De ce nu îmi place mie Crăciunul

O să încep mai întâi cu o precizare. Nu vreau să mă refer la Crăciun din persectiva religioasă a sărbătorii. În primul rând pentru că, să fim serioşi, sărbătoarea şi-a pierdut de mult aspectul său religios, se sărbătoreşte Crăciunul de către musulmani, ca să nu mai zic că nimeni nu se gândeşte când bea şi mănâncă de Crăciun la ce reprezintă sărbătoarea, ar fi oarecum absurd să te îmbeţi şi să mănânci până nu mai poţi pentru că sărbătoreşi nu ştiu câţi ani (nu 2012, ceva mai mulţi, Iisus s-a născut probabil în anii 5-7 înaintea erei noastre) de la naşterea lui Iisus. În al doilea rând, ca sărbătoare creştină aş putea desfiinţa Crăciunul în câteva cuvinte. Fiind o sărbătoare religioasă, deci spirituală, nu ar trebui amestecate elementele de natură fizică (cum ar fi bradul şi chestiile de genul) cu cele de natură spirituală. Ca sărbătoare spirituală ar trebui să fie ţinută doar în interiorul celor care cred, mâncarea, băutura şi cadourile nu au ce căuta când vorbim despre o sărbătoare religioasă.

OK, acum că am făcut această precizare, o să încerc să analizez Crăciunul din mai multe perspective şi o să îmi spun părerea legată de faptul că această sărbătoare are la bază minicună şi falsitate, ceea ce voi încerca să demonstrez, acesta fiind punctul de vedere pe care îl susţin. Voi analiza principalele aspecte ale sărbătorii: luminile, decoraţiunile interioare, "spiritul Crăciunului" şi cadourile şi aşa zisul Moş Crăciun.

1. Poate elementul care mă dezgustă cel mai mult sunt luminile puse în centrul oraşului. Ţara arde, stă în sărăcie, iar situaţia nu este tocmai una roz pentru majoritatea, în schimb ce facem, punem mii de luminiţe, care consumă o cantitate enormă de energie electrică, doar aşa pentru că este o tradiţie de Crăciun şi trebuie să facem şi noi ce fac alţii. Toată chestia asta arată încercarea nereuşită de a arăta că trăim într-un oraş prosper, că lumea e fericită şi că ne permitem să punem mii de lumini în tot oraşul, când mai bine banii respectivi erau daţi la orfelinate, că tot e Crăciunul şi ar trebui să se bucure cât mai mulţi de această sărbătoare. Falsitate mai mare nici că se poate, punem luminiţe ca să fie frumos de Crăciun, în timp ce mii de oameni mor pe stradă fără mâncare, mai bine banii respectivi erau daţi ca să îii ajute, dar nu, se preferă să se dea pe lumini sute de mii de euro, eventual să se mai facă şi o spălare mică de bani, că tot e Crăciunul şi boierii trebuie să îşi facă daruri între ei.

2. Acelaşi lucru, la o scară mai mică, se aplică în cazul decoraţiunilor interioare: bradul, globurile, luminiţele şi beteala. Eventual, pentru a spori senzaţia de falsitate, se folosesc brazi artificiali (aşa cum, trebuie să recunosc, au şi ai mei, pentru a nu da banii pe brad aiurea). Mi se pare inutil şi complet lipsit de sens să îţi pui nişte luminiţe în casă şi un copac doar aşa, că îşi pune toată lumea, să fie frumos. Într-adevăr, arată drăguţ din exterior, dar dacă stai să te gândeşti fericirea ta nu depinde de acele decoraţiuni, poţi să le pui chiar dacă în realitate tu eşti complet nefericit. Dar punând un brad acolo o să dai senzaţia că eşti fericit, elementul cheie în această sărbătoare: fie că eşti fericit, fie că nu eşti chiar deloc, trebuie să spui că eşti foarte fericit pentru că a venit magnifica sărbătoare de Crăciun, vacanţa şi eventual ninsoarea (ca să fie perfect, să ajungi de două ori mai greu oriunde).

