Nu stiu exact cum ar trebui sa incep povestea asta. O sa incep spunand ca indiferent cum ai face-o, nu poti termina o asemenea cursa bazandu-te doar pe rezistenta ta fizica. Psihicul are o importanta foarte mare, si in cazul meu asta a insemnat sa ma bazez pe faptul ca "I run with God", asa cum scria si pe tricoul meu, asta insemnand ca in momentele dificile mereu ma rugam sa ajung acasa cu bine, si stiam ca cineva ma ajuta, asa ca nu mi-am facut griji ca voi abandona, si am fost tot timpul convins ca o sa termin cu bine. Asta ar fi de spus in primul rand..
Despre cursa am mai scris si acum 2 ani: 90 km, 7500-7800metri urcare, depinde cate scurtaturi stii, noi nu am stiut niciuna asa ca am facut peste 7500 sigur. Am mai fost acum 2 ani cu sora mea, complet nepregatiti si fara sa stim ce inseamna treaba asta, si dupa 15-16 ore abia eram la Gura Diham.. Pe atunci timpul limita era de 40 de ore, deci poate am fi putut termina, doar ca din fericire pentru noi s-a oprit cursa din cauza vremii, plouase aproape non stop, asa ca a fost foarte greu pentru noi. Oricum nici noi nu am mai fi continuat in conditile alea, era vremea prea urata sa mergem noaptea pe Bucsoiu, cu pericol de fulgere. De data aceasta vremea a fost mai buna: a plouat foarte putin, in schimb a batut vantul incredibil de tare, cred ca avea 100 km/h in rafale. La modul ca daca nu ma tineam de bete m-ar fi daramat.. Deci nu chiar o vreme minunata, dar macar fara fulgere si cu foarte putina ploaie.
Am venit cu sperante mari la concurs, eu voiam sa fac 23-24 de ore, colegul meu ar fi vrut chiar 22 (i-am zis ca e cam optimist). Ca si echipament, mi-am luat geaca si pantaloni de la Salomon, pentru ploaie, plus colanti tot de la ei, tricou cu maneca lunga de la Compressport, si, desigur, tricoul cu I run with God, pe care l-am purtat tot timpul. In rest, am avut pantofi Inov8 Roclite 295, plus un polar de la Salomon si o geaca de la Gravity pentru vreme rea. Pana la urma polarul s-a udat asa de tare incat nu l-am putut folosi (l-am pus la brau cand a plouat pentru ca nu incapea in rucsac), iar geaca de la Salomon a ramas in ghiozdan, am folosit-o doar pe cea groasa, de la Gravity, pentru ca nu avea loc in rucsac si am luat-o cu mine pe bucla a doua. Pentru prima oara de cand fac maratoane mi-am schimbat rucsacul, am renuntat la Deuter Speedlite 20, am venit cu un rucsac mai ieftin, de la Kalenji, de vreo 9 litri, dar mult mai practic, nici nu l-am simtit pe mine. Am avut greutatea rucsacului la jumatate fata de alte ultra, cu tot cu apa avea cam 2.2-2.4 kg. Ca si nutritie, am venit blindat cu geluri si batoane de la Isostar, insa nu am folosit multe, doar 2 batoane si 4 geluri, nu mi-a venit sa cred ca am consumat atat de putine. A fost multa mancare in checkpointuri si n-am avut nevoie, am mancat inclusiv o ciorba si o supa pe traseu, deci n-am mai avut nevoie de multe geluri. Singurul CP unde as fi vrut mancare si nu a fost era la Piatra Arsa, dar n-a contat asa de tare, pentru ca abia incepuse cursa practic.
Ca organizare, a fost destul de bine in general, avand in vedere ca eu sunt destul de pretentios, vreau marcaje bune, mancare suficienta in checkpointuri si apa. Singura chestie pe care as putea sa le-o reprosez a fost ca nu au avut lumini suplimentare noaptea si am bajbait un pic, dar in rest a fost foarte bine, clasament live, tricou tehnic, tot ce trebuie. Marcaje ce e drept erau destule turistice, dar poate era bine sa fie suplimentate uneori. Oricum, 7500 e un pic si o cursa de orientare, o poti lua pe unde vrei, nu ti se impune un drum neaparat.
Si de data asta am stat la cort, pentru ca nu gasesti cazare acolo, toate sunt luate cu mult timp inainte. Am plecat de joi pe la ora 18 din Bucuresti si am ajuns acolo la ora 21. Sedinta deja se terminase, ne-am luat numerele de concurs, am mancat si ne-am dus sa ne culcam. A doua zi ne-am trezit la ora 5, ne-am echipat cu ce aveam de luat pe prima bucata, am lasat la masina haine pentru partea a doua (se revine la Pestera dupa 30 de km, si se mai da o bucla de 60) si ne-am dus la start. Traseul incepe cu o urcare pana in Valea Dorului, pe care am facut-o in sub o ora, am tras un pic de noi. Ne facusem planuri ca plecam cu 6'00" pe km, si cand colo ne uitam la ceas si ce vedem.. 4'30" :))). Si aveam echipe destule in fata! S-a plecat la rupere, ca de obicei, nici nu ma asteptam la altceva. Urmatoarea bucata a inceput cu o urcare scurta, apoi o coborare pana la Poiana Stanii, pe care am facut-o din nou in sub o ora. Ce mi s-a parut interesant e ca jos era mai frig decat sus, norii erau cam pe la 1400, si la 1400 era ceata si frig, iar la 1700 era soare si cald, un fenomen foarte interesant. Urmatoarea bucata a fost o urcare pana la Piatra Arsa, pe care am incercat sa trag cat de cat, si am ajuns acolo in 2 ore 40, un timp foarte bun. Cum ziceam, n-am gasit nimic de mancare acolo, asa ca am plecat pe Jepii Mari. Am urmarit o alta echipa si ne-au dus pe un traseu nemarcat, o coborare super abrupta, pe care se vedea ca au facut-o toti inaintea noastra, si noi nu o vazusem niciodata. Interesanta treaba cu scurtaturile, cred ca poti ajunge la 80 km daca stii toate scurtaturile care trebuie facute. Dupa urma prima urcare dura din cele 4 de pe traseu: Jepii Mici (celelalte 3 erau spre Omu). M-a cam rupt urcarea aia, pentru ca am incercat sa o facem bine, dar efectiv e o urcare extrem de grea, cam 1200 diferenta de nivel in 5km, orice ai face nu prea poti sa o faci repede.. Am facut cam 1 ora 50, un timp bun pentru dificultatea traseului, apoi am alergat pana la Pestera, unde se termina bucla, in 20-25 de minute. La Pestera am stat cam 20 de minute sa ne schimbam si sa mancam, eu mi-am luat ciorapi noi si cu ocazia asta am observat ca am niste bataturi maricele la calcai. Pe prima parte am intrat cu picioarele intr-un rau si aveam niste sosete proaste, s-au imbibat de apa si m-au frecat, cred ca asta a fost problema.. Momentan nu ma dureau, dar mai erau 60 de km si mi-am imaginat ca nu e prea bine ca am bataturile alea, dar aia a fost. Mi-am luat betele de trekking pentru urmatoarea urcare, pe care am dat-o destul de bine, cam 1 ora 40. Octavian a mers dupa el cu o plasa cu haine de schimb pe care a lasat-o la Omu, deci din punctul asta de vedere timpul devine si mai bun, avand in vedere ca a mers cu plasa dupa el, iar eu aveam un polar si o geaca la brau, de dus la Omu. Partea proasta a fost ca a inceput sa ploua si mi-a facut polarul zdrente.. Partea buna a fost ca era cald si nu am avut nevoie de el deloc, am folosit foarte putin geaca pe traseu. Si am ajuns prima oara la Omu.. Inca 2 urcari grele, deci. Asta nu a fost chiar asa grea, a mers destul de bine, de fapt. Urmatoarea bucata consta intr-o coborare pe Valea Cerbului, o coborare lunga, unde trebuie neaparat sa alergi daca vrei sa ai sanse la un timp bunicel. Noi voiam sa nu ne prinda noaptea pe coborare in Bran, sau oricum sa ne prinda cat mai pe final, asa ca am tras de mine un pic. Bataturile incepeau sa se simta, dar nu foarte tare inca. Inca se putea. Urmatoarea bucata, urcarea pana la Prepeleac, am abordat-o foarte rezervati, intr-un ritm foarte incet, pentru ca incepea sa se acumuleze oboseala. Ne-au depasit niste fete, prima echipa la feminin, iar apoi, la Poiana Izvoarelor, ne-au ajuns din urma Sebastian Butcovan cu Laurentiu Vezentan, si ne-am gandit sa ne tinem dupa ei, ca sa nu abordam noaptea singuri (4 frontale sunt mai bune decat 2, la fel in cazul cainilor, e bine sa fie mai multi noaptea). Deja auzisem ursul pe la Izvoare, sau cel putin asa parea, era un animal in padure care urla, si Octavian a zis ca e aproape sigur urs. A trebuit sa trag de mine pana la Prepeleac si chiar si dupa, pana au inceput crestele Bucsoiului. De acolo m-am descurcat mai bine si am ajuns pe varf chiar inaintea lor. Mi-am tot repetat ca in cursa asta fizicul nu e asa de important, conteaza doar psihicul, ma rugam sa fac fata sa nu mi se faca rau, sa pot sa trag de mine.. Nu era asa o viteza mare, dar deja eram obosit.. Trecusem de jumatatea cursei practic. Am ajuns pe Omu dupa 13 ore si un sfert (eu imi calculasem cam 13:00), deci inca mergeam dupa plan. De acolo mai departe, a inceput.. tararea. Pana la finish nu am mai alergat absolut deloc, cel mult un fel de jogging chinuit ca sa ma doara talpile mai putin, sa faca contact cu solul mai mic. Cam atat.. Si totusi (?) urmatoarea coborare am facut-o in timpul pe care l-am calculat, cam 2 ore. Ce nu calculasem era ca o sa primim o supa in Bran, asa ca am mai pierdut ceva timp, deci practic am terminat bucata aceea cu vreo 15 minute mai tarziu decat imi calculasem. Oricum, inca era bine, eram in grafic pentru 24 de ore. Cand am ajuns in Bran s-a facut noapte. Inca mergeam in acelasi ritm cu Sebastian si Laurentiu, ne-am tinut dupa ei tot timpul, si ne facusem planul sa mergem in continuare cu ei toata noaptea. Urmatoarea urcare, pana la Omu, se impartea in 2: o bucata pana la Valea Gaura si inca una pana la Omu. Prima parte a fost destul de ok, am facut fix cat imi propusesem, 2 ore. De acolo in schimb traseul devenea mai greu: portiuni cu lanturi, destul de tehnice, facute noaptea, iar apoi, pana la final, urcare non stop. Tot ce puteam vedea erau profilurile muntilor care aratatu absolut inspaimantator, si stiam ca trebuie sa ajungem acolo sau chiar mai sus, fiindca Omu este cel mai inalt punct din Bucegi. Pareau asa de departe.. Am tot mers intr-un ritm constant, si la un moment dat mi-a zis Octavian ca mai avem inca o urcare mai grea, apoi de mers prin zona de creasta inca o bucata. M-am bucurat, am zis ca mai e putin.. Cand colo, pe urcarea aceea, pe masura ce avansam in altitudine, vantul batea din ce in ce mai tare, asa ca devenea greu sa mai urcam. Si ce era enervant e ca din cand in cand luminam profilurile muntilor, si se vedeau la fel de sus! Nu stiu ce se intampla, tot urcam, tot parea ca sunt aproape si totusi nu se apropiau.. A durat o groaza pana cand chiar am ajuns acolo. Intre timp ramasesem singuri, am luat-o un pic mai in fata pentru ca Sebastian nu se simtea foarte bine si ne-a zis sa o luam in fata. De acolo pana la Omu a fost un chin, mai erau cam 20-30 de minute, dar eu aveam senzatia ca mai sunt 5-10 si tot nu se termina.. Plus ca incepuse si o ceata groasa, iar vantul batea extraordinar de puternic. De sus, se vedeau oameni care abia coborau spre Bran.. Imi era mila de ei, mai aveau asa de mult si era aproape 2 noaptea. Ambitiosi, ce sa mai! Unii ne-au zis sa avem grija sa nu ratam cabana ca e ceata foarte groasa.. Am mers asa o bucata orbeste, fara sa vedem decat urmatorul semn si poteca, din fericire nu prea aveai unde sa cazi, pentru ca vantul batea atat de tare incat era sa ma darame, daca nu aveam betele la mine as fi cazut.. Intr-un final am ajuns la Omu, era deja 2 si 15 noaptea. Cu peste o ora mai mult decat ma gandisem acasa, cand ziceam ca ajung la 1 la Omu. Am facut 2 ore 40 pe urcarea aia.. Incredibil de mult, dar a fost datorita noptii si a vantului in primul rand. La Omu era o atmosfera de vis, toti care erau acolo ziceau ca vor sa abandoneze sau chiar plecau spre Pestera sa abandoneze. Era asa cald si frumos la Omu, mai era cineva in folie de supravietuire care dormea acolo.. Mai ca as fi ramas si eu, a fost foarte greu sa plec de acolo in cancerul de afara. Am asteptat urmatoarea echipa sa ne ajunga sa plecam in grup si am plecat cu ei. Aici a fost un moment cheie. Silviu Balan ne-a zis ca mergem pe dunga galbena si dupa schimbam pe dunga rosie, si auzisem ca a zis ceva de facut dreapta si de o vesta reflectorizanta. Vesta am vazut-o, dar am facut stanga nu dreapta, si ne gandeam sa nu fi ratacit traseul.. Indicatorul era rupt si nu se vedea spre ce arata, era intr-adevar dunga rosie, dar nu stiam daca e spre refugiul Batrana sau daca o mai fi si alt refugiu.. L-am convins pe Octavian sa nu abandonam si am plecat inainte, asa in blind, sa vedem unde ajungem. Baietii din fata au fost de treaba si ne-au asteptat, altfel ar fi fost mai greu sa mergem singuri. Portiunea aceasta mi s-a parut cea mai grea din tot concursul. Efectiv, ma taram, abia mergeam, ma durea fiecare pas.. Trebuia sa cautam marcaje, batea vantul tare, uneori mai aparea si ceata.. Nici macar nu stiam daca mergem in directia buna, eu tot stiam de anul trecut ca trebuie sa vina o coborare urata si nu mai venea.. Nu ma gandisem ca anul trecut alergasem pe plat si coborarea a venit mai repede.M-am prins ca suntem unde trebuie abia cand am ajuns la un jnepenis foarte lung, ocazie cu care am vazut fantome - am luminat jnepenii cu frontala si am vazut niste profiluri verzui semi transparente, si am innebunit am zis ca sunt fantome :)) Mi-am revenit repede, imi tot spuneam sunt doar jnepeni, sunt doar jnepeni, si am ajuns la refugiul Batrana. De aici abia urma coborarea groasa.. Intr-adevar, era o coborare foarte nasoala, destul de tehnica.. Am coborat cu o viteza medie de 2.5km / ora. Nu imi venea sa cred ca pot sa ma tarasc asa. Pur si simplu nu se mai termina coborarea.. Cand s-a terminat zona nasoala credeam ca s-a terminat coborarea, cand colo ce sa vezi.. inca se mai cobora! Ne-a prins dimineata la CP 14, ceea ce era totusi bine, ca nu mai aveam de suferit noaptea. Facusem aproape 3 ore pe bucata aia, si eu estimam o ora jumate. Incredibil.. Oricum, o data ajuns aici concursul era gata. Mai urma o coborare si inca o urcare. Basicile oricum ma dureau ceva incredibil, intre timp s-au si spart.. Mergeam deja pe carne vie. Urmatoarea urcare am tras un pic de mine, pusesem 1 ora 30 acasa si am ajuns dupa 1 ora 20. Era deja 6:40 dimineata, eu credeam ca terminam la ora aia si cand colo mai aveam 5km de coborare + plat. Pe ultima coborare m-am tarat tot asa la modul ala. Macar nu faceam pauze.. Am ajuns intr-un final glorios in Padina, de unde urmau 2km de mers pe asfalt, pe plat. I-am mers si pe aia lesinat, nu se mai terminau o data.. Momentul de bucurie a venit o data cu finishul, cand chiar m-am emotionat foarte tare, m-am abtinut sa nu imi dea lacrimile, eram rupt.. Timp total 26 de ore si 15 minute, locul 15 masculin, 19 general, din vreo 90 de echipe inscrise. Am ajuns la finish mergand, prima oara cand nici nu am incercat sa alerg, dar nici nu avea rost. Am mancat, am facut poza, mi-am luat tricoul, buff-ul de finisher.. Apoi am dormit cateva ore in cort si dupa am plecat acasa sa dormim bine :) Tipul de la microfon ne-a vazut si ne-a salutat, a fost tare ca ne-a urat bafta de la microfon.
Si cam asta a fost 7500.. Ca un rezumat, a fost o rupere incredibila, "un efort supraomenesc", ca sa o citez pe sora mea. Tararea de la final a fost de asteptat, dar nu si basicile. Un pic mai lipsea sa nu mai fiu in stare de nimic, acum de exemplu abia merg, nu o sa mai alerg cel putin o saptamana, daca nu chiar doua.. De meritat cred ca a meritat, mi-am indeplinit si dorinta asta, in rest ce sa mai zic.. Nu stiu ce sa mai zic, a fost un efort prea mare sa ma pot gandi la altul asemanator acum. Succes tuturor si sanatate :)
duminică, 17 iulie 2016
duminică, 10 iulie 2016
Retezat skyrace versus Cozia Mountain Run - 2 concursuri asemanatoare
Am tot incercat sa scriu articolul asta, dar e foarte greu sa iti faci timp pentru toate, mai ales ca am fost ocupat cu licenta in perioada asta (si m-am si angajat, intre timp). As vrea sa analizez doua concursuri la care am fost, de data asta comparativ (din lipsa de timp, dar si ca sa comparam doua dipuri de concursuri). Este vorba de Retezat Skyrace, unul dintre cele mai mari concursuri din tara, pe de o parte, si de Cozia Mountain Run, un concurs cu un numar mai mic de participanti, dar asemanator ca si distanta (nu si ca dificultate).
Pentru inceput, sa facem analiza traseelor. Am participat, desigur, la probele mari -Custura, 28 km cu 2300 dif nivel, respectiv Cozia ,30 km cu 1700m diferenta nivel (real vreo 28 cu 1800, as zice). Diferenta ar fi ca la Retezat se ajunge la un varf de 2500 de metri, aproximativ, in schimb la Cozia nu se trece de 1600 (se incepe de la 300 de metri, deci aproape de nivelul Bucurestiului, ce sa mai). De asemenea, profilul este diferit, la Cozia se alearga prin padure, iar la Retezat mergi pe stanci, pantele sunt foarte dure.. este un traseu brutal, ca sa citez pe cineva). Ca idee, in Retezat se face cam cu 25-35% mai mult ca si timp fata de Cozia (eu am facut sub 4h in Cozia, iar la Custura putin sub 5 ore jumate). Nu este o regula general valabila, dar cam asa am observat la mai multi concurenti, inclusiv persoane care fac 6 ore pe Cozia si 8 pe Custura sau persoane care fac 3 ore si un pic pe Cozia si 4, 4 si ceva pe Custura). Dificultatea este data de diferenta de nivel foarte mare acumulata, pante oribile, despre care am mai scris si in alti ani.
