Toata lumea stie ca un concurs de alergare implica anumite costuri. Totusi, de la concurs la concurs, organizatorii aleg sa ceara mai multi sau mai putini bani, in functie de sponsori, dificultati in organizare, dar si de cat de mult profit vor sa faca. Daca initial erau doar cateva concursuri organizate din pasiune, intre timp lumea a descoperit ca e foarte profitabil sa organizezi asemenea evenimente. Targetul nu il mai reprezinta persoanele pasionate care alearga bine, ci corporatistii sau persoanele cu suficienti bani dispusi sa dea orice suma pentru a participa la un anumite eveniment. Eu sunt undeva la mijloc, avand in vedere ca stau cu parintii nu ma deranjeaza sa imi dau banii pe concursuri, dar e posibil ca in viitor acest lucru sa se schimbe.
=> Asta a fost introducerea plictisitoare. Trecand acum la treaba, scopul articolului este sa prezint diverse concursuri si cam cat costa un kilometru alergat (eventual o ora alergata). O sa incerc sa dau ambele metrici, pe cat se poate, tinand cont de un timp mediu estimat de mine pentru terminarea anumitor concursuri (posibil sa fie gresit, dar nu foarte tare :) ). O sa incep, desigur, cu Circuitul Carpatilor.
1. Brasov Marathon - Eveniment organizat de CPNT, si se vede ca pun pasiune in ceea ce fac. Taxa la inscriere este 45 de lei, sunt in jur de 38 km, deci 1.18 lei pe km. Unul din cele mai ieftine preturi, mai ieftin decat la taxi. :) Un alergator obisnuit o sa il termine in 6 ore, sa zicem. Asta inseamna 7.5 lei / ora.
2. Maraton apuseni - intre 90 si 150 de lei, in functie de data de inscriere. O sa consider in continuare taxele minime pentru fiecare eveniment. Sunt aproape 45 de km, deci cam 2 lei pe km. E un maraton mai dificil, o sa dureze cam 7 ore, deci 12.85 lei pe ora.
3. Bate Toaca - 80 de lei, 37 km, deci 2.16 lei pe km. Nu am fost acolo, dar am auzit ca nu este foare usor. Un timp mediu ar fi de 7 ore, deci 11.42 lei pe ora.
4. Cozia Mountain Run - un concurs care nu se rateaza, dar cu o taxa de participare destul de piperata. 130 de lei pentru 30 de km, deci aproape 1 euro de km (4.33 lei). Un timp mediu ar fi 5 ore, deci 26 de lei pe ora.
5. Marathon 7500 - cu siguranta cea mai buna afacere. 150 de lei este taxa, sunt peste 90 de km, 1.66 lei pe km. Metrica asta nu este neaparat buna, pentru ca majoritatea ajung sa stea in cursa in jur de 30 de ore, deci vine 5 lei pe ora, de departe cel mai bun pret de pana acum. Desigur, la hobby nu mai e chiar asa, 125 de lei de persoana pentru 45 de km inseamna cam 3 lei pe km, iar la un timp mediu de 10 ore ar veni 12.5 lei pe ora.
6. Cindrel - 110 lei, 40 km, deci 2.75 lei pe km. Din nou un concurs la care nu am fost, deci nu stiu exact cat ar dura, dar uitandu-ma pe clasament un timp mediu ar fi cam de 5 ore, deci 22 lei pe ora.
7. Retezat maraton - un concurs extrem de dur, am fost doar o data si mi-a ajuns :) (sper sa mai ajung si cu alte ocazii, totusi). Sunt putin sub 40 de km dar ii faci in 10 ore, diferenta de nivel te omoara. Taxa de inscriere este micuta, 70 de lei, deci la 37 de km vine 1.89 lei pe km. In schimb, ca numar de ore ar iesi 7 lei pe ora.
8. 2x2 race - probabil cel mai greu concurs de terminat in timpul limita din tara. Taxa este de 150 de lei pentru 45 de km,deci 3.33 lei de km, unul din concursurile scumpe din calendar. Avand in vedere ca se sta cam 12 ore in cursa, ar veni 12.5 lei pe ora, deci un tarif acceptabil. Totusi, cei care se inscriu trebuie sa tina cont ca este o cursa semi suficienta, nu se ofera mai nimic (sunt vreo 2 locuri unde se da ceva mancare, si in rest apa din rau).
9. Harghita trail - 70 de lei, 42km. N-am ajuns niciodata pentru ca este cam departe, dar sper sa ajung la un moment dat. Deci ar veni cam 1.66 lei pe km, iar la un timp mediu de 6 ore cam 11.66 lei pe ora.
10. Ciucas trail - Aici chiar cred ca e cea mai buna afacere posibila. 50 de lei la maraton, 42 km vin cam 1.19 lei/km, iar ca timp, sa zicem 6 ore.. 8.33 lei pe ora. La ultra deja e cea mai misto treaba, 100 de lei pentru 105 km, vine sub un leu pe km, iar ca timp ar veni 5 lei pe ora (am pus 20 de ore de stat in cursa). Concluzia: la ultra iesi cel mai bine, si aici, si la 7500.