3. Spiritul Crăciunului. Îmi vine să vomit numai când aud sintagma asta preluată de la americani. Ce înseamnă spiritul Crăciunului? Cumva că ar trebui să fim mai buni, să iertăm şi să ne facem cadouri, sau cam aşa ceva. Părerea mea e că decât să fii bun o dată pe an, iar în rest să nu îţi pese de ce se întâmplă cu ceilalţi, mai bine să nu fii bun deloc, măcar eşti consecvent cu tine însuţi. O persoană cu anumite calităţi morale nu are nevoie de o ocazie cum ar fi Crăciunul pentru a face cadouri celor din jur, dimpotrivă, va găsi el ocazii acolo unde nu sunt. Aşa că spiritul Crăciunului mi se pare o mare minciună, ceva de genul "hai să ne facem că suntem buni, că de, e Crăciunul şi nu dă bine să fim la fel de nepăsători ca până acum". Hai să fim serioşi, cine e bun e bun tot timpul, iar cine nu e bun, nu e bun deloc. Aşa că dacă o să apară o situaţie mai neobişnuită, în care o persoană ar putea alege între a face bine şi a face rău, indiferent că este sau nu Crăciunul va acţiona în acelaşi mod dacă este la mijloc şi interesul său.

4. Cadourile şi Moş Crăciun. Presupunând că aş avea vreodată vreun copil nu i-aş spune de Moş Crăciun. Ce învaţă un copil din asta? În loc să fie recunoscător părinţilor pentru că i-au cumpărat cadouri pe care poate nu le merita o să creadă că i le-a adus Moş Crăciun, ba chiar mai mult, o să aibă senzaţia că i se cuvin acele cadouri. Iar în cazul în care un copil deştept, dar sărac, va vorbi la grădiniţă sau în clasa 1 cu un copil prost, dar bogat, şi va constata că el a primit mult mai puţine cadouri, deşi, în mod normal, el ar fi meritat mai multe, va avea o deziluzie şi va ajunge să înveţe prea devreme că lumea nu este dreaptă. Aşa că cel mai bine este să îi spui copilului tău: uite, eu îţi cumpăr cadouri de Crăciun (deşi nu ar trebui o ocazie specială pentru asta, dar să trecem peste, faci asta ca să nu se simtă copilul aiurea că alţii au primit şi el nu), şi să ştii că unii cred că există un personaj numit Moş Crăciun care le aduce cadourile, dar de fapt nu există aşa ceva, tot părinţii lor le dau cadourile. Şi chiar şi cadourile de Crăciun mi se par ceva fals: faci asta pentru că eşti obligat, dacă cineva îţi dă un cadou de Crăciun atunci trebuie să îi iei şi tu lui. Eu cel puţin am fost consecvent cu mine, nu am luat niciodată cadouri de Crăciun, pentru că mi se pare o mare falsitate, există multe alte ocazii pe care le putem folosi pentru a oferi cadouri.

Ştiu că nu o să fiţi de acord cu mine, dar cel puţin sper că mi-am susţinut bine punctul de vedere, şi poate unii o să fie de acord cu mine că, până la urmă, Crăciunul nu este decât o mare minciună.

Cum mai e prin poli...

Aşa cum vă aşteptaţi, răspunsul este unul singur: cam naşpa. Începe să se strângă cercul, din ce în ce mai multe informaţii, dintre care mare parte inutile, chestii care nu o să ne folosească niciodată.

Încep cu materia mea "preferată", proiectare logică, unde absolut nimeni nu ştie nimic, trebuie să învăţăm cum funcţionează tot felul de circuite folosite în arhitectura calculatorului, şi în mod evident aşa ceva nu o să ne trebuiască niciodată, doar că de, o să dăm sesiune la aşa ceva, deci vrem nu vrem trebuie să avem măcar o idee... Să nu mai spun că trebuie să facem un proiect practic, cu sârme, rezistenţe, chestii din astea de le-am urât toată viaţa, chiar nu am idee cum o să fac aşa ceva, dar rămâne de văzut.

Apoi vine la rând USO (utilizarea sistemelor de operare). Deşi este una dintre singurele două materii care chiar contează din acest semestru, a început să nu mai îmi placă de când am dat parţial, credeam că o să dăm şi noi din ce am făcut, dar nu, trebuia să căutăm noi în manual şi în paginile din Linux, ceea ce a fost cam naşpa.. Iar ultima temă este foarte grea, şi se bazează doar pe chestii pe care trebuie să le căutăm noi pe google. În fine, la USO cel puţin învaţă toată lumea, pentru că suntem oarecum nevoiţi.