Drumul catre Retezat este un ultra in sine, mergi 7-8 ore, sunt 350 de km, mai aduni si pauzele.. Ce mai, pierzi jumatate de zi pe drum. Noi am plecat pe la 6 din Bucuresti, am reusit sa ne luam si amenda pentru ca ne-am suit in masina, fiind pe banda a 3-a. Eu cu un coleg am luat amenda ca am traversat ilegal, Octavian ca a oprit ilegal. Din start ne-am enervat. A urmat un drum foarte lung, si cand am ajuns acolo era ceva paznic care ne-a zis ca nu mai sunt locuri de cort si nici nu avem voie sa aducem masina acolo.Noi, cand am auzit asa ceva, si vazand ca unii dorm in masina la un km de start, am innebunit, am zis ca nu e posibil asa ceva.. Am mers sa vedem care e treaba - tipul facuse misto de noi, erau locuri o gramada la cort si aveai si unde sa lasi masina daca te descurcai (nu in parcarea lor ce e drept). Norocul nostru a fost ca a plecat de la paza pana ne-am intors, altfel ne tiganeam cu el sa bagam masina acolo. Am montat cortul si aia a fost, ne-am culcat pe la 2 dimineata sau chiar mai tarziu.
La Cozia in schimb, drumul este mult mai scurt. Se ajunge repede, sunt 230 de km pana acolo, din Bucuresti, parca asa ceva. Am luat cazare ca nu stiam ca e loc de cort, mi-a parut rau cand am aflat. La Cozia am venit cu toata familia, a alergat si sora mea pe Cozia, si tata pe Stanisoara, la semi (i-am virusat si pe ei).
Ca si kit, la Retezat ai un tricou misto, tehnic, plus altele incluse, geluri, etc, pentru o taxa mica (60 de lei parca). In schimb, la Cozia, pentru 130 de lei am primit un tricou de bumbac si o punga in care era tricoul, atat. Plus numarul de concurs, care nu era ca si cum il puteau rata. Saracie mare, ce pot sa zic.. S-a vazut ca nu aveau sponsori, cum au cei de la Retezat. De altfel, si premiile sunt pe masura, la Retezat premiul 1 depasea 500 de euro, la Cozia a fost 300 de lei, si e primul an cand se da premiu. De asemenea, in checkpointuri la Retezat nu iti lipseste nimic, la Cozia era doar apa, plus un singur CP cu cateva fructe. Eu oricum vin blindat cu batoane si geluri, asa ca nu ma deranjeaza, dar erau unii un pic suparati.
Ok, si a inceput concursul. In retezat am mai fost de 2 ori. Am scos, pe rand, 6:13, 5:49, iar anul asta 5:27, parca. Anul asta m-am menajat tare pentru ca aveam Ironman peste o saptamana, dar tot am facut o febra musculara incredibila. Este primul meu concurs montan la care am fost, si niciodata nu mi-a fost usor, e un concurs incredibil de greu! Daca il incepi tare n-ai nicio sansa sa il termini asa, o sa te rupa prima urcare in asa hal incat nu o sa mai faci nimic tot traseul. Traseul il stiam bine, doua urcari, doua coborari, si 5km de plat la final. Ca obiectiv, am vrut sa pot alerga platul de la final. Pe primul km am plecat cu 4'00", un timp destul de exagerat pentru valoarea mea. La fel si pe al doilea, am avut aproape de 4'30" din cate am inteles, si era deja in urcare. Cand am ajuns la urcarile groase, am clacat, am simtit ca raman fara energie si aia a fost, n-am mai reusit sa trag de mine. Era foarte cald, ce e drept, si am venit cu colanti lungi si maneca lunga, o greseala incredibila, mi-a fost rau de la caldura tot drumul. Dupa prima urcare, pentru mine deja concursul se terminase, nu mai avea rost sa trag, ca oricum nu mai scoteam timp bun. Am lasat-o moale de tot.. Am facut prima coborare chinuit, inca ma simteam rau, si am ajuns la jumatatea traseului foarte obosit. Pe a doua urcare, pana pe Custura, am mers efectiv cat de incet am putut, si am reusit cumva sa imi revin pana pe varf, chiar mi-am revenit aproape complet, si am putut sa dau coborarea urmatoare (care este foarte dificila, desi parca anul asta mi s-a parut mai ok) la un ritm destul de bun. Am suferit de caldura pentru ca nu aveam apa la mine, ramasesem fara, dar asta a fost, nu a durat foarte mult. La ultimul CP, cu 5 km inainte de finish, mi-au aruncat voluntarii o galeata de apa rece rece in cap, a fost un pic socant dar mi-a prins bine, am reusit sa alerg complet ultimii km de plat, inclusiv pe urcare (era o mica urcare pe unul din acei km). Timp total 5:27 asa cum am zis, nu e o realizare foarte mare, dar cel putin am facut mai bine decat anul trecut. Eu as fi vrut sub 5 ore, dar e greu sa faci bine peste tot unde mergi..
Acum despre Cozia. De data aceasta aici nu stiam traseul, nemaimergand niciodata. Am plecat incet deoarece ma durea genunchiul dupa Ironman (cele doua concursuri au fost cu o saptamana inainte, respectiv dupa, nu prea m-am menajat). Din fericire, in ziua concursului nu m-a deranjat, ma durea de la bicicleta, aparent pe alergat nu ma streseaza, mi-am zis ca "I run with God" si am sperat sa se intample o minune, si chiar s-a intamplat! Cumva in ziua concursului n-am avut nimic, desi pana atunci ma durea si cand mergeam. Si nu exagerez, am ajuns la start si ma simteam foarte bine. Ba mai mult de atat, dupa concurs n-am avut nimic. Traseul e destul de frumos, ai o urcare de vreo 400 de metri, apoi o coborare scurta si rapida, dupa vine o urcare cu panta foarte mica de vreo 5-6 km, apoi o urcare groasa cu vreo 900m diferenta de nivel, apoi o coborare destul de abrupta, ca la final, cand esti gata rupt, sa iti mai bage o urcare infecta de 150m nivel, scurta, dar de efect. Ultima coborare de 1.5-2km o sa te prinda in genunchi daca ai tras pana atunci. Eu mi-am propus sa nu trag, am plecat cu 4:30 de la start, fata de primii care aveau 3:30 (mi-a povestit ulterior Octavian ca a incercat sa mearga cu primii, a pornit din prima linie si avea 3:30 dupa un km si dupa 4:00 cu urcare, si a lasat-o mai moale ca era prea de tot). Prima urcare am mers-o foarte bine. Pe prima coborare m-au mai luat oameni, m-am menajat pentru ca stiam ca e nasol pentru genunchi sa cobori.
Urmatoarea urcare, cea de 5-6 km, am alergat-o complet, fiind o panta mica. Mai mult, am avut si motivatie, era un tip de 61 de ani care a alergat in fata mea tot timpul asta. Am ajuns la urcarea groasa un pic obosit, dar pe drum mi-am revenit. Am discutat cu un tip care imi povestea cum a fost el la UTMB si la TDG, am ramas mirat ce oameni bazati vin pe acolo. L-am depasit si pe domnul de 61 de ani, pe care urcarea aia l-a cam luat pe nepregatite, se vedea ca s-a cam taiat si nu mai poate sa dea asa bine. Am continuat cu tipul de la UTMB o perioada, el se plangea ca il doare piciorul, venise si cu bete, am vrut sa merg cu el dar la un moment dat a luat-o mai incet si l-am depasit. Cand am ajuns in varf, mi-au zis voluntarii ca sunt pe locul 20. Mare greseala.. Cand am auzit ca stau asa de bine la ce relaxat am mers pana atunci mi-a parut rau, am zis ca nu se poate asa ceva trebuie sa raman in primii 20, asa ca pe urmatoarea coborare am tras de mine maxim. Am vazut 2 tipi in fata mea, am reusit sa ii iau si pe ei. Acum eram deja pe 18, imi permiteam sa ma intreaca din nou cei doi, ca tot pe 20 ramaneam. Dar daca veneau tare din spate?? Asa ca am dat forta in continuare. Am terminat cu panta urata, am ajuns pe o coborare mai lina, deja eram pe traseu comun cu cei de la semi. Am mers cu alti 2 tipi o bucata mare de drum, mi-a fost frica si ca nu m-am ratacit la un moment dat, pentru ca lipseau marcaje, dar a fost bine, am terminat coborarea o data cu ei. Erau de acelasi nivel cu mine sau chiar peste pe coborare, asa ca nu m-am gandit sa ii intrec, dar dupa ce a inceput urcarea aia scurta, de efect, au lasat-o moale de tot, in schimb eu am dat tot ce puteam. Super, deci eram pe 16.
Tocmai cand ma gandeam ca nu mai gasesc pe nimeni de la Cozia, am depasit un tip de varsta mea sau chiar mai mic, care o luase si el destul de incet. L-am gasit si pe tata pe drum, mai avea si el un pic si termina traseul de la Stanisoara, parea ca l-a cam rupt urcarea aia, ceea e era si normal, avand in vedere ca era ultima si ca era abrupta. Cei de la Stanisoara oricum erau totit agatati de pietre, de copaci, erau rupti! :)) Nu ca eu eram mai bine, dar eu trageam maxim, ca sa pastrez locul. Ultima coborare m-a rupt destul de tare, dar am tras de mine si am reusit sa alerg fara pauza. Pe final se alerga in urcare, m-a vazut mama care statea la finish si a inceput sa ma incurajeze, eu eram rupt, mi-am turnat apa in cap si am reusit sa alerg si urcarea aia, iar cand am ajuns la finish ceasul arata 3:55, un timp nesperat de bun (initial ma gandeam la 4:30). Oricum, un traseu mult sub Retezat ca dificultate, dar un traseu frumos, care nu iti da dauna asa de mare cum iti produce Retezatul.
Ca si experienta sociala, la Retezat e atmosfera misto, sunt toti acolo, se sta la corturi, ii cunosti pe toti ii saluti.. Mi-am facut o groaza de cunostinte de fiecare data, acuma cand merg la un concurs ma saluta toata lumea, si o parte din merit o are si Retezatul, pentru ca acolo ai timp sa vorbesti cu toti. Si la Cozia a fost frumos dupa, sora mea a luat premiul 3 la categorie, asa fara antrenament (incredibil, stiu), iar Octavian a luat locul 2 la categorie, cu un timp incredibil, 3:24 sau asa ceva. A fost tare ca i-am asteptat pe toti sa termine, dar dupa am plecat acasa, in schimb la Retezat a venit o trupa super misto, au facut atmosfera.. Seara m-am culcat, dar lumea a ramas la maraton de baut, cine mai putea desigur, atmosfera la Retezat e foarte misto, e ca o tabara din liceu ca si atmosfera. Poate raman si eu la cort la Cozia la anu', sa vad cum e treaba pe acolo.
Ca si impresie generala, ambele concursuri sunt foarte frumoase si merita, acuma depinde cat de mult damage vrei sa faci, Retezatul e un concurs care te rupe oricat de pregatit ai fi, inevitabil, in schimb la Cozia te poti duce si fara prea mult antrenament, e un concurs mai putin dificil. Ca si alternative, ambele au si traseu de semi, plus o cursa super usoara, pentru copii/ sotii (7, respectiv 4 km, daca tin minte bine). Oricum, per total niste concursuri frumoase, niste antrenamente bune pentru urmatoarele care o sa vina.
Pentru inceput, sa facem analiza traseelor. Am participat, desigur, la probele mari -Custura, 28 km cu 2300 dif nivel, respectiv Cozia ,30 km cu 1700m diferenta nivel (real vreo 28 cu 1800, as zice). Diferenta ar fi ca la Retezat se ajunge la un varf de 2500 de metri, aproximativ, in schimb la Cozia nu se trece de 1600 (se incepe de la 300 de metri, deci aproape de nivelul Bucurestiului, ce sa mai). De asemenea, profilul este diferit, la Cozia se alearga prin padure, iar la Retezat mergi pe stanci, pantele sunt foarte dure.. este un traseu brutal, ca sa citez pe cineva). Ca idee, in Retezat se face cam cu 25-35% mai mult ca si timp fata de Cozia (eu am facut sub 4h in Cozia, iar la Custura putin sub 5 ore jumate). Nu este o regula general valabila, dar cam asa am observat la mai multi concurenti, inclusiv persoane care fac 6 ore pe Cozia si 8 pe Custura sau persoane care fac 3 ore si un pic pe Cozia si 4, 4 si ceva pe Custura). Dificultatea este data de diferenta de nivel foarte mare acumulata, pante oribile, despre care am mai scris si in alti ani.
Drumul catre Retezat este un ultra in sine, mergi 7-8 ore, sunt 350 de km, mai aduni si pauzele.. Ce mai, pierzi jumatate de zi pe drum. Noi am plecat pe la 6 din Bucuresti, am reusit sa ne luam si amenda pentru ca ne-am suit in masina, fiind pe banda a 3-a. Eu cu un coleg am luat amenda ca am traversat ilegal, Octavian ca a oprit ilegal. Din start ne-am enervat. A urmat un drum foarte lung, si cand am ajuns acolo era ceva paznic care ne-a zis ca nu mai sunt locuri de cort si nici nu avem voie sa aducem masina acolo.Noi, cand am auzit asa ceva, si vazand ca unii dorm in masina la un km de start, am innebunit, am zis ca nu e posibil asa ceva.. Am mers sa vedem care e treaba - tipul facuse misto de noi, erau locuri o gramada la cort si aveai si unde sa lasi masina daca te descurcai (nu in parcarea lor ce e drept). Norocul nostru a fost ca a plecat de la paza pana ne-am intors, altfel ne tiganeam cu el sa bagam masina acolo. Am montat cortul si aia a fost, ne-am culcat pe la 2 dimineata sau chiar mai tarziu.
La Cozia in schimb, drumul este mult mai scurt. Se ajunge repede, sunt 230 de km pana acolo, din Bucuresti, parca asa ceva. Am luat cazare ca nu stiam ca e loc de cort, mi-a parut rau cand am aflat. La Cozia am venit cu toata familia, a alergat si sora mea pe Cozia, si tata pe Stanisoara, la semi (i-am virusat si pe ei).
Ca si kit, la Retezat ai un tricou misto, tehnic, plus altele incluse, geluri, etc, pentru o taxa mica (60 de lei parca). In schimb, la Cozia, pentru 130 de lei am primit un tricou de bumbac si o punga in care era tricoul, atat. Plus numarul de concurs, care nu era ca si cum il puteau rata. Saracie mare, ce pot sa zic.. S-a vazut ca nu aveau sponsori, cum au cei de la Retezat. De altfel, si premiile sunt pe masura, la Retezat premiul 1 depasea 500 de euro, la Cozia a fost 300 de lei, si e primul an cand se da premiu. De asemenea, in checkpointuri la Retezat nu iti lipseste nimic, la Cozia era doar apa, plus un singur CP cu cateva fructe. Eu oricum vin blindat cu batoane si geluri, asa ca nu ma deranjeaza, dar erau unii un pic suparati.
Ok, si a inceput concursul. In retezat am mai fost de 2 ori. Am scos, pe rand, 6:13, 5:49, iar anul asta 5:27, parca. Anul asta m-am menajat tare pentru ca aveam Ironman peste o saptamana, dar tot am facut o febra musculara incredibila. Este primul meu concurs montan la care am fost, si niciodata nu mi-a fost usor, e un concurs incredibil de greu! Daca il incepi tare n-ai nicio sansa sa il termini asa, o sa te rupa prima urcare in asa hal incat nu o sa mai faci nimic tot traseul. Traseul il stiam bine, doua urcari, doua coborari, si 5km de plat la final. Ca obiectiv, am vrut sa pot alerga platul de la final. Pe primul km am plecat cu 4'00", un timp destul de exagerat pentru valoarea mea. La fel si pe al doilea, am avut aproape de 4'30" din cate am inteles, si era deja in urcare. Cand am ajuns la urcarile groase, am clacat, am simtit ca raman fara energie si aia a fost, n-am mai reusit sa trag de mine. Era foarte cald, ce e drept, si am venit cu colanti lungi si maneca lunga, o greseala incredibila, mi-a fost rau de la caldura tot drumul. Dupa prima urcare, pentru mine deja concursul se terminase, nu mai avea rost sa trag, ca oricum nu mai scoteam timp bun. Am lasat-o moale de tot.. Am facut prima coborare chinuit, inca ma simteam rau, si am ajuns la jumatatea traseului foarte obosit. Pe a doua urcare, pana pe Custura, am mers efectiv cat de incet am putut, si am reusit cumva sa imi revin pana pe varf, chiar mi-am revenit aproape complet, si am putut sa dau coborarea urmatoare (care este foarte dificila, desi parca anul asta mi s-a parut mai ok) la un ritm destul de bun. Am suferit de caldura pentru ca nu aveam apa la mine, ramasesem fara, dar asta a fost, nu a durat foarte mult. La ultimul CP, cu 5 km inainte de finish, mi-au aruncat voluntarii o galeata de apa rece rece in cap, a fost un pic socant dar mi-a prins bine, am reusit sa alerg complet ultimii km de plat, inclusiv pe urcare (era o mica urcare pe unul din acei km). Timp total 5:27 asa cum am zis, nu e o realizare foarte mare, dar cel putin am facut mai bine decat anul trecut. Eu as fi vrut sub 5 ore, dar e greu sa faci bine peste tot unde mergi..
Acum despre Cozia. De data aceasta aici nu stiam traseul, nemaimergand niciodata. Am plecat incet deoarece ma durea genunchiul dupa Ironman (cele doua concursuri au fost cu o saptamana inainte, respectiv dupa, nu prea m-am menajat). Din fericire, in ziua concursului nu m-a deranjat, ma durea de la bicicleta, aparent pe alergat nu ma streseaza, mi-am zis ca "I run with God" si am sperat sa se intample o minune, si chiar s-a intamplat! Cumva in ziua concursului n-am avut nimic, desi pana atunci ma durea si cand mergeam. Si nu exagerez, am ajuns la start si ma simteam foarte bine. Ba mai mult de atat, dupa concurs n-am avut nimic. Traseul e destul de frumos, ai o urcare de vreo 400 de metri, apoi o coborare scurta si rapida, dupa vine o urcare cu panta foarte mica de vreo 5-6 km, apoi o urcare groasa cu vreo 900m diferenta de nivel, apoi o coborare destul de abrupta, ca la final, cand esti gata rupt, sa iti mai bage o urcare infecta de 150m nivel, scurta, dar de efect. Ultima coborare de 1.5-2km o sa te prinda in genunchi daca ai tras pana atunci. Eu mi-am propus sa nu trag, am plecat cu 4:30 de la start, fata de primii care aveau 3:30 (mi-a povestit ulterior Octavian ca a incercat sa mearga cu primii, a pornit din prima linie si avea 3:30 dupa un km si dupa 4:00 cu urcare, si a lasat-o mai moale ca era prea de tot). Prima urcare am mers-o foarte bine. Pe prima coborare m-au mai luat oameni, m-am menajat pentru ca stiam ca e nasol pentru genunchi sa cobori.
