Ultra fair play - ultimul concurs din 2016

Am decis sa particip la ultra fair play dupa maratonul de 1 decembrie, intrucat ma simteam bine, asa ca m-am inscris la proba de 50 de mile (80 km). De ce aceasta distanta? M-am gandit ca 160 e mult prea mult pentru temperatura respectiva, o absurditate as spune.. Chiar si 100km mi s-a parut mult. Asa 80 de km mi s-a parut o distanta pe care sa o pot face fara sa am prea mare damage dupa, indiferent ce se intampla. 50km ar fi fost o pierdere de timp, pentru ca asa puteam sa alerg si acasa distanta aia, in jurul blocului. Mai mult de atat totusi nu cred ca as putea alerga singur, in antrenament, ar fi prea plictisitor.  Intre timp a murit bunicul meu, asa ca am avut o motivatie suplimentara sa alerg in memoria lui.

M-am pregatit cu 8 geluri si 2 ciocolati de la ritter. Ca si echipament, am decis sa alerg toata proba imbracat la fel: colanti, suprapantaloni, bluza cu maneca lunga si fleece, plus caciula si manusi. Nu am schimbat incaltaminte, sosete sau alte cele. Planul era simplu: sa reusesc sa alerg toata distanta, fara sa merg (nu ca la s24). Imi propusesem un timp de 8 ore, care s-a dovedit a fi unul nerealist pentru conditiile de acolo.

Am ajuns la Stefesti in dimineata respectiva cu Florin Simion. El mergea la proba de 100 de km, si de-a lungul cursei a fost un model pentru mine legat de cum se alearga un ultra, tot timpul cu zambetul pe buze, tot timpul cu o viteza mai buna decat a mea. Am impartit cursa in 10 bucati de 8km. La fiecare jumatate (4km) urma sa beau apa si la fiecare tura sa mananc un gel. Planul mi-a fost afectat de o greseala de-a mea: mi-am lasat gelurile pe masa de alimentare, asa ca ceilalti au crezut ca sunt puse acolo de organizatori, asa ca am reusit sa folosesc doar 2 sau 3. Noroc ca venise Florin cu niste geluri in plus la el si le-am folosit pe alea. De obicei nu incerc ceva nou in competitie, dar nu aveam altceva, asa ca au fost foarte bune. Am folosit si o ciocolata ritter, in rest am avut niste friptura la un moment dat, mandarine si cam atat. La inceput nu aveam izotonic, ceea ce s-a dovedit destul de tragic pentru mine, dar in partea a doua a cursei organizatorii au luat Gatorade, cu care ma impac bine, si l-am folosit cu incredere. De retinut pentru data viitoare cand mai particip la un astfel de concurs sa vin cu absolut tot de acasa, m-am gandit ca sunt doar 80 de km si nu imi trebuie asa multe.. Dar poate mi-ar fi fost utile ceva suplimente in plus.

Traseul consta in 400m dati pe stadion, prin zapada, si o strada asfaltata pe care o parcurgeam dus intors. Primii 20 de km au trecut foarte usor.. Dupa am inceput sa simt un pic oboseala, si ma gandeam ca mai am inca 60 de km, nu suna foarte placut, dar trebuia sa continui asa. Pe la km 32 am observat ca am ramas fara geluri (folosisem doar 3 cred) si m-am panicat, dar am zis ca acum asta e, dau asa indiferent. Apa a fost rece, dar nu am considerat a fi asta o problema, in schimb la un moment dat am primit ceai cald si a fost mai bine. Dupa km 40 s-a mai acumulat un pic de oboseala, se simtea ca am trecut de primele 4 ore alergate. Pe la km 50 am ramas fara baterie la mobil, pusesem Strava si nu a tinut mai mult de atat. Dupa km 42 mi-am imaginat ca am ramas cu cele 38 de ture de la maratonul din cadrul Ironman (m-a traumatizat maratonul ala, mi s-a parut cel mai greu facut vreodata), si avand in vedere ca ma simteam mai bine decat atunci, am considerat ca pot continua sa alerg pana la final. La km 61 a venit Octavian sa alerge cu mine, ar fi alergat mai de mult, dar pur si simplu se lovise la proba de trail si il durea genunchiul. La km 64 s-a intunecat ,ultimii 16 km i-am facut pe intuneric. Pe final a fost un pic greu pentru ca se facuse foarte frig si batea vantul, cred ca erau cam -10 grade resimtite, dar am terminat cu bine. Tot timpul cursei m-am rugat sa termin sanatos, a fost ceea ce mi-a dat puterea sa nu ma opresc din alergat, mai ales ca la acea temperatura ar fi fost dramatic sa fac asta.

