Generaţia emoticoanelor

Tot mai mult, în comunicarea pe internet sau prin sms-uri, am ajuns să folosim emoticoane. Dacă la început emoticoanele se foloseau doar pentru sms-uri, si erau câteva chestii simple,gen :-) sau :-(, acum emoticoanele au invadat toate mijloacele de comunicare scrisă, şi au ajuns să nu mai însemne nimic doar prin forma lor, aşa cum era faţa veselă sau faţa tristă la început. Nu m-ar mira să găsesc peste 10 ani articole în ziare de calitate scrise cu asemenea simboluri. Şi acum vine întrebarea: oare e de bine sau de rău? Eu sunt de părere că răspunsul este undeva la mijloc. Poate că în comunicarea informală emoticoanele chiar oferă un real avantaj, acela de a descrie anumite stări (care în comunicarea formală nu este necesar să fie transmise), gen bucurie, tristeţe, amuzament, sau mai ştiu eu ce. Cu toate acestea, emoticoanele au făcut din comunicare un limbaj oarecum sec, şi aici mă refer la abuzul de emoticoane. Când nu auzi ce îţi spune cineva şi vrei să pari atent dai din cap, spui "da", sau chiar mai bine de atât, râzi. Probabilistic vorbind, există o şansă foarte mare ca dacă râzi cel cu care vorbeşti să creadă că eşti atent. Pentru că de obicei oamenii sunt dispuşi să spună mai mult chestii amuzante, lipsite de importanţă, astfel încât să se simtă bine şi să nu se gândească la problemele lor. Aşa şi cu emoticoanele... nu ştii ce să răspunzi, nu ai citit cu atenţie sau nu te interesează, pui ":))". E simplu, pot pune pariu că toată lumea a încercat. Se ajunge la situaţia penibilă în care într-o discuţie apar mai multe emoticoane de genul ":))" sau "=))" decât cuvinte. Asta este problema principală.. Eu cel puţin folosesc foarte des aceste emoticoane, pentru ca să arăt că sunt amuzat, parcă dacă nu le pun cel cu care vorbesc o să creadă că nu mi-a plăcut ce a zis. Uitaţi diferenţa dintre "genial!" si "genial :)) ". Cu totul altceva :)) .

Dar să analizăm principalele emoticoane, cele de genul :), :D sau chestii de genul acesta. Ele toate la un loc înseamnă, de fapt şi de drept, fix nimic. În loc să pui punct la o propoziţie pui :D . Dă mai bine. Şi eu fac la fel, nimic de zis, prefer să pun emoticoane în loc de semnele clasice de punctuaţie, pentru că a ajuns să mi se pară că punctul sugerează, oarecum, rigiditate şi seriozitate. Dar dacă stăm puţin şi ne gândim ele nu înseamnă absolut nimic.

În genul emoticoanelor care înlocuiesc punctul sunt emoticoanele care înlocuiesc semnul întrebării sau punctele de suspensie, gen :-?, :-?? sau :-s. Nici astea nu înseamnă nimic. Ultimul să spunem că mai are o oarecare semnificaţie, că eşti speriat, dar este acelaşi lucru să spui "cred că pic la algebră..." sau "cred că pic la algebră :-s" Ba chiar prima variantă sună ceva mai trist, emoticonul din a doua variantă face să pară că situaţia nu este aşa gravă. De obicei când dau un mesaj ceva mai important nu folosesc emoticoane, pentru că altfel s-ar puteea crede că glumesc.

O altă categorie sunt emoticoanele care arată tristeţea, gen :) sau :(( sau =((. Şi astea, la rândul lor, nu înseamnă de fapt şi de drept nimic.. Dacă spui "îmi pare rău :(" sau "îmi pare rău..." este echivalent, ba chiar a doua variantă sună mai bine, emoticonul ăla pare pus mai mult din politeţe. Nu că eu nu le-aş folosi, nimic de zis, dar la o analiză mai atentă se observă câtă falsitate se desprinde din emoticoane. Menite să ne ajute să transmitem mai mult cu mai puţin, emoticoanele au ajuns să transforme mesajele text şi chatul într-o minciună. Dacă pui de câteva ori ":))" într-o discuţie, probabil celălalt va crede că esti fericit, că te simţi bine, chiar dacă adevărul este cu totul altul.

