Importanţa contactului vizual

Nu aş vrea să fac un articol despre secretele contactului vizual sau mai ştiu eu ce alte prostii, ci aş dori mai degrabă să spun de ce cred că relaţiile la distanţă au o şansă foarte mică de a rezista. Deşi poate că pare evident, sunt multe persoane care susţin că pot avea relaţii la distanţă, doar că mie mi se pare că asta înseamnă doar că nu au reuşit să gasească pe cineva acolo unde sunt ei. Şi am să şi explic de ce.

Presupun că toată lumea ştie că limbajul (singura modalitate prin care pot comunica două persoane aflate la distanţă) transmite doar 8% din informaţii. Restul de 92% sunt reprezentate de comunicarea nonverbală si paraverbală, dintre care cea nonverbală are o pondere de aproximativ 55%. Deci dacă vorbeşti la telefon se va transmite aproximativ 45% din informaţia pe care o doreai, dar asta înseamnă totuşi sub jumătate din informaţii. Iar chestiile de genul camerelor web sunt pur şi simplu artificiale, pentru că o imagine nu va putea înlocui o realitate fizică, atunci când cineva foloseşte camera web nu va observa decât o imagine mişcată a celui cu care vorbeşte, care poate părea, la o adică, iluzorie. Să nu mai spun că nu va putea observa decât o persoană care stă aproximativ nemişcată în faţa calculatorului. Deci presupun că e destul de clar de ce comunicarea nonverbală este foarte importantă.

Ce cuprinde comunicarea nonverbală ştie toată lumea: gesturi, mişcări, expresii, etc. Să nu uităm de contact fizic propriu zis, atingeri, etc. Ideea este că atunci când vorbeşti la telefon (caz fericit, în care se vor transmite multe informaţii, faţă de mult mai relele alternative cum ar fi vorbitul pe chat sau trimisul mesajelor pe telefon, ceea ce este aproape inutil în ceea ce priveşte menţinerea unor relaţii puternice) singurul aspect care îţi aduce aminte de persoana cu care vorbeşti este vocea, care este şi ea distorsionată, datorită microfoanelor destul de slabe pe care le au telefoanele. Aşa că diferenţa dintre a vorbi cu o persoană de care îţi pasă şi una cu care vorbeşti destul de rar este minimă. Menţinerea unei relaţii doar prin intermediul vorbitului este destul de greu de realizat, deoarece nu îţi oferă satisfacţia pe care o ai atunci când vorbeşti faţă în faţă. Ca idee, cineva poate să îi imite vocea si expresiile persoanei respective, deci practic nu poţi sesiza exact cine este la telefon. Iar o dată cu trecerea timpului lipsa contactului vizual afectează reprezentările memoriei, astfel încât când vei revedea persoana respectivă s-ar putea să fii puţin dezamăgit. 

Am vorbit puţin despre tipurile de comunicare şi de ineficienţa vorbitului la telefon pentru a menţine o relaţie. Acum voi încerca să analizez de ce este nevoie neapărat de prezenţa unei entităţi fizice concrete, pe care o putem vedea şi simţi. Fără contact vizual, ca să mă exprim aşa, amintirile despre o persoană ajung să se altereze, astfel încât oricât de mult îţi pasă de cineva, după o anumită perioadă de timp (mai mare sau mai mică, depinde de la caz la caz) sentimentele se vor diminua vizibil, deoarece lipsa contactului fizic va face în primul rând ca oamenii să uite de existenţa concretă a celuilalt, ajungand să se considere mai degrabă entităţi psihologice decât oameni în care şi oase, iar în al doilea rând va dispărea încrederea, pentru că imaginea pe care o ai despre celălalt nu va mai putea fi verificată. Toată lumea face greşeli când se exprimă, iar dacă celălalt observă contradicţii în ceea ce i se spune va avea senzaţia că este minţit, şi nu va mai putea avea aceeaşi încredere de persoana respectivă. 