Matematicile, în special analiza, sunt foarte grele. Aşa că dacă nu v-a plăcut matematica în liceu vă dau un sfat prietenesc: nu veniţi la poli, cel puţin la Calculatoare se fac 3 cursuri de mate în primul an, pe care riscaţi să le picaţi pe toate, dacă nu ştiaţi matematică bine în liceu. Lăsând asta la o parte, la algebră pare puţin mai lejer, în sensul că nu avem exerciţii foarte grele, în schimb este foarte multă algebră. La analiză însă.. e rupere. Profii însă sunt foarte buni, la ambele matematici.

Programarea, ultima materie din care se dă examen, este cea de-a doua materie utilă, se face C la nivel de liceu şi momentan e destul de simplu, adică cine a făcut ceva informatică în liceu nu ar trebui să aibă probleme să ia note mari. Temele sunt accesibile şi nu necesită cunoştinţe foarte mari în informatică.

Mai avem o materie, introducere în informatică, opţională, la care este o plictiseală extraordinară la cursuri, se discută despre unităţile calculatorului, memoria, chestii din astea, numai chestii de toceală, care, evident, nu o să ne folosească niciodată. Dar asta e.

La sport se poate lua media 10 din prezenţă, norme şi o competiţie. A fost amuzant cum s-au dus vreo 100 de oameni la competiţie la şah, dintre care o mare parte veniseră doar să joace cât mai repede şi să plece acasă, pentru a-şi putea lua punctajul la sport.

În ultima săptămână de şcoală o să dăm 3 teste, ceea ce e nasol, mai ales că dăm la USO, introducere în info şi proiectare logică. Până atunci, însă, mai avem o temă la USO şi una la programare. Şi din câte am înţeles ăsta e cel mai uşor semestru posibil :)))

De ce NU mă duc la vot

Peste tot aud numai chestii legate de votarea parlamentului. Nu spun că este bine ceea ce fac, dar nu am de gând să mă duc să votez, pentru că pur şi simplu nu are niciun sens, şi o să încerc să dau câteva motive care mă fac să cred că să nu votez este cea mai bună variantă pentru mine.

În primul rând, în România nu există partide politice. Există doar oameni de afaceri care se implică în politică, de faţă cu presa se înjură şi se huiduie şi după stau la masă şi râd, şi îşi continuă afacerile liniştiţi. Există afaceri între PDL şi USL tot timpul, deci nu contează cum se numesc, eventual mai şi migrează de la un partid la altul, au rude în celălalt partid să fie asiguraţi şi aia e.

În al doilea rând, nici măcar nu am auzit niciodată de oamenii ăia. Nu am de gând să votez nişte nume aiurea, fără să ştiu cine sunt de fapt oamenii ăia. Nu pot presupune decât că sunt toţi nişte rechini care vor să ne fure, aşa cum fac ceilalţi. Aşa că pur şi simplu mi se pare lipsit de sens să votez o persoană de care nu am auzit în viaţa mea.

În al treilea rând, mi-e silă de campaniile publicitare care sunt sub orice critică de proaste. Adică mai nou PDL se numeşte ARD, au luat-o şi ei pe urmele PSD, lupii îşi schimbă părul, dar năravul ba, au făcut alianţă cu două partide de care nu a mai auzit nimeni, şi şi-au ales cel mai prost nume posibil, ARD, cum să voteze cineva alianţa asta? E ca şi cum ai spune: votaţi ARD şi vă promitem că vă ARDem... Cei de la USL imediat au profitat de ocazie să critice puţin lipsa de inspiraţie. Alianţa România Dreaptă, într-o ţară în care liberalii se unesc cu socialişii mi se pare pur şi simplu un non-sens.

De USL ce să mai spun, mi-e aşa o silă că nici nu pot spune, au bani de aruncat pe campanie, a venit bunicul meu cu o revistă color, cu pagini fine, vreo 50, tipărită probabil în zeci de mii de exemplare, în care tot ce se spunea era că în 2013 vom scăpa de Băse, ca şi cum el ar fi problema în ţara asta, iar apoi urma un program pentru următorii 4 ani cu peste 150 de puncte, efectiv mi-a venit să vomit, nu e ca şi cum s-ar realiza măcar 10% din acele 150 de puncte, nu înţeleg cine a putut avea răbdarea să mintă în halul ăla.