11. MPC - Taxa de participare, din cate imi aduc aminte, este de 130 de lei, si sunt cam 40 de km, deci 3.25 lei pe km. La un timp mediu de 7 ore ar veni 18.57 lei pe ora.
Cam astea sunt maratoanele din circuitul Carpatilor. Pentru cei care vor la proba de semi, nu aveti decat sa dublati aproape pretul pe km, pentru ca taxele nu vor diferi foarte tare. De exemplu, la Cozia semi-ul are acelasi pret (deci 6.19 lei pe km), la Ciucas tot acelasi pret (2.38 lei pe km). La Harghita exista proba de cross, 15 km 60 de lei (4 lei pe km), la 2x2 proba scurta costa tot 150 lei (deci 8.33 lei pe km, aproape 2 euro!!), la Brasov semi costa tot 45 de lei (2.14 lei/km), la Apuseni e 80 de lei (deci 3.80 lei pe km), la Bate toaca e tot 80 de lei si pentru cross de 16 km (5 lei/km), la Cindrel, de asemenea, pretul se pastreaza pentru semi (deci 5.5 lei/ km), iar la retezat maraton exista semi la pret de maraton (24 km, deci 2.91 lei / km, respectiv cross, 30 lei, deci 2.14 lei/km).
Prima concluzie ar fi ca nu merita o proba de semi, din punct de vedere financiar, taxa e aproape la fel de mare ca la un maraton. Pe langa probele din circuit, mai exista anumite concursuri foarte populare, pe care le voi analiza in ordinea datelor din calendar.
1. Maratonul zapezii - nu chiar asa popular, dar este printre putinele concursuri organizate iarna. Ar 100 lei pentru 42km, deci 2.38 lei/ km, la un timp mediu de 4.5 ore ar veni 22.22 lei pe ora.
2. Semimaraton intersport brasov - 75 lei daca te inscrii din timp, deci 3.75 lei pe km. La un timp mediu de 2 ore jumate ar veni cam 30 lei pe ora (scump, nu? :) ).
3. Sinaia urban trail - 60 de lei, iar majoritatea alearga doar 11 km, deci 5.45 lei pe km. Cel mai probabil se parcurge distanta in aproximativ o ora, deci 60 de lei pe ora (inacceptabil pentru mine, nu o sa ma duc niciodata).
3. Ecomaraton - 150 de lei pentru 42 km. Inseamna 3.57 lei / km, iar la un timp mediu de 6 ore jumate ar veni 23.07 lei pe ora. De remarcat ca taxa creste de la an la an, la anul ne putem astepta sa dam 4 lei pe km.
4. Maratonul regal de la Sinaia, 130 lei pentru 42 km, deci 3.09 lei / km.
5. Transylvania 100. 200 lei pentru 100 km, deci 2 lei/ km, iar ca ora vine sub 10 lei/ ora. Ar parea un pret bun, dar tinand cont ca nu este traseul bine marcat si nu se ofera mai nimic in checkpointuri, este unul din concursurile de pe blacklist-ul personal.
6. Retezat skyrace - un concurs foarte frumos organizat, doar 60 de lei, dar sunt 28 km, deci 2.14 lei/ km. Timpul mediu este de cel putin 6 ore, deci vine cam 10 lei pe ora.
7. Maratonul de la rosia montana - 110 lei, 42 km => 2.61 lei/km.
8. Corcova - 15 km, 80 lei, deci 5.33 lei/km.
9. Maratonul montan rafael - 60 lei, 42 km, deci 1.42 lei /km. N-am fost niciodata dar am auzit ca e frumos, si e si un pret accesibil.
In principiu restul curselor montane sunt variatiuni pe aceeasi tema, asa ca voi trece la urmatoarea categorie: crossuri si curse de plat. Aici preturile sunt de obicei asa de mari incat pur si simplu nu merita. O sa dau doar cateva exemple.
1. Maratonul bucuresti -taxa intre 38 si 56 de euro, total inacceptabil. Am fost anul trecut pentru ca mi-a platit firma, nu prea plateste nimeni banii aia de buna voie, aproape 1 euro pe km daca te inscrii cu jumatate de an inainte.. Si asta e la maraton, la semi taxa minima porneste de la 22 euro, deci peste 1 euro pe km.
2. Maratonul nisipului- 90 de lei pentru 42km, o suma buna, 2.14 lei pe km, sau 9.33 pe ora la un timp mediu de 4 ore jumate. Un maraton frumos, dar cam departe pentru mine, am fost la prima editie.
3. Maratonul reintregirii neamului - ceva ce a devenit deja traditie la mine, 60 de lei fara tricou, deci 1.42 lei/km, de asemenea un pret foarte bun.
