Nu sunt un alergator bun, eu cel putin asta consider. Ce e drept, am multa ambitie si rezolv multe curse alergand cu creierul, nu neaparat datorita antrenamentului sau a formei fizice bune. Nu imi plac cursele de viteza, mi se pare ca e mult mai greu sa alergi intr-o proba de 10km decat intr-o proba de 21km, si mai usor la 21km decat la 42km. De asta nici nu particip niciodata la curse pe plat mai scurte de maraton, am alergat o data pe stadion un 10km in jur de 41 minute si a fost ingrozitor. Cu cat distanta e mai scurta, cu atat o sa ai pulsul mai mare. De data asta, sansa mea sa ajung la semi a fost ca am primit o inscriere moca de la un student care nu voia sa alerge (mersi domnu' Andreiev). Toata saptamana am avut emotii pentru cursa. Am facut chiar si un antrenament taricel cu bucati, 10 bucati de 1200m, nu mi-am luat ceas, dar sigur le-am facut in jur de 4'00"pe toate. M-a ajutat clar, dar nu a fost suficient. In general alerg si la ritm de 4'00", dar distante scurte, maxim 6-7 km.
Pentru semi mi-am propus 1 ora 30. Suna bine, inseamna un pace de 4'15" aproximativ. Pacerii si-au propus un ritm de 4'14", deci 1:29:18. Auzisem ca se pleaca la rupere, cu 4'00", au fost suficiente zvonuri cat sa ma sperie, dar mi-am zis ca nu se poate sa nu scot si eu 1:30. Am avut cel mai bun timp pe semi 1:35, dar in timpul unui maraton, si tot mi-a fost destul de greu, avand in vedere ca urmatorul semi l-am facut in 1:47, deci m-am taiat destul de rau. Dar m-am gandit ca daca am putut tine un semi cu 1:35 in cadrul unui maraton, daca trag un pic mai tare de mine sigur pot 1:30 pe semi. De altfel, avand in vedere ca aveam 4'06"pe 10km dar in conditii grele, de iarna (erau 2-3 grade cand am dat verificarea), am zis ca merge un 4'15" acum. Nu pot spune ca am pregatit cursa, doar la modul ca am luat kitul si cam atat, in saptamana respectiva am bagat bucatile alea, am pedalat vreo 100km cu medie mare, tura efectiva avea 80 km si am avut medie de 36 (probabil n-a fost o idee buna), iar in noaptea de dinainte am dormit 6 ore. Mi-am pregatit frumos echipamentul, m-am dus la maieu si pantaloni scurti, ca elitele, mi-am luat 2 geluri la mine, unul urma sa il iau la start, un gel cu cofeina de la Gold Nutrition, pe care nu il folosesc de obicei, dar am luat la ultimele maratoane de plat si m-a ajutat, iar celalalt un gel de la Isostar, de care folosesc de obicei (nu fac reclama nimanui, altfel nu incercam mai multe tipuri de geluri :) ).. Nu am vrut sa imi iau nici telefonul la mine ca sa fiu cat mai light, de altfel nici n-am vrut sa imi iau bagaj la mine, ca am zis ca poate il pierd aia acolo si nu are sens. Urma sa ma vad cu Godza la start, el voia sa se tina dupa pacerii de 1:40 iar eu dupa cei de 1:30.
A venit si ziua concursului, m-am intalnit cu multi prieteni la start, atmosfera era una frumoasa, parca uitasem un pic de griji. L-am gasit si pe Godza in primele randuri (mai bine zis el m-a gasit pe mine), am luat gelul de la Gold Nutrition.. Incepusem deja sa fiu un pic in priza. Am vazut si pacerii de 1:30, aveau niste baloane rosii, care nu stiu de ce m-au facut sa ma gandesc la pericol, zona rosie pentru inima. Mi-am pus ochelarii de soare si am asteptat startul. Vremea era destul de calduroasa dar totusi suportabila. A inceput startul, si contrar a ceea ce ma asteptam nu s-a plecat tare, am plecat cu 4'12" sau asa ceva, si chiar mi se parea destul de lejer de tinut. Ca sa fii pacer la 1:30 trebuie sa ai macar 1:20 pe semi, deci pentru ei era o distractie, ne dadeau ei apa din posturi, s-au organizat destul de bine, vorbeau intre ei.. Pentru noi, cei care trageam in spatele lor, nu era chiar asa de amuzant. Initial am stat chiar in spatele lor la 10 centimetri, imi dadeau cu baloanele in cap din cand in cand, apoi l-am vazut pe Mugur Fratila un pic in fata, il vazusem si la start si a zis ca si el vrea tot 1:30. Ce m-a socat e ca desi dupa 2 km aveam putin peste 8 minute (8:26 sau asa ceva) in fata noastra era o gramada de lume, nici macar nu puteai sa vezi unde se termina coloana, s-a alergat foarte tare, au venit oameni foarte bine pregatiti. La km 5 sau 6 s-a ajuns din nou la start (nu prea am retinut traseul pentru ca eram extrem de concentrat, am fost tot timpul concentrat la maxim, n-am scos aproape niciun sunet, doar cand voiam apa, atat). Pana acolo mi s-a parut ok, chiar ma gandeam ca a trecut cam un sfert, eram pe la minutul 23-24, si ma gandeam ca merge bine treaba. Usor, usor a venit si km 7, deci prima treime, aveam sub 30 de minute pe 7 km, deci eram clar in timp sub 1:30. Momentan eram chiar in fata pacerilor. La fiecare check luam o sticla de apa, beam o gura si restul aruncam pe mine. Urmatorii 2km au trecut relativ bine, ma gandeam ca incet incet ma apropii de jumatatea cursei. Dupa km 9, aproape de km 10, am auzit din spate ca a spus cineva ca ar fi momentul sa bagam un gel, ceea ce am si facut, am bagat gelul si mi-am mai revenit, incepuse sa mi se para greu de sustinut ritmul, dar m-am gandit ca mai pot tine macar pana la km 15. Deja stiam drumul din alti ani de la maraton, mergeam spre stadionul national, sa dam tura clasica de stadion pe exterior. Asta ma face sa imi amintesc ca a fost nebunie pe traseu, tobe muzica, dar nu am bagat in seama pe nimeni, eram in lumea mea concentrat 100%, ziceau organizatorii sa ne uitam care ne place din standurile respective cel mai mult, dar nu am retinut niciunul, mai mult m-au enervat ca era prea mare galagie si nu ma puteam concentra. Pe la km 9-10 l-am vazut si pe Florin Simion care m-a si depasit, ne apropiam de stadion. Tura de stadion incepea pe la km 11 si ceva si se termina pe la 13, era un pic mai lunga fata de ceea ce imi aminteam. Am dat si tura de stadion tot in fata pacerilor, dar deja stiam ca o sa imi fie din ce in ce mai greu sa ma tin dupa ei. La km 13 cred ca deja erau la 1-2 metri in spatele meu. Am ajuns si la km 14, intre timp din cealalta parte erau destui care ma salutau, ma incurajau, la ei era o veselie, ca aveau 10km facuti intr-o ora, parea ca sarbatoresc ceva, fata de noi care nu vorbeam niciunul. La un moment dat si-au comparat pulsul pacerii, aveau un puls extraordinar de mic pentru viteza aia, in jur de 150 (parca 147 si 155 au zis), la care unul din cei care tragea cu ei le-a zis ca nu poate sa le spuna cat are. Intr-un final le-a zis o cifra de genul 188, s-au speriat baietii, dar m-am gandit ca cel mai probabil si eu sunt tot pe acolo, si abia era km 14, deci multi au tras incredibil. Urmatorii 2-3 km am tot incercat sa ma tin de ei, stiind ca sunt ultimele eforturi si ca nu o sa reusesc sa termin cu ei. Oricum, deja spliturile lor erau din ce in ce mai scazute, ajunsesera la 4'09", 4'08", cifre din astea, si ca idee din ce m-am uitat la Tudor Sofron, a terminat in 1:28:50, deci cu vreo 4 secunde mai bine, pe km, decat ar fi fost pentru 1:30. Cred ca ultima oara cand am fost chiar langa ei a fost la Unirii, undeva in jur de km 17. Deja de acolo a inceput sa devina greu rau. Stiam ca nu ma mai pot tine dupa paceri. Mi-a tot zis Tudor sa stau langa ei, dar nu mai puteam, chiar nu se mai putea. Stiam si ca ei o sa termine sub 1:30, iar eu eram ok si cu 1:30, chiar si cu 1:31 asa la limita. Incepusem sa calculez, daca eu pierd 20 de secunde pe km fata de ei si ei termina in 1:30,inseamna ca eu termin in 1:31:20, deci inca e bine. Dar daca scad mai mult? Am scazut un pic ritmul pentru ca deja imi era rau, incepuse sa imi trozneasca si umarul, nu stiu de ce, imi troznea aproape la fiecare micare, imi aminteam de Mara Morosan la alergarea de 6 ore. Pe masura ce treceau secundele ma dureau umerii din ce in ce mai rau. La un moment dat am vazut ca am ajuns la km 18, si desi imi tot ziceam ca e ca de acasa pana la Poli, chiar mai putin, nu mai gaseam niciun pic de motivatie sa mi se para putin, mi se parea ingrozitor inca 3 km, imi venea sa ma opresc acolo si sa merg. Am continuat sa alerg, incepuse lumea sa ma mai depaseasca, asa cate 1, cate 1, tot asteptam sa ajungem la Eroilor sa intoarcem, am vazut voluntari de la Crucea Rosie pe stanga, e tot ce mai stiu din portiunea aia de drum.. Am ajuns la Eroilor, am intors cu mai multe persoane pe pod, mi-a fost greu sa intorc, dar sa innebunesc, nu alta, mai erau inca 2 km si timpul nu mai trecea. Am strigat la o voluntara din post "sticlaa"mi-a dat o sticla, am turnat jumate pe cap, am si baut un pic.. Tin minte ca la unul din checkuri, parca la eroilor, mi-a dat cineva o sticla nedesfacuta, ce m-am mai ofticat dupa ce am incercat sa beau cu capacul pus.. Deja mai era un pic, mi se parea ca alerg extrem de incet, dar probabil nu era asa. Nici nu tin minte daca am mai vazut borna de 20km, deja eram zombie si tot ce stiam e ca trebuie sa mai trag un pic sa termin. Deja devenise insuportabil, ma durea umarul drept la fiecare miscare dar il ignoram, pur si simplu nu mai suportam sa alerg, eu aveam senzatia ca facem dreapta de la Izvor la Constitutiei, dar nu, am mers inainte, nu se mai termina odata.. Inca un pic, am facut dreapta prin alta parte, si credeam ca vad poarta de finish, dar nu, nu era acolo, mai era de facut inca o data la stanga!! Oribil.. am bagat un sprint ca sa scap mai repede sa ajung la virajul la stanga, am incetinit un pic, apoi am facut stanga si am vazut poarta. Era asa departe.. cel putin 400 de metri, ingrozitor. Am incercat sa trag un ultim sprint pana acolo, m-am rupt la jumate si am terminat distrus.