Urmatoarea urcare, cea de 5-6 km, am alergat-o complet, fiind o panta mica. Mai mult, am avut si motivatie, era un tip de 61 de ani care a alergat in fata mea tot timpul asta. Am ajuns la urcarea groasa un pic obosit, dar pe drum mi-am revenit. Am discutat cu un tip care imi povestea cum a fost el la UTMB si la TDG, am ramas mirat ce oameni bazati vin pe acolo. L-am depasit si pe domnul de 61 de ani, pe care urcarea aia l-a cam luat pe nepregatite, se vedea ca s-a cam taiat si nu mai poate sa dea asa bine. Am continuat cu tipul de la UTMB o perioada, el se plangea ca il doare piciorul, venise si cu bete, am vrut sa merg cu el dar la un moment dat a luat-o mai incet si l-am depasit. Cand am ajuns in varf, mi-au zis voluntarii ca sunt pe locul 20. Mare greseala.. Cand am auzit ca stau asa de bine la ce relaxat am mers pana atunci mi-a parut rau, am zis ca nu se poate asa ceva trebuie sa raman in primii 20, asa ca pe urmatoarea coborare am tras de mine maxim. Am vazut 2 tipi in fata mea, am reusit sa ii iau si pe ei. Acum eram deja pe 18, imi permiteam sa ma intreaca din nou cei doi, ca tot pe 20 ramaneam. Dar daca veneau tare din spate?? Asa ca am dat forta in continuare. Am terminat cu panta urata, am ajuns pe o coborare mai lina, deja eram pe traseu comun cu cei de la semi. Am mers cu alti 2 tipi o bucata mare de drum, mi-a fost frica si ca nu m-am ratacit la un moment dat, pentru ca lipseau marcaje, dar a fost bine, am terminat coborarea o data cu ei. Erau de acelasi nivel cu mine sau chiar peste pe coborare, asa ca nu m-am gandit sa ii intrec, dar dupa ce a inceput urcarea aia scurta, de efect, au lasat-o moale de tot, in schimb eu am dat tot ce puteam. Super, deci eram pe 16.
Tocmai cand ma gandeam ca nu mai gasesc pe nimeni de la Cozia, am depasit un tip de varsta mea sau chiar mai mic, care o luase si el destul de incet. L-am gasit si pe tata pe drum, mai avea si el un pic si termina traseul de la Stanisoara, parea ca l-a cam rupt urcarea aia, ceea e era si normal, avand in vedere ca era ultima si ca era abrupta. Cei de la Stanisoara oricum erau totit agatati de pietre, de copaci, erau rupti! :)) Nu ca eu eram mai bine, dar eu trageam maxim, ca sa pastrez locul. Ultima coborare m-a rupt destul de tare, dar am tras de mine si am reusit sa alerg fara pauza. Pe final se alerga in urcare, m-a vazut mama care statea la finish si a inceput sa ma incurajeze, eu eram rupt, mi-am turnat apa in cap si am reusit sa alerg si urcarea aia, iar cand am ajuns la finish ceasul arata 3:55, un timp nesperat de bun (initial ma gandeam la 4:30). Oricum, un traseu mult sub Retezat ca dificultate, dar un traseu frumos, care nu iti da dauna asa de mare cum iti produce Retezatul.
Ca si experienta sociala, la Retezat e atmosfera misto, sunt toti acolo, se sta la corturi, ii cunosti pe toti ii saluti.. Mi-am facut o groaza de cunostinte de fiecare data, acuma cand merg la un concurs ma saluta toata lumea, si o parte din merit o are si Retezatul, pentru ca acolo ai timp sa vorbesti cu toti. Si la Cozia a fost frumos dupa, sora mea a luat premiul 3 la categorie, asa fara antrenament (incredibil, stiu), iar Octavian a luat locul 2 la categorie, cu un timp incredibil, 3:24 sau asa ceva. A fost tare ca i-am asteptat pe toti sa termine, dar dupa am plecat acasa, in schimb la Retezat a venit o trupa super misto, au facut atmosfera.. Seara m-am culcat, dar lumea a ramas la maraton de baut, cine mai putea desigur, atmosfera la Retezat e foarte misto, e ca o tabara din liceu ca si atmosfera. Poate raman si eu la cort la Cozia la anu', sa vad cum e treaba pe acolo.
Ca si impresie generala, ambele concursuri sunt foarte frumoase si merita, acuma depinde cat de mult damage vrei sa faci, Retezatul e un concurs care te rupe oricat de pregatit ai fi, inevitabil, in schimb la Cozia te poti duce si fara prea mult antrenament, e un concurs mai putin dificil. Ca si alternative, ambele au si traseu de semi, plus o cursa super usoara, pentru copii/ sotii (7, respectiv 4 km, daca tin minte bine). Oricum, per total niste concursuri frumoase, niste antrenamente bune pentru urmatoarele care o sa vina.
luni, 27 iunie 2016
Ironman Oradea - un vis împlinit
M-am apucat de alergat acum 3 ani (vara anului 2013, nu mai știu când exact). De atunci, am participat la diverse concursuri, maratoane, ultramaratoane, uneori și crosuri, ba chiar de vreo două ori am mers și la campionatul național de duatlon. Am făcut și un triatlon scurt, winter tri, dar cam atât în ceea ce privește sporturile care nu au treabă cu alergarea. Cu toate acestea, de când m-am apucat de alergat, la scurt timp am aflat de Ironman - cel mai celebru triatlon și cel mai dorit de către sportivii amatori. Ulterior am aflat că există și alte variante, dublu, triplu, etc, până la un ironman pe zi timp de o lună (ba chiar e un tip care a făcut zi de zi câte un Ironman, timp de 50 de zile), dar acestea sunt niște chestii care, după părerea mea, sunt pentru oameni care nu lucrează și au timp doar de antrenamente (dublu Iron au făcut doar 3 români până în prezent). Pentru noi, muritorii de rând, un Ironman este cel mai mare vis în ceea ce privește sportul, fiind, totuși, o competiție foarte greu de terminat. Mi-am dorit de mult să fac un Ironman. Inițial m-am înscris la proba de half, apoi m-am gândit că este prea ușor de făcut un half și m-am mutat la full. Trebuie să precizez de la început că a fost o alegere un pic grăbită, și dacă nu mă ajuta Dumnezeu să termin nu aș fi putut. Poate că pare un pic ciudat că spun asta dar eu chiar așa am considerat, și o să detaliez în continuare de ce.
Pentru început, poate vă întrebați cum m-am antrenat pentru Ironman (de fapt X-Man, Ironman este marcă înregistrată, în România se numește X-Man, dar distanța este cea de acolo). Cea mai mare problemă pentru un amator este înotul. Majoritatea vin de la alergare și se apucă de triatlon, mai sunt unii care vin de la ciclism, dar mai rar, în schimb la înot nu prea se pricepe lumea. M-am apucat de înot acum 7-8 luni, cam așa. Am început de la 100 de metri înotați consecutiv, am vrut să mă antrenez doar craul, pentru că am auzit că e mai rapid. Când am ajuns la 500 de metri înotați a fost mare fericire pentru mine, deja mă vedeam cu half-ul terminat. În câteva luni am reușit să înot 2 km, și m-am gândit că e cam simplu să fac doar half, așa că am zis să încerc direct full. Cu bicicleta m-am mai dat de câteva ori, am fost cu veloprietenii la o tură de 100 de km, apoi la brevetul de 200 km, și am fost de vreo 2 ori la tura de joi seara, de viteză, în plus am mai făcut eu de vreo 2 ori singur vreo 90-120 km. Deci în total cam 6 ieșiri. Nu știu cât a contat, dar eu merg cu bicicleta mereu prin oraș, așa că am adunat aproape 4000 de km pedalați în ultimul an, dar practic antrenamente am făcut doar 6 lungi, și cred că mai făcusem vreo 2-3 mai scurte, de 30-40km, cât să mă obișnuiesc cu SPD-uri, pantofi din ăia special de pedalat, se clipsează pe pedale și trebuie să ai grijă cum le dai jos că dacă nu reușești poți să cazi. Altă treabă nasoală cu ei este că dacă ești pe o urcare și nu mai poți pedala ai căzut. Partea bună este că poți să tragi de pedală, nu doar să o împingi, și teoretic îți asigură o viteză mai bună. Cu alergatul stăteam bine, nu pot spune că m-am antrenat foarte mult, dar am făcut și antrenamente de 100km, chiar și 140, plus niște montane (eco, brașov, retezat skyrace), dar au fost și săptămâni în care am alergat doar 12-15 km, deci nu am fost foarte conștiincios. Am mai băgat și un half cu 2 săptămâni înainte, care m-a cam rupt, dar a fost foarte bun pentru concurs.
Cam asta cu antrenamentele. După cum vedeți, destul de subțire pentru un Ironman. Ca și echipament, am una din cele mai ieftine cursiere, Sprint Monza Race, cu niște rapoarte imposibile pentru urcări și pentru genunchii mei (42/52 foile, 11-25 pinioanele). Mi-am luat și un neopren pe care nu l-am folosit, tot așa printre cele mai ieftine (totuși tot scump mi se pare, 650 de lei, având în vedere că l-am luat degeaba). În rest, echipament de biclă am de la Decathlon, iar pantofii mi i-am luat de la XLC, au fost cei mai ieftini de pe piață, vreo 250 de lei (ajung și la 1500, full carbon). Pentru alergat nu am folosit nimic special, mi-am luat tricoul cu I run with God, ca să am o motivație serioasă să ajung la partea de alergare și cam atât, am avut niște pantaloni scurți de compresie tot de la Decathlon, pe care i-am folosit și pe post de slip la înot.
Ar fi multe de spus despre cursa asta, așa că o să încerc să povestesc cât mai pe scurt. Cu o săptămână înainte am fost la Retezat Skyrace, nu știu dacă a fost o decizie foarte bună, pentru că am avut febră musculară până miercuri sau chiar joi, deși am încercat să nu trag foarte tare de mine. Am plecat de joi dimineață în Oradea. În următoarea zi, vineri, am făcut recunoașterea oficială a traseului de bicicletă, iar apoi am dat o tură de lac. Lacul era foarte murdar, dar mai ales extrem de cald, pe unele porțiuni apa avea peste 30 de grade, te frigea pur și simplu. Era clar că nu o să se înoate cu neopren. Pe mine oricum nu mă interesa, având în vedere că îmi era un pic frică de neopren (nu l-am folosit niciodată). Tura de bicicletă a fost un pic cam lungă, m-a cam durut genunchiul după, poate ar fi fost mai bine să nu mă duc, dar cel puțin am văzut cum stă treaba. Urcările nu mi s-au părut așa dificile, mai puțin ultima, pe care o făceai doar o dată, la întoarcere (în rest dădeai 7 ture). Aia chiar a fost o urcare greuță. Apoi ne-am lăsat seara biclele și echipamentul în tranziție, pentru a nu ne mai stresa cu asta a doua zi. Mi-am pus la mine 12 batoane și 6 geluri, batoanele pentru biclă, gelurile pentru alergare, plus două În fine, a trecut și ziua de vineri și a venit ziua concursului. M-am dus la start cu destule emoții, mai ales pentru partea de înot. Mi-am pus ochelarii, am reușit cumva să îmi pun tot părul în cască (era cam strâmtă casca), și m-am băgat în lac. Inițial mi s-a părut un pic rece, dar după m-am obișnuit. S-a dat startul, și am început să înot. Aveam de făcut 8 ture de lac, fiecare tură fiind de fapt un pătrat (mai bine zis un patrulater convex, că nu avea laturi egale și nici unghiuri de 90). După trei laturi din prima tură, mi-am pus mâna în cap și am observat că nu mai am casca. În momentul ăla am zis că înnebunesc, că nu se poate așa ceva. Mă și gândeam, poate mă descalifică, atâta efort, atâta muncă și să ies din concurs după 15 minute.. Am terminat o tură, mi-am dat seama că nu îmi zice nimeni nimic (am înțeles că s-a mai întâmplat, casca e destul de mică și dacă nu o pui bine îți cade), și am încercat să înot în continuare. Problema cea mai mare era că nu vedeam nimic, îmi intra părul în nas,în ochi.. Singura mea soluție era să înot bras, ca să mi se dea părul la o parte, să pot vedea ceva. În condițiile în care eu nu am înotat bras aproape niciodată în 8 luni de antrenamente. De panică, am ajuns în mijlocul lacului, a trebuit să mă îndrume cineva să ajung la capătul turei. După ce făceai prima latură din patrulater puteai să atingi fundul lacului și te puteai odihni un pic. Acolo mă pregăteam pentru tura următoare, având în vedere că nu prea vedeam oricum nici prin ochelari, așa că a trebuit să mă orientez din latură în latură, să știu pe unde să o iau. După fiecare tură mă tot gândeam să cer o cască nouă, dar mă gândeam că poate nu am voie.. Așa că am continuat așa. Dupa aproximativ 4 ture am auzit că se ieșea din apă, ceea ce însemna că au terminat primii. M-am gândit că e bine, că primii termină în aproximativ o oră, deci înseamnă că a trecut doar o oră. În caz că am uitat să precizez, aveam două ore jumate la dispoziție să ieșim din lac și să intrăm pe tura de bicicletă. Am mai dat încă o tură, mă tot rugam să termin, să nu mi se facă rău, să pot continua așa bras.. A fost pur și simplu un coșmar. Îmi venea părul în ochi, trebuia să mă opresc să îl dau la o parte.. A fost prima oară când m-am gândit serios să mă tund, pentru că m-a încurcat îngrozitor, era să nu termin cursa din cauza lui. După 5 ture am văzut că încă sunt mulți în lac, deci nu au terminat așa mulți, ceea ce era bine. Mai ales că aveam după cine să mă țin, pentru că oricum mai mult de picioarele celui din față nu vedeam prin ochelari. Am continuat să înot, să mă opresc la fiecare tură după prima latură să îmi mai revin.. La fiecare baliză mă țineam de ea ca să mă orientez și să mă mai odihnesc un pic. După 6 ture am văzut că nu mai e mai nimeni în lac și am început să mă panichez că nu mai termin în timp, mai ales că am văzut că cei de la half, care începeau după 2 ore, erau deja în lac. Din fericire, doar se încălzeau, așa că am avut speranțe în continuare. Mai ales că nu îmi zicea nimeni nimic că am rămas fără cască. Mă tot gândeam să cer un elastic măcar de pe margine, am înțeles că aș fi putut.. Dar aveam prea mari emoții, mă gândeam că ar dura mult că și așa sunt la limită.. Când am intrat pe tura a 8-a am văzut că cei de la half încă nu începuseră, deci mai aveam minim 30 de minute. După prima latură, am întrebat pe cineva cât e ceasul. Mi-a zis ”și 52”, l-am întrebat dacă e 8:52, nu mai știam de mine, mă așteptam la orice, mă gândeam că poate e deja 9:52, efectiv nu știam pe ce lume sunt. Când am auzit că e doar 8:52 m-am relaxat complet, am înotat restul laturilor în 12 minute și am ieșit din lac. Ultima latură mi s-a părut că nu se mai termină, abia așteptam să ies, pur și simplu nu îmi venea să cred că am ieșit de acolo. Pentru mine a fost o minune. Să înot bras, în condițiile în care nu mă antrenasem niciodată așa, a fost ceva incredibil, mai ales că îmi tot venea părul pe față, uneori mă opream să îmi dau ochelarii jos să mă uit unde trebuie să ajung.. Total diferit de cum era în bazin. Ce mi s-a părut incredibil e că am terminat bras, deși mi se părea că înot foarte încet. Am ieșit din bazin și am început să strig pe acolo că nu îmi vine să cred că am terminat, că e o minune, că e incredibil că am ieșit viu din lac. Organizatorii nu m-au lăsat în starea aia, era cineva la tranziție care mi-a zis că nu e timp de stat și ar trebui să mă grăbesc, că trebuie să încep cât mai repede bicicleta. Ceea ce am și făcut, am băut o sticlă de Gatorade în câteva secunde, am mâncat o ciocolată de la Ritter (are 500 kcal) și am plecat pe traseul de bicicletă.
Inițial, nu prea știam pe ce lume sunt. Am urcat un pic, apoi pe coborâre m-am odihnit, și pe la 9:30 am început turele. Sunt 7 ture de 23km, formând un fel de Y. Se pleacă pe partea de jos de la Y, apoi se face dreapta, se întoarce, se face dreapta iar, se urcă 50-60 de metri nivel până la o biserică, o urcare abruptă, pe care o faci în 5-6 minute, apoi se coboară câțiva km, dar tot 50-60 de metri nivel, pentru a se întoarce iar spre biserică, se coboară din nou, apoi se termină de unde s-a început (se face iar partea de jos de la Y, în sens opus). Cu totul, 180 de km și aproximativ 1300m diferență de nivel. Au fost 3 checkpointuri, unul la început, și două la biserică (pe fiecare parte a străzii). La fiecare două checkpointuri mă opream să mănânc un baton. În total am mâncat 10 batoane. După prima tură se făcuse 10:22, după a doua 11:16, după a treia 12:12 parcă. Timpii mei erau din ce în ce mai slabi, dar era ok, pentru că mă gândeam să fac cam o oră pe buclă, în total 7 ore, plus încă 15 km cât mai erau până la bucle și înapoi, cam 7 ore jumate. După a treia buclă am început să resimt genunchiul drept destul de tare, dar și căldura. Am avut grijă să beau cât mai multă apă, izotonic, dar să mă și dau cu apă pe mine ca să mă răcoresc, erau cam 40 de grade afară. Următoarea tură am terminat-o pe la 13:09 dacă țin minte bine. Mai erau încă 3, începusem să obosesc, abia mai reușeam să schimb foile, îmi amorțise mâna, la fel și să îmi clipsez papucii, devenea din ce în ce mai greu. Tura a 5-a am terminat-o la 14:06, cam așa. Pe drum, mă gândeam la blogul lui Adrian Toma, nu știu cum zice el că a pedalat relaxat, că eu am tras de mine destul ca să mă încadrez în timpul limită și m-am antrenat mai mult pe bicicletă. Un pic demoralizator.. Singura asemănare e că nici eu nu am mâncat pe bicicletă, mă opream frumos un minut, două la checkpoint. Am început și tura a 6-a (încă mă doare genunchiul când scriu), și am terminat-o pe la 15:03, dar deja începea să mă obosească urcarea aia groasă la biserică. Ultima tură am pedalat-o cu gândul că nu mai urmează nimic după ea. Deja începuseră să se rărească și oamenii pe traseu.. Am terminat ultima tură pe la 16:01 sau pe acolo. Din nou, pentru mine a fost incredibil că am reușit așa cu durerea de genunchi (lipsă de antrenamente pe urcări, din câte cred, sau poate șaua reglată prost.. o să mai văd). Nu mai spun că mă rugam mereu să nu fac pană.. Dacă făceam pană probabil nu mai terminam, aveam chit la mine, dar nu mai reparasem niciodată.. Aveam telefon la mine, să sun la un număr în caz de probleme, dar am văzut ulterior că nu mai mergea din cauza apei aruncată pe mine. Am început să merg pe drumul spre parcul în care alergam. Trebuia să trec din nou pe o porțiune mai slab asfaltată, cu pietriș, și am crezut că am făcut pană acolo. Erau doar 700 de metri, dar în urcare, și destule șanse de pană. Din fericire nu a fost cazul, așa că m-am apucat să urc ultima porțiune din traseu. Urcarea a fost grea și lungă, am văzut că unii au luat bicla în mână să o împingă. Având în vedere rapoartele mele, dacă nu pedalam cu minim 13-14/oră, devenea foarte greu să apăs pe pedale, și probabil nu mai puteam pedala, așa că trebuia să forțez și să pedalez cu 17-18, ca să am de unde să scad, iar să forțez.. A fost destul de greu. Am ajuns în capătul urcării foarte obosit. Mi-a zis o doamnă că mai am doar 5km de făcut până jos, doar coborâre. Din momentul ăla nu mai conta dacă fac pană, puteam să merg și pe jos, era cam 16:17. Am mers încet până la parc, eram deja foarte obosit, am ajuns la 16:30 aproximativ, și am intrat în tranziție. Am mai băut un gatorade, mi-am pus tricoul cu I run with God, mi-am dat jos pantalonii de biclă, și am intrat în parc.