4. Maratonul international cluj. Preturile variaza de la 80 la 150 de lei in functie de data inscrierii, deci cu totul altceva fata de maratonul bucuresti (minim ar fi 1.90 lei/ km).
5. Baneasa trail run - au proba de semi si de cross. Taxele sunt identice, minim fiind 85 de lei daca ai noroc sa te inscrii printre primii, deci 4.04 lei/km la semi si 8.09 la cross. Daca ne gandim ca la cross faci probabil 1 ora, vine 85 de lei pe ora, deci total inacceptabil.
6. Semimaraton gerar, tot cu proba de semi si cross - aceeasi taxa la ambele, 100/120 lei, in functie de cand te inscriai. Asta inseamna cam 4.62/5.55 lei pe km la semi, respectiv dublu la cross (11.11 lei pe km in cazul defavorabil, total inacceptabil). Avand in vedere ca la cross faci cam o ora, vine 120 de lei pentru o ora, ceea ce face ca acest concurs sa fie in topul celor mai scumpe din tara, de aceea nu voi alerga niciodata acolo oficial.
7. Crosul "padurii" - asta intra la categorie speciala de escrocherie. 80 de lei pentru 10km, 3 ture de tineretului (nu stiu unde e padurea), deci 8 lei/ km, asta daca platesti din timp. Daca platesti mai la final, dai 130 de lei ca sa alergi 10 km =)).
Ultima categorie de curse o reprezinta cele in care alergi o anumita durata.
1. S24h - 200 de lei pentru 24 de ore, deci 8.33 lei pe ora, iar in cazul meu a reprezentat 1 leu pe km, destul de bine as zice.
2. Ultra Penta 6h- seria de antrenamente organizate de Ben Ami, 60 de lei pentru 6 ore, deci 10 lei pe ora. Daca tinem cont ca s-a alergat in medie cam 40 de km, ar veni 1.5 lei/ km, deci din nou un pret bun.
3. Ultra fair play- aici au fost multe categorii si distante. Eu de exemplu pentru 80km am dat 110 lei, deci 1.37 lei/km, un pic sub pretul unui taxi, iar ca timp am iesit la 12.5 lei pe ora.
O sa pun ca si comparatie cat costa cateva curse mari in afara:
UTMB - 235 euro, 170 km, deci 1.38 euro/km
Spartathlon - 520 euro, 246 km, dar include 6 nopti la hotel.. oricum, vine putin peste 2 euro pe km (2.11)
Tor des geants - 660euro, 330km - fix 2 euro/ km
IronTrail - 214km, 270 euro - 1.26 euro / km
Ultrabalaton - 220 km, ~480 de lei, deci 2.18 lei / km
Acestea fiind spuse, concluziile le trageti voi. Eu ce pot spune e ca cel mai economic e sa alergi mereu cursa cea mai mare, iar cursele sub semimaraton nici macar nu merita, mai bine alergi singur in parc si iti comanzi tu medalie din decathlon. :D
P.S: Am uitat sa spun, scurt, si cate ceva de triatloane. Un ironman full la noi costa 90 de euro, sunt 4km de inot, 180 bicla si 42 alergare, deci 226. Vine aproximativ 1.8 lei/km, ceea ce nu suna rau, dar asta pentru ca un km de bicla se face mult mai repede, pretul pe ora este destul de mare, presupunand ca un triatlonist mediu termina intre 13 si 14 ore (eu ma incadrez la triatlonisti slabi, ca am facut aproape 15) atunci pretul pe ora ar fi de 30 de lei. In schimb un half are aproape acelasi pret (80 de euro), deci preturile se vor dubla, cel putin pentru un timp mediu de 6 ore ar veni cam 60 de lei ora.
Un triatlon olimpic (1500m inot, 40km bicla, 10km alergat), deci 51.5km, e 150 de lei, deci putin sub 3 lei pe km, iar ca pret pe ora ar veni undeva pe la 50 de lei. Concluzia; daca vreti triatlon faceti ca mine, duceti-va la full din prima, sa va dati de toti banii :))
P.P.S: glumesc. Mergeti acolo unde va simtiti pregatiti si unde considerati ca aveti sanse sa scoateti mai bine :)
Se afișează postările cu eticheta ciucas. Afișați toate postările

duminică, 29 ianuarie 2017
Cat mai costa sa alergi la concursuri in 2017 sau Ghidul zgarcitului
Etichete:
2x2,
7500,
apuseni,
bate toaca,
cindrel,
circuitul carpatilor,
ciucas,
Cozia,
curse,
ecomaraton,
harghita,
maratoane,
maratonul zapezii,
MPC,
Retezat skyrace,
s24,
transylvania 100
joi, 15 septembrie 2016
Ciucas ultra 2016 - cum sa scoti sub 17 ore
Am mers in acest an din nou la Ciucas la ultramaraton, doar nu se putea rata. N-am mai avut emotiile de anul trecut, stiam deja traseul, stiam ca pot sa termin, stiam ca nu e asa greu.. Anul acesta am venit sa scot timp. Scopul meu era sa scot sub 18 ore (asta inseamna sa termin in aceeasi zi). Un scop destul de ambitios daca luam in calcul ca anul trecut am scos 20 de ore si 50 de minute, dar am zis ca merita incercat. Calculul era simplu: 50 de minute le pierdusem la baraj, iar de la baraj pana la finish am mers foarte mult, deci se putea castiga inca o ora minim pe acolo, chiar peste.