Ca un ultim argument, oricum se ştie deja că alegerile o să fie câştigate de USL, pentru că lumea aşa e, nu prea votează acelaşi partid de 2 ori, tot cred că dacă vine partidul celălalt o să fie mai bine, nu realizează că nu se va schimba nimic... Schimbarea ar trebui să vină de la noi, dacă fiecare român de rând din ţara asta ar încerca să fie un om cinstit atunci clar nu s-ar mai putea fura, da' cum la noi toată lumea fură atunci e clar că o să fure şi  conducerea.. În fine, noi să fim sănătoşi... Până atunci vă zic părerea mea formată de pe un vot pe facebook, ştiind că eroarea este cam 1/radical(numarul de votanti), USL o să aibă 50% din voturi şi ARD cam 30%, cu o eroare de 2.5% :)

Mda, Poli...

Trecuse prima săptămână şi încă ziceam că merge, totul părea frumos, da' a venit săptămâna a 2-a şi s-au adăugat 2 ore în plus joi, laborator la introducere în info, plus vineri 2 ore de seminar la istoria religiilor, aşa că numărul de ore a crescut. Bine măcar că e o săptămână da, una nu, nimeni nu a venit la Calculatoare să studieze istoria religiilor. Nu zic, ar putea fi o materie foarte interesantă, dar proful nu pot spune că m-a impresionat. În general a fost ok, mai puţin când a zis că Cicero a fost grec, dar se vedea că nu este specializarea lui şi nu îi pasă foarte tare de asta.

La introducere în info e foarte tare, momentan facem chestii simple, transformarea unui număr dintr-o bază în alta, dar din câte cred o să fie şi o parte de tocit mai târziu. Iar la analiză e rupere... Facem probleme destul de grele în puţin timp, şi este foarte greu să înţelegi tot.

Şi încă nu îmi ştiu toţi colegii de grupă, ceea ce mi se pare frustrant, sunt câţiva pe care probabil îi ştiu după figură, dar nu ştiu cum arată, dar presupun că ar trebui să îi învăţ săptămâna viitoare. Altceva nu cred că mai am de spus, vorba unui coleg, să vedem cum o să fie după prima sesiune, până atunci normal că totul e ok.

Prima mea săptămână la poli

O să fac o scurtă prezentare la ceea ce am făcut la cursuri săptămâna asta. Începe prima zi, ne ducem noi frumos la deschiderea oficială a Politehnicii, pentru a afla că nu mai sunt locuri în sală, vorbea Androneasca şi lumea s-a îngrămădit, nerăbdătoare probabil. Noi nu am pierdut vremea, am plecat de acolo şi ne-am dus la o terasă să mai "vorbim". Asta era pe la 10 şi ceva. La 1 începea deschiderea oficială a automaticii, la care am avut proasta idee să mă duc. Ceva mai plictisitor şi mai lipsit de conţinut nu cred că am auzit în viaţa mea. Adică toată lumea ne spunea de 100 de ori că Automatica e cea mai bună facultate din ţară. Ok, şi ce dacă? Până la urmă problema noastră este să avem facultăţi bine cotate în afara ţării, aşa un top intern nu prea cred că interesează pe nimeni. Aşa pot şi eu să zic că facultatea X e cea mai bună din sectorul 5, nu e chiar o fericire. Ni s-a mai spus că o să fie greu şi că trebuie să învăţăm, chestii pe care le auzisem de la toţi. În fine, se termină deschiderea, ne ridicăm frumos să plecăm acasă, când se aude o voce: nu plecaţi, că avem curs de Utilizarea Sistemelor de Operare. Suuper, tot ce putea fi mai rău, curs din prima zi. M-am dus acolo, am văzut care e şmecheria, am înţeles că de fapt e curs despre utilizarea sistemului Linux, şi după am plecat. Iar proful mi s-a părut chiar super tare, fiind mai tânăr şi cu o mentalitate mai apropiată de a noastră.