Pe lângă aceste aspecte, legate mai mult de relaţia dintre doi oameni, există un aspect care se referă la fiecare dintre cei doi, în parte. Orice om îşi doreşte să poate avea contact vizual cu persoana la care ţine. Dar când persoana respectivă este la sute de kilometri distanţă, atunci va ajunge să vorbească "face-to-face" cu alte persoane, astfel încât este destul de probabil să găsească pe altcineva a cărui prezenţă să îl facă fericit. O persoană concretă, pe care o poţi atinge, este de preferat unei persoane cu care poţi doar să vorbeşti la telefon, sau în cel mai bun caz să vezi nişte imagini care nu transmit nimic la camera web. De aceea este foarte greu să uiţi pe cineva atunci când eşti nevoit să îl vezi zilnic (acelaşi loc de muncă, aceeaşi facultate, etc), în schimb absenţa contactului vizual pentru o perioadă de timp va produce uitarea. 

Sper că am putut arăta de ce relaţiile la distanţă sunt, mai mult sau mai puţin, sortite eşecului. Lipsa unui contact vizual, fizic, afectează ambii parteneri, iar, în timp, fiecare va găsi pe altcineva în a cărui prezenţă să fie fericit. Vorbitul la telefon sau prin mesaje nu pot înlocui contactul fizic, deoarece nu simţi cine este în spatele telefonului, ar putea fi foarte bine o persoană cu o voce asemănătoare. Încrederea dispare, la fel ca şi amintirile legate de senzaţiile pe care le aveai în prezenţa respectivului.

Acum o să fiu puţin mai rău, şi ştiu că mulţi m-ar înjura pentru asta, dar, ca de obicei, nu mă interesează. De ce totuşi sunt cazuri în care relaţiile la distanţă au succes? Răspunsul meu este destul de clar: pentru că niciunul dintre cei doi parteneri nu a fost în stare să găsească pe cineva acolo unde se află el care să îl mulţumească suficient. Iar decât deloc, mai bine să stai cu cineva cu care vorbeşti doar la telefon şi te vezi o dată la 2 luni. Însă prima oară când unul dintre cei doi va găsi pe altcineva, relaţia se va rupe. Bine, veţi spune că este vorba de un angajament, nici eu nu spun că se rupe relaţia imediat, dar după ce unul dintre cei doi va petrece suficient timp (depinde de fiecare ce înseamnă suficient) cu cineva care îl atrage, atunci ori relaţia se va rupe, ori va încerca să stea cu ambele persoane în acelaşi timp. În orice caz, nu va fi bine ceea ce se va întâmpla. Aşa că sfatul meu este următorul: găsiţi doar persoane pe care le puteţi vedea suficient (termen relativ, iar) de des :)

Cum raţionalizăm iubirea (ca eros)

Am promis pe celălalt blog că voi face un articol legat de abordarea raţională a erosului, iar în urma unui curs la care am asistat săptămâna asta mi-am amintit de acest articol. În cursul respectiv era vorba că ştiinţa naturalizează inclusiv fenomenele supranaturale, şi că putem discuta în mod ştiinţific despre orice. Acuma nu zic că vă pot da o metodă exactă de a aborda iubirea şi că nu puteţi greşi, dar în orice caz, cred ca pot vorbi despre eros în termeni aproape ştiinţifici, şi pot să dau anumite "sfaturi", dacă se pot da la modul general.

Aş putea să dau definiţii pentru eros, unele mai bune, altele mai proaste, dar eu vă spun ceva mai interesant: iubirea este un triunghi. Nu ştiu câţi au mai auzit teoria asta, dar mie mi se pare perfect adevărată. Fiecare dintre cele 3 vârfuri ale triunghiului definesc caracteristici ale iubirii: prietenia, angajamentul şi pasiunea. Să luăm pe rând cele 3 proprietăţi. Despre prietenie am mai discutat, este evident vorba despre prietenia cea mai înaltă, friendship of character, în sensul că eşti atras de caracterul celuilalt şi îţi place să stai în prezenţa lui, simţi că îi poţi spune orice şi te poţi baza pe el. Angajamentul reprezintă decizia făcută raţional de a sta cu celălalt indiferent ce se va întâmpla, iar pasiunea... cred că ştie oricine ce înseamnă, este componenta "fizică" a unei relaţii, care probabil în viziunea lui Freud este cea mai importantă.