Până una alta, rămânem generaţia emoticoanelor... Toţi, dar absolut toţi le folosim. Este o trăsătură caracteristică, ce poate spune multe despre noi. Mă întreb cum o să fie peste 30 de ani, ar fi amuzant să se schimbe emoticoanele, sau nu ştiu, să se înlocuiască cu altceva, poate cu nişte chestii şmechere 3D,  cu sunete sau oricum, ceva mai interesant, şi când o să trimitem nepoţilor mesaje cu emoticoane o să zică "ia uite săracu' bunicu', a rămas cu alfabetul chirilic..." :)) Ca o concluzie, nu folosiţi emoticoane abuziv :) (acum sper că pare evident că faţa aia nu înseamnă nimic :)) ).

Cum trebuie trataţi CRETINII

OK, am observat ceva interesant de când sunt la facultate. Înainte, când eram în liceu, tendinţa generală era să spui că nu înveţi nimic, că stai degeaba şi că te distrezi şi o arzi prin cluburi, deşi evident că nu era chiar aşa... Sau cum sunt ăia de zic că au învăţat pentru bacul la română câteva zile, hai maxim o săptămână, adică hai să fim serioşi, sunt totuşi peste 100 de pagini de învăţat cuvânt cu cuvânt, în cazul în care până atunci nu ai învăţat nimic şi nu ai idee cum să faci un comentariu singur... Dar acum am ajuns să îi prefer pe oamenii ăştia, măcar sunt cinstiţi în felul lor, zic că nu au învăţat nimic, iar adevărul e undeva pe la mijloc. În schimb la facultate s-a schimbat treaba... Auzi peste tot ce greu e, cât de mult e de învăţat şi ce eforturi intelectuale trebuie să facă pentru a promova. Şi nu mă refer la poli, medicină sau chestii de genul, unde într-adevăr chiar e greu.. Fiind în poli ştiu că într-adevăr, chiar e greu, nu poţi să treci fără să depui un oarecare efort, mai trebuie să te chinui la nişte teme, să mai înveţi pe la mate, etc. Da' când vezi că vin unii de la cea mai proastă secţie din ASE sau mai ştiu eu de la ce facultate din asta particulară şi îţi zic că vai, ce inteligenţi sunt ei acolo şi ce mult se învaţă... parcă îţi vine să îi iei puţin la mişto. O singură persoană mi-a zis cinstit că la ea la facultate nu se face nimic, o prietenă care e în Danemarca şi mi-a zis că e un fel de vacanţă prelungită acolo.

Adevărul care este, spre deosebire de liceu, unde te-ai dus mai mult sau mai puţin conştient de ce urmează să faci, la facultate este decizia ta, dacă te-ai dus la o facultate şi realizezi că ai făcut o greşeală şi că nu e ceea ce aşteptai nu e bine să spui asta, pentru că a fost decizia ta.. Aşa că toată lumea spune că la facultate e super şi se învaţă şi e foarte tare. Unul nu am auzit şi eu să îmi spună: băi, la mine la facultate e naşpa. Şi mă îndoiesc că toţi sunt super multţumiţi de ceea ce fac. Sunt ferm convins că spun asta doar pentru a nu părea că au făcut o greşeală şi pentru a părea că sunt nişte oameni responsabili care ştiu ce vor de la viaţă. În fine, acum nu contează aşa de tare, subiectul este doar tangenţial cu ceea ce vreau să spun.

Oamenii ăştia de care vorbesc, care sunt la facultăţi foarte proaste sau eventual nici măcar nu fac aşa ceva, însă au o părere foarte bună despre ceea ce fac, sunt, efectiv, CRETINI. Ne lovim de cretini zi de zi: pe stradă, pe internet, poate chiar şi la facultate. Pentru început trebuie să fac o diferenţă clară între două tipuri de cretini. Pe de o parte sunt cretinii de rând, ăştia de merg la Spiru Haret şi au pretenţia de mari intelectuali, care măcar sunt nevinovaţi, sunt efectiv retardaţi, nu ai ce să le faci, toată lumea ştie că sunt nişte retardaţi, mai puţin ei, oricum nu contează, nu dai doi bani pe asemenea "oameni". Al doilea tip de cretini sunt cei care deşi nu sunt proşti, ca şi cunoştinţe, au eventual şi câteva rezultate, nu foarte importante, dar suficient încât să le creeze impresia că sunt cei mai deştepţi, au nişte idei tâmpite şi o atitudine tâmpită în tot ceea ce fac. Pot fi mai buni decât tine la şcoală, sau oricum, pe aproape, dar adevărul rămâne tot ăla... sunt nişte cretini.