Alergarea are 38 de ture de aproximativ 1.1km. Când am ajuns eu (dupa 9 ore jumate), primul deja terminase. Limita era de 10 ore jumate până acolo, mai aveam un maraton de alergat în 6 ore și ceva. Foarte lejer, nu era problemă, m-am gândit că dacă alerg jumătate în 2 ore 30, tot îmi rămân peste 3 ore să merg următorul semi. Am alergat constant cu un ritm foarte lejer, cam 6:20-6:30 pe km probabil, aveam cam 7 minute pe tura de lac. La fiecare 3 ture beam izotonic, la 6 ture băgam un gel, iar la fiecare tură beam minim un pahar de apă, și aruncam cu alte 2-3 pe mine. După 6 ture mă simțeam excelent, chiar și după 12 am fost bine. Greul a venit după primul semi, când am început să obosesc, și am realizat că nu mai pot alerga non stop. Asta era, am început să merg după checkpoint cât imi beam paharul cu apă, dar nu mai mult de 100-200 de metri pe tură. După tura 24 am avut și ture în care am merg și 300-400 de metri, cel puțin cât îmi luam gelul, dar tot timpul continuam cu alergatul. Când am ajuns la tura 30, mi-am dat seama că sigur o să termin. Până atunci tot făceam calcule, ce se întâmplă dacă mi se face rău, cât îmi ia dacă mă târăsc cu 5 km / oră, etc. Am reușit să alerg și după tura 30, chiar dacă m-am mai relaxat și am început să merg aproape tură de tură 200-300 de metri. Ultimele 3 ture le-am alergat aproape fără să merg deloc. Pe ultima tură, organizatorii mi-au zis ”îți vine să crezi sau nu.. mai ai o singură tură”. Am terminat tura relaxat, fără nicio grabă, și m-am dus să îmi iau medalia. Timp total, 14 ore și 49 de minute. Nu credeam că va fi așa de greu, mă așteptam să meargă mai bine bicicleta și să scot cam 14 ore, nu mi-aș fi imaginat că fac 7 ore și 15 pe bicicletă, am avut 25 la oră media de pedalat (fără pauze), și eu îmi calculasem 30! =)). A fost o experiență extraordinară, una din cele mai frumoase zile din viața mea, o cursă pe care mi-am dorit-o de foarte mult timp. Organizarea a fost impecabilă, am dat un ban, dar am stat în față ca să zic așa. Nu am suferit de foame, sete sau orice altceva. M-a motivat foarte mult și tricoul, când îmi era greu mă gândeam că mă ajută cineva acolo sus, dacă m-a scos din lac atunci sigur o să și termin. Nu știu dacă o să mai merg și la anul următor.. E un efort incredibil, atât ca resurse, cât mai ales ca antrenamente, orice ai crede trebuie multe antrenamente pentru a reuși. Sper doar să mai ajung pe la Oradea, poate doar așa, la half.
Pentru început, poate vă întrebați cum m-am antrenat pentru Ironman (de fapt X-Man, Ironman este marcă înregistrată, în România se numește X-Man, dar distanța este cea de acolo). Cea mai mare problemă pentru un amator este înotul. Majoritatea vin de la alergare și se apucă de triatlon, mai sunt unii care vin de la ciclism, dar mai rar, în schimb la înot nu prea se pricepe lumea. M-am apucat de înot acum 7-8 luni, cam așa. Am început de la 100 de metri înotați consecutiv, am vrut să mă antrenez doar craul, pentru că am auzit că e mai rapid. Când am ajuns la 500 de metri înotați a fost mare fericire pentru mine, deja mă vedeam cu half-ul terminat. În câteva luni am reușit să înot 2 km, și m-am gândit că e cam simplu să fac doar half, așa că am zis să încerc direct full. Cu bicicleta m-am mai dat de câteva ori, am fost cu veloprietenii la o tură de 100 de km, apoi la brevetul de 200 km, și am fost de vreo 2 ori la tura de joi seara, de viteză, în plus am mai făcut eu de vreo 2 ori singur vreo 90-120 km. Deci în total cam 6 ieșiri. Nu știu cât a contat, dar eu merg cu bicicleta mereu prin oraș, așa că am adunat aproape 4000 de km pedalați în ultimul an, dar practic antrenamente am făcut doar 6 lungi, și cred că mai făcusem vreo 2-3 mai scurte, de 30-40km, cât să mă obișnuiesc cu SPD-uri, pantofi din ăia special de pedalat, se clipsează pe pedale și trebuie să ai grijă cum le dai jos că dacă nu reușești poți să cazi. Altă treabă nasoală cu ei este că dacă ești pe o urcare și nu mai poți pedala ai căzut. Partea bună este că poți să tragi de pedală, nu doar să o împingi, și teoretic îți asigură o viteză mai bună. Cu alergatul stăteam bine, nu pot spune că m-am antrenat foarte mult, dar am făcut și antrenamente de 100km, chiar și 140, plus niște montane (eco, brașov, retezat skyrace), dar au fost și săptămâni în care am alergat doar 12-15 km, deci nu am fost foarte conștiincios. Am mai băgat și un half cu 2 săptămâni înainte, care m-a cam rupt, dar a fost foarte bun pentru concurs.
Cam asta cu antrenamentele. După cum vedeți, destul de subțire pentru un Ironman. Ca și echipament, am una din cele mai ieftine cursiere, Sprint Monza Race, cu niște rapoarte imposibile pentru urcări și pentru genunchii mei (42/52 foile, 11-25 pinioanele). Mi-am luat și un neopren pe care nu l-am folosit, tot așa printre cele mai ieftine (totuși tot scump mi se pare, 650 de lei, având în vedere că l-am luat degeaba). În rest, echipament de biclă am de la Decathlon, iar pantofii mi i-am luat de la XLC, au fost cei mai ieftini de pe piață, vreo 250 de lei (ajung și la 1500, full carbon). Pentru alergat nu am folosit nimic special, mi-am luat tricoul cu I run with God, ca să am o motivație serioasă să ajung la partea de alergare și cam atât, am avut niște pantaloni scurți de compresie tot de la Decathlon, pe care i-am folosit și pe post de slip la înot.
Ar fi multe de spus despre cursa asta, așa că o să încerc să povestesc cât mai pe scurt. Cu o săptămână înainte am fost la Retezat Skyrace, nu știu dacă a fost o decizie foarte bună, pentru că am avut febră musculară până miercuri sau chiar joi, deși am încercat să nu trag foarte tare de mine. Am plecat de joi dimineață în Oradea. În următoarea zi, vineri, am făcut recunoașterea oficială a traseului de bicicletă, iar apoi am dat o tură de lac. Lacul era foarte murdar, dar mai ales extrem de cald, pe unele porțiuni apa avea peste 30 de grade, te frigea pur și simplu. Era clar că nu o să se înoate cu neopren. Pe mine oricum nu mă interesa, având în vedere că îmi era un pic frică de neopren (nu l-am folosit niciodată). Tura de bicicletă a fost un pic cam lungă, m-a cam durut genunchiul după, poate ar fi fost mai bine să nu mă duc, dar cel puțin am văzut cum stă treaba. Urcările nu mi s-au părut așa dificile, mai puțin ultima, pe care o făceai doar o dată, la întoarcere (în rest dădeai 7 ture). Aia chiar a fost o urcare greuță. Apoi ne-am lăsat seara biclele și echipamentul în tranziție, pentru a nu ne mai stresa cu asta a doua zi. Mi-am pus la mine 12 batoane și 6 geluri, batoanele pentru biclă, gelurile pentru alergare, plus două În fine, a trecut și ziua de vineri și a venit ziua concursului. M-am dus la start cu destule emoții, mai ales pentru partea de înot. Mi-am pus ochelarii, am reușit cumva să îmi pun tot părul în cască (era cam strâmtă casca), și m-am băgat în lac. Inițial mi s-a părut un pic rece, dar după m-am obișnuit. S-a dat startul, și am început să înot. Aveam de făcut 8 ture de lac, fiecare tură fiind de fapt un pătrat (mai bine zis un patrulater convex, că nu avea laturi egale și nici unghiuri de 90). După trei laturi din prima tură, mi-am pus mâna în cap și am observat că nu mai am casca. În momentul ăla am zis că înnebunesc, că nu se poate așa ceva. Mă și gândeam, poate mă descalifică, atâta efort, atâta muncă și să ies din concurs după 15 minute.. Am terminat o tură, mi-am dat seama că nu îmi zice nimeni nimic (am înțeles că s-a mai întâmplat, casca e destul de mică și dacă nu o pui bine îți cade), și am încercat să înot în continuare. Problema cea mai mare era că nu vedeam nimic, îmi intra părul în nas,în ochi.. Singura mea soluție era să înot bras, ca să mi se dea părul la o parte, să pot vedea ceva. În condițiile în care eu nu am înotat bras aproape niciodată în 8 luni de antrenamente. De panică, am ajuns în mijlocul lacului, a trebuit să mă îndrume cineva să ajung la capătul turei. După ce făceai prima latură din patrulater puteai să atingi fundul lacului și te puteai odihni un pic. Acolo mă pregăteam pentru tura următoare, având în vedere că nu prea vedeam oricum nici prin ochelari, așa că a trebuit să mă orientez din latură în latură, să știu pe unde să o iau. După fiecare tură mă tot gândeam să cer o cască nouă, dar mă gândeam că poate nu am voie.. Așa că am continuat așa. Dupa aproximativ 4 ture am auzit că se ieșea din apă, ceea ce însemna că au terminat primii. M-am gândit că e bine, că primii termină în aproximativ o oră, deci înseamnă că a trecut doar o oră. În caz că am uitat să precizez, aveam două ore jumate la dispoziție să ieșim din lac și să intrăm pe tura de bicicletă. Am mai dat încă o tură, mă tot rugam să termin, să nu mi se facă rău, să pot continua așa bras.. A fost pur și simplu un coșmar. Îmi venea părul în ochi, trebuia să mă opresc să îl dau la o parte.. A fost prima oară când m-am gândit serios să mă tund, pentru că m-a încurcat îngrozitor, era să nu termin cursa din cauza lui. După 5 ture am văzut că încă sunt mulți în lac, deci nu au terminat așa mulți, ceea ce era bine. Mai ales că aveam după cine să mă țin, pentru că oricum mai mult de picioarele celui din față nu vedeam prin ochelari. Am continuat să înot, să mă opresc la fiecare tură după prima latură să îmi mai revin.. La fiecare baliză mă țineam de ea ca să mă orientez și să mă mai odihnesc un pic. După 6 ture am văzut că nu mai e mai nimeni în lac și am început să mă panichez că nu mai termin în timp, mai ales că am văzut că cei de la half, care începeau după 2 ore, erau deja în lac. Din fericire, doar se încălzeau, așa că am avut speranțe în continuare. Mai ales că nu îmi zicea nimeni nimic că am rămas fără cască. Mă tot gândeam să cer un elastic măcar de pe margine, am înțeles că aș fi putut.. Dar aveam prea mari emoții, mă gândeam că ar dura mult că și așa sunt la limită.. Când am intrat pe tura a 8-a am văzut că cei de la half încă nu începuseră, deci mai aveam minim 30 de minute. După prima latură, am întrebat pe cineva cât e ceasul. Mi-a zis ”și 52”, l-am întrebat dacă e 8:52, nu mai știam de mine, mă așteptam la orice, mă gândeam că poate e deja 9:52, efectiv nu știam pe ce lume sunt. Când am auzit că e doar 8:52 m-am relaxat complet, am înotat restul laturilor în 12 minute și am ieșit din lac. Ultima latură mi s-a părut că nu se mai termină, abia așteptam să ies, pur și simplu nu îmi venea să cred că am ieșit de acolo. Pentru mine a fost o minune. Să înot bras, în condițiile în care nu mă antrenasem niciodată așa, a fost ceva incredibil, mai ales că îmi tot venea părul pe față, uneori mă opream să îmi dau ochelarii jos să mă uit unde trebuie să ajung.. Total diferit de cum era în bazin. Ce mi s-a părut incredibil e că am terminat bras, deși mi se părea că înot foarte încet. Am ieșit din bazin și am început să strig pe acolo că nu îmi vine să cred că am terminat, că e o minune, că e incredibil că am ieșit viu din lac. Organizatorii nu m-au lăsat în starea aia, era cineva la tranziție care mi-a zis că nu e timp de stat și ar trebui să mă grăbesc, că trebuie să încep cât mai repede bicicleta. Ceea ce am și făcut, am băut o sticlă de Gatorade în câteva secunde, am mâncat o ciocolată de la Ritter (are 500 kcal) și am plecat pe traseul de bicicletă.
Inițial, nu prea știam pe ce lume sunt. Am urcat un pic, apoi pe coborâre m-am odihnit, și pe la 9:30 am început turele. Sunt 7 ture de 23km, formând un fel de Y. Se pleacă pe partea de jos de la Y, apoi se face dreapta, se întoarce, se face dreapta iar, se urcă 50-60 de metri nivel până la o biserică, o urcare abruptă, pe care o faci în 5-6 minute, apoi se coboară câțiva km, dar tot 50-60 de metri nivel, pentru a se întoarce iar spre biserică, se coboară din nou, apoi se termină de unde s-a început (se face iar partea de jos de la Y, în sens opus). Cu totul, 180 de km și aproximativ 1300m diferență de nivel. Au fost 3 checkpointuri, unul la început, și două la biserică (pe fiecare parte a străzii). La fiecare două checkpointuri mă opream să mănânc un baton. În total am mâncat 10 batoane. După prima tură se făcuse 10:22, după a doua 11:16, după a treia 12:12 parcă. Timpii mei erau din ce în ce mai slabi, dar era ok, pentru că mă gândeam să fac cam o oră pe buclă, în total 7 ore, plus încă 15 km cât mai erau până la bucle și înapoi, cam 7 ore jumate. După a treia buclă am început să resimt genunchiul drept destul de tare, dar și căldura. Am avut grijă să beau cât mai multă apă, izotonic, dar să mă și dau cu apă pe mine ca să mă răcoresc, erau cam 40 de grade afară. Următoarea tură am terminat-o pe la 13:09 dacă țin minte bine. Mai erau încă 3, începusem să obosesc, abia mai reușeam să schimb foile, îmi amorțise mâna, la fel și să îmi clipsez papucii, devenea din ce în ce mai greu. Tura a 5-a am terminat-o la 14:06, cam așa. Pe drum, mă gândeam la blogul lui Adrian Toma, nu știu cum zice el că a pedalat relaxat, că eu am tras de mine destul ca să mă încadrez în timpul limită și m-am antrenat mai mult pe bicicletă. Un pic demoralizator.. Singura asemănare e că nici eu nu am mâncat pe bicicletă, mă opream frumos un minut, două la checkpoint. Am început și tura a 6-a (încă mă doare genunchiul când scriu), și am terminat-o pe la 15:03, dar deja începea să mă obosească urcarea aia groasă la biserică. Ultima tură am pedalat-o cu gândul că nu mai urmează nimic după ea. Deja începuseră să se rărească și oamenii pe traseu.. Am terminat ultima tură pe la 16:01 sau pe acolo. Din nou, pentru mine a fost incredibil că am reușit așa cu durerea de genunchi (lipsă de antrenamente pe urcări, din câte cred, sau poate șaua reglată prost.. o să mai văd). Nu mai spun că mă rugam mereu să nu fac pană.. Dacă făceam pană probabil nu mai terminam, aveam chit la mine, dar nu mai reparasem niciodată.. Aveam telefon la mine, să sun la un număr în caz de probleme, dar am văzut ulterior că nu mai mergea din cauza apei aruncată pe mine. Am început să merg pe drumul spre parcul în care alergam. Trebuia să trec din nou pe o porțiune mai slab asfaltată, cu pietriș, și am crezut că am făcut pană acolo. Erau doar 700 de metri, dar în urcare, și destule șanse de pană. Din fericire nu a fost cazul, așa că m-am apucat să urc ultima porțiune din traseu. Urcarea a fost grea și lungă, am văzut că unii au luat bicla în mână să o împingă. Având în vedere rapoartele mele, dacă nu pedalam cu minim 13-14/oră, devenea foarte greu să apăs pe pedale, și probabil nu mai puteam pedala, așa că trebuia să forțez și să pedalez cu 17-18, ca să am de unde să scad, iar să forțez.. A fost destul de greu. Am ajuns în capătul urcării foarte obosit. Mi-a zis o doamnă că mai am doar 5km de făcut până jos, doar coborâre. Din momentul ăla nu mai conta dacă fac pană, puteam să merg și pe jos, era cam 16:17. Am mers încet până la parc, eram deja foarte obosit, am ajuns la 16:30 aproximativ, și am intrat în tranziție. Am mai băut un gatorade, mi-am pus tricoul cu I run with God, mi-am dat jos pantalonii de biclă, și am intrat în parc.
Alergarea are 38 de ture de aproximativ 1.1km. Când am ajuns eu (dupa 9 ore jumate), primul deja terminase. Limita era de 10 ore jumate până acolo, mai aveam un maraton de alergat în 6 ore și ceva. Foarte lejer, nu era problemă, m-am gândit că dacă alerg jumătate în 2 ore 30, tot îmi rămân peste 3 ore să merg următorul semi. Am alergat constant cu un ritm foarte lejer, cam 6:20-6:30 pe km probabil, aveam cam 7 minute pe tura de lac. La fiecare 3 ture beam izotonic, la 6 ture băgam un gel, iar la fiecare tură beam minim un pahar de apă, și aruncam cu alte 2-3 pe mine. După 6 ture mă simțeam excelent, chiar și după 12 am fost bine. Greul a venit după primul semi, când am început să obosesc, și am realizat că nu mai pot alerga non stop. Asta era, am început să merg după checkpoint cât imi beam paharul cu apă, dar nu mai mult de 100-200 de metri pe tură. După tura 24 am avut și ture în care am merg și 300-400 de metri, cel puțin cât îmi luam gelul, dar tot timpul continuam cu alergatul. Când am ajuns la tura 30, mi-am dat seama că sigur o să termin. Până atunci tot făceam calcule, ce se întâmplă dacă mi se face rău, cât îmi ia dacă mă târăsc cu 5 km / oră, etc. Am reușit să alerg și după tura 30, chiar dacă m-am mai relaxat și am început să merg aproape tură de tură 200-300 de metri. Ultimele 3 ture le-am alergat aproape fără să merg deloc. Pe ultima tură, organizatorii mi-au zis ”îți vine să crezi sau nu.. mai ai o singură tură”. Am terminat tura relaxat, fără nicio grabă, și m-am dus să îmi iau medalia. Timp total, 14 ore și 49 de minute. Nu credeam că va fi așa de greu, mă așteptam să meargă mai bine bicicleta și să scot cam 14 ore, nu mi-aș fi imaginat că fac 7 ore și 15 pe bicicletă, am avut 25 la oră media de pedalat (fără pauze), și eu îmi calculasem 30! =)). A fost o experiență extraordinară, una din cele mai frumoase zile din viața mea, o cursă pe care mi-am dorit-o de foarte mult timp. Organizarea a fost impecabilă, am dat un ban, dar am stat în față ca să zic așa. Nu am suferit de foame, sete sau orice altceva. M-a motivat foarte mult și tricoul, când îmi era greu mă gândeam că mă ajută cineva acolo sus, dacă m-a scos din lac atunci sigur o să și termin. Nu știu dacă o să mai merg și la anul următor.. E un efort incredibil, atât ca resurse, cât mai ales ca antrenamente, orice ai crede trebuie multe antrenamente pentru a reuși. Sper doar să mai ajung pe la Oradea, poate doar așa, la half.
joi, 16 iunie 2016
Calculatoare anul 4 semestrul 2
Am terminat si ultimul semestru. Nu stiu ce sa mai zic.. Imi pare bine, imi pare si rau, desi poate parea paradoxal. Dar asa sunt oamenii, tot timpul devin nostalgici dupa ce termina ceva, pentru ca in general ne amintim lucrurile care ne-au placut si uitam si partea nasoala, sau cel puțin eu așa sunt. Semestrul acesta a fost cam sec așa, pentru mine cel puțin, a fost prima oară când am avut mai multe ore ca asistent decât ore normale. Am ținut 6 laboratoare, deci 12 ore, și am mers la 2 laboratoare pe semestru din 3 maxim posibile și un curs, deci 6 ore. În total 18 ore. Cu alte cuvinte, predam de doua ori mai mult decât învățam. Oricum.. o să analizez un pic ce materii am avut eu, dar și ce materii au făcut ceilalți. Eu am avut SO2 - sisteme de operare 2, EIM- elemente de informatică mobilă, și IDP -instrumente pentru dezvoltarea programelor. Nu mi-a plăcut nicio materie în mod special, dar probabil cel mai mult am învățat de la EIM, nu de alta, dar era ceva complet nou. Și la SO2 a fost interesant la început, dar după a devenit prea complicat pentru gusturile mele și n-am mai ținut pasul.
