Ultrabalaton 2019 - O noua experienta

Am abandonat din nou la Ultrabalaton. Daca imi pare rau? Cu siguranta bine nu imi pare, dar nu pot spune nici ca sunt foarte suparat, am mers fix cat sa nu ma distrug prea tare,  100 de km nu ii resimt foarte mult timp din punct de vedere muscular, mai mult timp am febra dupa un maraton montan alergat tare decat dupa 100km pe sosea alergati in 11-12 ore. De de am abandonat, atunci, daca nu ma resimteam foarte tare muscular? Mai multe motive - oboseala generalizata, cauzata de caldura si poate de o nutritie deficitara in cursa (desi eu cred ca am mancat destul de bine), gradul de durere atinsese totusi cote mari mai ales cand mergeam, ma dureau talpile, muschii, tot, dar posibil asta datorita epuizarii (si din nou, poate mi-a lipsit ceva pe nutritie, cine stie), ma durea undeva in spate, la omoplat, cand respiram, cred ca datorita miscarii repetitive a bratului... Si nu in ultimul rand, poate chiar in primul rand, am primit feedback de la Marinescu (biciclistul meu) ca nu arat prea bine, ca m-am tras la fata, asa ca in momentele acelea in care nu mai esti foarte lucid ii crezi mai mult pe cei din jur decat pe tine, mi-a zis ca nu arat bine, am considerat ca are dreptate si ar fi bine sa ma opresc (si probabil asa a fost).

Ok, acum dupa acest incipit ex abrupto, ca sa zic asa, sa o iau cu inceputul. Despre Ultra Balaton am mai scris si in 2017, cand am mai participat - 220 de km pe plat, in jurul lacului Balaton, prin caldura ziua (fara pic de umbra) si frig seara, si cu ceva diferenta de nivel (nu foarte mare, totusi, dar se simte). Dupa ce am abandonat acolo am zis ca nu mai merg a doua oara, dar acum m-am razgandit si am mai vrut sa vad o data showul, si pot spune ca nu am fost dezamagit. Pentru curiosi, taxa e pe la 600 de lei, transportul, fie ca mergi cu avion, tren sau masina (noi am optat pentru tren) te va costa intre 300 si 600 de lei, cazarea acolo e foarte scumpa, 4 nopti de cazare costa minim 800 de lei / camera, deci 400 lei de persoana.. Nutritia si mancarea ne-am cam carat-o din tara, ca sa iesim foarte ieftin, plus 2-3 drumuri la Tesco, undeva pe la 300 de lei cred, cu totul, nu am calculat, posibil mai mult. Prin urmare, cine vrea sa participe trebuie sa se astepte sa dea undeva pe la 1500 - 2000 de lei pe toata distractia.

Antrenamente am facut destule pe plat, nu foarte mult ca volum, pentru ca nu imi permite timpul si nici nu ma refac, nu inteleg cum pot face unii 150-200 km pe saptamana fara sa se degradeze constant, pe mine incep sa ma doara toate alea daca alerg 4-5 zile consecutiv fara nicio pauza, asa ca ma axez mai mult pe odihna, avand un volum mult mai mic decat ar trebui. Practic, incerc sa obtin cat pot dintr-un volum mai mic, facand multe alergari de timp tempo, cel putin 1 antrenament de tempo pe saptamana, si doar un long run la o saptamana sau chiar mai rar. Pana acum a mers aceasta strategie, cel putin pana in 100km ma simt destul de bine, dar poate ar trebui sa cresc un pic volumul pe viitor. Am avut longuri de 40, 50, 60 si chiar 100 de km inainte de cursa, si toate au mers bine. Ce e drept, temperatura a fost considerabil mai scazuta, la modul ca nu se putea alerga in tricou, ba chiar multe longuri le-am facut pe timp de iarna, la 0-5 grade, dar nu vad cum as putea face altfel ca sa ma pregatesc pentru un concurs care are loc in luna mai. Ca echipament, am alergat cu Adidas Ultraboost, de care am fost un pic dezamagit pe partea de insole/ branturi/ talpic sau cum vreti sa ii spuneti. Abia ii cumparasem si noul talpic este foarte usor si subtire, asa ca dupa 2-3 alergari unul dintre talpici s-a stricat, s-a indoit si imi crea disconfort in timpul alergarii. Am cautat pe net si e o problema frecventa la UltraBoost. Asa ca ce am facut? Mi-am cumparat eu frumos la pantofi de 800 de lei, varful de gama de la Adidas, talpici de la Decathlon, nici macar alea mai scumpe, ca nu le-am gasit, am luat niste branturi de 30 de lei si au fost foarte bune, ba chiar as spune mult mai bune decat cele originale, pentru ca nu m-au deranjat. Deci cam asta e si cu firmele astea... Deci recomand branturile Decathlon, folositi-le cu incredere. In rest, am alergat cu jambiere CEP, dupa ce am renuntat definitiv la Compressport (mi-am luat niste jambiere care s-au rupt instant, mi le-au inlocuit baietii, nimic de zis, dar nu mai am curaj sa folosesc produsele lor, le fac foarte subtiri si se rup, acuma fiecare face cum crede). Compresia la CEP mi s-a parut ceva mai buna chiar decat la CS, dar dupa vreo 10 ore au inceput sa ma jeneze si cred ca le-as fi dat jos, era cam prea multa compresie pentru un timp foarte lung. In rest nu prea conteaza, tricou Compressport, colanti Deca, dar am ajuns la concluzia ca diferenta dintre Decathlon si orice alta firma e de maxim 20%, iar preturile pot fi si triple. Dar na, nu arata la fel de bine, pe partea estetica au intr-adevar mult de castigat produsele de firma, sa zic asa.

Ca nutritie, am avut multe geluri si ciocolati pe care aproape ca nu le-am folosit pentru ca in checkuri aveai foarte multe. Sincer, unul dintre motivele pentru care as reveni la Ultrabalaton cu placere este pentru ca ok, dai niste bani, dar spre deosebire de concursurile din Romania unde am incetat de mult sa mai am orice pretentie cat de mica acolo chiar te simti respectat. Practic, poti veni cu mainile goale la tine - ti se ofera apa si isotonic la fiecare 5km, 5 puncte de mancare calda, ti se dau inclusiv geluri, pastile de sare, glucoza, rosii cu sare, fructe, tot felul. Doar niste carne mai lipsea, niste sunca ceva era buna, cum era la Tor des Geants. Deci chit ca am mers doar pentru 100 de km, consider ca am avut parte de cele mai bune conditii ca sa termin ok cursa. Am inteles totusi ca nu ar oferi transport inapoi daca abandonezi, ceea ce mi se pare aiurea, dar n-a fost nevoie sa testez deoarece am niste rude care stau la 2 ore de lac si m-au putut lua cu masina. Totusi, in caz ca mergeti, e bine sa aveti o masina la suport, nu doar biciclist. Am avut si multe suplimente, calciu, magneziu, supradyn, etc, din care din nou nu am folosit aproape nimic (o greseala, probabil, poate ar fi fost nevoie de mai mult de un pliculet de vitamine, adica sigur, nu probabil).

Acuma despre cursa... Ideea e simpla, ai voie sa mergi insotit de un biciclist care sa iti care boarfele. Multi triseaza noaptea si se urca pe bicicleta, dar eu nu as face asta pentru ca pana la urma m-as pacali pe mine insumi, oricum nu ii pasa nimanui ca am alergat eu sau nu 200km, doar mie, alergam pentru noi, asa ca mi se pare absurd sa trisezi la o cursa. Iar ce am vazut e ca multi folosesc si diverse substante mai mult sau mai putin legale, o femeie isi injecta ceva in fund prin tufisuri la km 86, nu stiu ce si sincer nici nu ma intereseaza, dar din nou cred ca te pacalesti pe tine, scopul ar trebui sa fie sa vezi ce poti face tu fara sa iti pui sanatatea in pericol folosind diverse substante. Pana si un amarat de nurofen/ ibuprofen are o groaza de contraindicatii, am avut la mine dar n-am vrut sa folosesc, as fi luat doar in caz de nevoie maxima.