Marţi a fost o zi de forţă, 8 ore de cursuri unul după altul. Am început lejer cu proiectare logică, proful ne-a ţinut o oră de vorbă, timp în care noi ne chinuiam să înţelegem cu ce se mănâncă materia, dar nu am reuşit. Şi sincer nici acum nu prea ştiu exact ce vrea materia asta de la mine, dar presupun că o să aflu. Restul de 2 ore nu am făcut nimic, în cea de-a doua a stat proful pe hol, iar în ultima trebuia să mergem la o prezentare Intel, dar din nou am rămas fără locuri şi am stat pe afară. Următorul curs, programarea calculatoarelor, mi s-a părut cam lejer, având în vedere că începem C de la 0, dar niciodată nu poţi şti ce îţi rezervă viitorul. În fine, ultimele 3 ore au fost o forţă, am făcut algebră, şi dacă nu aş fi avut norocul să mi se fi predat la clasă noţiunile respective mai mult ca sigur că nu aş fi înţeles nimic. 

Ceva despre structură, noi suntem împărţiţi în 3 serii a câte 5 grupe, cursurile le facem cu toată seria, seminariile doar cu grupa, iar la laboratoare se fac două semigrupe, pentru a se putea lucra mai bine. Vreau să spun că după două zile nu cunoşteam mai mult de 5 colegi de grupă, ceea ce mi se părea cam nasol, având în vedre că la liceu după două zile îi ştiam pe toţi la modul nume-prenume. În fine, a venit ziua de miercuri, când am avut 3 laboratoare, aşa că cel puţin i-am cunoscut pe cei din semigrupă. Semigrupa noastră e ceva mai mare, suntem vreo 15, pentru că au fost puţini cei care au preferat să aibă luni 10 ore (chiar dacă miercuri rămâneau doar cu vreo 2). Primul laborator, cel de programare, mi s-a părut cam nasol, adică erau nişte noţiuni simple de C combinate cu nişte instrucţiuni în Linux de care nu ştiam, şi asistentul nu prea părea să se descurce în a da explicaţii. Al doilea laborator nu s-a făcut (şi chiar dacă se făcea noi nu am găsit sala), aşa că ne-am ocupat noi cumva cele două ore libere. Viaţă, nu? Ultimul laborator, cel de USO, a fost chiar tare, asistentul era chiar super. Probabil pentru că a făcut Vianu, nu ştiu :))

Joi am avut mate cu prof. Gologan, unul dintre cei mai cunoscuţi profesori de mate din ţară. Am făcut într-o sală foarte mare, dar cu o tablă foarte mică, proful a zis că el nu poate face mate pe asemenea tablă, aşa că ne-a ţinut de vorbă vreo 2 ore şi la a 3-a ne-a dat drumul. În continuare aveam opţiunea să merg la grafică inginerească, materie la alegere, dar eu am băgat introducere în info, am înţeles că e ceva mai mişto chestia aia, aşa că am mai stat puţin cu băieţii şi după am plecat acasă.

Vineri am avut norocul să nu facem (sau se ne imaginăm că nu facem, nu prea vreau să ştiu adevărul) istoria religiilor. Aşa că ne-am dus doar la seminar la mate, care a fost rupere. Numai probleme nasoale, de idee, la care dacă nu ştiai şmecheria nu prea te puteai prinde. Vorba unora, ar trebui să vorbim doar după prima sesiune :)

De ce NU îmi place democraţia (sau democraţia ca putere a prostiei)

Revin cu o altă postare care presupun că o să stârnească multe critici, de data asta legat de ceva politic. Nu am de gând să critic diferitele manifestări ale aşa zisei democraţii de la noi din ţară, pentru că nu are rost, sunt suficient de mulţi cei care fac asta. Indiferent de culoarea politică, toate partidele de la noi din ţară ar trebui să se supună unei forme oarecare de democraţie, fie ea liberală sau, dimpotrivă, o formă intervenţionistă, cum ar trebui să fie socialişii. Problema ar trebui abordată puţin diferit. Este oare democraţia cea mai bună formă de guvernare? Sau cel puţin o formă de guvernare care să satisfacă cerinţele obiective ale dezvoltării economice ale unei ţări? Răspunsul meu este, evident. nu. Deşi, în general, democraţia este acceptată ca fiind răul cel mai mic, întrucât majoritatea este satisfăcută, voi da câteva argumente prin care voi încerca să demonstrez de ce democraţia NU este un mod bun de organizare politică. Nu ştiu cât de mult sunteţi de acord cu argumentele mele, dar cred că este raţional să le consideraţi valabile.