1. EIM - curs opțional, ales de la C1, din cauza lui Poenaru (sper ca citești asta acum bă). Mi-a zis ”dă la PDSD, e ușor, nu ai teme”. Înainte se numea PDSD, însemna ceva cu sisteme distribuite, în fine, nebunie mare, au zis să schimbe numele să fie mai interesant, și mai aproape de ce se face la lab (nu la curs, n-are nicio treaba cursul cu laboratorul). La curs se face ceva legat de rețele, nu am putut veni pentru că predam MN, dar oricum nu m-aș fi dus, era super plictisitor, sunt sigur. La laborator nu se făcea prezența, am fost doar la început, doar că laburile erau foarte mari, așa că nu aveai timp să le faci acolo, de aceea asistentul meu (Andrei Roșu-Cojocaru) a decis să ne arate el cum se face. În principiu e o idee bună, doar ca practic era greu de urmărit, eu încercam, dar nu mă puteam concentra întotdeauna. Se dau 2 colocvii, un parțial și un examen. Trebuie să ai minim 5 în colocvii, minim 5 în examen și minim 5 în total ca să treci. La primul colocviu am venit acolo panicat tot, doar ca să descopăr că nu trebuia decât să luăm noi un model de subiect și să îl modificăm, să îl adaptăm cerințelor noastre (colocviile sunt cu acces la internet, deci aveam acces la subiecte și rezolvări pentru alte zile, cu alte cerințe, dar foarte asemănătoare). Era prima oară când lucram în Android Studio, acasă nu am reușit să îl instalez, trebuiau multe pachete și mi-a fost lene, dar cumva am luat 10 și am și terminat printre primii. Asistentul este foarte de treabă, îl recomand, corectează lejer și ne-a lăsat chiar un pic în plus. După ce m-am văzut cu 10, implicit media 5 pe colocvii, n-am mai venit. La colocviul al 2-lea am întârziat, pentru că s-a modificat nota și nu am aflat, așa că am dat mai târziu. Aveam de prins un tren, mergeam la Transylvania 100, așa că am zis că stau 60 de minute din 90, și cât iau, iau. Și am luat 10 :)) . La parțial am venit efectiv cu mâinile în buzunar. Am luat 43/100 parcă, în condițiile în care la majoritatea subiectelor am inventat (întrebări de genul ”avantaje și dezavantaje la protocolul x”, cu răspunsuri de tip ”e rapid”, ”nu tratează toate cazurile”, în condițiile în care eu nu știam ce face protocolul ăla). Am avut noroc totuși, alții au învățat și au luat tot 4-5, rupere parțialul. Finalul și mai și, open book, 50 de minute, 10-15 întrebări și în plus și o problemă. Doar materiale printate. Căutam toți ca disperații.. Am luat 63/100, și cu un punct bonus pentru ACM (anul trecut le echivalase complet examenul, anul ăsta a fost mai zgârcit, a dat doar un punct, dar bun și ăla) mi-a ieșit 9. Rezonabil..
Cum să iei 5: iei 10 în primul colocviu, 2 în al doilea, 5 în examen și 0 în parțial. Partea grea în treaba asta e 5 în examen. Totuși, mai bine să ai punctaj mai mare pe parcurs, cred că ține cont.
Cum iei 10: nu prea sunt puncte bonus, îți permiți să pierzi maxim 1p. Au fost câțiva cu 10, dar trebuie să te chinui prea tare cu teoria aia mizeră pentru parțial și final.
2. SO2- O materie aproape interesantă. La început mi-a plăcut destul de mult laboratorul, dar pe la jumătatea lui a devenit super complicat, pointeri la pointeri la structuri de structuri, la modul ăla. Doar căutam în documentația oficială, în kernelul de linux, și nu mai înțelegeam nimic. Temele se făceau clasic - inspirându-te din teme mai vechi de pe net(se dau mereu aceleași teme). Se găseau frumos primele 3 teme (tema 0 am făcut-o fără să mă inspir de nicăieri, era ușoară tare). Eu desigur am fost un băiat conștiincios și nu am luat nimic de nicăieri. Sau cel puțin asta trebuie să creadă profii care citesc. Bine, ideea era să știi ce e în ele, am făcut doar temele 0,1 și 2, tema 3 nu am făcut-o, deși se găsea pe net, pentru că mi s-a părut prea complicată și nu o înțelegeam, de aceea am preferat să fac doar ce înțeleg. Temele 4 și 5 erau imposibile aproape dacă nu erai vreun maniac obsedat de muncă. Nu există examen, doar teste de curs, 10 teste, open book. Te poți inspira ușor de la colegi, și se cam dă din subiecte din anii anteriori, care se găsesc pe net. Am avut 7 pe testele de curs - asta înseamnă că am nimerit, în medie, fix 2 din 3 subiecte. Ca de obicei, subiectele se notează cu 0 sau 1, ori ai știut, ori nu. De obicei era o întrebare la care toți ne păcăleam. Cam toți au avut în jur de 7, plus sau minus un punct, pe testele de curs. Laboratorul e mai ușor decât cel de SO. Am avut maxim pe toate laboratoarele. Media finală a fost 7, deși puteam lejer să iau 8 dacă făceam tema 3, dar nu avem chef.
Cum iei 5 (de fapt 4.50): iei 1.6/3 puncte pe teste de curs, 1.5/2 puncte pe lab, si faci tema 0 si tema 1 (am pus 1.6 pe curs în caz că mai depunctează un pic la teme).
Cum iei 10: ai ceva puncte în plus, deci se poate. Practic dacă făceam tema 3 și tema 4 îmi putea ieși 10, pentru că tema 4 valorează 2 puncte. Dar având în vedere că e foarte grea, cred că e mai ușor cu tema 3 și tema 5, de 1.5 puncte, și cu punctaj foarte mare pe curs.
3. IDP - probabil cea mai inutilă materie din anul 4. Tot ce faci e un proiect, eu am ales să fac un chat cu conectare fb și preluare listă de prieteni de acolo. Nu te învață nimeni cum să faci, se presupune că știi. Am lucrat în java, am făcut interfața în swing, se face destul de ușor, am mai adăugat ceva funcționalități pentru a avea un server, un client.. Am făcut și chatul, dar fără conecatare la facebook, aparent este foarte greu să te conectezi la facebook din cod. Noroc că proful a fost de treabă și mi-a dat 9 pe proiect. La lab se vine doar la 2-3 săptămâni o dată, să îi arăți profului ce ai făcut. La examen se dă din favorite, dar doar pentru 5, noi am primit un subiect la care nu știam nimic, nu îl mai văzusem. Pentru 10 trebuie să știi tot. Mi-a ieșit 9, în condițiile în care nu m-am stresat prea tare. O materie cam degeaba, sincer.
Cum iei 5- mai bine întreb cum nu iei. E foarte greu să pici la IDP dacă îți dai interesul la proiect.. Pentru examen am învățat fix 2 zile, nu este foarte complicat, până și materia de curs e inutilă, în mare e despre ce se face într-o firmă de IT.
Cum iei 10 - faci bine proiectul, la examen oricum nu e foarte complicat.
Și cam ăsta a fost anul 4 la mine.. Foarte pe scurt, pentru că nu prea am timp să scriu, ce materii sunt la celelalte specializări:
C1. În afară de EIM, mai există și VLSI, ceva materie de hardware, ocupă ceva timp din ce am înțeles și e greu să iei note mari
C2. Ambele materii se fac cu Bucur. Note random, nu vine nimeni nici la curs nici la lab, nici măcar proful. Nici nu se dă examen din ce știu.
C4. Ceva materie inutilă, CAD/CASE, nu știu ce se face, dar știu că e o vrăjeală, plus ÎA - învățare automată, cu doamna decan - dacă eram deștept schimbam SO2 cu asta, am vrut, dar era deja prea târziu.. O materie interesantă, cu teme destul de accesibile.
C5. E-commerce, cel mai dorit opțional, faci un site sau așa ceva, iei 8-9 și nu te duci mai deloc pe la curs, și PW - programare web, unde chiar înveți câte ceva, dar sunt diverse scandaluri cu asistenții pe acolo legate de modul în care se corectează temele și se fac enunțurile, așa că nu recomand.
În concluzie: Nu da la C3 dacă nu ești masochist. Dacă vrei să înveți ceva totuși, dă la C4, dar schimbă AII cu BD2, și ia opționalele de la C5. Dacă vrei să freci menta grav.. C2 scrie pe tine. C5 e frecat de mentă, poate nu chiar ca la C2, dar nu ieși cu diplomă de inginer din ce știu.. Iar C1 e așa, pentru indeciși, cei care nu vor să facă ceva foarte greu dar nici foarte ușor. Eventual își iau SO2 și CPL opționale, să fie treaba treabă.
O să mai pun un post, două legate de licență și bal, apoi gata cu facultatea.. Poate postez și la master, nu de alta, dar îmi pierd din nou identitatea, după elev de Tudor Vianu și student la Poli nu știu ce identitate mi-aș mai putea găsi. Rămâne de vazut :)
1. EIM - curs opțional, ales de la C1, din cauza lui Poenaru (sper ca citești asta acum bă). Mi-a zis ”dă la PDSD, e ușor, nu ai teme”. Înainte se numea PDSD, însemna ceva cu sisteme distribuite, în fine, nebunie mare, au zis să schimbe numele să fie mai interesant, și mai aproape de ce se face la lab (nu la curs, n-are nicio treaba cursul cu laboratorul). La curs se face ceva legat de rețele, nu am putut veni pentru că predam MN, dar oricum nu m-aș fi dus, era super plictisitor, sunt sigur. La laborator nu se făcea prezența, am fost doar la început, doar că laburile erau foarte mari, așa că nu aveai timp să le faci acolo, de aceea asistentul meu (Andrei Roșu-Cojocaru) a decis să ne arate el cum se face. În principiu e o idee bună, doar ca practic era greu de urmărit, eu încercam, dar nu mă puteam concentra întotdeauna. Se dau 2 colocvii, un parțial și un examen. Trebuie să ai minim 5 în colocvii, minim 5 în examen și minim 5 în total ca să treci. La primul colocviu am venit acolo panicat tot, doar ca să descopăr că nu trebuia decât să luăm noi un model de subiect și să îl modificăm, să îl adaptăm cerințelor noastre (colocviile sunt cu acces la internet, deci aveam acces la subiecte și rezolvări pentru alte zile, cu alte cerințe, dar foarte asemănătoare). Era prima oară când lucram în Android Studio, acasă nu am reușit să îl instalez, trebuiau multe pachete și mi-a fost lene, dar cumva am luat 10 și am și terminat printre primii. Asistentul este foarte de treabă, îl recomand, corectează lejer și ne-a lăsat chiar un pic în plus. După ce m-am văzut cu 10, implicit media 5 pe colocvii, n-am mai venit. La colocviul al 2-lea am întârziat, pentru că s-a modificat nota și nu am aflat, așa că am dat mai târziu. Aveam de prins un tren, mergeam la Transylvania 100, așa că am zis că stau 60 de minute din 90, și cât iau, iau. Și am luat 10 :)) . La parțial am venit efectiv cu mâinile în buzunar. Am luat 43/100 parcă, în condițiile în care la majoritatea subiectelor am inventat (întrebări de genul ”avantaje și dezavantaje la protocolul x”, cu răspunsuri de tip ”e rapid”, ”nu tratează toate cazurile”, în condițiile în care eu nu știam ce face protocolul ăla). Am avut noroc totuși, alții au învățat și au luat tot 4-5, rupere parțialul. Finalul și mai și, open book, 50 de minute, 10-15 întrebări și în plus și o problemă. Doar materiale printate. Căutam toți ca disperații.. Am luat 63/100, și cu un punct bonus pentru ACM (anul trecut le echivalase complet examenul, anul ăsta a fost mai zgârcit, a dat doar un punct, dar bun și ăla) mi-a ieșit 9. Rezonabil..
Cum să iei 5: iei 10 în primul colocviu, 2 în al doilea, 5 în examen și 0 în parțial. Partea grea în treaba asta e 5 în examen. Totuși, mai bine să ai punctaj mai mare pe parcurs, cred că ține cont.
Cum iei 10: nu prea sunt puncte bonus, îți permiți să pierzi maxim 1p. Au fost câțiva cu 10, dar trebuie să te chinui prea tare cu teoria aia mizeră pentru parțial și final.
2. SO2- O materie aproape interesantă. La început mi-a plăcut destul de mult laboratorul, dar pe la jumătatea lui a devenit super complicat, pointeri la pointeri la structuri de structuri, la modul ăla. Doar căutam în documentația oficială, în kernelul de linux, și nu mai înțelegeam nimic. Temele se făceau clasic - inspirându-te din teme mai vechi de pe net(se dau mereu aceleași teme). Se găseau frumos primele 3 teme (tema 0 am făcut-o fără să mă inspir de nicăieri, era ușoară tare). Eu desigur am fost un băiat conștiincios și nu am luat nimic de nicăieri. Sau cel puțin asta trebuie să creadă profii care citesc. Bine, ideea era să știi ce e în ele, am făcut doar temele 0,1 și 2, tema 3 nu am făcut-o, deși se găsea pe net, pentru că mi s-a părut prea complicată și nu o înțelegeam, de aceea am preferat să fac doar ce înțeleg. Temele 4 și 5 erau imposibile aproape dacă nu erai vreun maniac obsedat de muncă. Nu există examen, doar teste de curs, 10 teste, open book. Te poți inspira ușor de la colegi, și se cam dă din subiecte din anii anteriori, care se găsesc pe net. Am avut 7 pe testele de curs - asta înseamnă că am nimerit, în medie, fix 2 din 3 subiecte. Ca de obicei, subiectele se notează cu 0 sau 1, ori ai știut, ori nu. De obicei era o întrebare la care toți ne păcăleam. Cam toți au avut în jur de 7, plus sau minus un punct, pe testele de curs. Laboratorul e mai ușor decât cel de SO. Am avut maxim pe toate laboratoarele. Media finală a fost 7, deși puteam lejer să iau 8 dacă făceam tema 3, dar nu avem chef.
Cum iei 5 (de fapt 4.50): iei 1.6/3 puncte pe teste de curs, 1.5/2 puncte pe lab, si faci tema 0 si tema 1 (am pus 1.6 pe curs în caz că mai depunctează un pic la teme).
Cum iei 10: ai ceva puncte în plus, deci se poate. Practic dacă făceam tema 3 și tema 4 îmi putea ieși 10, pentru că tema 4 valorează 2 puncte. Dar având în vedere că e foarte grea, cred că e mai ușor cu tema 3 și tema 5, de 1.5 puncte, și cu punctaj foarte mare pe curs.
3. IDP - probabil cea mai inutilă materie din anul 4. Tot ce faci e un proiect, eu am ales să fac un chat cu conectare fb și preluare listă de prieteni de acolo. Nu te învață nimeni cum să faci, se presupune că știi. Am lucrat în java, am făcut interfața în swing, se face destul de ușor, am mai adăugat ceva funcționalități pentru a avea un server, un client.. Am făcut și chatul, dar fără conecatare la facebook, aparent este foarte greu să te conectezi la facebook din cod. Noroc că proful a fost de treabă și mi-a dat 9 pe proiect. La lab se vine doar la 2-3 săptămâni o dată, să îi arăți profului ce ai făcut. La examen se dă din favorite, dar doar pentru 5, noi am primit un subiect la care nu știam nimic, nu îl mai văzusem. Pentru 10 trebuie să știi tot. Mi-a ieșit 9, în condițiile în care nu m-am stresat prea tare. O materie cam degeaba, sincer.
Cum iei 5- mai bine întreb cum nu iei. E foarte greu să pici la IDP dacă îți dai interesul la proiect.. Pentru examen am învățat fix 2 zile, nu este foarte complicat, până și materia de curs e inutilă, în mare e despre ce se face într-o firmă de IT.
Cum iei 10 - faci bine proiectul, la examen oricum nu e foarte complicat.
Și cam ăsta a fost anul 4 la mine.. Foarte pe scurt, pentru că nu prea am timp să scriu, ce materii sunt la celelalte specializări:
C1. În afară de EIM, mai există și VLSI, ceva materie de hardware, ocupă ceva timp din ce am înțeles și e greu să iei note mari
C2. Ambele materii se fac cu Bucur. Note random, nu vine nimeni nici la curs nici la lab, nici măcar proful. Nici nu se dă examen din ce știu.
C4. Ceva materie inutilă, CAD/CASE, nu știu ce se face, dar știu că e o vrăjeală, plus ÎA - învățare automată, cu doamna decan - dacă eram deștept schimbam SO2 cu asta, am vrut, dar era deja prea târziu.. O materie interesantă, cu teme destul de accesibile.
C5. E-commerce, cel mai dorit opțional, faci un site sau așa ceva, iei 8-9 și nu te duci mai deloc pe la curs, și PW - programare web, unde chiar înveți câte ceva, dar sunt diverse scandaluri cu asistenții pe acolo legate de modul în care se corectează temele și se fac enunțurile, așa că nu recomand.
În concluzie: Nu da la C3 dacă nu ești masochist. Dacă vrei să înveți ceva totuși, dă la C4, dar schimbă AII cu BD2, și ia opționalele de la C5. Dacă vrei să freci menta grav.. C2 scrie pe tine. C5 e frecat de mentă, poate nu chiar ca la C2, dar nu ieși cu diplomă de inginer din ce știu.. Iar C1 e așa, pentru indeciși, cei care nu vor să facă ceva foarte greu dar nici foarte ușor. Eventual își iau SO2 și CPL opționale, să fie treaba treabă.
O să mai pun un post, două legate de licență și bal, apoi gata cu facultatea.. Poate postez și la master, nu de alta, dar îmi pierd din nou identitatea, după elev de Tudor Vianu și student la Poli nu știu ce identitate mi-aș mai putea găsi. Rămâne de vazut :)
marți, 24 mai 2016
Ecomaraton si Trans 100
N-am timp sa mai scriu pe blog, dar o sa incerc sa prezint pe scurt cum a fost pentru mine la Eco, si mai ales la Trans 100, primul concurs unde m-am vazut nevoit sa abandonez, din multe motive pe care le voi enumera mai jos.