Am mers cu trenul - o distractie, vreo 15 ore, am stat la cuseta asa ca a fost chiar fun, si am iesit si ceva mai ieftin. Din Budapesta am mai schimbat un metrou si 2 trenuri pana in Balatonfured, locul startului. O data ajunsi acolo n-am avut mare lucru de facut, ne-am plimbat un pic, am luat kitul a doua zi, ocazie cu care am dat si de Iulian Serban, singurul roman pe care il cunosteam si stiam ca participa,  si cam atat.  A, si am vazut cursa de 6 zile din oras, foarte interesant ce fac oamenii aia acolo... Castigatorul, Dan Lawson, are si recordul pe Balaton, 18 ore 30, acum a alergat peste 900 km, pur si simplu incredibil. Am dormit destul de bine, mai putin in noaptea de dinainte, cand m-am tot perpelit. Din fericire startul a fost la 7, nu la 5 ca acum doi ani, asa ca am dormit cred ca pe la 6-7 ore (incluzand aici si trezirile din timpul noptii), psihic am fost foarte bine, nici vorba de anxietati sau alte chestii. M-am dus de dimineata la start, m-am vazut cu Iulian, Flavius si inca un roman la start, Mihaly Zsolt, ne-am urat succes si am plecat in cursa. Primii 7km am alergat alaturi de Iulian, asteptand biciclistii care nu mai veneau. Am avut o prima lovitura la km 7, pentru ca pe ceasul lui Iulian aveam aproape 8 km, si totusi eram la km 7 oficial - pe clasament se poate vedea ca am fi alergat primii 7km cu 6'44", desi noi am avut sub 6 media. Te loveste un pic la moral, pentru ca te gandesti ca cine stie cati km reali are cursa - e posibil sa fie un pic peste 220 dar nu cred ca mult, au mai fost mici neconcordante cu kilometrajul de pe bicicleta, dar pana in 2km in primii 100. Apropo, am uitat sa spun, am sperat ca daca ajung cu trenul de la linia 13, la editia XIII, avand numarul 65 (13*5), o sa fie cu noroc, pare ca totusi n-a fost sa fie, m-a amuzat totusi coincidenta. Urmatoarea lovitura a fost ca nu aparea Marinescu cu bicicleta, il tot sunam si nimic, m-a sunat dupa o ora si ceva ca trecuse de km 15, eu abia eram la km 10, dupa da-i cu share location, ne-am vazut abia dupa vreo 2 ore, eu deja imi faceam calcule ca la 4-5 ore fara biciclist abandonez ca nu am apa suficienta. Ce facuse el - o luase pe traseul de biciclete, care ocolea un pic traseul alergatorilor si ajungea ceva mai inainte, el tot spera sa gaseasca alergatori asa ca a tot pedalat, nerealizand ca de fapt a trecut de primii alergatori de mult. In fine, ne-am intalnit la km 16, n-a mai contat dupa. Am incercat sa ma tin de planul de acasa, 7km alergat cu 1km mers, dar n-a mers intotdeauna, pentru ca am preferat sa merg pe unele urcari. Per total cred ca am pastrat, totusi proportia. Ce n-am luat in calcul si uitasem de acum 2 ani e ca fiind multe check pointuri si fiind si foarte cald, te opresti foarte des sa bei apa, dupa in mod evident sa iti faci nevoile, asa ca practic o medie de 8 km la ora, sa zic, inseamna de fapt ca tu ai alergat constant cam cu 9-10 si eventual ai mai mers un pic cu 6. Pana la km 50 nu prea am ce sa povestesc, am mers destul de constant, am facut vreo 5 ore jumate pe primii 50 de km sau pe acolo, 5 ore 40. Am stat destul de mult in checkpoint, fiind primul cu mancare calda, aparent acolo era si crama pe care am ratat-o anul acesta, voluntarii mi-au zis sa ma intorc in sosea, dar de fapt ar fi trebuit sa trec prin crama, am scurtat si eu fara sa vreau vreo 500m din traseu. M-am intalnit cu Iulian in checkpoint, parca, si in perioada urmatoare ne-am tot intersectat. Urmatorul punct de care imi amintesc bine e km 86, pana atunci tot alergam faceam calcule, la km 86 am mancat din nou, am dat de Iulian, de tipa care isi injecta chestii (zicea ca e din Moldova dar totusi nu voia sa vorbim in romana, ma lua pe engleza). Altfel, super motivational sa o vezi, avea in jur de 60 de ani, parul alb, imi era rusine un pic, dar stiu de la ultra ca oameni de 50-60 de ani alearga mai bine decat mine asa ca nu ma mai mira nimic, daca imi arati un tip de 70 de ani si imi spui ca alearga 300km nu ma mai mira. Il avem si noi exemplu pe nea Stan Turcu, face ultra la 70 de ani si ii depaseste pe multi si pe viteza, are sub 2 ore pe semimaraton. Aici m-am simtit un pic obosit, am zis ca daca stau prea mult o sa ma racesc, asa ca am luat-o din loc. In calculele mele, mai aveam 2 ore sau sub 2 ore de fapt pana la km 100, si ma gandeam asa - alerg pana la 91, merg pana la 92, alerg pana la 99, merg pana la 100, daca tin media de 8km/ ora constanta, fac suta sub 12 ore.

Momentul cand am cedat  psihic a fost dupa ce m-am uitat pe telefon la ora si am vazut ca as fi alergat ca timp suficient pana la km 91, apoi am luat-o la mers, m-am gandit ok trebuie sa fi trecut de 91, ajung curand la 92, dar cu toate astea am mai mers un pic si am vazut pe strada km 90. N-am inteles ce s-a intamplat, am stat prea mult in checkpoint sau scazuse tare viteza, cert e ca era clara concluzia - nu mai aveam media de 8 la ora, ajunsesem la 7/ ora desi alergam constant. Dupa km 100 ma gandeam ca mai sunt 20 de ore de parcurs cu 6/ ora, dar deja daca aveam 7/ ora si alergam aproape tot timpul insemna ca ceva se intampla - ori pierdeam mult timp cu opririle, ori scazuse media destul de tare, cert e ca insemna ca nu pot sa scad prea tare ritmul daca vreau sa termin, altfel spus trebuia neaparat sa continui sa alerg cat de cat constant. Problema era ca simteam ca nu mai pot tine ritmul de alergare suficient de mult, iar la mers era absolut groaznic, preferam sa alerg decat sa merg, cand mergeam ma dureau rau talpile, nu imi placea de niciun fel. Motivatia a fost mare, m-am rugat mereu sa termin ca sa pot sa scap de cursa asta, dar cand am ajuns in punctul acela  am inceput sa ma gandesc ca e cam mare chinul si mai bine abandonez. Probabil Dumnezeu a vrut sa imi arate ca mai am destule de invatat in domeniul alergarii, cine stie... M-a ajuat oricum si inainte de cursa sa nu gresesc cazarea, si pe drum a fost bine, dar nu iti baga in traista, trebuia sa trag si eu de mine mai mult..  Momentul in care mi-a zis si Marinescu ceva de genul ca arat rau, ca m-am tras tot la fata, a fost decisiv - oricum ma simteam rau, mi-a zis si el ca arat rau.. Am zis ok, e clar, ma simt rau, trebuie sa abandonez. Plus ca nu stiu de ce, ori de la miscarea bratelor, ori poate chestie mai veche, ma durea un pic la omoplat, in coaste in spate undeva, si se accentua cand respiram mai tare, incepuse sa devina enervant psihic, ma stresa ca la fiecare respiratie mai puternica ma durea in spate, poate pare un motiv penibil, din exterior, dar cand ai cate o obsesie din asta ajungi sa te concentrezi numai pe treaba respectiva, te gandesti la fiecare respiratie daca te doare, daca nu te doare, si o iei razna un pic, asa ca am cedat, am zis ok nu mai vreau durerea aia in coasta. Si aia a fost, am abandonat, au venit niste rude sa ne ia cu masina, apoi am ajuns la cazare si m-am culcat.

A doua zi i-am vazut pe cei care terminau, cei care erau cam in rand cu mine, sa zic, terminau pe la 31 de ore, deci cam ala ar fi fost si timpul meu... Si aratau cam rau, unii erau inclinati intr-o parte, altii abia mai mergeau, dar parca imi parea rau un pic ca eu ma simteam relativ bine... Ce e drept, ma cam dureau chestii, am mers toata ziua doar pana la start si inapoi, sa predau chip-ul electronic, si m-a obosit si aia, dar oricum. Am plecat luni inapoi cu trenul, am facut o scurta plimbare prin Budapesta, apoi ne-am intors acasa (alte 15 ore cu trenul), am ajuns acasa, un dus, apoi la birou direct :D.

Ce am invatat din asta... Pai destul de multe. In primul rand am invatat sa fiu umil, din nou. Incerc sa fiu, sa las capul jos si sa nu ma consider mai bun, dar un ultra cred ca te invata asta mai bine decat alte experiente. Am invatat ca nu mereu in viata e cum vrei tu sa fie... Si mai ales, am invatat sa ma bucur de ce am. Am avut un singur moment in care m-am bucurat intens de peisaj si mi-am spus "David, esti un om norocos". Dumnezeu m-a ajutat sa ajung din nou la Balaton, sa fiu acolo la o cursa speciala, sa pot alerga 100 de km... Sunt atatia oameni cu probleme de sanatate, fara picioare sau fara maini, cu probleme de inima sau alte probleme, suntem asa de norocosi ca putem alerga.. Pur si simplu, daca poti iesi din casa si sa alergi, fara sa ai stresul ca ceva rau se poate intampla, deja esti cel mai fericit om de pe pamant. Practic am cea mai frumoasa viata pe care o pot avea, daca pot iesi din casa, ma pot bucura de aerul curat, de miscare.. e suficient. Si asta va incurajez si pe voi sa faceti, nu neaparat sa va testati limitele la maxim sau sa faceti o distanta anume, ci pur si simplu sa fiti recunoscatori pentru ceeea ce aveti. :)

CE alergare 24 ore si nu numai

Probabil majoritatea stiu deja, nu am facut o cursa buna, am alergat cel mult 16 ore din cele 24, timp in care am facut 130 km. Am avut niste probleme cu burta, nu stiu exact cauza, probabil de la multe lichide, dupa vreo 10 ore aveam niste dureri destul de mari cand incercam sa alerg chiar si 2-3 km, asa ca m-am gandit ca decat sa trag de mine sa imi fie rau si sa scot undeva pe la 180km cel mult, mai bine o las moale si astept sa imi revin. Din pacate asta nu s-a intamplat asa ca m-am culcat un pic, iar dimineata cand m-am trezit problemele mele disparusera si am putut alerga in continuare pentru ultimele 2-3 ore.