Problema care se pune este următoarea: cum ştim că noi, personal, nu suntem cretini? Pentru că la fel de bine ar putea spune cineva şi despre mine că sunt un cretin, de ce nu, e dreptul lui să considere asta. În primul şi în primul rând, un "cretin" veritabil nu îşi va pune niciodată asemenea problemă. Cretinul, prin natura lui, nu poat e concepe că există şi alte păreri decât ale sale, pentru că el este cel mai deştept şi nu poate greşi niciodată. Atâta timp cât suntem conştienţi că tot ce ştim e că nu ştim nimic e ok, ieşim din categoria asta.  Un cretin nu se îndoieşte niciodată de argumentele lui, nu recunoaşte că poate greşi, nu îşi cere niciodată scuze, iar dacă este atacat cu nişte argumente valide probabil va răspunde ceva total pe lângă. Îndoiala este principala metodă de verificare în acest caz. Cât timp cineva admite că e foarte posibil să greşească atunci iese din această sferă a cretinilor. Cretinii autentici, cei care nu îşi pun asemenea probleme, sunt cei care nu se îndoiesc că greşesc şi consideră ca părerea lor este argumentul suprem.

Acum că am spus ce este un cretin rămâne să vedem cum trebuie trataţi aceşti "oameni". Primul pas este depistarea unui cretin. E simplu, îl vezi cum comentează fără rost, cum face pe deşteptul deşi nu are nicio bază solidă, cum încearcă să îţi demonstreze că tu eşti prost şi el e deştept. Dacă e un cretin din prima categorie nici nu ai ce să discuţi, se poate trece direct la insulte, pentru că asta merită, nu ai ce să vorbeşti cu asemenea specimene, toată lumea ştie că e cretin, mai puţin el. Cu cei din a doua categorie este puţin mai dificil. De ce? Pentru că este foarte posibil să fie unii care să îi considere deştepţi.. Lor, cretinilor, nu ai ce să le demonstrezi, nu îi poţi scoate din condiţia lor, dar ceea ce poţi face este să le demonstrezi celor din jur că este un cretin, argumentând împotriva acestuia şi demonstrându-i că greşeşte. Evident, nu va recunoaşte, dar cu cât sunt mai mulţi oameni care observă că respectivul e un cretin cu atât e mai bine, pentru că trebuie izolaţi, pentru a afecta cât mai puţină lume. A, încă ceva, cretinismul ăsta aparent se transmite, e suficient să stai lângă unul mai mult timp şi să îţi transmită aceeaşi atitudine. O dată ce ai prins virusul nu mai poţi scăpa niciodată, rămâi cretin pe viaţă. aşa că aveţi grijă cu cine staţi.. După ce a fost efectuat şi acest pas, când discuţia începe să o ia în direcţia greşită singura metodă este ironia şi batjocura, pentru că argumentele deja nu îşi mai au rostul. După ce îţi baţi joc puţin de acel cretin, următorul pas este ignorarea lui completă, pentru că altă soluţie nu este. Oamenii inteligenţi vor realiza că respectivul este un cretin şi îţi vor da dreptate. Evident, o să fie unii care o să îi dea dreptate cretinului (nu neapărat pentru că şi ei sunt cretini, dar cretinii pot induce multă lume în eroare), dar nu poţi mulţumi niciodată pe toţi.

Şi cam asta e... Aveţi grijă cum acţionaţi în preajma unor cretini, important este să realizaţi din ce categorie fac parte şi să nu vă mai bateţi capul cu ei, pentru că nu merită. Pur şi simplu există alte ocupaţii mai utile decât să te cerţi cu asemenea oameni. Oricum nu le poţi demonstra niciodată nimic, aşa că tot ce merită este să fie ironizaţi şi batjocoriţi, fără a le mai răspunde la argumente, nu le vor asculta oricum.

Îmi pare rău..

Aş dori să îmi cer scuze celor cărora li se pare că am greşit. Îmi pare rău pentru greşelile pe care le fac, dar pentru acelea am grijă să îmi cer tot timpul scuze şi eventual să le îndrept, dacă se mai poate. Scopul articolului este altul...