La eco am reusit sa scot un timp bun, de la 5:56 in 2015 am ajuns la 4:52. Poate as fi reusit si mai bine de atat, dar a plouat destul de tare pe ultima bucata, fapt care a dus si la un scandal fara sens legat de imbracaminte, de parca la munte e tot timpul frumos, e clar ca vina e doar a celor care au venit fara haine si nu sunt pregatiti. Mai nou, toata lumea alearga, ceea ce este pe de o parte un lucru bun, dar pe de alta parte vin si multi care nu sunt pregatiti si nu stiu cu ce se mananca un concurs montan. Cumva e clar ca daca te bagi la un concurs de genul asta trebuie sa fii pregatit pentru ce e mai rau, asta sau vii si il dai in viteza, bagi maxim pe toata durata concursului si nu ai nevoie decat de un tricou. Eu, unul, am alergat intr-o bluza si am avut si o geaca subtire de ploaie, dar sunt sigur ca ma descurcam doar cu bluza si atat. Dar daca vii acolo si nu esti foarte bun, adica nu esti in stare sa alergi la un ritm care sa te faca sa nu simti frigul, trebuie sa vii bine imbracat. Daca nu faci nici una, nici alta, intri in hipotermie. Oricum, nu a fost asa o problema, pentru ca distanta pana in Moeciu era destul de mica din orice punct, asa ca se putea ajunge usor la cei cu probleme.
Pentru cine nu stie, Eco are 3 bucle de aproximativ 14 km. Pe prima bucla am inceput destul de bine, undeva sub 5'00 pe km. Era amuzant sa aud cati vor timpi de genul 4 ore juma' in conditiile in care erau in spatele meu, alergam aproape de 5'00, iar cei cu sanse de 4:30 se dusesera de mult in fata. Am alergat un pic si pe urcari, traseul nefiind unul foarte tehnic, l-am vazut pe acolo si pe Toma Coconea, care a venit si el la un antrenament scurt. Omul era tanc, mergea cu aceeasi viteza pe plat, coborare sau urcare, nu conta, nu avea o problema. Am incercat sa ma tin dupa colegul meu de la 7500, Octavian, care ma luase bine la Brasov. Dupa bucla 1 am avut 1 ora si 21 parca, am plecat de la checkpoint in acelasi timp cu el. Pe bucla a doua a inceput o urcare relativ scurta (anul trecut paruse mai lunga), apoi o coborare, apoi am ajuns la complexul Cheile Gradistei, a urmat o bucata de asfalt, apoi din nou o urcare. M-am tinut tot timpul aproape de Octavian, chiar daca el era un picut mai in fata. Pe finalul buclei a inceput sa ploua destul de tare. Am avut un timp mai slab pe bucla 2 decat as fi dorit, am avut 1:50 si as fi dorit 1:40, dar asta a fost, poate anul viitor. Pe ultima bucla a inceput sa ploua destul de rau. A inceput o urcare de vreo 2 km, care mi se paruse foarte grea anul trecut. Anul acesta mi s-a parut cel putin decenta. I-am dat destul de bine pe urcare, fara sa ma grabesc totusi, stiind ca ultima e foarte grea. Din nou a venit o coborare, citisem pe blogul meu ca e "destul de scurta". Nu a fost totusi chiar asa scurta, dar a trecut repede si am ajuns la valea bangaleasa, de unde urma ultima urcare. Octavian era langa mine, nu prea ii placea vremea si in plus era un pic obosit pentru ca facuse un antrenament cu 2 zile inainte, vreo 13 km plus sala. Trecusera deja 4 ore. M-am gandit "mai sunt 9 km dintre care vreo 3 urcare hard.. nu mai am cum sa scot sub 5 ore". Sub 5 ore era scopul meu anul acesta, fata de sub 6 anul trecut. I-am dat maxim pe urmatoarea urcare, iar apoi (cand deja incepuse sa ninga) am ajuns la Poiana Gutanu, de acolo nemaifiind decat coborare - pe care am alergat-o full, cu un ritm bunicel, sub 5-5:30/ km as zice, media, pe 7km. A fost rau cu vremea, ploua tare, imi era un pic frig, recunosc, de asta nici nu m-am oprit, pentru ca altfel era clar ca ar fi devenit nasoala situatia, si am ajuns la finish cu 4:52. Octavian a venit dupa 10 minute, pentru ca se facuse noroi foarte mare din cauza ploii, a cazut si n-a mai bagat viteza mare. Oricum, un concurs la care am scos un timp bun si un loc onorabil, 54 din vreo 700 care s-au inscris (de terminat au fost mult mai putini, vreo 400 parca).
Pentru transylvania 100 aveam mari asteptari. Stiam de la inceput ca va fi greu.. Se anunta zapada de 2m pe omu, temperaturi mici, vreme naspa.. Ce sa mai, toate ingredientele pentru distractie. Am fost avertizat ca nu va fi marcat bine si ca e un concurs naspa.. Cu toate astea am zis ca merg. Ce mi-a stricat un pic planurile e ca am avut concursul sambata, si luni aveam examen. Asa ca situatia era simpla - ori terminam pana duminica noaptea la 1-2 maxim, sa am timp sa dorm si eventual sa si invat ceva a doua zi, ori altfel nu avea sens sa stau pana la 6 dimineata in concurs, sa fiu zombie in ziua aia si dupa si la examen. Asta m-a cam incurcat.. Dar nu se putea sa fac atat de mult, o sa dam maxim si o sa scoatem bine. Am participat tot la echipa, pentru ca e mai usor in 2, te mai ajuti mai ai cu cine vorbi.. Plus ca aveam sanse la un loc bun, am fi iesit pe podium poate daca nu abandonam.
Am avut un ghiozdan foarte greu. Midlayerul de 500g de la Salomon poate n-ar fi trebuit sa fie acolo, la fel ca geaca de 500g de la gravity.. poate mergea doar cu geaca subtire de la Salomon si atat. Sa mai zic si de suprapantalonii de, ghiciti cat, 500g? :)) In total am strans un kg juma' numai din haine.. 3 haine si mi-am umplut rucsacul. Plus manusi, caciula, frontala, baterii de rezerva, trusa de prim ajutor din aia mare, nu asa oricum.. Cred ca la anu' o sa imi schimb tot echipamentul de ultra, imi cumpar toata gama de la inov8, geaca, midlayer si pantaloni de ploaie - toate astea, in total, au mai putin decat geaca mea - sub 500g. Eventual cu rucsac din ala usor de la compressport. Sa nu mai zic de geluri si batoane, am carat o gramada.. Deci o greseala inainte de start, pe care probabil o voi repeta, pentru ca nu imi permit hainele alea momentan, si in plus sunt cam friguros si daca vine noaptea am nevoie de haine de juma' de kg sa tina de frig. Dupa, ne-am facut niste calcule complet nerealiste legate de timpi, am zis ca terminam in 18 ore jumate, am calculat fara sa tinem cont deloc de vreme..
A venit startul, si evident ca am plecat ca la 40km maxim, pe primii 3km, cu ceva urcare, aveam 5:40 pe km. Cam putin pentru un ultra.. Prima urcare am bagat-o la forta maxima, l-am intrecut pe Cojan, era clar ca ceva nu e in regula, dar am continuat asa. Pe urmatoarea coborare, pana la Malaiesti, am continuat ritmul rapid, dar deja venise zapada si nu mai mergea asa de bine. A urmat apoi o catarare pe hornuri, unde am mers in 4 labe - au fost 4km facuti in 80 de minute.. Inadmisibil, as spune, dar avand in vedere traseul.. Urmatorii 9km erau doar coborare, de la Omu la Pestera, noi speram sa ii facem in maxim o ora, i-am facut in 2, pentru ca zapada si pentru ca nu se putea alerga. Asta a fost.. La km 25 (Pestera) puteam alege sa schimbam cu cursa de la 50km. N-am vrut, m-am ambitionat sa ramanem la 100, desi poate ar fi fost mai bine.. Am continuat sa urcam la Omu a doua oara. Mergeam greu de tot, lui Octavian ii era cam rau de la izotonic (facuse el propria lui combinatie acolo), si nici eu nu eram extrem de bine. Aveam deja 5 ore jumate dupa primii 25km. Deci ar fi venit 22 de ore, daca era sa facem un calcul.. Pana la omu ne gandeam ca facem maxim 2 ore, asa in cel mai rau caz. N-a fost sa fie, am facut 2 ore jumate, ne-am ratacit in mijlocul iadului alb, n-am mai stiut pe unde merge drumul, am crezut ca am gresit noi ceva si ne-am intors inapoi, pentru a ni se spune ca era bine, de fapt drumul continua prin dreapta printr-un hau destul de mare, si nu ne-am fi asteptat la asa ceva. Mai ales ca stiam ca trebuie doar sa urcam, nu sa si coboram. Dupa ce ca aveam timpi prosti, ne-am mai si ratacit.. Aia a fost, nu era ziua noastra norocoasa, era clar. Mai mult, la Omu nici macar nu era apa, si nici de mancare nu era mare lucru (doar niste jeleuri si niste covrigei, plus CHIPSURI, ceea ce mi s-a parut foarte amuzant, avand in vedere cat ulei au). A urmat apoi o coborare in forta pe Valea Cerbului, la modul ca ne-am dat pe fund pe zapada cel putin 2km, a fost cel mai mare derdelus din viata mea. Am ajuns in Busteni dupa 10 ore, ceea ce inca nu era chiar asa de rau. Aici, Octavian a intrebat ce se intampla daca vrem sa abandonam (nu aveam niciun ban la noi), si ni s-a spus ca "suntem pe cont propriu". Asa ca am decis sa mergem in continuare. Doar ca din pacate la iesirea din Busteni ne-am ratacit din nou... Nu era nimic marcat, si in loc sa ajungem pe munte, am ajuns in oras, pe stradute, asa ca am mers noi aiurea vreo 2km prin Busteni.. Alte 30 de minute pierdute. Nu mai semana deloc a un concurs, mergeam incet, vorbeam de cum sa ajungem acasa.. Era clar ca urma sa terminam la minim 6 dimineata. Ceea ce pentru amandoi era inadmisibil. Pierdusem oarecum si sansa la podium.. Cel mai probabil am fi iesit pe 4, uitandu-ma pe timpii celor care au fost. Ne depasise in Busteni echipa a 3-a, cat timp ne gandeam ce sa facem, daca sa continuam sau nu. Si in timp ce mergeam spre Piatra Arsa mi s-a facut un pic si rau.. Efectiv mi se parea ca nu mai are niciun sens, nu stiu de ce, chiar nu mai vedeam sensul, plus ca daca mai greseam traseul si noaptea.. N-ar fi fost prea placut. Asa ca am sunat la Salvamont ca sa ii intrebam cum putem ajunge in Bran (stiam ca ii vor obliga pe organizatori sa ne duca, nu am fi sunat daca se putea discuta direct cu ei), asa ca ne-au facut legatura cu organizatorii si ne-am intors in Busteni, de unde ne-a luat cineva si ne-a dus la Bran.
O experienta destul de neplacuta, desi un antrenament bun, un 50km cu aproape 4000m diferenta nivel. Aproape un ultra, ce sa mai. Stiu ca unii ar zice ca e ultra, dar mie sincer nu mi se pare. Oricum.. pe viitor poate nu voi mai avea examene a doua zi dupa ultra si ma voi putea concentra pe concurs. Macar sper sa fi meritat si sa fi trecut. Urmeaza sa aflu :)) Intre timp, nu pot decat sa ii multumesc lui Dumnezeu ca m-a scapat de iadul alb si ca nu mi-am rupt capu' pe acolo. Sper ca la anul viitor sa fie mai bine, in caz ca merg, si sa pot termina intr-un timp care sa ma multumeasca.
La eco am reusit sa scot un timp bun, de la 5:56 in 2015 am ajuns la 4:52. Poate as fi reusit si mai bine de atat, dar a plouat destul de tare pe ultima bucata, fapt care a dus si la un scandal fara sens legat de imbracaminte, de parca la munte e tot timpul frumos, e clar ca vina e doar a celor care au venit fara haine si nu sunt pregatiti. Mai nou, toata lumea alearga, ceea ce este pe de o parte un lucru bun, dar pe de alta parte vin si multi care nu sunt pregatiti si nu stiu cu ce se mananca un concurs montan. Cumva e clar ca daca te bagi la un concurs de genul asta trebuie sa fii pregatit pentru ce e mai rau, asta sau vii si il dai in viteza, bagi maxim pe toata durata concursului si nu ai nevoie decat de un tricou. Eu, unul, am alergat intr-o bluza si am avut si o geaca subtire de ploaie, dar sunt sigur ca ma descurcam doar cu bluza si atat. Dar daca vii acolo si nu esti foarte bun, adica nu esti in stare sa alergi la un ritm care sa te faca sa nu simti frigul, trebuie sa vii bine imbracat. Daca nu faci nici una, nici alta, intri in hipotermie. Oricum, nu a fost asa o problema, pentru ca distanta pana in Moeciu era destul de mica din orice punct, asa ca se putea ajunge usor la cei cu probleme.
Pentru cine nu stie, Eco are 3 bucle de aproximativ 14 km. Pe prima bucla am inceput destul de bine, undeva sub 5'00 pe km. Era amuzant sa aud cati vor timpi de genul 4 ore juma' in conditiile in care erau in spatele meu, alergam aproape de 5'00, iar cei cu sanse de 4:30 se dusesera de mult in fata. Am alergat un pic si pe urcari, traseul nefiind unul foarte tehnic, l-am vazut pe acolo si pe Toma Coconea, care a venit si el la un antrenament scurt. Omul era tanc, mergea cu aceeasi viteza pe plat, coborare sau urcare, nu conta, nu avea o problema. Am incercat sa ma tin dupa colegul meu de la 7500, Octavian, care ma luase bine la Brasov. Dupa bucla 1 am avut 1 ora si 21 parca, am plecat de la checkpoint in acelasi timp cu el. Pe bucla a doua a inceput o urcare relativ scurta (anul trecut paruse mai lunga), apoi o coborare, apoi am ajuns la complexul Cheile Gradistei, a urmat o bucata de asfalt, apoi din nou o urcare. M-am tinut tot timpul aproape de Octavian, chiar daca el era un picut mai in fata. Pe finalul buclei a inceput sa ploua destul de tare. Am avut un timp mai slab pe bucla 2 decat as fi dorit, am avut 1:50 si as fi dorit 1:40, dar asta a fost, poate anul viitor. Pe ultima bucla a inceput sa ploua destul de rau. A inceput o urcare de vreo 2 km, care mi se paruse foarte grea anul trecut. Anul acesta mi s-a parut cel putin decenta. I-am dat destul de bine pe urcare, fara sa ma grabesc totusi, stiind ca ultima e foarte grea. Din nou a venit o coborare, citisem pe blogul meu ca e "destul de scurta". Nu a fost totusi chiar asa scurta, dar a trecut repede si am ajuns la valea bangaleasa, de unde urma ultima urcare. Octavian era langa mine, nu prea ii placea vremea si in plus era un pic obosit pentru ca facuse un antrenament cu 2 zile inainte, vreo 13 km plus sala. Trecusera deja 4 ore. M-am gandit "mai sunt 9 km dintre care vreo 3 urcare hard.. nu mai am cum sa scot sub 5 ore". Sub 5 ore era scopul meu anul acesta, fata de sub 6 anul trecut. I-am dat maxim pe urmatoarea urcare, iar apoi (cand deja incepuse sa ninga) am ajuns la Poiana Gutanu, de acolo nemaifiind decat coborare - pe care am alergat-o full, cu un ritm bunicel, sub 5-5:30/ km as zice, media, pe 7km. A fost rau cu vremea, ploua tare, imi era un pic frig, recunosc, de asta nici nu m-am oprit, pentru ca altfel era clar ca ar fi devenit nasoala situatia, si am ajuns la finish cu 4:52. Octavian a venit dupa 10 minute, pentru ca se facuse noroi foarte mare din cauza ploii, a cazut si n-a mai bagat viteza mare. Oricum, un concurs la care am scos un timp bun si un loc onorabil, 54 din vreo 700 care s-au inscris (de terminat au fost mult mai putini, vreo 400 parca).
Pentru transylvania 100 aveam mari asteptari. Stiam de la inceput ca va fi greu.. Se anunta zapada de 2m pe omu, temperaturi mici, vreme naspa.. Ce sa mai, toate ingredientele pentru distractie. Am fost avertizat ca nu va fi marcat bine si ca e un concurs naspa.. Cu toate astea am zis ca merg. Ce mi-a stricat un pic planurile e ca am avut concursul sambata, si luni aveam examen. Asa ca situatia era simpla - ori terminam pana duminica noaptea la 1-2 maxim, sa am timp sa dorm si eventual sa si invat ceva a doua zi, ori altfel nu avea sens sa stau pana la 6 dimineata in concurs, sa fiu zombie in ziua aia si dupa si la examen. Asta m-a cam incurcat.. Dar nu se putea sa fac atat de mult, o sa dam maxim si o sa scoatem bine. Am participat tot la echipa, pentru ca e mai usor in 2, te mai ajuti mai ai cu cine vorbi.. Plus ca aveam sanse la un loc bun, am fi iesit pe podium poate daca nu abandonam.
Am avut un ghiozdan foarte greu. Midlayerul de 500g de la Salomon poate n-ar fi trebuit sa fie acolo, la fel ca geaca de 500g de la gravity.. poate mergea doar cu geaca subtire de la Salomon si atat. Sa mai zic si de suprapantalonii de, ghiciti cat, 500g? :)) In total am strans un kg juma' numai din haine.. 3 haine si mi-am umplut rucsacul. Plus manusi, caciula, frontala, baterii de rezerva, trusa de prim ajutor din aia mare, nu asa oricum.. Cred ca la anu' o sa imi schimb tot echipamentul de ultra, imi cumpar toata gama de la inov8, geaca, midlayer si pantaloni de ploaie - toate astea, in total, au mai putin decat geaca mea - sub 500g. Eventual cu rucsac din ala usor de la compressport. Sa nu mai zic de geluri si batoane, am carat o gramada.. Deci o greseala inainte de start, pe care probabil o voi repeta, pentru ca nu imi permit hainele alea momentan, si in plus sunt cam friguros si daca vine noaptea am nevoie de haine de juma' de kg sa tina de frig. Dupa, ne-am facut niste calcule complet nerealiste legate de timpi, am zis ca terminam in 18 ore jumate, am calculat fara sa tinem cont deloc de vreme..