Pentru mine totusi, cursa a fost una reusita, deoarece am fost pe plus din punct de vedere psihic, mi-am facut PB pe 100km si am rezistat foarte bine la stres, caldura si conditiile de acolo, asa ca sunt optimist in legatura cu viitorul meu, in alergare si nu numai. Dupa Ciucas ultra 2017, am cazut in cea mai proasta perioada din viata mea - am avut atacuri de panica, griji legate de starea de sanatate si tot felul de probleme ce pot fi caracterizate intr-un singur cuvant prin anxietate. Au fost mai multe cauze, probabil, atat situatii pe plan personal, pe care nu am de gand sa le spun aici, cat si probabil stresul din timpul concursurilor si faptul ca mi s-a facut rau la Ciucas, la semi, etc. Intre timp am constientizat ca toate problemele mele nu au o cauza cardiaca - am o inima foarte buna, puls 60 in repaos (chiar spre 50 noaptea), tensiune 11.. Evident, am facut o gramada de analize si teste pentru a vedea ce se intampla cu mine. Dupa Ciucas, primul atac de panica a aparut intr-o zi cand ma gandeam de ce mi s-a facut rau atunci - cautam tot felul de probleme legate  de inima, totul culminand cu un atac de anxietate ce a durat ore intregi - maini amortite, tensiune mare, puls crescut, etc. Permanent credeam ca o sa am un infarct sau ceva similar. Zilele urmatoare a fost mai bine, doar pentru a reveni din nou panica in perioada urmatoare. Cred ca in cei 25 de ani pe care i-am trait, a fost cea mai rea perioada din viata mea. Am atins fundul, ca sa zic asa. Cand imi amintesc, vad parca asa ca prin ceata.. In maxim 2 saptamani ajunsesem nu doar sa nu mai alerg niciun km fara sa am ganduri negre, dar chiar imi era uneori frica sa ies din casa de teama sa nu am un atac de panica. Mi-am facut toate analizele posibile - cele generale, am fost la cardiolog, la neurolog, ba chiar si la ORL si chirurgie maxilo-faciala, fara a gasi nimic relevant, doar niste dureri la articulatia temporomandibulara cauzate cel mai probabil de la stres. Am fost o data la un psihiatru, la indicatile mai multor medici, dar m-a lasat rece, mi-a dat o reteta pentru un medicament de tip SSRI - care iti creste cumva serotonina, dar n-am vrut sa iau niciun medicament din aceasta categorie, preferand sa lupt singur cu boala, desi medicul mi-a spus ca pentru a-ti regla singur serotonina trebuie sa fii "divin". Cu siguranta Dumnezeu m-a ajutat sa ma ridic de unde eram, pentru ca am fost desul de jos (din fericire pentru o perioada relativ scurta). Am avut cateva zile sa zic in care a fost rau de tot, la modul ca imi era frica sa ies din casa, dar am trecut peste ele si am ajuns sa ma descurc destul de bine in situatii obisnuite. Am aflat multe lucruri interesante. Anxietatea nu inseamna ca esti tu mai stresat sau mai speriat, in niciun caz, chiar e o boala cu simtome concrete, cum ar fi tensiune mare, puls marit, amorteli la degete sau maini, furnicaturi, dureri in piept, dureri de cap, junghiuri, dureri de stomac, derealizare (ti se pare ca esti intr-un vis), depersonalizare (ti se pare ca esti intr-un joc si te vezi de undeva de sus, asta nu am experimentat), si multe alte simtome. Cel mai frecvent simtom este frica constanta ca ceva rau se va intampla si ca nu e ok ceea ce faci, ca ar trebui mai degraba sa fii acasa de exemplu. Alt lucru interesant e ca un numar enorm de oameni se confrunta cu anxietate - am inceput sa observ cati oameni de langa mine au asa ceva: rude, prieteni, actuali sau fosti colegi, etc.. Si cel mai rau e ca nimeni nu spune nimic despre asta, din motive evidente, asa ca atunci cand ajungi acolo nu stii ce sa faci.. Am reusit sa trec peste asta cu optimism si credinta in Dumnezeu. Cealalta metoda este cu pastile si psihoterapie, altfel chiar nu se poate din pacate.. Am mai avut in 2014 o perioada mai anxioasa, sa spun,dar se limita la iesirea din Bucuresti, imi era frica atunci sa ies din oras, dar credeam ca e pentru ca mi se face rau de la oboseala. Nu aveam o cauza concreta, dar acum imi dau seama clar ca erau simptome anxioase. Cu timpul am ajuns sa nu imi mai fac griji legat de iesirile din Bucuresti. Am realizat ca multe din problemele mele erau de fapt doar in mintea mea - abandonul de la Ciucas de exemplu, cand am crezut ca nu mai pot urca 3km si ramane in viata in acelasi timp. Cum incepeam sa cobor, revenea pulsul, nu mai aveam nimic. Ma intorceam cu fata la munte, crestea pulsul instant fara sa fac niciun efort.. Si multe ale situatii. Practic, absolut orice problema la care te poti gandi poate sa apara. Te gandesti ca te doare piciorul drept? In 10 minute o sa te doara, asa ca anxietatea poate avea o gramada de manifestari..  Partea buna este ca o data ce constientizezi ca anxietatea chiar joaca un rol important in starea de sanatate, te poti lupta mai bine cu aceste senzatii.In cazul meu, de fiecare data (si in 2014, si in 2017) a trebuit sa invat treptat sa am curaj sa fac lucruri obisnuite. Practic e ca si cum cineva te-ar reseta si ar trebuie sa inveti din nou cele mai simple chestii, cum ar fi sa alergi 5km. Doar ca nu muschii sunt problema, ci frica. Am avut initial mai multe atacuri de panica cand alergam, ba chiar psihiatrul la care am fost imi recomandase sa nu mai alerg daca imi face rau, dar nu am putut renunta la alergare, pentru ca ar fi fost un pas inapoi pentru psihicul meu, si am reusit din nou sa ajung intr-o forma decenta. Acest articol il scriu pentru ca imi dau seama ca sunt o groaza de oameni care se comfrunta cu aceste probleme si totusi nimeni nu spune nimic, asa ca poate o sa ii ajute un pic experienta mea. Poate Dumnezeu m-a pus in situatia asta tocmai pentru a putea povesti despre ea si a face si altora viata mai usoara, cine stie.. Oricum, avand in vedere ca unii imprastie zvonuri ca am reteta de la psihiatru, nu ma deranjeaza sa recunosc, anxietatea, ca si depresia, sunt tratabile, si in plus oricum nu am folosit reteta respectiva, voiam sa aflu parerea unui medic, dar am fost dezamagit total, mi-a dat pastilele si atat, ma asteptam la mai multe sfaturi, dar probabil mai degraba m-ar fi ajutat un psihoterapeut.  Ca idee e la anxietate sau depresie nu o iei razna (chiar daca asa ai senzatia uneori), din contra, esti perfect constient de ceea ce se intampla. Am prieteni care iau SSRI sau calmante (gen xanax) si isi desfasoara viata in conditi normale.. Cred ca anxietatea e si provocata de societatea in care traim - si sunt destul de sigur ca si faptul ca stam toata ziua pe mobil si pe laptop/ PC ne face mai anxiosi, pentru ca ne refugiem intr-o realitate virtuala si ne e frica sa facem fata realitatii adevarate, de aceea un sfat pentru cei care sufera de asa ceva ar fi sa o lase mai usor cu tehnologia.

Prima experienta dupa Ciucas a fost o iesire la munte in Piatra Craiului. Drumul cu trenul a fost oribil - panica tot timpul, apoi in prima noapte am dormit doar 30 de minute cred. A doua zi, in mod incredibil, pe masura ce am inceput sa merg pe traseu mi-am revenit si am putut sa ma bucur de munte. Urmatoarea iesire cred ca a fos chiar la MPC - de data asta panica a disparut in timpul mersului cu trenul, in schimb concursul a fost foarte dur si am avut parte de multa panica pe parcursul lui, atat la inceput, dar mai ales pe ultima urcare, unde am crezut sincer ca nu o sa reusesc sa termin viu. As fi vrut sa ma pun acolo pe jos in zapada sa stau, dar erau multi in spatele meu si m-am ambitionat sa merg in continuare.. Cand s-a terminat urcarea s-a terminat si panica, si am reusit sa merg in continuare fara probleme. De asta am si facut un articol dur despre MPC, pentru ca incercam sa imi explic propria clacare prin greselile altora, dar acum imi pare rau ca am facut asta.. A fost apoi o perioada cand am iesit la ski la munte.. Intre timp ma mai calmasem, activitatile de zi cu zi deja le puteam face destul de ok, ba chiar incepusem sa fac si antrenamente fara sa ma mai panichez. La ski a fost destul de bine, cu mici exceptii n-am avut simptome anxioase. Un pas important pentru mine a fost ca m-am inscris la TDG (330km in 6 zile), pentru ca am avut curajul si puterea psihica de a face asta. Primul concurs din 2018 a fost semimaraton intersport Brasov, unde am reusit chiar sa fac mai bine decat in 2017. Aici n-am avut deloc atacuri de panica, doar vreo 2 km poate unde mi-a fost mai greu, si ceva dureri de stomac spre final de cursa pe care le-am ignorat cu succes. La maraton Brasov, am avut din nou ceva dureri pe urcarea spre Postavaru, ba chiar ma gandeam sa si abandonez (da, la maraton, stiu ca e incredibl pentru mine), dar m-am intalnit cu Lucian Clinciu care m-a motivat si m-a incurajat si am iesit din pasa proasta, am scos un timp destul de apropiat cu ce facusem in 2016 in conditiile in care pe prima urcare am mers semnificativ mai prost. Cred ca Eco a fost primul concurs care a mers bine cap coada - m-am panicat un pic ca mi-a curs putin sange din nas dupa bucla 2, dar asta in conditiile in care era foarte cald, asa ca n-am mai tras pe ultima bucla si am facut un pic mai slab decat in 2017, dar mai bine decat in 2016, totusi. Am fost si la semimaraton Bucuresti, unde am fost mai panicat un pic datorita experientei din 2017 cand am terminat in ambulanta (evident, tot anxietate, acum ca rememorez episodul), dar am pastrat un ritm foarte scazut, am terminat intr-un timp cu care puteam face fata la antrenament fara probleme,1 ora 36. Cam asta a fost experienta mea in 2018, pe langa vreo 2-3 antrenamente facute acasa, de 50-60km. In ultimele 2-3 saptamani chiar alergasem zilnic fara nicio problema, de asta am si declarat pentru aimx ca sunt in cea mai buna forma psihica din anul acesta.

Si acum despre CE de alergare, am terminat cu backgroundul. Nu ma consider in niciun caz un alergator de performanta. 200km in 24 e un rezultat bun pentru un amator, dar nu ceva spectaculos. Acum incercasem sa alerg 210 si eram in grafic, aveam 75km in primele 8 ore, urma sa fac 70 in urmatoarele 8 si 65 in ultimele 8 pentru 210km. Poate am tras un pic prea tare pentru posibilitatile mele.. Oricum, as fi facut suta de km undeva pe la 10 ore jumate daca ma simteam bine, si totusi muscular n-am simtit ca fiind un efort foarte mare, deci 200km ii poate face orice persoana are sansa sa aiba o cursa buna cap coada in care sa alerge in majoritatea timpului. Ceea ce da, nu e foarte usor. Claudiu de exemplu e alergator de performanta si totusi n-a reusit sa faca 200km pentru ca a plecat prea tare si in ultimele 8 ore doar a mers. Sunt realist si stiu ca sunt putini in tara capabili sa treaca de 200, dar sunt si putini care incearca, probabil numarul ar fi semnificativ mai mare daca ar incerca mai multa nume. E vorba si de sansa, sa mearga totul bine, temperatura, nutritie, tot, am vazut ca majoritatea au multe curse slabe la o cursa buna, asa ca sansa sa iti iasa din prima si sa faci peste 200 nu este foarte mare. Indiferent ca esti bun si tragi la 240 sau vrei doar 200, daca te-ai taiat prea repede si nu mai poti alerga, nu vei trece de 200. Oricum, am avut sansa extraordinara sa ajung acolo si sa fiu si eu in primii 6 romani care au alergat la aceasta proba, asa ca am putut reprezenta tara.

