O sa incep aceasta postare printr-o mica analiza. Am invitat studentii prin intermediul grupurilor sa propuna un articol pentru blogul meu, in care sa faca review-ul semestrului care a trecut, pentru ca s-au mai schimbat din profesori si ar fi bine sa existe un loc in care sa faca lumea review-uri si sa ofere diverse sfaturi pentru cei care vin. Am primit o gramada de like-uri, dar asa cum ma asteptam, nici macar o singura postare. De ce? Raspunsul este simplu, pentru ca romanii nu sunt oameni de actiune, ci dimpotriva, ne place spiritul de turma. De asta nu putem evolua in multe domenii, pentru ca lumea pur si simplu refuza sa ia atitudine. Era de asteptat, pentru ca e greu sa scrii un articol, trebuie sa pierzi 30 de minute, poate chiar o ora.. De ce sa faci asta, nu?
In fine, pentru cei care sunt curiosi cum e la master si ii tenteaza IA, atunci trebuie sa stiti cateva detalii generale despre master. E ca la licenta si nu prea. Daca esti la un master greu, o sa fie ca la licenta: prezente (chiar mai multe, as zice), teme, proiecte (mai multe decat in ciclul de licenta), sesiune.. Tot tacamul. Daca mai pui in calcul ca aproape toti lucreaza, vei ajunge la concluzia ca timpul liber se micsoreaza semnificativ fata de licenta, pentru ca deja oamenii lucreaza 30-40 de ore pe saptamana, fiind putini cei care lucreaza doar 20 (si de asemenea putine companii carora sa le convina doar 4 ore pe zi). Atmosfera e un pic diferita, multe laboratoare sunt inlocuite cu "proiecte", si pur si simplu se discuta despre un proiect sau despre ce a facut fiecare pana atunci. Pe scurt, e mai naspa decat la licenta. Pe principiul "zambiti, maine va fi mai rau".
Si acum, sa incep prezentarea materiilor, in ordine aleatoare.
1. KRR - curs cu doamna decan, laborator cu Andrei Mogos. Cursul seamana foarte mult cu materia de la IA din anul 4, mult despre tipuri de logica, sisteme bazate pe reguli, etc. Se dau teste de prezenta dar nu prea se tine cont de ele. Laboratorul este usurel, cel putin la ultimele laboratoare terminam in maxim 1 ora. Au fost cateva teme, doar una de implementat, restul pe "hartie", de rezumat niste paper-uri sau de facut exercitii. Cea mai ok materie ca si incarcare, mai si inveti ceva si nu presupune mult efort. Se mai da un partial, iar examenul final este oral. Mie mi-a iesit 10, au fost multe note mari, cred ca au trecut toti. In general am observat ca in acest semestru nu prea s-a picat, cred ca in general la master nu prea se pica, daca vii si iti dai interesul o sa treci.
2. DM - data mining, curs cu Florin Radulescu. Ai de facut un proiect, in cazul meu a insemnat sa rezum un paper de pe net despre GSP (generalized sequential pattern mining sau asa ceva), si exista si o parte practica, in care trebuie sa rulezi un cod pe care il gasesti pe net cu diverse date. De asemenea, trebuie sa scrii si o documentatie de minim 10 pagini, o vrajeala, evident. Notele pe proiect au fost foarte mari si nici nu era mult de munca, ba dimpotriva. Ce a fost naspa e ca se puncta prezenta si la curs si la "proiect". La proiect doar prezenta lumea ce a facut, si in plus era in acelasi timp cu optionalul meu, TSW, asa ca nu aveam cum sa ajung. Se da un partial si un final, ambele grila, ambele niste vrajeli cu subiecte din alti ani, se iau note maricele (10 totusi mai rar). Am avut media 9, probabil daca veneam si la proiect as fi avut 10.
3. CV - computer vision cu Marius Leordeanu. Tipul e un fel de guru in domeniu, are mii de citatii, etc. Doar ca si nivelul este ridicat, am avut destule teme, un proiect.. A fost cea mai stresanta materie de pe acest semestru, si in plus se facea si prezenta la fiecare curs, iar cursurile durau pana la 9-10 seara (asa era in orar, ce sa faci). Din fericire pe proiect notele au fost foarte mari si mi-a iesit 9, cumva ne-a dat si 50 de sutimi in plus la toti, a fost baiat, ne-a trecut pe toti. O materie de unde chiar poti invata cate ceva, chit ca se insista pe algoritmi care deja exista implementati, asa ca n-ar trebui sa mai conteze si implementarea (dar se cere la teme).
4. TSW - Technical writing cu Emil Slusanschi. Cel mai tare optional, trebuie doar sa faci o prezentare si un paper, atat. E bine sa dai de cateva ori pe la curs, altfel nu o sa stii exact ce se vrea. Eu am fost de cateva ori la inceput si mi-a iesit 10, mi-a dat profu' inclusiv bonus ca sa compenseze media si sa imi iasa nota, a fost super de treaba. P.S: la master nu prea mai conteaza media, dar am mentionat-o ca sa se stie cam cum e nivelul, avand in vedere ca nu m-am straduit foarte tare pentru master, ba dimpotriva.
5. Cercetare - fata de ce am crezut, asta cred ca e de fapt cea mai importanta materie. Chiar trebuie sa o faci bine, oamenii sunt destul de critici si vor sa mentina nivelul ridicat. Avand in vedere ca este primul semestru si toti aveau doar related work / state of the art, s-au dat totusi note mari, dar nu sunt sigur ca va mai fi asa semestrul urmator. Am avut 10 si la asta. :)
Si cam asta despre semestrul asta.. Ma consolez cu gandul ca mai am doar 2 semestre, desi am inteles ca vor deveni din ce in ce mai grele, culminand cu ultimul, dupa care am inteles ca ti se ia de tot de facultate, te angajezi si nu mai vrei sa auzi niciodata de Politehnica. Dar ramane de vazut..
joi, 23 februarie 2017
luni, 20 februarie 2017
Parângul Night Challenge - cea mai grea cursă
In weekendul acesta am fost in Parang cu grupul cu care merge sora mea, Christian Adeventure. Am fost acolo pentru ca imi doream sa ajung si prin Parang, fiind singura grupare majora din Carpatii Meridionali in care nu ajunsesem pana acum, asa ca am profitat de ocazie. Stelele s-au aliniat si aplicatia scolii s-a amanat, initial trebuiau sa mearga in Parang undeva in ianuarie, dar au amanat iesirea si a coincis cu Parângul Night. Initial nu ma gandeam sa merg acolo, dar am zis ca daca tot sunt in zona ar fi pacat sa nu ajung la cursa. Mai mult decat atat, in aplicatie mergea si Sebastian Chiriac, care era si el doritor sa mearga la cursa. Problema era in felul urmator: cu grupul trebuia sa mergem pe varful Parangul Mare, apoi ne intorceam unde eram cazati (la cabana Parang), iar de acolo trebuia sa mai coboram vreo 2-3 km pana la start. Avand in vedere ca startul la Parângul Night era la 18:30, noi urma sa plecam pe traseu pe la 6 dimineata si se estima ca vom face 12 ore, eram un pic la limita cu timpul, asa ca ne-am vorbit intre noi sa ii dam mai tare pe final in caz ca nu ne mai ramane timp. De inscris ne inscrisesem pe site.. Practic doar trebuia sa ajungem fizic acolo, atat.
Vineri am plecat la 5 dimineata din Bucuresti si am ajuns la cazare undeva in jur de ora 16. Avand in vedere ca mai era destul din zi, am mers cu Sebastian si cu fratele lui pana pe Parangul Mic, o drumetie scurta de o ora, ca sa vedem si cam cum era starea vremii. Aparentele inseala, parea ca o sa fie o cursa ok, era senin, vremea parea perfecta, poate doar un pic frig. Am plecat de acolo inapoi la cabana, am mai stat la o folkereala cu sor'mea si apoi ne-am culcat.
A venit si ziua de sambata si am plecat pe traseu la 6 dimineat. Avand in vedere ca eram peste 100 de persoane, ritmul grupului era, evident, mult mai lent decat al celui mai lent dintre cei 100, deoarece se mai intampla sa se opreasca cineva din diverse motive si atunci trebuia sa ne oprim toti. Asta ne-a dat un pic calculele peste cap, in loc sa ajungem la ora 12 pe varful Parangul Mare am ajuns undeva in jur de 13:30. Era clar ca nu putem ajunge la timp. Am vorbit cu liderul scolii, Catalin, si ne-a zis sa asteptam pana trecem de zonele mai periculoase si dupa o putem lua noi inainte. Pana acolo erau in jur de 2 ore, timp in care deja incepusem sa imi pierd speranta ca mai ajungem la start, calculele nu erau foarte favorabile. Deja incepusem sa ma rog sa ajungem sa prind startul, era singura chestie la care ma gandeam in momentul respectiv. Am trecut de zona mai periculoasa pe la 15:30-15:40, si de acolo am luat-o cu Sebastian la vale. La dus facusem in jur de 4 ore pana acolo, asa ca ma gandeam ca daca facem tot atata ajungem la cel putin 17:30 la cazare, si de acolo mai era ceva pana la start, plus ca trebuia sa ne schimbam in echipament de alergare, eram la limita. Am mers un pic mai repede, am si alergat un pic pe portiuni, am folosit inclusiv drumul de vara ca sa ajungem mai repede (din fericire nu era asa multa zapada asa ca era destul de sigur), si am reusit sa ajungem pe la 17;10 la cazare. Pana ne-am schimbat, am mancat ceva, am baut apa.. S-a facut 17:40. Pe drum nici nu apucasem sa beau multa apa, am facut greseala sa imi iau apa in punga de hidratare si a inghetat furtunul, asa ca n-am baut decat atunci cand ne opream, trebuia sa scot punga, sa o bag la loc, complicat. Deci la capitolul hidratare clar nu am stat bine. Am intrebat cabanierul unde trebuie sa ajungem, si ne-a aratat undeva in departare niste case. Ne-a zis ceva de genul: "vedeti casele alea? Mai jos de ele trebuie sa ajungeti voi". Asa ca am luat-o pe sub partie, ca altfel nu cred ca am fi avut timp. Pantele erau relativ abrupte dar a mers bine treaba, am ajuns la baza telescaunului in jur de ora 18:00. De acolo mai aveam un pic pana la start, drumul era plin de gheata, am si cazut o data.. Am ajuns la hotelul de unde se luau kiturile de concurs la ora 18:10, dar ar fi trebuit sa fim pana in ora 18:00 ca sa gasim pe cineva. Am fugit repede la start sa anuntam ca am intarziat si vrem si noi numere de concurs, acolo ni s-a spus ca nu mai e nimeni.. Din fericire, sotia organizatorului a fost foarte cumsecade si ne-a dus la masina unde aveau kituri. Ghinionul a fost ca nu avea si numerele acolo, si deja se facuse 18:25. Ne-a spus efectiv care sunt numerele noastre de concurs (eu eram 79, Sebastian 8) si ne-a zis sa alergam asa, sa tinem noi minte numarul. Mi-am dat seama unde am gresit, m-am rugat sa ajung la start, nu sa iau si kitul, n-am crezut suficient de tare ca putem ajunge pana in ora 18:00.. :)
In fine, ajungem noi la start cu 3-4 minute inainte de inceperea efectiva a competitiei, gata obositi, dupa 12 ore de mers pe munte. Concursul are 4.5 km (vreo 4.8 de fapt), doar urcare, cu o diferenta pozitiva de 1000 de metri. Eu aveam la mine un rucsac, auzisem ca ne dau niste coltari in kit si un tricou si l-am luat fix pentru asta, in rest era gol, in schimb am facut marea greseala sa nu imi iau betele de trekking la mine. De obicei sunt mai eficient fara bete pe distante scurte, dar acum m-ar fi ajutat. Competitia avea si sectiune de ski de tura, schiorii au plecat primii, apoi am urmat noi. Am inceput un pic tare, dar toti au inceput in forta maxima. Dupa vreo 500 de metri de urcat, unii deja o lasasera la pas, am inceput sa depasesc alergatori, ba chiar si skiori (pe skiuri oricum faci mult, mai ales ca la start au alergat cu ele in spate, deci per total e mai lent, desi primul de la ski a avut cateva minute in fata mea). La un moment dat m-a salutat un tip care ma stia de la MPC, l-am intrebat cat am facut si mi-a zis ca 1.77 km, adaugand ca "imediat urmeaza durerea". Am crezut ca glumeste. Ce e drept parca nu asa se urcau 1000 de metri, in alergare (pana atunci alergasem tot traseul). Nu trec 300 de metri si vad cum in fata mea se face o panta incredibila la dreapta pe care urca lumea. Si intr-adevar.. de acolo a inceput DUREREA. A fost pur si simplu groaznic, panta era atat de abrupta incat nici macar nu am putut-o aborda in picioare, cadeam pur si simplu, asa ca pe bucati a trebuit sa merg in 4 labe. Toata partia era plina de gheata, asa ca singura mea sansa a fost sa merg cat mai pe lateral, in stanga, si sa abordez traseul pe acolo. Alte ori trebuia sa ma tin cu mainile de urmele celor din fata mea, pentru ca nici macar in 4 labe nu puteam sa merg altfel. M-au depasit o gramada, oricum disparuse orice urma de competitivitate din capul meu, nu imi mai doream decat sa supravietuiesc pana sus. Vedeam cum cad oamenii pe rand in fata mea, unii se mai ajutau cu betele (cei care erau mai destepti si si le-au adus), altii tot asa in 4 labe.. Noroc cu specialele lui Ben Ami, ca am mai avut ocazia sa merg in 4 labe. La un moment dat a venit Sebastian din urma mea, a facut un pic misto de mine ca nu mi-am luat bete si dupa m-a depasit (ulterior am aflat ca alunecai si cu bete oricum, te ajutau macar sa nu cazi efectiv pe jos. Evident, nu aveam niciunul coltari de alergare, tare ar fi fost buni). Intr-un final se terminase bucata abrupta, deja se facuse si ceata si nu mai vedeam nimic, dar m-am prins ca am terminat panta pentru ca nu mai cadeam. Faptul ca erau niste voluntari cu ceai acolo nu m-a facut sa imi dau seama de asta, eram oricum rupt in cap. Ultima bucata o facusem de 2 ori, o data vineri seara si o data sambata dimineata, dar totusi nu mai recunosteam absolut nimic. Nu as fi putut spune unde sunt, altidudinea, nimic! Pur si simplu mergeam in blind, Nu vedeam decat 2 metri mai in fata si lumina rosie pe care o pusesera organizatorii sa stim pe unde sa o luam. L-am ajuns pe Sebastian din urma si am mers impreuna o bucata, incercand sa gasim drumul, ceea ce nu era chiar un task usor. In curand au inceput sa apara cei care terminasera deja si se intoarceau, asa ca ne mai ajutau si luminile lor. La un moment dat am luat-o inaintea lui Sebastian, niciunul din noi nu putea spune niciun cuvant, eram fiecare pentru viata lui as zice, asa ca am incercat sa merg mai tare ca sa termin. Deja se facuse foarte frig si eram cam transpirat, am venit in 3 straturi (nu mi-a parut rau, pentru ca la coborare a fost buna foita de ploaie). La un moment dat mi-a zis cineva ca mai am 300 de metri, sa ii dau tare. M-am bucurat si am continuat sa merg, dar parea ca mai e destul de mult. Dupa o perioada in care am mers tare mai vine un tip si imi zice "hai baga, mai ai 300 de metri":)) Si deja mersesem vreo 300. Sebastian mi-a zis ca si lui i s-a zis la fel, 300m, apoi dupa vreo 300 inca 250, si tot asa .Cert e ca de fapt erau vreo 700-800, dar la coborare trece mai repede si nu iti mai dai seama.. Concluzia e ca au fost cei mai lungi 300 de metri din viata mea. Pana la urma am ajuns la finish dupa 1 ora si 13 minute, iar Sebastian imediat dupa mine,cu 1 ora si 14. Acolo nu ne astepta nimic, nici macar o medalie (ceea ce e de inteles, ca erau greu de carat zeci de medalii). Am plecat inapoi spre cazare cu Sebastian, amandoi terminati, incercand sa gasim drumul.Pana la cazare am facut destul de putin, maxim 30 de minute, dar tot am resimtit frigul. Ar fi trebuit sa ne ducem din nou pana la start sa ne luam medalia si kitul de participare, ca dupa sa ne intoarcem din nou, dar niciunul din noi nu ar fi fost dispus sa faca asa ceva, era mai mult decat am fi putut concepe, asa ca ne-am schimbat si am ramas la cabana.