Initial trebuia sa merg cu familia, dar n-au mai putut sa vina cu mine, asa ca am mers cu Godza, colegul meu de facultate si de drum pana in Fetesti. A fost complicat si cu cazarea, credeam ca o sa stau la cort.. Ceea ce nu e o problema de obicei, dar dupa un ultra parca nu vrei sa dormi in cort. Oricum n-am dormit bine deloc dupa, ma dureau toate si ma trezeam din cauza durerii, dar asta e partea a doua. Am plecat cu Octavian cu masina si am ajuns la Ciucas undeva in jurul orei 9 seara. Numai bine ca sa ne luam chiturile, sa mancam ceva si sa plecam. Cateva cuvinte despre organizare, a fost mult mai buna decat anul trecut, nu am ce sa le reprosez, poate ar fi mers traseul mai bine marcat un pic (m-am ratacit de 2 ori, dar putin.. ) dar in rest chiar a fost bine, imi place ca au progresat mult fata de anul trecut, n-au mai fost bagaje pierdute, nimic. La masa am stat cu niste fete care participau la maraton, nu stiu daca s-au speriat sau nu ca ne-am bagat si noi in vorba cu ele, de parca ne cunosteam de mult.. Dar, vorba lui Godza, noi suntem obisnuiti cu Vama :D Ele poate nu erau. In fine, ne-am culcat si dupa 5 ore de somn m-am trezit.
Cate ceva despre echipament si nutritie: am purtat colantii mei obisnuiti salomon s-lab exo, o bluza de la compressport, am mai avut o bluza de la Decathlon de schimb, a fost o idee foarte buna sa imi schimb bluza, ar fi mers mai bine tricou, dar nu m-am asteptat sa fie asa de cald.. In rest, geaca si pantaloni de ploaie de la Salomon. Iar ca si pantofi, mi s-au rupt cei vechi, asa ca mi-am luat niste Salomon Sense Pro (reducerea era asa de mare incat nu m-am putut abtine), nu ne-am inteles perfect, m-au batut un pic la unghii, poate trebuia si mai mare marimea (desi am luat 44 2/3, cat aveam si la inov8), dar n-am avut probleme in rest. As zice chiar ca a fost o investitie buna. Ca si nutritie, mi-am luat vreo 9 batoane si 9 geluri sau asa ceva.. Evident ca nu le-am folosit. Pana la km 60 am mancat aproape dupa plan, vreo 4 batoane si 3 geluri, dar dupa am lasat-o moale si am mai consumat un gel sau 2 restul cursei , atat. Si mi-am mai luat ceva pastile de pus in apa, dar din cauza caldurii s-au transformat in praf. Si cam asta a fost.. Am avut un rucsac de la Decathlon, am mers destul de light, doar foitele de ploaie si hainele de pe mine plus gelurile si frontala. Si bine, ce mai e obligatoriu, folie de supravietuire, buff si alte maruntisuri.