Sa ajungi la CE e greu nu doar ca alergare, dar si ca organizare. Din fericire am avut o perioada fara job altfel nu stiu cum faceam fata. Am fost de 4-5 ori cel putin pentru teste medicale, teste de efort, analize, programe de nutritie, etc. A fost destul de solicitant psihic sa ajungem acolo, dar pana la urma am reusit cu totii si am primit avizul medical. Pentru mine cred ca a fost cel mai greu, cum ajungeam la testul de efort ma panicam si aveam tensiunea 14-15 in repaos.. La testul de efort intr-un final am inceput cu tensiune 15, am ajuns la 19 si la final de test, cand trecuse stresul, scazusem aproape imediat la tensiune 14. Asa ca a trebuit sa fac si un test de tensiune, sa mi se masoare tensiunea din 30 in 30 de minute, din fericire am facut fata destul de bine situatiei, si am avut o tensiune chiar foarte buna, media a fost pe la 11 ziua si 10 seara, deci o tensiune foarte buna. Intr-un final am obtinut avizul, cu multiple eforturi, ca timp, stres si bani, dar m-am gandit ca probabil e o ocazie unica in viata si ar trebui sa incerc.

Drumul l-am facut pe tren, fiind gratis, sa fiu sigur ca evit situatii nasoale in care nu mi se dau banii inapoi (anxiety much?). Inca o chestie, ca persoana care sufera de anxietate, incerci sa iti imaginezi toate scenariile posibile si sa gasesti mereu o portita de scapare, de aceea daca sa zicem ramai fara baterie innebunesti (pentru ca daca ti se face rau nu mai poti suna la salvare, nu?). Drumul a fost destul de placut, chit ca a durat mult, vreo 9 ore. Am stat in camera cu Florin Ionita, ceea ce pentru mine a fost foarte bine pentru ca pe el il stiu de cel mai mult timp, si ne-am inteles bine, desi el se culca la 9 si se scoala la 5 si eu ma culcam la 12-1 si ma trezeam la 9-10. A doua zi am avut defilarea, un moment foarte emotionant pentru toti, in care fiecare se chinuia sa nu planga, unii nu au reusit :) Eu stiu doar ca s-a cantat imnul si trebuia sa stam cu mana la inima si nu ma puteam gandi decat la "ce tare bate, sigur ti-a crescut tensiunea, inca un pic si cobori de pe scena si o sa revina la normal". Dar cred ca era ceva normal, toti am fost emotionati, a fost un moment unic sa fim acolo reprezentand tara.. Am avut apoi o sedinta tehnica si cam asta a fost ziua de vineri.

Acum efectiv despre concurs. Ne-am trezit devreme pentru gustul meu, la 8, desi startul era la 10, ne-am invartit destul de mult pana sa incepem.. Asta nu prea mi-a placut, abia asteptam sa incep sa scap o data de emotii, toti erau emotionati, nu prea vorbea nimeni, nu voiam decat sa inceapa distractia. Sincer imi doream mult sa vad showul, eram sigur ca o sa fie o experienta deosebita. M-am pus in primele 5 randuri la start sa vad cum se pleaca, dar n-am apucat sa vad foarte bine pentru ca primii au disparut rapid, dupa ce facusem 2 ture ei deja aveau 3. Bogdan Ofiteru a plecat tare, in urma lui Sorokin, un lituanian care a alergat 200 de km cu 5 pe mie. Da, cu 5, daca vi se mai pare o realizare un maraton in 3 ore jumate ganditi-va ca omul asta a facut aproape 5 maratoane din astea cu 3:30, fara pauza intre ele.. In capul meu a fost clar - o sa se taie. Eu am plecat incet, cu peste 6 pe mie, exact cum am vrut. Primele ore au trecut destul de bine, planul de nutritie a fost respectat, nu am avut niciun fel de problema. Cred ca abia dupa ce am trecut de maraton am inceput sa ma resimt un pic muscular, am trcut de maraton pe la 4 ore 30. Intre timp spectacolul era in toi, Sorokin facuse maratonul in putin peste 3 ore, Mara era prima, echipa Romaniei era prima la feminin si a 2-a la masculin sau asa ceva. In capul meu era clar, o sa cadem sigur repede, dar Claudiu de exemplu mi-a zis ca el nu stia cu cine concureaza si s-a ambitionat crezand ca o sa ramanem in top.. Evident, usor usor am inceput sa pierdem pozitii, si dupa maxim 10 ore nu mai eram pe podium ca tari. Mara a rezistat eroic in top, a fost pana spre final in primele 5-6 fete, in ultimele ore ce au mai depasit-o, dar tot a fost cea mai buna ca pozitie, locul 15 la general la fete.

Intre timp, eu imi tot calculam timpi, in special cat mai e pana se termina caldura, luand ca referinta ca o sa fie canicula pana la 8 seara. Dupa 6 ore am mancat niste paste din mers, sincer nu prea mi-au placut, nu aveau niciun gust, dar au fost bune ca si calorii.. (evident, nu inseamna ca dau vina pe organizare, au niste reguli stricte, am inteles ca nici la mancare nu poti da chiar ce vrei tu.. In 2016 parca mi-a placut mancarea mai mult, la S24, acuma nu stiu poate e doar o preferinta personala). Incet incet incepea sa se simta caldura, tot bagam gheata in sapca, imi dadeam cu apa pe mine la fiecare tura.. Planul initial de a bea apa la minim 2 ture nu a fost respctat si am ajuns sa beau apa la fiecare tura. Isotonic nu am baut decat rar, cam de 2 ori in 8 ture.. Planul a fost similar cu 2016, 7 ture de alergat si una de mers. Voi incerca acest plan si pe viitor in caz ca mai particip vreodata la 24 de ore, e un plan bun cu care poti scoate pe la 210km, dar daca vrei mai mult trebuie sa incerci sa alergi tot cap coada si sa pleci cu sub 6, cam asta e ce am invatat de la cei de aici - pleci cu 5 si ceva si termini cu 6 si ceva si asa poti reusi spre 240. Dar mna.. e greu. Cand o sa reusesc, daca o sa reusesc planul cu 7/1 o sa incerc dupa si sa alerg full dar momentan nu ma consider pregatit pentru asta. Dupa 6 ore oricum lumea incetinise ritmul, adica nu prea mai alerga nimeni sub 5 pe mie cum se plecase initial, pe la 4 si un pic. In continuare ma depasea lumea dar nu in aceeasi viteza. In fine, pe masura ce trecea timpul simteam ca nu mai rezist la caldura. Dupa vreo 9 ore a venit si o ploaie torentiala.. La 8 ore aveam 75km, Florin se apropia de 100.. Bogdan se taiase de mult, Mihai Pantis mergea cel mai constant, avea ca obiectiv 175 si a si reusit sa ii faca. Zuzzy incepuse si ea sa scada, Ana plecase cam tare pentru nivelul ei (cred eu), a alergat constant cu mine primele 3 ore cred, dupa care usor usor a inceput sa o lase mai moale, din pacate ei i s-a facut foarte rau.. Claudiu a continuat sa alerge bine in primele 14 ore, chiar credeam ca o sa treaca de 220 dar din pacate si el s-a taiat si in ultimele 8 ore doar a mers, a facut si pauza de somn.. Pe la 10 ore cred ca am avut prima oara probleme cu stomacul. Nu stiu exact care sa fie cauza, am mai avut astfel de dureri, ma doare undeva in mijlocul pieptului sa zic, durerea este constanta, simt exact zona care doare, se accentueaza durerea daca respir mai tare.. Sper sa nu fie o gastrita ceva facuta poate tot pe fond de stres, o sa vad cum mai merge in continuare si in functie de asta voi face analize specifice (de stomac chiar nu facusem). Sau poate pur si simplu organismul a zis stop, nefiind obisnuit de ceva timp sa alerg mai mult de 7 ore, asa ca nu pot spune ca sunt foarte suparat ca au aparut aceste dureri dupa 10 ore, pentru ca privesc partea plina - am putut alerga 10 ore fara probleme, iar pe toata durata cursei am fost ok psihic, nu am fost speriat sau stresat.. Am avut un moment mai slab dupa 100km, am zis ca trag sa fac suta macar, si chiar am facut timp mai bun decat in ceilalti ani pe 100km, la S24 in 2016 facusem pe la 11 ore 30 sau 35 si la balaton tot pe la 11 ore jumate, iar acum reusisem 11 ore 15 in conditile in care real ar fi fost cam 10 ore 30 daca nu ma durea stomacul.. Dupa 100km am zis ca daca nu trece durerea nu mai alerg, ma gandeam chiar sa ma intorc la hotel.. N-a trecut, am fost si la toaleta, in continuare a ramas acolo. Am incercat sa merg constant si in continuare resimteam un pic durerea, desi foarte putin, dar cum incepeam sa alerg ma durea din nou. Aveam de ales - sa merg inca 12 ore, putand trece de 170km, poate chiar spre 180km, sau sa ma duc sa ma culc in cort. Momentul de slabiciune a fost ca am preferat cortul, sperand ca o sa imi revin mai incolo. Evident, dupa o pauza mai lunga de 15-20 de minute abia mai reuseam sa merg, ma durea totul si cand mergeam, si cand alergam evident era si mai rau..