În funcţie de caracteristica dominantă, se pot obţine 7 tipuri posibile de dragoste (ca la submulţimi, 2^3-1, pt ca nu poate exista dragoste corespunzătoare submulţimii vide). Să analizez pe rând toate cele 7 tipuri de dragoste.

1. Domină prietenia, avem de a face cu dragoste simpatetică. Acest tip de dragoste este specifică mai ales copiilor şi adolescenţilor, care găsesc o persoană în care au încredere şi le place să stea unul cu celălalt, dar nu se angajează în ceva serios, şi nici nu sunt interesaţi de componenta pasională, sau pur şi simplu nu simt o atracţie de natură sexuală foarte ridicată. Acest tip de dragoste se va duce la prima piedică, este suficient să apară o ceartă mai serioasă ca să se termine totul.

2.  Domină angajamentul, avem de a face cu aşa numita dragoste raţională. Acest tip de dragoste este specific căsătoriilor din interes, care chiar dacă sunt lipsite de orice fel de afecţiune au şanse foarte mari să rămână aşa. Nu înseamnă că prietenia trebuie să lipsească, dar ceea ce face ca 2 oameni să stea împreună în acest tip de dragoste este angajamentul, preocupări şi interese comune.

3. Domină pasiunea, avem de a face cu o dragoste oarbă, lipsită de angajament sau de prietenie. Acest tip este specific aşa numitei "dragoste la prima vedere", unde nu este vorba de o dragoste în adevăratul sens al cuvântului, ci de o atracţie sexuală foarte puternică, ce creează aparenţa că ţii la persoana respectivă, chiar dacă scopul este altul. Evident, şansele ca acest tip de dragoste să reziste sunt minime, cum va dispărea acea persoană va dispărea şi tensiunea sexuală.

4. Domină prietenia şi pasiunea, avem de a face cu dragostea de tip romantic, specifică adolescenţilor şi tinerilor. Persoanele implicate simt atracţie sexuală una faţă de cealaltă, le place caracterul celuilalt şi au încredere în acesta, dar nu sunt angajate în ceva serios, de aceea de multe ori acest tip de dragoste se duce, când drumurile celor 2 ajung să se despartă, persoanele în cauză hotărăsc că e mai bine să rupă relaţia, chiar dacă se înţeleg bine. Oricum, în timp este posibil să apară şi angajamentul, ceea ce face acest tip de dragoste unul cu şanse mai mari de reuşită decât altele.

5. Domină pasiunea şi angajamentul, avem de a face cu dragostea prostească. Să dau un exemplu, doi oameni care au trecut printr-un divorţ se cunosc, simt atracţie sexuală unul faţă de celălalt, şi din cauză că amândoi au trecut printr-o perioadă grea decid să se căsătorească, fiind convinşi că e bine să fie împreună. Peste un an ajung să divorţeze, deoarece căsătoria lor nu avea la bază prietenia şi încrederea dintre ei, de aceea acest tip de dragoste, pe lângă că e aproape imposibil să reziste, cauzează şi cea mai mare suferinţă, întrucât trebuie să accepţi că angajamentul făcut iniţial a fost o decizie proastă.

6. Domină prietenia şi angajamentul, avem de a face cu dragostea de tip matrimonial. Acest tip de dragoste se întâlneşte la persoanele căstătorite de ceva timp, care au o prietenie sinceră între ei, şi au anumite motive care îi angajează la acea relaţie (copii, interese, etc). Chiar dacă pasiunea a dispărut dintre cei doi, acest tip de dragoste are mari şanse să rămână, fiind caracteristică în majoritatea căsătoriilor.