Duminica urma sa plecam, dar noi vorbisem cu cineva din organizare sa ne lase kitul de participare la baza telescaunului (hotel Rusu) sau daca nu la hotel Ayana, unde s-au dat kiturile initial. Asa ca am luat-o din nou in fata grupului ca sa rezolvam cu asta, dar din pacate nu am gasit kiturile la niciunul dintre hoteluri, uitasera de noi, si mai mult, a trebuit sa si alergam cu rucsacii in spate ca sa prindem grupul si sa nu plece fara noi, am ajuns la limita cat sa prindem autocarul. Posibil totusi sa le primim prin posta.. Ar fi bine, daca tot am facut atata efort pentru coltarii aia. :)
Ca si concluzii, cred ca n-am trait niciodata ce a fost la acest concurs. De obicei dupa un ultra spun ca imi doresc sa mai fac, sa mai particip, acum pur si simplu pe panta aia in timp ce urcam in 4 labe nu imi spuneam decat "nu mai vin aici niciodata, in viata mea nu mai calc aici". Cand m-a ajuns Sebastian nu puteam sa vorbesc bine, i-am zis doar "nu mai vin niciodata", asta era tot ce aveam in cap. La fel si dupa finish, am zis ca e un concurs mult prea greu si ca nu mai vin :)). Acuma cine stie.. cert e ca n-as mai veni pentru concurs special, e prea departe ca sa merite sa merg 2 zile pentru 5 km, dar poate daca mai ajung pe acolo.. Ce e drept, as fi curios cat as putea face in conditi optime (odihna, echipament adecvat, etc), dar nu stiu ce sa zic. Cert e ca a fost o experienta cu totul speciala.
P.S: daca nu v-ati prins, eu sunt mai masochist de fel, mi-a placut foarte mult cursa si o recomand tuturor celor care cauta o provocare adevarata, scurta, dar la intensitate maxima. Daca nu ar fi asa de departe sigur m-as duce in fiecare an. :)
Vineri am plecat la 5 dimineata din Bucuresti si am ajuns la cazare undeva in jur de ora 16. Avand in vedere ca mai era destul din zi, am mers cu Sebastian si cu fratele lui pana pe Parangul Mic, o drumetie scurta de o ora, ca sa vedem si cam cum era starea vremii. Aparentele inseala, parea ca o sa fie o cursa ok, era senin, vremea parea perfecta, poate doar un pic frig. Am plecat de acolo inapoi la cabana, am mai stat la o folkereala cu sor'mea si apoi ne-am culcat.
A venit si ziua de sambata si am plecat pe traseu la 6 dimineat. Avand in vedere ca eram peste 100 de persoane, ritmul grupului era, evident, mult mai lent decat al celui mai lent dintre cei 100, deoarece se mai intampla sa se opreasca cineva din diverse motive si atunci trebuia sa ne oprim toti. Asta ne-a dat un pic calculele peste cap, in loc sa ajungem la ora 12 pe varful Parangul Mare am ajuns undeva in jur de 13:30. Era clar ca nu putem ajunge la timp. Am vorbit cu liderul scolii, Catalin, si ne-a zis sa asteptam pana trecem de zonele mai periculoase si dupa o putem lua noi inainte. Pana acolo erau in jur de 2 ore, timp in care deja incepusem sa imi pierd speranta ca mai ajungem la start, calculele nu erau foarte favorabile. Deja incepusem sa ma rog sa ajungem sa prind startul, era singura chestie la care ma gandeam in momentul respectiv. Am trecut de zona mai periculoasa pe la 15:30-15:40, si de acolo am luat-o cu Sebastian la vale. La dus facusem in jur de 4 ore pana acolo, asa ca ma gandeam ca daca facem tot atata ajungem la cel putin 17:30 la cazare, si de acolo mai era ceva pana la start, plus ca trebuia sa ne schimbam in echipament de alergare, eram la limita. Am mers un pic mai repede, am si alergat un pic pe portiuni, am folosit inclusiv drumul de vara ca sa ajungem mai repede (din fericire nu era asa multa zapada asa ca era destul de sigur), si am reusit sa ajungem pe la 17;10 la cazare. Pana ne-am schimbat, am mancat ceva, am baut apa.. S-a facut 17:40. Pe drum nici nu apucasem sa beau multa apa, am facut greseala sa imi iau apa in punga de hidratare si a inghetat furtunul, asa ca n-am baut decat atunci cand ne opream, trebuia sa scot punga, sa o bag la loc, complicat. Deci la capitolul hidratare clar nu am stat bine. Am intrebat cabanierul unde trebuie sa ajungem, si ne-a aratat undeva in departare niste case. Ne-a zis ceva de genul: "vedeti casele alea? Mai jos de ele trebuie sa ajungeti voi". Asa ca am luat-o pe sub partie, ca altfel nu cred ca am fi avut timp. Pantele erau relativ abrupte dar a mers bine treaba, am ajuns la baza telescaunului in jur de ora 18:00. De acolo mai aveam un pic pana la start, drumul era plin de gheata, am si cazut o data.. Am ajuns la hotelul de unde se luau kiturile de concurs la ora 18:10, dar ar fi trebuit sa fim pana in ora 18:00 ca sa gasim pe cineva. Am fugit repede la start sa anuntam ca am intarziat si vrem si noi numere de concurs, acolo ni s-a spus ca nu mai e nimeni.. Din fericire, sotia organizatorului a fost foarte cumsecade si ne-a dus la masina unde aveau kituri. Ghinionul a fost ca nu avea si numerele acolo, si deja se facuse 18:25. Ne-a spus efectiv care sunt numerele noastre de concurs (eu eram 79, Sebastian 8) si ne-a zis sa alergam asa, sa tinem noi minte numarul. Mi-am dat seama unde am gresit, m-am rugat sa ajung la start, nu sa iau si kitul, n-am crezut suficient de tare ca putem ajunge pana in ora 18:00.. :)
In fine, ajungem noi la start cu 3-4 minute inainte de inceperea efectiva a competitiei, gata obositi, dupa 12 ore de mers pe munte. Concursul are 4.5 km (vreo 4.8 de fapt), doar urcare, cu o diferenta pozitiva de 1000 de metri. Eu aveam la mine un rucsac, auzisem ca ne dau niste coltari in kit si un tricou si l-am luat fix pentru asta, in rest era gol, in schimb am facut marea greseala sa nu imi iau betele de trekking la mine. De obicei sunt mai eficient fara bete pe distante scurte, dar acum m-ar fi ajutat. Competitia avea si sectiune de ski de tura, schiorii au plecat primii, apoi am urmat noi. Am inceput un pic tare, dar toti au inceput in forta maxima. Dupa vreo 500 de metri de urcat, unii deja o lasasera la pas, am inceput sa depasesc alergatori, ba chiar si skiori (pe skiuri oricum faci mult, mai ales ca la start au alergat cu ele in spate, deci per total e mai lent, desi primul de la ski a avut cateva minute in fata mea). La un moment dat m-a salutat un tip care ma stia de la MPC, l-am intrebat cat am facut si mi-a zis ca 1.77 km, adaugand ca "imediat urmeaza durerea". Am crezut ca glumeste. Ce e drept parca nu asa se urcau 1000 de metri, in alergare (pana atunci alergasem tot traseul). Nu trec 300 de metri si vad cum in fata mea se face o panta incredibila la dreapta pe care urca lumea. Si intr-adevar.. de acolo a inceput DUREREA. A fost pur si simplu groaznic, panta era atat de abrupta incat nici macar nu am putut-o aborda in picioare, cadeam pur si simplu, asa ca pe bucati a trebuit sa merg in 4 labe. Toata partia era plina de gheata, asa ca singura mea sansa a fost sa merg cat mai pe lateral, in stanga, si sa abordez traseul pe acolo. Alte ori trebuia sa ma tin cu mainile de urmele celor din fata mea, pentru ca nici macar in 4 labe nu puteam sa merg altfel. M-au depasit o gramada, oricum disparuse orice urma de competitivitate din capul meu, nu imi mai doream decat sa supravietuiesc pana sus. Vedeam cum cad oamenii pe rand in fata mea, unii se mai ajutau cu betele (cei care erau mai destepti si si le-au adus), altii tot asa in 4 labe.. Noroc cu specialele lui Ben Ami, ca am mai avut ocazia sa merg in 4 labe. La un moment dat a venit Sebastian din urma mea, a facut un pic misto de mine ca nu mi-am luat bete si dupa m-a depasit (ulterior am aflat ca alunecai si cu bete oricum, te ajutau macar sa nu cazi efectiv pe jos. Evident, nu aveam niciunul coltari de alergare, tare ar fi fost buni). Intr-un final se terminase bucata abrupta, deja se facuse si ceata si nu mai vedeam nimic, dar m-am prins ca am terminat panta pentru ca nu mai cadeam. Faptul ca erau niste voluntari cu ceai acolo nu m-a facut sa imi dau seama de asta, eram oricum rupt in cap. Ultima bucata o facusem de 2 ori, o data vineri seara si o data sambata dimineata, dar totusi nu mai recunosteam absolut nimic. Nu as fi putut spune unde sunt, altidudinea, nimic! Pur si simplu mergeam in blind, Nu vedeam decat 2 metri mai in fata si lumina rosie pe care o pusesera organizatorii sa stim pe unde sa o luam. L-am ajuns pe Sebastian din urma si am mers impreuna o bucata, incercand sa gasim drumul, ceea ce nu era chiar un task usor. In curand au inceput sa apara cei care terminasera deja si se intoarceau, asa ca ne mai ajutau si luminile lor. La un moment dat am luat-o inaintea lui Sebastian, niciunul din noi nu putea spune niciun cuvant, eram fiecare pentru viata lui as zice, asa ca am incercat sa merg mai tare ca sa termin. Deja se facuse foarte frig si eram cam transpirat, am venit in 3 straturi (nu mi-a parut rau, pentru ca la coborare a fost buna foita de ploaie). La un moment dat mi-a zis cineva ca mai am 300 de metri, sa ii dau tare. M-am bucurat si am continuat sa merg, dar parea ca mai e destul de mult. Dupa o perioada in care am mers tare mai vine un tip si imi zice "hai baga, mai ai 300 de metri":)) Si deja mersesem vreo 300. Sebastian mi-a zis ca si lui i s-a zis la fel, 300m, apoi dupa vreo 300 inca 250, si tot asa .Cert e ca de fapt erau vreo 700-800, dar la coborare trece mai repede si nu iti mai dai seama.. Concluzia e ca au fost cei mai lungi 300 de metri din viata mea. Pana la urma am ajuns la finish dupa 1 ora si 13 minute, iar Sebastian imediat dupa mine,cu 1 ora si 14. Acolo nu ne astepta nimic, nici macar o medalie (ceea ce e de inteles, ca erau greu de carat zeci de medalii). Am plecat inapoi spre cazare cu Sebastian, amandoi terminati, incercand sa gasim drumul.Pana la cazare am facut destul de putin, maxim 30 de minute, dar tot am resimtit frigul. Ar fi trebuit sa ne ducem din nou pana la start sa ne luam medalia si kitul de participare, ca dupa sa ne intoarcem din nou, dar niciunul din noi nu ar fi fost dispus sa faca asa ceva, era mai mult decat am fi putut concepe, asa ca ne-am schimbat si am ramas la cabana.
Duminica urma sa plecam, dar noi vorbisem cu cineva din organizare sa ne lase kitul de participare la baza telescaunului (hotel Rusu) sau daca nu la hotel Ayana, unde s-au dat kiturile initial. Asa ca am luat-o din nou in fata grupului ca sa rezolvam cu asta, dar din pacate nu am gasit kiturile la niciunul dintre hoteluri, uitasera de noi, si mai mult, a trebuit sa si alergam cu rucsacii in spate ca sa prindem grupul si sa nu plece fara noi, am ajuns la limita cat sa prindem autocarul. Posibil totusi sa le primim prin posta.. Ar fi bine, daca tot am facut atata efort pentru coltarii aia. :)
Ca si concluzii, cred ca n-am trait niciodata ce a fost la acest concurs. De obicei dupa un ultra spun ca imi doresc sa mai fac, sa mai particip, acum pur si simplu pe panta aia in timp ce urcam in 4 labe nu imi spuneam decat "nu mai vin aici niciodata, in viata mea nu mai calc aici". Cand m-a ajuns Sebastian nu puteam sa vorbesc bine, i-am zis doar "nu mai vin niciodata", asta era tot ce aveam in cap. La fel si dupa finish, am zis ca e un concurs mult prea greu si ca nu mai vin :)). Acuma cine stie.. cert e ca n-as mai veni pentru concurs special, e prea departe ca sa merite sa merg 2 zile pentru 5 km, dar poate daca mai ajung pe acolo.. Ce e drept, as fi curios cat as putea face in conditi optime (odihna, echipament adecvat, etc), dar nu stiu ce sa zic. Cert e ca a fost o experienta cu totul speciala.
P.S: daca nu v-ati prins, eu sunt mai masochist de fel, mi-a placut foarte mult cursa si o recomand tuturor celor care cauta o provocare adevarata, scurta, dar la intensitate maxima. Daca nu ar fi asa de departe sigur m-as duce in fiecare an. :)
luni, 13 februarie 2017
Tabara ski de tura Padina
In acest week-end am fost in tabara de ski de tura organizata de Silviu Balan. Imi doream de foarte mult timp sa vad cu ce se mananca acest sport, fiind un mod eficient de a te deplasa pe munte iarna, plus ca e un antrenament bun pentru persoanele carora la place alergarea montana, insa echipamentul este foarte scump (mult mai scump decat cel de ski alpin, desi nici ala nu e chiar ieftin), si din cate stiu Silviu e singurul care organizeaza asemenea tabere, ofera si echipament, asa ca am zis ca nu trebuie ratata experienta. Pentru cine nu stie, skiul de tura foloseste un echipament cu care poti atat sa urci, cat si sa cobori. Legaturile se pot pune in mod urcare, respectiv coborare, la urcare poti misca partea din spate a piciorului, si se pune un material numit "piele de foca" pe skiuri ca sa nu alunece. Se cerea experienta de ski alpin, ceea ce mie imi cam lipsea, in sensul ca aveam la activ fix 2 week-end-uri in care am mai schiat, dar reusisem sa ma descurc cu partii usoare si chiar medii. Am zis ca o sa risc si m-am inscris oricum.
Am ajuns vineri in Sinaia, de unde m-a luat Albert cu masina pana la cabana Doina (langa Padina), unde era tabara de baza, ca sa zic asa. Am avut un drum cu peripetii, am mers pe varianta Dichiu, drumul era extraordinar de prost, foarte multa zapada, a trebuit sa si imping un pic la masina.. Un alt cursant isi lasase masina parcata in zapada, pentru ca nu a reusit sa urce pantele. Intr-un final glorios am ajuns. In seara de vineri s-a facut o prezentare teoretica referitoare la acest sport, am intrat in contact cu echipamentul si am socializat. Spre surprinderea mea am stat chiar in camere de 2 persoane, lux, comparativ cu ce eram obisnuit cand vine vorba de cabane la munte (ma asteptam sa stam toti intr-o camera mare de 12-14 oameni).