In urmatoarele ore practic n-am mai facut nimic, am dat cateva ture prin parc doar ca sa merg la toaleta, apoi de la 4 dimineata pana pe la 7 chiar am dormit un pic pe un scaun, apoi am dormit pe jos pe bagaje, evident, nu prea am reusit sa ma odihnesc, dar macar am mai acumulat un pic de energie. Florin arata bine tot timpul, era puternic, doar pe final s-a simtit oboseala si la el.. Bogdan cu Claudiu si cu Ana erau si ei mai mult in cort cu mine, era cortul ranitilor acolo.. Sergiu Dascal l-a motivat foarte bine pe Claudiu, care desi nu mai putea sa alerge, de gura lui a continuat sa mearga pana la final. Mi-a parut rau ca nu am putut aduce si eu pe cineva la suport, as fi avut nevoie de cineva care sa ma motiveze si sa il cunosc bine, dar asta e, regulile sunt reguli.. Asa au mai incercat baietii sa ma motiveze dar nici ei nu ma cunosteau, nu stiau ce pot, nici eu pe ei, si nu prea au reusit.. O fata ce m-a mai motivat un pic, tot tipa la mine sa alerg ca nu am nimic, si sincer de gura ei am mai facut cateva ture, asa ca ii multumesc aici pe blog, nu stiu cine era dar m-a ajutat. Probabil daca era cineva la suport as fi continuat si eu sa merg, de revenit nu stiu daca imi reveneam dar sigur acumulam mai multi km, practic eu intre 11 seara si 7 dimineata nu am mai alergat deloc.. A contat mult si faptul ca stiam ca e irelevant ce fac, practic contau primele 3 performante ale echipei si n-am fost deloc motivat sa trag de mine toata noaptea in conditiile in care oricum nu puteam ajuta scorul echipei, pentru ca nu aveam cum sa ii ajung pe Florin, Razvan sau Claudiu. Razvan arata si el destul de rau, a mers destul de incet toata cursa, a avut si el probleme cu stomacul.. Practic in afara de Florin, Mara si Zuzzy, noi toti ceilalti am clacat intr-un fel sau altul. Mara a ramas puternica pana la final, inca ma depasea.. Zuzzy a tras de ea incredibil, spre final se vedea ca nu mai poate, avea pantaloni albi de la sare desi ei erau negri, dar a incercat sa faca tot ce poate. Intre timp, poloneza care avea record mondial a inceput sa urce pozitie dupa pozitie, a pornit constant de la inceput si a ramas la fel pana la final, reusind sa le intreaca pe fete una cate una pana a ajuns pe primul loc. Si la premiere am inteles ca arata foarte bine, nu avea nicio problema, asta inseamna sa ai un corp puternic, un psihic bun si antrenamente multe in spate.. Sorokin a fost jucat pe final, dupa 200km cu 5 pe mie n-a mai rezistat, si rand pe rand era atacat de baieti care alergau in ultimele ore cu sub 5 pe mie, pana cand a cazut pe locul 3, la distanta de 5km de castigator (tot polonez). Sincer pe castigator nu l-am remarcat, in schimb am inteles de la Florin ca vomita apoi continua din nou sa alerge, deci absolut incredibil.. Au fost multi care au tras de ei pana la epuizare, unii au lesinat, unii au ajuns la salvare, au fost tot felul de probleme, din fericire niciuna foarte grava, dar toate acestea au contribuit si ele la a ma face sa nu trag asa de tare ("doar un vrei sa ajungi asa, nu?"). Beatrice, medicul de la federatie, s-a descurcat bine avand in vedere ce era acolo. Si Andrei Nana a incercat sa ne motiveze cat a putut, dar a avut si multe treburi administrative asa ca n-a putut sta cu noi mereu.. Din nou s-a vazut ca am fost o echipa noua fara experienta, pe viitor probabil va fi mai bine. M-a impresionat si un spaniol, Perez, care la 63 de ani a alergat 202km in conditiile in care e cocosat.. A fost si o tipa din ucraina de aproape 70 de ani, mult peste greutatea unui sportiv, dar cu o ambitie incredibla, nu prea a alergat, dar a mers aproape non stop in cele 24 de ore, admirabil.. Totusi cel mai tare de acolo a fost Stephane, un francez, l-am vazut cu Razvan pe final, arata absolut horror, tinea spatele la 90 de grade fata de picioare, deci pur si simplu nu mai putea nici sa stea drept si continua sa alerge/ sa mearga asa desi mai erau 15 minute din cursa.. Amandoi (eu si Razvan) ne-am gandit ca o fi un alergator mai slab, era si mai in varsta, 52 de ani, si nu intelegeam de ce se chinuie la modul ala.. Cand am vazut ca a facut 263 km, a 3-a performanta din istorie la masculin peste 50 de ani, in conditiile in care prima e a lui Kouros deci e ca si cum nu se pune, am ramas masca.. Incredibil cum au tras toti acolo de ei.

La 7 m-am trezit si am inceput din nou sa merg cu Claudiu, nu prea mai aveam ce face la cort si mai era putin din cursa asa ca am zis ok, o sa merg, de ce nu. Initial ma gandeam doar sa mai fac cateva ture sa ajung si eu la 120km, aveam vreo 115 cred, dar pana la urma am zis hai sa fie 126 sa fie 3 maratoane, si spre final chiar am alergat sa ajung la 130. Mi-a parut rau ca nu m-am simtit asa bine si seara, am alergat ultimele 2 ture mai repede decat facusem primele 2. A contat mult si atmosfera, pe final erau zeci de oameni la finish, poate sute, si toti urlau cand trecea cineva din echipa nationala, cu greu imi puteam stapani lacrimile, mai ales cand a spus prezentatorul "Aplauze pentru Iancu! Iancu e de-al nostru". A fost chiar un moment special pentru mine.. Si cam asta a fost cursa. CE 24 ore alergare. Am dormit cateva ore dupa amiaza, am mancat, am dormit iar, am mancat iar.. Apoi a doua zi din nou 9 ore in tren.

Acum si concluzii... Nu stiu cat ultra voi mai face. Cred ca TDG va fi ultimul meu ultra pe munte din afara, indiferent daca termin sau nu, pentru ca pur si simplu costa foarte mult si nici nu e ca si cum as fi un alergator de top sa merite cheltuiala, mergi ca sa iti demonstrezi tie ca poti si pentru peisaje. Dar cred ca mi-am demonstrat destul de multe deja si incep sa imi pierd motivatia asta cu "sa vad daca pot". Da, oamenii pot face multe, dar intrebarea ramane.. Vrei sa faci aia? Merita efortul? Curse de 24 de ore as mai face, daca cumva o sa fiu chemat la mondiale probabil o sa merg si o sa dau tot ce e mai bun. Oricum, si aici am dat tot ce am putut, fiecare a dat ce putea.. Puteam mai mult daca as fi mers, dar luand in vedere cumulul de factori fizici + psihici cred ca am dat tot ce am putut, mai ales pe final dimineata. Acum imi pare rau ca n-am mers si noaptea, dar pe moment am considerat ca e decizia cea mai buna si mi-e greu sa cred ca as fi putut schimba asta fara niste oameni care sa ma motiveze foarte bine la suport. Articole nu stiu daca o sa mai fac prea des, dupa atatea curse am inceput sa mi se para lejer un efort de 4-5 ore, asa ca parca n-as mai face un articol intreg pentru un maraton. Inainte eram mai entuziasmat si descriam mai pe larg, acum cred ca ma voi rezuma la a descrie cursele pe facebook, la poza de dupa, o sa pun acolo informatii relevante. Posibil asta e ultimul meu post de pe acest blog, nu de alta dar termin masterul si nu voi mai fi student :)  Poate o sa mai scriu daca o sa mai fac niste curse de unde sa am ce povesti util si pentru altii, dar pe alt blog cu alt nume. Nici curse normale nu cred ca voi mai face foarte multe, motivatia fiind tot financiara. O cursa te duce la cateva sute de lei bune.. Poate va imaginati ca lucrez in IT si am multi bani, dar concret pana acum am fost student si am lucrat mai mult part time, asa ca nu am dat niciodata pe dinafara, cam toate veniturile mele le-am cheltuit pentru sport. Cine stie, poate daca vreodata o sa ajung sa am suficienti bani cat sa nu imi pese, nu o sa mai conteze acest aspect, dar ca idee cu cat ai mai multi bani cu atat ai si cheltuieli mai mari, asa ca depinde mult pe ce pui accentul. Mi-ar placea totusi sa imi pastrez un numar de curse mic, de suflet asa, la care sa merg pentru atmosfera, cum ar fi Eco, Brasov, Ciucas, MPC (astea mai aproape de Bucuresti), eventual Retezat Skyrace, si ma mai gandesc. Pana la urma imi place atmosfera si mi-am facut foarte multi prieteni prin sport, asa ca mi-ar placea sa particip in continuare la astfel de evenimente macar din cand in cand. Intr-un fel, toti alergatorii imi sunt dragi, pentru ca empatia ma face sa ma gandesc ca sunt si ei niste oameni la fel ca mine, asa ca imi place sa fiu acolo in mijlocul multimii. Dar inainte de asta mi-ar placea sa am un an in care sa fac tot circuitul carpatilor, sa zic ca am vazut si eu toate cursele importante din tara. Oricum, ramane de vazut ce va mai fi, sa ne tina Dumnezeu sanatosi si atunci putem face orice ne propunem. Si daca e sa mai cad pe viitor, am invatat ca nu conteaza daca ai cazut de N ori atata timp cat te-ai ridicat de N + 1 :)

IronTrail 2017

O sa incep acest articol cu o discutie despre performanta. Multa lume se intreaba ce inseamna sa faci performanta in sport. Dupa parerea mea, performanta inseamna sa reusesti sa te clasezi in top in domeniul tau, la concursuri cu un numar relevant de participanti, iar aceste clasari sa se reflecte si la nivel international (daca esti primul in tara trebuie sa fii cat de cat bine clasat si prin afara). De exemplu, pe plat mi se pare ca faci performanta daca ai sub 1 ora si 10 pe semimaraton sau sub 2 ore jumate pe maraton (timpi pe care in Romania ii scot foarte putini). Pe munte e mai greu de evaluat pentru ca sunt multe concursuri, fiecare cu profilul sau. As zice ca performanta fac doar Palici, Szabolcs, Preda si baietii de nivelul lor, si as spune (desi unii ma vor contrazice) ca si Hajnal face performanta pe ultra (singurul, de altfel), avand clasari bune si in afara. E o diferenta intre amatori pasionati, care termina diferite curse, si oameni care fac performanta. Eu nu am facut performanta si nici nu voi face, pentru ca sunt amator, nu doar ca nu traiesc din sport, ba chiar dau bani ca sa il practic. Vorbeam si cu Vlad Tanase si zicea si el ca oricine poate face ceea ce facem noi, trebuie doar sa ai ceva ambitie, antrenament, si un pic de noroc sa nu te accidentezi. Pe triatlon/ ultra-triatlon as zice ca nu face performanta aproape nimeni din tara. Poate doar Balanescu, Baractaru si Vigariu, ca sa zic cateva nume, poate mai sunt si altii dar nu ii stiu eu. Oricum, ideea e clara, oameni care sunt mereu in top. De ce am facut discutia asta este pentru ca nu vreau sa fiu ipocrit si sa ma laud ca as face performanta, pentru ca eu nu consider ca este cazul. :)