7.  Toate cele trei caracteristici sunt prezente, în măsură aproximativ egală. Avem de a face cu dragostea perfectă, către care aspiră toată lumea, dar care este destul de greu atins, şi oricum, în principiu doar pentru o perioadă limitată, pasiunea dispare o dată cu timpul, această chestie este demonstrată. Dragostea, în general, se spune că scade o dată cu timpul, datorită pasiunii care scade. Angajamentul şi prietenia pot rămâne, în general, constante.

Cam asta ar fi despre cele 7 tipuri de dragoste. Doar că lucrurile nu sunt atât de simple, deşi sunt 7 tipuri de triunghiuri acestea pot varia destul de mult.  Să presupunem că fiecare latură reprezintă una din cele 3 caracteristici. Pot fi doua triunghiuri pentru care latura corespunzătoare pasiunii să fie dominantă, să zicem, dar unul să aibă această latură mai mare, comparativ cu celălalt triunghi. Triunghiurile variază, deci, şi în funcţie de intensitatea prieteniei, a angajamentului sau a pasiunii.De ce este foarte greu să se ajungă la dragostea perfectă? Altfel spus, de ce mulţi ajung să se despartă? Răspunsul este simplu, într-o relaţie nu există un singur triunghi, ci vreo 3... Aşa ca o paranteză, e amuzant cum apar cifrele basmice, 3, 7 :) De ce spun că există 3 triunghiuri? Există, pe de o parte, triunghiul real al relaţiei, care este unic, dar există triunghiul ideal al lui şi triunghiul ideal al ei. Triunghiul real este un fel de compunere dintre triunghiul privit din perspectiva lui şi triunghiul privit din perspectiva ei, dar nu există decât un singur triunghi corespunzător realităţii. Pentru a se ajunge la compatibilitate ar trebui ca triunghiul ideal al lui si cel ideal al fetei să coincidă cu cel real...Angajamentul şi prietenia trebuie să se regăsească reprezentate destul de bine, chiar dacă cele 3 triunghiuri coincid, aşa că privind din această perspectivă dragostea perfectă pare deja ceva imposibil.

Încă ceva, triunghiurile pot evolua în timp, iar pentru exemplificare voi analiza un caz fictiv, o relaţie între două persoane şi cum au evoluat cele două triunghiuri. Să presupunem că B a cunoscut-o pe F, cei doi au început să vorbească din ce în ce mai des, iar la un moment dat au decis să fie împreună. La momentul respectiv, triunghiurile celor doi coincideau, în mare măsură, fiind vorba de o dragoste simpatetică, în care pasiunea este destul de bine reprezentată. Pe măsură ce a trecut timpul, triunghiul a suferit nişte schimbări. Privind din perspectiva lui B s-a intensificat angajamentul, iar prietenia a început să scadă, el simţind că F îi arată o oarecare lipsă de încredere. În schimb, pentru F pasiunea a scăzut, aşa încât triunghiul rezultat a ajuns să fie aproape inexistent, la B fiind prezente angajamentul şi pasiunea, iar la F doar prietenia, deci niciuna dintre cele 3 componente nefiind prezentă la amândoi. Dându-şi seama de diferenţele dintre cei doi, B şi F au decis să se despartă, ba chiar mai mult, prietenia fiind prezentă doar în cazul lui F, au încetat orice fel de legătură.

Ca o concluzie, este bine să analizaţi din când în când ce se mai întâmplă cu triunghiurile, iar dacă prietenia este reprezentată suficient de bine ar trebui să discutaţi cu celălalt cum stau sentimentele voastre, pentru a putea îndrepta eventualele neajunsuri, a evita consilierea psihologice, şi în cele din urmă chiar despărţirea.
Mult noroc :)