Participantii au fost buni si foarte buni, oameni cu multa experienta, dar si oameni care veneau acolo la primul lor ultra. Vlad de exemplu alerga la 24 de ore cu rucsac de 1kg in spate (!!). L-am rugat aproape sa isi scoata ruscacul si nu a vrut sa ma asculte.. El voia sa faca 200km, i-au iesit cam 127. I-am explicat ca nu are nicio sansa cu rucsacul si fara perioade de mers, dar degeaba.. Nu vreau sa ma laud, dar poate uneori e mai bine sa asculti sfaturile unor persoane cu putin mai multa experienta. M-a impresionat Florin Ionita, care a alergat foarte bine 50 de km, dar din pacate s-a retras din cauza unor probleme de sanatate.

Dupa proba am primit ciorba si friptura, ceea ce m-a bucurat, avand in vedere ca pe parcursul cursei nu mancasem mare lucru. Inca ceva amuzant, avand in vedere ca nu au alergat multi distanta aceasta, teoretic detin recordul national pe 80 de km. :) E amuzant pentru ca Florin Simion, de exemplu, a alergat mai repede decat mine primii 80 de km, dar el participa la proba de 100.
La final am aflat ca sunt printre cei 3 participanti cu premii mari, inclusiv o pulpa imensa de porc si un rucsac de la Deuter. Deci, practic, a fost singura cursa din viata mea unde am iesit pe plus, ceea ce imi va da motiv sa ma intorc si la anul, daca o sa fiu sanatos. Per total o cursa ok, fiind prima editie se inteleg micile probleme de organizare si sunt convins ca la anul o sa fie mai bine.

Maratonul Zăpezii 2014

Acum vreo lună m-am înscris la maratonul zăpezii, la proba de 30km. Am zis că nu sunt aşa bazat să bag maratonul, şi semi deja nu mai reprezintă o provocare. Bun.. am plecat eu de acasă cu trenul, singur, o plictiseală îngrozitoare pe drum, apoi am ajuns în Râşnov pe la 2:30, aşa ceva. De acolo aveam de mers încă 9 km până la cabană, intenţionam să îi merg pe jos, făcusem în jur de 5 când a oprit o maşină lângă mine, mă întreabă unde e cabana Himalaya, le spun că şi eu merg acolo, aşa că m-au luat cu ei, foarte de treabă oamenii. Ajung la cabană, plictiseala de pe lume, nimic de făcut, nu aveam cu cine să vorbesc, fiind cel mai tânăr din competiţie, doar oameni de peste 40 de ani care povesteau care ce maratoane are şi cât de bazat e. Vine şi şedinţa tehnică, ocazie cu care aflu că era acolo un tip cu 171 de maratoane, cele mai multe din toată ţara, încă cineva cu vreo 70, plus organizatorul, cu 86 sau ceva de genul. Buun, numai oameni bazaţi. Aflu după că unul din colegii de cameră a fost la Ironman de 2 ori (!!), deja mă simţeam acolo ca ultimul ratat, numai oameni super umblaţi.. Colac peste pupăză, aflu că traseul nu este drept, având undeva în jur de 500 de metri diferenţă de nivel, ceea ce transforma cursa în cea mai grea pe care am făcut-o vreodată.