Acuma despre cursa. Una din pasiunile mele e sa caut tot felul de curse, sa vad care e mai dificila. Sunt putine curse montane peste 100 de mile. Una din ele este Irontrail, o cursa in Elvetia de aproape 220 de km cu peste 11.000 diferenta de nivel, si este o alternativa pentru cei care nu au fost acceptati la UTMB si vor ceva similar (bine, e semnificativ mai greu, dar nu stiam asta). Cum la UTMB nu am fost acceptat, am decis sa ma inscriu la Iron, mai ales ca eram motivat de faptul ca mai fusese un singur roman in 2016, care abandonase. Nu zic ca e o performanta sa fii primul roman care face cursa X, dar pentru fenomenul sportiv din Romania cred ca este totusi o realizare. Asa cum nu consider ca simpla terminare a unui Deca Ironman continuu, de exemplu, e o performanta, dar ar fi totusi o realizare pentru fenomenul sportiv din Romania, pentru ca momentan nu a facut asta nimeni (a facut doar Andrei Rosu 10 days Ironman, care e incomparabil mai simplu). Am vazut ca era si Mihai Serban inscris, un roman cu rezultate bune in cursele de ultra. Dupa Balaton imi pierdusem increderea in psihicul meu si am plecat din tara in ideea ca sansele cele mai mari sunt sa abandonez. Acum cand ma uit in perspectiva cred ca as fi putut termina si la Balaton, dar eram pur si simplu prea traumatizat de experienta cu salvarea de la semimaraton si la prima problema am cedat. Poate ca imi voi lua revansa la anul, cine stie. :)

Am ajuns miercuri in Zurich, iar acolo m-a asteptat o prietena la care am stat in prima seara. Am plecat de la ea extraordinar de stresat, nu aveam nici internet si imi era frica sa nu ajung la start, stiam doar ca trebuie sa schimb 3 trenuri iar de acolo nu aveam nicio idee. Am ajuns in Davos, din fericire in tren am dat de un alt alergator, care din cate am vazut a terminat si el cursa mare, si mi-a aratat cum se ajunge la start. In Davos urma sa stau la Mihai Serban, care a fost amabil si m-a primit la el la cazare. Eu imi rezervasem ceva hostel acolo, dar am preferat sa stau cu persoane cunoscute, mai ales ca nu prea ma descurcam singur pe acolo. Mi-am luat kitul de start, care nu avea decat trackul si 2 pungi ca sa ne punem lucrurile - la km 60 si 150, aproximativ, iti puteai lasa lucruri ca sa te schimbi. Am uitat sa mentionez, in taxa de inscriere intra si biletul de tren, care ar fi fost 100 de franci dus intors, deci nu imi pare rau deloc de banii dati pe taxa. Plus ca organizarea a fost excelenta - marcajul impecabil, punctele de alimentare, desi doar 9, aveau de toate - paste, supa, geluri, batoane, fructe. Practic puteai sa vii fara nimic de acasa. Si in ultimele puncte puteai sa si dormi.. Iar apa gaseai destula pe drum din izvoare sau fantani publice. Mihai mi-a povestit ca avusese o infectie chiar cu vreo 2 saptamani inainte de concurs si nu stie exact cum o sa mearga. Am reusit sa ma culc la 9 (nu stiu cum, probabil eram foarte obosit), am dormit vreo 6 ore si un pic si m-am trezit pentru start, care era la 4.

La start era destul de frig, ba chiar picura cand am plecat din camera. Nu pareau conditii ideale.. Am inceput sa alergam la 4 si cateva minute. S-a plecat tare, eu am incercat sa stau cat de cat mai in fata, se alerga si pe urcari, nu imi venea sa cred cum merge lumea la un concurs de peste 200km. Pana la primul CP a fost o urcare foarte lunga, cu panta foarte mica, s-a alergat o gramada pe urcarea aia, ceea ce mi se parea admirabil. Ma grupasem cu tipul de pe tren si inca o persoana. Nici nu m-am trezit bine ca am si vazut borna pe care scria km 200, deci alergasem deja 14. Bun.. In curand a venit si borna 195, a urmat o mica coborare, apoi iar urcare si am ajuns la primul CP, unde nu am stat mult, am baut niste supa am luat un gel parca si cam atat. In general intre 2 CP luam cam 2 geluri, atat. Deci am consumat cam 18-20 de geluri si batoane in cursa, sa zic. Batoanele mele nu prea le-am folosit, aveam unele de la Isostar si m-am cam saturat de ele, nu prea imi mai place gustul, in schimb am luat batoane Sponser de la ei care aveau gust mai bun un pic. In CP am ajuns aproape simultan cu Mihai, atata ca el a plecat ceva mai repede.

Am plecat cat am putut de repede de la CP1, a urmat o coborare extrem de lunga si cam plictisitoare, dar am vazut cel mai frumos peisaj din viata mea in timpul ei - din ceata iesea, maret, un varf de munte, deasupra caruia era ceata din nou. Parea ca muntele e asa, undeva in ceruri. Eu nefiind obisnuit decat cu muntii din Romania, muntii aceia inalti mi s-au parut foarte spectaculosi, trebuie sa recunosc ca n-am vazut niciodata un spectacol asa frumos. Dupa e mi-a venit rau de atata coborare (m-am intalnit cu un american care mi-a zis ca suntem la mila 24 si inca nu se terminase, deci aveam aproape 40km), a inceput din nou o urcare, si imediat a venit CP urmator. Aici l-am vazut din nou pe Mihai, parea ca mergem aproape simultan, dar el statea mai mult in check pointuri. Se plecase oricum foarte tare, am facut 6 ore pe primii 46 de km.

Intre CP2 si CP3 nici nu prea stiu ce s-a intamplat. A urmat o urcare destul de lejera, apoi multa coborare pana in Samedan, unde aveam haine de schimb. Stiu doar ca am intrat intr-o sala imensa, undeva la un subsol dupa o linie de tren, si n-am vrut sa schimb nimic, doar mi-am suplimentat gelurile si am lasat drop bag-ul neatins. Din nou am dat de Mihai, si din nou a plecat inaintea mea. Tin minte ca imi spusese ca pe primii 62km ai doar vreo 2500m diferenta de nivel. Trecusera foarte repede, dar era de abia inceputul. Cursa abia incepea.

De la Samedan a urmat o bucata lunga de plat, apoi am inceput sa urcam, si am urcat, si am urcat, pana am ajuns la peste 2700. Panta nu era foarte grea, a fost un pic la inceput, dar pe platou era destul de lejer. La coborare stiu ca am facut la un moment dat o greseala, in loc sa merg pe poteca am luat-o direct pe zona abrupta (nu vasusem poteca) si am pierdut mult timp. Se facuse destul de cald si a fost singura zona aici unde chiar n-am gasit apa, incepusem sa nu mai suport coborarea aia, pana cand ajunsesem sa ma gandesc sa cer oamenilor pe strada apa, dar chiar atunci a venit si CP4, care era undeva pe strada, nu era intr-o cladire, ca pana atunci. Aici am dat, din nou, de Mihai, care zicea si el ca e cam obosit.

Am plecat cu Mihai pe urmatoarea bucata, unde se ajungea si la cel mai inalt punct din cursa, 2750, cam asa. Am mers destul de greu pe urcare, dar intr-un final am reusit sa ajungem. Coborarea a fost extraordinar de plictisitoare. Acum ca ma uit pe harta vad ca apare un checkpoint si pe varf, dar eu de la CP4 pana la Maloja (km 106) nu am gasit nimic, nu stiu ce cauta pe harta. In varf nu era nimeni, am continuat sa alergam. Aici a aparut un fenomen urat, kilometrii treceau extraordinar de greu. La un moment dat nu aparusera toate bornele, dar de la km 150 in jos cred ca au fost toate, si noi speram sa nu fi existat o borna, dar de fapt nu ajunsesem la ea. Ori am ocolit noi foarte mult, ori a fost eroare de GPS, ori e traseul mai lung, cert e ca ceasul lui Mihai arata ca suntem la km 106 si comform bornei de 115 abia facusem 99km. Mult tare a durat coborarea.. Si chiar cand am coborat de pe munte si ne gandeam ca aia e, s-a terminat coborarea, ne-a zis o voluntara ca mai e o ora - mai erau vreo 6 km. Am luat-o in fata pe bucata urmatoare, care era mai mult plat, apoi m-a ajuns din urma Mihai cu americanul (Michael) si am ajuns impreuna la Maloja - km 106. Aici eram deja obosit, se dusese primul Ciucas Ultra, dupa cum imi placea sa zic. Am impartit cursa in 2 Ciucas ultra, pana la Maloja si dupa Maloja, dar nu stiam eu ca de fapt jumatatea adevarata ca timp e la km 125, nu la 106. La Maloja Michael a zis ca vrea sa doarma, ceea ce l-a facut pe Mihai sa decida ca se culca si el putin. Cum nu voiam sa abordez noaptea, am zis ca incerc si eu sa dorm, desi nu imi era prea somn si mai si bausem niste Cola in post. Ne-am dus intr-o sala mare de sport unde erau niste saltele pe care se putea dormi. Aici a avut loc primul punct critic din cursa, si e unul din motivele pentru care consider ca n-as fi terminat daca nu m-ar fi ajutat Dumnezeu, chiar cred sincer asta. Cand m-am pus in pat, am vazut ca am o problema cu respiratia - e o chestie mai veche la mine, si la T100 si la 7500 am observat (din fericire la 7500 doar la finish, iar la transylvania am abandonat cand am observat respiratia dubioasa). Nu stiu din ce cauza, dar daca stau seara cu tricoul transpirat, cand trag aer adanc in piept se aude un fel de suierat, am fost si la doctor si mi s-a spus ca nu e prea bine (acuma sincer nu cred ca e chiar cine stie ce, cred ca a exagerat atunci doctorul). Mi s-a zis ca se ingusteaza caile respiratorii si ar fi un semn de astm, dar m-am testat de astm si nu am asa ceva, spirometria a iesit bine, posibil mai degraba sa fie o raceala ceva... Cand am vazut asta, am zis ca e clar, trebuie sa abandonez. N-am putut sa dorm deloc si ma tot gandeam ce sa fac, n-as fi abandonat, fizic puteam, dar sa risc cu respiratia aia? Nu stiam ce sa fac.. A fost destul de greu, ma tot gandeam ce sa fac, clacasem psihic. Cum stateam asa, il aud pe Mihai ca imi zice "hai, mergem?". Era aproape 12 noaptea. Ajunsesem in CP pe la 9 si ceva, prima suta de km o facusem in vreo 17 ore jumate (admirabil, avand in vedere ca la Ciucas am facut 16:45 anul trecut, si nu mai urma altceva dupa. e e drept, prima suta avea mai putina diferenta de nivel aici). Ne mai ramasese multisor de urcat, vreo 6000m. Cand l-am auzit pe Mihai, i-am explicat problema mea, mi-a zis ca el nu aude nimic ciudat.. Am zis ok, merg cu el, stau pe capul lui macar, aveam si butonul de panica pe tracker in caz de ceva.. (bine ca nu l-am folosit, nu aveam asigurare pentru Elvetia si acolo orice chestie costa extraordinar de mult, de ordinul a mii de euro probabil daca veneau sa ma ia cu salvarea).