Îmi pare rău pentru că sunt ceea ce sunt . Îmi pare rău pentru că îmi place să spun lucrurilor pe nume, că prefer să spun adevărul şi că nu suport să aud minciuni, exagerări masive sau chestii spune cu mai multe înţelesuri. Îmi pare rău pentru că nu am putut niciodată să fiu un sclav bun, nu am suportat să fiu sclavul profesorilor, am preferat să ţin capul drept şi chiar dacă a fost spre dezavantajul meu mi-a păsat mai mult de imaginea mea decât de o notă mai bună sau mai ştiu eu ce, chestii care până la urmă nu contează deloc. Îmi pare rău pentru că îmi place să critic prostia şi că mă consider mai deştept decât majoritatea celor din această ţară... E totuşi ceva statistic, până la urmă, gândiţi-vă câţi oameni sunt care nici nu au terminat liceul şi nu ştiu să spună două vorbe. Nu spun că notele şi rezultatele şcolare măsoară inteligenţa, este doar o incluziune, orice om deştept are şi rezultate acceptabile sau chiar bune, în schimb nu orice om cu rezultate bune este neapărat inteligent, rezultatele acelea pot ţine de noroc sau de modul în care s-au descurcat să fraudeze sistemul. Îmi pare rău pentru că ironizez pe cei care o merită, pentru a le demonstra că greşesc. Ironia este o metodă foarte veche şi foarte eficientă de a face pe cineva să realizeze că nu are dreptate. Nu în ultimul rând, îmi pare rău pentru acest articol, care este voit ironic şi încearcă să arate că orice ai face tot timpul vor fi unii care te vor critica

De ce am eu parul lung - manifest impotriva mediocritatii

M-au intrebat mai multi oameni de ce am parul lung, si pe moment nici nu am stiut ce sa le raspund, pentru ca este o intrebare la care nu poti raspunde in doua cuvinte, este nevoie de un raspuns mai detaliat. Simplul raspuns "pentru ca sunt rocker" nu este suficient, desi nu poti fi rocker adevarat fara a avea parul lung (sau ras in cap, pentru cei care nu mai au par). Sunt mai multe motive pentru care mi-am lasat plete. O voi lua cu inceputul...

Cand eram mai mic (clasa a 9-a) si incepusem eu sa ascult chestii mai dure mi-am dorit sa am parul lung, pentru ca imi placea foarte mult cum arata, mi se parea ca cei care au parul lung au o oarecare distinctie aparte fata de restul lumii, par mai smecheri, sau oricum, mai speciali. Doar ca ai mei nu ma lasau sa imi las parul lung, pentru ca ei considerau ca nu este ceva normal. In clasa a 11-a, dupa mai multe discutii, mi-am convins parintii ca asta este ceva ce imi doresc si ca pentru mine chiar conteaza asta, ca imi doresc de mult timp si ca as vrea sa am parul lung. Si de atunci nu m-am mai tuns, asa ca pentru mine parul lung a simbolizat libertatea, si de ce nu putina fericire, pentru ca in perioada respectiva ma chinuia foarte tare faptul ca nu am parul lung, imi era sila sa ma uit in oglinda, ceea ce intre timp s-a schimbat.

In afara de libertate, parul lung a insemnat pentru mine, si inca inseamna, un anumit mod de viata. Si acum intervine ceea ce eu numesc demnitatea de a avea parul lung. Nu orice boschetar care nu s-a mai tuns este demn de a avea parul lung. Un astfel de om, dupa mine, este o persoana cu anumite trasaturi. Dorinta de a fi liber, dupa cum ziceam si mai sus, este definitorie, dar exista si alte trasaturi pe care cineva demn de a avea plete trebuie sa le aiba: dorinta de cunoastere, bucuria de a explora noi dimensiuni ale existentei, placerea de a face lucruri noi si de a incerca noi senzatii, dar si capacitatea de a-ti sustine propriile pareri, de a nu renunta la ele si de a fi un om care nu renunta la principiile sale si la modul lui de a vedea lumea, altfel spus un om care nu se dezamageste pe el insusi. Tot timpul mi s-a parut ca cei cu plete au o anumita capacitate de a-i impresiona pe cei din jur, nu stiu daca in bine sau in rau. La un moment dat vazusem un meci de debate demonstrativ in liceu, si stiu ca era un tip cu parul lung acolo, cand vorbea ala parca reusea cumva sa capteze atentia mai bine decat ceilalti. Stiu ca nu are legatura neaparat, dar trebuie sa fiti de acord ca cei cu parul lung atrag atentia. Cand vezi un muzician cu parul scurt si unul cu parul lung vei fi tentat sa spui ca cel cu parul lung este mai bun, doar pentru ca el este in acord cu ceea ce face. Sa ai parul lung inseamna sa fii in acord cu ce este in interiorul tau, daca sufletul tau are parul lung, ca sa zic asa, in sensul ca sunt indeplinite conditiile de mai sus, atunci parul lung va fi ceva care va veni natural.