Si cum ziceam, m-am trezit, am lasat bagajul pentru baraj la sala de sport si am mers la start. Am plecat si eu cu primii, sa vad cum e. In mod surprinzator nu s-a plecat la rupere, cum s-a plecat la 7500, in disperare.. Pleca lumea cu 4'30" pe km sau si sub.. Si oameni care nu aveau ce cauta acolo erau in fata mea, oameni care s-au chinuit sa termine in timpul limita.. Asa se pleaca la noi, la rupere, vorba lui Zinca. In schimb aici s-a plecat relaxat, cu 5'00", cam asa. Am incercat sa ma tin dupa Octavian. Strategia era sa alerg toate zonele de plat, coborare si urcarile cu panta mica.Am ajuns la CP 1 destul de rapid, pana atunci a fost doar urcare. Pana la CP 2 a mai fost ceva coborare, nici nu mai tin minte, abia te trezesti bine pana acolo. Cert e ca eram inca printre primii pana acolo. Dupa am continuat sa alerg, a urmat o coborare lunga unde l-am pierdut pe Octavian si pe Codrea, care era in fata lui. A urmat o portiune lunga, niste chei cu nisip mult pe jos, o zona destul de jegoasa pentru alergat, uneori trebuia sa ne urcam pe stanci, era destula apa pe jos.. Nu mai tineam minte deloc zona asta. De fapt, din tot traseul au fost multe zone pe care nu le mai tineam minte pe prima parte. Mi s-a parut foarte lung drumul pana la cabana Ciucas. Am reusit sa ma si ratacesc un pic.. Am ajuns acolo cu Florin Ionita si Istvan, iar de acolo pana pe varful Ciucas am continuat sa merg cu ei. Varful cred ca era CP5, desi eu credeam ca e CP4. La CP6 am ajuns dupa o coborare destul de lunga. Cumva pana la CP7 am avut o destul de urcat, parca am mai coborat ceva pana in CP8, dar in CP9 iar am avut si portiuni de urcare.. Anul trecut am mers incet pe urcare si nu le-am observat, dar anul asta am vazut o groaza de urcari pe care nu le mai stiam.In CP9 am ajuns o data cu Florin Ionita, am mers o bucata mare cu el, dar acolo l-am pierdut, a urmat o coborare luunga si l-am pierdut. A venit apoi un drum pietruit interminabil pana la baraj, pe care mi s-a facut cam rau, dar in cele din urma am ajuns si la baraj. Aveam 8 ore 45, mult mai bine decat anul trecut, cand aveam peste 10. Am stat 15 minute, si l-am vazut si pe Octavian, care se ratacise chiar in fata checkpointului.. Greseala organizatorilor a fost ca nu au pus un semn clar in fata portii, era un afis cu "accesul interzis" si el a facut dreapta, de fapt trebuia mers chiar pe unde scria ca nu ai voie sa intri.. Asa ca s-a ratacit 40 de minute si a abandonat, pentru ca si-a distrus timpii.
Intre timp imi regandisem timpii, ma gandeam ca pot sa scot 16 ore, dar cumva dupa ce am plecat de la baraj nu m-am mai simtit asa bine, iar pe urmatorii 13 km doar am mers, am facut aproape 3 ore pana la CP11.. O bucata de drum am mers-o cu Adrian Plosnita, apoi el a luat-o mai in fata si nu l-am mai vazut, ca inainte de checkpoint sa o iau eu in fata lui (el a stat sa o astepte pe Adriana, sotia lui). Chiar inainte de CP11 au venit spre mine doi caini mari, urati.. Am inceput sa latre, eu am inceput sa ma rog sa nu ma muste.. Si aparent am fost ascultat, a venit o masina de teren in spatele meu si a mers pe langa acei caini, asa am putut traversa zona in siguranta. Pe bucata asta de drum mi-a fost cam rau, ma dureau toate, nu doar picioarele, dar si abdomenul, zona din stanga, deasupra splinei.. Nu stiu exact de la ce, poate de la rucsac, nu stiu.. Dar mi-a fost cam rau, de la sub 16 ore ajunsesem sa ma rog sa termin sanatos.. Si chiar stiu ca daca nu ma ajuta Dumnezeu nu terminam cu timpul cu care am terminat.. Poate nu terminam deloc, chiar mi-a fost greu pe portiunea aia, asa ca cine crede ca pentru cei care termina mai in fata e usor.. se insala :) Cu cat termini mai repede cu atat iti e mai greu. De la CP11 mi-am mai revenit, a urmat si coborare, si am facut urmatorii 8km pana la CP12 destul de repede. Am avut doar un incident cu o ciobanita, au venit cainii ei spre mine sa ma atace, au inceput sa latre, si eu am inceput sa strig la ea sa isi tina cainii, prin urmare a inceput sa ma injure, sa ma intrebe daca sunt homosexual, sa imi spuna sa nu mai pierd timpul, sa merg la munca si alte alea.. Si cumva supararea ei era ca au anuntat-o organizatorii sa isi tina cainii, ca daca pateste vreunul ceva ajunge la inchisoare. Mi se pare si normal. Intr-un final am ajuns la CP12. De acolo mai e putin pana la CP13, cam 2.5km. Cei din checkpoint inventau timpi, ziceau ca faci 10 minute, cand era clar ca nu ai cum sa faci sub 15, chiar si Hajnal a facut vreo 14.. Eu am facut 24. E enervant cand ti se spune ca mai ai un timp si de fapt mai ai mult mai mult, bine ca stiam de anul trecut ca nu e chiar asa.