Am plecat cu Mihai din CP Maloja. Afara nu era prea frig, din fericire. Am avut parte de o vreme perfecta tot concursul, nu a plouat, nimic, nu ceata, indiferent de altitudine.. Incredibil! A fost cam cald sambata dar aia a fost. Si atunci, cum aveam noi de urat 1000 de metri diferenta, a venit. O asteptam de mult, stiam ca urmeaza sa ne intalnim cu ea.. as fi sperat totusi sa fie mai devreme. Cum mergeam noi in noapte.. a venit TÂRÂREA. :)) Urcarea pur si simplu nu se mai termina. Respiratia ma supara in continuare.. I-am zis eu lui Mihai ca o sa ajungem dimineata in urmatorul check, dar nu m-a crezut. Kilometrii parca nici nu mai treceau, ne gaseam cu greu drumul in noapte. Chiar ne taram. Si cel mai rau e ca nu vedeam unde trebuie sa ajungem, doar ca nu se mai oprea urcarea. Si cand dupa multe chinuri am inceput sa coboram.. Dupa 200m de coborat am urcat iar. Aici e greseala mea ca nici nu stiam bine traseul pe zona asta. Si am urcat bine.. apoi a urmat o zona de fals plat/ coborare in care iar apareau urcari. Nu mai suportam efectiv, erau o multitudine de urari si ma gandeam doar ce mare greseala am facut la km 106 ca nu am abandonat.. Am zis ca mai am o sansa la km 125 si ca voi abandona acolo orice ar fi. Nu asteptam decat sa vina dimineata. Ca o paranteza, in cursa imi repetasem ca e simplu, tot ce trebuie sa fac e sa continui sa merg si intre timp sa astept noaptea, apoi dimineata, apoi noaptea din nou. Simplu, nu? Venise noaptea, dar nu mai parea simplu, voiam sa se termine chinul o data. La un moment dat a parut foarte rapida diferenta dintre 2 placute de marcaje (erau din 5km in 5km), ceea ce inseamna ca facusem 5km intr-o ora, dar mi se parea imposibil, ne taram! Altitudinea a fost dusmanul nostru. Am stat 11km la peste 2300 de metri, ceea ce in Romania nu se intampla niciodata. Nu mai aveam suflu, lui Mihai ii venea sa vomite.. Greu, tare greu. Pe coborare am mers.. Din fericire a durat putin, vreo 4km doar am coborat efectiv, am vazut si borna de 95 km din cate tin minte, apoi a urmat punctul urmator, Bivio. Parca am mancat ceva, nici nu mai stiu, apoi am mers sa ne culcam. Mihai stabilise si el ca abandoneaza, dar intre timp a zis ca macar sa se culce, ca poate totusi merge la km 148 unde i se recunostea oficial cursa.

La Bivio am dormit vreo ora jumate (prima oara cand dormeam in concurs, la 25h de la start) pe un scaun pliabil. Imbracat cu tot ce aveam, cu frisoane.. Culmea ca am dormit neintors, asa de obosit eram. Aproape de ora 7 Mihai mi-a zis ca pleaca la km 148 ca sa i se recunoasca si lui cursa. Eu i-am zis ca abandonez si l-am rugat sa se intereseze cum pot sa ma intorc in Davos, daca mi se ofera transport. Mi-a zis ca daca nu se intoarce atunci nu are cine sa ma duca. Intre timp am intrebat un alt concurent care dormise cu noi, si mi-a zis ca nu se poate sa ma duca nimeni de acolo, si stie ca e greu, dar mai bine sa merg la Savognin si poate voi avea mai multa forta acolo, dar ca de acolo voi gasi transport mai usor. M-a ambitionat un pic baiatul.. Mihai nu s-a intors, eu m-am dus sa intreb cum pot ajunge in Davos. Nu aveam transport, ar fi trebuit sa am un bilet printat ca sa merg gratis cu busul, dar nu il aveam. Nici voluntarii nu stiau de el, mi-au zis doar ca trebuie sa merg cu autobuzul, si ca sunt sanse sa fie gratis cu numarul de participare. Acest "should be free" m-a cam speriat. La elvetieni daca esti prins fara bilet si fara buletin, asa cum eram eu, evident si fara bani, esti dus clar la sectie. Si dintre o zi petrecuta la sectie si inca 20 de km prin munti.. Ati ghicit, am decis ca distractia continua! Asa ca am inceput sa trag de mine, aveam 2 urcari destul de scurte, am tras un pic, am si alergat pe coborari, si am reusit sa il si ajung pe Mihai, l-am si intrecut. El mi-a zis ca vrea sa continue asa sa vada cat duce. M-a ambitionat, am zis ca daca el continua merg si eu in continuare. Am terminat urcarea impreuna, m-a ajuns din urma, apoi pe coborare m-a depasit bine. A urmat iar o coborare enorm de lunga, stiu ca am intrecut o fata, prima pe care am vazut-o in concurs (au fost doar vreo 6 parca, din vreo 90). In rest doar incercam sa nu ma gandesc ce rar trec placutele cu km, ma plictiseam tare, mai erau si urcari mici, asa ca sa fie totul mai frumos.. Plictiseala, ce sa mai. Am ajuns intr-un final in Savognin. Respiratia imi cam trecuse intre timp, incepuse sa se auda mai rar suieratul. Am dat de Mihai, care mi-a spus, spre surprinderea mea, ca abandoneaza. Parea ca se simte bine, dar a zis ca nu vrea sa mai riste inca o noapte ca e posibil sa ii fie rau, si ca nu vrea sa doarma 8 ore in ultimul CP (i-am propus treaba asta). Eu am decis totusi sa continui, urmand sa il sun daca vreau sa abandonez.

Urmatoarea portiune chiar mi-a placut. O urcare destul de lina, apoi o coborare destul de lunga pana in cel mai jos punct din cursa. De acolo pana la urmatorul CP a fost o urcare cu panta decenta si chiar m-am bucurat de ea. Am mers asa, relaxat. Din pacate, daca pana atunci nu ma suparasera basicile, atunci au cam inceput sa se simta. Pe ultima portiune abia abia am reusit sa fac un jogging obosit. Daca la inceput era jogging relaxat, acum deja era un jog chinuit, iar la final un jog obosit (tarat). Portiunea asta a trecut repejor, doar ca era destul de cald, am suferit un pic de caldura, dar atat. In CP am mancat, mi-am pansat bataturile (complet inutil, as zice, m-au durut in continuare la fel, si s-au tot agravat), un voluntar simpatic mi-a dat un magneziu apoi am plecat.