Ultimul lucru pe care l-am mai constientizat foarte bine e poarta, am vazut 1:30, nici n-am retinut secundele, dar stiam ca am facut 1:30, atata ca nu imi mai pasa absolut deloc. Eram distrus! Dupa, voluntarii tot incercau sa ma faca sa stau pe loc, sa le dau chipul inapoi. Le-am explicat de 2-3 ori cum am putut, ba baieti nu pot sa stau, daca stau mor, promit ca vin eu cu chipul la voi. Se tot uitau la mine asa ca am incercat sa alerg usor in zona de finish, in cerc, pentru ca nu aveam loc. Tot voiam sa ma opresc si nu se putea, cand incercam sa nu mai alerg simteam ca lesin, am incercat sa ma pun pe jos sau sa ma opresc un pic si nimic, nu se putea. Nu stiam ce sa mai fac, nu imi reveneam, era groaznic. M-a intrebat un voluntar daca imi e rau, probabil nu aratam prea bine,nici macar nu puteam sa ajung la masa cu nutritie/ hidratare, erau sute de oameni acolo, o imbulzeala incredibila, n-am putut sa ajung sa beau ceva, mi-ar fi prins bine.. I-am zis ca da, mi-e cam rau, si m-a dus la SMURD. Acolo baietii m-au intrebat cum ma simt, le-am zis ca sunt ok dar as vrea sa ma intind un pic. Nu eram ok, iar faptul ca m-am intins nu cred ca a ajutat, plus ca in ambulanta era si mai rau, era ingrozitor de cald.. Mi-au dat niste apa apoi mi-au pus o masca de oxigen, n-am nicio idee la ce ajuta, nu am simtit vreun efect sau ca respir mai bine. M-am intins pe spate si am inchis ochii, incercand sa ma calmez. Intre timp doctorii cred ca mi-au pus niste senzori de EKG, stiu doar ca m-am trezit cu ei pe mine, nici nu am realizat bine ca erau acolo. Principala problema era ca aveam niste furnicaturi in maini si ma simteam cam ametit, simteam ca am pulsul foarte mare. In momentul ala m-am si panicat foarte rau. I-am si auzit, de altfel, pe paramedici, ca discutau intre ei si au zis ceva de "atac de panica" si de "deshidratare". Ce e drept, nu e prima oara cand am astfel de probleme.. M-au intrebat daca alerg la vreun club, ca am terminat bine, daca iau pastile, daca am vreo problema medicala.. Cea mai mare problema a fost ca in momentele alea am crezut ca o sa mor. Mi-au trecut atatea prin cap incat nu pot sa le spun aici pe toate. Ma gandeam ca aia e, o viata avem si pana la urma toti murim, dar ma gandeam ca am facut multe greseli in viata asta si as mai vrea niste timp sa mai repar din ele, sa devin mai bun.. Deja cred ca e de la sine inteles ca ma rugasem toata cursa sa termin cu bine, dar acum deja ma rugam sa nu mor. Chiar asa, sa nu mor, pentru ca mai am multe de facut. Acuma nu stiu daca era chiar asa, pentru ca totusi cursa se terminase de ceva timp, dar m-am vazut in ambulanta, nu am mai fost niciodata acolo, si mi s-a parut groaznic.. Ma gandeam ce prostie e sa mori la un semimaraton. Chiar asa, am facut atatea curse, si sa mor la un semi.. Dupa m-am gandit la ai mei, ca o sa fie traumatizati, la toti prietenii ca o sa ramana toti socati.. Ce sens avea sa trag asa de mine ca sa mor? O sa spuna lumea "a scos 1:30 da dupa a murit". Ce sa mai a fost oribil.. Ma gandeam ca daca imi revin nu o sa mai alerg niciodata, anulez toate cursele si ma las complet. La un moment dat am simtit ca am inima in gat, tot simteam ca ma apasa ceva, ma gandeam ca uite ce ma apasa, ma doare si pe gat si la piept.. E clar. E pulsul mare, mor. Simteam asa o caldura.. Eram cu ochii in tavan, nu ma uitam deloc la mine. Pun mana la gat, si imi zice un medic "vezi ca aia e medalia de finisher". In momentul ala m-am calmat.. Ceea ce credeam eu ca e inima care ma apasa era medalia de finisher :)) Si mai mult, ce simteam pe piept erau senzorii EKG.. am inceput sa imi revin incet, incet, si sa admir "peisajul". Era o viata de care nu stiam pana atunci. Viata celor care au parte de finish in ambulanta. Auzisem ca mai aveau o pacienta in alta ambulanta, o femeie de 77 de ani. Cred ca inca eram intins in pat cand m-a vazut Cirpian Ioan, cu care am fost si la Ironman, si m-a intrebat ce am patit, daca stiu vreun numar de telefon, ceva. Eu eram inca speriat, nu aveam nici telefonul la mine.. Mi-a luat un pic sa imi amintesc nr de telefon al mamei, dar am reusit, iar Cirpian s-a dus sa o sune. Intre timp, a venit un alt pacient. M-au luat paramedicii, mi-au zis ca eu mi-am revenit, sa ma pun pe scaun, ca vine altcineva. Venise un tip trecut de 40 de ani, sufla saracul din buze, parea ca nu poate respira bine.. I-am auzit la un moment dat pe medici ca au zis "tensiunea s-a redresat. Nu mai e 5, e 9". M-am speriat, omul era foarte aproape de moarte, probabil mult mai aproape decat credeam eu ca sunt.. Le-a dat telefonul, le-a zis sa o sune pe sotia lui sa vina la el, dupa s-a mai gandit cateva secunde si a zis "de fapt lasa.. spune-i sa plece cu ceilalti". Nu parea foarte constient nici el de ceea ce zicea. A venit intre timp Ciprian si am plecat cu el din ambulanta.Clar ii raman dator ca a stat cu mine si a dat de ai mei, care intre timp plecasera sa ma ia. Inca eram ametit, mi se parea ca norii se vad HD, ma ameteau.. Imi cam revenisem. Am reusit sa mananc ceva, apoi am plecat cu Ciprian spre metrou. Nu putea sa ma ia nimeni de acolo, deoarece era traficul restrictionat, tot la metrou trebuia sa ajung. Am ajuns la metrou deja bine, am mers o statie pana la Eroilor, de unde m-au preluat ai mei pana acasa.
Am fost suparat pe mine toata ziua. De ce trebuia sa trag asa tare? A aparut clasamentul, si desi ca pozitie relativa stau bine, primii 3.7% aproximativ, iar daca elimin concurentii din Africa ar fi probabil chiar primii 3%, dar per total locul nu era cine stie ce, 110.. Am tras practic ca un disperat ca sa fiu pe locul 110. Bine, nu am tras pentru loc, am tras pentru ambitia mea personala, pentru timp, dar nu cred ca a meritat.. M-a cam dat peste cap, cred ca voi aborda mult mai calm urmatoarele evenimente, momentan mi s-a cam luat, o sa treaca ceva pana sa imi revin.. Zicea cineva ca Dumnezeu iti da dar nu iti baga in traista, m-a ajutat intr-adevar, dar am fortat inadmisibil si fara o baza serioasa. Si culmea ca nu sunt singurul! Am auzit de oameni cu puls mediu 180 pe semimaraton, ceea ce sincer mie mi se pare inadmisibil, si ma face sa ma gandesc ca eu probabil am avut peste. Culmea ca nu am probleme cu inima, am facut multe controale si stau chiar foarte bine, am puls 50-60 cand dorm.. Dar pare ca pur si simplu ori nu e de mine viteza aia, ori nu ma antrenez eu cum trebuie. In 3 ani jumate am castigat fix 18 minute pe semimaraton. A meritat? Nu prea cred..
luni, 15 mai 2017
duminică, 7 mai 2017
Ecomarathon 2017 - Un nou PB
Ecomarathon e un concurs special: vine toata lumea sa traga maxim, sa scoata ce are mai bun. In functie de cat scoti la eco poti sa stii cam pe unde te situezi raportat la lumea alergarii montane din Romania. Anul acesta am venit pornit sa trag de mine cat de tare pot, sa scot mai bine decat anul trecut (4:52). Mai mult, de data asta am venit insotit de ai mei, a alergat si sora mea, dar si tatal meu la proba de 14 km. Pe sor'mea am inscris-o cu forta aproape, deoarece erau sanse maxime sa fie foarte putine fete la categoria ei si deci, sa ia podium (ceea ce s-a si intamplat). Am venit si cu colegul meu cu care am alergat spre mare anul trecut, Godza Mihai. Ca si mine, si el era dispus sa traga maxim, dar avea ca obiectiv sub 6 ore. Fiecare avea obiective diferite, dar un lucru era cert: toata lumea urma sa traga cat poate.
Ne-am cazat in Bran, destul de aproape de start, as zice, avand in vedere ca anul trecut am nimerit si mai prost. Vremea a fost oribila cu o zi inainte de concurs si ma asteptam la ce era mai rau, dar a fost o zi excelenta pentru alergare, racoare, dar nu a plouat, doar un pic de noroi, dar nu cred ca a influentat asa de tare. O sa trec direct la ziua cursei ca sa nu o mai lungesc. Nu mi-am mai citit articolele din ceilalti ani, si nici nu m-am mai utiat pe harta, convins fiind ca stiu deja traseul, dar bucla 2 m-a luat prin surprindere, dupa cum o sa vedeti. Ajungem noi la start, ma pun cat de cat in fata langa Octavian, dar totusi tot prea in spate fata de cum trebuia sa plec, mai ales ca erau o gramada care nu aveau ce cauta in primele randuri. Serios ca nu inteleg ambitia asta, daca stii ca urmeaza sa scoti 5 ore sau peste, de ce te duci in primul rand ca sa ii incurci pe ceilalti? In fine, fiecare cum considera, dar nu mi se pare prea frumos, de asta sunt culoare speciale. Primul este clar delimitat pentru elite (sub 4h), apoi al doilea pentru 4-5 ore, daca vrei sa tragi la 5 ore te pui mai in spate, daca vrei la 4 te pui in fata, mi se pare normal. Totusi, o data ce a inceput concursul, a tot trebuit sa depasesc, si din pacate am inceput foarte prost, deoarece pe prima urcare pe care in mod normal as fi alergat toata lumea mergea, si mi-a fost destul de greu sa fac slalom printre oameni, asa ca am zis ca ma pastrez mai incolo. A urmat coborarea, pe care am mers destul de bine, apoi urmatoarele zone cu urcare le-am alergat aproape 100% din cate tin minte. Am ajuns la km 9 si am auzit ca avem deja 54 de minute, de 6'/ km. Anul trecut avusesem 1:21 pe prima bucla. Anul asta am avut 1:20, un timp nesperat de prost as zice, am innebunit cand am terminat prima bucla cu 1:20, dar cel putin eram fresh. Poate as fi castigat 1-2 minute pe ultima coborare, foarte abrupta, dar n-am vrut sa risc inutil.. Poate o sa invat si eu sa cobor mai bine, pana atunci ma multumesc sa alerg usor pe coborarile abrupte. Am inceput sa trag un pic de mine pe urmatoarea urcare, apoi a urmat coborarea pe care am facut-o binisor, si dupa o urcare de care uitasem, mi s-a parut cea mai nasoala din concurs, m-am chinuit tare pe ea, dar am reusit sa intrec cativa concurenti. De mentionat ca pe ultimele 2 bucle nu m-a mai intrecut nimeni, ceea ce pentru mine e un indiciu clar ca am fost extrem de slab pe prima bucla. Dupa au urmat 6 km de coborare/ fals plat, pe care ii tineam minte de anul trecut, foarte lungi km aia, dar parca au trecut mai bine decat anul trecut. La un moment dat, cineva mi-a facut poza si am aratat instinctiv spre cer, si atunci mi-am amintit de motto-ul meu, "I Run with God", si m-am relaxat. Mi-am dat seama ca daca alergi cu Dumnezeu sigur o sa iasa bine, si am inceput sa trag mai tare de mine. Bucla 2 am terminat-o dupa 1 ora si 40 de minute, cu foarta multa energie ramasa, asa ca pe bucla 3 prima urcare am alergat-o aproape toata. M-a si ambitionat cineva care m-a felicitat si mi-a zis ca merg bine si ca plutonul e aproape si ca sigur mai iau 5 din ei, si cred ca asa a si fost! Nu stiu cine era ca n-am vazut bine, dar ii multumesc. Dupa urcare, coborarea am facut-o un pic mai slab, dar am reusit sa imi pastrez pozitia. Ultima urcare m-a distantat foarte tare de cei din spate, eu sunt si mai bun pe urcari, si chiar ajunsesem niste concurenti din urma, dar le-am pierdut urma pe ultima coborare, care mi s-a parut ca nu se mai termina. Am ajuns epuizat la finish, mereu partea aia mi s-a parut foarte lunga, dar parca niciodata asa ca anul asta, pur si simplu nu se mai termina. Bucla 3 am facut-o in jur de o ora jumate, iar timpul total a fost de 4:33, ceea ce m-a multumit, mi-am depasit recordul vechi si m-am apropiat de 4 ore 30, un obiectiv la care mai mult visam decat sa cred ca il pot atinge. Poate cine stie, la anul o sa reusesc sa scad sub 4:30, desi sigur imi va fi extrem de greu. Cred ca totusi as putea recupera pe prima bucla cele 3 minute.
Ca si nutritie, am luat doar 2 geluri, dupa fiecare bucla. De cand m-am apucat de alergat am mai pus niste kg, si se pare ca ma ajuta sa pot duce un maraton aproape pe 0. Am luat si cateva stafide si parca o bucata de banana pe langa cele 2 geluri, dar atat. In rest, izotonic am luat cu ambele maini si apa. Am avut si bidon de apa la mine, dar sincer cred ca se putea si fara, poate la anul o sa incerc sa vin fara bidon ca sa trag mai tare. O sa fac o proba la Retezat Skyrace cum e sa mergi fara apa.
Am avut si geaca de ploaie la mine, dar nu mi-a fost de folos, mai bine o lasam la start, asa am carat-o si pe aia degeaba. In rest, am avut tricou si maneci de la Compressport, am trecut si eu la firma asta ca am vazut ca e la moda, si chiar am avut socul sa vad ca produsele lor sunt "magice", tricoul era uscat dupa ce am terminat, iar ciorapii nu miros aproape deloc sau chiar deloc dupa un maraton. Ce e drept, am facut o batatura chiar dupa prima bucla, am innebunit cand am vazut, dar o sa le mai dau o sansa sosetelor, pentru ca era fix in acelasi loc unde am avut probleme si la Brasov. Iar cand m-am terminat am vazut ca era mai degraba o rana decat o batatura, se dusese direct pielea.