Am ajuns la CP13 chiar inainte sa se insereze. Acolo m-am intalnit cu Adrian si Adriana, si am continuat impreuna pana la finalul traseului. Urcarea urmatoare nu a fost neaparat grea, desi e cea mai grea din cursa, dar am mers incet si nu se mai termina.. Alunecai tare, era foarte nasol, am mers si in 4 labe pentru ca aluneca pamantul.. Am facut 2 ore pe 5km, un timp inacceptabil, dar deja se facuse noapte si devenise mai greu.. De la rascruce am mai avut doar 2 coborari, cam 8km, pe care i-am facut intr-o ora si 20, cam 10 minute pe km. Deci nu foarte rau, dar nici bine. Deja ma cam dureau unghiile de la pantofi si incepuse sa imi fie greu sa cobor, a contat si asta. Pe final ne-am aliniat toti 3 si am traversat linia de finish cu zambetul pe buze, nu am tras asa tare pe ultima parte, ca sa parem fresh la finish. E si asta o strategie :)
Si cam asta a fost.. 16 ore si 44 de minute. Un timp bun pentru mine, care devine greu de imbunatatit, dar cine stie.. M-as intoarce la anul sa incerc sa scot mai putin. Pana atunci, urmeaza s24 - alergare 24 de ore pe ciment, apoi (daca voi mai putea) MPC, si se cam termina sezonul de munte :) La anul sper sa pot alerga si mai bine, si mai mult. Si sper sa fiu printre cei norocosi si sa particip la UTMB, desi am auzit ca e greu sa te traga din prima.. Dar voi incerca :)

105 km,
alergare montana,
ciucas,
ciucas x3,
david iancu,
i run with god,
salomon,
sense pro,
trail,
trail running,
ultramaraton,
varful ciucas
vineri, 18 septembrie 2015
Ciucas X3 Ultra- Un trail, o aventura, o poveste
Nu stiu cati din cei care vor citi asta stiu cine sunt. Cu toate ca am avut surpriza placuta ca acum, la Ciucas, un voluntar sa imi zica "aa tu esti studentul la Poli". Pentru cine nu ma cunoaste, acum 2 ani nu as fi crezut ca pot alerga 3-4 km fara intrerupere. Pana am iesit sa alerg, dintr-o intamplare, m-a chemat o colega la alergat. Nu mi se parea amuzant, dar am zis bine. Am iesit in blugi si bocanci si am alergat o tura de Herastrau, cu o pauza sau doua de mers, parca. Dupa 2-3 alergari faceam aia 6km fara mari probleme. Am castigat o invitatie gratis la semimaraton, am participat pentru Men's Health la MIB si de acolo a inceput distractia. Au urmat 30km, maratonul (42km), apoi concursuri montane - retezat skyrace, dupa direct 7500 elita (norocul meu ca s-a anulat concursul si nu am facut "decat" 50km), iar acum, dupa mai putin de 2 ani de la primul meu semi, am bagat 105km la Ciucas X3.
Proabil multi nu realizeaza ce inseamna 105km. Ca idee, din 900 de participanti, doar 10% au venit la Ultra. Deci 90 din toata tara. Probabil nu sunt mai mult de cateva sute de persoane in Romania care au facut asa ceva, hai mii (desi sigur vor fi din ce in ce mai multi, in urmatorii ani, fenomenul are doar 10 ani la noi, va mai dura pana se stabilizeaza). 105 km inseamna mai mult decat sa alergi sau sa mergi pe munte, inseamna sa vii in ziua aia pregatit sa stai treaz pentru 20 de ore, sa mergi si sa nu te opresti indiferent de vreme, de conditii, de cum te vei simti. Nu mai e suficient doar sa mergi la start si sa incepi sa alergi, trebuie sa ai un plan foarte bun pentru a putea termina asa ceva, pentru ca altfel nu vei reusi. Se stie ca un ultra se face 90% mental, iar restul de 10% este in cap. Asta spune totul. Trebuie sa fii nebun sa alergi atata? Poate, dar cu siguranta merita sa ajungi la nivelul ala. Deja pentru majoritatea oamenilor ce este peste 10km reprezinta o distanta pe care nu o vor face niciodata pe jos, asa ca daca le spui ca ai alergat 40 sau 100 nu fac diferenta, tot imposibil li se pare. Doar ca de la 42 la 100 diferenta este mult mai mare. Mie mi-a luat aproape un an jumate sa pot face asa ceva, avand in vedere ca primul maraton l-am facut cam dupa jumatate de an. Un maraton il faci cu picioarele, un ultra se face cu mintea. Si cu prieteni prin apropiere, eventual, mai ales daca esti la inceput.
Cum m-am pregatit pentru asa ceva? Sigur ca fenomenul o sa creasca. Vorba cuiva, ce mai e 100km in ziua de azi? Asa ca poate vor vrea si altii sa stie cum se pot pregati.
Am alergat 6 curse in afara de ciucas: eco, apuseni, retezat skyrace, 7500 hobby, retezat maraton si 2x2 (care cred ca e cel putin la fel de grea ca ciucasx3 ultra, daca faci 2x2 nu ai nicio problema aici).
Cam asta a fost pregatirea mea fizica. Acasa am mai alergat in jurul blocului, ba 10km, ba 21, chiar si 36, dar nu constant, pregatirea mea era mai mult la concursuri, erau perioade cand intre 2 concursuri faceam 20 km maxim.