Poate ca pare dubios ca fac dintr-un aspect fizic ceva ce tine deja de un mod de viata, dar pana la urma orice aspect fizic iesit din comun denota niste trasaturi. Desigur, exista si persoane cu parul lung care si-l lasa asa fara a fi demni de a-l purta, stricand renumele pletosilor, adolescenti care vor sa para mai smecheri, dar acestia sunt mai putini decat cei demni de a fi pletosi. Intamplator sau nu, pletosii de la mine de la facultate au rezultate bune si foarte bune, si in general cei pe care i-am cunoscut cu parul lung erau peste medie.

Nu in ultimul rand, parul lung are legatura cu muzica si cu spiritul rockului si al metalului, care pentru mine reprezinta exact dorinta de a explora si de a cunoaste lucruri noi, dorinta de libertate si dorinta de a-ti putea manifesta din plin pasiunile. Orice metalist adevarat are datoria de a incerca sa faca ce poate pentru a fi cat mai bun in ceea ce face. Asa ca pletele reprezinta si aspectul acesta, iti lasi plete pentru a evita monotonia si pentru a iesi din banalitate si din comun. Nu ramaneti in mediocritate! Luptati pentru ceea ce doriti si nu va lasati niciodata invinsi atata timp cat mai sunt sperante. Nu va afundati in mocirla mediocritatii, unde se scalda toata lumea, iesiti din baltoaca imputita si uitati-va la cer, incercand sa cuprindeti cu ochii ceea ce nu se vede din baltoaca. Nu conteaza cat de lung ai parul, dupa cum zice melodia aia, poate ca unora nu le place cum arata, sau nu stiu, vor sa agate fete si stiu ca multe fete nu au o parere buna despre pletosi (desi asta inseamna renuntarea la principiile tale si nu este bine, iti pierzi integritatea morala), important este sa nu ramaneti in mizeria in care se balacesc toti, si chiar daca va trebui sa taceti si sa inchideti ochii, nu renuntati niciodata la principiile voastre. Sa fim cat mai multi demni!

Ca o incheiere la acest articol, voi spune si de ce imi place sa port barba. Exista, pe de o parte, un motiv estetic, nu vreau sa par totusi o fata, pentru ca in principiu fara barba arat ca o tipa, si eu raman un barbat, indiferent de lungimea parului. In al doilea rand, si barba mi se pare un gest de libertate, dar si de a arata lumii ca nu iti pasa de conventiile ei ridicole, de etichetele si de preconceptiile pe care le are. Mi se intampla destul de des sa se uite lumea urat la mine pe strada,sau sa mi se spuna ca sunt un boschetar, dar nu ii bag in seama, tin capul drept, nu ma uit nici in dreapta, nici in stanga, si in continui drumul, fara sa imi pese decat sa fiu in acord cu sufletul meu.

De ce nu îmi place mie Crăciunul

O să încep mai întâi cu o precizare. Nu vreau să mă refer la Crăciun din persectiva religioasă a sărbătorii. În primul rând pentru că, să fim serioşi, sărbătoarea şi-a pierdut de mult aspectul său religios, se sărbătoreşte Crăciunul de către musulmani, ca să nu mai zic că nimeni nu se gândeşte când bea şi mănâncă de Crăciun la ce reprezintă sărbătoarea, ar fi oarecum absurd să te îmbeţi şi să mănânci până nu mai poţi pentru că sărbătoreşi nu ştiu câţi ani (nu 2012, ceva mai mulţi, Iisus s-a născut probabil în anii 5-7 înaintea erei noastre) de la naşterea lui Iisus. În al doilea rând, ca sărbătoare creştină aş putea desfiinţa Crăciunul în câteva cuvinte. Fiind o sărbătoare religioasă, deci spirituală, nu ar trebui amestecate elementele de natură fizică (cum ar fi bradul şi chestiile de genul) cu cele de natură spirituală. Ca sărbătoare spirituală ar trebui să fie ţinută doar în interiorul celor care cred, mâncarea, băutura şi cadourile nu au ce căuta când vorbim despre o sărbătoare religioasă.