A venit startul, si evident ca am plecat ca la 40km maxim, pe primii 3km, cu ceva urcare, aveam 5:40 pe km. Cam putin pentru un ultra.. Prima urcare am bagat-o la forta maxima, l-am intrecut pe Cojan, era clar ca ceva nu e in regula, dar am continuat asa. Pe urmatoarea coborare, pana la Malaiesti, am continuat ritmul rapid, dar deja venise zapada si nu mai mergea asa de bine. A urmat apoi o catarare pe hornuri, unde am mers in 4 labe - au fost 4km facuti in 80 de minute.. Inadmisibil, as spune, dar avand in vedere traseul.. Urmatorii 9km erau doar coborare, de la Omu la Pestera, noi speram sa ii facem in maxim o ora, i-am facut in 2, pentru ca zapada si pentru ca nu se putea alerga. Asta a fost.. La km 25 (Pestera) puteam alege sa schimbam cu cursa de la 50km. N-am vrut, m-am ambitionat sa ramanem la 100, desi poate ar fi fost mai bine.. Am continuat sa urcam la Omu a doua oara. Mergeam greu de tot, lui Octavian ii era cam rau de la izotonic (facuse el propria lui combinatie acolo), si nici eu nu eram extrem de bine. Aveam deja 5 ore jumate dupa primii 25km. Deci ar fi venit 22 de ore, daca era sa facem un calcul.. Pana la omu ne gandeam ca facem maxim 2 ore, asa in cel mai rau caz. N-a fost sa fie, am facut 2 ore jumate, ne-am ratacit in mijlocul iadului alb, n-am mai stiut pe unde merge drumul, am crezut ca am gresit noi ceva si ne-am intors inapoi, pentru a ni se spune ca era bine, de fapt drumul continua prin dreapta printr-un hau destul de mare, si nu ne-am fi asteptat la asa ceva. Mai ales ca stiam ca trebuie doar sa urcam, nu sa si coboram. Dupa ce ca aveam timpi prosti, ne-am mai si ratacit.. Aia a fost, nu era ziua noastra norocoasa, era clar. Mai mult, la Omu nici macar nu era apa, si nici de mancare nu era mare lucru (doar niste jeleuri si niste covrigei, plus CHIPSURI, ceea ce mi s-a parut foarte amuzant, avand in vedere cat ulei au). A urmat apoi o coborare in forta pe Valea Cerbului, la modul ca ne-am dat pe fund pe zapada cel putin 2km, a fost cel mai mare derdelus din viata mea. Am ajuns in Busteni dupa 10 ore, ceea ce inca nu era chiar asa de rau. Aici, Octavian a intrebat ce se intampla daca vrem sa abandonam (nu aveam niciun ban la noi), si ni s-a spus ca "suntem pe cont propriu". Asa ca am decis sa mergem in continuare. Doar ca din pacate la iesirea din Busteni ne-am ratacit din nou... Nu era nimic marcat, si in loc sa ajungem pe munte, am ajuns in oras, pe stradute, asa ca am mers noi aiurea vreo 2km prin Busteni.. Alte 30 de minute pierdute. Nu mai semana deloc a un concurs, mergeam incet, vorbeam de cum sa ajungem acasa.. Era clar ca urma sa terminam la minim 6 dimineata. Ceea ce pentru amandoi era inadmisibil. Pierdusem oarecum si sansa la podium.. Cel mai probabil am fi iesit pe 4, uitandu-ma pe timpii celor care au fost. Ne depasise in Busteni echipa a 3-a, cat timp ne gandeam ce sa facem, daca sa continuam sau nu. Si in timp ce mergeam spre Piatra Arsa mi s-a facut un pic si rau.. Efectiv mi se parea ca nu mai are niciun sens, nu stiu de ce, chiar nu mai vedeam sensul, plus ca daca mai greseam traseul si noaptea.. N-ar fi fost prea placut. Asa ca am sunat la Salvamont ca sa ii intrebam cum putem ajunge in Bran (stiam ca ii vor obliga pe organizatori sa ne duca, nu am fi sunat daca se putea discuta direct cu ei), asa ca ne-au facut legatura cu organizatorii si ne-am intors in Busteni, de unde ne-a luat cineva si ne-a dus la Bran.
O experienta destul de neplacuta, desi un antrenament bun, un 50km cu aproape 4000m diferenta nivel. Aproape un ultra, ce sa mai. Stiu ca unii ar zice ca e ultra, dar mie sincer nu mi se pare. Oricum.. pe viitor poate nu voi mai avea examene a doua zi dupa ultra si ma voi putea concentra pe concurs. Macar sper sa fi meritat si sa fi trecut. Urmeaza sa aflu :)) Intre timp, nu pot decat sa ii multumesc lui Dumnezeu ca m-a scapat de iadul alb si ca nu mi-am rupt capu' pe acolo. Sper ca la anul viitor sa fie mai bine, in caz ca merg, si sa pot termina intr-un timp care sa ma multumeasca.
luni, 9 mai 2016
Bucuresti- Fetesti, 140 km de depasire a sinelui
Probabil toti cei care ma cunosc stiu ca mi-am propus impreuna cu un prieten, Mihai Godza, sa mergem in acest an cat mai mult din drumul pana in Vama pe jos. Ideea a aparut oarecum din senin, la o bere sau asa ceva, nici nu mai stim cum a aparut, cert este ca eram la gala cantecelor de munte si cineva a zis ca ce-ar fi sa mergem in Vama pe jos. Si de atunci m-am interesat de traseu, am cautat posibila cazare, etc. Am facut practic tot ce tinea de mine ca sa pregatesc drumul in conditii optime.
Evident, un asemenea drum nu se putea face fara antrenament. Am avut 2 antrenamente: primul, de 50km, a fost in Herastrau, 7 ture lungi de parc (7km), iar a 7-a a fost un pic mai lunga, sa ajungem la 50. Acolo a fost destul de lejer, in ideea ca nu a durat foarte mult oricum, si n-am fost foarte distrusi dupa. Am inceput cu 30 minute alergare usoara, urmata de 30 minute de mers. Am tinut ritmul timp de vreo 4 ore, apoi am trecut pe 20 -40 si ultima ora am mers complet.
La urmatorul antrenament, cel de 100km, lucrurile au fost mai complicate,deja am venit cu rucsaci plini de mancare (in principiu ciocolata, nu am folosit batoane sau geluri pentru ca nu se justifica, totusi era mai mult mers), am avut si haine.. Am mers pana la intrarea in Ploiesti si inapoi. Am pornit destul de bine, pana in Ploiesti am tinut ritmul de 30-30 tot drumul. Acolo am facut o mare greseala, am mancat prea mult, asa ca la intoarcere, cateva ore n-am mai avut acelasi randament. Am continuat cu un ritm de 20-20, apoi 20-40, iar ultimii 10km i-am mers complet. Un antrenament cam dur si poate facut cu prea putin tmp inainte, care ne-a dat un pic de damage, avand in vedere distana enorma parcursa. Am ajuns la concluzia ca nu e bine sa faci mai mult de un sutar intr-o luna, si asa e greu sa te recuperezi dupa o suta, asa ca doua intr-o luna e cam overkill pentru glezne si genunchi. Problemele cele mai mari nu apar de la muschi, intrucat ritmul este destul de lent, ci de la glezne, mersul ala si asfaltul forteaza foarte tare gleznele si te dor destul de rau.
A venit intr-un final glorios si ziua in care am plecat spre Vama. Nu stiam ce va fi, cat vom face.. Ne gandeam ca probabil nu vom termina, aveam 2 portite de iesire, una pe la Fetesti si una pe la Constanta, in functie de cat de mult rezistam. Si, desigur, varianta cu autostopul daca se intampla ceva super nasol (o entorsa sau asa ceva). Alta problema era cazarea, aveam idee de un hotel in Drajna Noua, la km 100, dar nu stiam daca e si functional. Am plecat pe la 5:30 de la iesirea din Bucuresti din Pantelimon. Totul era horror: noapte, ceata, frig.. si mai ales o gramada de caini, care din fericire nu ne-au facut nimic. Am ramas socat sa vad cat de rudimentara este paza fabricilor sau ce erau acolo in secolul 21, aveau zeci de caini nemancati la poarta, in loc sa puna si ei niste camere de vedere sau asa ceva. Portiunea cu caini nu a durat foarte mult. Intre timp a venit si ziua, peisajul era foarte frumos, multa verdeata, temperatura perfecta.. Ce mai, o zi perfecta pentru o plimbare de 100km. Planul era sa facem 100km in prima zi pana in Drajna, 100 in ziua 2 pana in Murfatlar si restul in ziua 3. Am inceput, ca de obicei, cu ritmul clasic - 30 minute alergat, 30 mers, ba chiar fortam un pic pe alergare si mergeam spre 35. Am ajuns cu ritmul asta pana la Lehliu Gara, unde am mancat (de data asta doar o ciorba, ne-am invatat lectia). Urmatoarea portiune a fost printr-o comuna foarte lunga, Dor Marunt. Cred ca are 20 de km lungime, cel putin. Aici deja incepusem sa alergam sub 30, cam pe la 20 de minute alergatul cu 40 minute mers. Tin minte ca la un moment dat l-am intrebat pe Godza de ce face asa ceva. Adica e ok, eu sunt cu capu', nu se mira nimeni.. Dar el nu e chiar genul de maratonist convins, mai facuse un maraton si doua semi-uri, plus antrenamentele noastre de 50 si 100. Si mai ales, de ce vrea sa faca asta o singura data? (asa imi spusese) Mi-a raspuns ca vede drumul ca pe un fel de pelerinaj in Vama, pe care trebuie sa il faci o data in viata, pentru a iti demonstra atat tie, cat si celorlalti, ca poti. Si nu in ultimul rand.. E Vama! La un moment dat, am ajuns in Dragos Voda. Deja incepusem sa obosim, alergatul parea ca dureaza o vesnicie si nici mersul nu mai era asa amuzant. Era cam km 84, aproximativ. Ne-am oprit un pic la o Cola. Aparent aici toti localnicii ne-au intrebat daca mergem in Vama pe jos, cum s-au gandit la asta nu stiu.. Probabil au vazut biciclisti venind pe acolo, altfel nu imi explic. Urmatoarea portiune am mers-o foarte incet, cu alergat maxim 20 minute, asta pana in apropiere de Dragalina, de unde am inceput sa mergem si atat. Mai erau cam 6-7 km pana in Drajna, am sunat acolo la un restaurant si am aflat ca hotelul chiar exista, spre bucuria noastra, nu stiu ce faceam daca nu gaseam hotel.. Probabil faceam autostop si mergeam pana in Slobozia, ca nu era mult, si ne cazam acolo. La cazare a fost o fericire, am mancat, am facut un dus, ce mai, ma simteam un om nou, pregatit de urmatorul sutar de a 2-a zi. Aveam 4 ore dormite in seara de dinainte si urma sa dorm maxim 6 in seara aceea. Eram intr-un sat uitat de lume, aveam ceva bani in buzunar cat sa rezist inca o seara.. Ce sa mai, totul mergea bine. De fapt nu chiar asa de bine, acuma ca ma gandesc, am uitat sa mentionez ca facusem niste bataturi fix sub degetele de la picioare, si le-am ignorat cu succes timp de cateva ore, dar cumva incepusera sa ma cam streseze. Am sperat ca a doua zi va fi mai bine si m-am culcat. Am adormit instant, lemn.. A fost o zi foarte frumoasa, am mers, am povestit.. Ce e drept, finalul a fost greu, ma cam panicasem pe intunericul ala ca erau multi caini, nu stiam unde sunt, nu era nimeni.. Dar interesant, aveam totusi GPS, baterie externa.. Ne descurcam noi. Totusi nu stiam ce sa cred in legatura cu urmatoarea zi. Eram totusi deja obositi, iar Godza se tot plangea de glenze. Si pe mine ma dureau picioarele de la bataturi, dar nu aveam ce sa le fac.. Am zis ca imi pun niste plasturi (i-am aruncat a doua zi dupa cativa km, mai rau ma enervau), dar intr-un final n-am avut ce sa le fac.
Ne-am trezit a doua zi cu noaptea in cap, la 5. N-am reusit totusi sa plecam pana la aproape 6. Deja se strica treaba.. Nu mai mergeam comform planului, ar fi trebuit sa plecam la 5 ca sa facem distanta. Primii km au fost destul de chinuitori, doar mers, un mers incet, sub 6/ora cat aveam in prima zi, cred ca pe la 5.5 sau poate chiar un pic sub. Ce sa mai, nu era chiar o viteza exceptionala. Am stat un pic sa ma gandesc si mi-am dat seama ca oricum intre Fetesti si Cernavoda nu era decat autostrada. Cumva in planul meu stiam ceva de un pietonal, dar ala era doar pe pod, acuma realizam prima oara ca nu putem merge pe autostrada pe langa decat daca o luam prin camp, ceea ce ar fi fost ok in conditiile in care aveam timpul necesar sa mergem prin camp 20 de km, dar asa.. I-am propus lui Godza sa luam trenul de la Fetesti la Cernavoda, urmand sa scurtam ziua destul de mult, practic ramaneau doar 80 km, poate chiar sub. Asta insemna, daca faceam un calcul, ca puteam merge efectiv toata distanta aia, si tot sa ajungem la 12 noaptea acolo. Am incercat sa si alergam un pic, dar cu o viteza execrabila, eram deja rupti, asa ca nu alergam decat cate un km la 4-5km de mers, si asta doar asa ca sa mai schimbam ritmul, pentru ca devenea prea plictisitor. Poate nu pare, dar mersul este mai chinuitor decat alergatul, adica intr-adevar poti merge mai mult, dar e foarte plictisitor.. Ai nevoie sa mai schimbi ritmul uneori, iar alergatul este fix ceea ce trebuie pentru a schimba ritmul. Nu e simpla treaba nici cu taratul, aparent. Peisajul era unul de vis, Campia Baraganului in toata splendoarea ei. Am vazut camp in stanga, camp in dreapta si linie de tren in stanga absolut toata ziua, la care se adauga ultimii 20km cel putin din ziua precedenta. Deci vreo 50-60 km fara pic de diversitate. Si fara pic de umbra. Oribil, ce sa mai. Nu era simplu sa mergi pe acolo, e clar asta. Primele ore au trecut totusi destul de repede, pentru ca oricum eram obosit si deja eram ca intr-o transa, nu mai imi simteam deja nici bataturile, doar simteam ca devenise un pic chinuitoare viteza aia foarte scazuta. La un moment dat, lucrurile au parut ca se imbunatatesc, am reusit sa alergam mai bine, totul parea ok. Mai aveam cam 15km pana in Fetesti, si deja ne uitasem pe mersul trenurilor, pe tot.. Urma sa ajungem pe la 3:30 in Cernavoda. De acolo mai aveam cam un maraton, asa aproximativ, in jur de 42-44km. Asta insemna 8 ore de mers incet, deci ajungeam pe la 11:30 in Murfatlar. Nu suna rau.. Inevitabilul a venit pe neasteptate. Colegul meu mi-a zis la un moment dat ca il doare si glezna stanga, nu doar cea dreapta, si ca e cam naspa. M-am gandit ca normal ca e naspa, aveam vreo 120-125 km facuti in ultimele 2 zile, cum ar putea sa fie bine? Asa ca nu l-am bagat in seama prea tare.. Dar cumva chiar era foarte naspa, pentru ca dupa vreo 2 km mi-a zis ca il doare fiecare pas, si ca el nu crede ca mai poate sa continue. Am mai mers un pic, deja eram resemnat ca nu vom termina. Am incercat sa il motivez, dar deja nu mai tinea nimic, durerea nu mai putea fi ignorata. Ma gandeam ca poate ne oprim in Constanta si continuam cu ziua a 3-a, desi parca nu ar mai fi avut sens, dar merita plimbarea aia, sa vezi toate statiunile intr-o zi. N-a fost sa fie, i-am zis lui Godza propunerea mea, si mi-a zis si el ca nu are sens, ca nu crede ca ii revine glezna intr-o zi, ar fi fost imposibil, evident. Asa ca a ramas sa mergem pana in Fetesti, si de acolo sa luam direct tren pana in Mangalia. Cumva, asta a venit totusi ca o eliberare. Se terminase! Ce mai conta.. mai erau 11 km si urma sa ajung in Vama, poate ca mai repede decat as fi vrut.. Dar Vama tot Vama ramane, asa ca nu iti poate parea rau ca ajungi acolo. Deja nu mai conta nimic.. La un moment dat a trecut un microbuz pe langa noi, cu 9 km inainte de Fetesti. Godza mi-a zis ca el ia microbuzul, ca nu are rost sa se mai chinuie inca 2 ore, il durea foarte rau glezna la fiecare pas, asa ca i-am zis ca ne intalnim in Fetesti. Ultimii 9 km i-am alergat fara oprire, desi nu alergasem in astea 2 zile niciodata mai mult de 4.5 km. A fost asa, un sentiment foarte frumos, ca o eliberare, o ultima alergare din acea calatorie, in care amandoi ne-am depasit limitele un pic. Am incercat sa ma bucur cat mai mult de alergarea aceea de final, si au iesit niste kilometri frumosi, alergati in soare, fara apa.. Dar de care chiar m-am bucurat extraordinar de mult, am alergat cu sub 6'30" pe km (stiu, pare foarte foarte mult, dar dupa 130km e destul de bine, avand in vedere ca pana atunci alergam cu peste 7'00"), si am incercat sa ma bucur de tot ce era in jurul meu. Campia Baraganului, autostrada, tot ce vedeam era frumos pentru mine, erau ultimii mei kilometri din acea calatorie si nu ma putea impiedica nimeni sa ma bucur de ei.
Cand am ajuns in Fetesti, am observat ce se intamplase cu glezna colegului, mai bine zis de ce - adidasii lui erau in ultimul hal, se rupsesera in mai multe locuri si aratau groaznic.. I-a aruncat pe undeva prin Constanta la primul cos. Cand mergi la asemenea drum, adidasii sunt extrem de importanti, o pereche de incaltaminte veche putand distruge toata munca, ceea ce s-a si intamplat. Pe moment mi-a parut rau, ma gandeam ca as fi facut ziua aia sigur.. Dar dupa am ajuns in Vama si m-am uitat ca venele de la gleznele mele erau extrem de umflate, se facuse o basica in loc de vena, si erau pe punctul de a se sparge.. Plus ca oricum drumul a fost ales prost, trebuia sa luam trenul oricum, deci nu mai era chiar pe jos 100%.. Deci probabil a fost mai bine asa pentru amandoi, cineva acolo sus a stiut ca trebuie sa terminam, si nu ne-a lasat sa continuam mai departe de nivelul la care nu mai puteam fi ok. Asta a fost povestea.. O poveste care inca nu s-a terminat, pentru ca vom incerca si la anul sa facem aceeasi treaba, dar probabil vom schimba traseul (o luam prin Slobozia, pe la Giurgeni- Vadu Oii), si eventual incercam 4 zile in loc de 3. Dar ramane de vazut ce va aduce timpul :)
Evident, un asemenea drum nu se putea face fara antrenament. Am avut 2 antrenamente: primul, de 50km, a fost in Herastrau, 7 ture lungi de parc (7km), iar a 7-a a fost un pic mai lunga, sa ajungem la 50. Acolo a fost destul de lejer, in ideea ca nu a durat foarte mult oricum, si n-am fost foarte distrusi dupa. Am inceput cu 30 minute alergare usoara, urmata de 30 minute de mers. Am tinut ritmul timp de vreo 4 ore, apoi am trecut pe 20 -40 si ultima ora am mers complet.
La urmatorul antrenament, cel de 100km, lucrurile au fost mai complicate,deja am venit cu rucsaci plini de mancare (in principiu ciocolata, nu am folosit batoane sau geluri pentru ca nu se justifica, totusi era mai mult mers), am avut si haine.. Am mers pana la intrarea in Ploiesti si inapoi. Am pornit destul de bine, pana in Ploiesti am tinut ritmul de 30-30 tot drumul. Acolo am facut o mare greseala, am mancat prea mult, asa ca la intoarcere, cateva ore n-am mai avut acelasi randament. Am continuat cu un ritm de 20-20, apoi 20-40, iar ultimii 10km i-am mers complet. Un antrenament cam dur si poate facut cu prea putin tmp inainte, care ne-a dat un pic de damage, avand in vedere distana enorma parcursa. Am ajuns la concluzia ca nu e bine sa faci mai mult de un sutar intr-o luna, si asa e greu sa te recuperezi dupa o suta, asa ca doua intr-o luna e cam overkill pentru glezne si genunchi. Problemele cele mai mari nu apar de la muschi, intrucat ritmul este destul de lent, ci de la glezne, mersul ala si asfaltul forteaza foarte tare gleznele si te dor destul de rau.