1. Cel mai important motiv pentru care nu îmi place democraţia este însuşi faptul că toată lumea are drept de vot. Deşi democraţia, în originea sa grecească, nu presupunea asta. Drept de vot aveau doar cetăţenii activi, de când începeau să deţină oarecare funcţii în stat şi până la pensionare. Să nu mai spun că nu aveau drept de vot decât bărbaţii (chestie cu care nu sunt de acord), şi să nu uităm de sclavi. Aşa că din populaţia unui oraş ca Atena, să zic, cei care chiar aveau drept de vot erau undeva pe la 20%. Părerea mea sinceră este că unii oameni pur şi simplu nu au dreptul să voteze. De ce? Pur şi simplu, pentru că sunt nişte tâmpiţi care nu au habar de ce e aia politica sau cu ce se mănâncă. De ce să decidă modul în care o să meargă treburile în ţara asta nişte ţărani care au făcut 4 clase şi nu au idee nici măcar cine e prim ministru? Nu spun că îi dispreţuiesc pe acei oameni, dimpotrivă, sunt de apreciat că fac o muncă cinstită, dar când vine vorba de vot... Pur şi simplu nu îmi mai place. Ar trebui să aibă drept de vot doar persoanele cu studii superioare (da, momentan nici măcar eu nu ar trebui să am dreptul ăsta), eventual făcută o selecţie şi printre aceştia, că acuma toţi handicapaţii ajung să aibă diplomă de licenţă pe la universităţi gen Spiru Haret sau mai ştiu eu ce alte porcării. Părerea mea este că nu ar trebui să voteze mai mult de 10% din populaţie, ceilalţi ar trebui să fie puşi în banca lor şi să li se spună că nu sunt ei în măsură să decidă cum merg treburile în ţara asta. Şi cred că orice om inteligent ar trebui să fie de acord cu asta.
 Tot legat de aceeaşi chestie, ar trebui ca pensionarii să nu aibă drept de vot. Ce treabă au ei cu politica? Ei oricum nu mai sunt afectaţi decât de fondul care li se atribuie pentru pensii, aşa că ar trebui să stea în banca lor şi să nu mai voteze aiurea, pentru că au primit o bere gratis şi un mic. Majoritate celor care votează în ţară sunt pensionari, şi chiar nu mi se pare normal.

2. Fiind vorba de egalitate, care de fapt e mai mult egalizare, ajung să aibă funcţii importante tot felul de cretini. Toţi analfabeţii ajung să fie miniştri, senatori sau mai ştiu eu ce. Puterea poporului, nu? Ar trebui mai bine să redefinim termenul în "puterea prostiei". Democraţia, aşa cum a apărut ea în Grecia, consta în faptul că oamenii ăia chiar erau convinşi că persoana pe care o votează chiar merită. Ceea ce la noi nu prea se întâmplă. Singurul om în care chiar aveam încredere, deşi nu avea nicio şansă, era Nicuşor Dan, care a fost olimpic internaţional. Nu zic să avem o ţară condusă de olimpici, dar ar trebui ca cei de sus să aibă specializări în facultăţi gen filosofie, ştiinţe politice sau chestii de genul ăsta, iar miniştrii ar trebui să aibă, în plus, şi specializarea aferentă lor. Aşa că şi din acest punct de vedere cei proşti ajung să ne conducă.

3. Puterea poporului implică spiritul de turmă. Votăm cu cineva pentru că are cele mai multe şanse, nu pentru că ne place cum gândeşte. În general acţiunile noastre sunt determinate de acest spirit de turmă, care tinde să infesteze toate ramurile societăţii. Chiar şi şcoala devine doar o egalizare... Cine nu se pregăteşte suplimentar ajunge să se plafoneze. Aşa şi cu democraţia, dacă nu faci ceva din proprie iniţiativă ajungi să fii manipulat de cei de sus şi să votezi cu ei pentru că aşa s-a spus la televizor. Nu mai dau exemple, dar sunt extrem de multe posturi de televiziune care fac propagandă USL-istă. Ei nu sunt vinovaţi cu nimic, primesc bani grei pentru asta. Vinovaţi sunt cei care îi urmăresc. Încă un motiv extrem de important pentru care democraţia nu merge. Cine vrea să se dezvolte nu are toate şansele într-o societate în care domneşte puterea prostiei. La noi în ţară, cel puţin, democraţia este mai apropiată de o dirijare controlată a minţilor celor proşti şi influenţabili. Ceea ce deja se depărtează de democraţie, aşa cum era ea iniţial.