Intre timp am ajuns la finish, tata terminase si el crosul de mult, am vazut-o si pe Ade ca termina bucla 2 dupa vreo 5 ore si arata destul de bine. A aparut si Godza dupa 5 ore 56, destul de afectat, dar foarte fericit. A avut o tehnica secreta prin care a reusit sa scoata sub 6 ore, si-a imaginat ca timpul acesta ii va aduce anumite reusite, intrebati-l pe el daca sunteti curiosi, pare ca a functionat :) De departe cel mai avariat mi s-a parut Octavian, care a tras de el incredibil si a scos 4 ore si 2 minute, un timp pe care nu il voi scoate niciodata, cel mai probabil. Pana la urma a terminat si Ade dupa 7 ore si 23 de minute, dar a ratat finishul, a luat-o pe strada in loc sa intre pe poarta, si pana a gasit poarta s-au facut 7:25. Nu ca ar fi contat, dar parea un pic dezamagita ca nu mai era nimeni sa o indrume. Ce mai conteaza, a fost pe podium la eco? A fost :)
Per total o zi frumoasa, un show incredibil, merita sa vii la eco doar pentru atmosfera, e cam ca in vama, muzica rock si multa lume (ce e drept mult mai colorati decat in Vama). Ce mi-a parut rau e ca mi-a zis Ade ca erau si multi corporatisti care nu prea aveau ce cauta in peisaj, genul care faceau tot felul de glume proaste cu ea, sau chiar mai mult, se luptau sa o depaseasca, sa fie pe locul 470 in loc de 471 sau ceva de genul. In sensul ca i-a intrebat ceva si ei i-au raspuns ca "o sa terminam in fata ta", si i-a lasat sa se duca, pentru ca nu avea sens sa discute cu asemenea oameni. Dar pana la urma era normal, incet, incet nu toti oamenii care alearga vor fi si oameni, pentru ca atunci cand numarul creste foarte mult, e evident ca vor aparea tot felul de specimene (de genul celor care arunca pe jos ca sa fie mai usori si nu numai). Dar important e ca inca sunt foarte multi oameni frumosi, cu care imi face placere sa ma intalnesc de fiecare data. :)
Ne-am cazat in Bran, destul de aproape de start, as zice, avand in vedere ca anul trecut am nimerit si mai prost. Vremea a fost oribila cu o zi inainte de concurs si ma asteptam la ce era mai rau, dar a fost o zi excelenta pentru alergare, racoare, dar nu a plouat, doar un pic de noroi, dar nu cred ca a influentat asa de tare. O sa trec direct la ziua cursei ca sa nu o mai lungesc. Nu mi-am mai citit articolele din ceilalti ani, si nici nu m-am mai utiat pe harta, convins fiind ca stiu deja traseul, dar bucla 2 m-a luat prin surprindere, dupa cum o sa vedeti. Ajungem noi la start, ma pun cat de cat in fata langa Octavian, dar totusi tot prea in spate fata de cum trebuia sa plec, mai ales ca erau o gramada care nu aveau ce cauta in primele randuri. Serios ca nu inteleg ambitia asta, daca stii ca urmeaza sa scoti 5 ore sau peste, de ce te duci in primul rand ca sa ii incurci pe ceilalti? In fine, fiecare cum considera, dar nu mi se pare prea frumos, de asta sunt culoare speciale. Primul este clar delimitat pentru elite (sub 4h), apoi al doilea pentru 4-5 ore, daca vrei sa tragi la 5 ore te pui mai in spate, daca vrei la 4 te pui in fata, mi se pare normal. Totusi, o data ce a inceput concursul, a tot trebuit sa depasesc, si din pacate am inceput foarte prost, deoarece pe prima urcare pe care in mod normal as fi alergat toata lumea mergea, si mi-a fost destul de greu sa fac slalom printre oameni, asa ca am zis ca ma pastrez mai incolo. A urmat coborarea, pe care am mers destul de bine, apoi urmatoarele zone cu urcare le-am alergat aproape 100% din cate tin minte. Am ajuns la km 9 si am auzit ca avem deja 54 de minute, de 6'/ km. Anul trecut avusesem 1:21 pe prima bucla. Anul asta am avut 1:20, un timp nesperat de prost as zice, am innebunit cand am terminat prima bucla cu 1:20, dar cel putin eram fresh. Poate as fi castigat 1-2 minute pe ultima coborare, foarte abrupta, dar n-am vrut sa risc inutil.. Poate o sa invat si eu sa cobor mai bine, pana atunci ma multumesc sa alerg usor pe coborarile abrupte. Am inceput sa trag un pic de mine pe urmatoarea urcare, apoi a urmat coborarea pe care am facut-o binisor, si dupa o urcare de care uitasem, mi s-a parut cea mai nasoala din concurs, m-am chinuit tare pe ea, dar am reusit sa intrec cativa concurenti. De mentionat ca pe ultimele 2 bucle nu m-a mai intrecut nimeni, ceea ce pentru mine e un indiciu clar ca am fost extrem de slab pe prima bucla. Dupa au urmat 6 km de coborare/ fals plat, pe care ii tineam minte de anul trecut, foarte lungi km aia, dar parca au trecut mai bine decat anul trecut. La un moment dat, cineva mi-a facut poza si am aratat instinctiv spre cer, si atunci mi-am amintit de motto-ul meu, "I Run with God", si m-am relaxat. Mi-am dat seama ca daca alergi cu Dumnezeu sigur o sa iasa bine, si am inceput sa trag mai tare de mine. Bucla 2 am terminat-o dupa 1 ora si 40 de minute, cu foarta multa energie ramasa, asa ca pe bucla 3 prima urcare am alergat-o aproape toata. M-a si ambitionat cineva care m-a felicitat si mi-a zis ca merg bine si ca plutonul e aproape si ca sigur mai iau 5 din ei, si cred ca asa a si fost! Nu stiu cine era ca n-am vazut bine, dar ii multumesc. Dupa urcare, coborarea am facut-o un pic mai slab, dar am reusit sa imi pastrez pozitia. Ultima urcare m-a distantat foarte tare de cei din spate, eu sunt si mai bun pe urcari, si chiar ajunsesem niste concurenti din urma, dar le-am pierdut urma pe ultima coborare, care mi s-a parut ca nu se mai termina. Am ajuns epuizat la finish, mereu partea aia mi s-a parut foarte lunga, dar parca niciodata asa ca anul asta, pur si simplu nu se mai termina. Bucla 3 am facut-o in jur de o ora jumate, iar timpul total a fost de 4:33, ceea ce m-a multumit, mi-am depasit recordul vechi si m-am apropiat de 4 ore 30, un obiectiv la care mai mult visam decat sa cred ca il pot atinge. Poate cine stie, la anul o sa reusesc sa scad sub 4:30, desi sigur imi va fi extrem de greu. Cred ca totusi as putea recupera pe prima bucla cele 3 minute.
Ca si nutritie, am luat doar 2 geluri, dupa fiecare bucla. De cand m-am apucat de alergat am mai pus niste kg, si se pare ca ma ajuta sa pot duce un maraton aproape pe 0. Am luat si cateva stafide si parca o bucata de banana pe langa cele 2 geluri, dar atat. In rest, izotonic am luat cu ambele maini si apa. Am avut si bidon de apa la mine, dar sincer cred ca se putea si fara, poate la anul o sa incerc sa vin fara bidon ca sa trag mai tare. O sa fac o proba la Retezat Skyrace cum e sa mergi fara apa.
Am avut si geaca de ploaie la mine, dar nu mi-a fost de folos, mai bine o lasam la start, asa am carat-o si pe aia degeaba. In rest, am avut tricou si maneci de la Compressport, am trecut si eu la firma asta ca am vazut ca e la moda, si chiar am avut socul sa vad ca produsele lor sunt "magice", tricoul era uscat dupa ce am terminat, iar ciorapii nu miros aproape deloc sau chiar deloc dupa un maraton. Ce e drept, am facut o batatura chiar dupa prima bucla, am innebunit cand am vazut, dar o sa le mai dau o sansa sosetelor, pentru ca era fix in acelasi loc unde am avut probleme si la Brasov. Iar cand m-am terminat am vazut ca era mai degraba o rana decat o batatura, se dusese direct pielea.
Intre timp am ajuns la finish, tata terminase si el crosul de mult, am vazut-o si pe Ade ca termina bucla 2 dupa vreo 5 ore si arata destul de bine. A aparut si Godza dupa 5 ore 56, destul de afectat, dar foarte fericit. A avut o tehnica secreta prin care a reusit sa scoata sub 6 ore, si-a imaginat ca timpul acesta ii va aduce anumite reusite, intrebati-l pe el daca sunteti curiosi, pare ca a functionat :) De departe cel mai avariat mi s-a parut Octavian, care a tras de el incredibil si a scos 4 ore si 2 minute, un timp pe care nu il voi scoate niciodata, cel mai probabil. Pana la urma a terminat si Ade dupa 7 ore si 23 de minute, dar a ratat finishul, a luat-o pe strada in loc sa intre pe poarta, si pana a gasit poarta s-au facut 7:25. Nu ca ar fi contat, dar parea un pic dezamagita ca nu mai era nimeni sa o indrume. Ce mai conteaza, a fost pe podium la eco? A fost :)
Per total o zi frumoasa, un show incredibil, merita sa vii la eco doar pentru atmosfera, e cam ca in vama, muzica rock si multa lume (ce e drept mult mai colorati decat in Vama). Ce mi-a parut rau e ca mi-a zis Ade ca erau si multi corporatisti care nu prea aveau ce cauta in peisaj, genul care faceau tot felul de glume proaste cu ea, sau chiar mai mult, se luptau sa o depaseasca, sa fie pe locul 470 in loc de 471 sau ceva de genul. In sensul ca i-a intrebat ceva si ei i-au raspuns ca "o sa terminam in fata ta", si i-a lasat sa se duca, pentru ca nu avea sens sa discute cu asemenea oameni. Dar pana la urma era normal, incet, incet nu toti oamenii care alearga vor fi si oameni, pentru ca atunci cand numarul creste foarte mult, e evident ca vor aparea tot felul de specimene (de genul celor care arunca pe jos ca sa fie mai usori si nu numai). Dar important e ca inca sunt foarte multi oameni frumosi, cu care imi face placere sa ma intalnesc de fiecare data. :)
marți, 25 aprilie 2017
Brasov Marathon 2017
Simt ca ar trebui sa pastrez traditia si sa fac o postare despre Brasov Maraton. Parca imi vine din ce in ce mai greu sa scriu despre curse, pentru ca incep sa semene si nu ma mai impresioneaza un simplu maraton, dar cred ca ar trebui sa spun cate ceva.
A fost interesant pentru ca am ales sa stau la un hostel, prima oara in viata. Am ales asta deoarece am venit singur si nu voiam sa platesc o camera dubla, asa ca a fost ideal asa, am dat 30 de lei si am stat la 10 minute de centru, nu stiu unde mai gasesti asa ceva. Vineri seara am avut si un mic ghinion, mi-a cazut telefonul abia cumparat cu ecranul in jos si s-a spart ecranul, e prima oara cand patesc asa ceva.. Si asta dupa ce am luat Allview in ideea in care sa sustin produsele romanesti. Cea mai mare greseala, nu o sa mai cumpar niciodata de la ei, probabil data viitoare o sa ma orientez spre un telefon outdoor de gen Cat sau Homtom. M-am enervat teribil, dar aia a fost. Traseul s-a scurtat din cauza vremii, asa ca am avut doar 32 de km. Sunt in deriva daca sa imi pun acest concurs pe lista de maratoane, cred ca cel mai onest ar fi sa nu il pun, fiind mai degraba un long run pe zapada decat un maraton. Ni se cereau 3 bluze cu maneca lunga, pantaloni lungi suprapantaloni.. Am venit la start cu tricou Compressport + maneci, polar si foita de ploaie. Polarul l-am lasat la cineva, pentru ca era foarte cald pentru polar. Oricum primii au alergat doar cu pantaloni scurti si jambiere, eu am avut si suprapantaloni, dar nu cred ca mi-au folosit la nimic. A fost un picut frig spre cabana Postavaru, dar in general mi s-a parut vremea foarte buna.