A venit intr-un final glorios si ziua in care am plecat spre Vama. Nu stiam ce va fi, cat vom face.. Ne gandeam ca probabil nu vom termina, aveam 2 portite de iesire, una pe la Fetesti si una pe la Constanta, in functie de cat de mult rezistam. Si, desigur, varianta cu autostopul daca se intampla ceva super nasol (o entorsa sau asa ceva). Alta problema era cazarea, aveam idee de un hotel in Drajna Noua, la km 100, dar nu stiam daca e si functional. Am plecat pe la 5:30 de la iesirea din Bucuresti din Pantelimon. Totul era horror: noapte, ceata, frig.. si mai ales o gramada de caini, care din fericire nu ne-au facut nimic. Am ramas socat sa vad cat de rudimentara este paza fabricilor sau ce erau acolo in secolul 21, aveau zeci de caini nemancati la poarta, in loc sa puna si ei niste camere de vedere sau asa ceva. Portiunea cu caini nu a durat foarte mult. Intre timp a venit si ziua, peisajul era foarte frumos, multa verdeata, temperatura perfecta.. Ce mai, o zi perfecta pentru o plimbare de 100km. Planul era sa facem 100km in prima zi pana in Drajna, 100 in ziua 2 pana in Murfatlar si restul in ziua 3. Am inceput, ca de obicei, cu ritmul clasic - 30 minute alergat, 30 mers, ba chiar fortam un pic pe alergare si mergeam spre 35. Am ajuns cu ritmul asta pana la Lehliu Gara, unde am mancat (de data asta doar o ciorba, ne-am invatat lectia). Urmatoarea portiune a fost printr-o comuna foarte lunga, Dor Marunt. Cred ca are 20 de km lungime, cel putin. Aici deja incepusem sa alergam sub 30, cam pe la 20 de minute alergatul cu 40 minute mers. Tin minte ca la un moment dat l-am intrebat pe Godza de ce face asa ceva. Adica e ok, eu sunt cu capu', nu se mira nimeni.. Dar el nu e chiar genul de maratonist convins, mai facuse un maraton si doua semi-uri, plus antrenamentele noastre de 50 si 100. Si mai ales, de ce vrea sa faca asta o singura data? (asa imi spusese) Mi-a raspuns ca vede drumul ca pe un fel de pelerinaj in Vama, pe care trebuie sa il faci o data in viata, pentru a iti demonstra atat tie, cat si celorlalti, ca poti. Si nu in ultimul rand.. E Vama! La un moment dat, am ajuns in Dragos Voda. Deja incepusem sa obosim, alergatul parea ca dureaza o vesnicie si nici mersul nu mai era asa amuzant. Era cam km 84, aproximativ. Ne-am oprit un pic la o Cola. Aparent aici toti localnicii ne-au intrebat daca mergem in Vama pe jos, cum s-au gandit la asta nu stiu.. Probabil au vazut biciclisti venind pe acolo, altfel nu imi explic. Urmatoarea portiune am mers-o foarte incet, cu alergat maxim 20 minute, asta pana in apropiere de Dragalina, de unde am inceput sa mergem si atat. Mai erau cam 6-7 km pana in Drajna, am sunat acolo la un restaurant si am aflat ca hotelul chiar exista, spre bucuria noastra, nu stiu ce faceam daca nu gaseam hotel.. Probabil faceam autostop si mergeam pana in Slobozia, ca nu era mult, si ne cazam acolo. La cazare a fost o fericire, am mancat, am facut un dus, ce mai, ma simteam un om nou, pregatit de urmatorul sutar de a 2-a zi. Aveam 4 ore dormite in seara de dinainte si urma sa dorm maxim 6 in seara aceea. Eram intr-un sat uitat de lume, aveam ceva bani in buzunar cat sa rezist inca o seara.. Ce sa mai, totul mergea bine. De fapt nu chiar asa de bine, acuma ca ma gandesc, am uitat sa mentionez ca facusem niste bataturi fix sub degetele de la picioare, si le-am ignorat cu succes timp de cateva ore, dar cumva incepusera sa ma cam streseze. Am sperat ca a doua zi va fi mai bine si m-am culcat. Am adormit instant, lemn.. A fost o zi foarte frumoasa, am mers, am povestit.. Ce e drept, finalul a fost greu, ma cam panicasem pe intunericul ala ca erau multi caini, nu stiam unde sunt, nu era nimeni.. Dar interesant, aveam totusi GPS, baterie externa.. Ne descurcam noi. Totusi nu stiam ce sa cred in legatura cu urmatoarea zi. Eram totusi deja obositi, iar Godza se tot plangea de glenze. Si pe mine ma dureau picioarele de la bataturi, dar nu aveam ce sa le fac.. Am zis ca imi pun niste plasturi (i-am aruncat a doua zi dupa cativa km, mai rau ma enervau), dar intr-un final n-am avut ce sa le fac.
Ne-am trezit a doua zi cu noaptea in cap, la 5. N-am reusit totusi sa plecam pana la aproape 6. Deja se strica treaba.. Nu mai mergeam comform planului, ar fi trebuit sa plecam la 5 ca sa facem distanta. Primii km au fost destul de chinuitori, doar mers, un mers incet, sub 6/ora cat aveam in prima zi, cred ca pe la 5.5 sau poate chiar un pic sub. Ce sa mai, nu era chiar o viteza exceptionala. Am stat un pic sa ma gandesc si mi-am dat seama ca oricum intre Fetesti si Cernavoda nu era decat autostrada. Cumva in planul meu stiam ceva de un pietonal, dar ala era doar pe pod, acuma realizam prima oara ca nu putem merge pe autostrada pe langa decat daca o luam prin camp, ceea ce ar fi fost ok in conditiile in care aveam timpul necesar sa mergem prin camp 20 de km, dar asa.. I-am propus lui Godza sa luam trenul de la Fetesti la Cernavoda, urmand sa scurtam ziua destul de mult, practic ramaneau doar 80 km, poate chiar sub. Asta insemna, daca faceam un calcul, ca puteam merge efectiv toata distanta aia, si tot sa ajungem la 12 noaptea acolo. Am incercat sa si alergam un pic, dar cu o viteza execrabila, eram deja rupti, asa ca nu alergam decat cate un km la 4-5km de mers, si asta doar asa ca sa mai schimbam ritmul, pentru ca devenea prea plictisitor. Poate nu pare, dar mersul este mai chinuitor decat alergatul, adica intr-adevar poti merge mai mult, dar e foarte plictisitor.. Ai nevoie sa mai schimbi ritmul uneori, iar alergatul este fix ceea ce trebuie pentru a schimba ritmul. Nu e simpla treaba nici cu taratul, aparent. Peisajul era unul de vis, Campia Baraganului in toata splendoarea ei. Am vazut camp in stanga, camp in dreapta si linie de tren in stanga absolut toata ziua, la care se adauga ultimii 20km cel putin din ziua precedenta. Deci vreo 50-60 km fara pic de diversitate. Si fara pic de umbra. Oribil, ce sa mai. Nu era simplu sa mergi pe acolo, e clar asta. Primele ore au trecut totusi destul de repede, pentru ca oricum eram obosit si deja eram ca intr-o transa, nu mai imi simteam deja nici bataturile, doar simteam ca devenise un pic chinuitoare viteza aia foarte scazuta. La un moment dat, lucrurile au parut ca se imbunatatesc, am reusit sa alergam mai bine, totul parea ok. Mai aveam cam 15km pana in Fetesti, si deja ne uitasem pe mersul trenurilor, pe tot.. Urma sa ajungem pe la 3:30 in Cernavoda. De acolo mai aveam cam un maraton, asa aproximativ, in jur de 42-44km. Asta insemna 8 ore de mers incet, deci ajungeam pe la 11:30 in Murfatlar. Nu suna rau.. Inevitabilul a venit pe neasteptate. Colegul meu mi-a zis la un moment dat ca il doare si glezna stanga, nu doar cea dreapta, si ca e cam naspa. M-am gandit ca normal ca e naspa, aveam vreo 120-125 km facuti in ultimele 2 zile, cum ar putea sa fie bine? Asa ca nu l-am bagat in seama prea tare.. Dar cumva chiar era foarte naspa, pentru ca dupa vreo 2 km mi-a zis ca il doare fiecare pas, si ca el nu crede ca mai poate sa continue. Am mai mers un pic, deja eram resemnat ca nu vom termina. Am incercat sa il motivez, dar deja nu mai tinea nimic, durerea nu mai putea fi ignorata. Ma gandeam ca poate ne oprim in Constanta si continuam cu ziua a 3-a, desi parca nu ar mai fi avut sens, dar merita plimbarea aia, sa vezi toate statiunile intr-o zi. N-a fost sa fie, i-am zis lui Godza propunerea mea, si mi-a zis si el ca nu are sens, ca nu crede ca ii revine glezna intr-o zi, ar fi fost imposibil, evident. Asa ca a ramas sa mergem pana in Fetesti, si de acolo sa luam direct tren pana in Mangalia. Cumva, asta a venit totusi ca o eliberare. Se terminase! Ce mai conta.. mai erau 11 km si urma sa ajung in Vama, poate ca mai repede decat as fi vrut.. Dar Vama tot Vama ramane, asa ca nu iti poate parea rau ca ajungi acolo. Deja nu mai conta nimic.. La un moment dat a trecut un microbuz pe langa noi, cu 9 km inainte de Fetesti. Godza mi-a zis ca el ia microbuzul, ca nu are rost sa se mai chinuie inca 2 ore, il durea foarte rau glezna la fiecare pas, asa ca i-am zis ca ne intalnim in Fetesti. Ultimii 9 km i-am alergat fara oprire, desi nu alergasem in astea 2 zile niciodata mai mult de 4.5 km. A fost asa, un sentiment foarte frumos, ca o eliberare, o ultima alergare din acea calatorie, in care amandoi ne-am depasit limitele un pic. Am incercat sa ma bucur cat mai mult de alergarea aceea de final, si au iesit niste kilometri frumosi, alergati in soare, fara apa.. Dar de care chiar m-am bucurat extraordinar de mult, am alergat cu sub 6'30" pe km (stiu, pare foarte foarte mult, dar dupa 130km e destul de bine, avand in vedere ca pana atunci alergam cu peste 7'00"), si am incercat sa ma bucur de tot ce era in jurul meu. Campia Baraganului, autostrada, tot ce vedeam era frumos pentru mine, erau ultimii mei kilometri din acea calatorie si nu ma putea impiedica nimeni sa ma bucur de ei.
Cand am ajuns in Fetesti, am observat ce se intamplase cu glezna colegului, mai bine zis de ce - adidasii lui erau in ultimul hal, se rupsesera in mai multe locuri si aratau groaznic.. I-a aruncat pe undeva prin Constanta la primul cos. Cand mergi la asemenea drum, adidasii sunt extrem de importanti, o pereche de incaltaminte veche putand distruge toata munca, ceea ce s-a si intamplat. Pe moment mi-a parut rau, ma gandeam ca as fi facut ziua aia sigur.. Dar dupa am ajuns in Vama si m-am uitat ca venele de la gleznele mele erau extrem de umflate, se facuse o basica in loc de vena, si erau pe punctul de a se sparge.. Plus ca oricum drumul a fost ales prost, trebuia sa luam trenul oricum, deci nu mai era chiar pe jos 100%.. Deci probabil a fost mai bine asa pentru amandoi, cineva acolo sus a stiut ca trebuie sa terminam, si nu ne-a lasat sa continuam mai departe de nivelul la care nu mai puteam fi ok. Asta a fost povestea.. O poveste care inca nu s-a terminat, pentru ca vom incerca si la anul sa facem aceeasi treaba, dar probabil vom schimba traseul (o luam prin Slobozia, pe la Giurgeni- Vadu Oii), si eventual incercam 4 zile in loc de 3. Dar ramane de vazut ce va aduce timpul :)
marți, 3 mai 2016
Brasov Marathon 2016
Desi am fost de multe ori la Brasov, nu am ajuns si la maraton. Anul trecut am zis ca inca nu sunt pregatit pentru un maraton montan, ca abia ajunsesem sa fac 25km (veneam dupa o pauza mare), dar anul asta am zis ca nu se poate rata. Am fost singur, asa ca prima problema care se punea era cazarea. Am vorbit cu o prietena din CPNT care a gasit un tip foarte simpatic care m-a tinut la el in seara respectiva. Ulterior am aflat si ca fusese la europene la curling :) Am ajuns seara tarziu, am plecat cu Octavian, colegul meu de la 7500, mi-am luat chitul, si m-am dus sa ma culc. Nu stiam nimic despre cursa, nu ma uitasem pe harta, nu stiam cat de lungi sunt urcarile, nimic. Pur si simplu am zis ca 38km e putin si nu conteaza cat urci, ca oricum nu ai cum sa urci prea mult la distanta aia. Aparent m-am inselat, prima urcare fiind destul de lunga. Ma gandeam ca anul trecut la MPC am scos un pic sub 6 ore, deci acum ar trebui sa scot 5 ore jumate la Brasov, fiind distanta mai mica.
M-am trezit si am ajuns la start cu aproape o ora inainte. Pe acolo am auzit ca lumea isi punea targeturi de genul sub 5 ore, si m-am gandit ca au luat-o toti razna, ca nu se poate sa scoti asa bine. Octavian la fel a zis ca vrea sub 5 ore (cumva eram destul de sigur ca el o sa faca timpul ala). Am plecat la mine doar cu borseta, cu o geaca in jurul braului si cu manusile in geaca (pe care a trebuit sa le luam la noi in mod abuziv, la fel ca si geaca de altfel, a fost super cald). Am apucat sa desfac un gel chiar la start, cumva a fost o decizie destul de proasta, nu prea ma impac bine cu gelurile, prefer batoanele. Mai ales ca l-am luat chiar in timp ce alergam acolo la maxim, la start, m-a durut un pic in zona ficatului din cauza lui, dar aia a fost. Am incercat sa alerg prima urcare full, pana pe Tampa, scopul meu fiind sa ma pot tine dupa Octavian macar pe primii 4km, ceea ce am reusit. Dupa a urmat o scurta coborare, pe care m-a mai depasit lumea, pentru ca nu sunt asa de bun pe coborari, sunt multi care se pricep mai bine, reusind sa coboare cu maxim 4'10"-4'20" pe km, probabil chiar sub 4 pe portiuni. A venit iar o urcare pana la km 8, unde m-am intalnit iar cu Octavian, care o luase mai usor pe urcare. Apoi pana la Postavaru a fost numai urcare, era si un pic de zapada.. A fost destul de frumos pe urcare, m-am tinut bine. Am ajuns pe varf dupa vreo 2 ore , 2 ore si ceva, nu m-am uitat la ceas, dar asa am inteles de la ceilalti care erau pe langa mine. Cand eu mai aveam 1 minut pana pe varf Octavian cobora, asa mi-am aproximat timpul. A urmat apoi o coborare un pic abrupta, unde am pierdut fata de ceilalti, pentru ca imi e greu sa cobor in viteza aia. Apoi a venit inca o urcare destul de mare pana pe la km 23-24, nu mai tin minte, iar apoi 9-10 km aproape doar de coborare, plus plat, m-am plictisit destul de tare pe portiunea aia, mai ales ca nu puteam sa am viteza asa de buna fata de altii, am fost intrecut de Florin Ionita acolo, care e mult mai bun pe plat decat mine :) Pe final a venit o urcare abrupta de 500m, care m-a rupt un pic, iar ultima coborare de 4 km m-a cam secat de energie. M-a distrat ca era un tip in spatele meu care m-a depasit, si cumva am alergat la un moment dat mai tare in spatele lui ca sa il sperii, s-a intors ala cu o fata de ziceai ca il urmarea moartea, nu altceva, mi-a dat 1 minut la final, a bagat sprint :)) Eu stiam ca nu mai am cum sa il ajung, ca eram deja obosit. La final, cand m-am uitat la ceas, am ramas socat, trecusera 4 ore si 33 minute, ceea ce mi se parea un timp imposibil, iar ca si loc am iesit pe 24, ceea ce a fost mult peste asteptarile mele. Ca si alimentatie am folosit 3 batoane de la isostar si in rest ce era prin posturi. A fost o experienta frumoasa, sper sa pot tine ritmul bun pe care l-am inceput si in restul sezonului, desi m-au obosit un pic kilometrii facuti pana la Fetesti.. Dar despre ei in urmatorul articol :D Urmeaza ecomaraton, unde sper sa imi depasesc timpul de anul trecut, apoi transylvania 100, acolo cred ca o sa fie un pic rupere, dar supravietuim cumva :)
M-am trezit si am ajuns la start cu aproape o ora inainte. Pe acolo am auzit ca lumea isi punea targeturi de genul sub 5 ore, si m-am gandit ca au luat-o toti razna, ca nu se poate sa scoti asa bine. Octavian la fel a zis ca vrea sub 5 ore (cumva eram destul de sigur ca el o sa faca timpul ala). Am plecat la mine doar cu borseta, cu o geaca in jurul braului si cu manusile in geaca (pe care a trebuit sa le luam la noi in mod abuziv, la fel ca si geaca de altfel, a fost super cald). Am apucat sa desfac un gel chiar la start, cumva a fost o decizie destul de proasta, nu prea ma impac bine cu gelurile, prefer batoanele. Mai ales ca l-am luat chiar in timp ce alergam acolo la maxim, la start, m-a durut un pic in zona ficatului din cauza lui, dar aia a fost. Am incercat sa alerg prima urcare full, pana pe Tampa, scopul meu fiind sa ma pot tine dupa Octavian macar pe primii 4km, ceea ce am reusit. Dupa a urmat o scurta coborare, pe care m-a mai depasit lumea, pentru ca nu sunt asa de bun pe coborari, sunt multi care se pricep mai bine, reusind sa coboare cu maxim 4'10"-4'20" pe km, probabil chiar sub 4 pe portiuni. A venit iar o urcare pana la km 8, unde m-am intalnit iar cu Octavian, care o luase mai usor pe urcare. Apoi pana la Postavaru a fost numai urcare, era si un pic de zapada.. A fost destul de frumos pe urcare, m-am tinut bine. Am ajuns pe varf dupa vreo 2 ore , 2 ore si ceva, nu m-am uitat la ceas, dar asa am inteles de la ceilalti care erau pe langa mine. Cand eu mai aveam 1 minut pana pe varf Octavian cobora, asa mi-am aproximat timpul. A urmat apoi o coborare un pic abrupta, unde am pierdut fata de ceilalti, pentru ca imi e greu sa cobor in viteza aia. Apoi a venit inca o urcare destul de mare pana pe la km 23-24, nu mai tin minte, iar apoi 9-10 km aproape doar de coborare, plus plat, m-am plictisit destul de tare pe portiunea aia, mai ales ca nu puteam sa am viteza asa de buna fata de altii, am fost intrecut de Florin Ionita acolo, care e mult mai bun pe plat decat mine :) Pe final a venit o urcare abrupta de 500m, care m-a rupt un pic, iar ultima coborare de 4 km m-a cam secat de energie. M-a distrat ca era un tip in spatele meu care m-a depasit, si cumva am alergat la un moment dat mai tare in spatele lui ca sa il sperii, s-a intors ala cu o fata de ziceai ca il urmarea moartea, nu altceva, mi-a dat 1 minut la final, a bagat sprint :)) Eu stiam ca nu mai am cum sa il ajung, ca eram deja obosit. La final, cand m-am uitat la ceas, am ramas socat, trecusera 4 ore si 33 minute, ceea ce mi se parea un timp imposibil, iar ca si loc am iesit pe 24, ceea ce a fost mult peste asteptarile mele. Ca si alimentatie am folosit 3 batoane de la isostar si in rest ce era prin posturi. A fost o experienta frumoasa, sper sa pot tine ritmul bun pe care l-am inceput si in restul sezonului, desi m-au obosit un pic kilometrii facuti pana la Fetesti.. Dar despre ei in urmatorul articol :D Urmeaza ecomaraton, unde sper sa imi depasesc timpul de anul trecut, apoi transylvania 100, acolo cred ca o sa fie un pic rupere, dar supravietuim cumva :)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)