A doua zi am facut o tura lunga, care a durat aproape toata ziua (de pe la 9 pana aproape de ora 17). La urcare mergea bine treaba, nu trebuie foarte multa tehnica, un pic doar la intoarceri, dar in rest nu am intampinat mari probleme. Am urcat spre saua strunga (ultimul CP de la marathon 7500), apoi a urmat o scurta coborare, unde evident ca la inceput am cazut de cateva ori, iar apoi am continuat sa urcam spre saua Tataru (parca asa ii zicea). Urcarea mi s-a parut un picut abrupta, dar ma asteptam ca vom cobori prin alta parte, pentru ca mi se parea imposibil sa coboram tot pe acolo. Am ajuns in varf si l-am intrebat pe Silviu pe unde coboram, iar el mi-a raspuns foarte senin "pai pe unde am urcat, nu?". Cand am auzit asta, am innebunit :)) A fost chinuitoare coborarea, am cazut de multe ori, panta mare, zapada multa.. N-avea nicio treaba cu ce era pe partiile din poiana. Sa stai in plug nu te ajuta clar (te dezechilibrai), si nici la intoarceri nu prea mergea sa le abordezi in plug, asa ca trebuia sa incerci sa le abordezi paralel, deci automat viteza mai mare. Problema cea mai mare, totusi, era zapada foarte mare, ceea ce te impiedica sa virezi asa usor. Dupa multe chinuri am reusit sa termin coborarea, moment in care am fost un pic masochist si am mai urcat o data spre Strunga, m-a motivat Alex, un coleg care se urcase pe skiuri chiar mai putin decat mine, fusese doar de 3 ori, chiar in saptamana respectiva. Asa ca am mai facut o urcare, si de data asta la coborare n-am mai cazut, cel putin pana in punctul in care am inceput sa urcam din nou. Coborarea finala, pana la cabana, trecea prin niste vai destul de inguste unde nu puteai sa virezi, asa ca trebuia sa tii curba de nivel, si ma trezeam ca trebuie sa si cobor si nu mai pot, asa ca ajungeam sa le cobor in trepte. Urma apoi o portiune printre copaci, am sters fin un copacel cu mana, m-am oprit langa el, apoi a mai urmat o portiune pe care am coborat-o in trepte si inca o coborare finala unde am reusit sa nu cad aproape deloc sau chiar deloc, nu mai tin minte. Seara ne-am uitat la cateva filmulete cu Killian Jornet, m-a impresionat cum poate risca omul ala in fiecare zi din viata lui. Pentru mine e dovada ca Dumnezeu exista, si nu doar Killian, oricine merge pe munte si isi asuma asemenea riscuri si totusi invinge moartea de atatea ori. Chiar si el zicea, sansele sunt mici si statistica nu arata deloc bine.
Duminica am refacut drumul de sambata, am avut si un mic concurs, o urcare urmata de o coborare. Eu am avut ghinionul sa mi se desprinda foca de pe un ski, asa ca a trebuit sa stau sa o pun din nou, eram si in panta, a durat o groaza, pana mi-am pus foca la loc majoritatea deja terminasera de urcat. Cand am ajuns sus m-am chinuit sa imi fixez skiurile pe modul de coborare (m-a batut rau sistemul, din fericire Silviu a fost amabil cu mine si m-a ajutat de fiecare data, nu reuseam deloc sa il schimb de la urcare la coborare), cumva am considerat ca le-am pus bine, dar nu era chiar asa, unul din skiuri mi-a cazut din picioare pe coborare, asa ca am cazut, am reusit sa il pun la loc, am mai mers un pic a cazut iar (fara sa fi facut eu nimic), l-am pus din nou si am reusit sa cobor cu el asa, avea si ceva probleme legatura, se misca un pic, nu stiu cum de n-am cazut din nou. Pana la urma mi-a fost fixata legatura si am mai facut o urcare pana pe Strunga, de unde am coborat din nou pana la cabana, refacand traseul de sambata. Am cazut de mai putine ori (ura :)) ), dar cred ca in total mi-a luat mai mult sa ma ridic, ca la un moment dat eram intr-o pozitie nasoala si nu stiam cum sa ma pun din nou pe skiuri, ca daca ma ridicam ar fi trebuit sa virez brusc la stanga si cadeam iar. In total cred ca am cazut doar de doua ori de data asta, o data iar la copacel, nu il puteam rata.. Concluziile sunt clare, sportul asta necesita mult timp si experienta, sper ca sezonul urmator sa reusesc sa skiez mai bine, dar ramane de vazut daca voi reusi :)
Am plecat cu o impresie foarte buna despre tabara, m-am simtit foarte bine, am fost inconjurat de oameni de calitate, majoritatea practicau si alte sporturi (alergare, triatlon), si daca voi avea timp o sa vin si anul viitor, momentan nu m-as vedea in stare sa abordez asemenea trasee singur. Recomand tabara tuturor celor care vor sa invete ceva nou, sa se bucure de natura si sa faca miscare. Nu as recomanda-o persoanelor carora le place sa stea in zona de comfort, obisnuiti cu conditii bune (genul de oameni care nu accepta sa nu aiba baie in camera, de exemplu) si in general persoanelor cu fite. Va las cu o imagine ca sa vedeti pe unde am skiat, se vede Costila in dreapta sus :)
Am ajuns vineri in Sinaia, de unde m-a luat Albert cu masina pana la cabana Doina (langa Padina), unde era tabara de baza, ca sa zic asa. Am avut un drum cu peripetii, am mers pe varianta Dichiu, drumul era extraordinar de prost, foarte multa zapada, a trebuit sa si imping un pic la masina.. Un alt cursant isi lasase masina parcata in zapada, pentru ca nu a reusit sa urce pantele. Intr-un final glorios am ajuns. In seara de vineri s-a facut o prezentare teoretica referitoare la acest sport, am intrat in contact cu echipamentul si am socializat. Spre surprinderea mea am stat chiar in camere de 2 persoane, lux, comparativ cu ce eram obisnuit cand vine vorba de cabane la munte (ma asteptam sa stam toti intr-o camera mare de 12-14 oameni).
A doua zi am facut o tura lunga, care a durat aproape toata ziua (de pe la 9 pana aproape de ora 17). La urcare mergea bine treaba, nu trebuie foarte multa tehnica, un pic doar la intoarceri, dar in rest nu am intampinat mari probleme. Am urcat spre saua strunga (ultimul CP de la marathon 7500), apoi a urmat o scurta coborare, unde evident ca la inceput am cazut de cateva ori, iar apoi am continuat sa urcam spre saua Tataru (parca asa ii zicea). Urcarea mi s-a parut un picut abrupta, dar ma asteptam ca vom cobori prin alta parte, pentru ca mi se parea imposibil sa coboram tot pe acolo. Am ajuns in varf si l-am intrebat pe Silviu pe unde coboram, iar el mi-a raspuns foarte senin "pai pe unde am urcat, nu?". Cand am auzit asta, am innebunit :)) A fost chinuitoare coborarea, am cazut de multe ori, panta mare, zapada multa.. N-avea nicio treaba cu ce era pe partiile din poiana. Sa stai in plug nu te ajuta clar (te dezechilibrai), si nici la intoarceri nu prea mergea sa le abordezi in plug, asa ca trebuia sa incerci sa le abordezi paralel, deci automat viteza mai mare. Problema cea mai mare, totusi, era zapada foarte mare, ceea ce te impiedica sa virezi asa usor. Dupa multe chinuri am reusit sa termin coborarea, moment in care am fost un pic masochist si am mai urcat o data spre Strunga, m-a motivat Alex, un coleg care se urcase pe skiuri chiar mai putin decat mine, fusese doar de 3 ori, chiar in saptamana respectiva. Asa ca am mai facut o urcare, si de data asta la coborare n-am mai cazut, cel putin pana in punctul in care am inceput sa urcam din nou. Coborarea finala, pana la cabana, trecea prin niste vai destul de inguste unde nu puteai sa virezi, asa ca trebuia sa tii curba de nivel, si ma trezeam ca trebuie sa si cobor si nu mai pot, asa ca ajungeam sa le cobor in trepte. Urma apoi o portiune printre copaci, am sters fin un copacel cu mana, m-am oprit langa el, apoi a mai urmat o portiune pe care am coborat-o in trepte si inca o coborare finala unde am reusit sa nu cad aproape deloc sau chiar deloc, nu mai tin minte. Seara ne-am uitat la cateva filmulete cu Killian Jornet, m-a impresionat cum poate risca omul ala in fiecare zi din viata lui. Pentru mine e dovada ca Dumnezeu exista, si nu doar Killian, oricine merge pe munte si isi asuma asemenea riscuri si totusi invinge moartea de atatea ori. Chiar si el zicea, sansele sunt mici si statistica nu arata deloc bine.
Duminica am refacut drumul de sambata, am avut si un mic concurs, o urcare urmata de o coborare. Eu am avut ghinionul sa mi se desprinda foca de pe un ski, asa ca a trebuit sa stau sa o pun din nou, eram si in panta, a durat o groaza, pana mi-am pus foca la loc majoritatea deja terminasera de urcat. Cand am ajuns sus m-am chinuit sa imi fixez skiurile pe modul de coborare (m-a batut rau sistemul, din fericire Silviu a fost amabil cu mine si m-a ajutat de fiecare data, nu reuseam deloc sa il schimb de la urcare la coborare), cumva am considerat ca le-am pus bine, dar nu era chiar asa, unul din skiuri mi-a cazut din picioare pe coborare, asa ca am cazut, am reusit sa il pun la loc, am mai mers un pic a cazut iar (fara sa fi facut eu nimic), l-am pus din nou si am reusit sa cobor cu el asa, avea si ceva probleme legatura, se misca un pic, nu stiu cum de n-am cazut din nou. Pana la urma mi-a fost fixata legatura si am mai facut o urcare pana pe Strunga, de unde am coborat din nou pana la cabana, refacand traseul de sambata. Am cazut de mai putine ori (ura :)) ), dar cred ca in total mi-a luat mai mult sa ma ridic, ca la un moment dat eram intr-o pozitie nasoala si nu stiam cum sa ma pun din nou pe skiuri, ca daca ma ridicam ar fi trebuit sa virez brusc la stanga si cadeam iar. In total cred ca am cazut doar de doua ori de data asta, o data iar la copacel, nu il puteam rata.. Concluziile sunt clare, sportul asta necesita mult timp si experienta, sper ca sezonul urmator sa reusesc sa skiez mai bine, dar ramane de vazut daca voi reusi :)
Am plecat cu o impresie foarte buna despre tabara, m-am simtit foarte bine, am fost inconjurat de oameni de calitate, majoritatea practicau si alte sporturi (alergare, triatlon), si daca voi avea timp o sa vin si anul viitor, momentan nu m-as vedea in stare sa abordez asemenea trasee singur. Recomand tabara tuturor celor care vor sa invete ceva nou, sa se bucure de natura si sa faca miscare. Nu as recomanda-o persoanelor carora le place sa stea in zona de comfort, obisnuiti cu conditii bune (genul de oameni care nu accepta sa nu aiba baie in camera, de exemplu) si in general persoanelor cu fite. Va las cu o imagine ca sa vedeti pe unde am skiat, se vede Costila in dreapta sus :)
duminică, 29 ianuarie 2017
Cat mai costa sa alergi la concursuri in 2017 sau Ghidul zgarcitului
Toata lumea stie ca un concurs de alergare implica anumite costuri. Totusi, de la concurs la concurs, organizatorii aleg sa ceara mai multi sau mai putini bani, in functie de sponsori, dificultati in organizare, dar si de cat de mult profit vor sa faca. Daca initial erau doar cateva concursuri organizate din pasiune, intre timp lumea a descoperit ca e foarte profitabil sa organizezi asemenea evenimente. Targetul nu il mai reprezinta persoanele pasionate care alearga bine, ci corporatistii sau persoanele cu suficienti bani dispusi sa dea orice suma pentru a participa la un anumite eveniment. Eu sunt undeva la mijloc, avand in vedere ca stau cu parintii nu ma deranjeaza sa imi dau banii pe concursuri, dar e posibil ca in viitor acest lucru sa se schimbe.
=> Asta a fost introducerea plictisitoare. Trecand acum la treaba, scopul articolului este sa prezint diverse concursuri si cam cat costa un kilometru alergat (eventual o ora alergata). O sa incerc sa dau ambele metrici, pe cat se poate, tinand cont de un timp mediu estimat de mine pentru terminarea anumitor concursuri (posibil sa fie gresit, dar nu foarte tare :) ). O sa incep, desigur, cu Circuitul Carpatilor.
1. Brasov Marathon - Eveniment organizat de CPNT, si se vede ca pun pasiune in ceea ce fac. Taxa la inscriere este 45 de lei, sunt in jur de 38 km, deci 1.18 lei pe km. Unul din cele mai ieftine preturi, mai ieftin decat la taxi. :) Un alergator obisnuit o sa il termine in 6 ore, sa zicem. Asta inseamna 7.5 lei / ora.
2. Maraton apuseni - intre 90 si 150 de lei, in functie de data de inscriere. O sa consider in continuare taxele minime pentru fiecare eveniment. Sunt aproape 45 de km, deci cam 2 lei pe km. E un maraton mai dificil, o sa dureze cam 7 ore, deci 12.85 lei pe ora.
3. Bate Toaca - 80 de lei, 37 km, deci 2.16 lei pe km. Nu am fost acolo, dar am auzit ca nu este foare usor. Un timp mediu ar fi de 7 ore, deci 11.42 lei pe ora.
4. Cozia Mountain Run - un concurs care nu se rateaza, dar cu o taxa de participare destul de piperata. 130 de lei pentru 30 de km, deci aproape 1 euro de km (4.33 lei). Un timp mediu ar fi 5 ore, deci 26 de lei pe ora.
5. Marathon 7500 - cu siguranta cea mai buna afacere. 150 de lei este taxa, sunt peste 90 de km, 1.66 lei pe km. Metrica asta nu este neaparat buna, pentru ca majoritatea ajung sa stea in cursa in jur de 30 de ore, deci vine 5 lei pe ora, de departe cel mai bun pret de pana acum. Desigur, la hobby nu mai e chiar asa, 125 de lei de persoana pentru 45 de km inseamna cam 3 lei pe km, iar la un timp mediu de 10 ore ar veni 12.5 lei pe ora.
6. Cindrel - 110 lei, 40 km, deci 2.75 lei pe km. Din nou un concurs la care nu am fost, deci nu stiu exact cat ar dura, dar uitandu-ma pe clasament un timp mediu ar fi cam de 5 ore, deci 22 lei pe ora.
7. Retezat maraton - un concurs extrem de dur, am fost doar o data si mi-a ajuns :) (sper sa mai ajung si cu alte ocazii, totusi). Sunt putin sub 40 de km dar ii faci in 10 ore, diferenta de nivel te omoara. Taxa de inscriere este micuta, 70 de lei, deci la 37 de km vine 1.89 lei pe km. In schimb, ca numar de ore ar iesi 7 lei pe ora.
8. 2x2 race - probabil cel mai greu concurs de terminat in timpul limita din tara. Taxa este de 150 de lei pentru 45 de km,deci 3.33 lei de km, unul din concursurile scumpe din calendar. Avand in vedere ca se sta cam 12 ore in cursa, ar veni 12.5 lei pe ora, deci un tarif acceptabil. Totusi, cei care se inscriu trebuie sa tina cont ca este o cursa semi suficienta, nu se ofera mai nimic (sunt vreo 2 locuri unde se da ceva mancare, si in rest apa din rau).