OK, acum că am făcut această precizare, o să încerc să analizez Crăciunul din mai multe perspective şi o să îmi spun părerea legată de faptul că această sărbătoare are la bază minicună şi falsitate, ceea ce voi încerca să demonstrez, acesta fiind punctul de vedere pe care îl susţin. Voi analiza principalele aspecte ale sărbătorii: luminile, decoraţiunile interioare, "spiritul Crăciunului" şi cadourile şi aşa zisul Moş Crăciun.

1. Poate elementul care mă dezgustă cel mai mult sunt luminile puse în centrul oraşului. Ţara arde, stă în sărăcie, iar situaţia nu este tocmai una roz pentru majoritatea, în schimb ce facem, punem mii de luminiţe, care consumă o cantitate enormă de energie electrică, doar aşa pentru că este o tradiţie de Crăciun şi trebuie să facem şi noi ce fac alţii. Toată chestia asta arată încercarea nereuşită de a arăta că trăim într-un oraş prosper, că lumea e fericită şi că ne permitem să punem mii de lumini în tot oraşul, când mai bine banii respectivi erau daţi la orfelinate, că tot e Crăciunul şi ar trebui să se bucure cât mai mulţi de această sărbătoare. Falsitate mai mare nici că se poate, punem luminiţe ca să fie frumos de Crăciun, în timp ce mii de oameni mor pe stradă fără mâncare, mai bine banii respectivi erau daţi ca să îii ajute, dar nu, se preferă să se dea pe lumini sute de mii de euro, eventual să se mai facă şi o spălare mică de bani, că tot e Crăciunul şi boierii trebuie să îşi facă daruri între ei.

2. Acelaşi lucru, la o scară mai mică, se aplică în cazul decoraţiunilor interioare: bradul, globurile, luminiţele şi beteala. Eventual, pentru a spori senzaţia de falsitate, se folosesc brazi artificiali (aşa cum, trebuie să recunosc, au şi ai mei, pentru a nu da banii pe brad aiurea). Mi se pare inutil şi complet lipsit de sens să îţi pui nişte luminiţe în casă şi un copac doar aşa, că îşi pune toată lumea, să fie frumos. Într-adevăr, arată drăguţ din exterior, dar dacă stai să te gândeşti fericirea ta nu depinde de acele decoraţiuni, poţi să le pui chiar dacă în realitate tu eşti complet nefericit. Dar punând un brad acolo o să dai senzaţia că eşti fericit, elementul cheie în această sărbătoare: fie că eşti fericit, fie că nu eşti chiar deloc, trebuie să spui că eşti foarte fericit pentru că a venit magnifica sărbătoare de Crăciun, vacanţa şi eventual ninsoarea (ca să fie perfect, să ajungi de două ori mai greu oriunde).

3. Spiritul Crăciunului. Îmi vine să vomit numai când aud sintagma asta preluată de la americani. Ce înseamnă spiritul Crăciunului? Cumva că ar trebui să fim mai buni, să iertăm şi să ne facem cadouri, sau cam aşa ceva. Părerea mea e că decât să fii bun o dată pe an, iar în rest să nu îţi pese de ce se întâmplă cu ceilalţi, mai bine să nu fii bun deloc, măcar eşti consecvent cu tine însuţi. O persoană cu anumite calităţi morale nu are nevoie de o ocazie cum ar fi Crăciunul pentru a face cadouri celor din jur, dimpotrivă, va găsi el ocazii acolo unde nu sunt. Aşa că spiritul Crăciunului mi se pare o mare minciună, ceva de genul "hai să ne facem că suntem buni, că de, e Crăciunul şi nu dă bine să fim la fel de nepăsători ca până acum". Hai să fim serioşi, cine e bun e bun tot timpul, iar cine nu e bun, nu e bun deloc. Aşa că dacă o să apară o situaţie mai neobişnuită, în care o persoană ar putea alege între a face bine şi a face rău, indiferent că este sau nu Crăciunul va acţiona în acelaşi mod dacă este la mijloc şi interesul său.