4. Birocraţia creată de democraţie împiedică majoritatea proiectelor şi a acţiunilor necesare. De exemplu mă gândeam zilele trecute la puşcăriaşi. Ăia stau şi mănâncă pe banii statului (care până la urmă sunt banii noştri), când ar putea fi trimişi zilnic la muncă la autostrăzi, metrouri sau alte chestii asemănătoare. În zece ani s-ar termina toate autostrăzile necesare în ţară, aşa cine ştie dacă o să le prind în viaţa asta. Evident, într-o societate democratică acest lucru nu este posibil, pentru că nu este considerat moral. Şi de ce nu ar fi? Cineva care a omorât, în loc să fie tratat ca atare, este trimis să mănânce şi să doarmă pe banii statului restul vieţii, când şi-ar putea repara greşeala muncind mai mulţi ani la construirea unei autostrăzi. Şi multe alte chestii, nu aş mai aminti problema românilor din Harghita şi Covasna sau altele asemănătoare. Iar ţiganii, cei care ne fac ţara de râs, ar trebui puşi direct la ocnă, fără nicio discuţie. Dar, evident, puterea prostiei ne cere să îi tratăm în mod egal.

Cam astea ar fi cele mai evidente motive pentru care democraţia nu îmi place. Ar mai fi şi altele, pe care nu le mai menţionez, pentru că se desprind, în general, tot din acestea.  Părerea mea este că cea mai bună modalitate de guvernare are democraţia ca nucleu, însă se depărtează puţin de aceasta, mergând puţin mai la dreapta. Cei care ar trebui să voteze ar trebui să fie cei inteligenţi, nu toţi cretinii cu 10 clase. De asemenea, guvernul ar trebui să aibă ceva mai multă putere, pentru a se impune măsuri mai bune. Fiind format doar din specialişti, aceştia ar trebui să asigure cele mai bune soluţii în situaţii critice. Evident, asta este imposibil, dar ar trebui să continuăm să sperăm.

Importanţa contactului vizual

Nu aş vrea să fac un articol despre secretele contactului vizual sau mai ştiu eu ce alte prostii, ci aş dori mai degrabă să spun de ce cred că relaţiile la distanţă au o şansă foarte mică de a rezista. Deşi poate că pare evident, sunt multe persoane care susţin că pot avea relaţii la distanţă, doar că mie mi se pare că asta înseamnă doar că nu au reuşit să gasească pe cineva acolo unde sunt ei. Şi am să şi explic de ce.

Presupun că toată lumea ştie că limbajul (singura modalitate prin care pot comunica două persoane aflate la distanţă) transmite doar 8% din informaţii. Restul de 92% sunt reprezentate de comunicarea nonverbală si paraverbală, dintre care cea nonverbală are o pondere de aproximativ 55%. Deci dacă vorbeşti la telefon se va transmite aproximativ 45% din informaţia pe care o doreai, dar asta înseamnă totuşi sub jumătate din informaţii. Iar chestiile de genul camerelor web sunt pur şi simplu artificiale, pentru că o imagine nu va putea înlocui o realitate fizică, atunci când cineva foloseşte camera web nu va observa decât o imagine mişcată a celui cu care vorbeşte, care poate părea, la o adică, iluzorie. Să nu mai spun că nu va putea observa decât o persoană care stă aproximativ nemişcată în faţa calculatorului. Deci presupun că e destul de clar de ce comunicarea nonverbală este foarte importantă.

Ce cuprinde comunicarea nonverbală ştie toată lumea: gesturi, mişcări, expresii, etc. Să nu uităm de contact fizic propriu zis, atingeri, etc. Ideea este că atunci când vorbeşti la telefon (caz fericit, în care se vor transmite multe informaţii, faţă de mult mai relele alternative cum ar fi vorbitul pe chat sau trimisul mesajelor pe telefon, ceea ce este aproape inutil în ceea ce priveşte menţinerea unor relaţii puternice) singurul aspect care îţi aduce aminte de persoana cu care vorbeşti este vocea, care este şi ea distorsionată, datorită microfoanelor destul de slabe pe care le au telefoanele. Aşa că diferenţa dintre a vorbi cu o persoană de care îţi pasă şi una cu care vorbeşti destul de rar este minimă. Menţinerea unei relaţii doar prin intermediul vorbitului este destul de greu de realizat, deoarece nu îţi oferă satisfacţia pe care o ai atunci când vorbeşti faţă în faţă. Ca idee, cineva poate să îi imite vocea si expresiile persoanei respective, deci practic nu poţi sesiza exact cine este la telefon. Iar o dată cu trecerea timpului lipsa contactului vizual afectează reprezentările memoriei, astfel încât când vei revedea persoana respectivă s-ar putea să fii puţin dezamăgit. 