9. Harghita trail - 70 de lei, 42km. N-am ajuns niciodata pentru ca este cam departe, dar sper sa ajung la un moment dat. Deci ar veni cam 1.66 lei pe km, iar la un timp mediu de 6 ore cam 11.66 lei pe ora.
10. Ciucas trail - Aici chiar cred ca e cea mai buna afacere posibila. 50 de lei la maraton, 42 km vin cam 1.19 lei/km, iar ca timp, sa zicem 6 ore.. 8.33 lei pe ora. La ultra deja e cea mai misto treaba, 100 de lei pentru 105 km, vine sub un leu pe km, iar ca timp ar veni 5 lei pe ora (am pus 20 de ore de stat in cursa). Concluzia: la ultra iesi cel mai bine, si aici, si la 7500.
11. MPC - Taxa de participare, din cate imi aduc aminte, este de 130 de lei, si sunt cam 40 de km, deci 3.25 lei pe km. La un timp mediu de 7 ore ar veni 18.57 lei pe ora.
Cam astea sunt maratoanele din circuitul Carpatilor. Pentru cei care vor la proba de semi, nu aveti decat sa dublati aproape pretul pe km, pentru ca taxele nu vor diferi foarte tare. De exemplu, la Cozia semi-ul are acelasi pret (deci 6.19 lei pe km), la Ciucas tot acelasi pret (2.38 lei pe km). La Harghita exista proba de cross, 15 km 60 de lei (4 lei pe km), la 2x2 proba scurta costa tot 150 lei (deci 8.33 lei pe km, aproape 2 euro!!), la Brasov semi costa tot 45 de lei (2.14 lei/km), la Apuseni e 80 de lei (deci 3.80 lei pe km), la Bate toaca e tot 80 de lei si pentru cross de 16 km (5 lei/km), la Cindrel, de asemenea, pretul se pastreaza pentru semi (deci 5.5 lei/ km), iar la retezat maraton exista semi la pret de maraton (24 km, deci 2.91 lei / km, respectiv cross, 30 lei, deci 2.14 lei/km).
Prima concluzie ar fi ca nu merita o proba de semi, din punct de vedere financiar, taxa e aproape la fel de mare ca la un maraton. Pe langa probele din circuit, mai exista anumite concursuri foarte populare, pe care le voi analiza in ordinea datelor din calendar.
1. Maratonul zapezii - nu chiar asa popular, dar este printre putinele concursuri organizate iarna. Ar 100 lei pentru 42km, deci 2.38 lei/ km, la un timp mediu de 4.5 ore ar veni 22.22 lei pe ora.
2. Semimaraton intersport brasov - 75 lei daca te inscrii din timp, deci 3.75 lei pe km. La un timp mediu de 2 ore jumate ar veni cam 30 lei pe ora (scump, nu? :) ).
3. Sinaia urban trail - 60 de lei, iar majoritatea alearga doar 11 km, deci 5.45 lei pe km. Cel mai probabil se parcurge distanta in aproximativ o ora, deci 60 de lei pe ora (inacceptabil pentru mine, nu o sa ma duc niciodata).
3. Ecomaraton - 150 de lei pentru 42 km. Inseamna 3.57 lei / km, iar la un timp mediu de 6 ore jumate ar veni 23.07 lei pe ora. De remarcat ca taxa creste de la an la an, la anul ne putem astepta sa dam 4 lei pe km.
4. Maratonul regal de la Sinaia, 130 lei pentru 42 km, deci 3.09 lei / km.
5. Transylvania 100. 200 lei pentru 100 km, deci 2 lei/ km, iar ca ora vine sub 10 lei/ ora. Ar parea un pret bun, dar tinand cont ca nu este traseul bine marcat si nu se ofera mai nimic in checkpointuri, este unul din concursurile de pe blacklist-ul personal.
6. Retezat skyrace - un concurs foarte frumos organizat, doar 60 de lei, dar sunt 28 km, deci 2.14 lei/ km. Timpul mediu este de cel putin 6 ore, deci vine cam 10 lei pe ora.
7. Maratonul de la rosia montana - 110 lei, 42 km => 2.61 lei/km.
8. Corcova - 15 km, 80 lei, deci 5.33 lei/km.
9. Maratonul montan rafael - 60 lei, 42 km, deci 1.42 lei /km. N-am fost niciodata dar am auzit ca e frumos, si e si un pret accesibil.
In principiu restul curselor montane sunt variatiuni pe aceeasi tema, asa ca voi trece la urmatoarea categorie: crossuri si curse de plat. Aici preturile sunt de obicei asa de mari incat pur si simplu nu merita. O sa dau doar cateva exemple.
1. Maratonul bucuresti -taxa intre 38 si 56 de euro, total inacceptabil. Am fost anul trecut pentru ca mi-a platit firma, nu prea plateste nimeni banii aia de buna voie, aproape 1 euro pe km daca te inscrii cu jumatate de an inainte.. Si asta e la maraton, la semi taxa minima porneste de la 22 euro, deci peste 1 euro pe km.
2. Maratonul nisipului- 90 de lei pentru 42km, o suma buna, 2.14 lei pe km, sau 9.33 pe ora la un timp mediu de 4 ore jumate. Un maraton frumos, dar cam departe pentru mine, am fost la prima editie.
3. Maratonul reintregirii neamului - ceva ce a devenit deja traditie la mine, 60 de lei fara tricou, deci 1.42 lei/km, de asemenea un pret foarte bun.
4. Maratonul international cluj. Preturile variaza de la 80 la 150 de lei in functie de data inscrierii, deci cu totul altceva fata de maratonul bucuresti (minim ar fi 1.90 lei/ km).
5. Baneasa trail run - au proba de semi si de cross. Taxele sunt identice, minim fiind 85 de lei daca ai noroc sa te inscrii printre primii, deci 4.04 lei/km la semi si 8.09 la cross. Daca ne gandim ca la cross faci probabil 1 ora, vine 85 de lei pe ora, deci total inacceptabil.
6. Semimaraton gerar, tot cu proba de semi si cross - aceeasi taxa la ambele, 100/120 lei, in functie de cand te inscriai. Asta inseamna cam 4.62/5.55 lei pe km la semi, respectiv dublu la cross (11.11 lei pe km in cazul defavorabil, total inacceptabil). Avand in vedere ca la cross faci cam o ora, vine 120 de lei pentru o ora, ceea ce face ca acest concurs sa fie in topul celor mai scumpe din tara, de aceea nu voi alerga niciodata acolo oficial.
7. Crosul "padurii" - asta intra la categorie speciala de escrocherie. 80 de lei pentru 10km, 3 ture de tineretului (nu stiu unde e padurea), deci 8 lei/ km, asta daca platesti din timp. Daca platesti mai la final, dai 130 de lei ca sa alergi 10 km =)).
Ultima categorie de curse o reprezinta cele in care alergi o anumita durata.
1. S24h - 200 de lei pentru 24 de ore, deci 8.33 lei pe ora, iar in cazul meu a reprezentat 1 leu pe km, destul de bine as zice.
2. Ultra Penta 6h- seria de antrenamente organizate de Ben Ami, 60 de lei pentru 6 ore, deci 10 lei pe ora. Daca tinem cont ca s-a alergat in medie cam 40 de km, ar veni 1.5 lei/ km, deci din nou un pret bun.
3. Ultra fair play- aici au fost multe categorii si distante. Eu de exemplu pentru 80km am dat 110 lei, deci 1.37 lei/km, un pic sub pretul unui taxi, iar ca timp am iesit la 12.5 lei pe ora.
O sa pun ca si comparatie cat costa cateva curse mari in afara:
UTMB - 235 euro, 170 km, deci 1.38 euro/km
Spartathlon - 520 euro, 246 km, dar include 6 nopti la hotel.. oricum, vine putin peste 2 euro pe km (2.11)
Tor des geants - 660euro, 330km - fix 2 euro/ km
IronTrail - 214km, 270 euro - 1.26 euro / km
Ultrabalaton - 220 km, ~480 de lei, deci 2.18 lei / km
Acestea fiind spuse, concluziile le trageti voi. Eu ce pot spune e ca cel mai economic e sa alergi mereu cursa cea mai mare, iar cursele sub semimaraton nici macar nu merita, mai bine alergi singur in parc si iti comanzi tu medalie din decathlon. :D
P.S: Am uitat sa spun, scurt, si cate ceva de triatloane. Un ironman full la noi costa 90 de euro, sunt 4km de inot, 180 bicla si 42 alergare, deci 226. Vine aproximativ 1.8 lei/km, ceea ce nu suna rau, dar asta pentru ca un km de bicla se face mult mai repede, pretul pe ora este destul de mare, presupunand ca un triatlonist mediu termina intre 13 si 14 ore (eu ma incadrez la triatlonisti slabi, ca am facut aproape 15) atunci pretul pe ora ar fi de 30 de lei. In schimb un half are aproape acelasi pret (80 de euro), deci preturile se vor dubla, cel putin pentru un timp mediu de 6 ore ar veni cam 60 de lei ora.
Un triatlon olimpic (1500m inot, 40km bicla, 10km alergat), deci 51.5km, e 150 de lei, deci putin sub 3 lei pe km, iar ca pret pe ora ar veni undeva pe la 50 de lei. Concluzia; daca vreti triatlon faceti ca mine, duceti-va la full din prima, sa va dati de toti banii :))
P.P.S: glumesc. Mergeti acolo unde va simtiti pregatiti si unde considerati ca aveti sanse sa scoateti mai bine :)
=> Asta a fost introducerea plictisitoare. Trecand acum la treaba, scopul articolului este sa prezint diverse concursuri si cam cat costa un kilometru alergat (eventual o ora alergata). O sa incerc sa dau ambele metrici, pe cat se poate, tinand cont de un timp mediu estimat de mine pentru terminarea anumitor concursuri (posibil sa fie gresit, dar nu foarte tare :) ). O sa incep, desigur, cu Circuitul Carpatilor.
1. Brasov Marathon - Eveniment organizat de CPNT, si se vede ca pun pasiune in ceea ce fac. Taxa la inscriere este 45 de lei, sunt in jur de 38 km, deci 1.18 lei pe km. Unul din cele mai ieftine preturi, mai ieftin decat la taxi. :) Un alergator obisnuit o sa il termine in 6 ore, sa zicem. Asta inseamna 7.5 lei / ora.
2. Maraton apuseni - intre 90 si 150 de lei, in functie de data de inscriere. O sa consider in continuare taxele minime pentru fiecare eveniment. Sunt aproape 45 de km, deci cam 2 lei pe km. E un maraton mai dificil, o sa dureze cam 7 ore, deci 12.85 lei pe ora.
3. Bate Toaca - 80 de lei, 37 km, deci 2.16 lei pe km. Nu am fost acolo, dar am auzit ca nu este foare usor. Un timp mediu ar fi de 7 ore, deci 11.42 lei pe ora.
4. Cozia Mountain Run - un concurs care nu se rateaza, dar cu o taxa de participare destul de piperata. 130 de lei pentru 30 de km, deci aproape 1 euro de km (4.33 lei). Un timp mediu ar fi 5 ore, deci 26 de lei pe ora.
5. Marathon 7500 - cu siguranta cea mai buna afacere. 150 de lei este taxa, sunt peste 90 de km, 1.66 lei pe km. Metrica asta nu este neaparat buna, pentru ca majoritatea ajung sa stea in cursa in jur de 30 de ore, deci vine 5 lei pe ora, de departe cel mai bun pret de pana acum. Desigur, la hobby nu mai e chiar asa, 125 de lei de persoana pentru 45 de km inseamna cam 3 lei pe km, iar la un timp mediu de 10 ore ar veni 12.5 lei pe ora.
6. Cindrel - 110 lei, 40 km, deci 2.75 lei pe km. Din nou un concurs la care nu am fost, deci nu stiu exact cat ar dura, dar uitandu-ma pe clasament un timp mediu ar fi cam de 5 ore, deci 22 lei pe ora.
7. Retezat maraton - un concurs extrem de dur, am fost doar o data si mi-a ajuns :) (sper sa mai ajung si cu alte ocazii, totusi). Sunt putin sub 40 de km dar ii faci in 10 ore, diferenta de nivel te omoara. Taxa de inscriere este micuta, 70 de lei, deci la 37 de km vine 1.89 lei pe km. In schimb, ca numar de ore ar iesi 7 lei pe ora.
8. 2x2 race - probabil cel mai greu concurs de terminat in timpul limita din tara. Taxa este de 150 de lei pentru 45 de km,deci 3.33 lei de km, unul din concursurile scumpe din calendar. Avand in vedere ca se sta cam 12 ore in cursa, ar veni 12.5 lei pe ora, deci un tarif acceptabil. Totusi, cei care se inscriu trebuie sa tina cont ca este o cursa semi suficienta, nu se ofera mai nimic (sunt vreo 2 locuri unde se da ceva mancare, si in rest apa din rau).
9. Harghita trail - 70 de lei, 42km. N-am ajuns niciodata pentru ca este cam departe, dar sper sa ajung la un moment dat. Deci ar veni cam 1.66 lei pe km, iar la un timp mediu de 6 ore cam 11.66 lei pe ora.
10. Ciucas trail - Aici chiar cred ca e cea mai buna afacere posibila. 50 de lei la maraton, 42 km vin cam 1.19 lei/km, iar ca timp, sa zicem 6 ore.. 8.33 lei pe ora. La ultra deja e cea mai misto treaba, 100 de lei pentru 105 km, vine sub un leu pe km, iar ca timp ar veni 5 lei pe ora (am pus 20 de ore de stat in cursa). Concluzia: la ultra iesi cel mai bine, si aici, si la 7500.
11. MPC - Taxa de participare, din cate imi aduc aminte, este de 130 de lei, si sunt cam 40 de km, deci 3.25 lei pe km. La un timp mediu de 7 ore ar veni 18.57 lei pe ora.
Cam astea sunt maratoanele din circuitul Carpatilor. Pentru cei care vor la proba de semi, nu aveti decat sa dublati aproape pretul pe km, pentru ca taxele nu vor diferi foarte tare. De exemplu, la Cozia semi-ul are acelasi pret (deci 6.19 lei pe km), la Ciucas tot acelasi pret (2.38 lei pe km). La Harghita exista proba de cross, 15 km 60 de lei (4 lei pe km), la 2x2 proba scurta costa tot 150 lei (deci 8.33 lei pe km, aproape 2 euro!!), la Brasov semi costa tot 45 de lei (2.14 lei/km), la Apuseni e 80 de lei (deci 3.80 lei pe km), la Bate toaca e tot 80 de lei si pentru cross de 16 km (5 lei/km), la Cindrel, de asemenea, pretul se pastreaza pentru semi (deci 5.5 lei/ km), iar la retezat maraton exista semi la pret de maraton (24 km, deci 2.91 lei / km, respectiv cross, 30 lei, deci 2.14 lei/km).
Prima concluzie ar fi ca nu merita o proba de semi, din punct de vedere financiar, taxa e aproape la fel de mare ca la un maraton. Pe langa probele din circuit, mai exista anumite concursuri foarte populare, pe care le voi analiza in ordinea datelor din calendar.
1. Maratonul zapezii - nu chiar asa popular, dar este printre putinele concursuri organizate iarna. Ar 100 lei pentru 42km, deci 2.38 lei/ km, la un timp mediu de 4.5 ore ar veni 22.22 lei pe ora.
2. Semimaraton intersport brasov - 75 lei daca te inscrii din timp, deci 3.75 lei pe km. La un timp mediu de 2 ore jumate ar veni cam 30 lei pe ora (scump, nu? :) ).
3. Sinaia urban trail - 60 de lei, iar majoritatea alearga doar 11 km, deci 5.45 lei pe km. Cel mai probabil se parcurge distanta in aproximativ o ora, deci 60 de lei pe ora (inacceptabil pentru mine, nu o sa ma duc niciodata).