Am inceput un pic prost, aveam destui in fata mea si nu prea puteam sa depasesc, s-a mers incet pe Tampa, sau poate asa mi se parea mie ca eram fresh. Dupa ce am trecut de Tampa am inceput sa mai depasesc. O parte proasta pentru cei din concurs a fost ca intre km 3 si km 15 nu am avut apa deloc. Din fericire eu venisem cu 1 litru la mine, dar unii au suferit de sete din cauza asta. Spre cabana Postavaru m-am intersectat cu primii, eu urcam, ei coborau, nu erau mult in fata mea, se vedea ca e zapada si n-au putut nici ei sa traga asa bine, pana atunci. In schimb pe coborare trageau tare de ei baietii. Dupa ce am inceput si eu sa cobor m-am intalnit cu alti zeci de concurenti, eram incredibil de aproape toti unii de altii, practic doar coborarile ne-au diferentiat. Am dat tare pe coborare pana in Poiana, de unde a inceput inca o urcare, pe care am mai reusit sa depasesc cateva persoane. Dupa ce s-a terminat urcarea a venit o coborare extrem de lunga, o stiam de anul trecut, stiam ca e foarte lunga si te plictisesti de ea. Eram convins ca o sa ma depaseasca lumea pe coborare. Ma gandeam eu asa, macar sa nu ma depaseasca mai mult de 10, sa trag si eu de mine un pic. M-au depasit doar 3 si am depasit si eu pe cineva din punctul ala, ceea ce a fost ok, mai bine decat speram. M-a depasit Niga la un moment dat, apoi Florin Sebastien, iar aproape de finalul coborarii m-a mai depasit si Crina Buzgan, care a si castigat la fete ( si chiar eram mandru ca nu e nicio fata in fata mea :)) ). Pe final m-a ajuns si Adrian Plosnita, si m-am tinut aproape de el sa nu ma depaseasca. Dupa ultima coborare el a plecat un pic mai repede decat mine din check point, asa ca am tras un pic de mine sa il ajung. Dupa ce l-am ajuns, am lasat-o amandoi mai moale pentru ca nu avea sens sa ne "duelam", ca am terminat pe locurile 28-29, nu in primii 10, asa ca am terminat amandoi, prieteneste, un fel de amintire a finishului de la Ciucas. Per total a fost o cursa ok, nu stiu ce as putea sa zic mai mult, am cazut de cateva ori in zapada, dar vremea mi-a convenit pentru ca m-a avantajat pe mine care nu sunt asa rapid.Timp total 4 ore 31, cu 2 minute mai bine decat anul trecut, dar distanta a fost mult mai scurta, ar fi mers si urcarea pana pe varful Postavaru. O sa revin si la anul viitor, daca sunt sanatos :)
Imi pare un pic rau ca nu mai am entuziasmul de a povesti de anul trecut, cand am fost prima oara la Brasov, posibil imbatranesc, au inceput sa treaca foarte usor 4 ore si ceva.. Primele 2 ore ce le-am mai simtit, am mancat 2 batoane pe primele 2 ore si dupa am mai luat un baton inainte de ultima urcare, dar deja timpul trecuse mult mai repede. Si nu, nu am aruncat ambalajele, incerc sa le pun inapoi in rucsac acolo unde sta si apa :)
Urmeaza eco, semimaraton Bucuresti apoi Ultrabalaton. Dumnezeu cu mila! :))
A fost interesant pentru ca am ales sa stau la un hostel, prima oara in viata. Am ales asta deoarece am venit singur si nu voiam sa platesc o camera dubla, asa ca a fost ideal asa, am dat 30 de lei si am stat la 10 minute de centru, nu stiu unde mai gasesti asa ceva. Vineri seara am avut si un mic ghinion, mi-a cazut telefonul abia cumparat cu ecranul in jos si s-a spart ecranul, e prima oara cand patesc asa ceva.. Si asta dupa ce am luat Allview in ideea in care sa sustin produsele romanesti. Cea mai mare greseala, nu o sa mai cumpar niciodata de la ei, probabil data viitoare o sa ma orientez spre un telefon outdoor de gen Cat sau Homtom. M-am enervat teribil, dar aia a fost. Traseul s-a scurtat din cauza vremii, asa ca am avut doar 32 de km. Sunt in deriva daca sa imi pun acest concurs pe lista de maratoane, cred ca cel mai onest ar fi sa nu il pun, fiind mai degraba un long run pe zapada decat un maraton. Ni se cereau 3 bluze cu maneca lunga, pantaloni lungi suprapantaloni.. Am venit la start cu tricou Compressport + maneci, polar si foita de ploaie. Polarul l-am lasat la cineva, pentru ca era foarte cald pentru polar. Oricum primii au alergat doar cu pantaloni scurti si jambiere, eu am avut si suprapantaloni, dar nu cred ca mi-au folosit la nimic. A fost un picut frig spre cabana Postavaru, dar in general mi s-a parut vremea foarte buna.
Am inceput un pic prost, aveam destui in fata mea si nu prea puteam sa depasesc, s-a mers incet pe Tampa, sau poate asa mi se parea mie ca eram fresh. Dupa ce am trecut de Tampa am inceput sa mai depasesc. O parte proasta pentru cei din concurs a fost ca intre km 3 si km 15 nu am avut apa deloc. Din fericire eu venisem cu 1 litru la mine, dar unii au suferit de sete din cauza asta. Spre cabana Postavaru m-am intersectat cu primii, eu urcam, ei coborau, nu erau mult in fata mea, se vedea ca e zapada si n-au putut nici ei sa traga asa bine, pana atunci. In schimb pe coborare trageau tare de ei baietii. Dupa ce am inceput si eu sa cobor m-am intalnit cu alti zeci de concurenti, eram incredibil de aproape toti unii de altii, practic doar coborarile ne-au diferentiat. Am dat tare pe coborare pana in Poiana, de unde a inceput inca o urcare, pe care am mai reusit sa depasesc cateva persoane. Dupa ce s-a terminat urcarea a venit o coborare extrem de lunga, o stiam de anul trecut, stiam ca e foarte lunga si te plictisesti de ea. Eram convins ca o sa ma depaseasca lumea pe coborare. Ma gandeam eu asa, macar sa nu ma depaseasca mai mult de 10, sa trag si eu de mine un pic. M-au depasit doar 3 si am depasit si eu pe cineva din punctul ala, ceea ce a fost ok, mai bine decat speram. M-a depasit Niga la un moment dat, apoi Florin Sebastien, iar aproape de finalul coborarii m-a mai depasit si Crina Buzgan, care a si castigat la fete ( si chiar eram mandru ca nu e nicio fata in fata mea :)) ). Pe final m-a ajuns si Adrian Plosnita, si m-am tinut aproape de el sa nu ma depaseasca. Dupa ultima coborare el a plecat un pic mai repede decat mine din check point, asa ca am tras un pic de mine sa il ajung. Dupa ce l-am ajuns, am lasat-o amandoi mai moale pentru ca nu avea sens sa ne "duelam", ca am terminat pe locurile 28-29, nu in primii 10, asa ca am terminat amandoi, prieteneste, un fel de amintire a finishului de la Ciucas. Per total a fost o cursa ok, nu stiu ce as putea sa zic mai mult, am cazut de cateva ori in zapada, dar vremea mi-a convenit pentru ca m-a avantajat pe mine care nu sunt asa rapid.Timp total 4 ore 31, cu 2 minute mai bine decat anul trecut, dar distanta a fost mult mai scurta, ar fi mers si urcarea pana pe varful Postavaru. O sa revin si la anul viitor, daca sunt sanatos :)
Imi pare un pic rau ca nu mai am entuziasmul de a povesti de anul trecut, cand am fost prima oara la Brasov, posibil imbatranesc, au inceput sa treaca foarte usor 4 ore si ceva.. Primele 2 ore ce le-am mai simtit, am mancat 2 batoane pe primele 2 ore si dupa am mai luat un baton inainte de ultima urcare, dar deja timpul trecuse mult mai repede. Si nu, nu am aruncat ambalajele, incerc sa le pun inapoi in rucsac acolo unde sta si apa :)
Urmeaza eco, semimaraton Bucuresti apoi Ultrabalaton. Dumnezeu cu mila! :))
miercuri, 22 martie 2017
Ultra penta 6H - volumul de iarna
Perioada de iarna este grea pentru cei care alearga, in special pentru alergatorii care se pregatesc de munte (cum sunt eu), pentru ca e frig, nu poti progresa, alergi incet, putin.. De asta alergatorii care isi permit se duc in Portugalia sa se antreneze pe perioada iernii. Cum nu era cazul la mine, am facut si eu ce am putut si am mers la seria de antrenamente Ultra Penta 6H - 5 alergari de 6 ore, pe o panta de 600 de metri, la Stefesti, Prahova. Eu am participat la 4 din ele, am ratat-o pe cea din mijloc pentru ca am fost in Parang, dar in rest le-am bifat pe toate. O sa povestesc, pe scurt, cum a fost.
UP6Ha.
Vremea: frigut, sub 0 grade la start, toata panta acoperita de zapada.
Strategia in cursa: Am alergat tare toate coborarile si am mers pe urcari. Asta a rezultat in 40 de urcari, echivalentul a 48 de km. Contrar a ceea ce ma asteptam, nu am fost nici macar in primii 3, am fost luat de Niga Cristian, Octavian si de Mihai Cervinschi (au facut 45, 45, respectiv 44 de urcari). Ritmul a fost tare, dar pentru conditiile de atunci si cum am tras am fost destul de multumit. In primele 4 ore am facut cate 7 ture, iar pe ultimele 2 ore am lasat-o moale si n-am reusit decat 6.
Nutritie: un baton la fiecare ora, plus 100-200ml apa la 3 urcari.
UP6Hb.
Vremea: la inceput a fost gheata pe panta, dar s-a incalzit tare si s-au facut rauri pe acolo, am alergat prin apa foarte mult.
Strategia in cursa: Am zis ca nu mai merge doar cu mers pe urcare, asa ca am alergat cam 30 de urcari, din ce imi amintesc. Am bifat maratonul dupa 4 ore 33. A fost greu, iar spre final, cand deja calcam prin baltoace, am mers cot la cot cu Octavian si am terminat impreuna, amandoi cu 44 de urcari. In prima om avut 8 urcari, dupa am lasat-o mai moale, si am avut chiar si o ora cu doar 6 urcari bifate.
Nutritie: un baton pe ora si apa tot cam 100-200 ml la 3 urcari.
UP6Hd.
Vremea: cald, frumos, am alergat in tricou si pantaloni scurti, ideal ca sa fac un record.
Strategia in cursa: Am reusit sa alerg full aproape 37 de urcari, cu mici pauze. Ritmul a fost foarte tare, am venit cu tricoul cu "I run with God" si am fost motivat sa trag cat de mult puteam, chiar daca ma durea un pic piciorul stang la inceput. M-am rugat sa pot termina cu bine, ceea ce s-a si intamplat, si am facut 47 de urcari, cu record de cursa. Am atins maratonul dupa 4 ore si 14. Am avut 8 urcari pe prima ora, 9 pe a doua, apoi alte 2 de 8, iar ultimele 2 ore am avut cate 7.
Nutritie: am trecut pe geluri, un gel la fiecare 6 urcari, iar apa cam 100-200ml la 2 urcari, fiind mai cald.
UP6He.
Vremea: un pic racoare la start, am fost singurul care a inceput in tricou si pantaloni scurti, dar s-a incalzit pe parcurs.
Strategia in cursa: De data asta nu ma mai durea nimic, iar concurenta se anunta incredibila. Practic venise spuma ultramaratonistilor amatori din cadrul concursului si nu numai, cum ar fi Florin Ionita, Octavian Ciorescu, Niga Cristian, Mihai Cervinschi. Primele 2 ore am tras incredibil, cu cate 9 urcari pe ora. Dupa m-am mai domolit, am facut 8 urcari in urmatoarele 2 ore, am atins maratonul dupa 4 ore si 3 minute, apoi am mai alergat o tura si dupa am mers pe urcari, in total 49 de urcari, dar pe locul 1 a fost Octavian, cu 50, eu am fost al doilea. Desi imi propusesem doar sa imi apar titlul si sa fac in jur de 43 de ture, am dat tot ce am putut, a fost greu, si prin urmare am terminat destul de decimat (inca ma doare genunchiul de atunci, sper sa imi revin cat mai repede).
Nutritie: similar cu UP6Hd.
Concluzii. Per total niste antrenamente reusite, atmosfera incredibila, multi oameni de valoare, recomand celor care vor sa se antreneze pe perioada de iarna pentru maratoane, dar mai ales pentru ultra.
UP6Ha.
Vremea: frigut, sub 0 grade la start, toata panta acoperita de zapada.
Strategia in cursa: Am alergat tare toate coborarile si am mers pe urcari. Asta a rezultat in 40 de urcari, echivalentul a 48 de km. Contrar a ceea ce ma asteptam, nu am fost nici macar in primii 3, am fost luat de Niga Cristian, Octavian si de Mihai Cervinschi (au facut 45, 45, respectiv 44 de urcari). Ritmul a fost tare, dar pentru conditiile de atunci si cum am tras am fost destul de multumit. In primele 4 ore am facut cate 7 ture, iar pe ultimele 2 ore am lasat-o moale si n-am reusit decat 6.