Ca si nutritie, mi-am luat 6 batoane, 4 geluri si 5 sandvisuri, din care am folosit 3 batoane, 3 geluri si 2 sandvisuri, restul am luat din punctele de control. Dar e bine sa stii ca ai rezerve. Cofeina nu am folosit deloc, pentru ca nu sunt mare fan si nu imi face bine. Ca si firma eu am folosit isostar, dar nu cred ca are vreo relevanta, important e sa iti iei numarul de calorii, merge si sponser, nutrend, sau absolut orice altceva.
Apa am avut 1.7 litri (2 sticle de la salomon de 0.6 si inca o sticla de 0.5). Cea de 0.5 era de rezerva, nu am folosit-o niciodata, am carat 500ml de apa la mine aiurea tot drumul, dar serios ca nu imi pare rau.
Echipamentul, o componenta extrem de importanta, a fost urmatorul: pantaloni salomon s lab exo warm, ciorapi salomon, pantofi inov-8 rocklite 295 (cei mai tari, ii recomand, am facut 2x2 si ciucas x3 cu ei si nu am avut absolut nimic dupa), rucsac deuter speedlite 20 ( o mizerie, m-a durut umarul 2 zile dupa, trebuie schimbat pe viitor), frontala petzl myo, midlayer salomon, geaca gravity titanium (am vazut-o la Silviu Balan si am zis ca vreau si eu :)) ), bete de trecking din Deca, si mi-am luat si niste suprapantaloni prosti din Decathlon (trebuie altii neaparat, pe viitor). Deci, in concluzie, echipamentul scump isi poate face treaba, dar nu neaparat (rucsacul nu e chiar unul ieftin, si totusi m-a incomodat), iar cel ieftin isi poate face treaba, dar mai degraba nu (m-au cam incomodat suprapantalonii aia, dar macar au tinut de cald noaptea).
Psihic, am plecat in ideea ca merg intr-o aventura si ca as putea sa merg inclusiv 24 de ore fara pauza. Mi-am facut un tricou cu "i'm not alone/ i run with god" pentru a putea sa ma incurajez atunci cand imi va fi mai greu, si chiar m-a ajutat. M-am uitat la el de minim 20 de ori in timpul concursului, si am putut continua mai departe. Bine, nu tricoul in sine m-a ajutat, cat mesajul mi-a dat forta de a continua. Fiecare isi gaseste o motivatie pe care o urmeaza, eu am gasit asta metoda mea de a putea reusi, pentru ca uneori simti ca puterile tale nu sunt suficiente.
Vremea a fost excelenta. E deja al 2-lea concurs cand se anunta ploaie dar totusi nu ploua, cred ca conteaza si faptul ca ne rugam toti sa nu ploua inainte de concurs. Deja a 2-a oara la rand e cam mult sa fie o coincidenta :D
Sa povestesc acum cum a fost cursa efectiv. Am pornit in noapte, la 6 dimineata, alaturi de alti 80 de participanti. Cursa avea 15 checkpointuri plus finishul. La primul post am ajuns destul de repede, nici nu ma incalzisem bine. Am mai alergat un pic si am ajuns la CP 2. Cred ca aici m-am intalnit cu Adrian, un tip de calitate, cu care urma sa parcurg traseul pana la finish. Initial am mers impreuna pentru ca aveam acelasi ritm ,mai erau si altii cu noi si doar nu voiam sa pierd grupul. Am ajuns dupa la CP3, a fost o coborare lunga pe undeva, dupa am mai urcat, nici nu mai stiu ca era la inceput si kilometrii nici nu se simteau. A urmat o urcare pana la cabana Ciucas, am alimentat, iar de acolo pana pe varf nici nu stiu cand a trecut timpul, cred ca maxim 30 de minute aveam. Intre timp ma hotarasem sa fac alianta cu Adrian, pentru ca si el isi dorea tot 20 de ore. Am ajuns pe varf dupa 4 ore si 15, si eram in grafic dupa datele lui. De la varf a urmat o coborare lunga pana la km 33 (desi scria km 30.5 pe harta, posturile nu au corespuns pana la final cu kilometrajul, din pacate, ar trebui schimbat asta la anul). Am urcat apoi pe vf Grohotis, o urcare usoara, apoi a urmat o coborare lunga. Traseul a fost foarte alergabil si drept urmare nu mai stiu multe detalii. Stiu ca aveam 7 ore pe primul maraton, in conditiile in care in mod normal scot 6, deci aveam timp foarte bun. Pana la Maneciu am coborat o gramada (km 63), si ma simteam excelent, parca abia as fi plecat de acasa. Kilometrii nici nu i-am simtit, desi trecusera 10 ore jumate.