3. Ecomaraton - 150 de lei pentru 42 km. Inseamna 3.57 lei / km, iar la un timp mediu de 6 ore jumate ar veni 23.07 lei pe ora. De remarcat ca taxa creste de la an la an, la anul ne putem astepta sa dam 4 lei pe km.
4. Maratonul regal de la Sinaia, 130 lei pentru 42 km, deci 3.09 lei / km.
5. Transylvania 100. 200 lei pentru 100 km, deci 2 lei/ km, iar ca ora vine sub 10 lei/ ora. Ar parea un pret bun, dar tinand cont ca nu este traseul bine marcat si nu se ofera mai nimic in checkpointuri, este unul din concursurile de pe blacklist-ul personal.
6. Retezat skyrace - un concurs foarte frumos organizat, doar 60 de lei, dar sunt 28 km, deci 2.14 lei/ km. Timpul mediu este de cel putin 6 ore, deci vine cam 10 lei pe ora.
7. Maratonul de la rosia montana - 110 lei, 42 km => 2.61 lei/km.
8. Corcova - 15 km, 80 lei, deci 5.33 lei/km.
9. Maratonul montan rafael - 60 lei, 42 km, deci 1.42 lei /km. N-am fost niciodata dar am auzit ca e frumos, si e si un pret accesibil.
In principiu restul curselor montane sunt variatiuni pe aceeasi tema, asa ca voi trece la urmatoarea categorie: crossuri si curse de plat. Aici preturile sunt de obicei asa de mari incat pur si simplu nu merita. O sa dau doar cateva exemple.
1. Maratonul bucuresti -taxa intre 38 si 56 de euro, total inacceptabil. Am fost anul trecut pentru ca mi-a platit firma, nu prea plateste nimeni banii aia de buna voie, aproape 1 euro pe km daca te inscrii cu jumatate de an inainte.. Si asta e la maraton, la semi taxa minima porneste de la 22 euro, deci peste 1 euro pe km.
2. Maratonul nisipului- 90 de lei pentru 42km, o suma buna, 2.14 lei pe km, sau 9.33 pe ora la un timp mediu de 4 ore jumate. Un maraton frumos, dar cam departe pentru mine, am fost la prima editie.
3. Maratonul reintregirii neamului - ceva ce a devenit deja traditie la mine, 60 de lei fara tricou, deci 1.42 lei/km, de asemenea un pret foarte bun.
4. Maratonul international cluj. Preturile variaza de la 80 la 150 de lei in functie de data inscrierii, deci cu totul altceva fata de maratonul bucuresti (minim ar fi 1.90 lei/ km).
5. Baneasa trail run - au proba de semi si de cross. Taxele sunt identice, minim fiind 85 de lei daca ai noroc sa te inscrii printre primii, deci 4.04 lei/km la semi si 8.09 la cross. Daca ne gandim ca la cross faci probabil 1 ora, vine 85 de lei pe ora, deci total inacceptabil.
6. Semimaraton gerar, tot cu proba de semi si cross - aceeasi taxa la ambele, 100/120 lei, in functie de cand te inscriai. Asta inseamna cam 4.62/5.55 lei pe km la semi, respectiv dublu la cross (11.11 lei pe km in cazul defavorabil, total inacceptabil). Avand in vedere ca la cross faci cam o ora, vine 120 de lei pentru o ora, ceea ce face ca acest concurs sa fie in topul celor mai scumpe din tara, de aceea nu voi alerga niciodata acolo oficial.
7. Crosul "padurii" - asta intra la categorie speciala de escrocherie. 80 de lei pentru 10km, 3 ture de tineretului (nu stiu unde e padurea), deci 8 lei/ km, asta daca platesti din timp. Daca platesti mai la final, dai 130 de lei ca sa alergi 10 km =)).
Ultima categorie de curse o reprezinta cele in care alergi o anumita durata.
1. S24h - 200 de lei pentru 24 de ore, deci 8.33 lei pe ora, iar in cazul meu a reprezentat 1 leu pe km, destul de bine as zice.
2. Ultra Penta 6h- seria de antrenamente organizate de Ben Ami, 60 de lei pentru 6 ore, deci 10 lei pe ora. Daca tinem cont ca s-a alergat in medie cam 40 de km, ar veni 1.5 lei/ km, deci din nou un pret bun.
3. Ultra fair play- aici au fost multe categorii si distante. Eu de exemplu pentru 80km am dat 110 lei, deci 1.37 lei/km, un pic sub pretul unui taxi, iar ca timp am iesit la 12.5 lei pe ora.
O sa pun ca si comparatie cat costa cateva curse mari in afara:
UTMB - 235 euro, 170 km, deci 1.38 euro/km
Spartathlon - 520 euro, 246 km, dar include 6 nopti la hotel.. oricum, vine putin peste 2 euro pe km (2.11)
Tor des geants - 660euro, 330km - fix 2 euro/ km
IronTrail - 214km, 270 euro - 1.26 euro / km
Ultrabalaton - 220 km, ~480 de lei, deci 2.18 lei / km
Acestea fiind spuse, concluziile le trageti voi. Eu ce pot spune e ca cel mai economic e sa alergi mereu cursa cea mai mare, iar cursele sub semimaraton nici macar nu merita, mai bine alergi singur in parc si iti comanzi tu medalie din decathlon. :D
P.S: Am uitat sa spun, scurt, si cate ceva de triatloane. Un ironman full la noi costa 90 de euro, sunt 4km de inot, 180 bicla si 42 alergare, deci 226. Vine aproximativ 1.8 lei/km, ceea ce nu suna rau, dar asta pentru ca un km de bicla se face mult mai repede, pretul pe ora este destul de mare, presupunand ca un triatlonist mediu termina intre 13 si 14 ore (eu ma incadrez la triatlonisti slabi, ca am facut aproape 15) atunci pretul pe ora ar fi de 30 de lei. In schimb un half are aproape acelasi pret (80 de euro), deci preturile se vor dubla, cel putin pentru un timp mediu de 6 ore ar veni cam 60 de lei ora.
Un triatlon olimpic (1500m inot, 40km bicla, 10km alergat), deci 51.5km, e 150 de lei, deci putin sub 3 lei pe km, iar ca pret pe ora ar veni undeva pe la 50 de lei. Concluzia; daca vreti triatlon faceti ca mine, duceti-va la full din prima, sa va dati de toti banii :))
P.P.S: glumesc. Mergeti acolo unde va simtiti pregatiti si unde considerati ca aveti sanse sa scoateti mai bine :)
luni, 19 decembrie 2016
Ultra fair play - ultimul concurs din 2016
Am decis sa particip la ultra fair play dupa maratonul de 1 decembrie, intrucat ma simteam bine, asa ca m-am inscris la proba de 50 de mile (80 km). De ce aceasta distanta? M-am gandit ca 160 e mult prea mult pentru temperatura respectiva, o absurditate as spune.. Chiar si 100km mi s-a parut mult. Asa 80 de km mi s-a parut o distanta pe care sa o pot face fara sa am prea mare damage dupa, indiferent ce se intampla. 50km ar fi fost o pierdere de timp, pentru ca asa puteam sa alerg si acasa distanta aia, in jurul blocului. Mai mult de atat totusi nu cred ca as putea alerga singur, in antrenament, ar fi prea plictisitor. Intre timp a murit bunicul meu, asa ca am avut o motivatie suplimentara sa alerg in memoria lui.
M-am pregatit cu 8 geluri si 2 ciocolati de la ritter. Ca si echipament, am decis sa alerg toata proba imbracat la fel: colanti, suprapantaloni, bluza cu maneca lunga si fleece, plus caciula si manusi. Nu am schimbat incaltaminte, sosete sau alte cele. Planul era simplu: sa reusesc sa alerg toata distanta, fara sa merg (nu ca la s24). Imi propusesem un timp de 8 ore, care s-a dovedit a fi unul nerealist pentru conditiile de acolo.
Am ajuns la Stefesti in dimineata respectiva cu Florin Simion. El mergea la proba de 100 de km, si de-a lungul cursei a fost un model pentru mine legat de cum se alearga un ultra, tot timpul cu zambetul pe buze, tot timpul cu o viteza mai buna decat a mea. Am impartit cursa in 10 bucati de 8km. La fiecare jumatate (4km) urma sa beau apa si la fiecare tura sa mananc un gel. Planul mi-a fost afectat de o greseala de-a mea: mi-am lasat gelurile pe masa de alimentare, asa ca ceilalti au crezut ca sunt puse acolo de organizatori, asa ca am reusit sa folosesc doar 2 sau 3. Noroc ca venise Florin cu niste geluri in plus la el si le-am folosit pe alea. De obicei nu incerc ceva nou in competitie, dar nu aveam altceva, asa ca au fost foarte bune. Am folosit si o ciocolata ritter, in rest am avut niste friptura la un moment dat, mandarine si cam atat. La inceput nu aveam izotonic, ceea ce s-a dovedit destul de tragic pentru mine, dar in partea a doua a cursei organizatorii au luat Gatorade, cu care ma impac bine, si l-am folosit cu incredere. De retinut pentru data viitoare cand mai particip la un astfel de concurs sa vin cu absolut tot de acasa, m-am gandit ca sunt doar 80 de km si nu imi trebuie asa multe.. Dar poate mi-ar fi fost utile ceva suplimente in plus.
Traseul consta in 400m dati pe stadion, prin zapada, si o strada asfaltata pe care o parcurgeam dus intors. Primii 20 de km au trecut foarte usor.. Dupa am inceput sa simt un pic oboseala, si ma gandeam ca mai am inca 60 de km, nu suna foarte placut, dar trebuia sa continui asa. Pe la km 32 am observat ca am ramas fara geluri (folosisem doar 3 cred) si m-am panicat, dar am zis ca acum asta e, dau asa indiferent. Apa a fost rece, dar nu am considerat a fi asta o problema, in schimb la un moment dat am primit ceai cald si a fost mai bine. Dupa km 40 s-a mai acumulat un pic de oboseala, se simtea ca am trecut de primele 4 ore alergate. Pe la km 50 am ramas fara baterie la mobil, pusesem Strava si nu a tinut mai mult de atat. Dupa km 42 mi-am imaginat ca am ramas cu cele 38 de ture de la maratonul din cadrul Ironman (m-a traumatizat maratonul ala, mi s-a parut cel mai greu facut vreodata), si avand in vedere ca ma simteam mai bine decat atunci, am considerat ca pot continua sa alerg pana la final. La km 61 a venit Octavian sa alerge cu mine, ar fi alergat mai de mult, dar pur si simplu se lovise la proba de trail si il durea genunchiul. La km 64 s-a intunecat ,ultimii 16 km i-am facut pe intuneric. Pe final a fost un pic greu pentru ca se facuse foarte frig si batea vantul, cred ca erau cam -10 grade resimtite, dar am terminat cu bine. Tot timpul cursei m-am rugat sa termin sanatos, a fost ceea ce mi-a dat puterea sa nu ma opresc din alergat, mai ales ca la acea temperatura ar fi fost dramatic sa fac asta.
Participantii au fost buni si foarte buni, oameni cu multa experienta, dar si oameni care veneau acolo la primul lor ultra. Vlad de exemplu alerga la 24 de ore cu rucsac de 1kg in spate (!!). L-am rugat aproape sa isi scoata ruscacul si nu a vrut sa ma asculte.. El voia sa faca 200km, i-au iesit cam 127. I-am explicat ca nu are nicio sansa cu rucsacul si fara perioade de mers, dar degeaba.. Nu vreau sa ma laud, dar poate uneori e mai bine sa asculti sfaturile unor persoane cu putin mai multa experienta. M-a impresionat Florin Ionita, care a alergat foarte bine 50 de km, dar din pacate s-a retras din cauza unor probleme de sanatate.
Dupa proba am primit ciorba si friptura, ceea ce m-a bucurat, avand in vedere ca pe parcursul cursei nu mancasem mare lucru. Inca ceva amuzant, avand in vedere ca nu au alergat multi distanta aceasta, teoretic detin recordul national pe 80 de km. :) E amuzant pentru ca Florin Simion, de exemplu, a alergat mai repede decat mine primii 80 de km, dar el participa la proba de 100.
La final am aflat ca sunt printre cei 3 participanti cu premii mari, inclusiv o pulpa imensa de porc si un rucsac de la Deuter. Deci, practic, a fost singura cursa din viata mea unde am iesit pe plus, ceea ce imi va da motiv sa ma intorc si la anul, daca o sa fiu sanatos. Per total o cursa ok, fiind prima editie se inteleg micile probleme de organizare si sunt convins ca la anul o sa fie mai bine.
M-am pregatit cu 8 geluri si 2 ciocolati de la ritter. Ca si echipament, am decis sa alerg toata proba imbracat la fel: colanti, suprapantaloni, bluza cu maneca lunga si fleece, plus caciula si manusi. Nu am schimbat incaltaminte, sosete sau alte cele. Planul era simplu: sa reusesc sa alerg toata distanta, fara sa merg (nu ca la s24). Imi propusesem un timp de 8 ore, care s-a dovedit a fi unul nerealist pentru conditiile de acolo.
Am ajuns la Stefesti in dimineata respectiva cu Florin Simion. El mergea la proba de 100 de km, si de-a lungul cursei a fost un model pentru mine legat de cum se alearga un ultra, tot timpul cu zambetul pe buze, tot timpul cu o viteza mai buna decat a mea. Am impartit cursa in 10 bucati de 8km. La fiecare jumatate (4km) urma sa beau apa si la fiecare tura sa mananc un gel. Planul mi-a fost afectat de o greseala de-a mea: mi-am lasat gelurile pe masa de alimentare, asa ca ceilalti au crezut ca sunt puse acolo de organizatori, asa ca am reusit sa folosesc doar 2 sau 3. Noroc ca venise Florin cu niste geluri in plus la el si le-am folosit pe alea. De obicei nu incerc ceva nou in competitie, dar nu aveam altceva, asa ca au fost foarte bune. Am folosit si o ciocolata ritter, in rest am avut niste friptura la un moment dat, mandarine si cam atat. La inceput nu aveam izotonic, ceea ce s-a dovedit destul de tragic pentru mine, dar in partea a doua a cursei organizatorii au luat Gatorade, cu care ma impac bine, si l-am folosit cu incredere. De retinut pentru data viitoare cand mai particip la un astfel de concurs sa vin cu absolut tot de acasa, m-am gandit ca sunt doar 80 de km si nu imi trebuie asa multe.. Dar poate mi-ar fi fost utile ceva suplimente in plus.
Traseul consta in 400m dati pe stadion, prin zapada, si o strada asfaltata pe care o parcurgeam dus intors. Primii 20 de km au trecut foarte usor.. Dupa am inceput sa simt un pic oboseala, si ma gandeam ca mai am inca 60 de km, nu suna foarte placut, dar trebuia sa continui asa. Pe la km 32 am observat ca am ramas fara geluri (folosisem doar 3 cred) si m-am panicat, dar am zis ca acum asta e, dau asa indiferent. Apa a fost rece, dar nu am considerat a fi asta o problema, in schimb la un moment dat am primit ceai cald si a fost mai bine. Dupa km 40 s-a mai acumulat un pic de oboseala, se simtea ca am trecut de primele 4 ore alergate. Pe la km 50 am ramas fara baterie la mobil, pusesem Strava si nu a tinut mai mult de atat. Dupa km 42 mi-am imaginat ca am ramas cu cele 38 de ture de la maratonul din cadrul Ironman (m-a traumatizat maratonul ala, mi s-a parut cel mai greu facut vreodata), si avand in vedere ca ma simteam mai bine decat atunci, am considerat ca pot continua sa alerg pana la final. La km 61 a venit Octavian sa alerge cu mine, ar fi alergat mai de mult, dar pur si simplu se lovise la proba de trail si il durea genunchiul. La km 64 s-a intunecat ,ultimii 16 km i-am facut pe intuneric. Pe final a fost un pic greu pentru ca se facuse foarte frig si batea vantul, cred ca erau cam -10 grade resimtite, dar am terminat cu bine. Tot timpul cursei m-am rugat sa termin sanatos, a fost ceea ce mi-a dat puterea sa nu ma opresc din alergat, mai ales ca la acea temperatura ar fi fost dramatic sa fac asta.