Nutritie: un baton la fiecare ora, plus 100-200ml apa la 3 urcari.
UP6Hb.
Vremea: la inceput a fost gheata pe panta, dar s-a incalzit tare si s-au facut rauri pe acolo, am alergat prin apa foarte mult.
Strategia in cursa: Am zis ca nu mai merge doar cu mers pe urcare, asa ca am alergat cam 30 de urcari, din ce imi amintesc. Am bifat maratonul dupa 4 ore 33. A fost greu, iar spre final, cand deja calcam prin baltoace, am mers cot la cot cu Octavian si am terminat impreuna, amandoi cu 44 de urcari. In prima om avut 8 urcari, dupa am lasat-o mai moale, si am avut chiar si o ora cu doar 6 urcari bifate.
Nutritie: un baton pe ora si apa tot cam 100-200 ml la 3 urcari.
UP6Hd.
Vremea: cald, frumos, am alergat in tricou si pantaloni scurti, ideal ca sa fac un record.
Strategia in cursa: Am reusit sa alerg full aproape 37 de urcari, cu mici pauze. Ritmul a fost foarte tare, am venit cu tricoul cu "I run with God" si am fost motivat sa trag cat de mult puteam, chiar daca ma durea un pic piciorul stang la inceput. M-am rugat sa pot termina cu bine, ceea ce s-a si intamplat, si am facut 47 de urcari, cu record de cursa. Am atins maratonul dupa 4 ore si 14. Am avut 8 urcari pe prima ora, 9 pe a doua, apoi alte 2 de 8, iar ultimele 2 ore am avut cate 7.
Nutritie: am trecut pe geluri, un gel la fiecare 6 urcari, iar apa cam 100-200ml la 2 urcari, fiind mai cald.
UP6He.
Vremea: un pic racoare la start, am fost singurul care a inceput in tricou si pantaloni scurti, dar s-a incalzit pe parcurs.
Strategia in cursa: De data asta nu ma mai durea nimic, iar concurenta se anunta incredibila. Practic venise spuma ultramaratonistilor amatori din cadrul concursului si nu numai, cum ar fi Florin Ionita, Octavian Ciorescu, Niga Cristian, Mihai Cervinschi. Primele 2 ore am tras incredibil, cu cate 9 urcari pe ora. Dupa m-am mai domolit, am facut 8 urcari in urmatoarele 2 ore, am atins maratonul dupa 4 ore si 3 minute, apoi am mai alergat o tura si dupa am mers pe urcari, in total 49 de urcari, dar pe locul 1 a fost Octavian, cu 50, eu am fost al doilea. Desi imi propusesem doar sa imi apar titlul si sa fac in jur de 43 de ture, am dat tot ce am putut, a fost greu, si prin urmare am terminat destul de decimat (inca ma doare genunchiul de atunci, sper sa imi revin cat mai repede).
Nutritie: similar cu UP6Hd.
Concluzii. Per total niste antrenamente reusite, atmosfera incredibila, multi oameni de valoare, recomand celor care vor sa se antreneze pe perioada de iarna pentru maratoane, dar mai ales pentru ultra.
joi, 23 februarie 2017
Inteligenta artificiala, Anul 1 semestrul 1
O sa incep aceasta postare printr-o mica analiza. Am invitat studentii prin intermediul grupurilor sa propuna un articol pentru blogul meu, in care sa faca review-ul semestrului care a trecut, pentru ca s-au mai schimbat din profesori si ar fi bine sa existe un loc in care sa faca lumea review-uri si sa ofere diverse sfaturi pentru cei care vin. Am primit o gramada de like-uri, dar asa cum ma asteptam, nici macar o singura postare. De ce? Raspunsul este simplu, pentru ca romanii nu sunt oameni de actiune, ci dimpotriva, ne place spiritul de turma. De asta nu putem evolua in multe domenii, pentru ca lumea pur si simplu refuza sa ia atitudine. Era de asteptat, pentru ca e greu sa scrii un articol, trebuie sa pierzi 30 de minute, poate chiar o ora.. De ce sa faci asta, nu?
In fine, pentru cei care sunt curiosi cum e la master si ii tenteaza IA, atunci trebuie sa stiti cateva detalii generale despre master. E ca la licenta si nu prea. Daca esti la un master greu, o sa fie ca la licenta: prezente (chiar mai multe, as zice), teme, proiecte (mai multe decat in ciclul de licenta), sesiune.. Tot tacamul. Daca mai pui in calcul ca aproape toti lucreaza, vei ajunge la concluzia ca timpul liber se micsoreaza semnificativ fata de licenta, pentru ca deja oamenii lucreaza 30-40 de ore pe saptamana, fiind putini cei care lucreaza doar 20 (si de asemenea putine companii carora sa le convina doar 4 ore pe zi). Atmosfera e un pic diferita, multe laboratoare sunt inlocuite cu "proiecte", si pur si simplu se discuta despre un proiect sau despre ce a facut fiecare pana atunci. Pe scurt, e mai naspa decat la licenta. Pe principiul "zambiti, maine va fi mai rau".
Si acum, sa incep prezentarea materiilor, in ordine aleatoare.
1. KRR - curs cu doamna decan, laborator cu Andrei Mogos. Cursul seamana foarte mult cu materia de la IA din anul 4, mult despre tipuri de logica, sisteme bazate pe reguli, etc. Se dau teste de prezenta dar nu prea se tine cont de ele. Laboratorul este usurel, cel putin la ultimele laboratoare terminam in maxim 1 ora. Au fost cateva teme, doar una de implementat, restul pe "hartie", de rezumat niste paper-uri sau de facut exercitii. Cea mai ok materie ca si incarcare, mai si inveti ceva si nu presupune mult efort. Se mai da un partial, iar examenul final este oral. Mie mi-a iesit 10, au fost multe note mari, cred ca au trecut toti. In general am observat ca in acest semestru nu prea s-a picat, cred ca in general la master nu prea se pica, daca vii si iti dai interesul o sa treci.
2. DM - data mining, curs cu Florin Radulescu. Ai de facut un proiect, in cazul meu a insemnat sa rezum un paper de pe net despre GSP (generalized sequential pattern mining sau asa ceva), si exista si o parte practica, in care trebuie sa rulezi un cod pe care il gasesti pe net cu diverse date. De asemenea, trebuie sa scrii si o documentatie de minim 10 pagini, o vrajeala, evident. Notele pe proiect au fost foarte mari si nici nu era mult de munca, ba dimpotriva. Ce a fost naspa e ca se puncta prezenta si la curs si la "proiect". La proiect doar prezenta lumea ce a facut, si in plus era in acelasi timp cu optionalul meu, TSW, asa ca nu aveam cum sa ajung. Se da un partial si un final, ambele grila, ambele niste vrajeli cu subiecte din alti ani, se iau note maricele (10 totusi mai rar). Am avut media 9, probabil daca veneam si la proiect as fi avut 10.
3. CV - computer vision cu Marius Leordeanu. Tipul e un fel de guru in domeniu, are mii de citatii, etc. Doar ca si nivelul este ridicat, am avut destule teme, un proiect.. A fost cea mai stresanta materie de pe acest semestru, si in plus se facea si prezenta la fiecare curs, iar cursurile durau pana la 9-10 seara (asa era in orar, ce sa faci). Din fericire pe proiect notele au fost foarte mari si mi-a iesit 9, cumva ne-a dat si 50 de sutimi in plus la toti, a fost baiat, ne-a trecut pe toti. O materie de unde chiar poti invata cate ceva, chit ca se insista pe algoritmi care deja exista implementati, asa ca n-ar trebui sa mai conteze si implementarea (dar se cere la teme).
4. TSW - Technical writing cu Emil Slusanschi. Cel mai tare optional, trebuie doar sa faci o prezentare si un paper, atat. E bine sa dai de cateva ori pe la curs, altfel nu o sa stii exact ce se vrea. Eu am fost de cateva ori la inceput si mi-a iesit 10, mi-a dat profu' inclusiv bonus ca sa compenseze media si sa imi iasa nota, a fost super de treaba. P.S: la master nu prea mai conteaza media, dar am mentionat-o ca sa se stie cam cum e nivelul, avand in vedere ca nu m-am straduit foarte tare pentru master, ba dimpotriva.
5. Cercetare - fata de ce am crezut, asta cred ca e de fapt cea mai importanta materie. Chiar trebuie sa o faci bine, oamenii sunt destul de critici si vor sa mentina nivelul ridicat. Avand in vedere ca este primul semestru si toti aveau doar related work / state of the art, s-au dat totusi note mari, dar nu sunt sigur ca va mai fi asa semestrul urmator. Am avut 10 si la asta. :)
Si cam asta despre semestrul asta.. Ma consolez cu gandul ca mai am doar 2 semestre, desi am inteles ca vor deveni din ce in ce mai grele, culminand cu ultimul, dupa care am inteles ca ti se ia de tot de facultate, te angajezi si nu mai vrei sa auzi niciodata de Politehnica. Dar ramane de vazut..
In fine, pentru cei care sunt curiosi cum e la master si ii tenteaza IA, atunci trebuie sa stiti cateva detalii generale despre master. E ca la licenta si nu prea. Daca esti la un master greu, o sa fie ca la licenta: prezente (chiar mai multe, as zice), teme, proiecte (mai multe decat in ciclul de licenta), sesiune.. Tot tacamul. Daca mai pui in calcul ca aproape toti lucreaza, vei ajunge la concluzia ca timpul liber se micsoreaza semnificativ fata de licenta, pentru ca deja oamenii lucreaza 30-40 de ore pe saptamana, fiind putini cei care lucreaza doar 20 (si de asemenea putine companii carora sa le convina doar 4 ore pe zi). Atmosfera e un pic diferita, multe laboratoare sunt inlocuite cu "proiecte", si pur si simplu se discuta despre un proiect sau despre ce a facut fiecare pana atunci. Pe scurt, e mai naspa decat la licenta. Pe principiul "zambiti, maine va fi mai rau".
Si acum, sa incep prezentarea materiilor, in ordine aleatoare.
1. KRR - curs cu doamna decan, laborator cu Andrei Mogos. Cursul seamana foarte mult cu materia de la IA din anul 4, mult despre tipuri de logica, sisteme bazate pe reguli, etc. Se dau teste de prezenta dar nu prea se tine cont de ele. Laboratorul este usurel, cel putin la ultimele laboratoare terminam in maxim 1 ora. Au fost cateva teme, doar una de implementat, restul pe "hartie", de rezumat niste paper-uri sau de facut exercitii. Cea mai ok materie ca si incarcare, mai si inveti ceva si nu presupune mult efort. Se mai da un partial, iar examenul final este oral. Mie mi-a iesit 10, au fost multe note mari, cred ca au trecut toti. In general am observat ca in acest semestru nu prea s-a picat, cred ca in general la master nu prea se pica, daca vii si iti dai interesul o sa treci.
2. DM - data mining, curs cu Florin Radulescu. Ai de facut un proiect, in cazul meu a insemnat sa rezum un paper de pe net despre GSP (generalized sequential pattern mining sau asa ceva), si exista si o parte practica, in care trebuie sa rulezi un cod pe care il gasesti pe net cu diverse date. De asemenea, trebuie sa scrii si o documentatie de minim 10 pagini, o vrajeala, evident. Notele pe proiect au fost foarte mari si nici nu era mult de munca, ba dimpotriva. Ce a fost naspa e ca se puncta prezenta si la curs si la "proiect". La proiect doar prezenta lumea ce a facut, si in plus era in acelasi timp cu optionalul meu, TSW, asa ca nu aveam cum sa ajung. Se da un partial si un final, ambele grila, ambele niste vrajeli cu subiecte din alti ani, se iau note maricele (10 totusi mai rar). Am avut media 9, probabil daca veneam si la proiect as fi avut 10.
3. CV - computer vision cu Marius Leordeanu. Tipul e un fel de guru in domeniu, are mii de citatii, etc. Doar ca si nivelul este ridicat, am avut destule teme, un proiect.. A fost cea mai stresanta materie de pe acest semestru, si in plus se facea si prezenta la fiecare curs, iar cursurile durau pana la 9-10 seara (asa era in orar, ce sa faci). Din fericire pe proiect notele au fost foarte mari si mi-a iesit 9, cumva ne-a dat si 50 de sutimi in plus la toti, a fost baiat, ne-a trecut pe toti. O materie de unde chiar poti invata cate ceva, chit ca se insista pe algoritmi care deja exista implementati, asa ca n-ar trebui sa mai conteze si implementarea (dar se cere la teme).