4. Cadourile şi Moş Crăciun. Presupunând că aş avea vreodată vreun copil nu i-aş spune de Moş Crăciun. Ce învaţă un copil din asta? În loc să fie recunoscător părinţilor pentru că i-au cumpărat cadouri pe care poate nu le merita o să creadă că i le-a adus Moş Crăciun, ba chiar mai mult, o să aibă senzaţia că i se cuvin acele cadouri. Iar în cazul în care un copil deştept, dar sărac, va vorbi la grădiniţă sau în clasa 1 cu un copil prost, dar bogat, şi va constata că el a primit mult mai puţine cadouri, deşi, în mod normal, el ar fi meritat mai multe, va avea o deziluzie şi va ajunge să înveţe prea devreme că lumea nu este dreaptă. Aşa că cel mai bine este să îi spui copilului tău: uite, eu îţi cumpăr cadouri de Crăciun (deşi nu ar trebui o ocazie specială pentru asta, dar să trecem peste, faci asta ca să nu se simtă copilul aiurea că alţii au primit şi el nu), şi să ştii că unii cred că există un personaj numit Moş Crăciun care le aduce cadourile, dar de fapt nu există aşa ceva, tot părinţii lor le dau cadourile. Şi chiar şi cadourile de Crăciun mi se par ceva fals: faci asta pentru că eşti obligat, dacă cineva îţi dă un cadou de Crăciun atunci trebuie să îi iei şi tu lui. Eu cel puţin am fost consecvent cu mine, nu am luat niciodată cadouri de Crăciun, pentru că mi se pare o mare falsitate, există multe alte ocazii pe care le putem folosi pentru a oferi cadouri.

Ştiu că nu o să fiţi de acord cu mine, dar cel puţin sper că mi-am susţinut bine punctul de vedere, şi poate unii o să fie de acord cu mine că, până la urmă, Crăciunul nu este decât o mare minciună.

Cum mai e prin poli...

Aşa cum vă aşteptaţi, răspunsul este unul singur: cam naşpa. Începe să se strângă cercul, din ce în ce mai multe informaţii, dintre care mare parte inutile, chestii care nu o să ne folosească niciodată.

Încep cu materia mea "preferată", proiectare logică, unde absolut nimeni nu ştie nimic, trebuie să învăţăm cum funcţionează tot felul de circuite folosite în arhitectura calculatorului, şi în mod evident aşa ceva nu o să ne trebuiască niciodată, doar că de, o să dăm sesiune la aşa ceva, deci vrem nu vrem trebuie să avem măcar o idee... Să nu mai spun că trebuie să facem un proiect practic, cu sârme, rezistenţe, chestii din astea de le-am urât toată viaţa, chiar nu am idee cum o să fac aşa ceva, dar rămâne de văzut.

Apoi vine la rând USO (utilizarea sistemelor de operare). Deşi este una dintre singurele două materii care chiar contează din acest semestru, a început să nu mai îmi placă de când am dat parţial, credeam că o să dăm şi noi din ce am făcut, dar nu, trebuia să căutăm noi în manual şi în paginile din Linux, ceea ce a fost cam naşpa.. Iar ultima temă este foarte grea, şi se bazează doar pe chestii pe care trebuie să le căutăm noi pe google. În fine, la USO cel puţin învaţă toată lumea, pentru că suntem oarecum nevoiţi.

Matematicile, în special analiza, sunt foarte grele. Aşa că dacă nu v-a plăcut matematica în liceu vă dau un sfat prietenesc: nu veniţi la poli, cel puţin la Calculatoare se fac 3 cursuri de mate în primul an, pe care riscaţi să le picaţi pe toate, dacă nu ştiaţi matematică bine în liceu. Lăsând asta la o parte, la algebră pare puţin mai lejer, în sensul că nu avem exerciţii foarte grele, în schimb este foarte multă algebră. La analiză însă.. e rupere. Profii însă sunt foarte buni, la ambele matematici.

Programarea, ultima materie din care se dă examen, este cea de-a doua materie utilă, se face C la nivel de liceu şi momentan e destul de simplu, adică cine a făcut ceva informatică în liceu nu ar trebui să aibă probleme să ia note mari. Temele sunt accesibile şi nu necesită cunoştinţe foarte mari în informatică.