Participantii au fost buni si foarte buni, oameni cu multa experienta, dar si oameni care veneau acolo la primul lor ultra. Vlad de exemplu alerga la 24 de ore cu rucsac de 1kg in spate (!!). L-am rugat aproape sa isi scoata ruscacul si nu a vrut sa ma asculte.. El voia sa faca 200km, i-au iesit cam 127. I-am explicat ca nu are nicio sansa cu rucsacul si fara perioade de mers, dar degeaba.. Nu vreau sa ma laud, dar poate uneori e mai bine sa asculti sfaturile unor persoane cu putin mai multa experienta. M-a impresionat Florin Ionita, care a alergat foarte bine 50 de km, dar din pacate s-a retras din cauza unor probleme de sanatate.
Dupa proba am primit ciorba si friptura, ceea ce m-a bucurat, avand in vedere ca pe parcursul cursei nu mancasem mare lucru. Inca ceva amuzant, avand in vedere ca nu au alergat multi distanta aceasta, teoretic detin recordul national pe 80 de km. :) E amuzant pentru ca Florin Simion, de exemplu, a alergat mai repede decat mine primii 80 de km, dar el participa la proba de 100.
La final am aflat ca sunt printre cei 3 participanti cu premii mari, inclusiv o pulpa imensa de porc si un rucsac de la Deuter. Deci, practic, a fost singura cursa din viata mea unde am iesit pe plus, ceea ce imi va da motiv sa ma intorc si la anul, daca o sa fiu sanatos. Per total o cursa ok, fiind prima editie se inteleg micile probleme de organizare si sunt convins ca la anul o sa fie mai bine.
joi, 6 octombrie 2016
MPC 2016
O sa scriu pe fuga si despre ultimul maraton montan al anului (pentru mine), maratonul piatra craiului, sau "craiasa" alergarii montane, asa cum i se spune. Am venit aici la a doua participare, de data aceasta ca element de surpriza a fost ca se alerga invers. Pe mine nu m-a interesat foarte tare acest aspect, oricum eram destul de obosit dupa Timisoara, dar totusi am zis ca nu pot sa ratez chiar MPC. Planul initial a fost sa il fac macar in ritm de plimbare, desi stiam ca o sa trag de mine cat de cat, macar la inceput, sa vad ce pot, cum ma simt, etc. Am plecat cu sora mea (care a mers ca voluntar) , cu domnul Stan, cu Alex si cu Emil, si am ajuns in Zarnesti seara, dupa ora 8. Mi-am luat chitul, apoi m-am intalnit cu domnul Buga, un model pentru noi toti (la peste 60 de ani a fost aproape la egalitate cu mine la Retezat Skyrace, e un obisnuit al podiumurilor la categorie), Urma sa stau la dansul pentru urmatoarele 2 nopti. Initial Ade trebuia sa se intalneasca pe la 1 noaptea cu o tipa, dar am convins-o cumva sa stea cu mine si sa plece a doua zi de dimineata spre varful Diana (s-a dovedit a fi o idee foarte buna, desi initial trebuia sa stea cu fata respectiva in camera, nu a mai putut ajunge decat a doua zi de dimineata, asa ca ar fi stat singura). Am putut sa dorm destul de bine in seara respectiva. Aveam ceva emotii, deoarece nu ma simteam total refacut dupa S24, dar am zis ca oricum merg sa dau ce pot, si poate chiar sa imi imbunatatesc timpul din 2015 (5 ore 50, parca asa ceva, poate chiar un pic mai bine).
A venit ziua cursei, m-am bucurat sa vad ca multa lume ma felicita pentru Timisoara, sincer nu ma asteptam, a fost o supriza placuta. Asta m-a motivat un pic sa trag mai tare. Si a inceput cursa, scopul meu era sa pot alerga full pe prima urcare, pana la intrarea in padure, si de asemenea dupa urcarea a 2-a, pe portiunea de plat/ coborare, sa alerg tot timpul. Prima parte a mers foarte bine, am depasit destule persoane, si am ajuns in padure destul de odihnit. M-a salutat cineva din spate si mi-a zis "David Iancu, Run with God". Am fost incantat sa vad ca lumea m-a recunoscut. Am mers taricel si pe urcarea de acolo, stiind ca urmeaza sa o vad pe Ade care canta la chitara refugiul Diana. Am mers cu toate motoarele turate si am ajuns pe varf. De acolo a inceput o coborare destul de abrupta, am fost depasit de foarte multa lume, pentru ca mie nu prea imi place sa ma duc la rupere pe coborari, nu am experienta necesara si nici nu voiam sa risc o accidentare, asa ca unde imi era frica sa nu cad am lasat-o lejer. Am pierdut un pic de timp aici, dar am ajuns la Plaiul Foii destul de bine. M-am ambitionat sa nu stau aproape deloc in checkpoint, si a fost o mare greseala, pentru ca mai incolo am suferit de foame si de sete. Aveam geluri la mine, dar parca nu imi ardea sa le scot asa in mijlocul mersului.. Luasem un gel inainte de Diana si unul imediat dupa Plaiul Foii. Dupa a urmat o portiune de fals plat, apoi o urcare lina, unde am putut alerga si am recuperat ce pierdusem pe coborare. Dupa aceea, a venit portiunea cea mai urata pentru mine: urcarea spre Saua Funduri. Pana la Spirlea am mers bine, dar dupa parca nu se mai termina odata, asteptam sa ajung la Marele Grohotis si nu mai venea, ramasesem si fara apa.. Mi s-a parut foarte lunga bucata aia, si chiar si dupa ce am trecut de Grohotis si am inceput urcarea mi s-a parut ca dureaza foarte mult. Deja nu mai aveam apa deloc, iar ca o surpriza, pe varf nu am avut niciun strop de apa. Posibil sa fi avut voluntarii ceva apa pentru ei, dar n-am vrut sa le iau apa, ca aveau si ei nevoie, era foarte cald.. Asa ca pe urmatoarea coborare, pana la Table, am fost efectiv epuizat, am alergat foarte incet. Din fericire cu vreo 1.5km inainte de Table am avut ceva apa, asa ca m-am putut duce linistit pana acolo. A mai fost o urcare mica pana la punctul de alimentare, pe care am mers-o, apoi am ajuns in alergare pana la Table. Am luat cate ceva din CP, dar si acolo am stat putin, doar niste apa si niste izotonic, si parca niste struguri, dar atat. Pe urmatoarea bucata ar fi trebuit sa alerg full, ca era urcare lina, dar n-am mai reusit.. M-am intalnit si cu Silvia, o prietena care era voluntara acolo, abia am fost in stare sa o salut. Dupa ce a trecut partea de urcare a venit o coborare pe care am alergat aproape in totalitate, inclusiv pe micile bucati de urcare. Stiam ca mai sunt 10km de la table, apoi am ajuns la ultimul CP, de unde dupa calculele mele ar mai fi fost vreo 7-8km. Stiu ca mi s-a parut ca am alergat o gramada, si mi-a zis un tip ca mai sunt 7km, am zis ca innebunesc, pur si simplu mi se parea prea mult.. Salvarea a venit un pic mai incolo, cand de la 7 s-a trecut la 4.8. Cred ca adevarul era pe undeva la mijloc.. A urmat apoi o coborare frumoasa, alergabila, dar dupa ea am dat de drumul pietruit, de unde mi s-a spus ca mai sunt cam 3.5-4 km. Mi se parea cam mult, dar am zis ca voi incerca sa alerg full, chit ca la un ritm foarte slab. Pe coborarea de la Table oricum ma intrecusera destui, deci nu prea mai conta. Am alergat ce am alergat, la un moment dat ma intalnesc cu Adelin care mi-a facut semn ca stau bine si mi-a zis ca mai sunt 2.5km. Inca 2 ture de parc din Timisoara.. Mult! A venit si asfaltul, si efectiv nu mai suportam, imi venea sa ma opresc si sa merg, era foarte cald, devenise obositor.. Ce sa mai, ma resimteam dupa Timisoara, nu era normal sa obosesc asa de tare, mai ales ca alergam usor, cu 6'00" sau poate chiar un pic peste. Am reusit totusi sa inving sentimentul de oboseala si am alergat pana la finish, unde am avut surpriza de a fi strigat la finish chiar de catre Lucian Clinciu. Le multumesc oricum si celor care m-au incurajat pe traseu, a fost o experienta frumoasa. Timpul total a fost un pic peste 5:30, oarecum dezamagitor fata de cum incepusem, dar luand in considerare toti factorii pot spune ca am fost multumit.
Dupa ce am dormit un pic, am fost la pasta party, apoi am mers la festivitatea de premiere. Domnul Buga era inchizator de traseu si stiam ca ultima persoana urma sa ajunga in jur de ora 9-10. Cand am auzit ca se asteapta ultima persoana (desi festivitatea incepea la 8) am crezut ca nu e adevarat, dar am realizat ca asa era.. :) Asa ca la 10, dupa ce a venit si domnul Buga, am plecat sa ne culcam, pentru ca deja era tarziu si imi era foarte somn. Per total o experienta frumoasa, un ultim maraton montan pe 2016 in care m-am simtit bine alaturi de persoane deosebite. Acum urmeaza MIB, muscular ma simt bine, dar totusi se simte oboseala.. Sper sa pot termina sub 4 ore, totusi :)
A venit ziua cursei, m-am bucurat sa vad ca multa lume ma felicita pentru Timisoara, sincer nu ma asteptam, a fost o supriza placuta. Asta m-a motivat un pic sa trag mai tare. Si a inceput cursa, scopul meu era sa pot alerga full pe prima urcare, pana la intrarea in padure, si de asemenea dupa urcarea a 2-a, pe portiunea de plat/ coborare, sa alerg tot timpul. Prima parte a mers foarte bine, am depasit destule persoane, si am ajuns in padure destul de odihnit. M-a salutat cineva din spate si mi-a zis "David Iancu, Run with God". Am fost incantat sa vad ca lumea m-a recunoscut. Am mers taricel si pe urcarea de acolo, stiind ca urmeaza sa o vad pe Ade care canta la chitara refugiul Diana. Am mers cu toate motoarele turate si am ajuns pe varf. De acolo a inceput o coborare destul de abrupta, am fost depasit de foarte multa lume, pentru ca mie nu prea imi place sa ma duc la rupere pe coborari, nu am experienta necesara si nici nu voiam sa risc o accidentare, asa ca unde imi era frica sa nu cad am lasat-o lejer. Am pierdut un pic de timp aici, dar am ajuns la Plaiul Foii destul de bine. M-am ambitionat sa nu stau aproape deloc in checkpoint, si a fost o mare greseala, pentru ca mai incolo am suferit de foame si de sete. Aveam geluri la mine, dar parca nu imi ardea sa le scot asa in mijlocul mersului.. Luasem un gel inainte de Diana si unul imediat dupa Plaiul Foii. Dupa a urmat o portiune de fals plat, apoi o urcare lina, unde am putut alerga si am recuperat ce pierdusem pe coborare. Dupa aceea, a venit portiunea cea mai urata pentru mine: urcarea spre Saua Funduri. Pana la Spirlea am mers bine, dar dupa parca nu se mai termina odata, asteptam sa ajung la Marele Grohotis si nu mai venea, ramasesem si fara apa.. Mi s-a parut foarte lunga bucata aia, si chiar si dupa ce am trecut de Grohotis si am inceput urcarea mi s-a parut ca dureaza foarte mult. Deja nu mai aveam apa deloc, iar ca o surpriza, pe varf nu am avut niciun strop de apa. Posibil sa fi avut voluntarii ceva apa pentru ei, dar n-am vrut sa le iau apa, ca aveau si ei nevoie, era foarte cald.. Asa ca pe urmatoarea coborare, pana la Table, am fost efectiv epuizat, am alergat foarte incet. Din fericire cu vreo 1.5km inainte de Table am avut ceva apa, asa ca m-am putut duce linistit pana acolo. A mai fost o urcare mica pana la punctul de alimentare, pe care am mers-o, apoi am ajuns in alergare pana la Table. Am luat cate ceva din CP, dar si acolo am stat putin, doar niste apa si niste izotonic, si parca niste struguri, dar atat. Pe urmatoarea bucata ar fi trebuit sa alerg full, ca era urcare lina, dar n-am mai reusit.. M-am intalnit si cu Silvia, o prietena care era voluntara acolo, abia am fost in stare sa o salut. Dupa ce a trecut partea de urcare a venit o coborare pe care am alergat aproape in totalitate, inclusiv pe micile bucati de urcare. Stiam ca mai sunt 10km de la table, apoi am ajuns la ultimul CP, de unde dupa calculele mele ar mai fi fost vreo 7-8km. Stiu ca mi s-a parut ca am alergat o gramada, si mi-a zis un tip ca mai sunt 7km, am zis ca innebunesc, pur si simplu mi se parea prea mult.. Salvarea a venit un pic mai incolo, cand de la 7 s-a trecut la 4.8. Cred ca adevarul era pe undeva la mijloc.. A urmat apoi o coborare frumoasa, alergabila, dar dupa ea am dat de drumul pietruit, de unde mi s-a spus ca mai sunt cam 3.5-4 km. Mi se parea cam mult, dar am zis ca voi incerca sa alerg full, chit ca la un ritm foarte slab. Pe coborarea de la Table oricum ma intrecusera destui, deci nu prea mai conta. Am alergat ce am alergat, la un moment dat ma intalnesc cu Adelin care mi-a facut semn ca stau bine si mi-a zis ca mai sunt 2.5km. Inca 2 ture de parc din Timisoara.. Mult! A venit si asfaltul, si efectiv nu mai suportam, imi venea sa ma opresc si sa merg, era foarte cald, devenise obositor.. Ce sa mai, ma resimteam dupa Timisoara, nu era normal sa obosesc asa de tare, mai ales ca alergam usor, cu 6'00" sau poate chiar un pic peste. Am reusit totusi sa inving sentimentul de oboseala si am alergat pana la finish, unde am avut surpriza de a fi strigat la finish chiar de catre Lucian Clinciu. Le multumesc oricum si celor care m-au incurajat pe traseu, a fost o experienta frumoasa. Timpul total a fost un pic peste 5:30, oarecum dezamagitor fata de cum incepusem, dar luand in considerare toti factorii pot spune ca am fost multumit.
Dupa ce am dormit un pic, am fost la pasta party, apoi am mers la festivitatea de premiere. Domnul Buga era inchizator de traseu si stiam ca ultima persoana urma sa ajunga in jur de ora 9-10. Cand am auzit ca se asteapta ultima persoana (desi festivitatea incepea la 8) am crezut ca nu e adevarat, dar am realizat ca asa era.. :) Asa ca la 10, dupa ce a venit si domnul Buga, am plecat sa ne culcam, pentru ca deja era tarziu si imi era foarte somn. Per total o experienta frumoasa, un ultim maraton montan pe 2016 in care m-am simtit bine alaturi de persoane deosebite. Acum urmeaza MIB, muscular ma simt bine, dar totusi se simte oboseala.. Sper sa pot termina sub 4 ore, totusi :)
joi, 29 septembrie 2016
24 de ore si 200 de km de alergat
Nu voi putea descrie prea bine evenimentul acesta, intrucat trebuie sa vii acolo ca sa intelegi despre ce e vorba. Emotiile, munca si pasiunea care au facut posibila aceasta cursa, atat din partea concurentilor, cat si a organizatorilor, nu pot fi descrise in cuvinte. O sa incerc totusi sa dau tot ce am mai bun.. Ce trebuie sa stiti: pe 24 septembrie 2016 a avut loc la Timisoara prima cursa din Romania de 24 de ore, si a inclus si o proba mai "scurta", de 12 ore. A fost o premiera pentru tara noastra, asa ca atat organizatorii, cat si noi, am scris istorie in ceea ce priveste ultraatletismul de la noi. Am fost o mana de oameni pasionati (poate un pic nebuni, ar zice lumea) care au alergat, un pic peste 30 la 24 de ore si inca 20 si ceva la proba de 12 ore.