4. TSW - Technical writing cu Emil Slusanschi. Cel mai tare optional, trebuie doar sa faci o prezentare si un paper, atat. E bine sa dai de cateva ori pe la curs, altfel nu o sa stii exact ce se vrea. Eu am fost de cateva ori la inceput si mi-a iesit 10, mi-a dat profu' inclusiv bonus ca sa compenseze media si sa imi iasa nota, a fost super de treaba. P.S: la master nu prea mai conteaza media, dar am mentionat-o ca sa se stie cam cum e nivelul, avand in vedere ca nu m-am straduit foarte tare pentru master, ba dimpotriva.
5. Cercetare - fata de ce am crezut, asta cred ca e de fapt cea mai importanta materie. Chiar trebuie sa o faci bine, oamenii sunt destul de critici si vor sa mentina nivelul ridicat. Avand in vedere ca este primul semestru si toti aveau doar related work / state of the art, s-au dat totusi note mari, dar nu sunt sigur ca va mai fi asa semestrul urmator. Am avut 10 si la asta. :)
Si cam asta despre semestrul asta.. Ma consolez cu gandul ca mai am doar 2 semestre, desi am inteles ca vor deveni din ce in ce mai grele, culminand cu ultimul, dupa care am inteles ca ti se ia de tot de facultate, te angajezi si nu mai vrei sa auzi niciodata de Politehnica. Dar ramane de vazut..
luni, 20 februarie 2017
Parângul Night Challenge - cea mai grea cursă
In weekendul acesta am fost in Parang cu grupul cu care merge sora mea, Christian Adeventure. Am fost acolo pentru ca imi doream sa ajung si prin Parang, fiind singura grupare majora din Carpatii Meridionali in care nu ajunsesem pana acum, asa ca am profitat de ocazie. Stelele s-au aliniat si aplicatia scolii s-a amanat, initial trebuiau sa mearga in Parang undeva in ianuarie, dar au amanat iesirea si a coincis cu Parângul Night. Initial nu ma gandeam sa merg acolo, dar am zis ca daca tot sunt in zona ar fi pacat sa nu ajung la cursa. Mai mult decat atat, in aplicatie mergea si Sebastian Chiriac, care era si el doritor sa mearga la cursa. Problema era in felul urmator: cu grupul trebuia sa mergem pe varful Parangul Mare, apoi ne intorceam unde eram cazati (la cabana Parang), iar de acolo trebuia sa mai coboram vreo 2-3 km pana la start. Avand in vedere ca startul la Parângul Night era la 18:30, noi urma sa plecam pe traseu pe la 6 dimineata si se estima ca vom face 12 ore, eram un pic la limita cu timpul, asa ca ne-am vorbit intre noi sa ii dam mai tare pe final in caz ca nu ne mai ramane timp. De inscris ne inscrisesem pe site.. Practic doar trebuia sa ajungem fizic acolo, atat.
Vineri am plecat la 5 dimineata din Bucuresti si am ajuns la cazare undeva in jur de ora 16. Avand in vedere ca mai era destul din zi, am mers cu Sebastian si cu fratele lui pana pe Parangul Mic, o drumetie scurta de o ora, ca sa vedem si cam cum era starea vremii. Aparentele inseala, parea ca o sa fie o cursa ok, era senin, vremea parea perfecta, poate doar un pic frig. Am plecat de acolo inapoi la cabana, am mai stat la o folkereala cu sor'mea si apoi ne-am culcat.
A venit si ziua de sambata si am plecat pe traseu la 6 dimineat. Avand in vedere ca eram peste 100 de persoane, ritmul grupului era, evident, mult mai lent decat al celui mai lent dintre cei 100, deoarece se mai intampla sa se opreasca cineva din diverse motive si atunci trebuia sa ne oprim toti. Asta ne-a dat un pic calculele peste cap, in loc sa ajungem la ora 12 pe varful Parangul Mare am ajuns undeva in jur de 13:30. Era clar ca nu putem ajunge la timp. Am vorbit cu liderul scolii, Catalin, si ne-a zis sa asteptam pana trecem de zonele mai periculoase si dupa o putem lua noi inainte. Pana acolo erau in jur de 2 ore, timp in care deja incepusem sa imi pierd speranta ca mai ajungem la start, calculele nu erau foarte favorabile. Deja incepusem sa ma rog sa ajungem sa prind startul, era singura chestie la care ma gandeam in momentul respectiv. Am trecut de zona mai periculoasa pe la 15:30-15:40, si de acolo am luat-o cu Sebastian la vale. La dus facusem in jur de 4 ore pana acolo, asa ca ma gandeam ca daca facem tot atata ajungem la cel putin 17:30 la cazare, si de acolo mai era ceva pana la start, plus ca trebuia sa ne schimbam in echipament de alergare, eram la limita. Am mers un pic mai repede, am si alergat un pic pe portiuni, am folosit inclusiv drumul de vara ca sa ajungem mai repede (din fericire nu era asa multa zapada asa ca era destul de sigur), si am reusit sa ajungem pe la 17;10 la cazare. Pana ne-am schimbat, am mancat ceva, am baut apa.. S-a facut 17:40. Pe drum nici nu apucasem sa beau multa apa, am facut greseala sa imi iau apa in punga de hidratare si a inghetat furtunul, asa ca n-am baut decat atunci cand ne opream, trebuia sa scot punga, sa o bag la loc, complicat. Deci la capitolul hidratare clar nu am stat bine. Am intrebat cabanierul unde trebuie sa ajungem, si ne-a aratat undeva in departare niste case. Ne-a zis ceva de genul: "vedeti casele alea? Mai jos de ele trebuie sa ajungeti voi". Asa ca am luat-o pe sub partie, ca altfel nu cred ca am fi avut timp. Pantele erau relativ abrupte dar a mers bine treaba, am ajuns la baza telescaunului in jur de ora 18:00. De acolo mai aveam un pic pana la start, drumul era plin de gheata, am si cazut o data.. Am ajuns la hotelul de unde se luau kiturile de concurs la ora 18:10, dar ar fi trebuit sa fim pana in ora 18:00 ca sa gasim pe cineva. Am fugit repede la start sa anuntam ca am intarziat si vrem si noi numere de concurs, acolo ni s-a spus ca nu mai e nimeni.. Din fericire, sotia organizatorului a fost foarte cumsecade si ne-a dus la masina unde aveau kituri. Ghinionul a fost ca nu avea si numerele acolo, si deja se facuse 18:25. Ne-a spus efectiv care sunt numerele noastre de concurs (eu eram 79, Sebastian 8) si ne-a zis sa alergam asa, sa tinem noi minte numarul. Mi-am dat seama unde am gresit, m-am rugat sa ajung la start, nu sa iau si kitul, n-am crezut suficient de tare ca putem ajunge pana in ora 18:00.. :)
In fine, ajungem noi la start cu 3-4 minute inainte de inceperea efectiva a competitiei, gata obositi, dupa 12 ore de mers pe munte. Concursul are 4.5 km (vreo 4.8 de fapt), doar urcare, cu o diferenta pozitiva de 1000 de metri. Eu aveam la mine un rucsac, auzisem ca ne dau niste coltari in kit si un tricou si l-am luat fix pentru asta, in rest era gol, in schimb am facut marea greseala sa nu imi iau betele de trekking la mine. De obicei sunt mai eficient fara bete pe distante scurte, dar acum m-ar fi ajutat. Competitia avea si sectiune de ski de tura, schiorii au plecat primii, apoi am urmat noi. Am inceput un pic tare, dar toti au inceput in forta maxima. Dupa vreo 500 de metri de urcat, unii deja o lasasera la pas, am inceput sa depasesc alergatori, ba chiar si skiori (pe skiuri oricum faci mult, mai ales ca la start au alergat cu ele in spate, deci per total e mai lent, desi primul de la ski a avut cateva minute in fata mea). La un moment dat m-a salutat un tip care ma stia de la MPC, l-am intrebat cat am facut si mi-a zis ca 1.77 km, adaugand ca "imediat urmeaza durerea". Am crezut ca glumeste. Ce e drept parca nu asa se urcau 1000 de metri, in alergare (pana atunci alergasem tot traseul). Nu trec 300 de metri si vad cum in fata mea se face o panta incredibila la dreapta pe care urca lumea. Si intr-adevar.. de acolo a inceput DUREREA. A fost pur si simplu groaznic, panta era atat de abrupta incat nici macar nu am putut-o aborda in picioare, cadeam pur si simplu, asa ca pe bucati a trebuit sa merg in 4 labe. Toata partia era plina de gheata, asa ca singura mea sansa a fost sa merg cat mai pe lateral, in stanga, si sa abordez traseul pe acolo. Alte ori trebuia sa ma tin cu mainile de urmele celor din fata mea, pentru ca nici macar in 4 labe nu puteam sa merg altfel. M-au depasit o gramada, oricum disparuse orice urma de competitivitate din capul meu, nu imi mai doream decat sa supravietuiesc pana sus. Vedeam cum cad oamenii pe rand in fata mea, unii se mai ajutau cu betele (cei care erau mai destepti si si le-au adus), altii tot asa in 4 labe.. Noroc cu specialele lui Ben Ami, ca am mai avut ocazia sa merg in 4 labe. La un moment dat a venit Sebastian din urma mea, a facut un pic misto de mine ca nu mi-am luat bete si dupa m-a depasit (ulterior am aflat ca alunecai si cu bete oricum, te ajutau macar sa nu cazi efectiv pe jos. Evident, nu aveam niciunul coltari de alergare, tare ar fi fost buni). Intr-un final se terminase bucata abrupta, deja se facuse si ceata si nu mai vedeam nimic, dar m-am prins ca am terminat panta pentru ca nu mai cadeam. Faptul ca erau niste voluntari cu ceai acolo nu m-a facut sa imi dau seama de asta, eram oricum rupt in cap. Ultima bucata o facusem de 2 ori, o data vineri seara si o data sambata dimineata, dar totusi nu mai recunosteam absolut nimic. Nu as fi putut spune unde sunt, altidudinea, nimic! Pur si simplu mergeam in blind, Nu vedeam decat 2 metri mai in fata si lumina rosie pe care o pusesera organizatorii sa stim pe unde sa o luam. L-am ajuns pe Sebastian din urma si am mers impreuna o bucata, incercand sa gasim drumul, ceea ce nu era chiar un task usor. In curand au inceput sa apara cei care terminasera deja si se intoarceau, asa ca ne mai ajutau si luminile lor. La un moment dat am luat-o inaintea lui Sebastian, niciunul din noi nu putea spune niciun cuvant, eram fiecare pentru viata lui as zice, asa ca am incercat sa merg mai tare ca sa termin. Deja se facuse foarte frig si eram cam transpirat, am venit in 3 straturi (nu mi-a parut rau, pentru ca la coborare a fost buna foita de ploaie). La un moment dat mi-a zis cineva ca mai am 300 de metri, sa ii dau tare. M-am bucurat si am continuat sa merg, dar parea ca mai e destul de mult. Dupa o perioada in care am mers tare mai vine un tip si imi zice "hai baga, mai ai 300 de metri":)) Si deja mersesem vreo 300. Sebastian mi-a zis ca si lui i s-a zis la fel, 300m, apoi dupa vreo 300 inca 250, si tot asa .Cert e ca de fapt erau vreo 700-800, dar la coborare trece mai repede si nu iti mai dai seama.. Concluzia e ca au fost cei mai lungi 300 de metri din viata mea. Pana la urma am ajuns la finish dupa 1 ora si 13 minute, iar Sebastian imediat dupa mine,cu 1 ora si 14. Acolo nu ne astepta nimic, nici macar o medalie (ceea ce e de inteles, ca erau greu de carat zeci de medalii). Am plecat inapoi spre cazare cu Sebastian, amandoi terminati, incercand sa gasim drumul.Pana la cazare am facut destul de putin, maxim 30 de minute, dar tot am resimtit frigul. Ar fi trebuit sa ne ducem din nou pana la start sa ne luam medalia si kitul de participare, ca dupa sa ne intoarcem din nou, dar niciunul din noi nu ar fi fost dispus sa faca asa ceva, era mai mult decat am fi putut concepe, asa ca ne-am schimbat si am ramas la cabana.
Duminica urma sa plecam, dar noi vorbisem cu cineva din organizare sa ne lase kitul de participare la baza telescaunului (hotel Rusu) sau daca nu la hotel Ayana, unde s-au dat kiturile initial. Asa ca am luat-o din nou in fata grupului ca sa rezolvam cu asta, dar din pacate nu am gasit kiturile la niciunul dintre hoteluri, uitasera de noi, si mai mult, a trebuit sa si alergam cu rucsacii in spate ca sa prindem grupul si sa nu plece fara noi, am ajuns la limita cat sa prindem autocarul. Posibil totusi sa le primim prin posta.. Ar fi bine, daca tot am facut atata efort pentru coltarii aia. :)
Ca si concluzii, cred ca n-am trait niciodata ce a fost la acest concurs. De obicei dupa un ultra spun ca imi doresc sa mai fac, sa mai particip, acum pur si simplu pe panta aia in timp ce urcam in 4 labe nu imi spuneam decat "nu mai vin aici niciodata, in viata mea nu mai calc aici". Cand m-a ajuns Sebastian nu puteam sa vorbesc bine, i-am zis doar "nu mai vin niciodata", asta era tot ce aveam in cap. La fel si dupa finish, am zis ca e un concurs mult prea greu si ca nu mai vin :)). Acuma cine stie.. cert e ca n-as mai veni pentru concurs special, e prea departe ca sa merite sa merg 2 zile pentru 5 km, dar poate daca mai ajung pe acolo.. Ce e drept, as fi curios cat as putea face in conditi optime (odihna, echipament adecvat, etc), dar nu stiu ce sa zic. Cert e ca a fost o experienta cu totul speciala.