La Maneciu s-a intamplat ceva urat, i-au ratacit bagajul lui Adrian, asa ca am stat cu el 45 de minute sa isi faca planul pentru cursa si sa se gandeasca ce isi pune pe el. Norocul lui ca avea suprapantalonii la el.. Au fost destule greseli de organizare, inclusiv un voluntar pe la km 40 si ceva care ne zicea ca nici nu a inceput cursa si ca o sa ni se faca rau. Cam prost alesi voluntarii, dezorganizare in checkpointuri, bagaje pierdute.. Am fost avertizat ca s-ar putea sa fie probleme in organizare, dar macar au avut mancare in checkpointuri (la Maneciu am mancat o ciorba, a fost acceptabila). Oricum, per total a fost ok, la cati oameni au venit a fost greu sa gestioneze atatea detalii. La anul sigur va fi si mai bine.
De la Maneciu am plecat dupa 11 ore si 15. Am ajuns la CP11 dupa 14 ore (la ora 8), pe un drum plictisitor, un forestier care a durat o gramada, si mai erau si caini pe traseu. Apoi a inceput noaptea, ne-am deschis frontalele si a urmat cea mai grea parte a drumului pentru mine. Eu tot asteptam CP 12, era marcat la km 79 dar cred ca era la 85, si nu intelegeam de ce nu mai vine, am inceput sa ma panichez, sa cred ca am ratat un CP.. Mi-am amintit de blogul lui Adrian Toma, care zicea ca a mers de i-a venit rau pe forestier. A durat o gramada pana am ajuns la CP13 (aparent exista si CP 12 doar ca orientare, ca nu era nimic acolo, doar niste tipi intr-un cort). Trecusera deja peste 16 ore, si vestea buna era ca eram deja la km 90, desi pe harta CP13 apare la km 85. Dezorganizata total harta.. Urmau 7-8 km de urcare si inca atat de coborare, mai erau fix 15 km, dar deja pentru mine se terminase concursul, nu mai aveam niciun stres ca ajungem cu bine, eram ok, stiam ca urmeaza cea mai grea urcare de pe traseu, dar nu eram deloc speriat. Am urcat in 3, eu, Adrian si Adrian (da, doi Adrian), asta dupa ce am stat pe traseu cu domnul Stan Turcu, la 67 de ani facuse TTT 100 km saptamana trecuta si acum venea la Ciucas. Pentru ca, evident, se antrena pentru UTMB (168 km). La 67 de ani... Sa mai spuna cineva ca e ceva imposibil pe lumea asta. Ultima urcare a fost lunga pentru ca am mers-o foarte incet, ne-am oprit la fiecare o suta de metri de nivel, eu nu aveam nevoie neaparat dar am stat cu colegii mei de suferinta, Era abrupta tare ce e drept, dar am avut betele, care desi nu fusesera asa utile pana atunci, m-au ajutat sa urc fara mare stres. Pe final ne astepta cineva cu o lanterna, si ma gandesc cine e mai nebun: eu ca alerg 100 sau ala care sta ca voluntar 8 ore in frig, sa ne ajute pe noi? Tot respectul pentru astfel de oameni. Am urcat o gramada, am ajuns aproape de 1900 desi pornisem de la 900m ,si am ajuns intr-un final la rascruce (PC14). Pana la PC15 am mers bine, am si alergat un pic, iar inainte de Muntele Rosu erau atatea lumini incat credeai ca esti pe autostrada (multumim pentru marcajul excelent, era imposibil sa te ratacesti). Aveam deja 20:10, desi ne propusesem 20 de ore. Asa ca am zis macar sa fie 20 si ceva, sub 21 adica. Si am alergat ultimii 5km, full, am avut un ritm de 7:00 pe km, cam asa. Efectiv simteam ca nu mai pot si nu are niciun rost, eram deja terminat, dar m-au tras colegii cu care am terminat dupa ei, si am ajuns la finish fericiti. 20 de ore, 50 de minute, 105 km, si o noua aventura terminata.
(cu Adrian si Adrian)
Ce ramai dupa o asemenea cursa? Stai acolo intre 12 si 24 de ore, depinde de antrenament, dar ai ce povesti o viata intreaga. Ne-am spus povesti de viata, am vorbit tot drumul, am povestit toate cursele.. A fost ceva foarte frumos, o aventura, nu un concurs, pentru ca timpul devine irelevant, conteaza doar sa termini cursa cu bine si sa nu ajungi mort la finish, sa poti sa mergi ok a doua zi. Ce e drept, in noaptea aia am stat mult pana sa adorm, oricum ma asezam ma dureau picioarele ingrozitor, dar am reusit. Ce urmeaza? Cred ca maraton Piatra Craiului, apoi la anul imi propun Transylvania 100, 7500 elita si TTT 100. Ramane, insa de vazut, in functie de cat de sanatos voi fi si cat de antrenat. Pana atunci, am acumulat suficiente amintiri ca sa am ce povesti in sezonul rece, fara concursuri :)

100km,
alergare,
alergare pe munte,
ciucas,
ciucas x3,
david iancu,
gravity,
i run with god,
i'm not alone,
noapte,
petzl myo,
salomon,
transylvania 100,
ttt 100,
ultra,
ultramaraton
Abonați-vă la:
Postări (Atom)