Ca sa intelegeti un pic ce inseamna o cursa de 24 de ore ar trebui sa ii cunoasteti pe oamenii care au fost prezenti. Am avut si eu onoarea sa vorbesc cu o parte din alergatori. Fiecare om de acolo, fara exceptie, a facut niste sacrificii ca sa ajunga acolo. Pentru fiecare, alergarea reprezinta mai mult decat o activitate pe care o faci in week-end. De exemplu, Nicu Buceanu a venit tocmai din Irlanda (sau Germania, nu mai stiu sigur) pentru cursa asta. Eu cu Dragos Roua, cu domnul Stan, cu Nenu Mariana (care a castigat proba de 12 ore) si cu Vlad Tanase am venit din Bucuresti, ceea ce nu e chiar de ici de colo. Dragos si-a lasat afacerile ca sa vina aici, noi care lucram ne-am luat libere.. La 12 ore mai erau persoane care au venit doar sa isi testeze limitele (era o fata care nu alergase mai mult de 15 km legati niciodata, de exemplu), dar la 24 oamenii cam stiau cu ce se mananca treaba. Castigatorul, un tip din Ungaria, a venit special de acolo ca sa ia locul 1. Stiam ca el e castigatorul pentru ca a luat locul 2 la Ultrabalaton, deci nu avea cine sa il ia aici, avand in vedere ca nu a venit Florin Ionita. Razvan, cel care a iesit pe locul 2, de asemenea parea foarte pasionat, avand in vedere ca studiase lista cu concurenti ca sa vada cine ii poate pune probleme. M-a amuzat sa il aud povestind cuiva timpii mei de la 7500, desi nu ne cunoasteam pana atunci :) Asta inseamna sa fii pasionat, sa te documentezi, sa vezi cum sta treaba, sa stii cum o sa fie.
Acum un pic despre mine. Eu venisem aici pentru ca am spus ca pur si simplu nu pot rata cursa asta, vreau sa fiu acolo sa scriu si eu istorie alaturi de restul, era prima cursa din Romania si pur si simplu nu aveam cum sa o ratez. Scopul meu initial era sa scot 180 de km, dar realist macar 160 (100 de mile). 100 de km mai facusem, cu rucsac in spate si mult mers, in 16 ore, deci 150 ar fi fost ceva lejer, in principiu. Apoi, daca era sa ne luam dupa timpul de la Ciucas si formula de echivalare munte-plat (distanta + 10*diferenta de nivel), facusem 150 de km in 17 ore. Dar din nou nu era ceva neaparat valabil.. Asa ca dupa ce am auzit ca daca ai 180 poti sa te inscrii la Spartathlon am decis ca acesta este obiectivul meu principal. Nu ma interesa loc sau alte chestii. Voiam sa fac barajul pentru Spartathlon, chit ca stiam ca nu inseamna nimic, ca sunt vreo 400 de locuri si aplica vreo 2000, iar cei care fac cu 20% peste barem sunt calificati automat. Deci sansa sa fii tras la sorti e aproape nula, dar nu ma interesa, imi doream sa vad daca pot.
Ceva foarte important pentru mine si nu numai a fost echipa de suport. Eu am venit cu un prieten, Mircea, care urma sa ma ajute cu mancarea, imbracamintea si suportul moral. A fost un prieten adevarat si a stat cu mine treaz toata noaptea, pe final alerga si el cu mine la inceput de tura (nu putea sa alerge mai mult pentru ca din ce stiam regulile spun ca nu ai voie sa alergi cu cineva), mai mergea cu mine, ma incuraja.. De asemenea, a stat cu mine si Ben Ami, un tip foarte sufletist, care antreneaza oameni pe Dinamo. La inceput ii ceream lui ce consideram eu ca am nevoie (vitamine, saruri, etc), iar pe final cand pur si simplu nu mai puteam imi dadea el, mi-a si zis ca nu ma lasa sa clachez si imi tot dadea sa bag acolo diverse suplimente ca sa rezist la consumul acela incredibil. Amandoi au format echipa mea de suport si cu siguranta n-ar fi fost la fel fara ei. Pur si simplu, nu puteam sa ii dezamagesc! Oamnii aia credeau in mine ca o sa reusesc, au stat treji atata timp in frig, fara sa se miste.. Asa ca m-au motivat sa alerg cat de bine pot.
Organizarea a fost impecabila. Desi eu nu prea am folosit produsele lor - doar izotonice si ceva banane, plus pizza si supa de dupa 12 ore, se putea supravietui clar cu ce aveau ei acolo. Ah, si am luat vreo 3 pastile cu magneziu. Erau foarte bine pregatiti, nu iti lipsea nimic. Am admirat ca au stat sa ne incurajeze toata noaptea, fiecare de acolo s-a implicat emotional ca noi sa putem reusi. E greu de inteles, dar a contat foarte mult ca toate aceste aspecte sa fie asa cum trebuie. Cam despre asta a fost vorba in mare, legat de organizare, de participanti si de cursa in sinte. In continuare voi incerca sa descriu abordarea mea si cum am reusit sa fac 200.2km si sa iau locul 3 la general.
Am decis ca voi alerga 6 ture de 1.236 km, apoi voi merge una, inca de la inceput. Nu ma simteam pregatit sa alerg toate orele, asa ca asta mi s-a parut cea mai buna metoda. Prima oara cand am mers m-am simtit dubios, toata lumea alerga. Unii plecau cu 5 pe mie sau si sub.. Nu m-a interesat, mi-am vazut de cursa mea. Primele 3 ore au trecut imediat. Dupa ora 4, am postat pe fb ca facusem 28 de ture (4 calupuri, cum imi place sa spun, am incercat sa fac un calup pe ora). Ideea era simpla, daca rezistam 2 ore cu 7 ture pe calup, apoi 22 de ore cu 6 ture, faceam 180km. Am continuat totusi sa fac 7 ture pe calup. Dupa vreo 5 sau 6 ore am avut senzatia ca mi s-a pierdut o tura din cronometrare. Ma mir foarte tare pentru ca de obicei sunt in stare sa imi numar turele.. Doar am reusit sa numar 162 de ture, dar totusi atunci mi se parea dupa ceas si dupa tot ca trebuie sa am 39 de ture, dar nu aveam decat 38. M-am enervat ingrozitor, daca mai pierdeam una as fi fost in stare sa abandonez. La fiecare tura pe care o faceam am intrebat cate ture am, mi se parea ca ma fura chipul, desi nu era posibil.. Si asta era doar dupa 6 ore :) Dupa 4 ore am bagat un Supradyn. La fiecare ora mancam ceva, un gel, o ciocolata de la Ritter cu 500 kcal (nu puteam sa o bag pe toata, dar macar trei sferturi) sau macar ceva fructe de la Ben Ami. Mariana, pe care o antrena el, a reusit o cursa incredibila. A alergat toate cele 12 ore. Pe primele 12 ore nu am interactionat asa mult cu Ben, i-am cerut vreo 3 supradyn si ceva fructe, dar dupa m-a ajutat mult ca a fost acolo.Dupa 6 ore a venit pizza, am mancat niste pizza si am continuat. Parca atunci a inceput primul meu moment de low, dar mi-am revenit si am continuat sa alerg. M-a ajutat ca nu ma plictiseam deoarece imi calculam ce mancare trebuie sa iau, toata cursa m-am gandit doar la mancare, pentru ca la 12000 de kcal consumate nu iti permiti sa faci nicio greseala legata de nutritie. Dupa 8 ore am postat din nou pe fb, avem 56 de ture. La 9 ore parca am luat un magneziu, dupa la 10 ore am luat niste aminoacizi, la 11 niste saruri sau un calciu, nu mai stiu.. Dupa 11 ore jumate facusem 100 de km, ocazie cu care Mircea a postat pe fb. Jumatatea cursei m-a prins destul de fresh. A contat sfatul de la Ben, mi-a zis de la inceput: daca vrei sa ai o cursa buna, prima jumatate fa-o cat de relaxat poti. Asa am si facut, cursa pentru noi abia incepea. Nu se punea problema de clasament, erau foarte multi in fata mea. M-am bucurat cand am auzit ca Vlad Tanase este pe 3, pentru ca stiam ca nu e mult in fata mea. El a alergat de la inceput full, pana a obosit si a inceput sa si mearga. Din cand in cand il mai vedeam pe domnul Stan care parea ca se simte bine si isi face cursa asa cum vrea. La 68 de ani a alergat 153 de km, fix cat a vrut, peste 150, dand dovada de o cunoastere foarte buna a propriului organism. Dupa 12 ore am mai luat un Supradyn, dar urmatoarele 2 ore , cum s-a lasat noaptea, am avut iar un mic moment de low, m-am simtit destul de obosit, am inceput sa pierd din medie. Mi-am schimbat tricoul si a durat mult, eram obosit si eu si Mircea, am pus greu numarul de concurs.. Am uitat sa mentionez, la 6 ore mi-am schimbat si tricoul si ciorapii. Am avut niste ciorapi de la Decathlon, ceva cu un strap la mijlocul piciorului, mi s-au parut ciudatei, dar n-am facut bataturi, nimic, deci probabil au fost buni, mai ales ca a doua pereche am purtat-o 18 ore. Am inceput sa pierd un pic din ritm, calupurile nu le mai incepeam cand incepea si ora, deja le incepeam cam dupa 3-4 minute. Dupa 14 ore sau 15, nu mai stiu, am inceput sa am probleme cu muschii de la abdomen, ma durea toata burta, coastele, tot.. M-am cam speriat, asa am patit si la Ciucas si n-am mai alergat, cumva in capul meu durerea de coaste si abdomen pana spre cosul pieptului avea legatura cu inima. Dupa 14 ore, la a 14-a pauza de mers, n-am putut suporta incertitudinea si m-am oprit la cortul cu ambulanta. I-am intrebat de ce ma doare burta, si mi-au zis ca e o durere musculara din cauza pozitiei. Am fost foarte fericit sa aflu ca n-am probleme cu inima, asa ca urmatoarele 2 ore le-am zburat, asa de fericit eram. Ma simteam ca nou, alergam cel mai bine dintre toti, in afara de Levente. Ben mi-a zis ca sa stau relaxat ca am avansat bine in clasament, dupa vreo 15 ore eram deja in primii 5.. iar dupa 16 ore eram pe locul 3. Nu imi venea sa cred, cum am ajuns pe locul 3? In fata mea, la mica distanta, era Mihai Pantis. El m-a tinut in priza pana spre sfarsit, am tras tare ca sa nu ma ajunga. Am avut in plan ca pana dupa 20 de ore sa ii mai dau 3-4 ture ca sa ma relaxez pe final. Dupa 10 ore si dupa 15 ore ma gandeam cum m-am simtit la Ironman la Oradea. Acolo am facut un maraton in 5 ore dupa 10 ore de efort. Aici dupa 10 ore ma simteam mai bine decat la Oradea. Si dupa 15 ore ma simteam, culmea, mai bine.. deci stiam ca mai pot duce inca un maraton pana la 20 de ore. Dupa 18 ore am inceput un pic sa obosesc, dar deja ii mai dadusem vreo 2 ture lui Mihai. La un moment dat eram pe tura de mers si m-a depasit, probabil a crezut ca nu mai pot, dar l-am dezamagit si l-am ajuns in urmatoarea perioada. Pana au trecut 20 de ore i-am dat vreo 4 ture cum mi-am propus. Chinul a inceput dupa 19 ore, cand pentru prima oara mi-am dat seama ca ma simt mai obosit decat inainte de maratonul de la Oradea, deci urma sa imi fie greu sa mai alerg un maraton in urmatoarele 5 ore , chiar imposibil. Timpul trecea greu, se facuse frig.. Majoritatea mergeau, eram cel mai rapid din circuit, i-am intrecut pe toti concurentii de pe podium de cateva ori. Dupa 20 de ore am mai luat un Supradyn. Mai aveam 1 ora si faceam baremul de Spartathlon, Ben deja imi zicea sa o tin asa ca fac 200 de km. Eu stiam.. dar imi era foarte greu sa alerg, am continuat pentru ca nu voiam sa pierd podiumul, daca nu eram acolo nu stiu daca mai trageam in halul ala de mine. Deja ma gandeam, 4 ore inseamna 3 pauze. 146 de ture insemna 180 de km, iar 162 insemnau 200. Deja ma gandeam ca sunt rupt. Ma gandeam ca lasa, mai alerg 6 ture, inca una de mers.. inca 6 ture, una de mers, si mai ramaneau 8 ture ca sa ajung la 162, in vreo 2 ore sau un pic sub. Prima parte, pana la barajul de Spartathlon, a mers super. Tin minte ca la un moment dat Diana, organizatoarea, mi-a zambit si mi-a zis ca sunt extraordinar, pentru ca eram cel mai rapid de pe traseu, m-a bucurat mult. Urmatoarea tura de alergat mi-a fost foarte greu sa o fac, am luat apa la 2 ture, nu la 3 ca pana atunci.. Am luat si un magneziu dupa ele, deja nici mersul nu mai era rapid. Ultimul calup a fost ingrozitor, m-am chinuit teribil, imi venea sa vomit de la toate medicamentele, pur si simplu abia ma taram, alergam o tura in 8 minute jumate, poate si peste.. Daca nu erau Mircea si Ben nu as mai fi alergat turele alea, dar treceam pe langa ei si nu voiam sa ma vada mergand. Ultimele 2 ture de mers abia le-am facut, imi venea sa vomit tot drumul.. Am ajuns dupa 23 de ore si vreo 40 de minute sau 45 la tura 162 si m-am simtit eliberat, nici prin cap nu mi-a trecut sa mai fac o tura, desi mai aveam timp :)
Si cam asta a fost.. dupa am zacut pana la premiere, unde abia am reusit sa ajung. Mi-am pus tricoul cu I run with God, cu care alergasem si pe prima parte, ca sa inteleaga oamenii cum de am reusit, si mi-am luat premiul, apoi am luat trenul si am plecat acasa. Pe tot parcursul cursei m-am gandit cum de am putut eu sa fac asta, cum de am ajuns sa iau eu podium.. Unul din motive sunt sigur ca a fost ca sa urc acolo cu tricoul acela, ca lumea sa vada clar ca nu e doar un mesaj pe care il port eu, ca pe mine chiar ma ajuta, si m-am bucurat sa vad ca oamenii apreciaza si sunt multi care cred la fel. Toata cursa, de altfel, m-am rugat sa reusesc, a fost una din cele mai importante motivatii, m-am gandit ca daca am ajuns acolo nu ma lasa Dumnezeu sa mor sau sa patesc ceva grav. Sunt convins ca asta a fost motivul pentru care am reusit sa alerg atat. Cumva, am putut transmite mai departe un mesaj, catre ceilalti alergatori si nu doar. Nu zic acum ca poate alerga oricine o zi intreaga, dar e vorba despre un mod de a aborda viata, un mod care te face mai fericit si te face sa vezi lumea altfel. Am reusit sa ajung acolo, sa alerg sa ma simt bine, sa transmit un mesaj.. Si cred ca asta a contat cel mai mult, nu kilometrii sau locul pe care am terminat. Acum urmeaza Maraton Piatra Craiului, mi-e un pic frica, dar sper sa pot face fata si sa termin fara sa ma distrug prea tare, asta e tot ce vreau, nu ma intereseaza timpi sau altele. Apoi probabil MIB, daca ma simt bine si totul e in regula, si cam asta ar fi sezonul acesta. Sper sa mai am si altele la fel de pline.