Mai avem o materie, introducere în informatică, opţională, la care este o plictiseală extraordinară la cursuri, se discută despre unităţile calculatorului, memoria, chestii din astea, numai chestii de toceală, care, evident, nu o să ne folosească niciodată. Dar asta e.

La sport se poate lua media 10 din prezenţă, norme şi o competiţie. A fost amuzant cum s-au dus vreo 100 de oameni la competiţie la şah, dintre care o mare parte veniseră doar să joace cât mai repede şi să plece acasă, pentru a-şi putea lua punctajul la sport.

În ultima săptămână de şcoală o să dăm 3 teste, ceea ce e nasol, mai ales că dăm la USO, introducere în info şi proiectare logică. Până atunci, însă, mai avem o temă la USO şi una la programare. Şi din câte am înţeles ăsta e cel mai uşor semestru posibil :)))

De ce NU mă duc la vot

Peste tot aud numai chestii legate de votarea parlamentului. Nu spun că este bine ceea ce fac, dar nu am de gând să mă duc să votez, pentru că pur şi simplu nu are niciun sens, şi o să încerc să dau câteva motive care mă fac să cred că să nu votez este cea mai bună variantă pentru mine.

În primul rând, în România nu există partide politice. Există doar oameni de afaceri care se implică în politică, de faţă cu presa se înjură şi se huiduie şi după stau la masă şi râd, şi îşi continuă afacerile liniştiţi. Există afaceri între PDL şi USL tot timpul, deci nu contează cum se numesc, eventual mai şi migrează de la un partid la altul, au rude în celălalt partid să fie asiguraţi şi aia e.

În al doilea rând, nici măcar nu am auzit niciodată de oamenii ăia. Nu am de gând să votez nişte nume aiurea, fără să ştiu cine sunt de fapt oamenii ăia. Nu pot presupune decât că sunt toţi nişte rechini care vor să ne fure, aşa cum fac ceilalţi. Aşa că pur şi simplu mi se pare lipsit de sens să votez o persoană de care nu am auzit în viaţa mea.

În al treilea rând, mi-e silă de campaniile publicitare care sunt sub orice critică de proaste. Adică mai nou PDL se numeşte ARD, au luat-o şi ei pe urmele PSD, lupii îşi schimbă părul, dar năravul ba, au făcut alianţă cu două partide de care nu a mai auzit nimeni, şi şi-au ales cel mai prost nume posibil, ARD, cum să voteze cineva alianţa asta? E ca şi cum ai spune: votaţi ARD şi vă promitem că vă ARDem... Cei de la USL imediat au profitat de ocazie să critice puţin lipsa de inspiraţie. Alianţa România Dreaptă, într-o ţară în care liberalii se unesc cu socialişii mi se pare pur şi simplu un non-sens.

De USL ce să mai spun, mi-e aşa o silă că nici nu pot spune, au bani de aruncat pe campanie, a venit bunicul meu cu o revistă color, cu pagini fine, vreo 50, tipărită probabil în zeci de mii de exemplare, în care tot ce se spunea era că în 2013 vom scăpa de Băse, ca şi cum el ar fi problema în ţara asta, iar apoi urma un program pentru următorii 4 ani cu peste 150 de puncte, efectiv mi-a venit să vomit, nu e ca şi cum s-ar realiza măcar 10% din acele 150 de puncte, nu înţeleg cine a putut avea răbdarea să mintă în halul ăla.

Ca un ultim argument, oricum se ştie deja că alegerile o să fie câştigate de USL, pentru că lumea aşa e, nu prea votează acelaşi partid de 2 ori, tot cred că dacă vine partidul celălalt o să fie mai bine, nu realizează că nu se va schimba nimic... Schimbarea ar trebui să vină de la noi, dacă fiecare român de rând din ţara asta ar încerca să fie un om cinstit atunci clar nu s-ar mai putea fura, da' cum la noi toată lumea fură atunci e clar că o să fure şi  conducerea.. În fine, noi să fim sănătoşi... Până atunci vă zic părerea mea formată de pe un vot pe facebook, ştiind că eroarea este cam 1/radical(numarul de votanti), USL o să aibă 50% din voturi şi ARD cam 30%, cu o eroare de 2.5% :)