să obosesc, mă cam dureau picioarele, şi ca să nu mă mai gândesc la asta îmi imaginam că vorbesc cu eul meu care făcea prima oară 4 ture, pentru că atunci eram mult mai obosit. Condiţiile meteo erau destul de urâte, bătea vântul, începuse să plouă mai tare, căciulă nu mi-am luat, că am zis că am glugă la geaca pe care n-am mai folosit-o.. Spre finalul turei a 4-a eram ok psihic, doar că începusem să simt oboseala.
Una din cele mai mari probleme când alergi afară este apa. Nu poţi să alergi mai mult de 10-15 km cu sticluţa de apă în mână, sau cel puţin eu nu pot, e enervant, şi ţâşnitoare nu există decât o dată pe tură (nici măcar ţâşnitoare nu pot să îi zic, e o ţeavă din care curge apă, din fericire e bună, o folosesc toţi care fac sport prin parc). În primii 20 de km nevoia de apă nu este atât de mare, în schimb după asta simţi din ce în ce mai tare setea, cred că beam spre jumătate de litru de apă la fiecare din ultimele 3 ture şi tot mi se făcea sete pe final.. După tura a 4-a am băut mai multă apă şi am fost un om nou, am reuşit să menţin ritmul fără prea multă oboseală, cred ca a fost chiar mai bine decât pe tura 4, doar că deja începuseră muşchii să mă doară. Ce e drept, am terminat 30 de km fără să am prea mult de suferit. Cred ca cel mai rău a fost pe finalul turei a 4-a, dar nu comparabil cu alte dăţi, n-am simţit deloc "zidul", pentru că am avut grijă să iau jumătate de baton începând cu a 4-a tură (deci un baton jumate în total, destul de puţin, pentru că nu am forţat).
În fine, a venit şi tura a 6-a, pentru care practic am plecat de acasă. Tot timpul celorlalte ture mă gândeam că trebuie să continui, pentru că probabil nu voi uita niciodată ziua asta, aşa cum le ţin minte pe toate celelalte în care am inaugurat o anumită distantă. Interesant a fost cum a evoluat psihicul meu, dacă la început mă uitam în jur, mă bucuram de peisaj, cu cât se măreau kilometrii parcurşi cu atât nu mă mai puteam gândi la ce vreau, începeam să mă gândesc la cât mai am, când iau batoane, cât mai pot să rezist şi alte chestii din astea.. Nu ştiu ce să zic despre ultima tură, nu a fost aşa de greu, doar că îmi amorţiseră complet muşchii şi devenise puţin dureros.. Ştiu regula de aur, dacă te opreşti eşti terminat, nu mai poţi să continui, aşa că am băgat aşa cum mai puteam până la ieşirea din parc, să nu mă chinui să ajung la metrou mergând. În total cred că vin cam 38 de km, pe care i-am făcut în 3:35. Un timp acceptabil, dar la limită pentru maratonul în 4 ore. Cred că aş fi făcut fără mari probleme ultimii 4 kilometri, doar că nu avea sens. A mers bine, psihic am stat excelent, mai ales în prima jumătate, chiar dacă fizic nu am excelat. Pe la km 29 a trecut un tip pe lângă mine, mi-a zis ceva gen "ce faci rockere, ai obosit? Bagă acolo!". I-am zis că sunt la km 29, la care el "păi eu sunt la 24". Într-un minut deja nu se mai vedea, bazat om. Am dat de un tip pe care îl văzusem la maratonul zăpezii, e mişto că deja încep să ştiu figurile celor care aleargă prin Herăstrău.
Urmează să îmi testez limitele la maratonul nisipului (Mamaia, 13 aprilie). Acolo o să fie cu adevărat o provocare, am înţeles că 2 kilometri pe nisip ar fi cât 3 pe asfalt, aşa că nu ştiu la ce timp aş putea să sper. Limita e 6 ore (ceea ce nu e chiar corect, atât e şi pe asfalt), dar sper să nu fie nisipul aşa de adânc (ca să parafrazez o expresie) şi să pot termina primul meu maraton. :)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)