P.S: daca nu v-ati prins, eu sunt mai masochist de fel, mi-a placut foarte mult cursa si o recomand tuturor celor care cauta o provocare adevarata, scurta, dar la intensitate maxima. Daca nu ar fi asa de departe sigur m-as duce in fiecare an. :)
Vineri am plecat la 5 dimineata din Bucuresti si am ajuns la cazare undeva in jur de ora 16. Avand in vedere ca mai era destul din zi, am mers cu Sebastian si cu fratele lui pana pe Parangul Mic, o drumetie scurta de o ora, ca sa vedem si cam cum era starea vremii. Aparentele inseala, parea ca o sa fie o cursa ok, era senin, vremea parea perfecta, poate doar un pic frig. Am plecat de acolo inapoi la cabana, am mai stat la o folkereala cu sor'mea si apoi ne-am culcat.
A venit si ziua de sambata si am plecat pe traseu la 6 dimineat. Avand in vedere ca eram peste 100 de persoane, ritmul grupului era, evident, mult mai lent decat al celui mai lent dintre cei 100, deoarece se mai intampla sa se opreasca cineva din diverse motive si atunci trebuia sa ne oprim toti. Asta ne-a dat un pic calculele peste cap, in loc sa ajungem la ora 12 pe varful Parangul Mare am ajuns undeva in jur de 13:30. Era clar ca nu putem ajunge la timp. Am vorbit cu liderul scolii, Catalin, si ne-a zis sa asteptam pana trecem de zonele mai periculoase si dupa o putem lua noi inainte. Pana acolo erau in jur de 2 ore, timp in care deja incepusem sa imi pierd speranta ca mai ajungem la start, calculele nu erau foarte favorabile. Deja incepusem sa ma rog sa ajungem sa prind startul, era singura chestie la care ma gandeam in momentul respectiv. Am trecut de zona mai periculoasa pe la 15:30-15:40, si de acolo am luat-o cu Sebastian la vale. La dus facusem in jur de 4 ore pana acolo, asa ca ma gandeam ca daca facem tot atata ajungem la cel putin 17:30 la cazare, si de acolo mai era ceva pana la start, plus ca trebuia sa ne schimbam in echipament de alergare, eram la limita. Am mers un pic mai repede, am si alergat un pic pe portiuni, am folosit inclusiv drumul de vara ca sa ajungem mai repede (din fericire nu era asa multa zapada asa ca era destul de sigur), si am reusit sa ajungem pe la 17;10 la cazare. Pana ne-am schimbat, am mancat ceva, am baut apa.. S-a facut 17:40. Pe drum nici nu apucasem sa beau multa apa, am facut greseala sa imi iau apa in punga de hidratare si a inghetat furtunul, asa ca n-am baut decat atunci cand ne opream, trebuia sa scot punga, sa o bag la loc, complicat. Deci la capitolul hidratare clar nu am stat bine. Am intrebat cabanierul unde trebuie sa ajungem, si ne-a aratat undeva in departare niste case. Ne-a zis ceva de genul: "vedeti casele alea? Mai jos de ele trebuie sa ajungeti voi". Asa ca am luat-o pe sub partie, ca altfel nu cred ca am fi avut timp. Pantele erau relativ abrupte dar a mers bine treaba, am ajuns la baza telescaunului in jur de ora 18:00. De acolo mai aveam un pic pana la start, drumul era plin de gheata, am si cazut o data.. Am ajuns la hotelul de unde se luau kiturile de concurs la ora 18:10, dar ar fi trebuit sa fim pana in ora 18:00 ca sa gasim pe cineva. Am fugit repede la start sa anuntam ca am intarziat si vrem si noi numere de concurs, acolo ni s-a spus ca nu mai e nimeni.. Din fericire, sotia organizatorului a fost foarte cumsecade si ne-a dus la masina unde aveau kituri. Ghinionul a fost ca nu avea si numerele acolo, si deja se facuse 18:25. Ne-a spus efectiv care sunt numerele noastre de concurs (eu eram 79, Sebastian 8) si ne-a zis sa alergam asa, sa tinem noi minte numarul. Mi-am dat seama unde am gresit, m-am rugat sa ajung la start, nu sa iau si kitul, n-am crezut suficient de tare ca putem ajunge pana in ora 18:00.. :)
In fine, ajungem noi la start cu 3-4 minute inainte de inceperea efectiva a competitiei, gata obositi, dupa 12 ore de mers pe munte. Concursul are 4.5 km (vreo 4.8 de fapt), doar urcare, cu o diferenta pozitiva de 1000 de metri. Eu aveam la mine un rucsac, auzisem ca ne dau niste coltari in kit si un tricou si l-am luat fix pentru asta, in rest era gol, in schimb am facut marea greseala sa nu imi iau betele de trekking la mine. De obicei sunt mai eficient fara bete pe distante scurte, dar acum m-ar fi ajutat. Competitia avea si sectiune de ski de tura, schiorii au plecat primii, apoi am urmat noi. Am inceput un pic tare, dar toti au inceput in forta maxima. Dupa vreo 500 de metri de urcat, unii deja o lasasera la pas, am inceput sa depasesc alergatori, ba chiar si skiori (pe skiuri oricum faci mult, mai ales ca la start au alergat cu ele in spate, deci per total e mai lent, desi primul de la ski a avut cateva minute in fata mea). La un moment dat m-a salutat un tip care ma stia de la MPC, l-am intrebat cat am facut si mi-a zis ca 1.77 km, adaugand ca "imediat urmeaza durerea". Am crezut ca glumeste. Ce e drept parca nu asa se urcau 1000 de metri, in alergare (pana atunci alergasem tot traseul). Nu trec 300 de metri si vad cum in fata mea se face o panta incredibila la dreapta pe care urca lumea. Si intr-adevar.. de acolo a inceput DUREREA. A fost pur si simplu groaznic, panta era atat de abrupta incat nici macar nu am putut-o aborda in picioare, cadeam pur si simplu, asa ca pe bucati a trebuit sa merg in 4 labe. Toata partia era plina de gheata, asa ca singura mea sansa a fost sa merg cat mai pe lateral, in stanga, si sa abordez traseul pe acolo. Alte ori trebuia sa ma tin cu mainile de urmele celor din fata mea, pentru ca nici macar in 4 labe nu puteam sa merg altfel. M-au depasit o gramada, oricum disparuse orice urma de competitivitate din capul meu, nu imi mai doream decat sa supravietuiesc pana sus. Vedeam cum cad oamenii pe rand in fata mea, unii se mai ajutau cu betele (cei care erau mai destepti si si le-au adus), altii tot asa in 4 labe.. Noroc cu specialele lui Ben Ami, ca am mai avut ocazia sa merg in 4 labe. La un moment dat a venit Sebastian din urma mea, a facut un pic misto de mine ca nu mi-am luat bete si dupa m-a depasit (ulterior am aflat ca alunecai si cu bete oricum, te ajutau macar sa nu cazi efectiv pe jos. Evident, nu aveam niciunul coltari de alergare, tare ar fi fost buni). Intr-un final se terminase bucata abrupta, deja se facuse si ceata si nu mai vedeam nimic, dar m-am prins ca am terminat panta pentru ca nu mai cadeam. Faptul ca erau niste voluntari cu ceai acolo nu m-a facut sa imi dau seama de asta, eram oricum rupt in cap. Ultima bucata o facusem de 2 ori, o data vineri seara si o data sambata dimineata, dar totusi nu mai recunosteam absolut nimic. Nu as fi putut spune unde sunt, altidudinea, nimic! Pur si simplu mergeam in blind, Nu vedeam decat 2 metri mai in fata si lumina rosie pe care o pusesera organizatorii sa stim pe unde sa o luam. L-am ajuns pe Sebastian din urma si am mers impreuna o bucata, incercand sa gasim drumul, ceea ce nu era chiar un task usor. In curand au inceput sa apara cei care terminasera deja si se intoarceau, asa ca ne mai ajutau si luminile lor. La un moment dat am luat-o inaintea lui Sebastian, niciunul din noi nu putea spune niciun cuvant, eram fiecare pentru viata lui as zice, asa ca am incercat sa merg mai tare ca sa termin. Deja se facuse foarte frig si eram cam transpirat, am venit in 3 straturi (nu mi-a parut rau, pentru ca la coborare a fost buna foita de ploaie). La un moment dat mi-a zis cineva ca mai am 300 de metri, sa ii dau tare. M-am bucurat si am continuat sa merg, dar parea ca mai e destul de mult. Dupa o perioada in care am mers tare mai vine un tip si imi zice "hai baga, mai ai 300 de metri":)) Si deja mersesem vreo 300. Sebastian mi-a zis ca si lui i s-a zis la fel, 300m, apoi dupa vreo 300 inca 250, si tot asa .Cert e ca de fapt erau vreo 700-800, dar la coborare trece mai repede si nu iti mai dai seama.. Concluzia e ca au fost cei mai lungi 300 de metri din viata mea. Pana la urma am ajuns la finish dupa 1 ora si 13 minute, iar Sebastian imediat dupa mine,cu 1 ora si 14. Acolo nu ne astepta nimic, nici macar o medalie (ceea ce e de inteles, ca erau greu de carat zeci de medalii). Am plecat inapoi spre cazare cu Sebastian, amandoi terminati, incercand sa gasim drumul.Pana la cazare am facut destul de putin, maxim 30 de minute, dar tot am resimtit frigul. Ar fi trebuit sa ne ducem din nou pana la start sa ne luam medalia si kitul de participare, ca dupa sa ne intoarcem din nou, dar niciunul din noi nu ar fi fost dispus sa faca asa ceva, era mai mult decat am fi putut concepe, asa ca ne-am schimbat si am ramas la cabana.
Duminica urma sa plecam, dar noi vorbisem cu cineva din organizare sa ne lase kitul de participare la baza telescaunului (hotel Rusu) sau daca nu la hotel Ayana, unde s-au dat kiturile initial. Asa ca am luat-o din nou in fata grupului ca sa rezolvam cu asta, dar din pacate nu am gasit kiturile la niciunul dintre hoteluri, uitasera de noi, si mai mult, a trebuit sa si alergam cu rucsacii in spate ca sa prindem grupul si sa nu plece fara noi, am ajuns la limita cat sa prindem autocarul. Posibil totusi sa le primim prin posta.. Ar fi bine, daca tot am facut atata efort pentru coltarii aia. :)
Ca si concluzii, cred ca n-am trait niciodata ce a fost la acest concurs. De obicei dupa un ultra spun ca imi doresc sa mai fac, sa mai particip, acum pur si simplu pe panta aia in timp ce urcam in 4 labe nu imi spuneam decat "nu mai vin aici niciodata, in viata mea nu mai calc aici". Cand m-a ajuns Sebastian nu puteam sa vorbesc bine, i-am zis doar "nu mai vin niciodata", asta era tot ce aveam in cap. La fel si dupa finish, am zis ca e un concurs mult prea greu si ca nu mai vin :)). Acuma cine stie.. cert e ca n-as mai veni pentru concurs special, e prea departe ca sa merite sa merg 2 zile pentru 5 km, dar poate daca mai ajung pe acolo.. Ce e drept, as fi curios cat as putea face in conditi optime (odihna, echipament adecvat, etc), dar nu stiu ce sa zic. Cert e ca a fost o experienta cu totul speciala.