Ca sa intelegeti un pic ce inseamna o cursa de 24 de ore ar trebui sa ii cunoasteti pe oamenii care au fost prezenti. Am avut si eu onoarea sa vorbesc cu o parte din alergatori. Fiecare om de acolo, fara exceptie, a facut niste sacrificii ca sa ajunga acolo. Pentru fiecare, alergarea reprezinta mai mult decat o activitate pe care o faci in week-end. De exemplu, Nicu Buceanu a venit tocmai din Irlanda (sau Germania, nu mai stiu sigur) pentru cursa asta. Eu cu Dragos Roua, cu domnul Stan, cu Nenu Mariana (care a castigat proba de 12 ore) si cu Vlad Tanase am venit din Bucuresti, ceea ce nu e chiar de ici de colo. Dragos si-a lasat afacerile ca sa vina aici, noi care lucram ne-am luat libere.. La 12 ore mai erau persoane care au venit doar sa isi testeze limitele (era o fata care nu alergase mai mult de 15 km legati niciodata, de exemplu), dar la 24 oamenii cam stiau cu ce se mananca treaba. Castigatorul, un tip din Ungaria, a venit special de acolo ca sa ia locul 1. Stiam ca el e castigatorul pentru ca a luat locul 2 la Ultrabalaton, deci nu avea cine sa il ia aici, avand in vedere ca nu a venit Florin Ionita. Razvan, cel care a iesit pe locul 2, de asemenea parea foarte pasionat, avand in vedere ca studiase lista cu concurenti ca sa vada cine ii poate pune probleme. M-a amuzat sa il aud povestind cuiva timpii mei de la 7500, desi nu ne cunoasteam pana atunci :) Asta inseamna sa fii pasionat, sa te documentezi, sa vezi cum sta treaba, sa stii cum o sa fie.
Acum un pic despre mine. Eu venisem aici pentru ca am spus ca pur si simplu nu pot rata cursa asta, vreau sa fiu acolo sa scriu si eu istorie alaturi de restul, era prima cursa din Romania si pur si simplu nu aveam cum sa o ratez. Scopul meu initial era sa scot 180 de km, dar realist macar 160 (100 de mile). 100 de km mai facusem, cu rucsac in spate si mult mers, in 16 ore, deci 150 ar fi fost ceva lejer, in principiu. Apoi, daca era sa ne luam dupa timpul de la Ciucas si formula de echivalare munte-plat (distanta + 10*diferenta de nivel), facusem 150 de km in 17 ore. Dar din nou nu era ceva neaparat valabil.. Asa ca dupa ce am auzit ca daca ai 180 poti sa te inscrii la Spartathlon am decis ca acesta este obiectivul meu principal. Nu ma interesa loc sau alte chestii. Voiam sa fac barajul pentru Spartathlon, chit ca stiam ca nu inseamna nimic, ca sunt vreo 400 de locuri si aplica vreo 2000, iar cei care fac cu 20% peste barem sunt calificati automat. Deci sansa sa fii tras la sorti e aproape nula, dar nu ma interesa, imi doream sa vad daca pot.
Ceva foarte important pentru mine si nu numai a fost echipa de suport. Eu am venit cu un prieten, Mircea, care urma sa ma ajute cu mancarea, imbracamintea si suportul moral. A fost un prieten adevarat si a stat cu mine treaz toata noaptea, pe final alerga si el cu mine la inceput de tura (nu putea sa alerge mai mult pentru ca din ce stiam regulile spun ca nu ai voie sa alergi cu cineva), mai mergea cu mine, ma incuraja.. De asemenea, a stat cu mine si Ben Ami, un tip foarte sufletist, care antreneaza oameni pe Dinamo. La inceput ii ceream lui ce consideram eu ca am nevoie (vitamine, saruri, etc), iar pe final cand pur si simplu nu mai puteam imi dadea el, mi-a si zis ca nu ma lasa sa clachez si imi tot dadea sa bag acolo diverse suplimente ca sa rezist la consumul acela incredibil. Amandoi au format echipa mea de suport si cu siguranta n-ar fi fost la fel fara ei. Pur si simplu, nu puteam sa ii dezamagesc! Oamnii aia credeau in mine ca o sa reusesc, au stat treji atata timp in frig, fara sa se miste.. Asa ca m-au motivat sa alerg cat de bine pot.
Organizarea a fost impecabila. Desi eu nu prea am folosit produsele lor - doar izotonice si ceva banane, plus pizza si supa de dupa 12 ore, se putea supravietui clar cu ce aveau ei acolo. Ah, si am luat vreo 3 pastile cu magneziu. Erau foarte bine pregatiti, nu iti lipsea nimic. Am admirat ca au stat sa ne incurajeze toata noaptea, fiecare de acolo s-a implicat emotional ca noi sa putem reusi. E greu de inteles, dar a contat foarte mult ca toate aceste aspecte sa fie asa cum trebuie. Cam despre asta a fost vorba in mare, legat de organizare, de participanti si de cursa in sinte. In continuare voi incerca sa descriu abordarea mea si cum am reusit sa fac 200.2km si sa iau locul 3 la general.
Am decis ca voi alerga 6 ture de 1.236 km, apoi voi merge una, inca de la inceput. Nu ma simteam pregatit sa alerg toate orele, asa ca asta mi s-a parut cea mai buna metoda. Prima oara cand am mers m-am simtit dubios, toata lumea alerga. Unii plecau cu 5 pe mie sau si sub.. Nu m-a interesat, mi-am vazut de cursa mea. Primele 3 ore au trecut imediat. Dupa ora 4, am postat pe fb ca facusem 28 de ture (4 calupuri, cum imi place sa spun, am incercat sa fac un calup pe ora). Ideea era simpla, daca rezistam 2 ore cu 7 ture pe calup, apoi 22 de ore cu 6 ture, faceam 180km. Am continuat totusi sa fac 7 ture pe calup. Dupa vreo 5 sau 6 ore am avut senzatia ca mi s-a pierdut o tura din cronometrare. Ma mir foarte tare pentru ca de obicei sunt in stare sa imi numar turele.. Doar am reusit sa numar 162 de ture, dar totusi atunci mi se parea dupa ceas si dupa tot ca trebuie sa am 39 de ture, dar nu aveam decat 38. M-am enervat ingrozitor, daca mai pierdeam una as fi fost in stare sa abandonez. La fiecare tura pe care o faceam am intrebat cate ture am, mi se parea ca ma fura chipul, desi nu era posibil.. Si asta era doar dupa 6 ore :) Dupa 4 ore am bagat un Supradyn. La fiecare ora mancam ceva, un gel, o ciocolata de la Ritter cu 500 kcal (nu puteam sa o bag pe toata, dar macar trei sferturi) sau macar ceva fructe de la Ben Ami. Mariana, pe care o antrena el, a reusit o cursa incredibila. A alergat toate cele 12 ore. Pe primele 12 ore nu am interactionat asa mult cu Ben, i-am cerut vreo 3 supradyn si ceva fructe, dar dupa m-a ajutat mult ca a fost acolo.Dupa 6 ore a venit pizza, am mancat niste pizza si am continuat. Parca atunci a inceput primul meu moment de low, dar mi-am revenit si am continuat sa alerg. M-a ajutat ca nu ma plictiseam deoarece imi calculam ce mancare trebuie sa iau, toata cursa m-am gandit doar la mancare, pentru ca la 12000 de kcal consumate nu iti permiti sa faci nicio greseala legata de nutritie. Dupa 8 ore am postat din nou pe fb, avem 56 de ture. La 9 ore parca am luat un magneziu, dupa la 10 ore am luat niste aminoacizi, la 11 niste saruri sau un calciu, nu mai stiu.. Dupa 11 ore jumate facusem 100 de km, ocazie cu care Mircea a postat pe fb. Jumatatea cursei m-a prins destul de fresh. A contat sfatul de la Ben, mi-a zis de la inceput: daca vrei sa ai o cursa buna, prima jumatate fa-o cat de relaxat poti. Asa am si facut, cursa pentru noi abia incepea. Nu se punea problema de clasament, erau foarte multi in fata mea. M-am bucurat cand am auzit ca Vlad Tanase este pe 3, pentru ca stiam ca nu e mult in fata mea. El a alergat de la inceput full, pana a obosit si a inceput sa si mearga. Din cand in cand il mai vedeam pe domnul Stan care parea ca se simte bine si isi face cursa asa cum vrea. La 68 de ani a alergat 153 de km, fix cat a vrut, peste 150, dand dovada de o cunoastere foarte buna a propriului organism. Dupa 12 ore am mai luat un Supradyn, dar urmatoarele 2 ore , cum s-a lasat noaptea, am avut iar un mic moment de low, m-am simtit destul de obosit, am inceput sa pierd din medie. Mi-am schimbat tricoul si a durat mult, eram obosit si eu si Mircea, am pus greu numarul de concurs.. Am uitat sa mentionez, la 6 ore mi-am schimbat si tricoul si ciorapii. Am avut niste ciorapi de la Decathlon, ceva cu un strap la mijlocul piciorului, mi s-au parut ciudatei, dar n-am facut bataturi, nimic, deci probabil au fost buni, mai ales ca a doua pereche am purtat-o 18 ore. Am inceput sa pierd un pic din ritm, calupurile nu le mai incepeam cand incepea si ora, deja le incepeam cam dupa 3-4 minute. Dupa 14 ore sau 15, nu mai stiu, am inceput sa am probleme cu muschii de la abdomen, ma durea toata burta, coastele, tot.. M-am cam speriat, asa am patit si la Ciucas si n-am mai alergat, cumva in capul meu durerea de coaste si abdomen pana spre cosul pieptului avea legatura cu inima. Dupa 14 ore, la a 14-a pauza de mers, n-am putut suporta incertitudinea si m-am oprit la cortul cu ambulanta. I-am intrebat de ce ma doare burta, si mi-au zis ca e o durere musculara din cauza pozitiei. Am fost foarte fericit sa aflu ca n-am probleme cu inima, asa ca urmatoarele 2 ore le-am zburat, asa de fericit eram. Ma simteam ca nou, alergam cel mai bine dintre toti, in afara de Levente. Ben mi-a zis ca sa stau relaxat ca am avansat bine in clasament, dupa vreo 15 ore eram deja in primii 5.. iar dupa 16 ore eram pe locul 3. Nu imi venea sa cred, cum am ajuns pe locul 3? In fata mea, la mica distanta, era Mihai Pantis. El m-a tinut in priza pana spre sfarsit, am tras tare ca sa nu ma ajunga. Am avut in plan ca pana dupa 20 de ore sa ii mai dau 3-4 ture ca sa ma relaxez pe final. Dupa 10 ore si dupa 15 ore ma gandeam cum m-am simtit la Ironman la Oradea. Acolo am facut un maraton in 5 ore dupa 10 ore de efort. Aici dupa 10 ore ma simteam mai bine decat la Oradea. Si dupa 15 ore ma simteam, culmea, mai bine.. deci stiam ca mai pot duce inca un maraton pana la 20 de ore. Dupa 18 ore am inceput un pic sa obosesc, dar deja ii mai dadusem vreo 2 ture lui Mihai. La un moment dat eram pe tura de mers si m-a depasit, probabil a crezut ca nu mai pot, dar l-am dezamagit si l-am ajuns in urmatoarea perioada. Pana au trecut 20 de ore i-am dat vreo 4 ture cum mi-am propus. Chinul a inceput dupa 19 ore, cand pentru prima oara mi-am dat seama ca ma simt mai obosit decat inainte de maratonul de la Oradea, deci urma sa imi fie greu sa mai alerg un maraton in urmatoarele 5 ore , chiar imposibil. Timpul trecea greu, se facuse frig.. Majoritatea mergeau, eram cel mai rapid din circuit, i-am intrecut pe toti concurentii de pe podium de cateva ori. Dupa 20 de ore am mai luat un Supradyn. Mai aveam 1 ora si faceam baremul de Spartathlon, Ben deja imi zicea sa o tin asa ca fac 200 de km. Eu stiam.. dar imi era foarte greu sa alerg, am continuat pentru ca nu voiam sa pierd podiumul, daca nu eram acolo nu stiu daca mai trageam in halul ala de mine. Deja ma gandeam, 4 ore inseamna 3 pauze. 146 de ture insemna 180 de km, iar 162 insemnau 200. Deja ma gandeam ca sunt rupt. Ma gandeam ca lasa, mai alerg 6 ture, inca una de mers.. inca 6 ture, una de mers, si mai ramaneau 8 ture ca sa ajung la 162, in vreo 2 ore sau un pic sub. Prima parte, pana la barajul de Spartathlon, a mers super. Tin minte ca la un moment dat Diana, organizatoarea, mi-a zambit si mi-a zis ca sunt extraordinar, pentru ca eram cel mai rapid de pe traseu, m-a bucurat mult. Urmatoarea tura de alergat mi-a fost foarte greu sa o fac, am luat apa la 2 ture, nu la 3 ca pana atunci.. Am luat si un magneziu dupa ele, deja nici mersul nu mai era rapid. Ultimul calup a fost ingrozitor, m-am chinuit teribil, imi venea sa vomit de la toate medicamentele, pur si simplu abia ma taram, alergam o tura in 8 minute jumate, poate si peste.. Daca nu erau Mircea si Ben nu as mai fi alergat turele alea, dar treceam pe langa ei si nu voiam sa ma vada mergand. Ultimele 2 ture de mers abia le-am facut, imi venea sa vomit tot drumul.. Am ajuns dupa 23 de ore si vreo 40 de minute sau 45 la tura 162 si m-am simtit eliberat, nici prin cap nu mi-a trecut sa mai fac o tura, desi mai aveam timp :)
Si cam asta a fost.. dupa am zacut pana la premiere, unde abia am reusit sa ajung. Mi-am pus tricoul cu I run with God, cu care alergasem si pe prima parte, ca sa inteleaga oamenii cum de am reusit, si mi-am luat premiul, apoi am luat trenul si am plecat acasa. Pe tot parcursul cursei m-am gandit cum de am putut eu sa fac asta, cum de am ajuns sa iau eu podium.. Unul din motive sunt sigur ca a fost ca sa urc acolo cu tricoul acela, ca lumea sa vada clar ca nu e doar un mesaj pe care il port eu, ca pe mine chiar ma ajuta, si m-am bucurat sa vad ca oamenii apreciaza si sunt multi care cred la fel. Toata cursa, de altfel, m-am rugat sa reusesc, a fost una din cele mai importante motivatii, m-am gandit ca daca am ajuns acolo nu ma lasa Dumnezeu sa mor sau sa patesc ceva grav. Sunt convins ca asta a fost motivul pentru care am reusit sa alerg atat. Cumva, am putut transmite mai departe un mesaj, catre ceilalti alergatori si nu doar. Nu zic acum ca poate alerga oricine o zi intreaga, dar e vorba despre un mod de a aborda viata, un mod care te face mai fericit si te face sa vezi lumea altfel. Am reusit sa ajung acolo, sa alerg sa ma simt bine, sa transmit un mesaj.. Si cred ca asta a contat cel mai mult, nu kilometrii sau locul pe care am terminat. Acum urmeaza Maraton Piatra Craiului, mi-e un pic frica, dar sper sa pot face fata si sa termin fara sa ma distrug prea tare, asta e tot ce vreau, nu ma intereseaza timpi sau altele. Apoi probabil MIB, daca ma simt bine si totul e in regula, si cam asta ar fi sezonul acesta. Sper sa mai am si altele la fel de pline.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)