Am vorbit puţin despre tipurile de comunicare şi de ineficienţa vorbitului la telefon pentru a menţine o relaţie. Acum voi încerca să analizez de ce este nevoie neapărat de prezenţa unei entităţi fizice concrete, pe care o putem vedea şi simţi. Fără contact vizual, ca să mă exprim aşa, amintirile despre o persoană ajung să se altereze, astfel încât oricât de mult îţi pasă de cineva, după o anumită perioadă de timp (mai mare sau mai mică, depinde de la caz la caz) sentimentele se vor diminua vizibil, deoarece lipsa contactului fizic va face în primul rând ca oamenii să uite de existenţa concretă a celuilalt, ajungand să se considere mai degrabă entităţi psihologice decât oameni în care şi oase, iar în al doilea rând va dispărea încrederea, pentru că imaginea pe care o ai despre celălalt nu va mai putea fi verificată. Toată lumea face greşeli când se exprimă, iar dacă celălalt observă contradicţii în ceea ce i se spune va avea senzaţia că este minţit, şi nu va mai putea avea aceeaşi încredere de persoana respectivă. 

Pe lângă aceste aspecte, legate mai mult de relaţia dintre doi oameni, există un aspect care se referă la fiecare dintre cei doi, în parte. Orice om îşi doreşte să poate avea contact vizual cu persoana la care ţine. Dar când persoana respectivă este la sute de kilometri distanţă, atunci va ajunge să vorbească "face-to-face" cu alte persoane, astfel încât este destul de probabil să găsească pe altcineva a cărui prezenţă să îl facă fericit. O persoană concretă, pe care o poţi atinge, este de preferat unei persoane cu care poţi doar să vorbeşti la telefon, sau în cel mai bun caz să vezi nişte imagini care nu transmit nimic la camera web. De aceea este foarte greu să uiţi pe cineva atunci când eşti nevoit să îl vezi zilnic (acelaşi loc de muncă, aceeaşi facultate, etc), în schimb absenţa contactului vizual pentru o perioadă de timp va produce uitarea. 

Sper că am putut arăta de ce relaţiile la distanţă sunt, mai mult sau mai puţin, sortite eşecului. Lipsa unui contact vizual, fizic, afectează ambii parteneri, iar, în timp, fiecare va găsi pe altcineva în a cărui prezenţă să fie fericit. Vorbitul la telefon sau prin mesaje nu pot înlocui contactul fizic, deoarece nu simţi cine este în spatele telefonului, ar putea fi foarte bine o persoană cu o voce asemănătoare. Încrederea dispare, la fel ca şi amintirile legate de senzaţiile pe care le aveai în prezenţa respectivului.

Acum o să fiu puţin mai rău, şi ştiu că mulţi m-ar înjura pentru asta, dar, ca de obicei, nu mă interesează. De ce totuşi sunt cazuri în care relaţiile la distanţă au succes? Răspunsul meu este destul de clar: pentru că niciunul dintre cei doi parteneri nu a fost în stare să găsească pe cineva acolo unde se află el care să îl mulţumească suficient. Iar decât deloc, mai bine să stai cu cineva cu care vorbeşti doar la telefon şi te vezi o dată la 2 luni. Însă prima oară când unul dintre cei doi va găsi pe altcineva, relaţia se va rupe. Bine, veţi spune că este vorba de un angajament, nici eu nu spun că se rupe relaţia imediat, dar după ce unul dintre cei doi va petrece suficient timp (depinde de fiecare ce înseamnă suficient) cu cineva care îl atrage, atunci ori relaţia se va rupe, ori va încerca să stea cu ambele persoane în acelaşi timp. În orice caz, nu va fi bine ceea ce se va întâmpla. Aşa că sfatul meu este următorul: găsiţi doar persoane pe care le puteţi vedea suficient (termen relativ, iar) de des :)