P.S: daca nu v-ati prins, eu sunt mai masochist de fel, mi-a placut foarte mult cursa si o recomand tuturor celor care cauta o provocare adevarata, scurta, dar la intensitate maxima. Daca nu ar fi asa de departe sigur m-as duce in fiecare an. :)
luni, 13 februarie 2017
Tabara ski de tura Padina
In acest week-end am fost in tabara de ski de tura organizata de Silviu Balan. Imi doream de foarte mult timp sa vad cu ce se mananca acest sport, fiind un mod eficient de a te deplasa pe munte iarna, plus ca e un antrenament bun pentru persoanele carora la place alergarea montana, insa echipamentul este foarte scump (mult mai scump decat cel de ski alpin, desi nici ala nu e chiar ieftin), si din cate stiu Silviu e singurul care organizeaza asemenea tabere, ofera si echipament, asa ca am zis ca nu trebuie ratata experienta. Pentru cine nu stie, skiul de tura foloseste un echipament cu care poti atat sa urci, cat si sa cobori. Legaturile se pot pune in mod urcare, respectiv coborare, la urcare poti misca partea din spate a piciorului, si se pune un material numit "piele de foca" pe skiuri ca sa nu alunece. Se cerea experienta de ski alpin, ceea ce mie imi cam lipsea, in sensul ca aveam la activ fix 2 week-end-uri in care am mai schiat, dar reusisem sa ma descurc cu partii usoare si chiar medii. Am zis ca o sa risc si m-am inscris oricum.
Am ajuns vineri in Sinaia, de unde m-a luat Albert cu masina pana la cabana Doina (langa Padina), unde era tabara de baza, ca sa zic asa. Am avut un drum cu peripetii, am mers pe varianta Dichiu, drumul era extraordinar de prost, foarte multa zapada, a trebuit sa si imping un pic la masina.. Un alt cursant isi lasase masina parcata in zapada, pentru ca nu a reusit sa urce pantele. Intr-un final glorios am ajuns. In seara de vineri s-a facut o prezentare teoretica referitoare la acest sport, am intrat in contact cu echipamentul si am socializat. Spre surprinderea mea am stat chiar in camere de 2 persoane, lux, comparativ cu ce eram obisnuit cand vine vorba de cabane la munte (ma asteptam sa stam toti intr-o camera mare de 12-14 oameni).
A doua zi am facut o tura lunga, care a durat aproape toata ziua (de pe la 9 pana aproape de ora 17). La urcare mergea bine treaba, nu trebuie foarte multa tehnica, un pic doar la intoarceri, dar in rest nu am intampinat mari probleme. Am urcat spre saua strunga (ultimul CP de la marathon 7500), apoi a urmat o scurta coborare, unde evident ca la inceput am cazut de cateva ori, iar apoi am continuat sa urcam spre saua Tataru (parca asa ii zicea). Urcarea mi s-a parut un picut abrupta, dar ma asteptam ca vom cobori prin alta parte, pentru ca mi se parea imposibil sa coboram tot pe acolo. Am ajuns in varf si l-am intrebat pe Silviu pe unde coboram, iar el mi-a raspuns foarte senin "pai pe unde am urcat, nu?". Cand am auzit asta, am innebunit :)) A fost chinuitoare coborarea, am cazut de multe ori, panta mare, zapada multa.. N-avea nicio treaba cu ce era pe partiile din poiana. Sa stai in plug nu te ajuta clar (te dezechilibrai), si nici la intoarceri nu prea mergea sa le abordezi in plug, asa ca trebuia sa incerci sa le abordezi paralel, deci automat viteza mai mare. Problema cea mai mare, totusi, era zapada foarte mare, ceea ce te impiedica sa virezi asa usor. Dupa multe chinuri am reusit sa termin coborarea, moment in care am fost un pic masochist si am mai urcat o data spre Strunga, m-a motivat Alex, un coleg care se urcase pe skiuri chiar mai putin decat mine, fusese doar de 3 ori, chiar in saptamana respectiva. Asa ca am mai facut o urcare, si de data asta la coborare n-am mai cazut, cel putin pana in punctul in care am inceput sa urcam din nou. Coborarea finala, pana la cabana, trecea prin niste vai destul de inguste unde nu puteai sa virezi, asa ca trebuia sa tii curba de nivel, si ma trezeam ca trebuie sa si cobor si nu mai pot, asa ca ajungeam sa le cobor in trepte. Urma apoi o portiune printre copaci, am sters fin un copacel cu mana, m-am oprit langa el, apoi a mai urmat o portiune pe care am coborat-o in trepte si inca o coborare finala unde am reusit sa nu cad aproape deloc sau chiar deloc, nu mai tin minte. Seara ne-am uitat la cateva filmulete cu Killian Jornet, m-a impresionat cum poate risca omul ala in fiecare zi din viata lui. Pentru mine e dovada ca Dumnezeu exista, si nu doar Killian, oricine merge pe munte si isi asuma asemenea riscuri si totusi invinge moartea de atatea ori. Chiar si el zicea, sansele sunt mici si statistica nu arata deloc bine.
Duminica am refacut drumul de sambata, am avut si un mic concurs, o urcare urmata de o coborare. Eu am avut ghinionul sa mi se desprinda foca de pe un ski, asa ca a trebuit sa stau sa o pun din nou, eram si in panta, a durat o groaza, pana mi-am pus foca la loc majoritatea deja terminasera de urcat. Cand am ajuns sus m-am chinuit sa imi fixez skiurile pe modul de coborare (m-a batut rau sistemul, din fericire Silviu a fost amabil cu mine si m-a ajutat de fiecare data, nu reuseam deloc sa il schimb de la urcare la coborare), cumva am considerat ca le-am pus bine, dar nu era chiar asa, unul din skiuri mi-a cazut din picioare pe coborare, asa ca am cazut, am reusit sa il pun la loc, am mai mers un pic a cazut iar (fara sa fi facut eu nimic), l-am pus din nou si am reusit sa cobor cu el asa, avea si ceva probleme legatura, se misca un pic, nu stiu cum de n-am cazut din nou. Pana la urma mi-a fost fixata legatura si am mai facut o urcare pana pe Strunga, de unde am coborat din nou pana la cabana, refacand traseul de sambata. Am cazut de mai putine ori (ura :)) ), dar cred ca in total mi-a luat mai mult sa ma ridic, ca la un moment dat eram intr-o pozitie nasoala si nu stiam cum sa ma pun din nou pe skiuri, ca daca ma ridicam ar fi trebuit sa virez brusc la stanga si cadeam iar. In total cred ca am cazut doar de doua ori de data asta, o data iar la copacel, nu il puteam rata.. Concluziile sunt clare, sportul asta necesita mult timp si experienta, sper ca sezonul urmator sa reusesc sa skiez mai bine, dar ramane de vazut daca voi reusi :)
Am plecat cu o impresie foarte buna despre tabara, m-am simtit foarte bine, am fost inconjurat de oameni de calitate, majoritatea practicau si alte sporturi (alergare, triatlon), si daca voi avea timp o sa vin si anul viitor, momentan nu m-as vedea in stare sa abordez asemenea trasee singur. Recomand tabara tuturor celor care vor sa invete ceva nou, sa se bucure de natura si sa faca miscare. Nu as recomanda-o persoanelor carora le place sa stea in zona de comfort, obisnuiti cu conditii bune (genul de oameni care nu accepta sa nu aiba baie in camera, de exemplu) si in general persoanelor cu fite. Va las cu o imagine ca sa vedeti pe unde am skiat, se vede Costila in dreapta sus :)
Am ajuns vineri in Sinaia, de unde m-a luat Albert cu masina pana la cabana Doina (langa Padina), unde era tabara de baza, ca sa zic asa. Am avut un drum cu peripetii, am mers pe varianta Dichiu, drumul era extraordinar de prost, foarte multa zapada, a trebuit sa si imping un pic la masina.. Un alt cursant isi lasase masina parcata in zapada, pentru ca nu a reusit sa urce pantele. Intr-un final glorios am ajuns. In seara de vineri s-a facut o prezentare teoretica referitoare la acest sport, am intrat in contact cu echipamentul si am socializat. Spre surprinderea mea am stat chiar in camere de 2 persoane, lux, comparativ cu ce eram obisnuit cand vine vorba de cabane la munte (ma asteptam sa stam toti intr-o camera mare de 12-14 oameni).
A doua zi am facut o tura lunga, care a durat aproape toata ziua (de pe la 9 pana aproape de ora 17). La urcare mergea bine treaba, nu trebuie foarte multa tehnica, un pic doar la intoarceri, dar in rest nu am intampinat mari probleme. Am urcat spre saua strunga (ultimul CP de la marathon 7500), apoi a urmat o scurta coborare, unde evident ca la inceput am cazut de cateva ori, iar apoi am continuat sa urcam spre saua Tataru (parca asa ii zicea). Urcarea mi s-a parut un picut abrupta, dar ma asteptam ca vom cobori prin alta parte, pentru ca mi se parea imposibil sa coboram tot pe acolo. Am ajuns in varf si l-am intrebat pe Silviu pe unde coboram, iar el mi-a raspuns foarte senin "pai pe unde am urcat, nu?". Cand am auzit asta, am innebunit :)) A fost chinuitoare coborarea, am cazut de multe ori, panta mare, zapada multa.. N-avea nicio treaba cu ce era pe partiile din poiana. Sa stai in plug nu te ajuta clar (te dezechilibrai), si nici la intoarceri nu prea mergea sa le abordezi in plug, asa ca trebuia sa incerci sa le abordezi paralel, deci automat viteza mai mare. Problema cea mai mare, totusi, era zapada foarte mare, ceea ce te impiedica sa virezi asa usor. Dupa multe chinuri am reusit sa termin coborarea, moment in care am fost un pic masochist si am mai urcat o data spre Strunga, m-a motivat Alex, un coleg care se urcase pe skiuri chiar mai putin decat mine, fusese doar de 3 ori, chiar in saptamana respectiva. Asa ca am mai facut o urcare, si de data asta la coborare n-am mai cazut, cel putin pana in punctul in care am inceput sa urcam din nou. Coborarea finala, pana la cabana, trecea prin niste vai destul de inguste unde nu puteai sa virezi, asa ca trebuia sa tii curba de nivel, si ma trezeam ca trebuie sa si cobor si nu mai pot, asa ca ajungeam sa le cobor in trepte. Urma apoi o portiune printre copaci, am sters fin un copacel cu mana, m-am oprit langa el, apoi a mai urmat o portiune pe care am coborat-o in trepte si inca o coborare finala unde am reusit sa nu cad aproape deloc sau chiar deloc, nu mai tin minte. Seara ne-am uitat la cateva filmulete cu Killian Jornet, m-a impresionat cum poate risca omul ala in fiecare zi din viata lui. Pentru mine e dovada ca Dumnezeu exista, si nu doar Killian, oricine merge pe munte si isi asuma asemenea riscuri si totusi invinge moartea de atatea ori. Chiar si el zicea, sansele sunt mici si statistica nu arata deloc bine.
Duminica am refacut drumul de sambata, am avut si un mic concurs, o urcare urmata de o coborare. Eu am avut ghinionul sa mi se desprinda foca de pe un ski, asa ca a trebuit sa stau sa o pun din nou, eram si in panta, a durat o groaza, pana mi-am pus foca la loc majoritatea deja terminasera de urcat. Cand am ajuns sus m-am chinuit sa imi fixez skiurile pe modul de coborare (m-a batut rau sistemul, din fericire Silviu a fost amabil cu mine si m-a ajutat de fiecare data, nu reuseam deloc sa il schimb de la urcare la coborare), cumva am considerat ca le-am pus bine, dar nu era chiar asa, unul din skiuri mi-a cazut din picioare pe coborare, asa ca am cazut, am reusit sa il pun la loc, am mai mers un pic a cazut iar (fara sa fi facut eu nimic), l-am pus din nou si am reusit sa cobor cu el asa, avea si ceva probleme legatura, se misca un pic, nu stiu cum de n-am cazut din nou. Pana la urma mi-a fost fixata legatura si am mai facut o urcare pana pe Strunga, de unde am coborat din nou pana la cabana, refacand traseul de sambata. Am cazut de mai putine ori (ura :)) ), dar cred ca in total mi-a luat mai mult sa ma ridic, ca la un moment dat eram intr-o pozitie nasoala si nu stiam cum sa ma pun din nou pe skiuri, ca daca ma ridicam ar fi trebuit sa virez brusc la stanga si cadeam iar. In total cred ca am cazut doar de doua ori de data asta, o data iar la copacel, nu il puteam rata.. Concluziile sunt clare, sportul asta necesita mult timp si experienta, sper ca sezonul urmator sa reusesc sa skiez mai bine, dar ramane de vazut daca voi reusi :)
Am plecat cu o impresie foarte buna despre tabara, m-am simtit foarte bine, am fost inconjurat de oameni de calitate, majoritatea practicau si alte sporturi (alergare, triatlon), si daca voi avea timp o sa vin si anul viitor, momentan nu m-as vedea in stare sa abordez asemenea trasee singur. Recomand tabara tuturor celor care vor sa invete ceva nou, sa se bucure de natura si sa faca miscare. Nu as recomanda-o persoanelor carora le place sa stea in zona de comfort, obisnuiti cu conditii bune (genul de oameni care nu accepta sa nu aiba baie in camera, de exemplu) si in general persoanelor cu fite. Va las cu o imagine ca sa vedeti pe unde am skiat, se vede Costila in dreapta sus :)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)