În fine, vine şi ziua concursului. Ajungem la start pe la 8, începe concursul la 9, iau un baton proteic înainte, vreme frumoasă, aproape că nu era zăpadă, în mod ironic (mai puţin o porţiune de vreo 6 km, unde s-a urcat şi coborât pe zăpadă întărită). Primii 3 km au fost aşa, ceva lejer, de acomodare, apoi am început să urcăm spre cetatea Râşnovului. Am făcut greşeala să bag tare la început, am luat o grămadă de oameni pe urcare, dar după coborâre, cand am revenit pe plat, au început să mă depăşească toţi cei pe care i-am luat. Pe la km 9-10 deja mi se făcuse rău, băgasem prea tare şi a trebuit să mă calmez, mi-a venit să vomit de câteva ori, aşa că am luat-o mai uşurel. Kilometrii 12-14 i-am făcut lângă cineva, a fost ok, am mai vorbit, a trecut timpul repede. La kilometrul 15 ajungeai la cabana Himalaya (punctul de finish, ocazie cu care cei de la 15 km terminau concursul), iar acolo am luat un super baton proteic primit în pachetul de concurs, ceva incredibil, dai un ban, da' stai în faţă.. Batoanele mele au 60 de grame, cu 10 grame de proteine, şi costă ceva gen 2 lei, chestia asta avea 35 de grame, 25 de proteine... Iei două din alea, ţi-ai făcut provizia pe toată ziua. Am ajuns la km 18 (unde întorceau cei de la semi) fără stres, şi după am avut de urcat vreo 2.5 km, ocazie cu care i-am depăşit pe toţi care erau în faţa mea la mai puţin de 500 de metri, unul dintre ei cel puţin era ofticat că alerg în bocanci (singurul în bocanci de acolo, mă aşteptam la zăpadă şi nu am venit cu altceva), am trecut pe lângă el şi mi-a zis "băă ce bine alergi în bocanci"... La km 21, pe coborâre, am făcut o aroganţă, l-am sunat pe tata, vorbeam la telefon şi alergam în acelaşi timp, aia care urcau mai să mă înjure, nu altceva. Până la 24 nu a fost stres. La 24 (care coincidea cu km 18) am avut mândria să văd că sunt destui care băgaseră semimaratonul şi au făcut cu 6 km mai puţin decât mine, m-am gândit "bă... e bine!". De la 24 la 27 a fost nasol că am alergat singur, ăia care erau în spate aveau spre un kilometru în urmă, la fel ăia din faţă, şi deja era prea târziu să mai fie întârziaţi la semi. Nici măcar nu ştiam dacă am luat-o bine.. Indicatoare nu prea erau, s-a mai rătăcit lumea, chiar şi anul ăsta. La 27 încă simţeam că pot, am băgat al 3-lea baton proteic, am luat un izotonic si am continuat să alerg. Chiar mi-a părut rău că nu am băgat maraton full, aş fi putut să îl scot, mă simţeam în stare..  Ce nu mi-a venit să cred, la km 28 văd o tipă mai grăsuţă (din câte ţin minte parcă şi fuma...) care era la km 14 în cursa de 15... Cum să mergi tot drumul, să scoţi 15 km în 2 ore jumate, şi să dai şi bani? În fine.. Pe ultimii 2 km am forţat, să nu mă ia din urmă nimeni, văzusem pe cineva în spatele meu. În total am scos 2:51, cu mult mai bine decât mă aşteptam (având în vedere că erau denivelări), şi din câte am înţeles am ieşit pe locul 6. A,da, la km 29 la mine tipul cu ironman era la 28, am fost super mândru (bine, dacă mai alergam o oră probabil m-ar fi luat).

Mi-a părut bine că am avut o masă inclusă în pachet după final, care a fost chiar foarte bună. Am cunoscut acolo un tip care se tot lăuda că a băgat 160 de kilometri în ceva gen 19 ore. După m-am pregătit să fac cei 9 km până la gară pe jos, dar din fericire m-a dus cineva cu maşina până în Ploieşti, am mers doar 2 din ăia 9. Pe drum îi vedeam pe cei de la maraton, chiar îi apreciez pe oamenii ăia, bătrâni, se vedea că nu mai pot.. O luaseră la mers lejer, dar nici gând să renunţe. Unul din cei cu care am stat in cameră mi-a zis la final "vezi că alergatul e ca un drog.. costa mult (concursuril, alimentaţie) şi nu poţi să te laşi". Per total m-am simţit super bine şi abia aştept următorul concurs.

P.S.: Acum realizez, batonul minune nu avea 25 de grame de proteine din 35, ar fi fost imposibil, avea 25%, deci asta înseamnă 8.75 grame... Ceea ce înseamnă că am avut parte de un efect de placebo autentic, eram ferm convins că e un baton minune şi că nu mai am nicio problemă, bine de ştiut.