De aici pana la km 193 a fost destul de nasol. Aveam de atins 3 varfuri de peste 2500. Primul sa zicem ca a fost ok, pentru ca mare parte a fost pe asfalt, nu a fost foarte abrupt, mai putin ultima portiune cand parca nu se mai termina. Apoi a urmat o coborare chinuita (hai boss, stiu ca mai poti face jog 3 coborari), dar de fapt nu prea mai puteam. Urmatorul varf era destul de aproape, am urcat putin, iar sus am avut bucuria sa vad un punct neanuntat cu apa si mancare, si chiar imi faceam griji ca nu mai am apa si nu vedeam izvoare. Apoi a urmat o coborare pe care parca a merg mai bine joggingul, dar tot m-am chinuit. Asta a durat un pic mai mult, apoi venea ultima urcare din cursa la peste 2500m. Vad eu panta in fata mea.. Trag un pic de mine, o iau si pe abrupt in loc sa merg pe poteca, in speranta ca termin mai repede si poate ajung la CP pe lumina. Ajung eu sus, fericit.. Vad ca urcarea mai continua. Am fost prost sa cred ca ajungi asa repede la 2600.. Ok, bine, ia si trage de tine prietene. O urcare si mai abrupta, cam chinuitoare.. Ma saturasem deja de urcat, nu prea mai aveam chef. Aproape fara energie, reusesc sa ajung sus. Cand ajung.. Inca un deal. Deja simteam ca innebunesc. Incepusera sa apara mici halucinatii, vedeam oameni in loc de stalpi si alte chestii din astea (au continuat pana la CP aceste mici halucinatii). Din fericire asta chiar era ultima, am terminat si urmatoarea urcare, ceva mai scurta totusi, apoi a inceput coborarea, care a fost mai lunga decat as fi sperat. Desi speram sa ajung fara frontala, a trebuit sa o aprind la un moment dat. Aici am avut alt moment de clacare psihica. Stiam ca era CP la km 191, dar de fapt era la 193. In departare erau tunete si fulgere, in clacarea mea pishica am crezut ca e bombardament, vedeam lumini rosii, vuia tot muntele.. Chiar credeam ca e bombardament, ma gandeam bai Elvetia e tara neutra, incredibil, nu pot fi bombe, dar totusi de ce lumini rosii? In zare se vedea un oras, am zis ok aici e CP, dar nu era chiar acolo, am continuat, trecusem de mult de km 191, dar nu vedeam nimic. M-am gandit bai am ratat CP, e clar. Eram suparat pe mine, dar si pe organizatori, cum sa nu marcheze ei CP? OK, am zis, merg inainte si cand incepe drumul sa urce e clar, sun la organizatori sa ii intreb daca am trecut de punct, dupa semnalul de la tracker. Si cum mergeam, vad o intersectie: la dreapta mergea in jos, la stanga urca. Marcajele... urcau. Am zis e clar, iau telefonul si sun la organizatori. Am zis hai totusi sa mai merg un pic. In 200 de metri maxim drumul cobora din nou, si chiar de acolo mai urma un pic si am ajuns la CP. Am pierdut mult.. si mai rau a fost energia psihica disipata, am fost asa de speriat ca am ratat CP, cred ca aratam rau cand am ajuns, s-au speriat voluntarii, m-au intrebat cati ani am si daca sunt OK. Abia puteam sa vorbesc, era 10:30, am zis ca mananc ceva si ma culc. Aici o mare boierie, paturi adevarate cu cearseaf si patura, nu imi venea sa cred in ce lux am ajuns! Am pus alarma la 1:40. As fi putut sa o pun si la 5 dimineata, ca era tot cam aia, sincer, timp aveam pana la 6 dupa amiaza a doua zi, dar pur si simplu voiam sa se termine. Imi venea sa plec atunci, dar eram cam distrus, am zis ca 2 ore jumate de somn nu au cum sa strice.

Am reusit sa dorm bine, n-am avut probleme, doar un pic la inceput ca nu gaseam o pozitie in care sa nu ma doara nimic, pana la urma am ales-o pe aia cea mai putin dureroasa. Cand a sunat ceasul.. durere. Eram rupt de somn. Am zis aia e, inca un semi, am tras un pic de mine, m-am imbracat, am luat pantofii, bufful, frontala, rucsacul, betele de trekking, am pus pantaloni de ploaie ca sa tina de cald si polar si am plecat. Afara surpriza - era foarte cald, am dat polarul jos. Nici de suprapantaloni nu era nevoie, mai ales ca i-am pus si pe dos din greseala. Ce sa faci.. Pe drum au inceput sa ma tot depaseasca participanti de la alte curse, in special de la maraton (incepuse seara pe la 10). Acum nu ma deranja, mai rau a fost in seara de dinainte cand ne depaseau cei de la proba de 133, era frustrant cum treceau plini de energie pe langa noi, avand sub un maraton in picioare. Unul a fost de apreciat, am vrut sa ne dam din drum sa ii facem loc si ne-a zis ca nu, ca noi facem proba mare, nu trebuie sa ne dam din drum pentru nimeni. :) Urcarea asta a fost groaznica. Lunga.. imi era somn, nu mai aveam chef, ma dureau basicile.. Nu se terminau o data brazii, stiam ca trebuie sa ajung la 2100m, si daca inca erau brazi inseamna ca era sub 2000 altitudinea.. Ce nu stiam eu ca erau vreo 3-4 km de platou, o data ce am ajuns in zona de peste 2000m, si au trecut super greu, ma dureau groaznic bataturile, incercam sa alerg, dar nu puteam. A inceput si coborarea, pana la urma. Chiar am depasit pe cineva, nu mi-a venit sa cred, cineva putea cobori mai incet decat mine si era doar la maraton! Jos a urmat un alt post surpriza, dar nu aveam nevoie de el, am luat niste apa si am plecat. Urmatoarea urcare, desi foarte abrupta, a fost ok pentru mine, am abordat-o incet si am reusit sa nu obosesc prea tare, am si socializat cu tipul pe care il depasisem pe coborare, pe urcare avea mai multa energie. Si s-a si luminat si am putut vedea drumul. Am ajuns sus la 5:30, am dat din nou de tipul respectiv, apoi am luat-o in fata pe coborare. Au urmat 6 km pe care i-am "alergat" cu 6. 6 la ora, v-ati prins da? :)) Era deja joggingul chinuit, si ce era haios e ca cei din jurul meu erau la fel. Nu se mai termina.. Am vazut la un moment dat finishul, si m-am bucurat, dar eram prea distrus sa pot realiza ce inseamna. Am mers in continuare, abia cand am ajuns jos in oras mi-am dat seama ca gata, se termina cursa, mergeam pe strada cu lacrimi de fericire in ochi, am terminat Irontrail! Am ajuns la stadion, unde era finishul, a urmat o tura de stadion, apoi am terminat.. fara nimeni pe acolo, doar 2-3 organizatori, dar ce mai conta? Era normal, era 6:30 dimineata.. Si cam asta a fost. Am dormit dupa vreo 2 ore la Mihai (care arata fresh), apoi a venit prietena la care statusem dupa mine, am mai stat putin prin zona, ea a mers sa se plimbe, eu am dormit pe o banca, undeva la 2400m (am ajuns cu telegondola, nu va speriati prea tare :) ) si dupa am plecat inapoi. Irontrail T214 terminat, loc 2 categorie, 21 masculin, 24 feminin cred, din vreo 90 de persoane care au fost la start, rata de abandon fiind de aproape 50% (40/85 la baieti, 5/11 la fete).

A ramas sa vorbesc despre echipament, nutritie, apoi voi spune cateva ganduri de final - anumite persoane carora tin sa le multumesc. Nutritia a constat in principal in ce aveau ei in checkpoint, paste aproape la fiecare check (deci vreo 7-8 portii de paste), vreo 2 de supa, si maxim 20 de geluri si batoane, din cate estimez. Am luat si din batoanele lor vreo 3-4 cel putin, erau bune alea de la Sponser. Si astea de la Isostar sunt decente, dar numai cele cu ciocolata, astea cu lamaie am inceput sa nu le mai suport.

Echipamentul l-am facut in felul urmator. De jos in sus: pantofi La Sportiva Akasha, sosete La Sportiva de la Ionut Zinca (mi le-a sugerat pentru bataturi, si m-am inteles mult mai bine cu ei decat cu cei de la Compressport), colanti Salomon pe care i-am schimbat la km 148 cu colanti Kalenji (mi s-a parut un pic ca regret lipsa compresiei, dar m-am gandit ca e doar in capul meu ca oricum sunt obosit, nu cred ca a facut vreo diferenta, ma indoiesc profund), chiloti Salomon (chiar ii recomand, nu te irita), tricou Compressport (a fost ca a doua piele, am stat cu el 50 de ore, nu l-am schimbat deloc ca am zis ca oricum transpir daca il schimb, poate si de asta problemele cu respiratia/ plamanii), manecute, buff (pe care l-am purtat non stop). Am avut si polar, suprapantaloni si geaca Goretex la mine (stiam ca e super frig aici, anul trecut plouase prima zi non stop), le-am carat degeaba din fericire, ba chiar aveam si polar de schimb in ambele drop bag-uri, tricou de schimb si colanti de schimb. Am folosit doar colantii de rezerva, nici eu nu stiu de ce, mi se parea ca am transpirat in ceilalti, nu cred ca a ajutat la ceva, doar am pierdut timp cu schimbatul. In rest, rucsacul clasic de la Decathlon, frontala Petzl, folie de supravietuire, bandaj elastic (era obligatoriu si cam mare, daca stiam ca nu ne controleaza nici nu il mai luam), si cea mai tare chestie, bete de trekking de aluminiu de la Decathlon. Asa, sa se mire toti hipsterii care folosesc Leki de carbon :D Glumesc, chiar sunt bune betele alea, poate imi cumpar si eu, sunt super usoare.. De obicei nu folosesc bete, dar aici le-am tinut in mana non stop, nu le atasam niciodata de rucsac, cand nu le foloseam alergam cu ele in mana. Si cam atat si cu echipamentul.

Ca ganduri de final.. Nu as fi reusit fara sa ma ajute Dumnezeu sa trec peste durere, fara vremea buna pe care nu o putem controla (daca adaugam si ploaie la chinul asta nu cred ca mai rezistam), plus ameliorarea suieraturilor la respiratie (la final nu mai aveam nimic), si sa nu uitam faptul ca nu aveam cu ce sa ajung din Bivio la finish. :) Acuma, pe principiul Dumnezeu iti da dar nu iti baga in traista, trebuie sa amintesc cativa oameni care m-au ajutat. In primul rand Mihai, care m-a sustinut moral cand imi era rau, mi-a zis printre altele ca totul e psihic si ca nu o sa mor, ca daca inca pot urca nu e nimic grav. Si avea dreptate.. M-a ajutat si sfatul lui Sebastian Butcovan, care mi-a zis sa imi dau cu vaselina pe picioare pentru bataturi (chit ca farmacistele au ras de mine cand le-am zis).  De asemenea, Adrian Grigore si Adrian Toma, finisheri Tor des Geants (fratele mai mare si mai nebun al lui Irontrail - 330km cu 24.000+, probabil cel mai greu ultra din Europa pe munte, poate o sa incerc sa il fac candva, cine stie), m-au ajutat cu sfaturi legate de somn, sugerandu-mi sa dorm asa cate 2 ore. Adrian Toma mi-a zis ca un somn te poate reseta complet, si a avut dreptate. Ar mai fi Tanase Vlad care m-a ambitionat sa termin, spunandu-mi ca motive gen bataturi nici nu ar trebui sa existe, ca poti trece peste ele. Nu in ultimul rand, cand eram distrus imi aminteam de Godza Mihai cum a terminat la 7500 in 34 de ore si 55 de minute, si ma gandeam ca inca nu sunt asa de distrus cum era el, deci inca pot continua, si el a fost o sursa de motivatie. Si cam atat cu arogantele pe 2017. Ar mai fi una, cursa de 48h de la Timisoara, poate merg si acolo, ramane de vazut cum ma refac :)